INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

CATEDRA TACTICĂ GENERALĂ

NESECRET

REGULAMENTUL DE LUPTĂ
AL TRUPELOR DE USCAT

PROVIZORIU

Partea III
(grupă, pluton)

CHIŞINĂU – 2006
 REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCAT
Partea III (grupă, pluton) Provizoriu

Prin această lucrare se prezintă proiectul Regulamentului de Luptă al

Trupelor de Uscat partea III (gpupă, pluton), pentru studierea, discutarea în
unităţile militare ale Armatei Naţionale şi înaintarea propunerilor, în scopul
pregătirii pentru editare şi aprobare.
În Regulamentul de luptă al Trupelor de Uscat, partea III (grupă, pluton),
sunt expuse principiile de bază privind pregătirea şi ducerea luptei de arme
întrunite de către plutonul (grupa) infanterie motorizată.
Conţinutul prevederilor din prezentul Regulament se recomandă de aplicat
creativ.

Proiectul Regulamentului de Luptă prezentat a fost elaborat de către:

colonel Vladimir BACIU – Comandant (rector) al Institutului militar al

Forţelor Armate;
colonel Victor BLEAH – şef J 7 Direcţie instruire;
lt.col. Veaceslav MÂNZATU – locţiitor comandant institut lucru
ştiinţific-şef secţie lucru ştiinţific şi metodic;
lt.col.Sergiu ZAVULAN – şef catedră „Tactică generală”;
lt.col. Vitalie PLEŞCA – lector superior catedra „Tactică generală”;
lt.col. Ghenadie TABAC – lector superior catedra „Tactică generală”;
maior Sergiu TIMERCAN – lector catedra „Tactică generală”;
maior Gheorghe ŢURCANU – lector catedra „Tactică generală”;
maior Sergiu ŞARAMET – lector catedra „Tactică generală”;
maior Alexandru THORIC – şef serviciu geniu şi chimic – lector superior
catedra „Tactică generală”;
maior Nicolae BUDEVICI – lector catedra „Tactică generală”.

Redactor : plutonier major M. Cujbă.

Prezentul proiect al Regulametului de Luptă al Trupelor de Uscat, partea III

(grupă, pluton) a fost examinat şi discutat la şedinţa comisiei metodice pe obiecte a
catedrei „Tactică generală”, proces-verbal nr. 13 din „ 20 ” iunie anul 2006 şi
adoptat de SENATUL Institutului militar al Forţelor Armate în şedinţa din
„ 31 ” octombrie anul 2006, procesul-verbal nr. 7.

2 din 253
 REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCAT
Partea III (grupă, pluton) Provizoriu

CUPRINS

CAPITOLUL I. PROBLEME GENERALE......................................................... 7

1. Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă)
de arme întrunite.......................................................................................... 7
2. Principiile de bază ale luptei de arme întrunite........................................... 10
3. Destinaţia şi rolul subunităţilor în luptă...................................................... 19
4. Conducerea subunităţilor............................................................................. 23
5. Obligaţiunile efectivului grupei.................................................................. 31

CAPITOLUL II. APĂRAREA.............................................................................. 37

1. Noţiuni generale......................................................................................... 37
2. Plutonul în apărare..................................................................................... 44
3. Grupa în apărare......................................................................................... 70
4. Apărarea în condiţii deosebite................................................................... 75

CAPITOLUL III. OFENSIVA.............................................................................. 87

1. Noţiuni generale......................................................................................... 87
2. Plutonul în ofensivă................................................................................... 98
3. Grupa în ofensivă....................................................................................... 108
4. Ofensiva în condiţii deosebite.................................................................... 114

CAPITOLUL IV. DEPLASAREA........................................................................ 127

1. Noţiuni generale......................................................................................... 127
2. Marşul........................................................................................................ 128
3. Siguranţa marşului..................................................................................... 141
4. Transportul................................................................................................. 148

CAPITOLUL V. STAŢIONAREA ŞI SIGURANŢA STAŢIONĂRII............. 151

1. Plutonul (grupa) în staţionare................................................................... 151
2. Plutonul în siguranţa staţionării................................................................. 157
3. Grupa în siguranţa staţionării..................................................................... 163

CAPITOLUL VI. ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ

ŞI PROTECŢIA FORŢELOR................................................. 165
1. Cercetarea.................................................................................................. 165
2. Siguranţa.................................................................................................... 198
3. Mascarea.................................................................................................... 202
4. Protecţia contra armelor de distrugere în masă nucleare,
biologice, chimice şi mijloacelor incendiare............................................. 204
5. Apărarea antiaeriană.................................................................................. 211
6. Lupta radioelectronică (protecţia electronică) ......................................... 214

7. Asigurarea genistică................................................................................... 215

3 din 253
 REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCAT
Partea III (grupă, pluton) Provizoriu

8. Asigurarea chimică.................................................................................... 218

9. Protecţia informaţiilor................................................................................ 220
10. Pregătirea psihologică a militarilor şi contracararea
efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului........................................... 221
11. Asistenţa juridică........................................................................................ 225

CAPITOLUL VII. ASIGURAREA MATERIALĂ,

TEHNICĂ ŞI MEDICALĂ..................................................... 226
1. Asigurarea materială...................................................................................226
2. Asigurarea tehnică..................................................................................... 228
3. Asigurarea medicala................................................................................... 229

ANEXE..................................................................................................................... 232

4 din 253
 REGULAMENTUL DE LUPTĂ AL TRUPELOR DE USCAT
Partea III (grupă, pluton) Provizoriu

LISTA ABREVIERILOR

ADM NBC - Arma de distrugere în masă nucleară,biologică,chimică

AI - Arma incendiară
AÎP - Arma de înaltă precizie
Gr.I.Mo - Grupa infanterie motorizată
Im. - Imediată
MLD - Maşina de luptă a desantului
Obv.A - Obiectiv de atac
Pct.Mb.C - Pichetul mobil de cap
Pd. - Pădure
Pl.I.Mo - Plutonul infanterie motorizată
Pt.Sig.C - Patrula de siguranţă de cap
R - Reper
SFC - Sector de foc concentrat
TAB - Transportor amfibiu blindat
Ur. - Următoare

5 din 253
 Capitolul I

CAPITOLUL I

PROBLEME GENERALE

1. DEFINIREA ŞI CARACTERISTICILE LUPTEI

(ACŢIUNILOR DE LUPTĂ) DE ARME ÎNTRUNITE

Art. 1. În conflictele militare şi războiul de apărare, lupta este

mijlocul principal prin care se realizează înfrângerea oricărui agresor ce ar
atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii
Moldova.
Lupta reprezintă formă constitutivă a întrebuinţării în luptă a
trupelor - acţiuni cooperate şi legate prin scopul şi timpul loviturii, foc şi
manevră a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor cu scopul aducerii
pierderilor inamicului, respingerii loviturilor acestuia şi îndeplinirea altor
misiuni într-un raion limitat, în timp scurt. Luptele pot fi terestre,
antiaeriene, aeriene şi maritime.
Art. 2. Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale
tuturor trupelor implicate cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate,
artileriei, mijloacelor de apărare antiaeriană, avioanelor, elicopterelor,
altui armament şi tehnică.
În războiul de apărare lupta pregătită şi desfăşurată potrivit
principiilor doctrinei militare naţionale se caracterizează prin: dinamism;
schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; caracterul complex şi decisiv al
acţiunilor; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor care
asigură nimicirea inamicului cu forţele şi mijloacele la dispoziţie şi cu
pierderi minime; folosirea cu pricepere a terenului, localităţilor,
întreprinderilor (platformelor) industriale transformate în cetăţi de muncă,
luptă şi apărare; pregătirea în timp scurt, în teren şi desfăşurarea acesteia în
cadrul subunităţilor proprii, în faţa sau înapoia eşalonului superior, peste tot
unde a pătruns inamicul, având aspectul acţiunilor desfăşurate în cadrul
apărării zonale, în cooperare cu forţe din rezistenţă şi din apărarea
teritorială, independent sau izolat, pentru hărţuirea permanentă a
inamicului, precum şi în condiţiile neîntrebuinţării armelor de nimicire în
masă şi mijloacelor incendiare sau cu folosirea lor. În orice situaţie însă,
lupta trebuie pregătită să fie dusă neîntârziat în condiţiile folosirii acestor
arme, ca măsură de răspuns la acţiunile inamicului.
Art. 3. Lupta de arme întrunite cere de la fiecare militar o înaltă
pregătire de luptă, călire fizică, iscusinţa de a folosi pe deplin capacităţile

6 din 253
 Probleme generale

armamentului şi tehnicii din dotare, de a folosi mijloacele de protecţie şi

mascare. Aceasta se obţine în timpul pregătirii pentru luptă, care reprezintă
conţinutul de bază al activităţii cotidiene a subunităţilor pe timp de pace şi
continuă pe timpul pregătirii luptei şi în intervalele dintre lupte. În
condiţiile de război, scopul de bază al pregătirii pentru luptă este studierea
inamicului şi însuşirii celor mai eficiente metode de distrugere a acestuia în
situaţia creată.
Succesul în luptă este condiţionat de :
- nivelul pregătirii de luptă şi starea morală a militarilor şi
subunităţilor;
- măsurile întreprinse pentru organizarea şi executarea acţiunilor de
cercetare şi a celorlalte forme de asigurare în toate formele şi situaţiile de
luptă;
- starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi tehnicii din
înzestrare, cunoaşterea şi folosirea cu maximum de randament a acestora
de către militari;
- disciplina militară fermă şi voinţa neclintită de a-l învinge pe
inamic;
- încrederea deplină în victoria finală asupra agresorului;
- călirea de luptă, fizică şi psihică a militarilor;
- executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea
surprinderii;
- organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă
de către comandanţi;
- aprovizionarea completă, la timp şi fără întrerupere a
subunităţilor cu armament, muniţie şi materiale.
Art. 4. Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce lupta de
arme întrunite numai cu folosirea armelor clasice.
Armamentul clasic include toate mijloacele de foc şi lovitură, care
folosesc muniţii de artilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură
obişnuită, muniţii şi mijloace incendiare. În lupta cu folosirea numai a
armamentului clasic focul de artilerie, tancuri, maşini blindate, mijloace
antiaeriene şi a armelor cu glonţ în îmbinare cu loviturile aviaţiei sînt
mijlocul de bază pentru nimicirea inamicului.
Mijloacele incendiare se folosesc atât pentru nimicirea forţei vii şi
mijloacelor de foc ale inamicului aflate pe teren deschis sau construcţii
fortificate, cît şi a armamentului, tehnicii şi altor obiecte.
Subunităţile trebuie să ducă lupta cu dibăcie folosind nu numai
armamentul clasic, dar şi să fie gata permanent, pentru acţiuni în condiţiile
folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă.

7 din 253
 Capitolul I

Art. 5. În luptă militarii sînt obligaţi să îndeplinească cu orice preţ,

mergând până la sacrificiul suprem, datoria lor ostăşească faţă de Patrie şi
nici ameninţarea cu moartea nu trebuie să-i determine să se predea
inamicului. În toate împrejurările trebuie să aibă o comportare umanitară
faţă de persoanele scoase din luptă şi, în măsura posibilităţilor, să acorde
ajutor bolnavilor, bătrânilor, femeilor şi copiilor; să protejeze spitalele,
locurile de adunare a bolnavilor şi răniţilor, transporturile sanitare,
edificiile de cultură şi artă, monumentele istorice şi să nu ducă acţiuni de
luptă în aceste locuri, dacă ele nu sînt întrebuinţate de inamic în scopuri
militare; să respecte avutul şi obiceiurile populaţiei din zona acţiunilor de
luptă; să nu deschidă focul asupra inamicului care se predă sau a fost
capturat; să nu jefuiască morţii şi răniţii; să nu se dedea la acte de distrugeri
inutile sau la acţiuni şi represalii împotriva populaţiei şi prizonierilor.
Art. 6. Formele de bază ale luptei sunt apărarea şi ofensiva.
În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei se concretizează în
procedee specifice apărării (ofensivei), în modalităţi particulare de
exprimare şi în acţiuni cu caracter defensiv (ofensiv).
Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii, apărarea mobilă,
apărarea pregătită din timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea,
apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire.
Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din
mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întâlnire şi ieşirea din
încercuire.
Modalităţile particulare de exprimare a apărării (particularităţi
ale apărării) sunt: apărarea în localităţi (mediul urban), apărarea în teren
muntos-împădurit, apărarea pe litoral şi în deltă, apărarea pe un curs de apă
(canal), apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă,
apărarea pe timp de iarnă, apărarea în pădure şi apărarea în teren cu culturi
înalte.
Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei
(particularităţi ale ofensivei) sunt: ofensiva în localităţi (mediul urban),
ofensiva în teren muntos-împădurit, ofensiva pe litoral şi în deltă, ofensiva
cu forţarea unui curs de apă (canal), ofensiva pe timp de noapte şi în alte
condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de iarnă, ofensiva în pădure
şi ofensiva în teren cu culturi înalte.
Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea
inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea
aliniamentului final al misiunii şi apărarea în cadrul luptei de întâlnire.
Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul şi atacul
demonstrativ.

8 din 253
 Probleme generale

2. PRINCIPIILE LUPTEI DE ARME ÎNTRUNITE

Art. 7. Acţiunile de luptă ale subunităţilor se pregătesc şi se

desfăşoară potrivit următoarelor principii: capacitatea de luptă permanentă
a subunităţilor; hotărârea (fermitatea) în acţiuni de luptă; libertatea de
acţiune; concentrarea eforturilor; unitatea acţiunilor de luptă; dispersarea
forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor; cooperarea;
surprinderea inamicului şi evitarea surprinderii forţelor proprii;
întrebuinţarea şireteniei militare; manevra; restabilirea la timp a capacităţii
de luptă; asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă; conducerea
neîntreruptă şi sigură a subunităţilor.
Art. 8. Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în
capacitatea de a începe acţiunile militare în momentul oportun, în mod
organizat şi a rezolva cu succes misiunile primite.
Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a
unităţilor (subunităţilor) sânt: cunoaşterea exactă a misiunilor ce stau în
faţă şi efectuarea pe timp de pace a activităţilor de pregătire pentru
executarea acestora; organizarea şi executarea serviciului interior; înaltul
nivel al instruirii de luptă; menţinerea armamentului şi tehnicii militare în
stare gata pentru a fi aplicate imediat în acţiunile militare; menţinerea
stocurilor de mijloace materiale în mărimea necesară; completarea până la
statele de război la timp şi organizat, aducerea unităţilor (subunităţilor) la
gradele înalte a capacităţii de luptă, asigurarea stării de pregătire a lor
pentru acţiuni conform destinaţiei.
Art. 9. Hotărârea (fermitatea) în luptă (acţiuni de luptă) se
reduce la tendinţa permanentă pentru înfrângerea deplină a inamicului, prin
executarea unor lovituri puternice, a impune inamicului voinţa proprie,
zădărnicirea planurilor acestuia şi crearea condiţiilor nefavorabile lui, care
trebuie duse activ, ziua şi noaptea. Hotărârea comandantului de a produce
înfrângere inamicului este necesar să fie fermă şi fără şovăieli proprii şi se
realizează până la sfârşit.
Art. 10. Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea
neîngrădită a acţiunilor de luptă proprii conform planului şi scopurilor
stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi prin descoperirea din
timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în vederea organizării şi
executării focului propriu, precum şi a ducerii luptei.
Art. 11. Concentrarea eforturilor pentru înfrângerea inamicului
presupune gruparea la momentul oportun a forţelor şi mijloacelor, în
apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia de atac, pentru

9 din 253
 Capitolul I

a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici

inamicul.
Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi
numai pe timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care
subunităţile şi mijloacele se dispersează.
Art. 12. Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin
desfăşurarea acestora într-o concepţie unitară, folosind cele mai
avantajoase forme şi procedee de luptă specifice subunităţilor.
Art. 13. Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin
dispunerea acestora în punctele de sprijin (pe poziţii) şi în lucrările
genistice stabilite, cu intervale şi distanţe între elementele de dispozitiv, în
limitele impuse de nevoile tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a
limita efectul focului executat de inamic cu toate categoriile de armament.
Aceasta presupune menţinerea legăturii de foc între subunităţi.
Art. 14. Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea
misiunilor în deplină concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor
militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă numai a celor
strict necesare pentru obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe
şi mijloace şi cu pierderi cît mai puţine.
Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a
inamicului, organizarea, conducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor,
dispunerea forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel încât să poată fi
întrebuinţate în mai multe variante pentru lovirea inamicului.
Art. 15. Cooperarea constă în coordonarea neîntreruptă în timp,
spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de luptă ale plutonului (grupei) cu cele ale
subunităţilor şi mijloacelor de întărire (sprijin), cu subunităţi ale trupelor de
carabinieri şi grăniceri, precum şi cu ale subunităţilor vecine în scopul
îndeplinirii misiunii primite. Aceasta se organizează permanent, în teren,
concomitent cu darea misiunilor de luptă. În cazul dezorganizării cooperării
se i-au neîntârziat măsuri pentru restabilirea ei.
Art. 16. Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru
pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă în ascuns în locul, momentul
şi cu mijloacele strict necesare astfel încât să aibă un caracter neaşteptat
pentru inamic. Ea trebuie să asigure lovirea inamicului, să provoace
panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i dezorganizeze conducerea,
creând condiţii favorabile pentru nimicirea lui, chiar în condiţiile când
acesta este superior numeric şi ca înzestrare tehnică.
O importanţă deosebită în lupta subunităţilor o au acţiunile prin
surprindere pe timp de întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse
chiar şi de militari sau luptători izolaţi.

10 din 253
 Probleme generale

Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor

inamicului; păstrarea desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale
subunităţii proprii; realizarea rapidă şi în ascuns a dispozitivului de luptă;
folosirea de noi procedee şi mijloace de luptă necunoscute de inamic sau la
care nu se aşteaptă; organizarea şi executarea cu iscusinţă a mascării;
folosirea întunericului, condiţiilor de vizibilitate redusă şi a celor
meteorologice grele pentru ducerea unor acţiuni de luptă îndrăzneţe;
respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de transmisiuni
şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere.
Art. 17. Evitarea surprinderii, ca îndatorire permanentă în luptă a
comandanţilor, se realizează prin: cunoaşterea situaţiei, posibilităţilor şi
intenţiilor inamicului; pregătirea permanentă a militarilor pentru luptă;
păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii; organizarea minuţioasă a
cercetării şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare executate de inamic;
desfăşurarea la timp şi în ascuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive
de luptă variate; devansarea inamicului în executarea loviturilor;
descoperirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor
teroriste şi ale subunităţilor de desant ale inamicului şi angajarea imediată a
luptei cu acestea, în cooperare cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi
grăniceri şi alte formaţiuni de apărare în vederea capturării sau nimicirii lor.
Art. 18. Întrebuinţarea şireteniei militare se realizează prin
inducerea inamicului în eroare referitor la starea reală şi acţiunile viitoare
ale trupelor (forţelor) proprii. Metodele şireteniei militare sînt legate de
situaţia reală, misiunea de luptă primită, gătinţa unităţilor (subunităţilor)
pentru acţiuni hotărâte în condiţiile de mascare strictă, precum şi de starea
vremii, anotimp şi condiţiile de zi sau de noapte. Acţiunile de şiretenie
militară e necesar să fie simple în concepţie şi executare, organizate prin
ascuns, să se execute real şi la timp.
Art. 19. Manevra cuprinde un ansamblu de acţiuni prin care se
realizează gruparea de forţe, mijloace, şi de foc, în locul şi la timpul
stabilit, în scopul executării unor acţiuni puternice asupra inamicului,
respingerii acţiunilor acestuia sau sustragerii de sub loviturile lui.
Manevra trebuie să fie simplă şi să se încadreze în concepţia
eşalonului superior, să corespundă misiunii, să se execute în ascuns, în timp
scurt şi prin surprindere.
Manevra poate să fie de forţe şi mijloace şi de foc.
În apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul
scoaterii oportune a subunităţilor proprii de sub loviturile inamicului,
precum şi din sectoare neatacate, întăririi apărării pe direcţia ameninţată şi

11 din 253
 Capitolul I

respingerii atacului acestuia, executării contraatacului, mutării efortului în

funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate.
În ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul
deplasării rapide şi organizate a subunităţilor pentru crearea celei mai
favorabile grupări pe direcţia de atac, schimbarea efortului de pe o direcţie
pe alta, intensificarea atacului în adâncime, învăluirea sau întoarcerea
flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea lui
în timp scurt.
Forma de manevră se alege în funcţie de: valoarea şi compunerea de
luptă a subunităţilor şi mijloacelor proprii şi posibilităţile acestora în timp
şi spaţiu; valoarea, compunerea de luptă, caracterul acţiunilor, posibilităţile
în timp şi starea morală a inamicului, posibilitatea folosirii de către inamic
a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare; configuraţia
generală a liniei frontului; caracteristicile terenului; caracterul acţiunilor şi
valoarea forţelor care duc lupta pe teritoriul naţional ocupat de inamic;
importanţa obiectivelor din raionul acţiunilor de luptă; condiţiile de timp,
anotimp şi stare a vremii.
Formele manevrei de forţe si mijloace sînt : mutarea efortului de
pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncimea punctului de sprijin şi
invers; deplasarea militarilor, grupurilor de militari (echipelor)
grupelor si mijloacelor de foc în vederea executării contraatacului în
apărare; învăluirea; întoarcerea; lovitura frontală; manevra pe
verticală.
Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din fată spre
adâncime şi invers constă în deplasarea executată de militari, grupuri de
militari şi chiar grupe, mijloace de foc, de pe poziţiile de tragere de bază pe
cele de rezervă, pentru respingerea atacurilor executate de inamic, întărirea
apărării pe direcţia ameninţată sau dezvoltarea ofensivei pe direcţia pe care
inamicul nu se aşteaptă.
Deplasarea militarilor, grupurilor de militari (echipelor),
grupelor şi mijloacelor de foc în vederea executării contraatacurilor se
realizează, de regulă, pe timpul ducerii luptei şi are ca scop crearea
condiţiilor favorabile executării cu succes a unor acţiuni prin surprindere
asupra inamicului trecut la ofensivă, limitarea pătrunderii acestuia,
nimicirea forţelor pătrunse şi restabilirea apărării sau uzarea lor prin
producerea de pierderi importante.
Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale subunităţilor
proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri ale
dispozitivului inamicului în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor sale.

12 din 253
 Probleme generale

Între acţiunile frontale şi cele executate în flancuri trebuie să existe o

cooperare neîntreruptă şi legătură de foc permanentă.
Prin întoarcere se angajează şi fixează inamicul de front cu o parte
din subunitate, în timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor acţionează în
flancul şi spatele dispozitivului acestuia pe o adâncime mai mare, cu scopul
de a ataca eşalonul doi sau rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-1 să
ducă acţiuni de luptă şi în alte direcţii decât direcţia frontului. Între forţele
care execută acţiuni frontale şi cele care execută întoarcerea, funcţie de
adâncimea la care sunt trimise, se realizează cooperarea şi sprijinul de foc
reciproc până la aliniamentul de siguranţă. Cele mai bune rezultate pot fi
obţinute prin întoarcerea ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.
Lovitura frontală constă în producerea de pierderi cît mai mari prin
ruperea apărării şi crearea de breşe în dispozitivul inamicului care să
asigure în continuare folosirea celorlalte forme de manevră în scopul
nimicirii pe părţi a acestuia şi dezvoltării în ritm rapid a ofensivei. Plutonul
(grupa) execută, la ordin, această manevră, în cadrul eşalonului superior, de
regulă, atunci când apărarea inamicului nu prezintă goluri şi flancuri
descoperite.
Manevrele de învăluire şi întoarcere se adoptă mai frecvent decât
lovitura frontală, favorizând îndeplinirea misiunii de luptă cu pierderi
minime chiar în situaţia că inamicul este superior numeric şi în tehnică.
Când se foloseşte desantul aerian tactic, manevra de forţe şi mijloace
se execută şi pe verticală în scopul apărării (menţinerii) unor obiective
importante sau pentru a favoriza acţiunile forţelor eşalonului superior.
Plutonul (grupa) poate să fie destinat să acţioneze ca desant aerian
tactic debarcat în favoarea eşaloanelor superioare.
Manevra de foc se execută în scopul folosirii acestuia cu rezultate
maxime şi constă în concentrarea rapidă, simultană sau succesivă a focului
asupra unui obiectiv (grup de obiective) importante, precum şi transportul
oportun al focului de pe un obiectiv pe altul, potrivit nevoilor luptei.
Formele manevrei cu focul sînt: concetrarea focului, distribuirea
(repartizarea) focului, transportul focului.
Art. 20. Restabilirea la timp a capacităţii de luptă impune
pregătirea şi efectuarea activităţilor, îndreptate spre menţinerea unităţilor
(subunităţilor) în capacitatea de luptă înaltă, susţinerea (restabilirea)
capacităţii înalte a acestora şi crearea condiţiilor favorabile pentru
îndeplinirea misiunilor primite.
Restabilirea la timp a capacităţii de luptă include: restabilirea
conducerii cu trupele (forţele); descoperirea pierderilor şi precizarea
misiunilor subunităţilor, care au păstrat capacitatea de a executa misiunea,

13 din 253
 Capitolul I

pentru continuarea luptei; ieşirea subunităţilor în raioane cu siguranţă;

reparaţia armamentului şi tehnicii, completarea cu efectiv, armament,
tehnică şi alte mijloace tehnico-materiale; susţinerea stării moral-
psihologice înalte.
În primul rând se restabileşte capacitatea unităţilor (subunităţilor), ce
continuă îndeplinirea misiunilor de luptă, precum şi a celor care au suferit
cele mai mici pierderi.
Art. 21. Asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă constă în
măsurile ce se iau în folosul luptei, îndeosebi pentru menţinerea în
permanenţă a capacităţii de luptă ridicată şi a da posibilitatea plutonului
(grupei) să nimicească inamicul superior numeric şi în tehnică de luptă.
Art. 22. Conducerea neîntreruptă şi sigură a trupelor permite,
în mod eficient şi deplin, întrebuinţarea posibilităţilor de luptă ale acestora.
Aceasta se obţine prin: cunoaşterea permanentă a situaţiei, luarea la timp şi
personal a hotărârii de către comandant; responsabilitatea personală a
comandantului pentru hotărârile primite, întrebuinţarea corectă a
subunităţilor subordonate şi îndeplinirea misiunilor primite; organizarea
şi asigurarea deplină a viabilităţii punctelor de comandă, prezenţa
transmisiunilor stabile cu subordonaţii, eşalonul superior şi cu vecinii.
Art. 23. Pregătirea şi ducerea acţiunilor pe baza principiilor luptei
favorizează îndeplinirea misiunilor primite în timp scurt şi cu pierderi
minime.
Pentru aplicarea creatoare a acestor principii, în vederea obţinerii
succesului în luptă, comandanţii trebuie să manifeste în permanenţă
iniţiativă, iar în caz de pierdere temporară a acesteia să o redobândească şi
s-o menţină.
Iniţiativa în luptă constă în a impune inamicului planul de acţiune
propriu si a-1 lovi continuu pentru a nu-i da posibilitatea să acţioneze
organizat. Ea se manifestă şi prin luarea de măsuri şi desfăşurarea unor
acţiuni (îndeosebi ofensive) neprevăzute iniţial, dar care au devenit
necesare pentru îndeplinirea misiunii.
Nu va fi învinuit comandantul care cu toată străduinţa de a
nimici pe inamic nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea
primită, ci acela care, din teama de a-şi asuma răspunderea, a dat
dovadă de inactivitate şi nu a folosit toate posibilităţile de care
dispunea pentru obţinerea succesului în luptă.
Art. 24. Pentru îndeplinirea misiunilor plutonul adoptă dispozitiv de
marş şi de staţionare, dispozitiv premergător de luptă şi de luptă, iar
grupa — formaţia de marş şi dispozitiv de luptă în tragători.

14 din 253
 Probleme generale

Dispozitivul de marş al plutonului (grupei) constă în dispunerea

grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia în coloană de marş. El se
adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite situaţii.
Dispozitivul de staţionare al plutonului (grupei) constă în
dispunerea dispersată a grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un
raion stabilit. El se adoptă pentru staţionarea subunităţilor în diferite
situaţii.
Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea grupelor în
coloană şi deplasarea la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se
asigure desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă, vulnerabilitate cît mai
mică faţă de loviturile inamicului, schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de
deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi trecerea rapidă a raioanelor
contaminate, incendiate sau cu distrugeri. El poate fi: în linie; triunghi cu
vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga).
Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi
mijloacelor şi se constituie în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure
cele mai favorabile condiţii pentru angajarea luptei cu inamicul, folosirea
mijloacelor de foc şi avantajelor terenului. Cînd se acţionează pe jos şi pe
schiuri, dispozitivul de luptă este cu grupele desfăşurate în trăgători: în
linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga). Cînd
plutonul acţionează îmbarcat pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă) — dispozitivul este, de regulă, în linie de luptă.
Cînd plutonul (grupa) acţionează în condiţii de izolare, îşi constituie
dispozitivul în mod obişnuit sau, corespunzător situaţiei create, grupează
subunităţile şi formaţiunile (militarii) pe grupuri (echipe) de: cercetare -
observare; siguranţă, blocare şi distrugere; manevră, atac şi captură;
înlăturarea urmărilor atacurilor din aer, cu armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare şi de asigurare materială tehnică şi medicală.
Art. 25. Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea,
pe orice timp şi stare a vremii. Acţiunile duse pe timp de noapte au o
importanţă deosebită şi sânt, de regulă, o continuare a celor executate pe
timp de zi.
Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează
deplasarea, pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea
surprinderii, îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite
îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese
importante cu forţe puţine. În acelaşi timp îngreuiază orientarea,
conducerea şi întrebuinţarea tehnicii militare.
Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de
luptă de către pluton şi grupă, oferind posibilităţi de observare şi de tragere,

15 din 253
 Capitolul I

de mascare şi executare prin surprindere a manevrei, de protecţie împotriva

focului inamicului.
Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă
al plutonului (grupei), dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare,
realizarea sistemului de foc şi baraje de toate felurile, acţiunile prin
surprindere, precum şi evitarea acesteia pe timpul ducerii acţiunilor de
luptă.
Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii
bune pentru nimicirea unui inamic superior, în personal şi ca înzestrare, iar
în cazul atacului din aer, întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare de către inamic, cu amenajările genistice necesare,
asigură protecţia corespunzătoare a subunităţilor împotriva efectelor
acestora. Terenul deluros-împădurit şi cu culturi înalte creează posibilitatea
organizării traiului şi luptei de lungă durată şi în condiţii de izolare.
În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic
cu locaşuri de tragere, amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de
comunicaţie şi alte lucrări.
Art. 26. Focul executat cu armamentul din înzestrarea plutonului
(grupei, soldatului) reprezintă singurul mijloc de nimicire a inamicului în
acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Prin foc se
poate nimici (neutraliza) personalul sau distruge (neutraliza) diferitele
obiective ale inamicului (armament; tehnică militară, lucrări de fortificaţii).
Fiecare militar trebuie să folosească cu eficacitate focul
armamentului din înzestrare. Eficacitatea focului se obţine prin precizie,
rapiditate în ochire şi trageri, prin concentrarea (manevra) şi executarea lui
oportună şi prin surprindere, la distanţa eficace a armamentului, printr-o
conducere judicioasă a acestuia, precum şi prin devansarea inamicului în
deschiderea lui.
În funcţie de direcţia de tragere focul armamentului de infanterie
poate fi:
- frontal, îndreptat perpendicular pe frontul obiectivului;
- de flanc, îndreptat în flancul obiectivului;
- încrucişat, executat asupra unui obiectiv din două sau mai multe
direcţii.
Din punct de vedere tactic focul armamentului de infanterie poate fi:
- pumnal, executat prin surprindere de la distanţe mici pe o
anumită direcţie;
- concentrat, focul mai multor arme sau focul executat de una sau
mai multe subunităţi asupra unui singur obiectiv sau a unei părţi din
dispozitivul de luptă al inamicului;

16 din 253
 Probleme generale

- prin intervale, focul executat cu mitralierele printre flancurile a

două subunităţi învecinate, cu respectarea strictă a unghiului de siguranţă;
- pe deasupra trupelor, focul executat cu mitralierele de pe
(asupra unor) poziţii dominante, respectîndu-se cu stricteţe spaţiul de
siguranţă pe verticală calculat în funcţie de înălţimea obiectivelor trupelor
proprii peste care se execută tragerea.
Plutonul (grupa) execută focul din armele instalate pe maşinile
blindate, pistoale-mitraliere, mitraliere, puşti cu lunetă, aruncătoare de
grenade şi foloseşte grenade de mână, iar în lupta corp la corp - cu
baioneta şi patul armei.
Cu focul executat din maşinile de luptă se nimicesc tancurile, alte
maşini blindate, mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului, se distrug
instalaţiile lui de fortificaţie, de asemenea, se doboară avioanele la
înălţimi mici, elicopterele şi alte ţinte aeriene. Cu focul din
transportoarele amfibiu blindate se nimicesc forţa vie, mijloacele de foc
şi alte ţinte.
Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) este mijlocul
principal de luptă al plutonului şi grupei, ca urmare a puterii de foc,
condiţiilor de protecţie şi mobilităţii de care dispune.
In apărare transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
măresc stabilitatea şi caracterul activ al acesteia. Ele se dispun în cadrul
punctului de sprijin de pluton şi înapoia poziţiilor de apărare ale grupelor,
mai în adâncime, pentru a fi mascate şi protejate de focul inamicului, însă
la o asemenea distanţă încît să poată participa cu foc pe deasupra trupelor
proprii şi prin intervale, la distanţe cît mai mari în faţa limitei dinainte a
apărării.
In ofensivă transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
măresc caracterul decisiv al acţiunilor de luptă care devin mai impetuoase,
se desfăşoară în ritm mai rapid, pe o adîncime mai mare, asigurînd astfel
condiţii mai bune pentru manevrarea şi nimicirea inamicului.
În toate formele şi situaţiile de luptă, indiferent de procedeele de
acţiune (pe jos sau cu infanteria îmbarcată) transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) vor fi astfel folosite, încît să participe permanent şi
nemijlocit cu focul mitralierelor (armamentului) la acţiunile grupei şi
plutonului pe baza ordinelor comandanţilor acestora, încadrîndu-se organic
în concepţia subunităţilor proprii.
Pistoalele-mitralierel şi mitralierele se folosesc pentru nimicirea
forţei vii şi altor mijloace de foc ale inamicului. Pe lângă aceasta, ele se
pot folosi pentru nimicirea ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici.

17 din 253
 Capitolul I

Puşca cu lunetă se foloseşte pentru nimicirea ţintelor importante

izolate (ofiţeri, observatori, lunetişti, servanţii mijloacelor de foc,
elicoptere la înălţimi mici) ale inamicului.
Rachetele antitanc dirijate, aruncătoarele de grenade şi grenadele
antitanc se folosesc pentru distrugerea tancurilor şi a altor maşini
blindate, iar alte aruncătoare de grenade şi grenade de mînă - pentru
nimicirea forţei vii şi a mijloacelor de foc ale inamicului, dispuse în afara
adăposturilor, în tranşee deschise, şanţuri şi în spatele adăposturilor (în
văgăuni, răpi şi pe versantele opuse ale înălţimilor).
Descoperirea la timp a inamicului şi nimicirea lui cu foc se obţine
prin ţinerea lui permanentă în câmpul de observare şi folosirea iscusită a
armelor disponibile.

3. DESTINAŢIA ŞI ROLUL SUBUNITĂŢILOR ÎN LUPTĂ

Art. 27. Infanteria, ca gen de armă din cadrul trupelor de uscat este
constituită din subunităţi de infanterie şi unităţi, şi mari unităţi de arme
întrunite (de infanterie moto).
Subunităţile de infanterie sînt înzestrate cu armament şi tehnică
militară modernă, dispun de mare putere de foc, mare mobilitate şi
capacitate de manevră. Ele sînt capabile să ducă o luptă dârză şi de lungă
durată, în orice condiţii de teren şi stare a vremii, ziua şi pe timp de noapte,
acţionând în cadrul eşalonului superior, în cooperare cu alte subunităţi şi
formaţiuni din sistemul naţional de apărare, independent sau izolat de
trupele proprii, pentru nimicirea inamicului pătruns pe teritoriul naţional.
Art. 28. Plutonul (grupa) de infanterie este o subunitate de luptă care
acţionează, de regulă, în cadrul companiei (plutonului) de infanterie în
cooperare cu subunităţi de tancuri şi de celelalte arme, cu subunităţi şi
formaţiuni din forţele teritoriale, precum şi independ sau izolat fiind în
măsură:
- să lupte cu succes împotriva inamicului superior în forţe şi
mijloace, folosind cu pricepere armamentul şi tehnica de luptă din
înzestrare, mijloacele improvizate sau alte resurse locale, precum şi terenul;
- să ducă acţiuni în toate formele luptei, în cooperare cu subunităţi
de arme sau ale trupelor de carabinieri şi grăniceri, precum şi cu alte
formaţiuni de apărare, să folosească judicios focul armamentului, să
execute manevre iscusite în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate, să-i

18 din 253
 Probleme generale

producă cît mai multe pierderi prin lupte dârze de apărare, pentru
respingerea atacului acestuia, să se reorganizeze repede şi să treacă prin
surprindere la acţiuni ofensive hotărâtoare pentru a-l nimici sau hărţui
permanent;
- să lupte în situaţiile cele mai complexe, în condiţii variate de
teren, anotimp şi stare a vremii, de efort fizic prelungit, ziua şi noaptea, în
condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor
incendiare;
- să acţioneze oportun şi cu eficacitate pentru nimicirea blindatelor
şi mijloacelor de atac aerian ale inamicului, folosind focul armamentului şi
mijloacele din înzestrare;
- să ducă acţiuni de luptă în mod independent şi izolat, timp
îndelungat, cu asigurarea tehnică şi materială de care dispune, ori
incompletă, şi să îndeplinească frecvent misiuni de cercetare şi siguranţă în
toate formele luptei;
- să ducă lupta în localitate, în teren împădurit, în teren irigat (cu
cursuri de apă şi culturi înalte), în zone (platforme) industriale, în raioane
fortificate, contaminate radioactiv, chimic şi biologic, cu baraje şi fugase
incendiare, cu incendii şi distrugeri, în spatele dispozitivului inamicului şi
în adâncimea dispozitivului propriu.
Art. 29. Subunităţile (plutonul, grupa, echipa) şi militarii, pot
acţiona separat, îndepărtat de eşalonul superior (de subunitatea din care
face parte), organizând traiul şi pregătind lupta în condiţii de izolare, având
legătura prin mijloace de transmisiuni sau fără nici un fel de legătură cu
acesta.
Acţiunile de luptă în condiţii de izolare se desfăşoară în următoarele
situaţii: la ordin; când a fost depăşit de inamicul aflat în ofensivă, iar
menţinerea punctului de sprijin (poziţiei) de apărare prin lupta în încercuire
nu este posibilă şi nici indicată; pe timpul luptei ca desant aerian; când a
fost separat de forţele principale ale eşalonului superior şi nu poate reveni
imediat în cadrul acestora; după infiltrare în dispozitivul inamicului pentru
îndeplinirea în mod independent a unor misiuni de luptă (incursiuni,
raiduri, capcane, detaşament de întoarcere, elemente de siguranţă şi
cercetare); pe timpul apărării sau cuceririi unor obiective distincte, izolate.
Acestea se pot produce în toate formele şi procedeele de luptă, în
adâncimea dispozitivului trupelor proprii, pe timpul cooperării cu
subunităţi şi formaţiuni din cadrul apărării teritoriale în vederea nimicirii
unui inamic superior numeric şi în tehnică militară sau în dispozitivul de
luptă al agresorului pătruns pe teritoriul naţional.

19 din 253
 Capitolul I

Art. 30. În funcţie de misiunea pe care o are de îndeplinit, de

caracterul terenului şi de situaţia creată plutonul (grupa) poate acţiona pe
jos, pe schiuri, ca desant pe elicoptere, pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă şi automobile).
Art. 31. În luptă, în raport cu misiunea primită şi condiţiile situaţiei,
plutonul poate primi ca întărire sau în sprijin aruncătoare de mine, tunuri,
aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antitanc, mitraliere,
pionieri şi chimişti. Când acţionează independent plutonul primeşte, de
regulă, ca întărire un pluton de tunuri (aruncătoare de grenade) antitanc, un
pluton de aruncătoare de mine, până la o grupă de mitraliere, până la o
grupă de pionieri, o echipă de aruncătoare de flăcări (de grenade
incendiare), grupe de puşcaşi, mitraliere şi pionieri din subunităţile de
apărare teritorială sau beneficiază de sprijinul acestora.
Când plutonul acţionează în cadrul companiei, cantitatea de
mijloace de întărire şi de sprijin poate să fie mai mare, în funcţie de
posibilităţile acesteia şi importanţa misiunii de îndeplinit.
Mijloacele de întărire se subordonează comandantului de pluton şi
execută misiunile stabilite de acesta. Cele de sprijin rămân în subordinea
comandantului eşalonului superior şi execută misiuni în folosul plutonului.
Uneori îndeplinesc şi misiunile date de comandantul de pluton, în limita
consumului de muniţie stabilit.
Subunităţile de arme primite ca întărire şi în sprijin vor pregăti şi vor
duce cu o parte din forţe, la ordin şi în funcţie de situaţia creată, din proprie
iniţiativă, acţiuni de luptă cu subunităţile de infanterie, împreună cu alte
subunităţi militare şi formaţiuni din sistemul naţional de apărare,
independent sau uneori izolat, concomitent cu îndeplinirea misiunilor de
luptă specifice acestora.
Art. 32. Plutonul (grupa, piesa) de mitraliere nimiceşte
(neutralizează) prin foc personalul, mijloacele de foc şi ţintele aeriene ale
inamicului care zboară la înălţime mică, dând posibilitatea subunităţilor de
infanterie în apărare să menţină cu fermitate şi dârzenie poziţiile ocupate,
iar în ofensivă să înainteze cu hotărâre, în ritm rapid, în dispozitivul
inamicului.
Art. 33. Plutonul (piesa) de tunuri (aruncătoare de grenade şi
instalaţii de lansare rachete) antitanc, nimiceşte mijloacele blindate şi
îndeosebi tancurile inamicului, neutralizează (nimiceşte) personalul,
mijloacele de foc şi alte obiective importante şi distruge lucrările de
fortificaţii de campanie sau permanente ale inamicului, fiind dat uneori ca
întărire plutonului de infanterie.

20 din 253
 Probleme generale

Art. 34. Plutonul (piesa) de aruncătoare de mine nimiceşte

(neutralizează) personalul şi mijloacele de foc ale inamicului, distruge
lucrările de apărare ale acestuia, participă la orbirea (fumizarea) punctelor
de comandă ale inamicului şi iluminarea terenului pe timp de noapte,
precum şi la realizarea mascării acţiunilor plutonului (grupei) prin perdele
de fum.
Art. 35. Plutonul (grupa) de pionieri în apărare participă la
executarea barajelor de mine, lucrărilor de distrugeri şi la amenajarea
genistică a terenului. În ofensivă realizează culoare prin barajele
inamicului, execută drumuri de coloană, amenajează şi întreţine trecerile
peste cursurile de apă, participă la distrugerea lucrărilor de fortificaţii
permanente ale inamicului acţionând în compunerea grupurilor de asalt,
participă la consolidarea aliniamentelor ocupate, la oprirea şi respingerea
contraatacurilor inamicului, executând baraje. În unele situaţii poate să
participe la amenajarea lucrărilor de fortificaţii şi a punctelor de comandă.
Art. 36. Plutonul (grupa) de cercetare chimică execută cercetarea de
radiaţie şi chimică şi participă la cercetarea biologică.
Plutonul (grupa, echipa) de aruncătoare de grenade incendiare (de
flăcări) participă la nimicirea personalului inamicului, incendiază tehnica
militară descoperită sau dispusă în tranşee şi adăposturi.
Art. 37. La îndeplinirea misiunilor de luptă participă în funcţie de
situaţie şi subunităţi (militari, luptători) din trupele de carabinieri şi
grăniceri şi alte formaţiuni de apărare teritorială, care se pot subordona
plutonului (grupei) sau cooperează cu acesta, sprijinindu-se reciproc,
pentru nimicirea sau capturarea inamicului.
Art. 38. Subunităţile de grăniceri execută paza şi apărarea
frontierei de stat în condiţiile stării de necesitate, participă la asigurarea
intrării în dispozitivul de apărare pe frontieră a subunităţilor de alte arme,
după care îşi restructurează dispozitivul şi trec la apărare pe frontieră
independent, în subordinea subunităţilor de arme întrunite sau se
regrupează în vederea îndeplinirii unor misiuni în adâncimea dispozitivului
de luptă.
Art. 39. Subunităţile din trupele de carabinieri asigură paza şi
apărarea obiectivelor de importanţă de stat şi a celor ale infrastructurii
militare; contracararea tentativelor de destabilizare a ordinii
constituţionale; meţinerea ordinii publice în localităţi; nimicirea
grupurilor diversioniste, subunităţilor de desant aerian şi aeromobile ale
inamicului şi elementelor teroriste; escortarea prizonierilor de război.
Art. 40. Subunităţile de apărare teritorială îndeplinesc sau participă
împreună cu subunităţile militare la următoarele misiuni: apărarea şi

21 din 253
 Capitolul I

menţinerea, chiar în condiţiile luptei în încercuire, a localităţilor, zonelor

(platformelor industriale, întreprinderilor şi obiectivelor din care provin,
apărarea unor puncte de sprijin, aliniamente, cursuri de apă; paza şi
apărarea unor obiective importante (unităţi şi subunităţi de servicii,
depozite, baze de aprovizionare, coloane de transport, aerodromuri, porturi,
puncte obligate de trecere etc.); realizarea sistemului de baraje şi distrugeri
pe direcţiile probabile de acţiune a inamicului; amenajarea şi asigurarea
aliniamentelor de contraatac şi executarea acestora; cercetarea, hărţuirea şi
uzura inamicului; lupta împotriva elementelor de cercetare-diversiune;
participarea la nimicirea desantului aerian şi a trupelor aeromobile ale
inamicului; ducerea unor acţiuni ofensive cu caracter limitat; eliberarea
localităţilor din care provin, organizarea pazei şi apărării acestora;
nimicirea grupurilor izolate şi a inamicului încercuit în raioane rămase
înapoia dispozitivului trupelor proprii.

4. CONDUCEREA SUBUNITĂŢILOR

Art. 41. Conducerea cuprinde activitatea comandantului de pluton

(grupă) pentru pregătirea şi ducerea luptei subunităţii ce o comandă şi a
subunităţilor din celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare luate
în subordine de la primirea misiunii şi până la îndeplinirea ei şi constă în:
organizarea şi coordonarea permanentă şi unitară a întregii activităţi
desfăşurate de pluton (grupă), de subunităţile primite ca întărire şi
formaţiunile de apărare cu care acţionează împreună; menţinerea unei
înalte capacităţi de luptă, moral-psihologice şi de pregătire a subordonaţilor
şi concentrarea eforturilor acestora pentru îndeplinirea misiunii primite;
luarea hotărârilor şi transmiterea misiunilor la timp la subordonaţi;
asigurarea acţiunilor de luptă; organizarea şi menţinerea cooperării;
controlul şi îndrumarea permanentă a subunităţilor asupra înţelegerii şi
îndeplinirii misiunilor primite.
Art. 42. Comandantul de pluton (grupă) răspunde personal de
îndeplinirea cu succes a misiunii de luptă, fiind obligat:
- să observe personal câmpul de luptă;
- să cunoască permanent starea şi posibilităţile subunităţii pe care o
comandă, ale celor primite ca întărire şi în sprijin, ale subunităţilor şi
formaţiunilor cu care cooperează, precum şi ale inamicului împotriva căruia
duce lupta;

22 din 253
 Probleme generale

- să ia repede hotărârea şi să dea la timp misiuni subordonaţilor şi

mijloacelor primite ca întărire sau în sprijin;
- să organizeze sistemul de foc şi de baraje;
- să organizeze şi să menţină cooperarea neîntreruptă (ziua şi
noaptea);
- să ia măsuri pentru asigurarea acţiunilor de luptă;
- să se preocupe pentru întărirea continuă a moralului
subordonaţilor;
- să conducă acţiunile de luptă şi să folosească eficient mijloacele
de foc din înzestrare, îndeosebi armamentul de pe transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă) şi armamentul antitanc;
- să exploateze efectele loviturilor aviaţiei, focului artileriei şi
altor mijloace;
- să stabilească măsurile de protecţie şi de înlăturare a efectelor în
cazul întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de
către inamic;
- să cunoască, să organizeze întreţinerea şi să folosească eficient,
în funcţie de puterea de foc, protecţia prin blindaj şi mobilitate,
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă);
- să se preocupe permanent de asigurarea în bune condiţii a
traiului subordonaţilor, îndeosebi în condiţii de izolare;
- să stabilească, după caz, locul transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă) în dispozitivul de luptă şi procedeele prin care
sprijină acţiunile subunităţilor proprii;
- să folosească cu pricepere terenul pentru a organiza o apărare
puternică şi pentru a acţiona cu hotărâre şi prin surprindere în ofensivă;
- să se preocupe de starea şi păstrarea mijloacelor de luptă din
înzestrare şi a materialelor, menţinerea transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă) în stare de operativitate, urmărirea primirii muniţiei,
materialelor şi a hranei conform normelor, precum şi de completarea
plinurilor de carburanţi-lubrifianţi la tehnica militară, raportarea
consumurilor şi pierderilor de materiale.
Art. 43. Pentru ducerea cu succes a acţiunilor de luptă în condiţii de
izolare, comandantul de pluton (grupă) este obligat: să dovedească
iniţiativă în toate situaţiile, să menţină permanent capacitatea de luptă a
subunităţilor şi formaţiunilor pe care le comandă; să acorde atenţie
deosebită organizării conducerii, cooperării şi lovirii prin surprindere a
inamicului; să sustragă forţele şi mijloacele de sub loviturile acestuia; să
organizeze traiul concomitent cu ducerea luptei; să fie dârz şi hotărât în

23 din 253
 Capitolul I

îndeplinirea misiunilor; să dovedească pricepere pe timpul acţiunilor pentru

restabilirea contactului cu trupele proprii.
Art. 44. Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton şi-o
însuşeşte, calculează şi planifică timpul la dispoziţie, analizează situaţia şi,
pe baza acestora, ia hotărârea, execută recunoaşterea, dă ordinul de luptă
verbal, organizează cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi
conducerea, pregătirea efectivului, armamentului şi tehnicii pentru luptă.
Ulterior, verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă
şi, la timpul stabilit raportează despre aceasta comandantului de companie.
Pe timpul însuşirii misiunii primite, comandantul de pluton trebuie
să înţeleagă: misiunea companiei şi a plutonului; obiectivele (ţintele) de pe
direcţia de acţiune a plutonului care vor fi nimicite cu mijloacele eşalonului
superior; misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; ora gătinţei
pentru îndeplinirea misiunii.
Calculînd timpul la dispoziţie are în vedere ora primirii misiunii,
cînd trebuie să raporteze hotărîrea şi să fie gata de luptă, căte ore de lumină
sînt pentru pregătirea luptei, urmărind să efectueze majoritatea timpului
pentru pregătirea subunităţilor în vederea luptei.
La analiza situaţiei, comandantul de pluton trebuie să studieze:
natura, valoarea, situaţia, caracterul acţiunilor şi posibilităţile inamicului în
timp şi spaţiu, locul dispunerii mijloacelor de foc ale acestuia; situaţia,
asigurarea şi posibilităţile plutonului şi a subunităţilor de întărire; valoarea,
situaţia, caracterul acţiunilor vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia;
caracterul terenului, căile favorabile pentru apropierea inamicului sau
pentru apropierea de inamic, accesibilitatea terenului (dacă favorizează sau
îngreuiază acţiunile trupelor proprii), barajele şi obstacolele, condiţiile de
observare şi de executare a focului, proprietăţile de protecţie şi mascare;
Comandantul de pluton trebuie să ţină seama de starea timpului şi de
anotimp, dacă se acţionează ziua şi noaptea şi de influenţa acestor factori
asupra desfăşurării acţiunilor subunităţilor.
În hotărâre comandantul de pluton determină: modul de îndeplinire
a misiunii primite (care inamic, unde şi cu ce mijloace să fie nimicit şi
măsurile de inducere a acestuia în eroare); misiunile grupelor, subunităţilor
şi mijloacelor de foc de întărire; organizarea conducerii.
Pentru precizarea elementelor hotărârii comandantul de pluton
execută recunoaşterea, pe timpul căreia studiază în detaliu terenul pe care
va acţiona, indică reperele şi stabileşte concret:
- poziţia inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a acestuia;
- misiunile grupelor şi alte chestiuni, legate de întrebuinţarea
terenului (poziţiile grupelor, poziţiile de tragere ale blindatelor, mijloacelor

24 din 253
 Probleme generale

antitanc şi ale altor mijloace de foc, barajele şi trecerile prin ele, itinerarul
de deplasare a plutonului şi locurile de debarcare a grupelor de infanterie
motorizată).
După executarea recunoaşterii, comandantul de pluton dă ordinul de
luptă verbal, de regulă, în teren. In situaţia când nu este posibil să se dea
în teren, se dă la macheta terenului. La apropierea plutonului de raionul
acţiunilor de luptă comandantul face precizările necesare.
Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încât
subordonaţii să înţeleagă clar ce misiuni au de îndeplinit.
În ordinul de luptă comandantul de pluton, de regulă, indică:
- reperele şi distanţele până la ele;
- situaţia inamicului, caracterul acţiunilor şi posibilităţile acestuia,
precum şi locurile de amplasare a mijloacelor de foc;
- misiunea companiei şi a plutonului;
- obiectivele şi ţintele care vor fi nimicite (neutralizate) de către
mijloacele eşaloanelor superioare pe direcţia de acţiuni a plutonului,
precum şi misiunile vecinilor;
- misiunile de luptă ale grupelor, mijloacelor de întărire (sprijin),
precum şi misiunile efectivului subordonat nemijlocit (lunetistului,
puşcaşului-sanitar);
- ora când trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii de luptă;
- locul său şi locţiitorul.
După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează
cooperarea între grupe cu mijloacele de foc, de întărire şi de sprijin şi cu
subunităţile vecine.
Cooperarea se organizează în teren, concomitent cu darea misiunilor
de luptă.
La cooperare comandantul de pluton este obligat :
- să verifice dacă comandanţii de grupe (piese, echipaje) cunosc
misiunile de luptă primite;
- să stabilească concret în teren, în timp şi spaţiu, pentru fiecare
grupă în parte, în ce fel va acţiona pentru îndeplinirea cu succes a misiunii
plutonului, precizând modul de acţiune al acestora, cum vor fi sprijinite de
către mijloacele de foc, subunităţile vecine şi eşalonul superior - pe faze
ale luptei (pentru fiecare obiectiv în parte); comandanţii de grupe (piese,
echipaje) trebuie să înţeleagă clar ce manevre vor executa pentru
îndeplinirea misiunii de luptă;
- să stabilească măsurile pentru consolidarea obiectivelor cucerite
şi respingerea acţiunilor inamicului pătruns în punctul de sprijin;

25 din 253
 Capitolul I

- să precizeze cum va fi menţinută şi restabilită cooperarea pe

timpul ducerii acţiunilor de luptă, semnalele de cooperare şi locul său în
dispozitiv;
- să se indice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi
modul de acţiuni conform acestora.
Organizând asigurarea acţiunilor de luptă, comandantul de
pluton indică:
- modul de executare a observării şi de acţiuni a efectivului în cazul
folosirii de inamic a ADM NBC şi de precizie înaltă;
- ordinea amenajării genistice a poziţiilor;
- măsurile de mascare, siguranţa şi modul de executare a lor.
La organizarea conducerii, comandantul de pluton precizează
(aduce la cunoştinţă) datele radio şi ordinea folosirii mijloacelor de legătură
radio şi de semnalizare.
Art. 45. Comandantul de grupă, primind ordinul, de luptă trebuie
să precizeze concret unde se găseşte şi ce face inamicul, precum şi locurile
de amplasare a mijloacelor lui de foc; să înţeleagă misiunea plutonului şi a
grupei, precum şi misiunile vecinilor, ora gătinţei pentru îndeplinirea
misiunii, ordinea şi termenii de îndeplinire a acesteia; să studieze terenul,
proprietăţile de mascare şi de protecţie a acestuia, căile de acces favorabile,
barajele şi obstacolele, condiţiile de observare şi dea ducere a focului; să
determine misiunile efectivului şi să de misiuni subordonaţilor.
În ordinul de luptă comandantul grupei indică:
- reperele;
- componenţa, poziţia şi caracterul acţiunilor inamicului, locurile
de amplasare a mijloacelor de foc a acestuia;
- misiunea plutonului şi a grupei;
- misiunile vecinilor;
- misiunile efectivului: ochitorului - operator (trăgătorului cu
mitralierele de pe TAB), trăgătorilor cu puşca mitralieră, trăgătorului cu
aruncătorul de grenade antitanc, mecanicului - conductor (şoferului), iar în
caz de necesitate şi restului efectiv; comandanţii grupelor de aruncătoare de
grenade şi antitanc, pe lângă toate acestea, indică misiunile pentru calcule;
- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de
acţiuni la ele;
- ora când trebuie să fie gata pentru acţiune şi locţiitorul.
În timpul punerii misiunilor efectivului, comandantul grupei trebuie
să indice locul fiecărui subordonat în dispozitivul de luptă (pe poziţie) şi să
determine ordinea de observare şi de ducere a focului.

26 din 253
 Probleme generale

După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă organizează

pregătirea grupei pentru îndeplinirea misiunii: completarea rezervelor de
muniţii, întreţinerea tehnică a MLD (TAB), executarea lucrărilor stabilite
pentru asigurarea genistică, după ce controlează cunoaşterea misiunilor de
către efectiv, asigurarea lui cu toate cele necesare pentru luptă şi raportează
comandantului de pluton despre gătinţa grupei pentru luptă.
Art. 46. Conducerea focului constă în dirijarea organizată a
tragerilor cu armamentul din înzestrare şi cu cel de întărire şi sprijin asupra
obiectivelor din raionul (de pe direcţia) de acţiune a plutonului în scopul
nimicirii unui inamic superior numeric şi în tehnică de luptă şi cuprinde:
- observarea câmpului de luptă - cercetarea inamicului terestru şi
aerian şi a terenului, descoperirea şi indicarea corectă a obiectivelor,
aprecierea importanţei lor, determinarea distanţelor până la acestea şi
succesiunea nimicirii lor;
- organizarea focului - alegerea obiectivului, stabilirea categoriei
de armament cu care se va putea obţine eficacitatea maximă în timpul cel
mai scurt, stabilirea procedeului de executare a focului, felului muniţiei şi a
semnalelor de conducere a focului;
- darea misiunii de foc sau a comenzii de deschidere a focului -
stabilirea transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), trăgătorului
sau a subunităţii care va îndeplini misiunea, indicarea obiectivului
(obiectivelor), stabilirea înălţătorului şi eventual a derivei, precizarea
punctului de ochire în înălţime, a felului focului din punct de vedere al
intensităţii, consumului de muniţie, a momentului deschiderii focului;
- observarea efectului focului şi corectarea tragerii;
- manevra focului (concentrarea, repartizarea şi transportul
focului);
- controlul şi evidenţa consumului de muniţie.
Conducerea cu pricepere a focului asigură îndeplinirea misiunilor
de luptă cu consum minim de muniţie, într-un timp scurt şi cu eficacitate
maximă. Ea se realizează prin comenzi şi semnale. O atenţie deosebită
se acordă conducerii focului, când se acţionează în condiţii de izolare.
Art. 47. Pentru conducerea focului şi a subunităţilor şi pentru
realizarea cooperării se stabilesc repere unice şi se fixează semnale.
Ca repere se aleg obiecte şi detalii vizibile din teren. Ele se
numerotează de la dreapta spre stânga şi pe aliniamente astfel: în apărare
— dinspre inamic către trupele proprii, iar în ofensivă – de la trupele
proprii către inamic. Unul dintre ele se consideră reper de bază. Se
interzice schimbarea lor.

27 din 253
 Capitolul I

Pentru fiecare pluton comandantul de companie precizează

2-3 repere care se numerotează începând de la reperul de bază.
Comandantul de pluton (grupă), după caz, stabileşte repere ajutătoare
(adăugătoare) pe care nu le numerotează, dar le denumeşte prin specificaţia
lor (tufăriş, copac, movilă, casă izolată) şi în rapoartele sale comandantului
superior, precum şi în timpul cooperării se folosesc numai reperele,
indicate de comandantul superior.
La folosirea dispozitivelor de ochire pe timp de noapte, în calitate de
repere se aleg obiectivele de pe teren cu o capacitate mare de reflectare în
limitele distanţei de acţiune a dispozitivelor. Unul dintre ele se stabileşte ca
principal.
Indicarea ţintelor se poate efectua de la repere (obiectele din zonă) şi
după direcţia deplasării (atacului) cu gloanţe şi proiectile trasoare, cu
exploziile proiectilelor şi mijloacelor de semnalizare, precum şi prin
orientarea aparatelor şi armamentului spre ţintă.
Art. 48. Comandantul de pluton conduce cu plutonul prin radio,
prin comenzi date cu voce, prin mijloacele de semnalizare şi prin exemplul
personal.
Punctul de comandă-observare al comandantului se află: în apărare -
în adâncimea punctului de sprijin; în ofensivă - în dispozitivul de lupta al
plutonului
Când se acţionează pe jos, comandantul de pluton conduce
lupta dintr-un loc de unde poate observa mai bine inamicul, dispozitivul
de luptă al subunităţii pe care o comandă, acţiunile subordonaţilor, vecinii,
terenul şi asigură conducerea neîntreruptă a plutonului.
Comandantul de grupă conduce acţiunile militarilor prin comenzi
date verbal, prin mijloace de semnalizare, precum şi prin exemplul
personal. Când se acţionează pe jos, comandantul de grupă conduce
lupta din mijlocul grupei ce o comandă.
Când se acţionează cu infanteria îmbarcată, comandantul
plutonului (grupei) se găseşte în transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă), iar legătura pentru conducerea acţiunilor de luptă se realizează prin
staţia radio de pe acesta.
Staţia radio portativă se foloseşte pe timpul acţiunilor de luptă
desfăşurate pe jos, pentru legătura cu comandantul de companie şi cu
echipajele permanente de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă) proprii în vederea conducerii acestora şi asigurării unui sprijin cît
mai eficace cu foc a grupelor. Staţia radio trebuie să fie pregătită
permanent pentru a intra în funcţiune imediat ce se trece la acţiuni de luptă
pe jos.

28 din 253
 Probleme generale

Pe timpul folosirii staţiilor radio, se vor respecta cu stricteţe regulile

executării traficului radio în fonie. In luptă, toate comenzile prin radio se
transmit clar; subunităţile sînt denumite prin indicative, iar obiectivele se
indică faţă de repere.
Înştiinţarea efectivului despre inamicul aerian, despre pericolul
nemijlocit şi începutul folosirii de către inamic a armelor chimice, precum
şi despre infectarea chimică se efectuează cu semnale unice care acţionează
permanent. Semnalele de înştiinţare trebuie să fie cunoscute de tot efectivul
subunităţii. Comandantul de pluton (grupă), din timp determină ordinea
acţiunilor subordonaţilor conform semnalelor de înştiinţare şi, la primirea
lor dă ordinele cuvenite.
Art. 49. În unele situaţii pentru transmiterea unor ordine, rapoarte şi
comenzi se folosesc agenţi de legătură.
În condiţiile în care misiunile (comenzile) nu pot fi transmise prin
voce, prin agenţi de legătură sau prin mijloace de transmisiuni, în cazuri
urgente (alarmarea trupelor despre pericolul contaminării radioactive sau
chimice, atacului prin surprindere al inamicului terestru şi aerian) se
întrebuinţează semnale care se transmit prin mijloace optice (cartuşe de
semnalizare, lanterne, fanioane, cu braţele, cu arma sau cu lopata mică) şi
acustice (sirena, fluierul). Ele trebuie să fie unice, cunoscute de toţi
militarii şi uşor de transmis şi recepţionat.
Art. 50. Când plutonul (grupa) acţionează separat (îndepărtat) de
eşalonul superior, comandantul răspunde personal de menţinerea legăturii
permanente cu alte formaţiuni mai mici izolate odată cu acesta, precum şi
de restabilirea legăturilor întrerupte în cadrul subunităţii ce o comandă,
folosind îndeosebi mijloacele la dispoziţie şi contactul personal. O atenţie
deosebită se acordă legăturii cu consiliile locale de apărare şi
contactului personal cu populaţia din zonă.
Art. 51. Dacă izolarea s-a produs ca urmare a unei situaţii
nefavorabile, comandantul de pluton (grupă) organizează conducerea
tuturor subunităţilor şi formaţiunilor mai mici (militarilor, luptătorilor)
izolate (încercuite), pregătindu-le pentru a acţiona într-o concepţie unitară.
Art. 52. Raportul către comandantul superior şi înştiinţarea
vecinilor şi subordonaţilor despre situaţie, constituie obligaţia cea mai
importantă a comandantului de pluton (grupă) în luptă.
În raportul pentru comandantul superior se indică ora, locul şi ce
misiune îndeplineşte subunitatea, poziţia vecinilor, poziţia şi caracterul de
acţiuni ale inamicului şi decizia sa.
Comandantul de pluton (grupă) raportează imediat comandantului:
despre atacul prin surprindere al inamicului şi apariţia lui în locurile, unde

29 din 253
 Capitolul I

nu era aşteptat; despre barajele şi zonele de baraje descoperite; despre

capturarea efectivului, documentelor şi armamentului inamicului; despre
folosirea de către inamic a unor noi mijloace şi metode de acţiune; despre
schimbarea bruscă a acţiunilor inamicului (retragerea bruscă, trecerea în
apărare, executarea contraatacului); despre schimbarea bruscă a poziţiei şi
pierderea cooperării cu vecinii; despre fiecare decizie luată din iniţiativa
proprie, în legătură cu schimbarea situaţiei.

5. OBLIGAŢIUNILE EFECTIVULUI GRUPEI

Art. 53. În lupta modernă de arme întrunite rolul sergenţilor şi

soldaţilor este enorm. Pentru obţinerea victoriei asupra inamicului ei
trebuie să ştie la perfecţie şi să întreţină în gătinţă de luptă permanentă
armamentul său şi tehnica de luptă, cu iscusinţă a mânui şi cu pricepere a le
folosi în luptă. În afară de aceasta, fiecare sergent şi soldat trebuie să fie în
gătinţă de a-l schimba, în caz de necesitate, pe camaradul ieşit din luptă, de
aceea cunoaşterea specialităţii militare limitrofe este în mod obligatoriu.
În luptă fiecare sergent şi soldat este obligat:
- să cunoască misiunea de luptă a plutonului, grupei şi a sa;
- să cunoască organizarea, armamentul, îndeosebi posibilităţile de
luptă a tancurilor, altor maşini blindate şi a mijloacelor antitanc ale
acestuia, deasemenea locurile vulnerabile ale lor;
- să cunoască armamentul şi tehnica subunităţii sale;
- să cunoască dimensiunile, volumul, succesiunea şi timpul necesar
pentru amenajarea construcţiilor de fortificaţie;
- să amenajeze repede locaşul, să participe la executarea şanţului de
tragere şi adăpostului plutonului (grupei), inclusiv cu întrebuinţarea
substanţelor explozive;
- să execute mascarea;
- să execute cu atenţie observarea şi ascultarea, să descopere la
timp inamicul şi să raporteze imediat despre acesta comandantului său;
- să acţioneze cu fermitate şi dîrzenie în apărare şi cu îndrăzneală şi
hotărîre în ofensivă; să-l nimicească pe inamic, mijloacele blindate şi
ţintele aeriene care acţionează la înălţimi mici; cu chibzuinţă să se
deplaseze pe cîmpul de luptă, să aleagă poziţiile de foc (locurile de
tragere); să acţioneze în cadrul grupei, independent, sau în condiţii de
izolare folosind cele mai adecvate procedee de luptă şi toate mijloacele, să
dea dovadă de vitejie, iniţiativă, ingeniozitate în luptă;

30 din 253
 Probleme generale

- să fie tare fizic şi rezistent, să cunoască mînuirea cu procedeele

luptei corp la corp;
- să cunoască indicii de recunoaştere a inamicului aerian, să ducă
focul asupra avioanelor, helicopterelor şi altor ţinte ale acestuia din
armamentul cu glonţ;
- să folosească cu pricepere terenul şi mijloacele de protecţie; să
cunoască procedeele de protecţie contra ADM NBC şi armelor de precizie
înaltă a inamicului; să folosească cu pricepere mijloacele de protecţie
individuală şi capacităţile de protecţie a maşinilor;
- să treacă corect şi cu repeziciune prin baraje, prin porţiuni de
teren contaminat, incendiat şi cu distrugeri masive, precum şi peste diferite
obstacole; să cunoască modul de plantare şi de neutralizare a minelor
antitanc şi antiinfanterie;
- să execute decontaminarea;
- să nu-şi părăsească poziţia de luptă fără aprobarea comandantului;
în cazul în care a fost izolat fără voia sa de pluton (grupă), să continuie
lupta folosind toate mijloacele, să se alăture fără întîrziere la subunitatea
cea mai apropiată şi să lupte în cadrul acesteia;
- în caz de rănire sau contaminare să ia măsuri de autoajutor, după
care, să continuie îndeplinirea misiunii de luptă. Dacă acest lucru nu este
posibil, cu aprobarea comandantului, să se deplaseze la punctul medical
luînd cu sine arma personală. Dacă nu poate să se deplaseze singur, să
aştepte sosirea sanitarului în locul indicat de comandant;
- să poată pregăti armamentul şi muniţiile pentru luptă, repede şi cu
dibăcie să încarce cu cartuşe încărcătoarele, benzile; să urmărească
consumul de muniţie şi alimentarea maşinii de luptă cu carburanţi; să
raporteze comandantului cînd a consumat 0,5 şi 0,75 din muniţia şi
carburanţi repartizate pentru ziua de luptă respectivă sau pentru o misiune;
- să execute cu promptitudine ordinele (comenzile, semnalele)
comandantului; să-l apere pe comandant în luptă, iar cînd acesta este scos
din luptă, înlocuitorul să ia cu curaj comanda subunităţii, raportînd despre
acesta comandantului eşalonului superior;
- să cunoască locul punctului de aprovizionare de luptă al
companiei şi, la ordin, să execute aprovizionarea cu muniţie a subunităţii
din care face parte, folosind pentru deplasare itinerare mascate şi avantajele
oferite de teren;
- să cunoască drepturile ce i se cuvin, stabilite prin norme, regulile
de primire, întreţinere şi consum, modul de preparare a hranei din
concentrate alimentare, precum şi regulile de trai şi luptă în condiţii de
izolare.

