INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

” Alexandru cel Bun ”

CATEDRA TACTICA GENERALĂ

PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ

ÎN OFENSIVĂ

(Material didactic)

Chişinău - 2006
 În prezentul material didactic sînt reflectate noţiunile de bază privind modul de
întrebuinţare a plutonului de infanterie motorizată în lupta de ofensivă.
Materialul didactic de faţă este elaborat în conformitate cu cerinţele
Regulamentului de luptă a trupelor de uscat, programului de învăţămînt la disciplina
“Tactica Generală”.
Prezentul material didactic este destinat pentru acordarea ajutorului studenţilor
Institutului militar la studierea temei “Plutonul de infanterie motorizată în ofensivă”.
Autorul materialului didactic îşi pune ca scop elucidarea principiilor de bază ale
regulamentelor de luptă privind bazele, pregătirea şi ducerea luptei de ofensivă în diferite
condiţii de către plutonul de infanterie motorizată.

Materialul didactic este elaborat de către lectorul catedrei “Tactica Generală” maiorul
Gheorghe Ţurcanu.

Coordonator:
şeful catedrei „Tactica generală” locotenent-colonel
Sergiu Zavulan.

Redactor: plutonier major M. Cujbă.

Prezentul material didactic pe tema “Plutonul de infanterie motorizată în ofensivă”a

fost examinat la şedinţa comisiei metodice pe obiecte, proces-verbal Nr. 18 din “ 27 ”
iulie anul 2006.

2
 CUPRINS
Pag.
ÎNTRODUCERE................................................................................. 5
CAPITOLUL I Bazele luptei de ofensivă........................................... 6
1.1. Bazele ofensivei............................................................ 6
1.1.1. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul.................... 7
1.1.2. Ofensiva din mişcare........................................................ 8
1.2. Locul, misiunile şi dispozitivul de luptă a plutonului în ofensivă.
Mijloacele date ca întărire. ................................................................... 11
1.2.1. Locul şi misiunile de luptă............................................... 11
1.2.2. Dispozitivul de luptă......................................................... 14
17
1.3. Posibilităţile de luptă ale plutonului de infanterie în ofensivă
1.3.1. Definiţia şi componentele posibilităţilor de luptă............. 17
1.3.2. Metodica calculului posibilităţilor de foc ale plutonului de
infanterie în lupta cu blindatele în ofensivă
22
1.3.3. Metodica calculului posibilităţilor de foc ale plutonului de infanterie
în lupta cu forţa vie în ofensivă 23
CAPITOLUL II Organizarea şi ducerea luptei de ofensivă............... 26
2.1. Pregătirea luptei de ofensivă 26
2.2. Ducerea luptei de ofensivă. 34
2.2.1. Acţiunile plutonului în lupta de ofensivă din mişcare
34
2.2.2. Particularităţile ducerii ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul
44
2.3. Ofensiva în condiţii deosebite.................................................... 46
2.3.1. Particularităţile organizării şi ducerii ofensivei pe timp de noapte
46
2.3.2. Organizarea şi ducerea ofensivei în condiţii de
iarnă.................................................................................. 46
2.3.3. Organizarea şi ducerea ofensivei în localitate ................. 48
2.3.4. Organizarea şi ducerea ofensivei în pădure şi în
teren cu culturi înalte ........................................................ 54
SCHEME TACTICE............................................................................. 58
BIBLIOGRAFIE................................................................................... 65
PENTRU NOTIŢE ŞI ÎNSEMNĂRI ................................................... 66

3
 ÎNTRODUCERE

Plutonul de infanterie motorizată este, deja, o subunitate care poate îndeplini

diferite misiuni puse de superior ce asigură îndeplinirea cu succes a misiunii de către
companie, iar în unele cazuri chiar şi a batalionului.
Lupta de ofensivă este una din misiunile de bază pe care un pluton o poate
îndeplini. Avînd la dotare tehnică, armament şi echipament plutonul trebuie cu orice preţ
să elibereze teritoriul ocupat de adversar.
În broşura dată sunt abordate două capitole.
Primul capitol conţine probleme ce ţin de bazele luptei de ofensivă, întrebuinţarea
plutonului de infanterie motorizată în lupta de ofensivă. Este redat locul plutonului în luptă
şi misiunile pe care le poate îndeplini, procedeele de atac şi constituirea dispozitivului de
luptă, posibilităţile de luptă ale plutonului cu variante de calcul.
Capitolul doi redă succesiunea pregătirii şi organizării luptei de ofensivă. O altă
problemă redă acţiunile plutonului de infanterie în diferite condiţii ale situaţiei şi exemple
de conducere a subunităţilor în luptă.
Materialul didactic este destinat ofiţerilor unităţilor militare, studenţilor
Institutului Militar şi va servi la instruirea şi pregătirea individuală a militarilor.

4
 CAPITOLUL I

BAZELE LUPTEI DE OFENSIVĂ

1.1. Bazele ofensivei

Ofensiva este o formă principală a luptei. Ea se efectuează în scopul zdrobirii

inamicului şi cuceririi unor raioane (aliniamente, poziţii, obiective) importante din teren.
Ofensiva constă în înfrîngerea inamicului cu toate mijloacele disponibile, atacul hotărîtor,
avansarea impetuoasă a trupelor în adîncimea dispunerii acestuia, nimicirea forţei vii şi
capturarea prizonierilor, armamentului, tehnicii militare, cucerirea şi ocuparea raioanelor
(aliniamentelor) importante din teren.
Numai printr-un atac hotărîtor, executat în ritmuri rapide, se atinge distrugerea
desăvîrşită a inamicului. Efectivul subunităţilor, folosind rezultatele nimicirii cu foc a
inamicului, trebuie să ducă ofensiva neîntrerupt ziua şi noaptea, pe orice timp, în
condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, cu maximă
încordare a forţelor şi strînsă cooperare cu subunităţi de diferite genuri de arme.
Succesul acţiunilor de luptă ofensive se obţine prin folosirea cu iscusinţă a
armamentului şi celorlalte mijloace din înzestrare şi a caracteristicilor terenului,
executarea unor manevre îndrăzneţe în flancul şi spatele inamicului, cooperarea
neîntreruptă,realizarea surprinderii, precum şi prin îmbinarea tuturor procedeelor de luptă
specifice războiului.
Condiţiile de trecere la ofensivă:
Prin condiţiile de trecere la ofensivă se subînţelege o situaţie tactică concretă,
conform căreia se organizează şi se duce lupta. Situaţia tactică este determinată de diferiţi
factori. Unii dintre cei mai importanţi este situaţia, componenţa, caracterul de acţiuni şi
dispozitivul inamicului, componenţa şi posibilităţile subunităţilor proprii şi a vecinilor,
folosirea armamentului nuclear şi celui obişnuit, terenul pe care se va duce lupta, condiţiile
climaterice ş.a.
Reieşind din aceşti factori, ofensiva se poate executa asupra inamicului care:
- înaintează – prin lupta de întîlnire, care se duce pînă cînd una dintre părţi va
refuza la ofensivă;
- se retrage – prin urmărire, care se execută atît din front, cît şi pe itinerare
paralele de retragere a inamicului;
- se apără – prin lupta de ofensivă din mişcare sau din contact nemijlocit cu
inamicul.
1.1.1. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul

Cînd acţiunile de luptă, îndeosebi cele de apărare, se desfăşoară favorabil trupelor

proprii, în funcţie de situaţia concretă, la ordin, subunităţile pregătesc şi duc ofensiva din
contact nemijlocit cu inamicul. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul trebuie dusă
cu toată fermitatea, iar inamicul nimicit atît pe timpul pregătirii de foc, cît şi pe timpul
atacului. Plutonul execută ofensiva, de regulă, în cadrul companiei, uneori şi în mod
independent. În compunerea plutonului pot intra şi luptători sau grupe de gărzi patriotice.
5
În unele situaţii, acesta poate să ducă acţiuni împreună cu subunităţi de grăniceri ale Mi-
nisterului de Interne, de gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare, fără să intre în
compunerea lui.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se poate executa după o regrupare sau
chiar după o deplasare din adîncime şi înlocuirea subunităţilor care se apără în faţă. Esenţa
acestui procedeu este că subunităţile din timp şi în ascuns ocupă poziţiile iniţiale de
plecare la atac. Avantajul procedeului constă în faptul că este posibilă studierea mai
minuţioasă a inamicului, pregătirea şi organizarea mai detailată a luptei. Dezavantajul
principal este aflarea într-un pericol permanent de folosire de către inamic a armamentului
obişnuit şi cel nuclear, concentrarea forţelor şi mijloacelor pe un front îngust, păstrarea în
secret a măsurilor de pregătire.
Plutonului la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul i se indică:
- poziţia de plecare la ofensivă;
- obiectivul de atac;
- direcţia de continuare a ofensivei.
Pentru plecarea la ofensivă se folosesc tranşeele, şanţurile şi locaşurile de tragere,
şanţurile de comunicaţie şi adăpostirile existente sau cele care se amenajează pe timpul
pregătirii luptei. Poziţiile de plecare la ofensivă se ocupă în ascuns şi, de regulă, noaptea
sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Pe poziţia de plecare la ofensivă se organizează
sistemul de foc şi cooperarea, se maschează minuţios lucrările, respectîndu-se regimul de
luptă anterior ocupării acesteia, se iau măsuri pentru respingerea acţiunilor ofensive şi
încercărilor de infiltrare ale inamicului. Plutoanele din primul eşalon ocupă poziţia iniţială
de plecare la ofensivă în prima tranşee. Plutoanele din eşalonul doi – în tranşeea doi şi trei,
dar se pot afla şi în dispozitiv premărgător de luptă sau de marş.
În misiunea subunităţilor, în funcţie de natura, valoarea şi caracterul apărării
inamicului se indică direcţia şi obiectivul de atac, care se precizează în amănunt pe poziţia
de plecare la ofensivă.
Obiectivul de atac al subunităţilor constă în nimicirea personalului şi mijloacelor
de foc ale inamicului de pe frontul lor de atac din prima tranşee şi cucerirea unui
aliniament situat înapoia acesteia, care să asigure desfăşurarea cu succes a acţiunilor
ulterioare.
După cucerirea obiectivului subunităţile continuă atacul pe direcţia indicată, fără
oprire, primind noi misiuni (obiective de atac).
Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi în adîncimea
dispozitivului de luptă subunităţile trebuie să combine cu pricepere focul cu mişcarea, să
manevreze punctele de sprijin şi mijloacele de foc ale inamicului, trecînd cu repeziciune
din dispozitiv de luptă în dispozitiv premergător de luptă şi invers, menţinînd permanent
cooperarea; după caz, să treacă oportun de la acţiuni pe jos, la acţiuni pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) şi invers, pentru a nu da posibilitatea
inamicului să se retragă şi să organizeze noi aliniamente de apărare.

1.1.2. Ofensiva din mişcare

Ofensiva din mişcare constă în deplasarea subunităţilor din raionul iniţial, de

concentrare (de plecare) spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în
dispozitiv premergător de luptă şi dispozitiv de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor
acestuia trecute în grabă la apărare. Se execută cu succes, îndeosebi, cînd pe timpul
6
pregătirii de foc s-a reuşit să se scoată din luptă majoritatea mijloacelor antitanc ale
inamicului.
În raionul de plecare la ofensivă comandanţii dispun subunităţile în ascuns, de-a
lungul şi în apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi mascare
ale terenului (văi, rîpe, tufari, păduri). În raion se amenajează adăposturi pentru personal,
tehnică militară şi materiale.
Deplasarea spre limita dinainte a apărării se execută în cadrul eşalonului superior.
Pentru asigurarea deplasării organizate şi oportune, desfăşurarea şi trecerea
simultană la ofensivă a tuturor subunităţilor se stabilesc itinerarul de deplasare,
aliniamentul (punctul) iniţial, aliniamentele de coordonare: aliniamentul de desfăşurare pe
coloane de companii, aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane, aliniamentul de
trecere la atac, iar cînd ofensiva se execută de către infanterie pe jos, în afară de aceasta, se
indică aliniamentul de debarcare şi de siguranţă.

Plutonului la ofensivă din mişcare i se indică:

itinerarul de deplasare;
punctul iniţial;
aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane;
aliniamentul de trecere la atac;
aliniamentul de debarcare.
Itinerarul de deplasare se alege pe drumurile, care au capacităţile naturale de
mascare, în aşa raport, ca subunităţile să poată executa deplasarea pe ascuns faţă de inamic
şi cu viteza la cuvînt.
Aliniamentul (punctul) iniţial se stabileşte în scopul începerii oportune a
deplasării din raionul ocupat şi se determină de către comandantul superior. Depărtarea lui
de la raionul ocupat trebuie să asigure încolonarea şi intrarea coloanei în viteza stabilită de
deplasare. Depărtarea aliniamentului (punctului) iniţial de la limita raionului iniţial poate
atinge 5 – 10 km.
Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii se stabileşte pentru
începerea desfăşurării coloanei batalionului pe coloane de companii şi deplasarea lor pe
direcţiile lor de atac. În dependenţă de condiţiile terenului el se stabileşte la depărtarea,
care asigură securitatea subunităţilor împotriva nimicirii cu foc prin ochire directă a
tunurilor, tancurilor şi RATD. Depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării
inamicului poate atinge 4 – 6 km.
Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane se stabileşte după
posibilitate, după cutele terenului la 2 – 3 km de la limita dinainte a apărării inamicului şi
trebuie să excludă nimicirea coloanelor cu focul mijloacelor antitanc de la distanţă mică de
tragere, tunurilor, MLI şi altui armament de infanterie. El se numeşte în scopul asigurării
desfăşurării organizate a companiei din dispozitivul premergător de luptă în dispozitivul
de luptă. Cu ieşirea la acest aliniament plutonul continuă deplasarea pe itinerarul său
separat.
Aliniamentul de trecere la atac se duce cît mai aproape de LDA a inamicului
folosindu-se cutele terenului în aşa mod, ca deplasarea plutoanelor spre acest aliniament să
se poată executa în ascuns, iar depărtarea lui să asigure executarea focului eficace din
tipurile principale de armament şi să permită plutoanelor neîncetat, într-un teren scurt şi cu
o viteză maximă să atingă limita dinainte a apărării inamicului la ora stabilită (ora “C”). El

7
se stabileşte la depărtarea pînă la 600 m, iar uneori şi mai mult de la limita dinainte a
apărării inamicului.
Aliniamentul de debarcare se stabileşte cît mai aproape de limita dinainte a
apărării inamicului, de regulă, în locurile adăpostite faţă de focul mitralierelor şi
mijloacelor antitanc de luptă apropiată. În afară de aceasta, depărtarea minimă a lui trebuie
să asigure siguranţa efectivului în timpul debarcării de exploziile proiectilelor şi minelor
artileriei proprii.
În dependenţă de condiţiile terenului, aliniamentul de debarcare poate să coincidă
cu aliniamentul de trecere la atac sau să se afle considerabil mai aproape de inamic. Din
experienţa aplicaţiilor depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării
inamicului poate fi de 300 – 400 m.
Debarcarea de pe autovehicule se execută la 1 – 2 km de la limita dinainte a
apărării inamicului. După debarcare autovehiculele se adună în locurile de adunare
stabilite, la o depărtare de 2 – 4 km de la limita dinainte a apărării inamicului. În orice caz,
el trebuie să asigure o viteză înaltă de atac, un consum scăzut de eforturi a efectivului cînd
acţionează pe jos, precum să se reducă la minimum pierderile de la focul inamicului.
În cazul cînd atacul inamicului este prevăzut pe jos, în scopul protecţiei efectivului
şi tehnicii contra obuzelor artileriei proprii, plutonului i se indică aliniamentul de
siguranţă.
Distanţa de siguranţă contra schijelor obuzelor artileriei proprii constituie:
- pentru tancuri – 200 m;
- MLI (TAB) – 300 m;
- infanterie pe jos – 400 m.
Trecerea punctelor şi aliniamentelor sus-numite se determină de către comandant,
reieşind din ora stabilită de atac “C”, depărtarea subunităţilor de la limita dinainte a
apărării inamicului şi viteza de deplasare a subunităţilor.
Îmbarcarea pe tancuri se efectuează la aliniamentul îmbarcării ca desant pe tancuri.
La atingerea acestui aliniament plutonul şi tancurile se opresc şi efectivul, conform
calculului, respectînd măsurile de securitate, efectuează îmbarcarea. Tancurile se
deplasează spre ATA, iar automobilele în locul stabilit.
Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se apropie de limita dinainte a apărării
inamicului pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau ca desant pe tancuri.
Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial, de concentrare (de plecare) şi se
precizează pe timpul apropierii subunităţilor de limita dinainte a apărării inamicului sau pe
timpul unei scurte opriri de 10-15 minute înapoia acoperirilor din teren.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor, surprinderea inamicului,
vulnerabilitate redusă faţă de loviturile şi focul acestuia.
Obiectivul de atac al subunităţilor se stabileşte în funcţie de tăria apărării pe
direcţia lor de acţiune şi de gradul de neutralizare a armamentului antitanc, fiind uneori
mai adînc decît în ofensiva din contact nemijlocit.

