Sunteți pe pagina 1din 284

REPUBLICA MOLDOVA

MARELE STAT MAJOR

Pentru uz de serviciu

MANUALUL DE LUPTĂ A BATALIONULUI DE INFANTERIE


CHIŞINĂU
- 2012 -
Şeful colectivului de elaborare: colonelulul Mihail BUCLIŞ, comandant (rector)
Academie Militară a Forţelor Armate.

Colectivul de elaborare: locotenent-colonelul Iurie GÎRNEŢ, locţiitor


comandant Academie Militară pentru învăţământ
(prorector);
locotenent-colonelul Sergiu ŞARAMET, şef facultate
Ştiinţe Militare.

2
CUVÂNT INTRODUCTIV

Procesul de modernizare şi operaţionalizare a noilor structuri de forţe din


Armata Naţională a Republicii Moldova, cu profunde implicaţii atât în domeniul
teoriei cât şi al practicii militare, conduce la necesitatea implementării unor noi
manuale care să fundamenteze instruirea, conducerea, înzestrarea şi modul de acţiune
ale Forţelor Terestre.
Manualul pentru luptă al batalionului de infanterie se înscrie în evoluţia
procesului de adoptare a viziunilor occidentale asupra acţiunilor de luptă a unităţilor
de infanterie şi este în acord cu evoluţiile din domeniul conflictelor armate şi cu
participarea unităţilor Armatei Naţionale a Republicii Moldova, alături de armatele
altor state, la operaţii de stabilitate şi de sprijin.
În manual sunt preluate şi adaptate prevederi din manualele pentru luptă ale
armatelor ţărilor occidentale şi doctrinei acesteia, în concordanţă cu organizarea,
înzestrarea şi posibilităţile de luptă ale batalionului de infanterie din forţele noastre
terestre. Unele prevederi care nu pot fi acoperite în prezent de organizarea şi
înzestrarea batalionului de infanterie au fost incluse în lucrare, pentru ca odată cu
derularea procesului de modernizare, organizare şi înzestrare a Armatei Naţionale a
Republicii Moldova, “Manualul pentru luptă al batalionului de infanterie” să nu mai
aibă deosebiri esenţiale în abordarea luptei, ci doar acele diferenţieri care să derive
din particularităţile legislaţiei moldoveneşti referitoare la apărarea naţională.
Comandanţii batalioanelor de infanterie şi ai subunităţilor din organică,
atribuite sau a celor alocate şi ataşate trebuie să înţeleagă că unitatea de infanterie nu
are în luptă norme prestabilite, ci are obiective, care sunt îndeplinite prin acţiuni de
luptă, în cadrul acestora existând scopuri şi sarcini, care se realizează cu stricteţe
potrivit măsurilor de control şi de protecţie.
Atunci când obiectivele şi scopurile misiunii depăşesc posibilităţile puterii
de luptă a batalionului, pe baza cererilor comandantului adresate eşalonului superior,
acestuia i se alocă şi ataşează forţe şi mijloace care să-i asigure posibilitatea
îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Tacticile, tehnicile şi procedurile tratate în prezentul manual abordează şi
aprofundează lupta infanteriei care acţionează în mediul ei specific.
Accentul pus pe factorul uman, componenta de bază, vitală a forţelor
batalionului evidenţiază şi cu această ocazie adevărul etern că înaltele trăsături de
caracter ale oamenilor sunt elementele esenţiale ale puterii de luptă a batalionului.

3
CUPRINS
Pag.
CAPITOLUL I. Principii generale.............................................................. 10
SECŢIUNEA I. Generalităţi privind lupta armată.................................. 10
PARAGRAFUL 1.1 Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă)
de arme întrunite........................................................... 10
PARAGRAFUL 1.2 Principiile luptei de arme întrunite.............................. 11
PARAGRAFUL 1.3 Sisteme de operare pe câmpul de luptă................... 15
SECŢIUNEA a 2-a Întrebuinţarea în luptă şi organizarea batalionului
19
de infanterie..................................................................
PARAGRAFUL 2.1 Elemente de structură ale batalionului de infanterie...... 19
PARAGRAFUL 2.2 Organizarea batalionului de infanterie............................ 23
PARAGRAFUL 2.3 Locul şi destinaţia batalionului de infanterie................. 38
PARAGRAFUL 2.4 Întrebuinţarea în luptă a batalionului de infanterie....... 40

CAPITOLUL II Comanda şi controlul ................................................... 41


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ........................................................................ 41
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea luptei.................................................... 43
SECŢIUNEA a 3-a Planificarea acţiunilor de luptă ................................ 44
PARAGRAFUL 3.1 Generalităţi ................................................................... 44
PARAGRAFUL 3.2 Iniţierea planificării ...................................................... 45
PARAGRAFUL 3.3 Orientarea personalului implicat în planificarea luptei .. 46
PARAGRAFUL 3.4 Elaborarea concepţiei luptei ........................................... 47
PARAGRAFUL 3.5 Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune ................. 60
PARAGRAFUL 3.6 Revederea planului de acţiune ....................................... 62
SECŢIUNEA a 4-a Organizarea luptei ....................................................... 62
SECŢIUNEA a 5- a Coordonarea şi cooperarea ........................................ 65
PARAGRAFUL 5.1 Organizarea coordonării şi cooperării ............................ 65
PARAGRAFUL 5.2 Instructajele şi repetiţiile ................................................ 66
SECŢIUNEA a 6- a Controlul ...................................................................... 68
SECŢIUNEA a 7- a Executarea luptei ......................................................... 70
SECŢIUNEA a 8- a Încheierea luptei .......................................................... 72
SECŢIUNEA a 9- a Evaluarea luptei .......................................................... 73

CAPITOLUL III Lupta ofensivă ................................................................ 73


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ........................................................................ 73
SECŢIUNEA a 2-a Misiunile batalionului de infanterie în lupta
76
ofensivă .........................................................................
SECŢIUNEA a 3-a Structura ofensivei ...................................................... 77
PARAGRAFUL 3.1 Dispozitivul de luptă ...................................................... 77
PARAGRAFUL 3.2 Amenajarea genistică ..................................................... 83
PARAGRAFUL 3.3 Sistemul de lovire .......................................................... 83
SECŢIUNEA a 4-a Manevra în lupta ofensivă........................................... 84
SECŢIUNEA a 5-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei ofensive ................. 89
4
SECŢIUNEA a 5-a Ofensiva din contact .................................................... 90
SECŢIUNEA a 6-a Ofensiva din mişcare ................................................... 93
SECŢIUNEA a 7-a Ofensiva combinată ..................................................... 95
SECŢIUNEA a 8-a Urmărirea .................................................................... 95
SECŢIUNEA a 9-a Acţiunide luptă cu caracter ofensiv ........................... 98
SECŢIUNEA a 10-a Particularităţi ale luptei ofensive............................. 100
PARAGRAFUL 10.1 Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale . 100
PARAGRAFUL 10.2 Ofensiva în teren muntos – împădurit ......................... 102
PARAGRAFUL 10.3 Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor .. 104
PARAGRAFUL 10.4 Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de
108
vizibilitate redusă ........................................................
PARAGRAFUL 10.5 Ofensiva pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu
109
temperaturi scăzute ......................................................
PARAGRAFUL 10.6 Ofensiva în teren cu culturi înalte ................................ 110
PARAGRAFUL 10.7 Ofensiva în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi
ridicate ......................................................................... 110
PARAGRAFUL 10.8 Acţiunile batalionului de infanterie ca forţă
111
aeromobilă ...................................................................

CAPITOLUL IV Lupta de apărare ............................................................. 116


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... 116
SECŢIUNEA a 2-a Scopul şi zonele apărării .............................................. 118
SECŢIUNEA a 3-a Tipurile apărării şi procedeele de trecere
120
la apărare ......................................................................
PARAGRAFUL 3.1 Tipurile apărării .............................................................. 120
PARAGRAFUL 3.2 Procedeele de trecere la apărare ..................................... 121
SECŢIUNEA a 4-a Misiunile batalionului de infanterie în apărare ......... 122
SECŢIUNEA a 5-a Structura apărării ........................................................ 123
PARAGRAFUL 5.1 Dispozitivul de luptă ...................................................... 123
PARAGRAFUL 5.2 Amenajarea genistică ..................................................... 128
PARAGRAFUL 5.3 Sistemul de lovire ........................................................... 129
SECŢIUNEA a 6-a Manevra în apărare ..................................................... 129
SECŢIUNEA a 7-a Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare ............. 131
PARAGRAFUL 7.1 Consideraţii pentru dezvoltarea cursurilor acţiunilor în
apărare ............................................................................ 131
PARAGRAFUL 7.2 Acţiuni cu caracter defensiv .......................................... 133
SECŢIUNEA a 8-a Particularităţi ale apărării .......................................... 134
PARAGRAFUL 8.1 Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor
industriale ...................................................................... 134
PARAGRAFUL 8.2 Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări
de hidroamelioraţii ......................................................... 137
PARAGRAFUL 8.3 Apărarea în teren muntos – împădurit ............................ 139
PARAGRAFUL 8.4 Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de
142
vizibilitate redusă ...........................................................
PARAGRAFUL 8.5 Apărarea pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu 144
5
temperaturi scăzute ........................................................
PARAGRAFUL 8.6 Apărarea în teren cu culturi înalte .................................. 146
PARAGRAFUL 8.7 Apărarea pe un aliniament şi în raioane cu lucrări de
148
fortificaţii ........................................................................
PARAGRAFUL 8.8 Apărarea în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi
150
ridicate ............................................................................

CAPITOLUL V Lupta de întârziere ............................................................ 151


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... 151
SECŢIUNEA a 2-a Forţe şi misiuni ............................................................. 154
PARAGRAFUL 2.1 Forţele luptătoare ........................................................... 154
PARAGRAFUL 2.2 Forţele de sprijin de luptă ............................................... 154
PARAGRAFUL 2.3 Forţele de sprijin logistic ................................................ 155
SECŢIUNEA a 3-a Pregătirea luptei ........................................................... 155
SECŢIUNEA a 4-a Executarea luptei .......................................................... 157
SECŢIUNEA a 5-a Comanda şi controlul ................................................... 159

CAPITOLUL VI Lupta în încercuire .......................................................... 160


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... 160
SECŢIUNEA a 2-a Desfăşurarea luptei .................................................... 161
PARAGRAFUL 2.1 Planificarea luptei ........................................................... 161
PARAGRAFUL 2.2 Organizarea luptei .......................................................... 164
PARAGRAFUL 2.3 Executarea luptei ............................................................ 164
SECŢIUNEA a 3-a Sprijinul de luptă .......................................................... 165
SECŢIUNEA a 4-a Comanda şi controlul ................................................... 166
SECŢIUNEA a 5 -a Sprijinul logistic .......................................................... 166

CAPITOLUL VII Operaţiile de stabilitate şi de sprijin ............................ 167


SECŢIUNEA 1 Generalităţi ......................................................................... 167
SECŢIUNEA a 2-a Principii specifice ....................................................... 168
SECŢIUNEA a 3-a Operaţiile de stabilitate ................................................
171
SECŢIUNEA a 4-a Operaţiile de sprijin ..................................................... 176
SECŢIUNEA a 5- a Particularităţi ale pregătirii operaţiilor de
stabilitate şi de sprijin ............................................. 180
SECŢIUNEA a 6- a Particularităţi privind desfăşurarea operaţiilor de
stabilitate şi de sprijin ................................................ 183
SECŢIUNEA a 7 – a Extracţia forţelor ...................................................... 188

CAPITOLUL VIII Acţiunile intermediare ................................................ 189


