Tinereţe şi sexualitate.

Căsătoria
- Dragoste şi sex.
- Alegerea unui partener.
- Sex înainte de căsătorie.
- Primul contact sexual. Ce ar trebui să ştie o fată şi un băiat înainte să se angajeze în relaţii
sexuale.
- Virginitate.
- Căsătoria tradiţională şi modelul contemporan
- Căsătoria tradiţională
- Căsătoria contemporană

Dragoste şi sex
Dragostea - ca termen - are trei mari accepţiuni: altruism, adoraţie dorință care ar avea -
fiecare - un corespondent în anumite ”centre” existente în fiecare fiinţă umană. Un centru fizic
sau instinctiv, care este plasat la baza coloanei vertebrale; un centru intelectual, localizat în creier
şi un centru emoţional situat în zona plexului solar.
Dragostea la nivel de dorinţă ar corespunde centrului fizic. Altruismul, generozitatea, tendinţa de
a fi util corespund centrului intelectual.
Dragostea ca formă a adoraţiei - corespunde centrului emoţional care permite formarea imaginii
persoanei de care te îndrăgosteşti.
Primul sens se referă la faptul că sentimentul de dragoste, în general, trezeşte ideea de bunătate,
generozitate, alianţă în fata pericolelor, devotament față de interesele celeilalte persoane.
Al doilea sens al cuvântului a iubi este "a vrea", a dori, ambele sensuri adesea coexistă, niciodată
încetând însă de a fi distincte.
Ataşamentul fată de o persoană poate să constituie un semn al dragostei, în primul sens. Teama
de a pierde pe cineva, şi mai ales posesiunea, sunt forme egoiste ale celui de al doilea sens.
Dragostea faţă de propriul copil bazată pe cele mai curate, dezinteresate sentimente. Faci totul
pentru el, îl îngrijeşti, dar parcă-ţi vine şi să-l "mănânci".
În fiecare om există mai multe personaje, corespunzătoare fiecărui mod de a iubi, uneori asociate
şi alteori opuse.
S-ar pune în mod justificat întrebarea: Nu există totuşi o adevărată dragoste, pur altruistă?
Există un acord unanim în acest sens şi anume că "adevărata dragoste nu este niciodată exclusiv
altruistă; se plasează dincolo de egoism şi altruism, înglobându-le pe amândouă dintr-o dată".
A treia accepţiune a dragostei - adoraţia - este şi mai dificil de înţeles şi explicat din cauza
termenilor improprii utilizaţi. "A adora” - o mamă îşi "adoră” copilul - un căţel este "adorabil”.
Un bărbat întâlneşte o femeie şi este cuprins brusc de o puternică emoţie, simte că ceva sa
schimbat în el însuşi, vede ”lumea” altfel. Lumea întreagă îmbracă alt aspect. Adoră acea
persoană în sensul de divinizare. Pe măsură ce trece timpul, persoana respectivă reprezintă o
parte importantă a lumii lui interioare, o poartă peste tot şi nu ca persoană, ci ca "obiect” al
adorării.
Dar dacă dragostea depinde de puterea imaginativă şi de o anumită inteligenţă abstractivă, să se
înţeleagă prin aceasta că toţi oamenii se nasc cu aceste calităţi?
Se pare că nu, şi, în plus, circumstanţele vieţii joacă un rol important în dezvoltarea sau
nedezvoltarea acestor calităţi.
Luând ca exemplu un copil care poate s-a născut cu mari posibilităţi în acest sens, dar care a
crescut într-o familie care n-a ştiut să-i arate afecţiune, el nu a citit în ochii lor adoraţia, nu i-au
’’hrănit” încrederea în el, nu va reuşi niciodată să fie puternic, să-şi manifeste fără dificultate
propriile judecăţi şi sentimente.
Puterea lui imaginativă şi creativă nu s-a putut dezvolta, nu a putut câştiga capacitatea de
abstracţie intelectuală.
În loc de senzaţia de libertate, bucurie, "iubirea” nu-i aduce decât griji, suspiciuni, teamă şi
suferinţă. Realitatea este de cele mai multe ori pentru el exagerată şi mult mai puternică decât o
imagine pe care, oricât şi-a dorit să fie capabil a şi-o construi, nu reuşeşte.
Aceştia sunt aşa - zişii oameni "modeşti", care nu pretind nimic de la viaţă; timizii care nu au
încredere în ei. Se bazează tot timpul pe alţii, dar din acelaşi sentiment de neîncredere şi
subapreciere niciodată nu o recunosc.
Vorbind de calităţi ca puterea imaginativă şi inteligenţa abstractivă este important de subliniat că
unii autori consideră că acestea ar fi calităţi virile. Nu este locul a se intra în amănunte, dar se
afirmă că în orice om există cele două componente, masculin şi feminin.
Indiferent de sex, virilii sunt cei care au mai puternic aceste calităţi. Se înţelege că printre bărbaţi
ar fi mai mulţi din această categorie. Femeile care iubesc aşa se manifestă în general "viril" nu ca
aspect fizic, dar ca atitudine, sigure pe ele, cu iniţiativă, active şi fără să prezinte frecvent
elemente de frustrare, indiferent ce se întâmplă în relaţiile lor cu cei din jur. Extrem de interesant
este că această categorie de femei fiind de obicei înzestrate şi cu calităţi caracteristice sexului lor:
intuiţie în stare de acţiuni concrete, delicateţe şi mai ales profund devotate familiei, copiilor ei.
Ele sunt în stare să fie generoase, să adore şi să dorească a iubi. “Amabam amare" celebra
frază a lui St. Augustine exprimă tocmai această semnificaţie a dragostei, el spune: "am iubit să
iubesc şi nu am iubit femeia".
De cele mai multe ori, persoana iubită nu este altceva decât o imagine pe care celălalt o
percepe senzorial şi mental.
Nu persoana cu calităţile ei fizice şi psihice reale, ci o persoană creată în propria imaginaţie.
Cel care s-a îndrăgostit, de regulă, se desprinde de realitate; de fapt, el o vede prin calităţile de
"absolut" atiribuite la tot ce vine din acea parte, prin orice sistem de percepţie, senzorial,
mental şi sexual el crede că iubeşte o anumită persoană reală, dar de fapt nu acea persoană este
iubită, ci imaginea pe care şi-a făcut-o despre ea.
Oamenii care sunt capabili de asemenea proiecţii (Diamonde, 1986) sunt de cele mai multe
ori aceia care afirmă că s-au îndrăgostit la prima vedere - şi pot iubi cu aceeaşi intensitate de
mai multe ori în viaţă şi la orice vârstă, numai că devin din ce în ce mai selectivi.
Propriile imagini despre cine, cum şi ce fel ar trebui să fie o persoană care să-i corespundă
rămân într-un fel ascunse la limita dintre conştient şi inconştient şi dintr-o dată le vede, le
percepe într-o anumită persoană.
Nu a existat suferinţă nici înainte de a se descoperi persoana pe care o iubeşte în acest fel şi
nici după aceea, fiindcă totul porneşte de la ceva nedefinit şi pe care abia după ce ai descoperit
partenerul descoperi că era "ceva" ce îi lipsea, era o "nevoie" de a iubi. Avea probabil o imagine
prestabilită în acest sens, alegerea putând să fie etichetată "inconştientă". De ce iubeşti acea
persoană şi nu alta? Platon răspunde. "într-adevăr" a fost o alegere; aceasta s-a produs însă ca
rezultat al unor profunde experienţe psihice pe care nu le cunoşti şi cu atât mai puţin nu le poţi
exprima. Nu simţi altceva decât fericire, o bucurie pură, clară şi calmă, fără nimic care să o
tulbure fără agitaţie şi fără ameninţare - o senzaţie neîntâlnită de libertate şi de detaşare faţă de
tot ce te înconjoară, în afară de fiinţa pe cate o iubeşti.
