1.Biopsia. Definiţia. Metodele. Indicaţii şi însemnătatea clinică. Examenul alergologic.

Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea clinică.

Df:Biopsia-examenul histopatologic al unei “piese operatorii” sau al unui

fragment de tesut prelevat din leziuni tumorale in vederea stabilirii conduitei
terapeutice sau postoperator pentru confirmarea cu certitudine a diagnosticului.
Metode+Indicatii:Din punct de vedere ethnic distingem urmatoarele tipuri de
biopsie:
Excizionala- pentru tumorile cu diam de pina la 1 cm.
Incizionala- in leziuni tumorale extinse,tumori inoperabile,tumori localiyate in
regiuni anatomice cu risc vital pentru abordul chirurgical si sunt supuse
tratamentului radiochimioterapeutic
Drill biopsia(microbiopsia)- inconvienentele metodei sunt formatiuni tumorale
mici care se afla in contact cu vasele mari sau care sunt situate in vecinatatea
unor structure anatomice (sinus maxilar,fose nazale, canal mandibular) ,cazuri in
care pot sa apara fistule. Permite clasificarea leziunilor in: infectioase,tumorale
benigne,maligne, leziuni specifice.
Biopsia prin chiuretaj- in leziunile profunde exteriorizate,leziuni vegetante si
ulcerative.
Biopsia prin aspiratie cu ac fin- pentru mase prezumtiv tumorale cervicale
Biopsia prin periaj
Reguli Biopsie:sa nu contamineze tesutirle din jur,fragmentul tisular sa fie destul
de mare, sa nu fie recoltat din centrul tumorii ci din marginea acesteia(la
tumorile tegumentare se va recolta si tesut normal pentru a descoperi leziunile
de granite)

Examenul alergologic-consta in realizarea unui test cutanat sau sanguine

pentrua determina care substanta sau allergen este incriminate in declansarea
reactiilor alergice.
Test cutanat:
1.prick test-amplasarea unei picaturi de sol. Efectuindu-se citeva intepaturi sau
gratari pe piele.Daca pe piele apare o roseasa su o zona pruringinoasa inseamna
ca persoana e alergica si reactia e pozitiva.
2.test intradermic-o mica cant.de sol de allergen e injectata intradermic
3.test patch-sol.de allergen e plasata pe un plasture care este aplicat piele timp
de 24-72 de ore.Utila pentru depistarea dermatitei de contact.
Teste sanguine:detecteaza in singe prezenta anticorpilor-nivelul imunoglobulinei
E.
2.Radiografia retroalveolară. Caracteristica. Ortopantomografia. Caracteristica. Tipurile.
Tomografia computerizată (TC). Caracteristica. Însemnătatea clinică.

Radiografia retroalveolara(periapicala)-examenul radiologic care ofera cea mai

fidela imagine in incidenta izometrica si ortoradiala.Permite aprecierea
morfologiei coronare si radiculare,evaluarea dintilor inclusi si
semiinclusi,evaluarea leziunilor parodontale cu evidentierea septurile
alveolare,trabeculatiei osoase si rebordului alveolar,diagnosticului
parodontitelor apicale cronice (chisturi,granuloame,osteite),aprecierea
fracturilor coronare sau radiculare,detectare anodontii,dinti
supranumerari,rezorbtii radiculare.Pentru dintii pluriradiculari se foloseste in 2
incidente sub unghi de 450 distala si mezialace permite analiza fiecarei radacini
in parte.
Oropantomografia-procedeu folosit in ultimele 4 decenii,se bazeaza pe
deplasarea continua a unui fascicol de radiatii sub forma de fanta,capul
raminind fixat de tetiera.Pe OPG se distinge manidibula in totalitate,ATM, cele 2
arcade dento-alveolare,sinusurile maxilare,bazele osoase. Deyavantaje:
suprapunerea unui segment de coloana cervicala si opacizarea regiunii incisive
mandibulare datorita particularitatilor tehnicii
Tomografia Computerizata-metoda care utilizeaza ca si radiologia
conventionala radiatiile X,ca procedeu sectiunea tomografica realizata in plan
axial sau coronal.Aparatele moderne utilizeaza multiple fascicule inguste de
radiatii dispuse pe semicerc,pe semicercul opus fiind situati detectorii care
receptioneaza fasciculele atenuate dupa ca au strabatut o sectiune de o anumita
grosime din segmentul examinat.Imaginea formata corespunde si unei liste de
coduri de densitate inregistrate pe calculator si permite masurarile densitatilor
structurilor intr-un volum.Studiul se efectueaza in fereastra de os si fereastra de
parti moi,cu si fara substanta de contrast.Grosimea sectiunii de 5mm la un pas d
5mm.Permite evidentierea structurii patologice,localizarea
ei,densitatea,structura omogena sau neomogena,comportamentul la
contrast,extensia loco-regionala,invazia tes.din vecinatate.metastazele locale si
la distanta.Permite monitorizarea postterapeutica a pacientilor si urmarirea
posibilei recurente. Avantaje: rezolutie buna,contrastul mare,eliminarea
suprapunerilor,masurarea densitatilor.
3.Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii şi însemnătatea
clinică: angiografia, scintigrafia, fistulografia, artrografia, limfografia.
Angiografia-procedura diagnostica ce utilizeaza razele X si o substanta de contrast in
vederea vizualizarii anatomii arterelor periferice si a eventualelor leziuni (stenoze,ocluzii).
Scintigrafia-metoda care utilizeaza pentru obtinerea imaginilor radiatiile emise in timpul
dezitnegrarii substantelor radioactive.Ele sunt adm pe cale orala sau intravenos (Calium 67,
Seleniu 75).Se foloseste pentru apecierea activitatii glandelor salivare,Tehnetiul 99 este
captat de celulele salivare,maximum atingind dupa aprox.10 min.Se foloseste in
diagnosticul: Sdr.Sjogren,sarcoidoza.xerostomii iatrogene.tumori ale glandelor salivare.
Exploararea scintigrafica osoasa este utilizata in deosebi pentru depistarea metastazelor
cancerelor osteofile.
Fistulografia-
Artrografia (temporo-mandibulare)-reprezinta examinarea radiologica a unei
articulatii.Indicatii:determinarea cauzei unei dureri persistenteinexplicabile,disfunctii
articulare,indentificarea malformatiilorsau leziunilor prezente la nivelul tes.moi-
lig,cartilaje,capsule; detectarea chisturilor,tumorilor sinoviale.
Limfografia-prin descoperirea si cateterizarea limfaticelor in regiunea
preauriculara,retrocauriculara sau submentala, si injectarea unei cantitati reduse de lipiodol
ultrafluid. Cliseele radiografice se executa imediat si la anumite intervale pe masura
progresarii produsului opac.Limfografia cervicala are indicatii mai ales in cancerologia omf si
in adenite cronice.
4.Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii de “asepsie”. Metodele de obţinere a asepsiei.
Presterilizarea şi pregătirea instrumentarului medical reutilizabil înainte de sterilizare.
Sterilizarea, definiţia. Mijloacele de sterilizare. Metode de control ale calităţii sterilizării.
Asepsia cuprinde ansamblul de masuri si metode prin care se previne contaminarea unui
produs, obiect sau organism.Constituie un sistem de actiuni profilactice care au drept scop
prevenirea aportului de microorganisme in plaga,organe si tesuturi ale bolnavului in
procesul oricaror manopere medicale. Prevede:1)sterilizarea instrumentelor,materialelor
,aparatelor care contacteaza cu pacientul
2)toaleta miinilor si protejarea cu minusi
3)executarea unor procedee specifice in timpul interventiilor medicale
4)efectuarea unor actiuni igienice si organizatorice speciale in institutia curativa.
Metode: asepsia este obtinuta prin sterilizare si dezinfectie.(complex de masuri care se
aplica pt decontaminarea si prin care se urmareste distrugerea, indepartarea sau
micsorarea numarului agentilor patogeni si conditionat patogeni de pe diverse obiecte sau
instrumentar pt a evita producerea unei infectii.)
Presterilizarea instrumentarului stomatologic este efectuata pentru indepartarea
(mecanica sau mecanizata,prin ultrasunet) a imporitatilor proteice,lipoide,mecanice,precum
si a resturilor de preparate medicamentoase.
Sterilizarea-cuprinde metodele si procedeele prin care se distruge toate formele vegitative
si sporulate ale microbilor patogeni de pe suprafata sau interiorul unui corp.
Sterilizarea prin caldura umeda:
 Fierberea simpla(30min-instrum)
 Fierberea sub presiune 2atm 134 C 30min (autoclav)
 Sterilizarea prin vapori sub presiune 2-2,5atm 30min
 Fierberea in ulei- ulei mineral, parafina, silicon 190C-90 min (pt piesele de miiina).
Ulterior este necesara centrifugarea acestora.
Sterilizarea prin caldura uscata
 Flambarea
 Sterilizarea cu aer cald- in poupinel – 180C-60min.
Sterilizarea prin iradiatii
 Ionizante- radiatii gama emise de cobalt 60 cu penetrabilitate mare
 Neionizante- razele UV
Sterilizarea si dezinfectia prin gaze
 Aldehida formica(formaldehida)- se realizeaza in formolizatoare speciale inchise
ermetic
 Oxidul de etilen
cu substante chimice
 Fenoli, crezoli hexaclorofeni
 Clorhexidina- se foloseste in sol apoasa sau alcoolica 0,5%; pt tegumente se poate
folosi si sub forma de spray; sol 0,2% pt clatituri bucale in urma unor interventii chirurgicale;
5% pt dezinfectia suprafetelor
 Halogenii- solutii pe baza de iod si clor.
 Alcoolii
 Oxidantii- degaja oxigen fiind utilizati impotriva anaerobilor.Apa oxigenata, Perhidrol
30% , Hipermanganat de potasiu
 Detergentii- anionici, cationici, amfoliti

5.Definiţia, conţinutul şi istoricul noţiunii “antisepsie”. Prin ce metode şi

mijloace se obţine antisepsia.
Antisepsia este alcatuita din totalitatea mijloacelor curative prin care se
urmareste distrugerea germenilor patogeni prezenti într-o plaga, pe tegumente
Metodele de antisepsie:
Metoda fizica: scopul este de a forma conditi nefavorabile pentru dezv
bacteriilor si micsorarea toxinelor in plaga, asigura evacuarea exudatului toxic
din plaga prin utilizarea pansamentului hygroscopic, proprietatile lui se maresc
daca cind este imbibat cu sol hipertonica 5-10% sau sol furacilina.
Ca remedii de drenare pot fi folosite si drenajele din cauciuc sau masa plastica.
Pt vindecarea plagii se folosesc si metodele deschise cu utilizarea razelor
untraviolete, utilizarea caldurii uscate, utilizarea ultrasunetului, utilizarea
lazerului.
Metoda mecanica:are ca scop de a exciziona marginile neviabile si necrozante
ale plagii ce servesc sursa de alimentare pt microorganisme
Metoda chimica:se utilizeaza prin folosirea substantelor chimice ce poseda
actiune bactericida sau basteriostatica.
Metoda biologica:combina un grup de preparate cu actiune asupra celulelor
microbiene cit si asupra unor substante care actioneaza prin intermediul
organismului din care fac parte: antibioticele ,antitoxinele ce se administreaza
sub foita de seruri antitetanic antidifteric.Administrarea vaccinurilor,
anatoxinelor, imunoglobulinelor, seruri sangvin.Actioneaza prin intermediul
macroorganismului ridicindui imunitatea- amplifica fortele de aparare a org
specifice si nespecifice.
Metoda mixta: Mai frecvent actiunea e complexa se folosesc de la 2 la toate
metodele de antisepsie.
Dupa eliminarile purulente, pacientului i se indica procedure fizioterapeutice.
Grupurile de preparate antiseptice:
1.krelozi- preparate de Cl si Iod(cloramina, iodoform, iodofor)
2.oxizii- H2O2, hidropirita, KMnO4
3.acizii-benzoic, boric, sulfuric, acetic.
4. alcaizii- NH3oxid de la hodrocarbonatul de sodium
5.compusi ai metalelor grele
6. alcoolul7.aldehidele-formaldehida, lizoforminul
8. fenolii
9. diferite rasini
10. coloranti
11. din seria nitrofuranelor-furacelina, furadonina.
6.Pregătirea preoperatorie a bolnavului. Scopul și metodele. Premedicaţia
(pre-anestezia) în secţie (cabinet) de chirurgie OMF. Pregătirea medicului
chirurg către intervenţie în secţie (cabinet) de chirurgie OMF. Echip
Pregatirea preoperatorie a bolnavului.Scop.Metode
Pregatirea cimpului operator- in interv,chir.pe cale cutanata,reg.berberita cu 2
h inainte de operatie,tegum spalate cu apa si sapun;degresat si badijonat minim
3 min cu alcool de 70%.Se fixeaza cimpurile operatorii.Interv pe cale orala sunt
precedate de clatituri bucale antiseptice,curatire mecanica prin periaj a dintilor
,detartraj,extractia resturilor dentare nerecuperabile,tratamentul cariilor;
Inainte de interventie mucoasa bucala uscata si antiseptizata cu alcool
70%,alcool iodat 2%, sol.clorhexi 0,5%.Preanestezia-cuprinde totalitatea
masurilor de pregatire psihica,fizica si medicamentoasa a bolnavului in vederea
anesteziei.1.Pregatirea psihica-se indeparteaza teama,starea de
excitatie,explicind bolnavului necesitatea interventiei,asigurindul de o buna
anestezie,cistigind increderea si colaborarea2.Pregatirea fizica-prevede
asigurarea cailor respiratorii prin asezarea pacientului in pozitie corecta si
comoda,cu capul bine fixat,cu hainele desfacute la git,cu obictele care i-ar jena
respiratie indepartate,cu protezele mobile scoase.3.Pregatireamedicamentoasa
(premedicatia)-se reduce excitabilitatea SNC,diminuind anxietatea ,teama de
interventie,se deprima activitatea reflexa vagala diminuind secretia salivara si
bronsica. Este obligatori la copii,pacienti emotivi ,anxiosi ,bolnavi cu reflexe
exagerate,hipersalivatiie,bolnavi cu dureri.Preparate: sedative si neuroleptic e(
diazepam),vagolitice(atropina si scopolamina),analgezice.Premedicatia la
pacienti de ambulator trebuie sa fie minima,pentru a nui expune la accidente
din cauza somnolentei.Pregătirea medicului chirurg către intervenţie în secţie
(cabinet) de chirurgie OMF. Echipamentul necesar: halate cu minici scurte
pentru a permite spalarea corecta pe mini,trebuie spalate si dezinfectate
frcvent;purtarea bonetei obligatoriu;se scot inelel,bratarile care ajuta la
transmiterea microbilor;unghiiile scurt taiate; Spalarea chirurgicala a miinilor si
antebratelor cu apa,sapun si perii sterile;clatire cu apa sterila clada in jet 2-3
min.antiseptizare cu alcool 70% sau sol.clorhexidinia. Se imbrac masca, halat
manusi sterile.Pentru interventile mici: suficient spalatul miinilor timp de 5 min
cu perie apa si sapun,urmat de antiseptizare cu alcool 70 %, pe urma manusi
sterile de cauciuc.
7.Definiţia anesteziei generale. Scopurile şi sarcinile anesteziei. Indicaţiile și
contraindicaţiile anesteziei generale, particularităţi. Avantaje şi dezavantaje ale anesteziei
generale. Căi şi tehnici de administrare ale anesteziei generale.

Anestezia- suprima temoporar sensibilitatea printr-o inhibitie reversibila,controlata a

SNC.Se realizaeaza cu ajutorul substantelor chimice care vehiculate pe cale sanguine sau
inhalatorie actioneaza asupra SNC.Prevede:pierderea sensibilitatii,pierderea
cunostintei,protectia neurovegetativa(diminuarea reflexelor) si relaxarea
musculaturii.Centrii vitali ai respiratiei si circulatiei nu sunt afectati.
Avantaje: nu solicita psihologia pacientului,poate asigura imobilitate complete a pacientului
pentru un timp indelungat,asigura controlul caii resp.,respiratiei si circulatiei;permite
abordarea mai multor cimpuri operatoare la distant,poate fi utilizata in caz de reactii
alergice la anestezicele locale;se poate adapta la interv.chirug. imprevizibila la durata si
amploare.
Dezavantaje:necesita aparatj scump,complex;necesita personal de inalta calificare;necesita
un grad de pregatire a pacientului;poarta riscul unor complicatii majore>infarct,accident
vasculo-cerebral,moarte,;asociata cu hipertermii maligne.
Cai de adm:inhalatorie,iv,im,intrarectala. Inhalatorie(masca,intubare)
Metode de AG :
I.Analgezia generala=Sedarea constienta
1.Analgezia relative-inhalatorie
2.Autoanalgezie generala-inhalatorie
3.Sedare constienta intravenoasa
4.Neuroleptanalgezia
II.Anestezia generala de scurta durata-inhalatorie,iv,im+iv
III.Anestezia generala de durata-intubatie traheala
1,AG combinata
2.Neuroleptanestezia
Indicatii—la copii,la adulti ca raror nervozitate si anxietate nu permite o interv.si A.LR
normal,-intoleranta la AL,-afectiuni inflamatorii mai intinse,pentru incizia si drenjul
supuratiilor mai profunde,extractia dintilor cu si fara alveolo plastii,reducerea fracturilor de
maxilare
Contraindicatii
8.Definiţia de “anestetic local”. Mecanismul de acţiune. Cerinţe către anestetice locale
moderne. Clasificarea anesteticilor locali. Substanțe anestetice, caracteristica,
particularități.
A.L-R-se realizeaza cu ajutorul unor substante chimice ce induc lipsa de sensibilitate
temporara a regiunii anatomice pe care se urmeaza a interveni lasind constientul intact.
MA: asupra terminatiunilor nervoase sau filetelor terminale.
Clasificarea: Locala- prin refrigeratie; - de contact; - prin injectie( infiltratie locala, infiltratie
la distanta, plexala, intrapapilara si intraligamentara
Cerinte catre anesteticele locale moderne:
1.sa nu fie inflamabil
2.sa se evapore usor la t ambientala
3.sa fie active-sa aiba actiune anestetica puternica
4.sa se solubilizeze in singe pentru a asigura raspindirea in toate tesuturile
5.sa aiba metabolism minimal
6.sa fie compatibil cu epinefrinele endogene
7.sa dea o buna relaxare musculaturii scheletice
8.sa nu fie irritant pentru caile aeriene
9.sa fie bronhodialtator.

Substante anestetice: Toate anesteticele au o structura formata din 3 parti: inelul

aromatic,lantul intermediar care poate fi un ester sau o amida, si o gr.amino.
Clasificare
Esteri-leg.esterica este relative instabila,si sunt hidrolizate usor,atit in sol.cit si in plasma
sang.(toxicitate slaba+durata scurta)
1.Ai acidului paraaminobenzoic( novocaina,clorprocaina)
2.Ac.benzoic(tetracaina,benzocaina) 3.Ac.metaaminobenzoic(unacaina,primacaina)
Amide-leg.e mai stabile,substantele in sol.suporta sterilizarea si schimbarile de pH,nu sutn
dezactivate in plasma,se metabolizeaza in ficat.,nu se elimina repede din org,+durata de
actiune mai lunga.
1.Lidocaina,Mepivacaina,Bupivacaina,Articaina,Prilocaina
Derivati chinoleici-centbundina.
9.Avantajele şi dezavantajele folosirii substanţelor vasoconstrictoare în anestezia locală şi
loco-regională. Scopul și particularitățile utilizării substanţelor vasoconstrictoare.
Scopul utilizarii substantelor vasoconstrictoare-pentru a creste eficienta
substantelor anestetice locale ca durata+intensitate, pentru a conracara
efectele nedorite ale acestora, pentru diminuarea singerarii in cimpul
operator si riscul unei reactii toxice,pentru metabolizare mai rapida.
Avantaje-grabesc instalarea anesteziei,prelungesc durata,favorizeaza
mentinerea A in tesuturi,impiedica resorbtia rapida a A,diminuarea
reflexelor toxice si toxico-alergice asupra SN,scad fluxul de hemoragie,scad
riscul de supradozaj de singe,scad fluxul de singe la locul administrarii.
Dezavantaje-in concentratii mari pot provoca ischemie si daca patrunde un
agent infectios poate duce la gangrena.In doze toxice determina complicatii
grave si chiar exitus letal.
Reprezentanti: Adrenalina-cel mai important vasocontrictor,aplicata pe
mucoasa produce ischemie.Injectata in tesuturi produce local
vasoconstrictia capilarelor si a vaselor mici. Dozaj de la 1:50.000 pina
1:200.000.Contraindicatii* hipertiroidism netratat,hipertensiune
arteriala,arteroscleroza,diabet. Noradrenalina-are toxicitate mai redusa
decit adrenalina,e mai putin eficienta,se foloseste in concentratii de
1:30.000 sau la 20.000Actiune principala creste ritmul cardiac.
10.Anestezia loco-regională. Definiţie. Metode și tehnici. Particularităţile anesteziei loco-
regionale în chirurgia orală şi maxilo-facială. Avantaje şi dezavantaje. Indicaţiile şi
contraindicaţiile anesteziei loco-regionale.

Df.Anestezia loco regionala-anestezie ce prevede folosirea unor substante chimice ,agenti

fizici sau curent electric ce induce lipsa temporara a sensibilitatii asupra regiunii
anatomice,lasind constientul intact.
Scopurile A.LR-pentru eliminarea durerii in timpul tratam stom,in scop diagnostic,pentru
reducerea hemoragiei,relaxarea si sedarea pacientului,in prevenirea durerii postoperative
de scurta durata sau lunga.
Clasificarea: Locala- prin refrigeratie; - de contact; - prin injectie( infiltratie locala, infiltratie
la distanta, plexala, intrapapilara si intraligamentara.
- Regionala- tronculara periferica, - tronculara bazala, - prin acupunctura

Particularitati In practica stomatologica uzuala tehnicile de anestezie locala si locoregionala

sunt cel mai des folosite pentru ca: sunt usor de aplicat pt orice medic, pot fi utilizate in
conditii de ambulator, permit colaborarea cu pacientul, ofera o linste operatorie suficienta,
daca se respecta indicatiile si dozele substantelor anestezice folosite, riscul accidentelor
posanestezice sunt reeduse, dupa finalizarea tratamentului pacientul isi poate relua
activitatea chiar daca efectul anestezicului persista inca un timp.
Avantaje: poate fi efectuata de orice medic inca cab.stom. sau spital, limiteaza A la cimpul
operator,nu necesita aparataj deosebit,tehnica de adm e simpla,asigura cimp operator
liber,ofera posibilitatea colaborarii cu pacientul,nu suprima reflexuld e deglutitie,include
putine riscuri vitale.
Dezavantaje: doza prea mare poate provoca vertije,pierderea constiinte,stop cardiac
tranzitoriu,reactii alergice.
Indicatii: practic in toate interventiile stomatologice,dento-alveolare +OMF.Tratamente
dento-parodontale:detartaj,prepararea cav.,endo,slefuri cu scop de
protezare.extractii,alveolotomii,chistectomii,extirapre de tumori limitate ale partilor moi si
osoase+premedicatie uneori.
Contraindicatii:nu prezinta contraind absolute dar trebuie de evidentiat: virsta (copii sub 9-
10 ani),femeile in timpul menstrelor,primele si ultimile 3 luni de sarcina,mamele ce
alapteaza,bolnavii cu stare de anxietate exagerata sau afectiuni psihice,diabet,cardiopatii
decompensate,hiper-hipo tensiune,epilepsie,procese inflamatoare prea extinse.
11.Anestezia infiltrativă. Indicaţii, tehnica. Anestezia n. alveolari superiori anteriori şi
medii la orificiul infraorbital pe cale endobucală și exobucală. Indicații și contraindicații,
avantaje și dezavantaje, tehnica, zone de anesteziere, accidente.
Localizarea gaurii:In plan vertical la -10 mm, sub marginea inferioara a orbitei; Sub
ona de junctiune dintre treimea interna si 2/3 externe din marginea inferioara a
orbitei. “La acest nivel se aflaa stura maxilomalara”; la circa 0.5 cm medial de linia
medie pupilara. In axul premolarilor doi superiori; Pe aceiasi linie peg aura
supraorbitala si mentoniera.
Repere Fundul santului vestibular superior; Caninul Superior; Linia mediana
interdecisiva; Marginea incizala a incisivilor centrali superiori.
Tehnica Gura intredeschisa se expune fundul santului vestibuar superior. Cu indexul
de la mina stinga se palpeaza marginea inferioara a orbiei si se impinge in acelas fel
globul ocular in sus si in posterior. Se inteapaa in fundul santului vestibular superior in
mucoasa mobile de asupra radacinii caninului. Luind contact cu osul, acul inainteaza
oblic in sus sis pre lateral. Astfel incit axul seringii sa intersecteze linia mediana. Se
patrunde 1-2 mm in canalul infraorbital unde se depoziteaza anestezicul pentru
anestezierea frontalelor.
Teritoriu anesteziat:Dintii si osul alviolar incisivo-canina; Mucoasa vestibulara anterior
de premolari; Pleoapa inferioara; Buza superioaza pina la linia mediana; Si peretele
interior a sinusului.
Tehnica cutanata
Repere:Insertia inferioara a aripii narine; Santul labio-genian; Marginea inferioara a
orbitei.
Tehnica:Se inteapa pelea in santul labio-genian la 0.5 cm de insertia aripii narine.
Luind contactul cu osul se imprima acului o directive oblica in sus si lateral. Se
ptrunde in canalul infrorbital si se lase anestezic.
Accidente:diplopie tranzitorie,lipsa temporara a vederii,ruperea
acului,hematom,nevrite
Avantaje: reduce volumul sol.anestezice injectate,reduce nr.intepaturilor,tehnica
simpla endo si exobucala.
Dezavantaje:posibilitatea de a intepa globul ocular,in tehnica exobucala temama
pacientilor,dificultate in definirea reperilor orif.infraorbital.
Indicatii: tratam stom si chirurgical, cind anestezia plexala e ineficienta datorita
corticalei dense,cind anestezia plexala nu poate fi efectuata din motive patologice.
12.Anestezia n. nazopalatin (incisival) la orificiul incisival pe cale orală și pe cale
nazală (procedeul Hoffer). Indicații și contraindicații, avantaje și dezavantaje, tehnica,
zone de anesteziere, accidente.
Repere:Papila incisive; linia medial a palatului anterior; incisivii centrali
superiori.
Tehnica endo:Gura larg deschisa se inteapa marginea papilei incisive din
partea opusa zonei de anesteziat. Imediat inapoi incisivilor centrali. Acul se
orienteaza aproape vertical in sus, putin spre posterior, parallel cu axul
incisivilor centrali superiori. Este ncesara patrunderea in canalul nazo-
palatin circa 0.5 cm. se lasa o cantitate mica 0.2-0.3 ml anestezic.
Teritoriu anesteziat:fibromucoasa palatine in 1/3 ant.a boltii
palatine,peretele alveolar palatin ant.corespunzator,are anastomoze cu
filetele plexului dentar antero-superior.
Indicatii> interventii chirurgicale in 1/3 ant.a fibromucoase palatine,in
extractia incisivilor si caninului in combinative cu anestezia tronculara sau
plexala vestibulara
Dezavantaje>cea mai traumatizanta si dureroasa anestezie endobucala
deoarece marginea papilei unde se face intepatura e tes.moale dens foarte
adherent si sensibil.
Tehnica exo (Calea nazala Hoffer)-dupa anestezia topica,locul de intepatura
e la 1,5 cm de pragul narinar ,la baza septului nazal,in planseul nazal.Se
patrunde cu acul 2-3 mm in profunzime si se lasa anestezicul la nivelul
orif.nazale.Directia acului e inapoi posterior,orizontal,inferior. Indicatii: cind
o tumoare,supuratie,chist ocupa reg.orif.incisiv.
13.Anestezia nervilor alveolari superiori posteriori la tuberozitatea maxilei pe cale
endobucală și pe cale exobucală. Indicații și contraindicații, avantaje și dezavantaje,
tehnica, zone de anesteziere, accidente.
Anest la tuberozitate:
Repere:creasta zigomato-alveolara; fundul santului vestibulat superior; planul de ocluzie a
arcadei superioare; molarii doi superiori,la copii sub 12 ani la nivelul M1
Tehnica endo:Se inteapa in mucoasa mobila distal d creasta zigomato-alveolara, cu seringa
la 45 grade de palnul de ocluzie a molarilor superiori.Acul progreseaza 2-3cm pastrind
contactul cu osul pina la pierderea acestui contact. Se aspira si se injecteaza solutie
anestezica pt a se verifica ca nu sa patruns intron vas din plexul perituberozitar.directia ac:
superior,posterior,medial.
Teritoriu anesteziat: molarii 1,2,3 S cu exceptia radacinii mv a M1care e inervata de n.alv.s-
mij, osul alveolar si periostul ce acopera molarii,mucoasa vestibulara;mucoasa,peretele
lat.si post. A sinus.maxilar.
Indicatii: in terapia dentara si osoasa corespunzator inervatiei,cind anestezia plexala nu e
eficienta,cind e contraindicate anest.plexala
Avantaje:atraumatica,reducerea nr.de intepaturi,reducerea cantitatii de sol anest,eficienta
maxima.
Dezavantaje:cel mai mare risc de a produce un hematom datorita plex.venos
pterigoidian.prezinta aspiratie pozitiva frecventa.
Tehnica exo:
Repere:se utilizeaza ace de dimensiuni lungi,pacinetul cu gura inchisa,se dezinfecteaza
pielea,se repereaza marginea inf.a osului malar,marg.ant a mus.maseter si creasta
zigomatico-alveolara.
Loc de intepatura: acul se introduce in obraz,sub unghiul inf al osului malar,tangent
inaintea marginii znt.a mus.maseter si imediat inapoia crestei z-alv.Directie
ac:superior,medial,posterior.Acul trebuie sa fie in contact permanent cu osul la nivelul
tuberozitatii si se introduce 3,5-4 cm in profunzime.
14.Anestezia nervului palatin mare la orificiul omonim. Indicații și contraindicații,
avantaje și dezavantaje, tehnica, zone de anesteziere, accidente.

Repere: unghiul dintre creasta alveolara superioara si palate dur(lama orizontala a osului
palatin); la 0.5cm anterior de marg posterioara a palatului dur; in dreptul ultimului molar; in
dreptul gaurii palatine mari pe mucoasa palatului se observa o depresiune in forma de
pilnie.
Tehnica: La pacientul cu gura larg deschisa se inteapa in unghiul dintre creasta alveolara si
bolta palatine la 0.5-0.8mm de marg posterioara a palatului. Se imprima acului o directive
de jos in sus si din anterior in posterior si osor catre lateral.. Se lasa anestezicul submucos,
nefiind necesar patrunderea in canal.
Teritoriu anesteziat: mucoasa din cele 2/3 posterioare ale palatului dur pina la linia
mediana pina la primul premolar inclsuiv.
Indicatii: interventii chirurgical ein cele 2/3 post ale fibromucoasei palatine.
Avantaje:discomfort minim al pacientului,nu e necesara patrunderea in gaura palatine
posterioara,existent unui tesut cel lax bogat la locul injectarii evita durerea.
Accidente:foarte rar apare ischemia si eventual necroza fibromucoase atunci cind se
folosesc concentratii mari de anestezice.Se poate intepa artera palatina urmata de
hemoragie
15.Anestezia n. alveolar inferior pe cale orală la spina Spix. Reperele, tehnica, zona de
inervație, indicații.
Pozitia pacientului:fotoliu coborit, capul in usoara extensie, gura larg deschisa
Repere:plica pterigomandibulara, creasta temporala,marg.ant a ramului
ascendent mandibular,trigonul retromolar, planul de ocluzie a molarilor
inferiori-la 1 cm si la edentati creasta alveolara.
Tehnica:-pacientul cu gura larg deschisa, pt a pune in tensiune plica
pterigomandibulara, se palpeaza creasta temporala a mandibulei
Se inteapa mucoasa intre creasta temporala si plica pterigomandibulara la 1 cm
deasupra planului de ocluzie a molarilor inferiori cu acul paralel cu suprafata
ocluzala a acestora
Acul atinge suprafata osului, dupa care se inainteaza in profunzime 1,5-2cm
pastrind contactul cu fata interna a ramului ascendent mandibular. Pe masura
inaintarii acului, directia se modifica datorita oblicitatii ramului ascendent, astfel
incit seringa se indreapta spre linia mediana apoi ajunge in dreptul premolarilor
so molarilor de partea opusa.La profunzimea de 1,5-2mm spina spix este
depasita unde are loc depozitarea anestezicului.
Teritoriul anesteziat: hemimandibula de partea respectiva(dintii, osul si
parodontiul); mucoasa de pe versantul vestibular si ligual al crestei alveolare
inferioare; hemilimba si jumatatea de planseu, buza inferioara si tes moi
metoniere.
16.Anestezia simultană a ramurilor n.mandibular (mandibulară, torusală).
Procedeul Weisbrem. Reperele, tehnica, zona de inervație, accidentele.
Anestezia torusala:Tehnica Veisbrem
Sunt anesteziati :n.alv inf,n.lingual,n.bucal. La nivelul proeminentei mandibulare
(torus).
Capul drept,gura larg deschisa
Repere:marginea anterioara a ramului mandibular, planul de ocluzie a molarilor
superiori.
Tehnica:Se palpeaza ramul mandibular, la baza apofizei coronnaide. Cu acul la
0,5cm mai jos si paralel cu planul de ocluzie al M superiori se inteapa mucoasa la
baza apofizei coronoide si inauntru marginii anterioare.Imediat submucos se
depoziteaza anestezic pt n.bucal.Se patrunde mai profund la cca 1,5 unde se
anesteziaza mervul lingual si alveolar inferior.
17.Anestezia n. bucal, a n. lingual și a nervului mentonier la orificiul omonim. Reperele,
tehnica, zona de inervație, accidentele.

N.mentonier: capul pacientului drept, gura intredeschisa

Repere: santul vestibular inferior, premolarii inferiori
Tehnica: Se indeparteaza partile moi labio-geniene pt a evidentia santul vestibular inferior.
Se inteapa in mucoasa mobila a santului vestibular inferior in dreptul radacinii meziale a
primului molar.Acul este indreptat oblic in jos, inauntru si inainte.Pt anestezierea nervului
mentonier nu este nevoie de patrunderea in canal, la patrunderea in canal cu 5mm se
anesteziaza si nervul mentonier.
Teritoriu anesteziat: daca anesteziem n. Mentonier – mucoasa vestibulara de la primul
premolar pina la linia mediana, buza inferioara si partile moi mentoniere de partea
anesteziata. Daca patrundem in interiorul canalului si se anesteziaza n.incisiv- osul si dintii
de la primul premolar pina la linia mediana
Complicatii:hematom care se rezolva prin compresiune locala cutanata.

