APROB

Comandant companie 2 infanterie motorizată

căpitan Ianăc DELI
„_____”________________________ 2016

Plan – conspect
al desfăşurării şedinţei cu efectivul
plutonului 1 infanterie

DISCIPLINA: Pregătirea tactică

TEMA 3 : Grupa în ofensivă.

ŞEDINŢA 1: Acţiunile grupei în timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul,

ocuparea poziţiei iniţiale pentru ofensivă şi pregătirea atacului. Trecerea la atac din
tranşee nimicirea inamicului în timpul atacului. Trecerea barajelor şi alte sectoare minate.
Lupta în tranşee şanţurile de comunicaţii; ajutorul reciproc cu vecinii, nimicirea
inamicului cu foc, grenade şi în lupta corp la corp. Cucerirea obiectivului atacat.
Respingerea contraatacului inamicului.

SCOPUL EDUCATIV ŞI DE ÎNVĂŢĂMÎNT:

1. De a da militarilor cunoştinţe despre acţiunile grupelor în ofensivă din starea
contactului nemijlocit cu inamicul
2. Educarea şi organizarea la militari a patriotismului.

METODA DIDACTICĂ: explicare, lămurire, demonstrare.

FORMA DE ORGANIZARE: şedinţă practică.

DURATA: 100 min.

LOCUL DE DESFĂŞURARE: teren.

ASIGURAREA MATERIALĂ: Plan conspect .

BIBLIOGRAFIE: Manualul grupei de infanterie.

Nr.
Întrebări instructive şi esenţa conţinutului
d/r

I PARTEA ÎNTRODUCTIVĂ
10
80
1. primesc raportul şi salutul.
10
2. controlez prezenţa efectivului şi gătinţa pentru şedinţă.
3. înlăturarea neajunsurilor depistate.
4. controlul însuşirei tmei precedente
5. anunţ tema şedinţei, scopurile, modul de prelucrare a întrebărilor de
studiu şi măsurile de siguranţă

