INSTITUȚIA MEDICO-SANITARĂ PUBLICĂ SPITALUL RAIONAL FLOREȘTI

Centrul de Intervenție Timpurie la copii

Tematica: Asistența psihologică în vederea informării părinților despre dezvoltarea

afectivă a copiilor ( vârsta preșcolară 3-6 ani).

Tema: Dezvoltarea afectivă.

Perioada de dezvoltare dintre 3 şi 6 ani numită şi preşcolaritate, aduce importante schimbări în

plan psihic şi relaţional. În această perioadă se îmbogăţeşte limbajul, gândirea devine coerentă şi
se eliberează în oarecare măsură de dominanţa afectivă. Dezvoltarea afectivă trebuie raportată la
procesul de identificare cu modelele parentale iar după 5 ani cu alte modele care pot fi furnizate
de contactele sociale şi culturale ale preşcolarului.

Caracteristici ale limbajului emoţional la copii în primii ani de viaţă.

Vârsta Manifestări ale conduitelor affective

Sporeşte vocabularul emotional.

Etichetează corect emoţii simple ale lui şi ale altor persoane şi vorbeşte
2-3 ani
despre emoţii trecute, prezente şi viitoare.
Vorbeşte despre cauzele şi consecinţele unor emoţii şi identifică emoţiile în
asociaţie cu situaţiile fixe.
Utilizează limbajul emoţional în jocul simulat.
Manifestă o sporire a capacităţii de reflectare verbală a emoţiilor şi este

4-5 ani capabil de a lua în considerare relaţii mult mai complexe dintre emoţii şi
situaţii.
Înţelege că unele evenimente pot determina emoţii diferite la diferiţi oameni
şi că sentimentele uneori persistă mult timp după evenimentul causal.
Demonstrează o creştere a controlului şi a administrării emoţiilor în
concordanţă cu standardele sociale

Băiatul se va identifica cu tatăl drept urmare a descoperirii treptate a deosebirilor care îl separă
de mamă, descoperă că posedă relativ aceleaşi caracteristici ca şi tatăl care este apreciat şi iubit
de mama sa. Comparaţia care o va face între el şi tatăl său va genera trăirea unei stări de
frustrare, numit şi complexul oedipian în perspectiva psihanalitică.
 Fetiţele trec prin acelaşi stări, tatăl fiind văzut ca un personaj important, devine ţinta interesului
şi admiraţiei. Astfel, din poziţia de dublură a mamei, tatăl devine un personaj important care va
stârni dorinţa de a câştiga afecţiunea acestuia sau este privit cu teamă. Una dintre sursele cele
mai evidente ale restructurării afectivităţii o reprezintă contradicţia dintre trebuinţa de autonomie
a preşcolarului şi interdicţiile adultului faţă de el.

Adultul şi relaţia cu acesta rămân pentru copil elementele esenţiale ale dezvoltării afectivităţii
sale. Activitatea preşcolarului suportă modificări de natură cantitativă prin creşterea numărului şi
a dispoziţiilor afective, precum şi de natură calitativă prin îmbogăţirea şi diversificarea formelor
afective existente sau apariţia altor forme noi. Ca semn al dezvoltării afectivităţii în această
perioadă sunt emoţii mai profunde, reticenţele emotive, dispoziţii afective persistente, stări
emoţionale cu un grad mai înalt de complexitate (mândria, vinovăţia, sindromul bomboanei
amare – tristeţe la primirea unei recompense nemeritate), emoţii şi sentimente superioare (în
jurul vârstei de 5-6 ani) cum ar fi cele intelectuale, social-morale şi estetice. In această etapă
copilul depăşeşte stările de confuzie dintre frumos şi strident, îndatorire şi necesitate sau bine şi
agreabil.

Preşcolarul descoperă că pe plan imaginar îşi poate satisface orice dorinţă sau să se transpună
în orice situaţie (Anghelescu, 1989) însă rămâne impresionabil, instabil şi cu o oarecare labilitate
a dispoziţiei.

Nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obţine aprobarea, înţelegerea,

simpatia din partea semenilor.

Afectivitatea poate fi un mijloc de descărcare a tensiunii nervoase sau în alte situaţii o potenţare
(Radu, 1991). Jocul ca formă dominantă de activitate facilitează apariţia şi consolidarea
emoţiilor legate de competiţie, dorinţa de colaborare dar şi sentimente cum ar fi mândria şi
culpabilitatea. In activităţile specifice grădiniţei se cultivă curiozitatea, dorinţa de nou ca
elemente ale sentimentelor cu încărcătură intelectuală de mai târziu sau se pun bazele ―gustului
artistic ca premisă a sentimentelor artistice viitoare.