Lumea aceasta specială există numai la început, fiindcă, cu timpul, nu mai este suficient să
porţi "iubirea" în tine abstract. Se intensifică nevoia de a-1 vedea mai mult şi mai des, de a trăi
mai mult alături de obiect, să ştii cât mai multe aspecte din viaţa lui, să-l poţi localiza în spaţiu
şi temporal, dorinţa de aproape cât mai aproape. Adoraţia a ajuns dorinţă.

Interrelaţia dintre altruism, generozitate, adoraţie şi dorinţă poate crea pasiunea.

Termenul de "pasiune” este descris în cărţile de specialitate ca o stare sufletească în care
subiectul este pasiv, dar magnetizat de acţiunea a unui obiect a cărui cât de neînsemnată mişcare
declanşează în el reacții imposibil de stăpânit. Conform acestei definiţii, activ este obiectul care
are şi iniţiativa, subiectul este atât de pasiv încât reacţionează aproape mecanic.
Se schimbă total aspectul relaţiilor. La început, când există numai afecţiune, adoraţie, senzaţia
era de libertate, de bucurie, nicăieri nici un obstacol pe măsură ce apare şi se intensifică dorinţa
şi, încet, apare pasiunea. Cel care iubeşte în acest mod se simte subjugat, uneori chiar umilit,
devine dependent de celălalt, ca fumător, alcoolic sau drogat.
Ce înseamnă dorinţă în relaţie cu dragostea? Cum se explică rolul ei în sexualitate?
Dorinţa în relaţie cu dragostea este aproape sistematic considerată ca dorinţă sexuală. Erotismul
nu este o dimensiune nouă a dragostei, ci aşa cum s-a arătat, un amestec al acelor 3 domenii
descrise. Indiferent de forma sub care este prezentat, întotdeauna există aceeaşi caracteristică:
Realizarea unei stări speciale înainte de actul sexual. Nu sexul ca funcţie, ci dorinia de a trăi
plăcerea, tensiunea sexuală. Cum se exprimă plastic un autor "este mai mult o tendinţă către
erecţie, decât spre ejaculare". Este sexualitatea care are ca punct de plecare un plan de imagini pe
care le prelucrează mental. Imaginea mentală contează. Erotismul este sexualitate cerebrală,
sexualitate care începe în creier.
Din această cauză, erotismul este mai mult dependent de o situaţie concretă şi mai puţin de un
obiect concret.
Erotismul se declanşează prin abandonarea dintr-o dată neaşteptat la toate aşa-zisele bune
maniere care cer atât bărbatului cât şi femeii să ţină cont de nenumărate convenienţe. Să evite cât
mai mult atingerea, cuvinte sau alte gesturi care ar putea să sugereze că sunt fiinţe sexuale.
O singură privire poate să răstoarne totul, să măture orice barieră, care i-a ţinut separaţi şi să-i
arunce pe amândoi într-un acelaşi puternic câmp magnetic (H. Benoit).
De obicei, persoanele cu o imaginaţie puternică sunt capabile să rupă instantaneu relaţii care
până atunci nu s-ar fi prefigurat a fi sexuale.
Se ajunge însă frecvent în acelaşi punct. Dorinţa sexuală sub orice formă, odată satisfăcută
conduce treptat la diminuarea dragostei. De ce? Ca înn orice acţiune umană, nu există un răspuns
categoric valabil pentru orice situaţie.
Uneori odată îndeplinită dorinţa, dispare în oarecare grad interesul, dar se întâmplă şi inversul.
Depinde de experienţa de viaţă a individului, și mai ales de ce s-a produs în situaţia specială -
efect de exaltare sau de umilire. Ambele stări nu sunt direct proporţionale cu performanţele
sexuale din acel moment, ci cu imaginea erotică pe care cei doi şi-au creat-o specific atunci. Cu
timpul, însă, totul se estompează şi dincolo de ceea ce unii susţin, majoritatea sunt de părere că,
dacă Erosul la început este puternic şi învinge, cu timpul dragostea şi sexualitatea fizică încep să
nu mai fie chiar prieteni şi mai devreme sau mai târziu se produce o detaşare întotdeauna
rămânând numai ceva care mai târziu va ajuta poate în formarea altor imagini generatoare de alte
experienţe.
Rămâne întotdeauna însă o anumită tendinţă către autoafirmare, mai mult dorinţa decât
satisfacţia. După unii autori care au încercat să explice procesul - o completă satisfacţie devine
duşmanul dragostei, ei susţinând că dragostea - cel puţin sub aspect erotic - este compatibilă
numai cu satisfacerea parţială a dorinţei şi mai specific numai cu condiţia să existe şi să persiste
mereu un obstacol în obţinerea satisfacţiei complete.
Unirea totală a unuia cu celălalt partener, până devin "unul”, pare a fi numai teoretică, abstract -
intelectuală, dar care este aproape exclusă în realitatea concretă. Chiar dacă pentru o scurtă
perioadă, există capacitatea de a te bucura, această senzaţie se epuizează rapid.
Se discută acest aspect numai în raport cu persoanele puternic atrase către dragostea erotică care
caută în partener un caracter excepţional asociat cu adoraţie, dorinţă sexuală. Aceste persoane
ajung poate la concluzia că l-au descoperit pe cel corespunzător şi rapid se căsătoresc, cu iluzia
că vor fi mereu statornici. Nu trece mult şi uită că au iubit şi din nou se îndrăgostesc. în acest caz
apar din nou obstacole: divorţ, căsătorie şi inconştient se îndreaptă spre aceleaşi situaţii.
Salvarea vine de la faptul că, în multe cazuri, se obţine un fel de înţelepciune, înţelegând
caracterul etern amăgitor al dragostei erotice.
Renunţi în a mai crede ca cineva ar fi "divin” şi astfel indirect ești capabil să înţelegi alte valori,
ca de exemplu statornicia, integritate, generozitatea vieţii. Experienţele îl fac pe om - în care
întotdeauna există lupta dintre frica de dragoste şi dorinţa de a iubi - să-i fie traiul şi greu să mai
îndure consecinţele altor experimente. La obstacolele externe care până la un moment dat le-a
căutat şi l-au stimulat se adaugi sau mai bine zis se intensifică obstacole interne. Se întâmplă - şi
nu rar când, aflat într-o astfel de situaţie, se produc recăsătorii între cele mul incompatibile
persoane. Sunt alegeri inconştiente şi mai mult din dorinţa de a înceta să mai fi decepţionat, deşi
ştie că de fapt şi-a semnat renunţarea la orice împlinire pe plan sentimental.
Specialiştii în problemă spun că relaţia conjugală în aceste cazuri prezintă două aspecte: unul
obişnuit, care nu mai face din persoana aleasă un subiect ideal, ”omul visurilor”, ci o persoană
reală, în faţa căreia uşa pentru dragostea erotică este fără discuţie închisă; pe acesl plan nu mai
are cum să fie rănit.
Al doilea aspect: se căsătoreşte, are o familie, va avea poate copii, un ideal moştenit. Viziunea
ideală a căsătoriei este un sentimenl care-1 înalţă în proprii lui ochi, ceea ce-l satisface.
Scriptura spune că există un timp pentru fiecare lucru, dar cum spunea H. Benoit ar fi un mare
păcat dacă oricând, la orice vârstă te-ai lăsa cuprins de inhibiţie şi ţi-ai înfrâna dorinţa de a iubi.
O experienţă de acest fel este esenţială pentru orice om şi propria dezvoltare ca fiinţă umană ar fi
marcată dacă şi-ar interzice-o sau nu ar exista.