N. bucal: Gura larg deschisa. Repere: marginea anterioara a ramului ascendent a

mandibulei; planul de ocluzie a arcadei superioare.
Tehnica: Se inteapa mucoasa pe marginea anterioara a ramului la baza apofizei coronoide,
in dreptul planului de ocluzie a arcadei superioare. Acul este orientat orizontal dinspre
anterior spre posterior si se patrunde direct catre marginea osoasa. Se lasa anestezic in
vecinatatea merginii anterioare a ramului la baza apofizei coronaide fara a intepa periostul.
Teritoriu anesteziat: mucoasa versantului vestibular al crestei alveolare inferioare in
dreptul molarilor; pielea obrazului si a regiunii labiocomisurale.
N. lingual: Gura larg deschisa. Repere: fata interna a corpului mandibulei, ultimii molari,
santul sublingual.
Tehnica anesteziei: Se indeparteaza cu oglinda limba pt a se evidentia santul
sublingual.Acul e orientat de sus in jos si dinspre anterior in posterior,se inteapa mucoasa in
1/3 distala a santului sunlingual in dreptul molarilor inferiori, in vecinatatea fetei orale a
corpului mandibulei.Se lasa anestezic imediat submucos.
Teritoriu ensteziat: jumatatea limbii, mucoasa pe versantul oral al crestei alveolare
inferioare si mucoasa planseului bucal pina la linia mediana.
18.Extracţia dentară ca intervenţie chirurgicală, definiţia, etapele. Indicaţiile extracţiei
dentare: absolute și relative. Contraindicaţiile locale și generale ale extracției dentare
(absolute și relative). Etapele de bază și etapele auxiliare
Df.interventie chirurgicala ce consta in inlaturarea unui dinte care provoaca sau intretine
procese inflamatoare locale sau generale ce nu pot fi tratat pe cale endodontica sau
chirurgicala lipsindu-l de legatura sa cu alveola.
Indicatii:
1.Absolute:
-cind dupa toate met.de tratam.endo procesul inflam.periapical nu dispare ci se acutizeaza
-in caz de gangrena complicata la care nu se poate aplica trat endo sau met.chir.ajutatoare
dinti care au provocat complicatii infectioase perimaxilare severe precumflegmoane, abcese
, adenite supurat
-dinti cu procese pato periapicale cu manif severe la distanta in cadrul bolilor de focar
-dinti temporari cu tulb.severe de eruptie
-dinti cu fracturi rad. In 1/3 superoara a radacinii
-paradontopatii marginale cronice cu mobilitate accentuata (gr.3)
2.Relative
-dinti ce prezinta distructie coronoradiculara intinsa, care nu pot fi reconstituiti
prinmijloace protetice;
-dinti inclusi, care nu mai au posibilitatea de a erupe in mod normal pe arcadadentara;
-Dinti cu fracturi radiculare longitudinal;in 3 medie si inferioara
-dinti in focarele de fractura a maxilarelor ce impiedica repozitia fragm
-d.extruzati,supranumerari,d.in malpozitie care produc lez.traum. a mucoase
-d.inclusi ce nu pot sa erupa normal,d/ce provoaca iritatii cr.ce pot provoca tumori
Contraindicatii
Absoluta locala-dintele care se afla in focarul tumoral malign
Generale Absolute:Leucozele acute, infact miocardic in antecedente(3-6luni)
Contraindicatii generale relative- sindroamele hemoragice, afectiuni cardiovasculare,
leucozele cornice, diabetul, nefropatiile, afectiunile hepatice, alcoolismul cronic, epilepticii,
SIDA, iradierile, tumorile partilor moi, tratament cu citostatice, graviditatea.
Contraindicatii locale relative- leziuni mucozale, sinusitele acute maxilare rinogene,
tumorile benigne si maligne regionale
Etape extractiei:
(aux)Sindesmotomia-consta in sectionarea lig.circular al dintelui pentru a permite insinuare
cit mai profunda subgingivala a falcilor clestelui.
Aplicarea clestelui-se face ina xul de implantare a d.
Insinuarea
Fixarea
Luxatia-se efectueaza o largire progresiva a alveolei urmata de ruperea lig.dento-alv si
mobilitate d.Miscare de basculare v-o si prin miscare de rotatie.
Extractia propriu-zisa-la miscarea de baswculatie si rotatie se adauga tractiunea in ax
(aux)Chiuretajul alveolei
19.Principii generale de tehnică în extracţia dentară și particularităţile extracţiei dinților
de pe arcada superioară (Poziția medicului și a pacientului, tipul de anestezie şi
instrumentarul folosit).

ParticularitatiOdata stabilita indicatia catre extractie se vor analiza conditiile morfologice si

morfopatologie locale pt a alege ceam mai obtima tehnica de extractie cit mai putin
traumatizanta pt a evita accidentele si complicatiile posibile.Indiferent de tehnica aleasa
este necesar de o largire a alveolei,
pentru a permite radacinii sa iasa din locul sau anatomic;
2. Coroanele mici, fara convexitati bine reprezentate, necesita folosirea elevatoarelor,
urmata apoi de aplicarea clestelui de extractie pe suprafata dintelui;
3. Dupa dilatarea alveolei, dintele este extras prin ruperea fibrelor ligamentare
periodontale; 4. Instrumentele folosite pentru aceasta tehnica de extractie dentara sunt de
obicei clestii si elevatoarele. Aceste instrumente sunt confectionate astfel incat sa actioneze
in axul lung al dintelui, iar partea lor activa sa se adapteze perfect pe gatul
dintelui si pe portiunea cervicala a radacinii. 5. Cu ajutorul clestilor se extrag: dintii a caror
coroana este integra sau distrusa partial, radacinile dentare care prezinta o portiune extra
alveolara suficient deproeminenta, radacinile dentare care se gasesc la limita peretelui alve
ola
Pozitia medicului in extractia la arcada superioara:fotoliul trebuie sa fie ridicat astfel incit
capul pacientului sa fie situat la nivelul umarului operatorului,gura larg deschisa pentru a
expune bine dintii.Capul priveste inainte,operatorul e in dreapta si fata pacientului.Daca
extractia e pe hemiarcada stinga atunci dinsul roteste capul spre dreapta.
Tipuri de anestezie folosite
Incisivi-plexala vestibulara+a can.incisiv; infraorbitala Instrum: elevatoare
drepte,sindesmotoame,cleste
Canini-plexala+infliltratie palatina;orif.infraorbital+orif.incisiv.
Premolarul1-plexala+infiltraite palatina;orif infraorbital+palatin mare
Premolarul 2-plexala+inflitratie in santul palatin;orif.infraorbital+orif.palatin
Molarari-tuberozitate+orif palatin mare+plexala
20.Principii generale de tehnică în extracţia dentară și particularităţile extracţiei dinților
de pe arcada inferioară (Poziția medicului și a pacientului, tipul de anestezie şi
instrumentarul folosit).

ParticularitatiOdata stabilita indicatia catre extractie se vor analiza conditiile morfologice si

morfopatologie locale pt a alege ceam mai obtima tehnica de extractie cit mai putin
traumatizanta pt a evita accidentele si complicatiile posibile.Indiferent de tehnica aleasa
este necesar de o largire a alveolei,
pentru a permite radacinii sa iasa din locul sau anatomic;
2. Coroanele mici, fara convexitati bine reprezentate, necesita folosirea elevatoarelor,
urmata apoi de aplicarea clestelui de extractie pe suprafata dintelui;
3. Dupa dilatarea alveolei, dintele este extras prin ruperea fibrelor ligamentare
periodontale; 4. Instrumentele folosite pentru aceasta tehnica de extractie dentara sunt de
obicei clestii si elevatoarele. Aceste instrumente sunt confectionate astfel incat sa actioneze
in axul lung al dintelui, iar partea lor activa sa se adapteze perfect pe gatul
dintelui si pe portiunea cervicala a radacinii. 5. Cu ajutorul clestilor se extrag: dintii a caror
coroana este integra sau distrusa partial, radacinile dentare care prezinta o portiune extra
alveolara suficient deproeminenta, radacinile dentare care se gasesc la limita peretelui alve
ola
Pozitia pacientului:spatarul cit mai drept cu tetiera la nivelul spatarului,fotoliul coborit
astfelincit capul bolnavului sa fie la nivel cu cotul operatorului
Pozitia operatorului:pentru frontali+dintii din cad.3> indexul in vestibulul bucal,iar
mediusul lingual,policele sprijinind pe mandibula.cad4> mina stinga inconjoara capul
pacientului,operatorul asezat in dreapta si spatele bolnavului.policele situat in santul lingual
iar indexul vestibular.
Tipuri de anestezie folosite
Incisivii+Caninii: vestibular-a.plexala,orif.mentonier,a.spina spix; lingual-infiltratie in sant.m-
l,a. N lingual,a.spina spix. Instrumente: clestele pu dintii frontali inf.indoiti pe
muchie,elevatoare curbe.Miscari de basculare v-o.
Premolari-anest.tronculara periferica la spina spix,infiltratie in vestibul pentru nervul bucal.
Molari-n.bucal>infiltratie vestibulara+met.Waisbrem;n.lingual si alv.inf.> a.spina
spix+Waisbrem.
Instrumente:cleste indoit pe muchie cu pinteni la virf pe ambele falci,elevator „Leclusc”
pentru M3
21.Tehnicile de confecţionare a lambourilor mucoperiostale in vederea extracţiei atipice.
Tipuri de lambouri. Tehnici de extracţie atipică a dinţilor uniradiculari și
multiradiculari. Instrumentarul folosit.
Tipuri de lambou în alveolotomie:-
1. Lambou trapezoidal- 2 incizii vertical-oblice cu baza mare spre fundul de sac
vestibular, prelungite pana la nivelul mucoasei mobile și o incizie orizontală la
nivelul orificiului alveolar;
2. Lambou in L- 1 incizie orizontală la nivelul limitei meziale a alveolei și 1 incizie
verticală pana la nivelul mucoasei mobile;
3. Incizie curbată la limita dintre mucoasa fixă și mobilă cu convexitatea
orientată înspre fundul de șant vestibular în caz de resturi alveolare mici
Pot fi supuși extracției atipice: dinții incluși, distopiați, rădăcini dentare
fracturate, rădăcini sudate la peretele alveolar, resturi radiculare sub punți
dentare, resturi radiculare foarte recurbate etc.
Instrumentariu utiliza piesa în unghi cu racire continuă, piezopiesa, piesa
fiziodispenserului pentru crearea accesului necesar.
Extractia prin alveolotomie( atipica)-consta in indepartarea radacinilor dentare
dupa expunerea lor prin trepanarea corticalei osoase vestibulare sau prin
rezectia unei parti din tesutul osos vesitbular.
22.Patologia erupţiei dentare (neinflamatorie). Etiologia. Definiţia noţiunii de
incluzie dentară, distopie, inclavare.
Etiologie:
1.Factori determinanti: cond.filogenetice,ontogenetice,anatomice
2.Factori generali-hipotiroidism,avitaminoze,tulb.metab,factori ereditari,cauza
toxice,anomalii cromozomiale,disostoza cleido-craninana,osteoscleroza
3.Factori locali:topografia locului de eruptie si morfologia dintelui,capsonul de
mucoasa (operculum),insuficienta de spatiu,independenta genetica
dimensiunila ce nu coinci a maxilarelor si intilor,tes.osoase si gengivale
dense.rezistente.
Incluzie dentara-retentia unui dinte complet dezvoltat in interiorul oaselor
maxilare mult peste virsta sa normala de eruptie.
Distopie-anomalie in care dinte (partial sau complet erupt) e situat inafara
(ectopie) sau inauntrul (entopie) liniei arcadei dentare
Inclavare-se refera la un dinte a carui coroana partialdegajata de planul osos se
afla sub mucoasa gingivaala si al carui sac pericironar comunica cu cav.buc. dar
nu-si poate continua eruptia datorita unui obstacol mecanic reprezentat cel mai
adesea de dintii vecini.
23.Clasificarea patologiei erupției molarului de minte inferior. (După
topografie, după etiologie, angularea în raport cu axul M2 în 2 planuri
(sagital și trasversal), în raport cu ramul ascendent, relația cu planul
ocluzal (profunzimea dintelui inclus), natura țesutului acoperitor, relația
cu nervul alveolar inferior).
Dupa totografie:
I.dentare intraosoase;submucoase;simtrice/asimetrice
Etiologie:
-cauza locala/generala
In plan sagital dupa Peterson
Mezio-angulara 35%, orizontala 35%,verticala 38%,distoangulara6-8%
Dupa Pell si Gregory,gr.de acoperire osoasa:
-diam.m-d al coroanei e complet liber fata de marg ant a ram.mand.
--diam.m-d al coroanei e la jumatate fata de marg ant a ram.mand.
-in profunzimea osului alveolar
Tip de tesut: moale,osos partial,osos total
Relatia cu nervulalv inf.
I.img rad ca can. E salb conturata,probabil nervul sa fie situat lingual de rad.
II.daca una dintre liniile de contur al can.mand.sau ambele sunt intrerupte
radacinile sunt situate vestibular
III.la nivelul apex d.
IV.apexul e in canalul mand.
V.atunci cind limitele can.apar ca 2 linii radiiopace care se
intersecteaza,nerv e situat vestibular de d.
VI.nervul e situat intre 2 radacini.
24.Particularităţile extracţiei molarului de minte superior și inferior inclus.
Tehnici, instrumentarul.
Extracția molarului 3 – la necesitate separarea coroanei dintelui se poate
face cu freza turbină. Dacă e necesar de efectuat trepanarea și rezecția
osoasă aceasta se face cu piesa în unghi cu racire continuă, piezopiesa,
piesa fiziodispenserului pentru că forarea la viteză mare cu ajutorul turbinei
poate produce nercoză osoasă, embolie în anumite cazuri.
Descoperirea molarului de minte inferior inclus- tipuri de incizi: a) în
baionetă, pornind de la marginea stîlpului anterior al vălului palatin, de-a
lungul marginii linguale a spațiului retromolar, pana la unghiul disto-lingual
al molarului 2; b) incizia orizontală- pe mijlocul spațiului retomolar,
prelungită de-a lungul coletelor molarilor 1 și 2; incizii triunghiulare cu
excizia unei porțiuni din mucoasa retromolară. Descoperirea molarului de
minte superior inclus- a) incizia în T, cu ramura verticală imediat distal de
molarul 2 și ramura orizontală de-a lungul mucoasei fixe; b) incizia curbă cu
concavitatea în jos, pornind din dreptul molarului 2 pînă pe versantul
posterior al tuberozității; c) incizia curbă cu concavitatea în sus- pornind din
dreptul molarului 2, prelungită pe versantul inferior și cel posterior al
tuberozității.
 25.Hemoragii postextracţionale. Clasificarea. Diagnostic, profilaxie, tratament.
Hemostaza. Tehnica efectuării. Materialul folosit. Suturarea plăgii postextracţionale.
Indicaţii, contraindicaţii. Recomandaţii postextracţionale.

Indepartarea dintelui din alveola este urmata de o singerare gingivo-osoasa care in mod
normal se opreste dupa 15-20 min,timp in care se formeaza cheagul sanguin.In anumite
conditii pot aparea hemoragii ale plagilor postextractionale:
Clasificare
I.Dupa momentul producerii
A) hemor.imediata prelungita-singerarea nu se opreste dupa 15-20 min ci continua
b)hemoragie precoce-la citeva ore dupa extractive
c)hemr.tardiva-la 3-4 zile dupa extractive
II.Dupa cant de singe pierdut
a) Hemor.mici-100 ml
b) Hemor.mijlocii-150-300 ml
c) Hemorag. Grave-30% din masa singelui circulant
III.Vasul lezat
a)hemor.arteriale in jet
b)hemoragii venoase continue
c)hemor.capilare
d)mixte
IV.Dupa cauza:fact.locali/generali
Tratament general-refacerea masei circulante,adm de
plasma,sol.macromoleculare,singe.La hemofilici factorii coag.8,9plasma antihemolitica.
Hemostaza Locala-se cuarata cav buc de cheaguri; se cuarat plaga alveolara cu ser sau apa
oxigenata depistindu-se locul singerarii.Se sutureaza sau se aplica tamponament
comprensiv supralveolar(nu mai mult de 48-72 ore).Sutura nu e indicate in cazurile in care
mucoasa e inflamata,tumefiata.sau in procese septic.ElectrocoaguLAREA.Preparate-pulbere
de trombina imbibate in bureti de fibrin,gelatin.acidul aminocaproic la hemofilici.
Recomandatii: nu mai mult de 10 min sa tina tamponasul,sa nu isi clateasca gura 24h
pentru a nu mobilize cheagul de singe,sunt interzise clatituri cu H2o2,nu folosim alimente
fierbinti,dupa inlaturarea mesei rugam pacientului sa nu aspire dinalveola.in urma 24-48 h
excludem alimentele dure,igiena bucala se va relua dupa 24h,efectuarea baitelor orale.

26.Etapele cicatrizării plăgii postextracţionale. Alveolita postextracţională. Etiologia, formele

clinice, simptomatica, tratamentul, profilaxia.
Elemtul primar prin care incepe procesul de vindecare a unei plagi postextractionale este
cheagul endoalveolar.Cheagul in primul rind asigura protectia solutiei de continuitate
gingivoosoasa,constituind in acelasi timp o bariera biologica impotriva agresiunilor microbiene
din mediul bucal.Reteaua de fibrina a cheagului este apoi progresiv invadata de elemente
celulare tinere(histiocite,megacariocite).Intraalveolar profund apar vase de neoformatie prin
proliferarea endoteliului capilar.Paralel cu regenerarea conjunctiva la un moment dat
intervine si activitatea epiteliului gingival,care contribuie la finalizarea clinica a
vindecarii.Acoperirea plagii cu epiteliu este fenomenul care aparent incheie procesul de
cicatrizare.Procesul de regenerare conjunctiva si epiteliala dureaza aproximativ 14-20
zile.Vindecarea osoasa incepe mai tarziu cand se tranforma fibroblasti in osteoblasti.In prima
faza se formeaza calus osos primitv in 6 saptamani.Remanieri osoase secundare in 5-6 luni.

Alveolita-este o osteita localizata,in care fenomenele inflamatorii se asociaza cu necroza

superficiala circumsrisa a peretelui osos.
Etiologie.a.tulburari vasomotorii loco-regionale-anestezia provoaca vasoconstricitie;trauma
terminatiunilor nervoase provoaca spasm vascular reflex.b)extractii laborioase cu zdrobiri de
pereti.c)utilizarea nejudicioasi, la turajii mari, a instrumentelor rotative, in vederea creirii
accesului asupra unor radacinid)existenta in alveola postextractionala a unor fragmente
detasate de os sau dinte, care impiedici procesul de cicatrizare normala ; e) extractiile
incomplete, cu raminerea in alveola a unor resturi radiculare; f) procesele infectioase
periradiculare acute sau cronice, care se pot exacerba in timpul extractiei. producind
insamintiri microbiene atit generale, pe cale sangvina, cit si locale
Forme clinice.Umeda-inflamatie alveolei in totalitate,marginile alveolei
tumefiate,turgescente,iar gingivomucoasa prezinta o staza vasculara marcata;cheagul murder
acoperit de depozite purulente.Tesut de granulatie ce sangereaza la usoara atingereUscata-
lipsita de congestive,gingia palida atona,din alveola lipseste cheagul sau unul mic brun-
cenusiu,ce se desprinde usor,peretii albiciosi cu mici sechestre,ce se detaseaza
Simptomatica.La 3-4 zile de extractie pare durerea,cu caracter violent,creste progresiv in
intensitate,iradiaza in hemimaxilar,caracter de nevralgie,durere persistenta nu trece de la
analgezice,halena fetida.Starea generala usor alterata,febra moderata,ganglioni mariti in
volum ,durerosi la presiune.Tablou dupa forme.Tratament.Tratamentul curativ urmareste
combaterea durerii si a infectiei si stimularea procesului de regenerare tisulara si
cicatrizare.Terapeutica consta in:a)indepartarea din alveola a cheagului infectat,corpilor
straini,portiunilor de os necrozat b)aplicatii locale de substante anestezice si antiinfectioase
c)tratament general antiinfectios,antialgicd)trat local si general de stimulare a regenerarii.In
alveolita umeda-indepartarea cheagului infectat si a corpilor straini cu apa oxigenata sau ser
fiziologic dupa care se aplica pansament cu AB.Daca nu se amelioreaza se indica chiuretajul
sub anestezie loco-reg.In alveolita uscata-mai greu de tratat necroza mai extinsa,dureri mai
mari,irigatie cu sol antiseptice sau se fiziologice caldut pentru a favoriza vasodilatatia.Se
introduc conuri cu AB.Analgetice pe cale generala.Daca dupa 2-3 zile nu este dinamica se
recurge la chiuretaj.Pina la sangerare,se protejeaza cu mese iodoformate
27.Accidente locale la nivelul dinţilor: (fractura coronei dintelui extras, fractura coronei
dintelui antagonist, fractura rădăcinii dintelui extras, fractura și luxația dintelui adiacent
dintelui extras).
a)Fracturarea coroanei sau radacinei este accidentul cel mai obisnuit datorita distructiei
intinse prin carie,se fractureaza usor dintii devitalizati.Forma radacinilor excesiv divergenta
sau convergenta favorizeaza producerea fracturilor.Structura dura a osului procesele de
anchiloza dentoalveolara pot determina producerea fracturilor.In cazul radacinilor
convergente sau divergente se va practica initial separarea lor.Fractura poate fi produsa prin
utilizarea unei tehnici gresite,aplicarea clestelui nepotrivit,priza incorecta,miscari brutale.Daca
fractura sa produs extractia trebuie continuata in aceeasi sedinta.
b)Fracturarea dintilor vecini si antagonisti.De obicei se fractureaza dintii vecini cariati sau
antagonisti,prin lovirea lor cu clestii care derapeaza.Se va asigura o priza corecta cu clestele
dozind forta de tractiune in ax in momentul avulsiei.In funtie de importanta fracturii seva face
impregnarea in fracturi superficiale,obturarea in cele mijlocii,coafaj direct in fracturi
penetrante in camera pulpara
c)Luxatii ale dintilor vecini se produce in cazul utilizarii unor cleste cu facli foarte late si mai
frecvent prin aplicarea defectuoasa a elevatorului,in loc sa ia punct de sprijin pe marginea
alveolara se sprijina pe dintele vecin.Luxatia completa este exceptionala si daca este posibil se
va efectua replantarea.De cele mai multe ori se produc subluxatii cu mobilitate mica,ce impun
supravegherea vitalitatii

28.Leziuni ale părţilor moi perimaxilare în timpul extracției dentare. Metode de profilaxie și
tratament.
a)plagi gingivale liniar-se produc prin deraparea elevatorului sau prin aplicarea falcilor clestelui
peste mucoasa,insotite de hemoragie gingivala,uneori abundenta,se pot
suprainfecta.Tratament.La finalul extractiei plagile se sutureaza cu cateva fire neresorbabile.
b)plagile intinse cu denudari mari ale osului se produc in extractiile laborioase,
traumatizante.Marginile mucoasei sunt de obicei dilacerate,iar osul partial descoperit cu
suprafata neregulata.Prin suprainfectare se pot produce hemoragii tardive sau
osteite,formarea bridelor cicatriciale.Tratament.se inlatura toate eschilele mici
osoase,portiunile osoase proeminente,neregulate se rezeca cu pensa ciupitoare,si se netezesc
cu chiureta.Lambourile gingivomucoase decolate se pastreaza pentru a avea posibilitatea de
acoperi osul denudat.
c) plagi ale mucoasei palatinale-se produc prin deraparea elevatoarelor.Daca plaga este
marginaal se produce o hemoragie moderata care se opreste spontan.In cazul unei plagi catre
santul palatin se produce hemoragie in jet prin lezarea arterei palatine.Tratament.Necesara
legatura arterei trecand distal de plaga cu un fir,dintro parte in alta a santului.
d) plagi ale limbii se produc prin deraparea elevatoarelor curbe ascutite sau a elevatorului ,,
limba de crap” in timpul extractiei molarilor de minte inferiori1
e)plagi ale planseului bucal se produc prin inteparea mucoasi cu virful elevatorului care
derapeaza.

29.Accidente sinuzale: (perforația sinusului maxilar, propulsarea rădăcinii în sinusul

maxilar). Metode de profilaxie și tratament.
Conditiile anatomice si procesele resorbtive periradiculare de la nivelul premolarilor si
molarilor superiori,justifica frecventa relativ crescuta a accidentelor sinusale.
Perforatia sinusului maxilar – se poate produce chiar dupa extractia cu clestele a unui dinte
sinusal;Alteori,sinusul de deschide in timpul chiuretajului alveolar.De multe ori poate
dulneobservata,se produce o sangerare ceva mai abundenta.Daca se exploreaza cu stilet
butonta se constata ca fundul alveolei este complet disparut.Tratament.Se va face toaleta
plagii,urmarind ca alveola sa fie acoperita complet cu gingivomucoasa.Se protejeaza timp de
7-8 zile cu mesa iodoformata cu legaturi in 8.Se recomanda ca timp de 2-3 saptamani sa nu
sufle nasul si sa mentina o igiena a cav bucale buna si antisepsie nazala riguroasa.
Propulsarea radacinilor in cavitatea sinusala- se produce daca in timpul extractiei cu
elevatoarele a radacinilor premolarilor si molarilor superiori se actioneaza cu instrumentele
catre fundul alveolei.Operatorul constata ca radacina a dispartu din alveola.Exista 2
posibilitati:fie radacina a fost impinsa sub mucoasa sinusala,fara ca aceasta sa fie perforata,fie
sa produs o perforare a mucoasei sinusale,radacina fiind proiectata in plina
cavitate.Tratament.Radacinile dentare impinse sub mucoasa sinusala se extrag pe cale
alveolara largita(tehnica Wassmund).De o parte si de alta a alveolei se fac 2 incizii vertical-
oblice divergente,pina in fundul santului vestibular.Se descopera tabla osoasa alveolara.Se
rezecta peretele alveolar pina la descoperirea restului.Lamboul este readus si suturat.Se
protejeaza cu mesa iodoformata.Resturile radiculare impinse in plina cavitate este necesar de
a fi inlaturate in 48 ore prin metoda Caldwel-Luc pentru a nu permite infectarea mucoasei
sinusale.

30.Leziuni ale nervilor (lezarea parțială a nervului, lezarea totală a nervului). Metode de
profilaxie și tratament.
Sunt accidente care apar dupa extractia dintilor arcadei inferioare; prin perforarea tavanului
canalului mandibular in timpul extractiei radacinilor sau al chiuretajului profund alveolar poate
fi lezat nervul alveolar inferior.In momentul atingerii nervului,pacientul acuza o durere vie
care iradiaza in tot hemicraniul.Poate fi vorba de o simpla contuzie a nervului,care poate fi
urmat de dureri nevralgice si parestezii care se remit in cateva zile.Uneori nervul poate fi
sectionat si atunci se instaleaza o anestezie care poate ramen definitiva.
La nivelul gaurii mentoniere nervul poate fi lezat prin incizia mucoasei sau in timpul trepanarii
osoase practicate in vederea alveolotomiei.Pentru a preveni acest incident in timpul inciziilor
vertical va fi evitat spatiul dintre cei doi premolari.
In cazul fracturarii peretelui oral al alveolei molarului de minte cind se realizeaza indepartarea
fragmentului ososdetasat si regularizarea osoase, poate fi lezat nervul lingual.Accidentul poate
fi prevenit cunoscand raporturile nervului cu alveola,manoperele tehnice se fac cu multa grija.
31.Lipotimia: cauza, tabloul clinic, primul ajutor medical. Convulsii: cauza, tabloul clinic,
tratamentul. Sincopa: formele, tabloul clinic, tratamentul.
Lipotimia(sincopa vaso-vagală)- reprezintă pierderea conștiinței pe o scurtă durată de timp(1-
2 min) și se manifectă printr-o slăbicune generală musculară, cu pierderea tonusului postural.
Este însoțită de amețeli, paloare, transpirații, respirație neregulată, hipotensiune arterială și
bradicardie. Actul de criză este precedat de o stare de rău general, amețeli, alterări de
percepție vizuală, grețuri, parestezii ale membrelor. Poate fi cauzată de boli ascunse: diabet
zaharat, tulburări de ritm cardiac, sincopa de durere, epilepsie, etc. Tratament: 1.stoparea
injectării anesteticului; 2. Poz orizontala a pacientului; 3. Controlul și favorizarea ventilației
pulmonare. Dacă nu există tendință de ameliorare a stării pacientului se recurge la tratam
med:. Adrenalină de 5%: 1ml de i.m sau i.v in comun cu ser fiziologic; 2.clorură de calciu de
10%: 10 ml i.v. ; 3. Hidrocortizon: 100-200mg i.v.
Convulsiile- reprezintă mereu expresia clinică a unei suferințe cerebrale(epilepsie) sau
secundare a altor cauze: 1. tratament incorect a sincopei vaso-vagale(administrarea de
medicam. care stimulează circulația sangvină și respirația, înaintea îmbunătățirii circulației și
oxigenării prin mijloace generale, fapt ce agravează hipoxia cerebrală); 2. Supradozarea cu
substanțe anestetice(lidocaina produce convulsii tonico-clonice la o concentrație de 7
microgram/litru în circulația cerebrală) Simptome: “grand mall”- contracții clonice ale
musculaturii toracice și ale membrelor; “petit mall”- pierderea episodică a cunostinței
Tratament: Daca e epileptic îi protejam capul sa nu se lovească în timpul crizei convulsive,
eliberăm hainele stramte(camasa, cravata) și căile respiratorii. Daca pacientul ramane
inconștient și crizele se repetă, se stabilește o linie venoasă și se montează o perfuzie cu
administrarea de sol. diazepam 0,3-0,5 mg/kg corp i.v. lent in 2-5 min, repetat la 5 mi
Sincopa-poate surveni brusc sau e continuare a unei lipotemii;hipoxia cerebrala acuta cu
pierderea tonusului vasomotor Clinic.Pierderea totala a cunostintei.Forme.1.Respiratorie-
cianoza-oprirea respiratiei,inima continua sa bata,puls imperceptibil 2.Cardiaca-oprirea brusa
a inimii,absenta pulsului si zgomotelor cardiace,TA scade,paloare generala.Tratament.Fenil-
efrin 2-5mg s.c;vazoxin 5mg i.v;efedrina 5%,2 fiole im/iv lent,eliberarea cailor
respiratorii,resuscitare cardio-respiratorie.

32.Urticarie.Tabloul clinic,tratamentul.Edemul Quincke,tabloul clinic,tratament.

Urticaria poate fi simptomul unei reacții alergice. Aceasta este o erupţie cutanată însoţită de
senzaţia de prurit (mâncărime) sau mai rar de arsură. Leziunile de urticarie variază ca formă de
la macule (pete roşii plane) la papule (ridicături) sau pustule (ridicături cu lichid clar sau
purulent). Leziunile pot fi de mici dimensiuni (câţiva milimetri), până la arii mari confluente. De
obicei prin scărpinat creşte aria leziunilor. Leziunile de urticarie dispar de obicei fără urmă, dar
unele cazuri pot lăsa zone de hiperpigmentare ce dispar mai greu sau chiar pot persista.
Uneori leziunile de urticarie pot fi însoţite de angioedem (umflătură) care este de obicei
localizat în zona feţei (pleoape, buze, obraji), palme. Rar se poate localiza la scrot sau la
peretele abdominal. Angioedemul cu localizare de gravitate este cel prezent la nivelul limbii şi
laringelui (senzaţie de sufocare, de strângere de gât, de greutate în înghiţire, răguşeală).
Tratamentul urticariei – 1.stoparea administrarii alergenului; 2. Poz orizontala a pacientului;
3. Oxigenoterapie; 4. Antihistaminice(dimedrol 1%- 2ml; suprastin 2%- 2ml); 5.
Corticosteroizi(prednisolon 60 mg) Edemul Quincke- Este o reactie alergica ce este
caracterizata printr-o eruptie edematoasa subcutanata. Acest edem se poate declansa prin
absortia de alimente, de o intepatura de insecta sau de luarea unor medicamente. Edemul
afecteaza mucoasele bucale si ale cailor respiratorii superioare, precum si tesuturile
subcutanate laxe ale fetei. Se manifesta printr-o umflatura bine delimitata, tare, de culoare
roz pal, nepruriginoasa, dar care produce o senzatie de arsura. Poate cauza asfixia din cauza
localizarii lui. Tratament: 1.stoparea administrarii alergenului; 2. Poz orizontala a pacientului;
3. Corticosteroizi(prednisolon 90 mg); 4. Antihistaminice(dimedrol 1%- 2ml; suprastin 2%-
2ml); 5.Adrenalină s/c 0,1%- 0,3 ml; 6. furosemid 1%- 4 ml; 7. Oxigenoterapie;
33. Şocul anafilactic: formele, tabloul clinic, tratamentul. Şocul anafilactic:
definiție,clasificare, etiologie. Şocul anafilactic: simptomatologie, formele clinice
Șocul anafilactic – este cea mai severă reacție alergică. Poate fi provocat de orice preparat
utilizat în stomatologie. Șocul anafilactic apare de la cîteva min pînă la 2 ore de la expunerea la
alergen. Cu cît reacția este mai rapidă, cu atît mai gravă este starea pacientului. Există 3 grade
ale șocului anafilactic. Gradul I: răspunsul se dezvoltă de la cîteva min la 2 ore si se
caracterizează prin hipotensiune, tahicardie, prurit, hipertermia tegumentelor, edem facial la
nivelul ochilor, rinoree. Gradul II: răspunsul apare după cîteva min de la contact; reacția
anafilactică este sistemică. Apare constricția căilor aeriene în formă de criză de astm sau de
edem Quincke, scade brusc TA, apare tahicardia, puls rapid, slăbiciune, aritmie, dureri de cord,
vertije, paloare, confuzie mentală; uneori survine voma, crampe abdominale, diaree, micțiuni
involuntare, oboseală extremă, dereglarea văzului. Gradul III: răspunsul apare în primele
secunde sau odată cu contactul factorului alergen. Brusc se instalează colapsul(paliditate,
cianoză, prăbușirea TA, puls filiform), o stare agonală( paloare, confuzie mentală, inconștiență,
midriază). Această formă poate fi letală în cazul lipsei tratamentului de urgență.

Tratamentul șocului anafilactic: 1. Încetarea administrării alergenului; 2. Fixarea limbii și

înlăturarea corpilor străini din cav buc; 3. Introducerea subcutanat în zona focarului sol. de
0,1% adrenalina 0,3-0,5 ml și aceeași doza și intravenos; 4. Introducerea i.v. de Prednisolon
75-150 mg sau dexametazon 4-20 mg sau hidrocortizon 150-300mg; 5. Preparate
antihistaminice- sol. 2,5 % de prometazonă 2-4 ml sau sol. cloropiramină 2-4 ml; 6. În caz de
asfixie- sol. de aminofilină 2,4 % 10-20 ml i.v.Intoxicația cu subst. anestezice Manifestările
SNC- excitație, inhibiție corticală care se manifestă prin senzație de căldură sau frig, parestezii,
euforie, fotofobie, confuzie, amețeală, somnolență, vedere neclară, greață, vomă, convulsii și
chiar stop cardio-respirator. Manifestările cardiovasculare –au caracter cardiodepresor cu
bradicardie, hipotensiune și chiar colaps cardio-vascular și cardio-respirator. Manifestările
alergice- prurit, edeme, erupții cutanate, colaps, șoc anafilactic. Atitudine- stoparea
administrării sol., oxigenoterapie, monitorizarea și administrarea de medicam în dependență
de necesitate.