SECŢIUNEA 1 Deplasarea ........................................................................... 189
PARAGRAFUL 1.1 Generalităţi ..................................................................... 189
PARAGRAFUL 1.2 Deplasarea prin marş ...................................................... 191
PARAGRAFUL 1.3 Deplasarea prin transport ............................................... 198
PARAGRAFUL 1.4 Deplasarea combinată .................................................... 200
6
PARAGRAFUL 1.5 Pregătirea şi executarea deplasării ................................. 200
SECŢIUNEA a 2-a Staţionarea .................................................................... 201
PARAGRAFUL 2.1 Generalităţi ..................................................................... 201
PARAGRAFUL 2.2 Dispozitivul de staţionare ............................................... 203
PARAGRAFUL 2.3 Activităţi desfăşurate în raionul de staţionare ........... 204
SECŢIUNEA a 3 – a Regruparea ................................................................. 205
SECŢIUNEA a 4 – a Înlocuirea .................................................................... 207
SECŢIUNEA a 5 – a Înaintarea spre contact ............................................ 213
PARAGRAFUL 5.1 Generalităţi ..................................................................... 213
PARAGRAFUL 5.2 Desfăşurarea luptei ......................................................... 213
PARAGRAFUL 5.3 Sprijinul de luptă ............................................................ 215
PARAGRAFUL 5.4 Comanda şi controlul ..................................................... 216
PARAGRAFUL 5.5 Sprijinul logistic ............................................................. 217
SECŢIUNEA a 6 -a Lupta de întâlnire ...................................................... 217
PARAGRAFUL 6.1 Generalităţi ..................................................................... 217
PARAGRAFUL 6.2 Desfăşurarea luptei ......................................................... 218
PARAGRAFUL 6.3 Sprijinul de luptă ............................................................ 219
PARAGRAFUL 6.4 Comanda şi controlul .................................................... 220
PARAGRAFUL 6.5 Sprijinul logistic ............................................................. 220
SECŢIUNEA a 7-a Joncţiunea forţelor ....................................................... 221
PARAGRAFUL 7.1 Generalităţi ..................................................................... 221
PARAGRAFUL 7.2 Desfăşurarea joncţiunii .................................................. 221
PARAGRAFUL 7.3 Sprijinul de luptă ............................................................ 222
PARAGRAFUL 7.4 Comanda şi controlul ..................................................... 222
PARAGRAFUL 7.5 Sprijinul logistic ............................................................. 223
SECŢIUNEA a 8-a Retragerea ..................................................................... 223
PARAGRAFUL 8.1 Generalităţi ..................................................................... 223
PARAGRAFUL 8.2 Desfăşurarea retragerii ................................................... 224
PARAGRAFUL 8.3 Sprijinul de luptă ............................................................ 225
PARAGRAFUL 8.4 Comanda şi controlul ..................................................... 226
PARAGRAFUL 8.5 Sprijinul logistic ............................................................. 227

CAPITOLUL IX Sprijinul de luptă ............................................................. 227


SECŢIUNEA 1 Misiunile sprijinului de luptă ............................................ 228
SECŢIUNEA a 2-a Sprijinul prin foc ......................................................... 229
PARAGRAFUL 2.1Generalităţi ...................................................................... 229
PARAGRAFUL 2.2 Artileria şi aruncătoarele ................................................ 230
PARAGRAFUL 2.3 Planificarea şi coordonarea sprijinului prin foc ............. 231
SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul aerian ............................................................ 231
PARAGRAFUL 3.1 Generalităţi ..................................................................... 231
PARAGRAFUL 3.2 Planificarea sprijinului aerian ........................................ 232
PARAGRAFUL 3.3 Elicopterele de sprijin .................................................... 232
SECŢIUNEA a 4 - a Asistenţa operaţională .............................................. 233
PARAGRAFUL 4.1 Planificarea asistenţei operaţionale ............................... 233
PARAGRAFUL 4.2 Sprijinul aerian ............................................................... 233
7
PARAGRAFUL 4.3 Elicopterele de sprijin .................................................... 233
PARAGRAFUL 4.4 Apărarea antiaeriană ....................................................... 234
PARAGRAFUL 4.5 Sprijinul de geniu ........................................................... 234
PARAGRAFUL 4.6 Sprijinul NBC ................................................................. 240

CAPITOLUL X Proceduri de control operativ .......................................... 244


SECŢIUNEA I Iluminarea spaţiului de luptă ............................................. 244
SECŢIUNEA a 2 - a Evitarea fratricidului ................................................. 245
SECŢIUNEA a 3-a Managementul spaţiului de responsabilitate ............ 247
SECŢIUNEA a 4 - a Controlul distrugerilor .............................................. 248

CAPITOLUL XI Asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţia forţelor ..... 250


SECŢIUNEA 1 Siguranţa ............................................................................. 251
SECŢIUNEA a 2- a Protecţia electronică .................................................... 254
SECŢIUNEA a 3- a Contracararea efectelor acţiunilor psihologice ale
255
inamicului .....................................................................
SECŢIUNEA a 4- a Mascarea ...................................................................... 256
SECŢIUNEA a 5- a Protecţia genistică ....................................................... 258
SECŢIUNEA a 6- a Apărarea antiaeriană pasivă ...................................... 259
SECŢIUNEA a 7- a Apărarea nucleară, biologică şi chimică ................... 260
SECŢIUNEA a 8- a Protecţia împotriva sistemelor incendiare ................ 262
SECŢIUNEA a 9- a Protecţia informaţiilor ................................................ 263
SECŢIUNEA a 10- a Protecţia medicală ..................................................... 263
SECŢIUNEA a 11-a Protecţia mediului ...................................................... 265
SECŢIUNEA a 12- a Protecţia muncii ........................................................ 266
SECŢIUNEA a 13- a Activitatea de informare şi relaţii publice .............. 266
SECŢIUNEA a 14- a Asigurarea topogeodezică ......................................... 266
SECŢIUNEA a 15- a Asigurarea hidrometeorologică .............................. 267
SECŢIUNEA a 16- a Asigurarea cu resurse umane ................................... 267
SECŢIUNEA a 17 – a Asistenţa juridică ..................................................... 268
SECŢIUNEA a 18- a Asistenţa religioasă .................................................... 268

CAPITOLUL XII Sprijinul logistic ............................................................ 268


SECŢIUNEA 1 Planificarea şi organizarea sprijinului logistic ................ 268
SECŢIUNEA a 2- a Componentele sprijinului logistic .............................. 269
PARAGRAFUL 2.1 Aprovizionarea ............................................................... 269
PARAGRAFUL 2.2 Transporturile ................................................................. 271
PARAGRAFUL 2.3 Mentenanţa ..................................................................... 271
PARAGRAFUL 2.4 Asistenţa medicală ......................................................... 273
PARAGRAFUL 2.5 Asigurarea căilor de comunicaţie ................................... 273
PARAGRAFUL 2.6 Cartiruirea forţelor ......................................................... 273
SECŢIUNEA a 3- a Sprijinul logistic în lupta în principalele forme de
274
luptă .............................................................................
SECŢIUNEA a 4- a Capturi, prizonieri de război, înmormântări ........... 275
PARAGRAFUL 4.1 Capturi ............................................................................ 275
8
PARAGRAFUL 4.2 Prizonierii de război ...................................................... 276
PARAGRAFUL 4.3 Înmormântări .................................................................. 277

CAPITOLUL XIII Asigurarea financiar – contabilă ................................. 277


CAPITOLUL XIV Dispoziţii finale .............................................................. 277

9
CAPITOLUL I
Principii generale
1. Manualul este destinat batalionului de infanterie şi reglementează modul
de pregătire şi desfăşurare a acţiunilor militare ale acesteia, în scopul îndeplinirii
misiunilor şi sarcinilor ce îi revin pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război.
SECŢIUNEA I
Generalităţi privind lupta armată
PARAGRAFUL 1.1
Definirea şi caracteristicile luptei (acţiunilor de luptă) de arme întrunite
2. În acţiunile militare, lupta este mijlocul principal prin care se realizează
înfrângerea oricărui agresor ce ar atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea
teritorială a Republicii Moldova.
Lupta reprezintă formă principală a întrebuinţării în luptă a trupelor, care constă
din lovituri, foc şi manevră a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor, coordonate în
timp şi spaţiu în scopul producerii pierderilor inamicului, respingerii loviturilor
acestuia şi îndeplinirea altor misiuni într-un raion limitat, în timp scurt. Luptele pot fi
terestre, antiaeriene, aeriene şi maritime.
3. Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale tuturor armelor
implicate cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate, artileriei, mijloacelor de apărare
antiaeriană, avioanelor, elicopterelor, altui armament şi tehnică.
În acţiunile militare moderne lupta armată se caracterizează prin: dinamism;
schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei; caracterul complex şi decisiv al acţiunilor;
mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor care asigură nimicirea
inamicului cu forţele şi mijloacele la dispoziţie şi cu pierderi minime; folosirea cu
pricepere a forţelor la dispoziţie, armamentului şi a terenului; pregătirea în timp scurt
a liptei, desfăşurarea luptei în adâncime la contact şi în spate, în condiţiile
întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare.
4. Lupta de arme întrunite cere de la fiecare militar o înaltă pregătire de luptă,
călire fizică şi psihică, iscusinţa în mânuirea armamentului şi tehnicii din dotare, în
folosirea mijloacelor de protecţie şi mascare. Toate aceste calităţi se obţin în timpul
pregătirii pentru luptă, care reprezintă conţinutul de bază al activităţilor cotidiene a
subunităţilor atît pe timp de pace cât şi de război.
5. Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce acţiuni de luptă întrunite
numai cu folosirea armelor clasice.
Armamentul clasic include toate mijloacele de foc, care folosesc muniţii de
artilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură obişnuită, muniţii şi mijloace
incendiare. În lupta modernă nimicirea inamicului se execută focului de mijloacelor
artilerie, tancuri, maşini blindate, mijloace antiaeriene, armament de infanterie în
cooperare cu loviturile aviaţiei.
Mijloacele incendiare se folosesc atât pentru nimicirea forţei vii şi mijloacelor
de foc ale inamicului aflate pe teren deschis sau construcţii fortificate, cît şi a
armamentului, tehnicii şi altor obiective.
10
6. Formele de bază de luptă sunt apărarea şi ofensiva.
Ofensiva este principala formă de luptă prin care se urmăreşte capturarea,
respingerea sau distrugerea/neutralizarea inamicului. Scopul general al ofensivei este
înfrângerea inamicului şi crearea condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare.
Subunităţile de arme întrunite trec la ofensivă folosind următoarele procedee:
ofensiva din contact, ofensiva din mişcare şi ofensiva combinată.
Ofensiva din contact este un preocedeu de trecere la ofensivă, prin care se
realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, plecând la acţiune din poziţiile
deţinute în faţa acestuia.
Ofensiva din mişcare este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se
realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, după un marş pe o distanţă
variabilă.
Ofensiva combinată este un preocedeu de trecere la ofensivă prin care se
realizează atacul asupra inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare,
iar cu alta din contact.
Apărarea este forma de luptă, care are ca scop respingerea atacului forţelor
superioare ale inamicului, producerea de pierderi în efectiv, armament şi tehnică,
menţinerea aliniamentului sau raionului ocupat şi crearea condiţiilor pentru trecere la
ofensivă a forţelor proprii. Subunităţile de arme întrunite trec la apărare folosind
următoarele procedee: apărarea din contact nemijlocit cu inamicul şi apărarea în lipsa
contact nemijlocit cu inamicul.
Apărarea din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când subunităţile
trec la apărare sub influienţa focului inamicului.
Apărarea în lipsa contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când
subunităţile trec la apărare în lipsa acţiunilor mijloacelor de foc ale inamicului.