Alegerea unui partener
Într-o revistă de mare tiraj din Franţa - se scria că 5 milioane de femei şi aproximativ tot atâţia
bărbaţi sunt singuri: dintre care, cel puţin 70% tot încearcă să nu mai fie. Între 1982 şi 1990
proporţia lor a crescut cu 18%. Aceasta ar fi un semn că există o adevărată problemă pentru
oamenii care nu vor să trăiască singuri şi nu reuşesc niciodată să-şi găsească partenerul.
Încercând să fie mai aproape de realitate - dar oferind totuşi o explicaţie, un alt autor aprecia că
”noi ştim acum mai mult despre structura şi funcţia aparatului genital feminin şi masculin - decât
cum să se întâlnească".
Adevărul este că sexul nu poate fi separat de restul relaţiilor şi a stabili ce le leagă şi ce le despart
nu este întotdeauna uşor.
Corect ar fi ca să ajungi în situaţia de a avea relaţii sexuale cu o anumită persoană numai după ce
ai reuşit să-ţi cunoşti propriile idei şi pretenții despre sex şi neapărat şi pe ale celuilalt.
Se discută aici problema relaţiilor ca un aspect serios al vieţii şi între oameni pentru care sexul
nu este o joacă, ci o parte a existenţei lor. Când vrei un partener, să ştii că tot ce întreprinzi din
acel moment - avans sau acord temporar va avea consecinţe la care trebuie să te gândeşti.
Aprecierea sau pierderea respectului faţă de tine însuţi depinde de multe ori de hotărârile luate
într-un anumit moment de modul în care ai procedat, nu de depinde mai puţin şi de persoana
aleasă. A căuta un partener şi a te decide, în funcţie de parametrii proprii, este o problemă foarte
complexă. În al doilea rând, contează diferenţele de concepţii între ceea ce crezi personal - şi cei
din jur. Dacă ar fi să se ia în discuţie un element mult discutat şi anume vârsta unui partener sunt
aprecieri fie în sensul că cel care caută, sau cel care ar fi ales, este prea tânăr - fie că este prea în
vârstă.
Un articol recent din "Psychology Today" sublinia faptul că între parteneri (acolo era
vorba chiar despre căsătorie) nu ar trebui să fie o diferenţă mai mare de 10 ani; 43% susţinând că
bărbatul ar trebui să fie mai în vârstă; 15% că femeile şi 42% susţinând că vârsta nu are nici o
legătură cu problemele de "inimă".
Un alt factor - de fapt esenţial - este existenţa acelui magnetism - o unică putere de atracţie - care
este greu de explicat.
Una din teorii susţine că fenomenul s-ar produce numai între persoane cu atitudini similare.
Alte teorii susţin că, dimpotrivă, contrariile se atrag. O persoană energică, independentă poate fi
foarte "atrasă" de o persoană total dependentă (Freud - "Forţe complementare").
Mai există şi teorii care adoptă o cale de mijloc şi anume că o persoană este atrasă de alta în
măsura în care este înţeles şi aprobat de identitate - fenomen obligatoriu reciproc.
Sigur că în concepţia modernă, reciprocitatea înseamnă a ţi cunoaşte propriile sentimente, dar
mai ales să cunoşti şi să înţelegi sentimentele celuilalt partener.
Femeile doresc din ce în ce mai mult ca partenerii lor să fie nu nu sensibili - şi să-şi exprime mai
des şi mai clar - cât mai clar emoţiile dar îi vor şi mai "masculi" - independenţi, puternici şi
responsabili.
Bărbaţii, de asemenea, au rămas nostalgici după femeile mai blânde, supuse, fără opinii, dar în
acelaşi timp capabile să ocupe un rol în societate, să aibă o profesie respectată, să câştige cât mai
bine, întreţină casa, să nască şi să crească copii.
După cum se vede, pretenţiile, aşteptările de ieri se regăsesc şi azi dar pe deasupra s-au
îngrămădit altele noi.
Dar, presupunând că a apărut în cale partenerul care îndeplinește parametrii corespunzători cum
să procedezi ca să-l înţelegi şi ce să faci ca el să te înţeleagă? Ar trebui să citeşti într-o
sumedenie de gesturi, atitudini care, de multe ori, sunt ambigui pentru că amândoi se tatonează,
se cercetează, uneori se suspectează. Ambiguitatea derivă şi din faptul că se produc confuzii între
gesturi cu semnificaţie sexual şi nesexuală ca de exemplu, diferenţă cu care cei doi interpretează
o atingere, un sărut sau doar o privire.
Clinton Jesser (1978) a făcut un studiu pe baza unui interviu, cu următoarea întrebare:
"Considerând că o parteneră ar putea fi convinsă pentru o relaţie sexuală, dar ea nu-ţi cunoaşte
încă intenţiile, cum procedezi?"
Răspunsul la cele 20 de posibilităţi sugerate au fost următoarele (în procente):
 băieţi fete
îmbrăţişare-sărut 95 100
Mângâiat (lăsate mâinile să umble) 90 90 Din acest studiu rezultă că
întrebat direct 68 77 primele trei locuri sunt
întrebat folosind coduri 64 55 ocupate de contact direct-
Participare la diverse jocuri 36 32 atingere, mângâiere-
Întins pe un pat 41 41 îmbrăţişat, sărutat (cu mici
Dezbrăcat 36 55 diferenţe între sexe) şi
Folosind mişcări sugestive ale corpului sau 32 50 adresarea directă.
diverse poziţii După ce îl cunoşti şi până te
Creând o atmosferă favorabilă (muzică, poezie) 45 55 hotărăşti pentru un anumit
Glume, uşoară tachinare 50 41 partener se trece printr-o
perioadă de tranziţie pe care
Sâcâială 41 55
sociologul M. Notz (1984) o
Complimente 36 59
consideră perioadă în cursul
Contactul ochilor, schimbarea tonului vocii 14 41
căreia poţi încerca mai
Discuţii indirecte despre sex 27 45
multe modele:
La un pahar 18 36
primul model ar fi să-ţi
Folosind puţină forţă 18 0
imaginezi că partenerul
Privind spre organele sexuale 14 27
gândeşte şi doreşte acelaşi
Făcându-i mai multe favoruri decât altora 9 23 lucru ca şi tine;
Altele 14 9 al doilea model este de a
încerca să-ţi clarifici ce vrea partenerul cu adevărat - cine este el pornind de la ideea că nu ar fi
chiar ceea ce ar vrea să pară;
al treilea model este de a aprecia costul şi câştigul continuării relaţiilor în cazul în care pe baza
cunoaşterii unor amănunte - poţi să raportezi ceea ce vrei tu - la ceea ce ştii că ţi-ar putea oferi
celălalt.
Indiferent de "modelul" adoptat (de cele mai multe ori, un model personal, ne-înscris în coduri
sau rezultatele unei cercetări), dificultatea cea mai mare constă în faptul că se refuză a se vorbi
despre toate aspectele care apar între cei doi parteneri deschis şi direct.
Lipsa de comunicare conduce la imposibilitatea de cunoaştere.
În general, tendinţa de a presupune că celălalt "ar trebui să înţeleagă" din nu ştiu ce confort sau
oboseală de a înţelege şi a explica duce la conflicte care despart (înainte de a stabili o relaţie
serioasă sau chiar mult timp după) uneori oameni de o deosebită valoare.
Spre deosebire de păsările paradisului care-şi desfăşoară penajul pentru a-şi exprima
disponibilitatea partenerilor potenţiali, omul poate vorbi, poate să recurgă la alte sisteme de
semnalizare - sisteme care formează partea de "romanţă" a vieţii şi care ar trebui să existe atât cât
există şi el ca fiinţă.
Pentru aceasta ar trebui să te fi format ca om - înzestrat cu calităţi care să-ţi ofere capacitatea: de
a fi atras de o persoană care-ţi corespunde, de a fi în stare să descoperi în acea fiinţă ce are mai
nobil, să ştii să cultivi dragostea pe care ai câştigat-o şi nu s-o distrugi.
