INSTITUȚIE PUBLICĂ

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ SI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIȚANU”

CATEDRA MEDICINĂ MILITARĂ ȘI A CALAMITĂȚILOR

TEZA DE CURS

INSTRUIRE MEDICO-MILITARĂ

Pregatirea ofițerilor medici in rezervă

TEMA: Abordări contemporane în diagnosticul intoxicațiilor

(în campanie și la pace)

Autor:

Calancea Octavian, medic rezident Anesteziologie și Terapie Intensivă, an III.

Conducator stiintific:

V.Cojocaru, d.h.ș.m., prof.univ., Sef catedră ATI Nr.2.

A. Bulgac, d.h.ș.n., prof.univ., colonel medic (r).

Chișinău 2023
 CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR…………………………………………………………………………..3
INTRODUCERE................................................................................................................................4

CAPITOLUL 1. DIAGNOSTICUL CLINIC AL INTOXICAȚIILOR ÎN MASĂ

Subcapitolul 1.1. Mijloace de distrugere în masă............................................................................6
Subcapitolul 1.2. Principiile generale de diagnostic ale intoxicatiilor...........................................7
Subcapitolul 1.2.1. Diagnosticul clinic…………………………………………………..…7
Subcapitolul 1.2.2. Diagnosticul instrumental…………………………………………….9
Subcapitolul 1.2.3. Diagnosticul de laborator…………………………………………....10

CAPITOLUL 2. DIAGNOSTICUL PARACLINIC AL INTOXICAȚIILOR ÎN MASĂ

Subcapitolul 2.1. Investigații de laborator.....................................................................................12
Subcapitolul 2.2. Investigații imagistice și funcționale.................................................................13
Subcapitolul 2.3. Diagnosticul diferențial………………………………………………………..14

CAPITOLUL 3. DIAGNOSTICUL PATO-MORFOLOGIC AL INTOXICAȚIILOR

Subcapitolul 3.1. Diagnosticul morfopatologic..............................................................................17
Subcapitolul 3.2. Examenul histopatologic....................................................................................17
Subcapitolul 3.2.1. Analiza toxicologică.............................................................................17
Subcapitolul 3.2.2. Exemple: succesul și insuccesul protejării de substanțe toxice........18

CONCLUZIE....................................................................................................................................21
BIBLIOGRAGIE..............................................................................................................................22

2
 LISTA ABREVIERILOR

AC Acid cianhidric
AChE acetilcolinesteraza
BZ Benzilat de 3 quiniclidil
CG Fosgen
CL Clor
CNS clorpicrin
CO monoxid de carbon
CS clorbenzalmalononitril
CT Tomografie computerizată
DM adamsit
DP Difosgen
EAB Echilibrul acido bazic
ECG Electrocardiograma
GA Zarin
GB Zoman
GD Tabun
GF Ciclozarin
H Iprit sulfați
HN Iprit nitrați
L Lewisit
LSD Dietilamida acidului lisergic
RMN Rezonanță magnetică nucleară
Rx Radiografie
USG Ultrasonografie

3
 INTRODUCERE
Actualitatea
Arma chimica prezintă o muniție specializată ce utilizează proprietățile toxice a substanțelor
chimice pentru producerea daunelor sănătății, incapacitarea sau uciderea forțelor inamicului.
Armele chimice sunt clasificate ca arme de nimicire în masă (A.N.M.), dar totuși ele diferă
de armele nucleare, biologice și radiologice.
Armele chimice pot fi utliziate sub forma de gaz, lichid și solid. Acest fapt le dă
posibilitatea de a pătrunde în organism prin organele respiratorii, tegumente, mucoase, enteral cu
apa și alimentele contaminate. Răspîndundu-se nedetectabil la distanță considerabilă, armele
chimice incapacitează personalul militar. Adițional dețin proprietatea de a pătrunde în adăpostiri
neermetice, tehnica militară, menținerea în timp îndelungat a capacității toxice pe teren, tehnică,
atmosferă și echipament fără nimicirea tehnicii militare se evidențiază printre cele mai importante
calități.
Istoric arma chimică a fost utilizată încă din antichitate, dar conceptul actual a început în
secolul 19, odată cu progresul științific ce a permis dezvoltarea sa. Necătind la faptul că Convenția
de la Genevaa interzis utilizarea armelor chimice în 1925, ele au fost utilizate pe larg istoric, Italia
ăn Etiopia (1935-1936), Japonia in China (1937-1943), S.U.A. în Coreea (1951-1951) și în Vietnam
(1961-1972).
Otrăvirile acute în masă este considerată una dintre situațiile excepționale care poate avea
loc și pe timp de pace și pe timp de război. Apariția acestor situații poate avea loc în regiuni sau
localități în care întreprinderile chimice sunt concentrate sau în condiții de război cu utilizarea
armelor chimice.
Diagnosticul otrăvirii în masă, inclusiv leziunile otrăvitoare, prezintă mari dificultăți datorită
faptului că astfel de intoxicații apar, de regulă, brusc, iar agentul toxic în momentul declanșării
otrăvirii rămâne adesea necunoscut.
Armele chimice specifice impun ca Forțele Armate să aibă mereu gata de acțiune sistemă de
apărare și lichidare a consecințelor utilizării sale, cu utilizarea măsurilor cu spectru larg.
Armele chimice au o prioritate de afectare psihologică severă, ea se observă mai evidențiat
în caz că personalul militarare o pregătire insuficientă pentru acțiune în condiția de utilizare a armei
chimice de către inamic.
În urma Convenției Armelor Chimice (1993), a apărut o obligațiune legală de interzicere la
nivel mondial a producerei, păstrărei, utilizărei armelor chimice și a precursorilor săi. Totuși,
stocuri de arme chimice continuă să existe și în ziua de azi, justificate ca o precauție împotriva
utilizării posibile de către un agresor.
Astfel, problema globală a securității chimice, varietatea substanțelor chimice precum și
potențialul toxic prezintă un pericol real.
Scopul: Analiza aspectelor clinice a diferitor grupe de substanțe chimice utilizate ca arme
chimice sau care au potențialul dat.

Obiectivele cercetării:
 Analiza clinică;
 Analiza paraclinică;
 Analiza morfopatologică;
 Diagnosticul diferențial.

Importanța teoretică a lucrării

Posibiliatea de a studia un număr mare de parametri atît clinici cît și paraclinici, precum și
evaluarea prin prisma medicinei contemporane; elaborarea unor concluzii care pot fi utile în
serviciul Medicinei Militare; încadrarea în procesul de formare continuă a specialiștilor în domeniul
medicinei urgente prespitalicești atît în campanie cît și la pace.