PARAGRAFUL 1.2
Principiile luptei de arme întrunite
7. Subunităţile de arme întrunite desfăşoară lupta armată pe baza şi cu
respectarea:
a) legilor luptei armate - concordanţa dintre scopuri, forţe şi mijloace; legea
raportului de forţe; dependenţa doctrinei, operaţiilor, tacticilor, tehnicilor şi
procedurilor de nivelul dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă; unitatea
acţiunilor; amploarea crescândă a luptei armate şi necesitatea ofensivei pentru
obţinerea victoriei finale;
b) principiilor luptei armate - capacitatea de luptă permanentă a
subunităţilor; libertatea de acţiune; concentrarea eforturilor; unitatea acţiunilor de
luptă; dispersarea forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor;
cooperarea; surprinderea inamicului şi evitarea surprinderii forţelor proprii;
manevra; restabilirea la timp a capacităţii de luptă; asigurarea multilaterală a
acţiunilor de luptă; conducerea neîntreruptă şi sigură a subunităţilor.
8. Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în menţinerea
permanentă a potenţialului de luptă a subunităţii capabilă de a începe acţiunile
militare în momentul oportun, în mod organizat şi a rezolva cu succes misiunile
primite.
11
Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a unităţilor
(subunităţilor) sânt: cunoaşterea exactă a misiunilor subunităţii: organizarea şi
executarea serviciului interior; pregătirea de luptă permanentă; menţinerea
armamentului şi tehnicii militare în stare gata pentru a fi aplicate permanent în
acţiunile militare; menţinerea stocurilor de materiale necesară; completarea opartină
până la statele de război; operaţionalizarea graduală unităţilor (subunităţilor) în
termenii stabiliţi.
9. Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă
proprii conform planului şi sarcinilor stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei,
îndeosebi prin descoperirea din timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în
vederea organizării şi executării focului propriu, precum şi a ducerii luptei.
10. Concentrarea eforturilor presupune gruparea la momentul oportun a
forţelor şi mijloacelor, în apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia
de atac, pentru a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici
inamicul.
Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi numai pe
timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care subunităţile şi
mijloacele se dispersează.
11. Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea acestora
într-o concepţie unitară, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de luptă
specifice subunităţilor.
12. Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin dispunerea
acestora în punctele de sprijin (pe poziţii) şi în raioane de staţionare, cu intervale şi
distanţe între elementele de dispozitiv, în limitele impuse de nevoile tactice, în
scopul de a evita aglomerările şi a limita efectul focului executat de inamic cu toate
categoriile de armament. Aceasta presupune menţinerea legăturii de foc între
subunităţi.
13. Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea misiunilor în deplină
concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de
apărare, întrebuinţarea în luptă numai a celor subunităţi strict necesare pentru
obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe şi mijloace şi cu pierderi cît mai
puţine.
Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a inamicului,
organizarea, conducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor de luptă, dispunerea
forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel încât să poată fi întrebuinţate în mai multe
variante pentru lovirea inamicului.
14. Cooperarea şi coordonarea constă în sinhronizarea neîntreruptă în timp,
spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de luptă ale subunităţilor de infanterie cu cele ale
subunităţilor şi mijloacelor de sprijin, precum şi cu subunităţile vecine în scopul
îndeplinirii misiunii primite.
15. Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru pregătirea şi
desfăşurarea acţiunilor de luptă în ascuns în locul, momentul şi cu mijloacele strict
necesare astfel încât să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic. Ea trebuie să
asigure lovirea inamicului, să provoace panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i

12
dezorganizeze conducerea, creând condiţii favorabile pentru nimicirea lui, chiar în
condiţiile când acesta este superior numeric şi ca înzestrare tehnică.
O importanţă deosebită în acţiounile de lupta o au acţiunile prin surprindere pe
timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse chiar şi de militari sau
luptători izolaţi.
Surprinderea se realizează prin: cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor inamicului;
păstrarea desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale subunităţii proprii;
realizarea rapidă şi în ascuns a dispozitivului de luptă; folosirea de noi procedee şi
mijloace de luptă necunoscute de inamic sau la care nu se aşteaptă; organizarea şi
executarea cu iscusinţă a mascării; folosirea întunericului, condiţiilor de vizibilitate
redusă şi a celor meteorologice grele pentru ducerea unor acţiuni de luptă
îndrăzneţe; respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de
transmisiuni şi a regulilor de conducere în secret; fermitate în conducere.
16. Evitarea surprinderii se realizează prin: cunoaşterea situaţiei,
posibilităţilor şi intenţiilor inamicului; pregătirea permanentă a unităţilor
(subunităţilor) pentru luptă; păstrarea secretului asupra acţiunilor proprii; organizarea
permanentă a cercetării şi contracararea acţiunilor de cercetare executate de inamic;
desfăşurarea la timp şi în ascuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive de luptă
variate; devansarea inamicului în executarea loviturilor; descoperirea acţiunilor
grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste şi ale altor acţiuni ale
inamicului.
17. Manevra cuprinde un ansamblu de acţiuni şi combinaţii prin care se
realizează gruparea oportună şi avantajoasă de forţeşi mijloace, în scopul executării
unor lovituri puternice asupra inamicului, respingerii acţiunilor acestuia sau
sustragerii de sub loviturile lui.
Manevra trebuie să fie simplă şi să se încadreze în concepţia eşalonului superior,
să corespundă misiunii, să se execute în ascuns, în timp scurt şi prin surprindere.
Manevra poate să fie de forţe şi mijloace şi de foc.
În apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul scoaterii oportune
a subunităţilor proprii de sub loviturile inamicului, precum şi din sectoare neatacate,
întăririi apărării pe direcţia ameninţată şi respingerii atacului acestuia, executării
contraatacului, mutării efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul,
îndeosebi cu blindate.
În ofensivă, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul deplasării rapide
şi organizate a unităţilor (subunităţilor) pentru crearea unei grupări puternice de forţe
şi mijloace pe direcţia de atac, intensificarea atacului în adâncime, învăluirea sau
întoarcerea flancurilor şi spatelui dispozitivului inamicului, încercuirea şi nimicirea
lui în timp scurt.
Forma de manevră se alege în funcţie de: valoarea şi compunerea de luptă a
unităţilor (subunităţilor); valoarea, compunerea de luptă, caracterul acţiunilor,
posibilităţile în timp şi starea morală a inamicului, posibilitatea folosirii de către
inamic a armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare; configuraţia generală
a liniei frontului; caracteristicile terenului; caracterul acţiunilor şi valoarea forţelor
care duc lupta pe teritoriul ocupat de inamic; importanţa obiectivelor din raionul
acţiunilor de luptă; condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.
13
18. Restabilirea operaţionalităţii impune pregătirea şi desfăşurarea
activităţilor, îndreptate spre menţinerea permanentă a unităţilor (subunităţilor) în
capacitatea de luptă înaltă, restabilirea operaţionalităţii acestora şi crearea condiţiilor
pentru îndeplinirea misiunilor primite.
Restabilirea la timp a operaţionalităţii include: restabilirea conducerii cu trupele
(forţele); precizarea misiunilor subunităţilor, care şi-au păstrat capacitatea
operaţională; scoaterea la timp din luptă subunităţilor neoperaţionale; reparaţia
armamentului şi tehnicii, completarea cu efectiv, armament, tehnică şi alte materiale;
menţinerea stării moral-psihologice înalte a efectivului.
În primul rând se operaţionalizează unităţile (subunităţile) ce continuă
îndeplinirea misiunilor de luptă, precum şi a celor care au suferit pierderi cât mai
mici.
19. Sprijinul permanent al acţiunilor de luptă constă în măsurile ce se iau în
scopul sprijinului permanent al forţelor luptătoare pe timpul acţiunilor de luptă.
20. Conducerea neîntreruptă a unităţilor (subunităţilor) în luptă permite, în
mod eficient şi deplin, întrebuinţarea posibilităţilor de luptă ale acestora. Aceasta se
obţine prin: cunoaşterea permanentă a situaţiei, luarea la timp a deciziei de către
comandant; responsabilitatea personală a comandantului pentru hotărârile primite,
întrebuinţarea corectă a subunităţilor subordonate şi îndeplinirea misiunilor primite;
organizarea şi asigurarea deplină a viabilităţii punctelor de comandă, prezenţa
transmisiunilor stabile cu subordonaţii, eşalonul superior şi cu vecinii.
21. Pregătirea şi ducerea acţiunilor pe baza principiilor luptei favorizează
îndeplinirea misiunilor primite în timp scurt şi cu pierderi minime.
Prin aplicarea creativă a acestor principii comandanţii trebuie să manifeste în
permanenţă iniţiativă, iar în caz de pierdere temporară a acesteia să o redobândească
şi s-o menţină.
Iniţiativa în luptă constă în a impune inamicului concepţia proprie si a-1 lovi
continuu pentru a nu-i da posibilitatea să acţioneze organizat. Ea se manifestă şi
prin desfăşurarea unor acţiuni (îndeosebi ofensive) neprevăzute iniţial, dar care au
devenit necesare pentru îndeplinirea misiunii.
Nu va fi învinuit comandantul care cu toată străduinţa de a nimici pe
inamic nu a reuşit să-şi îndeplinească integral misiunea primită, ci acela care,
din teama de a-şi asuma răspunderea, a dat dovadă de inactivitate şi nu a folosit
toate posibilităţile de care dispunea pentru obţinerea succesului în luptă.
22. Pentru îndeplinirea misiunilor unităţile (subunităţile) adoptă dispozitiv de
marş şi de staţionare, dispozitiv premergător de luptă şi de luptă.
Dispozitivul de marş al batalionului constă în dispunerea subunităţilor în
coloană de marş. El se adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite situaţii.
Dispozitivul de staţionare al batalionului constă în dispunerea dispersată a
grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un raion stabilit. El se adoptă pentru
staţionarea subunităţilor în diferite situaţii.
Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea companiilor în coloană
şi deplasarea la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se asigure desfăşurarea
rapidă în dispozitiv de luptă, vulnerabilitate cît mai mică faţă de loviturile inamicului,

14
schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi
trecerea rapidă a raioanelor contaminate, incendiate sau cu distrugeri.
Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor şi se
constituie în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii
pentru angajarea luptei cu inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor
terenului.
23. Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea, pe orice timp şi
stare a vremii. Acţiunile duse pe timp de noapte au o importanţă deosebită şi sunt, de
regulă, o continuare a celor executate pe timp de zi.
Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează deplasarea,
pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea surprinderii,
îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite îndeplinirea misiunilor cu
pierderi mici şi obţinerea unor succese importante cu forţe puţine. În acelaşi timp
îngreuiază orientarea, conducerea şi întrebuinţarea tehnicii militare.
Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de luptă de
către batalion, oferind posibilităţi de observare şi de tragere, de mascare şi executare
prin surprindere a manevrei, de protecţie împotriva focului inamicului.
Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă al
batalionului, dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, realizarea sistemului
de foc şi barajelor genistice, acţiunile prin surprindere, precum şi evitarea acesteia pe
timpul ducerii acţiunilor de luptă.
Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii bune
pentru nimicirea unui inamic superior, în efectiv şi ca înzestrare, iar în cazul atacului
din aer, întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către
inamic, cu amenajările genistice necesare, asigură protecţia corespunzătoare a
subunităţilor împotriva efectelor acestora. Terenul deluros-împădurit şi cu culturi
înalte creează posibilitatea organizării traiului şi luptei de lungă durată şi în condiţii
de izolare.
În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic cu locaşuri
de tragere, amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de comunicaţie şi alte
lucrări.
24. Focul executat cu armamentul din înzestrarea batalionului reprezintă
singurul mijloc de nimicire a inamicului în acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea
misiunilor de luptă. Prin foc se poate nimici (neutraliza) personalul sau distruge
(neutraliza) diferitele obiective ale inamicului (armament; tehnică militară, lucrări de
fortificaţii).

