Asepsia

1. Infecţia nozocomială. Infecţia plăgii operatorii: definiţie, clasificare, bacteriologie.

Infecţiia nosocomiala - Infectarea bolnavului în timpul spitalizării sau în urma tratamentului
Cele mai frecvente infecţii nosocomiale sunt:
(1) Infecţiile tractului urinar;
(2) Infecţiile căilor respiratorii,
(3) Infecţiile plăgilor postoperatorii.( se dezvoltă în primele 30 de zile după operaţie, daca este prezent implantul)

Există trei tipuri de infecţii ale plăgilor chirurgicale (IPC):

(1) Incizionale superficiale (cu afectarea dermei şi a ţesutului subcutan);
(2) Incizionale profunde (implicarea în proces a fasciei şi muşchilor);
(3) Infecţiile organelor/spaţiilor (localizate în organe sau cavităţi anatomice).
Caile de contaminare :
(1) Prin aer şi picătură;
(2) De contact;
(3) Contaminare prin implantarea materialelor infectate (infecţie prin implantare).

2. Asepsia: definiţie şi obiective. Sursele şi căile de răspândire a infecţiei chirurgicale.

Asepsia - Un complex de măsuri, orientate spre prevenirea nimeririi microorganismelor în plagă
Obiectivul principal al asepsiei este prevenirea contaminării plăgilor chirurgicale prin izolarea câmpului operator de
mediul înconjurător nesteril (sursă de infecţie exogenă) şi prin tratarea infecţiilor cronice ale organismului (sursă
endogenă )
Există trei căi de contaminare exogenă:
(1) Prin aer şi picătură ( cum ar fi o infectie respiratorie , sau picaturi de saliva sau alte lichide )
(2) De contact;( prin mainile chirurgului, instrumentele chirurgicale, materialul de pansament si albituri)
(3) infecţie prin implantare( prin materialele ce pot fi implantate, sunt: suturile chirurgicale, protezele vasculare,
valvele cardiace)

3. Profilaxia infecţiei prin aer şi picătura în chirurgie. Cerinţele sanitare către planarea şi activitatea secţiei
chirurgicale şi blocului de operaţie.
Aceasta este o infectie exogena - care vine in contact cu plaga ) cum ar fi mainile chirurgului, instrumentele
chirurgicale, materialul de pansament si albituri.
Pentru a preveni aceasta infectie, sunt nevoie de cateva principii:
(1) izolarea pacienţilor cu procese septice;
(2) Restricţia accesului în sala de operaţie;
(3) Purtarea echipamentului chirurgical;
(4) Curăţenia sanitară a sălii de operaţie;
(5) Ventilarea de ”sus în jos” a sălii de operaţie
Contaminarea microbiana a aerului are loc atunci cand sunt peste 200 de agenti patogeni /m3 , iar in cazul
respectarii acestor principii, nr de agenti patogeni va scadea.

4.5. Profilaxia infecţiei prin contact în chirurgie. Clasificarea Spaulding a echipamentelor medicale.
Sterilizarea şi dezinfectarea.
Aceasta este o infectie exogena - care vine in contact cu plaga ) cum ar fi mainile chirurgului, instrumentele
chirurgicale, materialul de pansament si albituri.
Utilizind schema Spaulding putem clasifica echipamentele chirurgicale ca fiind critice, semicritice si necritice .
1.Critice avem : -ace -catetere vasculare -instrumente chirurgicale -suturi -manusi -halate -albituri -material de
pansament
2.Semicritice avem : -tuburi endotraheale pentru ventilație -endoscoape flexibile -sonde gastrice -specul vaginal
3.Necritice avem : stetoscoapele, termometrele, termometrele,
Pentru a evita aceasta infectie ”totul ce vine în contact cu plaga trebuie să fie steril”, si este nevoie de respectat
cateva principii :
1. Prelucrarea mâinilor chirurgului (spălare triplă, uscarea cu un prosop steril şi decontaminarea cu soluţii antiseptice
timp de 2-3 min.
2. Sterilizarea lenjeriei chirurgicale – sterilizare în autoclave timp de 45 min. la presiunea de 1,5 atm şi temperatura
de 120ºC.
3.Sterilizarea instrumentelor chirurgicale –in 3 etape :
-decontaminarea – adica plasarea in sol. De peroxid de hidrogen sau solutie de cloramina sau alta antiseptic
-curatirea -spălarea instrumentelor cu detergent, cu peria şi clătirea lor cu apă
-Sterilizarea – cu aer uscat fierbinte în cuptor electric timp de 60 min. la temperatura de 180ºC.

5. Profilaxia infecţiei de contact în chirurgie. Pregătirea presterilizatorie şi sterilizarea instrumentelor

chirurgicale. Metodele de sterilizarea halatelor şi albituri chirurgicale şi a materialului de pansament.
Aceasta este o infectie exogena - care vine in contact cu plaga ) cum ar fi mainile chirurgului, instrumentele
chirurgicale, materialul de pansament si albituri.
Pentru a evita acest tip de infectie ”totul ce vine în contact cu plaga trebuie să fie steril”, si este nevoie de respectat
cateva principii :
1. Prelucrarea mâinilor chirurgului (spălare triplă, uscarea cu un prosop steril şi decontaminarea cu soluţii antiseptice
timp de 2-3 min.
2. Sterilizarea lenjeriei chirurgicale – sterilizare în autoclave timp de 45 min. la presiunea de 1,5 atm şi temperatura
de 120ºC.
3.Sterilizarea instrumentelor chirurgicale –in 3 etape :
-decontaminarea – adica plasarea in sol. De peroxid de hidrogen sau solutie de cloramina sau alt antiseptic
-curatirea -spălarea instrumentelor cu detergent, cu peria şi clătirea lor cu apă
-Sterilizarea – cu aer uscat fierbinte în cuptor electric timp de 60 min. la temperatura de 180ºC.

6. Profilaxia infecţiei de contact în chirurgie. Metodele de control a sterilizării materialului de pansament,

lingeriilor chirurgicale şi a instrumentelor chirurgicale.
Aceast este o infctie exogena - infectia prin contact( care vine in contact cu plaga ) cum ar fi mainile chirurgului,
instrumentele chirurgicale, materialul de pansament si albituri.
Controlul calităţii sterilizării:
- Metoda directă – culturi ale materialului testat în laboratorul bacteriologic;
Este cea mai exactă, Trebuie efectuată o dată în 7-10 zile
- Metoda indirectă – folosind indicatori chimici sensibili la căldură.
Se utilizează în timpul fiecărei sterilizări, Se utilizează doar pentru controlul calităţii sterilizării termice.
Controalele periodice au ca scop determinarea acuratetei procesului de sterilizare .

7. Pregătirea mâniilor chirurgului către operaţie: metode clasice şi contemporane. Regulile decontaminării
pielii a câmpului operator.
Metoda clasica
1. se fac 3 spălări succesive ale mâinilor cu apă sterilă și săpun steril, mana se spala pana la cot
2 după cele 3 spălari mâinile se ţin în faţă, ridicate; nu se lasă în jos şi nu se atinge nici un obiect
3. Apo i se prelucreaza mainile cu Cu soluţie de alcool de 70% – de 3 ori cîte 1 minută
Metoda contemporana
La ora acuala pentru dezinfectia mainilor , in locul aspunului lichid se folosesc antiseptice moderne care contin fenol,
iod si clorhexidina, care scurteaza timpul de spalare (2-4 min).
Iar ca reguli principale ale decontaminării câmpului de operaţie (derma pacientului):
- Depilarea câmpului de operaţie efectuată înainte de operaţie,
- Pielea trebuie prelucrată mult mai larg decât aria intervenţiei,
- Prelucrarea câmpului trebuie să înceapă de la centru spre periferie,
- Cele mai contaminate regiuni se vor prelucra în ultimul moment
- Prelucrarea trebuie repetată de trei ori înaintea delimitării câmpului de operaţie cu material steril, până la incizie,
înainte şi după suturarea plăgii.