4
 Importanța practică a lucrării
Este obligator studierea circumstanțelor care au dus la declanșarea situației excepționale. În
același timp, este necesar să se identifice în mod constant și cu atenție toate circumstanțele care au
precedat sau au însoțit apariția intoxicației în masă. În condițiile războiului, efectuarea studiilor
situaționale de intoxicații în masă este de obicei necesară în cazurile în care cercetarea chimică de
mediu nu a dezvăluit prezența agenților cunoscuți.
Studiul de caz cuprinde următoarele activități: informații despre mijloacele de atac chimic
ale inamicului; dacă situația de luptă, condițiile meteorologice permit utilizarea mijloacelor chimice
de atac etc. În cursul studiului epidemiologic este necesar să se afle: numărul victimelor, care este
relația dintre victime, (militare, domestice etc.), repartizarea victimelor pe teritoriul lor, dacă s-ar
afla pe teritoriu, este mediul contaminat cu agenți chimici, să afle calea expunerii la agenți chimici
prin apă, alimente și alte obiecte.
O importanță majoră se acordă cercetării chimice a mediului înconjurător al unei persoane
înainte de declanșarea simptomelor intoxicației sale, precum și a obiectelor cu care a intrat în
contact înainte. În timpul războiului, se efectuează un studiu chimic al mediului prin efectuarea unei
recunoașteri chimice utilizând mijloace standardizate de depistare a SC. În același timp, este
important să se stabilească limitele zonei acoperite de acțiunea agentului. Diagnosticul clinic al
intoxicației acute se bazează pe acuzele victimei, anamneza, rezultatele de la locul accidentului,
studiul tabloului clinic a bolii prin utilizarea metodelor instrumentale de cercetare pentru
evidențierea simptomelor specifice de otrăvire.

5
 CAPITOLUL 1. DIAGNOSTICUL CLINIC AL INTOXICAȚIILOR ÎN MASĂ
Subcapitolul 1.1. Clasificarea mijloacelor de distrugere în masă
Arma chimica se definește ca fiind orice dispozitiv, armament sau echipament militar care
proiectează/lansează, dispersează sau diseminează agenți chimici de luptă. Ea constituie un mijloc
de distrugere în masă, utilizat pentru a produce agresorului pierdere în personal, îngreunarea
manevrelor, distrugerea culturilor sau deteriorarea anumitor echipamente militare, prin
contaminarea cu agenţi chimici de luptă a aerului, terenului, echipamentelor şi a diferitelor
materiale [1;5;6;22; 23].
Clasificarea fiziologica a agenților chimici de război:
 Agenți neuro-paralitici;
 Agenți cianogeni;
 Agenți vezicanți;
 Agenți sufocanți;
 Agenți iritanți și lacrimogeni;
 Agenți psihomimetici.
Agenți neuro-paralitici - clasă de compuși chimici care întrerup mecanismul de transmitere
a semnalului nervos. Întreruperea se întimplă din motiv a blocărei acetilcolinesterazei (AChE), o
enzimă ce catalizează metabolismul acetilcolinei, un neurotransmițător [5;32;35;38;39].
Exemplu: Agenți G (Zarin - GA, Zoman - GB, Tabun - GD, Ciclozarin - GF), Agenți V
(VX, VR, EA-3148), Agenți Noviciok (A-230, A-232, A-234).

Agenți cianogeni - clasă de compuși ce afecteză corpul datorită absorbției sale în sîngele
circulant. Funcționează la nivel celular prin împiedicarea schimbului oxigenului și dioxidului de
carbon dintre eritrocit și alte țesuturi.
Exemplu: cianuri (acid cianhidric - AC, clorcian - CK), arsenicul și compușii săi (arsina -
SA), monoxid de carbon.

Agenți vezicanți - clasă de compuși chimici care în urma contactului cauzează durere și
iritație severă a pielei, ochilor și mucoasei, rezultînd în vezicule și bule [5].
Exemplu: iprit-sulfați- H, iprit-nitrați-HN, lewisit-L.

Agenți sufocanți - clasă de compuși chimici ce împiedică abilitatea victimei de a respira.

Funcționează prin creșterea stazei lichidului în plamîni, ce duce la sufocare.
Exemplu: clor și compușii săi (clor- CL, fosgen- CG, difosgen- DP).

Agenți psihomimetici - clasă de compuși chimici care produc schimbări în statutul

neurologic fără a provoca tulburări majore ale sistemului nervos autonom sau alte dizabilități grave
Exemplu: Dietilamida acidului lisergic- LSD [24], Opioizi (morfiu, promedol, fentanil,
alfentanil, carfentanil), Benzilat de 3-quiniclidil- BZ [25].

Agenți iritanți și lacrimogeni - clasă de compuși chimici ce stimulează glandele lacrimale a

ochilor concomitent producînd iritație și durere a oculară, tegumentară și respiratorie. În doze mare
pod produce efecte asemănătoare agenților sufocanți și vezicanți.
Exemplu: Clorpicrin- CNS [36], Cloracetofen- CN, Adamsit- DM [37], 2-
clorbenzalmalononitril- CS.

Conform altei teorii sunt denumite substanțe toxice de luptă (STL) care pot fi folosite în
atacurile cu arma chimică și se clasifică:
- STL neuroparalitice - sarin, soman, tabun, Vx;
- STL vezicante - iperita, azotiperita, levizita;
6
 - STL toxice generale - acid cianhidric, clorcian;
- STL sufocant asfixiante - fosgen, difosgen, clor;
- STL psihochimice - LDS, BZ;
- STL iritante - CS, adamsita, difenilclorarsina.
Acestea au posibilitatea ca în cantități mici și în timp scurt, să provoace organismului
vătămări grave, iar dacă nu se iau măsuri, să producă chiar moartea.
Dintre substanțele folosite pe scară largă pentru decontaminarea chimică se numără :
- laptele de var;
- hipocloritul de calcul, 2-3 bazic;
- soluție amoniacală;
- amoniacul gaz;
- soluție de sodă caustică;
- soluție de carbonat de sodiu, cloraminele;
- argila;
- cărbunele activ.

Subcapitolul 1.2. Principiile generale de diagnostic ale intoxicatiilor.

Diagnosticul intoxicațiilor determină tipul îmbolnăvirii după etiologia chimică, fiind stabilit
în urma acțiunii substanțelor toxice neidentificate asupra organismului uman [2;3;4;5;18;20;22].
Diagnosticul este constituit din 3 componente: diagnosticul clinic, diagnosticul de laborator,
diagnosticul patomorfologic.
Diagnosticul clinic se bazează pe datele din anamneză, rezultatul inspectării locului
accidentului, analizîndu-se tabloul clinic a îmbolnăvirii, utilizîndu-se metodele instrumentale,
pentru a accentua simptomele specifice ale intoxicației, diagnosticul clinic se stabilește de către
medicul, care acordă ajutorul medical bolnavului în perioada prespitalicească sau în staționar.
Diagnosticul de laborator are drept obiectiv atît identificarea calitativă cît și cantitativă a
substanței toxice în substraturile biologice ale organismului (sînge, urină, LCR, țesuturi), cît și
evidențierea schimbărilor în mediile biologice în laboratorul clinic și biochimic și se efectuează de
către experții chimiști și toxicologi.
Diagnosticul patomorfologic are scopul de a depista semnele specifice postmortem ale unor
intoxicații cu substanțe toxice, pe care se bazează expertiza medico-legală [9].