PARAGRAFUL 1.3
Sisteme de operare pe câmpul de luptă
25. - Sistemele de operare sunt elementele principale aflate la dispoziţia
comandantului batalionului de infanterie, pe care acesta le integrează şi coordonează
în scopul concentrării efectelor produse în spaţiul de desfăşurare a acţiunilor,
realizării şi menţinerii puterii de luptă a unităţii. Acestea sunt: cercetarea; manevra;
sprijinul prin foc; mobilitatea, contramobilitatea şi protecţia (prin acţiuni active şi
pasive); apărarea antiaeriană; logistica; comanda şi controlul.
15
26. (1) Cercetarea. Comandantul batalionului de infanterie primeşte informaţii
de la eşalonul superior, vecini şi de la organele teritoriale (militare, civile) din raionul
acţiunilor militare. Totodată comandantul de batalion organizează culegerea
informaţiilor prin mijloace proprii. Aceasta se realizează printr-o cercetare activă,
continuă, desfăşurată de plutonul de cercetare dar şi de subunităţile specializate ale
diferitelor genuri de arme din compunere.
(2) Pe această linie, comandamentului batalionului de infanterie îi revin
următoarele sarcini:
a) înştiinţarea şi avertizarea forţelor proprii;
b) pregătirea informativă a câmpului de luptă (PICL);
c) ţinerea la curent a situaţiei informative;
d) determinarea, selectarea şi sprijinul angajării ţintelor;
e) protecţia forţelor proprii împotriva cercetării inamicului;
f) evaluarea efectului acţiunilor forţelor proprii asupra inamicului.
(3) Pentru înştiinţare şi avertizare forţelor proprii se identifică oportunităţile şi
vulnerabilităţile care pot impune acţiuni concrete, preveni surprinderea şi reduce
riscul faţă de acţiunile inamicului, prin executarea cercetării şi observării.
(4) Pregătirea informativă a câmpului de luptă constituie un proces sistematic
şi continuu de analiză a inamicului şi mediului de desfăşurare a luptei şi implică:
definirea mediului de desfăşurare a luptei; descrierea efectelor câmpului de luptă;
evaluarea inamicului; determinarea cursurilor de acţiune ale inamicului. Comandantul
utilizează PICL pentru a estima corect câmpul de luptă şi oportunităţile pe care
acestea le oferă forţelor proprii şi inamicului. Împreună cu statul său major el
utilizează PICL pentru: analiza cursurilor de acţiune; estimarea acţiunilor viitoare ale
inamicului; stabilirea cerinţelor (nevoilor) de informaţii; determinarea şi angajarea
ţintelor.
(5) Ţinerea la curent a situaţiei informative. Comandantul estimează valoarea,
capacitatea de luptă şi acţiunile curente ale inamicului pe baza continuităţii PICL.
Aceasta confirmă sau infirmă cursurile de acţiune estimate şi explică ce face în raport
cu forţele proprii. Pentru aceasta S.2 coordonează acţiunile cercetării batalionului prin
elaborarea de sarcini şi cereri specifice pentru plutonul de cercetare şi celelalte forţe
şi mijloace specializate disponibile.
(6) Determinarea, selectarea şi sprijinul angajării ţintelor. În cadrul
procesului PICL, S.2 identifică ţintele cu valoare deosebită ale inamicului. Pe timpul
jocului de război acestea sunt nominalizate ca ţinte prioritare. S.2 este răspunzător
pentru transmiterea informaţiilor către elementele de sprijin prin foc fiind implicate în
ciclul Decizie – Determinare – Urmărire – Angajare – Evaluare.
(7) Protecţia forţelor proprii împotriva cercetării inamicului vizează
identificarea, determinarea şi contracararea unor abilităţi ale inamicului de a efectua
acşiuni proprii, prin contracercetarea executată în toată zona de operaţii a
batalionului. S.2 trebuie să evalueze vulnerabilităţile proprii, precum şi abilităţile
inamicului de a le exploata. Pe această bază comandantul stabileşte măsurile de
contracercetare.

16
(8) Evaluarea efectului acţiunilor forţelor proprii asupra inamicului. Aceasta
presupune determinarea în care acţiunile forţelor proprii şi-au atins scopul, precum şi
măsurile ce se impun pentru acţiunile lor ulterioare.
27. - Manevra se realizează în scopul concentrării efortului necesar
distrugerii/neutralizării inamicului. Pentru executarea manevrei, comandantul are la
dispoziţie companiile de infanterie şi de tancuri, bateria de aruncătoare, plutonul de
aparare antiaeriană precum şi forţele şi mijloacele primite ca întărire (în sprijin),
celelalte subunităţi de sprijin (de luptă sau logistic), elemente principale ale
batalionului, care pot executa manevra independent. În acest scop, comandantul de
batalion trebuie să le cunoască potenţialul şi capacitatea de a se deplasa în orice
condiţii de teren şi stare a vremii.
28. - Sprijinul prin foc se realizează de către bateria de aruncătoare proprie şi
de artileria primită ca întărire/în sprijin. Acestea asigură sprijinul prin foc în
conformitate cu concepţia eşalonului superior şi ordinele comandantului de batalion.
Uneori, batalionul este sprijinit prin focul artileriei din organica eşalonului superior.
Comandantul de batalion trebuie să cunoască potenţialul şi limitările acestor
subunităţi şi să integreze focul lor în cadrul fiecărei acţiuni. Observatorii înaintaţi de
la fiecare subunitate planifică şi coordonează sprijinul prin foc, localizează
obiectivele, solicită şi execută corectarea focului pentru îndeplinirea misiunii
acestora.
29. - (1) Mobilitatea, contramobilitatea şi protecţia contribuie la realizarea
libertăţii de manevră şi la apărarea forţelor proprii faţă de efectele sistemelor de
armament şi de adversităţile naturii. Acestea includ mobilitatea şi acţiuni de
contramobilitate, precum acţiuni de protecţie active şi pasive.
(2) Mobilitatea presupune trecerea obstacolelor pregătite de inamic, deplasarea
în câmpul tactic, îmbunătăţirea drumurilor existente şi construirea de drumuri noi,
asigurarea cu poduri şi mijloace de trecere peste cursurile de apă şi identificarea
itinerarelor de ocolire a zonelor distruse sau contaminate RBC.
(3) Contramobilitatea1 presupune distrugerea/neutralizarea prin trageri a
forţelor şi mijloacelor inamicului, folosirea fumizării şi amenajarea barajelor
explozive şi neexplozive.
(4) Acţiunile de protecţie active includ protecţia antiaeriană, siguranţa
nemijlocită şi apărarea apropiată a elementelor de dispozitiv şi a instalaţiilor,
îmbinate cu tăria lucrărilor de amenajare genistică, amenajarea punctelor de sprijin,
construirea obstacolelor, plantarea câmpurilor de mine antiblindate şi crearea de
culoare în obstacolele inamicului. În acest scop batalionul foloseşte plutonul de geniu
din organic şi mai poate primi ca întărire/în sprijin alte subunităţi de geniu, a căror
activitate trebuie orientată în scopul îndeplinirii misiunilor de luptă.
(5) Acţiunile de protecţie pasive înseamnă inducerea în eroare, protecţia
informaţiilor, dispersarea forţelor şi mijloacelor, apărarea nucleară, biologică şi
chimică.
30. - (1) Apărarea antiaeriană cuprinde toate acţiunile şi misiunile întreprinse
de forţele şi mijloacele destinate să anihileze sau respingă ori să reducă eficienţa
1
Contramobilitatea reprezintă măsurile şi acţiunile de interzicere şi limitare a mobilităţii de mişcare a inamicului.

17
atacurilor aeriene ale inamicului, prin acţiuni care sunt desfăşurate, de regulă, ca o
reacţie la iniţiativa aeriană ofensivă a acestuia.
(2) Acţiunile de apărare antiaeriană executate de către batalionul de infanterie
reprezintă o parte integrantă a apărării antiaeriene a brigăzii. Apărarea antiaeriană
cuprinde atât acţiuni active/letale, cât şi pasive/neletale.
(3) Apărarea antiaeriană, activă şi cea pasivă, sunt părţi componente
inseparabile şi complementare ale întregului sistem de apărare antiaeriană a
batalionul de infanterie.
(4) Apărarea antiaeriană activă reprezintă acţiunile defensive directe, prin foc,
întreprinse pentru a neutraliza sau respinge ori reduce eficienţa acţiunilor aeriene ale
inamicului. Ea cuprinde acţiuni şi măsuri pentru întrebuinţarea:
a) aviaţiei de toate tipurile, cu rol defensiv - atunci când există;
b) complexelor/sistemelor de luptă ale apărării antiaeriene;
c) altor armamente care, în general, nu sunt întrebuinţate în rolurile de
apărarea antiaeriană pasivă şi în acţiunile de război electronic.
(5) Apărarea antiaeriană pasivă cuprinde toate măsurile, altele decât cele din
apărarea antiaeriană activă, care sunt aplicate de către toate genurile de armă.
31. - Logistica. Sprijinul logistic a batalionului în luptă este una din cele mai
complexe şi importante probleme pe care trebuie să o rezolve comandantul acesteia.
El trebuie să precizeze direcţiile de organizare ale activităţii logistice, să supervizeze
activităţile de aprovizionare, transport, depozitare, tratare şi evacuare a răniţilor şi să
urmărească executarea de calitate, eficientă şi sistematică a activităţilor de
mentenanţă.
32. - (1) Comanda şi controlul. Cuprinde întreaga gamă de activităţi şi metode
folosite de comandant pentru a organiza, îndruma, coordona şi controla batalionul,
incluzând personalul şi echipamentul care ajută comandamentul în această activitate.
Comandantul îşi foloseşte batalionul în conformitate cu ordinele primite de la
eşalonul superior. El creează autoritate subordonaţilor săi şi le repartizează
responsabilităţi clare.
(2) Comandantul batalionului nu limitează libertatea de acţiune a
subordonaţilor săi folosind măsuri de control inutile. Foloseşte ordine de acţiune
tipizate şi îşi instruieşte subordonaţii astfel încât aceştia să acţioneze într-o concepţie
unitară. De asemenea, formulează clar scopul şi obiectivele, astfel încât misiunea
batalionului să fie bine înţeleasă de către toţi comandanţii structurilor din compunere
şi în general fiecare militar să cunoască misiunea batalionului. Acesta trebuie să fie
competent în analizarea unei situaţii pentru a elabora concepţia de acţiune care are
cele mai mari şanse să ducă la îndeplinirea misiunii sale, cu cele mai mici pierderi în
personal, tehnică, mijloace de foc şi echipamente.