31 din 253
 Capitolul I

Art. 54. Comandantul grupei este obligat:

- să menţină gătinţa de luptă permanentă şi înaltă închegare a
grupei pentru ducerea luptei, să cunoască capacităţile morale şi de luptă ale
subordonaţilor săi;
- cu pricepere să comande cu grupa în luptă şi perseverent să obţină
îndeplinirea misiunii puse;
- să fie pentru subordonaţi exemplu de activitate, vitejie, rezistenţă,
îndeosebi în momentele grele ale luptei; permanent să îngrijească de
subordonaţi, de asigurarea lor cu tot ce este necesar pentru ducerea luptei
cu succes;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare, personal să
ducă observarea după inamic, semnalele comandantului de pluton şi
acţiunile vecinilor;
- să pregătească cu pricepere pentru exploatare mijloacele de
legătură şi să lucreze la ele; să menţină permanent legătura neîntreruptă cu
comandantul de pluton;
- să execute reglarea şi aducerea armamentului la condiţia normală
de luptă; să conducă MLD (TAB); să ducă focul precis din armamentul
grupei, armamentul MLD (TAB), să se orienteze cu uşurinţă în orice teren;
să se folosească de aparatele de navigaţie şi de harta topografică; să
determine situaţia ţintelor, să le întocmească pe hartă (schemă) şi să
transmită datele primite comandantului de pluton;
- să cunoască şi să întreţină în gătinţă MLD (TAB) şi armamentul,
la timp să organizeze deservirea tehnică a lor, iar în caz de deteriorare să
raporteze comandantului de pluton şi să organizeze repararea;
- să urmărească după consumul de muniţii şi carburanţi, să-i
raporteze comandantului de pluton despre cheltuirea a 0,5 şi 0,75 unităţi de
foc şi alimentări cu carburanţi, să primească măsuri pentru restabilirea lor;
stocul intangibil de mijloace materiale să-l folosească numai cu
permisiunea comandantului de pluton.
Art. 55. Ochitorul – operator la MLD şi trăgătorul cu
mitralierele de pe TAB este obligat:
- să cunoască regulile de operaţiune de tragere şi de întreţinere a
armamentului şi să-l menţină în permanentă stare de funcţionare;
- să observe permanent terenul şi inamicul, să precizeze locul şi
activitatea obiectelor descoperite şi să raporteze datele şi informaţiile
furnizate;
- să execute cu precizie, rapiditate şi consum minim tragerile cu
armamentul de pe MLD (TAB), simultan sau succesiv, în orice condiţii de
teren, timp, anotimp şi stare a vremii şi să nimicească, la ordinul

32 din 253
 Probleme generale

comandantului sau din proprie iniţiativă, obiectivele terestre şi aeriene

descoperite;
- să sprijine cu focul armamentului acţiunile subunităţilor, cînd
acestea duc lupta pe jos sau îmbarcate, fiind în măsură să execute în deplină
siguranţă tragerile pe la flancuri, prin intervale şi pe deasupra trupelor
proprii;
- să observe rezultatele tragerilor şi să caracterizeze focul;
- să descopere şi să remedieze cu repeziciune eventualele incidente
de tragere;
- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de la bord;
- să execute scoaterea MLD (TAB) de sub focul inamicului în
adăpostul apropiat; să fie în măsură să-l ajute pe mecanicul – conducător
(şofer) la întreţinerea tehnică a MLD (TAB);
- să execute controlul, pregătirea şi stivuirea muniţiilor;
- să lupte în cadrul grupei, folosind armamentul individual;
- să cunoască obligaţiunile comandantului de grupă şi, la
necesitate, să-l înlocuiască.
Art. 56. Trăgătorul cu aruncătorul de grenade antitanc
(agheistul) este obligat:
- să aleagă cu pricepere poziţiile de tragere;
- să observe continuu terenul, să descopere mijloacele blindate ale
inamicului şi să urmărească în permanenţă acţiunile acestora;
- să cunoască părţile vulnerabile ale blindatelor inamicului asupra
cărora se poate obţine efectul maxim;
- să nimicească tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului,
începînd de la distanţa bătăii eficace;
- să execute foc la comandă sau din proprie iniţiativă asupra
amplasamentelor armamentului antitanc, tancurilor, ambrazurilor
cazematelor şi altor obiective pentru nimicirea personalului şi a mijloacelor
de foc;
- să aleagă, în funcţie de natura obiectivului, felul loviturii;
- să urmărească ca înapoia ţevii aruncătorului, la o distanţă mai
mică de 30 m şi un unghi de 30 grade, pe timpul executării focului, să nu se
găsească autovehicule, oameni, muniţii sau alte materiale;
- să verifice şi să asigure buna funcţionare a aruncătorului de
grenade antitanc, a aparaturii optice.
Art. 57. Mecanicul-conductor la MLD (şoferul TAB) este
obligat:
- să cunoască regulile de exploatare şi întreţinere a MLD (TAB),
s-o conducă cu pricepere în orice situaţie, în condiţii grele de teren şi stare

33 din 253
 Capitolul I

a vremii, ziua şi noaptea; să execute la timp întreţinerea tehnică şi s-o

menţină în permanentă stare de funcţionare;
- să respecte locul stabilit în dispozitivul de marş şi de luptă al
plutonului; să treacă prin baraje şi obstacole naturale sau să le ocolească;
- pe timpul deplasării în luptă să asigure condiţii cît mai bune
pentru executarea tragerii cu armamentul de pe MLD (TAB), să cunoască
întrebuinţarea corectă a acestuia, să execute deservirea şi să corecteze
focul;
- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de pe MLD (TAB);
- să alimenteze la timp MLD (TAB) cu carburanţi şi lubrifianţi şi
cu lichid de răcire; să cunoască tipurile, normele de consum a carburanţilor
şi lubrifianţilor; să nu admită supraconsumul acestora; să raporteze la timp
comandantului despre consumul a 0,5 şi 0,75 alimentări;
- să descopere defecţiunile care împiedică deplasarea MLD (TAB)
şi continuarea misiunilor de foc ale acesteia, să raporteze comandantului
imediat despre deteriorările suferite şi să execute reparaţiile necesare;
- în orice situaţie de luptă să ia măsuri privind mascarea şi
executarea adăpostului pentru MLD (TAB);
- să cunoască şi întocmai să îndeplinească comenzile, semnalele
de regulare şi conducere;
- să poată a se folosi de schema itinerarului şi să se orienteze în
teren;
- în caz de evacuare (distrugere) a MLD (TAB), să lupte în cadrul
grupei folosind armamentul individual.
Art. 58. Trăgătorul cu puşca mitralieră şi pistolul mitralieră este
obligat:
- să cunoască armamentul, să-l întreţină în stare de funcţionare, să
ducă din el foc precis, să urmărească rezultatele focului şi, cu pricepere,
să-l corecteze;
- neîntrerupt să urmărească cîmpul de luptă şi să raporteze
comandantului de grupă despre ţintele descoperite, la comanda
comandantului de grupă sau de sine stătător să le nimicească cu foc; să
ducă observări după vecini şi să-i susţină cu foc;
- să poată folosi de aparatele şi mecanismele, amplasate în
compartimentul de luptă al MLD (TAB);
- să-l ajute pe ochitor-operator în pregătirea şi stivuirea muniţiilor
şi deservirea tehnică a armamentului, iar pe mecanic-conductor (şofer) – în
petrecerea deservirii tehnice şi reparaţie MLD (TAB);
- la desprinderea forţată de la grupa sa, imediat să se alipească la
grupa cea apropiată şi să continuie lupta în componenţa ei.

34 din 253
 Probleme generale

Art. 59. Lunetistul este obligat:

- să cunoască arma sa, s-o întreţină în stare de funcţionare şi să
poată duce focul precis din ea;
- atent să ducă observarea cîmpului de luptă, să descopere şi să
aprecieze ţintele, la comanda comandantului sau de sine stătător să
nimicească cele mai importante din ele (ofiţerii, observatorii, lunetiştii,
calcule a mijloacelor de foc, helicoptere, care zboară la înălţimi mici);
- cu pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a
terenului şi a obiectelor din teren în scopul ocupării poziţiei de foc
favorabile pentru nimicirea inamicului.
Art. 60. Puşcaşul sanitar este obligat:
- să cunoască şi cu pricepere să folosească înzestrarea medicală a
sanitarului, de asemenea mijloacele din zonă pentru acordarea ajutorului
medical;
- să urmărească apariţia răniţilor pe câmpul de luptă şi să
raporteze despre ei comandantului;
- personal să acorde primul ajutor medical grav răniţilor, cu
pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a terenului
pentru adăpostirea lor;
- să poată evacua răniţii din MLD (TAB).

35 din 253
 Capitolul II

CAPITOLUL II

APĂRAREA

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 61. Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în

scopul respingerii atacului unui inamic superior numeric şi ca înzestrare
tehnică şi interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de apărare, menţinerii
cu fermitate a poziţiilor încredinţate, producerii de pierderi cît mai mari,
slăbirii continue a capacităţii de luptă, limitării pătrunderii în adîncime şi
opririi ofensivei acestuia, precum şi pentru a cîştiga iniţiativa, creînd
condiţii favorabile trecerii la ofensivă.
Art. 62. Scopurile apărării se realizează prin: pregătirea temeinică
a acţiunilor subunităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite; angajarea
la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe
direcţiile de acţiune ale inamicului; slăbirea capacităţii ofensive a
inamicului; producerea de pierderi cât mai mari şi respingerea atacului
inamicului, menţinerea unor porţiuni de teren (obiective) dinainte stabilite
şi împiedicarea pătrunderii acestuia; temporizarea ofensivei inamicului în
vederea realizării tuturor condiţiilor pentru trecerea la ofensivă; preluarea
iniţiativei.
Art. 63. Apărarea trebuie să fie: stabilă, fermă, activă în toate
mediile; adânc eşalonată (când e cazul); capabilă să reziste loviturilor date
de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.
Aceste caracteristici sunt determinate, în principal, de următorii
factori: cantitatea de informaţii deţinute, modul de folosire a terenului,
eşalonarea în adâncime, cooperarea şi sprijinul reciproc, concentrarea
puterii de luptă, manevra, sistemul de lovire, unitatea de acţiune a forţelor,
reacţiile ofensive, existenţa rezervelor, modul de realizare a surprinderii şi
inducerea în eroare.
Art. 64. Caracterul stabil şi activ al apărării se obţine prin:
fermitatea şi dîrzenia subunităţilor, care se apără în timpul respingerii
atacului inamicului şi înaltul lor spirit moral; organizarea iscusită a apărării
şi sistemului de foc; cercetarea neîntreruptă a inamicului; mascarea
minuţioasă a punctului de sprijin (a poziţiei de tragere); exploatarea
chibzuită a proprietăţilor avantajoase ale terenului, amenajarea genistică a
acestuia şi folosirea unor metode surprinzătoare pentru inamic de ducere a

36 din 253
 Apărarea

acţiunilor de luptă; îndeplinirea măsurilor cu privire la protecţia contra

ADM NBC şi armei de precizie înaltă ale inamicului; asigurarea
multilaterală şi pregătirea efectivului pentru ducerea acţiunilor de luptă de
lungă durată, inclusiv în condiţii de încercuire totală.
Art. 65. Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ
al apărării comandantul trebuie să ia toate măsurile pentru cunoaşterea în
permanenţă a situaţiei, descoperirea la timp şi lovirea inamicului cu toate
mijloacele de foc pe care le are la dispoziţie, organizarea şi menţinerea
cooperării, precum şi conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
Art. 66. Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă în adîncimea apărării
trupelor proprii plutonul (grupa) cooperează frecvent cu subunităţi şi
formaţiuni din apărarea teritorială sprijinindu-se reciproc în executarea
cercetării, apărarea unor obiective importante, îndeosebi izolate sau
distincte, nimicirea grupurilor de cercetare-diversiune şi teroriste,
lichidarea urmărilor atacurilor executate cu armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare, hărţuirea permanentă a inamicului pătruns pe
teritoriul naţional.
Art. 67. Cînd plutonul (grupa) acţionează independent pentru
îndeplinirea unor misiuni de luptă (incursiune, ambuscada de foc, apărarea
unui obiectiv important, nimicirea unui grup de cercetare diversiune, a
subunităţilor de desant aerian), iar ca urmare a situaţiei tactice nefavorabile
a fost izolat de forţele principale ale companiei (plutonului), organizează
traiul, pregăteşte şi duce lupta în condiţii de izolare.
Art. 68. Lupta împotriva blindatelor inamicului constituie baza
apărării. Pregătirea şi conducerea acesteia este una din îndatoririle
principale ale comandantului de pluton (grupă). Ea se organizează pe
direcţiile favorabile întrebuinţării de către inamic a mijloacelor blindate şi
în primul rînd a tancurilor.
Scopul ei constă în: nimicirea blindatelor inamicului pe căile de
acces şi pe timpul atacului limitei dinainte a apărării; nimicirea blindatelor
pătrunse în punctul de sprijin al plutonului sau poziţia de tragere a grupei şi
interzicerea pătrunderii lor în adîncime.
La lupta împotriva blindatelor inamicului participă subunităţile de
artilerie, artilerie antitanc, primite ca întărire sau în sprijin, armamentul
antitanc din înzestrarea plutonului (grupei) şi militarii (luptătorii) pregătiţi
special; se instalează şi se amenajează baraje şi obstacole de tot felul.
Mijloacele antitanc ale subunităţilor şi cele primite ca întărire se
dispun în punctul de sprijin, în funcţie de direcţiile probabile de atac cu
tancuri sau alte mijloace blindate ale inamicului, caracteristicile terenului şi

37 din 253
 Capitolul II

posibilităţile de mascare, precum şi în raport cu distanţa eficace de tragere a

acestora.
Conducerea mijloacelor antitanc se asigură de comandantul de
pluton prin radio şi semnale.
Art. 69. Plutonul (grupa) pot afe trece la apărare, de regulă, în
cadrul companiei (plutonului) în condiţiile contactului mijlocit cu
inamicul sau în afara contactului.
La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte
în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de
desfăşurare.
Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se
asigură timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea
completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.
Art. 70. In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în
grabă sau din timp.
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului
nemijlocit cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a
timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni
subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea
sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru
consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor
genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile
subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de
luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.
Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente
oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu
inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei.
Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile,
să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi
cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.
Art. 71. Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii
ferme a punctului de sprijin, producerii de pierderi cât mai mari inamicului,
respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime.
Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu
obstacole, amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În
apărarea pe poziţii accentul este pus pe menţinerea terenului ocupat.
Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a
inamicului; pentru înfrângerea acestuia este necesară executarea unor
acţiuni de luptă simultane sau ulterioare.

38 din 253
 Apărarea

Comandantul plutonului îşi dispune forţele din subordine pentru

apărarea unei porţiuni de teren, prin folosirea unor combinaţii de poziţii de
apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el organizează lupta în interiorul
punctului de sprijin, nimicind forţele inamicului pătrunse printre poziţiile
defensive ale plutonului, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de
foc.
Art. 72. Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului
prin acţiuni de tip ofensiv executate de către subunităţile din eşalonul doi
(uneori rezerva) ale batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe
un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de
apărător prin contraatacuri şi învăluire.
Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrângerea inamicului şi nu
pe menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea
apărării mobile, se utilizează o combinaţie de acţiuni de întârziere,
defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe
relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor
pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul
apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a
atacatorului. Terenul ales trebuie să permită executarea acţiunilor
manevriere.
Art. 73. Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează
atunci când inamicul dispune de o superioritate covârşitoare în forţe şi
mijloace sau se găseşte într-o situaţie avantajoasă.
Scopul apărării pe aliniamente intermediare îl constituie câştigarea
de timp, producerea de pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de
sub loviturile acestuia.
Intensitatea şi caracteristicile acţiunilor forţelor care se apără pe
aliniamente intermediare diferă de la un aliniament la altul, odată cu
mutarea efortului în cadrul acestora până pe aliniamentul final de apărare şi
alternează cu contraatacuri executate prin surprindere şi cu atacuri în faţa
limitei dinainte a forţelor proprii.
Aliniamentele de apărare se aleg de către eşaloanele superioare
plutonului în aşa fel, încât forţele care le ocupă să aibă, pe cât posibil,
flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, obstacole naturale, iar
terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare desprinderii de
inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de apărare.
Aliniamentele şi distanţa dintre acestea se stabilesc, astfel încât
inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament, să

39 din 253
 Capitolul II

fie obligat să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului

următor.
Art. 74. Retragerea se adoptă, temporar, pentru scoaterea forţelor
de sub loviturile puternice ale inamicului şi punerii lor într-o situaţie mai
avantajoasă în adâncime, ocuparea unor poziţii favorabile ducerii luptei sau
regruparea acestora pe anumite direcţii în vederea îndeplinirii altor misiuni;
uneori, retragerea se poate executa şi pentru atragerea inamicului pe
direcţii nefavorabile desfăşurării forţelor sale principale, mai ales a celor
blindate şi nimicirea lor ulterioară.
Retragerea se execută numai la ordinul comandantului eşalonului
superior, în mod organizat, în ascuns şi cu rapiditate, de regulă, fără
desfăşurarea forţelor principale pe aliniamente intermediare, până la
aliniamentul final pe care urmează să se organizeze o apărare puternică sau
înapoia căruia să se concentreze noi forţe şi mijloace în scopul îndeplinirii
altor misiuni; desfăşurarea parţială sau totală a forţelor principale este
permisă numai pentru executarea unor lovituri asupra inamicului care a
reuşit să intercepteze căile de retragere şi pentru nimicirea forţelor de
desant aerian sau a forţelor aeromobile desantate de inamic pe direcţiile de
retragere.
Situaţiile cele mai caracteristice în care se execută retragerea sunt:
când forţele proprii au fost lovite puternic cu sisteme de cercetare-lovire de
înaltă precizie şi nu mai sunt posibilităţi de închidere a breşei create; când
inamicul a rupt apărarea pe un front larg şi pe o mare adâncime reuşind să
pătrundă cu forţe superioare în flanc şi ameninţă spatele; când inamicul
acţionează cu forţe superioare, îndeosebi blindate, iar raportul de forţe este
mult superior în favoarea acestuia; pe timpul ofensivei când inamicul
execută riposte ofensive puternice; în cazul desfăşurării nefavorabile a
luptei de întâlnire.
Art. 75. În apărarea în încercuire plutonul de infanterie
acţionează, de regulă, în cadrul eşalonului superior împreună cu alte forţe,
uneori independent, în una din următoarele situaţii: în apărare - pe timpul
executării contraatacului, al retragerii şi când se urmăreşte menţinerea cu
orice preţ a unor obiective importante; în ofensivă - ca urmare a
contraatacurilor şi loviturilor concentrice executate de către inamic, pe
timpul urmăririi, în urma luptei de întâlnire desfăşurată nefavorabil pentru
forţele proprii.
Scopul apărării în încercuire, de regulă, constă în: menţinerea de
lungă durată a unor raioane (obiective) importante; polarizarea unor forţe
numeroase ale inamicului şi producerea de pierderi cât mai mari acestora;

40 din 253
 Apărarea

dispersarea forţelor inamicului şi slăbirea puterii de luptă în adâncime;

crearea condiţiilor în vederea executării cu succes a acţiunilor viitoare.
Uneori, deşi există posibilitatea sustragerii forţelor de la încercuire,
acestea sunt lăsate preconceput să lupte astfel, când raioanele respective au
o importanţă vitală pentru desfăşurarea ulterioară a acţiunilor, prezintă
avantaje din punct de vedere al reliefului şi resurselor economice, iar
gruparea încercuită are posibilitatea să lupte vreme îndelungată în aceste
condiţii.
Art. 76. Contraatacul este conceput şi planificat de eşaloanele
superioare şi constituie un moment important în desfăşurarea luptei de
apărare; pentru executarea acestuia comandantul foloseşte o parte sau
majoritatea forţelor aflate în apărare, pentru exploatarea situaţiilor
favorabile lovirii inamicului în locurile şi în momentele decisive şi pentru
înfrângerea acestuia.
Prin declanşarea contraatacului, comandantul urmăreşte: recucerirea
terenului (poziţiilor) pierdut, izolarea şi nimicirea forţelor inamicului sau
orice altă acţiune care vizează restabilirea situaţiei iniţiale.
Contraatacul se execută atunci când inamicul este pe punctul de a fi
oprit, ori şi-a încetinit ritmul ofensivei (dispozitivul său este dezorganizat şi
slăbit), eşalonul doi (rezervele apropiate) al acestuia a fost introdus în luptă
sau este departe de eşalonul întâi (a fost lovit cu aviaţia şi focul artileriei),
iar folosirea forţelor din adâncime nu se poate realiza în timp scurt.
Forţele care contraatacă evită punctele tari ale inamicului, ocupând
poziţii din care să poată ataca flancul şi spatele acestuia.
În apărarea pe poziţii comandantul foloseşte subunităţile din
eşalonul doi şi rezerva, în cooperare cu elementele statice ale apărării
(poziţiile de apărare sau punctele de întărire), pentru a diminua elanul
ofensiv al atacatorului şi a-i reduce avantajul numeric.
În apărarea mobilă comandantul anticipează pătrunderile inamicului
în adâncime şi foloseşte obstacolele şi poziţiile întărite pentru a direcţiona
şi controla aceste pătrunderi; el execută, de asemenea, contraatacuri locale
pentru a-l determina pe inamic să intre în pătrunderile planificate de
apărător sau pentru a-l induce în eroare asupra dispozitivului de apărare.
O parte din elementele mobile ale apărării atrag inamicul, iar cele
statice îl fixează într-o zonă (raion) dinainte stabilită; ulterior, forţele de
lovire atacă şi nimicesc inamicul prin contraatac sprijinite cu toate
mijloacele la dispoziţie.

41 din 253
 Capitolul II

Art. 77. Apărarea în cadrul luptei de întâlnire. Trecerea la

apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia când inamicul a
devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi mijloace.
În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau
pe un alt aliniament favorabil.
Scopul principal al trecerii la apărare în lupta de întâlnire îl
constituie împiedicarea inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul.
În funcţie de situaţia concretă, comandantul plutonului trecut la
apărare poate urmări şi alte obiective, respectiv: câştigarea de timp până la
sosirea forţelor principale ale companiei cu care să treacă, ulterior la
nimicirea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cât mai
mari inamicului; menţinerea terenului ocupat.
Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o
atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii,
scop în care se va căuta, pe cât posibil, ca acestea să se sprijine pe forme
tari de teren.
În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele
plutonului aflat în apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă
la retragere, să asigure aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în
sprijin, ori să treacă la ofensivă împreună cu acestea.
Art. 78. Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului
final al misiunii se execută în cadrul eşalonului superior pentru: asigurarea
flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; interzicerea
afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru
continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea resurselor
necesare luptei.
Art. 79. Ambuscada se execută la ordin sau din proprie iniţiativă,
când plutonul de infanterie acţionează independent sau izolat, ziua şi
noaptea, în condiţii grele de stare a vremii, în teren greu accesibil, în locuri
favorabile executării atacului prin surprindere, de la distanţă mică.
Ambuscada constă în atacul surpriză dintr-o poziţie mascată
împotriva unui obiectiv (ţintă) static temporar sau în deplasare; sistemul de
foc se organizează combinat cu baraje, obstacole şi distrugeri.
Art. 80. În apărare fiecare soldat, folosind cu iscusinţă arma sa,
construcţiile de fortificaţie şi proprietăţile avantajoase ale terenului, este în
stare să nimicească forţa vie a inamicului şi să ducă cu succes lupta
împotriva tancurilor şi blindatelor acestuia.
Art. 81. Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească
punctele de sprijin (poziţiile de apărare) ocupate şi să se retragă fără
ordinul comandantului eşalonului superior.

42 din 253
 Apărarea

2. PLUTONUL ÎN APĂRARE

Art. 82. Plutonul de infanterie motorizată folosind cu pricepere

armamentul din înzestrare, proprietăţile terenului şi amenajarea genistică a
acestuia, de asemenea barajele, este în stare să-i producă pierderi mari
inamicului aflat în ofensivă şi să menţină cu fermitate poziţiile ocupate.
Art. 83. Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri (aruncătoare de
grenade, instalaţii de lansare a rachetelor) antitanc; 1-2 echipe de
aruncătoare de flăcări; 2-3 mitraliere şi sprijinit de aruncătoare de mine şi
artilerie.
Art. 84. Acţiunile forţelor şi mijloacelor participante la apărare
constau, de regulă, în: lovirea forţelor şi mijloacelor inamicului în spaţiul
terestru, aerian, (fluvial), pe căile de acces şi în faţa limitei dinainte a
apărării; lovirea sistemelor de conducere şi logistic; executarea manevrei de
forţe, de mijloace şi de foc; nimicirea desantului aerian şi forţelor
aeromobile ale inamicului; executarea de riposte ofensive şi menţinerea
punctului de sprijin încredinţat.
Eforturile principale ale plutonului în apărare se concentrează pe
direcţia probabilă a ofensivei inamicului şi asupra menţinerii raionului
(obiectivului) important din zona respectivă.
Art. 85. Succesul apărării se asigură prin: manevră; concentrarea
efortului; dinamism; cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor
acestuia; flexibilitate; lovirea repetată şi prin surprindere a inamicului;
menţinerea comenzii şi cooperării neîntrerupte a forţelor; susţinerea
logistică oportună şi eficientă.
Art. 86. În apărare, manevra se execută pentru îndeplinirea
următoarelor scopuri: realizarea surprinderii inamicului şi preluarea
iniţiativei; scoaterea plutonului de sub loviturile inamicului; întărirea
apărării pe direcţia ameninţată; nimicirea inamicului pătruns şi respingerea
atacului acestuia; mutarea efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca
inamicul, îndeosebi cu blindate; participarea la nimicirea desantului aerian
şi a forţelor aeromobile ale inamicului; închiderea unor breşe din
dispozitivul propriu; înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea
de luptă.
Art. 87. Formele manevrei de forţe şi mijloace sunt: lovirea
inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; mutarea eforturilor de pe o
43 din 253
 Capitolul II

direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi invers; ripostele ofensive ale
apărării; manevra pe verticală.
Art. 88. Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se
execută, de regulă, prin manevre specifice ofensivei, cu forţele subunităţilor
din eşalonul doi întărite şi urmăreşte zădărnicirea trecerii inamicului la
ofensivă, îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării,
distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea de tehnică
şi modele noi de armament. Această formă de manevră se desfăşoară, de
regulă, noaptea, fără pregătire de foc.
Art. 89. Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează
regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate (slab atacate) şi folosirea
acestora pentru întărirea apărării acolo unde s-a concentrat efortul ofensiv
al inamicului sau în alte raioane, ori pe direcţii ameninţate.
Art. 90. Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează
prin aducerea din adâncime a forţelor din eşalonul doi (rezervei) spre limita
dinainte a apărării pentru: întărirea apărării pe direcţia ameninţată;
închiderea unor breşe realizate de inamic; ocuparea unor aliniamente de
apărare favorabile opririi ofensivei inamicului în adâncimea apărării;
executarea ripostelor ofensive; înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi
care şi-au pierdut puterea de luptă.
Art. 91. Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută
în scopul: scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi
mutării apărării pe un aliniament mai favorabil; regrupării forţelor pentru
constituirea unor grupări necesare executării ripostelor ofensive pe alte
direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări; nimicirii desantului
aerian sau forţelor aeromobile ale inamicului; reconstituirii forţelor din
eşalonul doi (rezervei).
Art. 92. Riposta ofensivă a apărării o constituie contraatacul.
Acesta se declanşează în raport cu situaţia creată, precum şi cu forţele şi
mijloacele la dispoziţie, în una din variantele stabilite prin hotărîrea
comandantului, adaptată la situaţia concretă sau într-o altă variantă impusă
de situaţie.
Gruparea de contraatac se constituie din subunităţi din eşalonul doi,
subunităţi regrupate de pe direcţiile unde inamicul nu acţionează cu forţe
puternice, iar în situaţii deosebite, din rezervă.
Art. 93. Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei pe
verticală pentru:
a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului, care urmează
să fie introdus în luptă pentru dezvoltarea ofensivei;

44 din 253
 Apărarea

b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la

ofensivă;
c) participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului şi a
forţelor aeromobile;
d) închiderea unor breşe create de către inamic.
Art. 94. Plutonul de infanterie motorizată (infanterie) pregăteşte şi
duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate
găsi în dispozitivul de luptă al companiei de infanterie în eşalonul întâi sau
în eşalonul doi, de asemenea poate fi numit în rezerva batalionului, în
siguranţa de luptă, în patrula de cercetare de luptă şi ambuscada de foc, iar
cu o parte din forţe sau în componenţă deplină poate constitui grupa
blindată a batalionului (companiei).
Art. 95. Plutonul care acţionează în cadrul eşalonului întâi sau
eşalonului doi primeşte pentru apărare un punct de sprijin, care constituie
baza apărării companiei. Acesta se dispune astfel, încât să interzică cu foc
direcţiile probabile de atac ale inamicului.
Art. 96. Plutonul care este dispus în cadrul eşalonului întâi,
îndeplineşte următoarele misiuni: producerea de pierderi însemnate
inamicului; slăbirea treptată a puterii de luptă a acestuia; oprirea ofensivei
inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; limitarea pătrunderii
inamicului în adâncimea apărării; menţinerea cu orice preţ a obiectivului
încredinţat; crearea condiţiilor favorabile pentru participarea la executarea
contraatacurilor.
Art. 97. Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de
sprijin cu o dezvoltare frontală variabilă în funcţie de procedeul adoptat,
fiind în medie de pînă la 400 m şi pînă la 300 m în adîncime.
Art. 98. Realizarea structurii apărării constituie baza pregătirii luptei
plutonului. Structura apărării trebuie să asigure respingerea atacului
inamicului, nimicirea tancurilor şi forţei vii a acestuia în faţa limitei
dinainte a apărării, în flancuri şi în adîncimea apărării. Elementele
principale ale acesteia sunt: dispozitivul de luptă al plutonului, punctul
de sprijin al plutonului, sistemul de foc şi amenajarea genistică.
Art. 99. Dispozitivul de luptă al plutonului trebuie să corespundă
misiunii primite, situaţiei concrete în care se trece la apărare şi
caracteristicilor terenului şi să asigure: stabilitatea apărării; concentrarea
forţelor şi mijloacelor pe direcţia importantă de apărare; manevra de forţe,
mijloace şi de foc; posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc,
ambuscade, câmpuri de mine şi baraje în scopul nimicirii acestuia prin foc
şi atacuri.

45 din 253
 Capitolul II

În funcţie de situaţie şi misiunea primită dispozitivul plutonului se

constituie, de regulă, din dispozitivele de luptă ale grupelor şi mijloacelor
de întărire (sprijin) şi poate să fie: pe o linie, pe două linii, eşalonat spre
dreapta (stînga).
În cadrul punctului de sprijin al plutonului grupele se dispun şi
organizează poziţii de apărare, în funcţie de configuraţia terenului, de
regulă, într-o tranşee în linie.
În punctele de sprijin, dispuse pe cele mai probabile direcţii de
ofensivă ale inamicului, poziţia uneia dintre grupele plutonului poate fi
amenajată în adîncimea punctului de sprijin pe linia doua la 100-200 m în
spatele tranşeei, avînd drept scop amplificarea stabilităţii în apărare.
În cazul pericolului atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi
constituit eşalonat spre dreapta (stînga).
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă poziţii
de tragere, de regulă, în punctul de sprijin, folosind caracteristicile terenului
şi uneori în contrapante şi se dispun pe front şi în adâncime cu intervalul de
până la 200 m. Cînd apărarea se organizează în afara contactului
nemijlocit cu inamicul, pentru unul din transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) se pregăteşte şi poziţie de tragere vremelnică. Nu se
admite dispunerea liniară a transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de
luptă). Poziţiile de tragere de bază şi de rezervă se aleg în aşa fel, încît să se
asigure apărarea circulară a plutonului, o bună mascare, observare şi
executare a focului mai ales spre flancuri şi prin intervale, sprijinul reciproc
de foc şi posibilitatea de a executa foc concentrat, precum şi căi de acces
ascunse necesare schimbării poziţiilor de tragere.
Transportoarele amfibii blindate (TAB) ocupă poziţii de tragere, de
regulă, în adâncimea punctului de sprijin, în aşa mod ca să se asigure
posibilitatea de executare a focului din mitraliere, în special în direcţiile
flancurilor şi intervalelor.
Mitralierele primite ca întărire se dispun în intervalele dintre grupe
şi la flancurile plutonului pentru a executa trageri prin intervale.
În punctul de sprijin şi pe flancurile lui pot ocupa poziţii de tragere
mijloacele antitanc şi aruncătoarele de flăcări primite ca întărire sau care
rămîn în subordinea comandantului eşalonului superior.
Comandantul de pluton trebuie să cunoască misiunea acestor
mijloace şi să organizeze cooperarea cu ele.
Intervalele dintre plutoane trebuie să fie observate continuu şi
acoperite cu baraje şi foc de artilerie, precum şi cu focul mitralierelor,
puştilor mitraliere şi al aruncătoarelor de grenade antitanc.

46 din 253
 Apărarea

Cînd plutonul este înzestrat cu automobile pentru transportul

militarilor, acestea se dispun în adăposturi naturale sau special amenajate la
un loc cu cele ale companiei, în adîncimea apărării proprii la aproximativ
2 km.
Art. 100. Punctul de sprijin al plutonului cuprinde şanţurile de
tragere ale grupelor, şanţurile de comunicaţie între acestea, poziţiile de
tragere (de bază şi rezervă) ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor
de luptă) şi mijloacelor de foc date ca întărire, adăpostiri (adăposturi)
pentru personal, tehnică şi materiale.
Intervalele dintre punctele de sprijin ale plutoanelor pot fi pînă
la 300 m, iar cele dintre poziţiile grupelor - pînă la 50 m. Ele trebuie să se
afle sub supraveghere neîntreruptă şi să fie acoperire cu foc şi baraje.
Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului de infanterie
motorizată se sapă o tranşee neîntreruptă, care uneşte locaşele individuale
de tragere pentru infanterişti, amplasamentele pentru blindate, complexele
de rachete antitanc dirijate, alte mijloace de foc şi adăposturi pentru efectiv.
De la punctul de sprijin în adîncimea apărării se sapă o cale de comunicaţie,
care se amenajează pentru ducerea focului. Tranşeea, locaşele şi calea de
comunicaţie trebuie să asigure ducerea focului de flanc şi încrucişat asupra
inamicului care atacă, manevra ascunsă şi dispersarea mijloacelor de foc,
precum şi inducerea inamicului în eroare referitor la structura apărării
plutonului.
Prima tranşee constituie limita dinainte a apărării şi este apărată de
plutoanele eşalonului întîi. Ea trebuie să asigure condiţii bune de observare
asupra inamicului, condiţii optime pentru crearea zonei de foc continuu din
toate categoriile de armament în faţa limitei dinainte, la flancuri, în
intervale şi ducerea focului din adîncimea apărării.
A doua tranşee este apărată de plutonul din eşalonul doi al
companiei (rezerva). Ea se amenajează la o depărtare de 300-600 m de la
prima tranşee în aşa mod, încît plutonul, care o apără, să poată susţine cu
focul său subunităţile, care ocupă prima tranşee, de asemenea să ducă focul
asupra căilor de acces spre limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc
barajele din faţa ei.
A treia (a patra) tranşee este apărată de plutoanele companiei din
eşalonul doi al batalionului. Ea se amenajează la o depărtare de
600-1000 m de la a doua (a treia) tranşee astfel, încît mijloacele de foc
aflate în ea, să poată duce focul în fîşia dintre a doua şi a treia (a patra )
tranşee, iar pe unele sectoare şi în faţa limitei dinainte.

47 din 253
 Capitolul II

Calea de comunicaţie se foloseşte pentru executarea în ascuns a

manevrei de către subunităţi, ducerea luptei cu inamicul, care a pătruns pe
poziţiile apărării, evacuarea răniţilor şi aducerea muniţiilor şi alimentelor.
Art. 101. Sistemul de foc în apărare constă în amplasarea judicioasă
a armamentului în teren şi stabilirea corectă şi completă a misiunilor pentru
fiecare categorie de armament, realizarea barajului general, respingerea
atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării,
nimicirea inamicului pătruns în dispozitivul de apărare, sprijinul
subunităţilor vecine şi a celor care execută contraatacuri. Se realizează prin
concentrări de foc, barajul de foc executat cu toate categoriile de armament
în faţa limitei dinainte a apărării, foc dens executat la flancuri şi în
adîncimea apărării, combinat cu baraje şi obstacole.
Sistemul de foc al plutonului în apărare include: sectoarele de foc
concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte a apărării; zonele
de foc antitanc ale maşinilor de luptă a desantului şi zonele de foc continuu
a celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în
intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării; manevra pregătită cu focul
blindatelor şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate.
Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul blindatelor,
aruncătoarelor de grenade antitanc şi al mitralierelor. Sistemul de foc se
construieşte luînd în calcul posibilităţile de foc a tuturor categoriilor de
armament a plutonului şi mijloacelor de foc, care se bazează pe cooperarea
strînsă între ele şi în combinare cu barajele genistice şi obstaco1ele
naturale. Ea trebuie să asigure nimicirea inamicului, îndeosebi a tancurilor
şi a altor maşini blindate, pe căile de acces spre apărare, în faţa limitei
dinainte, între punctele de sprijin vecine şi în adîncimea apărării,
posibilitatea de ducere a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi
apărarea circulară a punctului de sprijin.
Barajele şi căile de acces spre ele trebuie să fie observate permanent
şi bătute cu focul din toate categoriile de armament.
La organizarea sistemului de foc plutonului de infanterie motorizată
şi grupei se indică fîşia de tragere, sectorul de tragere suplimentar, iar
plutonului, adăugător 1-2 sectoare de foc concentrat.
Organizînd sistemul de foc, ca element de care depinde stabilitatea
apărării, comandantul de pluton (grupă) trebuie să stabilească pentru fiecare
mijloc de foc locaşuri (poziţii) de tragere, iar pentru armamentul principal
(puşti mitraliere, mitraliere, tunuri, aruncătoare de grenade şi instalaţii de
rachete antitanc), poziţii de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice, din
care să poată participa:

48 din 253
 Apărarea

– în sectoarele de foc concentrat, la distanţa eficace –

mitralierele de companie şi de pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă), puştile mitraliere şi puştile semiautomate cu lunetă;
– în barajul general, exploatînd razanţa traiectoriilor pentru
a asigura continuitatea focului – mitralierele de companie, mitralierele de
pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), puştile mitraliere,
întregul armament al plutonului (grupei).
Poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antitanc se aleg în
funcţie de direcţia cea mai probabilă de atac cu tancuri a inamicului.
Comandantul de pluton (grupă) va urmări ca armamentul să fie
astfel amplasat, ca să se poată asigura o manevră rapidă a focului pe toate
căile favorabile apropierii inamicului de limita dinainte a apărării, pe cele
care duc spre flancuri şi în intervale.
Pentru organizarea sistemului de foc comandantul plutonului
(grupei) indică în detaliu: fîşiile de tragere, sectoarele de foc concentrat,
barajul general; mitralierelor, puştilor mitraliere, puştilor semiautomate cu
lunetă, transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) — sectoare
de tragere de bază şi suplimentare, precum şi direcţii de tragere în barajul
general.
Focul de pe poziţiile de tragere de bază se execută pentru
îndeplinirea misiunii principale, de regulă, pentru participarea la trageri în
barajul general; de pe poziţiile de tragere de rezervă — cînd poziţia de
bază a fost descoperită şi bătută cu foc intens de către inamic sau pe timpul
pătrunderii inamicului la flancuri, prin intervale, în spatele punctului de
sprijin (poziţiei de apărare) al plutonului (grupei). Cînd nu se organizează
poziţii de tragere vremelnice, din acestea se pot executa şi unele concentrări
de foc la distanţe mari; de pe poziţiile de tragere vremelnice — pentru
inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale de
foc proprii, pentru participarea în concentrările de foc şi pentru sprijinul cu
foc al siguranţei de luptă (poziţiei înaintate).
Poziţiile de tragere de bază pentru aruncătoarele de grenade
antitanc, puştile mitraliere şi locaşurile de tragere ale puştilor semiautomate
cu lunetă se stabilesc pe poziţiile de apărare; pentru mitralierele de
companie primite ca întărire şi pentru transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) se stabilesc în cadrul punctului de sprijin al plutonului,
astfel:
- către limita dinainte a punctului de sprijin — cele care
participă cu foc în barajul general;

49 din 253
 Capitolul II

- în adîncimea punctului de sprijin — cele care participă cu foc

la nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin, la flancuri
şi în intervale.
Poziţiile de tragere de rezervă pentru puşti mitraliere, mitraliere,
aruncătoare de grenade antitanc se stabilesc, faţă de poziţiile de tragere de
bază, la o depărtare de aproximativ 100 m în direcţie şi 50-100 m în
adîncime, iar pentru transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă),
pînă la 200 m în adîncime şi 50-100 m în direcţie.
Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cît mai aproape de
limita dinainte sau în faţa punctelor de sprijin, pînă la 200 m depărtare de
poziţiile de tragere de bază.
Fîsia de tragere este porţiunea de teren delimitată lateral spre
dreapta şi spre stînga dispozitivului de luptă al plutonului (grupei) în care
subunitatea trebuie să execute misiunile de foc stabilite pentru nimicirea
sau respingerea inamicului care atacă.
Dezvoltarea frontală a fîşiei de tragere măsurată pe limita dinainte a
barajului general poate fi:
- pentru pluton – pînă la 700 m;
- pentru grupă – pînă la 150 m.
Adîncimea fîşiei de tragere este determinată de bătaia maximă
eficace în concentrări de foc. Pentru plutonul (grupa) înzestrat cu
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) aceasta este de 1700 m
(bătaia maximă eficace pentru mitraliera de 14,5 mm). Cînd plutonul
(grupa) acţionează fără transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) însă
este întărit (sprijinit) cu mitralierele de companie, adîncimea fîşiei de
tragere este de 1200 m, iar dacă acţionează numai cu armamentul din
înzestrare - 1000 m.
Sectorul de foc concentrat este suprafaţa sau aliniamentul de
tragere pe care se pregăteşte concentrarea focului întregului armament
principal (sau cel puţin a 2/3 din acesta) al subunităţii asupra personalului
inamicului care va ocupa sau se va desfăşura pe acest aliniament.
Sectorul de tragere de bază este porţiunea de teren delimitată
lateral spre dreapta şi spre stînga în care militarii execută focul cu
armamentul din înzestrare la distanţa maximă eficace a acestuia.
Sectorul de tragere suplimentar este porţiunea de teren din dreapta
sau stînga sectorului de tragere de bază în care militarii execută focul în
folosul subunităţilor (militarilor) vecine cu care cooperează sau pentru
acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.
Dezvoltarea frontală a sectoarelor de tragere de bază, măsurată
pe limita dinainte a barajului general, este de pînă la 200 m pentru puşca

50 din 253
 Apărarea

mitralieră, puşca semiautomată cu lunetă şi de pînă la 300 m pentru

mitraliera de companie şi de pe transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă).
Adîncimea sectorului de tragere de bază este determinată de bătaia
maximă eficace în concentrări de foc, pentru armamentul de infanterie şi
bătaia maximă după înălţător, pentru aruncătorul de grenade antitanc.
Dezvoltarea frontală a sectorului de tragere suplimentar poate
cuprinde de la 1/3 pînă la 2/3 din dezvoltarea frontală a sectorului de
tragere de bază.
Barajul general constă în concentrarea focului întregului armament
al plutonului (grupei) pentru nimicirea sau respingerea inamicului care
atacă. El se execută în porţiunea de teren delimitată de limitele laterale ale
fîşiei de tragere a plutonului (grupei), iar în adîncime, de limita dinainte a
punctului de sprijin (poziţiei de apărare) pînă la distanţa maximă de 400 m.
Barajul general se organizează de către comandantul de pluton
(grupă) pe baza misiunii primite, participării tuturor mijloacelor de foc,
inclusiv a celui antitanc, combinat cu obstacole şi baraje şi trebuie să
asigure condiţii optime pentru executarea focului cu toate categoriile de
armament şi în toate direcţiile, în special a focului frontal, de flanc şi
încrucişat, precum şi posibilitatea realizării manevrei mijloacelor de foc şi a
focului de front şi în adîncime.
Mijloacele de foc se dispun în funcţie de misiunea primită, de
caracteristicile terenului şi direcţia de acţiune a inamicului, în aşa fel ca
toate căile de acces către limita dinainte a apărării şi către flancuri să fie
văzute şi bătute cu foc.
Pentru a asigura nimicirea inamicului în barajul general trebuie să se
realizeze o pînză de foc continuu cu densitatea de minimum două gloanţe
pe metru liniar, într-un minut. Aceasta se obţine prin suprapunerea
focului mai multor categorii de armament pe aceeaşi porţiune de teren, pe
toată durata acţiunii inamicului. În acest scop, comandantul de pluton
stabileşte pentru mitralierele, puştile mitraliere, puştile semiautomate cu
lunetă şi pistoalele mitralieră sectoare sau direcţii de tragere. La
stabilirea acestora se va urmări să se obţină continuitatea focului de front şi
în adîncime prin:
- folosirea razanţei traiectoriilor tuturor categoriilor de armament;
- repartizarea focului mitralierelor care îşi intersectează traiectoriile
în flancuri;
- întrebuinţarea puştilor mitraliere, puştilor semiautomate cu lunetă
şi, la nevoie, a pistoalelor mitralieră de pe flancurile grupelor, pe direcţii
oblice care să acopere cu focul lor intervalele cu grupele vecine;
51 din 253
 Capitolul II

- repartizarea celorlalţi trăgători pe direcţii care să acopere toată

suprafaţa barajului general.
Barajul general este unic (atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte),
fiecare militar avînd misiunea de a trage constant într-un anumit sector sau
pe o direcţie.
În acest scop, tot armamentul trebuie pregătit să execute focul atît pe
timp de zi, cît şi pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate
măsurile pentru pregătirea muniţiei, amenajarea poziţiilor de tragere,
mijloacele de foc au ocupat poziţiile în dispozitivul de luptă şi s-au pregătit
elementele pentru fiecare direcţie (sector) de tragere de bază (suplimentar).
Art. 102. Amenajarea genistică trebuie să corespundă concepţiei
luptei, să asigure stabilitatea apărării, protecţia trupelor şi tehnicii de
luptă împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi dispunerea lor în
ascuns, precum şi întrebuinţarea cu eficacitate maximă a armamentului de
toate categoriile.
Cînd se trece la apărare din contact (în grabă), lucrările genistice se
execută manual şi în ascuns, ziua şi noaptea, fără întrerupere. Uneori, cînd
apărarea se organizează în afara contactului cu inamicul sau în adîncimea
apărării, lucrările genistice se pot executa cu mijloace mecanizate.
Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se
execută în succesiunea următoare:
- săparea poziţiilor de tragere de bază pentru transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), mitraliere, puşti mitraliere, tancuri, tunuri
antitanc, aruncătoare de grenade antitanc, aruncătoare, locaşuri individuale
de tragere pentru celălalt armament, unirea în şanţuri de tragere pentru
grupe;
- curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării
focului;
- realizarea de adăpostiri pentru personal, şanţ-adăpost acoperit
pentru fiecare grupă şi un adăpost (amenajat antinuclear şi antichimic)
pentru pluton în afara tranşeelor;
- pregătirea poziţiilor de tragere de rezervă şi vremelnice a nişelor
şi adăpostirilor sub parapet pentru muniţie şi alte materiale;
- săparea şanţurilor de comunicaţie între tranşeea întîi şi poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă, care se amenajează şi pentru executarea
focului.
Poziţiile de apărare ale grupelor, precum şi poziţiile de tragere ale
mijloacelor de foc se maschează cu mijloacele de mascare din înzestrare şi
cu materiale improvizate.

52 din 253
 Apărarea

Poziţiile de tragere pentru TAB (maşinile de luptă) se aleg în râpe,

viroage, denivelări, ţinându-se seama de posibilităţile executării focului.
TAB (maşinile de luptă) se dispun iniţial în locuri ferite de
observarea terestră şi aeriană a inamicului.
La ordinul comandantului de pluton, poziţiile de tragere se ocupă, în
timpul cel mai scurt, de regulă, după ce lucrările genistice au fost terminate.
Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor;
militarii din pluton definitivează lucrările de amenajare genistică executate
cu mijloace mecanizate.
Pentru nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin
sau la flancurile acestuia, se realizează lucrări genistice de rezervă, care
se execută în raport cu timpul avut la dispoziţie până la începerea luptei.
Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe şi
plutoane, înapoia şi la flancurile punctului de sprijin de pluton conform
concepţiei eşalonului superior.
In faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adîncime se
execută obstacole şi baraje genistice: obstacole pentru tancuri şi
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă); cîmpuri de mine antitanc şi
antiinfanterie; reţele de sîrmă ghimpată, spirale din sîrmă, iar în tranşee şi
şanţuri de comunicaţie se folosesc arici şi capre din sîrmă ghimpată.
Barajele şi obstacolele se execută de către militari din subunităţile de
pionieri-genişti şi infanterie.
Art. 103. În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu
inamicul, comandantul de pluton desfăşoară următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea primită;
- calculează şi planifică timpul la dispoziţie;
- analizează situaţia;
- ia hotărârea pe hartă;
- deplasează plutonul în punctul de sprijin indicat sau într-un loc
adăpostit în apropierea acestuia;
- organizează observarea şi siguranţa nemijlocită;
- execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi
mijloacelor date ca întărire;
- dă ordinul de luptă;
- organizează cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de
luptă şi conducerea;
- organizează ocuparea punctului de sprijin;
- creează dispozitivul de luptă şi sistemul de foc;

53 din 253
 Capitolul II

- organizează observarea şi amenajarea genistică a punctului de

sprijin;
Ulterior, pregăteşte efectivul, armamentul şi tehnica pentru luptă,
verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi, la
timpul stabilit, raportează despre aceasta comandantului de companie.
În cazul trecerii la apărare în contact nemijlocit cu inamicul
comandantul de pluton, concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă în
curs de desfăşurare, este obligat: repede să-şi însuşească misiunea primită
şi să analizeze situaţia pe baza cărora să primească hotărîrea, să dea repede
misiuni grupelor pentru ocuparea poziţiilor, să organizeze observarea în
faţa limitei de apărare şi la flancurile punctului de sprijin al plutonului, să
organizeze cooperarea şi sistemul de foc, conducerea şi amenajarea
genistică a punctului de sprijin.
Ulterior, comandantul de pluton studiază terenul, precizează
misiunile grupelor şi modul de cooperare, iar în caz de necesitate şi alte
întrebări.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), ocupînd şi
organizînd poziţii de tragere favorabile, asigură şi sprijină cu foc lupta
plutonului pentru ocuparea şi consolidarea poziţiilor de apărare ale
grupelor.
Art. 104. În timpul recunoaşterii comandantul plutonului studiază în
detaliu terenul pe care va acţiona, indică comandanţilor de grupe reperele şi
precizează:
- poziţia, componenţa şi direcţia probabilă de ofensivă a inamicului
aliniamentele probabile de trecere la atac, căile de apropiere, aliniamentele
de desfăşurare sau baza de plecare la ofensivă a inamicului, şi principalele
mijloace de foc ale acestuia care pot acţiona asupra plutonului;
- traseul limitei dinainte a apărării companiei, punctul de sprijin al
plutonului şi vecinilor;
- poziţiile de apărare ale grupelor şi ale mijloacelor de foc date ca
întărire;
- tranşeea şi calea de comunicaţie a plutonului;
- fîşia de tragere a plutonului (grupelor) şi sectorul de tragere
suplimentar;
- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice pentru
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), puşti mitraliere, puşti
semiautomate cu lunetă, aruncătoare de grenade antitanc şi pentru
mitralierele primite ca întărire, iar comandantul de grupă, locaşurile de
tragere pentru fiecare militar în parte, deasemenea poziţiile de tragere de

54 din 253
 Apărarea

bază şi de rezervă a mijloacelor destinate pentru asigurarea flancurilor şi

intervalelor;
- aliniamentele, sectoarele şi obiectivele asupra cărora se planifică
focul artileriei şi aruncătoarelor de mine şi modul de cerere a focului;
- caracterul şi urgenţa executării lucrărilor genistice ale
punctului de sprijin (poziţiei de apărare), sistemul de baraje şi obstacole şi
ordinea acoperirii lor cu foc;
- locul punctului de comandă şi observare.
Art. 105. La darea misiunilor pentru grupe comandantul de pluton
în ordinul de luptă indică:
- misiunile grupelor, poziţiile lor de apărare, fîşiile de tragere,
sectoarele de tragere suplimentare; poziţiile de tragere de bază şi de rezervă
(vremelnice) ale maşinilor blindate, sectoarele lor de tragere de bază şi
suplimentare de pe fiecare poziţie; sectoarele de foc concentrat a plutonului
şi locurile în ele asupra cărora grupele execută foc concentrat; misiunile
mijloacelor de foc date ca întărire, poziţiile lor de tragere de bază şi de
rezervă, sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;
misiunea pentru lunetist, poziţia lui de tragere de bază şi de rezervă,
ordinea de observare şi de ducere a focului; misiunea puşcaşului-sanitar şi
modul de acordare a ajutorului medical răniţilor; cu ce mijloace de foc să
fie asigurate intervalele cu vecini şi flancurile.
Comandantul plutonului în ordinul de luptă indică, de asemenea, ora
ocupării apărării, gătinţei sistemului de foc, succesiunea şi termenele
amenajării genistice a punctului de sprijin.
Art. 106. Cooperarea constă în coordonarea acţiunilor grupelor
(militarilor) între ele cu subunităţile de întărire şi sprijin şi cu subunităţile
(militarii) vecine în vederea nimicirii inamicului pe timpul apropierii şi
desfăşurării lui (pe baza de plecare la ofensivă), pe timpul respingerii
atacului în faţa limitei dinainte a apărării, pentru interzicerea (pe timpul)
pătrunderii în dispozitivul de apărare, precum şi pentru nimicirea celui
pătruns în punctul de sprijin (poziţia de tragere) în intervale sau la flancuri.
Pe baza studiului posibilităţilor de acţiune ale inamicului,
comandantul de pluton (grupă) trebuie să precizeze:
- modul de nimicire a inamicului în timpul înaintării lui spre
limita dinainte a apărării şi desfăşurării acestuia pentru atac (pe baza de
plecare la ofensivă), în timpul respingerii atacului tancurilor şi infanteriei în
faţa limitei dinainte şi în cazul ieşirii lor în flancuri şi în spate;
- mijloacele de foc de serviciu şi modul de nimicire a elementelor
de cercetare a inamicului;

55 din 253
 Capitolul II

- aliniamentele (sectoarele) pe care eşalonul superior execută foc

în sprijinul plutonului (grupei), sectoarele de foc concentrat (cine participă
şi semnalul de executare a focului), aliniamentul barajului general şi al
focului antiblindate, aliniamentul de deschidere a focului de către
mijloacele de întărire (sprijin);
- modul de acţiune a subunităţilor ameninţate să fie lovite cu
armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare;
- modul de asigurare a flancurilor şi intervalelor;
- modul de coordonare a acţiunilor plutonului cu cele ale vecinilor,
mijloacelor antitanc şi ale altor mijloace de foc, aflate în punctul de sprijin
şi la flancurile lui, în vederea inducerii în eroare a inamicului referitor la
datele despre dispozitivul de luptă al plutonului, de asemenea, coordonarea
acţiunilor de respingere a atacului inamic în faţa limitei dinainte a apărării
şi de nimicire în cazul pătrunderii acestuia în linia de apărare;
- modul de executare a contraatacului;
- semnalele de cerere, deschidere, transport, încetare a focului şi de
indicare a obiectivelor;
- modul de sprijin al subunităţilor care se apără pe poziţia înaintată
şi pe poziţia siguranţei de luptă şi direcţiile de repliere a acestora, punînd
accent deosebit pe coordonarea acţiunilor subunităţii pe care o comandă,
mijloacelor de întărire (sprijin) pentru nimicirea mijloacelor blindate ale
inamicului, precum şi ţintelor aeriene care atacă de la înălţimi mici;
- măsurile de protecţie contra ADM NBC şi AÎP, precum şi
măsurile de mascare;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare, şi modul de a
acţiuni la ele.
O atenţie deosebită se acordă coordonării acţiunilor subunităţilor pe
timpul luptei, în condiţii de izolare; comandantul organizează cooperarea
concomitent cu conducerea acţiunilor în curs de desfăşurare, ţinînd seama
de situaţia tactică creată.
În toate situaţiile, la organizarea cooperării, se va avea în vedere
pericolul folosirii armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare,
urmărindu-se coordonarea acţiunilor subunităţilor în condiţiile folosirii
acestora, cît şi pentru înlăturarea urmărilor atacului nuclear, chimic şi
biologic.
Art. 107. Amenajarea genistică începe imediat ce plutonul trece
la apărare (realizează dispozitivul) şi organizarea sistemului de foc şi se
execută cu încordarea maximă a forţelor, asigurîndu-se în acelaşi timp
capacitatea de luptă necesară pentru respingerea atacului inamicului. Ea
trebuie să asigure: stabilitatea şi fermitatea dispozitivului; protecţia

56 din 253
 Apărarea

personalului, tehnicii şi a unor obiective împotriva efectelor loviturilor

inamicului; întrebuinţarea eficace a armamentului şi mijloacelor proprii;
executarea manevrei de forţe şi mijloace; inducerea în eroare a inamicului
asupra dispozitivului şi acţiunilor forţelor proprii.
Art. 108. Comandantul de pluton, organizînd amenajarea genistică
a punctului de sprijin, este obligat să indice:
- locurile pentru instalarea barajelor, executate de către efectivul
plutonului;
- sectoarele de teren care urmează a fi curăţite pentru îmbunătăţirea
observării şi ducerii focului;
- configuraţia şi adîncimea şanţurilor pentru grupă, tranşeele şi căile
de comunicaţie; locurile de săpare a şanţurilor - adăpost, a nişelor pentru
muniţii şi a şanţurilor pentru closete;
- care baraje mobile de pregătit şi unde să fie instalate;
- măsurile pentru asigurarea protecţiei efectivului contra ADM
NBC, AÎP şi AI (armele incendiare);
- unde, cînd şi cîte unelte şi materiale se vor primi pentru
amenajarea genistică;
- ordinea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin,
precum şi misiunea pentru 24 ore;
- măsurile de mascare.
Art. 109. Comandantul de pluton personal execută trasarea
şanţurilor pentru grupe, tranşeei şi căii de comunicaţie, implicînd şi pe
comandanţii de grupe; conduce cu amenajarea genistică a punctului de
sprijin şi poartă răspundere pentru îndeplinirea calitativă a misiunii de zi
(24 ore), stabilită de comandantul de companie.
În punctul de sprijin al plutonului de infanterie motorizată se
instalează în primul rînd baraje de sîrmă sau alte tipuri de baraje în faţa
limitei dinainte a punctului de sprijin (poziţiilor de tragere) a plutonului; se
curăţă fîşiile de observare şi de tragere; se sapă locaşe individuale pentru
trăgători, mitraliori, lunetişti şi agheişti, care se unesc şi formează şanţul
grupei, apoi se amenajează o tranşee neîntreruptă; se amenajează
amplasamente pe poziţiile de tragere de bază a blindatelor, instalaţiilor de
rachete antitanc dirijate; se amenajează punctul de comandă şi observare al
plutonului; se sapă şi se amenajează şanţuri - adăpost pentru fiecare grupă;
se instalează baraje la flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin al
plutonului.
În al doilea rînd se sapă şanţuri pe poziţiile de tragere de rezervă
(vremelnice) pentru blindate, instalaţiilor de rachete antitanc dirijate şi
pentru alte mijloace de foc, precum şi şanţuri de comunicaţie spre poziţiile
57 din 253
 Capitolul II

de tragere ale blindatelor, spre punctul de comandă şi observare al

plutonului şi în adîncime; se amenajează blindaje pentru fiecare grupă, se
amenajează o tranşee neîntreruptă în raionul de apărare al batalionului; se
instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în
intervalele dintre punctele de sprijin vecine.
În continuare punctul de sprijin al plutonului, poziţiile grupelor şi ale
mijloacelor de foc se perfecţionează din punct de vedere de luptă şi
gospodăresc; şanţul de comunicaţie care duce în adîncime se acomodează
pentru ducerea focului; se amenajează un blindaj la punctul de comandă şi
observare al plutonului; se amenajează poziţii de tragere false, sectoare de
tranşee şi alte obiecte.
Cînd se trece la apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu
inamicul, amenajarea genistică a punctului de sprijin începe imediat după
precizarea în teren a poziţiilor pentru grupe, a poziţiilor de tragere pentru
blindate, pentru instalaţiile de rachete antitanc dirijate şi ale alte mijloace
de foc. Lucrările se desfăşoară în ascuns în aceiaş succesiune, în termeni
scurţi şi cu încordarea deplină a eforturilor. Plutonul amenajează punctul de
sprijin, de regulă, sub acoperirea focului său, precum şi a focului
mijloacelor de întărire şi de sprijin.
Art. 110. Toate poziţiile (construcţiile) punctului de sprijin al
plutonului trebuie să fie pregătite în vederea protecţiei contra armelor
incendiare şi mascate minuţios, folosind în acest scop mijloacele
antiincendiare şi de mascare din dotare sau cele din teren.
În scopul apărării contra AÎP, deasupra amplasamentelor de tragere ,
se întind pînze de camuflaj, se amenajează ecrane şi alte mijloace de
mascare. În acelaşi timp, conform planului comandantului superior, se
instalează reflectoare şi imitatori termici (capcane).
Art. 111. Comandantul de pluton întocmeşte schema punctului de
sprijin al plutonului în apărare şi o prezintă pentru aprobare
comandantului de companie. Pe schemă se trec: reperele şi distanţele pînă
la ele; situaţia inamicului care se vede sau care va acţiona pe direcţia de
apărare a plutonului; poziţiile de apărare ale grupelor; poziţiile de tragere
(de bază, de rezervă şi vremelnice) ale transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă), mitralierelor de companie, tunurilor, aruncătoarelor de
grenade antitanc; fîşiile de tragere ale plutonului şi grupelor, precum şi
limitele fîşiilor vecine cu care acestea se intersectează; sectoarele de tragere
de bază şi suplimentare ale mijloacelor de foc, sectoarele de foc concentrat;
limita dinainte a barajului general şi aliniamentul de deschidere a focului de
către armamentul antitanc; obstacolele şi barajele; lucrările de apărare şi
adăpostirile; sectoarele de tragere ale mijloacelor de foc ale subunităţilor

58 din 253
 Apărarea

vecine care intersectează fîşia de tragere a plutonului şi cele din intervale;

punctu1 de comandă şi observare.
Art. 112. Pentru ducerea apărării pe timp de noapte comandantul de
pluton, pînă a se face întuneric, trebuie să determine şi să indice
comandanţilor subordonaţi reperele bine văzute noaptea; misiunile pentru
pregătirea armamentului şi a datelor iniţiale pentru ducerea focului pe timp
de noapte, pentru ducerea observării şi ascultare pe ascuns; asupra căror
sectoare ale terenului din faţa limitei dinainte şi la flancuri suplimentar să
se pregătească focul; modul de folosire a aparatelor pentru vedere pe timp
de noapte şi a mijloacelor de iluminare a terenului, precum şi misiunea
pentru nimicirea şi orbirea mijloacelor de iluminare ale inamicului;
măsurile suplimentare de asigurare a intervalelor şi flancurilor; semnele de
recunoaştere reciprocă ale trupelor proprii; procedeele de orientare şi
indicare a ţintelor.
Comandantul plutonului de infanterie motorizată, pe lîngă acestea,
indică care mijloace de foc, cînd şi unde să fie mutate, unde suplimentar de
instalat observatori.
Pînă la căderea întunericului toţi comandanţii sînt obligaţi să
controleze datele iniţiale pentru tragerea pe timp de noapte, pregătirea
armamentului şi aparatelor pentru vederea pe timp de noapte, cantitatea
disponibilă de proiectile trasoare şi cartuşe cu glonţe trasoare şi mijloacele
de iluminare a terenului.
Art. 113. Comandantul plutonului de infanterie motorizată conduce
plutonul de la punctul de comandă şi observare, amenajat în şanţul de
comunicaţie (pe poziţia grupei amenajată în adîncimea punctului de sprijin)
sau din maşina de luptă. În măsura posibilităţilor, el trebuie să observe
terenul pe căile de acces spre punctul de sprijin, în faţa limitei dinainte a
apărării şi de la flancuri, întreg dispozitivul de luptă al plutonului, poziţiile
grupelor şi punctelor de sprijin a vecinilor, precum şi punctul de comandă
şi observare al companiei.
Art. 114. Pe timpul pregătirii şi ducerii luptei de apărare,
comandantul de pluton (grupă) este obligat să organizeze şi să verifice:
- observarea continuă a inamicului;
- pregătirea pentru luptă a mijloacelor de foc;
- starea mijloacelor de protecţie;
- aprovizionarea cu muniţie, gradul de amenajare genistică a
terenului, calitatea mascării lucrărilor;
- apărarea flancurilor şi intervalelor cu focul mitralierelor de
pe transportoarele amfibii blindate (armamentului de pe maşinile de luptă),
mitralierelor de companie, puştilor mitraliere şi prin echipe de cercetare;
59 din 253
 Capitolul II

- cunoaşterea de către militari a misiunilor şi semnalelor stabilite;

- pregătirea şi executarea contraatacului ;
- pregătirea luptei împotriva mijloacelor blindate, ţintelor aeriene
care acţionează la înălţime mică.
Art. 115. În apărare plutonul se af1ă în gătinţă permanentă pentru
respingerea atacului inamicului.
Pentru nimicirea grupurilor izolate ale inamicului care încearcă să
cerceteze, să execute culoare prin baraje sau să pătrundă în adîncimea
apărării, în cadrul plutonului se destină mijloace de foc de serviciu care
trebuie să fie gata în permanenţă pentru deschiderea focului din poziţiile de
tragere vremelnice sau de rezervă.
Pe lîngă aceasta, mijlocul de foc de serviciu împiedică deplasarea
inamicului în dispozitivul acestuia şi efectuarea lucrărilor genistice de către
acesta. Lunetistul nimiceşte ofiţerii, lunetiştii, observatorii şi alte ţinte ale
inamicului. Restul efectivului plutonului perfecţionează amenajarea
genistică a poziţiilor şi efectuează deservirea tehnică a tehnicii militare.
Pe timp de noapte, două treimi din efectivul fiecărei grupe (membrii
echipajului maşinii de luptă, în număr suficient pentru ducerea focului din
armamentul acesteia) trebuie să se afle pe poziţie (în maşina de luptă) în
gătinţă pentru ducerea focului.
Odihna personalului se permite prin aprobarea comandantului
companiei. Efectivul care se odihneşte se amplasează în adăposturi şi în
tranşee în apropierea mijloacelor de foc, în gătinţă să-şi ocupe locul în caz
de alarmă. În apropierea adăposturilor se numesc observatori, care printr-un
semnal stabilit înştiinţează pe cei care se odihnesc, chemîndu-i pe poziţii.
Art. 116. Comandantul de pluton şi observatorii determină la timp
momentele cînd inamicul începe pregătirea de foc şi cînd a plecat la atac.
La ordinul comandantului personalul plutonului şi al subunităţilor primite
ca întărire, mai puţin observatorii şi servanţii de la mijloacele de foc de
serviciu, intră în adăpostirile sub parapet sau se adăpostesc pe fundul
şanţurilor şi în locaşurile de tragere, fiind în măsură să ocupe locurile pe
poziţiile de tragere şi să respingă atacul inamicului; echipajele permanente
îşi ocupă locurile în transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă).
La semnalul de înştiinţare despre pericolul întrebuinţării armelor de
nimicire în masă plutonul pregăteşte mijloacele de protecţie individuală; la
semnalul de alarmare personalul de serviciu îmbracă aceste mijloace şi
continuă misiunea, iar ceilalţi militari intră in adăpostul plutonului.
Cînd inamicul a întrebuinţat armele de nimicire în masă şi
mijloacele incendiare, subunităţile, la ordin, iau măsuri pentru închiderea

60 din 253
 Apărarea

breşelor prin foc şi manevra de forţe şi mijloace, precum şi pentru stingerea

incendiilor, înlăturarea distrugerilor, restabilirea legăturilor.
Art. 117. Pe timpul apropierii inamicului de punctul de sprijin, la
ordinul (semnalul) comandantului de pluton, armamentul de serviciu şi alte
mijloace de foc (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă, piese de
artilerie antitanc) care nu sînt afectate de pregătirea de foc a inamicului,
participă în concentrări de foc la distanţe mari.
Mijloacele antitanc deschid focul la bătaia loviturii directe a fiecărei
categorii de armament şi nimicesc blindatele inamicului.
La ordinul (semnalul) comandantului de pluton, repetat de
comandanţii de grupe, cînd inamicul desfăşurat pentru atac se apropie de
limita dinainte a barajului general, militarii plutonului trec pe poziţiile de
tragere de bază. La semnalul unic „Barajul general” se deschide simultan
focul cu tot armamentul pe direcţiile stabilite. Mijloacele de foc care nu
reuşesc să treacă pe poziţiile de tragere de bază participă cu foc în barajul
general de pe poziţiile pe care se găsesc la acest semnal.
Focul se intensifică la maximum pe măsura apropierii inamicului de
limita dinainte a apărării pentru separarea infanteriei de tancuri, nimicirea
acesteia cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi pistoalelor mitraliere,
iar cînd a ajuns la 30-25 m este lovită cu grenade de mînă defensive.
Blindatele inamicului care nu au fost nimicite cu focul mijloacelor
antitanc, precum şi cele pătrunse în punctul de sprijin sau la flancurile
acestuia se nimicesc cu grenade de mînă antitanc, mănunchiuri de grenade
şi alte mijloace, de la distanţe mici (sub 20 m), precum şi prin acţiunile
militarilor (echipelor) pregătiţi special pentru lupta împotriva blindatelor.
Pe direcţia importantă de apărare inamicul este nimicit în faţa limitei
dinainte a punctului de sprijin, interzicîndu-se pătrunderea acestuia în
adîncimea apărării.
Infanteria inamicului pătrunsă în punctul de sprijin se nimiceste prin
foc executat la distanţă apropiată, cu grenade de mînă defensive şi prin
lupta corp la corp. Trăgătorii de la mitralierele de 7,62 mm, trecînd pe
poziţiile de tragere de rezervă, continuă să execute foc asupra infanteriei
pătrunse; cu mitralierele de 14,5 mm şi cu tunuriie se execută foc asupra
mijloacelor blindate. La ordinul comandantului de pluton, în şanţuri de
tragere şi de comunicaţie se instalează arici şi capre din sîrmă ghimpată,
precum şi alte baraje pregătite din timp pentru a interzice dezvoltarea
pătrunderii inamicului în adîncime şi spre flancuri.
Armamentul stabilit execută foc în flancul şi spatele inamicului
pătruns în intervalele dintre pluton şi subunităţile vecine sau în punctul de
sprijin al subunităţii vecine; se iau măsuri pentru asigurarea flancurilor
61 din 253
 Capitolul II

proprii, organizînd în timp scurt apărarea circulară prin replierea grupelor

ameninţate pe poziţiile de rezervă. Plutonul menţine cu tărie punctul de
sprijin încredinţat, nimicind inamicul cu focul tuturor mijloacelor şi prin
lupta corp la corp sau acţionează potrivit ordinului dat de comandantul de
companie.
Comandantul de pluton (grupă) intensifică acţiunile pentru
respingerea inamicului pătruns, executînd, după caz, contraatacul, iar după
ce 1-a respins îşi reorganizează sistemul de foc şi dă ordin pentru refacerea
lucrărilor de apărare distruse, se iau măsuri pentru acordarea ajutorului
medical şi scoaterea celor grav răniţi. Cu aprobarea comandantului de
companie, dacă este necesar, se schimbă poziţiile de tragere ale
transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă), tunurilor şi altor
mijloace de foc, se completează stocul de muniţie.
Despre rezultatele luptei comandantul de pluton raportează
comandantului de companie.
Art. 118. Când plutonul acţionează în cadrul eşalonului doi,
acesta îndeplineşte următoarele misiuni: menţinerea punctului de sprijin din
adâncime; întărirea apărării pe o direcţie ameninţată; limitarea pătrunderii
în adâncimea apărării; închiderea unor breşe din dispozitivul propriu
apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armelor NBC;
asigurarea unui flanc ameninţat; executarea unor contraatacuri; înlocuirea
unor subunităţi din eşalonul întâi, care şi-au pierdut puterea de luptă;
nimicirea desantului aerian şi forţelor aeromobile.
Plutonul de infanterie motorizată din eşalonul doi al companiei
pregăteşte şi apără punctul de sprijin în acelaşi mod ca şi plutoanele, care se
apără pe limita dinainte.
Organizînd apărarea comandantul de pluton, pe 1îngă măsurile
obişnuite, este obligat: să organizeze observările asupra acţiunilor
subunităţilor ce se apără înainte; să pregătească focul pentru respingerea
atacului inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi în flancurile
companiei, manevra plutonului pentru întărirea apărării şi pe direcţiile
ruperii posibile a apărării de către inamic şi în raioanele apropiate ale
debarcării posibile a desantului aerian (a grupelor aeromobile).
Odată cu începutul atacului inamicului şi cu ieşirea tancurilor,
blindatelor şi infanteriei lui spre aliniamentul de deschidere a focului
blindatele, mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc ale plutonului
deschid foc asupra lor, interzicînd apropierea inamicului de limita dinainte
a apărării.
În cazul ruperii de către inamic a limitei dinainte a apărării, plutonul
menţine cu fermitate punctul de sprijin sau, la ordinul comandantului de

62 din 253
 Apărarea

companie, cu o parte din forţe (uneori în componenţa deplină) efectuează o

manevră şi, folosind tranşeele şi căile de comunicaţie, ocupă poziţia pentru
întărirea apărării pe direcţia cea mai periculoasă de înaintare a inamicului.
În scopul măririi eficacităţii de nimicire a inamicului care a pătruns, este
necesar ca o parte din forţe de repartizat pentru ducerea focului de flanc şi
pumnal, precum şi pentru acţiuni în ambuscada de foc.
Art. 119. Atunci când acţionează în cadrul rezervei batalionului,
plutonul poate îndeplini următoarele misiuni: participarea la oprirea unor
forţe ale inamicului pătrunse în mod surprinzător (sub aspectul momentului
şi locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al vitezei de înaintare a acestora)
în dispozitivul de apărare; nimicirea inamicului pătruns în interiorul
apărării prin participarea la contraatacurile executate cu forţele
subunităţilor din eşalonul doi, sau executarea unor contraatacuri în situaţii
şi condiţii neprevăzute; nimicirea forţelor inamicului infiltrate prin
surprindere pe la flancuri şi prin intervale sau lansate în spatele
dispozitivului forţelor proprii (subunităţi de desant aerian şi grupuri de
cercetare-diversiune, care au fost debarcate în adîncimea raionului de
apărare a batalionului); întărirea (schimbul) subunităţilor din eşalonul întîi
care au suferit pierderi mari; se află în gătinţa de a îndeplini alte misiuni
apărute prin surprindere.
Art. 120. Când se trece la apărare în afara contactului cu inamicul şi
se organizează fâşia de asigurare pe direcţiile pe care nu acţionează alte
elemente de siguranţă, după dispoziţiunile comandantului de batalion,
plutonul din compania care acţionează în eşalonul doi (rezervă) poate fi
trimis în siguranţa de luptă cu misiunea de a produce pierderi în personal
şi tehnică de luptă inamicului, a-1 obliga să se desfăşoare prematur, a
interzice acţiunile elementelor de cercetare şi siguranţă ale acestuia şi de a
face siguranţa eşalonului superior împotriva atacului prin surprindere al
inamicului. Plutonul poate duce lupta pe poziţia siguranţei de luptă
independent, dar se poate găsi şi în cadrul companiei destinată să ocupe
poziţia înaintată sau ca detaşament înaintat.
Distanţa la care se trimite siguranţa de luptă variază în funcţie de
teren, misiunea primită, mijloacele de întărire şi poate fi de 1-2 km faţă de
limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit plutonul ocupă şi
amenajează o poziţie cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.
Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri antitanc, un pluton de
aruncătoare de mine, 1-2 mitraliere, 1-2 cercetaşi chimici şi 1-2 pionieri. El
poate fi sprijinit cu focul aruncătoarelor de mine şi artileriei din poziţii de
tragere vremelnice.