Subcapitolul 1.2.1. Diagnosticul clinic

Diagnosticul clinic al intoxicațiilor acute evidențiază simptomele specifice, caracteristice
acțiunii anumitor substanțe sau a unui grup întreg de compuși chimici, identici după proprietățile
fizico-chimice și după prinicipiul „toxicității selective” asupra organismului.
Diagnosticul „intoxicație cu toxic necunoscut” nu ne permite să efectuăm terapia specifică,
de aceea în cazul intoxicațiilor acute se acordă o atenție deosebită studierii simptomelor clinice,
anamnezei sau informației de la locul accidentului, obligatoriu se stabilește tipul de substanță
toxică, care a provocat intoxicația, pentru a efectua investigațiile de laborator necesare în cazul
survenirii decesului bolnavului, investigația chimico-legala și patomorfologică.
Pentru stabilirea diagnosticului clinic preventiv, o mare importanță au datele din anamneză
și informația de la locul accidentului. Trebuie de ținut cont de faptul, că patologia intoxicațiilor
acute face parte din categoria cazurilor accidentale, cu un timp dozat și un anumit loc de acțiuni.
Acești parametri pot fi esențiali pentru stabilirea diagnosticului și pentru principiile de efectuare a
tratamentului [14;16].
Pentru stabilirea diagnosticului preventiv al intoxicației acute, îndeosebi la bolnavii în stare
comatoasă, importantă este investigarea locului accidentului, unde se pot găsi obiecte de interes
diagnostic. Astfel la locul accidentului trebuie să se stabilească obligatoriu cauza intoxicației și
după posibilități să se identifice tipul substanței toxice, cantitatea lui și căile de pătrundere in
organism, timpul intoxicației.

7
 Pentru a stabili diagnosticul de intoxicație a efectivului trupelor sau a populației în situații
excepționale în timp de pace și de război, se utilizează următoarele metode:
- Studiu de caz.
- Examenul epidemiologic.
- Cercetarea (recunoasterea/indicația chimică).
- Diagnostic clinic.
Studiu de caz, studierea circumstanțelor care au dus la declanșarea situației excepționale. În
același timp, este necesar să se identifice în mod constant și cu atenție toate circumstanțele care au
precedat sau au însoțit apariția intoxicației în masă. În condițiile războiului, efectuarea studiilor
situaționale de intoxicații în masă este de obicei necesară în cazurile în care cercetarea chimică de
mediu nu a dezvăluit prezența agenților cunoscuți. Studiul de caz cuprinde următoarele activități:
informații despre mijloacele de atac chimic ale inamicului; dacă situația de luptă, condițiile
meteorologice permit utilizarea mijloacelor chimice de atac etc. În cursul studiului epidemiologic
este necesar să se afle: numărul victimelor, care este relația dintre victime (militare, domestice etc.),
repartizarea victimelor pe teritoriul lor, dacă s-ar afla pe teritoriu, este mediul contaminat cu agenți
chimici, să afle calea expunerii la agenți chimici prin apă, alimente și alte obiecte [15;17].
O importanță majoră se acordă cercetării chimice a mediului înconjurător al unei persoane
înainte de declanșarea simptomelor intoxicației sale, precum și a obiectelor cu care a intrat în
contact înainte. În timpul războiului, se efectuează un studiu chimic al mediului prin efectuarea unei
recunoașteri chimice utilizând mijloace standardizate de depistare a SC. În același timp, este
important să se stabilească limitele zonei acoperite de acțiunea agentului. Diagnosticul clinic al
intoxicației acute se bazează pe acuzele victimei, anamneza, rezultatele de la locul accidentului,
studiul tabloului clinic a bolii prin utilizarea metodelor instrumentale de cercetare pentru
evidențierea simptomelor specifice de otrăvire.
Un examen obiectiv include o evaluare a stării generale a pacientului, dereglarea conștiinței,
prezența sau absența leziunilor corporale; starea organelor interne este evaluată în conformitate cu
regulile generale de examinare a unui pacient terapeutic cu identificarea simptomelor tipice de
intoxicații specific [21;22;23].
Sindromul de tulburare a conștienței este cauzat de efectul direct al intoxicației asupra
cortexului cerebral, precum și de cele de tulburări cerebrale de circulație sangvină și de deficit de
oxigen. Astfel de fenomene (comă, stupoare) apar în intoxicații severe cu hidrocarburi clorurate,
compuși organofosforici, alcooli, hipnotice.

Sindromul de tulburare respiratorie este adesea observat în stadiile de comă atunci când
centrul respirator este inhibat. Tulburări ale actului de respirație apar, de asemenea, din cauza
paraliziei mușchilor respiratori, ceea ce complică foarte mult cursul intoxicației. Tulburări severe
ale funcției respiratorii sunt observate în edem pulmonar toxic și la permeabilitatea căilor
respiratorii.

Sindromul afectării sanguine este caracteristic intoxicațiilor cu monoxid de carbon,

nitritelor, otrăvurilor hemolitice. În același timp, hemoglobina este inactivată, capacitatea de captare
a oxigenului a sângelui scade.

Sindromul tulburărilor circulatorii este aproape întotdeauna prezent în intoxicația acută.

Cauzele tulburărilor funcției sistemului cardiovascular pot fi: inhibarea centrului vasomotor,
disfuncția glandelor suprarenale, creșterea permeabilității pereților vaselor de sânge etc. carbon,
FOS, venin de șarpe, acizi, alcalii, etc.). Aceste schimbări în organism, pe de o parte, sunt rezultatul
proceselor metabolice reduse și al transferului de căldură crescut, iar pe de altă parte, absorbția în
sânge a produselor de descompunere a țesuturilor toxice, a tulburărilor de aprovizionare cu oxigen a
creierului și a complicațiilor infecțioase.

8
 Sindromul convulsivant este, de obicei, un indicator al otrăvirii severe sau extrem de
severe. Convulsiile apar ca rezultat al sevrajului acut de oxigen (cianura, monoxid de carbon) sau ca
urmare a efectului specific al toxicelor asupra structurilor nervoase centrale (etilenglicol, FOS,
hidrocarburi clorurate).

Sindromul tulburărilor psihice este caracteristic toxicelor care acționează selectiv asupra
sistemului nervos central (alcool, atropină, hașiș, plumb tetraetil).

Sindroamele afectării ficatului și rinichilor sunt prezente în multe tipuri de intoxicații, în

care aceste organe devin obiecte de expunere directă la otrăvire sau suferă de efectele produselor
metabolice toxice și de leziunea structurilor de țesut. Acest lucru este adesea însoțit de intoxicații cu
dicloretan, alcooli, esență acetică, hidrazină etc.

Sindromul de dezechilibru hidro-electrolitic și starea acido-bazică în intoxicația acută se

datorează în principal unei tulburări a funcției sistemelor digestive și excretoare, precum și a
organelor secretoare. Este posibilă deshidratarea, distorsiunea proceselor redox în țesuturi,
acumularea de produse metabolice.
În timpul intoxicației acute, se disting două etape clinice:
 toxicogenică
 somatogenă.

