Sunteți pe pagina 1din 20

Instituția publică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

„Nicolae Testemițanu”
Catedra medicină militară și a calamităților

Referat

Tema: Studiu de caz: Consecințele medico-sociale ale


catastrofei nucleare de la Cernobîl 26.04.1986

Conducător: DUMITRAȘ Vasile


conferențiar universitar,
colonel medic (r)

Efectuat: ȚURCAN Corina


studentă anul IV,
Medicină, Gr. M1410
Ce lecţie de istorie naturală!
Ce armonios avansează
Natura în locurile din care se
retrage Omul!
Valeriu Butulescu
 La 26 aprilie 1986 reactorul nuclear nr.4 al centralei
atomice de la Cernobâl a fost distrus. O cantitate de
radioactivitate de ordinul a ~300 MCi a fost eliberată în
atmosferă timp de circa 10 zile.

 S-a determinat o contaminare într-o măsură semnificativă a


unei zone de 150 000 km2, în care intra teritorii ce aparţin
Belarusiei, Ucrainei şi Federaţiei Ruse.

 S-a înregistrat o creştere detectabilă a radioactivităţii în


cea mai mare parte a Europei.

 Accidentul nuclear de la Cernobâl (ANC) are doua


componente: explozia reactorului nuclear RBMK nr.4 şi
afectarea sănătăţii din cauza radioactivităţii eliberate.
Sindromul acut de iradiere

(SAI) este o afecţiune


determinată de expunerea la
doze mari de radiaţie ionizantă
ce penetrează ţesuturile pe o
perioadă de timp scurtă
(câteva minute). Semnele şi
simptomele sunt nespecifice,
iar evoluţia este tipică, cu
patru faze distincte:
1. Etapa prodromală începe după câteva minute sau uneori câteva zile după
iradiere (în funcţie de doză). Simptomele sunt: greaţa, anorexia, vărsături,
astenie, diaree, uneori poate fi febră, semne de insuficienţă respiratorie,
obnubilare sau hiperexcitabilitate. Această fază durează câteva zile.

2. Faza de latenţă semnifică revenirea la o stare de sănătate aparentă şi durează


câteva săptămâni.

3. Stadiul de boală manifestă cuprinde mai multe tipuri de evoluţie clinică, a


căror gravitate este direct proporţională cu doza. Există trei forme clasice:
a. sindromul hematopoietic, caracterizat de pancitopenie, principalele cauze de
deces fiind hemoragia şi infecţia.
b. sindromul gastro-intestinal, cu diaree severă, febră şi dezechilibrele
hidroelectrolitice consecutive.
c. sindromul ce corelează afectarea sistemului nervos central cu cea a aparatului
cardiovascular, în care leziunile sunt ireversibile. Moartea survine în câteva zile de
la expunere. Simptomele variază de la agitaţie extremă, greaţă, vărsături
incoercibile, diaree, până la confuzie, obnubilare şi comă.

4. Convalescenţa poate dura de la câteva săptămâni până la doi ani,


însă majoritatea pacienţilor care nu se însănătoşesc în primele luni decedează.
Elementele radioactive

•Izotopii radioactivi de iod, cu timpi scurţi de înjumătăţire (I-131


cu T1/2 = 8 zile, I-132 cu T1/2 = 2,4 ore şi I-133 = 20,8 ore)

•Cesiu-134 şi Cesiu-137 (T1/2 = 30 de ani)

•Stronţiu-90 (T1/2 = 50 de ani)

•Plutoniu-239 (T1/2 = 24.000 de ani)


Efectele negative asupra ţesuturilor:

instabilitatea structurii chimice

substanţele radioactive se descompun

se formează noi elemente

eliberează energie sub formă de radiaţii ionizante

produce radicali liberi la nivel celular

Izotopii de iod se concentrează la nivelul tiroidei,


realizând niveluri de 200 de ori mai mari decât în alte
ţesuturi.
Dezvoltarea cancerelor

1. Cancerul glandei tiroide


 Incidența cancerul tiroidian a crescut dramatic în toate cele trei
țări, așa cum era de așteptat datorită eliberării unor cantități mari
de iod radioactiv (131I) în urma catastrofei de la Cernobîl.