1.2. Locul, misiunile şi dispozitivul de luptă a plutonului în ofensivă.

Mijloacele date ca întărire.

1.2.1. Locul şi misiunile de luptă

Locul plutonului în lupta de ofensivă se determină de către comandantul superior.

8
 O influienţă esenţială la determinarea locului plutonului în dispozitivul de luptă vor
avea:
- completarea plutonului cu efectiv, armament, tehnică, muniţii şi alte mijloace
materiale;
- starea tehnică a armamentului şi tehnicii;
- gradul de pregătire a efectivului, experienţa lui de luptă;
- gradul de pregătire a efectivului şi iscusinţa comandanţilor.
De regulă plutonul acţionează în cadrul companiei, iar în unele cazuri poate să
acţioneze şi independent.
În componenţa companiei:
- în primul eşalon al batalionului pe direcţia concentrării eforturilor principale;
- în componenţa subunităţilor din eşalonul doi al batalionului.
Independent:
- să constituie rezerva batalionului;
- în patrula de cercetare de luptă;
- în componenţa grupului de asalt;
- în grupa înaintată a desantului tactic aerian.
Plutonul din eşalonul întîi al batalionului pe direcţia concentrării eforturilor
principale îndeplineşte rolul principal în luptă. De acţiunile cu succes ale plutonului vor
depinde, într-o mare măsură, îndeplinirea misiunii nu numai de către companie, ci şi de
către batalion. Misiunea constă în nimicirea forţei vii şi mijloacelor de foc amplasate pe
poziţiile de apărare ale grupelor inamicului, asigurînd mai apoi îndeplinirea misiunii
imediate a companiei.
Plutonul din eşalonul doi al batalionului are misiunea să dezvolte succesul
subunităţilor din primul eşalon şi să desăvîrşească îndeplinirea misiunii puse batalionului.
La necesitate, el poate întări sau înlocui parţial sau în componenţă deplină o subunitate din
primul eşalon, care şi-a pierdut capacitatea de luptă.
Plutonul, care acţionează în rezerva batalionului, poate să îndeplinească cele
mai diverse misiuni apărute prin surprindere:
- să se introducă în luptă pentru amplificarea eforturilor batalionului;
- să respingă contraatacurile împreună cu subunităţile din primul eşalon;
- să înlocuiască subunităţile care au suferit pierderi mari;
- să acopere flancurile deschise contra loviturilor posibile ale inamicului,
închiderea breşelor apărute în dispozitiv;
- să ducă lupta cu grupurile de cercetare – diversiune.
Depărtarea rezervei de la subunităţile primului eşalon poate fi pînă la 3 km.
Aceasta asigură comandantului de batalion menţinerea unei legături stabile cu plutonul şi
introducerea rapidă a lui în luptă.
Pe parcursul îndeplinirii misiunii primite de către batalion în adîncimea apărării
inamicului, plutonul poate fi destinat în patrula de cercetare de luptă în scopul
executării, cercetării inamicului şi terenului în fîşia de ofensivă a batalionului. În acest caz,
depărtarea lui de subunităţile primului eşalon poate atinge pînă la 10 km.
Plutonul de infanterie moto în grupul de asalt poate acţiona în timpul ofensivei
în oraş sau într-un raion fortificat pentru cucerirea unor clădiri şi construcţii deosebit de
rezistente pregătite pentru apărare. Pe lîngă pluton, în componenţa grupului de asalt pot fi
9
incluse la fel tancuri, tunuri (obuziere) autopropulsate, aruncătoare de mine, instalaţii de
lansare, rachete antitanc, aruncătoare de flăcări, precum şi subunităţi de pioneri explozive.
Pl.IMo destinat în grupul înaintat de la batalionul care acţionează în desantul
tactic aerian, de regulă, are misiunea de a cuceri terenul de aterizare şi trebuie să asigure
desantarea forţelor principale a desantului aerian.
Pl.IMo poate să fie dat ca întărire unei subunităţi de tancuri, iar plutonul de tancuri
unei subunităţi de infanterie şi să îndeplinească misiunile de ofensivă într-o cooperare
strînsă între ele.
În ofensivă plutonul poate primi misiunea să treacă temporar la apărare pentru
respingerea unui contraatac sau consolidarea unui obiectiv cucerit. În acest scop, se
deplasează repede pe aliniamentul stabilit şi organizează în grabă apărarea. Comandantul
de pluton trebuie să acorde o atenţie deosebită organizării apărării antitanc, folosind
mijloacele de foc antitanc primite ca întărire, precum şi obstacolele şi barajele realizate cu
materiale din zonă.
Una din principalele probleme, care le rezolvă comandanţii la luarea hotărîrii în
ofensivă este determinarea (stabilirea) misiunii de luptă subunităţilor subordonate.
Misiunea de luptă este baza executării tuturor activităţilor a comandanţilor
organizatori conducerii, cooperării, asigurării multelaterale a acţiunilor de luptă şi
acţiunilor subunităţilor.
Îndeplinirea misiunii de luptă este criteriul de bază, care apreciază acţiunile
subordonaţilor. De aceea, în timpul organizării luptei pentru comandant, este foarte
important să stabilească corect misiunile de luptă.
Misiunea de luptă subordonaţilor se determină, reieşind din:
- caracterul apărării inamicului (constituirea apărării);
- caracterul terenului;
- valoarea, starea inamicului şi gradul de neutralizare cu foc;
- componenţa, starea şi posibilităţile de luptă a subunităţilor subordonate, locul şi
rolul lor în lupta de ofensivă;
- existenţa mijloacelor de întărire;
- componenţa, starea şi posibilităţile de luptă a vecinilor, misiunile lor şi altele.
Frontul de atac al plutonului în ofensivă poate să fie pînă la 300 m, iar al grupei
cînd acţionează pe jos – pînă la 50 m. Intervalele dintre grupe sînt de pînă la 50 m.
Ca misiune de luptă plutonului în ofensivă i se indică obiectivul de atac şi direcţia
de continuare a ofensivei. Atunci cînd misiunile de luptă se dau prin radio, plutonului
poate să i se indice numai direcţia de continuare a atacului (direcţia de atac).
Obiectivul de atac al plutonului, de regulă, constă în nimicirea efectivului şi
mijloacelor de foc ale inamicului amplasate în locaşuri şi în alte lucrări de fortificaţie a
punctului de sprijin, precum şi tancurile, tunurile, mitralierele şi alte mijloace de foc ale
inamicului dispuse izolat pe frontul lui de apărare din prima tranşee şi cucerirea unui
aliniament situat înapoia acestuia care să asigure desfăşurarea cu succes a acţiunilor
ulterioare. Obiectivul de atac al plutonului în condiţia ofensivei din mişcare constă în
nimicirea efectivului şi mijloacelor de foc ale inamicului amplasate în locaşuri şi în alte
lucrări de fortificaţie a poziţiei de apărare a grupei inamicului şi cucerirea unui aliniament
în spatele acesteia, iar în condiţia ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul obiectivul
de atac al plutonului constă în nimicirea efectivului şi mijloacelor de foc ale inamicului
amplasate în locaşuri şi în alte lucrări de fortificaţie, chiar şi a punctului de sprijin al
10
plutonului inamic. Adîncimea obiectivului de atac de la prima tranşee de apărare a
inamicului, în dependenţă de misiunea primită şi condiţia de executare a ofensivei, poate fi
pînă la 200-300m.
Direcţia de continuare a ofensivei în ambele condiţii constă în nimicirea forţei vii
şi mijloacelor de foc amplasate în adîncimea apărării inamicului, respingerea
contraatacurilor inamicului, asigurând îndeplinirea misiunii imediate de către companie.
Astfel, după cucerirea obiectivului, plutonul continuă atacul pe direcţia indicată, fără
oprire, primind noi misiuni (obiective de atac).
Misiunea de luptă a plutonului se stabileşte de către comandantul superior.
În dependenţă de misiunea primită, locul în dispozitivul de luptă, plutonului i se pot
da ca întărire:
pînă la o grupă de mitraliere;
aruncătoare de grenade automate;
aruncătoare de flăcări;
1-2 genişti;
1-2 cercetaşi-chimişti;

1.2.2 Dispozitivul de luptă

Pentru îndeplinirea cu succes a misiunii primite şi executarea în timpul luptei a

manevrei, subunitatea de infanterie trebuie să aibă o formaţie corespunzătoare – dispozitiv
de luptă – aranjarea subunităţilor în teren pentru ducerea luptei.
El depinde de:
- misiunea primită;
- caracterul apărării inamicului;
- existenţa forţelor şi mijloacelor;
- condiţiile terenului.
Dispozitivul de luptă al subunităţii se constituie în aşa mod, ca:
- să asigure nimicirea cu succes a inamicului;
- îndeplinirea misiunii primite în termenul stabilit;
- combinarea focului cu mişcarea şi manevra în timpul ofensivei;
- cooperarea strînsă a subunităţilor;
- conducerea cu ele.
Dispozitivul de luptă al plutonului în ofensivă, cînd acţionează pe MLI (TAB),
constă din:
- linia de luptă a MLI (TAB) cu intervalele dintre ele pînă la 100 m;
- mijloacele de întărire, care acţionează în linia de luptă sau în urma ei.
În acest caz, Pl.IMo acţionează în linie de luptă după tancuri la distanţa de 100–200
m.
Dispozitivul de luptă al plutonului, cînd acţionează pe jos, este lanţul de trăgători şi
se compune:
- din dispozitivele de luptă ale grupelor (în lanţ) de trăgători;
- din MLI (TAB), (linia de luptă a MLI (TAB));
- mijloacele de întărire.
11
 Cînd se acţionează pe jos, efectivul acţionează în lanţ de trăgători în urma liniei de
luptă a tancurilor, la distanţa care asigură siguranţa lui contra exploziilor proiectilelor
artileriei proprii şi sprijinul tancurilor, care atacă cu focul armelor cu glonţ.
MLI (TAB) în acest caz, folosind acoperire (cutele) terenului, prin salturi de pe un
aliniament pe altul (de la un adăpost la altul) se deplasează din urma grupelor din care fac
parte la distanţa, care asigură sprijinul atacului acestora şi tancurilor prin foc executat cu
mitraliere, cu armamentul de pe MLI, prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra trupelor,
atunci cînd permit condiţiile terenului. Uneori MLI (TAB) pot acţiona şi nemijlocit în
lanţurile de trăgători ale grupelor sale.
În timpul îndeplinirii misiunii de luptă Pl.IMo, în dependenţă de situaţie, poate
acţiona în dispozitiv de luptă, dispozitiv premergător de luptă şi dispozitiv de marş.
În dispozitivul de luptă plutonul atacă, de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca
urmare a unor manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă eşalonat spre
dreapta (stînga) sau în triunghi cu vîrful înainte (înapoi).
Cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din MLI (TAB) precum şi pe timpul
luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitivul premergător de luptă (în linie de
grupe în coloană, triunghi cu vîrful înainte sau înapoi, eşalonat spre dreapta sau spre
stînga).
În timpul atacului pe jos executat de infanterie, comandantul de pluton se
deplasează în urma lanţului de trăgători al plutonului la distanţa de pînă la 50 m în aşa loc,
de unde este comod de observat acţiunile plutonului şi de condus cu ele. Conducerea cu
focul şi deplasarea MLI (TAB) comandantul de pluton le execută prin locţiitorul său care
se află în maşină.
Dispozitivul de luptă al grupei de infanterie, cînd acţionează pe jos, este lanţul de
trăgători cu intervalul dintre soldaţi de 6 – 8 m (8 – 12 paşi) şi MLI (TAB). Pentru
comoditatea executării focului şi folosirea mai judicioasă a terenului, militarii, în lanţul de
trăgători, pot să se deplaseze puţin înainte sau într-o parte, respectînd direcţia de bază a
frontului de atac a lanţului, neîmpiedicînd acţiunile vecinilor. MLI (TAB) acţionează în
urma grupei, la flancul ei sau nemijlocit în lanţ.
Pe timpul luptei în adîncime grupele pot fi dispuse în dispozitivul de luptă al
plutonului în modul cel mai diferit.
Cele mai raţionale forme ale dispozitivelor de luptă pe timpul dezvoltării succesului
în adîncimea apărării inamicului vor fi acelea care sînt mai puţin vulnerabile împotriva
focului de flanc şi încrucişat, asigură manevra rapidă, folosirea condiţiilor favorabile ale
terenului, înaintarea în direcţia indicată şi folosirea simultană cu eficacitate a unui număr
maxim de armament.
În dependenţă de misiunea primită, posibilităţile inamicului, caracterul terenului,
dispozitivul de luptă al plutonului poate avea o formă variată:
- aranjarea grupelor pe o linie;
- triunghi cu vîrful înainte ( înapoi );
- eşalonat dreapta ( stînga ).
În atacul executat cu infanteria pe jos comandantul de pluton se deplasează înapoia
lanţului de trăgători, la distanţa de pînă la 50 m sau în lanţul de trăgători în aşa loc, de
unde este mai comod de observat şi de condus cu acţiunile plutonului. În unele cazuri el
poate să acţioneze în lanţul de trăgători. Conducerea cu focul şi cu deplasarea maşinilor
comandantul de pluton le execută prin locţiitorul său care se află în maşină.

12
 Atacul este mişcarea impetuoasă şi fără opriri a subunităţilor de tancuri şi
infanterie motorizată în dispozitivul de luptă, în combinare cu focul intensiv din tancuri,
MLI, TAB, iar pe măsură de apropiere cu inamicul şi din alte tipuri de armament, în
scopul nimicirii lui.
În dependenţă de caracterul apărării inamicului şi terenului, de înzestrarea şi
situaţia concretă în care se află subunitatea, plutonul poate executa atacul pe jos sau pe
MLI (TAB), precum şi ca desant pe tancuri. Locurile de îmbarcare a infanteriei ca desant
pe tancuri, de regulă, se aleg la depărtarea de 2 – 4 km de la limita dinainte a apărării
inamicului pe un teren, care asigură îmbarcarea ascunsă şi rapidă.
Atacul cu infanteria îmbarcată pe MLI (TAB) se execută atunci cînd apărarea
inamicului este neutralizată cu siguranţă în timpul pregătirii de foc şi s-a reuşit să se scoată
din luptă majoritatea mijloacelor antitanc, precum şi împotriva inamicului trecut în grabă
la apărare, neavînd o apărare dezvoltată în raport genistic.
Subunităţile de infanterie, în acest caz, atacă pe MLI (TAB) în dispozitiv de luptă
în urma tancurilor la distanţa de 100 – 200 m, executînd focul din toate mijloacele de foc.
Împotriva apărării pregătite şi dezvoltate în raport genistic, neavînd un număr necesar de
mijloace pentru nimicirea cu foc, precum şi pe un teren puternic frămîntat şi greu accesibil
pentru MLI (TAB), ofensiva se execută pe jos. Efectivul, în acest caz, se debarcă şi atacă
inamicul în lanţ de trăgători nemijlocit în urma tancurilor, la distanţa care asigură
siguranţa lui de la exploziile proiectilelor artileriei proprii şi sprijinul tancurilor cu focul
armelor cu glonţ. MLI (TAB), în acest caz, folosind cutele terenului, prin salturi de la un
aliniament la altul, de la adăpost la adăpost acţionează în urma subunităţilor sale la
distanţa care asigură sprijinul eficient cu focul armamentului sau tancurile şi infanterie
care atacă.
Plutonul, care este dotat pe automobile, atacă inamicul de regulă pe jos, iar cînd
timpul este ploios, glod sau cu strat mare de zăpadă şi în alte cazuri, infanteria poate ataca
inamicul pe unele sectoare ca desant pe tancuri.