34.Pericoronarita: definitia, etiopatogenia clasificarea, tabloul clinic, diagnosticul,

tratamentul si profilaxia.
Este un proces septic al sacului pericoronar care constituie punctul de plecare al altor
complicaţii septice in părţile moi perimaxilare, in os(osteite, osteomielte, in ganglioni(adenite)
şi la distanţă(- tro mboflebita sinusului cavernos,- pulmonare,- septicemii
Clinic.Bolnavul acuză dureri spontane sau provocate de intensitate variabilă, jenă În deglutiţie
şi discret trismus. Obiectiv, se remarcă distal de molarul de 12 ani, În regiunea retromolară, o
mucoasă hiperemică, congestivă, tumefiată, la presiune, de sub capuşonul de mucoasă apare
o secreţie serosanguinolentă, iar la palparea cu sonda dentară se poate percepe coroana
molarului de minte, este prezentă adenita submandibulară . Fenomenele inflamatorii pot
retroceda după câteva zile, fie spontan, fie printr-un tratament antiseptic locaL De multe ori
Însă, această fază congestivă evoluează către o formă supurativă, instalându-se pericoronarita
supurată.Tratament: Primui timp: tratamentul complicatiilor inflamatorii: se fac spalituri
bucale largi, frecvente, cu solujii antiseptice slabe, calde sau ser fiziologic; aplicatii de apa
oxigenata pulverizata cu atoimzorul sau du$uri de oxigen; badijonarea capisonului mucos cu
clorura de Zn 10—20%; agenti fizici (ultrascurte, diatermie); antialgice. Cauterizarea atenta cu
acid tricloracetic poate determina uneori resorbtia capus onului mucos. Al doilea timp:
tratamentul cauzal, dupa retrocedarea fenomenelor inflamatorii, poate fi conservator
:decapisonarea cind molarul se afla in poziti corecta, are spatiu suficient pt eruptie, TRATAM.
radical Extractia M3.Profilaxie: Germectomia M3, inainte de mineralizarea apexurilor
Pericoronarita purulentă
Clinic. Bolnavul poate prezenta o stare general mai mult sau mai puţin febrilă (38-39,C),
inapetenţă, jenă În deglutiţie şi trismus. Cu sonda dentară se poate palpa coroana molarului
de minte. Prin evacuarea spontană a secreţiei purulente de sub capuşonul de mucoasă,
pericoronarita poate ceda, capuşonul mucos se poate retrage progresiv, iar dintele Işi poate
continua erupţia, fapt întâlnit atunci când dintele este inclus submucos, cu spaţiu sufficient pe
arcadă, Într-o incluzie In ax vertical, iar capuşonul de mucoasă este subţire. De cele mai multe
ori însă, procesul infecţios Întreţinut de pericoronarită duce la apariţia unor complicaţii septice
În părţile moi perimaxilare, În oasele maxilare, În ganglioni sau la distanţă . Difuzarea
procesului septicîn spaţiile fasciale primare sau secundare mandibulare poate duce la apariţia
unor infecţii ale acestor spaţii.Tratamentul. Drenajul sacului pericoronar este un procedeu
chirurgical de urgenţă in cazul Pericoronaritei supurate, Incizia va interesa toată grosimea
capuşonului de mucoasă până la molarul de minte, Plaga este irigată apoi cu o soluţie
antiseptic iar drenajul se realizează cu o meşă iodoformată, Pe cale generală se administrează
antialgice şi antiinflamatorii, Se realizează astfel drenajul supuraţiei de sub capuşonul de
mucoasă, permiţând astfel erupţia molarului de minte. Decapisonarea cind molarul se afla in
pozitie corecta, are spatiu suficient pt eruptie. la tratamentul precedent se adan^ pri^nite in
regiunea angulomandibulara, antibiotice in raport cu mtensi- tatea leziumi $i incizia
capu$onului mucos. In celelalte complicate inflamatorii, tratamentul general, medical $i
chirurgical, este variabil de la caz la caz.

35.Periostita odontogenă: definitia, etiopatogenia, anatomia patologică, clasificarea, tabloul

clinic, diagnosticul, tratamentul și profilaxia.
Etiologia $i patogenia. Periostita apare de cele mai multe ori ca o complicatie a periodontitei
cronice, ca rezultat al supuratiei chistului radicular sau folicular. Periostita sc dezvolta deseori
din forma abcedanta a parodontopati ilor sau se prezinta ca complicatie la eruptia dificila a
dintclui de «minte»; poate sa fie ca un simptom al osteomielitei odontogenc acute a
maxilarului.
Tabloul clinic. Luand In considerate ca periostita se localizeaza de cele mai dese ori pe partea
vestibulara a procesului alveolar, se determine tumefierea parti corespunzatoare a fetei
(palpebrei inferioare, regiunii jugate, parotideo-maseterice, buzei superioare, fundului
nasuiui). Localizarea in regiunea maxilarului inferior duce la edematerea buzei inferioare;
tesuturilor moi in apropierea mandibulei $i partii cervicale corespunzatoare. Periostitele acute
localizate in regiunea palatului dur provoaca durere violenta. Formarea unui abces sub periost
se caracterizeaza printr-o tumefiere cu hiperemie la suprafata, decolarea periostului care este
foarte dureroasa mai ales, la contact cu limba. Deseori periostita poate sa declanseze
osteomielita procesului palatinal al maxilarului. Schimbarile in sange sunt caracteristice pentru
un proces inflamator.
Periostita trebuie diferentiata de periodontita acuta, osteomielita acuta, abcesele §i
flegmoanele tesuturilor moi. Importante sunt periostitele cronice, in care durerile spontane si
la presiune sunt minime, dar deformarea mareata a reliefului osos, pe buna dreptate,
ingrijoreaza. Radi- ografic, se poate observa о ingrosare a periostului, cu delimitarea neta a
corticalei osoase. Diagnosticul diferential se face cu osteomielitele cronice, sau chiar cu
sarcoamele, adeseori pentru precizarea diagnosticului fiind necesara biopsia.
Tratamentul periostitei trebuie infaptuit tinand cont de stadiul de dezvoltare a maladiei si a
starii objective a bolnavului. In perioada initiala, cand inca nu se observa fluctuate, trebuie de
activat in sensul pastrarii dintelui cauzal, utilizand metodele fizio- terapice - termofor, lampa
albastra, solutii in combinatie cu antibiotice (penicilina, biomicina, oxacilina) si sulfamide. In
caz de dezvoltare a unui abces subperiostal, este indicata intervenpa chirurgicala prin
deschiderea abcesului. Dupa deschiderea abcesului se clateSte cavitatea bucala cu solupe de
permanganat de kaliu 1:1000, rana se dreneaza. La starea grava a bolnavului se indica
antibiotice, sulfamide si tratament fizioterapeutic. Daca in timp de 2-3 zile situatia bolnavului
nu se amelioreaza, inseamna ca periostita a treCut in osteomielita sau flegmon. De aceea este
necesara spitalizarea bolnavului pentru un tratament intensiv.

36.Osteomielita odontogenă a maxilarelor: definitia, etiopatogenia, anatomia patologică,

clasificarea, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul și profilaxia.
Etiopatogenie. Osteomielita poate avea drept cauză diseminarea hematogenă de la un focar
septic principal aflat la distanţă. Ea poate avea multiple localizări la nivelul osului afectat. Un
alt mecanism de producere al osteomielitei poate fi Însămânţarea directă. În acest caz
germenii pătrund la nivelul osului prin extensie de la procese infecţioase dento-parodontale
sau după un traumatism chirurgical sau accidental. Flora microbiană responsabilă de apariţia
osteomielitei este reprezentată de stafilococul alb şi auriu, streptococul hemolitic şi
Escherichia coli. Factorii favorizanţi ai apariţiei osteomielitei sunt reprezentaţi de scăderea
rezistenţei organismului (diabet, agranulocitoză, leucemie, anemie, malnutritie, etilism cronic,
febre eruptive), virulenţa crescută a florei microbiene dar şi o antibioterapie incorect condusă.
Clasificarea: • faze clinice:acuta,subacuta,cronica,cronica in acutizare;localizare:max sau
mand;raspindire:limitata,difuza;Etiologie:hematogena,traumatic,odontogena,specifica(Tbc,sifi
lis
Osteomielita odontogenă acută
Tablou clinic. Afecţiunea apare brusc cu alterarea stării generale (febră, frison, insomnie,
tahicardie). Durerea se amplifică rapid, devenind paroxistică şi iradiind la nivelul hemicraniului.
La examenul local se constată o tumefacţie difuză, cu tegumente acoperitoare destinse,
lucioase şi indurate. Procesul supurativ determină mobilitatea dintelui cauzal şi deformarea
ambelor corticale osoase. În cazul osteomielitei cu localizare mandibulară apare precoce
anestezia labio-mentonieră (semnul Vincent d'Alger). În osteomielita maxilarului se instalează
hipoestezie sau anestezie in teritoriul de distribuţie al nervului infraorbitar. Simptomatologia
se ameliorează in momentul fistulizării muco-tegumentare, când se evacuează secreţie
purulentă şi chiar unele sechestre lameliforme. Tumefacţia şi semnul Vincent persist chiar şi
după fistulizare. La explorarea traiectelor fistuloase se decelează un os moale, osteitic.
Osteomielita supurată acută a maxilarului se poate extinde sinusal (se adaugă tabloului clinic
semnele clinice de sinuzită maxilară acută) sau orbitar (cu apariţia diplopiei, chemozisului,
edemului palpebral inferior).
Diagnosticul. Semnele radiologice de osteomielită apar după un interval de aproximativ o
săptămână, când se produce o demineralizare osoasă de 30 - 60%. Imaginile radiologice sunt
de "os marmorat" sau de "miez de pâine", in care alternează zonele de osteoliză cu zonele de
osteocondensare, având un contur neregulat. Imaginea radiologică clasică de "sarcofag" este
reprezentată de o zonă de radiotransparenţă (osteoliză), ce inconjoară la distanţă o zonă de
radioopacitate.
Tratamentul chirurgical urmăreşte drenarea procesului septic prin incizia supuraţiilor şi
lărgirea fistulelor, asociată cu irigaţii abundente cu soluţii antiseptice. Antibioterapia de primă
intenţie va folosi antibiotice cu spectru larg, rezultatul antibiogramei optimizând schema
terapeutică. Extracţia dinţilor ca uza li se face cât mai precoce.

Osteomielita odontogenă cronică a maxilarelor

Clinica. Starea generală a pacientului nu este modificată, insă la examenul clinic se constată
deformarea ambelor corticale mandibulare, semnul Vincent este pozitiv (anestezie
labiomentonieră) şi pot apărea multiple fistule cutaneo-mucoase. La explorarea fistulelor cu
stiletul butonat se obiectivează un os moale, osteitic. Radiologic in osteomielita supurată
cronică se decelează zone de radiotransparenţă având un contur neregulat ce inconjoară
sechestrele osoase.
Diagnostic: În osteomielita supurată cronică sechestrectomia trebuie temporizată până există
o confirmare radiologică a delimitării complete a sechestrului (la 3-5 saptămâni de la debut).
Corticotomia este o altă opţiune terapeutică, indicată după amendarea fenomenelor
supurative acute. Ea constă in indepărtarea corticalei avasculare favorizând acţiunea
antibioticelor asupra germenilor microbieni din medulară. Intraoperator după
sechestrectomie şi sau corticotomie se vor aplica pe suprafaţa osoasă perle acrilice cu
gentamicină care eliberează lent antibioticul. Tratamentul chirurgical va fi asociat cu
antibioterapie conform antibiogramei. Osteomielita maxilarelor este o afecţiune gravă
intodeauna cu evoluţie variabilă. Faza acută a osteomielitei este urmată constant de perioade
cu evoluţie cronică. După eliminarea sechestrelor există "iluzia" unei vindecări, dar afecţiunea
de bază rămâne latent asimptomatică putându-se acutiza oricând.
Osteomielita cronică nesupurată Garre: este o afecţiune rară şi apare cu predilecţie la tineri,la
care activitatea osteogenetică este Încă intensă. Aspecte clinice: Pacientul prezintă o
tumefacţie extinsă de-a lungul substratului osos, care este dură la palpare şi evoluează lent
progresiv. La examenul radiologic se observă ingroşarea periostului şi deformarea corticalei
osoase cu dispariţia spaţiilor medulare.
Tratamentul constă in administrarea de antibiotice, indepărtarea oricărui posibil focar
etiologic dentar şi monitorizarea deformării timp de 4-5 luni in timpul manevrelor de extracţie
se recomandă, dacă este posibil, recoltarea unui fragment osos in vederea examenului
histopatologic pentru a exclude diagnosticul de displazie fibroasă, dacă nu se constată
remisiunea progresivă a simptomatologiei, se realizează o rezecţie modelantă, calea de abord
preferată fiind cea orală.
37.Periodontită apicală cronică, etiologie, simptomatologie, tratament.
Etilogie.factori infectiosi,toxici,alergici,traumatici,etc.
Clasificare.a)Periodontita acuta:seroasa,purulenta.b)periodontita
cronica:fibroasa,granulanta,granulomatoasa c)cronica in acutizare
Periodontica cronica fibroasa-dureri nu acuza cauzal la masticatie,la examinare dinte cu
necroza pulpara.Rx-dilatarea fantei periodontale
Periodontita cronica granulara-la pacienti ce nu au tratat procese inflamatorii acute(pulpite
,periodontite acute).Acuze dureri la masticatie,alimente dure,agenti termici,mucoasa
hiperemiata si apare fistula.
Periodontita cronica granulomatoasa-dezvoltarea unui granulorm 3 tipuri:simplu(tes de
granulatie),epitelial(tes granulatie+epiteliu),granulom chistic(acoperit de epiteliu).Creste lent
Metode de tratament a per apicale cronice:
1.Osteotomia transmaxilara.Trepanarea 2.Decompresia.Drenaj trans-osos.Chiuretaj periapical.
3.Rezectia apicala a)R.apicala cu obt intraoperatorie anterogradab)retrogradac)rezectie cu
augumentare osoasa 4.Amputatie radiculara 5.Replantarea 6.Extractia
38.Celulita acută şi cronică, clinica şi tratamentul.
Celulita acuta reprezinta primul stadiu in evolutia procesului septic,stradiul
presupurativ,reversibil.Se caracterizeaza prin vasodilatatie accentuata,exudat seros,diapedeza
leucocitara si infiltrat celular a tesuturilor.
Clinic.Congestie locala,tumefactie dureroasa infiltrativa,localizata in dreptul factorului
cauzal,starea generala usor alterata,febra moderata,frisoane.Tratament.Este reversibila,fie
spontan,fie dupa tratament adecvat,se poate croniciza dupa trat cu AB incorect sau virulenta
scazuta a mi/o.
Celulita cronica se caracterizeaza anatomopatologic prin prezenta unui infiltrat in care
predomina congestia capilara.Uneori se gaseste o cavitate mica cu puroi,inconjurata de un
strat subtire de tesut de granulatie.Clinic.Prezenta infiltratului putin dureros,fara modificarea
tegumentelor sau este prezenta o colectie limitata,inchistata,eventual fistulizata,inconjurata
de tegumente indurate mobile pe planurile subiacente,starea generala nu este alterata.

39.Anatomia topografică a spaţiilor intermusculare şi interfasciale și rolul acestora în

răspîndirea infecţiei.
1.Spatiile regiunii infraorbitale:-s.infraorbital -s.fosei canine 2.S.regiunii bucale 3.S.regiunii
parotido-maseterice:-s.submaseterin 4.S.regiunii temporale:-s.interaponeurotic -
s.subaponeurotic -s.profund a reg temporale 5.S.regiunii profunde:-s.temporopterigoidian-
s.intepterigoidian 6.S.planseului bucal :-s.intermuscular intern-s.intermuscular extern-
s.submandibular-s.intermuscular impar inferior
Anatomia fetei si gitului favorizeaza raspindirea infectiei in diferite regiuni anatomice. Pe fata
si git sunt multe spatii anatomice umplute cu tesut adipos care comunica una cu alta, atit la
suprafata cit si la adincime. Trecerea infectiei dintr-o regiune in alta poate fi pe diferite cai,
prin continuitate, prin parcursul placilor fasciale, pe parcursul vaselor sanguine, a nervilor, pe
suprafetele osului. Spatiile interfasciale sunt umplute cu tesut celuloadipos, deaceea ele au un
rol important in raspindirea infectiei cu atit mai mult ca ele sunt strabatute de vase si nervi
care favorizeaza difuzarea infectiei dintr-o loja in alta.

40.Abcesul şanţului mandibulo-lingual: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul

Noţiunea de abces al şanţului mandibulo-lingual apare în literatura rusă de specialitate ca
fiind o colecţie supurată limitată în porţiunea posterioară a spaţiului submandibular, plasată
distal de muşchiul milohioidian şi despărţită de cavitatea orală doar prin mucoasa planşeului
oral [6;9]. Exact aceeaşi noţiune poate fi găsită şi în literatura română, doar sub denumirea
de abces submandibular cu dezvoltare “in recessus”
Etiologie: sursele de infecție ale acestei patologii sînt tipice: molarii inferiori afectaţi, erupţia
dificilă a molarilor de minte inferiori, plăgile infectate ale mucoasei planşeului oral, precum şi
sialoadenitele calculoase sau necalculoase
Clinica: examenului clinic standard care a relevat: simetrie facială; tegumentele acoperitoare-
congestionate, hiperemiate; fluctuență la palpare; ganglionii limfatici regionali măriți în
dimensiuni și dureroși la palpare; deschiderea cavității orale- 1,5- 2,5 cm. Mucoasa orală la
nivelul șanțului mandibulo- lingual edemațiată, hiperemiată și congestionată; relieful șanțului
mandibulo- lingual aplatisat; palpator se decelează infiltrat dureros cu prezența fluctuației pe
centrul colecției supurate. Manifestări generale: febră- 37- 38,5 °C; tahipnee; semne
inflamatorii- leucocitoză cu devierea formulei leucocitare spre stînga, proteina C reactivă sau
procalcitonina- depășesc valoarea normală, scăderea perfuziei tisulare.
Tratament:Parametrii operatori: Incizie plasată la nivelul șanțului mandibulo- lingual interesat
de aproximativ 3,5 cm; disecție bontă; evacuarea colecției purulente; lavaj cu soluții slab
antiseptice; aplicarea unei lame de dren.
2. Abordul endooral completat de cel exooral . Parametrii operatori: incizie plasată
submandibular, la 2 lățimi de deget de la marginea inferioară a corpului mandibulei;
secționarea fasciei superficiale a gîtului (fascia colli superficialis) și a mușchiului platysma;
control hemostază; secționarea lamei superficiale a fasciei proprii a gîtului (lamina superficialis
fasciae colli propriae); în mod bont s-a pătruns la colecţia purulentă, evacuarea acesteia;
aplicarea a 2-3 tuburi de dren; lavaj cu soluții slab antiseptice; control hemostază; pansament
aseptic.
3. Abordul exooral - tratamentul chirurgical a inclus deschiderea și drenarea abcesului prin
abord exooral, parametrii operatori fiind identici cu metoda accesului exooral .

41.Abcesul spațiului submandibular și submentonier: topografia, etiopatogenia, clinica şi

tratamentul.
Topografie : loja submandibulară face parte din lojile planşeului bucal şi este situată înăuntrul
ramului orizontal al mandibulei, fiind limitată:
superior şi median - de muşchii milohioidian, hioglos şi de mucoasa planşeului bucal.
inferior şi lateral - de platisma, de fascia cervicală superficială şi de tegumente.
lateral - faţa internă a mandibulei, sub linia milohioidiană.
anterior – pântecele anterior al digastricului.
Etiologia: Procese septice plecate de la molarii inferiori; Litiaza salivară submandibulară
suprainfectată; Adenitele supurate submandibulare; Procese septice din lojile adiacente.
Tabloul clinic: Dureri spontane, vii cu iradieri spre ureche; masticaţia, deglutiţia şi chear
fonaţia sunt dureroase; trismusul apare precoce. Simptome locale: Infiltrat
dureros;Tumefacţie;Tegumente destinse şi lucioase; Palparea extrem de dureroasă; Mucoasa
congestionată şi edemaţiată, . Simptome generale: Starea generala este alterată,
septică;Febră;Frisoane;Cefalee;
Diagnosticul diferențial. litiaza submandibulară supurată("abcesul salivar),In care tumefacţia
este ritmată de alimentaţie şi se evacuează secreţie purulentă prin caruncula salivară la
presiunea exercitată pe glandă; • abcesul spaţiului corpului mandibular ce manşonează
marginea bazilară, nepermiţând palparea acesteia; • adenita submandibulară acută supurată
În care pacientul afirmă un debut nodular al afecţiunii şi nu prezintă trismus; • adenopatii
specifice (luetice sau TBC) care se caracterizează prin lipsa semnelor inflamatorii acute; •
adenopatii metastatice ale tumorilor maligne oro-maxilo-faciale;
Tratamentul: Incizia în şanţul mandibulolingual, în dreptul ultimilor molari, Cât mai aproape
de os.Pentru supuraţiile spaţiului submandibular cu evoluţie cutanată, incizia tegumentară
este plasată decliv, la două Iăţimi de deget sub marginea bazilară, pentru a evita astfel lezarea
ramului marginal al mandibulei din nervul facial. După deschiderea spaţiului submandibular se
plasează două tuburi de dren fixate la tegument pentru 48-72 de ore, şi se practică irigaţii cu
soluţii antiseptice. Incizia orală se face numai În cazul abcesului submandibular cu evoluţie În
"recesus". Ea este plasată In şanţul mandibulo-lingual la nivelul bombării maxime In dreptul
molarilor inferiori. După evacuarea secreţiei purulente se plasează o lamă de dren pentru 24-
48 de ore. Se asociază tratamentul medicamentos reprezentat de antibiotice, analgezice şi
AINS, iar după remiterea fenomenelor inflamatorii acute şi a trismusului se Indepărtează
dintele cauzal.

Abcesul submentonier-se dezvolta sub Barbie,intinzandu-se in jos pina la osul hyoid,lateral

despartit de loja submandibulara prin cele 2 ventere a digastricilor.In acest spatiu se
gasesc:tesut grasos,tes conj lax,limfonoduli.
Etiologie.Punctul de plecare il constituie focarele septic de la frontalii inferiori sau lojile
submandibulare sau sublinguale invecinate,furuncul al buzei sau barbiei.
Simptome.Debuteza cu o impastare submentoniera dureroasa difuza,care apoi se
limiteaza,fiind acoperita de tegumente congestionate lucioase.Tumefactia apare ca a doua
barbie .Trismusul este absent.Endobucal simptomatologia este absenta,ceea ce permite d.d.
cu infectiile lojei sublinguale.
Tratament.consta in deschiderea colectiei,care este superficial,printr-o incizie curba 3-5cm
sub marginea inferioara a mentonului si paralela cu acesta.Cu o pensa Kocher se patrunde in
colectie.Se dreneaza cu un tub de cauciuc.
42.Abcesul palatinal etiologie, clinica tratament.
Etiologie.Are ca punct de plecare dintii ale caror radacini sunt orientate spre bolta
palatina(incisivul lateral,radacinile palatinale ale primilor premolari si molari).Abcesele care au
ca punct de plecare incisivii laterali sunt situate in palatul anterior paramedian,avind o forma
alungita,cele plecate de la molari sunt posterioare,au forma rotunjita,situate in santul
palatin,putind evolua fie catre linia mediana sau catre marginea gingivala
Clinica.Bolnavii prezinta dureri de parodontita apicala acuta,apoi apare tumefactia ce
deformeaza bolta palatina.Durerile sunt de obicei puternice si se datoresc decolarii
fibromucoasei palatinale.La examen se observa tumefactia care deformeaza bolta
palatina.Fibromucoasa palatinala ete rosie,destinsa.Tumefactia are margini relativ bine
conturate,iar la palpare se percepe fluctuenta.
Tratament.Deschiderea abcesului prin incizie longitudinala,paralela cu artera palatina,cat mai
aproape de linia mediana.Deoarece marginile plagii fibromucoasei palaatinale sunt rigide si nu
pot fi indepartate suficient pentru a asigura evacuarea colectiei si drenajul,se va exciza chiar o
mica portiune de fibromucoasa.Pe 24 ore mesa iodoformata pentru drenaj,lama de cauciun nu
se tine.
43.Abcesul lojei temporale: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul
Topografia: Regiunea temporală cuprinde următoarele planuri anatomice de la suprafață spre
profunzime: pielea, țesutul celular subcutanat, mușchiul temporal, periostul, planul scheletic.
Colecția purulentă va putea fi localizată între mușchi și piele sau între mușchi și os.
Etiopatogenia. –procese dentoparodontale, mai ales cu punct de plecare de la molarii
superiori; -ințepături de natură diversă a regiunii
temporale; -corpi străini în retenție la nivelul regiunii temporale; -propagarea infecțieii de la
nivelul lojilor din vecinătate.
Clinica.Starea generală poate fi influențată, bolnavul prezentind febră, frison, indispoziție.Pe
plan local, bolnavul prezintă o tumefacție la nivelul regiunii temporale, cu pielea
congestionată, netedă, lucioasă; este constant prezent edemul regiunilor înconjurătoare.
Palparea este dureroasă, evidențiază infiltrația în cazul colecțiilor profunde și fluctuența în
cazul celor superficiale (localizate intre mușchi și tegument).
Diagnosticul diferențial.-plăgile ințepate ale regiunii temporale, sînt de obicei insoțite de
edem marcat, nu prezintă caracterele unei colecții purulente;-abcesul fosei infratemporale
este de obicei localizat inferior în raport cu cel temporal, are o simptomatologie locală și
generală mult mai severă; -tumorile temporale au o evoluție mult mai lentă, nu prezintă
semnele inflamației.
Tratamentul
Tratamentul chirurgical constă din incizie și drenaj. Incizia va fi făcută la polul cel mai decliv al
formațiunii purulente, va avea un caracter vertical sau ușor oblic, descendent, pentru a fi
evitată lezarea vaselor și a nervilor din profunzime. Ulterior se pătrunde cu o pensă în colecție
între mușchi și piele sau între mușchi și os. Drenajul se va face cu o lamă cauciuc pentru 24-48
de ore.
 44.Abcesul spațiului infratemporal: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul
Topografia-lateral de ramul ascendent mandibular şi arcada temporozigomatică,
-medial: apofiza pterigoidă mediană, constrictorul superior al faringelui şi peretele faringian,
-superior de baza craniului, cu aripa mare a sfenoidului înăuntru şi osul temporal înafară,
-anterior de tuberozitatea maxilarului,
-posterior glanda parotidă.
Fosa infratemporală e/e separată de m.pterigoidian intern și fascia interpterigoidiană în 2
compartimente: (pterigomandibular extern) și (pterigonamxilar intern),deci prosesele
infecțioase pot fi localizate în unul sau ambele. În această fosă se găsesc trunchiurile nervoase
maxilar și mandibular,ramurile terminale ale arterei maxilare interne, țesut lax în abundență.
Etiologie. -Procesele septice dentare, osoase, sinuzale; -Infecţia de la dinţii superiori (în
deosebi molarul III); -Lojile vecine infectate cu care comunică(orbită, l.submandibulară,
spaț.laterofaringian, gl.parotidă, fosa temporală) -Traumatismele;
-Puncţia septică în cazul anesteziilor la tuberozitate şi spina spix-Puncţiile sinuzale
defectuoase.Clinica. Debutul este marcat de alterarea stării generale asociată cu trismus,
reacţie acută ganglionară loco-regionaIă, ascensiune termică şi hemicranii de intensitate
medie. Procesul supurativ fiind plasat profund este mult timp mascat de structurile anatomice
invecinate. În stadii avansate se decelează un edem colateral, plasat În regiunea temporală,
care duce la dispariţia reliefului ridicat de arcada temporo-zigomatică, ce apare infundată.
Extinderea edem ului inflamator periorbital duce la inchiderea totală sau parţială a fantei
palpebrale. Examenul oral relevă o bombarein fundul de sac vestibular superior, posterior de
creasta zigomatico-alveolară, mucoasa acoperitoare fiind congestionată. Palparea regiunii
perituberozitare este extrem de dureroasă, uneori insă această manevră este imposibil de
efectuat, datorită trismusului intens şi a tumefacţiei părţilor moi geniene. Difuzarea procesului
supurativ spre caudal prin bombarea peretelui lateral al faringelui se manifestă prin disfagie,
iar trismusul persistent semnalează interesarea şi a spaţiului pterigomandibular.
Tratamentul.Va fi chirurgical, asociat cu cel madicamentos. Deschiderea exo- sau endobucală
se face în funcție de localizarea și extinderea procesului. Pe cale endobucală
pterigomandibulară se deschid supurațiile din compartimentul respectiv, printr-o incizie de 3-
4 cm de-a lungul marginii anterioare a ramului mandibulei, se introduce pensa Kocher între
m.pterigoidian intern și fața internă a a ramului mandib., se drenează cu o lama de cauciuc.
Calea endobucală retromaxilară este folosită în supurațiile spațiului pterigomaxilar, se face o
incizie perituberozitară în fundul șanțilui vestibular superior,se introduce pensa cu directia în
sus, înapoi și înăuntru cu 2-2,5 cm. Se drenează cu lama de cauciuc pe 3-4 zile. Calea cutanată
se utiliz. în supurațiile ambelor compartimente a fosei infratemp.,și în cele asociate cu
regiunile vecine.Inciziile cutanate pentru deschiderea abceselor de fosa infratemporală - incizii
temporale, suprazigomatice, subzigomatice si submandibulare.Deseori ele se asociază cu
incizii endobucale. În caz dacă supurația este de origine sinuzală(empiem sinuzal), se
trepanează pereții sinuzali anterior și posterior, urmată de drenaj

45.Flegmonul a planşeului bucal și angina Ludwig: topografia, etiopatogenia, clinica şi

tratamentul
Topografia. Procesul supurativ cuprinde toate structurile planşeului bucal: spaţiile
submandibulare, spaţiile sublinguale şi spaţiul submentonier, supuraţia difuză se poate
extinde spre spaţiul laterofaringian, spaţiul infratemporal, limbă, regiunea cervicală
anterioară, dar şi descendent spre torace, Focarul hipertoxic gangrenos principal este localizat
cel mai frecvent la nivelul spaţiului sublingual
Etiologia. "Angina Ludwig" are ca punct de plecare procese septice dentoparodontale sau
pericoronaritele supurate ale molarilor de minte inferiorL
Tablou clinic. Afecțiunea debutează prin tumefactia lojii sublinguale,apoi sint prinse de
procesul inflamator si lojile submandibulară si submentonieră, procesul trecînd de partea
opusă. La tumefactia difuza care cuprinde intregul etaj inferior al feței se adaugă un edem al
regiunilor geniană bilaterală și a regiunilor anterocervicala și anterotoracica.Tegumentele nu
au seme de inflamatie acută, sunt cenusii-violacee,marmorate, prezintă flictene si sfacele . La
palpare apare duritate lemnoasă,fară semne de fluctuientă. Examenul endobucal evidentiază
mucoasa sublinguală proeminentă “in creasta de cocoș”,poate depăși marginea incizală a
d.infer. ; mucoasa apare in tensiune, de culoare rosietic-violacee, acoperită de depozite alb-
cenusii fibrinoleucocitare. Limba este tumefiată in totalitate, pe marginile ei laterale se văd
amprentele dinților. Pacientul prezintă trismus,hipersalivație,halena fetidă.Tulburări
funcționale: masticatie, deglutitie , fonatie, respiratie.Starea generală toxico-septică se
instalează în primele 2 zile. Bolnavul e/e agitat,facies pămîntiu,subicteric,cianotic, febra 39-
400 C..Apoi pulsul devine tahicardic(120/min) greu perceptibil, febra scade la 37-37,50.
Flegmonul de planşeu bucal poate determina tromboflebite sau tromboze septice ale
sinusurilor craniene, meningite septice sau se poate extinde spre mediastin ducând la apariţia
mediastinitelor acute sau a gangrenei pulmonare.
Diagnostic diferenţiat. • supuraţiile spaţiilor {asciale ale planşeului bucal; • adenopatii
metastatice de nivel I suprain{ectate.
Tratament. Tratamentul chirurgical este obligatoriu, neputând fi Înlocuit de cel
medicamentos. Incizia cutanată are formă de "potcoavă" şi se Întinde de la un unghi
mandibular la celălalt. Ea este plasată decliv de tumefacţie cu două Iăţimi de deget sub
marginea bazilară. Se secţionează tegumentul, ţesutul celular subcutanat, platisma şi fascia
cervicală. Pentru deschiderea şi drenarea tuturor spaţiilor implicate este necesară secţionarea
muşchiilor milohioidieni bilateral şi a ambelor pântece anterioare ale muşchilor digastrici
46.Abcesul spațiului sublingual: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul
Superior:partea anterioara a planseului bucal submucos
Inferior:muschiul milohioidian
Lateral si anterior:fata interna a mandibulei
Median: muschii genioglos si hioglos
Etiologie.Se poate infecta de la procesele septice dentare a premolarilor si molarilor sau de la
pericoronaritele supuratele ale molarilor de minte inferiori,infectia difuzind deasupra
milohioidianului.Supuratiile mai pot fi produse de litiazele infectate ale canalului
warthon,intepaturi septice,corpi straini.
Clinica.Debuteaza cu congestia si tumefactia unilaterala a mucoasei planseului bucal si
deglutitia dureroasa.Ulterior,tumefactia mucoasei sublinguale se accentueaza,in tensiune,mai
congestiva,creasta sublinguala proemina si prezinta depozite fibrinoase(creasta de
cocos).Limba este impinsa de partea sanatoasa.La palpare bimanuala se percepe o consistenta
ferma sau indurata.Tulburari functionale:disfagie,jena masticatie,fonatie,miscariile limbii
dureroase,trismus cand cauza pericoronarita;stare generala alterata.
Tratament.Incizia cutanata este paramediana intre marginea bazilara si osul hioid,lunga de 4-5
cm.Se sectioneaza pielea platisma si fascia cervicala superficiala,despica fibrele
mm.milohioidian.Drenaj se face cu 2 tuburi de cauciuc.Incizia endobucala se face in creasta
sublinguala si cat mai aproape de fata interna a mandibulei,pentru a nu leza vasele si nervul
lingual sau canalul Warthon.Se sectioneaza numai mucoasa si se patrunde spre os cu pensa
curba cu virful bont,colectia evacuanduse imediat.Drenaj cu lama de cauciuc

47.Abcesul spațiului latero-faringian: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul

Topografia:
medial: muşchii constrictori superior şi mijlociu al faringelui; • lateral: m. pteriogoidian medial
şi capsula parotidiană; • superior: baza craniului; • inferior: osul hioid; • anterior: rafeul
pterigomandibular, spaţiul sublingual şi submandibular; • posterior: spaţiul retrofaringian.
Etiologie: pericoronaritele supurate ale molarilor de minte, amigdalite, otite medii, parotidite
supurate ce au efracţionat capsula, cuprinzând întregul spaţiu parotidian.
Tablou clinic: Supuraţiile compartimentului anterior (prestilian) duc la bombarea peretelui
lateral al faringelui spre linia mediană, deviind uvula de partea controlaterală. Tumefacţia
localizată subangulomandibular semnifică extinderea procesului infecţios spre regiunea
inferioară a compartimentului anterior. Trismusul este uneori accentuat ca urmare a
interesării m. pterigoidian medial. Dispneea apare prin pensarea căilor aeriene superioare
existând cazuri clinice când se poate constata şi devierea traheei. Sunt prezente de asemenea
febra şi frisonul. Disfagia şi odinofagia sunt consecutive îngustării istmului faringian. Implicarea
compartimentului posterior este semnalată prin prezenţa tumefacţiei peretelui postero-lateral
al faringelui şi a pilierului amigdalian posterior. Trismusul este discret (neexistând muşchi
masticatori cu traiect în compartimentul posterior), dar apare torticollis dureros prin
implicarea nervului accesor.
Diagnostic diferential. • flegmonul amigdalian, În care amigdala este În totalitate mărită şi
prezintă cripte purulente; • abcesul de spaţiu submandibular cu evoluţie În recessus, În care
peretele lateral al faringelui nu este afectat; • tumori latero{aringiene, care au o evoluţie mult
mai lentă şi nu prezintă semen inflamatorii.
Tratamentul. Supuraţiile compartimentului anterior sunt deschise prin incizii orale. Incizia va fi
plasată vertical, paralel cu rafeul pterigomandibular Goncţiunea dintre m. constrictor superior
al faringelui şi m. buccinator). Se pătrunde cu pensa in spaţiul dintre m. pterigoidian medial şi
m. constrictor superior al faringelui. În acest compartiment este prezentă artera faringiană
ascendentă, ram din carotida externă, lezarea ei ducând la hemoragii cu risc vital, supuraţiile
localizate in compartimentul posterior sunt drenate pe cale cutanată, incizia fiind plasată
submandibular. După incizia submandibulară prin disecţie boantă, se deschide regiunea
inferioară a compartimentului posterior, urmând traiectul creat În prealabil de pensă şi se
identifică m. digastric şi procesul stiloid. Explorarea acestui spaţiu se va face ţinând cont de
prezenţa nervilor cranieni IX,X,XI,XII, artera carotidă internă şi vena jugulară internă. Drenajul
se realizează cu două tuburi de politen fixate la tegument pentru 24-72 de ore, pe care se fac
irigaţii cu soluţii antiseptice. Tratamentul medicamentos va include antibiotice, analgezice si
AINS. Suprimarea factorului cauzal dentar este obligatorie.

