Sunteți pe pagina 1din 62

General de brigadă (r) prof.univ.dr. Costică ŢENU Colonel (r) prof.univ.dr. Lucian STĂNCILĂ Locotenent colonel lect.univ.drd. Doru ENACHE

FUNDAMENTELE ÎNTREBUINŢĂRII FORŢELOR TERESTRE ÎN ACŢIUNILE MILITARE MODERNE

- CURS DE ARTĂ MILITARĂ -

EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE - Bucureşti, 2005 -

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ŢENU, COSTICĂ Fundamentele întrebuinţării Forţelor Terestre în acţiunile militare moderne : curs de artă militară / gen. de brig. (r) prof. univ. dr. Costică Ţenu, col. (r) prof. univ. dr. Lucian Stăncilă, lt.col. lect. univ. drd. Doru Enache. – Bucureşti : Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2005

Bibliogr. ISBN 973-663-252-0

I. Stăncilă, Lucian

II. Enache, Doru

355.4(498)

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare

Responsabilitatea privind conţinutul lucrării revine în totalitate autorilor.

ISBN 973-663-252-0

de Ap ă rare Responsabilitatea privind con ţ inutul lucr ă rii revine în totalitate autorilor.

C U P R I N S

1. FORŢELE TERESTRE – LOC, ROL ŞI MISIUNI LA NIVEL OPERATIV ŞI STRATEGIC

7

1.1. Locul şi destinaţia Forţelor Terestre în acţiunile militare

7

1.2. Organizarea şi misiunile Forţelor Terestre

15

1.3. Tendinţe de reorganizare şi modernizare a Forţelor Terestre

19

2. FUNDAMENTELE ŞI TIPOLOGIA OPERAŢIILOR FORŢELOR TERESTRE

25

2.1. Fundamentele operaţiilor Forţelor Terestre

25

2.2. Cerinţele pentru succesul operaţiilor şi disciplina în operaţii

30

2.3. Tipologia şi nivelul operaţiilor Forţelor Terestre

36

3. MANEVRA ÎN OPERAŢIILE DE NIVEL OPERATIV

53

3.1. Probleme generale

54

3.1.1. Conceptul de manevră

55

3.1.2. Manevra – componentă a luptei armate

57

3.1.3. Factorii de succes ai manevrei

58

3.2. Manevra în operaţia de apărare

60

3.2.1. Forme ale manevrei în operaţia de apărare

60

3.2.2. Situaţii şi condiţii favorabile pentru

executarea manevrei în operaţia de apărare . 63

3.3. Manevra în operaţia ofensivă

65

 

3.3.1. Forme ale manevrei în operaţia ofensivă

65

3.3.2. Situaţii şi condiţii favorabile executării manevrei în ofensivă

68

3.4. Amploarea şi fizionomia manevrei

69

4. ASIGURAREA ACŢIUNILOR ŞI PROTECŢIA FORŢELOR TERESTRE

71

5. OPERAŢIILE INTERMEDIARE ALE FORŢELOR TERESTRE

81

5.1.

Deplasarea

81

5.1.1. Deplasarea prin marş

82

5.1.2. Deplasarea prin transport

86

5.1.3. Deplasarea combinată

88

5.2.

Staţionarea

90

5.3. Regruparea

93

5.4. Înlocuirea

96

5.5. Înaintarea spre contact

100

5.5.1. Pregătirea operaţiei

100

5.5.2. Desfăşurarea operaţiei

100

5.5.3. Sprijinul de luptă

103

5.5.4. Comanda şi controlul

104

5.5.5. Sprijinul logistic

105

5.6. Lupta de întâlnire

106

5.6.1. Planificarea şi organizarea

108

5.6.2. Desfăşurarea operaţiei

108

5.6.3. Sprijinul de luptă

109

5.6.4. Comanda şi controlul

110

5.6.5. Sprijinul logistic

110

5.7. Joncţiunea forţelor

111

5.7.1. Desfăşurarea operaţiei

112

5.7.2. Sprijinul de luptă

113

5.7.3. Comanda şi controlul

113

5.7.4. Sprijinul logistic

114

5.8. Retragerea

114

5.8.1. Generalităţi

114

5.8.2. Desfăşurarea operaţiei

116

5.8.3. Sprijinul de luptă

118

5.8.4. Comanda şi controlul

119

5.8.5. Sprijinul logistic

120

BIBLIOGRAFIE

121

CAPITOLUL 1

FORŢELE TERESTRE – LOC, ROL ŞI MISIUNI LA NIVEL OPERATIV ŞI STRATEGIC

În perspectiva apărării armate a ţării, creşterea importanţei Forţelor Terestre reprezintă o necesitate pentru majoritatea armatelor statelor moderne (inclusiv pentru Armata României), fiind impusă de măsuri şi acţiuni concrete ce privesc structurarea sistemului militar. Sporirea posibilităţilor acţionale independente, evidenţierea tot mai frecventă a acţiunilor militare întrunite (integrate) la toate nivelurile artei militare, cât şi obiectivele politico-militare ale apărării armatei se realizează pe deplin numai cu aportul consistent al Forţelor Terestre. Astfel, acestea reprezintă subsistemul care poate integra structural celelalte categorii de forţe ale armatei şi forţe armate.