Stadiul toxicogen al intoxicației acute corespunde perioadei de prezență a otrăvurilor în

organism și se manifestă prin simptome clinice specifice. De exemplu, dacă sunt afectați cu SOF, se
constată efectul anticholinesterazic sub formă de simptome asemănătoare muscarinelor și nicotinei
asociate cu stimularea receptorilor colinergici M și N (mioză, bronhospasm, hipersalivare, spasme
musculare fibrilare, transpirații etc.).

Stadiul somatogen, care apare după purificarea organismului din cauza otrăvurilor, se
manifestă sub forma unei "urme" a structurii și funcției diferitelor organe și sisteme (pneumonie,
insuficiență renală sau hepatică etc.).

Subcapitolul 1.2.2. Diagnosticul instrumental

Diagnosticul instrumental este un factor semnificativ în stabilirea diagnosticului clinic al
intoxicației.
Metoda EEG, CT, RMN permit stabilirea modificărilor bioelectrice ale activității cerebrale
și a structurilor tisulare. Aceasta ne permite să efectuăm diagnosticul diferențial al intoxicațiilor cu
substanțe toxice psiho-neurotrope, cu comoție cerebrală și dereglarea circulației intracraniene,
îndeosebi în stare de comă și, de asemenea, ne permite să stabilim gravitatea intoxicației și
prognosticul.
ECG și EEG se folosesc pentru a stabili caracterul și gradul lezării toxice a SNC și
cordului. Determinarea indicilor hemodinamici, pentru reanimarea pacientilor cu dereglări cardiace
de etiologie toxică. Diagnosticul instrumental al dereglărilor de respirație în intoxicații acute
determină starea și tipul hipoxiei, care este o complicație permanentă a intoxicațiilor, dar și
modificarea acido-bazică a sîngelui. Pentru aceasta se efectuează oxihemometria și spirografia și
micrometodele pentru stabilirea stîrii acido-bazice a sîngelui. Pentru stabilirea diagnosticului urgent
și efectuarea tratamentului combustiilor chimice ale căilor respiratorii, atelectaziei se utilizează
fibrobronhoscopia.
Investigațiile radiologice ale leziunilor toxice ale organelor cavității abdominale și ale
plamînilor au o importanță deosebită, avînd funcția de control a tratamentului pneumoniei.
Diagnosticul instrumental (endoscopia de urgență și radiografia) se efectuează, în primul
rînd, pentru a determina starea și tipul combustiei esofagului și stomacului.

9
 Diagnosticul injuriei toxice a ficatului si rinichilor prin metode radioizotopice, scintigrafice,
SPECT.
Ultrasonografia are un rol important in stabilirea diagnosticului diverselor intoxicații în faza
somatogenă, în cazul suspectării abceselor pulmonare, prezenței lichidului în cavitatea abdominala,
al pancreatitei, al peritonitei etc. În cazul intoxicațiilor perorale se poate determina prezenta
medicamentelor în stomac pînă și după lavaj.

Subcapitolul 1.2.3. Diagnosticul de laborator

Diagnosticul de laborator vizează 3 domenii importante:
1. Investigații toxicologice specifice (calitative și cantitative) pentru depistarea urgentă a subst
anței toxice în mediile biologice ale organismului.
2. Investigații biochimice specifice cu scopul determinării caracterului patologiei date prin schi
mbările biochimice ale componentelor sangvine.
3. Investigații biochimice nespecifice pentru aprecierea gravității injuriei toxice ale funcțiilor fi
catului, rinichilor și ale altor organe și sisteme.

O particularitate a analizei chimico-toxicologice este necesitatea de a folosi metoda-expres i

nstrumentală pentru determinarea substanței toxice în mediile biologice ale organismului într-un tim
p foarte scurt (1-2 h). În aceste cazuri, metodele instrumentale fizico-chimice (cromatografia, croma
tografia lichido-gazoasă, cromato-mass-spectrometria) sunt foarte eficiente.
În laboratorul toxicologic de diagnostic, deseori se utilizează metoda cromatografiei lichido-
gazoase, particularitățile căreia sunt:
 specificitatea înaltă
 sensibilitatea sporită
 rapiditatea (10-15 min.)
 cantitatea mică a substratului biologic necesară
 simplitatea metodei
 obiectivitatea rezultatelor primite
 posibilitatea utilizării aparatelor „Cristal”, „Adjilet”,„Shimadzu”.
 este o metodă cantitativă/calitativă
 pot fi determinați metaboliții toxicelor.

Metodele imunochimice:
 sensibilitate înaltă,
 interpretare simplă a rezultatelor
 investigarea probelor fără o pregătire specială a acestora
 sunt rapide
 posibilitatea utilizării aparatelor „Abbot”, „Axim”
 utilizate în diagnosticul expres screening.
Aceste metode permit identificarea substanțelor toxice concrete și a grupurilor de substanțe
cu structură chimică comună.

Tot cu acest scop se utilizează și testele-fîșii speciale pentru diagnostic, pe care se aplică
corpii imuni specifici pentru anumite grupuri toxice, de exemplu: opioizi, alcool, amfetamine,
canabioizi, SOF, etc. Această metodă imunochimică nu necesită utilizarea aparatelor și
tehnologiilor sofisticate, rezultatele reacției se analizează vizual și din aceste considerente, metoda
poate fi utilizată pe teren, la locul accidentului, pe cîmpul de lupta.
Utilizarea metodelor contemporane ale analizei chimico-toxicologice în practica curativă și
argumentarea diagnosticului clinic permit efectuarea controlului sistematic asupra dinamicii
eliminării toxicelor din organism în procesul de folosire a diverselor metode de detoxifiere

10
artificială și aprecierea raportului dintre concentrațiile toxicelor și celor ale metaboliților în diverse
medii biologice.
Pentru a argumenta necesitatea efectuării analizelor de laborator, este important să
cunoaștem diagnosticul clinic al intoxicației, care apreciază direcția investigării și identificării
anumitor grupuri de toxice (barbiturice, hidrocarburi, SOF, etc.)