Fără a suna moralist, în general, în alegerea unui partener - există mult subiectivism, influenţe, ce
părere au cei din jur, părinţii, rudele tot respectul, ce au avut ei de zis s-a înscris în cei "7 ani de
acasă", tip educaţie, în modul în care ţi s-a format capacitatea de a judeca, interpreta şi a simţi.
Acum, contează ce vrei tu - este drept bazat pe propriile valori, Acesta este momentul când
trebuie să fii tu însuţi, să te mişti liber, neîncătuşat de datorii şi obligaţii, de sentiment, de vină,
de convenienţe şi păreri.
De unde ştii că eşti cu adevărat îndrăgostit şi cum trebuie să te comporţi când ţi-ai găsit un
partener?
Sunt multe publicaţii, studii, păreri. Unele dintre ele:
Când cunoscându-ţi propriile dorinţe - îţi dai seama dacă nu au fost respectate cum ar putea fi
satisfăcute;
Când există o astfel de relaţie cu partenerul încât ştii cum să procedezi ca să conduci la
satisfacerea acestor dorinţe.
În afară de persoana iubită, de care eşti îndrăgostit, să ai prieteni. în cazul în care-o pierzi, să nu
rămâi brusc izolat, să fii conştient în orice moment, că apropierea emoţională, înţelegerea şi
recompensele sociale ţin mai mult de tine şi modul în care ştii să-ţi faci şi să-ţi păstrezi prietenii
decât de un singur om (chiar dacă, la un moment dat, acesta constituie "pasiunea vieţii").
Eşti îndrăgostit dacă accepţi partenerul aşa cum este, cu toate particularităţile lui şi-l înţelegi pe
el şi punctele lui de vedere.
Când reuşeşti simplu, fără să consideri efort, să fii interesat de tot ce i se întâmplă celuilalt ca şi
cum ţi s-ar întâmpla ţie.
Când spontan şi cu plăcere îi îndeplineşti dorinţele.
Eşti tu însuţi fericit când simţi că l-ai făcut pe celălalt fericit.

Sex înainte de căsătorie

Primul contact sexual. Ce ar trebui să ştie un bărbat şi o fată înainte de a începe
activitatea sexuală? Răspunzând întrebărilor: unde am fost, unde suntem acum şi încotro ne
îndreptăm în ceea ce priveşte standardele sexuale prezentate într-o lucrare de specialitate, se
descriau posibilităţi: abstinenţa, tradiţionalul "dublu standard", relația bazată pe afecţiune şi
relaţia fără afecţiune, orice individ fiind liber să-și aleagă oricare din aceste variante.
Liber să-și aleagă în spiritul unor sisteme învăţate ceea ce au văzut acasă sau în mediul în care au
crescut, ce au învăţat în şcoală, sau în societate.
Tinerii de azi au multă libertate, dar au nevoie de alt sistem de relații în familie şi în scoli pentru
a învăţa s-o folosească, să ştie să decidă, pentru ei înşişi, ce este mai bine de făcut, pentru a trăi
fără senzația de vină faţă de el sau societate şi, în acelaşi timp liber, să-şi desfășoare propria-i
sexualitate.
Într-un interviu pe loturi diferite - părinţi şi tineri - publicat în "The social context of premarital
sexual premissveness" la întrebarea: "Ce părerev aveţi despre abstinenţa premaritală",
majoritatea tineretului s-a declarat împotriva abstinenţei şi 40% din părinţi (ambele sexe) au
optat în favoarea abstinenţei.
Nu are atât de mare importanţă diferenţa de opinii între generaţii, important este că modalitatea
pentru care tinerii se hotărăsc constituie impresia liberei lor alegeri şi că aceasta este tolerată de
cei din jur.
"Dacă în cadrul noii realităţi - scria Ira Reiss - cineva alege să dea dovadă că este o personalitate
matură, integră şi plină de responsabilitate, dacă vrea să înveţe şi să ştie ce înseamnă o relaţie
emoţională, să-și dezvolte un fel de a fi într-adevăr intim cu o altă persoană, atunci probabil că
trebuie să consimtă ca un timp să se abţină."
Nu înseamnă că unele persoane nu pot atinge acest scop şi fără "a fi cast" şi acesta este meritul,
dreptul lui de a alege. Dreptul de alegere a fost asigurat şi de apariţia anticoncepţionalelor.
Problema castităţii înainte de căsătorie este văzută de unii autori sub un dublu aspect:
Pe de o parte, este un mod de control al expresiei sexuale încă din anii tinereţii, o bază bună, o
pregătire bună pentru căsătorie şi maturitate.
Pe de altă parte, constituie o formă de pregătire pentru loialitatea exclusivă şi respectarea unei
promisiuni faţă de o anumită persoană.« Fără a fi legat de îndeplinirea acestor condiţii, omul nu
ar fi niciodată capabil să-şi păstreze identitatea şi, pentru ca s-o facă, este nevoie să ştie să-şi
controleze, să se stăpânească, să cunoască procesul inhibiţiei.
Problema se pune dacă castitatea şi fidelitatea premaritală sunt normale pentru o societate
pluralistă-egală ca mod de înţelegere pentru ambele sexe.
Una dintre cele mai comune concepţii este că femeia şi bărbatul ar fi devenit identici - că ei sunt
egali şi cu toate acestea diviziunea între masculin şi feminin nu este nicăieri mai vizibilă defcât
în tradiţionalul “dublu standard”.
Exemplele sunt numeroase şi pentru toţi bine cunoscute. Dacă o fată acceptă relaţii sexuale cu un
băiat, este catalogată drept ”neserioasă” Dar s-a auzit despre un băiat aşa ceva? Dacă a rămas
însărcinată, de ce nu şi-a luat toate măsurile necesare, dar dacă a zis "nu" (conform "dublului
standard" o fată bine crescută trebuie să înveţe să spună nu) a distrus o relaţie care ar fi putut fi
de nepreţuit, vina pentru orice consecinţă nefavorabilă începe de acum şi nu rar se întâmplă când
tot ea, femeia, l-a împins pe "băiat" spre imoral.
Este adevărat că împlinirea menirii ei ca femeie, soţie şi mamă, o pune în situaţia de a stabili
relaţii emoţionale cu totul deosebite, raportate la familie, dar mai ales la copiii ei. Când are copii,
oricât de atrasă ar fi de profesie, ea este "mereu acasă". La un bărbat este invers - casa şi
serviciul nu se amestecă. Pentru bărbat, scopul principal este ocupaţional, iar pentru femeie - în
majoritatea cazurilor - căsătoria familia. Dorind căsătoria, femeia nu se antrenează în relaţii
sexuale întâmplătoare, ea îşi caută...soţul...dar bărbatul, la această vârstă, în afară de pregătirea
unei cariere sau poate chiar având o oarecare profesie, el caută o sursă de plăcere, poate şi
însoţită de puţină afecţiune, dar ce departe este pentru el de multe ori căsătoria.
Şi atunci când se alege soluţia de sex premarital, situaţia este adesea inegală.
Există însă şi din aceste puncte de vedere mici schimbări. Din ce în ce mai multe fete sunt
conştiente de impulsurile pe care sexul le "trezeşte" în organismul lor şi nu încearcă "adormirea",
ci dimpotrivă se lasă duse ca de-un val. Ultima plutire fără grijă înainte de căsătorie. Mult mai
mulţi băieţi nu mai pun preţ numai pe sex, ci pe sex şi afecţiune. Spre deosebire de bunicii lor
care şi-au făcut "instruirea" într-o casă de toleranţă, ei nici n-o au dar oricum preferă o parteneră
pe care să o şi iubească.
Din aceste atitudini care nu sunt chiar aşa de izolate a rezultat un fapt important: sentimentul de
"vinovat" este astăzi mult mai redus, mai ales printre fete.