63 din 253
 Capitolul II

Pentru îndeplinirea misiunii primite plutonul se dispune pe înălţimi

dominante, cu bune posibilităţi de observare şi de executare a focului la
distanţe mari. În faţa poziţiei plutonului şi la flancuri se prevăd baraje şi
obstacole. Pentru siguranţa flancurilor şi pe direcţiile ascunse de apropiere
a inamicului se trimit posturi de observare (ascultare), pînde, cercetaşi şi
patrule.
Primind misiunea comandantul de pluton însuşeşte misiunea primită,
analizează situaţia, primeşte hotărîrea, deplasează subunităţile, cu măsuri
de siguranţă, pe aliniamentul indicat, numeşte observatori şi armament de
serviciu, execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi ai
mijloacelor de întărire, stabileşte: poziţiile de tragere ale transportoarelor
amfibii blindate (maşinilor de luptă), aruncătoarelor de grenade antitanc,
ale mijloacelor de întărire; lucrările de amenajare genistică, dă ordinul de
luptă, organizează cooperarea, sistemul de foc, conducerea şi amenajarea
genistică a poziţiei, de asemenea dă indicaţii cu privire la asigurarea
acţiunilor de luptă.
Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încît
inamicul să poată fi lovit de la o distanţă cît mai mare şi să permită
realizarea legăturii cu celelalte plutoane vecine din siguranţa de luptă sau
de pe poziţia înaintată.
Pe timpul pregătirii apărării comandantul de pluton împreună cu
comandanţii de grupe şi ai mijloacelor de întărire recunosc căile de repliere
şi stabilesc modul de acţiune, de rupere a luptei şi de repliere a plutonului
în punctul de sprijin, din cadrul raionului de apărare al batalionului.
Grupurile mici ale inamicului, siguranţa de luptă le captureză sau le
nimiceşte cu foc prin surprindere.
La apropierea inamicului, aflat în superioritate, siguranţa de luptă îl
nimiceşte cu foc, începînd de la distanţa maximă. Comandantul de pluton
personal duce observări şi determină forţele şi direcţia de acţiuni a
inamicului, raportează comandantului de batalion situaţia şi continuă să
ducă lupta.
Mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă) şi cele date ca întărire deschid focul la distanţa eficace asupra
elementelor de cercetare şi de sigurantă ale inamicului, produc pierderi şi
interzic infiltrarea acestora în dispozitivul de apărare. Plutonul intensifică
focul pe măsura apropierii forţelor inamicului, fără să angajeze lupta
apropiată şi de lungă durată cu acestea. Replierea se execută cînd forţele
principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă. O
atenţie deosebită se acordă sprijinului reciproc cu foc, pentru a realiza
replierea în siguranţă şi cu pierderi minime.

64 din 253
 Apărarea

Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului de

batalion.
Comandantul de pluton organizează din timp ruperea luptei şi se
repliază la ordin, folosind barajele şi aerosolii (fumurile) sub sprijinul
focului artileriei, în raionul indicat din timp.
Cînd nu este posibilă ruperea luptei simultan cu întregul pluton, se
destină o parte din forţe şi mijloace (de regulă 1/3) pentru acoperirea
replierii. Mijloacele destinate pentru acoperire se repliază împreună cu
subunităţile de acoperire.
Odată cu retragerea siguranţei de luptă, trebuie să fie evacuaţi toţi
răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor.
Locul de trecere prin dispozitivul trupelor proprii se recunoaşte din
timp, iar pentru identificare se stabileşte secretul.
Grupa acţionează în cadrul plutonului destinat pentru a executa
siguranţa de luptă. Uneori, grupa primeşte misiunea ca împreună cu alte
subunităţi şi mijloace de întărire să asigure replierea plutonului pe alt
aliniament, lupta căpătînd caracterul acţiunilor de hărţuire şi uzură
permanentă a inamicului.
Art. 121. Grupa blindată a batalionului (companiei) se creează din
cîteva blindate (de obicei fără desant), repartizate din plutoanele eşalonului
întîi şi doi, care se apără în afara direcţiei de concentrate a eforturilor
principale. Ea este destinată să amplifice stabilitatea şi eficacitatea apărării
în timpul luptei pe direcţiile cele mai periculoase, pentru închiderea
breşelor, apărute în urma loviturilor inamicului şi să îndeplinească alte
misiuni, care necesit acţiuni fulgerătoare în executarea manevrelor de
nimicire cu foc a inamicului. Comandant a grupei blindate este numit: în
batalion - unul din comandanţii de pluton ai companiei din eşalonul doi; în
companie - unul din locţiitorii comandanţilor de pluton.
Blindatele, destinate pentru acţiunile în grupa blindată, odată cu
ocuparea apărării, iniţial pot să se dispună şi să se pregătească pentru luptă
în punctele de sprijin ale plutoanelor sale. Apoi, la timpul stabilit de
comandantul de batalion (companie) sau la semnal, ele se concentrează
într-un raion, care se alege în teren cu condiţii bune de protecţie şi mascare.
Comandantul grupei blindate primeşte la timpul stabilit blindatele
repartizate în componenţa acesteia, le dispune în ascuns în raionul indicat,
respectînd cu stricteţe măsurile de protecţie contra AÎP ale inamicului şi
organizează siguranţa nemijlocită. Apoi execută recunoaşterea cu
comandanţii maşinilor de luptă, ochitorii-operatori (trăgătorii cu mitraliere
de pe TAB), dă ordinul de luptă şi execută alte măsuri privind organizarea
luptei.
65 din 253
 Capitolul II

Pe timpul recunoaşterii comandantul grupei blindate studiază

terenul; determină cele mai probabile direcţii de înaintare a inamicului,
îndeosebi a tancurilor şi altor maşini blindate; precizează traseul limitei
dinainte a apărării, a punctelor de sprijin, a poziţiilor de tragere ale
mijloacelor de foc şi a barajelor în adîncimea apărării batalionului
(companiei); determină căile de manevră pentru ocuparea de către blindate
a poziţiilor de tragere de bază în punctele de sprijin ale plutoanelor sale şi
pe fiecare aliniament de tragere stabilit pentru grupa blindată. Pe fiecare
aliniament de tragere se organizează sistemul de foc.
În timpul punerii misiunii de luptă, comandantul grupei blindate în
ordinul de luptă indică pentru fiecare blindat poziţia de tragere, sectoarele
de tragere de bază şi, suplimentar, pe aliniamentele de foc stabilite, căile de
manevră pe aceste aliniamente şi la punctele de sprijin ale plutoanelor sale,
precum şi misiunile pentru îndeplinirea cărora trebuie să fie gata.
În timpul organizării cooperării, comandantul grupei blindate este
obligat:
- să coordoneze acţiunile grupei blindate şi subunităţilor eşalonului
întîi şi doi ale batalionului (companiei) şi cu mijloace1e de foc ale
comandantului superior;
- să indice ordinea deplasării spre fiecare aliniament de tragere, de
trecere prin barajele existente şi modul de mascare;
- să precizeze aliniamentele de deschidere a focului, ordinea de
ducere a lui şi manevra posibilă a focului şi a maşinilor blindate pe
aliniamentele de tragere.
Concomitent cu organizarea luptei se execută amenajarea genistică a
raionului de concentrare a grupei blindate, apoi a aliniamentelor de tragere
şi a căilor de manevră pe ele.
Comandantul grupei blindate trebuie să cunoască permanent situaţia
pe frontul apărării batalionului (companiei) şi permanent să menţină
legătura cu comandantul lui.
În timpul pregătirii de foc a atacului inamicului blindatele se află în
adăposturi în raionul de concentrare, respectînd cu stricteţe disciplina de
mascare şi îndeplinind în volum deplin măsurile de protecţie contra AÎP.
Primind misiunea de a ieşi spre punctele de sprijin ale plutoanelor sale sau
de a ocupa aliniamentul de tragere, comandantul grupei blindate deplasează
blindatele din adăposturi. Grupa blindată se deplasarea fulgerător sub
acoperirea aerosolilor (fumurilor) sau cu folosirea altor mijloace de
mascare. Grupa blindată trebuie să devanseze inamicul în ocuparea
aliniamentului favorabil.

66 din 253
 Apărarea

Odată cu apropierea la aliniamentul de tragere comandantul grupei

blindate precizează misiunile blindatelor, care ocupă poziţiile de tragere
pregătite sau folosesc cutele terenului, şi cu foc, împreună cu subunităţile
eşalonului întîi, nimicesc inamicul şi resping ofensiva lui. După respingerea
atacului inamicului grupa blindată acţionează conform ordinului
comandantului de batalion (companie).
Executînd ordinul de ocupare a poziţiilor de tragere în punctul de
sprijin al plutonului, comandanţii blindatelor (ochitorii-operatori, trăgătorii
cu mitraliere de pe TAB), odată cu apropierea de punctul de sprijin,
stabilesc legătura cu comandantul de pluton şi îndeplinesc misiunile puse
de acesta.
Art. 122. Ambuscada de foc în apărare se creează în componenţa
plutonului (grupei) întărit cu subunităţi de aruncătoare de flăcări şi pionieri.
Ea este destinată pentru producerea pierderilor maximale inamicului cu foc
prin surprindere prin ochire directă, foc pumnal şi folosirea barajelor de
mine şi exploziv.
Ambuscada de foc se organizează în locurile, care îngreunează
desfăşurarea rapidă a inamicului şi efectuarea manevrei pentru ieşirea de
sub foc. Poziţia ei trebuie să asigure dispunerea în ascuns a plutonului
(grupei), să aibă condiţii bune pentru observare, ducere a focului şi căi de
retragere. Pe poziţie se sapă amplasamente, care se maschează minuţios;
căile de acces, care aduc nemijlocit spre poziţii, se minează. Pentru
mascarea urmelor lăsate de şenile, deplasarea spre locul ambuscadei de foc
e necesar de efectuat pe teren cu vegetaţie joasă, iarna urmele şenilelor se
mătură cu copaci cu ramurile netăiate legaţi de maşinile de luptă.
Succesul acţiunilor plutonului (grupei) în ambuscada de foc se
obţine: prin respectarea mascării în timpul deplasării spre raionul
ambuscadei de foc; prin organizarea iscusită a sistemului de foc; prin
crearea zonei de nimicire cu foc (a pungii de foc) cu folosirea largă a
minelor; prin lipsa şabloanelor în organizarea şi procedeelor de acţiuni a
grupelor, blindatelor; prin determinarea corectă a momentelor de
deschidere a focului de 1a o distanţă minimă (foc la gura ţevii), folosirea
acţiunilor neaşteptate şi prin surprindere; prin organizarea strictă a
cooperării în pluton, cu artileria de sprijin a batalionului (companiei), care a
numit ambuscada de foc; prin manifestarea rezistenţei, iniţiativei, bărbăţiei
de către efectiv, folosirea acţiunilor de înşelare.
Primind misiunea pentru organizarea ambuscadei de foc,
comandantul de pluton (grupă) deplasează în ascuns subordonaţii în
raionul stabilit, organizează cercetarea lui, observarea, alege poziţii pentru
grupe şi mijloacele de întărire, organizează sistemul de foc, pune misiuni
67 din 253
 Capitolul II

de luptă efectivului, organizează cooperarea şi mascarea minuţioasă a

poziţiilor de observare terestră şi aeriană a inamicului.
Organizînd lupta ambuscadei de foc, comandantul de pluton (grupă),
pe 1îngă chestiunile obişnuite, indică procedeele de executare în ascuns a
ambuscadei, ordinea deschiderii focului şi folosirii barajelor de mine şi
exploziv pentru nimicirea inamicului, iar în caz de necesitate punctul de
concentrare după îndeplinirea misiunii şi ordinea retragerii.
Pînă la apropierea inamicului de locul ambuscadei de foc, plutonul
nu-şi descoperă prin nimic prezenţa. În momentul ajungerii inamicului la
aliniamentul (punctul) stabilit plutonul, la comanda (semnalul)
comandantului, cu foc prin surprindere de la distanţă mică îl loveşte şi-l
impune să treacă prin barajele de mine şi exploziv, instalate din timp.
Maşinile inamicului, care se deplasează în coloană, se nimicesc în primul
rînd cele care merg în frunte şi la coadă, apoi celelalte maşini şi echipajele
lor (desantul). Despre executarea misiunii comandantul de pluton (grupă)
raportează comandantului, care 1-a trimis în misiunea de luptă, şi în
continuare acţionează în corespundere cu ordinul lui.
Art. 123. Primind ordinul de retragere, comandantul de pluton
indică comandanţilor de grupe şi mijloacelor date ca întărire direcţia şi
ordinea retragerii, măsurile de asigurare a ieşirii din luptă şi semnalul de
retragere. Plutonul se retrage spre aliniamentul indicat în componenţa
deplină a plutonului sau pe grupe (cîteva grupe, cîte unul), ocupînd
consecutiv poziţii favorabile pentru apărare. În cazul retragerii pe grupe
(grupuri sau cîte unul), grupele care au rămas pe loc, precum şi cele care au
ocupat poziţii avantajoase după deplasarea în direcţia indicată, acoperă
retragerea cu focul său.
Desprinderea de inamic trebuie să se producă în momentul slăbirii
focului acestuia sau sub acoperirea focului artileriei proprii, a loviturilor
aviaţiei, precum şi aerosolilor (fumurilor).
Art. 124. Pentru acoperirea batalionului (companiei) pe timpul
ieşirii din luptă (din încercuire), plutonul poate fi numit în componenţa
subunităţii de acoperire. Plutonul de infanterie motorizata pe MLD, pe
lîngă acestea, poate acţiona pentru asigurarea flancurilor în timpul ieşirii
din încercuire.
Primind misiunea pentru acoperirea acţiunilor batalionului
(companiei) în timpul retragerii (ieşirii din încercuire), comandantul de
pluton trebuie să indice comandanţilor de grupe şi mijloacelor de foc date
ca întărire sectorul de acoperire, ordinea desfăşurării acţiunilor de înşelare,
mijloacele de foc pentru acoperirea flancurilor, timpul şi ordinea retragerii.

68 din 253
 Apărarea

Plutonul, numit în acoperire pentru asigurarea ieşirii din luptă a

forţelor principale ale batalionului (companiei) şi desprinderea lor de
inamic, ocupă poziţia indicată şi, în scopul inducerii inamicului în eroare,
continuă să ducă lupta, imitînd prezenţa forţelor principale pînă la ieşirea
lor deplină din luptă. În cazul atacului de către inamic plutonul, apărînd cu
fermitate poziţia ocupată, cu acţiuni din ambuscade de foc, baraje şi
obstacole, împiedică pătrunderea lui.
În timpul acţiunilor de rupere a cercului din încercuire executate de
către forţele principale ale batalionului (companiei), plutonul, numit pentru
acoperire, menţine poziţia ocupată fără să admită îngustarea frontului de
încercuire şi se retrage numai la ordinul comandantului batalionului
(companiei) sub acoperirea tuturor categoriilor de armament, aerosoli
(fumuri), baraje şi obstacole.
Art. 125. Plutonul de infanterie motorizată pe MLD, poate fi numit
ca subunitate de siguranţă şi poate acţiona pe timpul ieşirii din încercuire a
batalionului (companiei) pentru acoperirea unuia sau a ambelor flancuri. El
iese din încercuire ultimul, acoperind cu foc retragerea subunităţilor de
acoperire. Retragerea subunităţilor de siguranţă se efectuează la ordinul
comandantului subunităţii de acoperire. După ieşirea batalionului
(companiei) din încercuire şi pînă la joncţiunea cu trupele proprii,
blindatele din subunitatea de siguranţă acţionează în calitate de pichete
mobile de flanc. Pentru distrugerea podurilor, sectoarelor de drumuri şi a
altor obiective, pe căile de retragere de la plutonul de infanterie motorizată
poate fi numită o grupă de militari pentru executarea distrugerilor.

3. GRUPA ÎN APĂRARE

Art. 126. Grupa de infanterie motorizată pregăteşte şi duce lupta

de apărare, de regulă, în cadrul eşalonului superior şi se poate găsi în
dispozitivul de luptă al plutonului de infanterie, pe limita dinainte sau în
adâncime.
Grupa primeşte pentru apărare o poziţie, care constituie baza fiecărui
punct de sprijin. Aceasta se dispune astfel încât să interzică cu foc direcţiile
probabile de atac ale inamicului.
Art. 127. În cadrul plutonului de pe limita dinainte, grupa are ca
misiune: producerea de pierderi mari inamicului; slăbirea treptată a puterii
de luptă a inamicului; oprirea ofensivei inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării; limitarea pătrunderii inamicului în adâncimea apărării; menţinerea
69 din 253
 Capitolul II

cu orice preţ a obiectivului încredinţat (poziţiei de apărare); crearea

condiţiilor favorabile pentru executarea contraatacurilor.
Art. 128. Când grupa acţionează în cadrul plutonului din eşalonul
doi al companiei, misiunea acesteia este: menţinerea poziţiei din punctul de
sprijin din adâncime; întărirea apărării pe o direcţie ameninţată; limitarea
pătrunderii în adâncimea apărării; închiderea unor breşe din dispozitiv,
apărute ca urmare a întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în
masă; asigurarea unui flanc ameninţat; executarea unor contraatacuri;
înlocuirea unor subunităţi din eşalonul întîi care şi-au pierdut puterea de
luptă; nimicirea desantului aerian, a trupelor aeromobile.
Art. 129. Când se trece la apărare în afara contactului şi se
organizează fâşia de asigurare, grupa de infanterie acţionează, de regulă,
pe poziţia siguranţei de luptă, în cadrul plutonului, dar se poate găsi şi în
cadrul companiei care acţionează pe poziţia înaintată sau ca detaşament
înaintat.
Art. 130. Grupa ocupă o poziţie de apărare, de regulă, în cadrul
punctului de sprijin al plutonului. Se dispune pe un front de pînă la 100 m
şi apără cu foc un front de pînă la 150 m pe limita dinainte a barajului
general, în măsură ca împreună cu grupele vecine să nimicească inamicul
din faţă şi de la flancurile punctului de sprijin al plutonului. Militarii se
dispun pe poziţia de apărare a grupei, de regulă, la intervale de 6-8 m (8-12
paşi).
Art. 131. Pe poziţia grupei trăgătorii, mitraliorii şi servanţii se
aranjează astfel, încît toate căile de acces spre ea din faţa frontului şi din
flancuri să fie acoperite cu foc eficace, îndeosebi cu foc de flanc şi
încrucişat, iar barajele, obstacolele să se vadă clar şi să fie bătute cu foc. În
corespundere cu cele expuse mai sus se construieşte sistemul de foc. Grupa
trebuie să fie pregătită pentru executarea manevrei pe direcţiile ameninţate,
ducerea focului pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Maşina de luptă, înzestrată cu armament şi blindaj puternic,
constituie baza apărării a poziţiei grupei. Poziţia de tragere a acesteia poate
fi amenajată în centrul poziţiei grupei, la flanc sau în spatele poziţiei grupei
la o depărtare de pînă la 50 m. Maşina de luptă fără desant poate fi
repartizată în apărare pentru acţiuni în ambuscada de foc, ca mijloc de foc
nomad şi în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei). Pe
poziţia grupei pot fi amplasate mijloacele de foc ale comandanţilor
superiori.
Poziţia de tragere a grupei include poziţiile de tragere de bază şi de
rezervă ale mijloacelor de foc şi ale maşinei de luptă. Poziţia de tragere a
maşinii de luptă se amenajează, de obicei, în spatele poziţiei mijloacelor de

70 din 253
 Apărarea

foc ale grupei la o distanţă de pînă la 50 m astfel, încît cu focul acesteia să

se asigure acoperirea grupei pe poziţie.
Art. 132. În condiţiile de lipsă a contactului cu inamicul,
comandantul grupei de infanterie motorizată, însuşind misiunea primită,
este obligat: să deplaseze grupa spre poziţia indicată; să organizeze
observarea; să indice poziţia de tragere de bază şi de rezervă pentru maşina
de luptă, poziţiile de tragere pentru mitralior, agheist şi locurile pentru
trăgători; să anunţe ordinul de luptă; să organizeze amenajarea genistică şi
mascarea poziţiilor; să determine distanţa pînă la repere; să pregătească
datele pentru ducerea focului pe timp de zi şi pe timp de noapte şi să
întocmească fişa de foc a grupei.
Art. 133. În ordinul de luptă al comandantului de grupă se indică:
- reperele;
- componenţa, starea şi caracterul de acţiuni ale inamicului;
- misiunea plutonului şi grupei, poziţia, fîşia de tragere şi sectorul
de tragere suplimentar; ordinea de observare şi de ducere a focului asupra
ţintelor terestre şi aeriene; locurile din sectoarele de foc concentrat ale
plutonului, asupra cărora grupa va executa focul;
- misiunile vecinilor;
- misiunile efectivului:
- pentru ochitorul-operator (trăgătorul cu mitraliera de pe TAB),
mitralior şi agheist - poziţiile de tragere de bază şi de rezervă;
- pentru trăgătorul superior şi trăgător - locurile pentru tragere;
succesiunea de amenajare şi schimb în timpul luptei;
- pentru ochitorul-operator (trăgătorul cu mitraliera de pe TAB),
mitralior în afară de aceasta şi sectoarele de tragere de bază şi suplimentare
de pe fiecare poziţie;
- pentru mecanicul - conductor (şofer) – itinerarul de ieşire la
poziţia de tragere de rezervă (vremelnică), ordinea de observare şi
corectare a focului;
- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de
acţiuni conform acestora;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru apărare şi locţiitorul său.
După primirea misiunii efectivul grupei începe curăţirea fîşiei de
observare şi tragere, precum şi săparea şi mascarea tranşeelor.
Art. 134. În cazul trecerii la apărare din contact nemijlocit cu
inamicul, comandantul grupei de infanterie motorizată organizează
cucerirea şi ocuparea poziţiei pe aliniamentul indicat, pune misiunea
efectivului, organizează observarea, sistemul de foc, conducerea,
cooperarea şi amenajarea genistică a poziţiei. Poziţia de tragere a
71 din 253
 Capitolul II

transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) se alege astfel, încît să se

asigure amplasarea lui în ascuns, acoperirea cu foc a efectivului grupei în
timpul efectuării de către aceştia a lucrărilor de amenajare genistică a
poziţiei. În continuare comandantul de grupă studiază în detaliu terenul,
precizează misiunile efectivului şi modul de cooperare, iar în caz de
necesitate şi alte întrebări.
Art. 135. Pe poziţia de apărare a grupei lucrările genistice se
execută, de regulă, în succesiunea următoare: poziţia de tragere de bază a
transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), aruncătorului de grenade
antitanc, puştii mitraliere şi locaşurile individuale de tragere, care se unesc
în şanţul de tragere al grupei; şanţul-adăpost acoperit sau adăpostirea sub
parapet pentru personalul grupei; poziţia de tragere de rezervă (vremelnică)
a transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), puştii mitralieră,
aruncătorului de grenade antitanc şi locaşul de tragere de rezervă pentru
lunetist, nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.
Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor.
Militarii din grupă completează lucrările de amenajare executate cu
mijloace mecanizate.
Art. 136. Comandantul de grupă, după ce a pregătit apărarea,
întocmeşte fişa de foc a grupei pe care o prezintă pentru aprobare
comandantului de pluton.
Pe fişă, de regulă, se trec:
- reperele şi distanţele pînă la ele;
- situaţia inamicului care se vede sau care va ataca pe direcţia
grupei;
- poziţia de apărare a grupei şi fîşia de tragere;
- poziţiile de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice ale
transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă), aruncătorului de grenade
antitanc, puştii mitraliere şi puştii semiautomate cu lunetă cu sectoarele lor
de tragere de bază şi suplimentare pentru fiecare poziţie;
- locaşurile de tragere ale celorlalţi militari şi direcţiile de tragere în
barajul general;
- locul grupelor vecine şi direcţiile de tragere în faţa grupei şi în
intervale;
- sectoarele de foc concentrat ale plutonului la care participă grupa;
- limita dinainte a barajului general;
- barajele şi obstacolele realizate;
- lucrările de apărare;
- locul punctului de comandă-observare al comandantului de
pluton.

72 din 253
 Apărarea

Art. 137. Pentru observarea permanentă a acţiunilor inamicului şi

terenului comandantul de grupă numeşte un observator, iar pentru nimicirea
obiectivelor izolate, a grupurilor mici ale inamicului - armament de
serviciu, de regulă, puşca mitralieră sau puşca semiautomată cu lunetă, care
se dispune în poziţia de tragere vremelnică sau de rezervă şi deschide focul
la ordin sau uneori din proprie iniţiativă.
Art. 138. Cînd inamicul începe pregătirea de foc, comandantul de
grupă dă comanda (semnalul) „La adăpost", iar militarii din grupă, mai
puţin cel de la armamentul de serviciu, intră în şanţul - adăpost acoperit
(adăpostirea sub parapet) sau se adăpostesc pe fundul şanţului de tragere
fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să respingă
atacul inamicului; echipajul permanent al transportorului amfibiu blindat
(maşinii de luptă) îşi ocupă locul în autovehicul pe poziţia de rezervă.
După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia
de apărare, armamentul de serviciu, precum şi transportorul amfibiu blindat
(maşina de luptă), din amplasamentul de tragere vremelnic, la comanda
comandantului de grupă, participă cu foc la distanţe mari, în sectorul de foc
concentrat stabilit prin ordinul de luptă.
Cînd inamicul se apropie de limita dinainte a barajului general, la
comanda (semnalul) comandantului de pluton, repetată de comandantul de
grupă, militarii trec pe poziţia de apărare, iar transportorul amfibiu blindat
(maşina de luptă) pe poziţia de tragere de bază. La semnalul unic „Barajul
general” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.
Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului care ajung la
distanţa bătăii eficace a aruncătorului de grenade antitanc se nimicesc cu
focul acestuia; asupra celor care ajung la distanţa de sub 20 m se acţionează
cu grenade de mînă antitanc, mănunchiuri de grenade şi alte mijloace de
distrugere (imobilizare). Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte
cu focul executat în barajul general de către mitralierele de pe
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), puştile mitraliere,
puştile semiautomate cu lunetă şi pistoalele mitraliere.
Tancurile pătrunse în poziţia de apărare se nimicesc cu grenade de
mînă antitanc, mine glisoare, încărcături concentrate, mănunchiuri de
grenade şi cu mijloace improvizate.
Cînd infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia
de apărare, militarii aruncă grenadele de mînă defensive. Inamicul pătruns
în poziţia de apărare se nimiceşte cu grenade de mînă defensive, prin foc
executat la distanţă mică şi prin lupta corp la corp. Trăgătorul la
mitralierele de pe transportorul amfibiu blindat (trăgătorul-operator de pe
maşina de luptă) execută foc asupra mijloacelor blindate ale inamicului
73 din 253
 Capitolul II

pătrunse în poziţia de apărare sau la flancuri. Pentru a interzice pătrunderea

inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie acestea se
blochează cu capre, arici de sîrmă ghimpată şi alte baraje pregătite din
timp. Subunităţile vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă
prin foc şi manevre, urmărind ca împreună cu acestea să interzică acţiunile
la flancuri şi în spatele dispozitivului de luptă.
Art. 139. Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) deschide
focul de sine stătător şi la ordinele (semnalele) comandantului de grupă. În
cazul ocolirii apărării sau pătrunderii inamicului în apărare, transportorul
amfibiu blindat (maşina de luptă) sub acoperirea focului grupei ocupă
poziţia de tragere de rezervă şi-l nimiceşte cu foc în flanc şi în spate.
Schimbul poziţiilor de tragere se efectuează numai la ordinul
comandantului de pluton.
În scopul inducerii în eroare a inamicului referitor la amplasarea
reală a mijloacelor de foc şi numărului maşinilor blindatelor aflate în
apărare, transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) poate acţiona ca
mijloc de foc nomad. Poziţiile pentru maşina de luptă nomadă se aleg în
funcţie de misiunea primită şi particu1aritaţile terenului. Maşina de luptă
nomadă deschide foc de sine stătător sau la ordinele (semnalele)
comandantului, care a trimis-o schimbînd poziţiile de tragere în ascuns, pe
itinerarul indicat. După îndeplinirea misiunii, maşina de luptă nomadă
ocupă poziţia de tragere de bază în punctul de sprijin al plutonului sau
acţionează conform indicaţiei comandantului de pluton.
Art. 140. După respingerea atacului inamicului, comandantul de
grupă este obligat: să controleze starea efectivului şi a armamentului
grupei; să completeze rachetele şi muniţiile şi să pregătească grupa pentru
respingerea atacurilor repetate; să ia măsuri pentru restabilirea tranşeei şi
amplasamentului pentru transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă); să
raporteze comandantului de pluton despre rezultatele luptei.

4. APĂRAREA ÎN CONDIŢII DEOSEBITE

Art. 141. APĂRAREA UNUI FLANC DESCOPERIT. Pentru

apărarea flancului descoperit al unui batalion se poate destina un pluton,
întărit cu subunităţi de tunuri şi aruncătoare.
Plutonul se dispune pe forme dominante din teren, cu bune
posibilităţi de observare şi executare a focului. Pentru siguranţa apropiată,
pe direcţiile favorabile de acţiune (infiltrare) a inamicului, se instalează

74 din 253
 Apărarea

posturi de observare şi pînde, se trimit echipe de cercetare şi cercetaşi

pentru a semnala apariţia inamicului.
Art. 142. Plutonul organizează şi apără un punct de sprijin de bază
şi pregăteşte 1-2 puncte de sprijin de rezervă în adîncime sau lateral faţă de
cel de bază, cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.
Mijloacelor de foc principale li se stabilesc poziţii de tragere de
bază, de rezervă şi vremelnice dispuse eşalonat în adîncime, în scopul de a
lovi inamicul cu foc pe întreaga adîncime a flancului descoperit.
Mijloacele antitanc şi transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă), se dispun eşalonat către flancul descoperit, pentru a fi în măsură să
acţioneze cu foc împotriva inamicului care execută manevra de învăluire
(întoarcere).
Art. 143. Pentru apărarea flancului descoperit plutonul capturează
sau nimiceşte, prin foc executat prin surprindere, elementele de cercetare şi
grupurile mici ale inamicului.
La apropierea unor forţe superioare ale inamicului plutonul deschide
focul de la distanţa maximă eficace pentru a le obliga să se desfăşoare,
după care îl concentrează pe direcţiile pe care atacul inamicului este mai
periculos şi acolo unde subunităţile acestuia s-au apropiat mai mult. Cu
focul mijloacelor antitanc nimiceşte blindatele inamicului şi respinge
încercările acestuia de a pătrunde în punctul de sprijin şi de a executa
manevre de învăluire (întoarcere) a flancurilor trupelor proprii.
Cînd nu mai este posibilă menţinerea punctului de sprijin de bază,
plutonul rupe lupta şi ocupă punctul de sprijin de rezervă. Acţiunile de
luptă se continuă cu şi mai mare îndîrjire pentru hărţuirea şi nimicirea
inamicului prin foc, contraatacuri şi acţiuni din ambuscade, precum şi
pentru a-l obliga să renunţe la intenţiile lui ofensive.
Art. 144. APĂRAREA PE TIMP DE NOAPTE. În orice situaţie,
apărarea trebuie să fie pregătită şi pentru lupta pe timp de noapte.
La organizarea apărării pe timp de noapte comandantul trebuie să
ţină seama de faptul că: observarea terenului, descoperirea şi indicarea
obiectivelor sînt îngreuiate; se reduce eficacitatea focului tuturor
categoriilor de armament; orientarea, conducerea subunităţilor proprii şi
focului, menţinerea legăturii, executarea lucrărilor genistice, evacuarea şi
repararea armamentului şi tehnicii militare deteriorate, aprovizionările de
orice fel se realizează cu mai multă greutate.
Întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează
apropierea în ascuns a inamicului şi măresc pericolul de infiltrare a acestuia
prin intervale.

75 din 253
 Capitolul II

Art. 145. Comandantul de pluton (grupă) trebuie, încă din timpul

zilei, să ia următoarele măsuri:
- să organizeze observarea cîmpului de luptă, îndeosebi a locurilor
favorabile pătrunderii inamicului în dispozitivul de luptă al subunităţii pe
care o comandă (să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor şi
misiunile acestora, îndeosebi pentru ascultare);
- să organizeze minuţios sistemul de foc, îndeosebi conducerea
acestuia, stabilind semnale precise; să pregătească armamentul pentru
trageri pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă
(stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, reperarea tragerilor,
aprovizionarea cu muniţie);
- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele
de iluminare şi să precizeze modul de folosire a acestora;
- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul unde să fie
amplasate;
- să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren în faţă şi la flancuri,
unde să se pregătească direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;
- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării, interzicerea
producerii de zgomote.
La căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
subunităţile actionează asemănător apărării pe timp de noapte. Militarii, de
pe limita dinainte a apărării, trebuie să fie gata de luptă, iar mijloacele de
foc de serviciu să ocupe poziţiile de tragere vremelnice. În faţă şi la
flancurile descoperite se trimit posturi de observare-ascultare (pînde), care
se instalează, de regulă, în apropierea barajelor şi au misiunea să descopere
şi semnaleze încercările inamicului de a ataca prin surprindere.
Art. 146. Mijloacele de foc de serviciu trag din proprie iniţiativă sau
la ordin asupra inamicului care a trecut la atac.
Grupurile mici ale inamicului se nimicesc de către mijloacele de foc
de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice. Focul se
deschide la comanda (semnalul) comandantului de pluton; dacă inamicul a
atacat prin surprindere - din iniţiativa comandantului de grupă sau a
trăgătorilor de la mijloacele de foc de serviciu. Atacul se respinge cu foc
executat prin surprindere, cu toate mijloacele în barajul general, pe
direcţiile pregătite pe timpul zilei. Lupta împotriva infanteriei şi
mijloacelor blindate care se apropie sau pătrund în interiorul punctului de
sprijin se desfăşoară ca pe timpul zilei.
În zorii zilei mijloacele de foc care au fost dispuse în poziţiile de
tragere vremelnice sau de rezervă, precum şi militarii din posturile de

76 din 253
 Apărarea

observare-ascultare, pîndă, patrule revin în ascuns pe poziţiile de tragere de

bază.
Art. 147. APĂRAREA ÎN PĂDURE. Terenul împădurit oferă
posibilităţi multiple plutonului (grupei) pentru pregătirea unei apărări
puternice, cu forţe şi mijloace puţine, precum şi pentru organizarea traiului
şi luptei în condiţii de izolare pe o durată de timp mai mare.
În pădure plutonul apără un punct de sprijin (grupa - o poziţie)
pentru a interzice, de regulă, un drum, culoar sau o poiană, precum şi alte
direcţii pe unde pot înainta tancurile şi infanteria inamicului. Acestea se
interzic cu focul întregului armament, îndeosebi cel antitanc şi cu baraje.
Ieşindurile din pădure trebuie folosite pentru executarea focului de flanc,
încrucişat şi pumnal.
În lungul drumurilor, potecilor şi culoarelor se execută abatize şi
baraje antitanc şi antiinfanterie, se pregătesc ambuscade, cîmpuri de mine
cursă, capcane, care se flanchează cu focul mitralierelor şi mijloacelor
antitanc.
Art. 148. Pentru ducerea luptei în pădure plutonul poate fi intărit
cu 1-3 tunuri, 1-3 aruncătoare de mine, 1-3 mitraliere.
Art. 149. Plutonul duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul
companiei. În unele situaţii poate acţiona independent sau izolat, pentru
apărarea intervalelor şi flancurilor descoperite. Comandantul de pluton
(grupă) este obligat :
- să organizeze observarea şi apărarea circulară;
- să organizeze sistemul de foc combinat cu baraje şi obstacole în
funcţie de particularităţile terenului, astfel ca barajele, poienile, drumurile
şi culoarele să fie flancate cu foc;
- să cureţe terenul pentru a îmbunătăţi condiţiile de observare şi de
executare a focului în faţa poziţiei de apărare şi în adîncimea punctului de
sprijin, fără a dăuna mascării;
- să ia măsuri contra incendiilor.
Art. 150. Limita dinainte a apărării, cînd apărarea se organizează pe
marginea pădurii, este retrasă în interior sau dispusă şi organizată în faţa
marginii pădurii la 200-300 m. Dacă limita dinainte a apărării este retrasă
în interior, în faţa ei pădurea se curăţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
executare a observării şi focului; pe marginea pădurii se trimite siguranţa
nemijlocită şi se organizează poziţii de tragere vremelnice pentru
armamentul principal.
Pentru a feri militarii, armamentul şi tehnica militară împotriva
schijelor de la proiectilele ce se sparg, în vîrful copacilor, deasupra
şanţurilor şi poziţiilor de tragere se amenajează acoperiri.
77 din 253
 Capitolul II

În porţiunile de teren joase (mlaştini), în care nivelul apelor

subterane este apropiat de suprafaţa solului, şanţurile şi poziţiile de tragere
se execută de tip semiîngropat sau în umplutură.
Art. 151. Lupta în pădure se duce la mică distanţă. Se folosesc pe
scară largă acţiunile din ambuscade şi contraatacuri cu subunităţi mici,
focul pumnal şi focul executat din copaci, precum şi lupta corp la corp.
Elementele de cercetare ale inamicului se nimicesc cu focul
concentrat al mitralierelor de pe transportoarele amfibii blindate
(armamentul de pe maşinile de luptă), pregătit în afara pădurii şi cu focul
altor mijloace în momentul în care acestea au pătruns în pădure şi se
infiltrează în adîncimea apărării.
Incendiile produse pe timpul luptei se sting cu mijloacele la
dispoziţie sau cu cele existente în zonă; raioanele incendiate se izolează de
către pluton (grupă).
Art. 152. APĂRAREA ÎN LOCALITĂŢI ŞI ZONE
(PLATFORME) INDUSTRIALE. Localităţile, zonele (platformele)
industriale, dispunînd de construcţii simple sau cu multe etaje, din diferite
materiale de construcţii rezistente (unele cu lucrări subterane), se pregătesc
(adaptează) ca lucrări de fortificaţii, completate cu baraje explozive şi
neexplozive, astfel încît să permită organizarea unei apărări ferme, capabilă
să reziste timp îndelungat acţiunilor inamicului. Localităţile (oraşele,
satele), întreprinderile şi celelalte unităţi economico-sociale, pregătite
pentru luptă şi apărare, constituie un factor esenţial în îndeplinirea
misiunilor de către subunităţile militare.
Limita dinainte a apărării se stabileşte, după caz, în faţa sau pe
marginea localităţilor, zonelor (platformelor) industriale.
Art. 153. În funcţie de mărimea unor localităţi (sate), întreprinderi,
îndeosebi cele de dimensiuni mici, plutonul (grupa) poate acţiona
independent sau izolat de forţele principale ale eşalonului superior pentru
apărarea acestora. Acţiunile de luptă sînt favorizate de faptul că acestea sînt
pregătite din timp de pace pentru luptă şi apărare, dispun de amenajări
speciale şi baraje puternice şi permit apărarea circulară de lungă durată.
Art. 154. Plutonul apără un punct de sprijin care cuprinde, de
regulă, 1-3 clădiri, o parte dintr-o clădire mai mare sau un parc, un loc
viran, o intersecţie de străzi, o parte dintr-o întreprindere, zonă (platformă)
industrială. Plutonul poate fi întărit cu 1-2 tunuri, 1-2 aruncătoare de
grenade antitanc, 1-2 mitraliere, o echipă de aruncătoare de flăcări, 1-3
pionieri.
Art. 155. Grupa apără o clădire sau, în funcţie de mărime, o parte
din aceasta, intervalul dintre două clădiri, o stradă, un parc, un loc viran, o

78 din 253
 Apărarea

intersecţie de străzi, un atelier (secţie, depozit) sau o clădire din cadrul

întreprinderii, zonei (platformei) industriale.
Art. 156. În unele sate, îndeosebi în cele cu case mici şi grupate, în
unele întreprinderi (secţii), plutonul pregăteşte, la ordin, punctul de sprijin
astfel încît să realizeze apărarea circulară a acestora sau a unei părţi din ele.
Grupa pregăteşte şi duce acţiunile de luptă în cadrul plutonului, iar cînd
acţionează izolat poate apăra un grup de 3-4 case, o parte dintr-o
întreprindere, o secţie sau un depozit, o clădire mai mare, o hală (de
montaj, reparaţii, întreţineri), un atelier.
Art. 157. Comandantul de pluton (grupă) este obligat:
- să ia măsuri pentru amenajarea clădirii (clădirilor) şi a punctului de
sprijin pentru apărare circulară;
- să organizeze observarea şi sistemul de foc, punînd accent pe focul
încrucişat de-a lungul străzilor, focul etajat, focul pumnal şi pe folosirea
grenadelor defensive şi antitanc;
- să creeze în clădiri rezerve de muniţie (îndeosebi de grenade de
mînă defensive şi antitanc), alimente, materiale sanitare şi apă potabilă,
precum şi materiale de stins incendii;
- să stabilească măsuri concrete pentru stingerea incendiilor
provocate de inamic în clădiri sau în afara lor;
- să pregătească 1-3 amplasamente de tragere pentru fiecare mijloc
de foc şi căi ascunse pentru executarea manevrei tunurilor şi
transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) prin curţi, spărturi în
zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor pentru executarea focului;
- să asigure transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
împotriva acţiunilor vînătorilor de blindate;
- să stabilească măsuri concrete pentru conducerea focului şi
subunităţilor.
Art. 158. Pentru amenajarea genistică a punctelor de sprijin se
folosesc, în primul rînd, clădirile rezistente care au demisoluri şi subsoluri
şi care asigură posibilitatea executării focului în pieţe, intersecţii de străzi
(bulevarde) sau în lungul acestora. În spaţiile dintre clădiri, în parcuri
(grădini) se execută tranşee, şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se
instalează baraje; căile de acces se baricadează, minează şi se acoperă cu
foc.
În toate situaţiile, clădirile mai importante (rezistente) se pregătesc
pentru apărare circulară, fiind capabile să influenţeze apărarea de durată a
localităţii.

79 din 253
 Capitolul II

Art. 159. Amenajarea clădirii pentru apărare constă în

consolidarea pereţilor, planşeelor, blocarea ferestrelor şi uşilor cu cărămizi
sau saci cu nisip (pămînt), crearea de creneluri şi ambrazuri pentru
mijloacele de foc, executarea de spărturi în ziduri şi în planşee pentru
observare şi legătură între etaje, amenajarea a 2-3 ieşiri, precum şi a
demisolurilor rezistente ca adăposturi, minarea intrărilor, interioarelor
clădirii, obiectelor din jurul acesteia, din curţi şi grădini, blocarea (minarea)
gurilor de canal, pregătirea teraselor (acoperişurilor) pentru lupta
antidesant.
Pentru stingerea incendiilor se pregătesc căngi, răngi, găleţi şi alte
unelte şi se folosesc formaţiunile de pompieri militari şi de apărare civilă.
Clădirile se curăţă de obiectele uşor inflamabile, pardoselile se acoperă cu
nisip şi se creează rezerve de apă şi de nisip.
Clădirile incluse în punctul de sprijin al plutonului trebuie să aibă
legătură de foc între ele şi să fie unite printr-un şant de comunicaţie.
Căile de acces se acoperă cu baraje. În intervalele dintre subunităţi
se construiesc baraje antitanc şi antiinfanterie.
Art. 160. Sistemul de foc trebuie pregătit, în primul rînd, pe
ieşindurile spre inamic, pe cîteva etaje, astfel încît toate căile de acces spre
punctul de sprijin să fie observate şi bătute cu foc de flanc şi încrucişat.
Majoritatea forţelor şi mijloacelor plutonului se dispun la etajele
inferioare şi în demisoluri. La etajele superioare se instalează observatori,
mijloace de foc izolate şi lunetişti.
Mitralierele pot fi instalate la toate etajele şi în poduri.
Aruncătoarele de grenade antitanc şi aruncătoarele de flăcări se instalează
la etajele inferioare şi în intervalele dintre clădiri.
Poziţiile de tragere pentru aruncătoarele de mine se amenajează în
curţi, înapoia gardurilor de zid, iar în unele cazuri şi la etajele superioare şi
în poduri.
Poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii blindate (maşinilor
de luptă) se aleg la intersecţii de străzi, în pieţe, în parcuri şi grădini. Pentru
schimbarea poziţiilor de tragere se execută, după caz, spărturi în zidurile
împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor.
Art. 161. Cu întregul armament al plutonului se execută foc pentru
nimicirea inamicului pe căile de acces şi interzicerea infiltrării acestuia în
adîncime. Mijloacele de foc instalate la etajele superioare ale clădirilor de
la marginea localităţii, zonei (platformei) industriale şi de pe
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) execută focul şi asupra
rezervelor inamicului care se apropie de localitate, zonă (platformă)
industrială.

80 din 253
 Apărarea

Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc executat la distanţă

apropiată, mijloace explozive, grenade de mînă, prin lupta corp la corp şi
prin acţiunea minelor cursă. Lupta se duce pentru menţinerea fiecărui etaj şi
a fiecărei încăperi.
Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor antitanc şi
îndeosebi prin acţiunea militarilor pregătiţi special.
Cînd plutonul (grupa) a fost izolat de trupele proprii, comandantul
acestuia trebuie să organizeze şi să ducă lupta în încercuire, menţinînd cu
dîrzenie clădirea (clădirile) pregătită pentru apărare. Pentru revenirea la
trupele proprii plutonul (grupa) va folosi cu precădere reţeaua subterană de
canalizare, desprinzîndu-se de inamic, la ordinul comandantului de
companie (pluton) sau, după caz, din proprie iniţiativă.
Art. 162. APĂRAREA PE UN CURS DE APĂ. Apărarea cursului
de apă se organizează, de regulă, pe malul propriu. Cînd este necesar să se
menţină un cap de pod pe malul opus apărarea se organizează pe ambele
maluri. Plutonul (grupa), acţionînd în capul de pod, pregăteşte punctul de
sprijin (poziţia) pentru apărare pe unul din cele două maluri.
Pe porţiunile unde malul propriu domină limita dinainte a apărării
se fixează cît mai aproape de malul apei, iar pe cele dominate se retrage
mai în adîncime, pe un aliniament favorabil (lăsîndu-se pe malul propriu
elemente de siguranţă), care să permită menţinerea cursului de apă sub
bătaia focului armamentului de infanterie.
Art. 163. Pentru organizarea apărării pe un curs de apă,
comandantul de pluton (grupă) este obligat:
- să studieze panta, traseul malurilor, caracteristicile cursului de apă
(lăţimea, adîncimea, viteza curentului, vadurile, natura fundului cursului de
apă);
- să organizeze observarea vadurilor, trecerilor şi a altor locuri
favorabile ce pot fi folosite de către inamic pentru trecere şi să destine
mijloacele de foc pentru apărarea acestora;
- să pregătească sistemul de foc care să asigure executarea focului
concentrat şi razant la suprafaţa apei, în porţiunile favorabile trecerii
inamicului;
- să stabilească poziţiile de tragere ale transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă) şi ale altor mijloace de foc primite ca întărire,
pe direcţiile probabile de forţare ale inamicului cu tancuri şi mijloace de
trecere autopropulsate;

81 din 253
 Capitolul II

- să ia măsuri pentru adunarea mijloacelor de trecere locale pe

malul propriu, să le pună sub pază, iar dacă a primit ordin, să le distrugă
pentru a nu putea fi folosite de către inamic.
Art. 164. Plutonul (grupa) organizează apărarea, de regulă, în cadrul
companiei (plutonului). În unele situaţii poate acţiona şi independent,
organizînd apărarea unei treceri permanente peste cursul de apă sau ca
element de siguranţă pe mal pentru forţele care se apără cu limita dinainte
mai în adîncime.
Cînd duce lupta în cadrul companiei, plutonul apără un punct de
sprijin avînd dezvoltarea ca în teren obişnuit. Cînd acţionează independent,
apără un punct de sprijin cu dezvoltare de pînă la 600 m şi adîncime de
pînă la 400 m.
Art. 165. La pregătirea luptei trebuie să se ţină seama de existenţa
cursului de apă şi de necesitatea trimiterii pe malul acestuia, cînd limita
dinainte a apărării este retrasă, a unor mijloace de foc şi elemente de
siguranţă, observare şi pîndă.
Art. 166. Pe timpul apropierii inamicului pe căile de acces, spre
cursul de apă mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (maşinile
de luptă) şi mijloacele primite ca întărire deschid focul în concentrări la
distanţa bătăii eficace, cu scopul de a-i produce pierderi, a-i încetini
deplasarea şi a-l forţa să se desfăşoare prematur.
Elementele de cercetare şi grupurile mici ale inamicului care se
apropie de cursul de apă sînt nimicite cu focul armamentului de serviciu din
poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă.
Cînd inamicul a început forţarea cursului de apă, plutonul (grupa)
trebuie să-l nimicească cu focul întregului armament din poziţii de tragere
de bază, interzicîndu-i debarcarea pe malul propriu.
Cu armamentul de infanterie se nimiceşte personalul pe timpul
îmbarcării pe mijloace de trecere şi pe timpul trecerii; mitralierele nimicesc
mijloace de foc ale inamicului dispuse pe malul opus.
Inamicul care a trecut este nimicit cu focul concentrat al tuturor
mijloacelor şi prin contraatacuri.
Art. 167. La organizarea sistemului de foc, trebuie să se ţină seama
de următoarele:
- cîmpul de vedere şi de tragere este limitat de malurile cursului de
apă şi diguri, ceea ce favorizează apropierea inamicului neobservat şi fără a
putea fi bătut cu foc;
- se impune organizarea unei observări minuţioase din puncte
favorabile dispuse pe înălţimi, în copaci, puncte trigonometrice, coşuri de
fabrică, clădiri;

82 din 253
 Apărarea

- barajul general al plutonului (grupei) este fracţionat în raport cu

orientarea cursului de apă şi digurilor;
- manevra forţelor şi mijloacelor de pe o poziţie pe alta este mult
îngreuiată, impunîndu-se dispunerea lor în aşa fel, încît să se poată executa
îndeosebi manevra de foc;
- unele lucrări de irigaţii pot fi folosite ca poziţii de tragere pentru o
parte din mijloacele de foc;
- focurile concentrate se pregătesc şi se execută îndeosebi la
punctele obligate de trecere peste cursurile de apă mai largi.
Pentru a reduce spaţiile moarte şi fracţionarea focului în barajul
general, unele mijloace de foc (mitraliere, puşti mitraliere) pot primi
misiunea să execute focul pumnal, încrucişat, oblic şi chiar etajat sau să
flancheze în lungul digurilor, cursului de apă şi altor lucrări de irigaţii. O
atenţie deosebită trebuie acordată creării pungilor de foc la punctele
obligate de trecere.
Art. 168. La amenajarea genistică a poziţiilor de tragere şi a
punctelor de sprijin, trebuie să se ţină seama de existenţa şi orientarea
cursurilor de apă, conductelor şi adîncimea la care se află pînza de apă
freatică. Alegerea traseelor tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie şi
poziţiilor de tragere este influenţată de aceste lucrări; ele vor avea un
pronunţat caracter de discontinuitate şi aspecte variate în raport cu
configuraţia şi natura lucrărilor hidrotehnice. La alegerea poziţiilor de
tragere, a traseelor tranşeelor, trebuie să se aibă în vedere ca acestea să aibă
un bun cîmp de tragere la distanţe cît mai mari şi fără spaţii defilate.
În aceste raioane se pot organiza genistic puncte de sprijin puternice
şi poziţii de apărare, amenajîndu-se cu iscusinţă lucrările de irigaţii, mai
ales ca obstacole antitanc. Raioanele ce nu pot fi ocolite de către inamic
trebuie pregătite în vederea inundării.
Art. 169. APĂRAREA ÎN TEREN CU CULTURI ÎNALTE.
Terenurile cu culturi înalte oferă condiţii pentru mascarea militarilor şi
tehnicii de luptă, precum şi pentru executarea în ascuns a manevrei de forţe
şi mijloace, permit realizarea surprinderii de către atacator, cît şi de către
apărător, favorizează crearea pungilor de foc, atragerea şi nimicirea
inamicului în ele prin surprindere, în timp scurt. Inamicul pătruns în
adîncimea apărării se nimiceşte prin contraatacuri date cu subunităţi mici în
spatele acestuia, în scurt, violent şi prin surprindere. Se foloseşte la
maximum focul la distanţe mici, iar aprovizionările şi evacuările se pot
executa şi ziua.
Art. 170. Pentru executarea poziţiilor de tragere şi de apărare,
precum şi pentru manevra de forţe şi mijloace se fac defrişări în limitele
83 din 253
 Capitolul II

strict necesare. În faţa limitei dinainte a apărării pe o adîncime de

300-400 m se defrişează culturile pentru realizarea barajului general. Pe
direcţiile probabile de înaintare a inamicului se creează culoare oblice
pentru executarea focului de flanc.
Pentru a nu permite inamicului să se infiltreze prin surprindere în
punctul de sprijin al plutonului, cînd se dispune de timp, se execută
defrişări la flancuri (în intervale) şi în spatele dispozitivului de luptă.
Defrişările trebuie să favorizeze surprinderea cu foc a inamicului şi să nu
demaşte dispozitivul propriu.
Comandanţii vor lua măsuri de stingere a incendiilor, îndeosebi
toamna cînd culturile sînt uscate (uşor inflamabile).
Art. 171. Organizarea şi executarea minuţioasă a observării asigură
evitarea surprinderii subunităţilor proprii de către inamic.
Observatorii se pot dispune în copaci, mascat, pe înălţimi de unde
pot semnala apariţia inamicului la distanţă mare. Pe direcţia observatorilor
se interzice executarea focului. Pentru transmiterea oportună a celor
observate se stabilesc semnale.
Art. 172. Pentru organizarea sistemului de foc se execută
(amenajează) mai multe poziţii de tragere, îndeosebi vremelnice şi de
rezervă, pentru transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mitraliere,
piese de artilerie antitanc şi şanţuri de comunicaţie pentru schimbarea
poziţiilor.
Inamicul se nimiceşte pe căile de apropiere şi infiltrare cu focul
întregului armament al plutonului (grupei). Tancurile şi alte mijloace
blindate ale inamicului se nimicesc de către armamentul antitanc din
punctul de sprijin al plutonului şi prin acţiunea militarilor pregătiţi special.
Inamicul pătruns în punctul de sprijin se nimiceşte prin focul
concentrat executat prin surprindere, la distanţă apropiată, prin folosirea
frecventă a grenadelor de mînă şi prin lupta corp la corp.
Art. 173. APĂRAREA PE TIMP DE IARNĂ. Schimbarea bruscă
a temperaturii şi grosimii stratului de zăpadă, existenţa gheţii şi poleiului pe
drumuri (poteci), precum şi căderea precipitaţiilor diferite (ninsoare,
lapoviţă, ploaie) au o mare influenţă asupra militarilor, funcţionării
armamentului şi motoarelor, precum şi asupra pregătirii şi ducerii
acţiunilor, îngreuind traiul şi lupta subunităţilor.
Art. 174. Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, înapoia
obstacolelor greu accesibile pentru blindatele şi infanteria inamicului (rîpe,
cursuri de apă şi lacuri cu maluri abrupte, mlaştini). Pe drumurile şi căile de
acces către acestea se instalează cîmpuri de mine şi alte baraje genistice, se

84 din 253
 Apărarea

planifică focul artileriei (aruncătoarelor), mijloacelor antitanc şi se

pregătesc distrugeri.
Art. 175. O atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a
degerării personalului şi avariilor la autovehicule (prin îngheţarea apei
în sistemul de răcire); amenajării punctelor de încălzire (unde militarii pot
servi ceaiuri calde) şi înlocuirii periodice a militarilor care se găsesc pe
poziţie, în misiuni de cercetare şi siguranţă; asigurării la timp a
personalului, în condiţiile prevăzute de norme, cu îmbrăcăminte călduroasă,
costume de mascare, hrană caldă, ceai şi dispunerea în adăposturi.
Art. 176. Comandantul de pluton trebuie să asigure:
- funcţionarea permanentă a armamentului, tehnicii militare şi
mijloacelor de protecţie;
- posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare, prin
curăţirea de zăpadă a tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie, poziţiilor de
tragere ale puştilor mitraliere, mitralierelor, a crenelurilor (ambrazurilor) şi
vizoarelor din pereţii laterali ai transportoarelor amfibii blindate (maşinilor
de luptă);
- consolidarea taluzurilor şanţurilor de comunicaţie şi scurgerea
apei în timpul dezgheţului;
- realizarea observării circulare, în special spre flancurile şi spatele
dispozitivului de luptă, pentru a nu permite infiltrarea elementelor de
cercetare şi a detaşamentelor de întoarcere pe schiuri ale inamicului;
- acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor în timp scurt;
- executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe
poziţii (îndeosebi noaptea, pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea
încălzirii periodice a militarilor;
- amenajarea adăposturilor pentru încălzire şi luarea măsurilor
pentru prevenirea incendiilor în ele.
Art. 177. Mascarea se realizează prin folosirea costumelor de
mascare de iarnă, acoperirea cu zăpadă a urmelor rămase de la trageri, a
pîrtiilor nou deschise şi vopsirea transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă) în culoarea terenului.
Art. 178. Şanţurile de tragere şi celelalte lucrări, dacă stratul de
zăpadă este mic, se sapă în pămînt şi se maschează cu zăpadă. Dacă stratul
de zăpadă este mare, se execută pe scară largă şanţuri şi locaşuri de tragere
(tranşee) în zăpadă, şanţuri de comunicaţie cu parapete din zăpadă
bătătorită (cu apă îngheţată).
Art. 179. Pentru menţinerea stabilităţii apărării, în caz de dezgheţ se
execută şanţuri pentru scurgerea apei şi gropi colectoare în lucrările

85 din 253
 Capitolul II

inundabile; se consolidează taluzurile tranşeelor şi şanţurilor de

comunicaţie; transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun
pe podine, se protejează armamentul şi tehnica militară împotriva apei şi
noroiului.

CAPITOLUL III

OFENSIVA

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 180. Ofensiva este forma de luptă, care se adoptă în scopul

nimicirii în timp scurt a inamicului, pentru cucerirea unor obiective din
adîncimea apărării şi asigurarea eliberării teritoriului naţional ocupat de
către acesta. Ea constă în nimicirea inamicului cu toate mijloacele
existente, într-un atac hotărîtor, în deplasarea fulgerătoare a subunităţilor în
adîncimea dispozitivului de luptă al inamicului, în nimicirea şi capturarea
forţei vii, a armamentului şi tehnicii acestuia, în cucerirea raioanelor
(aliniamentelor) priconizate din teren.
Art. 181. Scopurile ofensivei se realizează prin:
a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a
terenului;
b)executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, forţe şi
mijloace pentru încercuirea, capturarea şi nimicirea inamicului;
c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea impetuoasă a
ofensivei în adâncimea apărării acestuia;
d)consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite şi respingerea
contraatacurilor;
e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de
protecţie a forţelor;
f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
Art. 182. Succesul acţiunilor de luptă ofensive se obţine prin
folosirea cu iscusinţă a armamentului şi celorlalte mijloace din înzestrare şi
a caracteristicilor terenului, executarea unor manevre îndrăzneţe în flancul
şi spatele inamicului, cooperarea neîntreruptă, realizarea surprinderii,
precum şi prin îmbinarea tuturor procedeelor de luptă.

86 din 253
 Apărarea

Art. 183. Acţiunile ofensive ale plutonului (grupei) trebuie să se

desfăşoare pe orice timp, ziua şi noaptea, în condiţiile întrebuinţării
armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare sau fără
întrebuinţarea lor, fără întrerupere, în strînsă cooperare cu alte subunităţi,
cu încordare maximă a forţelor pînă la nimicirea completă sau capturarea
inamicului.
Plutonul (grupa) pregăteşte şi duce lupta în cadrul eşalonului supe-
rior (companiei, plutonului), independent şi uneori izolat de acesta.
Art. 184. Dacă pe timpul ofensivei, ca urmare a situaţiei tactice
nefavorabile subunităţile au fost izolate (separate) de eşalonul superior,
comandanţii sînt obligaţi să ia toate măsurile pentru continuarea luptei pînă
la îndeplinirea misiunii primite, concomitent cu organizarea traiului
subunităţilor pe care le comandă, inclusiv a celor de întărire (sprijin).
Cînd izolarea este de durată mare, comandantul analizează situaţia
creată şi, în funcţie de posibilităţi, pregăteşte şi execută acţiuni de hărţuire
a forţelor inamicului, urmărind crearea condiţiilor favorabile realizării
legăturii cu eşalonul superior sau cu alte subunităţi.
Acţiunile de luptă vor avea un caracter de înverşunare maximă şi se
vor duce în condiţiile raţionalizării stricte a consumurilor, îndeosebi la
muniţii şi alimente, iar uneori cu folosirea capturilor de război. Sprijinul
primit din partea populaţiei locale, loială trupelor proprii, folosirea cu
pricepere a posibilităţilor din zonă pentru trai şi luptă asigură menţinerea
moralului ridicat al militarilor şi îi determină să-şi dozeze eforturile astfel,
încît să reziste greutăţilor impuse de inamic şi chiar să-1 lovească ori de
cîte ori este posibil, producîndu-i pierderi şi o stare permanentă de
nelinişte.
Art. 185. În misiunea plutonului (grupei) de infanterie motorizată în
ofensivă, în funcţie de natura, valoarea şi caracterul apărării inamicului se
indică obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei. Cînd
misiunea de luptă e pusă prin radio, plutonului (grupei) i se indică numai
direcţia de continuare a ofensivei.
Obiectivul de atac al plutonului (grupei) de infanterie motorizată
de obicei este inamicul în şanţuri sau în alte fortificaţii ale punctului de
sprijin, precum şi unele tancuri, tunuri, mitraliere şi alte mijloace de foc ale
inamicului, dispuse pe direcţia de ofensivă. Obiectivul de atac se
precizează în amănunt pe poziţia de plecare la ofensivă.
Realizarea obiectivului de atac constă în nimicirea personalului şi
mijloacelor de foc ale inamicului de pe frontul lor de atac, din prima
tranşee şi cucerirea unui aliniament situat înapoia acesteia care să asigure
desfăşurarea cu succes a acţiunilor ulterioare.
87 din 253
 Capitolul II

După cucerirea obiectivului subunităţile continuă atacul pe direcţia

indicată, fără oprire, primind noi misiuni (obiective de atac).
Art. 186. Înaintea începerii atacului subunităţilor de infanterie
motorizată se execută pregătirea de foc a atacului, iar pe timpul desfăşurării
ofensivei - susţinerea cu foc a atacului şi însoţirea cu foc a ofensivei
subunităţilor în adîncime.
Plutonul de infanterie motorizată pe maşini de luptă poate fi numit
pentru nimicirea mijloacelor de foc observate (descoperite) ale inamicului
prin tragere directă în timpul pregătirii de foc a atacului.
Art. 187. Atacul este o acţiune de luptă a trupelor realizată sub
forma înaintării spre inamic şi constă într-o deplasare fulgerătoare şi
neîncetată a subunităţilor de infanterie motorizată în dispozitiv de luptă
combinată cu focul intensiv al armamentului maşinilor de luptă, iar pe
măsura apropierii de inamic şi din alte tipuri de armament, în scopul
nimicirii inamicului, cuceririi terenului ocupat de acesta şi pătrunderii în
adîncimea dispozitivului său de apărare.
Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi în
adîncimea dispozitivului de luptă, subunităţile trebuie să combine cu
pricepere focul cu mişcarea, să manevreze punctele de sprijin şi mijloacele
de foc ale inamicului, trecînd cu repeziciune din dispozitiv de luptă în
dispozitiv premergător de luptă şi invers, şi menţinînd permanent
cooperarea; după caz, să treacă oportun de la acţiuni pe jos, la acţiuni pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) şi invers,
pentru a nu da posibilitatea inamicului să se retragă şi să organizeze noi
aliniamente de apărare.
Atacul executat cu succes creează condiţii pentru dezvoltarea
ofensivei, realizarea unor manevre decisive şi trecerea la urmărirea
inamicului.
Art. 188. Atacul poate să se execute cu infanteria pe jos sau
îmbarcată pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
În timpul atacului cu infanteria pe jos efectivul plutonului (grupei)
de infanterie motorizată acţionează în lanţ de trăgători.
După debarcarea efectivului plutonului (grupei) de infanterie moto-
rizată, în maşinile de luptă rămîn operatorii-ochitori (mitraliorii
blindatelor), şoferii şi locţiitorul comandantului de pluton, care susţin cu
foc din armamentul blindatelor lupta subunităţilor.
În timpul atacului, cînd acesta se execută pe maşini de luptă,
plutonul de infanterie motorizată, folosind cutele reliefului, acţionează în
linie de luptă.