Etapele investigațiilor chimico-toxicologice în scopuri clinice, care se efectuează în

laboratoarele speciale (toxicologice) și centrele de tratare a intxicațiilor, sunt prezentate mai jos.
1. La etapa prespitalicească – echipa de urgență colectează probele care inițial confi
rmă faptul intoxicației. Toate probele colectate, pentru a fi expediate în laborator, trebuie am
balate în veselă ermetică astupată cu dopuri de cauciuc, pachete de celofan, containere speci
ale etc. Dacă se efectuează lavajul gastric, atunci prima porțiune a apei se colectează într-un
flacon ermetic și se expediază la laborator. În cazul suspecției intoxicațiilor cu toxice cu o p
erioadă toxicogenă foarte scurtă precum CO, dupa evacuarea pacientului din focar este nece
sar de a colecta dintr-o vena magistrala sînge (5-10 ml) într-o eprubeta cu capac.
2. În staționar probele de sînge și urină se colectează pînă a începe terapia infuzion
ală.
3. Medicul toxicolog apreciază direcția depistării anumitor substanțe toxice în baza
datelor clinice și de diagnostic instrumental, evidențierea altor monstre afirmativ
e pentru diminuarea ariei investigațiilor toxicelor suspectate.
4. Investigațiile chimico-toxicologice se efectuează la prima etapă, care prevede eli
minarea substanței toxice din materialul biologic și alte probe. Etapa a II-a a anal
izei chimico-toxicologice este aprecierea calitativă și identificarea unei sau altei s
ubstanțe sau grupe de substanțe, prin intermediul reacțiilor chimice sau al metode
lor fizico-chimice. Etapa a III-a constă în aprecierea cantitativă a substanțelor tox
ice din mediile biologice prin metodele corespunzătoare.
5. În cazul unui toxic necunoscut, se fac investigații prin analiza chimico-toxicologi
că. Inițial, se vor investiga probele de urină pentru extragerea componentelor alc
aline, neutre și acide prin metode cromatografice, pentru efectuarea anumitor rea
cții chimice prin picurare.
În așa mod, diagnosticul definitiv al intoxicației se stabilește de către medicul toxicolog, în
baza analizei chimico-toxicologice a mediilor biologice de la pacient în complexitate cu datele
tabloului clinic [13;17; 18].
În cadrul acestor investigații, obligatoriu se includ încă 2 domenii ale diagnosticului de
laborator: investigațiile biochimice specifice și nespecifice.
Diagnosticul biochimic specific influiențează procesul de argumentare a diagnosticului
intoxicației, deoarece după schimbările biochimice depistate în componentele sîngelui, în multe
cazuri se poate aprecia tipul substanței toxice, care a produs aceste schimbări. De exemplu: culoarea
ruginie a sîngelui denotă intoxicații cu - methemoglobinizante – anilina, nitriți. Diminuarea
activității colinesterazelor sîngelui are loc în intoxicațiile cu SOF.
Diagnosticul biochimic nespecific este important și prin faptul că permite aprecierea
gradului de lezare a funcțiilor organelor parenchimatoase, dar nu tipul tipul toxicului, care a prvocat
intoxicația.
De exemplu, depistarea în sînge a creatininei și clearence-ului ei, ureei, azotului rezidual,
electroliților de bază indică gravitatea lezării toxice a rinichilor, care poate fi provocată de acțiunea
multor substanțe de origine exogenă și endogenă.
În cazul în care în tabloul clinic al intoxicațiilor se descriu sindroamele patologice de bază,
se ține cont de importanța diagnostică a investigațiilor biochimice.
Pentru aprecierea gravității intoxicațiilor acute se utilizează și indicele raportului
neutrofilelor și limfocitelor în sînge – indicele leucocitar al intoxicației, care în normă este egal cu
1.0 și în funcție de evoluția gravității traumei chimice este în creștere.

11
CAPITOLUL 2. DIAGNOSTICUL PARACLINIC AL INTOXICAȚIILOR ÎN MASĂ

Subcapitolul 2.1. Investigații de laborator

1. Hemoleucograma
o Hb, Hct- cantitatea și concentrație hemoglobinei indică capacitatea de transport a
gazelor sangvine, precum și nivelul de hemoconcentrație în urma dehidratării
o Plt- relevă statul de hemostază, sunt crescute în inflamație și pot fi scazute în afectări
de organ în urma contactului cu anumite substanțe toxice
o Leucocite- deobicei ușor crescute în inflamație non-septică, pot fi scăzute în cazul
contactului cu anumite substanțe toxice
o VSH- crescut în cazul inflamației nespecifice

2. Biochimia
o ALT, AST- paremetri specifici injuriei hepatice, creșterea ambilor indica disfuncție
hepatică cu sindrom citolitic
o Bilirubina și fracțiile sale- produsul degradărei hemului din hemoglobină, adițional
poate indica disfuncția hepatică cu sindrom colestatic
o Amilaza- parametru specific injuriei pancreatice
o Ureea, Creatinina- parametri specifici injuriei renale
o Proteina totala, Albumina- parametri indicatori a funcției hepatice și statutului
imuno-nutritiv a pacientului
o Glucoza- poate fi crescută în SIRS, utilă în diagnosticul diferențial al comelor.
o Na, K, Ca, Cl- esențiali pentru menținerea homeostaziei organismului.
o Lactatul- produs a metabolismului anaerob, >2mmol indică dereglări severe de
perfuzie a microcirculației de tip fie hipoxic (dereglarea ventilării și perfuziei
pulmonare) sau metabolic (dereglarea funcției renale, hepatice, și altele).
o Troponinele cardiace, CK-Mb, CK, Mioglobina- valori crescute se determină în
leziunile acute musculare și cardiace.

3. Coagulograma
o Hipercoagulare- nespecific pentru armele chimice, poate fi prezentă în cadrul
SIRS sau a deshidratărei.
o Hipocoagulare- nespecific pentru armele chimice, poate fi consecința
sindromului hepatopriv în cadrul injuriei hepatice.
o Dimeri- marker al stării de hipercoagulabilitate și fibrinolizei endogene,
reprezintă valoare predictivă asupra riscului de recurență a trombozei

4. Urograma
o poate fi efectuată ca analiză de rutină sau în cazul prezenței simptomelor unei
afecțiuni renale.
5. EAB
o pH- indică caracterul acid sau bazic, un pH<7,35 indică acidoză pe cînd pH>7,45
indică alcaloză.
12
 Componenta metabolică:
o HCO3- ion ce indică componența metabolica, HCO3-<22mmol/l indică acidoză
metabolică iar HCO3->28mmol/l indică alcaloză metabolică.
o BE- parametru ce indică necesitate de acid ce trebuie adaugată sau eliminată din
sînge pentru reîntoarcerea pH-ului la normal, BE<-2mmol/l indică o acidoză
metabolică iar BE>+2mmol/ indică o alcaloză metabolică.
o AnGap- reprezintă diferența în plasmă între cationi și anioni, adițional utilizat cu
scop de diferențierei tipurilor de acidoză metabolică
Componenta respiratorie:
o PaCO2- parametru ce indică componența metabolică, PaCO2<35mmHg indică o
alcaloză respiratorie iar PaCO2>45mmol/l indică o acidoză respiratorie.
o PaO2- nivelul de oxigenare a pacientului, se interpretează în raport cu FiO2.
o SaO2-SvO2<10%- indică lipsa consumului de oxigen

6. Analize toxicologice speciale

o Tiocianat în plasmă- intoxicația cu cianură și a compușilor săi
o ErAChE, BuACHe- activitatea colinesterazei serice în eritrocit și ser sau plasmă,
specific pentru intoxicația cu fosforo-organice
o Arseniul în sînge și urină- intoxicația cu arseniu și a compușilor săi
o COHb- crescută în intoxicație cu monoxid de carbon
o MetHb- indicată în diagnosticul diferențial al cianozei
o Depistarea drogurilor în sînge- LSD, opioizi, alcool, etc.