18
SECŢIUNEA a 2-a
Întrebuinţarea în luptă şi organizarea
batalionului de infanterie
PARAGRAFUL 2.1
Elemente de structură ale batalionului de infanterie
33. – Elementele de structură ale luptei batalionului de infanterie sunt:
dispozitivul de luptă; amenajarea genistică; sistemul de lovire (foc).
34. - Dispozitivul de luptă, de regulă, cuprinde următoarele elemente:
sistemul de comandă; gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic.
35. - Sistemul de comandă se realizează astfel încât să asigure continuitatea
executării actului de comandă şi menţinerea unei legături permanente cu eşalonul
superior şi forţele subordonate, cu vecinii, cu cei cu care se cooperează şi cu
organele militare teritoriale din zonă.
36. - (1) Punctul de comandă (PC) este constituit din personalul şi mijloacele
din dotare, la dispoziţia comandantului. Acesta este organizat pe centre (grupe),
dispuse într-un singur loc sau în locuri apropiate, sub o comandă unică, din care se
exercită actul de comandă asupra forţelor batalionului.
(2) Batalionul de infanterie, poate constitui: punct de comandă de bază şi
punct de comandă de rezervă.
(3) Comandantul batalionului conduce, de regulă, acţiunile din punctul de
comandă de bază; în anumite situaţii, când este necesar, acesta organizează şi
conduce din grupul de comandă.
37. - (1) Punctul de comandă de bază (P.C.Bz.) include toţi militarii,
echipamentele şi mijloacele angajate în comanda şi controlul batalionului. Din acesta
mai fac parte centrele de conducere a subsistemelor de artilerie terestră şi antiaeriană.
(2) În timpul luptei, tot personalul din cadrul P.C.Bz. este implicat în
coordonarea şi controlul sau în apărarea şi realizarea securităţii acestuia.
(3) Punctul de comandă de bază se compune din: centrul de conducere de
luptă; centrul de comunicaţii; raionul logistic (vezi anexa nr.1).
(4) Centrul de conducere de luptă este modulul de bază din cadrul P.C.Bz.
Acesta include personalul, mijloacele şi algoritmii/softul necesari, aferente
participării la pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare curente sau planificarea
celor viitoare. Personalul din acest element de comandă şi control şi mijloacele
(algoritmii, softul) necesare sunt grupate pe funcţiuni sau pe structuri temporare.
38. - (1) Cerinţele dispunerii punctului de comandă. Locul P.C. Bz. este propus
de şeful modulului S.3 împreună cu şeful modulului S.6 şi aprobat de comandantul de
batalion. De obicei punctul de comandă de bază se dispune între eşalonul I şi eşalonul
II.
(2) Comunicaţiile. P.C. Bz. trebuie să aibă legături de comunicaţii cu
subunităţile subordonate, cele de sprijin, cele cu care cooperează şi cu eşalonul
superior, în toate relaţiile cerute. Locul de dispunere diferă în funcţie de natura
acţiunii (de apărare sau ofensivă). P.C. Bz. este mult mai înaintat în timpul acţiunilor
ofensive decât în cele defensive. În cele defensive, P.C. Bz. este dispus cât mai în
spate posibil, astfel încât el să menţină comunicaţiile necesare, iar dacă este nevoie,
pentru a oferi siguranţă şi protecţie, staţiile radio sunt acţionate de la distanţă.
19
(3) Raionul de dispunere al P.C.Bz. trebuie să permită realizarea unor
comunicaţii sigure, inclusiv accesul la sistemele de comunicaţii civile.
(4) Centrul de comunicaţii al P.C.Bz., face parte integrantă din acesta şi asigură
legăturile în interiorul punctului de comandă, cu celelalte puncte de comandă ale
elementelor de dispozitiv, cu centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale
eşalonului superior, subordonaţilor şi eşaloanelor cu care se cooperează. Raioanele
pentru instalarea centrelor de comunicaţii trebuie să asigure:
a) interconectarea oportună şi cu forţe minime în cadrul reţelelor sistemelor
de comunicaţii din care fac parte;
b) aplicarea măsurilor de compatibilitate electromagnetică;
c) dispersarea mijloacelor de comunicaţii corespunzător cerinţelor tehnice;
d) realizarea măsurilor pentru protecţia comunicaţiilor;
e) căi de acces favorabile şi mascate către şi în interiorul acestuia;
f) conectarea în timp scurt şi cu uşurinţă a terminalelor la elementele
centrului;
g) amenajarea genistică cu un număr redus de forţe şi mijloace;
h) realizarea celorlalte cerinţe impuse la alegerea locului de instalare a
punctelor de comandă.
(5) Deplasarea centrului de comunicaţii se face pe baza planului mutării
centrului de comunicaţii şi a punctului de comandă. Aceasta se execută, de regulă,
într-un singur eşalon. Centrul de comunicaţii al punctului de comandă de bază se
poate muta şi succesiv, pe eşaloane, în funcţie de planificarea mutării punctului de
comandă respectiv. Pe timpul mutării centrului de comunicaţii se iau măsuri pentru
asigurarea continuităţii legăturilor cu eşalonul superior, subordonaţii şi forţele cu care
se cooperează/sprijină, precum şi pentru conducerea neîntreruptă a trupelor. Despre
începerea mutării se raportează eşalonului superior şi se informează eşaloanele
subordonate şi cele cu care se cooperează/sprijină.
(6) Mutarea centrului de comunicaţii al punctului de comandă de bază se
ordonă de către şeful de stat major al batalionului.
(7) Accesul. P.C.Bz. trebuie dispus central în zona de responsabilitate a
batalionului. El trebuie să fie aproape dar nu lângă o cale rapidă de apropiere. Către
P.C. Bz. nu trebuie să existe mai multe căi de pătrundere. Aceste căi trebuie să fie
acoperite, mascate şi să aibă legătură cu drumurile/itinerarele care asigură accesul
către majoritatea forţelor. Ţinând cont de natura ofensivă sau defensivă a acţiunii,
prezenţa fizică a P.C.Bz. nu trebuie să influenţeze manevra tactică a forţelor proprii.
Când este posibil, în apropiere trebuie să existe o zonă de aterizare a elicopterelor.
(8) Menţinerea integrităţii fizice este la fel de importantă. Când P.C.Bz. este
dispus în altă parte decât într-o zonă construită, cel mai bun loc pentru el este în
contrapantă cu acoperire şi mascare. Punctele cheie ale terenului precum cotele de pe
dealuri şi intersecţiile de drumuri/itinerarii trebuie evitate. Totuşi centrul de
conducere de luptă trebuie să fie accesibil pentru ocupare şi să fie convenabil pentru
grupul de lucru şi pentru dislocare.
(9) Mărimea. Zona aleasă trebuie să fie suficient de mare pentru a permite
dispunerea tuturor elementelor P.C.Bz, atunci când comandantul nu este în faţă, cu
grupul de comandă. Aceasta include şi militarii de legătură ai unităţilor primite ca
20
întărire/în sprijin. Zona aleasă trebuie să ofere spaţiu pentru centrul de conducere de
luptă, sprijinul de comunicaţii şi pentru hrănire, odihnă, latrine şi zone de instruire,
pentru dispunerea elementelor de siguranţă, parcarea autovehiculelor şi descărcarea
acestora.
(10) Mascarea. Dispunerea P.C.Bz. trebuie să–i permită îndeplinirea misiunii,
indiferent de condiţiile existente. Redislocarea P.C.Bz. depinde de posibilităţile
inamicului de a localiza şi stabili locul de dispunere al centrului de conducere de
luptă. Ea trebuie planificată astfel încât P.C.Bz. să nu se găsească în deplasare în
timpul fazelor critice ale luptei.
(11) Adăpostirea. Când se lucrează cu hărţi şi se elaborează ordine şi schiţe pe
material transparent sunt necesare locuri uscate şi luminoase. Un P.C. trebuie să fie
adăpostit pentru condiţii de vreme nefavorabilă şi trebuie să aibă lumină pentru lucrul
pe timp de noapte. Este preferabil să fie situat într-un interior. Alte condiţii presupun
următoarele:
a) dacă există clădiri la dispoziţie, comandantul trebuie să ia în considerare
folosirea acestora pentru P.C.; ele pot oferi spaţiul şi protecţia necesară elementelor
acestuia; vehiculele pot fi ascunse în magazii sau garaje, iar staţiile radio pot fi
acţionate de la distanţă;
b) dacă nu există clădiri la dispoziţie, centrul de conducere de luptă poate fi
organizat folosindu-se corturi;
c) dacă vremea este bună sau este necesară o dislocare rapidă, centrul de
conducere de luptă poate să funcţioneze în vehiculele la dispoziţie;
d) dacă acţiunile sunt executate în zonele unde lipsesc comunicaţiile, centrul
de conducere de luptă poate acţiona debarcat; indiferent de situaţie, centrul de
conducere de luptă trebuie organizat pentru a-şi îndeplini principalele funcţiuni de
control tactic şi de planificare.
(12) Securitatea. În baza ordinelor şefului de stat major al batalionului,
comandantul grupei poliţie militară asigură apărarea şi realizează securitatea P.C.Bz.
faţă de atacurile terestre şi aeriene. Cea mai bună modalitate de a realiza securitatea
P.C. este de a preveni descoperirea acestuia de către inamic. Securitatea se realizează
printr-o bună disciplină şi prin evitarea zgomotului, a luminii, traficului radio,
precum şi printr-un camuflaj bun, atât împotriva observării terestre cât şi a celei
aeriene.
39. - Punctul de comandă de rezervă (P.C.Rz.) este necesar în cazul în care
P.C.Bz. sunt scoase din funcţiune. Punctul de comandă de rezervă se dispune de
regulă după eşalonul II şi cuprinde toate elementele punctului de comandă de bază.
La punctul de comandă de rezervă activează efectiv, numit de către şeful de stat
major, din toate compartimentele statului major.
40. - (1) Gruparea de angajare este elementul principal al dispozitivului de
luptă, fiind destinată pentru îndeplinirea scopurilor luptei.
În cadrul grupării de angajare, forţele sunt împărţite şi dispuse potrivit modului
de întrebuinţare în luptă, astfel: forţele din eşalonul I; forţele din eşalonul II; forţele
de sprijin.
(3) Forţele din eşalonul I sunt constituite din subunităţi luptătoare, de regulă
majoritatea, întărite cu subunităţi de sprijin de luptă şi de sprijin logistic.
21
(4) Forţele din eşalonul II sunt constituite din subunităţi luptătoare, de regulă
1/3 din forţele la dispoziţie, dar fără întăriri sau cu întăriri mai puţine.
(5) Forţle de sptijin sunt constituite din subunităţi de sprijin şi se dispun de
obicei între eşalonul I şi eşalonul II.
41. - (1) Rezerva se constituie din subunităţi luptătoare, fără întăriri şi se
întrebuinţează pentru rezolvarea unor situaţii critice neprevăzute, care pot să apară pe
timpul desfăşurării luptei.
(2) În funcţie de forma de luptă, rezerva se dispune în raioane de staţionare sau
în puncte de sprijin/pe aliniamente de apărare.
(3) Raioanele pentru dispunerea rezervei şi depărtarea acestora faţă de LDA
(aliniamentul de atac) trebuie să asigure condiţii pentru realizarea protecţiei acestora,
precum şi manevra rapidă şi în siguranţă pe orice direcţie.
42. - (1) Sistemul logistic este constituit din structurile de conducere (comandă)
şi acţionale/de execuţie proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, precum şi din
relaţiile funcţionale dintre acestea.
(2) Logistica batalionului de infanterie se realizează diferenţiat, în funcţie de
organizarea, dotarea şi complexitatea misiunilor pe care le îndeplineşte.
(3) Batalionul de infanterie are un sistem logistic dezvoltat şi complex.
Armamentul şi tehnica trebuie alimentate şi reparate cât mai aproape de locul luptei,
ţinând cont de situaţia tactică. Proviziile trebuie livrate cât mai aproape posibil de
consumator. Sub îndrumarea şefului de stat major, şefii S.1 şi S.4 şi comandantul
companiei logistice coordonează sistemul logistic.
43. - (1) Amenajarea genistică este componenta de bază a protecţiei genistice
şi se realizează prin misiuni, lucrări şi măsuri specifice, atât în cadrul protecţiei
generale a forţelor, cât şi a sprijinului de geniu al operaţiilor desfăşurate de acestea.
(2) Amenajarea genistică se execută potrivit concepţiei luptei, în funcţie de
forţele, mijloacele şi timpul la dispoziţie, caracterul acţiunilor inamicului şi evoluţia
probabilă a acestora în timp şi spaţiu, de caracteristicile geoclimatice ale zonei de
acţiune, de nivelul şi oportunitatea realizării logisticii pe linia armei geniu, precum şi
de posibilităţile de angajare a forţelor specializate şi a resurselor din zona de acţiune.
(3) Amenajarea genistică trebuie să contribuie la realizarea unui caracter ferm
şi decisiv al acţiunilor forţelor, la tăria, stabilitatea şi protecţia dispozitivelor, la
mobilitatea acţiunilor proprii şi contra-mobilitatea acţiunilor inamicului, la realizarea
surprinderii şi evitarea surprinderii.
(4) Amenajarea genistică cuprinde totalitatea lucrărilor genistice de fortificaţie,
baraje, distrugeri, drumuri, poduri, treceri, de mascare, asigurare cu apă şi adaptare a
localităţilor şi a altor obiective importante din zona de acţiune a batalionului de
infanterie, executate într-o concepţie unitară pentru a interzice sau reduce efectele
acţiunilor inamicului şi a asigura condiţii favorabile acţiunilor forţelor proprii.
(5) În cadrul amenajării genistice, se pun în stare de operativitate lucrările
executate din timp de pace, potrivit planului de pregătire pentru apărare a teritoriului
naţional şi se adaptează nevoilor acţiunilor militare elemente de infrastructură
teritorială.
(6) În ofensivă, amenajarea genistică contribuie la concentrarea efortului,
realizarea unui ritm înalt al acţiunilor şi la ocolirea/depăşirea apărătorului.
22
(7) În apărare, amenajarea genistică contribuie la asigurarea stabilităţii,
fermităţii şi caracterului activ precum şi la realizarea unei apărări adânc eşalonate,
capabilă să reziste loviturilor date de inamic cu toate categoriile de forţe şi mijloace.
43. - (1) Sistemul de foc (lovire) se organizează potrivit concepţiei luptei şi
cuprinde acţiunile tuturor categoriilor de sisteme de armament şi mijloace de lovire,
executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi
distrugerii/neutralizării inamicului.
(2) Baza sistemului de lovire al batalionului de infanterie o constituie
loviturile aruncătoarelor, artileriei antiblindate şi focul armamentului de infanterie,
peste care se suprapun acţiunile tuturor celorlalte categorii de armament, executate de
eşalonul superior.
(3) Sistemul de lovire integrează şi efectele barajelor, obstacolelor şi
distrugerilor, precum şi ale acţiunilor de influenţare psihologică, de război
informaţional şi electronic.

