Ghidul de supraveghere a infectiilor nozocomiale

1 Definiţe de caz standard de infecţie nosocomială

Infecţie nosocomială

Infecţie nosocomială (infecţie intraspitalicească) - orice maladie (stare) infecţioasă, care afectează
pacientul ca rezultat al spitalizării sau adresării după asistenţă medicală, sau maladie infecţioasă care
afectează lucrătorul medical al instituţiei curativ-profilactice ca urmare a îndeplinirii obligaţiunilor
funcţionale, indiferent de momentul apariţiei simptomatologiei, în spital sau după externare, în limitele
perioadei de incubaţie.

Cele mai multe infecţii nosocomiale sunt autohtone (derivate de la flora endogenă a pacienţilor), dar
transmiterea de la un pacient la altul se poate produce. Infecţia încrucişată poate avea loc prin
transmitere directă (prin contact sau pe cale aerogenă) sau pe cale indirectă (persoană-obiect-persoană
ori obiect-persoană). Contactul indirect se produce prin intermediul mâinilor personalului din spitale şi
reprezintă, cea mai raspandită modalitate.

Lanţul transmiterii poate fi întrerupt printr-o spălare adecvată a mâinilor.

Principalele tipuri de infecţii nosocomiale sunt infecţiile respiratorii, infecţiile plăgilor şi infecţiile
tractului urinar. În acelaşi timp nu este exclusă ca infecţie nosocomială pediatrică şi boala diareică acută
(BDA), care periodic induce izbucniri epidemice în secţiile de pediatrie, indiferent de profilul
staţionarului, fiind în acelaş timp într-o corelare directă cu respectarea sistemului de supraveghere şi
control al regimului antiepidemic de spital. Totodată, intensitatea morbidităţii infecţioase prin BDA
nosocomiale este dictată de cazurile sporadice de infecţie.

Administraţia instituţiilor medicale de profil pediatric este obligată să desfăşoare pentru personalul
medical activităţi de perfecţionare profesională şi educaţie, inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii
infecţiilor nosocomiale.

Pentru a reduce riscul transmiterii în ambele măsuri: pacient-personal medical şi invers, toate spitalele
vor adopta precauţiile universale pentru a preveni expunera la sânge şi alte produse biologice. Aceste
măsuri trebue urmărite de tot personalul sanitar, iclusiv medici, care întră în contact cu pacienţii,
indiferent că este o urgenţă medico-chirurgicală sau un pacient dispensarizat, la un control simplu.

Strategiile de curăţare şi dezinfectare în caz de stropire cu sânge

Majoritatea cazurilor de contaminare cu sânge se produc prin împroşcare în timpul folosirii

instrumentarului medical. Strategiile de decontaminare a stropilor de sânge şi alte fluide corporale
diferă în funcţie de localizare şi volum.

Picăturile de sânge, fie pe suprafeţe clinice sau pe cele de întreţinere a încăperii, trebuiesc înlăturate cât
mai repede posibil pentru a reduce riscul contactului cu pacienţii şi PMD. Persoana, care urmează să
curăţe picăturile trebuie să poarte mănuşi şi alt EPP dacă e necesar. Materialul organic vizibil va fi
înlăturat cu un material absorbant (ex. şerveţele de hârtie de unică folosinţă), aruncate mai apoi într-un
container compact, etichetat corespunzător. Suprafeţele neporoase vor fi curăţate, apoi decontaminate
fie cu un dezinfectant spitalicesc APM - înregistrat eficace împotriva HBV şi HIV, fie cu un dezinfectant
spitalicesc

Întru prevenţia infecţiei HIV şi a hepatitelor virale B, C şi D în rândul pacienţilor se recomandă

realizarea următoarelor măsuri de profilaxie nespecifică:

• testarea sângelui donat cu truse de diagnostic înalt sensibile şi înalt specifice, omologate şi
recomandate de Ministerul Sănătăţii;

• implementarea în practica medicală a autotransfuziilor de sânge;