8. Definiţia, sursele şi particularităţile infecţiei prin implantare a materialului infectat în chirurgie.

Sterilizarea obiectelor implantabile.
Unitatea implantabila – este unitatea amplasata in tesutur si cavitati, destinata persistentei in tesuturi pe o
perioada de 30 de zile si mai mult.
La obiectele chirurgicale, ce pot fi implantate, se referă: suturile chirurgicale, protezele vasculare, valvele cardiace
artificiale, dispozitivele ortopedice, meşele sintetice pentru hernioplastii ş.a.
Implantarea materialului infectat în corpul uman numaidecat duce la dezvoltarea procesului septico-purulent.
Infecţia, cauzată de implantarea materialelor nesterile, este rezistentă la tratamentul antibacterian şi, de obicei, este
indicată înlăturarea chirurgicală a implantului.
Despre sterilizare, -aceste materiale pentru implantare sunt sterilizate la etapa de fabricare cu raze ionizante şi
toate aceste materiale sunt de unică folosinţă.

9. Sursele comune ale infecţiei endogene. Profilaxia antibacteriană: indicaţiile în diferite tipuri de
intervenţii chirurgicale, selectarea preparatului, regulile de administrare.
Spre deosebire de căile de infectare externă, în infecţia endogenă microorganismele pot pătrunde în plagă din
diferite surse interioare ale organismului pacientului – infecţii cronice renale, bronşite cronice, tonzilite cronice, carie
dentară ş.a. care necesita tratate inainte de efectuarea interventiei chirurgicala programata.
Există două căi de răspândire a infecţiei endogene: - Hematogenă; - Limfogenă.

PROFILAXIA ANTIBACTERIANĂ
Indicaţiile pentru antibioprofilaxia depind de gradul de contaminare microbiană.
Selectarea antibioticului pentru profilaxie se va face în funcţie de tipul microorganismelor ce cauzează infectia.
În calitate de preparate de „primă linie” se utilizează cefalosporinele de prima generaţie.
Preparatele antibacteriene necesită a fi administrate intravenos, cu o oră înainte de intervenţia chirurgicală. De
regulă, se prescrie o doză unică, maximală, a antibioticului.
Drept exemplle de momente in care e antibioticoprofilaxia reprezintă o măsură obligatorie sunt :
a) Rezecţia intestinului gros pe motiv de cancer
b) Protezarea aortei abdominale
c) Rezecţia gastrică pe motiv de ulcer hemoragic
d) Plastia unei hernii necomplicate cu utilizarea meşei sintetice
Drept exemplle de momente in care e antibioticoprofilaxia nu este indicata ar fi :
- flebectomie
- papilom
- Plastia unei hernii necomplicate cu ţesuturi proprii

Antisepsia
10. Antisepsia: definiţie, istoricul, clasificarea.
Antisepsia este un complex de măsuri, orientate spre distrugerea microorganismelor în plagă
În istoria antisepsiei se disting patru perioade clasice:
(1) Perioada empirică;
 (2) Antisepsia sec. XIX, pre-Listeriană;
(3) Perioada antisepsiei Listeriene;
(4) Antisepsia contemporană.
Sunt cateva tipuri de antisepsie : mecanica, fizica, chimica, biologica
Antisepsia mecanica :
1. Toaleta plăgii- Excizia ţesuturilor necrotizate cu un tampon de tifon
2. Prelucrarea chirurgicală primară a plăgii - Se înlătură toate ţesuturile lezate, infectate, îmbibate cu sânge
3. Prelucrarea chirurgicală secundară a plăgii - se efectuează în cazurile când în plagă deja s-a dezvoltat infecţia.
4. Alte operaţii şi manipulaţii – drenarea focarelor purulente.
Antisepsia fizica
1.Drenarea:
- activa- Crearea presiunii negative la capătul extern al tubului de dren
-pasiva
- pentru lavaj continuu- soluţia de antiseptic este introdusă printr-un capăt al tubului şi evacuată prin celălalt.
2.Utilizarea solutiei hipertonice - pentru creşterea eliminărilor din plagă
3. Utilizarea tampoanelor de tifon
Ca metode suplimentare la antisepsia fizica avem :
-Utilizarea laserului chirurgical
-Prelucrarea plagilor cu jet pulsatil
-Cavitarea ulstrasonora
-Iradierea plăgii cu raze ultraviolete
Antisepsia chimica – tine de utilizarea substanţelor chimice cu acţiune bactericidă.
Antisepticele chimice sunt divizate în următoarele grupe:
(1) Halogenii: soluţie de cloramină , soluţie alcoolică de iod ,iodopiron
(2) Sărurile metalelor: soluţie apoasă de nitrat de mercur ,sărurile nitrice
(3) Alcooli: soluţie de alcool etilic de 70% şi de 96%.
(4) Aldehide: formaldehida, soluţie de Lisoform ,Cidex , soluţie de glutaraldehidă.
(5) Fenoli: acidul carbolic, ihtiolul folosit în formă de unguent.
(6) Coloranţi: soluţii alcoolice de albastru de metilen , verde de briliant,
(7) Acizi: acidul boric în formă de pulbere şi soluţia de acid formic.
(8) Alcalii (baze): soluţia de amoniac este un antiseptic de uz extern.
(9) Oxidanţi: soluţie de peroxid de hidrogen ,soluţia de permanganat de potasiu
(10) Detergenţi: soluţie alcoolică şi soluţie apoasă de clorhexidină.
Antisepsia biologica – se folosesc substante biologice ce afecteaza microorganismele si medicamente ce cresc
rezistenta org. la infectii
Antibioticele, enzimele proteolitice, bacteriofagii şi serurile curative fac parte din antisepticele biologice
1.Antibioticele- trebuie prescrise doar dupa indicatii stricte , este necesar de a stabili proba de sensibilitate,
- Antibioticele trebuie schimbate fiecare 5-7 zile, pentru a evita rezistenta microorganismelor la preparatele
- Pentru un efect mai mare este indicată combinarea antibioticelor cu diferite mecanisme şi spectru de acţiune. .
2. Enzimele proteolitice contribuie la curăţirea rapidă a plăgii de ţesut necrotic, cheaguri şi puroi
3. Bacteriofagii sunt remedii ce conţin virusuri, care se pot multiplica în interiorul celulei bacteriene, distrugând-o.
4. Serurile curative conţin anticorpi împotriva agenţilor de bază ai infecţiilor chirurgicale. Sunt folosite pentru
imunizarea pasivă.