PARAGRAFUL 2.2
Organizarea batalionului de infanterie
44. - Batalionul de infanterie este o structură tip unitate tactică interarme, care,
în funcţie de tehnica din dotare, transportoare amfibii blindate, maşini de luptă ale
infanteriei, poate îndeplini acţiuni militare de amploare diferită, de regulă, în cadrul
unei grupări de forţe, brigăzii de infanterie motorizată sau independent.
45. - Îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor specifice batalionul de infanterie este
condiţionată de funcţionalitatea structurilor organizatorice: comandamentul; forţele
luptătoare; forţele de sprijin de luptă; forţele de logistică.
46. - (1) Comandamentul constituie una din componentele de bază ale structurii
batalionul de infanterie şi este organizat pentru exercitarea actului de comandă şi
control. Prin acte normative specifice el este învestit cu atributul de conducere a
tuturor acţiunilor militare ce se pregătesc şi se desfăşoară de către forţele din
compunere şi a celor aflate temporar în subordinea acesteia.
(2) Comandamentul are, de regulă, are următoarea compunere: comandantul;
locţiitorul comandantului; statul major; preotul militar; consilierul juridic; secţia
contabilitate; ofiţerul cu relaţiile publice.
47. - (1) Comandantul reprezintă unitatea. El deţine autoritatea şi este
răspunzător de acţiunile acesteia pe timpul cât exercită comanda.
(2) Autoritatea implică privilegiul şi libertatea comandantului de a impune
deciziile proprii asupra subordonaţilor. Aceasta este oficială (formală), prevăzută în
actele normative specifice şi reprezintă dreptul acordat comandantului de a decide, de
a încredinţa misiuni şi de a folosi, la nevoie, constrângerea împotriva celor care nu-şi
îndeplinesc obligaţiile. A conduce înseamnă a comanda cu autoritate.
(3) Responsabilitatea este o obligaţie etică şi legală pe care şi-o asumă
comandantul pentru acţiunile, realizările sau insuccesele batalionului de infanterie.
(4) Comandantul nu poate câştiga lupta singur, el trebuie să:
a) apeleze la statul său major şi comandanţii subordonaţi pentru consiliere şi
ajutor în planificarea şi conducerea luptei;
b) înţeleagă limitele şi posibilităţile subordonaţilor;
23
c) antreneze pe subordonaţi pentru îndeplinirea concepţiei i, chiar în absenţa
sa;
d) instituie antrenarea încrucişată în cadrul statului major, în aşa fel încât
batalionul de infanterie să poată acţiona temporar chiar cu pierderi de luptă sau cu
statul major redus.
(5) Statul major îl ajută pe comandant prin asigurarea de informaţii, estimări,
recomandări pentru pregătirea planurilor şi a ordinelor emise în numele acestuia şi
supraveghează executarea lor. Comandantul stabileşte responsabilităţi specifice
pentru modulele (ofiţerii de arme şi specialităţi) din statul major, iar acestea (aceştia)
trebuie să fie receptive (receptivi) la prerogativele repartizate.
48. - (1) Ordinul comandantului trebuie să fie legal, în concordanţă cu sistemul
legislativ, cu prevederile regulamentelor militare şi ale altor acte normative specifice.
El este emis pe baza unui act normativ specific de nivel superior sau de acelaşi nivel,
fără a depăşi limitele competenţei instituite prin acesta sau să-i contravină.
(2) Ordinul nu trebuie să încalce regulile de angajare militară stipulate în
normele dreptului internaţional aplicabile conflictelor militare şi să nu afecteze relaţia
de echilibru între necesitatea militară şi dreptul umanitar.
49. - Comandantul trebuie să cunoască şi aprecieze just: situaţia inamicului şi
posibilităţile acestuia în timp şi în spaţiu; situaţia forţelor proprii din subordine,
puterea lor de luptă şi capabilităţile de suport logistic; posibilitatea desfăşurării
acţiunilor militare cu forţele şi mijloacele pe care le are la dispoziţie.
50. - Pe timpul pregătirii luptei, comandantul desfăşoară activităţi şi ia măsuri
pentru a crea condiţiile necesare ducerii luptei, în care scop execută: planificarea
luptei (iniţierea planificării; orientarea personalului implicat în planificare; elaborarea
concepţiei luptei; elaborarea planului (ordinului) de luptă; revederea planului de
luptă); organizarea luptei (elaborarea, cu ajutorul statului major, a ordinelor de
acţiune şi transmiterea acestora; realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea
prevederilor din plan); coordonarea şi controlul.
51. - Pe timpul executării luptei comandantul conduce acţiunile forţelor din
subordine, coordonează eforturile pentru îndeplinirea misiunilor primite şi stimulează
iniţiativa subordonaţilor, menţine permanent legătura cu eşalonul superior,
comandanţii subordonaţi, cu vecinii şi cu cei cu care cooperează, controlează
îndeplinirea misiunilor, stabileşte şi dă indicaţii suplimentare forţelor subordonate.
52. - Comandantul răspunde de înaintarea rapoartelor la eşalonul superior şi de
informarea cu datele strict necesare a comandanţilor forţelor cu care cooperează
(informaţiile importante despre inamic; schimbările bruşte ale situaţiei; măsurile
luate).
53. - (1) Locţiitorul comandantului reprezintă autoritatea învestită cu
participarea la actul de comandă al batalionului de infanterie din care face parte. El
trebuie să fie pregătit să-şi asume responsabilităţile comandantului în orice moment.
(2) Relaţiile locţiitorului cu şeful de stat major, cu statul major şi comandanţii
forţelor subordonate sunt stabilite de către comandantul batalionului de infanterie.
(3) Locţiitorul comandantului poate să dea ordin şefului de stat major în
limitele stabilite de către comandant şi îl poate consulta oricând pe acesta în
problemele specifice actului de comandă al batalionului.
24
(4) Locţiitorul comandantului nu are stat major. Când primeşte responsabilităţi
specifice de pregătire şi conducere a acţiunilor militare, i se asigură asistenţă din
partea statului major al batalionului.
54. - (1) Locţiitorul poate solicita comandantului numirea unor ofiţeri din
comandament sau din unităţile subordonate, pentru a-l consilia sau poate primi la
dispoziţie un grup temporar de lucru.
(2) Locţiitorul comandantului poate primi responsabilităţi specifice privind:
a) conducerea unei grupări de forţe constituite temporar;
b) coordonarea acţiunilor unor elemente de dispozitiv;
c) conducerea activităţilor de pregătire şi desfăşurare a unor misiuni speciale;
d) coordonarea activităţilor de cooperare cu forţe din alte structuri;
e) ordinea şi disciplina militară;
f) activitatea de relaţii publice.
55. – În luptă, locţiitorul comandantului îşi desfăşoară activitatea, de regulă în
punctul de comandă de rezervă (înaintat) al batalionului de infanterie. În anumite
situaţii, conform planului de acţiune, îşi poate desfăşura activitatea în cadrul altui
element al sistemului de comandă.
56. - (1) Statul major al batalionului de infanterie este structura de bază a
comandamentului, prin care comandantul realizează conducerea forţelor subordonate.
(2) Statul major îşi desfăşoară activitatea pe baza ordinelor eşalonului superior,
a deciziei şi precizărilor comandantului de batalion.
57. - Operativitatea reprezintă cerinţa principală a activităţii statului major şi
se realizează prin:
a) cunoaşterea permanentă a situaţiei, a ordinelor primite şi a măsurilor
stabilite de comandant;
b) înţelegerea clară a misiunii primite;
c) culegerea, centralizarea, analiza şi valorificarea oportună a datelor şi
informaţiilor despre inamic, trupele proprii, teren şi alţi factori;
d) transmiterea la timp a misiunilor şi urmărirea îndeplinirii acestora;
e) selectarea celor mai importante şi urgente sarcini asupra cărora trebuie să-şi
concentreze eforturile (stabilirea priorităţilor);
f) efectuarea în timp scurt a calculelor şi întocmirea documentelor de
conducere şi informare, iar atunci când timpul nu permite, a celor strict necesare
îndeplinirii misiunilor primite.
58. - (1) Activităţile statului major au ca scop consilierea comandantului.
Aceasta se realizează în mare parte prin contribuţia la pregătirea şi luarea oportună a
deciziei. Comandantul şi statul major au permanent în atenţie împrejurările favorabile
pentru corectarea procedurilor consumatoare de timp sau dificile.
(2) În cadrul comandamentului, statul major colectează, compară, analizează,
procesează şi distribuie informaţiile în flux continuu. Acesta prelucrează rapid şi
asigură furnizarea estimărilor esenţiale necesare comandantului şi altor structuri ale
batalionului de infanterie, răspunzând cerinţelor critice de informare.
59. – Estimările asigurate comandantului de statul său major au, de regulă,
următorul conţinut: elementele semnificative; evenimentele şi concluziile bazate pe