Tendinţa dispariţiei sentimentului de vină raportat la activitatea sexuală este în principal
determinat de transformarea mentalităţii societății privind sexul. În afară de relaţiile sexuale în
cadrul căsătoriei care au fost şi sunt privite ca nobile şi "obligatorii", masturbaţia este considerată
utilă sănătăţii, relaţiile sexuale extraconjugăle acceptate (în special dacă nu se ştie despre ele) şi
divorţul este atât de frecvent încât nu ne mai uimeşte pe nimeni.
Este bine sau nu că există sentimentul de vină în caz de sex premarital?
În sensul tradiţional, orice activitate sexuală premaritală este interzisă. Indiferent de "grad", orice
se întâmplă în domeniul sexual urmează "culpă" şi uneori prilej să fii ostracizat.
Există permanent pericolul de a face un gest sau de a acţiona într-un mod catalogat greşeală.
Ca un exemplu, a te păstra virgină. Dacă într-un moment de slăbiciune" o fată şi-a pierdut
virginitatea, pentru a nu-şi pierde reputaţia se căsătoreşte? Ar fi un gest cu repercusiuni posibil
grave pentru că la o căsătorie ar trebui gândit în cazul în care există încredere, acceptare şi o
puternică relaţie emoţională.
Când va apărea un partener cu calităţi deosebite va şti să aprecieze, alte calităţi ca fiind mai
valoroase decât că partenera s-a dovedit a fi' "virgină".
Virginitate. însemnă că o femeie sau un bărbat n-au avut până atunci contact sexual. Obişnuit,
termenul se referă la femeie, implicând un himen intact (membrana subţire care acoperă de cele
mai multe ori incomplet orificiul extern al vaginului), până în momentul contactului sexual -
când, conform tradiţiei, ar trebui să se rupă, provocându-se sângerare şi uneori durere.
Mai există şi la noi în ţară (însă din ce în ce mai rar) obiceiul că a doua zi după nuntă să se arate
în public cearceaful pe care au dormit mirii, demonstrându-se prin petele de sânge că mireasa a
fost virgină. în societatea modernă este o concepţie de foarte mică importanţă sau chiar
nesemnificativă.
Există mai multe explicaţii: în primul rând anatomică. poate avea o consistenţă extrem de
elastică, dispus uneori numai un inel periferic, astfel încât primul contact sexual să se producâ
(Multă durere şi fără sângerare.)
Inversul situaţiei - respectiv prezenţa unui himen solid şi neperforant, determină de cele mai
multe ori pe fată să meargă, înainte de căsătorie, la doctor pentru a rezolva probleme medicale
legate de menstruaţie (sângele rămâne blocat deasupra himenului, producând durere şi
amenoree). Această situaţie este foarte rară, după Kinsey numai unul la 2000 de cazuri prezintă
un vagin complet acoperit cu himen.
În al doilea rând merită să-ţi pui întrebarea "cu cât este mai virgină o fată cu himenul intact, dar
care a practicat tot felul de relaţii sexuale având numai grijă ca în vaginul ei să nu pătrundă
niciodată "ceva" ce i-ar distruge proba că este o fată "pură" şi ...virgină?
Şi dacă, totuşi, partenera se dovedeşte a nu mai fi virgină, merita să-ţi întuneci toată viaţa pentru
o fostă experienţă sexuală a unei fete care, ca şi tine - bărbatul, a avut poate motivele ei să-şi
satisfacă o curiozitate...sau, poate chiar o aprigă dorinţă?
Poate ar fi mai corect să se gândească despre virginitate în alţi termeni, cum spunea W. Sandy:
"în loc ca virginitatea să fie ceva care "s-a pierdut" sau a fost "păstrată" pentru cineva să fie
considerat ca o valoare personală spirituală, sau emoţională, un semn de autorespect şi de
libertate de alegere. în acest mod poţi să fii virgină ori de câte ori ai contact sexual cu un alt
bărbat, uneori chiar cu acelaşi bărbat şi în orice nouă fază a vieţii".
Dacă ar fi să se facă o statistică privind aşteptările şi realitatea din noaptea nunţii, s-ar putea ca
balanţa să încline foarte greu spre dezamăgire, nu din cauza himenului (intact sau nu) a
virginităţii, ci din cauza atitudinii celor doi parteneri proaspăt căsătoriţi. Nu numai că nu se
cunosc - sub raport intim - ei sunt tulburaţi şi de foarte multe necunoscute, pe deasupra sunt
obosiţi, oricât de dornici de-a pătrunde în altă lume, exact atunci nu mai au tonus şi de fapt ce
este frumos se amână.
De regulă, durerea este mai mult produsă de încordare, neparticipare, neînţelegere a ceea ce se
întâmplă şi mai puţin de actul în sine.
Caracteristicile fizice ale unui bărbat (greutatea, înălţimea sau vârsta) la primul contact nu au nici
o relaţie cu dimensiunile penisului în erecție şi cu vaginul. La o femeie sănătoasă, acesta poate să
se destindă atât cât este nevoie - de la primul contact (nu trebuie uitat că la naștere se destinde
atât cât să permită pasajul unui copil).
Din anumite studii rezultă că mai mult de jumătate dintre femei au o stare de nervozitate la
primul contact sexual. Numai 39% l-au descris ca plăcut şi numai câteva au avut orgasm. Dintre
cele care s-au declarat ca mulţumite au atribuit rezultatul partenerului care s-a dovedit a fi nu
numai îndrăgostit, dar şi foarte tandru, cu multă grijă şi cu o mai multă experienţă, ştiind ce
înseamnă pregătirea, ce trebuie să facă pentru a câştiga încrederea, a obţine relaxarea şi încet
participarea.
În nici un caz nu trebuie "gândit” că un prim contact ar trebui să fie terminat şi la femeie cu
orgasm. Mintea şi corpul unei fete au nevoie de timp să se obişnuiască cu senzaţiile sexuale; ea
învaţă şi descoperă treptat care sunt senzaţiile fizice ale sexualităţii şi descoperă uneori târziu
ceea ce este acela orgasm.
Dorinţa de a avea sex cu o virgină este un mit. Care este explicaţia?
Se consideră greşit că femeile care nu au mai avut contact sexual au vaginul mai strâmt şi deci
mai plăcut pentru partener.
Mai sunt încă persoane în vârstă care cred că având sex cu o virgină ii putea recâştiga "vigoarea
tinereţii”.
Ca şi toate celelalte produse şi mijloace care se vând, nu se putea ca această "misterioasă
plăcere" să nu fie comercializată prin intermediul unor prostituate special antrenate, care reuşesc
să simuleze virginitatea pentru fiecare client care apare ("Kinsey Report'). Aşa fiind, de ce ar
trebui un bărbat să fie decepţionat că partenera s-a dovedit a nu fi virgină? în primul rând este
greu de dovedit, uneori nici ginecologii cu multă experienţă nu pot afirma sau nega virginitatea
mai ales în cazul unui himen complezent, elastic sau îngust ca un inel.
Mai sunt şi alte aspecte pentru care cei angajaţi în relaţii sexuale premaritale se adresează
medicului.
Într-un studiu pe această problemă se arată că unui din 10 indivizi se adresează unui medic direct
sau strecurând printre alte probleme medicale cu întrebări care se referă la activitatea sexuală.