1.3. Posibilităţile de luptă ale plutonului de infanterie în ofensivă

1.3.1 Definiţia şi componentele posibilităţilor de luptă

Sub posibilităţile de luptă se înţeleg indicii cantitativi şi calitativi care

caracterizează capacităţile subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă într-un
timp stabilit şi într-o situaţie concretă.
Posibilităţile de luptă depind:
- de numărul efectivului;
- de nivelul lui de pregătire profesională;
- de nivelul de pregătire fizică;
- de starea morală şi psihologică;
- de existenţa şi starea armamentului, tehnicii de luptă;
- de iscusinţa cadrelor de comandă în conducerea cu subunităţile;
- de structura organizatorică a trupelor;
- de asigurarea subunităţilor cu mijloace tehnico – materiale;
- de componenţa şi caracterul de acţiuni ale inamicului;
- de condiţiile terenului;
13
 - de starea meteorologică;
- de starea timpului şi de anotimpul anului.
Posibilităţile de luptă ale subunităţilor diferitor genuri de arme se exprimă prin
anumiţi indici. De exemplu, posibilităţile de luptă ale subunităţilor de infanterie se
determină (se caracterizează) prin:
- componenţa forţelor şi mijloacelor inamicului pe care ele pot nimici (distruge) în
ofensivă sau respinge lovitura în apărare;
- frontul de atac sau dimensiunile punctului de sprijin în apărare;
- adâncimea misiunilor de luptă ale subunităţilor şi ritmul înaintării lor;
- adâncimea acţionării împotriva obiectelor inamicului;
- raza de acţiune a mijloacelor de nimicire şi timpul de pregătire a lor pentru
executarea loviturii.
Totodată, se poate de determinat aparte posibilităţile de foc, capacităţile
subunităţilor pentru nimicirea tancurilor, maşinilor de luptă de infanterie, avioanelor,
helicopterelor şi altor mijloace de foc ale inamicului, manevrabilitatea subunităţilor.
Posibilităţile de luptă ale subunităţilor se pot examina după tipuri şi mijloace de
nimicire (artilerie, tancuri, mijloace aeriene, armament de infanterie ş.a.), precum şi după
capacităţile de a crea densitatea de forţe şi mijloace pe 1 km de front.

Componentele posibilităţilor de luptă şi caracteristicile lor

Componentele posibilităţilor de luptă ale subunităţilor sunt:
 puterea de foc;
 forţa (puterea) de lovire;
 capacitatea de manevră (manevrabilitatea).
Puterea de foc a subunităţii este compusă din:
 capacităţile de foc ale artileriei din dotare;
 capacităţile de foc ale artileriei de întărire;
 capacităţile de foc ale tancurilor;
 capacităţile de foc ale MLI (TAB);
 capacităţile de foc ale mijloacelor antitanc;
 capacităţile de foc ale mijloacelor antiaeriene;
 capacităţile de foc ale armelor de infanterie.
Puterea de foc a subunităţii se exprimă de obicei în volumul sumar a misiunilor de
foc, care pot fi realizate cu cantitatea de muniţii alocate (distribuite cu mijloacele din
înzestrare şi cele de întărire şi sprijin).
Rezultatul (efectul) realizării puterii de foc este dauna (pierderile), care se exprimă
prin gradul anumit de neutralizare sau de nimicire a inamicului.
La indicii puterii de foc de obicei se referă:
 cantitatea (numărul) mijloacelor de armament şi tehnică de luptă nimicită a
inamicului;
 nivelul nimicirii forţei vii a inamicului cu focul armamentului de infanterie.

14
 Forţa (puterea) de lovire este capacitatea subunităţilor de a produce (executa)
lovituri puternice inamicului, combinând focul şi mişcarea.
Puterea de lovire se bazează pe aplicarea (întrebuinţarea) focului artileriei,
tancurilor, MLI, TAB, mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie, în îmbinare cu
înaintarea rapidă în adâncimea dispozitivului inamicului, cu nimicirea personalului lui
mijloacelor de foc şi cucerirea aliniamentului, raioanelor indicate sau punctele de sprijin în
dispozitivul în apărarea inamicului.
L o v i t u r a – nimicirea concomitentă a grupărilor de trupe şi obiecte a
inamicului prin acţiuni puternice asupra lor cu toate mijloacele şi trupele.
Prin urmare, puterea de lovire a subunităţilor depinde:
 de puterea lor de foc;
 de manevrabilitatea (mobilitatea) şi rezistenţa împotriva diferitor mijloace de
nimicire a inamicului;
 de gradul de pregătire şi numărul de subunităţi, care iau parte în luptă;
 de ritmul de înaintare;
 de frontul de atac şi locul în dispozitivul de luptă al eşalonului superior.
Forţa de lovire se caracterizează mai întâi de toate cu densitatea forţelor şi
mijloacelor creată pe tot frontul de atac (ofensivă), adică:
- cu numărul plutoanelor (companiilor) de infanterie;
- cu numărul de tancuri;
- cu numărul de tunuri (piese) şi aruncătoare de mine;
- cu numărul de mijloace antitanc;
- cu alte mijloace de foc.
În apărare puterea de lovire se realizează prin nimicirea inamicului pătruns în
apărare, adică prin executarea contraatacului, desăvârşirea zdrobirii (nimicirii) lui şi
restabilirea raioanelor de teren (aliniamentelor) indicate.
Lupta este un proces bilateral (cu acţiune dublă), în care participă două părţi.
Prin urmare, puterea de lovire a subunităţii din ofensivă depinde de densitatea
forţelor şi mijloacelor inamicului care se apără sau atacă şi, în cele din urmă, se
caracterizează cu raportul de forţe şi mijloace dintre părţile opozante (opuse, adversare).
Evident (e clar), că, cu cît sînt mai mari densităţile forţelor şi mijloacelor, create de
către subunităţi în luptă şi cu cît ele sînt mai mici la inamic, adică cu cît este mai mare
raportul acestor forţe şi mijloace în favoarea celui care atacă, cu atât mai mare este puterea
de lovire în limita frontului de atac indicat şi direcţia de executare a contraatacului în
apărare.
În modul acesta, rezultatele realizării puterii de lovire a subunităţii în ofensivă sînt
daunele produse inamicului cu forţele şi mijloacele de luptă apropiată, precum şi cucerirea
aliniamentului (raionului de teren) la o anumită adâncime (menţinerea raionului ocupat).
Baza forţei de lovire a subunităţii o constituie tehnica blindată cu armamentul ei şi
personalul, care de obicei duc lupta împreună. Ele au capacitatea de a nimici mijloacele de
foc ale inamicului nu numai cu foc, dar şi cu şenilele.
De aceea puterea de lovire şi puterea de foc se manifestă într-o unitate nedespărţită,
ce se obţine prin organizarea şi menţinerea neîntreruptă şi precisă a cooperării cu toate
forţele şi mijloacele participante în luptă.
Manevrabilitatea este o capacitate a formaţiunilor diferitor genuri de arme, care
caracterizează nivelul (ritmul) deplasării, desfăşurării în timpul pregătirii şi executării
15
acţiunilor de luptă, posibilitatea tehnicii militare de a schimba repede viteza şi direcţia de
deplasare.
Manevrabilitatea subunităţilor constă în capacitatea (posibilitatea):
 de a executa repede şi organizat regruparea şi schimbarea dispoziţiei forţelor şi
mijloacelor;
 de a lua diferite formaţii şi dispozitive;
 de a se pregăti pentru unele sau alte acţiuni într-un timp stabilit;
 de a amplifica puterea loviturii iniţiale;
 de a schimba eforturile de pe o direcţie pe alta;
 de a trece zonele (porţiunile de teren) contaminate radioactiv şi chimic,
raioanele de distrugere, baraje, obstacole şi incendii;
 de a schimba focul pentru nimicirea concomitentă a obiectivelor cele mai
importante ale inamicului.
Rezultatul realizării manevrabilităţii este devansarea inamicului în deschiderea
focului şi executarea loviturii, ceea ce favorizează (contribuie) la întrebuinţarea (folosirea)
mai deplină a puterii de foc, forţei de lovire şi situaţiei favorabile. Manevrabilitatea
subunităţilor în ofensivă se caracterizează de obicei cu indicii de timp în executarea
manevrei cu subunităţile.
Posibilităţile de manevră – posibilităţile plutonului care caracterizează gradul de
mobilitate şi capacitatea de a executa mişcarea, desfăşurarea la pregătirea şi pe timpul
ofensivei, de schimbare a vitezei şi direcţiei de mişcare, capacitatea plutonului de a
executa manevra pe cîmpul de luptă într-un timp determinat, trecerea porţiunilor
contaminate radioactiv şi chimic, raioanele distruse şi incendiate.
Manevra trebuie să fie simplă, să se execute rapid, în ascuns şi prin surprindere. Ea
se execută cu scopul ocupării unei poziţii favorabile pentru executarea focului asupra
locurilor vulnerabile din dispozitivul de luptă a inamicului sau pentru executarea loviturii
în flanc şi spate. Pentru executarea manevrei se folosesc rezultatele distrugerii nucleare şi
nimicirii cu foc a inamicului, flancurile descoperite, intervalele, cotele terenului, fumul,
aerosolul. Manevra cu focul se adoptă pentru nimicirea mai efectivă a inamicului. Ea
constă în concentrarea focului plutonului (grupei) pe un obiectiv important, transferul
focului de pe un obiectiv pe altul şi executarea focului concomitent pe cîteva ţinte.

Posibilităţile de manevră ale plutonului

CARACTERUL ACŢIUNII INDICILE

Deplasarea în coloană 25 – 30 km/h

Vitezele de atac:
- pe jos; 4 – 5 km/h
- pe TAB, MLI. 8 – 12 km/h
Desfăşurarea din dispozitiv premergător în
dispozitiv de luptă:
- pe jos; 20 s
- pe maşini. 40 / 30 s
Atacul LDA inamicului pe jos (la depărtarea 4-5 min

16
 de 450 – 500 m).
Ocuparea aliniamentului pentru respingerea
contraatacului:
- fără debarcare; 1 min 35 s
1 min 5 s
- cu debarcare. 2 min 40 s
2 min 10 s

N o t ă: În numărător este idicat timpul pentru subunităţile înzestrate cu TAB, iar

în numitor pentru subunităţile înzestrate cu MLI
Cunoaşterea posibilităţilor de luptă permite comandantului cu iscusinţă să dea
misiuni de luptă şi corect să folosească armamentul în luptă.

1.3.2 Metodica calculului posibilităţilor de foc ale plutonului de

infanterie în lupta cu blindatele în ofensivă

Metodica calculului capacităţii subunităţilor cu obiectele blindate ale inamicului şi

alte obiective se bazează pe aplicarea coeficientului eficacităţii de luptă a mijloacelor de
foc antitanc şi de infanterie. Pentru fiecare mijloc de foc antitanc, începând de la
aruncătorul de grenade antitanc portativ, pe cale experimentală, sînt stabiliţi (determinaţi)
coeficienţii eficacităţii, care arată ce număr de tancuri şi alte obiective blindate pot fi
nimicite de către unul sau alt mijloc antitanc până acesta va consuma toate muniţiile sau va
fi singur nimicit.
Coeficienţii eficacităţii mijloacelor de apărare antitanc de bază sînt prezentaţi în
tabelul de mai jos: (împotriva tancurilor)

Mijloacele Ofensiva asupra Ofensiva asupra Respingerea

antitanc apărării apărării contraatacului
bine pregătită slab pregătită
RATD 1,0 1,3 1,5
MLI 1,0 1,3 1,5
AG-7 0,2 0,2 0,2
AG-9 0,5 0,8 1,0
Tanc 0,5 0,8 2,0

N o t ă: Coeficienţii de eficacitate se majorează de 1,5 ori pe timpul ducerii

focului asupra maşinilor de luptă (MLI) şi de 2 ori pe timpul ducerii
focului asupra TAB.

Calculul posibilităţilor de foc a plutonului în ofensivă pentru nimicirea tancurilor

şi altor obiective blindate ale inamicului.
Pentru a calcula posibilităţile de luptă ale plutonului este necesar de a suma toate
mijloacele antitanc ale plutonului pe tipuri şi de înmulţit cu coeficientul de eficacitate,
respectiv (corespunzător), apoi de sumat posibilităţile fiecărui tip calculat. În afară de

17
aceasta plutonul poate fi întărit şi cu alte mijloace antitanc. În acest caz, la posibilităţile de
luptă ale plutonului se adaugă posibilităţile acestor mijloace.

Luând în consideraţie, că coeficientul de eficacitate a MLI = 1, iar al AG-7 - 0,2 în

timpul atacului asupra apărării bine pregătite, plutonul de infanterie pe MLI, în dependenţă
de existenţa mijloacelor antitanc, are capacitatea de a nimici 4 tancuri.

(3 ML x 1,0) + (3 AG-7 x 0,2 ) = 3 + 0,6 = 3,6 ⇒ aproximativ 4 tancuri.

Dar în acest caz toate mijloacele antitanc ale plutonului pot fi nimicite. Pentru a
păstra capacitatea de luptă a plutonului şi a îndeplini misiunea de luptă este necesar de
păstrat mai mult de 50 % MLI. În aşa mod, Pl.IMo pe ML în ofensiva asupra apărării
pregătite a inamicului poate nimici până la 2 tancuri.
În plutonul de infanterie motorizată pe TAB sînt trei AG-7, coeficientul eficacităţii
de luptă a cărei este 0,2. Pentru a calcula posibilităţile este necesar de înmulţit cantitatea
mijloacelor la coeficientul lor. În cazul dat avem (3 x 0,2 = 0,6) până la un tanc al
inamicului.
Posibilităţile plutonului pe TAB vor fi:

(3AG-7 x 0,2 = 0,6 aproximativ 1 tanc.

Calculele sînt efectuate cu condiţia că apărarea inamicului este bine pregătită.

Aşadar, din exemplele aduse la cunoştinţă se vede, că la existenţa a 100% a mijloacelor
antitanc plutonul pe TAB este în stare să nimicească până la un tanc al inamicului, iar
plutonul pe MLI până la patru tancuri. Plutonul, înzestrat cu MLI cu misiunea dată se
isprăveşte, menţinând capacitatea de luptă, iar plutonul de infanterie motorizată pe TAB
cere să fie întărit cu mijloace antitanc. Pe experienţa aplicaţiilor subunităţile de infanterie
motorizată pe TAB se întăresc cu tancuri, care ocupă poziţiile de foc în punctul de sprijin
al plutonului.
În ofensivă la fel ca şi în apărare, pentru păstrarea capacităţii de luptă a mijloacelor
antitanc este necesar de păstrat 50% din cantitatea muniţiilor mijloacelor antitanc. De
aceea rezultatul primit îl împărţim la “2”.

1.3.3. Metodica calculului posibilităţilor de foc ale plutonului de

infanterie în lupta cu forţa vie în ofensivă

Indicele principal al posibilităţilor plutonului la nimicirea inamicului cu focul

armelor de infanterie este aşteptarea (speranţa) matematică a pierderilor (daunei) produse
forţei lui vii (personalului). Posibilităţile de foc în nimicirea inamicului cu focul armelor
de infanterie de obicei se calculează numai în subunitate. Metodica de calcul este bazată
pe compararea densităţilor focului armelor de infanterie a părţilor adversare exprimate prin
numărul de gloanţe aruncate pe 1 m de front într-un minut.
Densitatea focului se numeşte cantitatea de gloanţe, ce revin la 1 m de front la un
anumit aliniament, pe care subunitatea o comite într-o unitate de timp (minut) din tot tipul
de armament. Densitatea focului depinde de cantitatea armamentului, de tipul lui, de
cadenţa de tragere şi de lăţimea porţiunii pe care se duce focul.

18
 Calculul posibilităţilor de foc ale plutonului pentru nimicirea forţei vii a inamicului
se bazează pe comparaţia (raportul) densităţii focului armelor cu glonţ a părţilor opozante,
exprimate prin numărul de gloanţe pe 1 m de front în minut.
Pentru nimicirea forţei vii a inamicului plutonul de infanterie motorizată foloseşte
focul pistol-mitralierelor AK, mitralierelor RPK, puşca cu lunetă SVD şi mitralierele, care
sînt instalate pe maşinile de luptă PKT.
Calculul se execută în următoarea succesiune:
 se determină numărul armamentului de acelaşi tip prezente în pluton pînă la
începutul ofensivei, (AK, RPK, PKT, SVD ş.a), care vor participa în luptă;
 se calculează numărul de gloanţe, care pot fi trase într-un minut din armele de
infanterie, care vor participa în luptă, reeşind din cadenţa de luptă a acestora,
înmulţind numărul armelor de acelaşi tip la cadenţa de luptă a fiecărui tip de
armament şi apoi însumîndule
 se determină densitatea focului (câte gloanţe vor fi trase într-un minut pe un
metru de front), prin împărţirea numărului total de gloanţe la lăţimea frontului
(în metri) de ofensivă a plutonului.
Anologic se calculează şi densitatea focului inamicului (în apărare), după ce se
determină raportul densităţii focului.
Să examinăm concret posibilităţile plutonului în ofensivă.
Cadenţa de tragere a armelor de infanterie a plutonului este următoarea:

AK – 100
RPK – 150 împuşcături pe minut ( împ/min )
PKT – 250
SVD – 40

13 AK 74 x 100 + 3 RPK 74 x 150 + 3 PKT x 250 + 3 SVD x 40=

= 2540 gloanţe pe minut.