1.1. LOCUL ŞI DESTINAŢIA FORŢELOR TERESTRE ÎN ACŢIUNILE MILITARE

Forţele Terestre, categorie de forţe ale armatei specializată în ducerea acţiunilor militare în mediul terestru, reprezintă o grupare cu o structură caracteristică, care îşi desfăşoară activitatea pe baza unor reguli şi norme izvorâte din specificul vieţii militare şi din cerinţele luptei armate. Acest specific conferă Forţelor Terestre un mod propriu de acţiune în mediul terestru independent sau în cooperare cu celelalte categorii de forţe ale armatei. În ceea ce priveşte locul şi rolul diferitelor categorii de forţe ale armatei într-un posibil conflict, în literatura militară de specialitate şi în teoria şi practica strategiei militare se constată două tendinţe diametral opuse. Astfel, una încearcă să evidenţieze exagerat sau chiar să absolutizeze rolul unei anumite categorii de forţe, atribuindu-i o însemnătate exclusivă în determinarea caracterului evoluţiei şi deznodământului războiului (de exemplu, rolul aviaţiei în operaţia “Furtună în deşert”), iar alta, consideră că toate categoriile de forţe ale armatei sunt apreciate ca un ansamblu funcţional şi numai prin strânsa lor cooperare se poate obţine victoria. Locul şi rolul Forţelor Terestre, în ansamblul funcţional al organismului militar şi în relaţie directă cu celelalte categorii de forţe armatei este dat de obiectivele exprimate prin priorităţi specifice, corespunzător celor patru stări (de pace, criză, război şi starea post conflictuală), concepţia de întrebuinţare în operaţie/ luptă a forţelor şi mijloacelor, natura agresiunii, amploarea şi structura acţiunilor inamicului. Din această perspectivă, în Armata României au fost proiectate Forţele Terestre, ca mijloc de descurajare, coerciţie, distrugere, constrângere, organizare, menţinere- impunere a păcii, sprijin umanitar etc. Aceste însuşiri operaţionale situează componenta terestră a strategiei militare în rândul categoriilor de bază ale forţelor noastre armate. Concluzia justă reieşită din războaiele/conflictele militare desfăşurate a demonstrat falsitatea concepţiilor unilaterale a absolutizării unei anume categorii de forţe ale armatei demonstrând că numai prin cooperarea tuturor categoriilor de forţe (arme) şi îndeosebi, prin valorificarea maximă a resurselor (umane, materiale) poate fi obţinută victoria finală. Strategia militară şi doctrinele cu caracter general privesc categoriile de forţe ale armatei ca formând un sistem integrat, fiecare având rolul său specific, ce conferă dimensiunile: ”terestră”, “aerianăşi “navală” aşa-numitului “război de al treilea tip - bătălia aeroterestră”. Acestea se sprijină reciproc şi acţionează întrunit (integrat) în vederea îndeplinirii scopului politico-militar al războiului. Locul Forţelor Terestre în ansamblul funcţional al armatei şi în relaţia directă cu celelalte categorii de forţe ale acesteia este dat de obiectivele exprimate prin priorităţi specifice, corespunzătoare celor patru stări (de pace, criză, război şi stare post conflictuală), de concepţia de

întrebuinţare în operaţie (luptă) a forţelor şi mijloacelor, de natura agresiunii (tipurile de agresiune), de amploarea şi structura acţiunilor inamicului. Deosebit de important este faptul că locul Forţelor Terestre trebuie să se integreze în strategia militară şi în doctrina militară cu caracter general. Aceasta înseamnă că, în afara rolului şi misiunilor ce decurg din caracterul general al luptei armate moderne vor apare o serie de elemente specifice, corespunzătoare strategiei de apărare a ţării, având la bază principiul capacităţii defensive credibile, asigurată preponderent prin efort naţional. Forţele Terestre sunt proiectate să realizeze controlul specific al spaţiului terestru pentru prevenirea şi descurajarea oricărei agresiuni armate, participarea la acţiuni militare altele decât războiul, realizarea standardelor de integrare în structurile de securitate europene şi euroatlantice (pe timp de pace), prevenirea şi gestionarea situaţiilor de criză (de natură şi amploare diferite),

intervenţia în situaţii de urgenţe civile şi sprijinul autorităţilor publice (în situaţii de criză), limitarea efectelor iniţiale ale agresiunii, respingerea acţiunilor militare în forţă ale adversarului, obţinerea victoriei militare asupra agresorului care acţionează în spaţiul de interes strategic, contribuţia la apărare colectivă (pe timp de război) având la baza construcţiei lor principiile modularităţii, urgenţei acţionale şi prevenirii. Din această perspectivă, se apreciază că locul Forţelor Terestre în cadrul armatei este pus în evidenţă de faptul că acestea reprezintă, o componentă de bază a armatei, destinată ca, independent sau în cooperare cu celelalte categorii de forţe ale armatei, să desfăşoare acţiuni militare diverse, în mediul terestru, pe toate direcţiile teritoriului naţional; ele exprimă forţa întrunită, singura capabilă să realizeze prezenţa, extinderea, continuitatea şi dominaţia în teren şi să

acţiunilor militare 1 . De asemenea, Forţele Terestre sunt

prezente pe întreg teritoriul naţional deţinând o pondere de peste 64% din totalul efectivelor repartizate forţelor Armatei României, iar prin elementele de conţinut definitorii (dimen-sionare, potenţial de luptă, dislocare, misiuni) ele constituie forţa principală din cadrul armatei, exprimând concepţia strategică de apărare a ţării. Organizarea, înzestrarea şi dislocarea la pace a Forţelor Terestre sunt proiectate astfel încât să le permită intervenţia în timp scurt pentru realizarea dispozitivului de acoperire strategică pe oricare din direcţiile ameninţate, pentru asigurarea condiţiilor de redimensionare a forţelor (prin completare şi mobilizare) destinate ducerii acţiunilor militare şi de trecere a economiei naţionale la producţia de război, precum şi realizarea dispozitivului de apărare în vederea respingerii oricărei agresiuni armate asupra teritoriului naţional pe una sau mai multe direcţii (omnidirecţional). Pentru evidenţierea locului Forţelor Terestre trebuie să se ţină seama de “tipurile de agresiune” cele mai caracteristice luate în considerare de strategia militară românească: acţiunile agresive externe (presiuni militare, blocade, acţiuni terorist - diversioniste desfăşurate de forţe externe, acţiuni militare ofensive); acţiuni agresive interne (acţiuni separatiste, acţiuni terorist- diversioniste din exterior, sabotaje, sau blocarea unor obiective civile ori militare, a căilor de transport şi comunicaţii de importanţă strategică, a sistemului energetic naţional, acţiuni de destabilizare gravă a ordinii de drept) şi acţiuni agresive combinate considerate a fi tipul cel mai periculos, fiind organizate şi desfăşurate de forţe militare externe, în conjucţie cu cele interne. Locul şi implicit rolul pe care această categorie de forţe ale armatei, îl ocupă în ansamblul războiului de apărare a ţării reiese şi din faptul că deciziile strategice se realizează preponderent prin acţiunile concrete ale Forţelor Terestre, în folosul cărora îşi concentrează efortul şi celelalte categorii de forţe ale armatei. Forţele Terestre, aşa cum le-am definit în acest capitol, dau dimensiunea terestră a operaţiilor integrate, care au deci în vedere caracterul predominant al mediului terestru în care se desfăşoară acţiunile militare. Din această perspectivă, în strategia militară naţională se apreciază că “Forţele Terestre reprezintă componenta de bază a Armatei şi sunt destinate să execute toată gama acţiunilor militare cu caracter terestru şi aeromobil în orice zonă şi pe orice direcţie, independent s-au întrunit cu celelalte forţe ale Armatei să desfăşoare operaţii şi lupte de apărare şi ofensive pentru capturarea ori nimicirea inamicului pătruns pe teritoriul naţional, atât în compunerea structurilor militare naţionale, cât şi a celor multinaţionale”. 2