Dar cum răspunde medicul la aceste întrebări? Nu este un secret pentru nimeni că medicii au o
foarte redusă pregătire în materie de sexualitate. Din această cauză, de cele mai multe ori,
abordarea unor astfel de subiecte este, în general, greu acceptată de medic fiindcă el însuşi nu
este edificat, fiindcă nu ştie cum să conducă o discuţie. În sens şi cum să valorifice informaţiile,
fiindcă consideră timp pierdut, inutil etc. Singurele aspecte care sunt înţelese şi se ştie în genere
sunt diagnosticate şi tratate sunt: sarcina, avortul şi bolile venerice. S-a mai discutat în cadrul
altui capitol necesitaţea ca toţi medicii din medicină generală să fie instruiţi şi sub aspectul
problemelor de sexualitate. Examinarea premaritaiă, în acest caz, nu ar mai fi un examen de
rutină, ci o ocazie ideală pentru ambii parteneri de a fi instrui. Ar fi, în acelaşi timp, o posibilitate
de a aplica practic precedente medicinei preventive.
În afară de problemele enunţate mai sus există numeroase aspecte destul de comune în timpul
relaţiilor sexuale premaritale Un exemplu - impotenţa bărbatului la prima încercare de contact
sexual. Cauza este necunoscută (tensiune, frică de necunoscut? ), dar fenomenul este comun.
Masters şi Johnson au numit-o "impotenţă primară" dacă se repetă Tinerii se adresează
medicului, considerând o de natură fizică. Cel puțin un bun sfat este să fie asigurat că este un
aspect trecător şi de scurtă durată dacă încetează să mai facă din această situaţie o problemă;
accepţi situaţia ca atare şi nu se consideră un bărbat ratat.
Medicul ţine cont şi de alte aspecte ale personalităţii celui carii solicită consultul pentru că, de
cele mai multe ori, aceştia fac parte din categoria tinerilor cu un scăzut nivel de autoapreciere,
firi foarte sensibile - influenţaţi de circumstanţele din momentul actului sexual, de cele mai multe
ori nefavorabil relaxării (cu părinţii în acelaşi apartament, la un prieten, pe plajă etc.).
Se întâmplă frecvent ca tânărul să reuşească erecţia, dar are dificultăţi să o susţină. Ejacularea
prematură în timpul relaţiilor premaritale este foarte comună.
Specialiştii spun că ar fi o consecinţă a trecerii de la o formă de stimulare realizată de ei prin
masturbaţie, la o altă formă de stimulare mult mai excitantă, aceea de a fi cu o parteneră. Alţii o
consideră la fel ca în cazul deficienţelor de erecţie, o manifestare a anxietăţii şi tensiunii.
Indiferent de problemă, există numeroase posibilităţi ca tinerii să fie ajutaţi, în special prin
terapie sexuală (vezi capitolul "Disfuncţii sexuale"). Şansele de succes sunt cu atât mai mari, cu
cât ambii parteneri pot fi convinşi să-şi asume împreună responsabilitatea pentru acele probleme.
Combinarea ejaculării premature cu lipsa de orgasm cea mai comună problemă sexuală
premaritală sau maritală pe care o prezintă un cuplu.
Aceasta obligă ca "focusul" să fie îndreptat spre cuplu şi nu constituie "vină a unuia". Terapistul
are şanse de reuşită dacă el îşi poate convinge pacienţii că aceste probleme sunt comune, de cele
mai multe ori rezultatul anxietăţii, ignoranţei, lipsei de experienţă etc. Numai rar pșot fi
consecinţa unor prelungite nevroze sau dezordini de personalitate pentru care este indicat un
tratament specific prelungit (Ira Pauly).
Rezultă deci marea importanţă acordată educaţiei, ca de altfel în oricare alt domeniu al vieţii. Din
acest punct de vedere, există multe influențe, de aceea sexologii cu experienţă au încercat să
întocmească îndrumare cu ceea ce ar trebui să ştie o fată şi un băiat înainte să se angajeze în
relaţii sexuale.
Ce ar trebui să ştie o fată?
1. Să aibă o atitudine sănătoasă şi deschisă privind sexul.
2. Să nu se teamă şi să nu fie jenată pentru modul ei de a proceda, să fie sigură că este
capabilă de o viaţă emoţională stabilă şi sănătoasă;
3. Să cunoască structura anatomică, fiziologică a ambelor sexe pentru ca să înţeleagă
similaritatea şi diferenţele între ele/foarte important pentru înţelegerea sexualităţii şi a
diverselor aspecte legate de ea.
4. Să ştie ce înseamnă răspuns sexual, relaţii sexuale, ce vrea ea, ce se aşteaptă a fi aceste
relaţii pentru ea;
5. Să ştie că există diferenţe de structură psihică între sexe;
6. Să ştie ce înseamnă a fi constant, statornic, ferm în toate aspectele vieţii, dar mai ales în
relaţiile sexuale;
7. Să ştie că ce a învăţat acasă - poate să nu se potrivească cu ceea ce observă în societate.
8. Să înţeleagă ce se aşteaptă de la ea şi la rândul ei să ştie ce trebuie şi poate să ceară de la
societate;
9. Să ştie ce înseamnă relaţii sexuale, ce consecinţe şi răspunderi antrenează;
10. Să aibă o atitudine corectă faţă de partener, să nu mintă, dar să ştie că alţii pot folosi
minciuni şi înşelăciuni, să nu cedeze pasiunilor trecătoare;
11. Ea are dreptul de a decide şi dacă se va hotărî pentru sex - atunci să ştie ce sunt şi cum se
folosesc anticoncepţionalele şi cât mai multe despre sarcină, boli venerice şi SIDA.
12. Să se asigure că dacă aşa a ales - orice s-ar întâmpla - părinţii alături de ea.
Ce ar trebui să ştie un băiat despre sex înainte de primul con sexual:
1. Să ştie că - fată sau băiat - sunt absolut egali în tot ceea ce f inclusiv în cadrul relaţiilor
lor sexuale;
2. Să cunoască anatomia, fiziologia şi psihologia femeii bărbatului;
3. Să ştie ce înseamnă dorinţă sexuală şi cum poate fi rezolvată afară de sex (muncă, sport,
plimbare în aer liber, dans).
4. Să ştie înseamnă masturbaţia, tehnica ei şi consecinţele bune asupra stărilor de moment
şi viitoare;
5. Să cunoască consecinţele şi complicaţiile posibile, ca de exemplu: sarcina la parteneră.
Această cunoaştere impune o mai bună chibzuinţă înainte de hotărârea de a avea sex.
6. Dacă au avut sex, să o respecte, s-o protejeze, să fie responsabil de ce i se întâmplă
 partenerei. Amândoi au aceeaşi obligaţie de a aplica mijloacele anticoncepţionale şi a
evita pericolul bolilor venerice.
7. Să înveţe din toate sursele aspectele majore ale sexualităţii, să ştia cum poate obţine
plăcere, dar şi cum poate crea partenerei un maxim de satisfacţie.
8. Să aprecieze femeia după calităţile ei morale, după aspectul ei, personalitate - optimism,
inteligenţă şi nu în funcţie de experienţele ei sexuale.
Deşi opiniile sunt contradictorii se pare că experienţa sexuală premaritală nu este indispensabilă
împlinirii sexuale ulterioare pentru nici unul dintre parteneri.
Problemele legate de sex se învaţă repede şi, aşa cum s-a arătat, este preferabil să se înveţe
împreună; poate să fie o deosebită plăcere şi faptul că poţi participa alături de un partener iubit la
un proces de învăţare. "Aceasta este una din bucuriile fidelităţii, să ai o istorie şi o poveste numai
a ta." Castitatea înainte de căsătorie oferă o securitate relaxantă si timpul, o viaţă de fapt să fii
"activ” permanent (Colleham).
Căsătoria tradiţională şi modelul contemporan
Fie în glumă sau în serios, căsătoria a fost comparată cu o cetate asediată în care, cei din afara ei
se străduiesc să intre, iar cei dinăuntru nu știu cum s-o părăsească.
Casătoria ca instituţie socială - cu tradiţiile ei - este considerată de majoritatea
sociologilor un aranjament utilitar.
Oamenii se căsătoresc pentru că este "normal" la o anumită vârstă, pentru că la început se simt
îndrăgostiţi, deşi mai târziu relaţiile se desfăşoară în cel mai bun caz într-o calmă coexistentă.