Hemoragia
15. Hemoragia: noţiune, clasificarea. Evaluarea severităţi hemoragiei.
Hemoragia este extravazarea sângelui din patul vascular ca urmare a dereglării integrităţii acestuia sau cresterea
permeabilităţii peretelui vascular.
Clasificarea hemoragiilor :
1.Anatomic – in functie de vasul afectat avem :
-hemoragie arteriala
-hemoragie venoasa
- hemoragie capilara
2. In funcţie de mecanismul de producere:
- - Hemoragia per rhexin – în caz de leziune mecanică a vasului;
- - Hemoragia per diabrosinp – in urma erodarii peretelui vascular de catre un proces patologic
- - Hemoragia per diapedesin –in urma creşterii permeabilităţii peretelui vascular.
3. în funcţie de mediul de revărsare a sângelui:
- - Hemoragie externă.
- - Hemoragie internă: care poate fi intracavitara, intraluminala, si intratisulara
4. în funcţie de timpul apariţiei:
- Hemoragie primară-imediat dupa lezarea vasului
- Hemoragie secundară –
a) Hemoragie secundară precoce, in primele zile sau ore de la lezare
b) Hemoragie secundară tardivă.- dupa supuratia plagii
5. în funcţie de evoluţie: acute si cronice
6. în funcţie de severitate:
-- Gradul I (uşoară) – pierderi sangvine pînă la 750 ml ( 15% din vol. de sange circulant )
-- Gradul II (de gravitate medie) – pierderea sangvină variază între 750-1500 ml,( 15-30 % din vol. sange circulant)
--Gradul III (gravă) – pierdere sangvină de la 1500 ml pînă la 2000 ml, sau 30- 40% din VSC;
-- Gradul IV (extrem de gravă) –pierderea sângelui mai mult de 2000 ml, ce depăşeşte 40% din VSC.

16. Reacţiile fiziologice compensatorii şi mecanismele patologice de decompensare în caz de hemoragie.

Mecanismele fiziologice compensatorii în caz de hemoragie sunt consecinţa hipovolemiei
La mecanismele de compensare se referă:
- Amplificarea tonusului venos;
- Tahicardia;
- “Centralizarea hemodinamicii”;
- Hiperventilarea;
- Hemodiluţia;
- Mecanismul de compensare renal
- Mobilizarea eritrocitelor din depourile organismului
La mecanismele patologice de decompensare în caz de hemoragie se referă:
- Ischemia miocardului şi dereglarea activităţii cardiace;
- Decentralizarea hemodinamicii;
- “Sechestrarea sângelui”;
- Acidoza tisulara
- Dereglări severe metabolice
- Insuficienta poliorganica
- Modificarea microcirculaţiei leucocitelor şi trombocitelor.

17. Semiologia hemoragiilor interne intracavitare. Metodele de laborator şi instrumentale de diagnostic.

Cea mai dificilă sub aspect diagnostic este hemoragia internă intracavitară:
- În caz de hematom intracerebral se identifică bradicardia, asimetria feţei, anizocoria;
- În caz de hemotorace – Dispnee, tahipnee, matitatea sunetului percutor, diminuarea respiraţiei
- În caz de hemopericard – tahicardie, micşorarea tensiunii arteriale, cianoza tegumentelor, turgescenţa venelor
cervicale, lărgirea ariei matităţii cordului, diminuarea zgomotelor cardiace;
- Hemoperitoneu – Durere şi mărirea în volum a abdomenului, simptomele de iritare a peritoneului
- În caz de hemartroză – Mărirea în volum şi durerea la nivel de articulaţie, poziţia forţată a extremităţii
Indicii de laborator
În caz de hemoragie în mod obligatoriu se vor determina următorii indici:
- Numărul de eritrocite în sângele periferic (norma – 4,0-5,0 x1012/l);
- Nivelul hemoglobinei (norma – 130-160 g/l);
- Hematocritul (norma – 40-45%).
Pentru aprecierea deficitului volumului sângelui circulant (VSC) sunt utilizate următoarele metode:
Indicele de şoc Allgower: frecvenţa contracţiilor cardiace (FCC) / presiunea arterială sistolică (PAS).

18. Semiologia hemoragiilor interne intraluminale. Metodele de laborator şi instrumentale de diagnostic.

În hemoragia internă intraluminală ca simptome avem :
- Hemoptizia (eliminarea sângelui împreună cu sputa din cavitatea bucală) – în hemoragii pulmonare;
- Epistaxisul (eliminarea sângelui prin nas) – în hemoragie nazală;
- Voma cu „zaţ de cafea” – în hemoragii din esofag sau stomac;
- Melena şi „scaun ca păcura” – în hemoragii gastrointestinale;
- Scaunul sangvinolent (hematochezia) – în hemoragii de la nivelul colonului sau intestinului rect;
- Hematuria – hemoragie din căile uroexcretorii, se manifestă prin eliminarea unei urini brune sau de aspect
purpuriu;
- Metroragia – eliminarea sângelui din vagin, sursă a hemoragiei este uterul.
Indicii de laborator
În caz de hemoragie în mod obligatoriu se vor determina următorii indici:
- Numărul de eritrocite în sângele periferic (norma – 4,0-5,0 x1012/l);
- Nivelul hemoglobinei (norma – 130-160 g/l);
- Hematocritul (norma – 40-45%).
Pentru aprecierea deficitului volumului sângelui circulant (VSC) sunt utilizate următoarele metode:
Indicele de şoc Allgower: frecvenţa contracţiilor cardiace (FCC) / presiunea arterială sistolică (PAS).

19. Semiologia hemoragiilor interne intratisulare. Peteşie, purpură, echimoză, hematom.Metodele de

laborator şi instrumentale de diagnostic.
Inbibiţia difuză a ţesuturilor cu sângele revărsat (pielii, a ţesutului celulo-adipos subcutanat, muşchilor, ţesutului
cerebral) se numeşte hemoragie intratisulară. Aceasta se manifesta prin urmatoarele forme :
- Peteşie – hemoragie minoră (cu diametrul de 1-3 mm) pete de culoare roşie sau violetă la nivelul pielii,
condiţionată de eruperea unui vas capilar mic;
- Purpură – O pată roşie sau violetă intradermală cu diametrul de la 3 pînă la 10 mm, ce nu devine palidă în timpul
compresiunii
- Echimoză – hemoragie la nivelul pielii sau mucoasei cu diametrul peste 1 cm;
- Hematom – colecţie delimitată de sânge fluid sau coagulat, în afara patului vascular, în profunzimea ţesuturilor
Indicii de laborator
Putem determina următorii indici:
- Numărul de eritrocite în sângele periferic (norma – 4,0-5,0 x1012/l);
- Nivelul hemoglobinei (norma – 130-160 g/l);
- Hematocritul (norma – 40-45%).
Pentru aprecierea deficitului volumului sângelui circulant (VSC) sunt utilizate următoarele metode:
Indicele de şoc Allgower: frecvenţa contracţiilor cardiace (FCC) / presiunea arterială sistolică (PAS).

Hemostaza
20. Coagularea spontană a sângelui: fazele și căile ale hemostazei. Mecanismele delimitării procesului de
coagulare locală.
Hemostaza sunt niste mecanisme fiziologice orientate spre stoparea hemoragiei.
Procesul de coagulare a sângelui include trei faze de bază:
- Faza I (vasoconstricţia): traumatismul vasului duce la contracţia musculaturii netede a vaselor , aceasta duce la
diminuarea circuitului local şi trombozarea vasului.
- Faza II (agregarea trombocitelor): în cazul leziunii ,tromboplastina (factorul tisular) stimulează adeziunea şi
agregarea trombocitelor si duce la formarea cheagului trombocitar.
- Faza III (activarea cascadei de coagulare): Cascada plasmatica de coagulare a sangelui duce la formarea cheagului
fibrinic. Hemostaza şi formarea cheagului fibrinic se produce pe cale intrinsecă şi/sau extrinsecă. Ambele căi duc, la
activarea factorului Х (factorul Stuart-Prower). După activarea factorului Х, are loc trecerea protrombinei în
trombină, si fibrinogenul in fibrina. În stadiul final, sub influienţa factorului XIII fibrinostabilizant, are loc stabilizarea
cheagului fibrinic.
Mecanismele delimitării procesului de coagulare locală includ:
- Endoteliul vascular;
- Starea neactivă a factorilor de coagulare;
- Activarea inhibitorului antitrombinei III;
- Anticoagulanţi fiziologici – heparina endogenă;
- Sistemul fibrinolitic al sângelui.