88 din 253
 Apărarea

Plutonul de infanterie motorizată dotat cu automobile, atacă inamic-

ul, de regulă, pe jos. În cazul existenţei unui strat gros de zăpadă şi în alte
cazuri, infanteriştii pot ataca inamicul pe unele sectoare ca desant pe
maşinile blindate.
Art. 189. În funcţie de caracterul apărării inamicului şi terenului, de
înzestrarea şi situaţia concretă în care se găsesc trupele, subunităţile pot
executa ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul sau din mişcare.
Ofensiva împotriva apărării pregătite din timp se poate executa din
contact nemijlocit cu inamicul, uneori şi din mişcare; ofensiva împotriva
inamicului trecut în grabă la apărare se execută, de regulă, din mişcare.
Ofensiva din mişcare asigură realizarea surprinderii şi reduce
vulnerabilitatea forţelor şi mijloacelor proprii faţă de loviturile inamicului,
în primul rînd faţă de loviturile cu armele de nimicire în masă şi mijloacele
incendiare ale acestuia.
Art. 190. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă
atunci când acesta a avut timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un
dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje, precum şi în cazul în care
reţeaua de comunicaţii din adâncime către linia frontului este slab
dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea poziţiei
de plecare şi poate avea loc cu sau fără regruparea forţelor din contact cu
inamicul sau prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse din adâncime.
Art. 191. Pentru plecarea la ofensivă se folosesc tranşeele, şanţurile
şi locaşurile de tragere, şanţurile de comunicaţie şi adăpostirile existente
sau cele care se amenajează pe timpul pregătirii luptei. Poziţiile de plecare
la ofensivă se ocupă în ascuns şi, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă. Pe poziţia de plecare la ofensivă se organizează sistemul
de foc şi cooperarea, se maschează minuţios lucrările, respectîndu-se
regimul de luptă anterior ocupării acesteia, se iau măsuri pentru
respingerea acţiunilor ofensive şi încercărilor de infiltrare ale inamicului.
Art. 192. Poziţia de plecare la ofensivă a plutonului este fâşia de
teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu o adâncime variabilă, în
funcţie de dispozitivul adoptat, în medie de 100 – 150 m. Ea trebuie să
asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de
foc ale inamicului în special a celor nucleare, biologice, chimice,
incendiare şi să creeze condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.
La grupa de infanterie adâncimea poziţiei de plecare la ofensivă este
de la aliniamentul locaşurilor individuale până la locul poziţiei TAB sau
MLD, având valori de până la 100 m în adâncime şi 50 – 100 m de front.
Art. 193. Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de regulă, în
timpul nopţii, folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente.
89 din 253
 Capitolul II

Lucrările trebuie mascate până în zorii zilei. Când se trece la ofensivă din
apărare, cu sau fără regruparea forţelor, TAB sau MLD pleacă la atac, de
regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării.
Art. 194. Ocuparea poziţiei de plecare se face succesiv, începând
cu armamentul greu, astfel încât forţele să realizeze în ascuns dispozitivul
de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul stabilit.
Art. 195. Ofensiva (atacul) începe cu pregătirea de foc, care constă
în totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executată în mod unitar, prin
surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul producerii unor
pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloace, elementelor de conducere
şi sistemului de lovire prin foc al inamicului îndeosebi în sectorul de rupere
sau pătrundere în dispozitivul acestuia.
Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi
depinde de: procedeul de trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului;
misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie realizat; de
numărul gurilor de foc participante.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de
foc a atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor de
lovire.
În ultima parte a pregătirii de foc, militarii plutonului (grupei)
execută foc pentru nimicirea obiectivelor descoperite.
Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul trebuie dusă cu toată
fermitatea, iar inamicul trebuie nimicit atît pe timpul pregătirii de foc, cît şi
pe timpul atacului.
Art. 196. Ofensiva din mişcare constă în deplasarea subunităţilor
din raionul iniţial spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în
dispozitiv premergător de luptă şi de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor
acestuia trecute în grabă la apărare. Se execută cu succes, îndeosebi, cînd
pe timpul pregătirii de foc s-a reuşit să se scoată din luptă majoritatea
mijloacelor antitanc ale inamicului.
Art. 197. Ofensiva din mişcare la care participă plutonul se execută
în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări nepregătite sau
pregătite în grabă, cu scopul câştigării de timp în vederea exploatării unei
situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu succes;
acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei, surprinderea în acţiune
şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile inamicului şi se
bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale forţelor proprii;
timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la
nimicirea inamicului înainte ca acesta să poată să se concentreze sau să-şi

90 din 253
 Apărarea

îmbunătăţească sistemul defensiv; durata recunoaşterilor va fi extrem de

redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci când există
suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se
dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizare a inamicului.
Art. 198. Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se stabilesc:
raionul iniţial; itinerarul de deplasare; punctul iniţial;
aliniamente(puncte) de desfăşurare pe coloane; aliniamentul de
desfăşurare pentru atac şi cel de debarcare, precum şi aliniamentul de
siguranţă .
Art. 199. Raioanele iniţiale în vederea executării atacului sunt
utilizate pentru regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ
ale forţelor atacatoare care urmează să fie reorganizate pentru luptă şi (sau)
deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se dispun, pe cât posibil, în
afara bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor
de atac spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu
uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a posibilităţilor de
mascare.
În raionul iniţial, care poate fi situat la 20-40 km de aliniamentul de
contact, comandanţii dispun subunităţile în ascuns, de-a lungul şi în
apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi
mascare ale terenului (văi, rîpe, tufărişuri, păduri). În raion se amenajează
adăposturi şi adăpostiri pentru personal, tehnică militară şi materiale.
Art. 200. Itinerarele de deplasare sunt traseele urmate de forţele
proprii din raioanele iniţiale spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac.
Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată, desfăşurarea forţelor pe
subunităţi pe aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe aliniamentul
de atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau similară cu
cea avută la plecarea din raionul iniţial.
Art. 201. Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea simultaneităţii
atacului limitei dinainte a apărării se fixează:
a) punctul iniţial - la o depărtare faţă de raionul iniţial care să
asigure încolonarea unei subunităţi cu mijloacele primite în sprijin şi poate
fi 5 – 10 km;
b) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii – la
4-6 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
aruncătoarelor, tunurilor şi tancurilor care execută foc concentrat prin
trageri prin ochire directă;
c) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane – la
2-3 km faţă de limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii
91 din 253
 Capitolul II

mijloacelor antiblindate, mitralierelor, tunurilor şi tancurilor care execută

trageri prin ochire directă;
d) aliniamentul de atac se stabileşte cât mai aproape de limita
dinainte a apărării inamicului, de regulă, pînă la 600 m faţă de inamic; pe
acest aliniament subunităţile din eşalonul întîi trebuie să ajungă simultan
desfăşurate în dispozitiv de luptă;
e) aliniamentul de debarcare se stabileşte când se execută
ofensiva cu infanteria în dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie cât
mai aproape de aliniamentul de atac, ferit de observarea inamicului şi de
focul executat prin tragere prin ochire directă;
f) aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o distanţă variabilă
faţă de limita dinainte a apărării inamicului, pe care forţele nu au voie să-l
depăşească decât după terminarea pregătirii de foc al atacului şi trecerea la
sprijinul de foc al ofensivei;
Art. 202. Ora atacului (ora „C”), este ora atacului limitei dinainte
a apărării şi în raport cu care se organizează toate activităţile legate de
începerea ofensivei. Ora „C” se comunică de către comandantul
subunităţilor subordonate cu 1-2 ore înainte de începerea deplasării.
Art. 203. Deplasarea spre limita dinainte a apărării se execută în
cadrul eşalonului superior. Pentru asigurarea deplasării organizate şi
executarea simultană a atacului se va urmări trecerea la timp pe la punctul
iniţial şi aliniamentele de coordonare, desfăşurarea pe coloane de plutoane,
debarcarea de pe autovehicule şi realizarea dispozitivului de luptă cît mai
aproape de limita dinainte a apărării inamicului, folosindu-se acoperirile
din teren.
Art. 204. Când se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos, infanteria
debarcă din TAB sau MLD în locul stabilit, se deplasează prin salturi sub
sprijin reciproc de foc spre limita dinainte a apărării inamicului, timp în
care comandanţii precizează misiunile de luptă.
Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se apropie de limita dinainte
a apărării inamicului pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
Art. 205. Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial (de plecare) şi
se precizează pe timpul apropierii subunităţilor de limita dinainte a apărării
inamicului.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor, sur-
prinderea inamicului, vulnerabilitate redusă faţă de loviturile şi focul
acestuia.
Obiectivul de atac al subunităţilor se stabileşte în funcţie de tăria
apărării pe direcţia lor de acţiune şi de gradul de neutralizare a

92 din 253
 Apărarea

armamentului antitanc, fiind uneori mai adînc decît în ofensiva din contact
nemijlocit.
Art. 206. Manevra în ofensivă constă în deplasarea forţelor şi
mijloacelor proprii în scopul aplicării favorabile a puterii de luptă în timp şi
spaţiu pentru a obţine un avantaj în raport cu inamicul.
Printr-o manevră reuşită se obţine surprinderea şi dezorganizarea
inamicului, dezvoltarea succesului, amplificarea libertăţii de acţiune şi
protecţia forţelor proprii.
Art. 207. În ofensivă manevra de forţe şi mijloace ale plutonului
(grupei) se execută în scopul deplasării rapide şi organizate a grupelor
(militarilor) pentru crearea celei mai favorabile grupări pe direcţia de atac,
schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta, intensificarea atacului în
adâncime, învăluirea sau întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului
inamicului, încercuirea şi nimicirea lui în timp scurt.
Art. 208. Formele de manevră la care participă plutonul (grupa) în
ofensivă sunt: mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, atacul frontal,
învăluirea, întoarcerea, infiltrarea şi manevra pe verticală.
Mutarea efortului de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime
şi invers constă în deplasarea executată cu subunităţile din adâncimea
dispozitivului de luptă, cu tehnica militară şi uneori,o parte din forţele de
pe limita dinainte, pentru respingerea loviturilor executate de inamic,
dezvoltarea ofensivei pe direcţii pe care inamicul nu se aşteaptă.
Atacul frontal constă în producerea de pierderi cât mai mari
inamicului, prin ruperea apărării sale şi crearea de breşe în dispozitivul lui
de apărare, care să asigure în continuare libertatea de folosire a celorlalte
forme de manevră în scopul nimicirii pe părţi a acestuia şi dezvoltării în
ritm rapid a ofensivei; ea se execută, de regulă, atunci când apărarea
inamicului nu prezintă goluri şi flancuri descoperite şi există realizat un
raport de forţe favorabil forţelor proprii pe direcţiile principale de acţiune.
Când nu există posibilitatea de manevră asupra nici unui flanc al
inamicului, plutonul înaintează direct prin salturile succesive ale grupelor
(pe echipe sau toată grupa), sub sprijin reciproc de foc.
Învăluirea constă în combinarea acţiunilor frontale ale
subunităţilor proprii cu cele executate asupra unuia sau ambelor flancuri
ale dispozitivului inamicului, în vederea fracţionării şi nimicirii forţelor
sale. Între acţiunile frontale şi cele de flanc trebuie să existe cooperare şi
legătură de foc neîntrerupte.
Întoarcerea este forma de manevră prin care se angajează inamicul
de front cu o parte din subunităţile, în timp ce majoritatea forţelor şi
mijloacelor acţionează în flancul sau spatele dispozitivului acestuia, pe o
93 din 253
 Capitolul II

adâncime mai mare, cu scopul de a ataca forţele de angajare ulterioară sau

rezervele, intercepta comunicaţiile, silindu-l să ducă acţiuni de luptă şi în
alte direcţii decât pe direcţia frontului; între forţele care duc acţiuni frontale
şi cele care execută întoarcerea nu există legătură de foc; o atenţie
deosebită se acordă cooperării şi sprijinului de foc pentru nimicirea
inamicului încercuit; cele mai bune rezultate pot fi obţinute prin întoarcerea
ambelor flancuri ale dispozitivului inamicului.
Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei de întoarcere
fie în cadrul grupării de forţe care angajează inamicul de front, fie în cea
care acţionează în flancul sau spatele acestuia.
Infiltrarea se execută prin pătrunderea unor forţe în dispozitivul
inamicului, individual sau în grupuri mici sau pe deasupra, fără a fi
descoperite.
Scopurile infiltrării pot fi: atacarea inamicului în punctele slabe;
ocuparea punctelor importante din teren dispuse sau distrugerea unor
obiective vitale din adâncimea dispozitivului inamicului; obţinerea de
informaţii; pentru hărţuirea şi destabilizarea inamicului sau pentru atacarea
rezervelor acestuia.
Plutonul de infanterie participă la executarea infiltrării în cadrul
eşalonului superior şi îndeplineşte misiunile stabilite de către comandantul
acestuia .
Manevra pe verticală nu este specifică eşalonului pluton; ea se
execută când eşalonul superior dispune de resursă de aviaţie pentru
utilizarea forţelor aeromobile, în scopul de a favoriza acţiunile forţelor de
pe direcţiile principale; se foloseşte în mod frecvent, concomitent cu
celelalte forme de manevră.
Plutonul poate fi destinat să acţioneze în cadrul forţelor aeromobile
din cadrul eşalonului superior.
Art. 209. Plutonul (grupa) poate să desfăşoare acţiuni specifice
ofensivei: urmărirea, lupta de întîlnire, ieşirea din încercuire, cercetarea
prin luptă, atacul demonstrativ.
Art. 210. Urmărirea constă în înaintarea rapidă a forţelor proprii pe
direcţiile de retragere ale inamicului şi pe cele paralele cu acestea în scopul
de a-i intercepta căile de retragere, a-l nimici şi captura pe acesta.
Urmărirea poate fi de front, paralelă, din aer şi combinată; se adoptă
mai frecvent la începutul retragerii, pe timp de iarnă şi când reţeaua de
comunicaţii nu este dezvoltată.
Plutonul (grupa) de infanterie trece, de regulă, la urmărirea de front
sau paralelă a inamicului în cadrul eşalonului superior.

94 din 253
 Apărarea

Urmărirea de front constă în înaintarea rapidă a plutonului (grupei)

pe acelaşi itinerar pe care se retrage inamicul în scopul interzicerii
desprinderii acestuia de forţele proprii.
Plutonul (grupa) nimiceşte din mişcare sau ocoleşte subunităţile de
acoperire ale inamicului şi pătrunde cu repeziciune spre gruparea forţelor
principale pentru a îngreuna retragerea acestora şi a favoriza manevra de
învăluire şi întoarcere.
Urmărirea paralelă se realizează prin înaintarea rapidă a plutonului
(grupei) pe un itinerar paralel cu cel de retragere al inamicului în scopul:
devansării forţelor principale; ocupării unor aliniamente, treceri peste
cursuri de apă şi noduri de comunicaţie de pe direcţia de retragere a
acestuia; lovirii în flanc şi spate; încercuirii şi nimicirii, în cooperare cu
forţele care îl urmăresc în front.
Art. 211. Lupta de întâlnire poate să aibă loc în ofensivă, pe
timpul ducerii acţiunilor în adâncimea apărării inamicului.
Lupta de întâlnire se caracterizează prin: organizarea acţiunilor în
timp scurt şi din mişcare; adaptarea rapidă a dispozitivelor la situaţiile
create în scopul lovirii inamicului în flanc şi spate; manifestarea iniţiativei
şi prevederii la nivelul fiecărui comandant de subunitate; situaţii insuficient
de clare în momentul angajării luptei şi schimbări bruşte ale acestora; luptă
îndârjită şi eforturi deosebite pentru câştigarea de timp, cucerirea şi
păstrarea iniţiativei; desfăşurarea luptei în ritm rapid şi pe front larg, cu
angajarea succesivă a forţelor şi mijloacelor; posibilităţi mari de manevră;
existenţa flancurilor şi intervalelor descoperite.
Condiţiile de succes în lupta de întâlnire sunt: executarea
neîntreruptă a cercetării pentru descoperirea la timp a inamicului şi
devansarea acestuia în executarea focului; luarea în timp scurt a deciziei şi
transmiterea oportună a misiunilor de luptă; devansarea inamicului în
cucerirea aliniamentelor favorabile pentru desfăşurare, în executarea
manevrei şi în crearea din timp a unei grupări de forţe şi mijloace capabile
să nimicească forţele principale ale acestuia; alegerea celor mai eficiente
forme de manevră şi desfăşurarea rapidă a forţelor în vederea intrării
acestora în mod organizat în luptă, devansându-l pe inamic în executarea
atacului; mutarea rapidă a eforturilor pe direcţiile unde s-a realizat cel mai
important succes; ducerea unor acţiuni rapide, decisive şi coordonate a
forţelor în spaţiul terestru; manifestarea iniţiativei şi perseverenţei de către
toţi comandanţii pentru obţinerea victoriei.
Plutonul poate duce lupta de întâlnire independent ca pichet mobil
de cap sau în cadrul forţelor principale ale companiei.

95 din 253
 Capitolul II

Grupa de infanterie poate duce lupta de întâlnire independent ca

patrulă de siguranţă, în cadrul plutonului numit pichet mobil de cap sau în
cadrul forţelor principale ale companiei.
Pregătirea luptei de întâlnire se desfăşoară pe hartă, iar misiunile se
precizează pe timpul apropierii subunităţilor de aliniamentul de atac.
Lupta de întâlnire începe odată cu angajarea patrulei de siguranţă.
Patrula de siguranţă la întâlnirea cu elementele de cercetare ale inamicului
le nimiceşte cu repeziciune, după care continuă deplasarea. Când întâlneşte
forţe superioare ale inamicului, patrula de siguranţă ocupă un aliniament
favorabil pe un front larg, produce pierderi inamicului şi asigură condiţii
pentru desfăşurarea şi intrarea în luptă a pichetului mobil de cap.
Pichetul mobil de cap, sub acoperirea focului artileriei şi al patrulei
de siguranţă, folosind terenul se desfăşoară din mişcare în dispozitiv de
luptă, nimiceşte elementele de siguranţă ale inamicului şi pătrunde spre
forţele principale ale acestuia, le fixează de front asigurând desfăşurarea şi
manevra forţelor principale ale companiei.
Inamicul care a devansat plutonul în desfăşurare şi trece la ofensivă,
este oprit prin focul concentrat al tuturor mijloacelor de foc.
Dacă plutonul (grupa) se desfăşoară în acelaşi timp cu inamicul,
acesta îl atacă cu rapiditate şi hotărâre.
Când inamicul se retrage, plutonul (grupa) trece imediat la urmărirea
acestuia.
Art. 212. Ieşirea din încercuire se execută de către plutonul
(grupa) de infanterie în cadrul eşalonului superior dintr-un dispozitiv de
luptă adecvat, în vederea ruperii frontului încercuirii, nimicirii inamicului
de pe direcţia respectivă, creării unui culoar pentru scoaterea şi evacuarea
forţelor, mijloacelor şi realizării joncţiunii cu forţele proprii situate în afara
încercuirii.
Pentru ieşirea din încercuire se utilizează următoarele procedee:
ieşirea independentă prin acţiuni ofensive, din interiorul raionului spre
forţele proprii; acţiunea ofensivă executată în cooperare cu forţele din afara
încercuirii, care atacă concomitent din sens opus pe această direcţie cu
realizarea joncţiunii pe un aliniament de întâlnire stabilit; despresurarea
forţelor încercuite prin acţiuni ofensive, executate de pe teritoriul liber,
până în raionul forţelor încercuite.
De regulă, plutonul (grupa) este scos din încercuire de către alte
forţe.

96 din 253
 Apărarea

Art. 213. Cercetarea prin luptă se execută în scopul procurării de

date şi informaţii despre dispozitivul de luptă şi sistemul de lovire al
inamicului care nu au putut fi obţinute prin alte procedee de cercetare sau
acţiune, precum şi al verificării veridicităţii unor informaţii obţinute
anterior.
Cercetarea prin luptă se planifică şi se execută ca urmare a ordinului
eşalonului superior; ea poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul
sub presiune, prin cucerirea unor puncte decisive din teren.
Modul de pregătire şi desfăşurare a cercetării prin luptă este similar
acţiunii ofensive.
Art. 214. Atacul demonstrativ se execută la ordinul eşalonului
superior şi este o acţiune desfăşurată de către pluton pe o direcţie
secundară, în scopul inducerii în eroare a inamicului; el trebuie să fie
suficient de credibil pentru a obţine reacţia dorită din partea inamicului.
Atacul demonstrativ se desfăşoară fără a avea contact nemijlocit cu
forţele luptătoare ale inamicului, acţiunea constând, de regulă, în folosirea
focului şi fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii de
comunicaţii, precum şi a deplasării forţelor.
Pe timpul atacului demonstrativ plutonul (grupa) de infanterie
acţionează în cadrul eşalonului superior.

2. PLUTONUL ÎN OFENSIVĂ

Art. 215. Plutonul de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă,

de regulă, în cadrul eşalonului superior - în dispozitivul de luptă al
companiei, uneori acţionează independent - în rezerva batalionului, ca
patrulă de cercetare, ca grup de asalt.
Art. 216. Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă a plutonului
în ofensivă este variabilă în funcţie de varianta adoptată, fiind până la
300 m, rezultată din fronturile grupelor şi intervalele dintre acestea (până
la 50 m fiecare).
Când acţionează pe TAB sau MLD frontul de atac al plutonului este
de pînă la 300 m, rezultată din intervalele dintre autovehicule, care pot fi
până la 100 m.
Art. 217. Plutonului în ofensivă i se pot da ca întărire 1-2
mitraliere, 1-2 tunuri sau aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare

97 din 253
 Capitolul II

rachete) antitanc şi 1-2 echipe de aruncătoare de flăcări. Acestea se pot

dispune în intervalele dintre grupe, la flancurile plutonului sau înapoia
grupelor. Plutonul poate fi sprijinit de subunităţi de artilerie.
Art. 218. Dispozitivul de luptă al plutonului în ofensivă, cînd
acţionează pe jos, se compune din dispozitivele de luptă ale grupelor şi ale
mijloacelor de foc primite ca întărire. Plutonul atacă, de regulă, cu grupele
în linie. Uneori, ca urmare a unor manevre executate, plutonul poate adopta
dispozitivul de luptă eşalonat spre dreapta (stânga).
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ale plutonului se
deplasează înapoia grupelor din care fac parte de pe un aliniament pe altul,
astfel ca să poată sprijini atacul acestora prin foc executat cu mitralierele
(cu armamentul de pe maşinile de luptă), prin intervale, pe la flancuri şi pe
deasupra trupelor, atunci cînd terenul permite.
Dispozitivul plutonului cînd acţionează pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), se compune din linia maşinilor de luptă şi
mijloacelor date ca întărire, care acţionează în linie de luptă sau după
aceasta.
Dacă plutonul este înzestrat cu automobile, după debarcarea
militarilor, acestea se deplasează în raionul de adunare stabilit.
Cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă), precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul
poate acţiona în dispozitiv premergător de luptă (în linie de grupe în
coloană, eşalonat spre dreapta sau spre stânga).
Art. 219. Misiunea plutonului care acţionează în cadrul
companiei din eşalonul întîi al batalionului, constă în nimicirea
personalului şi tehnicii militare a inamicului din punctul de pe
limita dinainte a apărării acestuia.
Ulterior, atacînd pe direcţia indicată, plutonul, în cooperare cu
celelalte subunităţi, nimiceşte inamicul din adîncimea apărării.
Pe timpul dezvoltării ofensivei, plutonului i se precizează sau i
se dau noi misiuni de luptă.
Art. 220. Misiunea plutonului care acţionează în cadrul
companiei din eşalonul doi al batalionului, sau din rezervă se stabi-
leşte în funcţie de condiţiile concrete ale situaţiei şi poate consta
în: dezvoltarea ofensivei pe direcţia principală; participarea la res -
pingerea contraatacurilor inamicului; înlocuirea subunităţilor din
eşalonul întîi care au suferit pierderi mari; nimicirea inamicului
din punctele de sprijin rămase înapoia subunităţilor din eşalonul
întîi şi alte misiuni.
Misiunea plutonului care acţionează ca patrulă de cercetare
98 din 253
 Apărarea

constă în executarea cercetării inamicului şi terenului în fîşia de ofensivă a

batalionului. În acest caz depărtarea lui de subunităţile primului eşalon
poate pînă la 10 km.
Misiunea plutonului care acţionează ca grup de asalt constă în
cucerirea unor clădiri şi construcţii deosebit de rezistente pregătite pentru
apărare, în timpul ofensivei în oraş sau într-un raion fortificat. Pe lîngă
pluton în componenţa grupului de asalt pot fi incluse la fel aruncătoare de
mine, instalaţii de lansare rachete antitanc, aruncătoare de flăcări, precum
şi subunităţi de pioneri cu explozive.
Art. 221. Primind misiunea de luptă, comandantul de pluton
desfăşoară următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea primită;
- calculează şi planifică timpul la dispoziţie;
- analizează situaţia;
- ia hotărârea pe hartă;
- execută recunoaşterea împreună cu comandanţii de grupe şi
mijloacelor date ca întărire;
- dă ordinul de luptă;
- organizează cooperarea, asigurarea acţiunilor de luptă şi
conducerea;
Ulterior, pregăteşte efectivul, armamentul şi tehnica pentru luptă,
verifică pregătirea plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi, la
timpul stabilit, raportează despre aceasta comandantului de companie.
Art. 222. Hotărârea pentru lupta de ofensivă comandantul de pluton,
de obicei, o ia în timpul recunoaşterii, desfăşurate de comandantul superior.
În timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, iar dacă situaţia
permite şi în cazul ofensivei din mişcare, toate activităţile pentru
organizarea luptei se desfăşoară în teren. În cazul cînd situaţia nu permite
organizarea luptei în teren, comandantul de pluton ia hotărârea, dă ordinul
de luptă şi organizează cooperarea pe hartă (schemă pe macheta terenului).
În timpul executării recunoaşterii comandantul de pluton studiază
terenul, indică reperele şi precizează:
- traseul limitei dinaintea apărării inamicului şi amplasarea
mijloacelor de foc îndeosebi cele antitanc, locurile şi tipurile de baraje,
obstacole, precum şi ţintele care urmează a fi nimicite de mijloacele
comandantului superior;
- misiunile de luptă ale grupelor şi mijloacelor date ca
întărire;
- aliniamentele de trecere la atac şi de siguranţă;
99 din 253
 Capitolul II

- locurile culoarelor în baraje şi trecerilor peste obstacole şi

marcarea lor.
În timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul comandantul
de pluton, în afară de aceasta, precizează poziţia de plecare la ofensivă
(sectorul, tranşeea, şanţul), itinerarele de ieşire a transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă) la pluton, iar în timpul ofensivei din mişcare -
itinerarul de deplasare, aliniamentele de desfăşurare şi de debarcare.
La recunoaştere, de obicei, participă comandanţii de grupe, iar
uneori şi şoferii.
Dînd misiunea de luptă grupelor, comandantul de pluton în ordinul
de luptă indică:
- obiectivul de atac;
- direcţia de continuare a ofensivei;
- aliniamentul de trecere la atac.
În timpul atacului cu infanteria debarcată pe jos comandantul de
pluton mai indică: locurile de debarcare, iar locţiitorulul comandantului de
pluton, punînd-ui misiunea – indică ordinea de ducere a focului din maşina
de luptă şi locul lor în dispozitivul de luptă al plutonului; lunetistului -
ţintele pentru nimicire, modul executării focului şi locul în dispozitivul de
luptă al plutonului; puşcaşului sanitar - misiunea şi locul aflării.
Organizînd cooperarea, comandantul de pluton trebuie
- în timpul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul să indice:
ordinea ocupării poziţiilor de plecare la ofensivă (sectorului de tranşee,
şanţuri), ieşirea maşinilor de luptă şi ocuparea locurilor lor;
- în timpul ofensivei din mişcare să indice ordinea de deplasare
spre aliniamentul de trecere la atac, desfăşurării în dispozitivul de luptă,
ducerii focului din armele cu glonţ şi blindate; modul de deplasare în
timpul atacului, de executare a culoarelor în barajele genistice, inclusiv în
cele instalate cu mijloacele de minare de la distanţă;
- să coordoneze acţiunile grupelor între ele şi între mijloacele de
foc date ca întărire şi vecini;
- să indice ordinea ducerii focului asupra ţintelor aeriene şi
măsurilor de protecţie împotriva armelor de înaltă precizie ale inamicului;
- să indice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea
de acţiuni conform acestora.
În cazul atacului cu infanteria debarcată pe jos, comandantul de
pluton mai indică locurile de debarcare a efectivului şi modul de acţiuni al
maşinilor de luptă după debarcare.
Art. 223. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul plutonul o
începe de pe poziţia de plecare la ofensivă în dispozitivul de luptă creat

100 din 253

 Apărarea

anterior. Plutonul ocupă poziţia de plecare la ofensivă în timpul regrupării

din poziţia de apărare sau cu înlocuirea concomitentă a subunităţilor ce se
apără.
Plutonul de infanterie motorizată în timpul regrupării (înlocuirii) se
dispune pe poziţia de plecare la ofensivă a companiei: infanteriştii - în
prima tranşee, iar blindatele ocupă poziţii de tragere alături sau în spatele
grupelor sale la distanţa de până la 50 m. În caz că maşinile blindate nu
pot ocupa pe ascuns poziţii de tragere, alături de plutonul său la limita
dinainte, atunci ele împreună cu alte blindate ale plutoanelor companiei, pot
să se dispună pe poziţia de plecare la ofensivă a altor subunităţi cu care
cooperează.
Art. 224. Pe poziţia de plecare la ofensivă, în funcţie de caracterul
terenului, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun în
poziţii de tragere mascate sau înapoia adăpostirilor (în contrapante) în
măsură să sprijine în orice moment prin foc (din locurile de dispunere)
acţiunile plutonului.
Tunurile şi aruncătoarele de grenade (instalaţiile de lansare rachete)
antitanc primite ca întărire şi care au misiunea să execute trageri prin
ochire directă pe timpul pregătirii de foc se dispun în punctele de sprijin în
aşa fel încît să poată executa foc eficace. Pe poziţia de plecare la ofensivă
se amenajează poziţii de tragere pentru mitraliere, puşti mitraliere, tunuri şi
aruncătoare de grenade (instalaţii de lansare rachete) antitanc şi pentru
ceilalţi militari, precum şi nişe pentru muniţie şi adăposturi pentru
personal.
Aruncătoarele de flăcări se dispun în acoperirile din teren şi, la
ordinul comandantului de pluton, se folosesc pentru neutralizarea
inamicului dispus în locuri unde nu poate fi lovit cu celelalte categorii de
armament ale plutonului.
Comandantul de pluton organizează observarea şi sistemul de foc în
vederea trecerii la ofensivă şi respingerii unor eventuale atacuri ale
inamicului executate prin surprindere pe timpul pregătirii luptei şi ia
măsuri pentru completarea lucrărilor genistice, a muniţiei, hranei şi
materialelor necesare ducerii luptei.
Pentru procurarea de informaţii, pe timpul pregătirii luptei, la ordinul
comandantului de companie, plutonul poate fi destinat să execute
incursiuni sau atacuri limitate asupra unor obiective, care să provoace
panică şi derută sau dezorganizarea conducerii subunităţilor inamicului,
concomitent cu capturarea de armament, tehnică, documente şi luarea
prizonierilor.

101 din 253

 Capitolul II

Art. 225. În timpul pregătirii de foc a atacului plutonul nimiceşte

mijloacele de foc descoperite şi forţa vie a inamicului cu focul
armamentului din dotare.
Dacă pe timpul pregătirii de foc nu s-a reuşit să se scoată din luptă
mijloacele antitanc ale inamicului de pe limita dinainte a apărării se atacă
în dispozitiv de luptă pe jos.
Art. 226. Înainte de ora stabilită (ora „C“) tunurile destinate pentru
trageri prin ochire directă şi aruncătoarele de grenade (instalaţiile de
lansare a rachetelor) antitanc continuă să nimicească mijloacele de foc
antitanc şi mitralierele. Comandantul de pluton conduce focul
subordonaţilor, efectuează observările asupra ţintelor, care urmează să fie
nimicite şi neutralizate în timpul pregătirii de foc a atacului pe direcţia de
ofensivă a plutonului şi raportează comandantului de companie despre
rezultatele observărilor.
La ora stabilită, conform ordinului (semnalului) comandantului
superior, comandantul plutonului de infanterie motorizată în cazul atacului
pe jos dă comanda: “Pregătirea pentru atac”, şi apoi dă ordinul: “Pluton,
la atac – ÎNAINTE”, la care efectivul ţîşneşte din tranşee şi cu pas grăbit
sau alergător înaintează, atacînd inamicul în direcţia trecerilor prin baraje.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), mişcîndu-se după
grupele lor susţin cu foc atacul efectivului plutonului.
În cazul atacului pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă),
îmbarcarea efectivului se efectuiază în timpul pregătirii de foc a atacului pe
poziţia de plecare la ofensivă. Blindatele, la comanda (semnalul)
comandantului de pluton, se apropie în ascuns de grupele sale, folosind
cutele reliefului şi ajungînd la grupe, se opresc. Efectivul la comanda
comandantului plutonului: “Pluton - la maşini”, “Pe locuri” repede
efectuează îmbarcarea în maşini şi se pregăteşte pentru ducerea focului din
mers, iar odată cu trecerea la atac, deschide foc.
Cu trecerea la atac a grupelor, comandantul de pluton precizează
situaţia inamicului, iar în caz de necesitate - misiunea de luptă a grupelor şi
ordinea trecerii prin baraje.
Art. 227. Trecerea barajelor în faţa limitei dinainte a apărării
inamicului se efectuează sub acoperirea focului artileriei, precum şi cu
susţinerea reciprocă a focului blindatelor şi armelor cu glonţ.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trec prin
barajele genistice ale inamicului în dispozitiv de luptă pe direcţiile lor - în
ordinea stabilită prin culoarul executat. Pentru fiecare pluton se execută, de
regulă cîte un culoar.

102 din 253

 Apărarea

Cînd atacul se execută pe jos, fără transportoare amfibii blindate

(maşini de luptă), plutonul înaintează către limita dinainte a apărării
inamicului prin salturi, combinînd focul cu mişcarea. În funcţie de distanţă
şi intensitatea focului inamicului salturile se execută cu tot plutonul, pe
grupe, pe grupuri de militari sau om cu om; prin culoar se trece cu grupele
succesiv şi sub sprijinul reciproc de foc.
Efectivul plutonului, care atacă inamicul pe jos, trece cîmpul minat
pe urmele maşinilor de luptă sau prin culoarele executate. Odată cu
apropierea efectivului de barajele genistice, la comanda comandantului de
pluton: “Pluton, în direcţia obiectivului cutare, în coloană cîte doi,
direcţional grupa întîi, prin culoar, fuga MARŞ” sau “Pluton, după
mine în coloană cîte doi, prin culoar, fuga MARŞ” grupele în ordinea
stabilită ocupă din mers locurile în coloana plutonului. În acest timp,
blindatele cu foc din opriri scurte nimicesc mijloacele de foc ale inamicu-
lui, care împiedică trecerea prin baraje a efectivului. Ele trec barajele după
coloana plutonului.
Plutonul trece prin culoar în pas alergător, de regulă, în coloană cîte
doi, cu intervalele mărite atît cît permite lărgimea culoarului.
Cîmpul minat prin surprindere de mijloacele de minare la distantă,
pe direcţia deplasării (atacului) plutonului se trec prin culoare, de obicei, în
coloana plutonului. Maşinile de luptă, care se află pe aliniamentul de luptă
şi au rămas pe teren minat, se deplasează spre culoarul executat prin căile
deminate de efectivul grupelor cu utilizarea complexelor de deminare din
dotare şi a altor metode.
Art. 228. După trecerea prin culoar plutonul, la comanda
comandantului de pluton “Pluton, în direcţia obiectivului cutare - pentru
luptă, ÎNAINTE” sau “Pluton, după mine, pentru luptă, ÎNAINTE”,
reia dispozitivul de luptă, atacă cu hotărîre, trăgînd din mers cu scurte opriri
şi înaintează cu impetuozitate. Apropiindu-se de tranşeea inamicului la
30-25 m, la comanda comandantului de pluton “Pluton, PREGĂTIŢI
GRENADELE”, efectivul pregăteşte grenadele pentru luptă, iar la
comanda “Pluton, cu grenade – FOC” efectivul aruncă grenadele asupra
inamicului şi la ora stabilită “C”, cu strigăte de “URA”, asaltează limita
dinainte a apărării inamicului, nimicindu-1 cu foc la gura ţevii şi cu
baioneta, continuîndu-şi apoi atacul în direcţia indicată.
Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului grupele şi
mijloacele de foc primite ca întărire execută foc asupra personalului şi
mijloacelor de foc ale inamicului, îndeosebi asupra celor antitanc.
Împotriva tancurilor şi a celorlalte mijloace blindate se foloseşte
focul mijloacelor destinate în acest scop (rachete antitanc dirijate, artileria
103 din 253
 Capitolul II

antitanc, aruncătoare de grenade antitanc), precum şi lupta apropiată dusă

cu mijloacele de orbire, imobilizare şi distrugere.
Maşinile de luptă, după trecerea barajelor prin culoare îşi ajung din
urmă subunităţile şi le susţin cu focul armamentului lor, acţionînd în
spatele lanţului de trăgători a subunităţilor sale.
Art. 229. Dacă apărarea pregătită în grabă sau din timp este puternic
neutralizată şi au fost scoase din luptă majoritatea mijloacelor antitanc ale
inamicului plutonul poate ataca îmbarcat pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă).
Ajungînd pe aliniamentul de atac plutonul se desfăşoară pentru luptă
şi trece cu hotărîre la atac. Comandantul de pluton precizează misiunile
grupelor pe timpul apropierii de limita dinainte a apărării inamicului.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) nimicesc servanţii
mijloacelor antitanc ale inamicului şi infanteria din tranşee (şanţuri de
tragere). Concomitent cu focul executat cu mitralierele de pe
transportoarele amfibii blindate (cu armamentul de pe maşinile de luptă)
deschid focul şi grupele de infanterie din interiorul acestora, trăgînd cu
armamentul individual prin orificiile din pereţii laterali ai cutiei blindate.
Plutonul de infanterie motorizată, în timpul atacului pe maşini de
luptă, după trecerea barajelor genistice urmînd exploziile obuzelor artileriei
sale, la timpul stabilit “C” pătrunde fulgerător la limita dinainte a apărării
inamicului, nimiceşte mijloacele lui de foc, în primul rînd mijloacele
antitanc şi folosind rezultatele nimicirii cu foc, repede şi fără opriri
înaintează în adîncime.
Depărtarea care asigură securitatea faţă de exploziile obuzelor
propriei artilerii este: pentru transportoarele amfibii blindate (maşinile
de luptă a desantului) – 300 m, pentru efectivul care atacă inamicul pe
jos – 400 m.
Art. 230. Cînd apărarea prezintă flancuri descoperite, goluri sau
intervale mari plutonul poate să fie destinat să se infiltreze în flancul şi
spatele punctului de sprijin din adîncimea apărării inamicului şi împreună
cu subunităţile care atacă de front să-1 încercuiască şi să-1 nimicească în
timp scurt.
Infiltrarea se execută la ordin, de regulă, fără pregătire de foc, în
ascuns, înaintea atacului subunităţilor care acţionează de front.
Plutonul ajuns în flancul sau în spatele inamicului atacă prin
surprindere, producînd panică şi derută în rîndurile acestuia, îi
dezorganizează sistemul de foc, obligîndu-1 să lupte în condiţii ne-
favorabile, creînd astfel premise pentru încercuirea şi nimicirea lui în
cooperare cu subunităţile care acţionează de front.

104 din 253

 Apărarea

Art. 231. Pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncimea apărării

inamicului plutonul nimiceşte rezistenţele acestuia prin foc, cu grenade de
mînă, prin atac impetuos executat în flanc şi spate. Pentru obţinerea
succesului în lupta ofensivă comandantul de pluton este obligat să
folosească judicios aruncătoarele de grenade (instalaţiile de lansare
rachete) antitanc, alte mijloace de foc, obstacolele naturale şi barajele şi să
execute cu eficacitate focul împotriva infanteriei în scopul separării
acesteia de tancuri şi de alte mijloace blindate care contraatacă. Plutonul
trebuie să treacă cu repeziciune de la acţiunile pe jos la cele pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), să combine focul cu
mişcarea şi manevra, să menţină cooperarea cu subunităţile vecine, tunurile
şi aruncătoarele.
Mitralierele, celelalte mijloace primite ca întărire şi armamentul de
pe transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) nimicesc
(neutralizează) cu foc executat din opriri scurte obiectivele care împiedică
înaintarea plutonului. Servanţii la aruncătoarele de flăcări, date ca întărire
plutonului, înaintînd în dispozitivele de luptă ale plutonului, nimicesc
inamicul în tranşee, căile de comunicaţii şi alte fortificaţii.
Grupurile izolate ale inamicului, mijloacele de foc care opun
rezistenţă se nimicesc prin foc şi atacuri repezi în flanc şi spate. Pentru
nimicirea acestora se destină grupe sau echipe de militari care manevrează
în scurt şi folosesc cu îndemînare grenadele defensive cutele terenului,
intervalele în dispozitivele de luptă sau flancurile deschise ale inamicului;
în scopul mascării se pot utiliza aerosoli (fumuri)..
Întîrzierea şi rămînerea în urmă a subunităţilor vecine nu trebuie să
micşoreze ritmul de atac al plutonului.
Înaintarea cu succes chiar a unei grupe sau grup de militari trebuie
sprijinită imediat prin focul şi atacul întregului pluton.
Prin raionul bătut cu foc de artileria inamicului plutonul trebuie să
treacă cît mai repede, folosind adăpostirile din teren şi gropile de obuz.
Cînd apărarea inamicului a fost dezorganizată plutonul se îmbarcă
repede pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) şi dezvoltă
ofensiva în adîncime, acordînd atenţie cercetării inamicului şi terenului
îndeosebi la flancuri.
Descoperind mijloace de atac NBC sau instalaţii de rachete antitanc
dirijate, la ordin, plutonul foloseşte căile de acces ascunse, se apropie cu
repeziciune de acestea şi le nimiceşte prin foc concentrat.
Plutonul ocoleşte barajele de mine, abatizele şi alte porţiuni de teren
greu accesibil întîlnit în adîncime sau le trece prin culoarele realizate în
acest scop.
105 din 253
 Capitolul II

Barajele genistico - chimice (de fugase chimice) se ocolesc sau se

trec prin culoarele create, folosind mijloacele de protecţie individuală.
Plutonul trece porţiunile de teren contaminat, de regulă, pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), folosind mijloacele de
protecţie individuale sau ocoleşte aceste raioane pe direcţia indicată de
comandantul de companie.
În porţiunile de teren greu accesibil plutonul debarcă şi înaintează
sub acoperirea focului executat cu armamentul de pe transportoarele
amfibii blindate (maşinile de luptă).
Art. 232. Inamicul care contraatacă se nimiceşte (neutralizează) din
mişcare sau de pe loc cu focul tuturor mijloacelor, cu grenade, iar ulterior
plutonul reia atacul cu hotărîre, în cooperare cu subunităţile vecine.
Tancurile care sprijină contraatacul se nimicesc cu focul mijloacelor
antitanc, cu grenade de mînă antitanc şi prin acţiunea militarilor
(luptătorilor) instruiţi special.
Dacă plutonul nu a fost contraatacat trebuie să înainteze cît mai
repede pentru a ieşi în flancul şi spatele inamicului care contraatacă
subunităţile vecine.
Art. 233. Cînd inamicul începe să se retragă plutonul trece imediat
la urmărire, fără a-i permite să rupă lupta, iar comandantul raportează
imediat comandantului de companie.
Folosind cu pricepere avantajele terenului plutonul iese în ascuns pe
căile de retragere ale inamicului, îl loveşte în flanc sau în spate şi îi
produce pierderi.
Plutonul urmăreşte inamicul, iniţial pe jos, în dispozitiv de luptă,
apoi premergător de luptă sau în coloană, acţionînd pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă).
Art. 234. În ofensivă plutonul poate primi misiunea să treacă
temporar la apărare pentru respingerea unui contraatac sau consolidarea
unui obiectiv cucerit. În acest scop se deplasează repede pe aliniamentul
stabilit şi organizează în grabă apărarea. Comandantul de pluton trebuie să
acorde o atenţie deosebită organizării apărării antitanc, folosind mijloacele
de foc antitanc primite ca întărire, precum şi obstacolele şi barajele
realizate cu materiale din zonă.
Art. 235. Plutonul din rezerva batalionului înaintează în dispozitiv
de marş, prin salturi din acoperire în acoperire, pe direcţia şi la distanţa
ordonată, de regulă, la 1,5 - 2 km înapoia eşalonului întîi, fiind în măsură
să nimicească rezistenţele inamicului rămase înapoia acestuia sau să
execute alte misiuni.

106 din 253

 Apărarea

Primind misiunea, comandantul plutonului de infanterie motorizată

pune din mişcare misiuni grupelor. Totodată, el indică în teren poziţia
inamicului şi locul amplasării mijloacelor lui de foc, aliniamentul intrării în
luptă, obiectivul de atac şi direcţia de continuare a ofensivei. La apropierea
de aliniamentul indicat plutonul se desfăşoară în dispozitiv de luptă şi
fulgerător atacă inamicul.
Art. 236. În timpul atacului pe jos, comandantul plutonului de
infanterie motorizată se debarcă şi se deplasează în urma lanţului de
trăgători la distanţa de pînă la 50 m într-un loc, care ar asigura cea mai
bună observare a acţiunilor plutonului şi conducerea acestuia. Conducerea
focului şi deplasării blindatelor comandantul de pluton o efectuează prin
locţiitorul său.
Comandantul de pluton pe timpul luptei nu permite îngrămădirea
grupelor, menţine direcţia de atac ce i s-a indicat, conduce deplasarea
mijloacelor de foc primite ca întărire şi menţine cooperarea neîntreruptă cu
ele.
Art. 237. În timpul ofensivei din mişcare, plutonul de infanterie
motorizată în perioada pregătirii de foc a atacului se deplasează spre
aliniamentul de trecere la atac în coloana companiei.
Dacă comandantul de companie a indicat punctul desfăşurării pe
coloane de plutoane, atunci plutoanele după trecerea lui de sine stătător cu
viteză maximă admisibilă ies pe direcţiile lor. Apropiindu-se de
aliniamentul de trecere la atac, plutoanele, la ordinul comandantului, cu foc
din mişcare continuă înaintarea spre limita dinainte a apărării inamicului. În
acelaşi timp, plutonul nimiceşte mijloacele de foc ale inamicului, în primul
rînd cele antitanc, fără a-1 lăsa pe inamic să izoleze efectivul de blindate.
În timpul atacului cu infanteria debarcată pe jos comandantul de
pluton de infanterie motorizată, la apropierea de aliniamentul de debarcare
indicat, dă comanda “Pluton, pregătirea pentru debarcare”, iar
comandanţii de grupe o dublează. La această comandă, efectivul pune
armele la siguranţă, le scoate din crenele şi se pregătesc pentru debarcare.
Ieşind la aliniamentul de debarcare, la comanda comandantului de
pluton “Pluton - LA MAŞINI” şoferii maşinilor de luptă micşorează
viteza vehiculelor sau, folosind adăpostirile existente, fac o scurtă oprire.
Grupele, la comanda comandanţilor săi “La maşini”, se debarcă în grabă
din maşini, iar la comanda “Grupă, spre obiectivul cutare pentru luptă,
ÎNAINTE” se desfăşoară în lanţ de trăgători şi, executînd foc intens din
mers, cu pas grăbit sau alergător continuă înaintarea spre limita dinainte a
apărării inamicului.

107 din 253

 Capitolul II

Atacul limitei dinainte a apărării inamicului şi dezvoltarea ofensivei

în adîncime plutonul le efectuează în aceeaşi ordine, ca şi în cazul ofensivei
din contact nemijlocit cu acesta.

3. GRUPA ÎN OFENSIVĂ

Art. 238. Grupa de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă, de

regulă, în cadrul eşalonului superior – în dispozitivul de luptă al plutonului.
Uneori acţionează independent ca patrulă de siguranţă pe timpul urmăririi
sau luptei de întâlnire.
Art. 239. Obiectivul de atac al grupei constă în nimicirea
personalului şi distrugerea mijloacelor de foc ale inamicului de pe direcţia
sa de atac.
Art. 240. Dispozitivul de luptă al grupei de infanterie motorizată pe
jos este constituit din lanţul de trăgători şi maşina de luptă.
Grupa atacă în dispozitiv de luptă pe jos sau pe transportorul
amfibiu blindat (maşina de luptă).
Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) acţionează în
spatele lanţului de trăgători a grupei, la unul din flancuri sau nemijlocit în
linia lanţului de trăgători.
În timpul atacului pe jos, comandantul de grupă se debarcă şi se
deplasează în lanţul de trăgători.
Pentru a micşora vulnerabilitatea faţă de focul inamicului şi a folosi
terenul cît mai judicios, militarii trebuie să plece la atac cu repeziciune spre
înainte şi, ulterior, să se deplaseze spre stînga şi dreapta fără a schimba însă
direcţia de acţiune a grupei, menţinînd intervalele şi nestînjenind acţiunile
militarilor vecini.
Art. 241. Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în ofensivă
este variabilă în funcţie de varianta adoptată, fiind de pînă la 50 m,
rezultată din intervalele de 6-8 m (8- 12 paşi) dintre militari.
Art. 242. Primind misiunea de luptă, comandantul de grupă
organizează ofensiva.
În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:
- reperele;
- componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului,
traseul limitei dinainte a apărării şi locurile de amplasare a mijloacelor de
foc ale acestuia;

108 din 253

 Apărarea

- misiunea plutonului şi a grupei (obiectivul de atac şi direcţia de

continuare a ofensivei);
- misiunile vecinilor şi ordinea folosirii focului de artilerie şi a
altor mijloace de foc;
- misiunile efectivului:
 pentru tot efectivul: locul şi modul de debarcare, locul
fiecărui soldat în lanţul de trăgători al grupei, ordinea de
trecere a barajelor şi obstacolelor;
 ochitorului operator la MLD (trăgătorului cu mitralierele de
pe TAB), mitraliorului şi trăgătorului cu armamentul de
grenade antitanc, iar în caz de necesitate şi restului
efectivului: ţintele pentru nimicire şi modul de executare a
focului;
 mecanicului conductor la MLD (şoferul TAB): direcţia şi
modul de deplasare pe timpul atacului, ordinea de trecere a
barajelor şi obstacolelor;
- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de
acţiuni la ele;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru ofensivă şi locţiitorul.
Comandantul de grupă dă ordinul de luptă în teren, iar în cazul cînd
situaţia nu permite acest lucru - pe schemă (la macheta terenului) şi
precizează misiunea de luptă în teren în timpul deplasării spre aliniamentul
de trecere la atac sau odată cu începerea atacului.
La atacul din mişcare sau în alte situaţii, cînd nu există timp
suficient pentru darea ordinului de luptă complet, comandantul de grupă dă
subordonaţilor datele strict necesare pentru îndeplinirea misiunii de luptă
(obiectivul, direcţia de atac) a plutonului şi grupei, misiunile grupelor
vecine şi semnalele de conducere.
Art. 243. Pînă la începutul ofensivei grupa ocupă în ascuns poziţia
de plecare sau locul indicat de comandantul de pluton. Pe poziţia de plecare
efectivul grupei de infanterie motorizată, de obicei, se află în tranşee, iar
transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) – pe poziţia de tragere
alături de tranşee sau în adîncimea raionului iniţial, împreună cu alte
maşini ale plutonului.
Ocupînd poziţia de plecare (locul indicat) grupa se pregăteşte pentru
respingerea atacului posibil al inamicului (se dispune în teren).
Art. 244. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul grupa o
începe de pe poziţia de plecare la ofensivă (din tranşee, şanţ).

109 din 253

 Capitolul II

Odată cu începerea pregătirii de foc a atacului, comandantul de

grupă duce observările asupra obiectivului de atac şi raportează comandan-
tului de pluton despre tot ce a fost descoperit la inamic, precum şi despre
rezultatele după executarea focului de artilerie proprie şi altor mijloace de
foc. Grupa nimiceşte cu focul armamentului din dotare mitralierele,
aruncătoarele de grenade şi alte mijloace de foc descoperite, precum şi
forţa vie a inamicului.
Art. 245. Pe poziţia de plecare, la comanda (semnalul)
comandantului de grupă „PREGĂTIREA PENTRU ATAC”, militarii
pun baionetele la arme, le încarcă şi pregătesc grenadele. La comanda
(semnalul) „Grupă la atac – ÎNAINTE”, militarii ţîşnesc din tranşee
(şanţul de tragere) şi înaintează în dispozitiv de luptă în lanţ de trăgători, în
pas viu sau pas alergător, executînd foc asupra inamicului şi continuînd
ofensiva în adîncime.
Grupa se deplasează fără oprire. Cînd se acţionează pe jos, militarii
execută foc din mers cu scurte opriri în picioare sau în genunchi, în primul
rînd asupra mijloacelor antitanc.
Comandantul de grupă, aflîndu-se în mijlocul lanţului de trăgători,
precizează din mers obiectivul de atac, modul de trecere prin baraje şi pune
(precizează) misiunile pentru mitraliori, agheistului şi trăgătorilor.
Cîmpurile de mine grupa le trece, de regulă prin culoarul din baraj
în componenţa plutonului sau independent, în pas alergător (fugă), în
coloană cîte unu (doi) sau pe transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă). La trecerea prin culoarul din barajul genistico - chimic (de fugase
chimice) militarii trebuie să folosească mijloacele de protecţie individuală.
Odată cu apropierea de cîmpul de mine, la comanda comandantului
de pluton sau de sinestătător, comandantul de grupă dă comanda: „Grupă,
după mine în coloană cîte unu (cîte doi), prin culoar, fuga MARŞ”. La
această comandă mitraliorul se deplasează înainte spre culoar şi cu foc
acoperă deplasarea grupei, iar restul efectiv se restructurează în coloană şi
printr-un salt, sub acoperirea focului maşinii de luptă, trec cîmpul de mine.
Cînd se acţionează pe transportorul amfibiu blindat (maşina de
luptă), se trage cu armamentul de pe acesta, iar cu armamentul din
înzestrarea militarilor - prin orificiile din pereţii laterali ai cutiei blindate.
După trecerea prin culoar grupa, cînd acţionează pe jos, reia
dispozitivul de luptă în lanţ de trăgători şi continuă atacul cu impetuozitate
pe direcţia obiectivului său. Cînd s-au apropiat la 30-25 m de inamic,
comandantul de grupă dă comanda: „Grupă cu grenade, FOC”. La
această comandă militarii, aruncînd grenadele de mînă, asaltează în fugă,
cu strigăte de „URA”, poziţia inamicului. Prin foc la distanţă apropiată şi

110 din 253

 Apărarea

lupta corp la corp militarii nimicesc inamicul fără a se opri în tranşeele şi

locaşurile lui de tragere, cuceresc obiectivul de atac, după care, dacă
inamicul nu opune rezistenţă puternică, se îmbarcă în transportorul amfibiu
blindat (maşina de luptă) şi continuă înaintarea pe direcţia ordonată.
Folosind cu pricepere acoperirile şi porţiunile accidentate din teren,
acţionînd pe jos sau pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă),
grupa iese repede în flancul sau în spatele mijloacelor de foc sau a
grupurilor inamicului care opun rezistenţă, le nimiceşte prin foc, cu
grenade, precum şi prin lupta corp la corp.
Cînd atacă pe jos, grupa înaintează către limita dinainte a apărării
inamicului prin salturi, combinînd focul cu mişcarea. În funcţie de
intensitatea focului inamicului salturile se execută cu toată grupa, pe
grupuri de militari sau om cu om. Înaintarea cu succes, chiar numai a unui
soldat sau transportor amfibiu blindat (maşină de luptă), trebuie sprijinită
imediat de ceilalţi militari, de grupă şi pluton. Fiecare militar trebuie să
fie animat de hotărîrea de a se apropia cît mai repede de inamic şi de
a-1 nimici.
Art. 246. Nimicind inamicul, grupa, fără a se reţine, se deplasează
înainte, pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului, la comanda (semnalul)
comandantului de pluton, efectivul grupei se îmbarcă în maşina de luptă şi
continuă ofensiva pe direcţia indicată.
Cînd atacul se execută cu maşini blindate, îmbarcarea efectivului se
efectuează la apropierea maşinilor blindate de poziţia de plecare la
ofensivă. Grupa de infanterie motorizată, la comanda comandantului
“La maşini”, “Pe locuri”, efectuează repede îmbarcarea, se pregăteşte
pentru ducerea focului din mişcare şi atacă inamicul.
Art. 247. În timpul ofensivei în adîncimea apărării inamicului,
grupa, fără să se abată de la direcţia ofensivei şi folosind cutele reliefului,
iese în flanc sau spatele inamicului şi printr-un atac hotărît îl nimiceşte.
Deplasările grupei se efectuează la comenzile comandantului de pluton. Pe
unele sectoare metoda de deplasare (cu pas grăbit, alergător, prin salturi,
tîrîş) este determinată de comandantul de grupă în funcţie de relieful te-
renului şi intensitatea focului inamicului. El trebuie să urmărească ca
subordonaţii să se deplaseze repede înainte, să folosească cu iscusinţă
terenul şi să menţină direcţia indicată. Grupa trage din mers şi din opriri, iar
comandantul grupei, mai ales a acelei care acţionează fără blindat, este
obligat să stabilească o astfel de ordine de deplasare şi ducere a focului,
încît să nu se oprească mişcarea grupei în general; mitraliorul şi o parte din
trăgători duc focul, iar ceilalţi se mişcă înainte apoi soldaţii care s-au
deplasat înainte deschid focul, asigurînd deplasarea celor rămaşi în urmă.
111 din 253
 Capitolul II

În adîncimea apărării inamicului grupa atacă fără oprire, alternînd

acţiunile pe jos, cu cele pe transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă).
Prin porţiunile de teren bătut cu foc de artileria inamicului grupa trece prin
salturi repezi, folosind gropile proiectilelor şi alte adăpostiri.
Mijloacele de foc ale inamicului care împiedică înaintarea se
nimicesc cu focul concentrat al grupei şi prin manevre executate în scurt de
către grupuri mici de militari pentru apropierea în ascuns de acestea şi
nimicirea lor cu grenade.
Mijloacele blindate ale inamicului se nimicesc cu focul artileriei,
mijloacelor antitanc şi de către militarii instruiţi special. Porţiunile de teren
contaminat radioactiv sau chimic se ocolesc sau se trec cît mai repede,
folosindu-se mijloacele de protecţie individuală, militarii acţionînd pe jos
sau pe transportor amfibiu blindat (maşină de luptă).
Art. 248. Cînd grupa primeşte misiunea de a nimici inamicul
rămas în poziţiile cucerite de trupele proprii, comandantul grupei
organizează soldaţii în două grupuri.
Un grup se deplasează prin tranşee şi nimiceşte inamicul cu grenade,
foc executat la distanţă apropiată şi lupta corp la corp; barajele întîlnite
(capre şi arici de sîrmă ghimpată) se aruncă afară din tranşee, iar dacă sînt
minate se distrug.
Comandantul grupei cu cel de-al doilea grup rămîne în afara tranşeei
şi menţinînd legătura de vedere cu grupul care se deplasează prin tranşee,
curăţă cu foc drumul acestuia, nimiceşte inamicul din afara tranşeei şi
interzice căile de retragere.
Dacă este necesar, în tranşee intră toată grupa, rămînînd în afara
acesteia un militar observator care îi face siguranţa.
Art. 249. Descoperind retragerea inamicului, comandantul de grupă
raportează despre aceasta comandantului de pluton, imediat urmăreşte ina-
micul şi-1 nimiceşte cu foc din toate mijloacele din dotare.
Misiunea grupei de infanterie când acţionează pentru urmărirea
inamicului este de a-i devansa forţele principale, a ocupa un aliniament,
nod de comunicaţie de pe direcţia de retragere a acestuia, pentru a-l lovi în
flanc şi spate, a participa la încercuirea şi nimicirea lui în cooperare cu
forţele care urmăresc din front.
Art. 250. Comandantul de grupă, acţionînd în lanţul de trăgători
al grupei, conduce focul şi deplasarea acesteia prin comenzi date cu vocea.
Cu cartuşe de semnalizare şi gloanţe trasoare indică transportorului amfibiu
blindat (maşinii de luptă) ţintele, care împiedică deplasarea grupei.
Art. 251. Cînd atacul se execută din mişcare, după desfăşurarea
plutonului în dispozitiv de luptă, comandantul conduce grupa în atac pe

112 din 253

 Apărarea

direcţia ordonată, precizează ochitorului operator (trăgătorului cu mitraliere

de pe TAB) şi mecanicului conductor (şoferului TAB) obiectivul de atac
(ţintele), direcţia de continuare a ofensivei (direcţia ofensivei), locul şi
numărul culoarului în barajele genistice şi conduce focul grupei.
Art. 252. În timpul atacului pe maşina blindată grupa, după desfăşu-
rarea plutonului în dispozitivul de luptă, îşi continuă mişcarea spre limita
dinainte a apărării inamicului, nimicind mijloacele de foc antitanc şi alte
mijloace care nu au fost nimicite cu foc din armele instalate pe maşini şi
din armele cu glonţ prin crenele (sau pe deasupra bordului).
În timpul atacului pe jos cu ieşirea transportorului amfibiu blindat
(MLD), la locul stabilit de debarcare a grupei, la comanda comandantului
său “La maşină” repede iese din maşină şi la comanda “Grupă - în
direcţia obiectivului cutare, direcţional – soldat cutare - PENTRU
LUPTĂ, ÎNAINTE” sau “Grupă, după mine - PENTRU LUPTĂ”, se
desfăşoară în lanţ de trăgători şi cu pas grăbit sau alergător, executînd foc
intens din mers, continuă atacul.
Atacul limitei dinainte a inamicului şi dezvoltarea ofensivei în
adîncime grupa o efectuează în aceeaşi ordine, ca şi în timpul ofensivei din
contact nemijlocit cu inamicul.