• reducera maximală a transfuziilor de sânge şi derivatelor lui;

• reducera maximală a administrării medicamentelor pe cale injectabilă;

• implementarea pretutindeni a utilizării maxime a instrumentarului medical de unică folosinţă;

• dezinfectarea, spălarea şi sterilizarea garantată a instrumentarului medical reutilizabil;

• folosirea de către personalul medical a mijloacelor de protecţie personală în activitatea profesională;

• acumularea instrumentarului medical de unică folosinţă în cutii autoblocante şi incinerarea lor;

• tratamentul antiviral a hepatitelor ca măsură preventivă;

• informarea continuă a populaţiei privind mecanismul căilor de transmitere şi profilaxia acestor

maladii;

Aşa dar, e necesar de menţionat cu toată certitudinea, că executarea strictă şi în plină măsură a
recomandărilor sus menţionate vor contribui esenţial la prevenirea expunerilor la infectare cu agenţi
patogeni ai infecţiilor hemotransmisibile.

GHID DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL ÎN INFECŢIILE NOSOCOMIALE Ediţia I

Responsabilităţi în domeniul gestionării deşeurilor rezultate din activităţile medicale

Managerul IMS (director, medicul şef):

a) iniţiază programul de introducere a sistemului de gestionare a deşeurilor periculoase;

b) prevede fondurile necesare pentru asigurarea funcţionării sistemului de gestionare a deşeurilor

periculoase;

c) nominalizează persoanele responsabile cu activităţile specifice sistemului de gestionare a deşeurilor

periculoase;

d) controlează modul în care funcţionează sistemul de gestionare a deşeurilor periculoase; e) aprobă

planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale, pe baza regulamentelor interne şi a
codurilor de procedură ale sistemului de gestionare a deşeurilor periculoase din unitate; f) aprobă planul
de formare profesională continuă.

Medicul şef de secţie:

a) controlează modul în care se aplică codul de procedură stabilit pe secţie;

b) participă la realizarea investigaţiei-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de
deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor;

c) semnalează imediat şefului de gospodărie deficienţele în sistemul de gestionare a deşeurilor

medicale.

Medicul curant, care îşi desfăşoară activitatea în sistem public sau privat, în spital, sau, după caz, ca
medic de familie, medic de întreprindere, medic şcolar, medic stomatolog, medicul unităţii militare,
medicul penitenciarului:

a) supraveghează modul în care se aplică codul de procedur ă stabilit în sectorul lui de activitate;

b) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;

c) aplică metodologia de investigaţie-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de

deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor.

Asistenta (moaşa) şefă:

a) răspunde de aplicarea codului de procedură;

b) prezintă medicului şef de secţie sau coordonator planificarea necesarului de materiale pentru
sistemul de gestionare a deşeurilor periculoase;

c) aplică metodologia de investigaţie-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de

deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor.

Asistenta medicală (moaşa):

a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;

b) aplică metodologia de investigaţie-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de

deşeuri, în vederea completării bazei de date naţionale şi a evidenţei gestiunii deşeurilor.

Infirmiera: a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;

b) aplică metodologia de investigaţie-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de

deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor.

Îngrijitoarea pentru curăţenie:

a) aplică procedurile stipulate de codul de procedură;

b) asigură transportul deşeurilor pe circuitul stabilit de codul de procedură;

c) aplică metodologia de investigaţie-sondaj pentru determinarea cantităţilor produse pe tipuri de

deşeuri, în vederea completării bazei naţionale de date şi a evidenţei gestiunii deşeurilor.

IGIENA PERSONALULUI MEDICAL

5.1 Igiena mâinilor În literatura contemporană igiena mâinilor personalului medical este prezentată ca
una din cele mai importante în transmiterea IN
Spălarea riguroasă pe mâini este o procedură obligatorie pentru cadrele medicale. S-a constatat, că
spălarea pe mâini, de exemplu după contactul cu pacienţii, micşorează posibilitatea transmiterii infecţiei
chiar şi in caz de contact cu pacienţii purtători de infecţie

Nu se recomandă manichiură cu unghiile lungi, categoric nu sunt recomandate unghii artificiale.