21. Sindromul de coagulare intravasculară diseminată: etiologia şi patogeneza, semiologia în funcţie de faza
patologiei, diagnosticul de laborator şi principiile de tratament.
Bilanţul fiziologic dintre sistemele coagulant şi anticoagulant al sângelui uneori poate fi dereglat, cu dezvoltarea -
sindromului de coagulare intravasculară diseminată, numit şi „coagulopatie de consum”.
Etiologia acestui sindrom include :
- Infecţiile bacteriene grave
- Hemotransfuziile masive;
- Neoplaziile cu caracter malign, îndeosebi leucemia acută;
- Unele complicaţii obstetricale.
Patogeneza- adica factorii declansaatori sunt :
- Consumul masiv de factori ai hemocoagulării şi epuizarea rezervei acestora
- Activarea cascadei de hemocoagulare de către factorii endogeni;
- Afectarea sistemică a endoteliului vascular;
- Activarea directă de către toxinele microbiene a sistemului de coagulare; -

Tabloul clinic
In prima faza –tromboza generalizata, hipovolemie, dereglarea metabolismului
In faza a doua – Hemoragii de la nivelul a cel putin 3 surse : tractul gastrointestinal, căile respiratorii şi uroexcretorii
In Diagnosticul de laborator vom observa :
-Trombocitopenie marcata
-Crestrea D-dimerilor
-Diminuarea fibinogenului
Tratamentul:
- Corecţia patologiilor ce au declanșat sindromul;
- transfuzia de plasmă proaspăt congelată în volume mari;
- Administrarea heparinei;

22. Metodele de hemostază chirurgicală provizorie. Principiile aplicării garoului hemostatic.

- Aplicarea pansamentului compresiv sau tamponada plăgii;
- Flexiunea maximă a extremităţii;
- Elevarea extremităţii;
- Compresiunea digitală a vasului în plagă sau pe traiect;
-- Aplicarea pensei hemostatice pe vas.
- Aplicarea garoului hemostatic (În cazul aplicării corecte a garoului dispare pulsul pe arterele periferice, este necesar
indicare pe o eticheta a timpului cand a fost aaplicat garoul)

23. Metodele de hemostază chirurgicală definitivă: mecanice, fizice, chimice, biologice.

Metode mecanice:
- Ligaturarea vasului în plagă;
- Suturarea vasului pe traiect;
- Protezarea vasului
- Tamponada îndelungată a plăgilor (timp de câteva zile);
- Comprimarea vasului cu clipse speciale din titan (în intervenţiile laparoscopice);
-Embolizarea sau stentarea vasului (în timpul operaţiilor endovasculare).
Metode fizice:
- Temperaturile înalte (fotocoagularea cu laser, coagularea cu argon-plasmă şi radiofrecvenţă);
- Temperaturile joase (azotul lichid şi bioxidul de carbon);
- Utilizarea bisturiului cu ultrasunete
Metode chimice: (aplicare locala sau injectare)
- Adrenalina;
- Etanolul şi polidocanolul;
- Cianoacrilatul.
Metode biologice - Utilizarea preparatelor ce stimuleaza trombogeneza locala , cum ar fi :
-Bureti hemostatici pe baza de colagen sau celuloza
-Aplicarea adezivului fibrinic
Transfuzia de sange
24. Sistemele generale de antigeni ale sângelui şi rolul lor în practica medicală. Divizarea sângelui în grupe.
Factorul Rh.
Noţiunea de grupă sanguină presupune prezenţa sau absenţa anumitor antigeni (numiţi aglutinogeni) pe suprafaţa
eritrocitelor precum şi a anticorpilor (numiţi aglutinine) în plasmă.
Grupele de sânge se moştenesc conform legilor geneticii si rămân stabile pe tot parcursul vieţii.
Sistemele antigenice cu cea mai mare importanţă clinico-practică sunt AB0 şi Rh.
Se disting 4 grupe de sânge:
- Grupa 0 (I) – aglutinogenii lipsesc ,prezente aglutininele α şi β plasmă;
- Grupa A (II) – prezent aglutinogenul A, si aglutinina β – în plasmă;
- Grupa B (III) –prezent aglutinogenul B , aglutinina α – în plasmă;
- Grupa AB (IV) – prezent aglutinogenii A şi B, lipsesc aglutininele în plasmă
Sistemul antigenic Rh cuprinde 49 de antigeni, însă semnificaţie clinică are doar antigenul D. Indivizii, care dispun de
antigenul D, sunt consideraţi Rh-pozitivi (circa 85%), iar cei care nu au acest antigen – Rh-negativi.
Pentru determinarea factorului Rhesus se utilizează:
a. Metoda cu anticorpi monoclonali anti-D
b. Testul Coombs (testul antiglobulinic indirect)
c. Metoda cu seruri standart anti-Rhesus
d. Reacţia de conglutinare cu folosirea gelatinei

25. Hemaglutinarea: tipurile de aglutinare, utilizarea aglutinaţiei în hemotransfuzii. Regula lui Ottenberg.
Determinarea grupelor sanguine.
Reacţia dintre antigenii eritrocitari şi anticorpii respectivi provoacă fenomenul de aglutinare – „alipirea” eritrocitelor
separate ce duce la hemoliză.
Există câteva tipuri de aglutinare: izohemaglutinare, heterohemaglutinare, pseudohemaglutinare şi
panhemaglutinare.
Regula lui Ottenberg spune ca :
- Se aglutinează doar eritrocitele sângelui donatorului;
- Aglutininele sângelui administrat (donor) sunt diluate în patul vascular al recipientului, nefiind capabile să provoace
reacţia de aglutinare a eritrocitelor recipientului;
- Sângele de prima grupă este „donator universal”, iar de grupa a patra – „recipient universal”;
- Regula este valabilă doar în cazul unei diluţii mari (1:20 sau mai mult) a sângelui transfuzat;
- În cazul hemotransfuziei unui volum mai mare de 500 ml se va utiliza doar sânge izogrup(de aceeasi grupa ca a
primitorului)
Avem 3 metode de determinare a grupei de sange :
1.Cu seruri standart
2. Cu anticorpii monoclonali (ţolicloni) anti-A şi anti-B.
3. Cu ajutorul eritrocitelor standard.
26. Indicaţiile şi contraindicaţiile către hemotransfuzie. Metode de transfuzie a sângelui: transfuzia sângelui donator
indirectă şi directă, transfuzia sângelui autolog.
Avem 3 tipuri de transfuzii a sangelui :
1. Transfuzia indirectă a sângelui constă în colectarea acestuia de la donator, si păstrare la temperatura de +4, +6°C.
2. Transfuzia directă - administrarea momentană a sângelui de la donor la bolnav, imediat după prelevare, fără
conservare şi păstrare.
3.Transfuzia sangelui autolog ( de la aceeasi persoana) , aceasta poate fi sub 3 forme (Autohemostransfuzia,
Hemodilutia normovolemica, Reinfuzia)
-Autohemostransfuzia, tine de:
a. Prelevarea sîngelui bolnavului se efectuează cu cîteva săptămîni pînă la operaţia planificată
b. Se colectează repetat cîte 400-500ml de sînge cu intervalul dintre prelevări de o săptămînă
e. Ultima prelevare de sînge se efectuează nu mai tîrziu de 72 ore pînă la operaţie
-Hemodilutia normovolemica, tine de :
e. Transfuzia ulterioară a sîngelui colectat bolnavului, intra- sau postoperator
c. Restabilirea volumului sîngelui prelevat prin administrarea substituienţilor sangvini
b. Exfuzia a 750-1000 ml de sînge a bolnavului nemijlocit înainte de începutul intervenţiei chirurgicale
- Reinfuzia : sangele colectat dintr-o cavitate si transfuzat i/v bolnavului inapoi