25
situaţiile curente sau anticipate; recomandările cu privire la modul de utilizare a
resurselor (capabilităţilor) la dispoziţie; nevoile de resurse suplimentare.
60. - Estimările pot fi prezentate sub formă de evaluări sau studii, scris sau oral
şi, de regulă, includ:
a) posibilităţile de lovire, precum şi procedurile de sporire a capabilităţilor
forţelor subordonate în zona de operaţii;
b) datele cu privire la mijloacele şi resursele necesare sprijinului acţiunilor;
c) propunerile referitoare la priorităţile pentru pregătirea, desfăşurarea şi
sprijinul operaţiilor în zona de responsabilitate;
d) propunerile privind dispozitivul de , priorităţi de angajare a obiectivelor pe
categorii, tehnici şi tacticii posibile pe timpul desfăşurării luptei;
e) organizarea pentru luptă şi repartizarea forţelor şi mijloacelor din
subordine;
f) priorităţile şi riscurile posibile;
g) relaţiile (de sprijin, de comandă şi de subordonare) între structurile
organice şi cele primite/repartizate;
h) planificarea misiunilor şi sarcinilor;
i) dispunerea şi manevra unităţilor/subunităţilor;
j) propunerile privind prioritatea repartizării resurselor şi sincronizarea
angajării în luptă a tuturor forţelor pentru a sprijini manevra.
61. - Statul major elaborează, pregăteşte pentru distribuire şi distribuie
planurile şi ordinele pentru adoptarea şi executarea deciziei comandantului,
coordonând toate activităţile necesare.
62. - Monitorizarea îndeplinirii deciziei cuprinde toate activităţile desfăşurate
de statul major pentru executarea instrucţiunilor, planurilor şi ordinelor de acţiune, de
către forţele subordonate, în zona de responsabilitate.
63. - (1) Statul major este condus de şeful de stat major fiind organizat pe
module funcţionale tip “S”, astfel: S.1- modulul personal; S.2- modulul cercetare;
S.3- modulul operaţii şi instrucţie; S.4- modulul logistic; S.5 - modulul C.I.M.I.C.;
S.6- modulul comunicaţii şi informatică ; modulul documente clasificate (D.C.).
(2) În unele cazuri, pe timpul pregătirii şi desfăşurării luptei, în raport de
particularităţile misiunilor primite şi de evoluţia situaţiei, statul major poate constitui
grupări funcţionale (grupe de lucru, centre de comandă completate cu alte elemente
funcţionale, etc.), conform celor stabilite de comandant.
64. - (1) Şeful de stat major este autoritatea învestită cu conducerea activităţii
statului major. El ia decizii care privesc întreaga unitate doar în absenţa
comandantului şi a locţiitorului acestuia.
(2) Şeful de stat major este principalul ajutor al comandantului pentru
direcţionarea, analiza situaţiei, coordonarea, controlul şi pregătirea statului major, cu
excepţia domeniilor pe care comandantul şi le rezervă. El îl eliberează pe comandant
de munca de rutină şi detalii şi transmite date pertinente, informaţii şi analize
amănunţite de la statul major la acesta şi invers.
65. - (1) Şeful de stat major trebuie să fie capabil să anticipeze evenimentele, să
înţeleagă în cele mai mici amănunte viziunea comandantului asupra acţiunilor
militare, precum şi cerinţele şi evoluţia situaţiei din cadrul spaţiului de luptă integrat.
26
Pentru aceasta, trebuie să se asigure permanent că personalul statului major îl
informează despre orice recomandare, propunere sau date pe care ei le-au oferit,
precum şi despre instrucţiunile primite direct de la comandantul batalionului.
(2) Şeful de stat major este coordonator al statului major al batalionului de
infanterie şi stabileşte procedurile de operare în cadrul acestuia. El se asigură că statul
major şi comandantul sunt informaţi în problemele care afectează comanda.
(3) Pe timpul luării deciziei, şeful de stat major coordonează şi sincronizează
planurile şi ia măsurile necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului. El
stabileşte legăturile de comunicaţii necesare, cu excepţia cazului când comandantul
decide altfel.
66. - (1) Şeful de stat major trebuie să cunoască situaţia şi să prevadă
schimbările probabile ale acesteia.
(2) El trebuie să cunoască:
a) preocupările şi intenţiile comandantului pentru folosirea forţelor şi pentru
desfăşurarea acţiunilor militare;
b) stadiul completării cu resurse a forţelor;
c) conţinutul ordinelor pe care le-a dat comandantul.
(3) Pe baza datelor cunoscute, şeful de stat major trebuie să fie în măsură să
propună comandantului, cursul optim al acţiunilor militare.
67. - Şeful de stat major răspunde de:
a) planificarea activităţii statului major;
b) cooperarea statului major cu celelalte module din comandament;
c) planificarea şi organizarea pazei punctului de comandă;
d) organizarea activităţii de control şi evaluare a structurilor subordonate,
planificarea şi organizarea procesului de management al angajării obiectivelor;
e) integrarea şi sincronizarea planurilor de acţiune;
f) managementul informaţional al statului major;
g) organizarea mascării şi prevenirea fratricidului pe timpul acţiunilor;
h) determinarea nevoilor de legături, stabilirea acestora pentru schimbul de
informaţii şi primirea echipelor de legătură;
i) supravegherea directă a activităţii din punctul de comandă, inclusiv
dispunerea, protecţia, siguranţa şi comunicaţiile;
j) disciplina, moralul, capacitatea operaţională şi de reacţie ale statului major;
k) conducerea pregătirii statului major;
l) organizarea activităţii statului major în conformitate cu misiunea primită şi
cu precizările comandantului;
m) organizarea cooperării pe verticală, cu structurile din organica
batalionului, şi pe orizontală, cu statele majore ale unităţilor vecine;
n) informarea comandantului despre schimbările de situaţie, a locţiitorului
(atunci când primeşte această misiune de la comandant), a şefilor de module şi
comandanţilor structurilor din subordinea batalionului despre noile misiuni, sarcini,
ordine;
o) precizarea datelor necesare/stabilirea priorităţilor organizării cercetării
spaţiului de luptă de către modulul S.2- cercetare;

27
p) cunoaşterea şi verificarea execuţiei ordinelor şi sarcinilor pe care
comandantul le transmite statului major şi comandanţilor subunităţilor subordonate.
68. - (1) Şeful de stat major este obligat să stabilească şi să asigure ofiţerilor
direcţionali şi de legătură:
a) modul de pregătire a acestora;
b) mijloacele de transport şi de comunicaţii necesare;
c) militarii pentru pază şi siguranţă pe timpul deplasării;
d) documentele ce trebuie date comandantului la care sunt trimişi;
e) documentele de conducere în secret;
f) parola de identificare pentru unitatea (subunitatea) respectivă.
(2) Şeful de stat major anunţă din timp statul major al eşalonului la care
urmează să meargă ofiţerii direcţionali sau de legătură despre ora plecării acestora,
itinerarul şi mijlocul de transport.
(3) Înainte de plecarea în misiune, şeful de stat major comunică ofiţerilor
direcţionali şi de legătură următoarele:
a) pentru cât timp şi cu ce misiune sunt trimişi;
b) când trebuie să sosească la destinaţie şi persoana la care se prezintă;
c) locul unde se găseşte comandamentul la care se deplasează, itinerarul de
marş şi situaţia din zona acestuia;
d) mijloacele de transport şi de transmisiuni la dispoziţie;
e) militarii destinaţi pentru pază şi siguranţă;
f) persoana la care se prezintă după întoarcerea din misiune pentru a raporta
de îndeplinirea acesteia şi a preda documentele pe care le-au adus;
g) cum se procedează în cazul unui atac al inamicului sau când
comandamentul (persoana) la care este trimis nu este la locul indicat.
69. – Modulul personal (S.1) se subordonează nemijlocit şefului de stat major
şi este structura care analizează, evaluează, elaborează estimări şi potrivit concepţiei
acţiunii asigură punerea în practică a ordinelor privind asigurarea şi întrebuinţarea
resurselor umane.
70. - Şeful modulului personal răspunde de activitatea întregului modul. El
pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice domeniului său de
responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă comandantului.
71. - Atribuţiile modulului personal sunt:
a) primeşte, centralizează, analizează şi prezintă şefului modulului,
informaţiile referitoare la situaţia resurselor umane în cadrul structurilor din
compunerea batalionului;
b) elaborează estimările privind asigurarea resurselor umane, care în principiu
se vor referi la: necesarul de completat total şi pe structurile organice şi/sau primite
ca întărire; repartiţia acestui personal pe corpuri de cadre şi pe specialităţi; locurile de
unde se asigură acest personal etc;
c) primeşte, analizează şi prezintă propuneri privind înlocuirea personalului,
completarea pierderilor şi determinarea nevoilor, în conformitate cu principiile şi
criteriile stabilite de modulele operaţii (S.3) şi logistică (S.4);
d) stabileşte posibilităţile de pregătire, pe specialităţi militare;