48.Flegmonul hemifacial: topografia, etiopatogenia, clinica şi tratamentul

Topografia. Flegmonul difuz hemifacial interesează In evoluţia sa următoarele spaţii: spaţiul
bucal, spaţiul maseterin, temporal, infratemporal, submandibular şi se poate extinde la nivelul
sinusului maxilar şi orbiteI.
Etiologia. Flegmonul difuz hemifacial are ca punct de plecare leziuni dento-parodontale,
traumatisme cranio-faciale, precum şi stafilococii cutanate faciale.
Tablou clinic. Debutul mimează o supuraţie a spaţiului bucal sau mai rar a spaţiului
submandibular. Tumefacţia are Însă o tendinţă extensivă, cuprinzând progresiv regiunea
parotideomaseterină, temporală, palpebrală şi cervicală. Tumefacţia este dură la palpare, fără
zone de f1uctuenţă, prezentând În stadii avansate crepitaţii gazoase. La periferie apare
unedem de Însoţire localizat palpebral, la nivelul piramidei nazale şi buzelor, ducând la
dispariţia reliefului zonei afectate. Tegumentele sunt cianotice şi În tensiune fără o delimitare
netă faţă de ţesuturile sănătoase. La inspecţie se observă o mucoasă jugală tumefiată cu
amprente dentare şi acoperite de "false mebrane", Întreaga regiune fiind inextensibilă.
Pacientul prezintă trismus şi halenă fetidă. Starea toxico-septică, discordanţa puls-
temperatură şi modificările probelor biologice sunt, de asemenea, caracteristice. Flegmonul
hemifacial se poate complica cu osteomielite ale maxilarului şi mandibulei, tromboflebite de
sinus cavernos sau meningite. La distanţă pot apare supuraţii pleuropulmonare sau hepato-
renale.
Diagnostic diferenţial.• abcese ale spaţiului bucal, unde procesul, supurativ este limitat iar
starea generală nu prezintă fenomene toxico-septice. • tumori jugale suprainfectate, În care
prezenţa formaţiunii tumorale precede episodul supurativ acut supraadăugat.
Tratamentul. Tratamentul chirurgical urmăreşte drenarea tuturor spaţiilor afectate prin incizii
cutanate şi orale, fără a respecta considerentele fizionomice cervico-faciale.lnciziile cutanate
vor fi plasate submandibular, suprazigomatic, temporal şi periorbital, deschizând spaţiile
submandibular, maseterin, infratemporal, temporal, periorbital. Inciziile orale sunt plasate În
vestibulul superior prelungite perituberozitar şi În vestibulul inferior prelungite de-a lungul
marginii anterioare a ramului mandibular. Prin debridare instrumentală sau manuală se
realizează o comunicare Între inciziile cutanate şi cele orale. Drenajul este asigurat pentru 5-7
zile cu câte două tuburi de dren fixate la tegument sau mucoasă pentru fiecare spaţiu implicat
În procesul supurativ, pe care se realizează irigaţii cu soluţii antiseptice de 4-6 ori pe zi.
Îndepărtarea factorului ca uzal dentar este obligatorie. Tratamentului chirurgical i se asociază
o terapie medicamentoasă ce vizează atât procesul infecţios cât şi sindromul toxicoseptic ca şi
În cazul flegmon ului difuz al planşeu lui bucal.

49.Complicațiile generale ale proceselor inflamatorii: mediastenita odontogenă, meningita,

meningoencefalita odontogenă, tromboflebita venelor faciale, tromboza sinusului
cavernos: etiopatogenia, clinica,diagnoza şi tratamentul.
Mediastinita-intre laminele pleurei mediastinale,stern si portiunea toracica a coloanei
vertebrale;anterior:timusul,inima,traheea ascendenta posterior:esofagul caile limfatice
toracaleMediastinita poate fi cauzată de extensia anatomică a supuraţiilor odontogene. Este o
complicaţie rară, dar extrem de gravă, care impune un tratament de urgenţă pentru salvarea
vieţii pacientuluI. Clinic, se manifestă prin alterarea stării generale a pacientului, cu stare
febrilă accentuată, dispnee, şi uneori durere toracică, mediastinală; simptomul Popov (aparitia
tusei la percutia calcaneului), sunt de asemenea prezente leucocitoza şi neutrofilia cu devierea
formulei VSH spre stânga. Semnul Gherke-la extensie cefalica posterioara durerea
creste;simpt Ravici –Serbo-la inspire caderea tes moi suprasternale,s.compres venei cave
superioare-cefalele,vertij,cianoza teg faciale.Diagnosticul se stabileşte pe baza unui CT toracic.
Tratamentul are caracter de urgenţă şi constă In drenaj mediastinal cu abord prin toracotomie
deschisă, În asociere cu tratament cu combinaţii de antibiotice În doze mari.

Meningita este o complicaţie relativ rară a infecţii lor odontogene, Totuşi, reprezintă cea mai
frecventă complicaţie neurologică a infecţiilor oro-maxilo-faciale, Clinic, se manifestă prin
alterarea stării generale şi a stării de conştienţă, febră, cefalee, vomă, rigiditatea cefei, semnul
Kernig (poziţia clinostatică este imposibilă fără flexia membrelor inferioare) şi semnul
Brudzinski (flexia membrului inferior pe bazin induce flexia gambei pe coapsă şi de asemenea
flexia similară controlateraIă). Diagnosticul se stabileşte prin examenul lichidului cefalo-
rahidian, punându-se În evidenţă bacterii, leucocite, scăderea glucozei şi creşterea
proteinemiei LCR. Tratamentul este specific neurologic'

Tromboza sinusului cavernos având drept cauză o infecţie odontogenă se poate produce prin
formarea de emboli septici, care vor fi antrenaţi În fluxul venos (tromboflebita septică). Se
descriu două căi de diseminare, una anterioară (prin vena angulară În spaţiul infraorbitar, apoi
prin vena oftalmică spre sinusul cavernos) şi una posterioară (prin vena facială transversă,
plexul venos pterigoidian, baza craniului, sinusul venos pietros inferior, sinusul bazilar, sinusul
cavernos) . Clinic, tromboza sinusului cavernos debutează cu dureri oculare şi sensibilitate la
presiune pe globii oculari, asociată cu febră, frisoane şi alterarea stării generale. Un semn
clinic precoce este pareza nervului cranian VI (abducens), cu imposibilitatea mişcărilor de
lateralitate ale globului ocular. În evoluţie, apar edemul palpebral, chemozis, ptoză bulbară şi
afectarea nervilor cranieni III (oculomotor), IV (trohlear) şi a ramului oftalmic al nervului V
(trigemen). Astfel, pacientul va prezenta oftalmoplegie, cu pierderea reflexului fotomotor,
midriază şi hipoestezia regiunii frontale şi a pleoapei superioare, examenul fundului de ochi
poate pune În evidenţă congestie venoasă şi hemoragii retiniene, Având În vedere
anastomozele Între sinusurile cavernoase stâng şi drept, tromboza se poate extinde rapid de
partea opusă, În acest caz simptomatologia având caracter bilateral. Diagnosticul de
certitudine se stabileşte pe baza examenului CT. Tratamentul este specific neurochirurgicaL.

Tromboflebita.Etiologia: Furuncul, carbuncul…Tromboflebita regiunii maxilofaciale este о

inflamatie acuta a venelor si tesuturil0r inconjuratoare cu tromboza intravasculara. Venele
fetei sunt anatomic strins legate prin venele angulara, orbitala superioara inferioara cu sinusul
cavemos. Astfel infectia din regiunea fetei poate trece intracranian provocand sinus
trombozus.
Clinic, Se caracterizeaza prin simptomele: edem, infiltratia tesuturilor In jurul venelor faciala
angulara, dureri acute de-a lungul vendor (la inceput venele se palpeaza ca un fascicol
dureros), pielea deasupra infiltratului este hiperemiata, cianotica. Edemul se raspandeste in
regiunile anatomice vecine, deseori se observa vene dilatate pe fata. Starea generala a
bolnavului este alterata, cu simptome de intoxicate grava slabiciune, febra (39-40°C), frisoane,
paliditate, schimbari vadite in formula leucocitara si sistemul de hemostaza (scurtarea
timpului de coagulare a sangelui, marirea continutului de fibrinogen)
Tratamentul 1)Determinarea microflorei si sensibilitatii ei la antibiotice, aprecierea indicilor
coagulogramei si indicatia antibioticelor cu spectrul larg si anticoagulantelor.2)
Administrarea plasmei antistafilococice immune.3) Pentru micsorarea intoxicatiei se
introduce intravenos 400 ml de hemodez,500 ml sol. de glucoz!5% cu acid ;ascorbic (5 ml),
solutia Ringer, vitaminele С,В1,5 В6, В12. Se ia in considerate diureza.4) Transfuzii de sange cu
heparina. 6) Hiposensibilizante - sol. de gluconat sau clorura de calciu intravenos 10 ml de
10%. 7)Deschiderea §i drenarea abceselor cu prelucrarea medicameritoasa locala (H2O2 3%,
hemotripsin!).9)Se indiCA heparina in doza 2500-5000 UA la fiecare 4-6 ore sub controlul
coagulogramei.
 50.Metode chirurgicale complementare tratamentului endodontic: Rezecţia apicală,
amputaţie radiculară şi hemisecţia (premolarizarea) dentară.
Rezectia apicala-consta in obturarea canalului,descoperirea chirugicala a
apexului,indepartarea testutului patologic si apexului.Indicatii:1.lez periapicale ce nu depases
½ din radacina 2.obstacole ce impiedica trat corect. 3.esec in tratamentul endo 4.lez
ttraumatice radiculare pina la ½.Etape:anestezie,incizie,deschiderea tablei
osoase,trepanarea,rezectia apexului,chiuretajul,obturarea retrograda la necesitate,obturarea
defectului cu mat osteoplastic,sutura.
Amputatie radiculara consta in extirparea totala a unei radacini a molarului 1 sau 2,superior
sau inferior,cand tratamentul endodontic al acesteia nu poate fi realizat sau leziunile
periapicale existente,limitate la o singura radacina nu beneficiaza de rezectie apicala.Poate fi
amputatia radicuala propriu zisa cu pastrarea coroanei sau amputatia corono-
radiculara.(hemisectia).
Indicatii.cand procesul patologic e limitat la una din radacini,leziuni periapicale cronice care
depasesc treimea apicala a unei radacini,punga parodontala profunda la una din
radacini;perforatie la bifurcatie;proces patologic din vecinatate care include o
radacina.Etape.Aceleasi

51.Limfangita: etiopatogenie, simptomatologie, tratament.

Limfangita este o inflamatie a vaselo limfatice . Functiile sistemului limfatic : de filtrare , de
aparare , imunologica , limfocitopoetica , sustinerea constantei sistemului si lichidului
interstitial.
Fregventa : dupa serbatiuc :-limfangita 80 -limfadenitele-9,7% -adenoflegmonul-10,6%
Clasificarea limfangitelor:
Dupa etiologie – odontogena , neodontogena, silogena , tonsilogena , infectioase si traumatica
, dermatogena , tumorala , stomatogena , superficiala si profunda .
Dupa nozologie- limfangita , limfadenita , adenoflegmon
Dupa clinica – acuta ( seroasa, purulenta ) , reticulara , tronculara , superficiala si profunda.
Patogenia
In norma pielea si mucoasa este aparata de agenti microbieni prin acizii grasi care au o actiune
bacteriana asupra microbilor patogeni . de cele mai dese cazuri procesul infectios procedat de
o limfangita trece neobservat, din aceste condiderente de multe ori nu se poate de stability
etiologia . calea de patrundere a microbilor in organism directa , caria , periodontiu.
Diagnostic : ex radiologic, prezenta puroiului ( daca este puroi se face punctia care are rolul :
stabileste agentul microbian , antibioticograma) , termometria , ECG consultatia internistului,
consultatia specialistilor , ORL , oftalmologie , neuropatologie.
Tratamentul : lichidarea focarelor prin calea de infectie : periodontita , furuncul , interventia
chirurgicala locala adecvata , tratamentul adecvat rational antiinflamator, dehidratarea
organismului.
Complicatii : limfangita cronica , limfadenita acuta si cronicaq , adenoflegmon , sepsis.
Profilaxia : vizita la med. Stomatology odata la 6 luni , asanarea cavitatii bucale.
52. Limfadenitele: etiopatogenie, simptomatologie, forme clinice, tratament, profilaxie
Etiologia adenitelor este foarte variata. Cel mai des limfadenitele sunt de natura odontogena,
fiind urmarea unei gangrene pulpare, paraodontopatii marginale cronice, periodontite, eruppi
dificile. Gingivostomatitele si inflamapile amigdaliene pot fi, de asemenea, punctul de plecare
al infectiei.
TAbloul clinic. Se poate constata о adenita acuta sau cronica. Aspectul clinic al adenitei variaza
in functie de localizare si stadiul evolutiv. Evolutia are loc conform etiologiei Si tratamentului.
Adenita acuta se manifesta prin aparitia unui nodul dureros, mobil, dar care se fixeaza prin
prinderea tesutului din jur - periadenita. De cele mai multe ori se intalnese adenita acuta
submandibulara, parotidiana, jugulocarotidiana si geniana. Adenitele se caracterizeaza prin
supuratii, care prind la inceput ganglionii si numai pe urma tesutul vecin. Ulterior nodulul
creste in volum, devine dureros spontan si, la presiune, se fixeaza de tesuturile din jur datorita
procesului de periadenita. Semnele generale la inceput sunt nesemnificative. Aparipa
supuratiei se manifesta clinic printr-o alterare a starii generale, cu febra, astenie, iar local
tegumentele care асореra limfonodulul devin congestive, se percepe fluctuenta la nivelul de
bombare maxima. Daca puroiul a depasit bariera limfonodulara, supuratia difuzeaza in loja
respectiva, capatind caracterul unui abces.
Adenitele acute evolueaza in cele cronice; uneori insa de la bun inceput ele pot avea о
evolutie cronica, datorita unor infectii repetate, atenuate, dentoparodontale sau amigdaliene.
Limfonodulii de volum au о consistent ferma, sunt mobili, fara reactie de periadenita,
nedurerosi spontan sau la presiune. Starea generala este alterata. Pot evolua sub aceasta
forma luni si chiar ani de zile, se pot acutiza. Diagnosticul este extrem de dificil, intrucat
nodulii limfatici cervicofaciali sunt afectati si de о serie de procese patologice, fie de origine
inflamatorie specifica, fie de origine virala, fie de boli de system sau tumori.
Tratamentul adenitelor infecpoase cervicofaciale de origine bucodentara va fi diferit in
functie de forma procesului si de stadiul evolutiv al inflamatiei. Adenitele acute in faza de
cruditate se pot vindeca dupa un tratament general cu antibiotice, vitamine si aplicatii locale
de prisnite, urmat, bineinteles, de suprimarea factorului cauzal. Pentru a nu se croniciza este
necesar ca antibioticele sa fie administrate in doze adecvate, eficiente, iar suprimarea
factorului cauzal sa se faca tot sub protecptie de antibiotice.
Local afara de prisnite se folosesc bai bucale si vor fi utilizati agenti fizici — unde ultrascurte,
roengenterapie. In cazul adenitelor supurante, colectia ganglionara va fi evacuata chirurgical,
folosindu-se urmatoarele metode: punctia evacuatoare, drenajul filiform, incizia. Adenitele
cronice, daca sunt urmarea unei adenite acute, pot beneficia de un tratament antimicrobian
nespecific cu vaccinuri, la care se adauga agenti fizici si, bineinteles, suprimarea portii de
intrare.
Profilaxia : tratamentul afectiunilor dento-paradontale, amigdaliene, gingivostomatitelor,
furunculilor.

53. Adenoflegmonul
Adenoflegmonul-infectia ganglionului si tesutului adipos adiacent.
EtiologiaIn cazul adenoflegmonului procesul inflamatoriu trece mai multe faze clinice
ca:limfadenita acuta seroasa,purulenta si adenoflegmon.Localizarea adenoflegmonului mai
des submandibulara(m.multi ganglioni),submentoniera,rar-parotidiana,jugala.
Clinic.Anamneza adenoflegmonului coincide cu limfadenita..Debutul lent,cu evolutie linistita si
proces infectios limitat.Limfonodulul de dimensiunea unei fasole treptat se mareste,m.apoi
apare o induratie slab limitata in comparatie ku osteoflegmon.In cazul Adenoflegmonului
lipsesc reactiile inflamatorii din partea periostului si lipseste contractura musculara
inflamata.Paralel se instaleaza semnele clinice generale,locale in cazul adenoflegmonului in
komparatie cu flegmon si osteoflegmon sunt mai minore,spre
ex:temperatura,slabiciuni,indispozitie.Infiltratul,edemul,hiperemia-limitate,au granita cu tes.
Sanatos.In flegmonul odontogen si osteoflegmon mobilitatea dintilor e prezenta,si lipseste in
adenoflegmon.
Tratament.antibiotici conform antibioticogramei/cu spectru larg de actiune,/din seria
macrolidelor.Antifungice-nistatin,levorin.Antidolorante-analghin,ketanol.Antihistaminice-
dimidrol,suprastin.Dexintoxicante-picuratoriNa Cl 0.9%,glucoza 5%,hemodez.Antipiretice-
aspirin,paracetamolImunostimulante-dicaries.Tratamentul chirurgical este deschis.
54. Furunculul si carbunculul: etiopatogenia, clinica, diagnosticul, tratamentul
medicamentos şi chirurgical.
Furunculul este un proces inflamator purulent al foliculului pielos şi ţesuturilor înconjurătoare.
Ulterior inflamaţia se răspîndeşte pe glanda sebacee şi ţesutul conjunctiv înconjurător.
Etiologie: Furunculul cel mai des este provocat de stafilococul auriu şi mai rar de stafilococul
alb. Factorii predispozanţi:microtraumele(barbierit, strivirea acneelor) şi murdăria suprafeţei
pielii cu particule aspre de praf (var, cement, cărbune).Un rol important în apariţia
furunculelor îl are scăderea forţelor protectoare a organismului ca rezultat a bolilor cronice,
avitaminozei, diabetului zaharat, condiţiilor meteorologice nefavorabile, răcirea sau
supraîncălzirea corpului, dereglărilor sistemului nervos, endocrin. Furunculele feţei de obicei
se localizează în regiunea buzei, mentonieră, nasului, mai rar în regiunea frontală şi jugală.
Tabloul clinic: I fază (Infiltrativă)- apare hiperemie şi edem fără limite clare, cu dureri
neînsemnate. Timp de 1-2 zile în regiunea foliculului pielos se formează un nodul limitat,
ţesuturile înconjurătoare se infiltrează, hiperemia pielii în regiunea afectată se înteţeşte şi
apar dureri pronunţate. Specificul furunculelor feţei este că prezintă un edem pronunţat a
ţesuturilor, ce înconjoară nodulul deoarece ţesutul subcutan este fărâmicios; II fază (
Abcedantă)- caracterizează prin apariţia puroiului şi necrozei. Peste 3-4 zile după începutul
afecţiunii apare o dezintegrare purulentă a ţesuturilor, care clinic se manifestă prin fluctuaţie.
După deschiderea furunculului se elimină cantităţi variate de puroi cu sînge. În regiunea
defectului epidermului se observă burbionul necrotic a furunculului- capul, care se înlătură
uşor cu pinceta. După aceasta apare un ulcer cutanat cu ţesut granulos, infiltraţie şi edem a
ţesuturilor înconjurătoare. După terapie intensivă efectuată la timp, infiltraţia tegumentelor
treptat scade şi procesul parcurge ulterior fără abcedare; etapa III- e caracteristic regenerarea
plăgii cu formarea cicatricei. La aceşti pacienţi apare cefalee, frisoane, fatigabilitate generală,
toate acestea fiind simptomele intoxicaţiei. Cel mai grav parcurg furunculele în regiunea buzei
superioare, în regiunea triunghiului nazo-labial, în aceste cazuri pot apare complicaţii grave
(tromboflebita venelor faciale şi sinusului cavernos, septicemie, meningoencefalită).
Tratament . În ambulator de obicei se tratează furunculele fără complicaţii la etapele iniţiale.
În primul rînd e necesar de înlăturat orice excitant extern – bărbieritul, traumarea
tegumentelor în regiunea furuncului, aplicarea pe focar şi ţesuturile înconjurătoare a
pansamentului cu semialcool 3-5 zile, pe o oră nu mai mult, ca să nu fie provocată arsură sau
iritaţia pielii. Furunculele în faza a II se tratează în staţionar. Terapia generală asigură lupta cu
infecţia (inhibarea activităţii microorganismelor) şi intoxicaţia. Terapia locală în faza acută a
afecţiunii se petrece pentru drenarea puroiului şi exsudatului din focarul purulent.
Terapia antibacteriană:Ceftriaxon 1g-2ori în zi; Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de lichid/kg –
corp:Sol. Refortan 6%;Sol.fiziologică;Sol. Ringer; Tratament desensibilizant:Dimedrol,
suprastin, fencarol. Cu scopul profilaxiei trombozei sinusului cavernos se indică anticoagulante
cu acţiune directă:2500-5000 UI Heparină i/v de picurat cu intervale 4-6 ore, după aceea i/m.
Cu scopul scăderii activităţii factorului XIII şi ridicarea fibrinolizei se indică acid nicotinic cîte
0,05g 1-2 ori pe zi.
Tratamentul chirurgical al furunculelor feţei se efectuează în cazurile abcedării, după incizie
cavitatea se drenează, se aplică pansament cu unguentum levomicoli. Pentru rezorbţia
infiltratului se indică parafinoterapie, electroforeza cu lidază.

Carbuncul este o inflamaţie acută purulentă – necrotică a cîtorva foliculi pieloşi şi glandelor
sebacee
cu formarea infiltratului şi necrozei difuze a pielei şi ţesutului adipos subcutanat.
Etiopatogenia ca si la furuncul...Dezvoltarea carbunculului ca şi a furunculului se începe cu
formarea pustulei, dar la carbuncule brusc apare infiltrat dureros, care se răspîndeşte nu
numai pe piele, dar şi în ţesutul adipos subcutan. Pielea deasupra infiltratului este de culoare
cinuşiu-roşietică. Pentru carbuncule e caracteristic apariţia cîtorva focare pionecrotice, ulterior
în regiunea centrală a carbunculului apare ramolirea şi detaşarea ţesutului necrotic.
Clinica.Carbunculele feţei sunt însoţite de obicei de limfadenită regională. Starea pacienţilor e
gravă, febră 39o-40oC cu frisoane pronunţate. Apar şi alte simptome (leucocitoza pronunţată,
devierea formulei leicocitare spre stînga, creşterea bruscă a vitezei sedimentării hematiilor,
paliditatea ţesuturilor).
Carbunculele feţei mai des decît furuncule se complică cu tromboflebita venelor faciale şi
sinusului cavernos, septicopiemie.
Tratament: carbunculele se tratează în staţionar. Terapia generală asigură lupta cu infecţia
(inhibarea activităţii microorganismelor) şi intoxicaţia. Terapia locală în faza acută a afecţiunii
se petrece pentru drenarea puroiului şi exsudatului din focarul purulent. Terapia
antibacteriană:Ceftriaxon 1g-2ori în zi; Dezintoxicaţie 30 – 60 ml de lichid/kg – corp:Sol.
Refortan 6%;Sol.fiziologică;Sol. Ringer; Tratament desensibilizant:Dimedrol, suprastin,
fencarol. Cu scopul profilaxiei trombozei sinusului cavernos se indică anticoagulante cu
acţiune directă:2500-5000 UI Heparină i/v de picurat cu intervale 4-6 ore, după aceea i/m. Cu
scopul scăderii activităţii factorului XIII şi ridicarea fibrinolizei se indică acid nicotinic cîte 0,05g
1-2 ori pe zi. Tratamentul chirurgical La carbuncule se efectuează deschiderea largă a
infiltratelor. Pentru rezorbţia infiltratului se indică parafinoterapie, electroforeza cu lidază.
55.Actinomicoza,tuberculoza, sifilisul
Actinomicoza-infectie specifica subacuta si cronica,comuna omului si animal,provocata de
actinomicete.Statistica-in reg.cervico-faciala de 4 ori mai mare decit in restul organelor.
Etiologia-Cav.carioasa,pungi parodontale,tartru,trauma,osteomielita. -Calea de patrundere-
carie,plagi,trauma,osteomielita,pungi gingivale.
Clinica.Debutul lent,fara semne caracterictice.Pot aparea sub forma unei tumefactii
nodulare,cu evolutie lenta,infiltrind tesutul din jur si ramolindu-se in centru unde apare
fluctuenta.Alteori ce debut acut,care dupa deschiderea chirurgicala si indepartarea factorului
cauzal,continue sa evolueze cronic.Pielea de culoare rosie-violace.Starea generala rar
afectata.Prin fistule se scurge o cantitate redusa de secret purulent seros,continind grungi
albi-galbui.Fistulele avanseaza in profunzime formind buzunare unde se inchid unele,altele se
deschid.Pielea cu un aspect violacee,se subtiaza,luind aspectul de stropitoare.
Tratamentul.Deschiderea si drenarea,aerisirea focarelor pentru anaerobi,indep. Factorului
cauzal,excizii limitate,renghenterapia in doze 1000-2000F.Administrare pe cale orala
preparatele de iod,antibiotici-nu in doza mari de lunga durata 25-30 zile.