Actualmente se apeleaza doar la transfuzia unor componente de sange , cum ar fi :

1.Concentratul eritrocitar : indicat cand hemoglobina scade sub 70g/l , contraindicat cand este peste 100g/l
2.Concentratul trombocitar : Se transfuzeaza la pacientii cu nivelul trombocitelor mai jos de 20x109/l (în absenţa
hemoragiei), si mai jos de 50x109/l (în prezenţa hemoragiei)
3.Concentratul granulocitar: În chirurgie se utilizează rar

27. Componentele sângelui şi derivatele plasmei. Compoziţia, metodele de preparare şipăstrare,

indicaţiile către utilizare.
------Componentele sangelui :
1.Concentratul eritrocitar :
-o doza constituie 200-300 ml
-hematocritul acestuia resprezinta 85-85%
- Se transfuzează ţinând cont de compatibilitatea conform sistemului AB0 şi Rh-factor
-Este indicat cand hemoglobina scade sub 70g/l
-dupa transfuzie Hb creste cu 10 g/l, iar hematocritul cu 2%
2.Concentratul trombocitar :
-o doza constituie 50-60 ml
-est indicat o doza la 10 Kg
- Se transfuzează ţinând cont de compatibilitatea conform sistemului AB0 şi Rh-factor
-Se transfuzeaza la pacientii cu nivelul trombocitelor mai jos de 20x109/l (în absenţa hemoragiei), si mai jos de
50x109/l (în prezenţa hemoragiei)
3.Concentratul granulocitar. În chirurgie se utilizează rar
-------Componentele plasmei:
- Soluţii de albumină;
- Crioprecipitatul;
- Trombina liofilizată;
- Imunoglobulina şi gama-globulinele;
- factori anticoagulanţi.
Plasma este indicata pentru diverse coagulopatii si se administreaza in doza de 15ml la kg/masa corporala

28. Substituenţii de sânge: noţiunea, clasificarea, caracteristicile, avantajele şi dezavantajele, indicaţiile

către utilizare.
Substituienţii de sânge -se utilizează în principal cu scop de corecţie a hipovolemiei
Sunt 2 tipuri de subtituienti :
1.Solutii Cristaloide – din care fac parte - soluţia „fiziologică” NaCl 0,9%, soluţia Ringer, soluţia Hartmann
Acestea trebuie administrate în volum de cel puţin trei ori mai mare decat volumul de sânge pierdut;
2.Solutii coloidale – din cre fac parte - preparatele gelatinei, dextrani, si derivatii amidonului.
Aceste solutii se perfuzează în raport de 1:1 faţă de cantitatea de sânge pierdut.
Volumul de substituienţi coloizi administrați timp de 24 ore nu trebuie să depăşească 1,5 litri.

29. Procedura de hemotransfuzie. Protocolarea hemotransfuziei.

Hemotransfuzie - Administrare pe cale intravenoasă a unei cantităţi de sînge, proaspăt sau conservat, recoltat de la
un donator, în funcţie de compatibilitatea între grupa sangvină a primitorului şi cea a donatorului.
Pentru efectuarea hemotransfuziei este necesar :
-De stabilit indicatiile si de argumentat necesitatea transfuziei in fisa medicala a pacientului
-De informat bolnavul despre riscurile, complicatii, ulterior de obtinut acordul documentat
-De determinat grupa de sange si factorul Rh
-De indicat componentele necesare de sange si plasma, cantitatea
-Colectam 10ml de sange intro eprubeta etichetata cu datele pacientului, pentru a verifica compatibilitatea, si-l
trimitem spre laborator
- Verificarea integrității containerelor, aspectului vizual al componentului sanguin precum și a etichetei cu datele
-Efectuam compatibilitatea concentratului cu plasma recipientului ((aglutinarea pe o placă cu godeuri);
- Apoi transfuzam în jet 15 ml de component sanguin.
-Transfuzia fiecărui component sanguin va dura cel mult 4 ore de la momentul puncţiei containerului.
-Dupa finisarea hemotransfuziei rezultatele se introduc in formular special al hemotransfuziei si in fisa medicala |

Tratamentul plagilor
51. Acordarea primului ajutor în plăgi. Complicaţiile plăgilor şi a procesului de regeneraţie.
Acordarea primului ajutor în plăgi consta in :
- Aplicarea garoului hemostatic
- Aplicarea pansamentului aseptic pe plagă
- Imobilizarea extremităţii lezate
Drept complicatii pot fi :
1. Complicaţii in prima faza a procesului de plaga : hemoragii, soc traumatic
2.Complicatii in faza a doua : Dezvoltarea inflamatiei purulente, hemoragii secundare.
3.Complicatii in faza a treia : dehiscenta marginilor plagii, forarea de ulcere trofice, fistule.
4.Complicatii in procesul de rgeneratie : Eventratia ( iesirea in exterior a unor structuri ), cicatricea Kieloida

52. Tratamentul plăgilor infectate şi purulente. Prelucrarea primar chirurgicală a plăgilor. Metodele fizice
suplimentare în prelucrarea plăgilor purulente.
Tratamentul plagii infectate si purulente consta in efectuarea prelucrării primare chirurgicale a plăgii, aceasta
prevede :
- Secţionarea ţesuturilor (plăgii);
- Explorarea canalului plăgii;
- Excizia marginilor şi a fundului plăgii;
- Hemostaza;
- Ultima etapa -Aplicarea suturilor şi drenarea
Ultima etapa poate avea 3 variante :
- Suturarea ermetică a plăgii
- Suturarea plăgii cu amplasare de dren
- Plaga se lasă deschisă (nu se suturează, in riscul dezvoltarii unei infectii )
Suturi avem de 3 tipuri :
1.Sutura primara – se aplica pana la inceputul formarii tesutului de granulatie, si se ligatureaza peste 5-6 zile
2.Sutura secundara precoce – se aplica dupa formarea tesutului de granulatie, dar pana la formarea trsutului
cicatricial
3.Sutura secundara tardiva – Se aplica dupa dezvoltarea tesutului cicatricial
Ca metode suplimentare de prelucrare a plagii purulente avem :
-jet pulsatil cu antiseptice
- cavitaţie ultrasonoră;
- laserul chirurgical;
- tratamentul plăgilor în condiţiile mediului abacterian dirijat.
53. Tratamentul medicamentos local şi general al plăgilor purulente.
Tratamentul local :
1.In prima faza a procesului de plaga – enzime protolitice, unguente hidrosolubile, solutie de clorhexidina
(utile pentru liza ţesuturilor necrotizate)
2. In a doua faza a plagii purulente(regenerarea) : Unguente liposolubile, si unguente cu solcoseril si actovegin (
Pentru a proteja tesutul de granulatie si pt prebenirea infectarii secundare )
Tratamentul general este alcatuit din :
- Antibioterapie;
- Tratament de detoxicare;
- Tratament imunostimulator;
- Alimentaţie parenterală şi enterală;
- Tratament simptomatic.