4. OFENSIVA ÎN CONDIŢII DEOSEBITE

Art. 253. OFENSIVA PE TIMP DE NOAPTE. Acţiunile de luptă

pe timp de noapte ale plutonului (grupei) sînt deosebit de frecvente.
Ofensiva pe timp de noapte se execută ca o continuare a .acţiunilor din
timpul zilei sau după o întrerupere a acestora, de regulă, din contact
nemijlocit cu inamicul. În cel de-al doilea caz, pentru realizarea
surprinderii, plutonul (grupa) poate ataca fără pregătire de foc, fără
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), respectînd cu stricteţe
măsurile de mascare; pînă la atacul limitei dinainte sînt interzise con-
vorbirile radio, staţiile rămînînd pe recepţie, iar aparatura de vedere pe
timp de noapte se foloseşte numai la ordinul eşalonului superior.
Pregătirea pentru acţiunile pe timp de noapte se execută, de regulă,
pe timp de lumină. În afară de problemele obişnuite comandantul de pluton
(grupă) dînd misiunea mai indică : reperele vizibile pe întuneric, direcţia de
ofensivă după azimut şi grupa (militarul) numită direcţional; modul, de
113 din 253
 Capitolul II

folosire a armamentului şi mijloacelor de iluminare a terenului;

aliniamentele de deschidere şi încetare a focului; modul de marcare a
culoarului prin baraje şi procedeul de trecere prin acesta; semnalele pentru
indicarea obiectivelor şi identificarea reciprocă a militarilor şi subunităţilor
proprii, modul de raportare la ajungerea pe anumite aliniamente.
Grupele înaintează după reperele stabilite şi azimut pînă la
obiectivul de atac, folosind acoperirile din teren; în situaţia cînd se
iluminează terenul militarii iau cu repeziciune poziţia culcat, după care
reiau înaintarea fără zgomot.
Cînd plutonul (grupa) a fost descoperit de către inamic, se
desfăşoară repede în dispozitiv de luptă şi acţionează cu hotărîre pentru
îndeplinirea misiunii.
Apropierea în ascuns (fără a fi descoperit de inamic) şi atacul
executat prin surprindere şi cu rapiditate în flancul şi spatele inamicului
asigură nimicirea acestuia în timp scurt şi cu pierderi mici, folosind cu
dibăcie focul executat la distanţă apropiată, precum şi grenadele de mînă.
Pentru nimicirea inamicului care apără un obiectiv important (pod,
viaduct, punct obligat de trecere, depozit, centru de transmisiuni, punct de
comandă, instalaţii şi aparatură specială), plutonul se deplasează pe grupe,
în coloană, pe itinerarul stabilit pînă la ajungerea pe un aliniament care
asigură atacul din mişcare şi prin surprindere a acestuia. Mijloacele de
întărire (mitraliere, aruncătoare) sprijină atacul plutonului, executînd trageri
asupra mijloacelor de foc ale inamicului care întârzie înaintarea.
Dacă atacul pe timp de noapte se execută după o pregătire de foc,
plutonul (grupa) desfăşoară acţiunile după normele arătate pe timp de zi. În
acest caz, se poate acţiona şi cu transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă).
Art. 254. La ora stabilită plutonul (grupa) se deplasează spre inamic
şi-1 atacă cu hotărîre. Pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncime plutonul
(grupa) trebuie să păstreze cu stricteţe direcţia de ofensivă şi să marcheze
precis aliniamentele cucerite succesiv.
Legătura cu grupele şi mijloacele de întărire se asigură prin semnale
şi prin agenţi (prin radio, cînd se acţionează cu transportoare amfibii
blindate, maşini de luptă).
Terenul se iluminează astfel, încît să nu demaşte dispozitivul de
luptă propriu.
În funcţie de situaţie şi de locul unde se acţionează, terenul se
iluminează numai atunci cînd inamicul a descoperit acţiunile plutonului
(grupei) şi acţiunile de luptă au început de-o parte şi de alta. Pentru a
acţiona cu mai multă siguranţă pe întuneric şi a descoperi rezistenţele care

114 din 253

 Apărarea

întîrzie înaintarea plutonului (grupei), comandantul foloseşte cartuşe de

iluminare şi mijloace de iluminare artificială din dotare.
Art. 255. OFENSIVA ÎN PĂDURE. La pregătirea şi ducerea luptei
ofensive în pădure trebuie să se ţină seama că:
- orientarea, observarea, indicarea obiectivelor şi conducerea focului
se fac cu mai mare greutate;
- folosirea transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) în
afara drumurilor şi defrişărilor este îngreuiată şi uneori imposibilă;
- apropierea, desfăşurarea în ascuns, amenajarea poziţiei de plecare
la ofensivă şi manevra forţelor şi mijloacelor plutonului sînt favorizate;
- pădurea asigură condiţii optime pentru trai şi luptă în condiţii de
izolare;
- inamicul are mari posibilităţi de creare a barajelor, ambuscadelor,
pungilor de foc şi de executare a focului încrucişat şi de flanc, în special în
lungul drumurilor, potecilor şi defrişărilor;
- creşte pericolul incendiilor;
- conducerea, cooperarea şi manevra tehnicii se realizează greoi;
- inamicul are posibilităţi mari de a se dispune mascat (în copaci) şi
de a executa foc.
Art. 256. În pădure plutonul (grupa) execută atacul, de regulă,
paralel cu drumurile sau culoarele existente, pe o direcţie indicată prin
azimut. Acţiunile se desfăşoară pe jos.
Plutonul poate fi întărit cu 1-2 mitraliere, 1-2 aruncătoare de
grenade (instalaţii de lansare rachete) antitanc, 1-2 pionieri.
În cadrul plutonului (grupei) se organizează observarea circulară, iar
pentru siguranţa nemijlocită pe timpul apropierii de pădure şi pe poziţia de
plecare la atac se trimit cercetaşi. O atenţie deosebită se acordă nimicirii
lunetiştilor, militarilor dispuşi în copaci, vînătorilor de blindate şi
servanţilor la aruncătoarele de flăcări (de grenade incendiare).
Art. 257. La pregătirea ofensivei în pădure comandantul de pluton,
în afara măsurilor obişnuite, este obligat :
- să studieze caracterul pădurii şi particularităţile apărării
inamicului pe baza informaţiilor primite (în special de la populaţia din
zonă);
- să stabilească azimutul şi să urmărească menţinerea direcţiei de
atac;
- să destineze echipe (militari) pentru înlăturarea barajelor (crearea
culoarelor), să stabilească modul de trecere prin acestea;
- să stabilească semnale de recunoaştere reciprocă şi de marcare a
aliniamentelor ocupate;
115 din 253
 Capitolul II

- să stabilească modul de acţiune în zone incendiate sau în cazul

intrării în ambuscadele inamicului.
Art. 258. La începerea atacului se urmăreşte nimicirea inamicului
care se apără pe marginea pădurii (militarilor dispuşi în copaci), ocuparea
ieşindurilor din pădure, precum şi nimicirea mijloacelor de foc care sînt
dispuse pe marginea pădurii şi în ieşinduri.
Atacul se continuă în interiorul pădurii prin nimicirea inamicului de
la distanţe mici cu foc şi cu grenade de mînă, precum şi prin lupta corp la
corp.
Pentru nimicirea rezistenţelor inamicului se folosesc manevrele de
învăluire şi întoarcere combinate cu atacul frontal.
Abatizele, barajele şi alte obstacole, de regulă, se ocolesc, iar dacă
acest lucru nu este posibil se execută culoare sau treceri prin acestea.
Cele mai importante intersecţii de drumuri, culoare şi obiectivele
ocupate se consolidează şi se apără de către grupe, mitraliere, aruncătoare
de grenade antitanc, iar la ordin de către întregul pluton.
Plutonul (grupa) nu rămîne pentru curăţirea pădurii de militarii
izolaţi ai inamicului. El pătrunde cu curaj în dispozitivul inamicului, luînd
măsuri de asigurare a flancurilor şi spatelui dispozitivului propriu şi pentru
observarea circulară, menţinerea legăturii şi cooperării cu subunităţile
vecine.
Cînd acţiunile de luptă se desfăşoară în condiţii de izolare,
comandantul de pluton (grupă), concomitent cu conducerea acţiunilor de
luptă, ia măsuri să pregătească traiul, folosind resursele locale. Toate
acţiunile desfăşurate în condiţii de izolare trebuie să aibă, ca rezultat,
hărţuirea inamicului ori de cîte ori sînt create condiţii favorabile, precum şi
sustragerea oportună de la loviturile acestuia.
Art. 259. OFENSIVA ÎN LOCALITATE, ZONĂ
(PLATFORMĂ) INDUSTRIALĂ. Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă
plutonul (grupa) poate întîlni, pe direcţia sa de atac, localităţi care se
deosebesc între ele prin importanţa economică, mărime (ca suprafaţă şi
populaţie), felul şi caracteristicile construcţiilor, terenului pe care sînt
dispuse şi a celui din împrejurimi.
Art. 260. În ofensiva în localitate, zonă (platformă) industrială,
plutonul (grupa) poate acţiona, în mod obişnuit, în cadrul companiei
(plutonului), poate fi destinat să intre în compunerea detaşamentului de
asalt sau ca element de asalt în compunerea subunităţilor din eşalonul întîi.
Art. 261. Plutonul poate acţiona în localitate ca grup de asalt cu
misiunea să nimicească inamicul şi să cucerească un obiectiv (compus din
1-3 clădiri) organizat puternic pentru apărare, situat pe una din străzile

116 din 253

 Apărarea

principale sau un grup de clădiri de mai mică importanţă. Misiunea se

primeşte, de regulă, succesiv pentru fiecare obiectiv de cucerit.
Cînd nu este constituit ca grup de asalt, plutonul poate primi
misiunea să acţioneze în lungul unei străzi largi, prin grădini, locuri virane
şi parcuri pentru a nimici inamicul care se apără în acestea, în unele clădiri
mici care nu sînt organizate puternic pentru apărare, sprijinind în acelaşi
timp acţiunile detaşamentului şi grupurilor de asalt care atacă clădirile mari
şi pregătite puternic pentru apărare.
Grupa de infanterie poate acţiona în cadrul grupului de asalt ca:
grupă de asalt, de sprijin sau de înlăturare a barajelor şi de distrugeri.
Art. 262. Succesul ofensivei în localitate, zona (platforma) in-
dustrială este determinată de:
- cunoaşterea situaţiei şi dispozitivului inamicului;
- conducerea fermă a luptei şi ducerea de acţiuni hotărîte şi
îndrăzneţe de către subunităţi;
- lupta de stradă îndîrjită pentru cucerirea fiecărei clădiri, a celor mai
importante poziţii de apărare de pe arterele principale ale localităţii, a
centralelor telefonice şi telegrafice, a posturilor de radio şi televiziune,
podurilor şi staţiilor de cale ferată;
- intensificarea acţiunii acolo unde s-a obţinut succesul prin
introducerea în luptă de noi forţe şi mijloace;
- executarea permanentă de acţiuni manevriere în cadrul grupurilor
de asalt, chiar cu militari izolaţi;
- cooperarea strînsă cu formaţiuni de rezistenţă şi populaţia din
localităţi.
Art. 263. Pentru eliberarea unei localităţi, zone (platforme) in-
dustriale, ofensiva se execută din contact nemijlocit sau, în condiţii cu totul
avantajoase, din mişcare.
Cînd limita dinainte a apărării inamicului trece pe marginea sau prin
interiorul localităţii, zonei (platformei) industriale, atacul se execută din
contact nemijlocit, de pe o bază de plecare, cu subunităţile în dispozitiv de
luptă pe jos. Cînd aceasta este organizată pe un aliniament în faţa localităţii,
zonei (platformei) industriale, iar apărarea este puternic neutralizată cu
artileria şi aviaţia, atacul acesteia se poate executa şi din mişcare cu
infanteria îmbarcată pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
Acţiunile de luptă în localitate capătă un pronunţat caracter de
independenţă.
Pentru lupta ofensivă în localitate, zonă (platformă) industrială
plutonul poate primi ca întărire 1-3 tunuri sau aruncătoare de grenade

117 din 253

 Capitolul II

antitanc, 1-3 aruncătoare, 1-2 mitraliere, 2-3 pionieri, 1-2 echipe de

aruncătoare de flăcări.
Art. 264. La pregătirea luptei, în afara măsurilor care se iau în cazul
ofensivei obişnuite, comandantul de pluton (grupă) este obligat:
- să studieze particularităţile fiecărui obiectiv în parte sau caracterul
apărării inamicului pe direcţia de acţiune, locurile unde sînt dispuse
mijloacele de foc, barajele şi obstacolele de tot felul, străzile, intersecţiile,
pieţele, locurile virane, grădinile şi parcurile;
- să indice modul de nimicire a mijloacelor de foc ale inamicului
dispuse în clădiri şi pe căile de apropiere de acestea, modul de sprijinire
reciprocă cu foc între grupe cînd duc lupta de-a lungul străzilor, modul de
trecere sau ocolire a baricadelor, barajelor şi altor obstacole;
- să stabilească modul de folosire a mijloacelor fumigene şi
aruncătoarelor de flăcări;
- să organizeze cooperarea între grupe (militari) şi cu vecinii.
Art. 265. Ca grup de asalt plutonul poate acţiona independent, în
cadrul eşalonului superior sau detaşamentului de asalt.
Plutonul trebuie să acţioneze în strînsă cooperare cu subunităţile
(grupurile de asalt) vecine şi cu cele din compunerea eşalonului din care
face parte.
Pentru îndeplinirea misiunii, grupul de asalt se fracţionează în:
- 1-2 grupe de asalt, fiecare de valoarea unei grupe de in-
fanterie cu 1-2 pionieri cu mijloace explozive şi 1-2 aruncătoare de flăcări;
- 1-2 grupe de sprijin, întărite cu mijloace antitanc,
aruncătoare de mine şi mitraliere;
- 1-2 grupe de înlăturarea barajelor şi de distrugeri, for-
mate din pionieri (militari special instruiţi) cu mijloace explozive şi militari
din subunităţile de infanterie pentru a sprijini cu foc acţiunea acestora.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ale plutonului se
repartizează, de regulă, în cadrul grupelor de sprijin.
Art. 266. Organizînd ofensiva grupului de asalt, comandantul de
pluton studiază amănunţit caracterul apărării inamicului din obiectivul de
atac, sistemul de foc şi posibilitatea inamicului de a executa foc de flanc
din clădirile vecine, căile de apropiere cele mai favorabile pînă la obiectiv,
barajele şi obstacolele existente şi stabileşte misiunile grupelor şi
mijloacelor de foc, precum şi modul de cooperare pînă la nimicirea
completă a inamicului şi cucerirea obiectivului ordonat.
După luarea hotărîrii şi raportarea acesteia comandantul de pluton
trece la constituirea grupului de asalt, execută cu comandanţii grupelor

118 din 253

 Apărarea

recunoaşterea obiectivului de atac, dă ordinul de luptă şi organizează

cooperarea.
Art. 267. În ordinul de luptă comandantul de pluton precizează:
- concluziile asupra valorii şi posibilităţilor inamicului, misiunea
grupului de asalt, subunităţile vecine şi misiunile lor;
- misiunile pe care mijloacele de foc ale eşaloanelor superioare le
execută în folosul grupului de asalt;
- misiunile grupelor de înlăturare a barajelor şi de distrugeri ale
grupelor de sprijin şi ale celor de asalt şi modul de coordonare a acţiunilor
acestora pentru îndeplinirea misiunii;
- locul comandantului de pluton în dispozitivul grupului de asalt;
- ora cînd subunităţile trebuie să fie gata de luptă şi consumul de
muniţie pe toată durata îndeplinirii misiunii.
Art. 268. Comandantul de pluton, organizînd cooperarea, pre-
cizează:
- locul, natura şi activitatea obiectivului inamicului, mijloacele de
foc descoperite la inamic şi de către cine vor fi nimicite (neutralizate)
fiecare;
- modul de acţiune al fiecărei grupe din compunerea grupului de
asalt;
- coordonarea eforturilor şi acţiunilor tuturor elementelor de
dispozitiv în vederea sprijinului reciproc cu subunităţile vecine şi cu
mijloacele eşaloanelor superioare, direcţiile de pătrundere spre obiectiv şi
locurile unde se vor executa culoare prin baraje şi obstacole;
- modul de apropiere de obiectiv şi cum se asigură aceasta;
- locurile de pătrundere în clădiri şi modul de desfăşurare a
acţiunilor de luptă în interiorul acestora;
- măsurile ce se iau şi misiunile grupelor de sprijin pentru izolarea
obiectivului cucerit de celelalte construcţii şi obiective din apropiere, de
apărare a acestuia sau de continuare a ofensivei;
- modul de respingere a eventualelor contraatacuri executate de
inamic.
După ce dă ordinul de luptă şi organizează cooperarea, comandantul
de pluton verifică dacă comandanţii de grupe au înţeles misiunea şi modul
de îndeplinire a acesteia. Comandanţii de grupe dau misiunile de luptă şi
pregătesc militarii şi tehnica de luptă pentru a fi gata ca, la ordin, să treacă
la îndeplinirea misiunii.
Art. 269. Plutonul - grup de asalt - ocupă poziţia de plecare în
apropierea obiectivului, uneori în clădirile apropiate, în aşa fel încît să

119 din 253

 Capitolul II

pătrundă la obiectiv, pe cît posibil, printr-un salt scurt, executat prin

surprindere şi să atace simultan obiectivul din mai multe părţi.
Pe timpul pregătirii de foc tunurile nimicesc prin trageri prin ochire
directă personalul şi mijloacele de foc ale inamicului dispuse în obiectivul
de atac (clădiri) şi din clădirile învecinate; cu mitralierele, puştile
mitralieră, puştile semiautomate cu lunetă şi cu pistoalele mitralieră se
execută foc asupra ferestrelor uşilor şi ambrazurilor; cu aruncătoarele de
grenade antitanc se nimicesc mijloacele de foc ale inamicului din clădiri,
tancurile şi alte mijloace blindate. Grupele de înlăturare a barajelor şi de
distrugeri execută culoare prin barajele şi obstacolele inamicului cu ajutorul
încărcăturilor alungite, sub sprijinul de foc al tunurilor şi transportoarelor
amfibii blindate (maşinilor de luptă) din grupele de sprijin şi al
armamentului grupelor de asalt.
După executarea culoarelor în barajele de mine şi trecerilor prin
obstacolele inamicului, transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă)
se apropie cu viteza maximă admisă de teren, executînd foc din mers şi din
opriri scurte asupra mijloacelor de foc ale inamicului din şi dintre clădiri,
care nu au fost distruse pe timpul pregătirii de foc, trec cu viteză prin culoar
şi se apropie de obiectiv creînd breşe în reţelele de sîrmă ghimpată. Grupele
de asalt, deplasîndu-se în coloană, trec imediat prin culoare şi desfăşurîndu-
se în dispozitiv de luptă în trăgători, sub sprijinul de foc al mitralierelor de
pe transportoare amfibii blindate (al armamentului de pe maşinile de luptă)
şi mitralierelor de sprijin, asaltează şi ocupă clădirile mai mici de la
marginea localităţii sau din apropierea obiectivului de atac.
Aruncătoarele de mine, urmînd progresiunea luptei, execută foc
asupra inamicului dispus în tranşee şi şanţuri de comunicaţie.
Pe măsura apropierii de obiectivul de atac, focul se transportă asupra
etajelor superioare şi asupra podurilor clădirilor. Grupele pătrund cu
repeziciune în clădire, urcînd la etaj pe scări sau prin spărturile din planşee,
nimicesc inamicul cu grenade de mînă, cu foc executat la distanţă apropiată
cu pistoalele mitralieră şi cu puştile mitralieră, cu focul aruncătoarelor de
flăcări, precum şi prin lupta corp la corp.
În încăperile de la etaj militarii (luptătorii) pătrund cu ajutorul
frînghiilor cu gheară de pisică aruncate prin ferestre şi al scărilor mobile. În
interiorul clădirilor acţiunile se duc din încăpere în încăpere, înlăturîndu-se
barajele de pe scări şi coridoare.
În timp ce lupta se desfăşoară pentru nimicirea inamicului din
interiorul clădirii, grupele de sprijin ocupă poziţii de tragere cu tunurile şi
aruncătoarele de grenade antitanc, aruncătoarele şi transportoarele amfibii
blindate (maşinile de luptă) în intervalele dintre clădiri, de unde execută

120 din 253

 Apărarea

trageri asupra mijloacelor de foc ale inamicului descoperite în clădirile

învecinate, în grădini sau parcuri, interzicînd executarea de contraatacuri pe
direcţia grupului de asalt.
După cucerirea clădirii, grupul de asalt o consolidează şi se
pregăteşte pentru respingerea unui eventual contraatac al inamicului. Pentru
consolidarea clădirii comandantul de pluton ordonă grupelor de asalt să
instaleze armamentul automat la ferestre, saci cu nisip (pămînt) la uşi şi
ferestre; grupelor de sprijin să dispună transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) în intervalul dintre clădiri, folosind denivelările şi
acoperirile existente, tunurile şi aruncătoarele de grenade antitanc - la
parterul clădirii, cu posibilităţi de executare a tragerilor prin spărturile din
zid, mitralierele - la ferestrele de la etaj şi în podul clădirii (poziţii de
tragere de rezervă) pentru a-l lovi pe inamic de la distanţă cît mai mare şi a
realiza focul etajat.
Art. 270. Grupul de asalt poate incendia sau distruge clădirile
rezistente şi puternic apărate. Grupa de înlăturare a barajelor şi de distrugeri
poate să fie compusă din luptători special pregătiţi (pionieri, artificieri).
Sub acoperirea celorlalte elemente ale grupului de asalt grupa de înlăturare
a barajelor şi de distrugeri se apropie de clădire şi o incendiază sau o
distruge, folosind sticle cu substanţe incendiare şi explozivi. Grupele de
sprijin şi de asalt neutralizează cu foc inamicul din clădire, îndeosebi pe cel
din imediata apropiere a locurilor unde a izbucnit incendiul pentru a nu-i da
posibilitatea să ia măsuri de localizare şi stingere. Ieşirile din clădire
(inclusiv gurile de acces în canalele subterane) sînt supravegheate şi bătute
cu foc pentru a împiedica inamicul să se retragă.
Art. 271. Atacul asupra unor clădiri se poate executa pe timp de
noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă şi fără pregătire de foc.
Art. 272. Cînd plutonul (grupa) nu se constituie ca grup de asalt
acţionează, de regulă, de-a lungul străzilor, prin grădini, parcuri, locuri
virane, nimiceşte inamicul care se apără în acestea, în clădiri mici sau care
n-au fost bine pregătite pentru apărare. Transportoarele amfibii blindate
(maşinile de luptă) şi celelalte mijloace de foc de întărire (sprijin) se
deplasează în dispozitivul de luptă al plutonului sau imediat înapoia
acestuia, sprijinind cu foc şi urmărind progresiunea luptei pe măsura
cuceririi clădirilor de pe direcţia lui de atac, a grădinilor şi parcurilor,
pieţelor şi locurilor virane.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), tunurile,
aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele şi grupele plutonului se
sprijină reciproc prin executarea focului asupra clădirilor învecinate cu
obiectivul de atac. Plutonul (grupa) nimiceşte cu foc şi grenade personalul
121 din 253
 Capitolul II

(vînătorii de blindate) şi mijloacele antitanc ale inamicului din subsolurile

şi parterele clădirilor care împiedică acţiunea transportoarelor amfibii
blindate (maşinilor de luptă) proprii.
După cucerirea localităţii, plutonul (grupa) iese pe marginea opusă a
acesteia şi continuă ofensiva pe direcţia ordonată.
Art. 273. OFENSIVA CU FORŢAREA UNUI CURS DE APĂ.
Forţarea unui curs de apă se poate executa din mişcare sau din contact.
Pe timpul dezvoltării ofensivei, subunităţile forţează cursul de apă,
de regulă, din mişcare.
Plutonul (grupa) forţează din mişcare, de regulă, pe transportoare
amfibii blindate (maşini de luptă) sau pe alte mijloace.
La apropierea de cursul de apă comandantul de pluton indică
locul de forţare, modul de executare a cercetării şi focului de pe
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), mijloacele de trecere,
precum şi misiunile pe malul opus. În momentul ajungerii la malul apei
subunităţile, fără a întîrzia şi sub sprijinul focului tancurilor şi tunurilor,
execută cercetarea, forţează cursul de apă prin locurile stabilite pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă), mijloace de trecere desant
sau pe mijloace de trecere improvizate, executînd foc asupra inamicului de
pe malul opus pe timpul plutirii.
Art. 274. În situaţia că plutonul nu are transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă), nu dispune de mijloace de trecere desant şi cursul de apă
este adînc, plutonul îl forţează folosind mijloace de trecere improvizate
procurate din zonă.
Dacă cursul de apă are o adîncime mică şi mijloacele de trecere nu
se pot apropia de mal, plutonul îl forţează prin vad sub sprijinul tuturor
mijloacelor de foc de pe malul propriu.
Art. 275. După nimicirea inamicului şi cucerirea malului opus
plutonul dezvoltă fără întîrziere şi cu impetuozitate atacul, folosind spaţiile
şi intervalele existente în dispozitivul inamicului, respinge în cooperare cu
subunităţile vecine atacurile acestuia şi după ocuparea obiectivului, la
ordinul comandantului de companie, consolidează aliniamentul respectiv
sau dezvoltă atacul pe direcţia stabilită.
Plutonul poate forţa cursul de apă şi pe timp de noapte.
Art. 276. Pentru cucerirea şi menţinerea unei treceri peste un curs de
apă plutonul (grupa) se deplasează pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă) cu viteză maximă şi în ascuns către aceasta, forţează din
mişcare şi cucereşte trecerea pe care o menţine pînă la sosirea forţelor
principale proprii.

122 din 253

 Apărarea

Înainte de forţare, transportoarele amfibii blindate (maşinile de

luptă) se pregătesc în raionul de plecare la forţare, care se alege în locuri
acoperite, la distanţă de 1-3 km de cursul de apă.
Cînd plutonul (grupa) forţează pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă), dispozitivul de luptă este cu intervale mărite între
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă).
La punctele de trecere se instalează posturi de observare pentru a
supraveghea acţiunile inamicului, variaţiile nivelului apei, apariţia minelor
plutitoare sau a altor mijloace explozive.
Art. 277. Cursul de apă se forţează din contact, de regulă în situaţia
în care forţarea din mişcare nu a avut succes sau cînd subunităţile proprii se
află în contact cu inamicul care se apără pe cursul de apă. Forţarea se
execută pe front larg, simultan cu toate grupele şi cu subunităţile vecine,
fiind precedată de pregătirea de foc.
Subunităţile care urmează să forţeze pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă) se îmbarcă în locuri adăpostite şi se deplasează
spre cursul de apă pe timpul pregătirii de foc. Cele care nu dispun de
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) forţează pe bărci de asalt şi
alte mijloace de trecere din înzestrare sau improvizate, pe care le transportă
la cursul de apă (pe linia de plecare) pe timpul pregătirii de foc.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se folosesc în
mod diferit, în funcţie de gradul de neutralizare a mijloacelor antitanc ale
inamicului. Pe direcţiile pe care nu s-a realizat neutralizarea puternică a
acestora se forţează pe bărci de asalt şi alte mijloace, transportoarele
amfibii blindate (maşinile de luptă) sprijină cu foc de pe malul propriu
subunităţile care forţează.
Forţarea se consideră începută (ora „C”) în momentul cînd
plutoanele din prima cursă s-au desprins de malul propriu.
Pentru trecerea digurilor se folosesc podurile mobile şi de însoţire.
Forţarea (trecerea) pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau
pe ambarcaţiuni se execută ca şi în condiţiile obişnuite.
Art. 278. Pe timp de iarnă, cursurile de apă se pot forţa (trece), la
ordinul comandantului de companie şi pe gheaţă, dacă stratul este suficient
de gros şi rezistent. Cînd rezistenţa stratului de gheaţă este insuficientă,
forţarea (trecerea) se execută prin culoare special amenajate.
Art. 279. OFENSIVA ÎN TEREN CU CULTURI ÎNALTE.
Ofensiva în zone cu culturi înalte este influenţată de caracteristicile
terenului, întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor, posibilitatea de a
provoca inundaţii şi incendii de mari proporţii. Aceasta se pregăteşte şi se
execută, de regulă, după aceleaşi principii ca şi ofensiva în pădure, cu
123 din 253
 Capitolul II

deosebirea că subunităţile pot fi sprijinite nemijlocit de către transportoare

amfibii blindate (maşini de luptă) care acţionează în dispozitivul de luptă al
infanteriei sau imediat înapoia acestuia.
Dispozitivul de luptă se maschează şi manevra de forţe şi mijloace
se realizează cu mai multă uşurinţă. Aceste zone îngreuiază observarea,
orientarea, indicarea obiectivelor şi corectarea focului, deplasarea
subunităţilor şi manevra, îndeosebi pe timp de ploaie şi în caz de inundaţii.
Conducerea plutonului (grupei), orientarea şi păstrarea direcţiei de
atac se realizează mai greoi decît în pădure, îndeosebi cînd culturile înalte
se întind pe suprafeţe mari. Comandanţii şi militarii în termen acţionează
cu iniţiativă. Deplasarea se execută după azimut şi repere (copaci izolaţi,
defrişări, cumpene de fîntîni). Se stabilesc semnale acustice şi se iau
măsuri pentru menţinerea legăturii în cadrul subunităţii.
Art. 280. Comandantul de pluton este obligat ca după nimicirea
inamicului şi ocuparea obiectivelor de pe marginile porţiunilor de teren cu
culturi înalte să ia măsuri pentru continuarea atacului în adîncime. Pentru
aceasta trimite cercetaşi în faţă şi pe flancuri, organizează observarea
circulară pentru a evita surprinderea din partea inamicului, descoperă la
timp punctele de rezistenţă din adîncime. Mijloacele de întărire acţionează
în centrul dispozitivului de luptă al plutonului.
Cînd se trece la urmărirea inamicului, cel mai indicat dispozitiv de
luptă este în triunghi cu vîrful înainte.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) trebuie să fie
asigurate împotriva acţiunilor vînătorilor de blindate ai inamicului.
Plutonul cooperează cu locuitorii din zonă care cunosc în amănunt
particularităţile terenurilor cultivate.
Art. 281. Pe timpul pregătirii luptei se iau măsuri pentru menţinerea
direcţiilor de atac ale subunităţilor şi marcarea locului unde se află.
Pentru oprirea contraatacurilor se pot incendia culturile, ţinîndu-se
seama de direcţia vîntului pentru a nu periclita subunităţile (militarii)
proprii.
Art. 282. Pe timpul ducerii luptei în adîncime se intensifică acţiunile
prin surprindere şi de la distanţe mici, lupta corp la corp şi folosirea
grenadelor de mînă pentru nimicirea rezistenţelor inamicului. Se iau măsuri
de stingerea incendiilor în zonele care afectează acţiunile trupelor proprii.
Art. 283. OFENSIVA PE TIMP DE IARNĂ. Zăpada, gerurile şi
vînturile puternice influenţează asupra acţiunilor de luptă, deoarece:
- zăpada căzută în straturi mari îngreuiază manevra; viscolul,
gerul şi vîntul au o influenţă negativă asupra militarilor, înrăutăţind
condiţiile de observare şi de executare a focului;

124 din 253

 Apărarea

- gerurile mari (temperaturile scăzute) îngreuiază funcţionarea

normală a armamentului şi tehnicii militare;
- solul îngheţat îngreuiază executarea (amenajarea) şanţurilor de
tragere şi adăposturilor;
- creşte importanţa pădurilor, clădirilor izolate şi localităţilor pentru
adăpostirea personalului împotriva frigului;
- cursurile de apă îngheţate uşurează manevra şi lupta împotriva
inamicului care şi-a organizat apărarea pe acestea;
- timpul de lumină este mai scurt, plutonul fiind obligat să
desfăşoare acţiuni de luptă şi noaptea sau în alte condiţii de vizi bilitate
redusă.
Art. 284. Plutonul (grupa) trebuie să cunoască permanent situaţia
inamicului şi să folosească pentru manevră deplasarea pe schiuri (rachete
de zăpadă) pe timp nefavorabil (ceaţă, ninsoare, viscol).
Ofensiva pe timp de iarnă se duce, de regulă, din contact cu inamicul
în lungul comunicaţiilor şi pe direcţiile mai puţin înzăpezite.
Plutonul (grupa) se asigură de la început cu tot ceea ce îi este
necesar traiului şi ducerii luptei: echipamentul prevăzut în norme; sănii,
schiuri, unsori speciale pentru armament şi muniţie. Armamentul, tehnica
militară şi celelalte materiale, pe cît posibil, se vopsesc după culoarea
mediului unde se acţionează. Periodic, militarilor li se distribuie ceai şi alte
băuturi calde prevăzute în norme.
Autovehiculele se asigură cu mijloace de trecere şi se ajută de către
pluton (grupă) pentru depăşirea porţiunilor grele din teren, barajelor şi
obstacolelor naturale. Acestora li se asigură lichid antigel, mijloace de
izolare termică, de încălzire şi de uşurare a pornirii motoarelor.
Art. 285. În funcţie de natura obiectivului de cucerit, de grosimea
stratului de zăpadă, de situaţia meteorologică (ceaţă, viscol) şi de timp
(noapte sau zi), plutonul poate acţiona în dispozitiv de luptă, în dispozitiv
premergător de luptă sau combinat.
Atacul se poate executa pe jos sau pe schiuri (rachete de zăpadă). În
dispozitivul plutonului pot acţiona transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă). În adîncimea dispozitivului inamicului şi pe timpul urmăririi
plutonul se poate îmbarca pe transportoare amfibii blindate (maşini de
luptă).
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se deplasează pe
comunicaţii deszăpezite (pe direcţii fără zăpadă) executînd foc cu arma-
mentul de bord prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra trupelor proprii.
Art. 286. Comandantul de pluton (grupă) va reduce la minimum
timpul de pregătire a luptei.
125 din 253
 Capitolul II

Pe poziţia de plecare la ofensivă, cînd zăpada este mare, lucrările

genistice se execută de tipul semiîngropat în zăpadă, gheaţă şi în
umplutură.
În funcţie de posibilităţi, adăposturile pentru personal pot fi
încălzite, luîndu-se măsuri de mascare.
Pe timp de ger puternic, militarii vor fi antrenaţi permanent în
executarea unor lucrări sau acţiuni, pentru a nu îngheţa; se va evita
staţionarea izolată a militarilor.

126 din 253

 Deplasarea

CAPITOLUL IV

DEPLASAREA

1. NOŢIUNI GENERALE

Art. 287. Deplasarea este acţiunea desfăşurată de subunităţi pentru

dislocarea dintr-un raion într-altul în vederea intrării în luptă în mod
organizat sau executării manevrei de forţe şi mijloace de pe o direcţie pe
alta.
Deplasarea se execută rapid, dispersat şi în ascuns pentru a asigura
protecţia subunităţilor împotriva loviturilor inamicului.
Plutonul (grupa) trebuie să fie permanent în măsură să execute
deplasări pe orice distanţă, în cadrul companiei (plutonului) şi independent.
Art. 288. Plutonul (grupa) se deplasează prin următoarele procedee:
marş (pe transportoare amfibii blindate, maşini de luptă şi automobile sau
pe jos), transport (pe comunicaţii feroviare, maritime, fluviale şi aeriene)
şi combinat.
Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de situaţia acţiunilor de
luptă, scop, distanţă, timpul afectat, starea comunicaţiilor şi existenţa
mijloacelor de deplasare.
Procedeul de bază pentru deplasare este marşul.
Indiferent de procedeul folosit, plutonul (grupa) trebuie să ajungă în
raionul (pe aliniamentul) stabilit la timp şi cu puterea de luptă completă, în
vederea îndeplinirii misiunii ordonate.
În funcţie de situaţie şi misiune, deplasarea poate fi spre front,
de-a lungul frontului, dinspre front şi în spatele frontului.
Art. 289. Pregătirea deplasării cuprinde, de regulă, următoarele
activităţi: luarea deciziei, planificarea marşului şi transmiterea misiunilor la
subordonaţi; organizarea conducerii; cercetarea şi recunoaşterea
itinerarelor de deplasare; recunoaşterea raionului de îmbarcare, debarcare,
transbordare a celui de plecare şi de adunare după deplasare; pregătirea
forţelor pentru marş; stabilirea şi luarea măsurilor de creştere a capacităţii
de trecere în punctele obligatorii; organizarea asigurării acţiunilor şi
protecţiei forţelor (cu accent deosebit pe protecţia antiaeriană); logistica
marşului.
 Сapitolul IV

Art. 290. Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, se

folosesc mijloacele de comunicaţii şi semnalele.
Folosirea mijloacelor de comunicaţii, indiferent de tip, are loc la
ordin şi cu respectarea regimului impus de regulile de trafic.
Art. 291. Păstrarea secretului asupra scopului deplasării se asigură
prin limitarea numărului persoanelor care au acces la informaţii şi care
participă la pregătirea acesteia.

2. MARŞUL

Art. 292. Marşul constă în deplasarea organizată a subunităţilor în

coloană, cu mijloace proprii, pe drumuri amenajate sau neamenajate, în
scopul de a ajunge în raionul (pe aliniamentul) fixat, la timp şi cu
capacitatea de luptă completă, în vederea îndeplinirii misiunii de luptă. Se
execută, de regulă, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Ziua
marşul se execută numai cînd este impus de condiţiile situaţiei, pe timpul
desfăşurării acţiunilor de luptă, cînd se execută deplasări la depărtări mari
înapoia dispozitivului forţelor proprii din contact cu inamicul.
Marşul pe timp de zi se execută pe coloane de subunităţi, cu distanţe
mari între ele şi necesită măsuri de siguranţă eficace, în special în punctele
obligate de trecere.
Plutonul (grupa) de infanterie execută marşul fie pe TAB sau MLD,
fie pe jos, în cadrul eşalonului superior sau independent.
Art. 293. În funcţie de urgenţa impusă de situaţie, efortul cerut
personalului şi viteza de deplasare, marşul poate să fie normal sau forţat.
Marşul normal se execută, de regulă, pe timp de noapte şi în alte
condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă, ploi şi ninsori abundente, viscole), cu
respectarea vitezei medii de deplasare.
Marşul forţat se execută cînd situaţia impune trecerea în timp scurt
la îndeplinirea unei misiuni de luptă, precum şi atunci cînd se prevede
întîlnirea cu inamicul, pe timpul retragerii şi în toate cazurile cînd există
pericolul de întrebuinţare de către inamic a armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare. Se execută cu viteze maxime admise de teren, fără
opriri, folosindu-se pentru deplasare majoritatea timpului de zi şi de
noapte.
Art. 294. Marşul se execută în condiţiile când se prevede sau nu
întâlnirea cu inamicul.
 Deplasarea

Când se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul trebuie pregătit şi

executat, astfel încât forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile
să se desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă; în acest scop, se
iau măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat.
Când nu se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul se pregăteşte şi
se execută, astfel încât subunităţile să ajungă în noul raion în condiţiile
unor eforturi normale; pentru aceasta se aleg cele mai bune drumuri care se
pregătesc din timp; coloanele se formează din subunităţi care au aceeaşi
viteză de marş şi capacitate de trecere.
Art. 295. Indicii posibilităţilor de marş sunt etapa de marş şi viteza
medie de marş.
Etapa de marş este distanţa parcursă de pluton în 24 ore.
Viteza medie de marş este media vitezelor parţiale realizate pe
diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km/oră.
Mărimea etapei şi a vitezei medii de marş depinde de misiune,
pregătirea comandanţilor, antrenamentul militarilor, pregătirea con-
ducătorilor de autovehicule (mecanicilor-conductori), starea tehnică a
autovehiculelor şi a itinerarului, condiţiile de timp şi stare a vremii, precum
şi modul de pregătire şi asigurare a plutonului (grupei) pentru marş.
În teren şes şi deluros etapa de marş pe autovehicule poate fi de
pînă la 250 km, uneori mai mare, iar în teren deluros-împădurit pînă la
150 km.
Cînd subunitatea se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş
poate fi pînă la 30 km.
Viteza medie de marş a plutonului (grupei), cînd se deplasează pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă sau automobile) în teren şes
sau deluros, ziua este de 30-40 km/oră, iar noaptea - de 20-30 km/oră.
Cînd se deplasează în cadrul coloanelor mixte viteza medie ziua este de
20-30 km/oră, iar noaptea - de 15-20 km/oră. Cînd subunităţile se
deplasează pe jos viteza medie de marş este de 4-5 km/oră, iar pe schiuri -
de 5-7 km/oră. Deplasarea pe drumuri cu pante mari sau cu obstacole
(bolovani, grohotiş) se execută cu viteză redusă, ajungînd pînă la
1 km/oră.
În teren deluros-împădurit viteza de marş se reduce cu 20-30% faţă
de cea din teren şes sau deluros.
Pe timp de îngheţ (dezgheţ), pe drumuri desfundate şi în condiţii de
vizibilitate redusă, viteza medie de marş pe autovehicule poate fi de
10-15 km/oră; la urcarea pantelor cu declivitate de 6-8% viteza este de
pînă la 10 km/oră, iar la coborîre de pînă la 15-20 km/oră.
 Сapitolul IV

Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi

mari, pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea, viteza de marş se reduce cu 15-20%
şi chiar mai mult.
Noaptea, când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere pe
timp de noapte sau când luminează luna, pe drumurile cu indicatoare
luminoase şi cu circulaţie într-un singur sens viteza medie de marş poate fi
aceeaşi ca pe timpul zilei.
În toate cazurile, marşul trebuie efectuat cu viteză maximă posibilă
în condiţiile date.
Art. 296. Pentru ca marşul să înceapă la timp şi să se execute în
ritmul stabilit, se indică punctul iniţial şi puncte de coordonare.
Punctul iniţial se stabileşte la 5-10 km (lungimea coloanei
batalionului) de raionul de dispunere (staţionare), iar punctele de
coordonare – la 3-4 ore de marş.
Punctul iniţial şi punctele de coordonare nu se stabilesc pe rîuri şi în
locurile obligate de trecere.
Marşul se consideră început o dată cu trecerea capului coloanei
forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită. Această oră trebuie
respectată cu rigurozitate.
Pentru menajarea forţelor militarilor, verificarea stării tehnice a
autovehiculelor, executarea întreţinerilor tehnice şi înlăturarea
defecţiunilor, se fixează halte mici, halte mari şi odihna de zi (noapte).
Haltele, în cazul deplasării pe autovehicule, se fixează după fiecare
3-4 ore de marş (iarna după 2-3 ore de marş). Cînd marşul se execută pe
jos, se fixează: prima haltă după 30 minute de la începerea acestuia, iar
următoarele din 50 în 50 minute de marş şi au o durată de 10 minute.
Haltele mici au durata de pînă la 1 oră, iar halta mare se fixează
în a doua jumătate a etapei de marş şi are o durată de 2-3 ore.
Cînd distanţa de parcurs este mai mică de o etapă de marş, noaptea
şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte mari.
Pe timpul haltelor mari se serveşte hrana militarilor, se completează
plinurile la autovehicule, se verifică armamentul, tehnica militară, se
execută întreţinerea tehnică a autovehiculelor, iar în funcţie de rulajul TAB
sau MLD – reglajele dispozitivelor de comandă.
Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de
marş.
Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care
oferă condiţii favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente
surse de apă.
 Deplasarea

Pe timpul haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte) plutonul

(grupa) părăseşte drumul şi se dispune în raionul stabilit, astfel încît să fie
permanent gata de luptă şi să poată continua în timp scurt marşul.
În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a
acţiunilor de luptă, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile cu
carburanţi şi lubrifianţi şi se execută lucrările prevăzute la halta mare.
După 2-3 etape de marş se dau 24 ore de odihnă.
În raionul odihnei de zi (noapte), pentru respingerea inamicului
terestru (a elementelor de cercetare-diversiune ale inamicului), după ce se
iau măsuri corespunzătoare de observare, mascare şi siguranţă pe
aliniamentul indicat de comandantul de companie (batalion), se
amenajează locaşuri (şanţuri) şi poziţii de tragere pentru mijloacele
antitanc, folosindu-se în acest scop adăpostirile naturale şi denivelările din
teren.
Pe timpul odihnei de zi (noapte) se pot schimba elementele de
siguranţa marşului.
Art. 297. Plutonul (grupa) în permanenţă trebuie să fie gata pentru
executarea marşului pe jos sau pe mijloacele de transport, în condiţiile
pericolului permanent de folosire de către inamic a armelor de precizie
înaltă şi a mijloacelor de minare la distanţă, acţiunile aviaţiei lui, a
desantelor aeriene şi grupurilor de cercetare-diversiune, de distrugere a
drumurilor şi trecerilor peste cursurile de apă. Aceasta necesită o pregătire
minuţioasă a armamentului, tehnicii şi efectivului pentru marş sau
transportare, înaltă disciplină de marş şi instruire a efectivului.
Art. 298. Plutonul (grupa) poate executa marşul în coloana
companiei (plutonului) sau în siguranţa marşului.
Distanţa dintre autovehicule se stabileşte în funcţie de viteza de
marş şi condiţiile de vizibilitate şi poate fi de 25-50 m.
În cazul deplasării pe drumuri cu praf, polei, gheţuş, în condiţii de
vizibilitate redusă, pe drumuri cu pante abrupte, coborâşuri periculoase şi
curbe cu rază mică, precum şi în cazul deplasării cu viteză mare şi pe
timpul trecerii zonelor contaminate, distanţa între autovehicule se măreşte
până la 100 m, uneori şi mai mult.
Noaptea, cînd autovehiculele folosesc dispozitive de camuflare a
luminilor, distanţa între acestea se reduce până la 25 m.
În cazul deplasării în teren deschis, în condiţiile pericolului folosirii
de către inamic a complexelor de cercetare – lovire distanţa dintre maşini
se măreşte şi poate fi 100-150 m.
Dispozitivul de marş al plutonului este coloana. El se constituie în
funcţie de situaţie, locul în coloana companiei, condiţiile în care are loc
 Сapitolul IV

marşul (cînd se prevede sau nu întîlnirea cu inamicul), misiunea primită şi

starea drumului.
Cînd se prevede întîlnirea cu inamicul, dispozitivul de marş trebuie
să corespundă concepţiei acţiunilor care vor avea loc, să ofere condiţii
pentru desfăşurarea rapidă a plutonului pentru angajarea în luptă şi să
asigure executarea manevrei.
Mijloacele de întărire se dispun în cadrul coloanei plutonului în
locurile care le asigură condiţii optime de intrare în luptă.
Art. 299. Primind misiunea pentru executarea marşului în coloana
companiei, comandantul de pluton execută următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea primită;
- analizează situaţia;
- ia hotărîrea;
- dă ordinul de luptă;
- organizează cooperarea şi asigurarea multilaterală a marşului.
Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să
înţeleagă:
- misiunea companiei şi a plutonului (scopul marşului, modul de
acţiuni în caz de intrare în luptă, constituirea dispozitivului de marş);
- care subunităţi se deplasează în faţa şi în spatele plutonului, şi
modul de menţinere a cooperării şi legăturii cu acestea;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş.
La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie să studieze (să
determine):
- natura, valoarea, situaţia şi caracterul acţiunilor, intenţiile şi
posibilităţile inamicului;
- starea, gradul de asigurare, posibilităţile şi ordinea de pregătire a
plutonului către marş;
- pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare, condiţiile de executare a
marşului şi pentru care acţiuni să fie gata;
- componenţa mijloacelor de foc de serviciu şi observatorilor.
În hotărîre comandantul de pluton determină:
- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a
misiunii primite;
- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;
- organizarea conducerii.

Ordinul de luptă la marş comandantul de pluton îl dă, de regulă,

pentru întregul personal al plutonului.
În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:
 Deplasarea

- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene

ale acestuia pe timpul executării marşului;
- misiunea plutonului: itinerarul de deplasare, raionul de
concentrare (de odihnă) sau aliniamentul şi ora cînd plutonul trebuie să
ajungă la locul fixat, constituirea coloanei, distanţa dintre maşini, viteza de
deplasare, iar cînd marşul urmează să se execute în condiţiile cînd se
prevede întîlnirea cu inamicul şi modul de acţiuni în caz de întîlnire cu
acesta;
- care subunităţi se deplasează în faţa şi în spatele plutonului, şi
modul de menţinere a cooperării şi legăturii cu acestea;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;
- locul său şi locţiitorul.
La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:
- modul de observare şi legătură;
- modul de acţiune a plutonului la apariţia ţintelor aeriene ale
inamicului care zboară la înălţime mică şi în caz de întrebuinţare de către
acesta a mijloacelor incendiare;
- modul de exploatare a aparatelor de vedere pe timp de noapte (a
dispozitivelor de camuflare a luminii), de respectare a măsurilor de mascare
şi a disciplinei în cursul marşului;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare, iar în cazul cînd
marşul urmează să se execute în condiţiile cînd se prevede întîlnirea cu
inamicul şi modul de coordonare a acţiunilor între grupe şi cu vecinii.
În timpul pregătirii către marş comandantul de pluton organizează
asigurarea multilaterală a marşului care include: asigurarea de luptă,
asigurarea tehnică şi materială.
La organizarea asigurării de luptă comandantul de pluton indică:
- componenţa observatorilor asupra inamicului terestru şi aerian,
asupra terenului şi asupra semnalelor comandantului de companie;
- modul şi procedeele de executare a cercetării de radiaţie, chimică
şi biologică; modul de înştiinţare a efectivului despre infectarea radioactivă,
chimică şi biologică;
- modul de acţiuni la apariţia ţintelor aeriene ale inamicului, care
zboară la înălţime mică şi modul de executare a focului din armamentul de
infanterie şi alte mijloace pentru lupta cu acestea;
- modul de întrebuinţare a mijloacelor din dotare şi improvizate
pentru mascarea maşinilor de luptă în timpul deplasării, la halte şi în
raioanele de odihnă;
- indicii de demascare şi măsurile de înlăturare şi de reducere a
acestora;
 Сapitolul IV

- modul de întrebuinţare a aparatelor de vedere pe timp de noapte

(dispozitivelor de camuflare a luminii);
La organizarea asigurării tehnice şi materiale comandantul de
pluton indică:
- volumul întreţinerii tehnice, locul şi ora de executarea acesteia;
- termenii, locurile şi modul de completare a plinurilor cu
carburanţi, lichidului de răcire, cu alimente şi alte mijloace materiale;
- locul şi modul de deplasare a subunităţilor de asigurare tehnico-
materială în cursul marşului;
- modul de evacuare şi de reparaţie a autovehiculelor deteriorate şi
de organizare a primirii hranei de către personal.
Comandantul de pluton (grupă) este obligat să raporteze coman-
dantului de companie (pluton) cînd este gata pentru marş.
Art. 300. Pe timpul pregătirii plutonului (grupei) către marş
comandantul de pluton (grupă) este obligat:
- să controleze dacă transportoarele amfibii blindate (maşinile de
luptă, automobilele), armamentul, mijloacele de protecţie şi stingere a
incendiilor, aparatele de vedere pe timp de noapte, mijloacele de legătură şi
de camuflare a luminii sînt în stare bună, dacă asupra plutonului se află
cantitatea de muniţie ordonată, dacă sînt făcute plinurile la autovehicule şi
dacă materialele sînt aranjate în acestea;
- să controleze completarea plinurilor cu carburanţi la
autovehicule, mijloacele de tratare specială, uneltele de geniu, completul de
deminare, existenţa şi corectitudinea stivuirii muniţiilor;
- să verifice dacă autovehiculele sînt asigurate cu mijloace pentru
mărirea capacităţii de deplasare (bîrne, grile, fascine şi alte materiale);
- să ia măsuri ca militarii să primească la timp hrana caldă şi să-şi
completeze apa în bidoane;
- să organizeze observarea aeriană şi terestră pe timpul marşului,
haltelor şi în raioanele odihnei de zi (noapte), să stabilească modul de
executare a focului asupra avioanelor şi elicopterelor care zboară la
înălţime mică şi să controleze dacă militarii cunosc semnalele de alarmare;
- să verifice dacă militarii cunosc semnalele de înştiinţare şi
alarmare despre pericolul întrebuinţării armelor de nimicire în masă
şi mijloacelor incendiare, precum şi modul de acţiune în cazul folosirii
acestora.
Cînd marşul urmează să se execute pe jos, comandantul de pluton
(grupă) este obligat să controleze dacă subordonaţii au respectat regulile de
igienă, cum s-au pregătit şi şi-au ajustat (aranjat) echipamentul. Dacă
 Deplasarea

marşul se execută pe schiuri - să controleze legarea acestora la picioare

pentru a asigura circulaţia normală a sîngelui şi a nu provoca degerături.
Art. 301. Comandantul de pluton (grupei), în timpul marşului este
obligat să respecte cu stricteţe ordinea stabilită de deplasare şi mascare, să
evite reţinerile în locurile de trecere peste cursurile de apă, în tunele,
strîmtori de teren, localităţi, să ducă încontinuu observarea circulară asupra
inamicului terestru, aerian şi asupra semnalelor date de către comandantul
de companie (pluton), să înştiinţeze la timp efectivul despre inamic, de
asemenea despre infectarea radioactivă, chimică şi biologică
(bacteriologică).
Art. 302. Compania (batalionul) trebuie să treacă cu capul coloanei
forţelor principale pe la punctul iniţial la ora stabilită; pichetul mobil de cap
(patrula de siguranţă) precede forţele principale la distanţa ordonată.
Pe timpul marşului plutonul (grupa) se conduce prin comenzi şi
semnale - cu fanioane (noaptea - semnale optice şi mijloace acustice).
Comandantul se găseşte în cadrul plutonului, iar atunci cînd grupa numită
ca patrulă de siguranţă a descoperit inamic de valoare apropiată sau mai
mare, acesta se deplasează la locul acţiunii şi conduce lupta pentru a-1
nimici.
Pentru transmiterea informaţiilor, semnalelor, datelor sau rapoartelor
se folosesc mijloace mobile (automobile, transportoare amfibii blindate,
maşini de luptă, motociclete, biciclete) şi agenţi. Mijloacele mobile se
prevăd cu semne distinctive de recunoaştere şi au dreptul de a depăşi
coloana. Staţiile radio rămîn pe recepţie şi pot fi folosite pînă la întîlnirea
cu inamicul numai pentru transmiterea semnalelor de alarmare, precum şi
pentru conducerea elementelor de siguranţă cu luarea măsurilor pentru
protecţia legăturii împotriva cercetării inamicului.
Art. 303. Autovehiculele pe timpul marşului se deplasează numai pe
partea dreaptă a drumului, respectînd viteza stabilită pentru deplasare,
intervalele şi măsurile de siguranţă.
Coloana nu se opreşte în locuri înguste, pe poduri, în vaduri, pe
pante mari, în curbe cu rază mică.
La poduri se iau măsuri de asigurare a securităţii deplasării şi, la
nevoie, pentru întărirea capacităţii de suport a acestora.
În scopul protecţiei contra armei de precizie înaltă a inamicului, se
folosesc pe larg zonele invizibile pentru radiolocaţie, formate de cutele
terenului şi de obiectele din zonă, de asemenea şi de fîşiile forestiere de la
marginea drumului. Pe sectoarele deschise ale itinerarului se interzic
aglomerarea şi oprirea autovehiculelor, iar viteza de marş şi distanţa dintre
autovehicule se măresc.
 Сapitolul IV

Depăşirea nu este admisă fără aprobarea comandantului

coloanei. Autovehiculele care din diferite cauze s-au oprit pe partea
carosabilă a drumului se scot imediat în afara acestuia, pe partea dreaptă.
După înlăturarea defecţiunilor, autovehiculele se încolonează în
coada coloanei care trece în acel moment şi îşi ocupă locul în coloana
subunităţii respective pe timpul haltelor mici (dacă este posibil), în raionul
haltelor mari sau în raionul odihnei de zi (noapte).
Noaptea autovehiculele se deplasează cu întrebuinţarea aparatelor de
vedere pe timp de noapte sau a dispozitivelor de camuflare a luminii; iar
dacă se deplasează pe sectoarele aflate în cîmpul de vedere al inamicului
sau în nopţile luminoase - fără lumini şi fără aparatele de observare pe timp
de noapte.
Art. 304. La semnalul de alarmare despre inamicul aerian, plu-
tonul (grupa) care se deplasează pe autovehicule, în funcţie de ordinul dat
de comandantul coloanei, continuă deplasarea, mărind viteza şi distanţa
dintre autovehicule, se opreşte sau se dispersează.
Cînd se opreşte, la comandă sau din proprie iniţiativă, personalul
debarcă repede din autovehicule, le maschează, după care se adăposteşte.
Asupra avioanelor şi elicopterelor inamicului care zboară la înălţime
mică se execută foc de baraj cu mitralierele de pe transportoare amfibii
blindate (maşini de luptă) şi foc de salvă cu armamentul individual la
comanda comandantului de pluton.
Cercetarea de radiaţie, chimică şi biologică se execută de toate
elementele din siguranţa marşului şi de către forţele principale.
La semnalul de înştiinţare despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică se continuă deplasarea, iar militarii îmbracă
neîntîrziat masca contra gazelor şi completul de protecţie. Plutonul (grupa)
trece prin porţiunile de teren contaminat, în funcţie de natura substanţelor
chimice, cu viteza cea mai mare. Dacă este praf se închid obloanele,
vizoarele şi jaluzelele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă).
Cînd deplasarea se execută pe automobile, se măresc distanţele între
acestea.
Dacă plutonul (grupa) se deplasează pe jos, porţiunile de teren
contaminat se ocolesc, iar dacă nu este posibil se trec în pas viu, cu
intervale mărite între militari, avînd îmbrăcate mijloacele de protecţie
individuală. După ieşirea din raionul contaminat se execută decontaminarea
iniţială, de regulă, la ajungerea plutonului (grupei) la halta mică.
Decontaminarea totală se execută, de regulă, la ordinul comandantului de
companie.
 Deplasarea

Art. 305. Cîmpul minat cu mijloacele de minare de la distanţă,

plutonul îl ocoleşte sau îl trece în componenţa coloanei companiei prin
culoarul executat. Minele, care se află în calea autovehiculelor plutonului,
se nimicesc cu completul de deminare şi prin alte metode.
Art. 306. În cazul folosirii de către inamic a armelor incendiare,
precum şi în cazul trecerii obligatorii prin raioanele incendiate obloanele,
vizoarele şi jaluzelele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă)
se închid. După ieşirea din raionul incendiat comandantul de pluton
(grupă) organizează stingerea cuiburilor de incendiu de pe autovehicule,
salvarea efectivului şi acordarea ajutorului medical celor care au avut de
suferit, după care plutonul (grupa) continuă deplasarea.
Răniţii şi bolnavii după acordarea primului ajutor medical, sînt
transportaţi imediat la punctul medical al batalionului.
Art. 307. Pe timpul haltelor autovehiculele se opresc pe partea
dreaptă a drumului, la cel puţin 10 m una de alta sau la intervalele stabilite
de comandant.
Maşinile de luptă se amplasează în măsura posibilităţilor sub
coroanele copacilor, în umbra de radiolocaţie a obiectivelor din zonă, iar pe
teren deschis se maschează cu plase de mascare din dotare şi cu materiale
din zonă. Debarcarea se efectuează numai la ordinul (semnalul)
comandanţilor.
Pentru odihnă efectivul se dispune în partea dreaptă a drumului. În
maşini rămîn numai observatorii şi trăgătorii la mitraliere (ochitori-
operatori) de serviciu, iar în maşinile comandanţilor şi militarii de serviciu
la mijloacele radio.
Mijloacele de foc, numite pentru respingerea inamicului aerian, se
află în stare de gătinţă pentru ducerea focului.
Echipajele autovehiculelor (şoferilor) execută inspecţia tehnică a
armamentului şi tehnicii de luptă, desfăşoară întreţinerea tehnică şi înlătură
defecţiunile depistate.
Pe timpul opririlor din diferite cauze şi lichidării difecţiunilor
maşinilor de luptă pe itinirarul de deplasare, întoarcerea turelei direcţia
părţii carosabile este strictinterzisă.
Art. 308. Pe timp de iarnă cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute,
executarea marşului necesită: pregătirea şi menţinerea drumurilor în stare
practicabilă; luarea măsurilor pentru prevenirea degerării efectivului;
pregătirea tehnicii militare pentru funcţionare în condiţiile cu temperaturi
scăzute; asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi mijloace necesare măririi
capacităţii de trecere, acoperirea cu prelatele autovehiculelor destinate
pentru transportul militarilor.
 Сapitolul IV

În siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu echipament

de buldozer pentru curăţirea zăpezii; autovehiculele cu capacitate mare de
trecere se repartizează de-a lungul întregii coloane.
Pe ger puternic militarii se asigură cu hrană caldă.
Art. 309. Când marşul se execută iarna la temperaturi scăzute, pe
jos, se impune ca:
- nici o parte a corpului să nu fie strânsă, în special încheieturile şi
extremităţile (degetele mâinilor şi picioarelor să se mişte în mănuşi,
respectiv în încălţăminte);
- să nu se strângă excesiv curelele de la raniţă, schiuri;
- executarea marşului cât mai uniform şi dozarea efortului spre a se
evita transpiraţia corpului, alternativ cu răcirea sa;
- marşul să se execute în veston, iar scurtele să fie îmbrăcate numai
în timpul haltelor;
- să nu se bea apă rece şi să nu se mănânce zăpadă; apa se va
înlocui cu ceai sau cafea şi se va bea cu înghiţituri mici (rare);
- deschizătorii de pârtii să fie înlocuiţi cât mai des;
- să nu se stea jos pe timpul haltelor mici, haltele mari să se facă pe
cât posibil în clădiri.
Art. 310. Iarna, înainte de începerea marşului, comandantul de
pluton (grupă) este obligat:
- să ia măsuri pentru asigurarea efectivului cu mijloacele pentru
evitarea degerăturilor şi să controleze dacă militarii cunosc regulile de
prevenire a degerăturilor şi dacă ştiu să-şi acorde ajutor în asemenea cazuri;
- să se convingă că există motorină de iarnă şi lichide speciale în
autovehicule şi, la necesitate, să ia măsuri pentru completarea plinurilor;
- să verifice starea şi funcţionarea mijloacelor de încălzire a
autovehiculelor, a jaluzelelor, precum şi existenţa preşurilor termostate;
- să indice mecanicilor-conductori (şoferilor) măsurile necesare
pentru prevenirea îngheţării sistemului de răcire al motorului pe timpul
opririlor (haltelor, odihnei de zi sau de noapte);
- să verifice dacă armamentul este pregătit pentru funcţionare la
temperaturi scăzute;
- să organizeze, în funcţie de posibilităţi şi atunci cînd este cazul,
uscarea echipamentului pe timpul haltelor mari şi în raionul odihnei de zi
(noapte);
- să ia măsuri pentru mărirea capacităţii de deplasare a auto-
vehiculelor, în cazul cînd se prevede deplasarea pe sectoare cu un strat
gros de zăpadă şi întinderea şenilelor;
 Deplasarea

La ordinul comandantului de pluton se execută, de regulă, încălzirea

periodică a motoarelor cîte 4-5 minute la fiecare jumătate de oră, iar
pentru încălzirea militarilor se execută cu aceştia alergări şi mişcări.
Cînd deplasarea se execută pe jos în afara drumurilor sau pe drumuri
înzăpezite, plutonul (grupa) din capul coloanei se schimbă după fiecare
20-30 minute.
Pe timpul haltelor mici se interzice ca militarii să stea în poziţia
culcat pe zăpadă.
Art. 311. În teren deluros-împădurit marşul se pregăteşte şi
execută ţinînd seama de caracteristicile drumului, de timp şi starea vremii.
O atenţie deosebită trebuie acordată cercetării şi amenajării drumului la
curbele periculoase, urcuşurilor şi coborîşurilor, poienilor şi defrişărilor. La
punctele obligate de trecere se iau măsuri pentru apărarea antiaeriană şi
îndrumarea circulaţiei.
În locurile înguste şi greu accesibile se lărgeşte partea carosabilă, la
nevoie, se amenajează drumuri ocolitoare, se prevăd măsuri pentru
stingerea incendiilor, înlăturarea obstacolelor şi posibilităţilor de producere
a avalanşelor.
Drumurile de vale şi din defileuri devin impracticabile pe timpul
ploilor abundente sau la topirea zăpezilor. Cînd stratul de zăpadă depăşeşte
30 cm subunităţile execută marşul pe schiuri, iar armamentul greu, muniţia
şi materialele se transportă pe sănii.
Plutonul va executa marşul, de regulă, combinat - pe autovehicule,
până la limita maximă accesibilă, atât cât permit capacitatea şi panta
drumurilor - iar când acesta se îngustează şi devine poteci militarii debarcă
de pe autovehicule şi continuă marşul pe jos.
Când au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune, se iau
măsuri pentru întărirea siguranţei.
Art. 312. Acţiuni în zone de pericol. O zonă de pericol este orice
loc de pe itinerar în care comandantul estimează că plutonul său ar putea fi
expus la foc, la observare sau la amândouă din partea inamicului; plutonul
încearcă să evite zonele de pericol; dacă un pluton trebuie să traverseze o
zonă de pericol, execută acest lucru cu mare atenţie şi cât mai rapid posibil.

TIPURI DE ZONE DE PERICOL ŞI PROCEDEE DE

TRAVERSARE

Zone - câmp deschis. Plutonul rămâne ascuns în apropiere şi se

observă zona; postul de siguranţă dă avertismente din timp; se trimite un
 Сapitolul IV

element în faţă pentru a elibera zona îndepărtată; în continuare, restul

plutonului trece pe drumul cel mai puţin expus şi cât mai rapid posibil.
Drumuri şi poteci. Se traversează drumurile sau potecile pe la
apropierea unei curbe, prin locuri de joasă înălţime care să asigure
mascarea.
Sate. Trecerea pe lângă acestea se va face în sensul invers direcţiei
din care bate vântul şi cât mai departe de ele; se evită animalele, în special
câinii, care ar putea trăda prezenţa plutonului.
Poziţii ale inamicului. Se trece prin zona spre care bate vântul
(inamicul ar putea avea câini cercetaşi); se menţin în supraveghere
permanentă sârmele de la minele surpriză şi dispozitivele de avertizare.
Câmpuri minate. Se ocolesc câmpurile minate dacă este posibil,
chiar dacă acest lucru implică schimbarea drumului cu unul mult mai lung;
se execută un culoar prin câmpul de mine doar dacă nu există altă soluţie.
Cursuri de apă. Se alege un loc îngust pe cursul de apă (vad) care
să permită mascarea pe ambele maluri; se observă cu mare atenţie zona
îndepărtată; se amplasează elemente de siguranţă în zona apropiată, cât şi
în cea îndepărtată pentru avertizarea timpurie; se eliberează zona
îndepărtată, apoi se trece rapid, evitându-se zgomotele.
Obstacole din sârmă. De regulă, aceste obstacole care se află
permanent sub observarea şi focul inamicului, se evită.
Traversarea prin zone periculoase. Când plutonul traversează o
zonă periculoasă independent sau în compunerea unor forţe, el trebuie să:
- desemneze punctele de adunare din zona apropiată sau cea
îndepărtată;
- asigure zona apropiată (flancurile şi spatele dispozitivului);
- recunoască şi să asigure zona îndepărtată;
- execute traversarea prin zona de pericol;
- decidă cum va traversa plutonul având la bază timpul la
dispoziţie, mărimea subunităţii, mărimea zonei de pericol, câmpurile de foc
din zonă şi modul de realizare a siguranţei.
O subunitate mică traversează zona astfel: cu toţi militarii odată, pe
perechi sau câte un militar.
O subunitate mare traversează, de regulă, zona cu câte un element
component odată.
După ce fiecare element traversează zona, comandantul de pluton se
deplasează către o poziţie de siguranţă sau către punctul de adunare din
zona îndepărtată, unde aşteaptă până când i se ordonă să continue
deplasarea.
 Deplasarea

Traversarea unor zone mari de câmp deschis. Aceste zone nu pot fi

ocolite în timp util de către pluton pentru îndeplinirea misiunii.
Traversarea zonei se execută printr-o combinaţie de marş cu
siguranţă sporită şi în salturi.
Traversarea zonelor mici de câmp deschis. De regulă, aceste zone
se ocolesc în timpul alocat îndeplinirii misiunii, utilizându-se următoarele
tehnici:
- drumul de ocolire - folosind întoarceri de 90 grade la dreapta
sau la stânga, plutonul se deplasează în jurul zonei deschise până când
ajung în partea îndepărtată, apoi îşi continuă misiunea;
- deplasarea în jurul zonei deschise - comandantul indică
azimutul un punct de adunare în partea îndepărtată, hotărăşte care parte a
zonei deschise să o înconjoare (după ce a luat în considerare distanţa,
teritoriul, acoperirea şi mascarea) şi se deplasează în jurul zonei deschise;
foloseşte terenul pentru acoperire şi mascare; când plutonul soseşte la
punctul de adunare pe partea îndepărtată, comandantul verifică încă odată
azimutul zonei obiective şi continuă misiunea.
Art. 313 Când unele obstacole nu pot fi trecute sau ocolite, se
prevăd din timp măsuri pentru transbordarea efectivelor, tehnicii şi
materialelor, folosindu-se în acest scop toate mijloacele la dispoziţie. În
acest caz, dincolo de obstacol, subunităţile continuă marşul pe jos, muniţia,
materialele pe militari (purtători) şi autovehiculele vor fi trimise pe rute
ocolitoare până la ajungerea din urmă a coloanei sau vor relua mişcarea
după deschiderea drumului.

3. SIGURANŢA MARŞULUI

Art. 314. În siguranţa de marş plutonul poate fi destinat ca pichet

mobil de cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc sau patrulă de
siguranţă cînd pichetul mobil este de valoare companie.
Plutonul ca pichet mobil (fix) poate primi ca întărire un pluton de
aruncătoare de mine, o grupă de mitraliere, 1-2 pionieri, 1-2 cercetaşi
chimici.
Pichetul mobil de cap se trimite la distanţa de 5-10 km, iar
pichetul mobil (fix) de flanc şi de spate - pînă la 5 km.
În localităţi, păduri, munţi, pe timp de noapte sau cînd marşul se
execută pe jos, aceste distanţe se pot micşora pînă la jumătate.
 Сapitolul IV

Art. 315. Misiunile pichetului mobil de cap (de flanc) sînt:

- să asigure coloana căreia îi face siguranţa împotriva atacului prin
surprindere al inamicului terestru, să captureze sau să nimicească cercetaşii
inamicului sau grupurile de cercetare-diversiune ale acestuia;
- să atace cu îndrăzneală inamicul de pe itinerarul de deplasare, să
cucerească punctele din teren favorabile pentru luptă şi să-l oblige pe
inamic să se desfăşoare prematur, asigurînd astfel condiţii favorabile pentru
desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a coloanei căreia îi face
siguranţa.
Art. 316. Misiunile pichetului mobil de spate sînt:
- să asigure coloanei căreia îi face siguranţa, posibilitatea de a se
desprinde de inamic şi a executa marşul în ordine;
- să nu permită inamicului terestru să atace prin surprindere
coloana căreia îi face siguranţa, interzicînd îndeosebi acţiunile elementelor
de cercetare-diversiune, subunităţilor aeromobile şi desantului aerian ale
acestuia.
Art. 317. Pichetul fix de flanc are misiunea de a menţine poziţia
indicată de comandantul subunităţii căreia îi face siguranţa, asigurînd
coloana împotriva atacului din flanc executat prin surprindere de către
subunităţi ale inamicului, grupuri de cercetare-diversiune, subunităţi de
desant aerian şi aeromobile.
Art. 318. Pentru siguranţa lor nemijlocită, de asemenea pentru
cercetarea terenului , pichetele mobile trimit patrule de siguranţă (de cap,
de flanc, de spate), iar uneori şi cercetaşi la distanţa, care asigură ducerea
observării asupra acestora şi susţinerii lor cu foc.
Valoarea patrulelor de siguranţă poate fi de la o echipă
de 2-4 militari pînă la o grupă.
În cadrul pichetului se organizează observarea circulară asupra
inamicului terestru şi aerian, se numeşte observator pentru primirea
semnalelor de la patrulele de siguranţă şi de la cercetaşi şi se asigură gătinţa
permanentă în caz de întîlnire cu inamicul.
Pentru legătura între pichet şi coloană se folosesc agenţi de legătură,
precum şi semnale (optice şi acustice).
Art. 319. Primind misiunea, comandantul plutonului, care este
destinat ca pichet mobil (fix), este obligat:
- să însuşească misiunea primită;
- să analizeze situaţia;
- să ia hotărîrea;
- să dea ordinul de luptă;
- să organizeze cooperarea;
 Deplasarea

- să dea indicaţii privind asigurarea marşului, protecţia contra

mijloacelor incendiare;
- să organizeze completarea cu muniţie, carburanţi şi alimente pînă
la normele stabilite;
- să controleze gătinţa efectivului, armamentului şi tehnicii militare
în vederea îndeplinirii misiunii de luptă;
- să raporteze comandantului de batalion (companie) despre gătinţa
plutonului pentru executarea misiunii de luptă.
Pe timpul însuşirii misiunii comandantul de pluton trebuie să
înţeleagă:
- misiunea coloanei păzite;
- misiunea plutonului;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.
La analiza situaţiei comandantul de pluton trebuie:
- să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare (raionul de
dispunere - pentru pichetul fix)şi caracterul terenului;
- să determine locurile probabile de întîlnire cu inamicul, precum şi
locurile ambuscadelor posibile şi să stabilească modul de acţiuni al patrulei
de siguranţă, forţelor principale şi mijloacelor de întărire în cazul întîlnirii
cu forţele inamicului;
- să determine direcţiile probabile de acţiuni al avioanelor,
elicopterelor şi altor ţinte aeriene, componenţa mijloacelor de foc de
serviciu şi observatorilor;
- să determine ordinea de pregătire a plutonului pentru executarea
marşului.
În hotărîre comandantul de pluton determină:
- constituirea dispozitivului de marş şi ordinea de îndeplinire a
misiunii primite;
- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc;
- modul de cooperare;
- modul de realizare a conducerii şi legăturii (radio, prin agenţi şi
prin semnale).
În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:
- informaţii despre inamic şi eventualele acţiuni terestre şi aeriene
ale acestuia pe timpul executării marşului;
- misiunea plutonului: itinerarul şi viteza de deplasare, constituirea
coloanei, distanţa dintre maşini, punctul iniţial şi ora de trecere a acestuia
(raionul de dispunere - pentru pichetul fix);
- misiunile grupelor, mijloacelor de întărire şi mijloacelor de foc şi
modul de acţiuni în caz de întîlnirie cu inamicul;
 Сapitolul IV

- patrula de siguranţă, misiunea ei şi la care distanţă se trimite;

- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş;
- locul său şi locţiitorul.
La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:
- modul de observare şi legătură;
- modul de acţiune a plutonului la apariţia ţintelor aeriene ale
inamicului şi modul de deschidere şi ducere a focului asupra acestor ţinte;
- locurile probabile de întîlnire cu inamicul şi modul de acţiuni a
grupei de siguranţă, plutonului şi mijloacelor de întărire în caz de întîlnire
cu forţele inamicului;
- modul de exploatare a aparatelor de vedere pe timp de noapte (a
dispozitivelor de camuflare a luminii), de respectare a măsurilor de mascare
şi a disciplinei în cursul marşului;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare.
După darea ordinului de luptă şi organizarea cooperării,
comandantul de pluton dă indicaţii pentru asigurarea marşului, protecţia
contra armelor de precizie înaltă şi celor incendiare, organizează
completarea cu rachete, muniţii, combustibil şi alimente în limita normelor
stabilite, verifică gradul de pregătire al plutonului în vederea executării
misiunii de luptă şi raportează comandantului de batalion (companie) .
Art. 320. Pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă), la timpul
stabilit, trece punctul iniţial şi se deplasează pe itinerarul fixat cu viteza
stabilită. Comandantul de pluton se deplasează în capul coloanei pichetului
mobil de cap (patrulei de siguranţă), urmăreşte după hartă itinerarul de
deplasare, acţiunile patrulei de siguranţă de cap, personal duce cercetarea
asupra inamicului şi terenului prin observare şi raportează prin procedeul
indicat, comandantului care a trimis siguranţa, despre barajele şi porţiunile
de teren contaminat, precum şi despre întîlnirea cu inamicul.
Trecătorile, tunelurile, podurile şi alte locuri înguste sînt trecute fără
opriri de pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă).
Pichetul mobil ocoleşte porţiunile de teren contaminat, podurile
distruse, porţiunile de itinerar minat, marcînd prin indicatoare direcţia de
ocolire.
În cazul cînd ocolirea porţiunilor de itinerar minat este imposibilă,
acestea se deminează de subunităţile de pionieri, date ca întărire plutonului,
sub acoperirea maşinilor de luptă, care se află în stare gata să deschidă
focul sau se deminează de sine stătător, folosind completele de deminare
sau prin alte procedee.
Întîlnind grupuri mici ale inamicului pichetul mobil de cap (patrula
de siguranţă) de regulă le nimiceşte, iar modelele de armament, hărţile
 Deplasarea

topografice şi alte documente le capturează şi continuă să-şi îndeplinească

misiunea.
Cînd întîlneşte un inamic superior în forţe pichetul mobil acţionează,
în funcţie de situaţie, pentru a-1 nimici cu foc deschis prin surprindere de
pe o poziţie favorabilă şi prin atac hotărît sau menţine cu dîrzenie poziţia pe
care o ocupă, asigurînd desfăşurarea şi intrarea în luptă în mod organizat a
coloanei căreia îi face siguranţa.
Informaţiile obţinute se raportează imediat comandantului care a
trimis siguranţa.
Art. 321. Pe timpul haltelor pichetul mobil de cap (de flanc) ocupă o
poziţie favorabilă şi continuă să facă siguranţa coloanei care s-a oprit.
Cînd trupele se dispun pentru odihnă, pichetul mobil îndeplineşte
misiunile siguranţei de staţionare sau se înlocuieşte (intră în cadrul forţelor
principale ale coloanei). La reluarea deplasării pichetul de pază rămîne pe
loc pînă ce siguranţa nou numită îl depăşeşte, după care revine la
subunitatea sa.
Pichetul mobil de cap (patrula de siguranţă) se opreşte şi continuă
deplasarea la comanda (semnalul) comandantului coloanei păzite.
Art. 322. Plutonul, numit în pichet mobil de flanc, se deplasează la
nivelul capului coloanei păzite la distanţa stabilită de comandant.
Grupurile mici ale inamicului, apărute în flancul coloanei păzite,
pichetul mobil de flanc le nimiceşte şi continuă să-şi îndeplinească
misiunea. Cînd apare pericolul unui atac din partea forţelor superioare ale
inamicului, pichetul ocupă o poziţie favorabilă şi nu permite atacul prin
surprindere al inamicului asupra coloanei, păzite din flanc.
Art. 323. Pichetul mobil de spate se deplasează la distanţa
ordonată, în urma coloanei căreia îi face siguranţa la distanţa stabilită de
comandant.
Pichetul mobil de spate capturează sau nimiceşte grupurile mici ale
inamicului, de regulă, cu foc, din ambuscadă. Cînd există pericolul ca forţe
superioare ale inamicului să ajungă la coloana căreia îi face siguranţa,
pichetul mobil de spate ocupă o poziţie favorabilă şi cu focul tuturor
mijloacelor produce pierderi inamicului, îl întîrzie şi nu-i dă voie să atace.
În scopul întîrzierii înaintării inamicului comandantul de pluton, la
ordinul comandantului coloanei păzite, organizează distrugerea trecerilor,
podurilor şi drumurilor, creează abatize şi instalează baraje de mine şi
exploziv.
Art. 324. Pichetul fix de flanc ocupă o poziţie favorabilă pentru
apărare pe aliniamentul ce i s-a indicat, execută lucrările genistice,
 Сapitolul IV

organizează observarea şi sistemul de foc. În cazul cînd inamicul a trecut la

atac, apără poziţia cu dîrzenie şi o menţine pînă la trecerea coloanei căreia
îi face siguranţa, după care, la ordinul (semnalul) comandantului care 1-a
trimis, o părăseşte şi îşi reia locul în coada coloanei.
Art. 325. Grupa poate fi numită ca patrulă de siguranţă de cap,
de flanc, de spate cu misiunea de a face siguranţa pichetului mobil
(subunităţilor) împotriva atacului prin surprindere al inamicului terestru şi a
interzice apropierea elementelor de cercetare şi cercetare-diversiune ale
acestuia de pichetul (coloana) căruia îi face siguranţa.
În siguranţa de marş grupa poate primi ca întărire o mitralieră şi 1-2
pionieri.
Grupa numită ca patrulă de siguranţă se deplasează în faţa
subunităţii căreia îi face siguranţa la următoarele distanţe:
- cînd deplasarea se execută pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă, automobile) ziua - pînă la 1500 m, noaptea - pînă
la 500 m;
- cînd deplasarea se execută pe jos (pe schiuri), ziua - pînă
la 600 m, noaptea - pînă la 200 m.
Art. 326. Comandantul patrulei de siguranţă de cap este obligat:
- să studieze pe hartă (schemă) itinerarul de deplasare, locurile
probabile de întîlnire cu inamicul şi să stabilească ordinea deplasării şi
modul acţiunilor grupei în caz de întîlnire cu acesta;
- să stabilească ordinea de executare a observărilor asupra
terenului, inamicului terestru şi aerian, precum şi asupra semnalelor
comandantului coloanei păzite şi modul de raportare;
- să dea ordinul de luptă grupei.
În ordinul de luptă comandantul grupei indică:
- informaţia despre inamic;
- misiunea subunităţii păzite şi misiunea grupei, itinerarul şi viteza
de deplasare, modul de observare, de raportare despre cele observate şi
modul de acţiuni a subordonaţilor în caz de întîlnire cu inamicul;
- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi ordinea de
acţiuni la ele;
- ora cînd trebuie să fie gata pentru marş şi locţiitorul.
După darea ordinului de luptă, comandantul de grupă verifică
gătinţa grupei pentru îndeplinirea misiunii de luptă şi raportează
comandantului de companie (pluton).
Art. 327. Cînd grupa se deplasează pe transportorul amfibiu blindat
(maşina de luptă), terenul şi obiectivele din teren se cercetează din
 Deplasarea

autovehicul, fără opriri. Uneori, pentru cercetarea anumitor obiective din

teren (poduri, clădiri, păduri) se trimit cercetaşi pe jos.
În aceste cazuri, pe timpul cercetării obiectivelor grupa se opreşte
într-un loc mascat, iar militarii rămîn în transportorul amfibiu blindat
(maşina de luptă), fiind gata să sprijine cu foc acţiunea cercetaşilor.
Art. 328. Cînd grupa se deplasează pe jos sau pe schiuri, co-
mandantul de grupă trimite cercetaşi, care se deplasează în faţa (înapoia)
sau la flancul grupei.
Cercetaşii ţin legătura din vedere cu patrula de siguranţă, cercetează
repede, din mers, obiectele din teren, acordînd atenţie indicilor după care
poate fi descoperit inamicul, precum şi porţiunile de teren minat şi
contaminat.
Sectoarele ascunse ale terenului, construcţiile izolate, marginile de
pădure, tunele, rîpile şi alte locuri unde e posibilă dispunerea inamicului în
ascuns şi atacului prin surprindere din ambuscade, precum şi trecerile în-
guste, podurile şi alte obiective, patrula de siguranţă le cercetează şi, în caz
de necesitate, plasează indicatoare de preîntîmpinare.
Cercetaşii raportează comandantului, prin semnale, tot ce au
observat, iar cînd sînt atacaţi de inamic deschid focul asupra acestuia.
Art. 329. Grupa ocoleşte barajele, obstacolele naturale şi porţiunile
de teren contaminat, iar cînd nu există căi ocolitoare trece prin (peste) ele,
folosind mijloacele de protecţie individuală. Comandantul de grupă
raportează comandantului care 1-a trimis despre toate barajele, obstacolele
şi porţiunile de teren contaminat şi le marchează.
Art. 330. Grupurile mici ale inamicului sînt nimicite în timp scurt,
iar grupurile mai mari sînt blocate de către grupă, ocupînd o poziţie
favorabilă pe care o menţine pînă la sosirea pichetului (subunităţii căreia îi
face siguranţa), după care participă la nimicirea inamicului.
Art. 331. Grupa se opreşte pentru halte la semnalul comandantului
pichetului (subunităţii căreia îi face siguranţa).
Pe timpul haltei mici grupa ocupă o poziţie avantajoasă şi continuă
să observe, fiind gata să respingă atacul inamicului; la halta mare sau în
raionul odihnei de zi (noapte) grupa - patrulă de siguranţă - se transformă
în post de pază şi îndeplineşte misiunile care i se ordonă.
Comandantul patrulei de siguranţă de cap raportează imediat
despre informaţiile obţinute comandantului care a trimis siguranţa.
Art. 332. În teren deluros-împădurit se mai determină:
- gradul de practicabilitate a itinerarului pentru autovehicule;
- existenţa punctelor obligate de trecere, grohotişurilor, grotelor,
peşterilor, tunelurilor (lucrărilor subterane), izvoarelor, refugiilor, iar pe
 Сapitolul IV

timp de iarnă - grosimea stratului de zăpadă, locul cornişelor, podurilor de

zăpadă.
Art. 333. Grupa numită ca patrulă de siguranţă de spate este
obligată:
- să nimicească sau să captureze grupurile mici ale inamicului care
încearcă să pătrundă spre forţele pichetului (subunităţii căreia îi face
siguranţa);
- să oprească inamicul cu foc de pe poziţii avantajoase pentru a-i da
pichetului (subunităţii) posibilitatea de a se desprinde de inamic.
Art. 334. Cînd plutonul (grupa) execută independent (izolat)
marşul, comandantul ia măsuri de siguranţă a subunităţii pe care o
comandă şi a celor de întărire (sprijin); numeşte observatori (terestru şi
aerian) cărora le precizează misiunile şi modul de îndeplinire a acestora; la
nevoie, pentru cercetarea unor obiective de pe direcţia de deplasare,
numeşte echipe de cercetare; în funcţie de distanţa pe care se execută
marşul şi de posibilitatea întâlnirii cu inamicul, pentru siguranţa plutonului
se numeşte o patrulă de siguranţă. Elementele destinate pentru siguranţa
marşului, pe timpul haltelor se transformă în elemente de siguranţă a
staţionării.