Sifilisul este o boală sistemică cu un tablou larg de manifestări clinice cauzat de treponema
pallidum.
Evoluţia infecţiei luetice se desfăşoară in mai multe stadii. Incubaţia durează aproximativ trei
săptămâni de la contactul infectant.
Stadiul primar se caracterizează prin şancrul sifilitic la nivelul ţesuturilor moi, putând fi
localizat in afara sferei genital, respective pe buză, gingie, limbă, amigdală. Şancrul de
inoculare este o leziune ulcero-erozivă neinflamatorie, rotundă cu margini reliefate, lucioase,
roşiatică, având baza indurată dar nedureroasă. Leziunea primară poate fi unică sau multiplă,
este insoţită de adenopatie regională, dură, mobilă şi nedureroasă. Tabloul clinic se remite
complet şi spontan in două-patru săptamâni.
Stadiul secundar, numit şi stadiul de diseminare se caracterizează prin prezenţa leziunilor
cutaneo-mucoase de tipul sifilidelor şi micropoliadenopatie dură, nedureroasă, localizată
cervical şi peritrohlear. Sifilidele sunt leziuni plurimorfologice de tip eritematos, papulos,
erozive, plăci mucoase, cheratozice. Sifilidele pot fi localizate frecvent la nivelul limbii, buzelor
şi comisurilor labiale. Perioada secundară durează in medie şase săptămâni.
Stadiul terţiar prezintă la nivelul părţilor moi tuberculi şi gome. Tuberculii sunt noduli unici
sau multipli care se pot ulcera. Sunt localizaţi În derm, fibromucoasa palatinală, limbă (glosita
scleroasă). Manifestările clinice ale sifilisului terţiar nu includ adenopatia. Gomele au aspect
pseudotumoral lăsând prin ramolire şi ulcerare defecte intinse. Ele pot fi localizate in boltă,
văI, limbă. După ulcerare şi cicatrizare se instalează tulburări funcţionale.
La nivelul oaselor maxilare sint două entităţi patologice: sifiloamele, localizate la mandibulă şi
gomele, la nivelul maxilarului. La nivelul mandibulei, sifiloamele pot fi circumscrise sau difuze.
Sifilomul circumscris debutează endoosos ducând la deformări osoase. Se insoţeşte de durere,
trismus şi semn Vincent pozitiv. Sifilomul difuz are un aspect pseudotumoral, iar după ramolire
elimină sechestre şi Iasă deFecte osoase ample. La nivelul maxilarului, gomele determină prin
evoluţia lor apariţia de comunicări oro-nazale largi, localizarea de elecţie a acestora fiind in
zona anterioară a bolţii pe linia mediană. Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza
examenului clinic cu stabilirea etapei evolutive şi a reacţiilor serologice specifice. Tratamentul
este specific dermatovenerologie.
Tuberculoza are doua forme:
Tuberculoza primară este localizată la nivelul porţii de intrare plasată mucozal, unde se
decelează
complexul format din şancru şi adenopatie satelită, sancrul este o leziune ulcerativă extinsă in
suprafaţă, cu margini subţiri, roşii-violacee, nedureroasă la palpare, localizată la nivelul
gingivomucoasei În zona posterioară a cavităţii orale, mucoasă jugală, pilieri amigdalieni şi
limbă, Adenopatia satelită este unilaterală, nedureroasă şi evoluează rapid cu apariţia
periadenitei şi a fistulizării tegumentare, Starea generală este alterată progresiv cu febră
vesperală şi curbatură.Tratamentul este chirurgical doar În cazul adenitelor suppurate.
Concomitent cu incizia şi drenajul colecţiei purulente se recoltează probe pentru examenul
microbiologic şi anatomopatologie; Tratamentul medicamentos antituberculos este condus de
medical specialist pneumo-ftiziolog care va stabili, În funcţie de stadiul de evoluţie, tipul
antibioticelor şi chimioterapicelor, dozele acestora şi durata tratamentului.
Tuberculoza secundară . Se manifestă la bolnavii purtători a unei infecţii bacilare, La nivelul
părţilor moi din sfera oro-maxilo-faciaIă putem Întâlni trei entităţi clinice: ulceraţia
tuberculoasă, goma şi lupusul tuberculos. Ulceratia tuberculoasă este localizată la nivelul
palatului, buzelor si feţei dorsale a limbii. Leziunea este unică, rotundă, cu margini delimitate,
reliefate, fundul ulceraţiei este neregulat şi prezintă granulaţii gălbui. Ulceraţia este foarte
dureroasă, spontan şi la palpare, uneori fiind Însoţită de adenopatie satelită. Diagnosticul
pozitiv se face pe baza examenului anatomo-patologic ce evidenţiază foliculul tuberculos.
Goma este localizată cel mai frecvent lingual putând debuta superficial sau profund. Etapele
evolutive ale gomei sunt: cruditate, ramolire, ulcerare şi cicatrizare. Goma În stadiul de
ramolire se poate suprainfecta ("abces rece") şi poate fistuliza eliminând un conţinut purulent
galben-verzui. Examenul bac Lupusul tuberculos este caracterizat prin prezenţa unor leziuni
nodulare unice sau multiple (lupoame, tuberculi lupici) care evolutiv trec prin stadiile specifice
ale tuberculozei. Localizările cele mai des Întâlnite sunt la nivelul vălului palatin, buzei
inferioare şi fibromucoasei procesului alveolar maxilar.
Tuberculoza osoasă apare de regulă la copii, calea de diseminare fiind exclusive hematogenă
şi se localizează În zonele active biologic respectiv cartilaje de creştere. Se poate localiza
central sau periferie, Indiferent de localizare apare o deformare osoasă progresivă şi se
modifică caracteristic aspectul tegumentelor şi mucoaselor acoperitoare. Prin fistulizare se
elimină ţesutul necrotic, cazeumul şi sechestrele osoase. Adenopatia satelită este prezentă În
toate stadiile evolutive,
Tratament. Indiferent de stadiul evolutiv, după diagnosticul pozitiv, tratamentul specific este
condus de medicul pneumoftiziolog,teriologic al produsului biologic evacuat conţine agentul
patogen (bacilul Koch).
 56. Sinusita odontogenă maxilară acută si cronica: etiopatogenia, clinica,tratamentul.
Sinuzita maxilara odontogena acuta reprezinta inflamatia mucoasei sinusului maxilar instalata
consecutiv unei infectii dentare netratate la timp sau tratate necorespunzator, aflata in
vecinatatea sinusului. Sinuzita maxilara odontogena presupune obligatoriu existenta unui
focar de infectie la nivelul dintilor sinusali (cel mai implicat fiind molarul 1, apoi molarul 2,
premolarul 2, molarul 3, premolarul 1, mai rar caninul) si nu poate fi tratata singular, ci doar
prin asocierea unei terapii de inlaturare a factorului care a declansat boala.
Etiologia. Factori predispozanti: diminuarea rezistentei generale a organismului fata de
infectii, obstructia ostiumului din meatul mijlociu prin edemul mucoasei, prin polipi sinusali
sau prin deviatie de sept, alergii
Factori determinanti: infectiosi-odontogeni:-Parodontita apicala granulomatoasa cronica sau
in puseu acut, prezenta la dintii sinusali;-Chist radicular sau folicular suprainfectat;-Granulom;-
Pungile parodontale adanci de la nivelul molarilor si premolarilor;-Infectiile radiculare latent la
dintii cu necroza pulpara sub obturatii vechi, cu carii secundare;-Tratamente endodontice
traumatizante prin impingerea tesutului gangrenos sau a materialului de obturatie dupa de
apex;-extractia dentara – cauza cea mai frecventa, prin plaga alveolara care deschide
accidental sinusul, prin chiuretaj exagerat, sau prin impingerea de resturi radiculare.
Infectiosi-neodontogeni:Rinite etmoide;Tumori (epulis)
Clinic : Debut acut cu dureri in dintele cauzal sau in locul alveolei dintelui extras. Durerea
pulsatila cuprinde apoi etajul mijlociu al fetei, cu iradieri in regiunea orbiara, fronto-
temporala, occipitala, exacerbata la pozitia decliva a capului. Senzatie de tensiune, de
plenitudine, obturare unilaterala a fosei nazale, dereglari de respiratie si fonatie, disosmii,
cacosmia subiectiva sant prezente.Tegumentele geniene de partea bolnava sant moderat
tumefiate si congestionate, dureroase la presiune. Presiunea digitala exercitata pe peretele
sinusului este dureroasa, iar palparea santului vestibular superior este dureroasa in fosa
canina si in dreptul dintelui cauzal. Prin alveola care nu are tendinta sa se inchida, se
evacueaza puroi, semnul Valsalva pozitiv (pacientul sulfa nasul cu narile pensate manual de
catre medic, aerul din nas ajunge in sinus si de aici, prin fistula, in cavitatea bucala, antrenand
si secretie mucopurulenta). Endonazal, rinoscopia anterioara releva edemul si hiperemia
mucoasei, puroi in fosa nazala unilateral. Starea generala este alterata, apatie, inapetenta,
curbatura, febra 38-39. Tratament : tratament de urgenta (drenarea sinusala), extractia
obiectului, drenarea endodontica, punctia diagnostic, medicamentos. Tratamentul
medicamentos – antibiotice (+antifungice), analgetice, hiposensibilizante (CaCl2, dimidrol,
suprastin), vasoconstrictoare (Sanorin, naftizin, otilin), antipiretici, dezintoxicare.
Tratament chirurgical – drenaj endodontic, inlaturarea factorului cauzal (extractia), punctia,
lavaj, inlaturarea corpilo straini.
Sinusita odontogenă maxilară cronică
Semnele clinice ale sinuzitei maxilare cronice de cauză dentară sunt variabile, asemănătoare
cu cele din sinuzita acută, dar mult mai estompate: -uşoară jenă dureroasă In zona sinusului
afectat, In special In poziţia declivă a capului; -dacă există durere, aceasta este prezentă mai
ales dimineaţa, putând să dispară temporar In cursul zilei, odată cu drenajul gravitaţional al
secreţiilor; -uneori cefalee matinală; -rinoree anterioară şi/sau posterioară, cu caracter muco-
purulent, unilaterală; -iritaţie faringiană;-laringite recidivante cu accentuarea disfoniei la
trezirea din somn; -obstrucţie nazală şi tuse iritativă; -halenă fetidă; -stare generală nealterată
(uneori indispoziţie generală, cu senzaţie de oboseală); -refluarea lichidelor pe nas.
Tratament Scopul este de a inlatura factorul etiologic, de a actiona asupra agentului
microbian, prelucrarea medicamentoasa a sinusului maxilar, limitarea extinderii procesului
infectios, ridicarea imunitatii organsimului. Metode: tratament de urgenta (drenarea sinusala),
extractia obiectului, drenarea endodontica, punctia diagnostic, medicamentos. Tratamentul
medicamentos – antibiotice (+antifungice), analgetice, hiposensibilizante (CaCl2, dimidrol,
suprastin), vasoconstrictoare (Sanorin, naftizin, otilin), antipiretici, dezintoxicare. Tratament
chirurgical – in sinusita cronica de origine dentara fara comunicare buco-sinusala, se va
suprima cauza, extragand dintele in conditii de perfecta securitate, fara a perfora sinusul. Daca
fenomenele de sinusita persist, se va face cura sinusala prin procedeul Caldwell-Luc sau
Denker. In cazul prezentei comunicarii buco-sinusale, ce intretine o sinusita cronica,
tratamentul este doar chirurgical, urmata de inchiderea orificiului de comunicare in unul sau
doua planuri.
57. Comunicarea buco-sinusala: etiopatogenie, clinica, tratament
Comunicare oro-sinusala (COS) reprezinta o fistula care face sa comunice cavitatea bucala cu
sinusul maxilar, prin desfiintarea structurilor osteo-mucoase ce separa anatomic cele doua
cavitati, fara semne de inflamatie. Cel mai frecvent: creasta alveolara superioara in regiunea
premolarilor sau molarilor si vestibulul bucal superior.
Etiologie factori traumatici – acte chirurgicale (extractia dentara, tratamentul chirurgical al
chisturilor de maxilar, rezectii osoase pentru tumori) sau traumatismele accidentale, cu
distructii intinse si chiar cu lipsa de substanta osteo-mucoasa factori infectiosi – infectii
nespecifice (osteita postextractionala, osteita crestei alveolare, osteomielita) sau specific
(goma luetica/tuberculoasa).
Tablou clinic endobucal – prezenta orificiului pe creasta alveolara sau in sant vestibular,
instrumental bont patrunde liber in sinusul maxilar. Orificiul de regula este epitelizat, cu
marginile denivelate, prin el putand proemina un polip sinusal. Semnul Valsava
pozitiv.Tulburari functionale importante: refluarea lichidelor prin fosa nazala, patrunderea
aerului din sinus in gura, rinolalee (schimbarea timbrului vocal). Eliminarea sangelui prin fosa
nazala dupa extractive, sangele din alveola – cu bule de aer, proba incordarii obrajilor –
pozitiva.
Diagnostic instrumental bont, semnul Valsava, punctia, antibiograma, examen histologic,
radiografie, rinoscopie anterioara, endoscopie optica, etc etc
Tratament = ortopedic – in cazurile de comunicari mari, ce nu pot fi inchise prin mijloace
chirurgicale: proteze mobile
=chirurgical – in conditii de sinus curat, fara secretii. Plastia orificiului de comunicare se
efectueaza dupa cura radicala a sinusului, de obicei in aceeasi sedinta, prin avivarea marginilor
fistulei si sutura marginala a lambourilor de mucoasa. Inchiderea in doua planuri – un lambou
din vecinatate si unul de pe bolta palatina/vestibul.
58. Parotidita (formele): etiopatogenia,clinica, tratamentul.
Se cunosc : =parotidita acuta: epidemica(oreionul);inflamatorie catarala; supurata;
gangrenoasa =parotidita cronica: parenchimatoasa, interstitiala
Etiopatogenie :
In majoritatea cazurilor flora bacteriana nespecifica implicata in aparitia sialadenitelor
nespecifice este reprezentata de: Staphylococcus aureus, streptococi, pneumococi,
microorganisme gramnegative ( Escherchia Coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella, Proteus
etc
Clinica: Parotidita acuta catarala este, cel mai des, unilaterala. Debutul este lent, marcat prin
senzatia de uscaciune a gurii, durere spontana in regiunea parotidiana, exagerata la
masticatie, trismus, tumefierea regiunii, cu pielea intinsa, congestiva si edematiata, asimetrie
faciala cauzata de marirea in volum a regiunii preauriculare, glanda este marita in volum,
edematiata, palparea dolora, cantitatea de saliva neschimbata sau scazuta din cauza edemelui
parenchimului glandei. Limfonodulii regionali mariti in volum, inrautatirea starii generale,
insomnie, inapetenta, cefalee, marirea temperaturii corpului.Anamneza: prezenta durerilor in
gat, poate aparea stomatita, dureri dentare sau a fost o trauma a glandei salivare. In decurs
de 3-4 zile, sialadenita catarala poate retroceda sau evolua spre forma supurativa (in aceasta
etapa starea generala se altereaza, durerile se intensifica si devin permanente,
pulsatile,putind fi prezent si un trismus moderat. Tumefierea regiunii parotidiene este mai
accentuata, difuza, intinsa spre regiunile vecine. Pielea intens congestionata, rosie, infiltrata.
La presiunea pe glanda se scurge puroi. Netratata infectia poate depasi capsula glandulara si
determina abcesul lojei parotidiene/submandibulare. Parotidita acuta gangrenoasa se
intalneste foarte rar. Simptomele generale sant grave: adinamie, subdelir, dispnee, diaree.
Regiunea parotidiana este mult tumefiata, pielea rosie, violacee, se pot percepe crepitatii
datorita gazelor.
Tratament profilactic – asanarea cavitatii bucale; curativ – general: antibiotice (macrolide),
antihistaminice.TRAT. local: comprese cu Dimetilsulfoxid 5%, alcool camfor Dimetil sulfoxil
10% cu adaos de hidrocortizon, dimidrol, analgina.Secretia salivara va fi stimulata prin
sialogoge si masticoterapie, iar in caz de obstructiee pe canalul Stenon, se vor practica instilatii
intracanaliculare cu tripsina sau antibiotice. In stadiul supurativ, cand supuratia intereseaza si
loja parotidiana, se va practica incizia si drenajul. Incizia localizata subangulomandibular va fi
lunga de 3-4 cm, paralela cu gonionul si la 1 cm inauntrul sau. Ulterior va patrunde cu pensa
atat la nivelul lojei parotidiene, cat si in parenchimul parotidian.
Parotiditele cronice :Parotidita cronica parenchimatoasa cuprinde 2 stadii: de acutizare si
remisie.
Stadiul de acutizare : glanda salivara marita in volum, durere moderata care se intensifica la
masticatie, starea generala instabila, temperatura corpului ridicata, insomnie, inapetenta.
Gust de puroi in cavitatea bucala. Anamneza: maladia a mai existat in trecut, a trecut de la
sine sau a fost tratata in stationar. Semne clinice: asimetria moderata a fetei din cauza
edemului tesuturilor in regiunea glandei, pielea deasupra glandei neschimbata la culoare,
glanda de o consistenta dura, dureroasa, daca nu este o acutizare primara atunci suprafata
glandei este denivelata; deschiderea dureroasa a gurii; orificiul ductului este dilatat; mucoasa
cianotica, pastuoasa, cu amprentele dintilor. Din duct se elimina saliva vascoasa in cantitate
redusa, uneori cu urme de puroi. Tratament: general (antibiotice – macrolide; antihistaminice,
vitamine), local (instilarea ductului cu fermenti proteolitici, comprese pe glanda cu
dimetilsulfoxid 5%), dupa diminuarea durerii - masajul glandei si dieta pentru stimularea
eliminarii salivei.
Stadiul de remisie :Glanda salivara este marita in volum, nedureroasa sau putin dureroasa la
palpare. Anamneza: acutizari sporadice a maladiei, care au fost tratate in stationar sau la
domiciliu. Semne clinice: fata asimetrica, cauzata de edemul tesuturilor pe partea afectata,
pielea deasupra glandei nu este modificata. La palpare se depisteaza glanda salivara, care este
dura, marita in volum, neuniforma, nedureroasa. Deschiderea libera a gurii, mucoasa in jurul
ductului salivar de nuanta cianotica, pastoasa, orificiul ductului este dilatat. La apasare se
elimina saliva vascoasa si tulbure.
Parotidita cronica interstitiala: Acuze: glanda salivara marita in volum. Anamneza: marirea
glandei a fost precedata de o inflamatie acuta.Semne clinice: asimetria fetei cauzata de
marirea tesuturilor pe partea afectata, pielea deasupra glandei nu este modificata. Palpatoriu
glanda se simte marita in volum, indurata, nedureroasa, cu suprafata neteda. Deschiderea
libera a gurii. La masaj, se elimina saliva neschimbata.
Tratament: - medicamentos: preparate homeostatice ”Sialogran”, ”Licovir”; biostimulatori
nespecifici; instilarea uleiului de maces in duct de 3 ori pe luna.- fizioterapeutic: USG, laser,
electroforez 5% sol. iodid de kaliu; - chirurgical: in cazul acutizarilor mai mult de 6 ori pe an
– inlaturarea glandei. Complicatii posibile: acutizarea bacteriala a glandei, abcese si
flegmoane.
59.Sialodenita acuta a glandei submandibulare: etiopatogenia, clinica, tratament.
Reprezinta inflamatia acuta supurata a glandei submandibulare. Germenii patogeni ajung la
nivelul glandei fie pe cale ascendenta canaliculara, fie din vecinatate pe cale interstitiala.
Tablou clinic: starea generala este afectata, pacientul prezentand febra, frison, indispozitie.
Dureri subangulomandibulare, jena la deglutitie, hiposialie. Exobucal – tumefactie cu pielea
congestionata la nivelul regiunii submandibulare. Relieful osos mandibular apare sters. Glanda
submandibulara este marita in volum, dura, dureroasa si face rapid corp comun cu loja
submandibulara. Examenul endobucal, uneori greu de efectuat din cauza trismusului,
evidentiaza edemul si congestia mucoasei sublinguale. La presiunea pe glanda, prin orificiul
canalului Wharton intredeschis, iese puroi. Evolutia este frecventa spre supuratie si fistulizare.
Diagnostic diferential cu: - abcesele lojii submandibulare (tumefactia mai voluminoasa, starea
generala alterata)-tumorile suprainfectate ale glandei submandibulare (evolutie indelungata,
aderente pe tesuturi)-limfadenitele acute supurate submandibulare (mai mici in volum, fara
modificari ale salivei)
Tratament =medicamentos (antibiotice, analgezice,vitaminoterapie etc etc).=chirurgical
(incizia – sub marginea bazilara a mandibulei, paralel cu ea, o lungime de 3-4cm - si drenarea
colectiei purulente)

60.Sialodochitele: etiopatogenie,clinica,tratament
Inflamatie limitata la canalul Stenon si Warthon.

Cauzele sialodochitellor sunt locale: calculi salivari,corpi straini pe canalele excretorii, igiena
bucala deficitara, leziuni de stomatita in vecinatatea ostiumului sau parodontita marginala
profunda.iritatii protetice,dinti inclusi;cresterea presiunii in cav.buc. la muzicanti suflatori;

Clinica:
1.Sialodochita litiazica cronica/acuta
2.Sialodochita fibrinoasa cronica,adesea bilat.-caracteriz prin tumefiere neinflamatorie a
gl.parotide mai accentuat in timpul prinziului,si cedind prin expulzia unui dop fibrinos urmat
de un val de saliva;ostiumul e tumefiat,iar la presiine pe glanda iese un dop fibrinos.
3.Sialodochita purulenta cronica- semne locala si extraorale sunt mai importanta din ostiumul
can.Stenon se scurge puroi.

Sialografia-in sialodochita fibrinoasa evidentiaza o dilatare importanta a canalului excretor.

Exam.bacteriologic al secretiei salivare stabileste natura microbul si sensibilitatea la AB.

Tratament-profilactic,se suprima orice leziune infect sau iritativa din cav.buc.

Tratament curativ: indepartarea dopurilor de fibrina care obstrueaza canalul cu o pensa
fina,un cateter sau prin injectare intracanaliculara de lipiodol gomenulat, AB;
hidrocortizon+AB
Adm.sialogoge si dezinfectante salivare
In caz de stenoza a ostium. Se face debridarea sa de preferinta cu bisturiu electric.
Tratament antoinfectios general si local,indicat in pusee subacute sau acute de sialodochita
purulenta.

61.Sialolitiaza
Sialolitiaza este o boala caracterizata prinformarea de calculi in glandele salivare siin canalele excretorii
Etiologia:
-Factori morfologici care favorizeaza scurgerea mai lenta a salivei
-F.Functionali-saliva gl.submaxilare fiind bogata in mucus si saruri de Ca
-F.de mediu-frecventa mare in tarile nordice cu climat rece si umed
-F.alimentari-supraalimentatia azotata cu proteine,abuzul de alimenteconservate,picante si alcool
-Intoxicatii endo si exogene,fumatul,septicitatea,mediul bucal,trauma.
-Tulburari metabolice generale
-Poliatrita cronica evolutiva
Clinica:Perioadele:1.latenta. 2.triada salivar dupa Teodorescu. 3.colica salivara. 4.abcesul salivar
5.tumora salivara
Glandele salivare si canalele lor excretoare sunt destul de frecvent sediul unorconcrementi
litiazici, care provoaca o serie de tulburari, uneori destul deimportante. Cel mai frecvent sunt
afectate glandele submandibulare iarlocalizarile parotidiene nu sunt rare, dar mai dificil de
evidentiat prin metodeleclinice si paraclinice cunoscute. Litiazele glandelor sublinguale si
glandelor salivaremici sunt exceptionale. In prezent litiaza salivara este considerata ca o boala
cufrecventa mare, mai mica insa decat localizarile renale sau hepatice.
Litiaza mandibulara prezinta in general o perioada de latenta, in care bolnavii nu au nici o tulburare chiardaca
uneori elimina mici calculi. Ulterior bolnavii prezinta in timpul meselor o usoaradurere sub limba si in regiunea
submandibulara, iar daca se palpeaza singuri, simt otumefactie, care dispare repede dupa masa, fara alta
tulburare. In perioada de starebolnavii prezinta dureri, fenomene inflamatorii sau hipertrofie pseudotumorala
aglandei bolnave
1.Colica salivara - descrisa de Morestin seproduce in litiaza canaliculara datorandu-semigrarii
calculului si spasmului peretelui canalului,care produce blocajul momentan, dar total alfluxului salivar, cu
destinderea brusca a canalului.Simptomele colicii salivare sunt mai sterse saupot lipsi, in cazurile in care
calculii sunt localizatiin interiorul glandei. Colica salivara este legată de alimentatie, aparand inainte sau in
timpulmeselor si este favorizata de un flux abundent desaliva. Colica se manifesta prin doua semneclinice
caracteristice: durerea si tumora salivara"fantoma", pasagera sau asa-zisa "herniesalivara".
2.Abcesul salivar - este o complicatie a litiazei. Uneori poate fi chiar primul semn alunei litiaze
submandibulare. Supuratia se dezvolta in glanda si in canaleleexcretoare, dar poate difuza si in tesuturile vecine
(loja sublinguala,submandibularA). Apar semne de inflamatie: dureri vii, febra, tulburari demasticatie si
deglutitie, tumefierea inflamatorie a regiunii.In litiaza canalului Warthon, tumefactia se dezvolta endobucal,
bomband submucoasa hemiplanseului bucal care devine rosie, violacee, edematiata, plicasublinguala imbraca
un aspect de creasta de cocos. Prin palpare se simte oimpastare a planseului bucal si uneori fluctuenta
submucoasa. Se poate percepede asemenea canalul ingrosat ca un cordon si chiar un calcul. In
litiaza glandei saua portiunii bazinetale intraglandulare a canalului apar semnele de supuratie aglandei si lojei
submandibulare. Tumefactia subangulomandibulara si a santuluimandibulolingual in dreptul molarilor este
insotita de dureri vii, iradiante, inureche si in limba, trismus moderat si jena in deglutitie. Caruncula sublinguala
esteedematiata, proeminenta, cu ostiumul intredeschis, congestionat, iar prinpresiunea exercitata pe glanda se
scurge puroi, semn clinic caracteristic.Netratate supuratiile se pot deschide spontan la mucoasa si mai rar la
piele lasandfistule prin care se elimina puroi si uneori chiar calculii.
3.Tumora salivara se dezvolta in urma infectiilor repetate careduc la transformarea scleroasa a glandei si
instalarea uneisialadenite (submaxilită) cronice (forma pseudotumorală).Glanda
submandibulara este marita de volum, avand osuprafata neregulata, de consistenta dura, aderenta
detesuturile vecine si dureroasa la presiune. Endobucal seobserva congestia sau ulceratia
papilei, prin orificiul canaluluise scruge la apasarea pe glanda o picatura de puroi. Uneori sepot
elimina chiar mici calculi sub forma de nisip sau noroisalivar. Tulburarile functionale sunt reduse,
bolnavii avandrareori dureri, de obicei au senzatie de greutate sau deapasare in regiunea
sublinguala, accentuata prin miscarilelimbii.
Tratamentul
I.Conservator prin procedee medicale: sialogoge-tinctura jabrondi 50-60pic./zi) Sialografia
prin dilatarea canalului si lubrifierea peretilor) Cateterismul delatator repetat al canalului
II.Chirurgical=sialolitotomia-incizia mucoasei sublinguale de-a lungul canalului=izolarea cu
sonda canelate si exteriorizeaza printr-un fir dematase trecut in jurul sau= se incizeaza canalul
longitudinal =se inlatura calculul=se spala placa cu ser fiziologic=se lasa deschisa sau se
sutureaza

62.Sialozele
Se caracterizeaza prin alterarea parenchimului glandular, cu marirea volumului sau, mai rar,
atrofia tuturor glandelor salivare, insotita de tulburari marcate ale secretiei salivare si de alte
fenomene clinice care diferentiaza diferitele boli sau sindroame. Cel mai frecvent sunt
afectate parotidele; glandele submandibulare sunt afectate mai rar, dar impreuna cu
parotidele, iar sublingualele - exceptional.
Sindroamele sialozice apar dupa varsta de 40 de ani, ceea ce face sa se presupuna, mai ales la
femei, ca la originea acestor afectiuni, stau modificari ale metabolismului general si ale
glandelor endocrine in special, care apar la aceasta varsta. Simptomul clinic important, comun
sialozelor, este scaderea secretiilor salivare, care poate sa mearga pana la asialie.
Clinic:Subiectiv, bolnavii acuza senzatia de uscaciune bucala, care determina dificultati in
fonatie, masticatie, deglutitie: bolnavii simt nevoia sa-si umezeasca in permanenta gura cu
apa.
Semnele obiective sunt: uscarea mucoasei bucale care devine rosie, stralucitoare, acoperita de
saliva putina, albicioasa cu aspect mucoid. Limba este neteda, depapilata. Ragadele
pericomisurale si perlesele sunt constante. La presiune pe glandele parotide si
submandibulare se constata ca pe canalele de excretie se scurge saliva putina, de aspect
mucoid. Uneori, in cazurile de suprainfectare, saliva poate avea aspect purulent. Saliva are pH
acid, care favorizeaza aparitia candidozelor; sunt prezente leziuni ale mucoasei bucale si
linguale de tipul leukokeratozelor si limbii negre, paroase.
Datorita hiposialiei, apar explozii de carii localizate de obicei la colet, iar dintii devind
pigmentati, negriciosi.
Boala Mickulicz
Este o afectiune rara, cu evolutie indelungata dar benigna, care se manifesta prin hipertrofia
simetrica a glandelor salivare si lacrimale insotita de scaderea, pana la disparitie, a secretiei
acestor glande. Afecteaza varstnici, atat femei cat si barbati. Subiectiv, bolnavii acuza senzatia
de uscaciune a cavitatii bucale si senzatia de corpi straini la nivelul conjunctivei bulbare
datorita uscaciunii corneei.
Dupa o perioada de crestere progresiva, glandele raman intr-un stadiu constant hipertrofiat
fara sa-si modifice volumul in continuare. Prinderea concomitenta a glandelor salivare
(parotide, submandibulare, sublingualE) si lacrimale precum si bilateralitatea afectiunii, permit
punerea diagnosticului in formele cu evolutie tipica. Boala Mickulicz trebuie diferentiata de
sindromul Mickulicz, care se caracterizeaza de asemenea prin hipertrofia glandelor salivare si
lacrimale, asociata cu adenopatia cervicala. Desi debutul clinic este asemanator, evolutia este
mai rapida si maligna, anatomopatologic avand aspectul de limfom malign, limfosarcom sau
reticulolimfosarcom.
Tratamentul. Se obtin rezultate bune cu prednison in doze moderate, administrat perioade
lungi de timp.
Sindromul Sjogren
Se caracterizeaza in forma sa tipica, printr-o tripla simptomatologie: salivara, oculara si
articulara. Boala apare mai frecvent la femei dupa varsta de 40-45 ani. Clinic, boala poate
debuta prin manifestari parotidiene, oculare sau articulare, de tip reumatismal. Initial descris
ca un sindrom de uscaciune lacrimorinobucala inconstant asociat cu fenomene articulare
asemanatoare celor din poliartrita cronica evolutiva, este considerat actualmente ca o
"limfoexocrinoza" legata de tulburari ale imunitatii celulare. Infiltrarea glandelor salivare de
catre limfocite din care unele pot fi anticanale salivare (JoneS), explica cea mai mare parte din
manifestarile clinice asociate.
1.Manifestarile bucofaringiene: constau in hiposialie.Parotiditele sunt la inceput voluminoase
si la presiune lasa sa se scurga pe canal putina saliva, cu aspect mucoid. Ulterior parotidele pot
suferi un proces de indurare, apoi de atrofie, menaiputand fi percepute la palpare. In acest
stadiu, papila canalului Stenon devine imperceptibila iar la nivelul sau nu se mai scurge saliva.
2.Manifestari oculare: keratoconjunctivita uscata cu senzatia de arsura oculara sau de corpi
straini intraoculari si fotofobie. Conjunctivele sunt rosii, uscate, mate, cu foarte putina secretie
lacrimala. Bolnavii clipesc des, pentru a suplini deficitul de secretie lacrimala. In cazuri grave
pot aparea leziuni corneene sub forma de keratita filamentoasa.
3.Manifestarile articulare: Apar la inceput sub forma unor artralgii, interesand articulatiile
membrelor, evolueaza in puseuri, asemenea reumatismului poliarticular act. Ulterior, apar
artrite subacute ale marilor articulatii, pentru ca in final, sa se constituie tabloul unei
poliartrite cronice evolutive sau al unui reumatism deformat.
4.Manifestari asociate: Se remarca uscaciunea mucoasei nazale cu anosmie si perforatia
septului, obstructia trompei Eustachio, laringotraheolaringita, atrofia mucoasei gastrice
insotita de hipoclorhidrie, uscaciunea mucoasei vaginale. Pielea devine si ea uscata, cu zone
de sclerodermie, putand capata chiar aspect ihtiozic. Fanerele sunt uscate, sfaramicoase.
Bolnavii scad in greutate, fapt pus, de cele mai multe ori, pe seama dificultatilor de masticatie.
Examenele de laborator evidentiaza anemie moderata cu eozinofilie, cresterea vitezei de
sedimentare si a globulinelor plasmatice cu inversarea raportului serine/globuline.
Tratamentul este simptomatic si mai putin patogenic. Pentru uscaciunea conjunctivelor se pot
administra lacrimi artificiale. A inceput de asemenea sa fie folosita si saliva artificiala produs
obtinut din carboximetil celuloza la care se adauga saruri de sodiu, potasiu, magneziu etc.
pentru a ameliora uscaciunea mucoasei bucale.
Oricum se impun masuri deosebite de intretinere a igienei cavitatii bucale si mentinerea
umezelii mucoasei bucale. Sialogogele de genul tincturii de jaborandi nu au actiune asupra
unui parenchim mai mult sau mai putin afectat morfologic si functional. S-au obtinut unele
rezultate pasagere cu vitaminoterapie masiva (A, B, C, PP) si cu fier.
Prednisonul amelioreaza partial uscaciunea cavitatii bucale si a conjunctivelor, simptom care
deranjeaza cel mai mult pe bolnavi. Se incepe cu 30 mg de zi, marindu-se treptat doza.

63 . Particularitatile anatomo-morfologice ale oaselor faciale si importanta lor in leziunile

traumatice.Anatomia nervului facial si trigemen, leziuni la nivelul lor
*Maxilarul superior e format din 4 apofize si corpul in care se afla sinusul maxilar, participa la
formareaorbitei, cavitatii nazale, bucale.Partile moi ale fetei acopera cu un strat subtire si
neuniform scheletul osos, si tesutuladipos Bichat diminueaza forta agentului traumatizant.
Muschii mimici ai fetei nu admit deplasareasecundara a fragmentelor fracturate. Muschii
mobilizatori nu provoaca o deplasare vadita. Tesutulmuscular e foarte subtire, neuniform si
absenta muschilor antagonisti dirijeaza deplasarile secundareintro directie. Fata bogat
vascularizata prin 3 artere: faciala, maxilara interna, temporala superficiala,anastomozele
arterei carotide interne producind hemoragii. Cavitatile masivului facial sunt simetrice,
multiple ,de diferiteforme, cu functii diferite, cu o mucoasa care adera la periost. Periostul in
regiunea procesului alveolar eunit direct cu osul astfel fractura va fi infectata. Intre stilpii de
rezistenta se afla un os laminar subtire nerezistent care orienteaza liniile de fractura.Locuril
slabe: osul lacrimal, partea mediana a maxilei, lama cibroasa a osului etmoid, peretii
anteriori,posteriori si medial ai maxilei, peretele inferior al orbitei, lamele laterale si mediane
ale apofizeipterigoidiene a osului sfenoid. Dupa pierderea dintilor si cu inaintarea in virsta osul
slabeste, procesulalveolar devine subtire, se atrofiaza
*Osul zigomatic e situat in partea anteriolaterala a fetei, stratul de tesuturi moi e subtire si
poate fi deexpus traumei. Suprafata orbitara a osului malar e cel mai slab vascularizata si
inervata.In corpul si marginea inferioara a orbitei prevaleaza substanta medulara, in apofie-
substanta osoasacompacta. In locul suturilor malarofrontala, temporomalara, substanta
spongioasa dispare. Mai des fracturile osului malar se produc in locul suturilor, astfel
substanta medulara cu face contact cu mediuextern, respectiv fracturil rar se complica cu
osteomielita.Pe fata orbitara e rezent foramen zigomaticoorbitar ce continua cu un canal
ramificaat in doua canaleexterne: foramen zigomaticofacial si zigomaticotemporal.Osul
zigomatic paticipa la formarea stilpilor de rezistenta alveolomalar ( de la molari pe
suturazigomaticoalveolara, pe corpul osului malar si aofizele acestuia); participa si la apararea
maxieli deagenti traumatizanti.
* Oasele nazale sunt pare, se unesc intre ele formind nasul, in partea inferioara
seconsolideaza cu cartilajele nazale.Intre ele oasele nazale sunt unite cu lamina
perpendiculara a osului etmoid, care in traumatism e afectat. Particularitatile anatomo
topografice ce determina pozitia mediana si proeminenta a nasului,fragilitatea mare a oaselor,
dimensiunile mici, raportul intim cu oasele craniului determina o incidentasporita de fractura
a oaselor nazale. Dereglarile functionale sunt multiple( a respiratiei, olfactiei,drenare, fonatie,
estetica, aparare, rezonanta, mimica, arhitectonica craniului) si depind de fortaimpactului,
directia agentului vulnerabil, structurile implicate in trauma
*nervul trigemen Perechea V, nerv mixt. Fibrele motorii pornesc de la nucleul motor din
punte, cel senzitiv -nucleultractului mezencefalic si spinal. Trigemenul paraseste creierul prin
doua radacini:-radacina senzitiva intra in cavitatea trigeminala unde se afla ganglionul Gasser
unde se ramifica in 3ramuri:
a.oftalmica: de la ganglion trece in peretele laterla a sinusului cavernos, apoi prin fisura
orbitarasuperioara trece in orbita unde se devide in := lacrimal: inerveaza pielea, conjunctiva
palpebrei superioare in regiunea unghiului lateral al ochiului.=frontal: are ramuri-nervul
supraorbital inerveaza pielea fruntii, si nervul supratrochlear inerveazapielea radacinii nasului,
portiunea inferioara a fruntii, pielea si conjunctiva pleoapei superioare. =nazociliar: da ramuri
nazale, nerv ciliar lung spre sclera, nerv ciliar scurt spre globul ocular, nervinfratroheal spre
radacina nasului si unghiul medial al ochilor.
b.maxilara: de la ganglion prin orificiul rotund nimereste in fosa pterigopalatina unde da
ramurile:=infraorbital: trece in orbita pprin fisura orbitara inferioara, in santul apoi canalul
infraorbitar. Iese dincanal prin orificiu infraorbital pe fata anterioara a maxilei. Da ramurile:
palpebrale inferioare, ramurinazale si labiale superioare. De la trunchi se ramifica nervul
alveolar superior anterior , medii,posterioare care formeaza plexul dentar superior.=zigomatic:
trece prin fisura orbitara inferioara, aoi prin orificiu zigomaticoorbital unde da:
ramurazigomaticotemporala ce enerveaza pielea si unghiul lateral al ochiului si ramurul
zigomaticofacialinerveaza fata anterioara a osului zigomatic si obrazul.=ramuri ganglionare
spre ganglionul pterigopalatin care da ramurile: nazale posterioare, medii silaterale, nervul
nazopalatin pe septul nazal prin canalul incisiv spre mucoasa palatului dur.=palatin mare si mic
prin canale omonime spre mucoasa palatului dur si moale
c.mandibular: mixt,iese din craniu prin orificiu oval. Ramurile motorii spre muschii
masticatori(maseter, temporal profun, pterigoidian lateral si median, tensor al valului palatin,
tensor al timpanului).Ramurile senzitive sunt:=bucal: intre capetele muschilor pterigoidieni
laterali apoi pe fata externa a buccinatorului inervineazamucoasa obrazului si pielea unghiului
orificiului bucal.=lingual: (mixt), intre muschii pterigoidina lateral si median trece pe fata
interna a mandibulei submucoasa planseului bucal si intra in partea inferioara a limbii. Da
ramurile: linguale care inerveaza 2/3anterioare a mucoasei limbii, nervul sublingual inerveaza
mucoasa cavitatii bucale si portiuneaanterioara a gingiilor inferioare, ramuri ganglionare spre
ganglionul submandibular si sublingual.=alveolar inferior: (mixt) trece pe fata externa a
muschiului pterigoidian lateral, prin orificiumandibular trece in canal din care iese prin orificiu
mental-nerv mental care se termina in pielea barbieisi buza inferioara. Da ramuri dentare
inferioare si gingivale inferioare.*Leziuni a nervului trigemen: nevralgia nervului cu prezenta
durerilor puternice.
*nervul facial.Perechea a VII. - iese la marginea posterioara a puntii si patrunde in canalul
auditiv intern, trece canalultemporal si iese din os prin orificiul stilomastoidian. Inainte sa iasa
din orificiu se ramifica in:=pietros mare apare pe fata anterioara a piramidei prin hiatl
canalului nervului pietros mare. Intra incanal pterigoid prin orificiu lacerat unde cu nervul
pietros profund formeaza nrvul canalului pterigoidiance ajunge la ganglionul
pterigopalatin=horda timpanica: trece in caitatea timpanica si apare la exterior rin fisura
pietrotimpanica apoi aderala nervul lingual.=scaritei inerveaza muschiul staedius din cavitatea
timpanica.Nervul facial dupa ce iese din orificiu stilomastoidian da ramurile motorii: nerv
auricular posterior,ramura digastrica, ramura stilohioida. Apoi patrunde in glanda parotida si
da ramurile:=temporale ce inerveaza muschiul auricular anterior, venterul frontal
al epicraniului si orbicular alochiului=zigomatice inerveaza muschiul orbicular al ochiului si
zigomatic mare=bucale ce inerveaza muschiul zigomatic mare si mic, muschiul levato al
buzei superioare si unghiulgurii, muschiul buccinator, orbicular al gurii, nazal si rozor.=ramuri
marginale a mandibulei inerveaza muschiul depresor al buzei inferioare si unghiul
gurii,muschiul mental =ramurile gitului ce inerveaza platisma.
*Leziuni a nervului facial: neurita nervului facial cu prezenta parezelor total sau partiale si
nevralgia nervului facial.