54. Sutură primară, primară-amânată, secundară precoce şi secundară tardivă, aplicate pentru suturarea
plăgii.
Ultima etapa in tratamentul plagii este suturarea .
Avem 3 tipuri de suturi :
1.Sutura primara – aplicată pe plagă imediat după prelucrarea primară chirurgicală ,se aplica pana la inceputul
formarii tesutului de granulatie, si se ligatureaza peste 5-6 zile( ligaturarea peste 5-6 zile fiind numita sutura primara-
amanata)
2.Sutura secundara precoce – peste 6-21 zile de la leziune, se aplica dupa formarea tesutului de granulatie, dar pana
la formarea trsutului cicatricial
3.Sutura secundara tardiva – peste 3-4 saptamani, Se aplica dupa dezvoltarea tesutului cicatricial

Plagile
47. Plăgile: noţiune, semnele locale şi caracteristica acestora.
Plaga – reprezinta o leziune e tesuturilor moi, cauzata de actiunea agentului traumatic.
Clinic plaga include simptome generale,si locale.
1.Semne locale : durerea, hemoragia, dehiscenta marginilor plagii si dereglarile functionale.
Ele depind de localizarea plagii, caracteristica obiectului traumatizant, rapiditatea prodecerii plagii, , starea
hemodinamicii sistemice, starea sistemului de coagulare.
2. Semnele generale ale plăgii sunt determinate de severitatea hemoragiei (anemiei), leziunile organelor interne şi
asocierea infecţiei.

48. Clasificarea plăgilor. Particularităţile plăgii prin armă de foc.

1.Conform originii sunt : chirurgicale, ocazionale, militare
2.In raport cu caracterul lezării ţesuturilor:
- Plagă prin tăiere
- Plagă prin înţepare ;
- Plagă prin laceraţie – în urma acţiunii unui ascuţit;
- Plagă prin contuzie – în urma acţiunii unui obiect bont (piatră, butuc);
- Plagă tocată – cu toporul, sabia,
- Plagă muşcată – prin muşcătura de câine, pisică, om, şarpe;
- Plagă mixtă – combină proprietăţile mai multor plăgi.
- Plagă prin armă de foc;
Plagă prin armă de foc se caracterizeaza prin :
1. Prezenţa a trei zone de alterare a ţesuturilor( zona canalului plăgii, zona necrozei primare, zona necrozei primare)
2. Caracterul anatomic complex al defectului şi severitatea leziunii
3. Gradul înalt de contaminare microbiană.
Plagile prin arma de foc se caracterizeaza :
1. - Plagă transfixiantă: este prezentă şi poarta de intrare şi cea de ieşire;
- Plagă oarbă: este prezentă doar poarta de intrare;
- Plagă tangenţială: leziunea superficială a ţesuturilor fără penetrare în interiorul cavităţilor organismului.
2.Penetranta ( cu lezarea viscerelor) si nepenetranta
3.Aseptica, Contaminata, si Purulenta
49. Procesul de plagă: noţiune, fazele, caracteristica clinică şi morfologică.
Plaga – reprezinta o leziune e tesuturilor moi, cauzata de actiunea agentului traumatic.
Procesul de plagă evoluează în trei faze consecutive:
1. Faza de inflamaţie (1-5 zile), divizată în două perioade:
- Perioada dereglărilor vasculare- se dereglează integritatea tisulară şi produce hemoragie
- Perioada curăţirii plăgii de mase necrotice- in care neutrofilele fagocitează bacteriile şi masele necrotice
2. Faza de regenerare- datorita fibroblastilor se formeaza tesutul de granulatie, un ţesut conjunctiv fin cu capilare
nou formate, care umple rapid fundul şi pereţii plăgii, și cavitatea plăgii se micşorează.
3. Faza de epitelizare şi reorganizare a cicatricei - se produce restructurarea colagenului ce duce la contractia plagii si
formarea cicatricei, epitelizarea avand loc de lamargine spre centru.

50. Tipurile de regenerare a plăgii. Structura şi funcţia ţesutului de granulaţie.

Regenerarea plagii depinde de dimensiunea plagii, care urmeaza sa fie completata cu tesut conjunctiv.
Deosebim 3 tipuri de vindecare a plagii :
1. Regenerarea primară a plăgii – se formeaza o cicatrice fina dar rezistenta
2. Regenerarea secundară - Vindecarea plăgii evoluează prin supuraţie şi completarea cavităţii plăgii cu ţesut de
granulaţie, care completarea defectului de plagă, protejeaza plaga de penetrare microbiană, si detaşeaza ţesutul
necrotizat
3. Regenerarea sub crustă- prin coagularea sangelui, limfei si a tesutului tisular pe suprafata afectata se formeaza
crusta , care are functie protectiva si in lipsa semnelor de inflamatie , nu trebuie inlaturata. Epitelizarea se produce
sub crustă.

Complicatiile hemotransfuziei
30. Clasificarea reacţiilor şi complicaţiilor hemotransfuziei. Reacţiile posttransfuzionale.Complicaţiile
infecţioase ale hemotransfuziei.
Efectele negative ale hemostazei :
1.Reactii posttransfuzionale- sunt de scurtă durată, nu duc la dereglări serioase ale funcţiilor organelor şi sistemelor
şi nu prezintă pericol pentru viața pacientului.
2.Complicatii postransfuzionale- evoluează grav şi pot comporta un caracter fatal.

Complicaţiile şi reacţiile posttransfuzionale sunt clasificate în:

- acute sau precoce (se dezvoltă în primele 24 ore de la transfuzie)
- tardive (după 24 ore)
-imune
-non-imune
Reactiile postatransfuzionale au 3 grade de severitate :
1.Usoare –cefalee, frisoare si crestere temperaturii cu 1 grad
2.Medii – frisoare, cefalee si crestere temperaturii cu 1,5-2 grade
3.Grave – temperatura creste cu 2 grade si mai mullt

31. Reacţiile şi complicaţiile posttransfuzionale acute non-imune. Semiologia, prevenirea şi tratamentul.

Către complicaţiile şi reacţiile post-transfuzionale acute non-imune se referă :
Reacţiile pirogene
Supraîncărcarea circulaţiei sau “TACO” (transfusion associated circulatory overload
embolia aeriană, trombembolia
Sepsisul acut şi şocul endotoxic
Intoxicarea cu citrat şi hiperkaliemia

Semiologia : Motivul îl constituie transfuzia sângelui incompatibil

Tratament : Stoparea hemotransfuziei, perfuzie intravenoasă cu soluţii cristaloide, Asigurarea respiraţiei (ventilării
adecvate) şi administrarea oxigenului, stabilizarea hemodinamicii prin administrarea substituienţilor sanguini.

32. Reacţiile şi complicaţiile posttransfuzionale acute imune. Semiologia, prevenirea şi tratamentul.

Şocul hemolitic.
Către complicaţiile şi reacţiile post-transfuzionale acute imune se referă:
Şocul hemotransfuzional
Reacţiile febrile antigenice non-hemolitice
Leziunea pulmonară acută post-transfuzională
reacţiile alergice (urticaria);
reacţiile anafilactice
Si cea mai complicata complicati este socul hemolitic- Motivul îl constituie transfuzia sângelui incompatibil
Perioade ale şocului hemolitic:
- Perioada I (de şoc);
- Perioada II (a insuficienţei renale acute)
- Perioada III (de vindecare).
Tratamentul : Stoparea hemotransfuziei, perfuzie intravenoasă cu soluţii cristaloide, Asigurarea respiraţiei (ventilării
adecvate) şi administrarea oxigenului, stabilizarea hemodinamicii prin administrarea substituienţilor sanguini.