Subcapitolul 2.2. Investigații imagistice și funcționale

1. Rx-torace- posibil de determinat edem pulmonar, atelectazii, stază pulmonară, pneumonită,

perivasculită, adițional utilizat cu scop de diferențiere cu patologii somatice și traumatice.
2. ECG- determinarea dereglărilor de ritm cardiac
3. Eco-Cord- nespecific în cadrul intoxicațiilor acute
4. USG-abdominal- lichid liber, hepatita acuta, necroza de ficat, pancreatita acuta,
pancreonecroza, nefrită, adițional utilizat cu scop de diferențiere cu patologii somatice și
traumatice.
5. CT:
o Cerebral- edem cerebral, focare ischemice. Leziunile la nivelul ganglionilor bazali-
specific pentru intoxicația cu fosforo-organice
o Toracic- edem pulmonar, atelectazii, stază pulmonară, pneumonită, perivasculită,
adițional utilizat cu scop de diferențiere cu patologii somatice și traumatice.
o Abdomen- lichid liber, hepatita acuta, necroza de ficat, pancreatita acuta,
pancreonecroza, nefrită, adițional utilizat cu scop de diferențiere cu patologii
somatice și traumatice.
6. RMN Cerebral- evaluarea sechelelor neurologice post-intoxicației, util pentru
determinarea modificărilor acute la nivelul țesutului cerebral.

13
Subcapitolul 2.3. Diagosticul diferențial

14
15
16
17
 CAPITOLUL 3. DIAGNOSTICUL PATO-MORFOLOGIC
Diagnosticul post-mortem al intoxicațiilor constă atît din necropsia medico-legală,
investigația pato-histologică cît și din analizele colectate de la cadavru cu scopul ghidării în
stabilirea toxicului cauză [9;11].
Subcapitolul 3.1. Diagnosticul morfopatologic
Diagnosticul morfopatologic - depistează semnele post-mortem a unor intoxicații.
Consta din trei elemente: necropsia, investigațiile histopatologice și analizele chimico-legale
colectate de la cadavru.
Necropsia- procesul de disecție a unui cadavru și examinarea anatomică a organelor sale
interne cu scopul stabilirii cauzei decesului, perioada post-mortem, identificarea decedatului.

Subcapitolul 3.2. Examenul histopatologic

Examenul histopatologic - investigația microscopică a probelor tisulare.
Probele de organe trebuie să fie prelevate înainte de prelucrarea cadavrului, spre exemplu pe
parcursul îmbalsamării anionul de cianură este distrus, iar substanțe precum alcoolul etilic și metilic
intră în contact cu țesuturile.
În funcție de calea de pătrundere a toxicului în organism, natura acestuia și momentul morții
raportat la momentul prelevării probelor biologice, analiza organelor și fluidelor biologice se
realizează în mod diferit.
Spre exemplu, în cazul general al unui toxic pătruns în organism pe cale orală, organele și
fluidele care se analizează obligatoriu sunt conținutul gastric, rinichiul, urina și ficatul, deoarece:
- în conținutul gastro-intenstinal pot fi prezente cantități mari de toxic neabsorbit la
momentul morții;
- ficatul este sediul biotransformării majorității xenobioticelor, după absorbția de la nivelul
tractului gastro-intestinal, xenobioticele fiind transportate la ficat, înainte de a intra în circulația
generală sistemică;
- rinichiul și urina, deoarece rinichii sunt organe principale de excreție pentru cei mai mulți
toxici, în urină fiind prezente de regulă concentrații mari de xenobiotic în aceste cazuri.
În funcție de natura toxicului care a produs intoxicația, în unele cazuri, metaboliții sunt singurele
dovezi ale pătrunderii unui toxic în organism.

Subcapitolul 3.2.1.Analiza toxicologică

În analiza toxicologică a organelor și fluidelor biologice trebuie să se țină cont și de etapa de
putrefacție în care se află cadavrul respectiv, deoarece modificările chimice care apar în urma
procesului de putrefacție pot vicia, în anumite cazuri, rezultatul analizei. Având în vedere acest
considerent, autopsia, respectiv analiza toxicologică ar trebui să fie începută cât mai curând posibil
după moarte, înainte ca procesele naturale de descompunere să distrugă toxicul posibil prezent la
momentul morții sau să producă anumiți compuși chimici cu proprietăți fizice asemănătoare cu cele
ale toxicilor întâlniți în mod frecvent. Putrefacţia este un proces complex de descompunere a
substanţelor organice cu structură complexă în substanțe mai simple, anorganice sau organice, sub
acţiunea florei microbiene. Putrefacţia afectează majoritatea ţesuturilor. Cele mai rezistente la
putrefacţie sunt: uterul, ligamentele, cartilajele și oasele. Sulfhemoglobina difuzează prin peretele
abdominal, rezultând pata verde abdominală de putrefacție, primul semn vizibil al acestui proces,
care se extinde treptat pe toată suprafaţa corporală. Creșterea presiunii gazelor rezultate în urma
procesului de putrefacție favorizează difuziunea sângele putrefiat prin vasele sanguine și ieșirea
acestuia din vase, cu apariția așa-numitei circulații postume. În faza gazoasă, cadavrul crește foarte
mult în volum. Multitudinea de substanțe care se formează în procesul de putrefacție poate influența
analiza toxicologică pe probele biologice prelevate de la cadavru [1;2;3;5;18;22].
Exemple de toxine a căror analiză nu este viciată de procesul de putrefacție: arsen, mercur,
barbiturice, stricnină. Cu toate acestea, indiferent de faza putrefacției, aceasta nu poate fi un motiv
de refuz de efectuare a expertizei medico-legale a cadavrului, întrucât chiar şi în stadii avansate de

18
descompunere a cadavrului pot fi evidențiate diferite leziuni, precum, de exemplu, cele de la nivelul
oaselor.
Etapele expertizei toxicologice sunt:
1. Analiza preliminară expertizei toxicologice;
2. Izolarea toxicilor;
3. Identificarea și dozarea toxicilor;
4. Corelarea şi interpretarea rezultatelor analizei toxicologice.
Analiza preliminară din expertiza toxicologică nu are caracter de certitudine. Constă într-un
ansamblu de teste fizice, chimice și biologice care pot da indicii asupra naturii toxicului implicat.
Testele chimice se efectuează, de regulă, prin intermediul hârtiilor indicatoare, pe hârtie de
filtru sau în eprubetă.
Etapele analizei preliminare sunt:
a. Determinarea mirosului probei de analizat;
b. Determinarea pH-ului probei de analizat;
c. Analiza probei cu hârtiile indicatoare, în cazul toxicilor gazoși sau volatili;
d. Realizarea testelor preliminare: testul cu lamele de metal și testul Reinsch.
Determinarea mirosului probei de analizat. Această etapă este utilă în cazul intoxicațiilor cu
toxici cu miros caracteristic, precum: amoniacul, fosfina (miros aliaceu), acidul cianhidric,
nitrobenzenul, benzaldehida (ultimele trei substanțe având miros de migdale amare), etc.
Determinarea pH-ului probei de analizat. Dacă proba are pH bazic, este un indiciu al
intoxicației cu amoniac sau altă substanță cu caracter bazic sau debutul procesului de putrefactive.
Dacă pH-ul alcalin persistă și după fierbere, este un indiciul unei intoxicatii cu substante alcaline de
exemplu hidroxizi sau carbonate. Reacția acidă este un indiciu de intoxicație cu xenobiotice acide.
Analiza probei cu hârtiile indicatoare indică prezența unor toxici gazoși. Pentru fiecare
toxic suspectat în parte, există un set de hârtii reactive indicatoare pe care se efectuează această
probă. În cazul suspectării unei intoxicații cu hidrogen sulfurat sau amoniac este foarte important să
se diferențieze aceste intoxicații de procesul de putrefacție.