Frontul de atac al plutonului este de 300 m. În felul acesta, plutonul este în stare să
producă:

2540 : 300 = 8,7 gloanţe la un metru frontal de ofensivă.

Experienţa acţiunilor de luptă arată, că densitatea de 8-10 gloanţe pe 1 m frontal pe

minut asigură îndeplinirea misiunii de luptă.
Din cazul nostru se vede, că plutonul de infanterie în ofensivă este în stare să
nimicească în mediu aproximativ 3-4 obiective ale inamicului, iar densitatea de 8-10
gloanţe asigură îndeplinirea misiunii de luptă. Având, în afară de aceasta, de 2-3 ori mai
mare superioritate în comparaţie cu inamicul, plutonul poate să neutralizeze până la 50 %
din forţa vie a inamicului amplasată pe LDA a lui.
Raportul mijloacelor de apărare antitanc şi densitatea focului din armele de
infanterie, permite de a trage concluzia, că plutonul de infanterie motorizată are posibilităţi
de a nimici inamicul şi de a cuceri obiectivul de atac.

CAPITOLUL II
19
 ORGANIZAREA ŞI DUCEREA LUPTEI DE OFENSIVĂ

2.1. Pregătirea luptei de ofensivă

Îndeplinirea cu succes a misiunii date plutonului depinde de pregătirea minuţioasă a

ofensivei. Ea începe odată cu primirea misiunii de la comandantul superior.
Pregătirea ofensivei include:
- organizarea luptei;
- pregătirea raionului (poziţiei) de plecare la ofensivă;
- pregătirea subunităţilor pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- controlul gradului de pregătire a subunităţilor pentru îndeplinirea misiunii de
luptă.
Să examinăm conţinutul acestor măsuri pentru diferite condiţii ale situaţiei.
Organizarea luptei de ofensivă din mişcare

Cel mai important şi voluminos lucru pentru comandantul de subunitate este

organizarea luptei. Comandantul de pluton organizează lupta, de regulă, în teren, iar dacă
aceasta nu este posibil – în raionul iniţial pe hartă, schemă sau macheta terenului. În cazul
acesta, misiunile de luptă ale grupelor şi subunităţilor ( mijloacelor de întărire )
comandantul de pluton le precizează în teren, în timpul deplasării spre aliniamentul de
trecere la atac.
Organizarea luptei de ofensivă în pluton ocupă un loc deosebit la pregătirea
ofensivei şi pentru a îndeplini toate măsurile de organizare a luptei în volum complet şi în
termenele stabilite, comandantul de pluton trebuie să determine succesiunea activităţii
sale, pornind de la situaţia tactică concretă, misiunea primită şi existenţa timpului.
Îndeosebi timpul va fi factorul hotărâtor. De cele mai multe ori succesiunea activităţii
comandantului de pluton privind organizarea luptei include:
- luarea hotărârii şi raportarea acesteia comandantului superior;
- executarea recunoaşterii;
- darea ordinului de luptă;
- organizarea cooperării, asigurării multelaterale a luptei şi conducerii.
Toate activităţile cu privire la organizarea luptei comandantul de pluton le execută,
de regulă, în teren. Atunci când condiţiile nu permit deplasarea în teren, acest lucru se
execută la macheta terenului, pe hartă sau pe schemă.
În acest caz, misiunile de luptă ale grupelor şi mijloacelor de întărire comandantul
de pluton le precizează în teren pe timpul deplasării lor spre aliniamentul de trecere la
atac. La ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul toată activitatea cu privire la
organizarea luptei se execută în teren. Succesiunea activităţilor comandantului de pluton
pentru organizarea luptei de ofensivă depinde de situaţia tactică, de misiunea primită şi
existenţa timpului.
Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton:
- însuşeşte misiunea;
- analizează situaţia;

20
 - primeşte hotărârea (de regulă în timpul recunoaşterii executate de către
comandantul superior);
- desfăşoară recunoaşterea şi precizează hotărârea luată;
- dă ordinul de luptă;
- organizează cooperarea, asigurarea de luptă şi conducerea;
- organizează pregătirea efectivului, tehnicii şi armamentului pentru luptă;
- controlează pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă pentru
ofensivă şi acordă ajutor comandanţilor de grupe;
- la timpul stabilit raportează comandantului despre gătinţa plutonului pentru
îndeplinirea misiunii de luptă.
Însuşind misiunea primită, comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:
- misiunea companiei, plutonului;
- ce obiective şi ţinte pe direcţia de ofensivă a plutonului se vor nimici cu
mijloacele comandantului superior;
- misiunile vecinilor şi ordinea de cooperare cu ei;
- ora când trebuie să fie gata pentru ofensivă.
Ca rezultat al însuşirii misiunii, comandantul de pluton trage concluzii în care
determină:
- locul şi rolul plutonului în misiunea îndeplinită de către companie;
- ce obiecte şi ţinte trebuie nimicite cu mijloacele plutonului;
- cum să constituie dispozitivul de luptă;
- cu cine din vecini şi la ce etapă a luptei să menţină o cooperare mai strânsă;
- cît timp are la dispoziţie, inclusiv luminos, şi cum mai bine să-l repartizeze.
După însuşirea misiunii, comandantul de pluton analizează situaţia.
La analiza situaţiei comandantul de pluton studiază:
- inamicul: componenţa, situaţia, caracterul posibil de acţiuni, dispunerea
mijloacelor de foc ale acestuia;
- subunităţile proprii, subunităţile date ca întărire: situaţia, asigurarea şi
posibilităţile de luptă ale acestora;
- vecinii: componenţa, situaţia, caracterul de acţiuni şi condiţiile menţinerii
cooperării cu aceştia;
- terenul: condiţiile, caracterul şi posibilităţile acestuia;
- situaţia inamicului aerian;
- situaţia chimică, bacteriologică şi de radiaţie;
- starea vremii, anotimpul şi timpul zilei.
Inamicul se apreciază pe baza informaţiei existente despre el. Dacă lipsesc
informaţiile suficiente, comandantul de pluton ia măsuri pentru a le obţine la timp. Uneori
unele informaţii pot fi completate prin propuneri bazate pe experienţa de luptă a
comandantului, pe cunoştinţele acestuia privind organizarea şi tactica inamicului.
Inamicul trebuie apreciat în limitele acelui raion, din care el poate exercita influenţa
prin focul său şi manevra subunităţilor asupra celor care atacă.
Analizând componenţa, situaţia şi caracterul posibil al acţiunii inamicului, locurile
de amplasare a mijloacelor de foc ale acestuia, comandantul de pluton studiază:

21
 - configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului şi execută barajele în faţa
acestuia;
- cantitatea de foc şi mijloacele în faţa frontului de ofensivă al plutonului;
- amplasarea forţelor şi mijloacelor inamicului în adâncimea apropiată.
Pe baza studierii inamicului, comandantul de pluton trage concluzii în care
determină:
- părţile tari şi slabe în apărarea inamicului;
- obiectivele de atac pentru grupe şi mijloacele de întărire, direcţia de continuare
a ofensivei;
- cum este mai raţional de format dispozitivul de luptă.
Studiind starea, gradul de asigurare şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor date
ca întărire, comandantul de pluton apreciază:
- gradul de completare a plutonului şi subunităţilor date ca întărire;
- starea morală şi fizică a efectivului, gradul de pregătire de luptă şi experienţă;
- starea tehnică a MLI (TAB), armamentului, mijloacelor de protecţie, existentul
în muniţie.
Pe baza aprecierii stării şi posibilităţilor subunităţilor proprii şi celor date ca întărire
comandantul de pluton trage concluzii în care determină:
- locurile grupelor şi mijloacelor de întărire în dispozitivul de luptă;
- repartizarea forţelor şi mijloacelor;
- măsurile principale de completare a plutonului cu mijloace materiale şi de
întreţinere tehnică a tehnicii, armamentului şi mijloacelor de protecţie.
La aprecierea vecinilor comandantul de pluton studiază componenţa subunităţilor
vecine, caracterul acţiunilor lor şi condiţiile de cooperare cu aceasta. În concluzii el
determină:
- cu care dintre vecini trebuie de menţinut cea mai strânsă cooperare;
- modul de menţinere a legăturii cu vecinii;
- modul de asigurare a flancurilor.
Analiza terenului se face cu scopul determinării caracterului şi influenţei acestuia
asupra ofensivei plutonului, celor mai probabile direcţii de acţiune a avioanelor,
elicopterelor şi altor ţinte aeriene ale inamicului la înălţimi mici şi forţe mici. Analizând
terenul, comandantul de pluton îl studiază în locul dispunerii sale de la raionul de plecare
până la limita dinainte a apărării inamicului şi mai departe de la limita dinainte a apărării
în direcţia înaintării ulterioare.
Analizând terenul, comandantul de pluton studiază:
- caracterul general al terenului (descoperit, semiacoperit, acoperit);
- căile de acces favorabile spre limita dinainte a apărării inamicului;
- condiţiile de observare şi de executare a focului şi timpul deplasării la atac;
- existenţa obstacolelor naturale şi artificiale.
Pe baza analizării terenului comandantul de pluton determină:
- locurile de debarcare a grupelor;
- locurile şi modul de trecere a barajelor genistice şi obstacolelor;
- procedeele de deplasare pe câmpul de luptă;

22
 - aliniamentul şi cucerirea căruia dezorganizează sistemul de foc şi conducerea
subunităţilor inamicului;
- ordinea posibilă a acţiunilor în adâncimea apropiată;
- locurile unde se poate executa manevra.
Analizând inamicul aerian care acţionează la înălţimi mici, comandantul de pluton
studiază direcţiile probabile de acţiuni ale avioanelor şi helicopterelor inamicului, locurile
de acţiune ale helicopterelor din ambuscade.
Pe baza analizării inamicului aerian comandantul de pluton trage concluzii în care
determină:
- modul de observare şi de înştiinţare despre inamicul aerian;
- forţele şi mijloacele antrenate în luptă împotriva inamicului aerian;
- modul de nimicire a avioanelor şi helicopterelor inamicului care acţionează la
înălţimi mici şi foarte mici.
În afară de aceasta, comandantul de pluton ia în consideraţie starea vremii,
anotimpul şi timpul zilei şi cum vor influenţa aceşti factori la acţiunile de luptă.
Pe baza însuşirii misiunii şi concluziilor din analiza situaţiei comandantul de pluton
primeşte hotărârea .
La luarea hotărîrii comandantul de pluton determină:
- ordinea de îndeplinire a misiunii primite (ce inamic, unde şi cu ce mijloace de
nimicit, măsurile folosite pentru ducerea lui în eroare);
- misiunile pentru grupe şi subunităţile de întărire şi pentru mijloacele de foc;
- ordinea (modul) de cooperare şi organizarea conducerii.

Activităţile executate în teren

Сomandantul de pluton raportează hotărârea comandantului de companie, apoi

execută recunoaşterea.
Recunoaşterea comandantul de pluton o desfăşoară cu comandanţii de grupe şi
subunităţile de întărire, iar uneori şi cu mecanicii – conductori. Dacă deplasarea în teren
nu este posibilă, comandantul de pluton execută recunoaşterea în raionul iniţial pe harta de
scară mare, pe schemă sau la macheta terenului.

Pe timpul recunoaşterii comandantul de pluton studiază terenul, fixează

reperele şi precizează:
- configuraţia limitei dinainte a apărării inamicului;
- dispunerea punctelor de sprijin ale lui;
- amplasarea mijloacelor de foc, îndeosebi a mijloacelor antitanc precum şi PCO;
- locurile şi caracterul barajelor genistice;
- ţintele care se nimicesc cu mijloacele comandantului superior;
- misiunile de luptă ale grupelor şi a mijloacelor de foc date ca întărire (obiectivul
de atac şi direcţia de continuare a ofensivei);
- locurile culoarelor prin barajele genistice şi trecerilor prin obstacole şi mascarea
lor;

23
 - itinerarul de deplasare, aliniamentul de desfăşurare, trecere la atac, debarcare şi
de siguranţă;
- la ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, locurile de trecere a atacurilor şi
modul de indicare (mascare) a trecerilor.
Recunoaşterea este un element foarte important în organizarea luptei, deoarece în
timpul desfăşurării recunoaşterii comandantul de pluton precizează hotărârea luată.
Ulterior, hotărârea precizată va constitui baza ordinului de luptă.
Studierea şi analiza terenului în timpul recunoaşterii sînt două părţi componente
legate între ele a unui proces unic.
Terenul trebuie analizat nu numai “pentru sine, dar şi pentru inamic”, pentru a
prevedea locurile posibile de amplasare a PCO a lui, locurilor de fortificaţie, poziţiilor de
tragere a barajelor genistice, precum şi procedeele probabile de acţiuni ale lui.
După desfăşurarea recunoaşterii comandantul de pluton anunţă ordinul de luptă.

În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

1. Reperele (numărul, denumirea şi distanţa până la ele).
2. Scurte date despre inamic (natura, valoarea, situaţia şi caracterul de acţiuni,
locurile de dispunere a punctelor de sprijin, mijloacelor de foc, barajelor
genistice).
3. Misiunile de luptă ale companiei şi ale plutonului (în cooperare cu cine, de pe ce
aliniament (poziţie), prin ce procedeu de atac, ce şi unde nimiceşte, ce
aliniament cucereşte, în ce direcţie continuă ofensiva).
4. Obiectivele şi ţintele de pe direcţia de ofensivă a plutonului care vor fi nimicite
(neutralizate) cu mijloacele comandanţilor superiori, precum şi misiunile
vecinilor.
5. După cuvântul “ORDON”:
- misiunile de luptă a grupelor: aliniamentul ( poziţia ) de trecere la atac,
obiectivul de atac, direcţia de continuare a ofensivei;
- misiunile de luptă a subunităţilor de întărire (ce inamic şi în ce loc să
nimicească, direcţia de tragere, direcţia de ofensivă);
- misiunea locţiitorului său, ordinea de executare a focului din MLI (TAB) şi
locul lor în dispozitivul de luptă al plutonului;
- misiunea de luptă a lunetistului: ţintele ce trebuie nimicite, modul de
observare, de deschidere şi executare a focului, locul în dispozitivul de luptă
şi modul de deplasare;
- misiunea de luptă a puşcaşului – sanitar: locul unde se deplasează în timpul
atacului şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor.
6. Ora când trebuie să fie gata pentru ofensivă.
7. Locul său şi a locţiitorului.
Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încât subordonaţii să înţeleagă
clar ce misiuni au de îndeplinit.
După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează cooperarea.

Organizând cooperarea, comandantul de pluton trebuie:

24
 - la executarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul să indice ordinea de
ocupare a poziţiilor iniţiale (sectorul de tranşee, locaşele) pentru plecarea în ofensivă, de
trecere a tancurilor prin dispozitivul de luptă, ieşire şi ocupare a locurilor sale de către
MLI (TAB);
- la executarea ofensivei din mers să indice ordinea de deplasare spre aliniamentul
de trecere la atac, de desfăşurare în dispozitiv de luptă, de ducere a focului din armele cu
glonţ, MLI (TAB), de deplasare la atac, de executarea culuarelor în baraje, inclusiv
instalate cu mijloacele de minare la distanţă, de asemenea măsurilor de securitate în timpul
producerii loviturilor nucleare asupra inamicului;
- să coordoneze acţiunile dintre grupe, mijloacelor de întărire şi vecinii;
- să indice ordinea de executare a focului asupra ţintelor aeriene şi măsurilor de
securitate la protecţia de API;
- să comunice semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi ordinea de acţiuni
pe ele.
În afară de aceasta, comandantul de pluton indică numerele (semnalele de
recunoaştere) a tancurilor care atacă înaintea plutonului şi direcţia de înaintare a lor; la
executarea pe jos locurile de debarcare a efectivului şi ordinea de acţiuni după debarcare a
MLI (TAB), iar comandantul de pluton care acţionează pe automobile – locurile, ordinea
şi calculul de îmbarcare a efectivului ca desant pe tancuri, de asemenea cerinţele la
respectarea măsurilor de securitate.
Organizând asigurarea acţiunilor de luptă, comandantul de pluton indică:
- ordinea de observare şi de acţiuni a efectivului în cazul întrebuinţării de către
inamic a armelor nucleare, chimice, de precizie înaltă şi mijloacelor incendiare în raionul
iniţial, în timpul deplasării spre aliniamentul de trecere la atac şi pe parcursul ofensivei;
- indică ordinea de amenajare şi mascare a raionului iniţial, de plecare la
ofensivă;
- ordinea de mascare în timpul deplasării;
- locul culoarului în câmpul de mine al inamicului, mascarea lui şi modul de
trecere prin el, iar la atacul pe jos – ordinea de trecere prin câmpurile de mine după tancuri
pe urmele lor.
La organizarea conducerii comandantul de pluton precizează (comunică):
- datele radio;
- modul de întrebuinţare a mijloacelor de transmisiuni radio în raionul iniţial, în
timpul deplasării şi odată cu începutul ofensivei;
- modul de întrebuinţare a altor mijloace de legătură.