susţină în orice moment toată gama

1 Doctrina operaţională a Forţelor Terestre, în Revista Trupelor de Uscat nr.3-4 / 1999, Bucureşti, p.13.

2 Strategia militară a României, Editura Militară, Bucureşti, 2000, pp.28 – 29.

Destinaţia Forţelor Terestre se exprimă prin priorităţi specifice corespunzătoare celor trei stări distincte: pace; criză şi război. Pentru starea de pace obiectivul prioritar specific Forţelor Terestre, îl constituie participarea lor la prevenirea şi descurajarea oricărei agresiuni armate împotriva României, printr-o configurare adecvată gamei largi şi diversificate de pericole. Un alt obiectiv specific strâns legat de primul îl reprezintă realizarea interoperabilităţii cu Forţele Terestre ale armatelor membre N.A.T.O., prin extinderea acţiunilor comune într-un parteneriat intensificat. În acest sens una din direcţiile urgente şi principale de acţiune o reprezintă compatibilizarea structurilor organizatorice şi interoperabilitatea operaţională, cu accent prioritar în domeniul echipamentelor şi procedurilor de comandă, control, comunicaţie şi informaţii. Angajarea activă a Forţelor Terestre în operaţii multi-naţionale de menţinere şi impunere a păcii, ajutor umanitar, căutare, salvare, evacuare şi protecţie, în structuri militare multinaţionale - sub comanda O.N.U., O.S.C.E., N.A.T.O. sau U.E. marchează un alt obiectiv specific al stării de pace, astfel: implicarea în menţinerea şi întărirea stabilităţii securităţii şi păcii pe plan internaţional. Prin prisma acestui obiectiv Forţele Terestre vor participa, asigurând funcţionarea unor structuri specializate, la controlul armamentelor convenţionale, a efectivelor şi tehnicii militare, la prevenirea şi combaterea proliferării armelor de nimicire în masă, a terorismului internaţional, crimei organizate, traficului de droguri, de armament şi muniţii. Pentru starea de criză Forţele Terestre au ca obiectiv specific participarea prin mijloace adecvate la prevenirea şi gestionarea situaţiilor de criză politico - militară internă sau intenţională în baza mandatului primit de la autorităţile consti-tuţionale şi în virtutea unor proceduri legale specifice. De asemenea, formaţiuni militare specializate sau nu, pot participa la prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor catastrofelor, cataclismelor şi dezastrelor. Pentru starea de război obiectivul prioritar specific Forţelor Terestre îl constituie participarea la victoria militară asupra agresorului şi menţinerea sub control a spaţiului de interes strategic pentru păstrarea neştirbită a intereselor funda-mentale ale statului român. În baza obligaţiilor asumate de România prin tratate militare, Forţele Terestre pot participa şi la acţiuni militare de coaliţie. În conformitate cu destinaţia lor, Forţele Terestre – acţionând unitar, sub comandă unică naţională sau în structuri multinaţionale - trebuie să răspundă oricăror ameninţări militare şi nemilitare, să fie în măsură să desfăşoare acţiuni dinamice şi manevriere într-un ritm rapid, în toate mediile şi condiţiile impuse de teritoriul naţional. Condiţionările la care trebuie să răspundă Forţele Terestre sunt determinate de caracteristicile tipului de acţiune militară. Potrivit tendinţelor actuale acestea pot avea caracter simetric sau asimetric. Pentru acţiunile ce nu presupun angajarea luptei (situaţii de criză internă, pentru menţinerea sau impunerea păcii, de căutare - salvare sau umanitare) gama structurilor ce pot fi angajate este diversificată şi pentru acestea se impun abilităţi speciale şi o înzestrare adecvată. Este de remarcat faptul că nu se poate vorbi de tipuri “pure” fiecare dintre acestea regăsindu-se cu prevederi diferite în toate acţiunile. Deci, tipul va fi combinat. În consecinţă, Forţele Terestre trebuie să posede capabilităţi de acţiune determinate de înzestrarea cu mijloace de toate tipurile, calităţile profesionale ale personalului şi procedee să fie folosite în concordanţă cu cerinţele câmpului de luptă. Aşadar, pentru confruntarea simetrică (armată contra armată), acţiunea (reacţiunea) trebuie să fie: tridimensională, datorită exploatării intense a celei de-a treia dimensiuni mai ales în imediata apropiere a solului, de către forţele aeriene, aeromobile şi aeroportuare, mijloacele de cercetare aeriană cu şi fără pilot, sistemele de detecţie şi lovire total sau parţial autonome; transparentă datorită unei extinse cunoaşteri a situaţiei şi detecţiei rapide a ţintelor, facilităţi disponibile la toate nivelele; dinamică şi pulsatorie pentru a putea concentra forţele la momentul potrivit pe poziţii favorabile executării loviturilor sau pentru sustragerea de sub loviturile adversarului; neliniară, pentru a putea executa lovituri simultane, atât la contact, cât şi în adâncime şi a contracara loviturile adversarului; multidirecţională, deoarece cantităţi reduse de forţe vor fi puse în situaţia de a lupta în şii largi, cu intervale mari, cu linii de comunicaţii lungi, în condiţii de izolare, de încercuire sau cu flancuri descoperite; intens automatizată, trebuind să răspundă acţiunii sistemelor cu inteligenţă

artificială, sistemelor expert şi de simulare, sistemelor de roboţi care vor fi folosite pe scară largă; digitizată, ca urmare a acoperirii zonei de acţiune cu sisteme de interceptare - lovire digitale, interoperabile şi comandate prin transmisiuni radio de date; interarme, deoarece acţiunea adversarului va avea acest caracter pe toată durata confruntării. Confruntarea asimetrică, se poate identifica pe timpul rezolvării situaţiilor de criză, în misiunile de menţinere sau impunere a păcii, umanitare şi de căutare - salvare din zona de conflict. Caracteristic pentru acest tip de confruntare este existenţa unor forte neregulate, dar cu potenţial militar, intenţii şi acţiuni distructive îndreptate împotriva forţelor regulate şi obiectivelor nemilitare; implicarea în confruntare a armelor şi tehnologiilor de înaltă performanţă, manevriere şi de gabarit redus, care le fac greu de dispersat şi contracarat. Aceste acţiuni se desfăşoară în condiţiile unui intens război radioelectronic şi psihologic, care vizează realizarea dezinformării la toate nivelurile, induce anarhie în conducere şi creează premise pentru consumul de forţe şi mijloace fără nici o eficienţă. Totodată, acest tip de confruntare se desfăşoară prin folosirea, cu predilecţie, a procedeelor de luptă neconvenţionale, tip gherilă, raiduri, ambuscade, atentate cu bombe etc. Alte caracteristici ale acestui tip de confruntare sunt: aprovizionarea eventualelor grupuri paramilitare (forţelor neregulate) din anumite zone (enclave) pe calea aerului; eficienţa scăzută a forţelor regulate, bazate pe structuri tipizate şi înzestrate cu mijloace adecvate loviturilor de forţă; întrebuinţarea pe scară largă a sabotajelor împotriva forţelor regulate; predominanta acţiunilor defensive ale forţelor regulate; creşterea semnificativă a rolului mijloacelor şi procedurilor destinate culegerii de informaţii şi luptei apropiate. Acţiunile necombatante presupun adoptarea de măsuri şi proceduri speciale pentru:

conducerea forţelor în condiţiile unor relaţii complexe şi amplificate de factorii decizionali in sectoare nemilitare; obţinerea de informaţii nespecifice domeniului militar; repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru a proiecta structuri rapide, atipice, adecvate caracterului misiunii; adoptarea unor măsuri speciale pentru a asigura supravieţuirea militarilor proprii, în condiţiile limitării posibilităţilor de reacţie, determinate de motive umanitare, morale sau de drept internaţional; realizarea legăturilor multiple cu organismele legale internaţionale şi locale; controlul armamentelor; protejarea şi asigurarea securităţii populaţiei ameninţate; acordarea ajutorului umanitar direct sau în sprijinul organismelor specializate; întărirea dispozitivelor forţelor specializate; nimicirea elementelor terorist - diversioniste; repunerea în stare de funcţionare a unor elemente de infrastructură distruse sau avariate; blocarea sau deblocarea unor căi de comunicaţii sau obiective etc. În concluzie, putem afirma că în perspectiva apărării armate a ţării, creşterea importanţei forţelor terestre reprezintă o necesitate pentru Armata României. Fiind impusă de măsuri şi acţiuni concrete ce privesc: structurarea sistemelor militare, în mod deosebit, pe cadrul general al Forţelor Terestre şi sporirea posibilităţilor acţionale independente ale acestora; evidenţierea tot mai frecventă a acţiunilor militare întrunite (integrate) la toate nivelurile artei militare; obiectivele politico- militare ale apărării armate care se realizează pe deplin numai cu aportul consistent al Forţelor Terestre, în orice fază a luptei armate, forţele terestre reprezintă subsistemul care poate integra structural celelalte categorii de forţe ale armatei şi forţe armate.

1.2. ORGANIZAREA ŞI MISIUNILE FORŢELOR TERESTRE

Procesul de reorganizare, pe baze noi, a întregului sistem social, a determinat restructurarea organismului militar, deci şi a Forţelor Terestre ale Armatei României. Prin aplicarea procesului de restructurare, în perioada 1998 - 1999 au fost reorganizate ori desfiinţate 60 structuri şi au fost reduse 15.259 de funcţii militare şi civile. Începând de la 01.04.2000, Statul Major al Forţelor Terestre are în subordine trei corpuri de armată teritoriale, un comandament operaţional întrunit de valoare corp de armată, trei comandamente operaţionale de valoare divizie, instituţiile de învăţământ şi bazele de instrucţie specifice armelor din compunerea Forţelor Terestre. Fiecare dintre aceste structuri se află în faze diferite de operaţionalizare. În prezent, Forţele Terestre sunt organizate pe trei tipuri principale de structuri: de conducere (comandament); de execuţie; învăţământ militar. Din prima categorie, reprezentativ este Statul Major al Forţelor Terestre, autoritate ierarhică

din cadrul celei mai cuprinzătoare dintre forţele armate. Statul Major al Forţelor Terestre se subordonează Statului Major General şi este structura administrativă şi de comandă cu atribuţii şi responsabilităţi în conceperea, administrarea şi armonizarea măsurilor şi acţiunilor destinate apărării, pentru forţele din subordine. Actuala sa structură modulară se situează la nivelul standardelor NATO, deci şi al propriului eşalon superior, asigurând exercitarea funcţiilor de conducere ce-i revin. Organizarea modulară, pe entităţi structurate de tip "G"-uri care reprezintă fiecare un domeniu distinct de responsabilitate, asigură mai multă coerenţă şi eficienţă actului managerial permiţând aplicarea unei concepţii unice printr-o execuţie descentralizată. Structurile de execuţie sunt constituite din eşaloane cu răspunderi diferite, în funcţie de destinaţie şi de măsurile pe care le vor îndeplini la pace, în situaţii de criza şi la război: corpurile de armată teritoriale, corpul de armată operaţional, brigăzile, precum şi unităţi de tip batalion, respectiv divizion. Comandamentul operaţional este destinat ca în situaţii de criză sau de război, să conducă acţiunile militare ale forţelor operaţionale din subordinea nemijlocită, preconizate a se desfăşura atât pe teritoriul naţional, cât şi în afara acestuia. Corpul de armată teritorial este o mare unitate operativă cu responsabilitate zonală, destinată să îndeplinească, de regulă următoarele misiuni: generarea forţelor, mobilizare, completare cu resurse umane şi materiale la pace şi război, logistică. Acesta subordonează un număr variabil de mari unităţi de tip brigadă, unităţi de tip regiment sau batalion, independente, luptătoare, de asigurare, de protecţie sau logistice. Brigada este o mare unitate tactică în compunerea căreia intră unităţi de tip batalion (divizion) şi subunităţi de arme şi de specialităţi. În funcţie de tipul, armamentul şi mijloacele de luptă din înzestrare, brigăzile pot fi: mecanizate, de infanterie (infanterie moto), de tancuri, artilerie, artilerie antitanc, de artilerie antiaeriană şi de vânători de munte. Misiunile acestor structuri la pace, se deduc din cele ale corpului de armată, păstrând proporţiile şi specificul. Unităţile (tip regiment, batalion, divizion) reprezintă structurile tactice de bază, suple şi mobile, constituite în sistem modular, care operaţionalizează concepţiile eşaloanelor superioare în situaţii de criză sau la război. Pe timp de pace, unităţile desfăşoară pregătirea pentru luptă a trupelor, potrivit ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare, asigurând o înaltă capacitate de luptă şi de instrucţie precum şi educaţia ostăşească a militarilor. Bazele de instrucţie asigură instrucţia de bază în sistem centralizat a militarilor în termen din fiecare armă (specialitate) în scopul formării luptătorului şi a specialistului. Instituţiile militare de învăţământ (o academie, şase şcoli de aplicaţie ale armelor, o şcoală militară de subofiţeri şi trei colegii militare) sunt destinate formării, perfecţionării şi specializării cadrelor militare active şi de rezervă. Instituţiile militare de învăţământ funcţionează într-un sistem integrat ştiinţific, pe baza prevederilor ”Legii învăţământului nr. 84/1995”, a ”Legii nr. 80/95 privind statutul cadrelor militare”, a “Legii privind statutul personalului didactic nr. 128/1997” şi a hotărârilor ordinelor şi dispoziţiilor care reglementează această activitate pe plan naţional şi în armată. În funcţie de înzestrarea şi gradul de completare cu efective, marile unităţi şi unităţile din forţele terestre constituie: Forţele de Supraveghere şi Avertizare Timpurie constituite din unităţi existente la pace (cu efective peste 90%), Forţele de Acţiune în Situaţii de Criză constituite din mari unităţi şi unităţi de arme întrunite şi de armă (cu efective complete), Forţele Principale (unităţi cu efective reduse sau de cadre), Forţele de Rezervă (compuse din mari unităţi şi unităţi ce se înfiinţează la mobilizare. Existenţa şi pregătirea forţelor subordonate Statului Major al Forţelor Terestre definită, prin prisma conceptelor strategice: controlul spaţiului de interes strategic, proiecţia forţelor în scopul executării reacţiilor pe direcţii, din zonele centrale ale teritoriului naţional (Forţele de Supraveghere şi Avertizare Timpurie, Forţele de Acţiune în Situaţii de Criză, Forţele Principale şi Forţele de