 Înainte de accident, apariția cancerului tiroidian în rândul copiilor


și adolescenților a fost în medie de 0,09 cazuri la 100.000. După
1990, frecvența apariției a crescut la 0,57-0,63 la 100.000.

 Majoritatea sunt cancere papilare, mai agresive decât cele care


apar în mod obişnuit. În cele mai multe cazuri dau metastaze în
ganglionii latero-cervicali, 30% metastazează la nivel pulmonar.

 Ingestia imediată de iodură stabilă saturează glanda tiroidă,


blocând astfel fixarea 131I cancerigen pe această glandă.
2. Leucemia
 Primele rate mari de leucemie acută au fost observate în rândul
lichidatorilor bieloruși, observate în 1990-1991.
 Leucemia copilariei în regiunea Tula, în perioada post-Cernobîl a
depășit ratele medii pentru Rusia, în special la copiii cu vârste
între 10-14 ani.

3. Alte tipuri de cancer


 A fost observată o creștere a numărului de pacienți care suferă de
cancer al căilor respiratorii în zonele cele mai contaminate din
regiunea Kaluga.
 Din 1995, excesele de cancere ale stomacului, plămânilor, sânului,
rectului, colonului, glandei tiroide, măduva osoasă și sistemul
limfatic au fost, de asemenea, detectate în sud-vestul aceleiași
regiuni.
 Cancerul sistemului nervos central au fost detectabile la copii în
perioada 1990-1994.
Dezvoltarea afecțiunilor non-maligne
1. Sistemul respirator
Expunerea sistemelor respiratorii la materialele radioactive eliberate
în urma accidentului, a avut loc prin două căi majore:

o În fazele timpurii ale eliberării radioactive s-au format aerosoli


cu dimensiuni diferite "particule fierbinți" solide și lichide,
împreună cu radionuclizi sub formă gazoasă au determinat
pătrunderea pe cale inhalatorie, aceasta fiind și cea mai
semnificativă.
o Ulterior, iradierea exterioară din materialul depus a fost
considerată altă cale de expunere la nivelul sistemului respirator.

o Bronhopneumopatia cronică obstructivă și astmul bronșic au fost


raportate ca fiind cele mai importante motive de mortalitate,
morbiditate și invaliditate.
2. Sistemul cardiovascular
o Unele studii susţin că Cesiu-137, izotopul cel mai frecvent întâlnit
în zonele contaminate, se concentrează la nivelul miocardului,
determinând diverse tulburări de ritm şi cardiomiopatii.
o A mai fost semnalată creşterea prevalenţei hipertensiunii arteriale.

3. Sistemul imun
o Sondajele privind imunitatea celulară și umorală au arătat că
modificările imune care apar în cazul copiilor expuși cronic la
radiații depind de radionuclizii implicați: s-au constatat efecte
diferite cu expunerea la echivalenți radiologici ale stronțiului,
cesiului și altor radionuclizi.

o Imunitatea scăzută sa manifestat prin reducerea numărului de


leucocite, activitatea limfocitelor T și celulelor T-killer, precum și
a trombocitopeniei, și diferite forme de anemie.
4. Sistemul urogenital și reproductiv

o În perioada 1988-1999, bolile sistemului urogenital s-au dublat în


rîndul populației care mai trăiau în cele mai contaminate teritorii
din Ucraina.

o O creștere de 3 ori a bolilor inflamatorii interne, tulburările ciclului


menstrual și tumorile ovariene au fost raportate la femeile expuse.

o Altele regiuni contaminate, au raportat atât infertilitatea cât și


impotența masculină, tulburări bine evidențiate după accident.
Modificările structurale ale tubilor seminiferi și tulburările
producției de spermă au fost raportate la trei sferturi dintre bărbații
investigați în regiunea Kaluga din Rusia.