PARTEA DE BAZĂ
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când
acesta a avut timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un dezvoltat
II sistem de lucrări genistice şi de baraje, precum şi în cazul în care reţeaua de
comunicaţii din adâncime către linia frontului este slab dezvoltată sau
impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea poziţiei de plecare şi
poate avea loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul sau
prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse din adâncime.
Art. 191. Pentru plecarea la ofensivă se folosesc tranşeele, şanţurile
şi locaşurile de tragere, şanţurile de comunicaţie şi adăpostirile existente
sau cele care se amenajează pe timpul pregătirii luptei. Poziţiile de plecare
la ofensivă se ocupă în ascuns şi, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă. Pe poziţia de plecare la ofensivă se organizează sistemul
de foc şi cooperarea, se maschează minuţios lucrările, respectîndu-se
regimul de luptă anterior ocupării acesteia, se iau măsuri pentru respingerea
acţiunilor ofensive şi încercărilor de infiltrare ale inamicului.
Art. 192. Poziţia de plecare la ofensivă a plutonului este fâşia de
teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime variabilă, în
funcţie de dispozitivul adoptat, în medie de 100 – 150 m. Ea trebuie să
asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de
foc ale inamicului în special a celor nucleare, biologice, chimice,
incendiare şi să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.
La grupa de infanterie adâncimea poziţiei de plecare la ofensivă este
de la aliniamentul locaşurilor individuale până la locul poziţiei TAB sau
MLD, având valori de până la 100 m în adâncime şi 50 – 100 m de front.
Art. 193. Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de regulă, în
timpul nopţii, folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente.
Lucrările trebuie mascate până în zorii zilei. Când se trece la ofensivă din
apărare, cu sau fără regruparea forţelor, TAB sau MLD pleacă la atac, de
regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării.
Art. 194. Ocuparea poziţiei de plecare se face succesiv, începând cu
armamentul greu, astfel încât forţele să realizeze în ascuns dispozitivul de
luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul stabilit.
Art. 195. Ofensiva (atacul) începe cu pregătirea de foc, care constă în
totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executată în mod unitar, prin
surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul producerii unor
pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace, elementelor de conducere
şi sistemului de lovire prin foc al inamicului îndeosebi în sectorul de rupere
sau pătrundere în dispozitivul acestuia.
Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi
depinde de: procedeul de trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului;
misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie realizat; de
numărul gurilor de foc participante.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de
foc a atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor de
lovire.
În ultima parte a pregătirii de foc, militarii plutonului (grupei)
execută foc pentru nimicirea obiectivelor descoperite.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul trebuie dusă cu toată
fermitatea, iar inamicul trebuie nimicit atît pe timpul pregătirii de foc, cît şi
pe timpul atacului.
Art. 196. Ofensiva din mişcare constă în deplasarea subunităţilor din
raionul iniţial spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în
dispozitiv premergător de luptă şi de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor
acestuia trecute în grabă la apărare. Se execută cu succes, îndeosebi, cînd
pe timpul pregătirii de foc s-a reuşit să se scoată din luptă majoritatea
mijloacelor antitanc ale inamicului.
Art. 197. Ofensiva din mişcare la care participă plutonul se execută
în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite sau
pregătite în grabă, cu scopul câştigării de timp în vederea exploatării unei
situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu succes;
acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea în acţiune
şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile inamicului şi se
bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale forţelor proprii;
timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la nimicirea
inamicului înainte ca acesta să poată să se concentreze sau să-şi
îmbunătăţească sistemul defensiv; durata recunoaşterilor va fi extrem de
redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci când există
suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se
dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizare a inamicului.
Art. 198. Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se stabilesc: raionul
iniţial; itinerarul de deplasare; punctul iniţial; aliniamente(puncte) de
desfăşurare pe coloane; aliniamentul de desfăşurare pentru atac şi cel de
debarcare, precum şi aliniamentul de siguranţă .
Art. 199. Raioanele iniţiale în vederea executării atacului sunt
utilizate pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ
ale forţelor atacatoare care urmează să fie reorganizate pentru luptă şi (sau)
deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se dispun, pe cât posibil, în
afara bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor
de atac spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu
uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a posibilităţilor de
mascare.
În raionul iniţial, care poate fi situat la 20-40 km de aliniamentul de
contact, comandanţii dispun subunităţile în ascuns, de-a lungul şi în
apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi
mascare ale terenului (văi, rîpe, tufărişuri, păduri). În raion se amenajează
adăposturi şi adăpostiri pentru personal, tehnică militară şi materiale.
Art. 200. Itinerarele de deplasare sunt traseele urmate de forţele
proprii din raioanele iniţiale spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac.
Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată, desfăşurarea forţelor pe
subunităţi pe aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe aliniamentul
de atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau similară cu
cea avută la plecarea din raionul iniţial.
Art. 201. Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea simultaneităţii
atacului limitei dinainte a apărării se fixează:
a) punctul iniţial - la o depărtare faţă de raionul iniţial care să
asigure încolonarea unei subunităţi cu mijloacele primite în sprijin şi poate
fi 5 – 10 km;
b) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii – la 4-6
km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
aruncătoarelor, tunurilor şi tancurilor care execută foc concentrat prin
trageri prin ochire directă;
c) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2-3
km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor
antiblindate, mitralierelor, tunurilor şi tancurilor care execută trageri prin
ochire directă;
d) aliniamentul de atac se stabileşte cât mai aproape de limita
dinainte a apărării inamicului, de regulă, pînă la 600 m faţă de inamic; pe
acest aliniament subunităţile din eşalonul întîi trebuie să ajungă simultan
desfăşurate în dispozitiv de luptă;
e) aliniamentul de debarcare se stabileşte când se execută ofensiva
cu infanteria în dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie cât mai
aproape de aliniamentul de atac, ferit de observarea inamicului şi de focul
executat prin tragere prin ochire directă;
f) aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o distanţă variabilă faţă
de limita dinainte a apărării inamicului, pe care forţele nu au voie să-l
depăşească decât după terminarea pregătirii de foc al atacului şi trecerea la
sprijinul de foc al ofensivei;
Art. 202. Ora atacului (ora „C”), este ora atacului limitei dinainte a
apărării şi în raport cu care se organizează toate activităţile legate de
începerea ofensivei. Ora „C” se comunică de către comandantul
subunităţilor subordonate cu 1-2 ore înainte de începerea deplasării.
Art. 203. Deplasarea spre limita dinainte a apărării se execută în
cadrul eşalonului superior. Pentru asigurarea deplasării organizate şi
executarea simultană a atacului se va urmări trecerea la timp pe la punctul
iniţial şi aliniamentele de coordonare, desfăşurarea pe coloane de plutoane,
debarcarea de pe autovehicule şi realizarea dispozitivului de luptă cît mai
aproape de limita dinainte a apărării inamicului, folosindu-se acoperirile
din teren.
Art. 204. Când se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos, infanteria
debarcă din TAB sau MLD în locul stabilit, se deplasează prin salturi sub
sprijin reciproc de foc spre limita dinainte a apărării inamicului, timp în
care comandanţii precizează misiunile de luptă.
Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se apropie de limita dinainte a
apărării inamicului pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
Art. 205. Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial (de plecare) şi se
precizează pe timpul apropierii subunităţilor de limita dinainte a apărării
inamicului.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor, sur-
prinderea inamicului, vulnerabilitate redusă faţă de loviturile şi focul
acestuia.
 Obiectivul de atac al subunităţilor se stabileşte în funcţie de tăria
apărării pe direcţia lor de acţiune şi de gradul de neutralizare a
armamentului antitanc, fiind uneori mai adînc decît în ofensiva din contact
nemijlocit.