Rezervă) şi participarea în cadrul forţelor multinaţionale şi interaliate pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor şi apărarea colectivă în cadrul NATO şi/sau UE vor conferi acestora un nou spectru de misiuni. Pentru starea de pace, misiunile Forţelor Terestre vor viza: pregătirea constantă pentru integrarea în structurile militare europene şi euroatlantice cu accent deosebit pe realizarea compatibilităţii şi interoperabilităţii structurilor; pregătirea pentru respingerea oricărei agresiuni prin realizarea unei capacităţi de luptă şi de conducere adecvate; pregătirea pentru participarea la operaţii multinaţionale altele decât războiul; angajarea în acţiuni de cooperare militară internaţională, desfăşurate în cadrul bi şi multinaţional. Pentru gestionarea stării de criză forţe din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre pot participa, în condiţiile stabilite legal de către autorităţile constituţionale, la prevenirea declanşării unor acţiuni destabilizatoare, creşterea treptată a capacităţii de luptă a forţelor, neutralizarea elementelor terorist - diversioniste şi a altor formaţiuni înarmate ilegal, zădărnicirea încercărilor de blocare a unor căi de comunicaţii spre anumite obiective, stoparea traficului cu armament şi muniţii, interpunerea între grupările aflate în conflict în scopul protejării cetăţenilor, indiferent de apartenenţa etnică sau religioasă, deblocarea unor obiective politico - administrative sau economico - sociale controlate ilegal, realizarea siguranţei strategice la frontieră şi în zone şi raioane cu obiective importante. La război, misiunile ce vor reveni marilor unităţi şi unităţi subordonate Forţelor Terestre se stabilesc printr-o evaluare realistă a caracteristicilor câmpului de luptă şi a fizionomiei războiului modern in care se vor impune structuri militare naţionale definite prin standarde înalte de modernitate, capabile de acţiuni militare integrate şi prioritar multinaţionale. Tendinţa este aceea de a se acţiona rapid selectiv “chirur-gical”, într-un amplu spaţiu supus crizei sau/şi conflictului, asupra unor obiective vitale, cu grupări operaţionale a căror putere de luptă (conducere, putere de lovire, mobilitate şi protecţie) vor duce la obţiunea de efecte strategice cu forţe de valoare tactică şi în care ponderea angajării factorilor cantitativi se va diminua continuu în favoarea celor calitativi. Într-un viitor război de tip escaladat, în care România ar putea fi antrenată, asigurarea succesului acţiunilor Forţelor Terestre ar putea fi condiţionată de ducerea operaţiilor (luptelor) pe direcţii şi obiective importante din teren, declanşarea de acţiuni ofensive numeroase din zonele neatacate de inamic, dezvoltarea acţiunilor ofensive în ritm rapid inclusiv cu pătrunderi pe teritoriul statului agresor, utilizarea frecventă a manevrei ca expresie principală a caracterului integrat al acţiunilor militare, contracararea perma-nentă a acţiunilor specifice războiului imagologic, informaţional, electronic şi psihologic, precum şi a acţiunilor cu folosirea armelor neconvenţionale. De asemenea, Forţele Terestre trebuie să fie în măsură să neutralizeze sau să respingă grupările de forţe pătrunse sau care acţionează in spaţiul românesc în toate mediile, în orice zonă şi pe orice direcţie în cooperare cu celelalte categorii de forţe ale armatei, atât în compunerea structurilor militare naţionale cât şi a celor multinaţionale şi interaliate (când va fi cazul).

1.3. TENDINŢE DE REORGANIZARE ŞI MODERNIZARE A FORŢELOR TERESTRE

Sfârşitul acestui secol marchează importante modificări în mediul de securitate european şi regional, care include ameninţări nonmilitară şi riscuri diverse, ce se pot manifesta în paralel cu atacul armat. În ultimii zece ani, mediul de securitate a devenit tot mai fluid şi imprevizibil, riscurile apariţiei unor conflicte armate majore pe termen scurt s-au redus considerabil, însă tind să crească tot mai mult riscurile generate de: adâncirea conflictelor interetnice şi interconfesionale, insuccesul unor încercări de mediere şi soluţionare pe cale politico - diplomatică a acestora, şi de ineficienţa în plan practic a unor iniţiative emanând de la diferite organizaţii internaţionale. Aceste provocări, a căror fizionomie este extrem de diversificată, pot evolua rapid către stări conflictuale, ameninţând direct interesele de securitate fapt ce explică necesitatea ridicării capacităţii de apărare a României încă din timp de pace. În acest context, Armata României trebuie să constituie o forţă de descurajare credibilă şi capabilă să asigure şi să gestioneze apărarea intereselor naţionale şi în acelaşi timp, să genereze elemente de securitate pentru mediul internaţional. În îndeplinirea scopului fundamental al Forţelor