Căsătoria se menține - nu fiindcă persistă cine ştie ce romanţă sau interes sexual, ci pentru faptul
că ambele părţi au făcut investiţii dacă nu financiare, în mod sigur emoţionale şi nu pot risca
schimbări. Există copii şi pentru ei nu intră în discuţie un divorţ. După ce copiii au crescut şi au
părăsit părinții, boala şi moartea care se apropie îi determină pe mulţi să continue convieţuirea,
simplu, fiindcă simt nevoia cuiva apropiat, a unei fiinţe umane.
Căsătoria tradiţională. Căsătoria tradiţională satisface mai mult cerinţele societăţii şi mai puţin
cele legate de satisfacţiile individului.
Dincolo de acordul general că omul este un animal căsătorit, fiecare căutându-şi un partener
pentru ca să procreeze...
Căsătoria implică unirea a două personalităţi: a bărbatului cu o educaţie în trecut, o istorie a
propriului eu şi cu proiecţii personale de viitor şi a femeii cu complexităţile ei fiziologice şi
propria ei educaţie şi istorie. Comportamentul lor va fi direct influenţat de aceşti factori şi de
societatea în care trăiesc.
Căsătoria - spune D.Reed - există ca o entitate între cei doi soţi, cu propriile aspecte de multe ori
foarte complicate care derivă din combinaţia unor factori care mereu se schimbă. De exemplu -
puterea de decizie a unuia din parteneri, contribuţia lor la situaţia financiară a familiei, locul pe
care-1 ocupă în societate ia un moment dat, starea lor de sănătate etc., factori care schimbându-
se, schimbă şi relaţiile şi ajung foarte des să provoace grave nelinişti în ciclul vieţii de familie.
Din cauza "foamei” care există în societate de a răspunde problemelor legate de forma
tradiţională a căsătoriei, experţii sunt tentaţi să dea răspunsuri simple pentru chestiuni complexe.

De exemplu, la întrebarea: - "Care sunt factorii care fac ca căsătoria să "funcţioneze" - răspunsul
este "apriga voinţă a participanților şi o scânteie de noroc".
Căsătoria - model contemporan. Dezvoltarea majoră a tehnologici și schimbările sociale în
societatea contemporană au condus la numeroase alternative experimentale ale căsătoriei şi
relaţiilor între sexe.
Din ce în ce mai frecvent apar aranjamente între cuplurile legale căsătorite, ca de exemplu
domicilii separate, sex extfaconjugal consimţit de ambii parteneri şi în diferite contexte - sau
inversarea structurii tradiţionale - femeia preluându-şi responsabilitatea de a câştiga bani necesari
existenţei familiei - bărbatul ocupându-se de casă şi de copii au apărut în acelaşi timp şi alte
forme de relaţii - ca de exemplu cupluri care trăiesc împreună fără să fie legal căsătorite. Au şi
copii sau folosesc această formă ca pe o perioadă de încercare sau de învăţare înainte do
căsătorie.
Proliferarea unei variaţii atât de mari de forme poate fi interpretat ca o necesitate de revizuire a
conceptului clasic de căsătorie:
Pentru foarte mulţi, discrepanţa dintre condiţiile socio-culturale externe şi structura veche -
concepţiile pe care s- a bazat tradiţional căsătoria - este derutantă şi de aceea se caută ieşiri
(Crosby).
Primul scop al cercetătorilor care s-au ocupat de aceste aspecte a fost să stabilească o corelaţie
între idealurile şi forţele care le influenţează atitudinea.
Au fost investigate în acest sens mii de cupluri şi rezultatele au fost foarte diferite. Unii au
considerat Căsătoria tradiţională ca fiind în parametri normali, alţii că este imperios necesară o
schimbare.
Printre cei care au analizat grupul al doilea, respectiv cei care susţin schimbarea, au fost G.
O’Neil şi N. O’Neil pentru care s-a dovedit evident că problema centrală în căsătoria
contemporană este sistemul de relaţii. Ei susţin că presiunile asupra relaţiilor soţ-soţie s-au
intensificat; că ar exista o permanentă creştere a necesităţii ca relaţiile să ofere o împlinire a două
aspecte importante pentru orice individ:
- să rezolve prin căsătorie nevoia lui de intimitate, dar în acelaşi timp şi o posibilitate de a-
şi dezvolta potenţialul personal fără a distruge relaţia.
Forma tradiţională a căsătoriei nu este atât de flexibilă, nu oferă posibilitatea de egalitate şi
limitează de obicei potenţialul individual de cele mai multe ori al femeii.
Mulţi factori din lumea contemporană - inclusiv speranţa de viaţă prelungită, mai multă educaţie,
o extraordinară mobilitate, o rapidă comunicaţie şi inovaţii tehnologice au schimbat poziţia
femeii şi au creat noi necesităţi pentru o mai mare egalitate în cadrul căsătoriei, şi ui general al
sistemului de relaţii bărbat - femeie. Aceşti factori au creat necesitatea pentru o formulă de
căsătorie schimbată.
Exclusivitatea şi posesiunea "drepturi ale bărbatului" ca sistem în care căsătoria tradiţională nu
mai funcţionează. Nu se renunţă la aspectul de dragoste romantică, la dreptul de a cere, a
pretinde, dar cumulat cu înţelegerea că aceste obligaţii sunt reciproce, nu mai poate funcţiona
sistemul că bărbatul asigură hrana cea de toate zilele şi femeia este casnică, ea face curăţenie,
mâncare şi creşte copii, bărbatul ştie ce bani sunt în casă, decide când şi cum se cheltuiesc
aceştia.
El are opinii, ea nu se pricepe şi deci înţelept ar fi să tacă. De altfel, în majoritatea căsătoriilor
nici alte "constante" nu mai funcţionează, ca de exemplu fericirea până la moarte, aceiaşi prieteni
pentru care amândoi trebuie să dovedească aceeaşi consideraţie, o continuă admiraţie pentru tot
ceea ce face bărbatul, fără îndrăzneala de a ţi exprima o părere, nici o schimbare în relaţii, rare
momente de intimitate, nici o posibilitate de a te ataşa de o altă persoană de sex opus. În ceea ce
priveşte relaţiile sexuale rămân o perimată speranţă că se vor îmbunătăţi cu cât trec anii şi grijile
vor înceta.
Rigiditatea rolurilor a fost intr-un fel stabilită de când s-a pronunţat o primă fază: "prin căsătorie
deveniţi unul" - noţiune care elimină orice identitate ca persoană.
"În aceste condiţii", spunea D.M.Reed, "este remarcabil faptul că aşa de multe căsătorii se
termină prin divorţ, dar că aşa de multe durează atât de mult".
Interogaţi cei a căror căsătorie a durat mult, cum s-a reuşit, care ar fi după ei justificarea, nu s-a
prea putut răspunde. Un fapt a fost însă clar şi deosebit de important: voinţa, iar alții spun că nu
s-au căsătorit din dragoste care trece după un timp şi recunosc deschis că s-au căsătorit
gândindu-se la ce le-ar fi util şi au rămas, n-au divorţat din alt fel de considerente - copii,
prestigiu. Mulţi au decis să rămână împreună fiindcă n-au unde să plece, alţii din motive
financiare şi în sfârşit, unii vor motiva emoţional, simplu, că preferă cunoscutul necunoscutului
(O’Neil).
În general, întrebaţi de ce s-au căsătorit - răspunsul a fost "din dragoste", determinaţi de factorii
geografici, aceleaşi preocupări sau fiindcă "trebuia" (ar fi rămas necăsătoriţi şi în sfârşit "o
sarcină" a determinat momentul).