Subcapitolul 3.2.2. Exemple: succesul și insuccesul protejării de substanțe toxice

Protecția personalului cât și a bunurilor materiale de orice natură împotriva acțiunii
vătămătoare a substanțelor toxice constă în evitarea contactului direct cu acestea. Aceasta se poate
realiza prin izolarea în camera de locuit și adăposturi etanșe, a căror atmosferă să rămână nepoluată
cu substanþe toxice. Adăpostirea în spații închise ermetic rămâne o măsură absolut utilă. Protecția
persoanelor care trebuie să acționeze în zona contaminată se va realiza prin utilizarea mijloacelor
individuale de protecție, speciale sau simple, cu ajutorul căror se protejează corpul de un eventual
contact nemijlocit cu substanțele toxice de luptă.
În afara protecției individuale prin adăpostire se mai au în vedere următoarele:
- înștiințarea și alarmarea populației despre iminența unui atac chimic;
- crearea unor rezerve de apă și alimente, ferite de contactul direct cu substanțele toxice;
- protejarea altor bunuri prin adăpostire, dispersare și acoperire (etanșare);
- cercetarea zonelor contaminate în urma utilizării armelor chimice pentru a stabili natura
substanțelor toxice, concentrația lor în aer și gradul de contaminare a terenului;
- decontaminarea terenului, clădirilor, instalațiilor, personalului, animalelor, mijloacelor de
transport etc.
Deoarece substanțele toxice se caracterizează printr-o mare toxicitate este absolut necesar ca
la semnalizarea prezenței substanțelor toxice de luptă să se îmbrace de urgență mijloacele de
protecție individuală și în primul rând masca contra gazelor, pentru a proteja în cel mai scurt timp
aparatul respirator, ochii și aparatul gastrointestinal. De asemenea, se recomandă ca pe timpul

19
atacului cu substanțe toxice de luptă și după, să nu se consume alimente sau apă contaminate sau
posibil a fi contaminate.
La descoperirea indiciilor folosirii de către inamic a S.T.L. : se îmbracă imediat mijloacele
individuale de protecție și în primul rând masca contra gazelor; grăbiți-vă spre cele mai apropiate
adăposturi sau încăperi de locuit etanșate.
Pe timpul deplasării prin terenul contaminat:
 urmați îndrumările marcate pe indicatoare;
 dacă nu sunt, căutați să ieșiți din terenul contaminat, perpendicular pe direcția vântului ;
 deplasați-vă cât se poate de repede, fără să alergați, organizat, fără a ridica praful și fără a cr
ea panică;
 nu vă rezemați de clădiri și nu atingeți obiectele înconjurătoare;
 nu veniți în contact cu picături de lichid sau urme de praf de pe obiecte necunoscute;
 nu scoateți mijloacele individuale de protecție fără dispoziția organelor de protecție civilă;
 evitați deplasarea prin râpe, văi, mlaștini, tunele sau alte locuri adânci, închise, unde, de reg
ulă este posibilă acumularea STL;
 treceți prin parcuri, grădini, pajiști, câmpuri, cu prudență, pentru că STL se pot depune pe ra
muri, frunze sau iarbă;
 în cazul descoperirii de picături sau urme de STL pe piele, îmbrăcăminte sau încălțăminte,
mijloacele de protecție sau dacă simțiți primele simptome ale intoxicării cu STL procedați la
fel ca și în cazul utilizării trusei sanitare;
 străduiți-vă pe cât posibil, să acordați ajutorul necesar victimelor, copiilor, bătrânilor, invaliz
ilor.
După ieșirea din raionul contaminat chimic :
- examinați cu atenție pielea, îmbrăcămintea, mijloacele de protecție și obiectele din jur pent
ru a descoperi eventualele picături de STL;
- dacă se descoperă asemenea picături, procedați ca mai înainte: îngropați compresele (cârpe
le) folosite;
- efectuați decontaminarea;
- pe timpul acestei activități este interzis să se bea, să se fumeze sau să se primească hrană.

Succesul protejării de
substanțele toxice constă în
rapiditatea acțiunilor. Nu
pierde nici o secundă.

[5]

20
Dacă ipritul nu este eliminat la în timp util,
peste căteva ore locul unde au căzut
picăturile va deveni roșu, apoi vor apărea
bule cu lichid.

[5]

[5]
21
 CONCLUZIE
"Utilizarea duală" în care tehnologiile folosite pentru dezvoltarea şi producerea armelor
chimice sunt foarte asemănătoare cu acelea care vor fi necesare pentru cercetarea în domeniul
sănătăţii umane sau veterinare şi producția din industria agricolă, a creat multe schimbări.
Tehnologiile implicate în aplicarea pesticidelor, de exemplu, pot fi foarte uşor adaptate
pentru folosirea aerosolilor ce conțin agenţi biologici.
Verificările, inspecţiile şi construirea măsurilor de creşterea încrederii au avut un succes
limitat dar eforturile depuse continuă să întărească convențiile.
Pericolul ca agenții chimici să fie folosiți de forțele ostile continuă să fie o preocupare
militară. De altfel, măsurile protective personale şi sistemele de detecţie a mediului înconjurător vor
asigura o protecție satisfăcătoare pentru forțele militare în aproape toate scenariile în care se implică
folosirea agenților chimici descrişi în lucrare.
Urmarea scrupuloasă a procedurilor de decontaminare va reduce posibilitatea unor lezări
ulterioare şi va permite personalului medical să acorde îngrijirile medicale adecvate victimelor.
Scenariile viitorului vor fi complicate prin folosirea posibilă a agenţilor multipli, sau prin
folosirea agenților chimici şi replicanţi şi/sau a toxinelor lor care au fost atent selecționați pentru
stabilitatea şi capacitatea lor de a genera simptome specifice. Efectele asupra sănătății pot fi
potențate.
De aceea din perspectivă medicală, detecţia necesită disponibilitatea unor teste rapide de
diagnostic pentru a evalua îmbolnăvirile ce vor rezulta din folosirea agentilor multipli.
Indiferent de calea pe care se obține detectarea prezenței unui singur agent poate să nu fie
adecvată, atât timp cât detectoarele pot detecta doar ceea ce au fost destinate să detecteze. Agenții
chimici clasici descrişi mai sus constituie doar o parte a preocupărilor, în special în ceea ce priveşte
rapida disponibilitate, toxicitatea crescută și componenții industriali.