Dereglarile de nutritie
33. Semiologia dereglărilor de nutriţie a bolnavului şi importanţa lor în chirurgie.
Malnutriţia este un deficit de substanţe nutritive asociat cu un risc sporit de complicaţii.
In chirurgie cauza acestor dereglari sunt :
- chiar procesul patologic în sine
- procesul de alimentare este întrerupt din cauza procedurilor de examinare
- procesul de alimentare dereglat şi în perioada postoperatorie
Gradul de deficit de nutritie il observam la etapa de examinare :
-Piele: uscăciune, reducerea elasticităţii
- Unghii: fragilitate şi deformare.
- Părul: fără luciu, uscat, cade.
-Dinţii: erozia emailului, căderea dinţilor, gingivita.
- Ochii: cheratoconjunctivite, dereglări de vedere
- Buze: fisuri şi cicatrici
- Sistemul muscular: atrofie, slăbiciune, dureri musculare
- Sistemul osos: demineralizarea şi deformarea oaselor tubulare.
- Abdomen: hepatomegalie, tumori palpabile, stome sau fistule intestinale

Iar Analiza generală de sânge va arata : scăderea hemoglobinei, hematocritului, numărului de eritrocite şi
leucocite, limfocitopenie, trombocitopenie

34. Metodele antropometrice de evaluare a stării nutriţiei a bolnavului chirurgical.

-Calcularea indexului masei corporale
-Calcularea deficitului masei corporale
-Calcularea coraportului grosimii plicii cutanate de-asupra muşchiului triceps şi lungimea circumferinţei
muşchilor braţului-rezerva de proteine in organism- ne va spune despre rezerva de proteine in organism
-Gradul de dezvoltare a ţesutului adipos subcutanat este apreciat conform grosimii plicii cutanate deasupra
muşchiului triceps- aceasta ne va spune despre gradul de rezerva de grasime in organism

35. Nutriţia enterală prin sondă: indicaţiile, metodele şi căile de administrare, preparatele,complicaţiile.

Nutriţia enterală este indicată pacienţilor cu tract gastrointestinal funcţional, care, însă nu se pot alimenta
adecvat per os, si contraindicata pacienţilor cu ocluzie sau pareză intestinală, hemoragii gastrointestinale,
diaree severă, vomă, enterocolite, fistule ale intestinului subţire.
Pentru alimentare enterală sunt utilizate:
1. sonde nazogastrale
2.Gastrostoma
3.Sonde Nazoduedenale

Amestecuri pentru nutriţie enterală :

1.Amestecuri alimentare naturale care pot fi mărunţite şi amestecate
2.Amestecuri enterale standard balansate alcătuite din proteine, glucide, lipide
3.Amestecuri modificate chimic
4.Amestecurile modulate destinate utilizării în cazul situaţiilor clinice specifice (insuficienţă respiratorie,
renală sau hepatică, dereglări imune

Complicatii metabolice :
•Aspiraţia traheobronhială reprezintă o complicaţie potenţial-gravă la pacienţii cu patologie a sistemului
nervos central şi cei sedaţi medicamentos
•Diareea apare la 10%-20% dintre pacienţi
•Hiperglicemia mai frecvent la pacienţii cu diabet zaharat

36. Nutriţia parenterală: indicaţiile, tipurile, complicaţiile.

Nutritia parenterala se administreaza intravenos, fiind indicata la pacientii cu :
• obstrucţia tractului enteral
• scurtarea tractului intestinal
• prezenţa fistulei intestinale
• funcţionarea inadecvată a tractului digestiv

Solutiile pentru nutristia parenterala includ :

1. Proteine sub formă de aminoacizi (10%; 4 kcal/g),
2. Glucide sub formă de dextroză (50%-70%; 3,4 kcal/g),
3. Lipide sub formă de emulsie (20%; 9 kcal/g).

Complicatiiel nutritiie parenterale :

•Complicaţii mecanice: pneumotorace, embolia aeriană, tromboza cateterului, tromboza venei
subclaviculare
•Complicaţia metabolică mai frecventă este hiperglicemia, care poate duce la comă şi chiar la decesul
pacientulu
•Complicaţia infecţioasă e reprezentată de infecţia cateterului venei subclaviculare

37. Obezitatea morbidă: noţiune, clasificarea. Problema obezităţii în chirurgie.

Cand masa corporala a pacientului, depaseste de 2 ori pe cea ideala sau IMC depaseste 40, este vorba de
obezitate morbida.
Complicaţiile obezităţii morbide:
- Riscul letalităţii este de 10 ori mai mare
- dereglări cardiopulmonare
- diabetul zaharat de tip II
- patologii articulare
- distrofia lipidica a ficatului
- disfuncţii endocrine
-disfuncţii endocrine
 Toate aceste complicatii pot disparea daca se normalizeaza masa corporala
Tratament : Ar fi o dieta restrictiva, dar pentru pacientii cu obezitate morbida va fi eficient doar scurtarea jejunului
(bypass), gastroplastia orizontala ,verticala, sau scurtarea gastrica, pentru acrea un stomac mic.

Interventia chirurgicala

38. Intervenţia chirurgicală: definiţie, clasificare.

Operaţia chirurgicală reprezintă acţiunea mecanică directă asupra unui ţesut sau organ afectat însoţită de
incizia ţesuturilor moi.
Intervenţia chirurgicală divizează timpul aflării bolnavului în staţionar în perioada pre- şi postoperatorie.

39. Perioada preoperatorie. Riscul operator. Pregătirea bolnavului către operaţie.

Concluzia preoperatorie.
PERIOADA PREOPERATORIE- incepe odată cu stabilirea diagnosticului şi luarea deciziei de tratament operator.
Aceasta perioada are drept scopuri :
(1) De a reduce riscul operator;
(2) De a creşte efectul curativ al operaţiei.
Perioada preoperatorie are două stadii:
-stadiul de diagnostic
-de pregătire pentru intervenţie.
Riscul operator poate fi clasificat după ASA:
Gradul I – pacienţi fără careva tulburări ale funcţiilor sistemelor de organe;
Gradul II – pacienţi cu alterarea moderată a funcţiilor sistemelor de organe;
Gradul III – pacienţi cu tulburări severe ale funcţiilor vitale;
Gradul IV – pacienţi cu tulburări severe ce pun în pericol viaţa; Gradul V – pacienţi muribunzi.
Pregătirea bolnavului către operaţie consta in :
- Suport psihologic;
- Corecţia patologiilor concomitente;
- Măsuri de prevenire a complicaţiilor;
- Pregătiri preoperatorii speciale.
-Efectuarea catorva examinari cum ar fi : analiza biochimica, coagulograma, grupa snagvina, Rh factor, Examen
raiologic)

Concluzia preoperatorie se scrie in fisa de observatie a bolnavului de catre medicul chirurg curant si include :
- Argumentarea diagnosticului de bază, indicaţiei şi contraindicaţiilor către operaţie
- Gradul de risc operator
- Volumul programat al intervenţiei chirurgicale şi tipul de anestezie

40. Etapele intervenţiei chirurgicale. Protocolarea operaţiei.

Intervenţia chirurgicală se divide în 4 etape:
- Accesul;
- Revizia;
- Procedura;
- Controlul şi închiderea plăgii.
Operaţia se consideră finisată odată cu aplicarea ultimei suturi la piele
După gradul de urgenţă, operaţiile pot fi:
(1) Operaţii de urgenţă imediată (extremă) – în lipsa căreia decesul bolnavului este iminent (obstrucţia căilor
respiratorii cu asfixie, hemoragie profuză);
(2) Operaţii urgente – în lipsa sau amânarea operaţiei apar complicaţii grave (apendicită acută, ulcer perforat);
(3) Programate – timpul efectuării operaţiei nu influenţează mult rezultatul (maladia varicoasă, tumori benigne).|
Conform gradului de contaminare se disting 4 tipuri de operaţii:
(1) Sterile – intervenţii pe vase sanguine sau cord;
(2) Curate – intervenţii cu deschiderea unor organe puţin contaminate (rezecţie de stomac, operaţii pe căile biliare);
(3) Infectate – asociate cu deschiderea unor organe sau cavităţi contaminate (operaţii pe intestin);
(4) Purulente – chirurgia proceselor purulente (peritonite, abcese)

Protocolul operatiei se scrie in fisa de observatie a pacientului si include complexul de masuri efectuate in urma
opratiei chirurgicale : Chirurgul, Anesteziologul, tipul anesteziei, timpul operatiei, riscul, indicatii, contraindicatii.