Armate ale României garantarea suveranităţii, integrităţii şi unităţii statului român, a integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constitu-ţionale (prin folosirea mijloacelor militare, ca ultimă instanţă) un rol important revine forţelor terestre. Asemeni celorlalte categorii de forţe ale armatei, Forţele Terestre se află într-un amplu proces de restructurare şi modernizare având ca finalitate realizarea unei puteri terestre, care să confere întregului sistem militar un caracter descurajator şi credibil Forţele Terestre, atât prin forţele active existente la pace, cât şi prin cele care se înfiinţează sau completează la mobilizare, trebuie să corespundă exigenţelor ridicate de îndeplinirea misiunilor strategice ce le sunt încredinţate. Esenţa procesului de restructurare şi modernizare este adesea consecinţa acestui imperativ şi presupune un efort susţinut de atingere a nivelelor standardelor moderne şi renunţarea la concepţii, structuri şi echipamente învechite. La baza procesului de structurare şi modernizare a marilor unităţi şi unităţi din compunerea Forţelor Terestre stau următoarele principii: concordanţa dintre structuri şi organizarea forţelor cu diversitatea şi complexitatea misiunilor pe care acestea trebuie să le îndeplinească; asigurarea stării de operativitate, necesară unităţilor existente la pace şi a resurselor indispensabile pentru starea de război; comanda şi controlul unitar al forţelor, în condiţiile acţiunilor întrunite; respectarea întocmai a restricţiilor cantitative impuse României prin tratate ce privesc limitarea armamentelor şi forţelor convenţionale; asigurarea condiţiilor necesare diferitelor eşaloane pentru a desfăşura acţiuni independent sau în cooperarea forţelor multi-naţionale pe teritoriul naţional sau în afara acestuia; realizarea unor structuri luptătoare, de asigurare a acţiunilor, de protecţie a trupelor şi de logistică, de tip modular, flexibile şi manevriere, cu capacitate mare de reacţie; interoperabilitatea cu structurile similare din armatele ţărilor membre ale organismelor de securitate internaţională. Forţele Terestre vor fi aliniate structural conceptual şi operaţional celor similare din armatele moderne, dimensionate potrivit misiunilor, concepţiilor de întrebuinţare întrunită şi fondurilor alocate. Din această perspectivă, în următorii ani, Forţele Terestre vor deveni o forţă militară robustă activă şi flexibilă, de dimensiune redusă, dar cu înalţi parametri calitativi, capabilă să asigure descurajarea şi protecţia, iar în caz de nevoie, o forţă de reacţie amplă. Caracteristica principală a structurării operaţionale a Forţelor Terestre constă în diferenţierea lor, corespunzător capacităţii de luptă a unităţilor şi marilor unităţi existente la pace asigurându-se prin aceasta, eşalonarea realizării stării de operativitate, pentru structurile destinate acţiunii în stare de criză şi de conflict precum şi dotarea lor treptat cu sisteme de armament performante. Conform Programului de restructurare şi modernizare a Forţelor Armate ale României (FARO 2005/2010) şi a Planului Cadru de Acţiune pentru implementarea acestuia Statul Major al Forţelor Terestre a elaborat “Concepţia de restructurare a Forţelor Terestre”. Caracteristica determinantă a procesului de restructurare o reprezintă separarea conducerii operaţionale de domeniul administrativ (generarea forţelor, instrucţie, mobilizare, completare cu resurse la pace şi război, logistică etc.). Potrivit Concepţiei de restructurare a Forţelor Terestre începând cu anul 2000, procesul de restructurare şi modernizare se va desfăşura după definitivarea structurilor de forţe, în două etape:

perioada 2000 – 2003 care a vizat, preponderent, crearea şi operaţionalizarea noilor structuri (în cea mai mare parte); perioada 2004 – 2007 care are ca obiectiv finalizarea opera-ţionalizării întregii structuri de forţe şi modernizarea înzestrării acestora. Structurile de forţe ce vor fi operaţionalizate în anul 2000 reprezintă 20 ÷ 25% din totalul acestora timp în care celelalte structuri nu vor fi complet neoperative, ci vor avea elemente (batalioane, companii similare) active. Procesul de operaţionalizare se va finaliza în anul 2005, când se apreciază că forţele terestre vor dispune de o structură compactă de forţe, performantă, eficienţa, flexibilă şi necosti-sitoare, aptă să răspundă imperativelor naţionale şi cerinţelor de interoperabilitate. Din punct de vedere funcţional, Forţele Terestre vor fi structurate în forţe operaţionale şi forţe teritoriale, iar din punct de vedere acţional în: forţe de supraveghere şi avertizare timpurie (unităţi de cercetare, de război electronic şi de apărare antiaeriană); forţe de acţiune în situaţii de criză (mari unităţi şi unităţi mecanizate, de Tancuri, paraşutişti, artilerie şi artileria anterioară, mixtă, de elicoptere şi logistice), forţe speciale (unităţi şi subunităţi de misiuni speciale, poliţie