Pregătirea raionului de plecare la ofensivă

Măsurile principale pentru pregătirea raionului de plecare la ofensivă sunt:

a) la ofensiva din mişcare:
- se execută amenajarea genistică a locurilor de dispunere a plutonului
( săparea adăposturilor, şanţurilor-adăposturi ş.a. );
- se amenajează poziţiile de tragere pentru mijloacele de apărare antiaeriană,
bateria de aruncătoare;

25
 - se execută recunoaşterea unui raion de rezervă de plecare la ofensivă şi căilor
de deplasare spre acesta;
- se pregătesc căile de acces spre limita de apărare a inamicului;
- se realizează măsurile de mascare.
b) la ofensiva din contact nemijlocit:
- se execută amenajarea genistică a raionului (poziţiei) de plecare la atac;
- se amenajează poziţiile de tragere pentru mijloacele de foc;
- se realizează măsurile de mascare.

2.2. Ducerea luptei de ofensivă

2.2.1. Acţiunile plutonului în lupta de ofensivă din mişcare

În raionul iniţial comandantul de pluton dispune plutonul în ascuns, de-a lungul şi

în apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi mascare ale
terenului (văi, răpi, tufărişuri). În raion amenajează adăposturi pentru personal, tehnică
militară şi materiale.
Până la începutul ofensivei plutonul execută deservirea armamentului şi tehnicii de
luptă şi se află în gătinţă permanentă pentru respingerea atacului posibil al inamicului
aerian şi cel terestru.

Acţiunile în timpul deplasării spre LDA a inamicului

La ofensiva din mişcare plutonul de infanterie moto se deplasează spre aliniamentul

de trecere la atac în coloana companiei, în timpul pregătirii de foc a atacului.
Deplasarea plutonului din raionul iniţial spre aliniamentul de trecere la atac se
începe la timpul stabilit sau la comanda (semnalul) comandantului superior, de regulă, pe
timp de noapte sau alte condiţii de vizibilitate redusă.
Pentru aceasta comandantul de pluton dă comanda (semnalul) “Plutonul la maşini”,
“La posturi îmbarcaţi”, şi urmăreşte executarea ei. După îndeplinirea acestei comenzi
comandantul de pluton dă comanda (semnalul) “Înainte”, ducând observări după acţiunile
subordonaţilor. Începutul deplasării maşinii de frunte nu trebuie să fie bruscă, în aşa mod
ca maşinile care urmează după ea să poată intra în viteza şi distanţele stabilite până a
ajunge la punctul iniţial. Deplasarea subunităţilor spre aliniamentul de trecere la atac se
efectuează, de regulă, în condiţii de vizibilitate redusă cu viteză maximă admisibilă
condiţionată de condiţiile drumurilor şi căilor de acces. Deplasarea se execută în timpul
pregătirii de foc a atacului. În timpul deplasării un rol important joacă disciplina marşului,
respectarea ordinii de deplasare stabilită, vitezei distanţelor şi cerinţelor cu privire la
mascarea luminii şi radio. Toate mijloacele radio, până la începutul luptei de ofensivă, se
află în regimul “Recepţie” şi se întrebuinţează numai pentru înştiinţarea personalului
despre atacul aerian al inamicului, despre pericolul atacului nuclear, precum şi despre
contaminarea radioactivă, chimică şi biologică. Semnalele de înştiinţare trebuie să fie
cunoscute de către personal. Modul de acţiuni pe aceste semnale comandantul de pluton îl
stabileşte din timp.
De regulă, plutonul se deplasează spre aliniamentul de trecere la atac în coloana
companiei. Constituirea coloanei se realizează în aşa mod ca să asigure desfăşurarea

26
rapidă a ei în dispozitivul premergător de luptă, în dispozitiv de luptă şi trecere la atac. De
aceea subunităţile de infanterie se deplasează împreună cu mijloacele de întărire, tancurile
date ca întărire subunităţilor de infanterie urmează în fruntea coloanei companiei, iar
plutoanele de infanterie în ordinea corespunzătoare locurilor lor în dispozitivul de marş.
Comandantul de pluton se deplasează în fruntea coloanei.
În timpul deplasării pe drumuri în teren mlăştinos nu trebuie admisă deplasarea mai
multor maşini, îndeosebi tancuri şi MLI, pe aceeaşi urmă. În aşa condiţii se recomandă ca
deplasarea să fie uniformă, să nu se fărâme stratul superior al solului, să nu se schimbe
brusc turaţiile motorului, mărimea vitezei pe aşa sectoare este mai bine să se execute
treptat.
O atenţie deosebită trebuie de acordat deplasării pe timp de noapte. În aceste
condiţii, se interzice folosirea luminii farelor în scopul evitării demascării. Pentru
iluminarea drumurilor cu o lumină limitată pot fi folosite dispozitive de mascare a luminii,
însă nu la toate maşinile, dar este raţional la o maşină din pluton.
Pentru observarea drumului, noaptea pot fi utilizate aparatele de vedere pe timp de
noapte. Însă trebuie de luat în consideraţie, că maşinile cu aparatele de vedere pe timp de
noapte conectate uşor, se observă de către inamic. De aceea, înainte de trecerea sectoarelor
de teren deschise, comandantul de pluton dă comanda pentru deconectarea aparatelor de
vedere pe timp de noapte.
Odată cu apropierea de aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii
aparatele de vedere pe timp de noapte şi dispozitivele de mascare a luminii se
deconectează, iar uneori, în dependenţă de caracterul terenului, deconectarea lor poate să
se execute şi mai aproape de limita dinainte în dependenţă de aceea, cum se va executa
atacul – cu iluminarea terenului şi a inamicului sau fără aceasta.
În cazul producerii de către inamic a loviturilor de foc masate în timpul deplasării
spre aliniamentul de trecere la atac, subunităţile care şi-au păstrat capacitatea de luptă
repede ies din raioanele bătute cu foc şi continuă îndeplinirea misiunii primite.
Pentru înlocuirea subunităţilor care au pierdut capacitatea de luptă, comandantul de
batalion foloseşte eşalonul II şi rezervă.
Câmpurile de mine, plantate cu mijloacele de minare la distanţă a inamicului în
timpul deplasării, se trec prin culoarele executate de către detaşamentul de asigurare a
deplasării a comandantului superior sau de către pionerii – genişti ai batalionului şi
grupele speciale pregătite a companiilor, sau se ocolesc.
În caz de întrebuinţare de către inamic a mijloacelor incendiare subunităţile repede
ies din raioanele de incendii, sting focoasele de pe tehnică şi continuă să îndeplinească
misiunea primită. În timpul deplasării spre aliniamentul de trecere la atac sectoarele
contaminate, în dependenţă de situaţie, se ocolesc sau se trec.
Odată cu ieşirea subunităţilor la aliniamentul de desfăşurare pe coloane de
companii, coloanele, independent, sau la comanda (semnalul) comandantului de batalion
ies la direcţiile sale.
Dacă de către comandantul de companie va fi stabilit aliniamentul de desfăşurare
pe coloane de plutoane, atunci plutoanele, după trecerea lor independentă cu viteză
maximă admisibilă, ies la direcţiile sale.
Despre trecerea punctelor (aliniamentelor) de desfăşurare comandantul de pluton
raportează comandantului de companie.

27
 Asaltul primei tranşei şi acţiunile în adâncimea apărării inamicului.
Respingerea contraatacului.

Odată cu apropierea de aliniamentul de trecere la atac plutoanele, la ordinul

comandantului de companie, se desfăşoară în dispozitiv de luptă şi nimicind inamicul prin
foc executat din mers din tancuri, MLI (TAB) fără opriri, continuă înaintarea spre limita
dinainte a apărării inamicului.
Plutonul din coloană se desfăşoară în linie de luptă la comanda (semnalul) “Pluton
în direcţia obiectivului cutare (la aliniamentul cutare) – pentru luptă”, sau “Pluton după
mine – pentru luptă”.
Maşina comandantului de pluton continuă deplasarea în direcţia indicată, maşina a
doua spre dreapta, a treia – spre stânga şi, menţinând alinierea după maşina comandantului
de pluton cu intervale dintre maşini până la 100 m, continuă deplasarea. Plutonul de
infanterie motorizată acţionează în urma tancurilor la 100 – 200 m sau cît se poate mai
aproape de ele şi nimiceşte mijloacele de foc ale inamicului, în primul rând antitanc,
lipsindu-l pe inamic de posibilitatea de a separa plutonul de tancuri. De la acest aliniament
subunităţile de tancuri şi infanterie cu toate categoriile de armament se sprijină reciproc
una pe alta şi înaintează rapid spre limita dinainte a apărării inamicului. Cu cît este mai
mare viteza de deplasare a tancurilor şi MLI (TAB) în atac, cu atât mai mică este
probabilitatea de nimicire a lor cu mijloace antitanc ale inamicului.
Odată cu trecerea subunităţilor la atac comandantul de pluton precizează situaţia
inamicului, iar dacă este necesar – misiunile de luptă ale grupelor şi ordinea de trecere a
barajelor genistice.
Trecerea barajelor genistice în faţa limitei dinainte a apărării inamicului se execută
sub acoperirea focului artileriei, elicopterelor de luptă, plutoanelor de aruncătoare de
grenade şi antitanc, precum şi prin sprijinul reciproc cu focul tancurilor MLI (TAB) şi
armelor cu glonţ.
Tancurile şi MLI, pe care sînt instalate dragoruri de mine, trec câmpul de mine al
inamicului în dispozitiv de luptă pe direcţiile sale de atac, iar cele pe care nu sînt instalate
dragoruri şi TAB – prin culoarele executate în ordinea stabilită de către comandantul
superior.
Infanteria care execută atacul pe jos trece câmpul de mine după tancuri, pe urmele
lor, sau prin culoarul pregătit.
Culoarele în barajele genistice în faţa limitei dinainte a apărării inamicului se
execută de către subunităţile de pioneri – genişti în câmpul pregătirii de foc a atacului, prin
procedeul de explodare, precum şi cu tancurile, MLI folosind dragorurile de mine în
timpul atacului. Executarea culoarelor în barajele proprii se execută de către subunităţile
de pioneri – genişti până la începutul ofensivei. Culoarele se execută din calculul: când se
acţionează pe MLI (TAB) 1 – 2 pentru companie, când se acţionează pe jos câte unu la
fiecare pluton.
Câmpurile de mine plantate prin surprindere cu mijloacele de minare la distanţă pe
direcţia de ofensivă a subunităţilor sau nemijlocit înaintea lor, dacă nu este posibilă
ocolirea lor, se trec prin culoarele executate de către grupurile de înlăturare a barajelor şi
echipele de deminare în dispozitive premergătoare de luptă (pe coloane de plutoane), sub
acoperirea focului subunităţilor atacate şi artileriei.

28
 MLI (TAB) şi tancurile fără dragoruri, care se află în linie de luptă şi au nimerit pe
teren minat, se deplasează spre culoarele pregătite prin trecere care se deminează de către
personalul grupurilor, utilizând completele de deminare transportabile.
Plutonul de infanterie moto, când execută atacul pe MLI (TAB), trecând câmpul de
mine în urma tancurilor la timpul strict (exact) stabilit “C” viguros pătrunde pe limita
dinainte a apărării inamicului, nimiceşte mijloacele lui de foc, în primul rând antitanc,
forţa vie şi, folosind rezultatele nimicirii cu foc, repede şi fără încetare înaintează în
adâncime. Focul se execută din armamentul MLI (TAB), precum şi din armele cu glonţ
prin crenelurile maşinilor.
Tunurile, tancurile şi alte mijloace de foc repartizate de către comandantul superior
pentru executarea tragerii prin ochire directă, în timpul deplasării subunităţilor de tancuri
şi infanterie la atac continuă să nimicească tancurile, mijloacele antitanc şi forţa vie ale
inamicului, iar o parte din ele se deplasează în urma subunităţilor în scopul de a sprijini la
timp cu foc, în momentul asaltului limitei dinainte şi în timpul dezvoltării ofensivei în
adâncime.
Atacul subunităţilor de infanterie şi tancuri este sprijinit cu focul artileriei şi
loviturile aviaţiei şi elicopterelor de luptă pe toată adâncimea lui. Atunci când atacul se
execută cu infanterie pe jos, se stabileşte aliniamentul de debarcare. El se alege cît mai
aproape de limita dinainte a apărării inamicului şi trebuie să fie ascuns de focul
mitralierelor inamicului şi mijloacelor antitanc de luptă apropiată.
Apropiindu-se de aliniamentul de debarcare comandanţii de plutoane dau comanda,
iar comandanţii de grupe o dublează “Pluton (grupă), pregătiţi pentru debarcare”. La
această comandă MLI (TAB) măreşte viteza, ajung tancurile şi continuă deplasarea
împreună cu ele, personalul pun armele la siguranţă, le scot din crenele şi se pregătesc
pentru debarcare.
Ajungând la aliniamentul de debarcare, la comanda comandantului de pluton
“Pluton, la maşini (debarcarea)”, mecanicii – conductori (şoferii) micşorează viteza, sau
folosind adăposturile existente fac o oprire scurtă. Grupele, la comanda comandanţilor săi
“La maşini (debarcarea)”, repede se debarcă din maşini, iar la comanda “Grupă spre
obiectivul cutare – pentru luptă, înainte”, sau “Grupă, după mine – pentru luptă” se
desfăşoară în lanţ de trăgători şi, executând un foc intensiv din mişcare, cu pas accelerat
sau alergător, fără încetare continuă înaintarea spre limita dinainte.
Infanteria debarcată în lanţ de trăgători, la fel şi MLI (TAB) se deplasează în urma
tancurilor cît mai aproape de ele, asigurând o cooperare strânsă de foc şi sprijinul reciproc
în timpul atacului. În acest caz, comandantul de pluton se debarcă de pe maşină şi se
deplasează după lanţul de trăgători la distanţa de până la 50 m în aşa loc, de unde este mai
convenabil să execute observarea după acţiunile plutonului şi conducerea stabilită,
conducerea continuă cu ele. Comandantul de pluton poate să se deplaseze şi în lanţul de
trăgători.
MLI (TAB), de regulă, asigură atacul plutonului şi trecerea lui prin barajele
genistice explozive cu foc de pe loc, de după adăposturi.
Conducerea cu focul şi cu MLI (TAB) comandantul de pluton o efectuează prin
locţiitorul său, care rămâne în maşină, prin staţia radio, iar cu infanterie debarcată – prin
comenzi date prin voce şi prin semnale.
Descoperind mijloacele de foc, îndeosebi antitanc, care împiedică înaintării
plutonului şi care trebuie nimicite cu focul MLI (TAB), comandantul de pluton dă