4. TRANSPORTUL

Art. 335. Transportul constă în deplasarea personalului, tehnicii,

materialelor şi animalelor cu ajutorul mijloacelor feroviare, maritime,
fluviale şi aeriene.
În vederea executării îmbarcării, transportului şi debarcării,
subunităţilor li se destinează staţii, aerodromuri, porturi de îmbarcare şi
debarcare, raioane de aşteptare şi de adunare, de bază şi de rezervă.
Art. 336. Înainte de îmbarcare plutonul (grupa) se dispune în
raionul de aşteptare, iar după debarcare în raionul de adunare, de
regulă, în cadrul eşalonului superior.
Raioanele de aşteptare şi de adunare se aleg, în raport cu condiţiile
oferite de teren, la o distanţă de pînă la 3 km faţă de staţiile, aerodromurile
şi porturile de îmbarcare (debarcare).
În raionul de aşteptare plutonul (grupa) se dispune în ascuns,
folosind lucrările genistice executate din timp de forţele şi mijloacele
destinate în acest scop, precum şi proprietăţile de protecţie ale terenului,
ţinînd seama de ordinea de deplasare spre locurile de îmbarcare.
 Deplasarea

Art. 337. Când transportul se execută pe comunicaţiile

feroviare, maritime sau fluviale, comandantului de pluton i se precizează
locul în cadrul raionului de aşteptare, itinerarul şi modul de deplasare spre
locul de îmbarcare, planul de îmbarcare şi de repartizare a personalului,
tehnicii şi a materialelor pe vagoane (platforme sau nave); durata în timp
de la începerea şi până la terminarea îmbarcării.
Înainte de a începe deplasarea în vederea îmbarcării, comandantul
de pluton verifică dacă personalul cunoaşte regulile de îmbarcare, echipare
(cu mijloace individuale de salvare), ancorare şi debarcare a tehnicii
militare, de comportare pe timpul transportului şi dacă armamentul, TAB
sau MLD şi materialele sunt pregătite pentru a fi transportate.
Deplasarea plutonului din raionul de aşteptare către staţia sau portul
de îmbarcare se execută, astfel încât să poată trece imediat la executarea
îmbarcării.
Armamentul, TAB sau MLD şi personalul trebuie să se îmbarce cu
repeziciune şi în siguranţă, respectându-se cu stricteţe măsurile pentru
prevenirea accidentelor şi deteriorarea tehnicii militare şi a mijloacelor de
transport.
Art. 338. Pe timpul transportului plutonul (grupa) trebuie să fie în
permanenţă gata de debarcare, pentru continuarea deplasării prin marş şi
intrarea la timp în luptă.
Cercetarea, observarea aeriană şi terestră se asigură prin posturi de
observare prevăzute cu aparatura de observare şi de cercetare chimică,
biologică şi de radiaţie necesară; şeful eşalonului de transport este informat
asupra situaţiei aeriene şi chimice de către şefii sectoarelor de comenduire
de cale ferată (de apă).
Apărarea eşalonului de transport împotriva inamicului aerian se
realizează cu armamentul de infanterie destinat în acest scop, iar paza pe
timpul transportului pe comunicaţiile feroviare se execută printr-o gardă
care poate avea valoarea pînă la un pluton. O atenţie deosebită se acordă
pazei împotriva grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste
ale inamicului, precum şi executării cercetării şi observării terestre şi
aeriene.
Art. 339. Subunităţile care se transportă pe comunicaţiile feroviare,
maritime şi fluviale se asigură cu rezerve de alimente şi apă potabilă pentru
toată durata transportului.
Pentru acordarea la timp a asistenţei medicale pe timpul
transportului, funcţionează punctul medical al batalionului.
Art. 340. Dacă eşalonul de transport este atacat, plutonul (grupa)
acţionează potrivit precizărilor comandantului de eşalon sau din proprie
 Сapitolul IV

iniţiativă (cînd se transportă independent) pentru respingerea acţiunilor

terestre sau aeriene ale inamicului şi continuarea deplasării.
Dacă inamicul a provocat distrugeri pe calea ferată pe care se
execută transportul, plutonul (grupa) participă cu parte din forţe la
refacerea acesteia concomitent cu luarea măsurilor de siguranţă, urmărind
reluarea deplasării în timp scurt pentru ajungerea la locul stabilit.
Când linia de cale ferată de pe direcţia de deplasare a fost distrusă şi
nu sunt posibilităţi de refacere a acesteia în timp scurt sau de orientare,
subunităţile pot continua transportul prin transbordare pe alte mijloace
feroviare de transport asigurate din timp sau prin deplasare pe căile
rutiere existente.
Art. 341. La sosirea în locul stabilit (în staţia (portul) de
debarcare), plutonul (grupa) debarcă sub acoperirea subunităţilor de
siguranţă şi se deplasează în ascuns în raionul de adunare, fiind gata să
îndeplinească o misiune de luptă.
Plutonul (grupa) trebuie să fie în măsură să debarce şi în locuri
nepregătite, să execute marşul spre locul ordonat, ocolind porţiunile de
teren cu distrugeri sau contaminat şi să intre la timp în luptă.
Art. 342. Transpordarea trebuie să fie temeinic pregătită şi efectuată
în timp cât mai scurt, cu luarea tuturor măsurilor de asigurare a acţiunilor.
Art. 343. Transportul plutonului (grupei) pe comunicaţiile
aeriene se execută pe direcţiile unde celelalte căi de comunicaţii au o
dezvoltare insuficientă sau au suferit mari distrugeri, precum şi în situaţii
care necesită dislocări urgente de forţe şi mijloace dintr-un raion în altul şi
efectuarea unor manevre. El se se execută, la ordinul eşalonului superior,
cu avioane, elicoptere, planoare, folosindu-se ca procedeu de bază
debarcarea (aterizarea); pentru unele materiale se pot folosi şi procedeele
paraşutării sau aruncării materialelor de la înălţime mică.
Art. 344. După primirea ordinului pentru transport pe comunicaţiile
aeriene, comandantul împreună cu reprezentantul unităţii de aviaţie de
transport precizează locurile de îmbarcare şi numerele de bord ale
avioanelor (elicopterelor); repartizează personalul, armamentul,
autovehiculele şi materialele pe mijloacele de transport aerian; stabileşte
ordinea de deplasare şi de îmbarcare (încărcare) a personalului
(autovehiculelor şi materialelor); stabileşte timpul de începere şi de
terminare a îmbarcării; dă misiuni subunităţilor.
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

CAPITOLUL V

STAŢIONAREA ŞI SIGURANŢA STAŢIONĂRII

1. PLUTONUL (GRUPA) ÎN STAŢIONARE

Art. 345. Dispunerea plutonului (grupei) într-un raion în vederea

pregătirii unor acţiuni de luptă, marşului sau refacerii capacităţii de luptă
se numeşte staţionare.
Plutonul (grupa) se dispune în staţionare într-un raion (loc), în
cadrul companiei (plutonului) sau independent.
Art. 346. Raionul de staţionare reprezintă porţiunea de teren pe
care staţionează temporar forţele şi tehnica din dotare. Terenul se alege, de
regulă, în afara localităţilor sau taberelor permanente, în păduri, pe lângă o
sursă de apă, iar forţele se adăpostesc în corturi izoterme sau adăposturi
improvizate cu materiale din dotare sau din zonă.
La organizarea raionului de staţionare trebuie să se ţină seama de
următoarele condiţii:
- să fie mascat pentru evitarea descoperirii de către inamic atât prin
observare terestră cât şi aeriană;
- să ofere condiţii de instalare a siguranţei nemijlocite pentru
evitarea surprinderii;
- să fie instalat în apropierea unei căi de comunicaţii practicabile
pentru autovehicule;
- locurile alese trebuie să fie uscate, adăpostite de vânt;
- să fie în apropierea unei surse de apă potabilă şi a surselor de
aprovizionare cu lemne;
- să nu fie dispus pe văile râurilor care pot produce inundaţii pe
timpul ploilor abundente.
Raionul (locul) de staţionare al plutonului (grupei) se stabileşte, de
obicei, de către eşalonul superior şi trebuie să asigure: existenţa unui
adăpost; dispunerea mascată a grupelor în clădiri, păduri; protecţia
împotriva ADM NBC; să aibă căi de intrare şi de ieşire cît mai repede din
acesta şi să ofere posibilitatea de încălzire şi de asigurare cu apă a
personalului.
În raionul de staţionare plutonul (grupa) se dispune dispersat în
lungul itinerarelor de deplasare sau în afara acestora, folosind proprierăţile
de mascare şi cele de protecţie ale terenului, ţinându-se seama de
 Capitolul V

dispozitivul care trebuie realizat în vederea ducerii acţiunilor de luptă şi

fiind permanent gata pentru respingerea atacului inamicului terestru şi
aerian, de asemenea pentru nimicirea grupelor de cercetare-diversiune ale
acestuia.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) se dispun
dispersat la 25-50 m de la un la altu autovehicul în locurile indicate de
comandantul de pluton sub coroanele copacilor, în văgăuni, în umbrele de
radiolocaţie ale obiectelor din teren, iar în teren deschis, cînd există perico-
lul folosirii de către inamic a armei de precizie înaltă la 100-150 m, în aşa
fel ca personalul să se îmbarce repede şi să poată ieşi oportun din raion pe
orice timp, ziua şi noaptea şi în orice condiţii de stare a vremii.
Armamentul individual, muniţia necesară, precum şi mijloacele de protecţie
individuală se găsesc permanent asupra militarilor.
În raionul de staţionare, pentru protecţia personalului şi a tehnicii
militare, se sapă şanţuri şi locaşuri de tragere, şanţuri-adăpost. Cînd
staţionarea este de lungă durată, se construiesc adăpostiri sub parapet şi
adăposturi împotriva efectelor armelor de nimicire în masă.
Locurile dispunerii efectivului şi amplasării tehnicii de luptă se
maschează minuţios. În apropierea blindatelor se amenajează obiective
false (capcane termice).
Pentru comoditatea conducerii cu grupele şi autovehiculele de
asemenea pentru asigurarea unui grad necesar de dispersare, suprafaţa
raionului de staţionare a plutonului poate fi de 500 – 1000 m2.
Art. 347. Primind misiunea pentru staţionare, comandantul de
pluton execută următoarele activităţi: însuşeşete misiunea; analizează
situaţia; ia hotărîrea; dă ordinul de luptă; organizează amenajarea
genistică, mascarea şi protecţia contra armei de distrugere în masă NBC
şi armei incendiare; organizează întreţinerea tehnică a armamentului şi
tehnicii de luptă; efectuează controlul privind gătinţa permanentă de
luptă a plutonului.
Însuşind misiunea de luptă pentru staţionare, comandantul de
pluton trebuie să înţeleagă:
- care este raionul de staţionare a companiei şi locul de dispunere
a plutonului în acesta;
- la ce acţiuni să fie gata;
- ce organe de siguranţă nemijlocită şi de staţionare se
repartizează de la pluton şi la ce oră;
- care este volumul amenajării genistice şi termenul executării;
- locul de dispunere al subunităţilor vecine şi modul de
menţinere a legăturii cu aceştia.
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

Analizînd situaţia, comandantul de pluton studiază:

- depărtarea inamicului şi caracterul probabil de acţiuni a
acestuia, direcţiile probabile de acţiune a grupurilor de cercetare-
diversiune, avioanelor şi elicopterelor;
- starea, asigurarea şi posibilităţile plutonului şi subunităţilor
date ca întărire;
- componenţa şi locurile de dispunere a subunităţilor vecine,
modul de cooperare cu aceştia pe timpul respingerii atacului inamicului
terestru;
- terenul, proprietăţile de protecţie şi mascare a acestuia,
condiţiile de ducere a observărilor şi executare a focului;
- anotimpul, starea vremii şi timpul.
În hotărîre comandantul de pluton determină:
- ordinea de dispunere a efectivului şi tehnicii în locurile indicate
plutonului; locurile de dispunere a grupelor şi de amenajare a şanţurilor,
locaşelor de tragere şi şanţurilor-adăpost;
- modul de ducere a observărilor asupra inamicului aerian şi
terestru, precum şi după semnalele comandantului de companie;
- modul de acţiuni în caz de atac a inamicului.
Ordinul de luptă la staţionare comandantul de pluton, de regulă, îl
dă pentru întregul efectiv al plutonului. În ordinul de luptă comandantul
de pluton indică:
- date despre inamic;
- misiunea plutonului;
- locurile de dispunere a vecinilor;
- misiunile grupelor, locurile de dispunere a lor, locurile de
amenajare a şanţurilor, locaşelor de tragere şi şanţurilor-adăpost pentru
efectiv şi tehnica de luptă; modul de ducere a observărilor după inamicul
terestru şi aerian, precum şi după semnalele comandantului de
companie; modul de acţiuni al grupelor în caz de atac al inamicului;
semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare şi modul de acţiuni la ele;
- ora ocupării raionului de staţionare şi termenii de amenajare
genistică a acestuia;
- locul său şi locţiitorul.
La organizarea amenajării genistice comandantul de pluton
indică:
- locurile de amenajare a şanţurilor, locaşelor de tragere şi
şanţurilor-adăpost pentru efectiv, tehnica de luptă şi termenii de
executare;
 Capitolul V

- locul dispunerii punctului de comandă şi observare al

plutonului, efectivul care se repartizează pentru amenajarea acestuia şi
termenul gătinţei;
- care mijloace din dotare şi din zonă să se folosească la
amenajarea genistică.
La organizarea mascării comandantul de pluton indică:
- care mijloace din dotare şi din zonă să se folosească la mascare;
- termenii de executare a lucrărilor de mascare;
- modul de respectare a măsurilor de mascare în raionul de
dispunere a plutonului.
Pe timpul organizării protecţiei contra armei de distrugere în
masă NBC şi armei incendiare, în afară de lucrările amenajării
genistice a raionului de staţionare privind folosirea proprietăţilor de
protecţie şi mascare a terenului, comandantul de pluton mai indică:
- termenii de desfăşurare a activităţilor medicale;
- măsurile de siguranţă în caz de infectare a raionului de
staţionare cu substanţe radioactive şi toxice, apariţiei focarelor de
incendii şi inundarea terenului.
Pe timpul organizării întreţinerii tehnice a armamentului şi
tehnicii de luptă comandantul de pluton indică:
- timpul şi modul de completare a plinurilor cu carburanţi-
lubrifianţi a tehnicii de luptă;
- ordinea de completare a armamentului şi tehnicii de luptă cu
muniţie;
- modul de verificare a armamentului, mecanismelor şi aparatelor
de ochire şi de vedere pe timp de noapte, reglarea şi întreţinerea acestora,
precum şi modul de lichidare a defecţiunilor.
După organizarea activităţilor privind dispunerea plutonului,
comandantul de pluton efectuează controlul pentru menţinerea plutonului
în gătinţă permanentă de luptă privind acţiunile ulterioare.
Art. 348. Comandantul de grupă, primind misiunea la staţionare,
verifică cunoaşterea de către efectiv a modului de respingere a atacului
inamicului terestru şi aerian, a semnalelor de înştiinţare, conducere şi
cooperare, ordinii de acţiuni pe ele şi conduce personal cu amenajarea
locului de staţionare pentru efectiv şi adăpostului pentru maşina de luptă,
cu mascarea şi întreţinerea tehnică a armamentului şi maşinii de luptă.
Art. 349. Comandantul de pluton, după ce a sosit în locul de
staţionare este obligat:
- să indice locurile grupelor, transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă);
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

- să organizeze observarea şi siguranţa locului de dispunere şi să

stabilească modul de legătură şi de acţiune la semnalele comandantului de
companie;
- să organizeze activitatea pentru executarea lucrărilor de
amenajare genistică necesare dispunerii militarilor, tehnicii militare,
mascarea lor, precum şi întreţinerea tehnică a autovehiculelor.
Comandantul de grupă este obligat să asigure realizarea adă-
posturilor pentru militari şi autovehicul, mascarea şi întreţinerea tehnică
şi să raporteze despre executarea lor comandantului de pluton.
Art. 350. Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau
în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta
intrarea în raionul de staţionare, este interzisă.
Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea în
acesta, iar când este posibil, se execută din timp; pentru protecţia
personalului, tehnicii militare şi stocurilor de materiale împotriva armelor
de distrugere în masă şi sistemelor incendiare se amenajează adăposturi.
Pe timpul întreţinerii tehnice a autovehiculelor şi pregătirii lor
pentru luptă, în primul rînd, se completează carburanţii, lu brifianţii şi
muniţia, se verifică starea de funcţionare a motoarelor, a armamentului
şi aparaturii, se execută reglarea şi întreţinerea lor, remediindu-se
defecţiunile constatate.
Art. 351. Plutonul (grupa) în staţionare trebuie să fie permanent
gata pentru respingerea atacului terestru şi aerian a inamicului şi
nimicirea grupurilor lui de cercetare-diversiune .
Pentru siguranţa staţionării comandantul de pluton la ordin şi,
după caz, din proprie iniţiativă destină este o parte din forţe ca: post
de pază, post de pază independent, pînde şi patrule.
În funcţie de teren şi mărimea pădurii, subunităţile de siguranţă pot
ocupa aliniamente în faţă, pe marginea sau în interiorul acesteia.
Art. 352. Pentru respingerea inamicului terestru se sapă lo-
caşuri de tragere, se amenajează poziţii de tragere pentru grupe şi
mijloace antitanc. Cînd există pericolul unui atac al inamicului,
subunităţile ocupă poziţiile de tragere şi se pregătesc pentru res -
pingerea atacului.
Pentru protecţia împotriva incendiilor şi prevenirea extinderii
acestora se pregătesc căi de evacuare pentru părăsirea raionului de
staţionare în timp cât mai scurt.
La semnalul de alarmare despre inamicul aerian militarii se
adăpostesc în şanţuri-adăpost sau, la comandă, execută foc grupat cu
 Capitolul V

armamentul individual şi cu mitraliere asupra avioanelor care zboară la

înălţime mică.
Aprovizionarea cu armament, echipament, diverse materiale şi
medicamente, precum şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor se execută în
ascuns, pe căile de acces către raion.
Art. 353. Pe timp de iarnă, corturile se instalează, în funcţie de
grosimea stratului de zăpadă, astfel:
- când stratul de zăpadă este subţire, se curăţă mai întâi terenul de
zăpadă, se aşterne un strat de cetină sau fân (paie), după care se instalează
cortul;
- când stratul de zăpadă este mare, se amenajează în zăpadă o
groapă de dimensiunile cortului, adâncă de 30-40 cm, se aşterne un strat
de cetină de brad sau fân (paie) gros de minim 20 cm, după care se
instalează cortul.
Pe timp de ger puternic sau pe timp nefavorabil îndelungat plutonul
(grupa) poate fi cantonat în localitate. În acest caz plutonului (grupei) i se
repartizează, după posibilităţi, o casă sau un alt adăpost.
Art. 354. În localităţi staţionarea se realizează pe cartiere şi
cvartale şi începe numai după delimitarea şi repartizarea acestora pe
companii şi plutoane.
Staţionarea în localităţi, staţiuni poartă denumirea de cantonare.
Raioanele de cantonare se aleg şi se indică din timp, iar ocuparea
acestora presupune următoarele:
- cercetarea comunicaţiilor, clădirilor care duc către localităţi,
cursurilor de apă şi a versanţilor din imediata apropiere a localităţilor;
- identificarea, stabilirea şi recunoaşterea clădirilor necesare
staţionării;
- identificarea, localizarea şi anihilarea elementelor care ar putea
perturba cantonarea forţelor;
- identificarea, controlul, avizarea şi asigurarea pazei surselor de
apă potabilă;
- stabilirea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de
salvare şi evacuare a personalului şi tehnicii.
În cooperare cu unităţile de pompieri şi formaţiile de protecţie
civilă se iau măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiilor, limitarea
efectelor provocate de dărâmături şi inundaţii.
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

2. PLUTONUL ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

Art. 355. În staţionare plutonul poate fi numit pichet de pază

independent organizat şi trimis de către unitatea din care face parte sau
pichet de pază în cadrul detaşamentului de pază.
Pichetul de pază ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin de
bază şi de rezervă – dacă se dispune de timp cu o dezvoltare frontală
de 500—1000 m, primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de
pînă la 2 km şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de
subunităţile cărora le face siguranţa, cu misiunea:
- să descopere la timp apariţia inamicului terestru şi să prevină
subunităţile cărora le face siguranţa;
- să interzică pătrunderea subunităţilor de cercetare, înaintate
sau de diversiune ale inamicului în raionul de staţionare, apă rînd cu
dîrzenie poziţia pe care o ocupă;
- să interzică trecerea peste aliniamentul siguranţei de sta ţionare
a persoanelor izolate sau în grupuri care nu cunosc parola.
Pichetul de pază se instalează în locurile probabile de acţiuni ale
inamicului, pe un aliniament favorabil apărării, pe cât posibil protejat de
obstacole antiblindate şi care să asigure un câmp de vedere spre inamic pe
o distanţă cât mai mare, observarea circulară, executarea focului pe toate
direcţiile şi o bună mascare.
Plutonul numit ca pichet de pază poate primi ca întărire
1-2 mitraliere, 1-2 tunuri antitanc sau aruncătoare de grenade antitanc, iar
în unele cazuri şi o grupă de mitraliere antiaeriene.
Acţiunile plutonului sînt sprijinite, de regulă, cu focul artileriei.
Art. 356. În punctul de sprijin plutonul execută locaşuri de tragere
individuale şi poziţii de tragere pentru mitraliere, tunuri (aruncătoare
de grenade antitanc), transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) care
se acoperă cu baraje, folosind în mod judicios şi avantajele terenului.
Transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), tunurile,
aruncătoarele de grenade antitanc, mitralierele se găsesc pe poziţii de
tragere, fiind în permanenţă gata pentru deschiderea focului.
Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetului
se pot odihni.
Noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, observarea se
intensifică şi se completează cu ascultarea; militarii plutonului stau de
veghe şi sînt gata de luptă în orice moment.
 Capitolul V

Art. 357. Pentru recunoaşterea militarilor din subunităţile proprii,

zilnic, se stabileşte secretul, care se comunică subunităţilor din siguranţa
de staţionare şi elementelor de cercetare trimise în faţa acesteia; secretul
constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de cei
ai inamicului; el se comunică, de regulă, pentru 24 ore, dar poate fi
schimbat oricând situaţia impune; secretul este compus din parolă
(denumirea unei categorii de armament sau tehnică de luptă) şi răspuns
(denumirea unei localităţi), ambele să înceapă cu aceeaşi literă (exemplu:
MITRALIERĂ - parola, MĂRCULEŞTI - răspunsul). Parola se
comunică pentru întreg efectivul, iar răspunsul – comandanţilor de
subunităţi care sunt numiti în cercetare sau siguranţă, de asemenea
persoanelor care sunt trimise pentru transmiterea dispoziţiunilor verbale.
Parola se cere tuturor persoanelor care trec aliniamentul siguranţei
de staţionare în ambele sensuri, precum şi persoanelor care se deplasează
noaptea în raionul de dispunere a subunităţii; parola şi răspunsul se
pronunţă cu voce înceată; cei care nu cunosc parola vor fi reţinuţi şi se va
raporta comandantului de pluton; acesta îi interoghează personal pe cei
reţinuţi şi în funcţie de împrejurări, le permite să meargă mai departe sau îi
trimite sub escortă la comandantul care a trimis siguranţa.
Art. 358. Primind misiunea de luptă pentru acţiunile în
siguranţa staţionării ca pichet de pază, comandantul de pluton însuşeşte
misiunea; dă indicaţii comandanţilor de grupe pentru pregătirea mai
rapidă privind îndeplinirea misiunii; analizează situaţia; deplasează în
ascuns plutonul către aliniamentul ordonat, îl dispune într-un loc
adăpostit, organizează observarea (instalează observatori) şi siguranţa
nemijlocită; desfăşoară recunoaşterea cu comandanţii de grupe pe timpul
căreia ia hotărîrea; dă ordinul de luptă; organizează sistemul de foc,
cooperarea, conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin;
organizează ocuparea poziţiilor de către grupe; organizează siguranţa
poziţiilor şi executarea serviciului în punctul de sprijin ocupat; conduce
cu pregătirea plutonului pentru luptă, verifică gătinţa către îndeplinirea
misiunii de luptă şi, la timpul stabilit raportează comandantului, care a
trimis siguranţa.
Pe timpul desfăşurării recunoaşterii comandantul de pluton
trebuie:
- să indice reperele;
- să determine direcţiile probabile de acţiuni ale inamicului;
- să determine misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor,
fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe

fiecare poziţie;
- să stabilească aliniamentele de deschidere a focului din
maşinile de luptă (transportoarele amfibii blindate), mitraliere,
aruncătoare de grenade;
- să indice itinerarul de deplasare a patrulelor, misiunile lor,
ordinea de executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de
descoperire a inamicului;
- să determine pentru pîndă (dacă se instalează) componenţa,
misiunea, locul, modul de executare a misiunii, de menţinere a legăturii
şi de efectuare a schimbului;
- să determine succesiunea amenajării genistice a poziţiilor, locul
adăposturilor pentru efectiv şi locul de instalare a barajelor;
- să determine activităţile privind asigurarea acţiunilor de luptă
pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
În hotărîre comandantul de pluton determină:
- modul de îndeplinire a misiunii primite;
- misiunile grupelor, poziţiile de apărare ale lor, fîşiile de tragere
şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de tragere de bază şi de
rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor amfibii blindate),
sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe fiecare poziţie;
- pentru pîndă – componenţa, misiunea, locul, modul de
executare a misiunii, de menţinere a legăturii şi de efectuare a
schimbului;
- itinerarul de deplasare pentru patrule, misiunile lor, ordinea de
executare a serviciului şi modul de acţiuni în caz de descoperire a
inamicului;
- misiunile subunităţilor date ca întărire şi mijloacelor de foc.
În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:
- reperele;
- componenţa, situaţia şi caracterul posibil de acţiuni a
inamicului;
- misiunea subunităţii păzite şi misiunea plutonului;
- obiectivele şi ţintele de pe direcţia de acţiuni ale plutonului,
care vor fi nimicite cu mijloacele comandantului superior şi misiunile
vecinilor;
- misiunile de luptă pentru grupe: poziţiile de apărare ale lor,
fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere suplimentare, poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă a maşinilor de luptă (transportoarelor
amfibii blindate), sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe
 Capitolul V

fiecare poziţie, sectoarele de foc concentrat a plutonului şi locurile în ele

ale grupelor; pentru mijloacele date ca întărire: poziţiile de tragere de
bază şi de rezervă, sectoarele de tragere de bază şi suplimentare de pe
fiecare poziţie; pentru lunetist: misiunea, poziţia de bază şi de rezervă,
modul de ducere a observărilor şi de executare a focului; pentru puşcaşul
sanitar: misiunea şi modul de acordare a ajutorului medical răniţilor;
- ora ocupării poziţiilor de tragere şi gătinţei sistemului de foc,
succesiunea şi termenii amenajării genistice a punctului de sprijin;
- locul său şi locţiitorul.
La organizarea cooperării comandantul de pluton indică:
- modul de executare a serviciului (numărul mijloacelor de foc de
serviciu şi observatorilor, succesiunea de executare a serviciului şi de
odhnă, modul de trecere prin punctul de sprijin, la ce de atras o atenţie
deosebită);
- modul de acţiuni în caz de atac a inamicului;
- aliniamentele de deschidere a focului din maşinile de luptă,
mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc;
- succesiunea de ducere de către pluton a focului concentrat,
precum şi a focului asupra avioanelor, elicopterelor şi alte ţinte aeriene,
care zboară la înălţimi mici din armamentul de infanterie;
- activităţile privind protecţia contra ADM NBC şi armei de
precizie înaltă, precum şi măsurile de mascare;
- semnalele de înştiinţare, cooperare şi conducere, şi modul de
acţiuni pe ele;
- parola.
Dacă pichetul este instalat pe timp de noapte, comandantul de pluton
este obligat ca în zori să verifice toate poziţiile grupelor, să execute
schimbările necesare în amplasarea lor şi să precizeze misiunile.
Art. 359. După ocuparea punctului de sprijin, comandantul de
pluton numeşte un observator, organizează lucrul pentru executarea
lucrărilor genistice, indică modul de executare a focului la apariţia
inamicului şi comunică semnalele şi secretul.
Observarea se execută neîntrerupt, ziua şi noaptea; pe timpul
activităţii ca pichet de pază se evită producerea de zgomote inutile (ţipete,
râsete şi cântece) sau folosirea excesivă a luminii (se indică folosirea
filtrelor infraroşii şi a dispozitivelor de vedere pe timp de noapte de tip
pasiv).
Art. 360. Pentru prevenirea pichetului de pază asupra apariţiei
inamicului şi pentru realizarea legăturii, pe poziţia fiecărei grupe,
comandantul organizează observarea şi cercetarea.
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

Pentru executarea cercetării, comandantul de pluton trimite periodic,

în special pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
patrule din 2-3 militari, dintre care unul se numeşte superior, în faţa
punctului de sprijin şi în intervalele cu pichetele de pază vecine.
La trimiterea patrulelor, comandantul de pluton indică itinerarul
de deplasare, misiunile, ordinea executării serviciului, modul de acţiuni în
caz de descoperire a inamicului şi parola.
Patrula se deplasează în ascuns pe itinerarul indicat, cercetînd în
mod amănunţit terenul. Cînd descoperă grupuri de militari ai inamicului,
superiorul patrulei înştiinţează imediat pichetul de pază şi continuă să
observe acţiunile lor; cînd inamicul se apropie, patrula deschide focul şi îl
nimiceşte.
Superiorul patrulei îi reţine pe cei care nu cunosc parola, îi
dezarmează şi îi trimite la comandantul pichetului de pază însoţiţi de
către un militar. În caz de rezistenţă sau încercare de fugă, se face uz de
armă.
Dacă în faţa punctului de sprijin al pichetului de pază sau în
intervalele cu pichetele de pază vecine există drumuri care trec prin
terenuri acoperite, comandantul trimite pînde pentru a descoperi la
timp apariţia inamicului pe aceste direcţii.
Pînda este formată din 2-3 militari, dintre care unul este numit
superior şi se instalează la o depărtare de pînă la 400 m de pichetul de
pază.
La instalarea pîndei comandantul de pluton indică componenţa,
misiunea, locul, ordinea de ducere a serviciului, de menţinere a legăturii şi
de efectuare a schimbului şi parola. Pînda se ocupă în ascuns, se şi
amenajează locul indicat şi se supraveghează necontenit inamicul şi
terenul.
Superiorul pîndei stabileşte ordinea de observare, menţine starea de
pregătire în vederea luptei a pîndei şi legătura cu comandantul, care 1-a
trimis în misiune. Pînda duce serviciul fără schimb, pe timp de zi sau
noapte, în ascuns, fără a se descoperi. Ea nu reţine pe nimeni şi nu
interoghează.
La apariţia inamicului sau persoanelor civile pînda observă acţiunile
acestora şi raportează imediat comandantului prin procedeul stabilit din
timp. Dacă militarii izolaţi ai inamicului pătrund către locul de dis-
punere al pîndei, aceasta îi capturează sau îi nimiceşte cu foc dacă nu se
predau. În cazul cînd pînda este atacată de inamic, deschide focul şi se
retrage, continuînd să ducă observare.
 Capitolul V

După expirarea timpului de serviciu sau la ordinul (semnalul)

comandantului, care a numit pînda, efectivul se întoarce la pichetul de
pază.
Art. 361 Comandantul de pluton trebuie să organizeze temeinic
serviciul de pază, să stabilească rîndul militarilor la odihnă şi să ia
măsuri pentru ca personalul de pază să fie permanent gata de luptă.
Pentru a îngreuia pătrunderea inamicului şi a uşura lupta
elementelor de siguranţă, pe comunicaţii se pregătesc din timp avalanşe şi
distrugeri.
O atenţie deosebită se acordă asigurării flancurilor elementelor de
siguranţă şi luptei împotriva grupurilor de cercetare-diversiune.
În caz de atac NBC, foc de artilerie, dacă punctul de sprijin nu este
prevăzut cu şanţuri adăpost, se pot folosi drept protecţie tehnica de luptă;
activitatea se reia imediat ce atacul încetează.
Odată cu primirea datelor despre inamic se intensifică observarea,
iar pichetul de pază se pregăteşte pentru luptă. Coman dantul de pluton
raportează imediat comandantului care a trimis pichetul despre apariţia
inamicului şi, în acelaşi timp, informează şi pichetele de pază vecine.
În cazul unui atac din partea inamicului, pichetul de pază
trebuie să apere cu dîrzenie poziţia pe care o ocupă.
Militarii izolaţi ai inamicului vor fi capturaţi, dacă este posibil, sau
nimiciţi, raportându-se despre aceasta comandantului care a trimis
siguranţa.
Pichetul de pază capturează sau nimiceşte grupurile mici ale
inamicului.
Când inamicul atacă cu forţe superioare, pichetul de pază deschide
focul la distanţa maximă eficace, provocându-i pierderi şi obligându-l să se
desfăşoare prematur; el trebuie să apere cu dârzenie aliniamentul ocupat
pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.
Pichetul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai cu
aprobarea comandantului eşalonului care l-a trimis.
Art. 362. Cînd staţionarea se realizează în localităţi, siguranţa de
staţionare se organizează în afara localităţii pe principalele comunicaţii de
acces; la intrarea în localitate se construiesc obstacole (baricade) şi se
instalează baraje.
 Staţionarea şi siguranţa staţionării

3. GRUPA ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII

Art. 363. În staţionare grupa poate fi numită ca post de pază

independent sau post de pază, acţionând în cadrul plutonului, care
acţionează ca pichet de pază (independent), cu misiunea de a face
siguranţa nemijlocită a subunităţilor aflate în staţionare. Postul de
pază poate fi trimis de către plutonul pichet de pază sau direct de
către subunităţile aflate în staţionare.
Postul de pază se trimite la o distanţă de până la 1,5 km atunci
când acţionează pe transportor blindat (maşină de luptă) sau până la 1 km
când acţionează pe jos.
Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare
frontală de până la 200 m şi primeşte o fâşie de siguranţă cu o lărgime de
până la 600 m.
Locul de dispunere a grupei trebuie să asigure observarea,
executarea focului circular şi o bună mascare.
Postul de pază ocupă şi execută lucrările genistice pe poziţia ce i s-a
indicat.
Postul de pază se schimbă, de regulă, la 24 de ore.
Dacă grupa ajunge noaptea, se instalează provizoriu într-un
perimetru defensiv redus; la prima oră şi după recunoaştere va executa
poziţia de siguranţă.
Art. 364. Comandantul de grupă, primind misiunea de luptă
ocupă poziţia indicată; instalează 1-2 observatori; determină poziţiile de
tragere de bază şi de rezervă pentru maşina de luptă (transportor amfibiu
blindat), mitralieră şi aruncător de grenade, locul de tragere pentru puşcaşi;
dă ordinul de luptă; organizează sistemul de foc, amenajarea genistică şi
mascarea poziţiei; determină modul de executare a serviciului, de ducere a
focului şi de acţiuni în caz de descoperire a inamicului.
În ordinul de luptă comandantul de grupă indică:
- reperele;
- componenţa, situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului;
- misiunea plutonului;
- misiunea grupei: poziţia de apărare, fîşia de tragere şi sectorul
de tragere suplimentar, poziţia de tragere de bază şi de rezervă a
maşinii de luptă (transportorul amfibiu blindat), sectorul de tragere de
bază şi suplimentar de pe fiecare poziţie;
- misiunile vecinilor;
 Capitolul V

- misiunile efectivului: ochitorului-operator la MLD

(trăgătorului cu mitralierele de pe TAB) trăgătorul cu puşca mitralieră,
şi trăgătorului cu aruncătorul de grenade antitanc (agheistului) –
poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, puşcaşului superior – locul de
tragere, succesiunea de amenajare şi de schimb în timpul luptei;
ochitorului-operator la MLD (trăgătorului cu mitralierele de pe TAB),
şi trăgătorul cu puşca mitralieră în afară de aceasta – sectorul de tragere
de bază şi suplimentar de pe fiecare poziţie; mecanicului – conductor
(şoferului) – itinerarul de ieşire la poziţia de tragere de rezervă şi
modul de observare, corectare a focului şi itinerarul de retragere;
- semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de
acţiuni pe ele;
- parola;
- ora gătinţei şi locţiitorul.
Art. 365. După ce a ocupat poziţia, comandantul de grupă numeşte
un observator, organizează lucrul pentru executarea lucrărilor genistice,
indică modul de executare a focului la apariţia inamicului şi comunică
semnalele şi secretul.
Postul de pază execută observarea neîntreruptă ziua şi noaptea; pe
timpul activităţii în postul de pază evită producerea de zgomote inutile
(ţipete, râsete, cântece) sau folosirea excesivă a luminii (este indicată
folosirea filtrelor infraroşii şi a dispozitivului de vedere pe timp de noapte
de tip pasiv).
Militarii izolaţi ai inamicului sînt capturaţi sau nimiciţi cu
foc, raportînd despre aceasta comandantului.
În cazul unui atac din partea inamicului, postul de pază apără
poziţia pe care o ocupă şi nu se retrage fără ordinul comandantului care 1-a
trimis.
 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

CAPITOLUL VI

ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ ŞI PROTECŢIA

FORŢELOR

Art. 366. Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea

măsurilor ce se execută în scopul: procurării datelor despre inamic;
menţinerii în permanenţă a capacităţii de luptă a subunităţii; evitării
acţiunilor executate prin surprindere de către inamic, în special cu armele
de nimicire în masă, mijloacele incendiare, aviaţia şi cu blindatele;
protecţiei forţelor împotriva acţiunilor electronice şi efectelor acţiunilor
psihologice ale inamicului; creării condiţiilor favorabile realizării
dispozitivului şi intrării în luptă a forţelor la timp şi în mod organizat;
desfăşurării cu succes a acţiunilor în orice situaţii.
Formele asigurării acţiunilor de luptă la pluton (grupă) sînt:
cercetarea; siguranţa; mascarea; protecţia contra armei de distrugere
în masă nucleară, biologică, chimică şi mijloacelor incendiare;
apărarea antiaeriană; lupta radioelectronică; asigurarea genistică;
asigurarea chimică; protecţia informaţiilor; pregătirea psihologică a
militarilor şi contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului; asistenţa juridică; asigurarea materială, tehnică şi
medicală.
Art. 367. Comandantul de pluton (grupă) poartă întreaga răspundere
pentru organizarea şi realizarea asigurării acţiunilor de luptă potrivit
situaţiei concrete şi specificului misiunilor primite.

1. CERCETAREA

Art. 368. Cercetarea este o formă principală a asigurării acţiunilor

de luptă ale trupelor din toate armele. Ea cuprinde totalitatea măsurilor şi
acţiunilor ce se execută în scopul procurării şi exploatării datelor şi
informaţiilor despre inamic, teren, populaţie, condiţiile hidrometeorologice,
situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul acţiunilor de
luptă.
Cercetarea se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, în mod
activ şi neîntrerupt, în faţa frontului, la flancuri şi în intervale, în
dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii, de către toate subunităţile. Ea

165 din 253

 Capitolul VI

trebuie să asigure comandanţilor şi statelor majore informaţii reale, care să

permită luarea celor mai juste hotărâri şi măsuri.
Art. 369. La îndeplinirea misiunilor de cercetare participă – pe lângă
subunităţile de cercetare — subunităţile de toate armele şi populaţia din
zonă. În acest scop, comandanţii de subunităţi sunt obligaţi să se preocupe
permanent de organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare, să destineze
forţele şi mijloacele necesare, să asigure conducerea lor neîntreruptă, să
analizeze personal datele şi informaţiile procurate şi să le raporteze oportun
eşalonului superior.
Art. 370. Cerinţele de bază ale cercetării sunt: continuitatea,
oportunitatea, caracterul activ ale acţiunilor, precum şi autenticitatea
datelor procurate.
Continuitatea cercetării se realizează prin: întrebuinţarea raţională şi
intr-o idee unitară a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie; menţinerea
contactului cu inamicul; executarea neîntreruptă şi cu intensitate a acţiunilor
în toate formele şi situaţiile de luptă, ziua şi noaptea, în orice condiţii de
teren şi stare a vremii; conducerea fermă şi neîntreruptă a subunităţilor
destinate să îndeplinească misiuni de cercetare; păstrarea în permanenţă a
unei rezerve de forţe şi mijloace de cercetare la dispoziţie.
Oportunitatea cercetării se asigură prin procurarea şi transmiterea
în timpul cel mai scurt a datelor şi informaţiilor de către subunităţile care
execută acţiuni de cercetare, centralizarea, analiza şi exploatarea operativă a
acestora.
Caracterul activ al cercetării rezultă din perseverenţa comandanţilor
şi subunităţilor, a fiecărui cercetaş, de a organiza şi executa acţiuni
dinamice şi îndrăzneţe pentru procurarea unui volum cât mai mare de date
şi informaţii, care să asigure cunoaşterea permanentă a inamicului.
Autenticitatea constă în procurarea unor date şi informaţii reale,
sigure şi complete, raportarea lor cu exactitate, fără denaturări.
Acţiunile de cercetare trebuie să fie ingenios organizate şi executate
cu hotărâre, curaj şi multă iniţiativă. Personalul subunităţilor destinate să
execute misiuni de cercetare trebuie să acţioneze în ascuns, cu îndrăzneală
şi rapiditate, evitând descoperirea lui de către inamic.
Art. 371. Sursele principale pentru obţinerea de date şi informaţii
sunt:
- obiectivele, activităţile şi acţiunile de luptă ale inamicului, prin
descoperirea şi supravegherea lor;

166 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- elementele de cercetare, subunităţile luptătoare, vecine şi cu care

se cooperează;
- prizonierii şi transfugii;
- documentele, modelele de armament şi tehnică de luptă capturate
sau găsite pe câmpul de luptă;
- terenul şi populaţia din zonă – prin cercetare, respectiv prin
investigare.
Art. 372. Forţele de cercetare sunt constituite din militarii şi
subunităţile destinate să îndeplinească, permanent sau temporar, misiuni de
cercetare.
Art. 373. Mijloacele de cercetare cuprind tehnica de luptă,
aparatura şi alte categorii de mijloace cu ajutorul cărora forţele de cercetare
acţionează în scopul îndeplinirii misiunilor primite.
Art. 374. Elementele de cercetare se constituie temporar din
militari, subunităţi din diferite arme. Ele au o compunere variabilă, în raport
de misiune, situaţia tactică şi teren. Elementele de cercetare acţionează pe
jos, pe autovehicule, elicoptere şi alte mijloace care le asigură deplasarea
rapidă şi îndeplinirea la timp a misiunilor primite.
Plutonul (grupă) de infanterie motorizată poate constitui următoarele
elemente de cercetare: cercetaşul, echipa de cercetare, patrula de
cercetare şi patrula de cercetare independentă.
Cercetaşul este militarul destinat să îndeplinească misiuni de
cercetare. El se trimite în misiune de către echipa sau patrula de cercetare,
precum şi de către subunităţile luptătoare. Cercetaşul acţionează în faţă,
lateral sau înapoia subunităţii din care face parte, în scopul cercetării
inamicului şi terenului şi pentru al preveni pe comandant asupra acţiunilor
prin surprindere ale inamicului.
Echipa de cercetare are valoarea de la 2-4 militari până la o grupă şi
se trimite în misiune de către patrula de cercetare, patrula de cercetare
independentă, precum şi de către subunităţile de toate armele. Ea se
destinează pentru cercetarea inamicului şi terenului pe o direcţie sau a unui
obiectiv. În funcţie de situaţie, echipa de cercetare poate fi de cap, de flanc
şi de spate.
Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă are
valoare de la o grupă până la un pluton şi poate fi întărită cu cercetaşi de
artilerie, chimici şi de geniu.
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către detaşamentul de
cercetare, compania de infanterie motorizată. Ea se destinează pentru
cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective pe o direcţie sau într-
un raion.

167 din 253

 Capitolul VI

Patrula de cercetare poate fi: de cap, de flanc şi de spate.

Patrula de cercetare independentă se trimite în misiuni de către
statul major al unităţii (marii unităţi), precum şi de către batalionul
infanterie motorizată sau alte subunităţi, pentru cercetarea inamicului şi
terenului sau a unor obiective importante, pe o direcţie sau într-un raion. Ea
este condusă de statul major(eşalonul) care a trimis-o în misiune şi
raportează datele procurate direct acestui.
Distanţele la care acţionează elementele de cercetare sunt diferite;
ele trebuie să asigure prevenirea trupelor asupra acţiunilor executate de
inamic prin surprindere şi, pe cât posibil, sprijinul cu foc al elementelor de
cercetare la angajarea acestora cu forţele superioare ale inamicului.
Aceste distanţe depind de: forma de luptă şi situaţia tactică în care se
acţionează; valoarea, compunerea şi misiunile încredinţate; caracteristicile
terenului; posibilităţile de menţinere a legăturii; modul de acţiune (pe
autovehicule, pe jos); timpul când acţionează (ziua sau noaptea), anotimpul
şi condiţiile hidrometeorologice.
Depărtarea, la care se trimit elementele de cercetare faţă de trupele proprii,
poate fi: cercetaşul – până la 300 m (distanţa care îi asigură legătura de
vedere cu cel care l-a trimis şi sprijinul cu foc); echipa de cercetare – pe
autovehicule până la 2 km şi pe jos până la 600 m; patrula de cercetare
– pe autovehicule până la 10 km şi pe jos până la 2 km; patrula de
cercetare independentă – până la 15 km.
Noaptea şi ziua pe timp de ceaţă şi viscol, în localităţi, în teren
acoperit şi greu accesibil, distanţele se reduc.
Art. 375. După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte
misiunea, analizează situaţia, ia hotărârea - pe care o concretizează în planul
de acţiune, o raportează eşalonului superior, iar după aprobarea acesteia dă
ordinul de luptă, organizează cooperarea şi trece la pregătirea în detaliu a
subunităţii şi acţiunilor de cercetare.
La însuşirea misiunii, comandantul trebuie să înţeleagă: situaţia
tactică, misiunea primită şi condiţiile în care trebuie îndeplinită, precum şi
precizările referitoare la cooperarea cu alte subunităţi.
Pe timpul analizei situaţiei, trebuie să studieze: inamicul,
subunităţile proprii, terenul, timpul la dispoziţie, condiţiile
hidrometeorologice şi nevoile de asigurare tehnică, materială şi medicală.
Studiind inamicul, comandantul subunităţii trebuie să analizeze:
- compunerea de luptă, caracterul general al acţiunilor şi activităţilor
subunităţilor acestuia pe direcţia sau în raioanele de cercetat;
- elementele dispozitivului de luptă, precum şi alte obiective dispuse
pe direcţia de acţiune; limita dinainte a dispozitivului, flancurile, intervalele

168 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

şi direcţiile care permit pătrunderea în ascuns a elementelor de cercetare în

dispozitivul inamicului;
- locurile de dispunere a mijloacelor de foc, barajelor, obstacolelor
şi cum pot fi ocolite acestea;
- dacă inamicul întrebuinţează arme de distrugere în masă şi ce
măsuri trebuie luate pentru protecţia personalului şi limitarea efectelor
acestora;
- aliniamentul sau raionul unde este posibilă întâlnirea cu inamicul
şi măsurile ce trebuie luate pentru evitarea surprinderii, descoperirea şi
cercetarea acestuia.
Din analiza inamicului, trebuie desprinse concluzii referitoare la
forţele şi mijloacele care ar putea fi întâlnite pe timpul deplasării şi
executării acţiunilor de cercetare şi măsurile cele mai indicate pentru
îndeplinirea cu succes a misiunii primite.
La analiza subunităţilor proprii, comandantul trebuie să aibă în
vedere starea morală a cercetaşilor, gradul de pregătire şi experienţa
acumulată de aceştia în executarea cercetării, situaţia tehnico-materială şi
medicală a subunităţii; să studieze posibilităţile de acţiune ale
subordonaţilor şi să stabilească măsurile ce trebuie luate în vederea
îndeplinirii mişunii.
La analiza terenului, comandantul trebuie să ţină seama de anotimp
şi condiţiile hidrometeorologice şi, în raport de aceşti factori, să studieze:
- caracteristicile terenului (formele de relief şi acoperirile, existenţa
comunicaţiilor, a localităţilor şi reperelor vizibile) şi modul cum acestea
uşurează sau îngreuiază acţiunile subunităţii şi ale inamicului;
- obstacolele şi barajele existente pe direcţia de acţiune: cursuri de
apă, lucrări de hidroamelioraţii, lacuri, mlaştini, raioane infectate, câmpuri
de mine şi posibilitatea trecerii sau ocolirii acestora.
La analiza timpului, comandantul trebuie să stabilească, faţă de
timpul global de care dispune până la plecarea în misiune (de lumină şi de
întuneric), ce activităţi trebuie să se desfăşoare, ţinând seama de misiune, de
concluziile rezultate din însuşirea acesteia, din analiza inamicului, a
subunităţilor proprii şi terenului.
La analiza condiţiilor hidrometeorologice, comandantul stabileşte
în ce măsură anotimpul şi starea vremii influenţează executarea acţiunilor şi
ce măsuri trebuie să ia pentru pregătirea subunităţii în vederea îndeplinirii
cu succes a misiunilor.
La analiza asigurării tehnico-materiale şi medicale, comandantul
trebuie să stabilească armamentul, muniţia, tehnica şi materialele ce trebuie
asigurate subunităţii (cercetaşilor), având în vedere concluziile rezultate din

169 din 253

 Capitolul VI

însuşirea misiunii şi analiza situaţiei. O mare atenţie va acorda măsurilor

pentru buna funcţionare a armamentului şi tehnicii de luptă, asigurarea
legăturilor, hrănirea şi echiparea efectivelor şi asigurarea medicală a
acestora.
Conţinutul hotărârii depinde de valoarea şi compunerea subunităţii,
misiunea primită şi timpul la dispoziţie. Când timpul este scurt,
comandantul stabileşte numai elementele strict necesare ale hotărârii, după
care trece la acţiune, urmând ca celelalte probleme să fie precizate pe timpul
desfăşurării ei. Hotărârea cuprinde:
- concluzii despre inamic;
- misiunea subunităţii şi prin ce procedee de cercetare va fi
îndeplinită;
- fracţionarea subunităţii, compunerea şi misiunile elementelor de
cercetare care urmează a fi constituite şi dispozitivul iniţial al acestora;
- modul de realizare a legăturii în cadrul subunităţii şi cu eşalonul
superior;
- modul de cooperare cu subunităţile de cercetare vecine, precum şi
cu subunităţile care acţionează pe direcţia sau în apropierea raioanelor ce
urmează a fi cercetate.
Hotărârea comandantului se concretizează în planul de acţiune,
împreună cu alte probleme necesare a fi stabilite pentru asigurarea
îndeplinirii misiunii.
Planul de acţiune se întocmeşte grafic pe hartă (schemă) cu adnotările
si tabelele necesare şi cuprinde:
- datele cunoscute despre inamicul de pe direcţia sau din raionul de
acţiune;
- situaţia în care se găseşte subunitatea de cercetare;
- concepţia acţiunilor pentru îndeplinirea misiunii (fracţionare,
misiuni, procedee folosite, stabilirea etapelor de acţiune);
- acţiunile subunităţilor de pe direcţia (din raionul) de acţiune şi
vecine, cu care se cooperează, semnalele de legătură, recunoaştere si
cooperare.
Planul de acţiune se definitivează şi concretizează în teren, sau la
macheta terenului. Când acţiunea urmează să se execute în dispozitivul
inamicului, planul de acţiune se memorează de toţi cercetaşii, după care se
predă eşalonului superior.
Ordinul de luptă comandantul subunităţii de cercetare îl dă în teren
(pe toată adâncimea pe care se poate observa). Pentru misiunile care se
execută pe adâncimi mari, ordinul de luptă se dă pe hartă (macheta

170 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

terenului) şi se precizează în teren, pe măsură ce elementele de cercetare se

apropie de raionul (aliniamentul) de acţiune respectiv.
Ordinul de luptă trebuie să fie scurt şi precis, astfel încât
subordonaţii să înţeleagă clar misiunile care trebuisc îndeplinite şi modul
cum trebuie să acţioneze.
În ordinul de luptă se indică:
- reperele (când este cazul) şi distanta până la ele;
- informaţii cu privire la dispozitivul de luptă al inamicului sau locul
de dispunere a obiectivului, acţiunile pe care le desfăşoară şi posibilităţile
lui viitoare – în măsura în care interesează subunitatea de cercetare;
- misiunea subunităţii şi a mijloacelor de întărire;
- denumirea, compunerea şi misiunile elementelor de cercetare ce se
constituie, aliniamentele (raioanele) de unde intră în acţiune şi ora plecării
în misiune;
- procedeele de pătrundere şi de cercetare ce se folosesc;
- modul de sprijinire a acţiunilor elementelor de cercetare;
- subunităţile (elementele) de cercetare vecine şi direcţiile (raioanele)
în care acţionează;
- modul de realizare a legăturilor, în cadrul subunităţii de cercetare,
cu eşalonul superior şi vecinii;
- măsurile de asigurare materială, tehnică şi medicală;
- modul de evacuare a răniţilor şi tehnicii avariate, a prizonierilor,
tehnicii, aparaturii şi documentelor provenite de la inamic;
- locul comandantului în dispozitiv;
- înlocuitorul la comandă.
În raport de situaţie şi de modul cum se va acţiona, la darea ordinului
de luptă, comandantul mai precizează:
- măsurile de protecţie împotriva efectelor armelor de distrugere în
masă, de siguranţă, mascare şi apărare antiaeriană;
- modul de cooperare cu subunităţile şi formaţiunile de apărare care
acţionează pe direcţia sau în raioanele de cercetat; realizarea legăturii,
semnalele de recunoaştere, parola şi răspunsul;
- materialele şi documentele ce rămân asupra cercetaşilor la plecarea
în misiune, precum şi cele care se predau plutonierului de companie;
- măsurile ce se iau în vederea trecerii de la acţiunile de cercetare pe
timp de zi la cele pe timp de noapte şi invers şi pentru prevenirea acţiunilor
prin surprindere din partea inamicului;
- viteza de marş, consumul de muniţie, hrănirea şi echiparea
cercetaşilor.

171 din 253

 Capitolul VI

Comandantul grupei dă verbal, în teren, misiunea grupei şi a

fiecărui cercetaş în parte, precizând acele elemente din ordinul de luptă
primit, care interesează personalul grupei.
Cooperarea se organizează în cadrul subunităţilor, între acestea şi
cele primite ca întărire, cu subunităţile de cercetare vecine, precum şi cu alte
subunităţi care acţionează pe direcţiile (în raioanele) respective. Ea trebuie
să fie neîntreruptă, să asigure coordonarea permanentă a acţiunilor de
cercetare în timp şi spaţiu, schimbul de informaţii asupra inamicului şi
terenului şi sprijinul reciproc în caz de nevoie.
Cooperarea se organizează, de regulă, în teren, odată cu darea
ordinului de luptă, precizându-se modul de acţiune a elementelor de
cercetare pe toată adâncimea misiunii; pentru desfăşurarea acţiunilor în
adâncime, problemele de cooperare se precizează pe hartă. Pentru
organizarea cooperării cu alte subunităţi, formaţiuni de apărare şi cu vecinii,
comandantul primeşte indicaţii de la eşalonul care-l trimite în misiune.
La organizarea cooperării, comandantul subunităţii este obligat să
verifice dacă subordonaţii cunosc misiunile primite, să stabilească în timp şi
spaţiu, pentru fiecare element de cercetare, modul de acţiune, intervenţia
subunităţilor de sprijin, realizarea legăturii şi a informării reciproce cu cele
care acţionează pe direcţia (în raionul) de cercetat şi cu vecinii.
Art. 376. Când plutonul urmează să intre în timp scurt în acţiune,
precum şi pe timpul desfăşurării acţiunilor de cercetare, comandantul
conduce subordonaţii, de regulă, prin dispoziţiuni de luptă şi comenzi
transmise prin radio (semnale). Acestea trebuie să fie scurte, clare şi să
asigure îndeplinirea în timp oportun a misiunilor.În dispoziţiunea de luptă se
indică:
- informaţii despre inamic;
- misiunea subunităţii de cercetare;
- denumirea, compunerea şi misiunile elementelor de cercetare ce se
constituie;
- denumirea şi misiunile subunităţilor vecine, si a celor existente pe
direcţia (în raionul) de acţiune;
- indicative şi frecvenţe pentru asigurarea legăturii;
- semnale de cooperare şi de recunoaştere;
- ora plecării în misiune.
Semnalele prezintă o mare importanţă pentru conducerea
subunităţilor, mai ales când dispoziţiunile de luptă (comenzile) nu se pot
transmite prin voce, radio sau telefon. Pentru darea semnalelor se folosesc:
braţele, fanioane, lopata mică, pistolul mitralieră, fluiere care imită păsările
existente în zonă şi alte mijloace.

172 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 377. Când subunitatea are misiunea să atace un obiectiv al

inamicului, cu scopul de a-l nimici (distruge, incendia), la ajungerea în
apropierea acestuia, comandantul subunităţii precizează:
- locul de dispunere şi compunerea posturilor de observare pentru
supravegherea de la distanţă a obiectivului;
- tăria şi dispunerea elementelor de pază (siguranţă) a obiectivului şi
modul de nimicire (capturare) sau ocolire a acestora;
- părţile vulnerabile ale obiectivului şi direcţiile care favorizează
apropierea de acestea;
- fracţionarea subunităţii şi misiunile fiecărui cercetaş (echipe) pentru
nimicirea, capturarea, distrugerea (incendierea) obiectivului;
- când începe acţiunea, semnale şi modul de asigurare a legăturii;
- raionul de bază şi de rezervă pentru adunarea subunităţii după
îndeplinirea misiunii şi modul de acţiune în cazul descoperirii şi urmăririi ei
de către inamic.
Art. 378. Comandantul de pluton (grupă) execută cercetarea
inamicului şi terenului personal, prin observarea din autovehicul sau dintr-
un loc care să-i permită observarea şi conducerea subunităţii sale în condiţii
cât mai bune.
Art. 379. Patrula de cercetare şi patrula de cercetare
independentă, când acţionează pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă) şi se găsesc departe de inamic, se deplasează până la
aliniamentul probabil de întâlnire cu acesta cu viteză maximă, executând
cercetarea prin observare, din mişcare, precum şi din opriri scurte în puncte
importante din teren. La nevoie, pentru cercetarea unor forme de relief şi
detalii de planimetrie, comandantul patrulei trimite echipe de cercetare
(cercetaşi), iar transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) ocupă
poziţii favorabile, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile acestora.
Militarii izolaţi, grupurile mici de militari şi autovehiculele izolate
ale inamicului sunt capturate fără a se deschide foc, organizând în acest
scop ambuscade, iar dacă nu este posibil sunt nimicite, continuându-se
acţiunea pentru îndeplinirea misiunilor primite.
Inamicul superior în forţe şi mijloace se evită, iar comandantul
patrulei raportează comandantului care a trimis-o despre natura, valoarea
acestuia şi itinerarele de deplasare, dispunând echipele în posturi de
observare mascat şi lateral faţă de direcţia de deplasare.
Inamicul întâlnit prin surprindere şi care nu poate fi evitat se atacă cu
îndrăzneală, prin foc puternic, după care patrula continuă să-şi
îndeplinească misiunea sau, la ordin, intră în compunerea forţelor principale
ale eşalonului care a trimis-o.

173 din 253

 Capitolul VI

Art. 380. Dacă patrula a intrat într-o ambuscadă organizată de

inamic militarii se dispun în teren într-un dispozitiv de apărare circular şi
atacă sau se retrag pe direcţiile pe care inamicul este mai slab, iar terenul
favorizează ieşirea acestora din ambuscadă.
După nimicirea inamicului şi ieşirea din ambuscadă, comandantul
patrulei ia măsuri pentru continuarea acţiunii, raportând situaţia
comandantului care l-a trimis în misiune.
Când patrula descoperă câmpuri de mine, cercetaşii de geniu sau
militarii special instruiţi, le delimitează şi raportează despre existenţa lor,
patrula le ocoleşte, iar la nevoie creează culoare pentru continuarea acţiunii.
La descoperirea porţiunilor de teren contaminat radioactiv sau
chimic patrula îmbracă mijloacele de protecţie individuală, iar cercetaşii
chimici sau militarii special instruiţi determină nivelul de radiaţie, tipul
(grupa) substanţelor chimice şi posibilităţile de ocolire. Datele obţinute se
raportează imediat, iar porţiunile de teren contaminat, în situaţia în care nu
este posibilă ocolirea lor, se trec cu viteză maximă, folosind mijloacele de
protecţie individuală.
Art. 381. În apărare plutonul (grupa) participă la realizarea
sistemului de observare şi, la ordin, execută ambuscade, incursiuni,
cercetarea inamicului şi terenului de la flancuri (intervale) şi pe direcţia de
contraatac sau retragere a trupelor proprii, acţionând ca patrulă de cercetare.
Pe direcţia pe care inamicul întrebuinţează elemente de cercetare şi
acestea au pătruns în dispozitivul propriu, comandantul plutonului (grupei)
trebuie să determine natura şi valoarea lor, direcţiile de deplasare şi să le
raporteze eşalonului superior.
Art. 382. În ofensivă plutonul (grupa) acţionează, la ordin, ca
patrulă de cercetare sau patrulă de cercetare independentă, îndeosebi pe
timpul pătrunderii în adâncimea apărării inamicului, urmăririi acestuia şi
forţării din mişcare a cursurilor de apă.
Comandantul patrulei, pe baza rezultatelor observării personale şi ale
acţiunii echipelor (cercetaşilor), determină:
- aliniamentul de apărare, tăria, compunerea, dispozitivul de luptă şi
locul mijloacelor de foc ale inamicului;
- existenţa barajelor în faţa apărării şi la flancurile dispozitivului
inamicului;
- intervalele în dispozitivul inamicului şi flancurile descoperite.
Descoperind un flanc sau interval în dispozitivul de apărare al
inamicului, patrula trebuie să pătrundă cu îndrăzneală în adâncimea apărării
acestuia, să determine dispunerea punctelor de sprijin şi a mijloacelor de
foc (a tancurilor, artileriei), locurile punctelor de comandă, compunerea şi

174 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

raioanele de dispunere ale rezervelor.

Art. 383. Pe timp de noapte patrula de cercetare se trimite pe jos la
distanţe mai mici şi trebuie să acţioneze fără zgomot, militarii să nu fumeze,
să nu facă foc, să evite deplasarea şi opririle inutile pe crestele înălţimilor,
în localităţi pe străzi iluminate.
Noaptea ascultarea capătă o însemnătate deosebită şi se execută din
opriri scurte, pentru descoperirea indiciilor care demască prezenţa
inamicului.
Când patrula de cercetare acţionează pe autovehicule se respectă cu
stricteţe regimul de mascare al luminilor şi se folosesc aparatele de vedere
pe timp de noapte.
Art. 384. Pe timpul cercetării unui curs de apă patrula determină:
lăţimea, adâncimea, viteza curentului apei, caracterul şi natura solului pe
fundul apei şi malurilor, înclinarea lor, existenţa barajelor pe maluri şi în
albia cursului de apă, precum şi locurile favorabile pentru trecere. Dacă pe
cursul de apă există treceri permanente sau vaduri, se determină starea lor.
La poduri şi viaducte se determină şi forţa de suport.
În situaţia în care trecerea peste cursul de apă este apărată de forţe
slabe ale inamicului, patrula le capturează sau le nimiceşte prin surprindere,
după care trece pe malul opus şi organizează apărarea acesteia până la
sosirea trupelor proprii. Când cursul de apă este apărat de forţe puternice ale
inamicului, patrula le ocoleşte sau trece în observare şi execută cercetarea
inamicului până la sosirea trupelor proprii.
Art. 385. Cercetarea unei păduri sau a porţiunilor de teren cu
culturi înalte începe prin observarea marginii acestora, în care scop se
trimit echipe de cercetare sau cercetaşi. Patrula de cercetare se deplasează
prin păduri (culturi înalte), de regulă, pe drumuri, prin culoare de parcelare
sau pe poteci, fiind precedată de echipa de cercetare (cercetaşi) trimisă la
distanţă mai mică ca în teren obişnuit. Deplasarea patrulei se execută de pe
o poziţie favorabilă pe alta pentru a fi în măsură să sprijine, în orice
moment, cu foc acţiunile echipelor de cercetare (cercetaşilor).
Poienile şi culoarele mari se ocolesc, iar cele aflate pe direcţia de
deplasare a patrulei se trec în viteză. Înainte de ieşirea din pădure, echipelor
de cercetare li se fixează noi locuri de observare. Deplasarea echipelor de
cercetare până la locurile de observare se execută cu repeziciune şi se
asigură, la nevoie, cu focul armamentului patrulei dispusă pe marginea
pădurii.
Art. 386. Cercetarea unei localităţi se execută iniţial prin
observarea ei din exterior, apoi prin deplasare din punct în punct de

175 din 253

 Capitolul VI

observare în interiorul acesteia. În faţa patrulei acţionează echipele de

cercetare, sprijinite cu foc de către patrulă.
Art. 387. Pe timp de iarnă patrula se trimite, de regulă, pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) vopsite în alb, iar militarii
au îmbrăcate costume albe de mascare.
O atenţie deosebită se acordă studierii urmelor lăsate de inamic pe
zăpadă şi altor indici privind activitatea acestuia, precum şi cercetării
localităţilor şi altor locuri mascate unde s-ar putea afla inamicul.
Art. 388. Prin procedeu de cercetare se sub înţelege modul de
acţiune al cercetaşului şi subunităţii pentru îndeplinirea unei misiuni de
cercetare.
Pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare şi procurarea în timp scurt
a datelor (informaţiilor), patrula foloseşte următoarele procedee de
cercetare: observarea şi ascultarea, incursiunea, ambuscada şi
cercetarea în dispozitivul inamicului.
În afara acestor procedee, datele şi informaţiile se mai obţin şi prin
acţiunile de luptă executate de către subunităţile de toate armele,
investigarea populaţiei, studierea documentelor, armamentului şi tehnicii de
luptă provenite de la inamic, precum şi din declaraţiile prizonierilor şi
transfugilor.
Executarea cu succes a misiunilor de cercetare, impune ca în
alegerea fiecărui procedeu să se ţină seama de forma de luptă şi situaţia
tactică, misiunile şi posibilităţile subunităţilor care execută cercetarea,
caracteristicile terenului, anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.