militară şi influenţare psihologică); forţe principale (mari unităţi şi unităţi teritoriale mecanizate, de infanterie, vânători de munte, tancuri, artilerie, geniu şi de logistică) şi forţe de rezervă - centre de instrucţie şi mobilizare. Prin noile proiecţii de structuri se asigură o creştere a puterii de luptă a acestora prin faptul că batalioanele de tancuri au în dotare 54 de tancuri, unităţile de artilerie au 8 piese în fiecare baterie de artilerie, şi o mai bună utilizare a personalului profesionalizat prin încadrarea marilor unităţi şi unităţilor din Forţele de Acţiune în Situaţii de Criză cu militari angajaţi pe bază de contract în proporţie de 70 - 90%. Din punct de vedere al înzestrării Forţelor Terestre, obiectivul de bază îl reprezintă asigurarea, potrivit necesităţilor şi în limita resurselor bugetare alocate, prin achiziţionarea din producţia internă şi din import, de echipamente adecvate misiunilor marilor unităţi şi unităţilor interoperabile şi la un nivel de performanţă apropiat sau similar cu cel existent în structurile similare din armatele moderne. Concomitent cu achiziţionarea, se va continua acţiunea de modernizare în concepţie proprie şi prin procurare de licenţe ale actualelor echipamente aflate în dotarea Forţelor Terestre - dacă este eficientă, precum şi cea de valorificare, pe criterii strict economico - financiare, a celor cu resurse epuizate moral, sau a căror modernizare nu este rentabilă. În cadrul acţiunii de modernizare a înzestrării Forţelor Terestre se înscrie şi experimentarea noului tanc românesc TR - 85 M1, aflat în curs de omologare. Activităţile de testare desfăşurate în cadrul unei unităţi de tancuri urmăresc, în principal, îmbunătăţirea armamentului tancului pe baza, observaţiilor celor care îl mânuiesc, astfel încât modificările constructive ulterioare să ducă la fabricarea unui tanc performant care să facă faţă cu succes cerinţelor câmpului de luptă modern. Performanţele vizate sunt: creşterea vitezei de ochire; îmbunătăţirea rezultatelor la executarea tragerilor din mers; introducerea unui nou tip de muniţie - proiectilul săgeată, care prin forma şi compoziţia sa poate străpunge orice fel de blindaj cunoscut până în prezent. Proiectarea viitoarelor structuri ale Forţelor Terestre se realizează potrivit principiului capacităţii defensivei credibile, având la bază criterii operaţionale, de infrastructură şi socioprofesionale. Criteriile operaţionale vor avea în vedere dispunerea judicioasă a Forţelor de Supraveghere şi Avertizare Timpurie, a Forţelor de Acţiune în Situaţii de Criză în teritoriu pentru executarea optimă şi eficientă a misiunilor specifice; menţinerea viabilităţii sistemului de mobilizare şi a celui de apărare, a ordinii constituţionale, a planurilor de intervenţii la dezastre; dispunerea comandamentelor în teritoriu pentru realizarea unei conduceri eficiente în diferite variante de acţiune militară; separarea structurilor operaţionale de cele logistice. În ceea ce priveşte criteriile de infrastructură militară, acestea se referă la: eficientizarea stării actuale a cazărmilor, a condiţiilor de cazare a personalului, calităţii şi capacităţii spaţiilor de depozitare a tehnicii şi a materialelor; asigurarea comunicaţiilor feroviare şi rutiere pentru a facilita deplasarea şi manevra pe teritoriul naţional; existenţa şi gradul de funcţiona-litate a poligoanelor şi tancodroamelor de instrucţie. Criteriile profesionale şi sociale vor avea în vedre: profesionalizarea forţelor active ale Forţelor Terestre; consti-tuirea structurilor de generare a forţelor; asigurarea unor condiţii civilizate pentru cadrele militare şi familiile acestora (locuinţe, cercuri şi policlinici militare, amenajări recreative şi sportive); crearea posibilităţilor de reconversie profesională, organizarea cursurilor de calificare, recalificare, perfecţionare sau a altor forme de pregătire profesională; diminuarea mutării cadrelor şi familiilor acestora dintr-o garnizoană în alta. Stadiul atins în domeniul reformei precum şi cel prognozat pentru etapa finală vor avea un impact deosebit asupra proiecţiei forţei şi operaţionalizării structurilor nou create. Adevărata problemă a restructurării şi modernizării Forţelor Terestre constă în înţelegea legilor şi mecanismelor care le guvernează, în valorificarea potenţialului uman, a disponi-bilităţilor adaptative ale cadrelor militare în procesul coerent şi dinamic al reformei organismului militar. Forţele Terestre se pregătesc să intre în cel de-al treilea mileniu printr-o restructurare fără precedent care vizează toate aspectele, de la organizare şi efective la dotare şi doctrină având ca

principal factor de certitudine şi continuitate pentru viitor - atât cât va exista naţiunea română - dragostea de patrie care a însufleţit şi motivat din totdeauna luptătorul, omul, elementul cel mai valoros şi cel mai dinamic al acestora.

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTELE ŞI TIPOLOGIA OPERAŢIILOR FORŢELOR TERESTRE

2.1. FUNDAMENTELE OPERAŢIILOR FORŢELOR TERESTRE

Operaţiile Forţelor Terestre se execută pe baza şi cu respectarea următoarelor legi ale luptei armate: concordanţa dintre scopuri, forţe şi mijloace; raportul de forţe; dependenţa doctrinei, operaţiilor, tacticilor, tehnicilor şi procedurilor de nivelul dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă; unitatea acţiunilor; amploarea crescândă a operaţiilor specifice luptei armate; necesitatea ofensivei pentru obţinerea victoriei finale. Principiile operaţiilor Forţelor Terestre reprezintă un ghid general pentru desfăşurarea acestora, la toate nivelurile. Utilizarea şi aplicarea cu pricepere a principiilor operaţiilor, constituie o premisă fundamentală a succesului, indiferent de tipul lor. Principiile aplicate în operaţiile Forţelor Terestre sunt: precizarea scopurilor (definirea clară

a obiectivelor); unitatea şi continuitatea operaţiilor; libertatea de acţiune; flexibilitatea; concentrarea efortului; întrebuinţarea economică a forţelor şi mijloacelor; realizarea surprinderii; evitarea surprinderii; organi-zarea şi executarea oportună a manevrei; realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi mijloace; cooperarea; siguranţa şi protecţia; simplitatea planurilor şi a ordinelor; menţinerea unui moral ridicat; sprijinul logistic. Precizarea scopurilor (definirea clară a obiectivelor) se exprimă prin orientarea fiecărei operaţii spre un final bine definit, decisiv şi realist. Scopul (obiectivul) final al războiului este impunerea voinţei proprii asupra inamicului. Deşi pentru operaţiile de stabilitate şi de sprijin, definirea obiectivului final este mai dificilă, depinzând mult de tipul acesteia, el trebuie să fie clar

pentru fiecare situaţie în parte. Legătura dintre obiectivele (misiunile) stabilite la fiecare nivel, este de

o importanţă deosebită, întrucât fiecare trebuie să contribuie la realizarea obiectivului strategic final. În funcţie de misiune, inamic, forţe proprii, teren, condiţii meteo şi timp la dispoziţie, comandantul stabileşte obiectivele operaţiei. Acestea constituie baza tuturor planurilor de operaţie ale unităţilor subordonate. Orice acţiune care nu contribuie la realizarea lor trebuie evitată. Unitatea şi continuitatea operaţiilor presupun plasarea tuturor forţelor şi mijloacelor sub o comandă unică. Aceasta facilitează masarea efectelor puterii de luptă pentru atingerea obiectivului comun. Cunoaşterea concepţiei eşalonului superior şi a intenţiei comandantului constituie una din căile principale de realizare a unităţii şi continuităţii în operaţie. Atunci când realizarea deplină a unităţii de comandă nu este posibilă – operaţii multinaţionale sau interdepartamentale – aceasta este compensată prin organizarea judicioasă a cooperării pentru realizarea obiectivelor şi intereselor comune. Libertatea de acţiune se realizează, în principal, prin cucerirea, menţinerea şi exploatarea iniţiativei în desfãşurarea acţiunilor proprii, simultan cu limitarea posibilităţilor de opţiune şi acţiune ale inamicului şi constituie modalitatea cea mai eficace de a atinge un obiectiv comun, definit cu claritate. Operaţia cu caracter ofensiv reprezintă modalitatea cea mai eficace pentru obţinerea şi menţinerea iniţiativei şi asigurarea libertăţii de acţiune în vederea obţinerii unor rezultate hotărâtoare la toate nivelurile acţionale. Atitudinea generală defensivă se adoptă doar temporar. Orice acţiune defensivă trebuie să fie caracterizată de un pronunţat spirit ofensiv. Deţinerea iniţiativei îl determină pe inamic să reacţioneze în loc să acţioneze. Flexibilitatea impune adaptarea permanentă a planurilor şi a acţiunilor forţelor la modificările de situaţie neprevăzute ce apar pe câmpul de luptă. Aceasta se realizează prin instruire, organizare, comunicare, lucru de stat major, prevedere şi prin menţinerea permanentă a unei rezerve la dispoziţie. Concentrarea efortului, în locul decisiv şi la momentul potrivit, în principal, se realizează

prin masarea efectelor puterii de luptă a forţelor proprii, în scopul obţinerii superiorităţii faţă de inamic.