29
comanda: “Vultur 81, aici vulturul 17, reperul 2, în dreapta 50, lângă tufiş RAD pe TAB
de nimicit, aici vultur 17, recepţie”.
Descoperind alte mijloace de foc, comandantul de pluton poate să dea misiunea de
foc prin voce: “Grupele 1 şi 2 din stânga pe înălţime, la copacul singuratic, mitralieră –
nimiciţi”.
Infanteria debarcată trece câmpul de mine după tancuri, pe urmele lor sau prin
culoarele executate.
Odată cu apropierea efectivului de baraje, comandantul de pluton dă comanda:
“Pluton, în direcţia obiectivului cutare, în coloană câte doi (trei), direcţională grupa întâi,
prin culoar, fuga – marş” sau “Pluton, după mine, în coloană câte doi (trei), prin culoar, cu
pas alergător – marş”. Comandanţii de grupe, la rândul său, dau comanda: “Direcţional –
mitralior Codreanu, grupă prin culoar, în coloană câte unu cu pas alergător – marş”.
La această comandă grupele, în ordinea stabilită de către comandantul de pluton,
din mers ocupă locurile în coloana plutonului şi se deplasează nemijlocit înapoia tancurilor
sau prin culoar cu pas alergător, printr-un salt impetuos, în coloană câte doi (trei) cu
intervalele mărite.
Deplasându-se în fruntea grupelor, mitralierii execută focul din mers şi asigură
trecerea prin culoar.
MLI (TAB) în timpul acesta, prin foc din opriri scurte, nimiceşte mijloacele de foc
ale inamicului, care împiedică tancurilor şi infanteriei să treacă prin baraje. Ele trec prin
baraje după coloana plutonului.
Dacă MLI au stabilizatoare, ele pot trece barajele în coloană nemijlocit după tanc.
În acest caz, infanteria trece barajele după MLI.
După trecerea barajelor genistice plutonul de infanterie moto, care atacă pe jos la
comanda comandantului de pluton: “Pluton, în direcţia obiectivului cutare – pentru luptă,
înainte” sau “Pluton, după mine – pentru luptă, înainte” şi la comanda comandanţilor de
grupe: “Grupă, (spre obiectivul cutare, aliniamentul cutare) – pentru luptă, înainte”, repede
în ordinea stabilită ies pe direcţiile sale, se desfăşoară în lanţ de trăgători, deschid foc din
toate mijloacele de foc, nimicind mijloacele de foc în primul rând cele antitanc şi forţa vie
a inamicului şi cu repeziciune se apropie de limita dinainte a apărării inamicului.
MLI (TAB), după trecerea barajelor prin culoare, ajung subunităţile sale, cu focul
din armamentul său sprijină atacul lor şi al tancurilor, acţionând după lanţul de trăgători al
subunităţii sale, iar uneori şi nemijlocit în lanţ.
Apropiindu-se de limita dinainte (tranşeea) a inamicului la 25 – 40 m la comanda
“Pluton, cu grenade – Foc”, infanteria atacă cu grenade inamicul şi la timpul strict stabilit
“C” cu strigăte de “Ura”, din urma tancurilor pătrunde pe limita dinainte (asaltează prima
tranşee), nimiceşte mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului prin foc la gura ţevei şi fără
încetare continuă atacul în direcţia indicată în adâncime.
MLI (TAB), deplasându-se după subunităţile de la adăpost la adăpost sprijină cu
foc atacul subunităţilor.
În timpul ofensivei comandantul de pluton duce observarea, precizează misiunile
grupelor şi MLI (TAB), de asemenea mijloacelor date ca întărire pentru nimicirea
(neutralizarea) inamicului şi indică pentru tancuri ţintele, care împiedică deplasarea
efectivului.
După cucerirea primei tranşei a inamicului, plutonul de infanterie moto, imediat
înapoia tancurilor, continuă atacul cucerind a doua şi următoarele tranşei.

30
 Atunci când înaintea subunităţilor de infanterie nu acţionează tancurile, ele atacă
inamicul în urma exploziilor proiectilelor artileriei proprii la distanţa de siguranţă.
Distanţa de siguranţă contra exploziilor proiectilelor artileriei proprii constituie:
- pentru tancuri 200 m;
- pentru MLI (TAB) 300 m;
- pentru infanterie 400 m.
La atingerea acestui aliniament, artileria transportă focul în adâncime.
Desăvârşind nimicirea inamicului în punctele de sprijin ale plutoanelor, subunităţile
de infanterie dezvoltă ofensiva în adâncime fără de a coborî în şanţurile de tragere ale
inamicului. În cazuri excepţionale, când inamicul se află în şanţurile de comunicaţie şi
opun rezistenţă 2 – 3 soldaţi din grupă, la ordinul comandantului coboară în tranşee şi
desăvârşesc nimicirea inamicului.
Lupta în adâncimea apărării inamicului se caracterizează prin înaintarea
neuniformă a subunităţilor şi se desfăşoară într-o situaţie complicată şi cu schimbări
bruşte. Înaintarea cel puţin a unei grupe sau a vecinilor comandantul de pluton imediat o
foloseşte pentru dezvoltarea succesului.
În caz de rămânere în urmă a subunităţilor vecine plutonul, fără a înceta atacul, cu o
parte de mijloace de foc, neutralizează ţintele care împiedică înaintarea vecinilor.
Pe unele sectoare de teren procedeul de deplasare se stabileşte de către comandant,
reieşind din relieful terenului şi intensitatea focului inamicului.
Când apărarea inamicului prezintă flancuri descoperite, goluri sau intervale mari,
plutonul pătrunde în flancul şi în spatele punctului de sprijin şi împreună cu subunităţile
care atacă din front prin surprindere, produce panică şi dezorganizare în rândurile
inamicului, îi dezorganizează sistemul de foc, obligându-l să lupte în condiţii nefavorabile
şi creează astfel condiţii pentru încercuirea şi nimicirea lui.
Punctele de sprijin în care inamicul opune rezistenţă, plutonul la fel le ocoleşte şi îl
atacă în flanc şi spate. Pentru executarea manevrei se folosesc acoperirile terenului,
intervalele în dispozitivul de luptă sau flancurile descoperite, în scopul mascării se
întrebuinţează aerosoli şi fumuri.
Schimbarea direcţiei frontului de atac se execută la comanda (semnalul)
comandantului de pluton: “Pluton, la dreapta (stânga), în direcţia obiectivului cutare (spre
aliniamentul cutare) – Marş”.
La schimbarea direcţiei de atac la dreapta (stânga) maşina comandantului de pluton
schimbă direcţia de deplasare spre obiectivul indicat, maşina din flancul stâng (drept) cu
viteză mărită, iar maşina din flancul drept (stâng) cu o viteză micşorată, respectând
intervalele se deplasează în direcţia nouă şi continuă înaintarea în linia de luptă.
Când se acţionează pe jos, schimbarea direcţiei de ofensivă a plutonului se execută
la comanda: “Pluton, la dreapta (stânga) în direcţia obiectivului cutare (la aliniamentul
cutare), direcţionala grupa cutare – Marş”. Grupa direcţională schimbă direcţia spre
obiectul indicat, celelalte grupe se deplasează în direcţia nouă şi continuă înaintarea,
respectând alinierea după grupa direcţională.
Uneori schimbarea direcţiei de ofensivă se execută la comanda (semnalul):
“Atenţie, faceţi ca mine” şi comandantul indică direcţia de deplasare prin mişcarea maşinii
sale, iar când se acţionează pe jos – prin semnalul stabilit.
Atunci când ocolirea punctului de sprijin al inamicului nu este posibilă,
comandantul de pluton concentrează focul plutonului, mijloacelor de întărire şi cere focul
subunităţilor cu care cooperează asupra ţintelor, care împiedică înaintării şi printr-un atac
31
hotărâtor din front desăvârşeşte nimicirea lui şi continuă înaintarea. În adâncimea apărării
MLI (TAB) se deplasează prin salturi de la adăpost la adăpost (de la aliniament la
aliniament), în ascuns de inamic, alegând cele mai favorabile condiţii pentru sprijinul cu
foc al subunităţilor sale.
Pe măsură ce rezistenţa inamicului slăbeşte (scade) plutonul de infanterie moto care
acţionează pe jos, la comanda comandantului superior execută îmbarcarea în maşini sau ca
desant pe tancuri. Pentru aceasta MLI, (TAB) la comanda comandantului de pluton ajung
subunităţile sale, micşorează viteza sau fac o oprire scurtă (tancurile fac opriri scurte
obligatoriu). Efectivul, la comanda comandanţilor “La maşini”, cu pas alergător se
deplasează spre MLI (TAB) ale sale, pun armele la siguranţă, după aceasta la comanda
“Îmbarcarea” repede execută îmbarcarea şi se pregăteşte pentru executarea focului din
mişcare. Ochitorii – operatori la MLI (trăgătorul cu mitraliera de pe TAB) în timpul
îmbarcării efectivului execută observarea după acţiunile inamicului şi asupra terenului şi
nimicesc ţintele descoperite. Acţionând pe MLI (TAB) ca desant pe tancuri, plutonul
continuă să îndeplinească misiunea primită.
Dacă inamicul opune o rezistenţă puternică şi executarea ofensivei pe MLI (TAB)
este imposibilă, atunci infanteria la comanda comandantului repede execută debarcarea, se
desfăşoară în lanţ de trăgători şi cu pas accelerat sau alergător continuă ofensiva,
executând focul din mers.
Comandantul plutonului de infanterie moto care acţionează ca desant pe tancuri
este obligat să repartizeze grupele şi mijloacele de foc de întărire pe tancuri, să indice
comandanţilor subordonaţi misiunile, să precizeze semnalele pentru îmbarcarea,
debarcarea şi modul de indicare a ţintelor. Acţionând ca desant pe tancuri, subunităţile de
infanterie cu focul său nimicesc mijloacele antitanc de acţiune apropiată. Pentru nimicirea
inamicului, care împiedică înaintării tancurilor, precum şi pentru acordarea ajutorului în
trecerea barajelor şi obstacolelor, infanteria poate să se debarce. Cu prima posibilitate, ea
din nou execută îmbarcarea pe tancuri şi continuă deplasarea înainte.
Descoperind mijloacele de nimicire în masă poziţiile artileriei, plutonului, iscusit
folosind căile de acces ascuns, impetuos pătrunde spre ele şi, printr-un atac hotărâtor,
nimiceşte forţa vie a inamicului şi scoate din funcţie instalaţiile de lansare RAD, tunurile,
aruncătoarele de mine ş.a.
Barajele genistice şi obstacolele, care se întâlnesc în adâncimea apărării inamicului,
plutonul le ocoleşte sau le trece prin culoare executate. Executarea culoarelor de către
subunităţile de pioneri – genişti se acoperă cu focul plutonului.
Zonele contaminate, de regulă, plutonul le trece pe MLI (TAB), autovehicule,
folosind mijloacele de protecţie individuală sau le ocoleşte pe direcţiile, care asigură cel
mai mic grad de iradiere, indicate de către comandantul de companie.
Pe sectoarele de teren greu accesibile pentru tancuri, subunităţile de infanterie pot
să depăşească tancurile şi să înainteze sub acoperirea focului lor şi MLI (TAB).
Pe măsură ce se trec aceste sectoare, tancurile din nou se deplasează înainte şi
continuă ofensiva.
Dacă infanteria a nimerit pe un sector bătut cu focul artileriei (aruncătoarele de
mine), el iese din acest sector printr-un salt hotărâtor înainte şi continuă ofensiva.
O deosebită atenţie în timpul ofensivei se acordă respingerii contraatacului
inamicului.
În timpul respingerii contraatacului inamicului o mare importanţă are alegerea
procedeului de respingere, care depinde de componenţa şi direcţia acţiunilor inamicului,
32
situaţia plutonului şi caracterul terenului. La respingerea contraatacurilor este necesar de
separat infanteria de tancuri şi de a o nimici pe părţi. În primul rând se nimiceşte şi MLI
(TAB).
Inamicul care contraatacă plutonul îl atacă în cooperare cu alte subunităţi, printr-un
atac hotărâtor sau la indicaţia comandantului de companie, de la început, nimiceşte
inamicul cu foc de pe un aliniament favorabil. În acest caz, tancurile şi MLI (TAB) ocupă
poziţiile de foc după adăposturile apropiate, iar efectivul plutonului de infanterie moto
execută debarcarea şi ocupă poziţiile favorabile, de regulă, înaintea lor. După aceasta
plutonul, prin atac desăvârşeşte nimicirea inamicului.
Subunitatea care n-a fost supusă contraatacului, măreşte viteza sa de înaintare în
scopul ieşirii în flancul şi spatele inamicului care contraatacă.
Observând retragerea inamicului, comandantul de pluton imediat organizează
urmărirea şi raportează comandantului superior, comunicând despre aceasta vecinilor.
În dependenţă de situaţie, acţionând în dispozitiv de luptă, premergător de luptă şi
de marş, plutonul, folosind cu pricepere cutele terenului şi alte capacităţi de mascare a
terenului, depăşeşte hotărârea inamicului pe itinerare paralele, iese spre căile de tragere a
lui şi printr-un atac hotărâtor în flanc şi spate îl nimiceşte pe părţi, în cooperare cu
subunităţile care acţionează din alte direcţii, continuând urmărirea în direcţia indicată.
Dacă după situaţia creată urmărirea inamicului pe itinerare paralele este imposibilă,
atunci plutonul, prin acţiuni hotărâtoare, pătrunde în dispozitivele de luptă ale subunităţilor
de acoperire în cooperare cu vecinii, le nimiceşte şi pătrunde la forţele principale ale
inamicului, care se retrage atacându-le din front (spate).
Plutonul de infanterie moto, care constituie rezerva batalionului, se deplasează
după subunităţile care atacă la depărtarea indicată de către comandantul de batalion, în
gătinţă pentru dezvoltarea ofensivei, nimicirea inamicului, care a rămas în spatele
subunităţilor care atacă, sau pentru îndeplinirea altor misiuni.
Primind misiunile pentru introducerea în luptă, comandantul de pluton din mers
pune misiunile grupelor. În acest caz, el indică în teren situaţia inamicului şi locurile de
dispunere a mijloacelor de foc ale lui, aliniamentul de introducere în luptă, obiectivul de
atac şi direcţia de continuare a ofensivei. Plutonul, apropiindu-se de aliniamentul indicat,
se desfăşoară în dispozitiv de luptă şi hotărâtor atacă inamicul.

2.2.2. Particularităţile ducerii ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul

Acţiunile plutonului la ofensivă în timpul pregătirii de foc a atacului

Plutonul de infanterie moto, în întreaga componenţă sau cu o parte de maşini, poate

fi repartizat pentru nimicirea mijloacelor de foc ale inamicului observate cu foc prin ochire
directă în timpul pregătirii de foc a atacului. Mijloacele de foc repartizate pentru
participarea la pregătirea de foc a atacului cu tragerea prin ochire directă se deplasează şi
ocupă punctele de tragere pregătite, de regulă, în noaptea precedentă ofensivei, iar când
aceasta este imposibil – odată cu începerea pregătirii de foc a atacului de către artilerie.
La ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul pe timpul pregătirii de foc a
atacului, plutonul de infanterie moto prin focul armamentului din înzestrare, precum şi
tancurile, tunurile, mijloacele de foc destinate pentru executarea tratării prin ochire directă
33
participă la nimicirea şi neutralizarea mijloacelor de foc şi forţei vii a inamicului. În cazul
dacă inamicul execută contrapregătirea de foc, tot personalul, în afară de observatori,
mijloacele de foc de serviciu, la comanda comandantului de pluton se adăposteşte în
şanţuri şi alte adăposturi, cît mai aproape de mijloacele de foc. După terminarea lui,
personalul revine la poziţiile de tragere.
Comandantul de pluton urmăreşte rezultatele tragerii, dă misiuni mijloacelor de foc
pentru nimicirea (neutralizarea) obiectelor care nu au fost lovite şi a celor nou descoperite.
Despre rezultatele observării, comandantul de pluton raportează comandantului de
companie.
La ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul după regruparea subunităţilor, care
au dus acţiuni de apărare, sau după deplasarea din adâncime şi înlocuirea celor aflate în
contact cu inamicul, subunităţile de infanterie ocupă poziţia de plecare la atac. Ocuparea
acestor poziţii se execută prin şanţuri de comunicaţie în ascuns. MLI (TAB) ocupă
poziţiile de tragere în urma subunităţilor sale, folosind scopurile terenului şi adăposturile.
Plutonul de infanterie moto la timpul indicat, în ascuns se deplasează şi ocupă
poziţia iniţială pentru ofensivă. Efectivul plutonului se dispune de obicei în tranşee, MLI
(TAB) ocupă poziţiile de foc alături de grupele sale sau în urma acestora la depărtarea de
50 m. Plutonul se află în gătinţă permanentă pentru respingerea atacului posibil al
inamicului.
La timpul stabilit, la comanda (semnalul) comandantului superior plutonul de
tancuri, care ocupă poziţia de aşteptare, începe deplasarea spre aliniamentul de trecere la
atac. Cu apropierea de acest aliniament el se desfăşoară în linia de luptă şi cu viteză
maximală admisibilă continuă deplasarea, nimicind inamicul cu focul din mers.
Cu apropierea tancurilor de poziţia iniţială comandantul plutonului de infanterie
moto dă semnalul (comanda) pentru indicarea trecerilor pentru tancuri peste limita
dinainte proprie.
În caz de atac pe MLI (TAB) îmbarcarea în ele a efectivului plutonului de
infanterie moto se execută în timpul pregătirii de foc a atacului, pe poziţia iniţială de
trecere la ofensivă. MLI (TAB) la comanda (semnalul) comandantului de pluton iese din
locaş, în ascuns se apropie de grupele sale, folosind cutele terenului, şi execută apropierea.
Efectivul la comanda comandantului de pluton “Pluton la maşini”, “Pe locuri” repede
execută îmbarcarea în maşini şi se pregăteşte pentru ducerea focului din mers.
Plutonul de infanterie moto, cu ieşirea tancurilor spre poziţia iniţială a lor, din urma
tancurilor trece la atac.
În caz de atac pe jos cu apropierea tancurilor de poziţia iniţială pentru ofensivă,
comandantul de pluton dă comanda “Pregătiţi-vă pentru atac”. La această comandă se
execută încărcarea armelor, la automate se unesc baionetele, se unesc focoasele la grenade.
După trecerea tancurilor a poziţiei iniţiale, comandantul de pluton dă comanda “Pluton, în
atac – înainte”, la care efectivul iese din tranşee (locaş) şi cu pas accelerat sau fugă, din
urma tancurilor atacă inamicul.