64.Plagile partrilot moi OMF. Tipuri, etiologie,clinica,tratamentul.ingrijirea de urgenta,

tratamentul complex
Plagile pot fi:
1. inchise si deschise; 2. functie de profunzime: superficiale si plagi profunde; 3. externe si
interne;
4. functie de natura agentului agresor si dupa modul de producere: plagi contuze care pot fi
superficiale sau profunde; plagi zdrobite; plagi taiate; plagi intepate; plagi muscate; plagi
impuscate.
*Gravitatea: plagi usoare ce nu intereseaza elemente anatomice importante ca nervi, glande
salivare, cai lacrimale sau plagi grave cu lezarea acestora si cu pierderi de substanta
*Timpul scurs de la accident: recente (pin la 24 ore), vechi ( dupa , cu infectare).
*Numarul si intinderea plagilor: unice sau multiple, limitate sau intinse
Tablou clinic:=contuziile: leziuni inchise, fara solutii de continuitate a tegumentelor ssau
mucoasei. Edem, tumefiere difuza, echimoze, hematoame interstitiale sau
localizate.=excoriatiile: leziuni superficiale ale pielii prin frecare pe un plan dur, pot fi incluziuni
intradermice de nisip, gudron realizind tatuaj traumatic. Suprafata cruda, singerind,
dureroasa, edem, echimoze.=plagi taiate: margini netede, liniare sau neregulate, apopiat sau
intredeschis, intrerup sau nu continuitatea orificiilor fetei. -plagi penetrante: unipolare, au
orificiu de intrare, un traiect si un fund in partil moi , pe planul osos fracturat sau in sinus
maxilar. In plagi intepate orificiu poatee fi mic, cu margini nete, fara corpi straini. Mai des
orifiiu e neregulat, cu margini rupte, in profunzime corpi straini, planul osos poate fi
fracturat.=plagi transixiante : orificiu de intarre mai mic, marini rasfrinte inauntru. Orificiu de
iesire mai mare, nerregulat, cu lambouri sintecate, aruncate in afara, prinn care pot iesi eschile
osoase sau parti moi.=plagi contuze: margini neregulate, rupte, cu langhete cutanate
retractate, uneori cu decolari de lambouri faciale sau pierderi de substanta masive. Insotite de
lezarea vaselor, nervilor, glandelor salivar, asociate frecvent cu fracturi a maxilarelor.=plagi
produse prin explozii: plagi penetrante multiple cu patrundere de corpi straini, des cu arsuri de
gradul 1 si sau impregnatii de pulbere in teutul facial.
Ingrijirea de urgenta sau imediata al plagilor partilor moi faciale.
-regiunea plagii se bierbereste in caz de necesitate, se curata cu apa si sapun.- antiseptizarea
tegumentelor din jurul plagii,- igienizarea cavitatii bucale, curatirea mecanica si antiseptizarea
superficiala a plagii, inlaturarea corpilor straini din plaga -stoparea hemoragiei din plaga -
imobilizarea provizoriee a fracturilor
-aplicarea unui pansament steril si indreptarea la un serviciu de specialitate
Tratamentul complex, definitiv al plagilor tesuturilor moi ale fetei.
*Tratamentul contuziilor: indepartarea corpilor straini prin irigatii largi cu antiseptice,
aplicarea compreselor umede, reci sau punga cu gheata, daca exista tendinta extensiva se
aplica pansament comresiv. Colectiile hematice se inlatura prin punctie cu un ac gros sau virful
bisturiului.
*Tratamentul excoriatiilor: indepartarea corpilor straini prin irigatii cu ser fiziolog caldut, cu
eriute moale sau sapun. Zona excoriatiei se lasa deschisa pentru a se forma o escara care
protejeaza plaga pin la eitelizare sau se aplica un pansament steril usor.
*Tratamentul plagilor: se realizeaza prelucrarea primara chirurgicala a plagii. se curata zona
cu ajutorul unei comprese sterile pornind de la marginile plagii, spre pielea sanatoasa din jur(
nu se utilizeaza vata- se folosesc comprese sterile sau un material moale, curat).2. Se spala
apoi pielea din jur( substante detergente) si se dezinfecteaza cu ajutorul unor substante
antiseptice: alcool, rivanol).3. Plaga se curata si se dezinfecteaza, de eventualii corpi straini, cu
apa oxigenata. Corpii straini superficiali, care nu sunt indepartati cu apa oxigenata, se vor
indeparta, cu grija, cu pensete sterile sau cu degetele dezinfectate( cu alcool, apa si sapun) si
apoi rana se dezinfecteaza din nou. Daca obiectul infipt nu iese prea mult din rana se face un
pansament, cu grija sa nu fie presat acel obiect. Daca obiectul este lung si a ramas prea mult
afara din rana, pansamentul se face in jurul obiectului, pentru a acoperi rana. Corpurile straine
infipte nu trebuie scoase. In ambele cazuri se solicita apoi ingrijiri medicale. Nu se toarna pesta
rana substante antiseptice iritante: alcool, tinctura de iod. Nu se aplica pe rana prospata
substante grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor cu antibiotice.4. Se acopera apoi
plaga cu un strat de comprese sterile( eventual si un strat de vata- in caz de singerari, dupa
care se efectueaza bandajarea.
5. Daca sangerarea e intensa, primul ajutor se va adresa hemoragiei.
Ingrijirea bolnavului:
-igiena cavitatii bucale: prin spalaturi bucale lagi cu un irigator, seringa de apa sau seringa
Guyon dupa fiecare masa cu solutii calde, ser fiziologic, antiseptice slabe ( permanganat de
potasiu, appa oxigenata, cloramina, furacilina, bicarbonat de sodiu 1-2 %.
-alimentatia: la pacinti cu blocaj intermaxilar se administreaza alimente lichide sau
semilichide. Alimentare cu sonda gastrica .
-repaus la pat a pacientului, mecanoterapie la necesitate.

65. Traumatismele dento-paradontale: clasificarea, etiologia, tabloul clinic, diagnosticul.

Leziuni dentare:
1. Fisuri ale smaltului sau smaltului si dcntinei fara pierdere de substanta
2. Fracturi coronare:
a. simple, nepenetrante in camera pulpara, interesind smaltul sau smaltul si dentina;
b. complicate, penetrante in camera pulpara., interesind smaltul, denlina si pulpa
3. Fracturi radiculare: a.in treimea cervicala; b.in treimea medie; c.In treimea apicala
4. Fracturi corono-radiculare: a.nepenctrante , b.penetrante, c.cominutive
II. Leziuni parodontale:
1.Contuzii parodontale;
2.Luxatii dentare partiale: a.in sens vestibulo-oral cu luxate vestibulara sau orala
b. in sens mezio-distal cu luxatie laterala in spatiul unui dinte absent
c. in ax, cu usoara intruzie sau extruzie
3. Luxatii dentare totale, cu deplasarea complete a dintelui din alveola
Etiologia:
Factori favorizanti numerosi pot interveni: malpozitii dentare, proalveolie superioara,
prognatism; tulburari de articulafie dentara; fragilitatea din- telui prin hiper- sau
hipocalcifiere; fragilitate dentara consecutiva unei de- pulpari prealabile; diminuarea
rezistentei dentare prin carii prof unde, obturatii, dispozitive coronoradiculare; parodontopatii
marginale cronice.
Factorul determinant este reprezentat in majoritatea cazurilor printr-un traumatism exterior
produs in imprejurari diverse: accidente de joaca, mai ales in jurul virstei de 10 ani cind copiii
sint mai exuberanti si mai greu de supravegheat; accidente de strada, caderi pe regiunea
incisiva; accidente de circulate; accidente sportive sau de munca; agresiuni prin loviturii de
pumn sau cu un corp contondent. Mai rar leziunile sint de natura iatrogena prin aplicarea
brutala a unui deschizator de gura, in cursul extractor dentare sau a altor intervened
chirurgicale maxilo-faciale. Fracturi dentare se pot produce in timpul masticatiei cind in
alimente se gasesc fragmente de oase sau alte corpuri dure.

66. Leziuni dentare, fisuri, fracturi coronare, fracturi corono-radiculare.

*Fisurile dentare: o crapatura partiala sau totala ale smaltului sau ale smaltului si dentinei,
sunt solutii de continuitate partiala a tesuturilor dure, fara pierderi de substanta.
*Fracturile coronare simple nepenetrante: nu afecteaza camera pulpara. Des la incisiv si canin
fractura oblica.
*Fracturi coronare complicate, penetrante: are loc deschiderea camerei pulare, lezarea
smaltului, dentinei si a pulpei. Sunt fracturi deschise la nivelul unui corn pulpar sau expun larg
pulpa coronara.
*Fracturi radiculare: in 1/3 cervicala, medie sau apicala. Linia de fractura poate fi oblica sau
transversala, cu sau fara deplasarea fragmentelor, deschise sau inchise.
*Fracturi coronoradiculare penetrante: linia de fractura oblica sau longitudinala, cu sau fara
deplasarea fragmentelor, penetranta in camera pulpara.
*Fracturile cominutive cuprind mai multe fragmente.
*Fracturi coronoradiculare nepenetrante: linia de fractura poate fi oblica sau longitudinala, cu
sau fara deplasarea fragmentelor, nepenetrante in camera pulpara.
67. Leziuni parodontale.studiul clinic si radiologic, evolutia, prognosticul, tratamentul.
*Contuzii parodontale: ruperea unor fibre ale paradontiului si ale vaselor. In spatiul
periradicular mici hemoragii, microhematoame, edem, fenomene de inflamatie.
*Luxatia dentara partiala: ruperea incompleta a ligamentului alveolodentar, dintele deplasat
partial din alveola, mai rar cu peretii ososi ai alveolei, fibromucoasa gingivala traumatizata,
pachetul neurovascular rupt in regiunea apexului.
*Luxatia dentara totala: ruperea ligamentului alveolodentar este completa.
Studiul clinic si radiologic a leziunilor dento-parodontale.
*Fisurile dentare: pot reactiona la excitanti termici, examinarea se face cu lupa, prin
transiluminare, cu sonda dentara si electroodontodiagnosticul in dinamica.
*Fracturi coronare simple nepenetrante: acuze -sensibilitate sau dureri tranzitorii la contact, la
excitanti termic si chimici. Marginea ascutita a coroanei traumatizeaza buza sau limba. Clinic
se adauga contuzia parodontala.
*Fracturi coronare complicate penetrante: clinca de pulpita traumatica daca pulpa nu a fost
afectata pina la accident. Acuze: durer intense, spontane, cu iradieri, exacerbate. Se intensifica
la varatii termic, chimice, mecanice. Hemoragie in pulpa n primele ore. Coroana dintelui
distrusa, cu margini ascutite ce traumatizeaza tesuturile moi.
*Fracturi radiculare: dureri usoare si mobilitate neinsemnata. Clinic sarac. Vitalitatea pulpei in
fractura inchisa se mentine. Coroana dintelui mobila in functie de locul fracturii. Radiologic:
pune in evidenta linia de fractura, directia, gradul de deplasare, prezenta mugurelui dentar,
formarea radacinilor, starea peretilor alveolari.
*Fracturi coronoradiculare penetrante: fragmentul mic se mentine fixat de fibromucoasa,
provoaca dureri la masticatie, fonatie. Clinica caracteristica pulpitelor.
* Fracturile cominutive cuprind mai multe fragmente, cu mobilitate , dureri, traumatizarea
tesuturilor moi vecine.
*Fracturi coronoradiculare nepenetrante: fragmentul mic se mentine fixat de fibromucoasa,
provoaca dureri la masticatie, fonatie.
*Contuziile paradontale: pulpa hiperemiata, edem si hematom periaapical cu deregrarea
circulatiei sangvine. Dureri spontane surde, se intensifica la contact cu antagonistii. Echimoze
gingivale, singerari in jurul marginii gingivale. Dinte usor mobil, deplasat, senzatie de dinte
crescut. La probleme termice reactioneaza cu hiper sau hiposensibilitate.
*Luxatia dentara partiala:dplasarile dintelui pot fi
-in sens vestbular, oral cu sau fara peretele alveolar fractura
-in sens meziodistal cu deplasare laterala cind lipseste un dinte
-in ax, cu intruziune dintele se adinceste in proces alveolarr, sau cu extruziune dintele iese din
alveola.
Mobilitate diferita in dependenta de forta agentului traumatic, suprafata lui8, virsta
pacientului. Acuze: dureri, dintele deplasat, supraocluzie, mobilitate, ginia putin decolata,
traumatizata, singerind, salivatie abundenta, tulburari de fonatie, masticatie, de ocluzie.
*Luxatia dentara totala: dintele deplasata total din alveola. Pachetul neurovascular rupt.
Dintele intruzionat intro cavitate a fetei, in tesuturile moi, expulzat din alveola in cavitatea
bucala dar fixat de fibromucoasa. Fractura alveolei si fibromucoasei. Alveola goala, acopeita
de cheag sau singerind acoperita cu tesut necrotic. Tesuturile moi traumatizate, saliva
sangvinolenta.
Evolutia traumatismelor dento-parodontale. Prognosticul.
Fracturile de smalt nu regenereaza. Fracturile de dentina: dentinogeneza are loc pe contul
pulpei, camera pulpara se micsoreaza. Fracturi radiculare: in locul fracturii se formeaza un
tesut fibros paradontal, o pseudoartroza. In fracturile 1/3 cervicale prognostic putin favorabil,
in cele cervicale si apicale e favorabil. Contuziile paradontale usoare cu sau fara tratament la
1-2 saptamina isi revin. Cele pronuntate-cind tratamentul a fost efectuat la 2 ore de la
accident pot aparea anchiloza dentoalveolara, resorbtia radacinii si infectarea alveolei. Durata
incapacitatii de munca cu fracturi dentare sau luxatii dentoparodontale e de 8-10 zile, in
stationar 3-7.
Complicatiile: afectarea mugurelui dentar, infectarea alveolei si tesuturilor moi adiacente,
periostite, osteomielite, sinuzite, granulom migrant.
Tratamentul traumatismelor dento-parodontale.
*Tratamentul fisurilor dentare: prin badijonare cu solutii coagulante (acid trcloracetic, florura
de sodiu, bonding, lac cu calciu si fluor).
*Tratamentul fracturilor coronare complicate penetrante: pastrarea pulpei prin coafaj cu
pansament cu pasta de hidroxid de Ca sau oxid de Zn. Pulpectomie sau amputata vitala,
tratament endodontic, restaurarea coroanei. Reducerea luxatiei si imobilizarea. Extractie in
caz de rezorbtie radiculara. Uneori obturatia calitativa a canalului si repozitia lui cu
imobilizare.
*Tratamentul fracturilor radiculare:reducerea deplasarii si imobilizarea dintelui. In fractura in
1/3 cervicala tratament endodontic, stift intraradicular, coroana artificiala, scoaterea dintelui
din ocluzie. In alte cazuri se imobilizeaza pe dinti vecini cu sirma, coroana se modeleaza.
Pentru fracturi in 1.3 medie-extractie radiculara sau implant endodontic. Pentru fractura
apexului radicular-endodontic, inlaturare apex, imobilizare cu pivot, scoatere din ocluzie.
*Tratamentul fracturilor coronaradiculare penetrante si cominutive: extractia dintelui.
*Tratamentul fracturilor coronoradiculare nepenetrante: fragmentul mic se inlatura.
Extractie. Sistemul bont-bracket.
*Tratamentul contuziilor paradontale: se scoate dintele din ocluzie, imobilizarea dintilor,
EOD. Endodontic mai tirziu, daca apar modificari in pulpa.
*Tratamentul luxatiei dentare partiale: repozitionarea dintelui, suturarea fibromucoasei,
imobilizare pe 4 saptamini. EOD in dinamica, endodontic cind pulpa e necrozata. Imobilizarea
dintelui prin anchilozarea lui cu compozite-se face incizie amucoasei pe plica de tranzitie, se
decoleaza lambou, se foreaza orificiu in alveola si dinte, se obtureaza orificiu si se sutureaza
mucoasa.
68. Fracturile de mandibulă: formele clinice, etiologia, tabloul clinic comun pentru toate
tipurile de fracturi., diagnosticul şi tratamentul.
Formele clinice:
După numărul liniilor de fractură:• fracturi unice ;• fracturi duble ;• fracturi triple;• fracturi
cominutive --După gradul de interesare osoasă, se descriu: • fracturi incomplete (fisuri) ; •
fracturi complete (fracturi propriu-zise)--După localizarea anatomică a liniei de fractură:
fracturi ale corpului mandibular:- fracturi paramediane;- fracturi laterale ; • fracturi ale
unghiului mandibular; • fracturi ale ramului mandibular:- fracturi verticale ale ram ului ;-
fracturi oblice ale ramului; - fracturi orizontale ale ramului, mediane: • fracturi ale condilului
mandibular:- fracturi subcondiliene joase (fracturile apofizei condiliene) ; fracturi
subcondiliene Înalte (fracturile colului condilului); fracturile capului condilian;• fracturi ale
apofizei coronoide -Etiologia -traumatismele, agresiunea, accidentele de circulatie, caderile
accidentale, accidentele de munca ,de sport; -spontan, in os patologic cind rezistenta e
scazuta datorita unor afectiuni generale sau locale ca osteodistrofii, osteoradionecroza,
osteomielite, tumori; -in timpul unor interventii chirurgicale ca extirpari de tumori, extracti de
dinti inclusi sau obisnuite cind rezistenta osului e scazuta sau prin tehnica incorecta.
Tablou clinic:
Subiectiv:*Durerea: este vie, puternica, se accentueaza la miscarile la mandibulei sau la
presiuni exercitate pe os. *Hemoragii din cavitatea bucala sau din plaga prezenta in exterior la
nivelul mandibulei*Tulburari functionale: jena in deglutitie, dereglari de
fonatie,imposibilitatea efectuarii masticatiei.*Tulburari estetice , deformarea fetei, prezenta
edemului,prezenta plagilor tesuturilor moi, hematomului, tumefactie.*Pierderea sensibilitatii
anestezii sau hipoestezii pe teritoriul nervului alveolar inferior.*Mobilitatea dintilor saua
pierderea lor in urma traumei.
Obiectiv:*Semne de intreruere a continuitatii osoase: -deformari osoase a etajului inferior al
fetei. -mobilitatea anormala a fragmentelor osoase -crepitatii osoase; -diminuarea sau absenta
transmiterii miscarilor in ATM -modificarea raportului de ocluzie. *Tulburari functionale:-
durerea la efectuarea examenului clinic -dereglari in fonatie, jena in deglutitie. *Semne
asociate leziunii: -edemul partilor moi, echimoze, hematoame, excoriatii sau plagi
perimandibulare, hemoragii -tulburari de sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior,
hipoestezii ,anestezii.-luxatii sau fracturi dentare, hematoame, plagi ale mucoasei fixe si
mobile la nivelul procesului alveolar si fundul de sac vestibular. *Palpator: - evidentierea
punctelor dureroase ;-discontinuitatea osoasa -infundari sau proeminente osoase; -decalaje
intre fragmente;-mobilitate anormala a fragmentelor, uneori crepitatii osoase.
Tratamentul: Tratamentul consta in reducerea si imobilizarea provizorie a fracturii ,astefel se
previne deplasarea secundara a fracturii deja existente si inlaturarea diferitelor dereglari
functionale care pot pune in pericol viata accidentatului(hemoragie,asfixie,soc,comotie
cerebrala).Profilaxia suprainfectarii
Eliberarea oricarui obstacol anatomic sau mecanic din caile respiratorii sau traheostomia.
Reducerea fracturilor: care consta in repozitionarea fragmentelor in pozitia anatomica.
Tratamentul medicamentos al fracturilor mandibulei:
*Antibioprofilaxia pentru a combate infectia si evita complicatiile: lincomicina, morfociclina,
vibramicin, cefalexin. *Antialgice pentru a reduce durerea: tramadol, ketamina,
carbamazepina.AIN-reduce edemul ibuprofen
69. Fracturile de mandibulă cu deplasare: etiologia, mecanismele de deplasare, tabloul
clinic, diagnosticul şi tratamentul.
Etiologia: factorii care influenteaza deplasarea fragm.:1. forta traumatismului; 2.contractia
muschilor inserati pe mandibular, ridicatorii ascensioneaza fragm. fracturat, suprahioidienii
coboara fragmentul si actiune centripta mai au,3. locul si directia liniei de fractura ce duc la
deplasari orizontale si vertical, 4. dintii implantati pe fragmentele fracturate sau pe arcada
antagonista se pot opune unei deplasari .
Mecanisme de deplasare:
*Deplasari primare: sub actiunea unui agent vulnerant cu energie cinetica mare care produce
fractura directa sau indirecta cu deplasari.
*Deplasari secundare: sub influenta unui factor activ cum ar fi musculatura inserata pe
mandibula, preum si de factori apasivi ca localizarea si directia liniei de fractura, statusul
dentar.
*Dupa directia deplasarii: deplasari verticale, orizontale, anterioare, posterioare.
Fracturile mediane (mediosimfizare): Linia de fractură este situată Între cei doi incisivi centrali
inferiori, având traiect oblic descendent para median către marginea bazilară, ocolind simfiza
mentonieră. La examenul clinic oral,se constată prezenţa unei plăgi liniare a fibromucoasei
gingivale Între cei doi incisivi centrali inferiori, Însoţită de echimoze perifocale la nivelul
fundului de sac vestibular frontal inferior şi al mucoasei labiale inferioare, precum şi la nivelul
mucoasei planşeu lui bucal anterior. Se observa deplasări secundare În care fragmentele
fracturate se depărtează şi se apropie la Închiderea şi respective deschiderea gurii determină
aşa-numita "ocluzie În armonică".
Fracturile paramediane mandibulare.: Deplasare primara sau secundara sub actiunea fortei
musculare, fragmentele nu sunt simetrice. Cel mare e tras inapoi si in jos realizind inocluzie in
plan vertical si orizontal. Fragmentul mic e tras in sus de maseter si temporal si inauntru de
pterigoidieni raport normal de ocluzie. Se observa o plaga a fibromucoasei la nivelul focarului
de fractura, mobilitate anormala a fragmentelor osoase, echimoze genio-labiale si in 1/3
anterioara a planseului bucal.
Fracturile laterale (ale corpului mandibulei). Deplasari primare si secundare. Fragmentul mare
e tras in jos si inapoi catre partea fracturata de suprahioidieni, cel mic in sus si inapoi de
temporal si pterigoidian intern si inauntru de pterigoidian extern. Daca deplasarile sunt mari e
interesat canalul mandibular cu hemoragii si hipoestezii pe ramurile terminale a alveolarului
inferior. Clinic tumefactii in regiunea geniana si submandibulara, in focarul de fractura,
echimoze sau hematoame in planseul bucal, disfagie, mai rar tulburari respiratorii. Ocluzia
modificata. Fragmentul mare in inocluzie, cel mic in ocluzie normala, lingualizat sau mult
ascensionat. La deplasari orizontale se scurteaza corpul mandibulei si devierea mentonului.
Fracturile unghiului mandibulei.*Favorizata de curbura osului, eruptia tardiva sau incluzia
molarului de minte. 17-25 %. Prin trauma directa sau indirecta aplicata pe barbie. Daca linia
fracturii trece in plina insertie musculara nu au loc dislocari, daca inaintea insertie se produc
deplasari importante: fragmentul mare anterior e tras in jos si inapoi de suprahioidieni, lateral
de pterigoidian extern de partea sanatoasa. Fragmentul mic tras in sus si inainte de maseter,
temporal si pterigoidian intern. In fracturi cu deplasari- tumefactii voluminoase periangulo
mandibular, trismus, echimoze sau hematoame in planseul bucal. Mobilitaea fragmentelor se
percepe greu. Fragmentul mare in inocluzie veticala si laterodeviat catre fractura. Fragmentul
distal mult ascensionat sau cu deplasari minime cind directia liniei de fractura e favorabila.
Fracturile ramului ascendent al mandibulei.
Cele verticale sunt longitudinale situate in masa musculara maseter si pterigoidian intern, de
la marginea bazilara pin la incizura sigmoida fara deplasari. Cele orizontale sunt transversale,
de obicei in 1/3 mijlocie a ramului, cele oblice cu linia de la incizura sigmoida pin la marginea
posterioara a ramului. Cele orizontale si oblice cu scurtarea ramului prin tractiune in sus de
maseter si pterigoidian intern, fragmentul inferior si deplasarea fragmentului mic anterior si
median prin contractia temporalului si pterigoidina extern. Linia mediana e deviata catre
partea bolnava, contact prematur pe ultimii molari. Are loc tumefactia regiunii parotido-
maseterina, dureri la presiuni laterale pe ram, trismus. Inocluzia frontala remisa la presiune pe
menton sau contractie mai puternica a muschilor realizind ocluzia in doi timpi. Dintii in contact
distal de partea fracturii. Daca e interesat canalul mandibular sub spina Spix pot fi tulburari de
sensibilitate pe traiectul nervului alveolar inferior.
FracturilE apofizei condiliene. Zdrobirile capului condilian des asociate cu fractura cavitatii
glenoide, peforarea conductului auditiv extern ,leziuni ale menisculului. Prezenta limitarea
miscarilor mandibulei, dureri la palpare, miscarile condilului se percep infundat, otoragie. Fara
tulburari a ocluziei. -extracapsulara poate interesa gitul condilului-fracturi subcondiliene
inalte, baza apofizei condiliene. Capul gitului e deplasat sau luxat din cavitatea glenoida.
Portiunea inferioara e ascensionata prin actiunea muschiului pterigoidian intern si temporal,
are loc scurtarea ramului ascendent mandibular. Mentonul e deviat catre partea fracturata,
dureri la presiunea laterala preauriculara, la palpare in conductul auditiv extern miscarile
condilului sunt absente, ocluzia in doi timpi.
FracturiE apofizei coronoide. Coronoida fracturata complet cu linia de fractura oblica din
incizura sigmoida in jos si anterior catre baza apofizei cind muschiul temporal tractioneaza
portiunea fracturata din apofiza coronoida in sus si inainte, sub arcada zigomatica se produce
o limitare dureroara a deschiderii guri , sau fracturi incomplete.
 70. Fracturile orizontale ale maxilarului superior: clasificarea, formele clinice, etiologia,
patogenia, tabloul clinic, diagnosticul şi tratamentul.
*Clasificare:
-fracturi cu componenta dento-alveolara :a)fractura de creasta alveolara,tuberozitate,bolta
palatina; b)fracturi orizontale inferioare subzigomatice(LeFort I); c)fracturi orizontale mijlocii
(disjunctii cranio-faciale joase -LeFort II)
-fracturi combinate centrale si laterale:a)fracturi suprazigomatice(disjunctii cranio-faciale
inalte -LeFort III); b)disjunctii intermaxilare; c)fracturi suprazigomatice asociate cu disjunctii
intermaxilare cu fracturi ale tavanului orbitei si osului frontal.
-fracturi care nu intereseaza dintii si alveolele: a) ale regiunii centrale(oase nazale,sept
nazal,apofiza frontala maxilara sau etmoid); b)complexul zigomatico - maxilar.
Etiologia-accidentele rutiere,agresiunile,caderile,accidentele de munca si sportul sunt factorii
cei mai frecventi,mai rar provoaca leziuni traumatice muscaturile de animale,arma de
foc,factorii iatrogeni,fracturile patologice.
*Mecanismul de producere:cel mai frecvent se produc printr-un mecanism
direct,traumatismul actionind fie pe maxilar,fie pe proeminentele nazala sau
zigomatica.Directia agentului vulnerant,intensitatea traumatismului si locul de aplicare pot
provoca fracturi partiale sau totale,cu sau fara dislocari ale etajului mijlociu al
fetei.Mecanismul indirect rar intilnit ,fractura se produce kind mandibula loveste violent
maxilarul prin intermediul arcadelor dentare.
Simptomatologia fracturilor orizontale ale maxilei (Lefort I)
Linia de fractura incepe de la apertura piriforma ,trece deasupra apofizelor alveolare prin
peretele extern al foselor nazale si superior de baza sinusului maxilar,fosa
canina,tuberozitatea maxilara,apofiza pterigoidiana in portiunea inferioara ,vemer si cartelajul
septal,desprinzind complet potcoava maxilarului si bolta palatina de restul masivului facial.
*Clinic: echimoze labiogeniene in sacul vestibular, bolta palatina,paraalveolar si valul
palatin.Dureri in repaus si la presiune in sacul vestibular si retrotuberozitar.Bolnavul nu poate
rupe cu dintii alimentele. Mobilitate anormala,tulburari de ocluzie moderate,dereglari de
sensibilitate a dintilor si a mucoasei gingivale,senzatii de corp straini in faringe,respiratia
nazala dereglata,greturi.Asimetrie cauzata de edem al tesuturilor moi ale buzei superioare
.Tumefactia e cauzata de edemul posttraumatic si hemoragia in tesut. Simptomul de treapta,
denivelare ori prabusire se determina la palparea apofizei alveolare, mai bine se evidentiaza la
sutura zigomaticoalveolara.
Simptomatologia fracturilor maxilei (Lefort II).
Linia de fractura trece prin oasele nazale,apofiza ascendenta a maxilarului,osul
lacrimal,rebordul orbitar,peretele median al orbitei,peretele inferior al orbitei,peretele
anteriolateral al sinusului maxilar, pe sub arcada zigomatica ,spre tuberozitate,apofiza
pterigoidiana,complexul etmoidal cu sau fara lezarea bazei
craniului.*Clinic:echimozepalpebrale,suborbitaleşiconjunctivo- bulbare,echimoze în fundul de
sac vestibularsuperior,deformaţiafeţeiprin
înfundareaetajuluimijlociu,mobilitateamaxilaruluiînbloc,cunasulşipodeaua orbitei.Bolnavii pot
prezenta epifora si epistaxis pe ambele narine,emfizem subcutanat.
Simptomatologia fracturilor maxilei (Lefort III).
Linia de fractură trece prin oasele nazale,apofiza ascendentă a maxilarului, peretele intern al
orbitei, peretele extern al orbitei, apofiza frontala a malarului, pina la apofiza pterigoida. De
obicei cedeaza şi arcada temporo-zigomatica, astfel că masivul facial este desprins complet de
baza craniului. Aceste fracturi sunt produse de traumatisme la nivelul rădăcinii
nasului.*Clinic:- înfundare marea pereteluimijlociu,faţa apărând turtită; mobilitate mare a
masivului facial în sens orizontal şi vertical, cu mobilitatea nasului, oaselor malare şi a globilor
oculari. La închiderea şi deschiderea gurii, nasul şi globii ocular se ridică şi coboară,
retrognatism,ocluzie inversă frontală, inocluzie frontală,echimoze şi edeme palpebrale "în
ochelari".Licvoree ascunsa,bolnavul inghite cu saliva si lichidul cefalorahidia, tulburari oculare
:diplopie,exoftalmie-ca rezultat al hematomului retrobulbar,enoftalmie.
Tratamentul de urgenta in fracturile maxilei. Tratamentul consta in reducerea si imobilizarea
provizorie a fracturii , astfel se previne deplasarea secundara a fracturii deja existente si
inlaturarea diferitelor dereglari functionale care pot pune in pericol viata
accidentatului(hemoragie,asfixie,soc,comotie cerebrala). Profilaxia suprainfectarii -
administrarea antibioticelor cu spectru larg, si administrarea serului antititanic,pentru
combatera durerii-analgezice. Pentru oprirea hemoragiei este necesar tamponamentul
anterior si posterior al nasului. Eliberarea oricarui obstacol anatomic sau mecanic din caile
respiratorii sau traheostomia. Imobilizarea de urgenta blocheaza etajul mijlociu pe baza
craniului cu ajutorul mandibulei. In acest scop se folosesc bandajele mento -cefalice si fronda
mentoniera,prastia,dispozitiv in zabala.Se pot folosi de asemenea in fracturile verticale si
oblice ligaturile din sirma in punte,care unesc grupuri de dinti de o parte si de alta a liniei de
fractura,atele monomaxilare fixate prin ligaturi de dinti,atele preconfectionate.
 71. Fracturile de complex zigomatic: clasificarea, formele clinice, etiologia, tabloul
clinic, diagnosticul şi tratamentul.
• fracturi anterioare:pot fi: - fără deplasare - fisuri ale complexului zigomatic; - cu deplasare:
- parţiale - limitate la: - rebordul orbital inferior sau peretele lateral al orbitei;- podeaua orbitei
- fractura tip blow-out;
- peretele antero-lateral al sinusului maxilar;
-totale:- fractura-disjuncţie de malar: - fractura cominutivă a malarului:
• fracturi posterioare: - fără deplasare ("În lemn verde"); - cu deplasare - liniile de fractură pot
fi: - unice; duble;- triple ;- cominutive
Clinica. Fracturi anterioare fără deplasare • edem post-traumatic al regiunii zigomatice şi
palpebrale; • echimoză palpebrală "În monoclu" şi echimoze ale conjunctivei bulbare; •
puncte dureroase la palpare la nivelul suturilor osului zigomatic; • discretă hipoestezie in
teritoriul n. infraorbital; • uneori epistaxis unilateral; • deschiderea gurii În limite normale.
Fracturi posterioare fără deplasare:• discretă echimoză sau escoriaţie in dreptul arcadei
temporo-zigomatice; • palpare moderat dureroasă la nivelul arcadei temporo-zigomatice.
Fracturi posterioare cu deplasare: • Înfundarea reliefului osos al arcadei temporozigomatice,
cu perceperea unei discontinuităţi osoase "in treaptă", "În şanţ" sau "În V", in funcţie de
numărul liniilor de fractură (unice, duble, triple), care este ulterior mascată de edem; •
discretă echimoză sau escoriaţie În dreptul arcadei temporo-zigomatice; • limitarea mişcărilor
mandibulare, care este mult mai evidentă decât În fracturile anterioare, fragmentul osos
infundat presind pe apofiza coronoidă şi pe tendonul m. temporal.
Tratament: Fracturile fără deplasare nu necesită decât un tratament antiinflamator local şi pe
cale generală. Fracturile cu deplasare, indiferent de forma anatomo-clinică, necesită
obligatoriu tratament chirurgical, care trebuie instituit precoce, În maximum 5-6 zile de la
producerea traumatismului. După 10-15 zile, reducerea fracturii devine dificilă prin
organizarea calusului interfragmentar. Reduse În timp util, fracturile complexului zigomatic se
consolidează În 15- 20 de zile. Tratamentul chirurgical are rolul de a reduce şi menţine În
poziţie anatomică fragmentul osos fracturat şi de a restabili, acolo unde este cazul,
funcţionalitatea globului ocular şi mandibulei. Intervenţia chirurgicală se realizează cu abord
cutanat sau oral, cel mai frecvent prin metode instrumentale sau, mai rar, prin osteosinteză.
 72. Fracturile oaselor nazale: clinica, diagnosticul, diagnosticul diferențial, tratamentul.
Din punct de vedere anatomo·clinic, traumatismele piramidei nazale pot interesa: • scheletul
osos; • scheletul cartilaginos;• piramida nazală În totalitate.
Clinica. Indiferent de forma anatomo-clinică, o serie de semne clinice sunt commune
traumatismelor piramidei nazale: • durere spontană şi la presiune; • edemul piramidei nazale,
Însoţit sau nu de echimoze, escoriaţii sau plăgi. Tumefacţia şi echimozele piramidei nazale pot
masca fracturile scheletului osos sau cartilaginos; • deformarea reliefului piramidei nazale În
fracturile cu deplasare; • crepitaţii osoase şi mobilitate anormală a oaselor proprii nazale; •
emfizem subcutanat atunci când fractura este deschisă la nivelul foselor nazale sau sinusului
etmoidal; • epistaxis bilateral, marcat; • obstrucţie nazală, anosmie, rinolalie Închisă; •
rinoscopia anterioară evidenţiază soluţiile de continuitate ale mucoasei nazale, fracturile de
sept nazal sau fragmentele osoase Înfundate.
Tratamentul. Fracturile fără deplasare se vindecă spontan, fără consecinţe anatomice sau
funcţionale. Tratamentul fracturilor cu deplasare urmăreşte refacerea morfologică şi
funcţională a structurilor nazale traumatizate, prin repoziţionarea fragmentelor
osteocartilaginoase, in vederea recalibrării şi permeabilizării foselor nazale. Reducerea
fragmentelor fracturate se face prin manevre concomitente exo- şi endonazale. Imobilizarea
fracturii este indispensabilă şi constă În asigurarea unei presiuni endo- şi exonazale.
Tamponamentul foselor nazale se execută strâns, În uşoară hipercorecţie, cu meşă
iodoformată, ce serveste si ca hemostaza.
73. Metodele ortopedice şi chirurgicale utilizate în tratamentul fracturilor oaselor
masivului facial.
ortopedica: -dispozitive si aparate prefabricate
*imobilizare de urgenta: bandaj mento-cefalic,fronda mentoniera,ligaturi interdentare
monomaxilare(ligatura hipocratica"in 8"ligatura "in scara"Panroy,ligatura in
punte),intermaxilare(ligatura LeBlanc-fixarea mandibulei la nivelul maxilei simetric de o parte
si alta,ligatura Ernst- 2 dinti de la maxilari +2 dinti mandibulari,ligatura Ivy-pentru dintii cu
retentivitate mica kiar si pentru cei frontali),dispozitive monomaxilare(atela vestibulara
simpla,atela dubla vestibulo orala,arcuri bracket),bimaxilare,dispozitive mandibulo
craniene(fronda mentoniera cu capelina,dispozitivul Darcisac,casca Guinestet).
*imobilizare definitiva-prin mijloace ortopedice (dispozitive monomaxilare, intermaxilare si
mandibulo-craniene)
*chirurgicala-osteosinteza.
Tratamentul definitiv in fracturile maxilei. Se realizeaza prin metode ortopedice, chirurgicale
sau combinat. Reducerea fragmentelor de fractura a maxilarului superior se efectuiaza prin
mai multe metode :manuala,ortopedica,instrumentala si chirurgicala. Reducerea manuala:
scopul-repunerea fragmentelor fracturate in pozitie anatomica.Calitatea reducerii se poate
aprecia dupa ocluzia dentara, restabilirea continuitatii si a conturului osos, inaltimea dintre
apofizele alveolare. Reducerea ortopedica: se face cu ajutorul tractiunii elastice intermaxilara,
intermaxilomandibulara sau intercraniomaxilare.Se confectioneaza atele individuale cu
diferite forme de cirlige care se aplica pe arcadele dentare.Inelele de tractiune elastica
intermaxilare sunt orientate astfel inkit sa reduka fractura. Reducerea
instrumentala:reducerea osului zigomatic cu ajutorul kirligului Limberg. Reducerea
chirurgikala:se deschide focarul ,bonturile osoase se reduc si se imobilizeaza cu fir
metalic,miniplaci,tije. Imobilizarea fracturii are drept scop punerea in repaus a fragmentelor
fracturate pentru a forma un calos osos interfragmentar.Fracturile orizontale ,tip Lefort 1,2,3
se imobilizeaza prin metode ortopedice: 1.atele Vasiliev(preconfectionate),atele confectionate
individual,placi palatinale; 2.dispozitivul cefalic -capelina din gips sau pinza,casca
Guinestet,casca Budin; 3.Dispozitiv bucal-placa palatinala cu 2 bare metalice fixate de
ea,gutiera metalica,atele metalice,atela monomaxilara.
Fracturile oblice sau verticale: placi palatinale,atele metalice ,monomaxilare,atele cu tractiuni
elastice in fracturile cu deplasare in plan orizontal. Tratamentul chirurgical:se foloseste mai
rar,in unele fracturi multiple,la bolnavii cu leziuni ale calotei craniene,la care nu se pot aplica
dispozitive cefalice.Se foloseste osteosinteza cu fir metalic,focarele de fractura descoperindu-
se prin plagile faciale existente sau prin incizii.Dupa descoperirea si reducerea fracturilor se
coapteaza fragmentele cu fire metalice de osteosinteza.
 74. Complicaţiile imediate în traumatismele OMF (asfixia, hemoragia): clasificare,
diagnostic, primul ajutor.
5 forme ale asfixiei:
1. Asfixia stenotică. Edem al faringelui, laringelui şi ligamentelor vocale ori obturarea cu un
hematom sau emfi zem. Tratamentul de urgenţă constă în intubarea orotraheală sau
nazotraheală, dacă nu este sufi cient, atunci se efectuează şi traheostomia.
2. Asfixia valvulară (Klapan). Lambou de ţesut al palatului moale, peretele posterior al
laringelui sau limbii ce obturează căile respiratorii superioare şi dereglează respiraţia. La
expiraţie lamboul se deplasează superior, la inspiraţie obturează căile respiratorii superioare şi
din ce în ce în plămâni rămâne mai puţin oxigen. Tratamentul trebuie să fi e cât mai urgent şi
constă în ridicarea lamboului şi suturarea, fi xarea lui sau incizăm lamboul.
3. Asfixia prin obturare. Obturarea căilor respiratorii cu corp străin (dinte, piatră, obiect
metalic sau de mase plastice, materie, bucăţi de proteze), chiaguri de sânge, mase vometante.
Tratamentul: înlăturarea corpilor străini, chiagurilor de sânge cu un tifon înfăşurat în jurul
degetului ori cu un dispozitiv de aspiraţie. Traheostomia.
4. Asfixia prin dislocare. În cazul fracturii mentoniere bilaterale ori a lezării muşchilor ce fi
xează limba (m. geniohioid, m. mylohioid, m. digastricus). Limba se deplasează posterior şi
obturează căile respiratorii superioare. Poziţia bolnavului fără cunoştinţă: culcat cu capul
lateral pe partea afectată sau cu faţa în jos. Bolnavul cu cunoştinţă în poziţie semişezândă ori
semiculcată. Se fi xează limba cu diferite mijloace: suturarea limbii, fi xarea limbii cu bold,
ligaturarea, fi xarea cu fi xator de limbă. Repoziţia şi fi xarea temporară a fragmentelor
fracturate cu ajutorul pansamentului standard de transport.
5. Asfixia prin aspirare. Aspirarea corpilor străini în căile respiratorii superioare (masă
vometantă, chiag, eschilă, dinte). Tratamentul constă în aspiraţia cu ajutorul tubului introdus
în trahee.
Hemoragia
Clasificarea hemoragiilor: 1. dupa vasul de sange: arteriala; venoasa; capilara. 2. dupa locul in
care curge sangele: externe- la suprafata corpului; interne( ex. hematonul); exteriorizate-
hemoragii produse intr-un organ care comunica cu exteriorul: - direct( din nas, gura, ureche;v-
la distanta fata de orificiu
Acordarea primului ajutor:
1. Nu se ridica in picioare un accidentat cu hemoragie importanta. Se aseaza cu capul mai jos
decat restul corpului. 2. Rana se panseaza numai dupa incetarea hemoragiei.
3. Daca accidentatul a pierdut mult sange, pana ce se ajunge la primul punct sanitar, el trebuie
culcat cu capul mai jos decat picioarele, pentru prevenirea anemiei creierului.
4. Daca ii este sete i se dau cantitati mici si repetate de bauturi calde, i se vor incalzi mainele si
picioarele cu sticle de apa calda si i se vor administra calmante.
Metode de realizare a hemostazei in hemoragii externe:
A.Pansamentul compresiv: se foloseste in hemoragiile capilare si in hemoragiile venoase mici,
dar nu se utilizeaza daca in rana se afla corpuri straine ascutite. Acest tip de pansament se
aplica, in special, cand nu poate fi utilizat garoul. B. Compresiunea manuala: se realizeaza prin
apasarea arterei afectate pe un plan osos, cu ajutorul unuia sau mai multor degete sau chiar
cu ajutorul pumnului, functie de calibru vasului si de profunzimea acestuia.