Aplicarea ojei pe unghii nu conduce la majorarea contaminării mâinilor, dacă unghiile sunt scurt tăiate,
însă oja fisurată îngrelează înlăturarea microorganismelor. Totodată, utilizarea ojei poate conduce la
reacţii dermatologice nedorite şi ca rezultat pot apărea infecţii secundare. La utilizarea ojei se permit
numai tonuri deschise, care permit a vizualiza calitatea prelucrării spaţiilor. Bijuteriile de pe mâini la fel
pot conduce la majorarea indicilor microbieni şi fac dificilă înlăturarea microorganismelor. Se recomandă
ca personalul medical să nu poarte giuvaere şi pe motivul dificultăţii îmbrăcării mănuşilor, defectarea
mănuşilor. Ceasul de pe mână la fel poate influenţa calitatea prelucrării mâinilor.

punul lichid în dozatorul parţial umplut (7). Tehnica igienizării mâinilor constă în respectarea
următoarelor cerinţe: - de scos de pe mâini toate giuvaierele şi ceasul; - de umectat mâinile cu apă
curgătoare, energic de săpunit palmele, părţile posterioare a mâinilor, spaţiilor intradigitale, regiunea
loggia unghiilor şi de fricţionat săpunul nu mai puţin de 30 secunde; - de înlăturat toate rămăşiţele de
săpun prin spălare cu apă potabilă curgătoare; - de uscat mâinile cu o mesă (şervet) de o singură
folosinţă, cu care se închide robinetul conductei de apă (dacă nu sunt instalate dispensare dirijabile cu
cotul sau piciorul) apoi va fi aruncat în deşeucontainer. Ştergarul electric usucă pielea încet, de aceea
utilizarea lui nu este destul de efficient

După contaminarea indirectă a mâinilor cu biofluide (sânge, secreţii etc.) murdăria se şterge cu o mesă
de unică folosinţă umectată cu dezinfectant. Apoi mâinile se pot spăla (mai solicitat este şamponul sau
săpunul lichid) şi se usucă cu un şerveţel. Aplicarea preparatului dezinfectant se cere a face fără a atinge
recipientul cu soluţie dezinfectantă. Se vor folosi pentru aceasta dispensare dirijabile cu cotul sau
piciorul. De reţinut că mâinile contaminate mai întâi se dezinfectează, apoi se spală

Consilierea personalului medical în caz de expunere

Consilierea post-expunere se atenţionează asupra necesităţii de a evita frica prin care poate trece
persoana expusă. După depăşirea acestor momente, lucrătorul medical va fi consiliat în sensul urmării
atente a stării sănătăţii sale în următoarele 3 luni de la accident şi să anunţe orice semn de boală.

Indicaţii pentru profilaxia post-contact (PPC)

1. Lezarea pielii cu un ac sau obiect ascuţit (înţepătura cu un ac bont sau tăios, tăietură cu ciob de sticlă,
instrumentarul chirurgical) contaminat cu sânge, lichid cu amestec vizibil de sânge sau alt material
potenţial contaminat.

2. Rana muşcată, dacă muşcătura este produsă de o persoană infectată cu HIV cu o sursă vizibilă de
hemoragie în cavitatea bucală.

3. Nimerirea sângelui, lichidului cu amestec vizibil de sânge sau a altui material potenţial infectat pe
mucoase (cavitatea bucală, nazală, ochi).

4. Nimerirea sângelui, lichidului cu amestec vizibil de sânge, sau altui material potenţial infectat pe
pielea lezată (dermatită, zone de hiperkeratoză, eroziuni, rană deschisă etc.)
5.6.2. Aplicarea precauţiilor unversale impune ca fiecare pacient să fie considerat potenţial infectat cu
VHB, VHC, HIV sau cu alţi germeni patogeni cu transmitere pe cale sangvină sau prin produse de
sânge.