Comandantul coordonează şi sincronizează toate elementele puterii de luptă în locul şi la momentul realizării unui efect hotărâtor asupra inamicului, într-un timp cât mai scurt. Masarea efectelor puterii de luptă, chiar fără concentrarea forţelor, uneori face posibilă obţinerea unor rezultate decisive, cu forţe inferioare numeric, simultan cu limitarea expunerii şi asigurarea protecţiei faţă de acţiunile inamicului. Întrebuinţarea economică a forţelor şi mijloacelor presupune folosirea, în cea mai eficientă modalitate posibilă, a întregii puteri de luptă disponibile. În scopul aplicării principiului economiei, comandantul utilizează în mod optim, conform posibilităţilor specifice, fiecare element al puterii de luptă, repartizează şi foloseşte în mod judicios majoritatea forţelor şi mijloacelor pe direcţia principală de efort a operaţiei, conco-mitent cu masarea efectelor şi alocarea unui minim necesar pentru celelalte direcţii. Un rol important în economia de forţe şi mijloace îl are cercetarea care se exprimă în acţiuni constante, desfăşurate fără întrerupere pentru obţinerea datelor şi informaţiilor despre inamic, forţele proprii, teren, condiţii meteo şi populaţia civilă din zona de responsabilitate. La repartiţia forţelor şi mijloacelor, comandantul trebuie să analizeze cu deosebită grijă necesitatea îndeplinirii şi a altor misiuni, atacuri cu obiectiv limitat, întârziere, inducere în eroare sau chiar retragere, în vederea menţinerii posibilităţii de masare a efectelor acţiunii acestora în punctele şi la momentele decisive. Realizarea surprinderii se face prin operaţii executate în momente, locuri sau modalităţi pentru care inamicul nu este pregătit. Factorii principali ai surprinderii sunt: viteza; informaţiile oportune şi exacte; inducerea în eroare; aplicarea în forme neaşteptate a elementelor puterii de luptă; măsurile de securitate; schimbarea bruscă a tacticii, procedeelor şi metodelor de acţiune; folosirea avantajelor oferite de teren şi de condiţiile atmosferice; continuarea acţiunilor şi atunci când acestea par neprielnice. Domeniile principale în care se poate realiza surprinderea sunt: ritmul operaţiei; valoarea şi structura forţelor şi mijloacelor; direcţia sau locul efortului principal; locul şi momentul acţiunii. Prin realizarea surprinderii forţele luptătoare pot obţine rezultate care depăşesc cu mult efortul depus. De cele mai multe ori, nu este necesar ca inamicul să fie complet luat prin surprindere, ci este suficient ca el să ia act sau să fie prevenit prea târziu pentru a putea reacţiona în mod eficient. Evitarea surprinderii se realizează prin măsuri şi acţiuni întreprinse atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul desfăşurării sau încheierii operaţiilor şi au drept scop situarea forţelor proprii în poziţii avantajoase faţă de inamic, zădărnicind astfel încercările acestuia de a realiza surprinderea. Organizarea şi executarea oportună a manevrei, ca principiu al luptei armate, asigură punerea inamicului într-o situaţie dezavantajoasă, prin deplasarea forţelor proprii în vederea obţinerii unui avantaj poziţional faţă de acesta, în scopul aplicării flexibile şi al concentrării efectelor puterii de luptă. Abordarea manevrieră a operaţiilor asigură comandanţilor exploa-tarea succesului, menţinerea libertăţii de acţiune, reducerea vulnerabilităţii forţelor proprii şi obţinerea victoriei cu forţe puţine, în faţa unui inamic superior. Manevra presupune: rapiditate în gândire, planificare, organizare şi acţiune; stabilirea şi, dacă e cazul, schimbarea direcţiei principale de efort; aplicarea judicioasă a principiului concentrării forţelor şi mijloacelor. La nivel operativ, manevra este mijlocul prin care comandantul stabileşte unde şi când să lupte, prin impunerea condiţiilor proprii, evitarea sau angajarea inamicului, precum şi prin obţinerea unor avantaje de nivel operativ prin operaţii tactice. Manevra trebuie să elimine schemele previzibile în ducerea operaţiilor, să aibă continuitate, să asigure superioritatea de forţe în locul şi la momentul ales şi, folosind forme de acţiune cât mai variate, să-l inducă în eroare pe inamic şi să-l surprindă, asigurând condiţii forţelor proprii pentru realizarea obiectivului stabilit . Realizarea şi menţinerea rezervei de forţe şi mijloace constau în stabilirea şi menţinerea unor forţe şi mijloace la dispoziţia comandantului pentru întărirea efortului pe unele direcţii sau pentru sporirea puterii loviturilor în momentele hotărâtoare ale operaţiilor. Rezerva de forţe şi mijloace se realizează şi prin: reducerea la minim a pierderilor; asigurarea sprijinului logistic şi a timpului de odihnă; aprovizionarea şi completarea oportună a consumurilor şi a pierderilor; înlocuirea unităţilor

istovite de luptă. Cooperarea impune integrarea acţiunilor unităţilor, genurilor de armă, categoriilor de forţe, instituţiilor şi organizaţiilor civile. Se realizează prin spirit de echipă, precum şi prin instruire, planificare şi acţiuni comune. Siguranţa şi protecţia constau dintr-un ansamblu de măsuri şi acţiuni desfăşurate continuu pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă acţională, morală şi materială necesare planificării şi desfăşurării operaţiilor, prevenirii (interzicerii) realizării surprinderii şi obţinerii unui avantaj neaşteptat de către inamic, precum şi reducerii vulnerabilităţii forţelor proprii în raport cu misiunea, inamicul, timpul, spaţiul şi capabilităţile de luptă. Cunoaşterea şi înţelegerea aprofundată a doctrinei, strategiei, artei operative, tacticii, şi a procedurilor de stat major ale forţelor proprii