75. Arsurile in teritoriul OMF: tipurile, tabloul clinic,tratamentul

Clasificare:
a. In raport cu agentii vulneranti arsurile se clasifica in: =termice: produse in urma actiunii
caldurii; =chimice : rezultat al actiunii unor substante chimice (acizi, baze); =electrice: aparute
sub actiunea curentului electric
b. dupa gradul de profumzime:Gradul I – afectarea epidermului cu leziuni minime şi
reversibile; funcţia de protecie a tegumentului este intactă sau foarte
puţin alterată. Clinic: eritem, edem, durere. Evoluţie: vindecare spontană fără cicatrice. Gradul
II – afectare mai profundă a epidermului până în stratul bazal pe seama căruia tegumentele
se regenerează. Clinic: se adaugă flicten. Evoluţie: se poate infecta, altfel se vindecă fără
cicatrice. Gradul III – interesează epidermul în totalitate şi o parte din derm.
Clinic: flictenă cu conţinut sanguinolent, durere,
edem amplificate. Evoluţie: uneori se pot vindeca spontan dar cu cicatrici vicioase;frecvent se
complică cu infecţie în absenţa tratamentului calificat.Gradul IV – necroza de coagulare a
tuturor straturilor pielii si afectarea tesuturilor subiacente (muschi, la extremitati chiar shi
oase.) Clinic: escară maronie-neagră.Evoluţie: vindecarea spontană nu este posibila.
Manifestari clinice: Stadilul 1 primele trei zile,perioada socului postcombustional. Cu
perioadele erectila si torpida. Se caracterizeaza prin grave pierderi si dislocari lichidiene. Daca
tratamentul este corect, la finele acestei perioade bolnavul trebuie sa prezinte: -parametrii
circulatori si respiratori cat mai aproape de normal -constienta prezenta,absenta agitatiei
psihomotorii -diureza restabilita(50ml/h) -tranzit intestinal reluat. Stadiul 2 zilele 4-
21,perioada metaagresionala,dismetabolica. Este caracterizat de un catabolism care se
desfasoara in conditii de hipoxie,organe suprasolicitate si in prezenta unor reziduuri toxice
provenite direct din leziunea locala sau din metabolismul si epurarea deficitara. Aceasta
perioada este caracterizata printr-o serie de etape deosebite: -zilele 4-6-remiterea
edemelor,daca bolnavul a fost corect ingrijit ,determina criza poliurica(atentie la sustinerea
cordului si a functiei renale) -ziua 9-este ziua in care se poate face un diagnostic precis al
profunzimii leziunii locale. -ziua 12-poate caracteriza debutul decompensarii renale -
complicatii digestive pot apare in orice moment pentru bolnavul cu arsuri grave - complicatiile
tromboembolice pot aparea imediat dupa accident si se intind si dupa perioada celor 21 zile.
La finele acestei perioade,bolnavul ars trebuie sa se prezinte astfel: -arsurile de gradul 3
vindecate (cele superficiale s-au vindecat deja in primele 2 saptamani) -escarele de gradul 4
despersate complet si inceperea constituirii unui pat granular apt de a primi in zilele
urmatoare grefa de piele. Stadiul 3 -zilele21-60-perioada chirurgicala. In conditiile in care
bolnavul a fost corect ingrijit atat local cat si general,intra intr-o perioada de echilibru
metabolic foarte fragil.Grefarea intre zilele 21-28 asigura o buna evolutie a bolnavului si este
un test care confirma ca tratamentul a fost corect condus. In conditiile tratamentului local
modern al arsurii, stadiul 3 se suprapune din ce in ce mai mult peste stadiul 2,formarea plagii
granulare fiind considerata de multi autori ca o complicatie locala. Stadiul 4 -socul cronic. Este
o modalitate de evolutie cauzata de pierderea momentului operator,de o ingrijire
necorespunzatoare sau de o arsura extrem de grava.Se considera ca bolnavul a intrat in
perioada socului cronic daca la 60 de zile de la accident prezinta plagi granulare pe regiuni
intinse. Consecutiv existentei acestor plagi, se instaleaza grave stari de denutritie, prabusire
imunitara si dezechilibre metabolice. In cazul arsurilor foarte grave, la copii mici, la malnutriti,
la varstnici sau la alte persoane tratate, este posibil sa constatam aspecte de soc cronic
inaintea celor 60 de zile.
Ajutorul de urgenta
-evacuarea rapida din mediul termic, dus departe, la aer curat si culcat orizontal
- stingerea focului de pe haine cu mijloacele existente
- explorarea functiilor vitale, respiratie, circulatie si sustinerea acestora (daca este cazul,
respiratia artificiala, masaj cardic)
- daca este posibil se administreaza analgezice opioide (morfina),seroprofilaxia antitetanica
daca pacientul nu a fost imunizat in ultimele 6 luni, antibiotece (ceftriaxon), preparate
cardiace, oxigen si perfuzii cu solutii cristaloide
- aplicarea unui prosop udat in apa rece peste zonele arse pentru diminuarea durerii si a
gradientului termic
-aplicarea pansamentului steril sau bandajului (mento-cefalic)
- daca prezinta si alte traumatisme se va proceda la hemostaza provizorie si imobilizarea
fracturilor
- transportarea la spital este obligatorie pentru orice ars cu o suprafata mai mare de 5%. In
timpul transportarii nu se administreaza alimente sau lichide pe cale orala.
 76.Luxatia temporo-mandibulara: clasificarea,etiologie,simptomatologie, diagnostic si
tratament.
Luxatia temporo mandibulara -pierderea raporturilor normale intre suprafetele articulare cu
iesirea condilului din cavitatea glenoida.
Clasificarea in functie de deplasarea condilului mandibular manifesta 3 forme anatomoclinice:
anterioare, posterioare si laterale.
Etiologie:
-deschiderea exagerata a gurii(cascatul ,risul,lovituri sau mai rar caderi pe mandibula gura
fiinddeschisa)
-manopere medicale( apasare puternika pe mandibula in timpul extractiei
dentare,deschidereaexagerata a gurii in scopul efectuarii unei laringoscopii,intubatii traheale)
-traumatisme aplicate pe ram(exceptional).
Simptomatologie:in luxatia bilaterala bolnavul acuza o durere vie insotita de perceperea unui
zgomot intra-articular urmat de imposibilitatea inchiderii gurii.La examenul clinic observam
gura larg deschisa si incontinenta de saliva.Datorita coborii exagerate a mandibulei observam
ca distanta dintre incisivii superiori si inferiori este de 3-4 cm ,molarii pot fi in
contact,mentonul este coborit si impins inainte,obrajii turtiti si alungiti,muschii maseteri si
temporali sunt in tensiune,la palpare nu se percep miscarile condilului ,masticatia este
imposibila,deglutitia jenata,iar fonatia dificila. La luxatia unilaterala observam o asimetrie
faciala datorata devierii mentonului de partea sanatoasa ,turtirii obrazului si proeminenta
subzigomatica de partea bolnava,relaxarii partilor moi de partea sanatoasa.
Tratamentul: Este de obicei ortopedic(reducerea luxatiei si imobilizarea temporara a
mandibulei). Reducerea se faceprin coborirea condilului mandibular si trecerea sa pe sub
condilul temporal ,dupa care este repus incavitatea glenoida.
In cazuri exceptionale chirurgikal(consta in deschiderea articulatiei si bascularea condilului
cu undecolator puternic sau razuse pina ce revine in cavitatea glenoida,daca condilul nu intra
in cavitateaglenoida care este umpluta cu tesut conjunctiv se face excizia tesuturilor
cicatriciale si extirpareameniscului.)
Tehnica Nelaton:introducerea ambelor police infasurate in comprese protectoare
aplicate bilateral pemolarii inferiori,iar cu celelalte degete se prinde bine marginea bazilara
catre unghiul mandibulei,secoboara si se impinge mandibula sper posterior cu ridicarea
mentonului,kind se aude un cracmentinseamna ca condilul a ajuns in cavitatea glenoida si
gura se inchide brusc.
Dupa reducerea luxatiei este obligatorie imobilizarea provizorie a mandibulei timp de 8-10
zile cu ofronda mentoniera care va limita miscarile de deschidere a gurii.

77.Artrite nespecifice acute si specific: date generale, etiologie si patogenie, clasificare,

anatomie patologica.
Sunt de obicei unilaterale.
Etiopatogenie-se datoreaza patrunderii de germeni patogeni in cavitatea articulara.
Caile de patrundere a germenilor in cavitatea articulara:
-direct: prin traumatisme deschise
-din vecinatate :prin extinderea unor procese infectioase(osteite mandibulare,osteite a
osuluitimpanic,furunculul conductului auditiv extern,otite medii supurate,abcese
parotidinene)
-hematogen :din cursul bolilor infectioase(scarlatina ,rujeola)
Anatomia patologica-procesul inflamator intereseaza la inceput sinovia apoi discul articular si
in uneleforme,suprafetele articulare si chiar osul.Initial aceste elemente sunt infiltrate
apoi apar leziuni ulcerative sau proliferative;procesul septic purulent depaseste capsula si se
extinde la tesuturile periarticulare.
Artrite specifice:sint manifestari articulare produse de agenti pathogeni specifici care apar
fie izolat, fie in cadrul unor afectiuni generale:
-artritele gonococice
-artritele din cursul reumatismului poliarticular acut
-artritele sifilitice
-artrita tuberculoasa
-artrita actinomicotica

78.Artrite cronice:etiopatogenie, simptomatologie, diagnostic, evolutie si tratament.

Etiopatogenia-mecanism complex; majoritatea autorilor accentueaza rolul factorilor
traumatici.Traumatisemele directe fiind mai rar incriminate cel mai frecvent fiind incriminate
microtraumatismele continue ale ATM prin dezechilibru ocluzoarticular produse de:edentatii
totale neprotezate sau protezate incorect, edentatii partiale terminale molare,edentatii
partiale incrucisate, malpozitii dentare,migrari ale dintilor,proteze si obturatii defectuase care
produc contacte premature ale dintilor, blocari ale articularii interdentare cu dirijarea fortata a
miscarilor mandibulei. Prin lipsa unui ghidaj al articularii interdentare , miscarile mandibulei
devin anarhice,traumatizante, agresive care se rasfring asupra structurilor anatomice
articulare sipara articulare.
Simptomatologia-tabloul clinic este dominat de durere,cracmente si tulburari in mecanica
articulara.Durerea-poate fi localizata in regiunea articulatiei declansata de miscarile
mandibulei sau poate lua aspectul nevralgie faciala fara localizare precisa aparind neregulat si
cu iradieri diferite.Uneori durerile iradiaza in ureche, timpla, frunte,gonion,limba,git. Bolnavii
mai pot prezenta semne neurologice:cefalee,migrena;semne sinusale:rinoree,dureri
infraorbitale; semne salivare:sialoree,asialie.
Evolutie-leziunile atrofice pot duce la instalarea unei constrictii de mandibula sau la luxatii
ireductibile;deasemenea deformatii pseudotumorale ale condilului mandibular.
Diagnostic- Existenta cracmentului atesta interesarea articulatiei.Este adesea dificil
de deosebit durerea articulara de durerile din vecinatate (otice,parotidiene,dentare
,mandibulare,sinusale).Infiltratia anestezica periarticulara si blocajul intermaxilar, urmate de
sedarea fenomenelor dureroase pot fi luate in considerare in vederea stabilirii diagnosticului.
Tratamentul-Profilaxia artritelor cronice temporo-mandibulare se face inlaturind factorii
ocluzo-articulari traumatizanti prin protezari corecte,inlaturarea protezelor defectuase,slefuiri
selective,inaltari sau coboriri de ocluzie,realizari de ghidaj ale miscarilor mandibulei.
Tratamentul se indreapta spre inlaturarea durerilor. Aplicarea de gutiere ocluzale sau placi
palatine cu platou retroincizal pentru un timp articulatia se lasa in repaus si durerile se remit.
Repausul poate fi realizat si prin aplicarea unei fronde mentoniere.Daca exista leziuni
constituite ale capetelor osoase se pot practica injectii intraarticulare cu hidrocortizon si
penicilina. Meniscectomia,capsulorafia sau chiar rezectia condilului mandibular sint metode
exceptionale la care se recurge cind sau epuizat toate mijloacele terapeutice.

79.Anchiloza temporo-mandibulara: etiopatogenie, clasificare. Simtomatologia anchilozei

temporo-mandibulare. Tratamentul anchilozei.
Anchiloza este limitarea permanenta a miscarilor mandibulei datorita organizarii unui tesut
osos care sudeaza mandibula de osul temporal, ceea ce duce la disparitia articulatiei.
Etiopatogenie-apare mai frecvent in copilarie,este mai frecvent unilaterala si mai rar
bilaterala. Cauzele anchilozei: dupa traumatisme, dupa infectii loco-regionale,dupa poliartrita
cronica evolutiva. Leziunile traumatice urmate de anchiloza temporo mandibulara sint in
ordinea frecventei: fracturile intra-articulare ale condilului, fracturile cavitatii glenoide, leziuni
ale oaselor si meniscului prin traumatism obstetrical,plagile articulatiei. Aceste traumatisme
sunt cel mai des indirecte.Cele mai frecvente cauzeale anchilozei postinfectioase sint:supuratii
otomastoidiene,supuratii localizate in jurul ramului ascendent mandibular , scarlatina.Prin
traumatisme sau infectii se distrug elementele articulare ,mai ales cartilajul si meniscul, astfel
incit , intre suprafetele osoase denudate ,se organizeaza la inceput un tesut fibro-conjunctiv
care ulterior se transforma intr-un calus osos mai mult sau mai putin voluminos. Timpul mediu
de instalare a unei anchiloze post-traumatice este de 5 luni pentru traumatism direct si de 18
luni pentru traumatismul indirect si este mai rapida la copii si mai lenta la adulti.
Simtomatologia anchilozei temporo mandibulare.:Absenta totala a miscarilor mandibulei.In
anchiloze partiale , arcadele dentare pot fi indepartate pe o distanta de 0,5-1mm .In
anchiloze unilaterale ,mentonul este deviat pe partea bolnava. Hemi-mandibula de partea
bolnava este mai scurta,mai subtire,dar apare proeminenta,iar cea de partea sanatoasa ,de
lungime normal. Linia interincizivala este deviata de partea bolnava. La palpare se percepe
blocul osos de partea bolnava iar de partea sanatoasa miscarile condilului se transmit foarte
putin sau uneori deloc. In anchiloze bilaterale relieful mentonier este sters;barbia este mult
retrudata si bolnavii au aspect caracteristic de profil de pasare. Linia mediana interincisiva este
pastrata iar incisivii inferiori sunt mult vestibularizati,dispusi oblic in evantai ,vin in contact cu
fibromucoasa palatinala.Datorita lipsei de autocuratire ,dintii prezinta depozite masive de
tartru cu parodontita marginala cronica.Sunt prezente tulburari functionale importante:
masticatia este suprimata, fonatia defectuoasa, vocea este suierata printre dinti si are
o intensitate redusa.
Tratamentul anchilozei temporo-mandibulare.:Pentru a preveni anchiloza la copii este bine sa se
instituie un tratament corect al afectiunilor traumatice si inflamatorii care pot duce la
anchiloza.Orice cadere sau lovitura pe menton trebuie sa fie urmata de un examen minutios al
articulatie.In caz de fractura condiliana , imobilizarea va fi urmata de mecanoterapie.In
anchilozele organizate ,singurul tratament indicat este cel chirurgical. Astfel se urmareste
crearea unei noi articulatii, pentru a reda astfel miscarile mandibulei.Rezectiile modelante ale
blocului osos si formarea unei noi articulatii cit mai aproape de locul sau normal duc deobicei
la recidive.Pentru a impedica recidiva s-a propus interpozitia de fascia lata, grasimi, muschi,
siliconi. Se pare ca siliconii ar da rezultate de durata astfel folia de silicon ar induce formarea
unei capsule conjunctive la nivelul suprafetelor osoase.

80.Nevralgia esentiala de trigemen: etiologie si patogenie. Simptomatologia nevralgiilor

trigeminale.
Nevralgia trigeminala esentiala este cunoscuta sub diverse denumiri: nevralgia trigeminala
idiopatica,ticul dureros al fetei, nevralgia epileptiforma,prosopalgie,nevralgie
trigeminalaprimara.Simptomul de debut si dominant este durerea de o violenta si de o
intensitate iesita din comun. Se considera o boala a virstei inaintate , sexul feminin fiind mai
des afectat .Un fapt curios si inca ne explicat este predispozitia pentru ramura a II- a nervului
trigemen pentru partea dreapta a fetei.
Etio-patogenie-criza dureroasa este declansata prin excitarea de catre un stimul slab a
unei zone restrinse-cutanata, gingivala sau mucoasa-mereu aceeasi si care se numeste zona
dolorigena sau triggerzone. Stimulu dureros poate fi reprezentat de o usoara atingere ,de o
vibratie sau de o distorsiune a tesuturilor mentionate.Cauzele si mecanismele nevralgiei
trigeminale esentiale sunt necunoscute si mult discutate. La o mare parte dintre pacienti s-a
observat prezenta a unor factori iritabili situati la nivelul fibrelor post-ganglionare, la nivelul
ganglionului Gasser sau chiar la nivelul unghiului pontocerebelos. Intre acesti factori ar
fi:compresiuni ale vaselor,care si-au modificat cu virsta calibru ,forma si structura care vin in
cotact direct cu formatiunile nervoase,unele tumori ca angioame, meningioame etc.
Simptomatologia nevralgiilor trigeminale.:Debutul durerii este brusc,subit,de o violenta
si intensitate care nu au echivalent in medicina umana.Orarul durerii este diurn.Durata crizei
de la inceput este de citeva fractiuni de secunda, aceasta dispare instantaneu ,fara ecou
,lasind o sanatate deplina. Reaparitia paroxismului este posibil dupa un interval variabil,de
saptamini,luni sau chiar ani,perioada in care pacientul poate fi intr-o stare perfect normala. Pe
masura ce trece timpul intervalul dintre crize se micsoreaza.Pe masura invechirii bolii, tabloul
clinic devine mai complex:daca initial criza se declansa spontan,fara sa fie declansata de
stimuli ulterior ea se declanseaza sub influenta unor stimuli tactili banali, cum ar fi atingerea
unei anumite zone ale fetei,curent de aer etc. Se contureaza apoi puncte cutanate sau
mucoase relativ bine circumscrise ca zone trigger(zona de declansare sau de descarcare)care
pot fi localizate in orce parte a teritoriului inervat de nervul trigemen.

81.Neurita nervului trigemen si facial (etiologie,tablou clinic,tratament)

Neurita reprezinta o inflamatie a nervului.Poate fi cauzata de traume,procese inflamatorii
regionale inclusiv si cele de origine odontogena,diverse patologii infectioase si toxicoza, alergii
de la protezele dentare.Tabloul clinic-dureri in regiunea proiectiei nervului afectat ,
hipoestezie a dintilor,gingiei,tesutul cutanat al buzelor si barbiei,parestezii ,furnicaturi si
intepaturi.In timpul examinarii atestam dereglari ale sensibilitatii cum ar
fi :hiperestezii,hipoestezii, anestezii, parestezii pielii fetei si a mucoaselor cavitatii
bucale.Simptomul de baza in cazul nevritelor este durerea,aparuta din
senin,permanenta,siciitoare,care se intensifica in cazul in care se preseaza pe el.Periodic poate
sa se intensifice sau din cotra sa diminueze dar ramine sa persiste in timp.In cazul nervritelor
nu sunt paroxisme si lipses zonele trigger .In forme grave pacientul poate avea soc dureros , in
formele usoare pacientii nu prezinta dereglari mari.
Tratament-depinde de etiologie dar la baza tratamentului sta terapia antiinflamatoare. In caz
de trauma sunt inlaturati factorii care traumeaza nervul sau acesta este suturat in caz de
ruptura.In caz de inflamatie se trateaza boala care a cazuat aparitia infectiei locale.La fel si in
alergii si intoxicatii sunt inlaturati factorii cauzali. In tratametul nevritelor se utilizeaza
metodele fizice de tratament ca:fluctuorizatia,electroforeza cu lidaza,vitamina B ,substante
anestezice.Se poate folosi si tratamentul complex utilizind urmatoarele
preparate:salicilatii,galantamina,dibazol,prozerin.

82.Chisturile epiteliale odontogene de origine inflamatorie: etiologie, patogenie, tabloul

clinic, diagnosticul diferentiat si tratamentul.
Chistul radicular: se dezvolta in jurul apexului unui dinte devital pe seama resturilor epiteliale
ale lui Malassez.
Anatomia patologica:chistul radicular are o capsula din tesut conjunctiv,captusita cu epiteliu
pavimentos stratificat necheratinizat, si foarte rar epiteliu cilindric.Peretele chistului este usor
decolabil si prin aceasta se deosebeste de celelalte tumori chistoase.
Clinica:tabloul clinic este variabil şi se găseşte în raport cu localizarea, mărimea, direcţia în
care evoluiază, starea complicată, s-au nu a chistului. Se observă perioada lentă de dezvoltare
şi perioada de exteriorizare. Prima perioadă (lentă) este asimptomatică. În această perioadă
de cele mai dese ori chistul este descoperit ocazional la examenul radiologic cu ocazia terapiei
unui dinte. În perioada de exteriorizare se observă deformaţia osului în direcţia în care chistul
întîmpină cea mai mică rezistenţă. Se constată o uşoară bombare vestibulară rotundă sau
ovală. Planul osos neted, dur, nedureros. Pe măsura creşterii compacta osoasă bombează tot
mai mult, pergamentează sau se iveşte chiar senzaţia de fluctuentă. Pe radiogramă – defect
osos strict limitat cu divergenţa rădăcinelor şi convergenţa coroniţelor dentare. La puncţia
chistului – un lichid de culoare solară cu multe cristale de colesterină.
Deci chistul radicular are următoarele simptome de bază: - deformaţia maxilarului, simptom
de pergamentare, fluctuenţă, punctat specific şi divergenţa rădăcinilor. La suprainfectare se
adaugă toate simptomele inflamaţiei chistului radicular,
Trebuie diferenciat de ameloblastom şi chistul dentiger;
Tratamentul – chirurgical; - chistotomia ; - chistectomia ; Tratarea dintelui cauzal şi metodica
operaţiei.