Observarea şi ascultarea

Art. 389. Observarea şi ascultarea constituie unul din procedeele

de bază ale cercetării şi constă în supravegherea câmpului de luptă,
descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a altor obiective, în scopul
procurării datelor şi informaţiilor necesare. Observarea şi ascultarea se
organizează şi se execută permanent, ziua şi noaptea, de către comandanţi şi
întregul personal al subunităţii, precum şi de către militarii trimişi în posturi
de observare, pânde sau numiţi ca observatori, indiferent de situaţia în care
se găsesc trupele, de anotimp şi condiţiile hidrometeorologice.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului şi a obiectivelor şi
determinarea distanţelor până la ele;

176 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace

executate de inamic şi asigurarea legăturii de vedere cu subunităţile vecine;
- descoperirea indicilor care demască prezenţa, activitatea şi
acţiunile inamicului;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra
inamicului, a distrugerilor şi incendiilor produse;
- supravegherea spaţiului aerian şi determinarea caracterului
acţiunilor aviaţiei inamice;
- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor
aeromobile de către inamic.
În toate situaţiile, îndeosebi pe timp de noapte şi în condiţii de
vizibilitate redusă, observarea şi ascultarea se completează reciproc.
Art. 390. Pentru executarea observării se numesc observatori sau se
organizează posturi de observare.
Observator este militarul destinat să execute observarea inamicului,
terenului şi spaţiului aerian.
Postul de observare se compune, de regulă, din 2-3 militari din care
unul este şef şi are misiunea să supravegheze activitatea şi acţiunile
inamicului terestru şi aerian şi să raporteze oportun despre datele obţinute.
Personalul postului de observare (observatorul) se dispune în lucrări
genistice, clădiri, copaci, autovehicule, elicoptere sau alte locuri favorabile
executării observării terestre şi aeriene.
Art. 391. Locul ales pentru executarea observării trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- să permită executarea observării, pe cât posibil circular şi pe o
distanţă cât mai mare;
- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului
şi ferit de focul acestuia;
- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure condiţii bune pentru
lucrul şi odihna personalului;
- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care
atrag atenţia inamicului;
- să permită realizarea legăturii cu comandantul care l-a trimis în
misiune – direct sau prin subunităţile care acţionează în apropiere.
Art. 392. Postul de observare (observatorul) trebuie să fie asigurat cu
mijloace de observare pe timp de zi şi de noapte, cu aparate de cercetare de
radiaţie şi chimică, cu ceas, busolă, lanternă, rechizite (planşetă, compas,
riglă, creioane), mijloace de semnalizare şi legătură; documente (hartă sau
schemă, jurnal de observare) pentru evidenţa şi transmiterea datelor
procurate.

177 din 253

 Capitolul VI

Când observarea se execută din autovehicul (transportor blindat,

automobil) sau elicopter, personalul foloseşte mijloacele de observare şi de
transmisiuni existente pe acestea.
Art. 393. Legătura între postul de observare (observator) şi eşalonul
care l-a trimis în misiune se realizează prin mijloace fir şi radio, precum şi
prin semnale.
Art. 394. Pentru cercetarea inamicului şi a terenului, postului de
observare (observatorului) i se stabileşte sector de observare sau obiectiv
(obiective) de observat; în cadrul sectorului de observare se indică direcţia
(obiectivul) principală de observare.
Sectorul de observare cuprinde spaţiul terestru şi aerian în care se
execută observarea. Dezvoltarea frontală şi adâncimea acestuia sunt
variabile şi depind de: teren, condiţiile de vizibilitate şi densitatea
obiectivelor de la inamic.
Limitele sectorului de observare (dreapta, stânga) se stabilesc prin
repere sau azimuturi şi trebuie, pe cât posibil, să se întretaie pe limita
dinainte a dispozitivului trupelor proprii cu ale posturilor de observare
vecine.
În adâncime, sectorul de observare se împarte în zone, delimitate
prin linii convenţionale, astfel:
- zona apropiată, cuprinde porţiunea de teren în care obiectivele
(personalul şi tehnica de luptă, lucrările genistice, precum şi detaliile de
planimetrie) pot fi văzute clar cu ochiul liber;
- zona mijlocie, cuprinde porţiunea de teren dintre linia cea mai
îndepărtată a zonei apropiate şi până unde observatorul poate recunoaşte cu
ochiul liber siluetele tehnicii de luptă, formele copacilor şi caselor;
- zona îndepărtată, cuprinde porţiunea dintre linia cea mai
îndepărtată a zonei mijlocii şi până la limita vizibilităţii ce poate fi acoperită
cu ajutorul aparatelor de observare din înzestrare.
Când terenul limitează posibilităţile de observare în adâncime,
sectorul nu se mai împarte în zone.
Când situaţia impune, postul de observare (observatorul) execută
observarea circulară a spaţiului terestru şi aerian, fără a i se stabili sector
de observare.
Art. 395. Documentele pentru evidenţa şi transmiterea datelor de
către postul de observare (observator) sunt:
- harta de lucru este documentul pe care se trec: locul postului de
observare, limitele sectorului, zonele nevăzute şi obiectivele descoperite de
către observator şi se foloseşte pentru raportarea datelor prin coordonate;
- schema sectorului de observare este documentul pe care se

178 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

reprezintă: locul postului de observare; reperele, azimuturile acestora şi

distanţele până la ele; sectorul de observare – împărţit pe zone; zonele
nevăzute. Schema se întocmeşte când nu se dispune de hartă la scară mare;
ea ajută la raportarea datelor obţinute;
- jurnalul de observare este documentul de evidenţă în care se
consemnează toate datele obţinute prin observare.
Pe timpul executării observării, obiectivele descoperite se trec pe
hartă sau schemă şi se înscriu în jurnalul de observare, după care sunt
raportate eşalonului superior. Datele importante se raportează imediat.
Art. 396. Personalul postului de observare (observatorul) primeşte
ordinul de luptă în teren, în care i se indică:
- reperele, numerotarea lor şi distanţele până la acestea;
- informaţii despre inamic;
- misiunea postului de observare, în care se precizează:
compunerea, şeful postului de observare, raionul (locul) de dispunere,
sectorul de observare şi direcţia (obiectivul) principală de observare, modul
de raportare a datelor obţinute, indicative, frecvenţe şi semnale;
- locurile posturilor de observare vecine şi modul de realizare a
legăturii cu acestea;
- misiunea şi modul cum va acţiona pe timpul ducerii luptei;
- data şi ora începerii observării;
- secretul (parola şi răspunsul) – când este nevoie.
Art. 397. După primirea ordinului de luptă, şeful postului de
observare:
- alege locul postului de observare (de bază şi de rezervă);
- organizează observarea şi siguranţa apropiată;
- precizează misiunea, repartizează personalul pe schimburi şi
conduce activitatea acestuia;
- stabileşte natura, volumul şi urgenţa executării lucrărilor genistice
(când este cazul);
- execută personal observarea celor mai importante obiective şi
menţine legătura cu eşalonul care l-a trimis în misiune;
- raportează la timp datele procurate şi ţine evidenţa acestora;
- părăseşte postul de observare numai la ordinul sau cu aprobarea
comandantului eşalonului care l-a trimis în misiune. În cazul că postul de
observare se află în pericol, ia măsuri de schimbare a locului şi raportează
imediat despre aceasta.
Art. 398. Pentru asigurarea continuităţii lucrului, activitatea în cadrul
postului de observare se desfăşoară pe schimburi.
Fiecare schimb execută observarea permanentă a inamicului şi

179 din 253

 Capitolul VI

terenului din sectorul stabilit, iar datele se înscriu în jurnalul de observare

şi se trec pe hartă (schemă). La orele stabilite, sau imediat, când situaţia
impune, datele sunt raportate eşalonului superior, precizându-se cu
exactitate data (ziua şi ora), locul de dispunere prin coordonate (direcţia de
deplasare) a obiectivelor descoperite, activităţile şi acţiunile executate de
inamic. În dreptul fiecărei informaţii se consemnează cui a fost transmisă şi
la ce oră.
Art. 399. Pe timpul pregătirii de foc (contrapregătirii), personalul
postului de observare urmăreşte efectul focului asupra obiectivelor,
stabileşte gradul de nimicire, neutralizare sau distrugere a acestora şi
acţiunile executate de inamic, raportând oportun despre cele observate
eşalonului superior.
Art. 400. În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă şi a
mijloacelor incendiare, la semnalul de înştiinţare, personalul postului de
observare îşi pune masca contra gazelor pe figură, trece celelalte mijloace
de protecţie individuală în poziţia ,,de luptă”, continuă observarea,
determină şi raportează efectele produse asupra personalului şi tehnicii de
luptă a inamicului.
Art. 401. Când observarea se execută timp îndelungat, personalul
postului de observare este înlocuit periodic iar în condiţii meteo grele (pe
timp de ger, viscol, ceaţă, ploi abundente etc.) acesta este schimbat mai des
decât în condiţii obişnuite.
În această situaţie, şeful postului de observare vechi îl orientează pe
noul şef al postului de observare asupra: limitelor sectorului de observare,
reperelor, situaţiei şi regimului activităţilor inamicului, a obiectivelor
descoperite, direcţiilor şi obiectivelor ce trebuie supravegheate în mod
deosebit, precum şi altor probleme care privesc îndeplinirea misiunii.
La predarea şi primirea serviciului, şefii postului de observare (vechi
şi nou) semnează în jurnalul de observare şi raportează despre predare
(primire).
Art. 402. Schimbarea locului postului de observare se execută la
ordin, de regulă noaptea, precum şi din iniţiativa şefului postului de
observare, în următoarele situaţii:
- când postul de observare a fost descoperit şi inamicul execută foc
asupra lui;
- când efectele armelor de distrugere în masă înrăutăţesc condiţiile
de observare şi pun în pericol viaţa cercetaşilor;
- pe timpul ducerii luptei, sau în alte situaţii, când executarea
observării din locul iniţial nu mai este posibilă.
Despre schimbarea locului, şeful postului de observare raportează

180 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

comandantului (şefului) care l-a trimis în misiune.

Art. 403. Pe timp de noapte, observarea se execută atât cu ochiul
liber, cât şi prin folosirea aparatelor de vedere pe timp de noapte, fiind
completată permanent cu ascultarea.
Noaptea, posturile de observare de la contact se dispun cât mai
aproape de inamic, iar locurile alese trebuie să permită, pe cât posibil,
observarea de jos în sus. Când în raioanele sau pe direcţiile posturilor de
observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii
(incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi
modul de recunoaştere reciprocă şi de cooperare. În astfel de situaţii,
misiunile postului de observare se completează cu altele, în folosul acţiunii
respective.
Observarea cu ajutorul aparatelor active de vedere pe timp de noapte
se execută din alte locuri decât cele folosite pe timpul zilei, la intervale de
timp diferite, pentru a nu da posibilitate inamicului să descopere locul de
dispunere a posturilor de observare şi periodicitatea folosirii acestora.
Cercetaşii aleşi pentru executarea observării pe timp de noapte
trebuie să ştie să se orienteze bine în condiţii de vizibilitate redusă şi să
aibă auzul şi memoria bune, astfel încât să poată asculta şi reda cât mai
exact cele auzite şi văzute.
Când situaţia permite ascultarea convorbirilor inamicului, în
compunerea posturilor de observare vor fi incluşi, pe cât posibil, şi
cercetaşi care cunosc limba acestuia.
Datele obţinute pe timp de noapte se trec în jurnalul de observare şi
se raportează pe măsura procurării lor, urmând ca ele să fie verificate pe
timp de lumină.
Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi a luminilor, a regimului de
luptă în general – faţă de orele sau nopţile anterioare – precum şi despre
eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, şeful postului de observare
raportează imediat.
Art. 404. Observarea în localitate şi într-o zonă industrială prezintă
unele particularităţi, astfel:
- executarea observării este mult îngreuiată din cauza clădirilor,
fumului şi prafului rezultat din activităţile desfăşurate, sau a incendiilor şi
exploziilor produse;
- în compunerea posturilor de observare pot fi incluşi cercetaşi care
cunosc bine particularităţile localităţilor, construcţiilor şi terenului;
- numărul posturilor de observare este mult mai mare şi se dispun la
intervale mai mici unul faţă de celălalt;
- instalarea posturilor de observare se face frecvent la etajele

181 din 253

 Capitolul VI

superioare şi în podurile clădirilor, în turnuri, coşuri, în construcţiile înalte

şi în gurile de canalizare, care asigură o bună vizibilitate;
- în principiu, posturile de observare nu primesc sectoare de
observare, ci numai direcţii şi obiective de supravegheat. Observarea se
execută, de regulă, în lungul străzilor, aleilor şi în direcţiile clădirilor
importante, grădinilor, parcurilor, pieţelor şi altor locuri unde inamicul îşi
poate dispune personalul şi tehnica de luptă.
Art. 405. Observarea în raioanele fortificate se execută în scopul
de a stabili locul de dispunere a lucrărilor de apărare permanente ocupate
de către inamic, mijloacele de foc folosite, precum şi barajele (obstacolele)
şi alte lucrări executate în faţa şi în interiorul aliniamentelor (raioanelor) şi
punctelor de sprijin cucerite.
Unele posturi de observare pot primi ca misiune să supravegheze
numai 1-2 lucrări de apărare permanente (cazemate) ocupate de către
inamic.
Pentru executarea observării în raioanele fortificate se folosesc, de
regulă, mai multe forţe şi mijloace de cercetare decât în condiţiile unei
apărări obişnuite.

Incursiunea

Art. 406. Este un procedeu de cercetare şi de luptă. Ca procedeu de

cercetare, incursiunea se organizează, de regulă, pe timpul pregătirii luptei
de apărare sau ofensive şi se execută de către plutonul (grupă). Acţiunea se
execută în scopul de a captura de la inamic militari, documente şi modele
de armament, aparatură şi tehnică de luptă. În unele situaţii incursiunea se
execută şi pentru a procura (verifica) anumite date (informaţii) şi a
descoperi noi obiective existente în dispozitivul inamicului.
Ca procedeu de luptă, incursiunea se execută în scopul de a nimici
(distruge) subunităţi şi obiective izolate din dispozitivul inamicului, a
produce pierderi şi a crea panică în rândul acestuia. În acelaşi timp se
urmăreşte şi capturarea de militari, documente, armament şi tehnică de
luptă.
Incursiunea se execută pe jos, de regulă noaptea, când vigilenţa
inamicului este scăzută sau în alte condiţii de vizibilitate redusă; în teren
deluros cu acoperiri, incursiunea se poate executa şi pe timp de zi.
Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se va executa, de
regulă, prin intervale neacoperite cu baraje şi obstacole şi numai în cazuri
deosebite prin culoare special create.

182 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 407. Incursiunea cu scopul de capturare – constă în studierea

din timp a obiectivului, apropierea în ascuns, atacarea prin surprindere,
capturarea acestuia şi înapoierea subunităţii în dispozitivul propriu.
Când se urmăreşte procurarea sau verificarea unor date (informaţii)
şi descoperirea de noi obiective, incursiunea constă în pătrunderea
cercetaşilor în dispozitivul inamicului şi apropierea de obiectivele de
cercetat, executarea observaţiilor (fotografierii) pentru determinarea
caracteristicilor, a locului de dispunere şi a activităţilor desfăşurate, după
care aceştia se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.
Art. 408. Obiectivul incursiunii se stabileşte, de regulă, de către
comandantul care a ordonat executarea ei şi se poate găsi pe limita de
dinainte, la flancuri sau în adâncimea dispozitivului de luptă al inamicului.
Cele mai indicate obiective sunt: personalul posturilor de observare şi de
pază, servanţii mijloacelor de foc, echipajele staţiilor radio şi ale altor tipuri
de tehnică, militari izolaţi. De asemenea, se vor captura modele de
armament, muniţie, aparatură, instalaţii şi dispozitive care pot fi
transportate de către cercetaşi până în dispozitivul trupelor proprii.
Art. 409. Pentru executarea incursiunilor se destinează subunităţi de
cercetare, infanterie, de regulă, din cele care acţionează în contact
nemijlocit cu inamicul. Subunitatea care execută incursiunea poate fi
constituită şi din cercetaşi aleşi special sau selectaţi pe baza voluntariat,
dintre cei cu experienţă în astfel de acţiuni, curajoşi, cu o bună pregătire
fizică, buni trăgători, cunoscători ai procedeelor de luptă corp la corp, a
limbii inamicului şi populaţiei din zonă.
Art. 410. Compunerea subunităţii destinată pentru executarea
incursiunii depinde de misiunea primită, natura şi depărtarea la care se
găseşte obiectivul de capturat (cercetat), posibilităţile de pătrundere în
dispozitivul inamicului, caracterul terenului, condiţiile hidrometeorologice,
existenţa barajelor si obstacolelor. În principiu, compunerea acesteia
depinde de situaţia concretă şi trebuie să asigure: crearea culoarelor prin
barajele inamicului si paza acestora, siguranţa apropiată, atacul, capturarea
şi transportul obiectivului în dispozitivul propriu. Subunitatea se întăreşte,
de regulă, cu cercetaşi de geniu şi chimici, cu mijloace de înlăturare a
barajelor, iar pentru sprijinul acţiunii se destineaza mijloace de foc din
cadrul trupelor din contact.
Pregătirea şi executarea incursiunii se fac în secret, în vederea
realizării surprinderii. În acest scop, nu este indicat să se execute mai multe
incursiuni în acelaşi raion.
Art. 411. Subunitatea care execută incursiunea pentru capturarea
unui obiectiv se împarte, în principiu, pe echipe, astfel:

183 din 253

 Capitolul VI

- echipa de atac şi captură (comandant al echipei este, de regulă,

comandantul subunităţii care execută incursiunea);
- echipa (echipe) de siguranţă;
- echipa de înlăturare a barajelor.
La organizarea subunităţii pe echipe, trebuie să se aibă în vedere
următoarele:
- în echipa de atac şi captură să fie numiţi cercetaşi care cunosc
limba inamicului, stăpânesc bine procedeele de luptă corp la corp, tehnica
imobilizării si transportării militarilor (materialelor) capturaţi. Aceştia vor fi
înzestraţi cu pistoale mitralieră sau pistoale, pumnale, grenade de mână şi
asiguraţi cu ceasuri, busole, frânghii, saci (foi de cort) şi cu alte materiale
necesare îndeplinirii misiunii;
- în echipa (echipele) de siguranţă vor fi numiţi cei mai buni
trăgători, cercetaşi care aruncă grenadele cu precizie la distanţe mari, bine
instruiţi în lupta corp la corp. Ei trebuie înzestraţi cu armamentul care le
asigură în condiţii cât mai bune executarea sprijinului cu foc;
- în echipa de înlăturare a barajelor să fie numiţi cercetaşi de
geniu, asiguraţi cu armament, grenade şi mijloace pentru crearea şi
marcarea culoarelor prin baraje.
Art. 412. Pentru pregătirea incursiunii este necesar să se asigure cel
puţin 3-4 ore de lumină în vederea executării observării, studierii
obiectivului şi terenului, dării ordinului de luptă şi precizării în detaliu a
modului de acţiune al fiecărei echipe (cercetaş).
Când se dispune de timp suficient, subunitatea şe pregăteşte pe un
teren asemănător, mai întâi pe timp de zi, după care acţiunea se repetă
noaptea, până când echipele (cercetaşii) şi-au însuşit bine modul de acţiune.
Art. 413. Primind ordinul de luptă, comandantul subunităţii îşi
însuşeşte misiunea, analizează situaţia, organizează observarea neîntreruptă
a obiectivului şi inamicului din împrejurimi, execută recunoaşterea şi ia
hotărârea. Concomitent ia măsuri pentru întocmirea planului de acţiune şi
pregătirea subunităţii.
La recunoaştere, comandantul subunităţii stabileşte:
- dispozitivul de detaliu şi caracterul acţiunilor inamicului din
raionul incursiunii, existenţa aparaturii de vedere pe timp de noapte, a
staţiilor de radiolocaţie şi a altor mijloace care pot descoperi acţiunea
subunităţii;
- natura şi dispunerea obiectivului de capturat;
- direcţia de acţiune, caracteristicile terenului şi căile care asigură
apropierea de obiectiv - în ascuns;
- barajele, obstacolele şi posibilităţile de trecere (ocolire) a acestora;

184 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- locul de dispunere şi modul de acţiune a fiecărei echipe la ducere

şi înapoiere;
- reperele vizibile din teren ce pot fi folosite pe timp de noapte şi
azimuturile de deplasare;
- obiectivele asupra cărora trebuie să se intervină (la nevoie) cu foc
de către mijloacele de sprijin.
La terminarea recunoaşterilor, comandantul subunităţii îşi
definitivează hotărârea şi o raportează pentru aprobare comandantului care
a ordonat executarea incursiunii, după care aduce corectivele necesare
planului de acţiune.
Art. 414. Pe baza hotărârii, comandantul deplasează subunitatea în
raionul stabilit, organizează observarea şi dă ordinul de luptă. La darea
misiunilor, comandantul subunităţii indică:
- raionul incursiunii şi obiectivul de capturat;
- compunerea fiecărei echipe şi misiunile acestora;
- itinerarul şi ordinea de deplasare (înapoiere) a echipelor;
- modul de trecere prin dispozitivul şi barajele proprii şi alte
inamicului, de aducere a răniţilor şi a celor căzuţi în luptă;
- timpul de executare a incursiunii;
- semnale de legătură între echipe (cercetaşi), între subunitate şi
mijloacele de sprijin;
- secretul (parola şi răspunsul);
- unde şi cui se raportează rezultatele incursiunii.
În continuare, fiecărei echipe îi mai precizează:
- echipei de înlăturare a barajelor - locul unde se creează culoarul în
barajele inamicului, marcarea acestuia şi dispunerea cercetaşilor pentru
asigurarea pazei şi siguranţei (trecerii celorlalte echipe (cercetaşi); modul de
acţiune în cazul descoperirii acesteia sau a echipelor de sprijin, atac şi
captură, pe timpul pătrunderii şi înapoierii lor;
- echipei de siguranţă - locul poziţiei (locaşului) de tragere de bază şi de
rezervă; modul de executare a focului asupra principalelor obiective
(direcţii de acţiune), în cazul că prezenţa acesteia sau a echipei de atac şi
captură a fost descoperită de către inamic;
- echipei de atac şi captură - ordinea deplasării şi modul apropierii de
obiectiv; dispozitivul, măsurile de siguranţă şi acţiunea fiecărui cercetaş
pentru atacul, capturarea şi transportul obiectivului în dispozitivul propriu;
modul de acţiune în cazul că echipa a fost descoperită.
Comandantul subunităţii precizează problemele de cooperare între
echipe, subunităţi şi mijloacele de sprijin — pe timp de lumină — odată cu
darea misiunilor de luptă, acordând atenţie deosebită coordonării acţiunilor

185 din 253

 Capitolul VI

pe timpul pătrunderii, capturării obiectivului şi înapoierii subunităţii în

dispozitivul propriu.
Art. 415. După darea ordinului de luptă şi organizarea cooperării,
comandantul subunităţii precizează: timpul la dispoziţie pentru pregătirea
incursiunii; armamentul, muniţia şi materialele necesare fiecărei echipe
(cercetaş); terenul pe care se vor face antrenamente ziua şi noaptea (când
este cazul); locul şi timpul de dispunere a subunităţii în dispozitivul trupelor
de la contact.
După instalarea subunităţii, comandantul prelucrează planul de
acţiune, precizând fiecărei echipe, pe etape, modul cum va acţiona la ducere
şi înapoiere.
Art. 416. Subunitatea se dispune din timp în observare pentru
cercetarea în detaliu a inamicului şi terenului din raionul incursiunii, a
verifica şi obţine noi date şi informaţii, îndeosebi asupra: activităţii
posturilor de observare, mijloacelor de foc şi staţiilor de radiolocaţie,
posturilor de siguranţă (pază şi pândă), patrulelor de cercetare, precum şi a
măsurilor de siguranţă luate de inamic pe timp de noapte; direcţiilor care
asigură deplasarea în ascuns a echipelor; barajelor şi obstacolelor existente
şi asupra modului de trecere (ocolire) a acestora.
Pe baza concluziilor rezultate din studiul şi analiza inamicului şi
terenului, comandantul subunităţii face ultimele precizări referitoare la
desfăşurarea acţiunii şi verifică echipele (cercetaşii) asupra însuşirii
misiunii şi a modului de acţiune.
Art. 417. Pătrunderea subunităţii în dispozitivul inamicului se
execută, de regulă, pe la flancuri (intervale), pe o direcţie fără obstacole,
care permite apropierea în ascuns de obiectivul de capturat şi înapoierea
acesteia în dispozitivul propriu. La ora stabilită, subunitatea începe
deplasarea la semnalul comandantului, folosind condiţiile naturale ale
terenului, în raport cu depărtarea obiectivului de capturat, natura barajelor,
obstacolelor şi anotimp, echipele se deplasează în ordinea: echipa de
înlăturare a barajelor, echipa (echipele) de siguranţă, echipa de atac şi
captură.
Pe timpul deplasării, conducerea se realizează prin ordine scurte date
în şoaptă, care se transmit de la un cercetaş la altul, precum şi prin semnale,
care să nu demaşte acţiunea acestora.
În cazul când obiectivul de capturat se află pe limita dinainte a
dispozitivului de luptă al inamicului sau în imediata apropiere a acestuia,
siguranţa se execută de către subunităţile proprii din eşalonul întâi, stabilite
prin ordin.

186 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 418. Echipele acţionează, în principiu, astfel: echipa de

înlăturare a barajelor se apropie în ascuns de barajele inamicului, execută
culoarul, după care îl marchează şi se dispune fracţionat, la intrarea şi
ieşirea din culoar; dă seminalul „Drum liber” şi supraveghează apropierea
şi trecerea prin culoar a cercetaşilor din celelalte echipe, făcând siguranţa
acestora atât la ducere, cât şi la înapoiere.
La primirea semnalului, se apropie echipa (echipele) de siguranţă,
care, după trecerea prin culoar ocupă poziţia de tragere stabilită şi execută
observarea asupra inamicului, fiind în măsură să sprijine cu foc acţiunile
echipei de atac şi captură.
Ultima se deplasează echipa de atac şi captură, care pătrunde prin
culoar, înaintează şi se apropie de obiectiv.
Pe timpul deplasării, echipele (cercetaşii) trebuie să observe cu multă
atenţie terenul şi activităţile inamicului, să aprecieze just situaţia, deoarece
deschiderea focului, iluminarea terenului sau producerea de zgomote de
către acesta, nu înseamnă întotdeauna că acţiunea a fost descoperită. La
iluminarea terenului, cercetaşii se adăpostesc şi rămân nemişcaţi,
continuând observarea pentru a descoperi cât mai exact acţiunile inamicului
şi a fi în măsura ca la ordin (semnal) să deschidă focul.
Folosirea judicioasa a terenului şi întrebuinţarea unor procedee de
deplasare adecvate (în picioare, aplecat, în genunchi, târâş), respectarea
întocmai a disciplinei, sunt condiţii esenţiale pentru realizarea surprinderii
şi asigurarea succesului incursiunii.
Art. 419. La ajungerea echipei de atac şi captură în apropierea
obiectivului, cercetaşii se opresc într-un loc mascat, execută cu atenţie
observarea şi ascultarea pentru a identifica prezenţa şi activitatea
obiectivului de capturat, iar comandantul dă semnalul pentru realizarea
dispozitivului stabilit şi a măsurilor de siguranţă apropiată, în scopul evitării
surprinderii din partea inamicului.
La semnalul stabilit, cercetaşii atacă obiectivul fără zgomot, îl
capturează, imobilizează şi îl transportă repede în dispozitivul trupelor
proprii. Atacul obiectivului este indicat să se execute în flanc şi spate, în
momentul când atenţia inamicului este slăbită.
Aflarea mai mult timp în raionul obiectivului poate duce la
descoperirea acţiunii de către inamic şi la insuccesul incursiunii, în cazul
când acţiunea a fost descoperită şi nu este posibila capturarea obiectivului
stabilit, comandantul subunităţii dă semnalul pentru deschiderea focului şi
executarea sprijinului şi ia măsuri pentru înapoierea subunităţii în
dispozitivul propriu, prin combinarea focului cu mişcarea.

187 din 253

 Capitolul VI

Înapoierea echipelor în dispozitivul trupelor proprii se execută în

ordinea: echipa de atac şi captură, echipa de siguranţă şi echipa de
înlăturare a barajelor.
Pe timpul înapoierii, subunitatea ocupă succesiv poziţii favorabile de
tragere, asigurându-se sprijinul reciproc între echipe şi intervenţia cu foc a
subunităţilor de artilerie, aruncătoare şi mitraliere destinate să sprijine
incursiunea.
Cercetaşii căzuţi în luptă sau răniţi sunt evacuaţi de către echipele
respective; răspunzători de evacuarea acestora sunt comandanţii de echipe.
Art. 420. După înapoierea subunităţii în dispozitivul trupelor proprii,
comandantul adună cercetaşii, verifică efectivul, armamentul, iar dacă este
necesar organizează acordarea primului ajutor răniţilor şi evacuarea lor la
punctul medical cel mai apropiat, după care continuă deplasarea spre locul
stabilit de eşalonul superior ajuns în locul ordonat, comandantul raportează
despre îndeplinirea misiunii, datele procurate prin observare şi predă
prizonierii, documentele sau materialele capturate.
Art. 421. Pentru executarea incursiunii în scopul de a procura
(verifica) date şi informaţii, se destinează subunităţi de valoare mai mică, de
regulă până la o grupă. Subunitatea se constituie într-o echipă de cercetare
şi pătrunde în dispozitivul inamicului, cercetează cu atenţie terenul şi
inamicul (obiectivul stabilit prin ordin), folosind ca procedeu de bază
observarea, după care se înapoiază în dispozitivul trupelor proprii.
În raport de situaţie, se pot crea şi echipe de înlăturare a barajelor şi
de siguranţă.
Art. 422. Pe timpul zilei, incursiunea se execută, de regulă, în teren
acoperit şi în condiţii de vizibilitate redusă (ploaie, ceaţă, ninsoare, viscol)
şi în alte situaţii care permit executarea mascată a acţiunii. Incursiunea pe
timpul zilei prezintă unele avantaje şi dezavantaje care influenţează asupra
pregătirii şi executării acţiunii, astfel:
- există posibilităţi mai bune de observare, orientare şi de executare
a unui foc precis;
- acţiunile executate de către inamic pot fi descoperite şi
neutralizate mai uşor decât pe timp de noapte;
- sprijinul cu foc al incursiunii este mai eficace, putându-se lovi cu
mai mare precizie obiectivele inamicului;
- surprinderea se realizează mai greu decât pe timp de noapte,
inamicul având posibilităţi mai mari de a descoperi acţiunile executate de
către echipe şi a lua măsuri pentru zădărnicirea incursiunii.
Art. 423. Incursiunea peste un curs de apă se organizează şi se
execută, ţinând seama de particularităţile terenului şi caracteristicile

188 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

cursului de apă. Pentru executarea unei astfel de acţiuni se vor selecţiona

cercetaşi care ştiu să înoate bine şi fără zgomot, să folosească barca sau
pluta, să salveze oamenii de la înec şi să treacă peste cursul de apă răniţii şi
prizonierii. Ei trebuie echipaţi şi înzestraţi corespunzător specificului
acţiunii.
Studiind inamicul din raionul de acţiune şi obiectivul incursiunii,
cursul de apă şi itinerarul, comandantul subunităţii de cercetare trebuie să
stabilească:
- dispozitivul inamicului, locul obiectivului de capturat, depărtarea
la care se găseşte faţă de cursul de apă şi căile de acces;
- mijloacele de foc de pe malul opus care pot interveni în cazul
descoperirii incursiunii şi modul de neutralizare a acestora;
- caracteristicile cursului de apă şi ale terenului din raionul unde
urmează să se execute incursiunea;
- mijloacele şi procedeele cele mai indicate pentru trecerea cursului
de apă;
- punctul (raionul) de plecare în misiune, locul de dispunere a
mijloacelor de trecere, ordinea trecerii echipelor peste cursul de apă şi de
înapoiere în dispozitivul propriu;
- existenţa şi caracterul barajelor pe maluri şi în apă şi modul de
ocolire sau neutralizare a acestora.
Art. 424. La stabilirea obiectivului de capturat, o importanţă
deosebită se acordă alegerii locului de trecere peste cursul de apă, pentru a
asigura deplasarea şi trecerea în ascuns peste acesta, apropierea neobservată
de obiectiv şi înapoierea mascată şi în siguranţă a subunităţii în dispozitivul
trupelor proprii.
Locul de părăsire a malului propriu se alege, ţinând seamă de viteza
curentului apei, lăţimea cursului de apă şi mijloacele de trecere folosite. El
se stabileşte, de regulă, în amonte faţă de locul prevăzut pentru a ajunge
(debarca) pe malul opus. În acelaşi mod, se procedează şi pentru înapoiere
în dispozitivul trupelor proprii.
Art. 425. Fracţionarea subunităţii pe echipe se face în raport de
situaţie, inamic şi caracteristicile cursului de apă. În principiu, se constituie
o echipă de atac şi captură cu un efectiv mai mare decât în condiţii
obişnuite; din cadrul acesta se destinează cercetaşi înzestraţi cu puşti
mitraliere care să facă siguranţa apropiată a celor care vor captura
obiectivul.
Trecerea echipelor peste cursul de apă se execută prin vad, înot, cu
mijloace de trecere din înzestrare sau improvizate.
Când se constituie şi celelalte echipe (de siguranţă şi înlăturare a

189 din 253

 Capitolul VI

barajelor), acestea acţionează astfel: echipa (echipele) de siguranţă, în

raport de distanţa până la obiectivul de capturat, se dispune în dispozitivul
trupelor proprii pe malul apei sau trece pe malul opus, fiind în măsură să
sprijine cu foc acţiunea celorlalte echipe; echipa de înlăturare a barajelor
creează culoarul prin baraje, pe direcţia stabilită, după care ocupă poziţia de
tragere şi face siguranţa echipei de atac şi captură pe malul opus.
Intrarea, traversarea cursului de apă şi ieşirea pe malul opus, trebuie
executate cu multă atenţie şi fără zgomot. Mijloacele folosite pentru trecere
se ascund la malul apei pentru a nu fi descoperite de inamic.
Art. 426. Incursiunea peste un curs de apă poate fi executată atât
noaptea, cât şi ziua – în special dimineaţa, când se lasă ceaţa, iar pentru
pregătirea ei se destinează mai mult timp şi mai multe mijloace decât în
condiţii obişnuite. De asemenea, se constituie 1-2 echipe de salvare care să
intervină la nevoie.
Art. 427. Incursiunea în localitate se organizează şi execută având
în vedere dispunerea inamicului, mărimea localităţii, natura clădirilor,
existenţa dărâmăturilor, barajelor şi obstacolelor, sistemul de canalizare şi
alţi factori care pot îngreuia sau uşura executarea incursiunii.
Pregătirea şi executarea incursiunii în localitate prezintă următoarele
particularităţi:
- obiectivul de capturat se poate găsi mai aproape de subunităţile
proprii, în dărâmături, clădiri izolate sau în afara construcţiilor;
- echipa de atac şi captură poate avea o valoare mai mică decât în
condiţii obişnuite şi este formată, de regulă, din cercetaşi antrenaţi în
escaladarea diferitelor obstacole, deplasarea prin canale şi peste dărîmături;
- apropierea de obiectiv se execută pe căi ascunse, nesupravegheate
de către inamic, prin subsoluri, spărturi existente în ziduri şi garduri, în
pereţii clădirilor, prin sistemul de canalizare, galerii şi coridoare care
permit apropierea în ascuns şi atacarea obiectivului în flanc şi spate;
- subunitatea care execută incursiunea este sprijinită, uneori, direct
de către subunităţile aflate în contact cu inamicul, fără a se mai constitui
echipe de siguranţă.
Când obiectivul de capturat este dispus într-o clădire, echipa de atac
şi captură se împarte, de regulă, în două: o parte din cercetaşi pătrund, atacă
şi capturează inamicul din interior, iar ceilalţi rămân în afara clădirii într-un
loc care permite supravegherea locului acţiunii, a împrejurimilor şi sprijinul
cu foc.
Pentru executarea cu succes a incursiunii, cercetaşii se antrenează
îndeosebi pentru traversarea fără zgomot a străzilor şi dărîmăturilor, lupta
corp la corp, escaladarea zidurilor şi gardurilor, precum şi în aruncarea

190 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

grenadelor prin ferestrele clădirilor şi executarea focului din toate poziţiile.

Art. 428. Incursiunea în păduri se organizează şi execută ca în
condiţii obişnuite, ţinându-se seama de următoarele particularităţi:
- acoperirile favorizează executarea cu mai multă uşurinţă a
incursiunii, dar în acelaşi timp, îngreuiază orientarea şi observarea;
- pregătirea pentru acţiune necesită mai mult timp decât în condiţiile
unui teren obişnuit;
- în mod frecvent, studierea inamicului, a căilor de acces, barajelor şi
obstacolelor, trebuie să se facă din mai multe puncte din teren, dispuse cât
mai aproape de inamic;
- obiectivele incursiunii se aleg, de regulă, dintre cele aflate la
flancurile sau înapoia punctelor de sprijin ale inamicului, în locuri unde
acestea se aşteaptă mai puţin dar eficacitatea focului şi densitatea barajelor
sunt mai reduse;
- echipele se constituie, de regulă, din cercetaşi care ştiu să se
orienteze repede ziua si noaptea şi sunt rezistenţi la eforturi fizice;
- pe timpul apropierii de obiectiv, cercetaşii trebuie să evite
drumurile, potecile şi poienile care, de regulă, sunt supravegheate de către
inamic.
Art. 429. Incursiunea în raioane fortificate se organizează şi se
execută îndeosebi asupra obiectivelor aflate în intervalele dintre lucrările
permanente de apărare, pe direcţiile care nu pot fi observate sau bătute cu
foc. Pentru executarea incursiunii care are ca scop capturarea unui obiectiv,
se destinează subunităţi cu o valoare mai mare decât în condiţii obişnuite,
sprijinite puternic de artilerie, mijloace antitanc, aruncătoare de flăcări şi
subunităţi de geniu.
Organizarea şi executarea incursiunii în raioanele fortificate prezintă
următoarele particularităţi:
- obiectivul incursiunii se alege la un flanc (interval), de regulă, în
afara lucrărilor de fortificaţii permanente;
- echipele pot avea o valoare mai mare şi o compunere mixtă
(cercetaşi de diferite arme);
- incursiunea se execută, de regulă, numai după o pregătire
prealabilă a subunităţii pe un teren asemănător;
- capturarea unor obiective se poate executa şi pe timpul luptei dusă
de către grupurile şi detaşamentele de asalt;
- executarea incursiunii pe timp de zi impune izolarea obiectivului
prin foc de artilerie, perdele de fum şi desfăşurarea unor acţiuni
demonstrative în alte raioane.
În situaţii favorabile de teren şi timp, când misiunile nu prevăd

191 din 253

 Capitolul VI

capturarea de militari sau tehnică de luptă, incursiunile pot fi executate şi de

grupuri mici de cercetaşi, care pătrund în dispozitivul inamicului,
acţionează pentru procurarea de date (informaţii) despre acesta şi lucrările
de fortificaţii permanente sau de campanie.
Uneori, se pot folosi elicoptere pentru transportul şi sprijinul cu foc
al subunităţilor destinate să execute incursiuni, precum şi pentru transportul
prizonierilor, tehnicii şi materialelor capturate.

Ambuscada

Art. 430. Este un procedeu de cercetare şi de luptă. El constă în

dispunerea mascată a subunităţii, pe direcţia cea mai probabilă de înaintare
a inamicului, pentru a-l ataca prin surprindere, a crea panică şi a-i produce
pierderi, a captura militari, documente, modele de armament şi tehnică de
luptă. Obiectivele cele mai indicate pot fi: militari izolaţi sau în grupuri
mici, subunităţi care se deplasează pe jos sau pe autovehicule şi alte
obiective izolate aflate în mişcare.
Art. 431. Ambuscada se organizează în orice situaţie şi formă de
luptă, teren, anotimp şi mai ales în condiţii grele de stare a vremii, cu
vizibilitate redusă, de regulă, în teren greu accesibil, la punctele obligate de
trecere şi în alte locuri favorabile atacului prin surprindere asupra
inamicului de la mică distanţă. Ea se execută la ordin sau din iniţiativa
comandanţilor de subunităţi atât ziua, cât şi noaptea.
Art. 432. În vederea executării ambuscadei, comandantul alege un
loc favorabil pentru dispunerea mascată a subunităţii, de regulă în acoperiri,
pe drumuri şi cărări, în apropierea surselor de apă, podurilor, la curbele
drumurilor, în punctele obligate de trecere şi în alte locuri favorabile.
Locul ales trebuie să asigure condiţii bune de observare a inamicului
de la distanţă şi de întrebuinţare cu maximă eficacitate a mijloacelor de foc.
Art. 433. Succesul ambuscadei depinde de modul de pregătire a
acţiunii, dispunerea mascată a subunităţii, realizarea surprinderii, hotărârea,
iniţiativa şi rapiditatea în acţiune a întregului personal care participă la
executarea ei.
În raport de scopul urmărit, valoarea şi natura obiectivului ce
urmează a fi capturat sau nimicit, ambuscada se executa prin foc sau fără
foc.
Art. 434. Ambuscada prin foc se execută, de regulă, împotriva
subunităţilor inamicului care se deplasează pe autovehicule, a celor care au
o valoare mai mare decât subunitatea care execută ambuscada şi atunci când

192 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

inamicul pătruns în ambuscadă opune rezistenţă. Ea se execută prin

surprindere, printr-un foc concentrat şi eficace, urmărind avarierea tehnicii
de luptă, producerea de pierderi şi panică în rândul inamicului, crearea
condiţiilor pentru capturarea de militari, documente şi tehnică de luptă.
Când terenul nu permite dispunerea mascată a subunităţii în
apropierea itinerarului pe care se deplasează inamicul, ambuscada se
execută printr-un atac dat prin surprindere, în flancul şi spatele inamicului
care se deplasează. În această situaţie, subunitatea se dispune lateral faţă de
direcţia de deplasare a inamicului, instalează din vreme observatori, baraje
şi obstacole şi, la momentul oportun, atacă iniţial cu foc subunitatea
inamicului, căutând să împiedice desfăşurarea acesteia pentru luptă, să-i
producă pierderi şi să captureze militari, documente şi tehnică de luptă.
Art. 435. Ambuscada fără foc se execută asupra militarilor izolaţi
sau a grupurilor mici de militari ai inamicului, prin surprindere şi de la mică
distanţă, pentru a nu da posibilitatea acestora să riposteze.
Art. 436. În raport de situaţia tactică, depărtarea inamicului faţă de
locul ales şi timpul la dispoziţie, ambuscada poate fi pregătită din timp sau
în timp scurt.
Ambuscada pregătită din timp se organizează, de regulă, la ordin
şi când inamicul se găseşte la distanţă mare faţă de raionul stabilit, iar
timpul la dispoziţie permite dispunerea pentru luptă a subunităţii,
amenajarea şi mascarea lucrărilor genistice, organizarea sistemului de foc şi
baraje.
Ambuscada pregătită în timp scurt se organizează din iniţiativa
comandanţilor de subunităţi, de regulă când acestea se găsesc în deplasare
şi întâlnirea cu elementele inamicului este posibilă în orice moment.
Aceasta se execută în toate formele şi situaţiile de luptă, îndeosebi pe
timpul executării cercetării în dispozitivul inamicului şi al trupelor proprii.
Art. 437. Tăria şi compunerea subunităţii care execută ambuscada
pregătită din timp, se stabilesc în funcţie de scopul urmărit, de natura şi
valoarea inamicului ce urmează a fi capturat sau nimicit, de caracteristicile
terenului şi poate fi de la o grupă până la o companie şi uneori chiar mai
mare.
Pentru capturarea sau nimicirea inamicului care are o valoare mai
mare, subunitatea care execută ambuscada poate fi întărită cu tunuri
antitanc şi alte mijloace de foc.
Art. 438. Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari,
documente şi tehnică de luptă, subunitatea se fracţionează pe echipe, astfel:
echipa de atac şi captură, echipa (echipe) de siguranţă şi echipa de

193 din 253

 Capitolul VI

observare. Uneori echipa de observare poate lipsi, observarea făcându-se de

către echipa de siguranţă sau de observatorii.
Compunerea fiecărei echipe este diferită şi, în raport de situaţie,
poate fi de la 2-3 cercetaşi până la o grupă. În raport de hotărârea
comandantului, subunităţile şi mijloacele de întărire pot acţiona în cadrul
echipelor sau independent.
Art. 439. Subunităţile de transportoare blindate (maşini de luptă)
care execută ambuscade prin foc, în principiu nu se fracţionează pe echipe.
În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate destina din cadrul
grupelor (echipajelor) 2-4 cercetaşi, care la ordin şi sub sprijinul mijloacelor
de foc de pe tehnica de luptă, să acţioneze pentru capturarea militarilor
rămaşi în viaţă, a documentelor, armamentului şi aparaturii inamicului.
Art. 440. Dispozitivul subunităţii în ambuscadă, depinde de:
valoarea şi compunerea acesteia, misiune, caracteristicile terenului şi
valoarea inamicului. El poate fi: în formă de „U”, semicerc sau unghi, cu
deschiderea în direcţia de unde vine inamicul, precum şi liniar - pe una sau
ambele părţi ale direcţiei de înaintare a inamicului, în stabilirea
diapozitivului subunităţii care execută ambuscada prin foc, trebuie să se
aibă în vedere posibilitatea folosirii eficace a armamentului, fără a periclita
situaţia propriilor elemente. Pe timp de noapte şi ziua – în condiţii de
vizibilitate redusă - dispozitivul în ambuscadă se realizează, de regulă, pe o
singură parte a direcţiei de înaintare a inamicului.
Art. 441. Când subunitatea se fracţionează pe echipe, dispunerea
acesteia în raionul ambuscadei se face, de regulă, astfel:
- echipa de atac şi captură – lateral faţă de direcţia de apropiere a
inamicului, la extremităţile dispozitivului şi cât mai aproape de itinerarul de
deplasare a acestuia pentru a-l ataca prin surprindere, a-l captura sau nimici.
Dacă subunitatea care execută ambuscada este pe transportoare blindate
(maşini de luptă), echipa de atac şi captură se constituie din militari luaţi de
la mai multe grupe şi dispuşi mascat în afara transportoarelor (maşini de
luptă), cât mai aproape de itinerarul de deplasare a inamicului;

- echipa (echipele) de siguranţă – într-un loc care să-i favorizeze

sprijinirea cu foc a echipei de atac şi captură şi interzicerea ieşirii
inamicului din ambuscadă; în cazul că subunitatea dispune de transportoare
blindate (maşini de luptă), siguranţa şi sprijinul se fac cu armamentul de pe
acestea;
- echipa de observare — într-un loc bine mascat, care asigură
observarea circulară a terenului, în special a direcţiei de unde vine inamicul,
pe o distanţă cât mai mare.

194 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Pe timpul apropierii acestuia de raionul ambuscadei, ea trebuie să

determine şi să raporteze compunerea, distanţa la care se găseşte, viteza de
deplasare şi momentul intrării inamicului în locul ambuscadei.
Art. 442. Pentru pregătirea din timp a ambuscadei, comandantul
subunităţii primeşte ordinul de luptă verbal, în teren sau pe hartă.
Activitatea comandantului în vederea organizării ambuscadei,
depinde de caracterul acţiunilor de luptă, timpul la dispoziţie, distanţa la
care se găseşte inamicul, particularităţile terenului, anotimp şi condiţiile
hidrometeorologice.
După primirea ordinului de luptă, comandantul însuşeşte misiunea,
analizează situaţia, ia hotărârea – pe care o concretizează în planul de
acţiune şi o raportează comandantului (şefului) său. Pe baza hotărârii
aprobate, conduce subunitatea către locul ambuscadei, studiază terenul şi
aduce corectivele ce se impun hotărârii şi planului de acţiune, după care dă
ordinul de luptă precizând îndeosebi:
- scopul şi felul ambuscadei (cu sau fără foc), locul unde se
organizează, modul de acţiune şi de cooperare pentru capturarea sau
nimicirea subunităţii (militarilor) inamicului;
- constituirea echipelor şi dispunerea acestora în raionul ambuscadei,
sectorul sau direcţia de tragere şi modul de acţiune a fiecărei echipe
(cercetaş) şi a mijloacelor de întărire (sprijin);
- volumul lucrărilor de amenajare genistică şi mascare, în raionul
ambuscadei şi termenul de executare a acestora;
- natura şi locul barajelor şi obstacolelor care vor fi create pentru a
îngreuia ieşirea subunităţii inamice din ambuscadă, cine le execută şi
termenul;
- raionul de regrupare a subunităţii după executarea ambuscadei;
- semnale pentru deschiderea (încetarea) focului, executarea atacului
şi părăsirea raionului ambuscadei.
Art. 443. Pe baza misiunii primite, comandanţii echipelor deplasează
cercetaşii în locurile stabilite, execută recunoaşterea terenului şi precizează
subordonaţilor: reperele; informaţiile despre inamic; misiunea echipei şi a
fiecărui cercetaş; sectorul (direcţia) de tragere; modul de acţiune pe timpul
executării ambuscadei şi după îndeplinirea misiunii; cooperarea cu celelalte
echipe; semnale; locul său în cadrul echipei şi înlocuitorul la comandă.
Art. 444. Când ambuscada se organizează în timp scurt şi din
iniţiativa comandantului subunităţii, acesta ia hotărârea pe baza observării
personale şi a datelor obţinute de la subordonaţi şi dă dispoziţiunea de
luptă, în care precizează succesiv numai problemele strict necesare pentru
îndeplinirea misiunii.

195 din 253

 Capitolul VI

În raionul ambuscadei, subunitatea şi cercetaşii trebuie să folosească

la maximum avantajele oferite de teren, să se mascheze perfect, să observe
continuu direcţia de deplasare a inamicului, să raporteze sistematic distanţa
la care se găseşte faţă de locul ambuscadei, compunerea, dispozitivul şi
viteza de deplasare a acestuia.
Semnalul pentru declanşarea acţiunii se dă, în toate situaţiile de către
comandantul subunităţii.
Art. 445. Când ambuscada se execută în scopul capturării de militari
izolaţi sau a unor grupuri mici, echipa de atac şi captură – la semnalul
stabilit - iese din adăpostire şi atacă inamicul prin surprindere; militarii
inamicului care opun rezistenţă sau încearcă să iasă din ambuscadă, sunt
imobilizaţi sau nimiciţi prin foc.
În situaţia când inamicul intrat în ambuscadă rezistă cu îndârjire şi
echipa de atac şi captură este în primejdie, în ajutorul ei intervin echipele de
siguranţă şi de observare, fără însă a neglija observarea circulară a terenului
şi siguranţa apropiată a subunităţii.
Art. 446. Ambuscada împotriva unui inamic care acţionează pe
autovehicule se execută prin concentrarea focului mijloacelor antitanc şi al
mitralierelor asupra transportoarelor blindate (automobilelor), iar cel al
pistoalelor mitralieră - asupra personalului.
După ce inamicul a intrat în ambuscadă, focul se execută prin
surprindere, concomitent asupra întregii coloane, urmărindu-se în special
avarierea primelor şi ultimelor autovehicule din coloană, pentru a bloca
comunicaţia în ambele sensuri şi a interzice ieşirea inamicului din locul
ambuscadei.
După neutralizarea prin foc a inamicului, comandantul subunităţii dă
semnalul pentru intrarea în acţiune a echipei de atac şi captură. Aceasta se
apropie cu repeziciune de obiectiv, capturează militarii inamici rămaşi în
viaţă, documentele, armamentul şi tehnica de luptă transportabile, după care
părăseşte raionul ambuscadei. Echipele de observare şi de siguranţă
urmăresc cu atenţie acţiunile inamicului, fiind în măsură să deschidă focul –
în situaţia când echipa de atac şi captură este în pericol.
Militarii capturaţi sunt dezarmaţi, imobilizaţi şi escortaţi în raionul
dinainte stabilit.
În raport de situaţie, comandantul subunităţii poate executa o
interogare sumară a prizonierilor asupra problemelor care interesează
îndeplinirea misiunii, după care, împreună cu cele capturate (armament,
tehnică, documente, materiale etc.) îi trimite sub pază la eşalonul superior
sau sunt predaţi celui mai apropiat comandant de unitate (subunitate).

196 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 447. Organizarea şi executarea ambuscadei pe timp de noapte,

prezintă următoarele particularităţi:
- întunericul oferă condiţii favorabile pentru executarea ambuscadei,
în orice teren, prin surprindere şi fără măsuri speciale de amenajare
genistică şi de mascare;
- când se dispune de timp, alegerea şi ocuparea raionului ambuscadei,
realizarea dispozitivului şi organizarea sistemului de foc se fac, în principiu,
pe timp de lumină;
- subunitatea se dispune, de regulă, pe o singură parte a comunicaţiei
şi cât mai aproape de aceasta;
- pentru executarea observării şi a focului se folosesc aparatele de
vedere pe timp de noapte, iar focul se deschide de la mică distanţă;
- pentru a uşura acţiunile echipei de atac şi captură, se folosesc
mijloace de iluminare şi uneori baraje şi obstacole, care să limiteze manevra
şi acţiunile inamicului intrat în ambuscadă.
Pe timp de noapte, ambuscada este deosebit de eficace atât pentru
capturarea militarilor izolaţi sau a grupurilor mici care se deplasează pe jos,
cât şi pentru atacarea prin surprindere a unor forţe superioare şi producerea
de pierderi.
Art. 448. În pădure, cele mai favorabile locuri pentru organizarea
ambuscadei sunt: intrările în păduri, poienile, drumurile, potecile şi
îndeosebi punctele obligate de trecere care asigură dispunerea în ascuns a
subunităţii şi executarea prin surprindere a atacului.
Art. 449. În localitate, raionul ambuscadei se alege, de regulă, la
marginea ei, pe străzi şi la intersecţia acestora, în pieţe şi parcuri, folosindu-
se în special locurile înguste şi mascate. În pieţe, parcuri şi intersecţii de
străzi este indicat ca ambuscada să se execute îndeosebi de către subunităţi
înzestrate cu transportoare blindate (maşini de luptă).

Cercetarea în dispozitivul inamicului

Art. 450. Cercetarea în dispozitivul inamicului este un procedeu

complex de cercetare şi constă în pătrunderea sau rămânerea unor elemente de
cercetare (subunităţi) în dispozitivul acestuia cu scopul de a procura date şi
informaţii despre inamic, teren şi alte elemente ale situaţiei, cât şi pentru a
executa prin surprindere acţiuni de nimicire sau distrugere a unor obiective, în
vederea producerii de pierderi şi panică în rândurile inamicului. Cercetarea în
dispozitivul inamicului se execută de către subunităţi de cercetare şi de celelalte
arme, cât şi de către forţele de rezistenţă, care acţionează pe teritoriul vremelnic
ocupat de inamic.

197 din 253

 Capitolul VI

Subunităţile destinate să îndeplinească misiuni de cercetare în

dispozitivul inamicului se trimit şi sunt conduse nemijlocit de către statele
majore de mari unităţi şi unităţi, acţionând sub forma patrulelor de cercetare
independente (patrulelor de cercetare). Valoarea acestora este de o grupă, iar
uneori – pluton.
Art. 451. În compunerea patrulei de cercetare independente (patrulei
de cercetare) se includ, de regulă, militari care cunosc terenul şi limba
inamicului şi care posedă înalte calităţi morale, de luptă şi fizice. În raport
de situaţie, în compunerea patrulei se includ şi specialişti în executarea
cercetării de artilerie, de geniu şi chimice.

2. SIGURANŢA

Art. 452. Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor

de supraveghere, pază şi apărare nemijlocită a întregului dispozitiv, cât şi a
fiecărui element al acestuia, în toate condiţiile şi în toate acţiunile militare.
Siguranţa se realizează în scopul de a preîntîmpina un atac prin
surprindere din partea inamicului terestru şi de a interzice pătrunderea
elementelor de cercetare (cercetare-diversiune) ale inamicului spre forţele
principale sau spre anumite obiective, asigurînd condiţii pentru intrarea
organizată în luptă a subunităţilor proprii.
În acest scop se destinează siguranţa nemijlocită, siguranţa de
luptă, siguranţa de staţionare şi siguranţa de marş.
Art. 453. Siguranţa nemijlocită se organizează în toate formele şi
acţiunile de luptă de către pluton (grupă), pentru a preîntîmpina atacul prin
surprindere al inamicului. Ea constă în dispunerea de observatori, pînde,
santinele, echipe cu misiuni de patrulare în locurile şi pe direcţiile pe care
este posibilă apropierea în ascuns (infiltrarea) a inamicului de subunitatea
proprie şi în alarmarea ei la timp pentru a-1 respinge sau nimici.
Plutonul (grupa) de infanterie îşi organizează în primul rând
siguranţa nemijlocită, prima activitate pe care comandantul de pluton o
ordonă şi se asigură continuu că ea se execută de front, de flanc şi de spate.
În apărarea pregătită din timp, aceasta se bazează în primul rând pe
siguranţa nemijlocită a grupelor. Atunci când există intervale şi zone ce nu
pot asigura o bună observare, plutonul poate primi misiunea de la
comandantul de companie în sensul organizării siguranţei nemijlocite prin
posturi de luptă (observare) formate din 2-4 militari ce se trimit până la
400 m în faţa punctului de sprijin; concomitent se organizează patrule între

198 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

posturi, comandantul de pluton (grupă) desemnînd poziţiile ce trebuie

ocupate şi itinerarele de patrulare.
În organizarea patrulelor şi posturilor comandantul de pluton
execută:
- verificarea mascării şi posibilităţilor de observare a terenului din
posturi;
- verificarea modului de patrulare şi a itinerarelor;
- furnizarea informaţiilor despre inamic şi forţele proprii membrilor
grupelor;
- instruirea echipelor în privinţa modului de acţiune la întâlnirea cu
inamicul;
- informarea comandantului de companie imediat ce inamicul
acţionează.
Când inamicul se apropie, posturile şi patrulele execută următoarele
acţiuni:
- anunţă comandanţii nemijlociţi despre valoarea, activităţile,
direcţia de înaintare, armamentul şi echipamentul inamicului;
- raportează despre toate datele culese comandantului care l-a
trimis;
- se retrag, la ordin, pe itinerarul stabilit.
În toate procedeele specifice apărării siguranţa nemijlocită se
realizează cu aceleaşi forţe şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în
apărarea pregătită din timp.
Art. 454. Siguranţa de luptă se organizează cu scopul de a preveni
atacul prin surprindere şi a interzice executarea cercetării de către inamic,
atunci cînd trupele se găsesc în apărare.
În siguranţa de luptă se trimite, de regulă, un pluton întărit. Plutonul
destinat în siguranţa de luptă îşi organizează apărarea astfel, încât să inducă
în eroare inamicul asupra dispunerii trupelor proprii în apărare. Cu ajutorul
barajelor, obstacolelor şi al sistemului de foc organizat pe front larg, va
obliga inamicul să se desfăşoare prematur, îi produce pierderi şi-1 va
determina să atace în condiţii nefavorabile.
Misiunile siguranţei de luptă pot fi: de protecţie, de siguranţă şi
ca forţă de acoperire.
În misiunea de protecţie elementul de siguranţă are rolul de a
observa şi a raporta informaţii, evitând angajarea decisivă cu inamicul şi
urmăreşte: avertizarea timpurie; realizarea şi menţinerea contactului cu
inamicul şi raportarea despre activitatea acestuia; interceptarea, nimicirea şi
respingerea subunităţilor de cercetare ale inamicului; realizarea hărţuirii;

199 din 253

 Capitolul VI

dirijarea forţelor ce vin în sprijinul subunităţii care asigură misiunea de

protecţie.
Prin siguranţă se protejează forţele principale de focul direct şi
observarea terestră, se raportează informaţiile ce se obţin şi se angajează
lupta pentru a câştiga timp, urmărind: avertizarea timpurie şi asigurarea
timpului şi spaţiului necesare executării manevrelor de front, de flanc şi de
spate a forţelor principale; atacarea şi întârzierea acţiunii inamicului în
scopul protecţiei forţelor principale.
Forţa de acoperire acţionează separat de forţele principale cu scopul
de a intercepta, angaja, întârzia şi înşela inamicul înainte ca acesta să atace
forţele principale.
Forţa de acoperire are valoare de grupă, pluton sau companie şi
urmăreşte: contactul cu inamicul; protejarea forţelor principale a contactului
cu acesta; înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi
obiectivul forţelor principale; nimicirea elementelor de cercetare ale
inamicului; crearea situaţiilor pentru nimicirea inamicului.
Plutonul de infanterie poate organiza siguranţa de luptă în timpul
misiunii de protecţie şi siguranţă. Distanţa la care se trimite siguranţa de
luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită, mijloacele de întărire şi
poate fi de 1-2 km faţă de limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit
plutonul ocupă şi amenajează o poziţie cu o dezvoltare de până la 500 m.
Art. 455. Primind ordinul de luptă, comandantul de pluton
deplasează plutonul pe aliniamentul indicat, organizează siguranţa
nemijlocită, recunoaşte terenul împreună cu comandanţii de grupe,
recunoaşte poziţiile de tragere a grupelor şi TAB (MLD) şi dă ordinul de
luptă.
Comandantul de pluton pregăteşte sistemul de foc în aşa fel, încât
inamicul să poată fi lovit de la o distanţă cât mai mare şi să permită
realizarea legăturii cu vecinii din siguranţa de luptă, cu grupa din postul de
luptă sau cu subunităţile care duc acţiuni de luptă pe poziţia înaintată ca
forţă de acoperire.
Pe timpul planificării acţiunii comandantul împreună cu comandanţii
de grupe recunosc căile de repliere, stabilesc modul de acţiune, de rupere a
luptei şi de repliere a plutonului în poziţia de apărare din cadrul punctului
de sprijin de companie.
Art. 456. Acţiunea plutonului pe timpul ducerii acţiunilor de luptă
începe de la bătaia maximă eficace a mijloacelor de foc împotriva
elementelor de cercetare şi siguranţă ale inamicului, producând pierderi,
interzicând infiltrarea acestora spre dispozitivul de luptă al forţelor
principale, asigurând astfel o dezinformare asupra caracterului acţiunilor

200 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

forţelor care l-au trimis în misiune. Replierea se execută când forţele

principale ale inamicului au fost desfăşurate în dispozitiv de luptă.
Siguranţa de luptă se retrage numai la ordinul comandantului
care a ordonat această acţiune.
Acţiunea de retragere este organizată din timp în mai multe variante
posibile, stabilindu-se un cod de declanşare pentru fiecare sau creându-se o
variantă nouă.
În principiu, sub sprijinul de foc al aruncătoarelor şi artileriei,
plutonul rupe lupta prin surprindere, retrăgându-se organizat, în măsură să
riposteze împotriva unui atac neaşteptat al inamicului.
Odată cu retragerea siguranţei de luptă, trebuie să fie evacuaţi toţi
răniţii şi morţii împreună cu armamentul lor.
Art. 457. Siguranţa de staţionare se organizează cînd trupele
proprii se găsesc în staţionare (raion de dispunere, raion al odihnei de zi sau
de noapte). Ea constă în dispunerea unor subunităţi de valoare pluton
(grupă) întărit, ca posturi de pază (valoare grupă) sau pichete de pază
(valoare pluton) în afara raionului de staţionare al subunităţilor cărora le fac
siguranţa, pe direcţia probabilă de acţiune a inamicului, cu misiunea de a
descoperi şi împiedica atacul prin surprindere asupra forţelor principale ale
trupelor proprii. Pe poziţiile de apărare ale posturilor şi pichetelor de pază
se execută toate lucrările de apărare necesare, se iau măsuri de mascare şi se
organizează observarea, focul şi protecţia subunităţilor din siguranţa
staţionării împotriva efectelor armelor de distrugere în masă.
Art. 458. Siguranţa de marş se organizează pe direcţia de de-
plasare, în faţă, pe flancuri şi înapoia coloanelor de trupe aflate în marş.
Dacă pe timpul marşului este posibilă întîlnirea cu inamicul,
măsurile de siguranţă trebuie să permită deplasarea rapidă şi nestingherită a
trupelor aflate în marş, precum şi desfăşurarea şi intrarea lor în luptă în mod
organizat.
Pentru siguranţa marşului plutonul poate fi trimis ca pichet mobil de
cap (de flanc, de spate), pichet fix de flanc şi ca patrulă de siguranţă, iar
grupa ca patrulă de siguranţă de cap (de flanc, de spate).
Plutonul (grupa), trimis în siguranţa marşului, execută cercetarea
terenului şi a inamicului pe direcţia sa de acţiune.
Art. 459. Pe timpul organizării siguranţei, comandantul de pluton
(grupă) indică: ordinea efectuării observării asupra terenului, aerului şi
semnalelor comandantului de companie (pluton); numeşte observatorul,
indică locul şi misiunea lui; indică modul de acţiuni al efectivului
plutonului (grupei), în cazul atacului prin surprindere din partea inamicului.
În apărare, pe lîngă aceasta, comandantul de pluton determină numărul de

201 din 253

 Capitolul VI

mijloace de foc de serviciu necesare, locul şi misiunile lor, iar în cazul

amplasării plutoanelor aparte de companie - componenţa patrulelor,
itinerarele lor, misiunile şi parola.

3. MASCAREA

Art. 460. Mascarea se execută în scopul: camuflării (ascunderii)

dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, precum şi acţiuni-
lor de luptă; reducerii efectelor armelor de distrugere în masă nucleare,
biologice, chimice şi mijloacelor incendiare; asigurării secretului asupra
pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă.
Mascarea personalului şi mijloacelor constituie o obligaţie per-
manentă a comandantului de pluton (grupă), altor subunităţi participante la
luptă şi se execută pe baza dispoziţiunii comandantului de companie
(pluton). Aceasta se execută în orice situaţie de luptă şi se realizează prin:
- pregătirea în ascuns a acţiunilor de luptă;
- păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate;
- folosirea cu pricepere a proprietăţilor de ascundere ale terenului, a
întunericului sau a altor condiţii de vizibilitate redusă;
- dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;
- întrebuinţarea corectă a mijloacelor de mascare din înzestrare şi
a celor improvizate;
- camuflarea personalului, punctelor de comandă, tehnicii militare,
dispozitivelor de luptă, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor faţă de
aparatura de vedere pe timp de noapte;
- vopsirea tehnicii militare în culori adecvate mediului înconjurător;
- executarea în ascuns a manevrei de forţe şi de mijloace, a
deplasărilor şi regrupărilor;
- realizarea măsurilor de mascare radio, a surselor de lumină şi
reducerea zgomotelor, luminilor şi deplasărilor;
- folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate;
- apărarea cu stricteţe a secretului acţiunilor de luptă.
Art. 461. Proprietăţile de ascundere ale terenului, determinate de
neregularităţile pe care le prezintă (văi, dealuri), precum şi de acoperirile
existente pe suprafaţa lui (păduri, culturi, localităţi), asigură alegerea în
ascuns şi corectă a locurilor de observare şi de executare a focului (posturi
de observare, locaşuri, poziţii şi şanţuri de tragere), a celei mai potrivite
forme de manevră, precum şi folosirea unor procedee de luptă (incursiunea,

202 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

ambuscada, raidul) care dau posibilitatea nimicirii unui inamic superior în

timp scurt şi cu forţe puţine. Folosirea proprietăţilor de ascundere ale
terenului, a întunericului şi altor condiţii de vizibilitate redusă (ploaie,
ceaţă, ninsoare) favorizează deplasările în ascuns, asigură înşelarea
inamicului, precum şi realizarea surprinderii.
Art. 462. Pentru executarea mascării se folosesc:
- mijloacele de mascare din înzestrare (costume de mascare de
vară sau de iarnă, plase de mascare individuală şi foi de cort, complete de
mascare pentru armament şi autovehicule, plase de mascare de diferite
dimensiuni pentru tehnica militară, lucrări genistice şi mijloace fumigene);
- mijloace de mascare din zonă (crengi de copaci, iarbă, stuf, paie,
brazde, pămînt, zăpadă), fără a schimba aspectul zonei.
Pe timpul acţiunilor de luptă, îndeosebi pe timpul nopţii, comandanţii
trebuie să ia măsuri pentru:
- camuflarea (ascunderea) luminilor prin interzicerea aprinderii
focurilor şi a altor surse de lumină pe timp de noapte (lanterne, chibrituri, ţi-
gări aprinse, autovehicule cu surse de lumină necamuflate);
- reducerea zgomotelor, interzicerea convorbirilor (transmiterea
ordinelor şi comenzilor) cu voce tare, ajustarea şi fixarea corectă a
echipamentului, limitarea deplasărilor şi executarea celor strict necesare în
perfectă linişte.
Pe drumurile pietruite, asfaltate sau betonate, pentru deplasări pe jos
se vor folosi acostamentele şi şanţurile acestora şi nu partea carosabilă. Pe
timpul deplasărilor prin pădure îndepărtarea crengilor trebuie făcută cu
atenţie, iar călcarea celor uscate trebuie evitată.
Art. 463. Pentru realizarea camuflării se desfăşoară următoarele
activităţi:
- studierea terenului şi a vegetaţiei existente pentru ca mascarea să
nu contrasteze cu mediul, indiferent de zona în care plutonul desfăşoară
acţiunile;
- camuflarea cu brazde a poziţiei de tragere, precum şi a pământului
scos din acestea împotriva observării terestre şi aeriene a inamicului;
- folosirea de către militari a mijloacelor strict necesare; un
camuflaj prea bogat sau precar ar putea atrage atenţia; mijloacele
improvizate (crengi, tufişuri) se vor aduce de pe o întindere cât mai mare
pentru a nu demasca dispunerea militarilor;
- camuflarea căştilor cu plase de mascare sau, când acestea lipsesc,
cu noroi aplicat în mod neregulat;
- înlocuirea uniformelor decolorate sau acoperirea cu noroi;

203 din 253

 Capitolul VI

- mascarea tenului; terenul expus va reflecta lumina, atrăgând

atenţia inamicului, de aceea se va folosi machiajul pentru camuflare, chiar
şi la tenurile închise, deoarece şi acestea pot străluci datorită grăsimilor
naturale din piele; pentru aplicarea machiajului se va aplica o combinaţie de
două culori în forme neregulate astfel încât zonele ce pot străluci (fruntea,
pomeţii, nasul, urechile, bărbia) se vopsesc întunecat, zonele cu umbre (în
jurul ochilor, sub nas, sub bărbie) se vopsesc în culori deschise, vopsindu-se
şi zonele expuse (ceafa, urechile, antebraţele, palmele); dacă trusa de
machiaj lipseşte, militarii vor folosi noroi sau cărbune.
Art. 464. Păstrarea secretului se obţine prin cunoaşterea de către
fiecare militar numai a ceea ce îi este strict necesar în vederea îndeplinirii
misiunii primite, respectarea strictă a regulilor de conducere în secret a
subunităţilor, îndeosebi pe timpul folosirii mijloacelor de transmisiuni.
Art. 465. Organizînd mascarea, comandantul de pluton (grupă)
indică: ce mijloace din dotare şi materiale locale să se folosească pentru
mascare şi termenele executării lucrărilor de mascare; ordinea respectării
măsurilor de mascare; ordinea executării şi menţinerii mascării în timpul
luptei.