22
BIBLIOGRAFIE
1. Ellison D.H. Handbook Of Chemical And Biological Warfare Agents. London, 2000. 513 p.
2. Mogos Gheorghe. Toxicologie clinica. Fiziopatologie, diagnostic, tratament (volumul 1). Ed
itura: Medicala, 1988.
3. Mogos Gheorghe. Toxicologie clinica. Intoxicatii nemedicamentoase (volumul 2). Editura:
Medicala, 1990.
4. Sartori M. The war gases, chemistry and analysis. New York, D. Van Nostrand, 1939. 364
p.
5. Saunders B. Ch. Some aspects of the chemistry and toxic action of organic compounds
containing phosphorus and fluorine. With a foreword by Alexander Todd. Cambridge [Eng.]
: Unversity Press, 1957. 245 p.
6. Senet J.-P. The recent advance in phosgene chemistry. т.1 Groupe SNPE, 198 p.
7. Горчаков А. Д. Как действовать в условиях применения ядерного, химического и
бактериологического оружия. Москва: Военное Издательство Министерства Обороны
СССР, 1963.
8. Гражданская оборона. Под общ. ред. В.А. Пучкова; МЧС России. М.: ФГБУ ВНИИ
ГОЧС (ФЦ), 2016. 377 с.
9. Демчук О.Н., Пасынкова О.А., Фирстова О.И., Литовка П.И. Случай смертельного
отравления продуктами пиролиза гексахлормеламина в аэрозольной фазе. Избранные
вопросы судебно-медицинской экспертизы. Хабаровск, 1998. №1. c. 14-16.
10. Еланский Н. Н. Военно-полевая хирургия. М.: Медгиз, 1942.
11. Зимина Л.Н., Михайлова Г.В., Казачков В.И., Бялик И.Ф., Звездина М.В.
Патоморфология раневого процесса при ранении химическим снарядом и
идентификация частиц хлорацетофенона в гистологических срезах. Матер. IV
Всеросс. съезда судебных медиков: тезисы докладов. Владимир, 1996. №1. c. 78-79
12. Имангулов Р. Медицинская служба и защита от оружия массового поражения в
подразделениях. Москва: Издательство Воениздат, 1988 г, с.30-53.
13. Кирюшин В.А., Моталова Т.В., Сафонкин С.В., Шмидт Г.В. Токсикология химически
- опасных веществ и мероприятия в очагах химического поражения. Учебное пособие
для студентов лечебного, медико-профилакгического, стоматологического,
фармацевтического факультетов. ГОУ ВПО «Рязанский государственный
медицинский университет имени академика И.П. Павлова» МЗ РФ. Рязань: РГМУ,
2004. 163 с.
14. Круглов В.А., Бабовоз С.П., Пилипчук В.Н. и др. Защита населения и хозяйственных
объектов в чрезвычайных ситуациях. Радиационная безопасность. Минск: Амалфея,
2003. 368 с.
15. Лощилов А. К., Нестеров В. П. Тактическая подготовка. Оружие массового
поражения и защита от него. М.: Воениздат, 1969.
16. Мальцев А.Е., Кофан А.В., Мельников В.С. Воздействие газового оружия
самообороны на кожу лица и орган зрения. Матер. IV Всеросс. съезда судебных
медиков: тезисы докладов. Владимир, 1996. №1. c. 69-70.
17. Молчанов Н. С. Военно-полевая терапия (Руководство для студентов медвузов и
врачей) : Допущено отделом медицинских учебных заведений и кадров Министерства
здравоохранения СССР в качестве учебника для студентов медицинских институтов.
М.: Медгиз, 1961. 235 с.
18. Никифоров М.И. Токсикология психо - и физикохимикатов : учебное пособие для
слушателей и врачей. Куйбышев: Военно-медицинский факультет при Куйбышевском
государственном медицинском институте, 1970. 62 с.
19. Оружие массового поражения и способы защиты от него. Учебник для офицеров.
Военное Москва: Издательство Министерства Обороны СССР, 1966. Под
руководством Давиденко В.И.

23
20. Супотницкий М.В. Биологическая война. Введение в эпидемиологию искусственных
эпидемических процессов и биологических поражений. Библиотека БЖД и ЧС. М.:
Медицина, 2013. 601 с.
21. Учебник сержанта мотострелковых подразделений. Под общей редакцией генерал-
майора Т. Ф. Реyкова. М.: Воениздат, 1980.
22. Франке 3., Франц П., Варнке В. Химия отравляющих веществ. Т. 2. Пер. с нем., под
ред. акад. И.Л. Кнунянца и д-ра хим. наук.Р. Н. Стерлинг. М., «Химия», 1973. 404 стр.
23. Ядерное оружие. Пособие для офицеров. Издание четвертое, переработанное и
дополненное. М.: Воениздат, 1987. 168 с.
24. Acid Drug Abuse Side Effects, Symptoms, and Addiction Treatment
https://drugabuse.com/drugs/hallucinogens/lsd/
25. Case Definition: 3-Quinuclidinyl Benzilate (BZ)
https://emergency.cdc.gov/agent/bz/casedef.asp
26. Blister agent
https://en.wikipedia.org/wiki/Blister_agent
27. CB military symbol
https://en.wikipedia.org/wiki/CB_military_symbol
28. Chemical warfare
https://en.wikipedia.org/wiki/Chemical_warfare
29. Chemical weapon
https://en.wikipedia.org/wiki/Chemical_weapon
30. Chloropicrin
https://en.wikipedia.org/wiki/Chloropicrin
31. Incapacitating agent
https://en.wikipedia.org/wiki/Incapacitating_agent
32. Nerve agent
https://en.wikipedia.org/wiki/Nerve_agent
33. Tear gas
https://en.wikipedia.org/wiki/Tear_gas
34. Laboratory examination in nerve agent intoxication
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24592745/
35. Боевые отравляющие вещества
https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%91%D0%BE%D0%B5%D0%B2%D1%8B%D0%B5_
%D0%BE%D1%82%D1%80%D0%B0%D0%B2%D0%BB%D1%8F%D1%8E
%D1%89%D0%B8%D0%B5_
%D0%B2%D0%B5%D1%89%D0%B5%D1%81%D1%82%D0%B2%D0%B0
36. Хлорпикрин https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A5%D0%BB%D0%BE
%D1%80%D0%BF%D0%B8%D0%BA%D1%80%D0%B8%D0%BD
37. Adamsit
https://www.cdc.gov/niosh/ershdb/emergencyresponsecard_29750017.html
38. Facts About Nerve Agents
https://www.health.ny.gov/environmental/emergency/chemical_terrorism/
nerve_agents_general.htm
39. A complete, evidence-based review on novichok poisoning based on epidemiological
aspects and clinical management
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9905702/

24