83.Chisturile epiteliale odontogene de dezvoltare: etiologia, patogenia,tabloul clinic,

diagnosticul diferentiat si tratamentul.
Chistul dentiger(follicular,pericoronar,coronodentar)-peretele chistului se insera la coletul
unui dinte inclus inconjurind coroana acetuia, care este situata intrachistic. Se dezvolta prin
modificarea chistica a organului smaltului unui dinte inclus si acumularea lichidului chistic
intre coroana dintelui si epiteliul smaltului redus.Chisturile dentigene sunt mai rarea decit cele
radiculare, se intilnesc indeosebi la copii si adolescenti.
Cel mai frecvent este intilnit chistul dentiger a M3 inferior,care evolueaza in unghiul
mandibulei si ramul ascendant,poate fi voluminous, iar M3 inclus poate fi deplasat in directii
diferite. Chistul dentiiger al caninului superior este de dimensiuni mai reduse, evoluiaza in
directii diferite in raport cu sediul coroanei.
Chistul de eruptie:este situate superficial in jurul coroanei unui dinte cel mai adesea
temporar,in curs de eruptie. Mucoasa crestei alveolare care il acopera este intinsa ,subtiata,
chistul are o coloratie albastruie si este elastic-fluctuent.
Chist periodontal lateral de evolutie- este un chist mic, cu perete subtire, dezvoltat lateral in
raport cu radacina unui dinte vital, prin degenerarea chistica a resturilor epiteliale din
periodont. Cel mai des se formeaza pe fata distal a M3 inferior partial inclus.
Chist primordial:se dezvolta in locul unui dinte, prin degenerarea organului smaltului unui
dinte normal sau supranumerar, inainte de a se fi format smaltul sau dentina si este captusit
cu epiteliu malpinghian stratificat frecvent cheratinizat. Desi pot avea sedii foarte variate in
maxilar si mandibula, peste ¾ dintre chisturile primordial sunt localizate in mandibula si 2/3 in
regiunea M3inferior.Unii autori folosesc sinonimul de cheratichist.
84.Chisturile si fistulele congenitale cervicale:etiologia,patogenia,tabloul clinic, diagnosticul
diferentiat si tratamentul.
Se întîlnesc în 1,44% de maladii stomatologice chirurgicale. Se întîlnesc foarte multe erori de
diagnostic. Patogenia este tratată diferit. Unii socot că aceste maladii provin din buzunarul
branhiogen II la dizvoltarea embrionară, alţii-din canalul neobiliterat tireoglos, dar al treilea
consideră că sînt dificultăţi al dezvoltării nodulelor limfatice. Se mai socoate că aşa maladii se
transmit prin ereditate, sau apar subacţiuni teratogeme în primele săptămîni de
graviditate.Cea mai răspîndită este clasificarea lui V.Bezrucov el împărţea aceste maladii în
trei grupe: 1.Chisturi şi fistule antiauriculare. 2.Chisturi şi fistule mediane (chisturi a bazei
limbii, supra- şi subhioidene complecte şi necomplecte). 3.Chisturi şi fistule laterale (pot fi
complecte şi necomplecte.).
Tabloul clinic : Determinarea precoce a chistului sau fistulei este foarte dificilă. De obicei
bolnavii se adresează la medic în caz de suprainfectare a chistului sau în caz de dereglări
estetice.
Fistulele antiauriculare pot fi bilaterale cu deschiderea orificiului lor înaintea tragusului.
Presiunea asupra tragusului poate duce la eliminări de puroi din fistulă sau a unui lichid
albineţ. La închiderea fistulei poate să se ivească un abces. Fistula poate ajunge pînă la
cartilagiul porus acusficus externus.
Chisturile regiunii parotidiene şi retromandibulare. Se localizează în grosimea parotidei sau
a porţiunii ei retromandibulare ajungînd pînă la cartilagiul – porus acusticus externus. Dacă
chistul se suprainfectează şi se elimină puroiul oficiului extern a fistulei se localizează între
muşchiul sternocleido-mastoid şi unghiul mandibulei.
Chisturile şi fistulele mediane se localizează pe linia mediană cartilagiul tiroid şi osul hioid.
Dar cîteodată pot fi localizate şi în partea inferioară a gîtului s-au chiar laterală. Chistul
nesuprainfectat dă o iluzie ca menton suplimentar. Fistula elimină lichid mucoid s-au purulent
care murdăreşte haina.
Diferencierea se efectuiază cu tuberculoza, actinomicoza, limfadenita, perihondrita
cartilagelor laringelui, osteomielita cronică a mandibulei, limfogranulomatoza.
Chisturile laterale ale gîtului se dezvoltă din rămăşiţele aparatului branheogen, şi se
proemitează în vârsta tînără care duce la asimetria gîtului. Suprainfectarea duce la dizvoltarea
flegmonului. După deschiderea flegmonului rămîne fistulă. Chisturile laterale se localizează
tipic pe partea anterioară a m.sternocleidomasteoid, în regiunea retromandibulară, au o
consistenţă elastică, pielea deasupra tumorei nu este lezionată.
 Diferenciere se efectuiază cu : anevrizmă, tumoră mixtă, hemodectomă, limfosarcomă,
limfadenită, lipomă, limfangiomă. Fistulele laterale ale gîtului. Sînt pur congenitale şi apărute
după deschiderea chistelor laterale suprainfectate.
Diagnostica se bazează pe datele anamnezei, palpaţiei puncţiei şi analiza punctatului,
radiografiei de contrast, biopsiei şi analizei histologice.
Conţinutul chistului – lichid brun deschis mucoid în care se găsesc epiteliu şi leucocite.
Tratamentul . Trebuie să fie chirurgical radical. E mai bine de operat după vîrstă de 9-10 ani.
La suprainfectare chistul se deschide şi se tratează ca flegmonul.
Înlăturarea fistulei se efectuiază împreună cu rezecţia corpului osului hioid. Fistulele
preventiv se umple cu o substanţă colorantă. Aceasta dă posibilitate de a înlătura complect
chistul sau fistula cervicală.
85.Ameloblastomul:etiologia,patogenia,tabloul clinic,diagnosticul diferentiat si tratamentul.
Sinonime - chist multecelular, chist maxilar proliferant, chist central paradentar etc. Se
întîlneşte preponderent la bolnavi între 20-40 ani, mai des la femei. Se localizează în regiunea
unghiului şi ramurei mandibulei, mai rar la corpul mandibulei.
Patogenia e legată strîns de întrebarea provenirii celulelor epiteliale în os – celule epiteliale
ale organului smalţului, lama dentară, resturile epiteliale Malease epiteliu chisturilor dentare
etc. Despre aceasta vorbeşte tabloul histologic multilateral la adamantinome. Se determină
forma solidă, forma chistică, forma mixtă. Clinica: Acuzele bolnavului la:
1. Asimetrie a feţei; 2. Dureri lente în mandibulă şi dinţi; 3. Inflamaţie periodică cu caracter de
periostită şi inflamaţie; 4. Fistule pe mucoasa cavităţii bucale cu eliminări de puroi; 5. Plăgi
care greu se vindecă în cavitatea bucală în locurile de extracţie dentară; 6. Dereglarea funcţiei
de masticaţie, fonaţie şi chiar de respiraţie.
Obiectiv – deformaţie fuziformă a corpului mandibulei (tumoră de consistenţie elastică cu
tuberozităţi). Mai tîrziu se ivesc simptome de chist a maxilarului (zonă pergamentoase s-au
chiar fluctuiente). Părţile moi care acoperă tumora pot fi neschimbate, s-au palide cu vase
sanguine vizibile. Exteriozitarea se face prepondereat vestibular. La maxilar bolta palatină este
deformată şi poate deplasa chiar şi globul ocular. Nu se constată metastaze şi tulburări
generale.
Radiografie, ameloblastomul determină imaginea osteolitice foarte variate şi anume:
1. Un rînd de cavităţi rotunde în os; 2. O singură cavitate mare cu cavităţi mici în jur; 3. Un rînd
de cavităţi rotunde în care poate fi dinte; 4. Cavităţi multeunghiulare multiple; 5. Cavităţi mici
multiple în formă de plasă; 6. Cîteva cavităţi mari în una poate fi rădăcina dentară; 7. O
cavitate mare cu un dinte format complet (ca un chist folicular s-au dentiger). Chisturile nu
sunt strict limitate. Membrana chistului înconjoară rădăcina dentară, cîteodată se observă
lichid în cavitatea chistului.
Anatomia patologică. Ameloblastomul se prezintă sub 3 forme:
- forma solidă – masă tumordă alb-cenuşie de consistentă forma, s-au elastică, care constă din
celule mezenchimatoase şi epiteliu cu celule stelate asemănătoare cu organul smalţului;
- forma chistică – cavităţi multiple de mărime diferită conţinînd un lichid serocitrin;
- forma mixtă - conţinînd elemente şi din forma solidă şi din cea chistică. Pentru toate formele
histologice este caracteristică hotarele ei nu sunt strict limitate, se observă cordoane celulare
care pătrund în osul sănătos la depărtarea de 0,5-0,7 mm. Aceasta determină necesitatea
înlăturării radicale ale tumorii, efectuînd rezecţia mandibulei în limita ţesuturilor sănătoase.
Diagnosticul diferencial cu sarcomul, osteoblastoclastom, chistul radicular, chistul dentiger
 Tratamentul - radical chirurgical. Metoda preponderent folosită – rezecţia maxilarului în
limitele ţesutului sănătos la 1,0-1,5 cm de la graniţele vizibile radiologic. La tumorile masive –
rezecţia şi exarticulaţia mandibulei cu autoplastic în acelaş timp. La inflamaţie sau lezionarea
ţesuturilor moi osteoplastia este contraindicată. Este necesar de înlăturare şi ţesuturile
înconjurătoare lezionate.

86.Adenomul pleomorf al glandelor salivare: patogenia, tabloul clinic, diagnosticul

diferentiat si tratamentul.
Această tumoră după datele lui V.Panicarocschii se localizează în 51,8% în glanda salivară
parotidă (80%) la graniţa între palatinul moale şi cel dur – 27,9%, în glandele submandibulare
9,6%, pe mucoasa obrazului – 4,8%, buza superioară–4,5 % Retromolară - 0,2-0,3%.
Dimensiunile tumorei sînt diferite dar de cel mai des 0,5-15 cm. (2-4 cm). Dar sînt şi de
dimensiuni gigante.
Anatomia patologică. Tumoarea arată să fie încapsulată, de culoare albue – galbenă cu un
tablou morfologic divers - dure, moi şi chisturi de diferite dimensiuni. Tumora constă din
diferite ţesuturi – epitelial, fibros poate chiar condroid – deacea se numeşte tumoră mixtă.
Morfologic adenomul pleomorf prezintă trei caracteristici principale; o falsă incapsulare, -
chiar cînd există un plan de clivaj între tumoră şi capsulă. Examenul histologic constă adesea în
existenţa de leziuni la nivelul capsulei şi chiar dincolo de ea ; variabilitatea aspectelor
histologia în aceeaşi tumoră şi pluritatea focarelor tumorale. În vecinătate s-au chiar la
distanţă de tumora principală au fost constatate focare accesorii, independente, de
dimensiuni adesea microscopice, mai ales în recidive.
Tabloul clinic.
Acuzele bolnavilor – asimetria feţii din cauza unei tumefacţii mai des în regiunea parotidiană
cu creştere, lentă, nedureroasă. De cele mai dese ori tumefacţia este nedureroasă dar rareori
pot să apară dureri necauzate.
Obiectiv – tumora nedureroasă de cel mai dese ori mobilă de formă rotundă s-au ovoidă
netedă sau coselată, consistenţa poate fi inegală, variabilă. Se constată lipsa adenopatiei şi
leziunea peretelui nervului facial, dar examenul clinic nu poate afirma benignitatea care poate
fi numai aparentă, tumora fiind histologic malignă.
Tabloul clinic constată că de cele mai dese ori este vorba de un adenom pleomorf, dar oricare
dintre tipurile menţionate poate lua un aspect clinic identic (adenomul monomorf ) ghistologic
adonolimfom.
Adenomul pleomorf se întîlneşte de cele mai dese ori la bărbaţi în vîrstă de 20-40 ani.
Diagnoza se efectuiază pe baza datelor clinice, radiologice şi histologice (citologice,
citochimice ect), se foloseşte metoda radiologică de bicontrast. Diferencierea se efectuiază de
– tumora mucoepidermoidă, cilindroma adenocarcinom, chist salivar.
Tratamentul. De cele mai dese ori se întrebuinţează tratamentul chirurgical de înlăturare a
tumorii cu păstrarea nervului facial (Metoda Redon) şi met. Covtunovici-Muha, sau în cazuri
dimensiunilor mici a tumorei – înlăturarea tumorei cu rezecţia parţială a glandei salivare.
Unii autori recomandă radioterapie preoperatorie (A.Paces), alţii radioterapie intraoperatorie
(A.Moscalenco).
Alţi autori sînt contra acestei metode (A.Clementov).

87.Hemangioamele: patogenia, tabloul clinic, diagnosticul diferential si tratamentul.

Tumoare care se dizvoltă în rezultatul hiperplaziei ţesuturilor vasculare şi se întălneşte
conform datelor lui Bernadschi în 12,83% bolnavi spitalizaţi cu tumori benigne.
În literatura română hemangiomul (angiomul) se clasifică după tabloul histologic în
hemangiome stelate, plane şi tuberoase.
Clasificaţie mai raţională pentru chirurgie considerăm clasificaţia P.Gorbuşina (1978) care
include:
1. Hemangiom cavernos s-au lacunar a) incapsulat. b) difuz.
2. Hemangiom capilar s-au simplu a) superficial. b) profund.
3. Hemangiom în formă de strugure s-au ramificat a) arterial. b)venos.
4.Fibrangiom 1)capilar, 2) cavernos, 3) ramificat : a) cu creştere rapidă, b) cu creştere înceată.
Mai des în practica medicului se întîlneşte hemangiome capilare sau simple care de cele mai
dese ori, prezintă o pată plată de culoare roşie s-au canonică care constă dintr-o mulţime de
capilare, arteriale care anostomozează unul cu altul. Capilarele pot fi venoase s-au arteriale. La
apăsare (presiune) hemangiomul dispare iar la întreruperea presiunei se iveşte din nou.
Hemangiomul poate să crească repede, sau încet (de cele mai dese ori) : Pot fi perioade de
creştere rapidă. Rar poate să dispară de sine stătător.
Hemangiomul în formă de strugure (hemangioma reconsum) constă din vase sangvine
arteriale în formă de ghem. Adeseori pulsează, iar din cauza anastomozilor arterio-venoase
poate să se ivească simptomul murmurelui de pisică. Hemangiomul cavernos constă din
cavităţi căptuşite cu endoteliu care sînt împlute cu sînge. Cavităţile comunică una cu alta şi din
cauza aceasta se iveşte simptomul de dispariţie (la presiune) şi de umplere (la înlăturarea
presiunei). Tumora poate să fie bine limitată s-au să crească infiltrativ. Acest tip de
hemangiom poate leziona un anumit ţesuturile moi, dar şi oasele faciale.
Hemangiomul se diferenţiează de : limfangiom care se deosebeşte după culoare (deschisă) şi
conţinut (la puncţie-limfă).
Tratamentul. În tratamentul hemangiomelor capilare cu suprafaţă mică se foloseşte,
electrocoagulaţia, crioterapia, rentgenoterapia (6 Gr).
Metodele chirurgicale – excizia tumorei cu plastia cu ţesuturi locale sau cu grefe de piele
liberă. Hemangioamele cavernoase se înlătură cu exizii pe etape s-au se coase tegumentele
lezionate pentru obliterarea vaselor sangvine.
Se întrebuinţează terapia de sclerozare (arsuri aseptice endo-vasculare)
Terapia sclerozantă după V.Agapov. În tumoră se întroduce soluţia din alcool etilic 95 o – 70
ml + novocain 1,07 apă distilată 29,0. Asistentul apasă asupra tumorii. Tumora se lipseşte de
sînge şi în cavitate se întroduce amestecul sclerozant în cantitate pînă la 90 ml. Peste 12-15
zile procedura poate fi repetată. Peste 3 luni cursul de tratament poate fi repetat şi aşa de 2-3
ori. Partea negativă a metodei e că bolnavul simte dureri mari în cursul de tratament şi sînt
recidive.
88.Epulisul: clasificare,etiologia,patogenia,tabloul clinic, diagnosticul diferential si
tratamentul.
Pseudotumaore de granulaţie, nespecifică, dezvoltată pe seama elementelor parodonţiului si a
fibromucoasei ginginvale. Nu recidivează dacă a fost extirpată complet.
Etiologie: frecvent între 20-40 ani, şi la femei în sarcină. Favorizată de tulburări hormonale,
discrazii sangvine, si determinată de iritaţii, inflamaţi cronice cauzate de tartrul dentar,
margini ascuţite a cariilor de colet, resturi radiculare, gingivite cronice, fistule de origine
dentară, obturaţii debordante. la femei în sarcină se dezv pe fondul unei gingivite hiperplazice.
Se localizează mai des pe partea vestibulară a regiunii incisivocanine inferioare sau superior
între incisivi sau nivelul premolarilor. conform structurii histologice se deosebesc: epulis
granulomatos, angiogranulomatos sau telangiectazic, fibros, cu fibroblaste, osteogen, epulis
cu celule gigante.
Clinic epulisul debutează cu hipertrofie gingivală localizată la o papilă interdentară sau la
marginea liberă gingivală, mai rar intraalveolar. creşterea este lentă, fără dureri, evoluţia în
suprafaţă şi nu în profunzie. epulisul paote fi sesil cu bază largă de implantare, sau pediculat.
are dimensiuni mici sau mijlocii, poate atinge mărimea unui măr.
Epulisul granulomatos, telangiectazic, cu celule cigante- are adesea suprafaţă mamelonată,
roşie-violacee, consistenţă elastică, sîngerează uşor, se ulcerează. Epulisul fibros sau osteogen,
e de dimensuni reduse, acoperit cu mucoasă palidă, are consistenţă fermă sau dură.
formaţiunea înconjoară totdeauna unul sau mai mulţi dinţi, determinînd deplasarea,
mobilizarea lor.
Radiografic: iMAgine de osteoliză marginală redusă sau dimpotrivă uşoară condensare si
exostoză pe creasta alveolară care pătrunde în baza formaţiunii. Evoluţia spre ulceraţia
mucpasei, hemoragie, infecţie, pierderea dinţilor. recidivează dacă nu s-a îndepărtat în
întregime sau nu a fost înlăturat factorul cauzal.
Diagnostic diferenţial: cu carcinom gingival(evoluează rapid, osteoliză mai accentuată,
adenopatie regională), cu fibromatoza gingivală localizată(tumoare dură, mucoasa normală),
hiperplazia epitelio-conjunctivă.
Diagnosticul se face obligator în baza examenului histopatologic.
Tratament:asanarea cavităţii bucale, tratamentul stărilor infecţioase gingivale, tratamente
dentoparodontale şi protetice corecte. Tratamentul curativ: tratament general al afecţiunilor
favorizante, înlăturarea factorului iritativ cauzal, şi extirparea tumorii prin incizia în jurul bazei
de implantare, în mucoasa sănătoasă. tumora se îndepărtează, apoi se chiuretează, se
regularizează planul osos, poate fi necesară extracţia a 1-2 dinţi. Pe plagă se aplică compres
iodoformat, cicatrizarea trebuie supravegheată.

89. Chistul sebaceu: etiologia, clinica, diagnosticul diferențial, tratamentul.

Este situat subcutan, intradermic, sub forma unui nodul, de mărime variabilă de
0,5-2 cm. consistenţă păstoasă, rar fluctuentă. Tumoarea e aderentă de planul
superficil, mobilă pe planul profund. Conţine o substanţă amorfă, gălbuie,
păstoasă. Se infectează uşor. Are perete intern format din celule epidermice şi un
strat periferic dispus în palisadă. La nivelul de maximă bombare pot prezenta
orificiu ombilical, cu punct negru.
Diagnostic diferenţial de chist epidermoid(histologicpatologic, şi peretele
constituit din epiteliu normal cu strat cornos).
Tratament-chirurgical se extirpează membrana complet, dacă rămîn resturi-
recidivează. chisturile care au supurat se extirpă mai greu, au aderenţe.

90. Tumorile cutanate benigne ale reg.max-fac. Tumorile epiteliale ale cavitatii bucale.
Angiomul, Limfangomul, Papilomul, Adenomul, adenomul pleomorf, botriomicomul, lipomul,
chistul sebaceu, chistul mucoid, chistul colloid, gusa linguala, ranula, chistul dermoid,
chisturile si fistulile branhiale.
Angiomul-tumoare cong., formata prin hiperplazia tesut. vasc. Sunt 3 forme: stellate, plane si
tuberoase. Ang.stelate – mici dilatatii capilare dispuse radiar, avind in centru un punct
rosu.Multiple, fara intindere mare.
Ang. Plane- sau pete de vin, ce pastreaza relieful si pilozitatea tesut.inconjuratoare, coloratia
variabila. La vitropresiune coloratia dispare.
Ang. Tuberoase – apar la nastere, care cresc progresiv in volum, prin prolif.endoteliului si
dilatatia vaselor, pot fi simple, cavernoase, bombeaza la nivelul tegumentelor sau mucoasei,
de consist. moale, elastic.
Trat.- pot fi electrocoagulate cu un ac foarte fin introdus in centrul formatiunii.Iradieri prin
radioterapie de contact, crioterapie., abraziunea cutanata superficiala, in formele profunde –
excizia.
Limfangiomul- tum.con, loc. In obraz, se poate extinde in planseu, laterofaringian, de-a lungul
vaselor mari ale gitului, parotid, limba. Palpare- moale, nereductibila, insotita de macroglosie,
si macrocheilie. Alcatuit din multiple cavitati captusite cu endoteliu.Trat. numai chirurgical
Papilomul- mai des la copii, pe limba, muc obraz, bolta palatine sau lueta.Cauze- traumatisme
mici si repetate.dezv.lentaa cu pedicul de implantare ingust sau larg, dimensiune variabile,
max 7-8mm, Trat.extirpare chirur.
Adenomul- mai des la buz.sup., sau alte reg cu glande saliv mici.Continut-adenoame multiple
ale gl.sal.labiale.Simptome-buz sup apare dubla, la palpare- o algomerare de noduli mici,
rotunzi, nedurerosi,Dig.dif cu macrocheilia. Trat.chirurg. cu extirp plastic, impreuna cu
gl.salivare hipertrofiate.
Adenomul pleomorf – tumora mixta, se dezv. Din gl. Salivare mici, la buze, obraz, limba,
planseu buccal, palat moale si dur Debut nodularm cu evol.lenta, nedureroasa spontan sau la
presiune., de consistenta renitenta, nu infiltreaza test.din jur, ulcereaza la dimensiuni mari.
Trat.extirpare chirug
Botriomicomul-t.hiperplazica, de natura infectioasa,buza, muc.jugala sau lingual.Format din
testu conjunctiv inflamator cu vase neoformate, pedicul patrunde in derm. Cauza traumtisme,
nu depasesc 1 cm in diam.,culoare rosie, supr.granulata.Trat.chir
Lipomul – se dezv in obraz.Poate ajunge la 5-6 cm, forma rotunj, bombata, pseudofluctuenta.
Alcatuita din tesut adipos.Fara insinuari in dezvoltare.Trat. chir, dar risc de lez.a nerv facial,
sau canal.Stenon.
Chistul sebaceu – subcutan, nodul de marime variab, 0,5-2cm.consist pastoasam rar
fluctuenta, aderantala planul superficial, mobile la planul profund,contine o subst amorfa,
galbuie., se infecteza usor, Trat.extirpare complete a membrane.
Chistul mucoid – se form din gl.salivare mici, mai frecv la buz inf., muc obraz sau limbii.
Cav.chistica delimitate la periferie de zona de scleroza, cu histiocite si epiteliu malpigian
atrophic, pluristratificat. Diam 3-15 mm.Trat chir cu gl.sal
Chistul colloid – din resturi embrionare ale canalului tireoglos.,mai des la copii. In limba
Gusa linguala- t.solida dezv din tes.tiroidian aberrant la baza limbii. Localizat – intre osul
hyoid, foramen caecum si epiglota.
Ranula-formatiune tumorala chistica a lanseului buccal cu continut mucoid, mai des la
adolescent. Se dezv Din resturi epiteliale sau ale canalului tireoglos. Localizari- sublingual sau
suprahioidian. Trat – extirparea membrane chistice in intregime sau marsupializarea.
Chistul demoid – t.cong, la planseu buc, sau limbam reg.orbito-malara, din resturi epiteliale
incluse in tesut in decursul alipirii arcurilor branhiale, datorita unor infectii in dezv
intrauterine.Sunt descopr accidental,crestere in volum – deplaseaza limba, ingreunarea deglut
si fonatiei.La presiune lasa o amprenta sub forma de godeu. Trat.chir
Chist si fist branhiale – localizate in reg.cervico-faciala, provin din canalul tireoglos.Chisturile
mai des pina la 30 de ani, fistulae apar dupa extirparea incomplete a unui chist.

91.Afectiunile precanceroase ale pielii si marginii rosii a buzelor. Afectiunile precanceroase

ale mucoasei cavitatii bucale.
Ale pielii – pigmentarea melanica(crestereaa in exces de melanina), leucoedemul(mucoasa
jugala aspect albicios, opalescent, usor plicaturat, ca un val translucid), gl.sebacee(pot fi gasite
la niv buzelor, sub forma de noduli mici galbui,mai rarefiati, izolati.), hipertrofia simpla a gl.
Salivare mici.
Ale mucosae – eritroplazia(Maladia Bowen), leucoplazia, lichen plan, candidoza bucala,
lupusul eritematos
Eritroplazia – etio.necunoscuta 2 forme Granulara si atrofica
Leucoplazia- traumatismele, factori hormonali. 3 forme – simplex, verucoasa, eroziva.
Aceste leziuni pot aparea deseori sub forma de ulceratii sau placarde sau zone albicioase,
hiperkeratozice(diskeratozice. Pot coexista cu carcinomul.)Adesea formele de leucoplazie –
prezinta zone hiperkeratizice, care pot suferi modificari maligne. Suprafetele lor pot fi
acoperite cu cruste serohematice. Pe parcurs lez indureaza, marginile devin proeminente.La
nivelul limbii au forme ulcero-erozive, putin dureroase, forma nodulara. La nivelul planseului
buccal – aspect de mici ulceratii. La nivel mucoasei jugale- debut ulcero-eroziv, forma
proliferative-exofitica mai rar. La nivelul gingiei si crestei alveolare 0 forma proliferativa, cu
nodul mic, aspect de papilom.

92.Implantele endoosoase, clasificarea. Componentele chirurgicale a implantuilor dentare

endoosoase. Etapele chirurgicale in vederea instalarii implanturilor dentare endoosoase.
Etapele chirurgicale tratamentului implanto protetic: -Anestezia loco-regionala. -Incizia se
realizeaza la distanta de la locul de implantare atit medial cit si distal,astfel dupa decolarea
mucoperiostului sa permita o expunere a osului.
-Decolarea mucoperiostului. -Marcarea locului de creare a neo-laveolei( cu freze Enderman
sau bisturiu chirurgical)
-Operatia de forare primara a tesutului osos care se incepe cu un burghiu elicoidal cu
diametrul 1,5-1,8 mm cu 2-3 taisuri apoi forarea neo-alveolei propriu-zisa,apoi formarea neo-
alveolei cu freza pilot. -Alegera implantului comform diametrului. -Aplicarea si infiletarea
implantului(infiletarea se face cu cheia dinamometrica). -Radiografia de control.

93.Timpii de implantare in urma extractiei dentare. Determinarea stabilitatii primare si

secundare a implanturilor dentare.
In baza topografiei a tesutului dur si moale Coplains a clasificat alveolele post extr in 4 :
I.alveola post extr normal(os cortical 4 pereti resturi ligamentare-parodontale ancorate de
peretii alveolei si epiteliu gingival ce inconjoara alveola.
II.alveo de la intact in partea coronara dar exista o fenestratie in reg apicala
III.prezinta o pierdere osoasa in partea coronara a alveolei de 3-5 cm ,tes moale ramane intact
si neafectat.
IV.exista defecte oasoase alaturi de deformaari ale tesutului moale cu pierderepa a mai mult
de 5 mm.
Tip de insertie:
1.implant la finele extractiei
2.implantare timpurie-dupa vindecarea tesuturilor moi cu sigilarea biologica a alveolei care se
petrece in 4-8 saptamani dupa extractive
3.implantare timpurie-dupa o substantial vindecare a aleveolei confirmata clinic si Rx 12-16
sapt post extr.
4.implantarea dupa vindecarea definitive a aleveolei cu modificari respective in sec inserat 6-
12 luni.

Stabilitatea primara: la primul contact al implantului cu osul alveolar – retentie mecanica.

-Influentata de: -Lungimea implantului, -Geometria, -Suprafata de contact os-implant –
tipul/marimea suprafetei
– cantitatea osului, -Densitatea osoasa (clasif. Lekholm & Zarb) – calitatea osului, -Forta de
insertie, -Tehnica chirurgicala.
Stabilitatea secundara: formarea/remodelarea osoasa
-Influentata de: -Tipul de suprafata al implantului / tratamentul de suprafata. -Structura osului
(osul trabecular = spongios) se remodeleaza mai rapid decat osul cortical (compact). -Starea
generala de sanatate a pacietului.
94.Indicatiile catre implantarea endoosoasa. Contraindicatiile in implantarea endoosoasa.
Osteointegrarea. Dezvoltarea conceptului de osteointegrare. Factorii local ice influenteaza
procesul de osteointegrare.

se traduce printr-o anchiloză, adică absenţa

mobilităţii implantului.
Factori locali: Integritatea ţesutului moale care
acoperă situl implantar, capacitatea de
osteogeneză şi de remodelaj osos sunt factori
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: .
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea
este în mare parte obţinută la nivelul părţilor
marginale şi apicale ale implantului angajat în
corticala osoasă. Osul spongios trebuie să aibă în
caz ideal o mare proporţie de trabecule pentru a
contribui la suportul implantului. Zonele
medulare vide sau grăsoase trebuie evitate
precum şi siturile cu o rată scăzută de

d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate

sunt supuse unei rezorbţii continue, presiunea
exercitată de o proteză adjunctă prost adaptată
poate accentua această rezorbţie. 0 rezorbţie
severă a mandibulei implică faptul că osul bazal
rezidual este constituit dintr-un os esenţial

e) Bolile parodontale: La persoanele edentate

parţial, patogenia parodontală prezentă la nivelul
dinţilor naturali poate coloniza sulcusul peri-
implantar. Riscul apariţiei infecţiilor
prezintă parodontite în special pentru formele
agresive. Este recomandată tratarea acestor
patologii înainte de a trece la o terapeutică
implantară.
f) Defectele congenitale: Regiunile cu agenezie
dentară prezintă frecvent un volum osos
unei despicături palatine este în general foarte
puţin dens şi cu un volum limitat.
Materialele de augumentare
-grefe autogene(sub forma de os farimitat provenit din zone endoorale:menton,zona
retromolara sau osul iliac.tibia) -grefe alogene(sub forma de granule de os demineralizat,uscat
si congelat provenit de la cadvru aceleeasi specii)
 -grefe aloplaste(sub forma de granule de os sintetic)
-grefe xenogene(sub forma de granule de os de bovin demineralizat si deproteinizat sau de
alge marine) Mecanismele de actiune a acestora:- osteoconductie,osteinductie,osteogeneza

Elevatia membrane sinusale:

Indicatii:
Specifice: Edentatii laterale terminale, subtotale si totale maxilare, la care inaltimea osoasa
este insuficienta pentru inserarea implantelor (<10mm)fiind limitata de sinusul maxilar.// In
cazul unei inaltimi deficitare a osului disponibil, cresterea inaltimii acestui os pentru crearea
posibilitatii insertiei unor implanturi suficient de lungi ( minim 10 mm) care sa faca fata
biomecanicii zonei posterioare a maxilarului//
Nespecifice: Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara maxilara
cu micsorarea spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei
sinusale// In cazul anomaliilor dento-maxilare si a rapoartelor intermaxilare modificate in
urma proceselor de atrofie ale maxilarului superior edentat pentru crearea rapoartelor
intermaxilare prin crearea unei fracturi Lefort I cu interepunerea de grefa osoasa traversind
sinusul maxilar.
Contraindicatiile sinus liftingului transcrestal
Generale: Afectiuni ce reduc semnificativ expectanta de viata a pacientului / Afectiuni ce
contraindica insertia implantului/ Graviditate/ Fumat, alcoolism, narcomanie / Afectiuni
psihice Locale: Sinusite maxilare acute si cronice/ Comunicari oro antrale netratate/ Polipi
sinusali/ Chisturi sinusale/ Tumori sinusale/ Rinita alergica / Focare de infectie periapicala in
vecinatatea sinusului maxilar/ Afectiuni parodontale netratate/ Radioterapie in zona
maxilarului/ Utilizarea steroizilor inhalator
Avantaje: Este o procedura mai putin traumatica ( decit cel lateral)
Dezavantaje: Accesul este mai deficitar, lipsa controlului vizual al procedurii

97.Tehnica operatorie a sinus liftingului lateral.Indicatiile,contraindicatiile, avantajele,

dezavantajele. Instrumentar folosit.
Avantaje:vizibilitate , nr mai mare de dinti, ridicarea membranei mai mult 2 mm ca la cel
transcrestal.
Dezavantaje: riscul de perforarea a membranei,costul.
Instrumente pentru anestezie,bisturiu,decolatoare gingivale,freze pentru trepanarea
osului,elevatoare sinusale,seringi speciale pentru grefa osoasa,materiale de suturare(ac
atraumatic,portac).

98.Accidentele si complicatiile in timpul instalarii implanturilor endoosoase si dupa perioada

de osteointegrare.
In timpul :
1. Efectuarea incorecta a inciziei pentru formarea lamboului
2.Alegearea utilajului incorrect pentru aplicarea implantelor
3.Supraincalzirea osului cu formarea necrozei postraumatice
4.Leziuni ale nervilor (alveolar inferior si mentonier ) cu instalarea paresteziilor.
5.Angularea incorecta a implantelor
6.Fracturarea corticalei
7.Perforarea membranei sinusale,planseului nasal,canalului mandibular
8.Fracturarea implantului
9.Propulsarea implantului in sinus ,in canalul mandibular
10.Aspirarea implantelor
Dupa perioada de osteointegrare:
1.Pierderea implantului din cauza osteointegrarii nereusite
2.Migrarea implantelor
3.Suprainfectarea tesutului in jurul implantului
4.Periimplantita
5.Defecte la nivelul gingiei.
99.Materiale de augumentare utilizate in implantologie. Biomateriale in
implantologie.Cerinte catre materialele osteoplastice folosite in implantologia orala.
Materialele de augumentare
-grefe autogene(sub forma de os farimitat provenit din zone endoorale:menton,zona
retromolara sau osul iliac.tibia) -grefe alogene(sub forma de granule de os demineralizat,uscat
si congelat provenit de la cadvru aceleeasi specii)
-grefe aloplaste(sub forma de granule de os sintetic)
-grefe xenogene(sub forma de granule de os de bovin demineralizat si deproteinizat sau de
alge marine) Mecanismele de actiune a acestora:- osteoconductie,osteinductie,osteogeneza
Biomaterialele:
Pentru restaurarea și recuperarea pierderilor parțiale de subst. osoasă a maxilarelor deosebim
4 forme de materiale: I. sînge proaspăt autogen; II. Grefe osoase autogene; III. Substituenți
osoși; IV. Mixte
Clasificarea biomaterialelor de augumentare: a) autogene- intraorale, extraorale; b)
alogene(de la aceeași specie); c) xenogene( os recoltat de la altă specie- vita, porc,cal) “Bioos”,
“Osteon”. d) aloplastice -materiale sintetice ( sulfat de calciu, fosfat tricalcic, hidroxiapatită,
corali,etc) “Colapol”, “Osteofix”.
Cerinte către materialele de augumentare: 1. Sa fie biocompatibile; 2. Să aibă potențial
osteogenic; 3. Să nu fie purtătoare de factori patogeni; 4. Să aibă compoziție chimică
asemănătoare cu cea a osului natural; 5. Să fie rezorbabile și osteotropice; 6. Să constituie o
sursă de Ca și P; 7. Să aibă o structură microporoasă și să fie ușor de manevrat; 8. Să reziste la
sterilizare; 9. Să fie ușor de obținut, rezistente la umiditate și temperatură.
100.Marirea ofertei osoase existente. Tehnica chirurgicala,osteodistractia(elongarea dirijata
a crestelor alveolare).Osteoplastia prin aditie locala. Zonele locale pentru prepararea
blocurilor osoase.
Augmentarea de creastă cu transplant osos constă din 2 intervenţii: una de recoltare a
transplantului şi alta de fixare a acestuia cu implantele. După recoltare, porţiunea de os se
păstrează în soluţie izotonică sau sânge autogen , plasmă bogată în trombocite. Ţesutul
spongios se poate mărunţi şi poate fi introdus cu seringa sau cu un instrument special. Pentru
ţesutul cortical este necesar cu exactitate de determinat forma şi mărimea. Iniţial se
pregăteşte loja unde va fi aplicat blocul osos. Se decolează lamboul muco-periostul şi se curăţă
de resturile de ţesut conjunctiv. Pentru activare se perforează corticala în numeroase locuri.
Apoi se fixează transplantul osos cu şuruburi. Se suturează mucoasa. Este posibil în aceeaşi
şedinţă de instalat şi implanturile.
Osteodistractia .Se foloseste daca creasta osoasa din zona implantului sufera de atrofie
verticala severa. Osteodistractia reprezinta o sectionare partiala a segmentului osos ce
urmeaza a fi inaltat,montarea unui dispozitiv mecanic de dilatare,urmata de elongarea lenta si
progresiva a acestui segment.Astfel intre cele doua sedinte de elongare controlata,organismul
depune os in spatiul dintre cele doua fragmente osoase,ajunginduse in final la obtinerea
inaltimii dorite.
Osteoplastia de aditie locala Daca osul e insuficient pentru implantarea unui implant,in
dependenta de situatie intro sedinta chirurgicala se poate realiza augumentarea osoasa
verticala,orizontala sau ambele simultan.Materialele osoase de aditie(grefe
autogene,alogene,aloplaste,xenogene) pot fi sub forma de granule,pasta sau bloc compact si
intotdeauna vor fi acoperite de membrane speciale cu rol de bariera,resobabile sau
neresorbabile.
Zonele locale pt prepararea bloc osoase. Intraorale: tuberozitatea max, mentonul, crestele
edentate, ramul mandibular, apofiza coronoidă, peretele anterior al sinusului maxilar, creasta
zigomato-alveolară. Extraorale: spongioasa şi medulara din creasta iliacă, epifiza tibiei, calota
craniană (sunt preferabile, deoarece se pot preleva cantităţi mai mari şi au o structură
histologică asemănătoare cu a osului alveolar).