4. PROTECŢIA CONTRA ARMELOR DE DISTRUGERE

ÎN MASĂ NUCLEARE, BIOLOGICE, CHIMICE ŞI
MIJLOACELOR INCENDIARE

Art. 466. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă

nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare se organizează în
toate formele luptei şi cuprinde totalitatea măsurilor pentru a menţine la
militarii din pluton (grupă) capacitatea de luptă necesară îndeplinirii
misiunilor ce le revin.
Ea se organizează pe baza dispoziţiilor comandantului de companie,
de către comandantul de pluton (grupă), care este obligat:
- să comunice subordonaţilor semnalele de înştiinţare despre
întrebuinţarea muniţiei nucleare, contaminarea radioactivă, cu substanţe
toxice de luptă, precum şi despre folosirea mijloacelor incendiare şi să le
precizeze cum vor acţiona la aceste semnale;
- să indice modul de folosire a proprietăţilor naturale de protecţie
ale terenului, tehnicii, mijloacelor individuale, precum şi măsurile de
amenajare genistică şi mascare;
- să dea misiuni observatorilor şi cercetaşilor pentru cercetarea de
radiaţie, chimică şi biologică şi a mijloacelor incendiare;

204 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- la primirea semnalului de înştiinţare despre contaminarea

radioactivă, chimică şi biologică, precum şi folosirea mijloacelor in-
cendiare, să ia măsurile de protecţie stabilite şi să organizeze neîntîrziat
lichidarea urmărilor atacului executat de către inamic cu armele de nimicire
în masă;
- să asigure executarea măsurilor sanitaro-igienice privind protecţia
personalului.
Art. 467. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă
nucleare, biologice, chimice se realizează în scopul: prevenirii şi protejării
forţelor proprii şi a elementelor de dispozitiv împotriva efectelor loviturilor
executate de către inamic cu armele nucleare, biologice şi chimice; evitării,
reducerii, evaluării şi înlăturării urmărilor distructive sau ale acţiunii în
condiţiile folosirii acestora (inclusiv cele cauzate de emisiile altele decât
atacul).
Protecţia împotriva mijloacelor incendiare se execută de către
pluton (grupă), folosind forţele şi mijloacele din înzestrare, precum şi pe
cele din zona de responsabilitate în scopul: apărării împotriva efectelor
armelor şi muniţiilor incendiare; evitării, controlului, evaluării, limitării şi
înlăturării efectelor incendiilor în dispozitivele forţelor proprii; ieşirii din
raioanele în care se produc incendii masive.
Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva
mijloacelor incendiare constă în: descoperirea pregătirii inamicului pentru
întrebuinţarea sistemelor incendiare; prevenirea despre pericolul
întrebuinţării de către inamic a sistemelor incendiare; protecţia nemijlocită a
forţelor şi elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării
sistemelor incendiare; stabilirea caracterului şi volumului lucrărilor de
limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare, în
funcţie de natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la
dispoziţie; limitarea şi înlăturarea urmărilor atacului cu sisteme incendiare.
Art. 468. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă nucleare,
biologice, chimice şi mijloacelor incendiare se realizează prin: evaluarea
posibilităţilor şi cunoaşterea intenţiilor inamicului privind întrebuinţarea
armelor nucleare, biologice şi chimice şi mijloacelor incendiare;
determinarea efectelor şi a urmărilor în cazul folosirii acestora; stabilirea
măsurilor de protecţie specifice; executarea decontaminării forţelor şi a
terenului.
Art. 469. Protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi
mijloacelor incendiare se asigură prin:
- folosirea cu pricepere a mijloacelor de protecţie individuală şi
colectivă, a antidoturilor şi substanţelor radioprotectoare;

205 din 253

 Capitolul VI

- dispersare şi mascare;
- adăpostirea personalului în tehnica de luptă blindată, lucrări
genistice şi adăpostiri naturale în toate formele de luptă;
- folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare,
construcţiilor şi altor elemente existente în zonă;
- amenajarea lucrărilor genistice pentru protecţia împotriva armelor
nucleare, biologice, chimice şi a mijloacelor incendiare (porţiuni de tranşee
acoperite, adăpostiri sub parapet, nişe, adăposturi cu instalaţii de
filtroventilaţie);
- protecţia tehnicii militare şi aparaturii speciale;
- protecţia personalului în cazul acţiunii îndelungate în raioanele
contaminate şi reducerea timpului de expunere;
- folosirea celor mai indicate procedee de trecere prin zonele
(raioanele) contaminate şi cu distrugeri sau ocolirea acestora;
- executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale.
Dispersarea şi mascarea se execută în scopul de a reduce cât mai
mult pierderile în personal şi tehnică şi trebuie executate astfel încât să
influenţeze pozitiv conducerea focului şi cooperarea.
Mijloacele de protecţie individuală se folosesc la ordinul
comandanţilor şi din proprie iniţiativă de către fiecare luptător, la primirea
semnalului de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi
biologică sau când se constată existenţa contaminării în raionul de acţiune
(dispunere).
Mijloacele de protecţie individuală se scot la ordinul comandanţilor
şi numai după ce s-a stabilit, cu ajutorul, aparatelor- lipsa pericolului de
contaminare radioactivă şi chimică, iar după indicii exterioare - lipsa
pericolului de contaminare biologică.
Art. 470. Misiunile apărării nucleare, biologice şi chimice şi
mijloacelor incendiare, la care participă sau pe care le execută plutonul de
infanterie sunt:
- descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea
armelor nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor incendiare şi prevenirea
subunităţilor despre pericolul atacului cu acestea;
- protecţia nemijlocită a plutonului împotriva armelor nucleare,
biologice, chimice şi a sistemelor incendiare;
- determinarea efectului atacului armelor nucleare, biologice,
chimice şi înştiinţarea personalului despre contaminarea radioactivă,
chimică şi biologică;
- lichidarea urmărilor atacului cu armele nucleare, biologice,
chimice şi sistemele incendiare;

206 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Asigurarea cu tehnică, aparatură şi mijloace de protecţie împotriva

efectelor armelor nucleare, biologice şi chimice a plutonului de infanterie se
realizează de către eşalonul superior.
Art. 471. Pe timpul luptei de apărare, la semnalul de înştiinţare
despre atacul chimic, militarii îmbracă neîntîrziat mijloacele de protecţie
individuală şi, la ordinul comandantului de pluton (grupă), intră în
adăposturile pregătite din timp sau se dispun în porţiunile acoperite ale
tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie, pe poziţie rămînînd observatorii şi
servanţii mijloacelor de foc de serviciu. Dacă inamicul trece la ofensivă,
militarii ocupă repede locul în dispozitiv şi resping atacul acestuia.
Art. 472. Pe timpul luptei ofensive, la semnalul de înştiinţare,
militarii sînt obligaţi să-şi îmbrace masca contra gazelor, iar dacă este
necesar — şi celelalte mijloace de protecţie individuală, continuînd
îndeplinirea misiunii. Mijloacele de protecţie se scot numai la ordinul
comandantului.
Art. 473. Militarii surprinşi de folosirea armei nucleare de către
inamic iau măsuri de protecţie imediat ce s-a văzut lumina exploziei
nucleare: în lupta de apărare iau poziţia culcat pe fundul tranşeelor,
şanţurilor şi locaşurilor de tragere, şanţurilor-adăpost şi altor lucrări de
apărare; în ofensivă, militarii surprinşi într-un teren descoperit, iau poziţia
culcat cu faţa la pămînt şi cu picioarele către explozie, închid ochii şi
ascund mîinile sub haine, iar dacă se găsesc în autovehicule de luptă închid
obloanele, vizoarele şi jaluzelele şi după ce acestea s-au oprit iau poziţia
culcat pe fundul caroseriei cu faţa în jos. Atît în apărare cît şi în ofensivă,
după trecerea undei de şoc, îmbracă masca contra gazelor şi mijloacele de
protecţie individuală şi continuă îndeplinirea misiunii primite.
Art. 474. Raioanele de teren contaminate chimic şi biologic, de
regulă, se ocolesc; când ocolirea nu este posibilă, traversarea lor se execută
pe itinerarele cele mai scurte, folosindu-se mijloacele de protecţie
individuală.
Subunităţile trec în viteză mare prin porţiuni de teren contaminat sau
incendiat, pe mijloace de transport proprii, pe schiuri, pe jos (în pas viu sau
alergător.
Trecerea zonelor (raioanelor) contaminate radioactiv se poate realiza
prin traversarea rapidă, fără a aştepta scăderea nivelului de radiaţie sau prin
ocolirea raioanelor cu niveluri mari de radiaţie; traversarea lor după
scăderea nivelurilor mari de radiaţie se execută în cazul când ocolirea
acestora necesită un timp îndelungat.
Arţ. 475. Cînd se trece prin porţiuni de teren contaminat, sub focul
inamicului, iar militarii acţionează pe jos, mişcarea se execută prin salturi,

207 din 253

 Capitolul VI

folosindu-se mijloacele de protecţie din dotare sau alte mijloace

improvizate.
Servirea hranei în teren contaminat radioactiv este permisă numai
cînd nivelul de radiaţii nu depăşeşte 5 röentgeni pe oră. În cazul în care
acest nivel este mai mare, precum şi în teren contaminat cu substanţe toxice
de luptă şi cu agenţi patogeni, servirea hranei se va face numai în
autovehicule şi adăposturi special amenajate, folosindu-se în primul rînd
alimente ambalate ermetic şi numai după decontaminarea ambalajelor
respective. De asemenea, militarilor le este interzis să ridice praf sau să
atingă obiecte contaminate, să se deplaseze prin iarbă mare şl prin tufăriş
cînd nu este necesar acest lucru.
Art. 476. Cînd se acţionează timp îndelungat (10—12 ore) în
raioane contaminate radioactiv cu niveluri pînă la 5 röentgeni pe oră,
comandantul de pluton poate permite militarilor să-şi scoată măştile contra
gazelor pe timp de 50—60 minute la fiecare 4—6 ore. Timpul de
staţionare a militarilor fără mască contra gazelor într-un raion cu un nivel
de radiaţie de 5 röentgeni pe oră nu trebuie să depăşească 2 ore în 24
ore, iar la un nivel de 3 röentgeni pe oră şi mai mic — nu mai mult de
3 ore.
Controlul iradierii personalului se execută individual sau în grup, cu
ajutorul dozimetrelor individuale (stilodozimetrelor) la ordinul
comandantului de companie.
La controlul prin metoda în grup doza de radiaţie primită de militari
se determină după indicaţiile a 1—2 stilodozimetre existente la grupă
(pluton), iar la controlul prin metoda individuală — cu ajutorul
dozimetrelor individuale (stilodozimetrelor) care se găsesc asupra fiecărui
militar care execută misiuni independent sau izolat de subunităţile proprii.
Citirea indicaţiilor pe dozimetre individuale (stilodozimetre), de-
terminarea dozei de radiaţie şi reîncărcarea acestora se fac la ordinul
comandantului de companie. Evidenţa dozelor de radiaţie primite de
militarii din pluton se ţine de către comandantul de pluton în carnetul său.
Comandantul de pluton (grupă) este obligat să cunoască dozele
de radiaţie primite de militarii din subordine.
Art. 477. Pentru lichidarea urmărilor întrebuinţării de către
inamic a armelor de nimicire în masă se scot răniţii din terenul con-
taminat, se acordă primul ajutor medical, se organizează stingerea
incendiilor, se iau măsuri pentru înlăturarea dărîmăturilor, precum şi pentru
refacerea porţiunilor de tranşee, poziţiilor şi adăposturilor distruse şi se
execută decontaminarea militarilor, armamentului şi tehnicii militare.

208 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Se interzice cu desăvîrşire darea în consum a alimentelor şi apei

contaminate radioactiv, chimic şi biologic.
Art. 478. Profilaxia îmbolnăvirilor, ca urmare a întrebuinţării de
către inamic a armei biologice, se realizează prin vaccinarea militarilor
sau folosirea medicamentelor speciale. Cînd sînt descoperite insecte
contaminate sau alţi transmiţători de boli, se execută decontaminarea
lucrărilor de apărare, a încăperilor şi echipamentului la indicaţia şi sub
conducerea serviciului medical.
Art. 479. Protecţia împotriva efectelor mijloacelor incendiare are
ca scop să combată incendiile acolo unde au izbucnit şi să reducă la
minimum efectul acestora asupra personalului şi tehnicii militare.
Măsurile de protecţie împotriva mijloacelor incendiare constau în:
- organizarea unei observări permanente;
- folosirea terenului pentru protecţia împotriva mijloacelor
incendiare;
- îndepărtarea din apropierea trupelor, tehnicii militare, lucrărilor
genistice, depozitelor, a materialelor uşor inflamabile;
- amenajarea adăposturilor şi a lucrărilor genistice împotriva
mijloacelor incendiare, folosind materiale de mascare greu inflamabile;
- dotarea subunităţilor cu mijloace de stins incendie.
Art. 480. Ca mijloace de protecţie împotriva amestecurilor in-
cendiare se folosesc:
- mijloace individuale (foi de cort, pelerine, mantale, pături, huse,
costume vătuite);
- mijloace colective (transportoare amfibii blindate, maşini de luptă),
lucrări de amenajare genistică (adăposturi, tranşee cu porţiuni acoperite,
adăpostiri sub parapet);
- mijloace ajutătoare de protecţie (împletituri din ramuri verzi,
adăpostiri naturale ale terenului şi substanţe ignifuge).
Pentru stingerea incendiilor se pot folosi: nisipul, pămîntul, apa,
zăpada, noroiul, substanţele chimice de stingere a incendiilor.
Art. 481. Pe timpul marşului, protecţia împotriva mijloacelor
incendiare se realizează prin evitarea comunicaţiilor cu vegetaţie uscată şi
prin ocolirea porţiunilor de teren pe care s-au întrebuinţat substanţe
incendiare.
În situaţia în care subunităţile se deplasează pe autovehicule şi
inamicul atacă cu mijloacele incendiare, se măresc distanţele dintre acestea
şi viteza de marş, luîndu-se măsuri pentru ieşirea din zona incendiată.
Pe timpul transportului pe calea ferată se iau măsuri ca elementele
din lemn ale vagoanelor să fie impregnate cu substanţe ignifuge, iar pentru

209 din 253

 Capitolul VI

fiecare vagon să se asigure materiale de stingere a incendiului (nisip,

butoaie cu apă, împletituri din nuiele verzi, extinctoare).
În lupta de apărare subunităţile, pe cît posibil, trebuie să se dispună
în raionul care asigură protecţia împotriva mijloacelor incendiare.
Pe timpul ducerii luptei ofensive, subunităţile vor lichida numai
urmările imediate ale atacului cu aceste mijloace. Lichidarea eventualelor
focare de incendiu urmează să se facă de o parte, din subunităţile eşalonului
doi, în raport cu misiunea pe care o au de îndeplinit.
Art. 482. În cazul atacului prin surprindere cu mijloace incendiare
militarii folosesc adăpostirile naturale, porţiunile de tranşee acoperite şi
şanţurile-adăpost.
Echipajele transportoarelor amfibii blindate (maşinilor de luptă) se
adăpostesc în acestea, iar în cazul incendiilor se pun în funcţiune
ventilatoarele de aerisire, sistemele automate de stins incendii şi se iau
măsuri de lichidare a incendiului folosind extinctoarele, brazdele de pămînt,
nisipul.
Materialele folosite pentru mascare (fascine, prelate, huse), în cazul
că au luat foc, se îndepărtează imediat de pe tehnica militară.
Art. 483. Pentru lichidarea urmărilor atacului cu mijloacele
incendiare este necesar:
- să se stingă în primul rînd flăcările de pe echipamentul sau de pe
corpul militarilor;
- să se evacueze răniţii cu arsuri grave, transportîndu-i în locuri
nepericlitate unde li se va acorda asistenţa medicală necesară;
- să se stingă incendiile de pe tehnica militară, materiale şi
echipament;
- să se combată incendiile de pe suprafeţele de teren în care se
găsesc trupele, folosind mijloacele de stingere din dotare şi cele din zonă.
În păduri incendiile vor fi localizate prin realizarea de defrişări.
Pe timpul folosirii de către inamic a mijloacelor incendiare, sub-
unităţile trebuie să ia toate măsurile de stingere a focarelor de incendiu, în
special a celor care împiedică îndeplinirea misiunii.
Părăsirea raionului incendiat de către trupe, fără aprobarea eşalonului
superior, este interzisă.

210 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

5. APĂRAREA ANTIAERIANĂ

Art. 484. Apărarea antiaeriană cuprinde totalitatea măsurilor şi

acţiunilor ce se întreprind pentru nimicirea mijloacelor aeriene ale
inamicului, evitarea sau limitarea efectelor acţiunilor acestora asupra
personalului, tehnicii şi materialelor plutonului (grupei).
Apărarea antiaeriană se desfăşoară în scopul prevenirii, acoperirii
şi apărării dispozitivelor (obiectivelor) şi menţinerii puterii de luptă a
forţelor, apărării unor detalii de planimetrie deosebit de importante,
asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona de responsabilitate a
subunităţilor împotriva cercetării şi loviturilor executate din aer, precum şi
pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian al inamicului.
Apărarea antiaeriană se realizează prin:
- desfăşurarea măsurilor generale de siguranţă antiaeriană, mascare
şi cercetare a spaţiului aerian;
- descoperirea şi înştiinţarea la timp a militarilor despre apariţia
inamicului aerian;
- dispersarea, adăpostirea, mascarea plutonului (grupei) şi
combaterea mijloacelor de cercetare şi atac aerian ale inamicului
- participarea la nimicire, cu focul armamentului individual din
înzestrarea plutonului (grupei) şi al mitralierelor de pe transportoarele
amfibii blindate (maşinile de luptă), a avioanelor şi elicopterelor inamicului
care zboară la înălţime mică (sub 500 m) şi a paraşutiştilor pe timpul
paraşutării;
- executarea deplasărilor noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă.
Art. 485. Pentru realizarea apărării antiaeriene împotriva avioanelor
(elicopterelor) care acţionează la înălţime mică, comandantul de pluton
(grupă) este obligat să ia următoarele măsuri:
- să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în raionul de
dispunere (acţiune) a plutonului (grupei);
- să ordone pentru adăpostirea şi mascarea militarilor şi a tehnicii
militare;
- să precizeze modul de folosire a armamentului de infanterie
individual din înzestrarea plutonului, inclusiv a mitralierelor de pe
transportoarele amfibii blindate TAB (maşinile de luptă) şi să conducă
executarea focului asupra ţintelor aeriene care zboară la înălţime mică;
- să comunice la timp semnalul de alarmare despre pericolul aerian
şi să precizeze modul de acţiune în astfel de situaţii.

211 din 253

 Capitolul VI

Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în

staţionare întregul personal al plutonului (grupei) trebuie să fie pregătit
pentru a interveni cu toate categoriile de armament din dotare. Pe timpul
ducerii luptei intervin numai subunităţile care nu sînt angajate nemijlocit în
luptă cu inamicul terestru.
Art. 486. Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac
aerian ale inamicului militarii sînt obligaţi:
- să cunoască misiunea de luptă, semnalele de conducere, de
înştiinţare şi modul de acţionare la acestea;
- să execute permanent observarea inamicului aerian şi terestru şi să
raporteze imediat comandantului despre acesta;
- să recunoască şi să deosebească tipurile de avioane şi elicoptere
proprii de cele ale inamicului după aspectul exterior (siluetă) în zbor şi după
însemnele apartenenţei de stat;
- să pregătească repede şi chibzuit armamentul pentru tragere;
- să acţioneze cu îndrăzneală şi dîrzenie la executarea misiunilor, să
manifeste vitejie, iniţiativă şi ingeniozitate, să acorde ajutor camarazilor;
- să execute corect şi repede, la comandă sau din proprie iniţiativă,
foc cu armamentul din înzestrare asupra avioanelor şi elicopterelor care
zboară la înălţime mică şi a paraşutiştilor inamicului pe timpul paraşutării
lor;
- să folosească cu pricepere proprietăţile protectoare ale maşinilor,
adăpostirile din teren, să amenajeze amplasamentele de tragere şi
adăposturile şi să se mascheze cît mai bine.
Art. 487. . Pentru cercetarea spaţiului aerian, în. cadrul fiecărui
pluton, se numesc cercetaşi-observatori care au următoarele misiuni:
- să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia
ţintelor aeriene ale inamicului;
- să determine tipul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor;
- să determine după auz, noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă (ceaţă, nori denşi şi cu plafon jos), poziţia avioanelor şi elicopte-
relor;
- să raporteze comandantului de pluton datele observării şi alte
evenimente importante ce se petrec în spaţiul aerian stabilit (alarmă aeriană
la subunităţile vecine, desant aerian la diferite înălţimi, avion al inamicului
care nu intră în bătaia armamentului).
Cercetaşul-observator se instalează în apropierea comandantului de
pluton şi trebuie să fie astfel amplasat, încît să aibă cîmp de vedere circular
cît mai mare (fără acoperiri pe direcţia probabilă de apropiere a inamicului
aerian).

212 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Militarii care îndeplinesc misiuni ca cercetaşi-observatori, de regulă,

nu vor primi alte misiuni care ar îngreuia executarea de către aceştia a
cercetării spaţiului aerian. Cercetaşul-observator se schimbă după 1-2 ore
de serviciu.
Spaţiul aerian se cercetează permanent, de la dreapta către stînga şi
de jos în sus.
Pe timpul marşului spaţiul aerian se cercetează circular de către
cercetaşii-observatori numiţi în acest scop, instalaţi în fiecare autovehicul.
Cercetaşul-observator are în dotarea sa: binoclu, busolă, ceas,
ochelari de soare, mijloace de semnalizare optice şi acustice (steguleţe,
fluier şi pistol de semnalizare).
Art. 488. Activitatea cercetaşului-observator se desfăşoară în
ordinea: observarea spaţiului aerian; descoperirea ţintei aeriene; alarmarea
subunităţii.
Procedeele folosite pentru indicarea direcţiei de deplasare a ţintelor
aeriene se vor stabili de către comandantul care a numit cercetaşul-
observator, folosindu-se în acest scop indicatoarele de pe cadranul busolei.
Identificarea avionului, elicopterului inamicului trebuie să se facă la
distanţa maximă posibilă, pentru a lăsa timp trăgătorilor în vederea
pregătirii şi deschiderii focului.
Avioanele şi elicopterele inamicului se identifică prin: direcţia de
atac, deschiderea focului asupra subunităţii proprii sau vecine, paraşutarea
sau debarcarea desantului aerian; silueta şi însemnele apartenenţei de stat de
pe fuselaj, planuri şi ampenaj.
Alarma trebuie să fie astfel dată, încît să fie auzită (văzută) de toţi
militarii din subunitatea respectivă. Cînd cercetaşul-observator se găseşte la
o distanţă mai mare faţă de subunitate, alarma se transmite din om în om.
Art. 489. În misiunea dată cercetaşului-observator, comandantul de
pluton îi indică: reperele, informaţii despre inamic (evenimentele ce au avut
loc în ziua respectivă şi acţiunile probabile ale inamicului aerian); locul de
unde execută cercetarea şi modul de amenajare a acestuia; sectorul de
cercetare căruia trebuie să i se acorde atenţie deosebită; semnalele de
alarmare despre pericolul aerian; modul de raportare a datelor cercetării.
Art. 490. Semnalele de alarmare despre pericolul aerian se dau
cu ajutorul mijloacelor acustice (lovituri în tub de muniţie de artilerie, cu
fluierul, goarna sau cu sirena), cu vocea sau cu mijloacele optice (cartuşe de
semnalizare de diferite culori, fanioane).
Fiecare militar este obligat să cunoască semnalul de alarmare despre
pericolul aerian şi modul de acţiune la darea acestuia.

213 din 253

 Capitolul VI

La semnalul de alarmare personalul continuă îndeplinirea misiunii.

În staţionare echipajele şi militarii îşi ocupă locurile, de regulă, în
transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă), intră în şanţuri-adăpost
sau în adăpostirile naturale cele mai apropiate.
Mijloace]e de foc destinate pentru trageri asupra ţintelor aeriene
execută focul, după cum s-a stabilit de către comandant sau din proprie
iniţiativă.

6. LUPTA RADIOELECTRONICĂ (PROTECŢIA

ELECTRONICĂ)

Art. 491. Lupta radioelectronică (protecţia electronică) cuprinde

măsurile şi acţiunile executate de pluton (grupă) pentru descoperirea,
localizarea, nimicirea sau neutralizarea cu foc a mijloacelor radioelectronice
(electronice) ale inamicului, precum şi pentru asigurarea protecţiei lucrului
mijloacelor radioelectronice (electronice) proprii împotriva cercetării,
bruiajului şi dezinformării executate de inamic.
Art. 492. Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii
împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării executate de inamic, se vor
aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio în fonie.
Art. 493. Misiunile ce revin plutonului pe linia luptei radioelec-
tronice (protecţiei electronice) se transmit prin ordinul de luptă şi se
îndeplinesc prin foc şi acţiuni de luptă executate independent sau împreună
cu alte subunităţi.
Plutonul (grupa) de infanterie adoptă pentru asigurarea luptei
radioelectronice (protecţiei electronice) măsuri tactice, tehnice şi
organizatorice.
Măsurile tactice de luptă radioelectronică (protecţie electronică) se
referă, de regulă, la: dispunerea judicioasă a mijloacelor radioelectronice
(electronice), astfel încât să se evite radiaţia electromagnetică în direcţia
inamicului, precum şi perturbarea reciprocă între acestea; modificarea
frecventă a locului de dispunere a mijloacelor radioelectronice (electronice)
proprii; mascarea şi protecţia fizică a tehnicii radioelectronice (electronice).
Măsurile tehnice de protecţie radioelectronică (electronică) sunt
următoarele: utilizarea mijloacelor cu spectru distribuit; criptarea
(secretizarea) mesajelor; reducerea puterii de emisie.
Măsurile organizatorice de protecţie radioelectronică (electronică),
de regulă, cuprind: interdicţia sau limitarea lucrului mijloacelor

214 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

radioelectronice (electronice) în regim de emisie; securitatea

comunicaţiilor şi (sau) transmiterii; controlul electronic al mijloacelor
proprii; pregătirea personalului asupra cunoaşterii regulilor de exploatare a
mijloacelor, a efectelor armelor bazate pe radiaţia electromagnetică (arme
cu radio frecvenţă) şi a măsurilor de atenuare şi înlăturare a acestora.
Art. 494. Descoperirea (localizarea), capturarea sau, după caz,
distrugerea mijloacelor radioelectronice (electronice) ale inamicului
(simulatoare, senzori, staţii de bruiaj cu o singură întrebuinţare,
iluminatoare şi telemetre laser) constituie o misiune importantă a plutonului
(grupei) de infanterie şi se execută prin observare, localizarea acestora,
trebuind să se execute cu o precizie cît mai mare.
Datele despre mijloacele descoperite se raportează imediat eşalonului
superior.
Art. 495. Distrugerea (nimicirea) mijloacelor radioelectronice
(electronice) ale inamicului se realizează neîntrerupt, în special pe timpul
incursiunilor şi raidurilor sau altor acţiuni desfăşurate în dispozitivul
inamicului, folosind eficient focul armamentului şi mijloacele de distrugere
din dotare.

7. ASIGURAREA GENISTICĂ

Art. 496. Asigurarea genistică cuprinde totalitatea măsurilor şi

lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru luptă,
executarea focului, manevrelor subunităţilor, precum şi pentru protecţia şi
mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor de distrugere în
masă nucleare, biologice, chimice şi mijloacelor incendiare ale inamicului
şi focului de tot felul executat de către acesta.
Asigurarea genistică se execută în toate formele acţiunilor de luptă şi
în orice situaţie, de către pluton (grupa) pe baza ordinelor eşalonului
superior.
Misiunile care necesită o specializare şi mecanizare complexă se
realizează de către subunităţile (militarii) de geniu destinate de către
eşaloanele superioare.
Art. 497. Misiunile asigurării genistice sunt:
- cercetarea de geniu a inamicului şi terenului;
- amenajarea genistică a poziţiei de apărare;
- executarea barajelor genistice, distrugerilor, culoarelor prin baraje,
trecerilor peste obstacole şi a deminării terenului;

215 din 253

 Capitolul VI

- asigurarea genistică a introducerii în luptă a subunităţilor din

adâncime;
- luarea măsurilor şi executarea lucrărilor genistice de mascare;
- executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului
cu armele nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare;
- instalarea barajelor genistice pentru respingerea contra atacurilor,
consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor;
- neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a
obiectivelor întărite ale inamicului;
- neutralizarea dispozitivelor de dare a focului realizate de inamic la
obiectivele pregătite pentru distrus;
- aprovizionarea cu mine, explozive şi materiale de geniu.
Art. 498. Plutonul (grupa), de regulă, execută: cercetarea de geniu;
amenajarea genistică a punctelor de sprijin (poziţiei); amenajarea şi
întreţinerea drumurilor şi trecerilor peste cursuri de apă (canaluri);
realizarea mascării; executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea
urmărilor atacului cu armele de nimicire în masă nucleare, biologice,
chimice şi mijloacele incendiare; consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor
cucerite; instalarea barajelor genistice pentru respingerea contraatacurilor şi
participă la executarea lucrărilor de baraje şi distrugeri, realizarea
culoarelor, neutralizarea şi distrugerea lucrărilor de fortificaţii şi a altor
obiective importante ale inamicului.
Volumul, gradul de dezvoltare şi complexitatea lucrărilor de
amenajare genistică depind de forma (procedeul) de luptă, misiunea primită,
situaţia tactică, caracteristicile terenului, forţele, mijloacele, timpul de lucru
la dispoziţie şi sînt stabilite de către comandantul de companie (pluton).
Art. 499. Pe timpul marşului, plutonul (grupa) realizează
asigurarea genistică prin: cercetare de geniu a terenului şi inamicului;
înlăturarea barajelor de pe itinerarul de deplasare; asigurarea trecerilor peste
cursurile de apă şi alte obstacole; amenajarea raioanelor pentru halte mari şi
odihnă; executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu armele
nucleare, biologice, chimice şi mijloacele incendiare; cercetarea la minare şi
deminarea itinerarului de deplasare şi raionului care va fi ocupat;
executarea culoarelor prin barajele inamicului.
Art. 500. Pe timpul staţionării plutonul (grupa) realizează
asigurarea genistică prin: amenajarea raionului de staţionare; executarea
lucrărilor de mascare; instalarea barajelor pe direcţiile probabile de acţiune
ale inamicului.
Art. 501. În apărare, protecţia genistică are ca scop să contribuie la
realizarea unei apărări active, ferme şi stabile şi să creeze condiţii

216 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

favorabile pentru: întrebuinţarea cât mai eficace a armamentului;

dispunerea în ascuns şi în siguranţă a subunităţilor; protecţia împotriva
armelor nucleare, biologice, chimice, sistemelor incendiare, loviturilor şi
focului inamicului; executarea manevrei de forţe şi mijloace.
Lucrările pentru amenajarea genistică a punctului de sprijin al
plutonului se execută concomitent într-o succesiune, care să asigure în
permanenţă capacitatea plutonului de a a trece la îndeplinirea misiunii
primite şi a respinge ofensiva inamicului.
Tranşeele (şanţurile de tragere) şi poziţiile de tragere se amenajează
după organizarea sistemului de foc.
Ulterior, se sapă şanţuri de comunicaţie, se definitivează poziţiile de
tragere ale mijloacelor antiblindate, TAB (MLD), ale aruncătoarelor (când
sunt primite ca întărire), se amenajează aliniamentele de contraatac, se
construiesc lucrări de adăpostire pentru personal, tehnică militară şi
materiale, se realizează şi se dezvoltă barajele de tot felul (sistemul de
baraje) şi se pregătesc obiectivele ce urmează a fi distruse, se amenajează
drumurile şi lucrările de rezervă (vremelnice) şi false, precum şi puncte de
aprovizionare cu apă.
Amenajarea genistică se execută fără întrerupere, pe tot timpul
pregătirii şi ducerii luptei, respectîndu-se regulile de mascare.
În punctul de sprijin al plutonului, lucrările genistice se execută, de
regulă, în următoarea succesiune: poziţiile de tragere de bază TAB
(MLD); poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antiblindate şi ale
mitralierelor; locaşurile individuale de tragere, care se unesc cu şanţurile de
tragere ale grupelor; şanţurile adăpost acoperite sau adăpostite sub parapet
pentru personalul plutonului; poziţiiile de tragere de rezervă (vremelnice)
TAB ( MLD ), ale aruncătorelor de grenade antiblindate şi ale mitralierelor;
nişe sub parapet pentru muniţie şi alte materiale.
Art. 502. În ofensivă asigurarea genistică are ca scop să creeze
condiţiile favorabile pentru realizarea în ascuns şi la timp a dispozitivului
de luptă, mărirea gradului de protecţie a subunităţilor, ruperea apărării
inamicului, dezvoltarea ofensivei, precum şi pentru ocuparea şi menţinerea
obiectivelor şi aliniamentelor cucerite.
Misiunile asigurării genistice în ofensivă sunt următoarele:
cercetarea de geniu a inamicului şi terenului; cercetarea la minare şi
deminare a terenului; amenajarea genistică a poziţiei de plecare la ofensivă;
executarea culoarelor prin baraje şi a trecerilor peste cursurile de apă;
amenajarea şi întreţinerea barajelor genistice pentru respingerea
contraatacurilor; consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) ocupate;
executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacurilor cu

217 din 253

 Capitolul VI

armele nucleare, biologice, chimice şi sistemele incendiare; distrugerea cu

explozivi a lucrărilor de apărare puternic întărite şi cucerite de inamic.
Art. 503. Asigurarea genistică se organizează de către comandantul
de pluton (grupă) în baza misiunii primite şi a indicaţiilor comandantului de
companie (pluton).
Comandantul de pluton, organizînd asigurarea genistică, indică:
- în apărare - locul poziţiilor grupelor, poziţiilor de bază şi
suplimentare de tragere ale blindatelor, succesiunea şi termenele fortificării
lor, unde să fie săpate şanţurile-adăpost (blindajele), cine şi cînd să le
amenajeze; locul dispunerii punctului de comandă şi observare a plutonului,
cine î-l va amenaja şi termenul amenajării; ce mijloace din dotare şi
materiale din zonă să se folosească pentru fortificare şi mascare; locul
instalării cîmpului de mine şi a barajelor neexplozibile cu care materiale şi
unde şi cum să fie instalate, ordinea acoperirii cu foc; volumul lucrărilor de
reamenajare a tranşeelor şi a căilor de comunicaţie după săparea lor cu
maşina de săpat;
- în ofensivă - metodele de trecere a barajelor de geniu şi a
obstacolelor, locul şi numărul culoarului, marcarea acestuia şi ordinea
deplasării spre el a subunităţilor şi trecerii barajelor; metodele de executare
a culoarelor în barajele inamicului; pe timpul forţării unui curs de apă -
itinerarul de ieşire spre rîu pentru fiecare blindat.

8. ASIGURAREA CHIMICĂ

Art. 504. Asigurarea chimică cuprinde totalitatea măsurilor ce se

iau în scopul de a menţine capacitatea de luptă a plutonului (grupei) şi
formaţiunilor de apărare în condiţiile contaminării radioactive şi chimice,
de a contribui la nimicirea inamicului prin folosirea mijloacelor incendiare,
de a reduce posibilităţile acestuia în întrebuinţarea mijloacelor de foc la
distanţa de tragere eficace prin folosirea fumului de mascare.
Art. 505. Misiunile asigurării chimice, la care participă sau pe care
le execută plutonul (grupa), sînt: descoperirea pregătirilor inamicului pentru
întrebuinţarea armei chimice; cercetarea de radiaţie şi chimică; înştiinţarea
subunităţilor şi formaţiunilor de apărare despre contaminarea radioactivă şi
chimică; decontaminarea iniţială a personalului şi tehnicii militare;
decontaminarea terenului; nimicirea inamicului cu mijloace incendiare;
întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare; asigurarea subunităţilor cu
tehnică şi materiale chimice.

218 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Asigurarea chimică se execută neîntrerupt, prin misiuni specifice

desfăşurate independent şi îndeosebi prin misiuni executate pe timpul
pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă în funcţie de forma (procedeul) de
luptă, caracteristicile terenului, situaţia tactică, forţele şi mijloacele la
dispoziţie.
Misiunile asigurării chimice pe care le execută plutonul şi grupa sau
la care participă se stabilesc de către comandantul de companie, care
precizează şi modul de îndeplinire a acestora.
Art. 506. Descoperirea pregătirilor inamicului pentru întrebuin-
ţarea armei chimice se realizează în scopul prevenirii surprinderii
subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare şi constă în participarea
acestora la cercetarea permanentă a adversarului.
Art. 507. Înştiinţarea plutonului (grupei) despre pericolul atacului
nuclear şi despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică se execută
de către comandantul de pluton (grupă), care este obligat ca la primirea
semnalului unic de înştiinţare de la eşalonul superior să-1 transmită imediat
la subordonaţi.
Art. 508. Măsurile sanitaro-igienice şi profilactice speciale
constau în: respectarea strictă a regulilor de igienă personală şi de folosire a
alimentelor şi apei potabile; decontaminarea tehnicii şi lucrărilor de apărare;
menţinerea stării sanitare corespunzătoare în raioanele de dispunere;
izolarea, evacuarea şi dispunerea în carantină a bolnavilor.
Art. 509. Decontaminarea se execută în scopul refacerii capacităţii
de luptă a militarilor (luptătorilor) şi poate fi iniţială şi totală.
Decontaminarea iniţială se execută de fiecare militar (luptător) cu
mijloacele din înzestrare şi cele din zonă, fără a întrerupe îndeplinirea
misiunii de luptă.
Decontaminarea totală se execută în afara raioanelor contaminate,
de regulă, la ordinul eşalonului superior (comandantului de companie),
după îndeplinirea misiunii de luptă, prin folosirea mijloacelor din înzestrare,
a celor existente în zonă, precum şi cu sprijinul subunităţilor specializate.
Art. 510. Decontaminarea terenului se execută pe suprafeţe strict
necesare pentru îndeplinirea misiunii de luptă de către pluton (grupă) şi
numai cînd acestea nu pot fi evitate.
Plutonul (grupa) şi formaţiunile de apărare execută decontaminarea
unor porţiuni mici de teren (locaşuri, porţiuni de tranşee, drumuri de acces),
folosind procedee mecanice (îndepărtarea sau izolarea stratului de pămînt
contaminat).

219 din 253

 Capitolul VI

Art. 511. Asigurarea chimică se organizează de către comandantul

de pluton (grupă) pe baza primirii misiunii şi indicaţiilor de la comandantul
de companie (pluton).
Pe timpul organizării asigurării chimice, comandantul de pluton
indică: misiunile cercetării radioactive şi chimice; ordinea întrebuinţării
mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă; repartizarea dozimetrilor
individuale; ordinea desfăşurării tratării speciale; modul de întrebuinţare a
aparaturii termofum a autovehiculelor şi mijloacelor de aerosoli (fumuri);
ordinea de asigurare cu armament a trupelor chimice şi cu mijloace de
protecţie; locul şi timpul controlului tehnic al măştilor contra gazelor.
Art. 512. Pentru ducerea acţiunilor de luptă în localităţi, raioane
fortificate, zone cu culturi înalte, în păduri, precum şi în apărare şi la
forţarea cursurilor de apă, de. regulă, plutonului (grupei) i se dau ca întărire
şi echipe de aruncătoare de flăcări (de grenade incendiare).
Fumul de mascare produs cu ajutorul lumînărilor şi grenadelor
fumigene se întrebuinţează pe baza dispoziţiunii eşalonului superior sau din
proprie iniţiativă cînd plutonul (grupa) acţionează independent, în scopul
limitării posibilităţilor de observare ale inamicului şi reducerii eficacităţii
mijloacelor de foc ale acestuia.

9. PROTECŢIA INFORMAŢIILOR

Art. 513. Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi

acţiunilor organizatorice, informaţionale şi tehnice luate şi executate în
scopul: respectării regulilor de lucru în elaborarea şi exploatarea
documentelor, tehnicii şi materialelor de conducere în secret; păstrării
secretului asupra acţiunilor care se pregătesc sau sunt în curs de
desfăşurare, prin accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii;
controlul informaţiilor destinate publicului; protecţiei fizice şi criptografice
a informaţiilor care se transmit; disimulării informaţionale împotriva
cercetării inamicului; penetrării documentelor, materialelor, cifrurilor şi
codurilor inamicului.
Art. 514. Conducerea în secret a plutonului cuprinde totalitatea
măsurilor şi activităţilor care se organizează în scopul păstrării secretului
asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă şi se realizează prin:
- limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul
documentelor de luptă;

220 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

- transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i

privesc;
- respectarea regulilor de întocmire, mânuire şi păstrare a
documentelor de luptă şi a codurilor;
- cifrarea documentelor;
- întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de convorbiri,
indicative şi semnale, a hărţilor codificate pentru efectuarea comunicărilor
prin mijloace de transmisiuni;
- educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului
convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni.

10. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ A MILITARILOR ŞI

CONTRACARAREA EFECTELOR ACŢIUNILOR
PSIHOLOGICE ALE INAMICULUI

Art. 515. Acţiunile militare pune militarii în situaţii de maximă

încordare fizică şi psihică, expunîndu-i astfel la situaţii de stres, iar în unele
cazuri ei riscă cu viaţa sau cad jertfă personal. Aceasta poate duce la
schimbări de scurtă durată, permanente sau nerecuperabile în
comportamentul, psihicul şi sănătatea militarilor.
Art. 516. Baza normativă a pregătirii psihologice a militarilor
constituie Regulamentul şi Metodica pregătirii psihologice a
militarilor Armatei Naţionale, care determină instrumentele, bazele,
metodele, obiectele psihologiei şi sociologiei militare.
Psihologii militari din cadrul subunităţilor participante la
acţiunile militare sunt consilieri ai comandanţilor pe problemele
asistenţei şi pregătirii psihologice a militarilor.

Pregătirea psihologică a militarilor

Art. 517. Pregătirea psihologică a militarilor reprezintă un

complex de activităţi desfăşurate de către comandantul de pluton (grupă) în
scopul asigurării bunăstării moral-psihologice a plutonului (grupei).
Art. 518. La un militar pregătit orice pericol, agresiune sau
ameninţare trebuie să trezească emoţii pozitive, dar nu stări de frică.

221 din 253

 Capitolul VI

Pregătirea militarului pentru luptă, formarea lui ca specialist şi

patriot constituie nucleul activităţii comandantului şi se află în dependenţă
directă de cultura psihologică a acestuia.
Militarul ca şi fiece personalitate are nevoie de înţelegere şi ajutor
psihologic, dar nu de dezvăluiri şi învinuiri.
Art. 519. Comandantul de pluton (grupă), ca persoană principală în
pluton (grupă), va fi permanent în centrul activităţilor informaţional-
psihologice, astfel încît va contribui la stabilitatea climatului moral-
psihologic în pluton (grupă).
În scopul pregătirii psihologice a militarului pentru luptă,
comandantul de pluton (grupă) desfăşoară activităţi pentru descurajarea
pericolelor militare armate şi pregătirea efectivului în condiţii dificile cu
eforturi fizice sporite, precum şi pentru formarea şi dezvoltarea la militari a
unor înalte calităţi morale şi de luptă ca: hotărîrea şi fermitatea, curajul,
dîrzenia, iscusinţa, cinstea, corectitudinea, iniţiativa, stăpînirea de sine,
şiretenia, spiritul de observare, orientare, rezistenţa la eforturi îndelungate,
stima şi respectul faţă de comandanţi şi hotărîrea de a-i apăra în luptă.
Art. 520. Comandantul trebuie să fie un om de iniţiativă şi, în
acelaşi timp, să prevadă totul prin intuiţie, să aibă imaginaţie în
desfăşurarea acţiunilor.
Calităţile care definesc personalitatea comandantului -„stăpînirea de
sine, arta de a conduce, disciplina de oţel şi puterea de sacrificiu”.
Autoritatea comandantului se caracterizează prin următoarele surse:
- pregătirea;
- loialitatea în sus şi mai ales în jos pe scara ierarhică;
- caracterul;
- încrederea în sine şi subalterni.
Art. 521. Plutonul (grupa) care urmează de a îndeplini misiuni de
luptă va fi capabil să facă onoare exigenţelor în cazul unei atmosfere moral-
psihologice sănătoase.
Atmosfera moral-psihologică sănătoasă a plutonului (grupei) este
constituită din: resursele de personalitate a fiecărui militar, relaţiile
interpersonale din pluton (grupă), influenţa mediului extern. Atmosfera
moral-psihologică sănătoasă este un fenomen complex, care are la baza sa
aprecierea ei de către toţi militarii care în mod firesc o formează. Grija
cotidiană a comandantului este de a cunoaşte şi a forma starea moral-
psihologică sănătoasă în plutonul (grupa) dîn subordine. La formarea
atmosferei moral-psihologice participă toţi militarii.

222 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

Art. 522. Activitatea de susţinere a moralului personalului participant

la acţiuni militare contribuie direct şi activ la realizarea obiectivelor
acestuia.
Moralul reprezintă un concept complex, care reuneşte:
- factori fizici - condiţiile de instruire şi de viaţă, mijloacele de
informare, de cultură, de divertisment şi sport, legătura cu familia,
performanţele armamentului şi tehnicii din dotare etc.;
- factori psihoindividuali - nivelul pregătirii ca luptător, starea de
sănătate, însuşirile de personalitate, echilibrul emoţional, rezistenţa la stres
etc.;
- factori psihosociali - stilul de conducere al comandanţilor,
coeziunea şi climatul psihosocial ale grupului, consensul atitudinal-valoric,
relaţiile interpersonale, relaţiile de comunicare, încrederea în comandanţi şi
camarazi, sistemul de recompense şi pedepse etc.
Răspunderea pentru menţinerea unui moral bun revine fiecărui
comandant, pentru subordonaţii săi.
Art. 523. În scopul pregătirii psihologice, comandantul de pluton
(grupă) este obligat:
- să menţină nivelul înalt al cunoştinţelor în domeniul
psihologiei militare la subalternii săi, drept măsură de profilactică a stărilor
de criză;
- să ia măsuri urgente în vederea profilaxiei şi înlăturării stărilor de
violenţă, frică, panică, stres, depresie, etc;
- să ia măsuri urgente în vederea recuperării psihologice a militarilor,
care au suferit stres, depresie, traume psihice, şocuri posttraumatice;
- să cunoască caracteristica social-psihologică a subalternilor
nemijlociţi şi tabloul social-psihologic al plutonului (grupei);
- să-şi cunoască problemele personale de ordin psihologic;
- să dea dovadă de înţelegere a problemelor de ordin psihologic la
subalternii, care au nevoie de consultare la psihologul militar sau civil, în
scopul menţinerii bunăstării moral-psihologice din pluton (grupă);
- în situaţii de criză să organizeze desfăşurarea calmă a
investigaţiilor psihologice şi să aplice prevederile psihologiei la înlăturarea
consecinţelor acestora.
Art. 524. În domeniul psihologiei militare soldaţii sînt obligaţi :
- să lucreze permanent asupra dezvoltării abilităţilor psihologice
necesare pentru activitatea în condiţiile acţiunilor de luptă;
- să posede un comportament tolerant şi înţelegător, să elimine
elementele de agresivitate în comunicarea interpersonală;

223 din 253

 Capitolul VI

- să raporteze şefilor nemijlociţi despre stările de stres, depresie,

traume psihice, şocuri, comportament presuicidal la colegii şi
camarazii săi;
- să se adreseze comandantului nemijlocit dacă are necesitate de
asistenţa psihologului militar.

Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale inamicului

Art. 525. Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale

inamicului presupune măsuri, tehnici şi procedee iniţiate şi aplicate într-o
concepţie unitară, în scopul de a proteja forţele proprii şi populaţia din zona
acţiunilor împotriva mesajelor ostile sau de a reduce impactul acestora.
Misiunile contracarării efectelor acţiunilor psihologice ale
inamicului sunt: menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor
şi comportamentelor militarilor şi populaţiei civile pentru a nu afecta
îndeplinirea obiectivelor stabilite; respingerea şi neutralizarea propagandei
inamicului şi menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al
activităţii proprii de contrapropagandă; consolidarea moralului, a încrederii
personalului militar şi opiniei publice în puterea forţelor proprii de a
învinge; subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive promovate de
propaganda inamicului despre propriul potenţial; acestea se îndeplinesc prin
acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni.
Protecţia psihologică a militarilor se organizează şi se desfăşoară
pentru:
- dezvoltarea rezistenţei psihice a militarilor la acţiunea factorilor
perturbatori ai luptei, consolidarea încrederii acestora în forţele proprii,
comandanţi şi armamentul din dotare;
- prevenirea şi combaterea, în rândul forţelor proprii, a descurajării
psihomorale, a stărilor de frică, nesiguranţă şi panică;
- limitarea şi anihilarea efectelor acţiunilor de influenţare duse de
inamic;
- recuperarea psihică şi refacerea moralului personalului afectat
psihic;
- diminuarea potenţialului psihologic, subminarea voinţei de luptă
şi a capacităţii de rezistenţă ale inamicului.
Art. 526. Factorii care acţionează asupra proceselor psihofizice ale
militarului pe timpul desfăşurării acţiunilor militare sunt:

224 din 253

 Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor

a) fizici: zgomote, vibraţii, frigul, căldura, apa, focul, fumul, foamea,

setea, lumina, întunericul, necunoscutul, înălţimea, claustrarea, liniştea,
gazele toxice şi radiaţiile;
b) psihosociali: pericolul morţii, panica, conflictele, insuccesul,
presiunea luptei, lipsa de informare, informaţiile contradictorii, frica de
prizonierat, incertitudinea, singurătatea.
Comandantul de pluton trebuie să cunoască aceşti factori şi să
acţioneze ca atare pentru diminuarea efectelor acestora.
Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare, comandanţii trebuie:
- să cunoască permanent situaţia psihologică a acţiunii militare şi să
precizeze (stabilească) posibilităţile de acţiune în acest domeniu;
- să promoveze un climat psihosocial favorabil îndeplinirii
misiunilor;
- să organizeze şi să execute informarea oportună şi suficientă a
tuturor subordonaţilor, inclusiv în scopul combaterii zvonurilor şi a
acţiunilor de dezinformare;
- să asigure folosirea eficientă a mijloacelor tehnice de acţiune
psihologică, a materialelor şi resurselor speciale din dotare sau primite în
sprijin.

11. ASISTENŢA JURIDICĂ

Art. 527. Asistenţa juridică asigură respectarea în acţiunile de luptă

a cerinţelor legilor ţării, regulamentelor militare şi ale dreptului
internaţional umanitar aplicabil în conflictele armate; aceasta trebuie să
realizeze concordanţa dintre cerinţele militare şi restricţiile impuse,
îndeplinirea misiunilor fără încălcarea normelor de drept, limitarea
pierderilor colaterale în raport cu aşteptările, discriminarea în selectarea
obiectivelor şi proporţionalitatea între mijloacele şi metodele folosite în
raport cu necesităţile militare.
Prin asistenţa juridică se amplifică demnitatea, onoarea şi prestigiul
moral ale personalului plutonului, implicit victoria acestuia, prin eliminarea
crimelor, distrugerilor şi suferinţelor inutile.

225 din 253

 Сapitolul VII

CAPITOLUL VII

ASIGURAREA MATERIALĂ, TEHNICĂ ŞI MEDICALĂ

Art. 528. Asigurarea materială, tehnică şi medicală constituie un

factor important pentru îndeplinirea misiunilor ce revin plutonului (grupei)
şi cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor organizate, planificate şi
desfăşurate în scopul aprovizionării la timp şi fără întrerupere a acestuia cu
materiale de toate felurile, menţinerii în permanenţă a stării de sănătate a
personalului şi a stării de funcţionare a tehnicii militare, evacuării şi
reparării celei deteriorate.

1. ASIGURAREA MATERIALĂ

Art. 529. In vederea aprovizionării cu materiale, comandantul de

pluton execută ordinele şi indicaţiile comandantului de companie. El
răspunde de întreţinerea şi păstrarea tuturor materialelor plutonului,
precum şi de primirea în întregime şi la timp de către fiecare militar a
muniţiei, hranei şi altor materiale pentru luptă şi trai, în care scop este
obligat:
- să ţină în permanenţă, în orice situaţie şi condiţii de luptă, evidenţa
oamenilor, armamentului, tehnicii şi altor materiale şi să raporteze
comandantului de companie despre pierderile suferite, materialele
consumate sau deteriorate. Cînd consumul din stocul de materiale
prevăzute să existe la om (piesă, autovehicul) se apropie de jumătate, să
raporteze ierarhic pentru a se lua măsuri de recompletare;
- să urmărească primirea muniţiei, hranei, articolelor de regie şi
materialelor, precum şi distribuţia acestora la grupe sau direct la luptători,
prin plutonierul de companie;
- să cunoască existentul şi starea de întreţinere a armamentului şi a
tehnicii militare, să verifice echipamentul, hrana de rezervă şi celelalte

226 din 253

 Asigurarea materială, tehnică şi medicală

materiale aflate asupra militarilor şi să ia măsuri de completare la timp a

acestora;
- să se îngrijească de traiul subordonaţilor şi să ia măsuri pentru
îmbăierea şi schimbarea lenjeriei acestora.
Art. 530. Plutonul (grupa) se aprovizionează cu materiale şi tehnică
necesară, prin grija comandantului de pluton de la punctul de aprovizionare
de luptă al companiei.
Stocurile de materiale stabilite prin eşalonare, care există la om
(piesă, autovehicul), companie şi batalion poartă denumirea de stocul
trupelor şi cuprind partea consumabilă şi partea intangibilă. Partea
intangibilă se consumă, de regulă, cu aprobarea eşaloanelor superioare; în
cazuri care nu suferă amînare şi cu aprobarea comandanţilor de subunităţi
(batalion, divizion).
In funcţie de situaţie, pe baza dispoziţiunilor eşalonului superior, în
cadrul plutonului (grupei) se creează stocuri suplimentare în special la
muniţii, mine, explozivi şi alte materiale de geniu, alimente. Ele sînt
destinate să asigure necesarul pentru ducerea luptei şi continuitatea în
aprovizionare.
Art. 531. Cantităţile de materiale necesare pentru luptă se fixează
sub formă de norme de consum, în raport cu locul, rolul şi misiunile
plutonului (grupei), valoarea inamicului şi caracteristicile terenului.
Materialele pierdute în luptă se completează în mod centralizat prin
companie, de regulă, la sfîrşitul zilei sau, în anumite situaţii, chiar în
timpul zilei, cînd condiţiile permit.
Drepturile băneşti cuvenite soldaţilor şi sergenţilor se distribuie, de
regulă, în prezenţa comandantului de companie.
Plutonul (grupa) primeşte armamentul, muniţia, grenadele de mînă şi
antitanc, precum şi celelalte materiale necesare ducerii luptei de la punctul
de aprovizionare de luptă al companiei.
Militarii primesc hrană caldă, de regulă, de trei ori pe zi de la
punctul de gospodărie al batalionului (companiei). Cînd se ordonă regimul
de hrănire de luptă (două mese calde şi una rece sau o masă caldă şi două
mese reci), militarii primesc o parte din alimente prevăzute în normă sub
formă de hrană rece. Odată cu hrana, pentru masa de dimineaţă se
distribuie militarilor pîinea pentru întreaga zi, ţigările (bomboanele) şi apa
pentru băut.
Pentru hrănirea militarilor în situaţii deosebite, cînd nu se poate
asigura hrană preparată de la punctul de gospodărie, fiecare militar are
asupra sa penru o zi, hrană de rezervă care se consumă numai la ordin.

227 din 253

 Сapitolul VII

Subunităţile (militarii) destinate în misiuni independente (cercetare,

siguranţă) se asigură cu muniţie, concentrate alimentare, hrană rece şi alte
materiale, de regulă, pentru întreaga perioadă a îndeplinirii misiunii.
Pentru situaţii deosebite, militarii vor trebui să fie în măsură să
asigure unele materiale ca: adăpostirea, aprovizionarea cu apă, procurarea
hranei direct din zonă (mediul înconjurător) şi prepararea acesteia în
condiţii de izolare.
În unele condiţii (lupta în dispozitivul inamicului), militarii trebuie
să improvizeze unele materiale necesare ducerii luptei.
Art. 532. Pe timp de război materialele de echipament nu au durată
de serviciu; se înlocuiesc pe măsura uzurii, degradării şi distrugerii, cînd
devin improprii folosirii.
Reparaţiile curente la echipament se execută personal de către
militari în cadrul subunităţilor. De organizarea acestor reparaţii răspunde
comandantul de pluton.
Militarii se îmbăiază în funcţie de situaţia de luptă, o dată la cel
puţin 10 zile. Militarii predau lenjeria murdară plutonierului de companie,
în vederea evacuării acesteia pentru spălare şi îmbracă lenjeria curată
distribuită la locul de îmbăiere sau cea pe care o au în raniţă.

2. ASIGURAREA TEHNICĂ

Art. 533. Asigurarea tehnică cuprinde ansamblul de măsuri,

activităţi şi operaţiuni care se organizează şi execută în scopul completării
în permanenţă a subunităţilor cu autovehicule, precum şi menţinerii unei
stări tehnice şi de întreţinere bună a acestora.
Art. 534 Comandantul de pluton (grupă) răspunde de starea tehnică
şi de întreţinere a armamentului şi a transportoarelor amfibii blindate
(maşinilor de luptă) din dotarea plutonului. El este obligat:
- să conducă şi să controleze modul de executare a întreţinerii
tehnice la armament şi la autovehicule pe timpul ducerii acţiunilor de
luptă;
- să verifice modul cum se execută întreţinerea tehnică a
armamentului şi a autovehiculelor de luptă de către soldaţi şi echipaje;
- să cunoască locul unde se evacuează autovehiculele
deteriorate;
- să ia măsuri pentru completarea plinurilor cu carburanţi-lubrifianţi
la autovehicule şi de reîmprospătarea acestora şi a militarilor cu muniţie;

228 din 253

 Asigurarea materială, tehnică şi medicală

- să asigure echipajelor şi şoferilor de pe autovehicule timpul

necesar pentru executarea întreţinerilor tehnice.
Art. 535. Întreţinerea tehnică a autovehiculelor se execută de către
echipajele acestora; la nevoie poate interveni şi grupa de întreţinere tehnică
a batalionului.
Întreţinerea tehnică a autovehiculelor şi a armamentului individual
se execută în perioada de pregătire a luptei sau în alte pauze de luptă:
- în lupta ofensivă şi de apărare, de regulă, după
îndeplinirea misiunii (la sfîrşitul unei zile de luptă sau în alte pauze
de luptă);
- în marş, pe timpul haltelor mari, în raioanele odihnei de zi (de
noapte) sau în raioanele de dispunere (concentrare). Pe timpul haltelor
mici echipajele şi şoferii execută controlul sumar al autovehiculelor şi
înlătură defecţiunile constatate.
Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă autovehiculele se repară, de
regulă, pe locul ieşirii acestora din luptă sau în cel mai apropiat loc
adăpostit, cu forţele echipajelor şi şoferilor ajutaţi de către grupele de
reparaţii. Pentru reparaţii mai mari (ce nu se pot executa pe locul
deteriorării) autovehiculele se evacuează cu mijloacele batalionului, în
raionul de adunare a tehnicii deteriorate.
Armamentul şi tehnica de luptă pierdute în luptă se completează în
mod centralizat prin companie, de regulă, la sfîrşitul zilei de luptă.

3. ASIGURAREA MEDICALĂ

Art. 536. Asigurarea medicală cuprinde totalitatea activităţilor şi

măsurilor ce se defăşoară în scopul: păstrării sănătăţii personalului;
prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor; acordării primului ajutor; scoaterii
răniţilor şi bolnavilor din dispozitivul plutonului, evacuării, spitalizării,
tratamentului şi recuperării lor pentru acordarea ajutorului medical;
prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor; protecţiei medicale a subunităţilor
şi personalului împotriva efectelor atacurilor armelor de distrugere în masă
nucleare, biologice şi chimice şi mijloacelor incendiare, a efectelor
debitelor mici ale dozelor absorbite şi a substanţelor chimice, toxice şi
toxinelor biologice industriale; educaţiei şi instrucţiei sanitare a militarilor;
aprovizionării cu materiale sanitare şi farmaceutice.

229 din 253

 Сapitolul VII

Art. 537. Comandantul de pluton (grupa) poartă răspunderea pentru

starea sănătăţii şi capacităţii de luptă a militarilor din subordine. El este
obligat:
- să verifice dacă toţi militarii au primit în întregime materialele
sanitare pentru autoajutor şi dacă aceştia cunosc modul cum se execută
primul ajutor, autoajutorul şi cum se acordă ajutorul reciproc;
- să indice militarilor locul de dispunere a punctului de adunare a
răniţilor răniţi al companiei;
- să organizeze acordarea ajutorului răniţilor şi bolnavilor pe cîmpul
de luptă;
- să urmărească respectarea de către întregul efectiv de militari a
regulilor de igienă personală;
- să interzică folosirea de către militari a apei din sursele
neavizate de serviciul medical;
- să ia măsuri ca nici un rănit sau bolnav să nu fie capturaţi de
inamic;
- să urmărească respectarea măsurilor de siguranţă pe timpul
executării decontaminării;
- să ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a degerăturilor.
Art. 538. Răniţilor şi bolnavilor în luptă li se acordă primul ajutor
sub forma autoajutorului şi ajutorului reciproc, pe locul unde au fost răniţi
sau în adăpostirile cele mai apropiate de către sanitarii companiei sau
militarii cei mai apropiaţi de cel rănit şi, ulterior, îngrijirile de specialitate
necesare. În cadrul acestui ajutor se folosesc: pachetul de pansament
individual, pachetul de decontaminare iniţială (pachetul antichimic
individual), trusele medicale aflate în autovehicule, precum şi
medicamentele şi materialele sanitare din genţile personalului sanitar.
Fiecare militar este obligat să cunoască modalităţile de acordare a primului
ajutor sub forma autoajutorului sau a ajutorului reciproc.
Răniţii şi bolnavii din câmpul de luptă se strâng pe companie la
punctul de adunarea răniţilor, cu forţele şi mijloacele acesteia şi cele
primite de la eşalonul superior; aceştia se evacuează împreună cu
armamentul individual, masca contra gazelor şi lopata mică.
După acordarea ajutorului medical, răniţii uşor apţi pentru luptă se
înapoiază în subunităţile din care fac parte.
Art. 539. În condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi
mijloacelor incendiare, asigurarea medicală prezintă unele particularităţi
determinate de felul îmbolnăvirilor, rănirilor sau intoxicaţiilor (boala de
iradiere, arsuri, intoxicaţii specifice substanţelor toxice de luptă, boli

230 din 253

 Asigurarea materială, tehnică şi medicală

provocate de agenţi patogeni), precum şi de numărul mare de răniţi şi

bolnavi ce apar în focare.
Art. 540. Comandantul de pluton (grupă) ia măsuri ca prin grija
sanitarului companiei să se completeze materialele sanitare şi farmaceutice
specifice necesare pentru tratamentul bolilor semnalate.
Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic, comandantul de pluton
(grupă) este obligat să ia măsuri de evacuare a bolnavilor şi suspecţilor de
boli contagioase, de depistare a contaminanţilor şi izolare a acestora,
precum şi de recoltare a probelor de sol, aer, apă sau vectori în vederea
precizării agentului patogen.

231 din 253

 ANEXE

A N E X E

232 din 253

 ANEXE

Anexa nr. 1

FORMELE MANEVREI DE FORŢE ŞI MIJLOACE

a) Mutarea eforturilor de pe o b) Învăluirea (o variantă)

direcţie pe alta (o variantă)

c) Întoarcerea (o variantă) d) Lovitura frontală (o variantă)

233 din 253

 ANEXE
Anexa nr. 2
FORMELE MANEVREI CU FOCUL

a) Distribuirea (repartizarea) focului

(o variantă)

b) Concetrarea focului c) Transportul focului

(o variantă) (o variantă)

234 din 253

 ANEXE
Anexa nr. 3
DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN APĂRARE

Anexa nr. 4

FIŞA DE FOC A GRUPEI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ

(o variantă)
100-200 m

a) Într-o linie (o variantă) b) În două linii (o variantă)

1 2

3 3

c) Eşalonat dreapta (o variantă) d) Eşalonat stînga (o variantă)

Comandantul Gr. 2 I.Mo: sergent ___ A. Racu

235 din 253 (gradul militar, semnatura)

„ ____” _____________ anul 200__

 ANEXE

Anexa nr. 5

SCHEMA PUNCTULUI DE SPRIJIN

A PLUTONULUI DE INFANTERIE MOTORIZATĂ
(o variantă)

N Schema punctului de sprijin a pl. 3 I.Mo.

Comandantul pl. 3 I.Mo.:________________

(gradul militar, semnatura)

„ ”___________ anul 200__

236 din 253 2
3
1
237 din 253 Anexa nr.
6
PLUTON
UL
INFANTE
RIE
MOTORI
ZATĂ ÎN
SIGURAN
ŢA
DE
LUPTĂ ÎN
APĂRAR
E
(o
variantă)
ANEXE
 ANEXE

238 din 253

 Anexa nr. 7
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE APĂRARE ÎN LOCALITATE
(o variantă)
ANEXE

239 din 253

 Anexa nr. 8
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE APĂRARE ÎN PĂDURE
(o variantă)

240 din 253

ANEXE
 Anexa nr. 9
DISPOZITIVUL DE LUPTĂ
AL PLUTONULUI INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN OFENSIVĂ

p. 300 m
ANEXE

241 din 253

p. 50 m

p. 50 m
p. 50 m
ini de luptă (o variantă) b) Pe jos (o variantă)
 Anexa nr. 10
11
PLUTONUL
PLUTONUL
INFANTERIE
INFANTERIE
MOTORIZATĂ
MOTORIZATĂ
ÎN LUPTAÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ
DIN CONTACT
DE OFENSIVĂ
NEMIJLOCIT
DIN MIŞCARE
CU INAMICUL
(apărarea inamicului
(o pregătită
variantă)în grabă - o variantă)

p. 100 m

242 din 253

ANEXE

2 – 3 km

a) Pe
 ANEXE

p. 600 m
1

243 din 253

 Anexa nr. 12
Anexa nr. 13
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN LUPTA
DE OFENSIVĂ ÎN LOCALITATE
DE OFENSIVĂ ÎN PĂDURE
(o variantă)
(o variantă)

244 din 253

ANEXE
 ANEXE

245 din 253

 Anexa
Anexanr.
nr.15
14
RAIOANELE,
PLUTONUL
PUNCTELE,
INFANTERIE
ALINIAMENTELE
MOTORIZATĂ
FIXATE
LA MARŞ
LA MARŞ
(o variantă)

Punct de Punct de Punct

coordonare coordonare iniţial
Nr. 2 Nr. 1

Raion de
dispunere
a trupelor

246 din 253

ANEXE

(iniţial)
Haltă pînă la 1 oră
(după 3-4 ore de marş)
Haltă pînă la 2-3 ore
noapte) (în a doua jumătate
pei de marş) a etapei de marş)

Dispozitivul de marş al Pl. 2 I Mo.

25-50 m
 Punct de
coordonare
Nr. 3

Punct de
ANEXE

coordonare

247 din 253

Nr. 4

Odihna d
(la sfîrşit

Odihna de 24 ore
(după 2-3 etape de marş)
Raionul nou
de dispunere
(final)
 Anexa nr. 16
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN SIGURANŢA MARŞULUI
(o variantă)

248 din 253

ANEXE

Distanţa 25-50 m
vizibilă
(1500 m)
Anexa nr. 17
ANEXE

PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN STAŢIONARE

Anexa nr. 18
PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ
ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII
(o variantă)

N Schema fîşiei de pază a pl 2I.Mo.

Pînă la 2 km

R–4
(o variantă)

S turn
R–3
p.geod. 1200m
1000m
R–2
casă

650m

R–1
pod
300m

2
3 – 5 km

...
249 din 253 .Comandantul pl. 2 I.Mo.:_____________

„
(gradul militar, semnatura)

”___________ anul 200__

 .

S=
ANEXE

.
.
GRUPA INFANTERIE MOTORIZATĂ
ÎN SIGURANŢA STAŢIONĂRII
Anexa nr. 19

(o variantă)

S R-3
p. geod
. R-2
Pd. VERDE stîlp Pd. MARE

1000m
800m

R-1
.
pietre

400m
Pînă la 1500 m

250 din 253

 ANEXE

251 din 253

 ANEXE

252 din 253

253 din 253
19.02.2021