Art. 206. Manevra în ofensivă constă în deplasarea forţelor şi

mijloacelor proprii în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă în timp şi
spaţiu pentru a obţine un avantaj în raport cu inamicul.
Printr-o manevră reuşită se obţine surprinderea şi dezorganizarea
inamicului, dezvoltarea succesului, amplificarea libertăţii de acţiune şi
protecţia forţelor proprii.

Art. 207. În ofensivă manevra de forţe şi mijloace ale plutonului

(grupei) se execută în scopul deplasării rapide şi organizate a grupelor
(militarilor) pentru crearea celei mai favorabile grupări pe direcţia de atac,
schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta, intensificarea atacului în
adâncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului
inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt.

Art. 208. Formele de manevră la care participă plutonul (grupa) în

ofensivă sunt: mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, atacul frontal,
învăluirea, întoarcerea, infiltrarea şi manevra pe verticală.
Mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi
invers constă în deplasarea executată cu subunităţile din adâncimea
dispozitivului de luptă, cu tehnica militară şi uneori,o parte din forţele de pe
limita dinainte, pentru respingerea loviturilor executate de inamic,
dezvoltarea ofensivei pe direcţii pe care inamicul nu se aşteaptă.

Atacul frontal constă în producerea de pierderi cât mai mari

inamicului, prin ruperea apărării sale şi crearea de breşe în dispozitivul lui
de apărare, care să asigure în continuare libertatea de folosire a celorlalte
forme de manevră în scopul nimicirii pe părţi a acestuia şi dezvoltării în
ritm rapid a ofensivei; ea se execută, de regulă, atunci când apărarea
inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite şi există realizat un
raport de forţe favorabil forţelor proprii pe direcţiile principale de acţiune.

Când nu există posibilitatea de manevră asupra nici unui flanc al

inamicului, plutonul înaintează direct prin salturile succesive ale grupelor
(pe echipe sau toată grupa), sub sprijin reciproc de foc.

Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale subunităţilor

proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri ale
dispozitivului inamicului, în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor sale.
Între acţiunile frontale şi cele de flanc trebuie să existe cooperare şi
legătură de foc neîntrerupte.

Întoarcerea este forma de manevră prin care se angajează inamicul de

front cu o parte din subunităţile, în timp ce majoritatea forţelor şi
mijloacelor acţionează în flancul sau spatele dispozitivului acestuia, pe o
adâncime mai mare, cu scopul de a ataca forţele de angajare ulterioară sau
rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-l să ducă acţiuni de luptă şi în
alte direcţii decât pe direcţia frontului; între forţele care duc acţiuni frontale
şi cele care execută întoarcerea nu există legătură de foc; o atenţie
 deosebită se acordă cooperării şi sprijinului de foc pentru nimicirea
inamicului încercuit; cele mai bune rezultate pot fi obţinute prin întoarcerea
ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.
Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei de întoarcere
fie în cadrul grupării de forţe care angajează inamicul de front, fie în cea
care acţionează în flancul sau spatele acestuia.

Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în dispozitivul

inamicului, individual sau în grupuri mici sau pe deasupra, fără a fi
descoperite.
Scopurile infiltrării pot fi: atacarea inamicului în punctele slabe;
ocuparea punctelor importante din teren dispuse sau distrugerea unor
obiective vitale din adâncimea dispozitivului inamicului; obţinerea de
informaţii; pentru hărţuirea şi destabilizarea inamicului sau pentru atacarea
rezervelor acestuia.
Plutonul de infanterie participă la executarea infiltrării în cadrul
eşalonului superior şi îndeplineşte misiunile stabilite de către comandantul
acestuia .

Manevra pe verticală nu este specifică eşalonului pluton; ea se

execută când eşalonul superior dispune de resursă de aviaţie pentru
utilizarea forţelor aeromobile, în scopul de a favoriza acţiunile forţelor de
pe direcţiile principale; se foloseşte în mod frecvent, concomitent cu
celelalte forme de manevră.
Plutonul poate fi destinat să acţioneze în cadrul forţelor aeromobile
din cadrul eşalonului superior.
Art. 209. Plutonul (grupa) poate să desfăşoare acţiuni specifice
ofensivei: urmărirea, lupta de întîlnire, ieşirea din încercuire, cercetarea
prin luptă, atacul demonstrativ.
Art. 210. Urmărirea constă în înaintarea rapidă a forţelor proprii pe
direcţiile de retragere ale inamicului şi pe cele paralele cu acestea în scopul
de a-i intercepta căile de retragere, a-l nimici şi captura pe acesta.
Urmărirea poate fi de front, paralelă, din aer şi combinată; se adoptă
mai frecvent la începutul retragerii, pe timp de iarnă şi când reţeaua de
comunicaţii nu este dezvoltată.

SECVENŢA FINALĂ
- fac bilanţul şedinţei;
- aduc la cunoştinţă notele;
- pun sarcini pentru studiul individual;
- anunţ tema şi şedinţa următoare.
III
Conducătorul şedinţei : _______________________________________