2.3. Ofensiva în condiţii deosebite

2.3.1. Particularităţile organizării şi ducerii ofensivei pe timp de noapte

Pregătirea pentru acţiunile pe timp de noapte se execută pe timp de lumină.

Comandantul plutonului, organizând ofensiva noaptea, în afară de problemele obişnuite
34
mai indică: reperele vizibile pe întuneric, direcţia de ofensivă după azimut şi grupa
(militarul) numit direcţional, ordinea de marcare a grupelor (Tc., MLI, TAB), trecerea prin
culoare, ordinea de iluminare a terenului, folosirea aparatelor de vedere pe timp de noapte
şi pregătirea armamentului plutonului pentru tragerea pe timp de noapte, semnalele de
recunoaştere. El la fel organizează asigurarea grupelor cu mijloace de iluminare şi
semnalizare, cu gloanţe şi obuze trasoare.
În timpul ofensivei pe timp de noapte se atrage o atenţie deosebită executării
cercetării, menţinerii direcţiei şi indicarea la timp a locului aflării. În situaţia folosirii de
către inamic a ANM, pentru protejarea efectivului de emisia de lumină a exploziilor
nucleare, se folosesc proprietăţile de protejare ale tehnicii, efectivul duce acţiunile de luptă
în ochelari speciali de protecţie. În afară de aceasta, aparatele optice, aparatele de vedere
pe timp de noapte şi geamurile cabinelor se pregătesc pentru micşorarea acţiunii emisiei de
lumină.
Pl.IMo noaptea înaintează, de regulă, pe jos, în plus Tc., MLI, TAB acţionează în
lanţul subunităţilor de infanterie moto.
Mijloacele de iluminare se întrebuinţează în aşa fel, ca să nu ilumineze dispozitivul
propriu de luptă.
În timpul ofensivei, în special la răsăritul soarelui, plutonul trebuie să fie gata să
respingă eventualele contraatacuri ale inamicului.

2.3.2. Organizarea şi ducerea ofensivei în condiţii de iarnă

Zăpada, gerurile şi vânturile puternice influenţează asupra acţiunilor de luptă

deoarece:
- zăpada căzută în straturi mari îngreuiază manevra; viscolul şi vântul au o
influenţă negativă asupra militarilor, înrăutăţind condiţiile de observare şi de executare ale
focului;
- gerurile mari (temperaturile scăzute) îngreunează funcţionarea normală a
armamentului şi tehnicii militare;
- solul îngheţat îngreunează executarea (amenajarea) şanţurilor de tragere şi
adăposturile;
- creşte importanţa pădurilor, clădirilor izolate şi localităţilor pentru
adăpostirea personalului împotriva frigului;
- cursurile de apă îngheţate uşurează manevra şi lupta împotriva inamicului
care şi-a organizat apărarea pe acestea;
- timpul de lumină este mai scurt, plutonul fiind obligat să desfăşoare acţiuni
de luptă şi noaptea în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Plutonul trebuie să cunoască permanent situaţia inamicului şi să folosească pentru
manevră deplasarea pe schiuri pe timp nefavorabil (ceaţă, ninsoare, viscol).
Ofensiva pe timp de iarnă se duce, de regulă, din contact cu inamicul în lungul
comunicaţiilor şi pe direcţiile mai puţin înzăpezite.
Plutonul se asigură de la început cu tot ceea ce îi este necesar traiului şi ducerii
luptei: echipamentul prevăzut în norme; sănii, schiuri speciale pentru armament şi muniţie.
Armamentul, tehnica de luptă şi celelalte materiale, pe cît posibil, se vopsesc după
culoarea mediului unde se acţionează. Periodic militarilor li se distribuie ceai şi alte bunuri
calde prevăzute în norme.
35
 Autovehiculele se asigură cu mijloace de trecere şi se ajută de către pluton pentru
depăşirea porţiunilor grele din teren, barajelor şi obstacolelor naturale. Acestora li se
asigură lichid antigel, mijloace de izolare termică, de încălzire şi de uşurare a pornirii
motoarelor.
În dependenţă de natura obiectivului de atac, de grosimea stratului de zăpadă, de
situaţia meteorologică (ceaţă, viscol) şi de timp (noapte sau zi), plutonul poate acţiona în
dispozitiv de luptă, în dispozitiv premergător de luptă sau combinat.
Atacul se poate executa pe jos sau pe schiuri. În dispozitivul plutonului pot acţiona
MLI (TAB), tancuri de sprijin nemijlocit. În adâncimea dispozitivului inamicului şi pe
timpul urmăririi, plutonul se poate îmbarca ca desant pe tancuri sau pe MLI (TAB).
MLI (TAB) se deplasează pe comunicaţii deszăpezite (pe direcţii fără zăpadă) sau
înapoia tancurilor cu lama de buldozer, executând foc cu armamentul de bord prin
intervale pe la flancuri şi pe deasupra lanţului de trăgători proprii.
Comandantul de pluton va reduce la minimum timpul de pregătire al luptei.
Pe poziţia de plecare la ofensivă, când zăpada este mare (depăşeşte 80 cm),
lucrările genistice se execută de tipul semiîngropat în zăpadă, gheaţă.
În funcţie de posibilităţi, adăposturile pentru personal pot fi încălzite, luându-se
măsuri de mascare.
Pe timp de ger puternic, militarii vor fi antrenaţi permanent în executarea unor
lucrări sau acţiuni, pentru a nu îngheţa, se va evita staţionarea izolată a militarilor.

2.3.3. Organizarea şi ducerea ofensivei în localitate

Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă plutonul poate întâlni, pe direcţia sa de atac,

localităţi care se deosebesc între ele prin importanţa economică, mărime (ca suprafaţă şi
populaţie), felul şi caracteristicile construcţiilor, terenului pe care sînt dispuse şi a celui din
împrejurimi.
Subunitatea, care acţionează în direcţia unei localităţi, din mişcare nimiceşte
inamicul, care se apără pe căile de acces spre el, pătrunde în localitate şi fără întreruperi
desfăşoară ofensiva în adâncime. În caz când localitatea nu a fost cucerită din mişcare, se
pregăteşte asaltul ei.
Condiţiile în care se desfăşoară ofensiva în localitate se caracterizează cu zone
limitate de observare şi trageri, complicarea manevrei şi conducerea subunităţilor.
Ofensiva este compusă din lupte locale separate.
În ofensiva în localitate plutonul poate acţiona, în mod obişnuit, în cadrul
companiei, poate fi destinat să între în compunerea detaşamentului de asalt.
Plutonul poate acţiona în localitate ca grup de asalt cu misiunea să nimicească
inamicul şi să cucerească un obiectiv (compus din 1 – 3 clădiri) organizat puternic pentru
apărare, situat pe una din străzile principale sau un grup de clădiri de mai mică importanţă.
Misiunea se primeşte, de regulă, succesiv pentru fiecare obiectiv de cucerit.
Când nu este constituit ca grup de asalt, plutonul poate primi misiunea să acţioneze
în lungul unei străzi largi, prin grădini şi parcuri pentru a nimici inamicul care se apără în
acestea, în unele clădiri mici care nu sînt organizate puternic pentru apărare, sprijinind în
acelaşi timp acţiunile detaşamentului şi grupurilor de asalt care atacă clădirile mari şi
pregătite puternic pentru apărare.
Succesul ofensivei în localitate este determinat de:
- cunoaşterea situaţiei şi dispozitivului inamicului;
36
 - conducerea fermă a luptei şi ducerea de acţiuni hotărâte şi îndrăzneţe de către
subunităţi;
- lupta de stradă îndârjită pentru cucerirea fiecărei clădiri, a celor mai
importante poziţii de apărare de pe arterele principale ale localităţii, a centralelor
telefonice şi telegrafice, a posturilor de radio şi televiziune, podurilor;
- intensificarea acţiunii acolo unde s-a obţinut succesul prin introducerea în
luptă de noi forţe şi mijloace;
- executarea permanentă de acţiuni manevriere în cadrul grupurilor de asalt,
chiar cu militari izolaţi;
- cooperarea strânsă între subunităţi.
Pentru eliberarea unei localităţi, ofensiva se execută din contact nemijlocit sau în
condiţii cu totul avantajoase, din mişcare.
Când limita dinainte a apărării inamicului trece pe marginea sau prin interiorul
localităţii, atacul se execută din contact nemijlocit, de pe o bază de plecare, cu subunităţile
în dispozitiv de luptă pe jos. Când aceasta este organizată pe un aliniament în faţa
localităţii, iar apărarea este puternic neutralizată cu artileria şi aviaţia, atacul acesteia se
poate executa şi din mişcare cu infanteria îmbarcată pe MLI (TAB).
La pregătirea luptei, în afară de măsurile care se iau în cazul ofensivei obişnuite,
comandantul de pluton este obligat:
- să studieze particularităţile fiecărui obiectiv în parte sau caracterul apărării
inamicului pe direcţie de acţiune, locurile unde sînt dispuse mijloacele de foc, barajele şi
obstacolele de tot felul, străzile, intersecţiile, pieţele, locurile virane, grădinile şi parcurile;
- să indice modul de nimicire a mijloacelor de foc ale inamicului dispuse în
clădiri şi pe căile de apropiere, de sprijinire reciprocă cu foc între grupe cînd duc lupta de-
a lungul străzilor, modul de trecere sau ocolire a baricadelor, barajelor şi altor obstacole;
- să stabilească modul de folosire a mijloacelor fumigene şi aruncătoarelor de
flăcări;
- să organizeze cooperarea, îndeosebi cu subunităţile de tancuri.
Comandantul de pluton în hotărârea sa pentru cucerirea obiectivului indică:
- ordinea de apropiere spre clădirea de atac;
- ordinea de acţiuni în timpul atacului (asaltului) clădirii;
- măsurile pentru neadmiterea sosirii rezervelor inamicului spre obiectul de atac;
- semnalele de marcare a situaţiei proprii înăuntrul obiectivului de atac;
- semnalele de conducere şi cooperare.
Poziţia iniţială pentru atac (asalt) plutonul de infanterie moto, de obicei, o
ocupă în apropiere nemijlocit lângă inamic şi dacă este posibilitate, în clădirile învecinate
cu obiectivul de atac. Efectivul după poziţia iniţială pentru atac, sub acoperirea focului
mitralierelor, aruncătoarelor, aruncătoarelor de grenade, tancurilor şi instalaţiilor de
artilerie autopropulsate, care sînt date ca întărire plutonului.
Înainte de atac MLI, tancurile, tunurile, instalaţiile RAD cu foc prin ochire directă
nimicesc inamicul în clădirea care va fi atacată şi în clădirile vecine. În acelaşi timp
efectivul plutonului de infanterie moto, calculele de mitraliere şi de aruncătoare de flăcări
date ca întărire duc focul asupra ferestrelor, uşilor şi ambrazurilor, şi folosind spărturile în
pereţi comunicaţiile subterane, căile de comunicaţie şi căile de acces ascunse, se
deplasează spre obiectiv.

37
 Pe măsura apropierii de obiectivul de atac focul se transportă asupra etajelor
superioare şi asupra podurilor clădirilor. Grupele de infanterie cu repeziciune pătrund în
clădire, urcând la etaj pe scări sau prin spărturile din planşee, nimicesc inamicul cu
grenade de mână, cu foc executat la distanţă apropiată cu pistoalele mitralieră, precum şi
prin lupta corp la corp. Inamicul care duce focul prin ferestre şi de pe acoperişurile
clădirilor, se nimicesc de către lunetişti şi puşcaşi mitraliori special numiţi. Pionerii –
genişti daţi ca întărire plutonului în timpul acesta execută spărturi în pereţi, iar la
necesitate deminează clădirea ocupată.
Ocupând clădirea, plutonul atacă următorul obiectiv. Plutonul înaintează, de regulă,
de-a lungul străzilor, prin grădini, parcuri, locuri virane, nimiceşte inamicul care se apără
în acestea, în clădiri mici sau care n-au fost bine pregătite pentru apărare. MLI (TAB),
tancurile şi celelalte mijloace de foc de întărire (sprijin) se deplasează în dispozitivul de
luptă al plutonului sau imediat înapoia acestuia, sprijinind cu foc şi urmărind progresiunea
luptei pe măsura cuceririi clădirilor de pe direcţia lui de atac, a grădinilor şi parcurilor,
pieţelor şi locurilor virane.
Tancurile MLI (TAB), tunurile, aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele şi
grupele plutonului se sprijină reciproc prin executarea focului asupra clădirilor învecinate
cu obiectivul de atac. Plutonul nimiceşte cu foc şi grenade personalul şi mijloacele
antitanc ale inamicului din subsolurile şi parterele clădirilor care împiedică acţiunea
tancurilor şi MLI (TAB) proprii.
În cazurile când situaţia nu permite începerea atacului clădirii printr-un salt comun
al plutonului, deplasarea spre obiectiv se execută de către grupe mici şi de către soldaţi
izolaţi sub acoperirea focului prin ochire directă a tancurilor, tunurilor, armamentului
automat şi a fumurilor.
Primind misiunea pentru a se întări în clădirea ocupată, comandantul de pluton dă
indicaţii pentru cercetarea ei din subsol până la podul clădirii şi nimicirii complete a
grupurilor inamicului care au rămas. Clădirea se deminează, se i-au măsurile pentru
stingerea cuiburilor de incendiu. Clădirile cucerite se pregătesc pentru apărarea circulară,
se organizează observarea, iar pe căile de acces spre clădire se instalează baraje.
Ca grup de asalt plutonul poate acţiona:
independent;
în cadrul eşalonului superior;
detaşamentul de asalt.
Plutonul trebuie să acţioneze în strânsă cooperare cu subunităţile (grupurile de
asalt) vecine şi cu cele din compunerea eşalonului din care face parte.

Pentru îndeplinirea misiunii, grupul de asalt se fracţionează în:

- 1-2 grupe de asalt, fiecare de valoarea unei grupe de infanterie cu 1-2 pioneri cu
mijloace explozive şi 1-2 aruncătoare de flăcări;
- 1-2 grupe de sprijin întărite cu tancuri, mijloace antitanc, aruncătoare şi
mitraliere;
- 1-2 grupe de înlăturarea barajelor şi de distrugeri, formate din pioneri cu
mijloace explozive şi militari din subunităţile de infanterie pentru a sprijini cu foc acţiunea
acestora.
MLI (TAB) ale plutonului se repartizează, de regulă, în cadrul grupelor de sprijin.

38
 Organizând ofensiva grupului de asalt, comandantul de pluton studiază amănunţit
caracterul apărării inamicului din obiectivul de atac, sistemul de foc şi posibilitatea
inamicului de a executa foc de flanc din clădirile vecine, căile de apropiere cele mai
favorabile până la obiectiv, barajele şi obstacolele existente şi stabileşte misiunile grupelor
şi mijloacelor de foc, precum şi modul de cooperare până la nimicirea completă a
inamicului şi cucerirea obiectivului ordonat.
După luarea hotărârii şi raportarea acesteia, comandantul de pluton trece la
constituirea grupului de asalt, execută cu comandanţii grupelor recunoaşterea obiectivului
de atac, dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea.