41. Managementul bolnavului în perioada postoperatorie. Complicaţiile în perioada

postoperatorie.
PERIOADA POSTOPERATORIE incepe odata cu aplicarea ultimei suturi.
În primele ore după operaţie bolnavul necesită supraveghere strictă şi continuă în sala de reanimare şi terapie
intensivă, si va fi controlata :
-frecventa cardiaca
- puls-oximetria
-diureza
-eliminarile pe drenuri
-evaluarea plgii operatorii
-monitorizarea organelor pe care s-a efectuat operatia
În perioada respectivă pot aparea şi complicaţiile.
Pe parcursul perioadei precoce:
- Hemoragie;
- Şoc (hipovolemic, toxic, cardiogen);
- Insuficienţă cardiorespiratorie acută (infarct miocardic, embolism pulmonar);
În perioada tardivă:
- Infectarea plăgii;
- Pneumonie;
- Formarea cavităţilor cu puroi,.
În perioada îndepărtată:
- Recurenţa maladiei;
- Stenoză sau ocluzia anastomozei;

Instrumentarul chirurgical, suturi şi noduri

42. Instrumentarul chirurgical: noţiuni generale, cerinţele şi clasificarea. Cerinţele şi tipurile
de mese de operaţie şi lumină chirurgicală.
Instrumentele chirurgicale sunt dispozitivele utilizate în timpul intervenţiilor chirurgicale.
Cerinte : Intrumentele sunt durabile, rezistente, elastice, usor sterilizate si resterilizate, usor de manuit, inofensive.
Instrumentele chirurgicale se divizeaza in urmatoarele grupe :
(1) pentru disecţia ţesuturilor- bisturiul şi foarfeca
(2) pentru hemostază-pensa Pean si Kocher, pensa Mosquito
(3) pentru apucarea/prinderea ţesuturilor- pensa anatomic si pensa chirurgicala
(4) retractoare şi dilatatoare- departatorul Farabeuf, Volkan,
(5) pentru suturarea ţesuturilor- portacul chirurgical, ac si pensa
(6) pentru explorare- sonda butonata
(8) instrumentariu laparoscopic
Lumina chirurgicala : trebuie sa fie luminozitate sporită, iluminare rece, iluminare în cavităţi profunde,
interferenţa minimală a umbrei, lampele trebuie sa fie usor de dezzinfectat si usor de manevrat de catre chirurgi
Masa de operatie : trebuie sa aiba stabilitate şi siguranţă, funcţionalitate, posibilitatea de a fi uşor curăţată şi
decontaminată

43. Materiale de sutură: istoricul scurt şi cerinţele. Clasificarea materialelor de sutură după structură şi
după sursa din care sunt produse.
Materiale de sutură erau utilizate încă în Egiptul antic şi China antică cu circa 4.000 de ani în urmă.
Materialul de sutură ideal trebuie să posede: simplitatea sterilizării, siguranţa nodului, rezistenţa la infecţie, ,
uşurinţa mînuirii, absenţa activităţii carcinogene și alergice, cost redus.
Materialele de sutură sunt clasificate in :Monofilamente si multifilamente
De asemenea se impart in categoriile :
(1) Biologice: catgut, mătase
(2) Sintetice:
A. Resorbabile: - Dexon, Vycril
B. Nonresorbabile:- capron, polypropylene, , prolene, novefil
(3) Suturi metalice

Anestezia locala
44. Anestezia locală: noţiune, metodele. Anesteticii cu acţiune locală: mecanismul de acţiune,
clasificarea.
Anestezia locala reprezinta pierderea temporară a sensibilităţii în regiunea introducerii anestezicului, cu pastrarea
deplina a constientei.
Mecanismul consta in blocarea transmiterii impulsurilor neuronale atunci cand drogul este administraat in nerv sau
membrana neurala.Functiaa neurala se stabileste odata cu eliminarea drogului prin intermediul fluxului sangvin.
Medicamentele utilizate pentru anestezia locală sunt divizate în două grupe:
1.Eterica – din care fac parte Novocaina, Cocaina, Dicaina
2.Amidica- Lidocaina, Trimecaina

45. Indicaţiile şi contraindicaţiile utilizării anesteziei locale. Anestezia infiltrativă după

Vişnevski: indicaţiile, tehnica efectuării. Blocajele novocainice.
Avantajele anesteziei locale :
- Sub anestezia locală pot fi efectuate operaţii în condiţii de ambulator
- Pacientul nu necesită supraveghere continuă
- Anestezia locală poate fi utilizată în cazurile cînd narcoza este contraindicată
- Pacienţii nu necesită o pregătire specială de lungă durată în perioada preoperatorie
Contraindicatii :
a) Nesuportarea individuală a preparatului anestezic
b) Bolile psihice
c) Refuzul categoric al bolnavului
d) Excitaţia nervoasă pronunţată

Principiile generale ale tehnicii de anestezie locală după Vişnevski:

- Injectarea în ţesuturi, strat după strat, a soluţiei de novocaină de concentraţie mică (0,25%)
- Prepararea hidraulică a ţesuturilor prin crearea infiltratului solid continuu
Avantajele acestui tip de anestezie consta in : simplicitate, debut imediat al anesteziei, durerea postoperatorie
redusa, diminuarea infectiei chirurgicale de plaga, datorita proprietatilor baactericide ale Lidocainei.

46. Anestezia peridurală şi rahidiană: indicaţiile şi contraindicaţiile, tehnica efectuării, pericolele şi

complicaţiile posibile.
Tehnicile ce se refera la anestezia regionala sunt :
1.Rahianestezia ( anestezia spinala )
2.Anestezia peridurala

RAHIANESTEZIA
Se administreaza in spatiul intervertebral lombar IV in spatiul subdural pacientul fiind pe sezute, si oferă o anestezie
pentru jumătatea inferioară a corpului
Complicatii pot aparea :
Hipototonie, Cefalee, durere spinala, retentie urinara, hematom epidural.
Contraindicatii :
- Maladiile inflamatorii ale pielii din regiunea lombară
- Deformaţiile coloanei vertebrale
-Soc traumatic
-Soc hipovolemic

ANESTEZIA PERIDURALA
Se administreaza in spatiul peridural, comparativ cu anestezia spinală, este necesar un volum mai mare de soluţie
anestezică, iar efectului este remarcat doar după 10-15 minute.
Complicaţiile şi contraindicaţiile:
-sunt similare cu cele ale anesteziei spinale
Totuşi, din cauza utilizării unui ac cu un diametru mai mare, cefaleea cauzată de puncţia accidentală a durei mater
este mult mai severă şi, de regulă, necesită tratament prin metoda „blood patch”, adica punctii repetate in spatiul
eperidural, si introducerea unui volum mic de sange autolog pentru a stopa punctul de scurgere de la nivelul durei
mater.