D.M.Reed încearcă să prezinte căsătoria ca rezultatul a trei forme componente: structura
sociologică a societăţii respective, starea psihologică a fiecăruia dintre soţi şi factorii
adaptaţionali care formează comportamentul marital de-a lungul vieţii.
Factorii sociologici:
Căsătoria oferă o definiţie clară a domeniului sexual.
Istoricii arată că dacă activitatea sexuală nu ar fi fost limitată la familie ar fi fost un adevărat
haos social.
Căsătoria a pus bazele sistemului economic al societăţii, prin distribuirea proprietăţilor.
Căsătoria este forma cea mai potrivită pentru a se combina responsabilitatea relaţiilor sexuale cu
cea a reproducerii şi socializarea.
S-ar mai putea adăuga şi un al patrulea component: căsătoria oferă un cadru de socializare pentru
acei în vârstă, copiii trăind de regulă în alte părţi şi cu alte griji. Ca parteneri, cei în vârstă pot
mai bine să-şi controleze frica de necunoscut, de boală, existenţa sau chiar moartea.
Sociologii descriu pentru lumea civilizată două forme de căsătorie: căsătoria tradiţională, care
este măsurată prin criteriul de stabilitate, uşor de măsurat fiindcă se poate controla prin numărul
de divorţuri, şi căsătorii de companie care se măsoară prin calitatea fericirii celor doi parteneri
(greu de măsurat).
Numărul permanent în creştere al acestui ultim sistem demonstrează plasarea valorii mai mult pe
dragoste şi fericire, decât pe stabilitatea familiei.
S-ar putea ca schimbarea de valori şi în domeniul relaţiilor de căsătorie să fie o consecinţă a
rolului nou pe care-1 capătă sexualitatea ca o componentă a stilului de viaţă.
Reiss şi alţi autori numesc această modificare de atitudini "renaştere sexuală" provocată de mai
mulţi factori:
- Populaţia se mişcă către o etică de tolerare şi afecţiune în viitorul probabil.
- Tineretul va considera că are dreptul de decizie în raport cu propriile considerente şi nu
determinate de modele tradiţionale. Acesta este al doilea factor că deciziile încep să se
bazeze pe o mai bună cunoaştere a responsabilităţii fiecăruia dintre soti, a rolului
fiecăruia în relaţia soţ - soţie.
Un alt factor este importanţa care se acordă performanţelor. Niciodată nu s-a discutat ca acum
despre "satisfacţii sexuale", "potenţial orgasmic", cine are mai mult apetit sexual, femeia sau
bărbatul etc. Importanţa crescândă acordată performanţelor sexuale a condus la un ghid artificial
prin intermediul căruia mulţi se străduiesc nu numai să-şi măsoare competenţa sexuală, ci şi
meritul personal. Aceasta a condus la o nouă dimensiune a bătăliei între sexe privind rolul
comportamentului şi normele de performanţă atribuite atât femeii cât şi bărbatului. În sfârşit, un
ultim dar nu mai puţin important factor mişcarea de eliberare a femeii, constituie o formă de
protest faţă de dreptul bărbatului la "dublu standard". Subliniind faptul că menţinerea femeii în
rolul pasiv de casnică, mamă şi soţie înseamnă nu numai anihilarea ei ca persoană socială, ci şi o
atitudine profund dăunătoare integrităţii ei psihologice.
Într-un articol din "Boston Womens Health Book Collective" se cerea ca rolurile să nu mai fie
stabilite pe criteriul sexual, ci pe valoarea, abilitatea, capacitatea fiecăruia, ca individ.
Factorii adaptaţionali - care formează comportamentul marital de-a lungul vieţii - includ
sistemul de valori în cadrul căruia trăieşte cuplul.
Sistemele de valori au fost descrise ca variabile sociologice. Valoarea adaptării se referă la
distincţia dintre ceea ce este considerat greşit sau considerat corect. în acest sens, ar trebui
amintit că cele mai multe căsnicii se destramă pentru:
- lipsă de înţelegere reciprocă: ceea ce unul consideră corect pentru celălalt este greşit;
- dificultăţile sexuale care de obicei duc la infidelitate;
- banii - din ce în ce mai mulţi se căsătoresc şi trăiesc împreună pentru bani şi, în special
femeile, tind să "iubească" pe aceia care reprezintă o forţă materială sau socială şi mai
puţin pe cei care nu-şi pot forma măcar o carieră (D.MReed).
Căsătoria contemporană. Există o soluţie sau o propunere pentru ieşirea din impas ? Ce spun
specialiştii ?
S-a oferit un nou concept, acela de "căsătorie deschisă". Este un model de relaţii maritale destul
de flexibil, astfel încât să permit progresul ambilor parteneri.
O’Neill şi O’Neill definesc căsătoria deschisă ca o relaţie în care fiecare parte acţionează atât în
interesul lui, cât şi al celuilalt. Este bazată pe o relaţie deschisă şi integră, pe sinceritate, pe egala
libertate şi identitate a ambilor parteneri.
Este o relaţie atât de flexibilă, încât permite modificări care pot fi constant renegociate în raport
de nevoile, problemele care apar. Cel mai important mijloc de a reuni un astfel de sistem de
relaţii este să poli ajunge să înţelegi ce înseamnă "a trăi acum".
A "trăi acum" poate fi un concept oarecum diferit pentru cei doi parteneri, dar ei discută deschis,
încearcă să admită şi până la urmă admit că fiecare este o personalitate, cu idei, opinii şi nevoi,
care trebuie respectate. Fiecare va respinge sau va ceda în cadrul aşa-ziselor "conflicte", dar se
ajunge la a accepta responsabilitatea a ceea ce face fiecare pentru el, şi vor înţelege compromisul
amândoi. Scopul căsătoriei deschise nu mai este statutul de căsătorit, ci relaţia.
Nenumăraţi cercetători au studiat acest concept. S-au propus programe, ghiduri; s-au prezentat
detalii ce se întâmplă când apar copiii. Ce rol va dobândi sexul, dragostea şi fidelitatea în noile
condiţii ?
"Relaţii deschise într-o căsătorie, ca şi în orice relaţie interpersonală, implică a deveni tu, ca
individ, o persoană deschisă, să ştii să te comporţi şi să mânuieşti abil problemele care apar
mereu, se schimbă într-o căsnicie. Ceea ce trebuie recunoscut nu este uşor pentru majoritatea
cuplurilor". (Sexuality Today)
Maturitatea emoţională şi dezvoltarea responsabilităţii, încrederea în tine însuţi: a recunoaşte că
ceea ce se întâmplă nu este vina partenerului, ci a ta, că nu ai ştiut sau n-ai putut să te adaptezi,
nu sunt "daruri" care se capătă peste noapte".
Concluzia autorilor este că forma de căsătorie deschisă nu constituie soluţia definitivă a
problemelor maritale, ci constituie încă un pas.
Este un fel de a recunoaşte că relaţiile interpersonale trebuie să-şi găsească prin căsătorie şi
familie noi semnificaţii, să-şi câştige cu adevărat puterea, indiferent de forma pe care o va
îmbrăca.
Indiferent de vârsta şi de mediul socio-cultural, oamenii au nevoie înainte de toate de cineva să-i
înţeleagă şi să-i protejeze.
Această nevoie de protecţie nu este resimţită numai în schema clasică de căsătorie sau de
interes material. Acest sindrom atinge şi pe cei independenţi de ideea unei instituţii cum ar fi
mariajul - pe cei în vîrstă şi singuri şi pe unii care nu au nici un fel de probleme privind banii.
Cum spunea Bunerie: "Ceea ce caută bărbaţii şi femeile, 1a orice vârstă, unindu-se, sunt reperele.
Oamenii au nevoie să se structureze, ei caută o identitate şi unii au nevoie să simbolizeze ceea ce
trăiesc şi se unesc '’tradiţional" sau ... mai mult sau mai puţin "contemporan".