o Se afirmă că acumularea Cesiului-137 1a nivelul placentei a dus la


creşterea numărului de avorturi spontane şi la dublarea cazurilor
de retard mintal prin suferinţă fetală.
Efectele medico-biologice ale accidentului nucleara de
la Cernobîl asupra RM
 În Republica Moldova există două categorii de suferinzi în urma
acţiunii radiaţiei ionizante de la ANC. Mai reprezentativ este
grupul PDCANC (participanţii la diminuarea consecinţelor
accidentului nuclear de la Cernobâl) , constituind 3500 de
persoane. A doua categorie o alcătuieşte 306 persoane evacuate.

 Pentru o evaluare exactă a influenţei dozelor mici de radiaţie


ionizantă asupra populaţiei Republicii Moldova, în special, a
PDCANC, a fost necesară efectuarea unui studiu mai amplu al
efectelor medico-biologice tardive la aceşti pacienţi.

 Scopul lucrării a fost depistarea particularităţilor clinice,


imunologice şi citogenetice la PDCANC, locuitori ai RM şi la
copiii lor.
Rezultate şi discuţii. Studiul clinic al structurii morbidităţii generale
a PDCANC a depistat dereglări ale:
 sistemului cardiovascular (hipertensiune arterială, cardiopatie
ischemică, cardiomiopatie),
 patologii ale tractului digestiv (maladie ulceroasă, gastrită
cronică, hepatopatii, colecistopatie cronică, ciroză hepatică)
 patologii psihoneurologice (distonii neurocirculatorii)

Coroborarea rezultatelor investigaţiilor efectuate cu datele selectate


din fişele medicale ale PDCANC, până la participarea la diminuarea
acţiunii consecinţelor ANC, a relevat o sporire a morbidităţii
generale de 3-4 ori
Frecvenţa maladiilor depistate la pacienţii participanţi la
diminuarea consecinţelor accidentului nuclear de la Cernobâl (%)
Coroborarea frecvenţei de afectare a sistemelor şi a organelor interne la
pacienţii PDCANC înainte şi după participarea la diminuarea acţiunii
consecinţelor accidentului nuclear de la Cernobâl ( %)
Analiza coraportului nivelului expresării antigenilor CD4+ , CD8+
şi CD3+ a permis depistarea a 3 tipuri de reacţii imunologice:

INSUFICIENT TENSIONAT BALANSAT

sporirea T- nivelului
expresarea
limfocitelor expresării
incompletă a
circulatorii, CD4+ , CD8+
antigenilor
coexpresând puțin diminuat
CD4+ şi CD8+
CD4+ şi CD8+ faţă de normă
corelat cu
a fost mai
preponderenţa nu s-a
caracteristică
depistării ulcerului determinat
patologia cronică,
stomacal şi a celui predominarea
în primul rănd,
duodenal la unei patologii
hepatitele
PDCANC
Anomalii genetice și aberații cromozomiale
 Investigaţiile citogenetice ale populaţiilor limfocitare au
depistat deteriorarea aparatului ereditar la PDCANC,
exprimată prin sporirea frecvenţei aberaţiilor la nivelul
genomului, al cromozomilor şi al cromatidelor, cu
predominarea celor de tip cromozomial.

 Analiza citogenetică
a descendenţilor
PDCANC a depistat
deteriorarea
aparatului
cromozomial.
Concluzii

 Accidentul de la Cernobîl, având în același timp unele


caracteristici comune cu celelalte evenimente
catastrofale la nivel mondial, este pînă acum unic.

 “Fukushima este un incident foarte, foarte serios,


dar Cernobîl a fost o catastrofa!” Francis Livens,
reprezentantul Institutului Dalton

 Această generație a văzut începutul ei, dar este puțin


probabil să vedem sfârșitul ei.

S-ar putea să vă placă și