În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

- concluziile asupra valorii şi posibilităţilor inamicului, misiunea grupului de
asalt, subunităţile vecine şi misiunile lor;
- misiunile pe care mijloacele de foc ale eşaloanelor superioare le execută în
folosul grupului de asalt;
- misiunile grupelor de înlăturare a barajelor şi de distrugeri, ale grupelor de
sprijin şi ale celor de asalt şi modul de coordonare a acţiunilor acestora pentru îndeplinirea
misiunii;
- ora când subunităţile trebuie să fie gata de luptă şi consumul de muniţie pe toată
durata îndeplinirii misiunii;
- locul comandantului de pluton în dispozitivul grupului de asalt.
Comandantul de pluton, organizând cooperarea precizează:
- locul, natura şi activitatea obiectivului inamicului, mijloacele de foc descoperite
la inamic şi de către cine vor fi nimicite (neutralizate) fiecare;
- modul de acţiune al fiecărei grupe din compunerea grupului de asalt;
- coordonarea eforturilor şi acţiunilor tuturor elementelor de dispozitivul în
vederea sprijinului reciproc cu subunităţile vecine şi cu mijloacele eşaloanelor superioare,
direcţiile de pătrundere spre obiectiv şi locurile unde se vor executa culoare prin baraje şi
obstacole;
- locurile de pătrundere în clădiri şi modul de desfăşurare a acţiunilor de luptă în
interiorul acestora;
- măsurile ce se iau şi misiunile grupelor de sprijin pentru izolarea obiectivului
cucerit de celelalte construcţii şi obiective din apropiere de acestea sau de continuare a
ofensivei;
- modul de respingere a eventualelor contraatacuri executate de inamic.
După ce dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea, comandantul de pluton
verifică dacă comandanţii de grupe au înţeles misiunile şi modul de îndeplinire a acestora.
Comandanţii de grupe dau misiunile de luptă şi pregătesc militarii şi tehnica de luptă
pentru a fi gata ca, la ordin, să treacă la îndeplinirea misiunii.
Plutonul – grup de asalt – ocupă poziţia de plecare în apropierea obiectivului,
uneori în clădirile apropiate, în aşa fel încât să pătrundă la obiectiv, pe cît posibil, printr-
un salt scurt, executat prin surprindere şi să atace simultan obiectivul din mai multe părţi.
Pe timpul pregătirii de foc tunurile şi tancurile nimicesc prin trageri, prin ochire
directă personalul şi mijloacele de foc ale inamicului dispus în obiectivul de atac (clădiri)
şi din clădirile învecinate; cu mitralierele, puştile mitralieră, puştile semiautomate cu
lunetă şi cu pistoalele mitralieră se execută foc asupra ferestrelor, uşilor şi ambrazurilor;
39
cu aruncătoarele de grenade antitanc se nimicesc mijloacele de foc ale inamicului din
clădire, tancurile şi alte mijloace blindate. Grupele de înlăturare a barajelor şi de distrugeri
execută culoare prin barajele şi obstacolele inamicului cu ajutorul încărcăturilor alungite
sub sprijinul de foc al tancurilor, tunurilor şi MLI (TAB) din grupele de sprijin şi al
armamentului grupelor de asalt.
După executarea culoarelor în barajele de mine şi trecerilor prin obstacolele
inamicului tancurile se apropie cu viteză maximă admisă de teren, executând foc din mers
şi din opriri scurte asupra mijloacelor de foc ale inamicului din şi dintre clădiri, care nu au
fost distruse pe timpul pregătirii de foc, trec cu viteză prin culoare şi se apropie de
obiectiv, creând breşe în reţelele de sârmă ghimpată.
Sub protecţia blindajului tancurilor grupele de asalt urmează îndeaproape (în fugă)
progresiunea tancurilor, deplasându-se în coloană, trec imediat după acestea prin culoare şi
desfăşurându-se în dispozitiv de luptă în lanţ de trăgători depăşesc tancurile sub sprijinul
de foc al acestora, al armamentului de pe MLI (TAB) şi mitralierelor de sprijin, asaltează
şi ocupă clădirile mai mici de la marginea localităţii sau din apropierea obiectivului de
atac.
Aruncătoarele, urmărind progresiunea luptei execută foc asupra inamicului dispus
în tranşee şi şanţuri de comunicaţie. Tancurile acţionează în urmă sau în dispozitivul
infanteriei şi nimicesc prin trageri, prin ochire directă armele automate dispuse în clădiri şi
mijloacele de foc care îngreunează apropierea de obiectiv. Pe măsura apropierii de
obiectivul de atac, focul se transportă asupra etajelor superioare şi asupra podurilor
clădirilor. Grupele pătrund cu repeziciune în clădire, urcând la etaj pe scări sau prin
spărturile din planşee, nimicesc inamicul cu grenade de mână, cu foc executat la distanţă
apropiată, cu pistoalele mitralieră şi cu puştile mitralieră, cu focul aruncătoarelor de
flăcări, precum şi prin lupte corp la corp.
În încăperile de la etaj militarii pătrund cu ajutorul frânghiilor cu ghiară de pisică
aruncate prin ferestre şi al scărilor mobile. În interiorul clădirilor acţiunile se duc din
încăpere în încăpere, înlăturându-se barajele de pe scări şi coridoare.
În timp ce lupta se desfăşoară pentru nimicirea inamicului din interiorul clădirii,
grupele de sprijin ocupă poziţii de tragere cu tancurile, tunurile şi aruncătoarele de grenade
antitanc, aruncătoarele şi MLI (TAB) în intervalele dintre clădiri, de unde execută trageri
asupra mijloacelor de foc ale inamicului descoperite în clădirile învecinate, în grădini sau
parcuri, interzicând executarea de contraatacuri pe direcţia grupului de asalt.
După cucerirea clădirii, grupul de asalt o consolidează şi se pregăteşte pentru
respingerea unui eventual contraatac al inamicului. Pentru consolidarea clădirii
comandantul de pluton ordonă grupelor de asalt să instaleze armamentul automat la
ferestre, saci cu nisip (pământ) la uşi şi ferestre; grupelor de sprijin să dispună tancurile,
MLI (TAB) în intervalul dintre clădiri, folosind denivelările şi acoperirile existente,
tunurile şi aruncătoarele de grenade antitanc – la parterul clădirii, cu posibilităţi de
executare a tragerilor prin spărturile din zid, mitralierele – la ferestrele de la etaj şi în
podul clădirii (poziţii de rezervă) pentru a lovi pe inamic de la distanţă cît mai mare şi a
realiza focul etajat.
Grupul de asalt poate incendia sau distruge clădirile rezistente şi puternic apărate.
Grupa de înlăturare a barajelor şi de distrugeri, sub acoperirea celorlalte elemente ale
grupului de asalt, se apropie de clădire şi o incendiază sau o distruge, folosind sticle cu
substanţe incendiare şi explozive. Grupele de sprijin şi de asalt neutralizează cu foc
inamicul din clădire, îndeosebi pe cel din imediata apropiere a locurilor unde a izbucnit
40
incendiul pentru a nu-i da posibilitatea să ia măsuri de localizare şi stingere. Ieşirile din
clădire, inclusiv gurile de acces în canalele subterane sînt supravegheate şi bătute cu foc
pentru a împiedica inamicului să se retragă.
După cucerirea localităţii, plutonul iese pe marginea opusă a acesteia şi continuă
ofensiva pe direcţia ordonată.
În timpul ofensivei în oraş sau în localitate comandantul de pluton conduce cu
acţiunile subordonaţilor, aflându-se în dispozitivul unei grupe de infanterie. El primeşte
măsurile pentru menţinerea legăturii încontinuu cu grupele, mijloacele date ca întărire, cu
comandantul de companie şi cu vecinii prin radio, prin curieri, semnalele stabilite, iar dacă
este posibil şi prin convorbiri personale.

2.3.4. Organizarea şi ducerea ofensivei în pădure şi în teren cu culturi înalte

La pregătirea şi ducerea luptei ofensive în pădure trebuie să se ţină seama că:

- orientarea, observarea, indicarea obiectivelor şi conducerea focului se fac cu
mai mare greutate;
- folosirea MLI (TAB) şi tancurilor în afara drumurilor şi defrişărilor este
îngreuiată şi uneori imposibilă;
- apropierea, desfăşurarea în ascuns, amenajarea poziţiei de plecare la ofensivă
şi manevra forţelor şi mijloacelor plutonului sînt favorizate;
- pădurea asigură condiţii optime pentru trai şi luptă în condiţii de izolare;
- inamicul are mari posibilităţi de creare a barajelor, ambuscadelor, pungilor
de foc şi de executare a focului încrucişat şi de flanc, în special în lungul drumurilor,
potecilor şi defrişărilor;
- creşte pericolul incendiilor;
- conducerea, cooperarea şi manevra tehnicii se realizează greoi;
- inamicul are posibilităţi mari de a se dispune în ascuns şi de se masca pentru
ducerea focului prin surpridere.
În pădure plutonul execută atacul, de regulă, paralel cu drumurile sau culoarele
existente, pe o direcţie indicată prin azimut. Acţiunile se desfăşoară pe jos.
Plutonul poate fi întărit cu 1 – 2 mitraliere, 1 – 2 aruncătoare de grenade antitanc, 1
– 2 pioneri – genişti.
În cadrul plutonului se organizează observarea circulară, iar pentru siguranţa
nemijlocită pe timpul apropierii de pădure şi pe poziţia de plecare la atac se trimit
cercetaşi. O atenţie deosebită se acordă nimicirii lunetiştilor, mitraliorilor dispuşi în copaci
şi servanţilor la aruncătoarele de grenade antitanc (de flăcări).
La pregătirea ofensivei în pădure comandantul de pluton, în afara măsurilor
obişnuite, este obligat:
- să studieze caracterul pădurii şi particularităţilor apărării inamicului pe baza
informaţiilor primite;
- să stabilească azimutul şi să urmărească menţinerea direcţiei de atac;
- să destineze echipe (militari) pentru înlăturarea barajelor (crearea culoarelor),
să stabilească modul de trecere prin acestea;

41
 - să stabilească semnalele de recunoaştere reciprocă şi de marcare a
aliniamentelor ocupate;
- să stabilească modul de acţiune în zone incendiate sau în cazul intrării în
ambuscadele inamicului.
La începerea atacului se urmăreşte nimicirea inamicului care se apără pe marginea
pădurii, ocuparea ieşindurilor din pădure, precum şi nimicirea mijloacelor de foc care sînt
dispuse pe marginea pădurii şi în ieşinduri.
Atacul se continuă în interiorul pădurii prin nimicirea inamicului de la distanţe mici
cu foc şi cu grenade de mână, precum şi prin lupta corp la corp.
Pentru nimicirea rezistenţelor inamicului se folosesc manevrele de învăluire şi
ocolire combinate cu atacul frontal.
Abatizele, barajele şi alte obstacole, de regulă, se ocolesc, iar dacă acest lucru nu
este posibil se execută culoare sau treceri prin acestea.
Cele mai importante intersecţii de drumuri, culoare şi obiectivele ocupate se
consolidează şi se apără de către grupe, mitraliere, aruncătoare de grenade antitanc, iar la
ordin de către întregul pluton.
Plutonul nu rămâne pentru curăţirea pădurii de militarii izolaţi ori inamici. El
pătrunde cu curaj în dispozitivul inamicului, luând măsuri de asigurare a flancurilor şi
spatelui dispozitivului propriu şi pentru observarea circulară, menţinerea legăturii şi
cooperării cu subunităţile vecine.
Când acţiunile de luptă se desfăşoară în condiţii de izolare, comandantul de pluton,
concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă, ia măsuri să pregătească traiul, folosind
resursele locale. Toate acţiunile desfăşurate în condiţii de izolare trebuie să aibă ca rezultat
hărţuirea inamicului ori de câte ori sînt create condiţii favorabile, precum şi sustragerea
oportună de la loviturile acestuia.
Inamicul care contraatacă plutonul îl nimiceşte în cooperare cu alte subunităţi cu un
atac hotărâtor sau la indicaţiile comandantului de companie, în primul rând se nimiceşte
inamicul cu foc de pe un aliniament favorabil. În acest caz, MLI (TAB) ocupă poziţiile
după adăposturile apropiate cu aşa calcul, ca să se asigure posibilitatea de a duce focul de-
a lungul drumurilor, defileurilor, între iazuri, de asemenea de-a lungul porţiunilor de
pădure deasă.
Tancurile acţionează pe teren accesibil pentru ele, de obicei în lanţul plutoanelor de
infanterie moto sau din urma lanţului şi susţin atacul cu focul său. Efectivul subunităţilor
de infanterie indică ţintele pentru tancuri, nimicesc mijloacele antitanc ale inamicului şi
asigură deplasarea tancurilor. MLI (TAB), în acest caz, înaintează după tancuri şi cu foc
nimicesc ţintele inamicului, care împiedică deplasarea efectivului şi tancurilor.
Înainte de ieşire din pădure comandantul de pluton trimite grupa de patrulare pentru
cercetarea terenului şi, fără opriri, la marginea pădurii, subunitatea continuă ofensiva.
Ofensiva în zone cu culturi înalte este influenţată de caracteristicile terenului,
întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor, posibilitatea de a provoca inundaţii şi incendii
de mari proporţii. Aceasta se pregăteşte şi se execută, de regulă, după aceleaşi principii ca
şi ofensiva în pădure, cu deosebirea că subunităţile pot fi sprijinite nemijlocit de către
tancuri, MLI (TAB) care acţionează în dispozitivul de luptă al infanteriei sau imediat
înapoia acestuia.
Dispozitivul de luptă se maschează şi manevra cu forţe şi mijloace se realizează cu
mai multă uşurinţă. Aceste zone îngreunează observarea, orientarea, indicarea obiectivelor

42
 şi corectarea focului, deplasarea subunităţilor şi manevra, îndeosebi pe timp de ploaie şi în
caz de inundaţii.
Conducerea plutonului, orientarea şi păstrarea direcţiei de atac se realizează mai
greu decât în pădure, îndeosebi când culturile înalte se întind pe suprafeţe mari.
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ

Comandanţii şi militarii în termen acţionează cu iniţiativă. Deplasarea se execută după

azimut şi repere (copaci izolaţi, defrişări, cumpene de fântâni). Se stabilesc semnale
acustice şi se iau măsuri pentru menţinerea legăturii în cadrul subunităţii.
Comandantul de pluton este obligat ca după nimicirea inamicului şi ocuparea
obiectivelor de pe marginile porţiunilor de teren cu culturi înalte să ia măsuri pentru
(apărarea inamicului pregătită în grabă - o variantă)
DIN CONTACT NEMIJLOCIT CU INAMICUL

continuarea atacului în adâncime. Pentru aceasta trimite cercetaşi în faţă şi pe flancuri,

organizează observarea circulară pentru a evita surprinderea din partea inamicului,
descoperă la timp punctele de rezistenţă din adâncime. Mijloacele de întărire acţionează în
centrul dispozitivului de luptă al plutonului.
Când se trece la urmărirea inamicului, cel mai indicat dispozitiv de luptă este în
triunghi cu vârful înainte. Tancurile şi MLI (TAB) trebuie să fie asigurate împotriva
acţiunilor mijloacelor antitanc.
Pe timpul pregătirii luptei se iau măsuri pentru menţinerea direcţiilor de atac ale
subunităţilor şi marcarea locului unde se află. Pentru oprirea contraatacurilor se pot
incendia culturile, ţinându-se seama de direcţia vântului pentru a nu periclita subunităţile
proprii.
Pe timpul ducerii luptei în adâncime se intensifică acţiunile prin surprindere şi de
distanţe mici, lupta corp la corp şi folosirea grenadelor de mână pentru nimicirea
rezistenţelor inamicului. Se iau măsuri de stingerea incendiilor în zonele care afectează
acţiunile trupelor proprii.

SCHEME TACTICE

43
44
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ DIN MIŞCARE
(o variantă)
 DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN OFENSIVĂ

p. 300 m

p. 50 m
1

p. 50 m
p. 600 m

p. 50 m
2 – 3 km

riantă) b) Pe jos (o variantă)

45
46
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ ÎN PĂDURE
(o variantă)

p. 100 m
până la 300 m

a) Pe maşini de luptă (
 PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ ÎN LOCALITATE
(o variantă)

47
 BIBLIOGRAFIA

48
 ** AN – 4 Regulamentul de luptă al infanteriei şi vînătorilor de munte (pluton, grupă,
soldat), Editura Militară, Bucureşti, 1989.
** „Boievoi ustav Suhoputnîh voisc” p. III (vzvod, otdelenie, tanc), Editura Militară,
Moscova, 1989.
** „Tactica” cartea I (vzvod, otdelenie, tanc), Editura Militară, Moscova, 1985.
** Andrucenco I.M „Motostrelcovîi (tancovîi) vzvod v boiu”, Editura Militară,
Moscova, 1989.
** „Regulamentul de luptă al trupelor de uscat” partea III (pluton, grupă), (Proiect,
catedra „Tactica generală” – Institutul Militar „Alexandru cel Bun”)

PENTRU NOTIŢE ŞI ÎNSEMNĂRI

49