28
e) stabileşte locurile unde să se realizeze înlocuirea personalului
disponibilizat, completarea pierderilor şi modul de recalificare a personalului inapt
din motive medicale;
f) ţine evidenţa efectivelor, raportează pierderile în resurse umane, întocmeşte
rapoarte privind evaluarea, promovarea, calificarea şi recalificarea, modul de
repartizare pe funcţii şi structuri militare a personalului, modul de acordare a
recompenselor şi a înaintărilor în grad, precum şi a promovărilor pe funcţii;
g) planifică şi desfăşoară acţivităţi de asistenţă psihologică a efectivului
batalionului.
h) elaborează şi propun şefului de stat major, variante de întrebuinţare a
adăposturilor din zona de responsabilitate a comandamentului;
k) planifică concediile de odihnă şi refacere (recuperare) a personalului.
72. - (1) Modulul cercetare (S.2) se subordonează nemijlocit şefului de stat
major şi este structura specializată pentru rezolvarea problemelor privind informaţiile
militare.
(2) Şeful modulului cercetare conduce nemijlocit structura proprie şi
coordonează într-o idee unitară, acţiunile de culegere a datelor şi informaţiilor
necesare procesului de comandă şi control.
73. - Atribuţiile modulului cercetare sunt:
a) culege, prelucrează, valorifică şi difuzează datele şi informaţiile despre
inamic şi zona de responsabilitate;
b) participă la analiza măsurilor şi acţiunilor de dezinformare a inamicului;
c) planifică şi conduce activităţile şi acţiunile de cercetare;
d) coordonează activitatea informativă a întregului comandament;
e) elaborează cursurile probabile de acţiune ale inamicului şi le prezintă
comandantului pe timpul briefingului de luare a deciziei;
f) elaborează documente de conducere, informare şi evidenţă de bază şi
ajutătoare pe care le difuzează oportun;
g) elaborează şi actualizează lista cu ţintele de la inamic şi cu zonele/ţintele
de interes/centrul de greutate din dispozitivul propriu;
h) elaborează estimările specifice necesare fundamentării deciziei
comandantului;
i) participă la elaborarea principalelor documente de conducere şi informare
ale statului major;
j) asigură realizarea şi menţinerea cooperării, pregătirea acţiunilor de
cercetare şi protejare a elementelor de cercetare;
k) stabileşte personalul şi propune repartiţia mijloacelor de cercetare
corespunzătoare pentru acţiunile specifice;
l) asigură accesul la informaţii personalului autorizat;
m) întocmeşte planul de căutare a informaţiilor;
n) întocmeşte/actualizează studii privind situaţia locală a zonei de
responsabilitate a batalionului de infanterie;
o) studiază şi generalizează experienţa pozitivă pe linie de cercetare;
p) identifică acţiunile şi capacităţile de procurare a informaţiilor de către
inamic;
29
q) actualizează permanent datele privind situaţia şi posibilităţile forţelor şi
mijloacelor de cercetare subordonate, a celor primite ca întărire şi cu care
cooperează;
r) participă la elaborarea şi punerea în aplicare a măsurilor de menţinere
(ridicare) a puterii de luptă a subunităţilor de cercetare din compunerea batalionului;
s) interoghează prizonierii, transfugii şi civilii internaţi în lagăre;
t) verifică subunităţile de cercetare, în baza planului de control;
u) studiază/actualizează baza de date privind organizarea, înzestrarea şi
principiile de întrebuinţare în luptă a forţelor şi mijloacelor inamicului, documentele
şi noile tipuri de tehnică militară provenite de la acesta;
v) prezintă concluziile şi propunerile ce rezultă pentru forţele proprii.
74. - Modulul operaţii şi instrucţie (S.3) este structura principală a statului
major şi se subordonează nemijlocit şefului de stat major. Acesta îl consiliază pe
comandant în organizarea forţelor şi pregătirea lor pentru desfăşurarea acţiunilor
militare. El planifică, coordonează şi exercită controlul general al acţiunilor tuturor
forţelor din subordine, alege şi propune locul de dispunere a punctelor de comandă.
75. - Şeful modulului operaţii şi instrucţie conduce, coordonează şi răspunde de
activitatea întregului modul. Acesta pregăteşte estimări şi elaborează propuneri
specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă
comandantului.
76. - Modulul operaţii şi instrucţie, de regulă, constituie următoarele structuri:
a) conducere acţiuni militare curente;
b) conducere acţiuni militare viitoare;
c) conducere acţiuni militare neprevăzute, la nevoie.
77. - Atribuţiile modulului operaţii şi instrucţie sunt:
a) elaborează, în cooperare cu modulul personal (S.1) şi cu cel logistic (S.4),
propunerile pentru modificarea structurii/grupării organizatorice, a repartiţiei forţelor
şi mijloacelor, conform situaţiei concrete şi misiunii primite/stabilite;
b) selectează, în cooperare cu celelalte module, datele despre forţele proprii şi
elaborează pe această bază, estimările necesare luării deciziei, îndeosebi cele
referitoare la pregătirea acestora, dispozitivul de luptă, zonele de responsabilitate ale
unităţilor şi repartiţia misiunilor;
c) planifică şi desfăşoară activităţi specifice de pregătire şi desfăşurare a i,
îndeosebi elaborarea concepţiei şi a planului de operaţii;
d) coordonează şi controlează activităţile privind elaborarea concepţiei şi a
planului de operaţii la unităţile subordonate;
e) analizează documentele de conducere întocmite de unităţile subordonate şi
face propuneri referitoare la aprobarea acestora;
f) elaborează concepţia privind organizarea, deplasarea, instalarea şi
funcţionarea punctelor de comandă şi întocmeşte planul de pază al acestora;
g) planifică recunoaşterile, inclusiv a raioanelor în care urmează a fi regrupate
forţele şi mijloacele în vederea refacerii capacităţii operaţionale şi completării
acestora;
h) verifică aplicarea în comandament şi în unităţile subordonate, a
conţinutului documentelor privind conducerea în secret a forţelor;
30
i) elaborează estimări privind organizarea conducerii forţelor subordonate,
potrivit documentelor de conducere întocmite;
j) elaborează cursurile acţiunilor forţelor proprii;
k) elaborează documentele de conducere şi informare pentru comandament şi
unităţile subordonate;
l) consemnează, în scris, ordinele date verbal de comandant;
m) întocmeşte raportul de informare ce se transmite eşalonului superior şi
completează jurnalul acţiunilor militare;
n) întocmeşte şi transmite informări subordonaţilor, vecinilor şi celor cu care
cooperează;
o) gestionează documentele operative;
p) elaborează documentele necesare serviciului în punctul de comandă şi
organizează pregătirea personalului numit în acest serviciu;
q) planifică, coordonează şi controlează împreună cu celelalte module ale
statului major, pe baza deciziei comandantului şi a prevederilor actelor normative
specifice, instrucţia şi acţiunile de realizare a interoperabilităţii, a standardizării şi de
evaluare a structurilor din cadrul batalionului;
78. - Modulul logistic (S.4) este subordonat nemijlocit şefului de stat major şi
este structura statului major care răspunde de conducerea logisticii batalionului de
infanterie.
79. - Şeful modulului logistic (S.4) conduce, coordonează şi răspunde de
activitatea întregului modul. Pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice
domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin, le prezintă comandantului.
80. - Din compunerea modulului logistic, de regulă, se constituie următoarele
structuri:
a) conducere logistică;
b) planificare logistică;
c) asigurare tehnico - materială.
81. - Atribuţiile modulului logistic sunt:
a) analizează, împreună cu modulul cercetare (S.2) şi modulul operaţii (S.3),
acţiunile militare ce urmează a se desfăşura în zona de responsabilitate şi stabileşte
măsurile necesare realizării sprijinului logistic al acestora;
b) planifică şi organizează activităţile logistice;
c) elaborează documentele de conducere şi informare a unităţilor subordonate;
d) coordonează şi controlează activităţile necesare realizării sprijinului
logistic al forţelor pe timpul pregătirii şi executării i;
e) propune şefului de stat major, împreună cu modulul personal (S.1), cu
modulul operaţii şi instrucţie (S.3) şi modulul comunicaţii şi informatică (S.6),
locurile de dispunere a structurilor de logistică;
f) stabileşte şi asigură, la solicitarea modulului personal (S.1) şi a modulului
operaţii şi instrucţie (S.3), facilităţile necesare completării şi înlocuirii forţelor;
g) coordonează, împreună cu modulul personal (S.1) şi cu modulul operaţii şi
instrucţie (S.3), acţiunile pentru comenduirea şi îndrumarea circulaţiei;
h) informează modulul operaţii şi instrucţie (S.3), despre situaţia logistică a
batalionului, a subunităţilor şi formaţiunilor de logistică, despre realizarea sprijinului
31
logistic al batalionului şi al unităţilor din subordine; pregăteşte şi prezintă
comandantului estimările necesare conducerii logistice;
i) organizează, împreună cu modulule operaţii şi instrucţie (S.3), respectiv cu
modulul C.I.M.I.C. (S.5), cooperarea cu organele administraţiei publice din zonă, în
scopul realizării sprijinului logistic al acţiunii forţelor;
j) asigură statului major informaţiile referitoare la starea resurselor, precum şi
a nivelului stocurilor;
k) participă la elaborarea documentelor de conducere şi informare;
l) face estimări şi prezintă şefului de stat major, propuneri privind cartiruirea
şi cazarea forţelor;
m) planifică, organizează, coordonează şi verifică activităţile pentru
cartiruirea efectivelor;
n) organizează prevenirea incendiilor;
o) întocmeşte şi prezintă şefului structurii logistice posibilităţile de asigurare
şi modul de utilizare a apei pentru forţele cartiruite;
p) întocmeşte rapoarte de informare privind cartiruirea forţelor.
82. - Modulul C.I.M.I.C. (S.5) se ocupă cu activităţile de planificare şi
coordonare ce vizează realizarea interfeţei cu populaţia civilă şi organizaţiile
administraţiei locale, cu celelalte organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale
existente în zona/raionul în care se află batalionul de infanterie. Astfel, acesta
monitorizează impactul pe care acţiunile şi organizaţia militară le au asupra situaţiei
locale şi asigură stabilirea relaţiilor şi cooperarea dintre comandantul de batalion,
comandanţii de companii, celelalte forţe militare şi populaţia civilă, organele
administraţiei de stat şi alte organisme, în scopul realizării compatibilităţii necesare
îndeplinirii misiunilor.
83. - C.I.M.I.C. gestionează următoarele domenii: cooperarea civili - militari;
relaţiile civili - militari; planificarea acţiunilor viitoare civili - militari, cu impact în
domeniul civil.
84. - Atribuţiile modulului C.I.M.I.C. sunt:
a) stabileşte modalităţile, procedeele şi modul de cooperare civili - militari pe
timpul desfăşurării i;
b) asigură rezolvarea problemelor administrative, economice, sociale, juridice
şi de protecţie pentru persoanele strămutate, refugiate sau evacuate din zona/raionul
de desfăşurare a i;
c) asigură cooperarea cu organizaţiile administraţiei de stat şi instituţiile
publice pentru evacuarea operelor de artă/de patrimoniu, arhivelor şi a altor obiecte
din zona de operaţii;
d) realizează în cooperare cu ofiţerul de relaţii publice informarea corectă a
populaţiei civile asupra măsurilor şi acţiunilor specifice din zonă;
e) asigură, împreună cu S.2 şi S.3, coordonarea acţiunilor de contracarare a
activităţilor informative şi de război psihologic desfăşurate de inamic în rândul
populaţiei civile;
f) elaborează proiectul cu obligaţiile ce revin autorităţilor militare şi civile din
zona/raionul de desfăşurare a acţiunilor de luptă şi totodată propun şefului de stat
major nivelele de reprezentare în cadrul acestor relaţii;
32
g) stabileşte coordonatele atitudinii militarilor faţă de populaţia civilă din
zonă şi modalitatea de aplicare a prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi
legilor;
h) în cooperare cu modulele S.2 şi S.4, stabileşte materialele care urmează a fi
achiziţionate din zonă şi organizează cooperarea cu organizaţiile civile, persoanele
juridice şi fizice pentru procurarea acestora;
i) asigură legătura permanentă şi coordonează sprijinul militar în sprijinul
populaţiei, administraţiei locale şi protecţiei civile din zonă;
j) participă la culegerea de informaţii şi analiza orientărilor în opinia publică,
colaborând cu modulul de relaţii publice la elaborarea programelor pentru păstrarea
moralului, a colaborării şi sprijinului public pentru acţiunile militare.
85. - Modulul comunicaţii şi informatică (S.6) se subordonează nemijlocit
şefului de stat major. Acesta este structura care conduce realizarea şi exploatarea
sistemului de comunicaţii necesar conducerii acţiunilor militare, coordonării,
comunicării şi înştiinţării, precum şi cea care stabileşte modul de întrebuinţare a
mijloacelor de comunicaţii şi informatică la toate eşaloanele din subordine.
86. - (1) Şeful modulului comunicaţii şi informatică conduce, coordonează şi
răspunde de activitatea întregului modul. Conducerea şi responsabilitatea nemijlocită
pentru organizarea, realizarea, menţinerea şi reconfigurarea sistemelor, potrivit
cerinţelor şi dinamicii acţiunii militare, revine şefului comunicaţiilor şi informaticii.
El pregăteşte estimări specifice domeniului său de responsabilitate pe care, la ordin,
le prezintă şefului de stat major.
(2) Atribuţiile modulului comunicaţii şi informatică sunt:
a) organizează sistemul de comunicaţii;
b) repartizează forţele şi mijloacele de comunicaţii şi informatică pentru
realizarea sistemului de comunicaţii;
c) gestionează spectrul de frecvenţe repartizat şi îl aplică pe categorii de
utilizatori;
d) asigură managementul sistemelor de comunicaţii ale punctelor de
comandă;
e) organizează şi coordonează activităţile pe linia poştei militare;
f) analizează problemele de comunicaţii privind dispunerea punctelor de
comandă, a mijloacelor specifice, precum şi utilizarea activităţii de comunicaţii pe
linie de dezinformare;
g) asigură compatibilitatea electromagnetică;
h) monitorizează utilizarea frecvenţelor radio pentru a reduce interferenţele
şi perturbaţiile reciproce;
i) coordonează aplicarea măsurilor de protecţie a comunicaţiilor, inclusiv
repartiţia, distribuţia şi utilizarea echipamentelor specifice;
j) pregăteşte, întocmeşte şi prezintă estimări privind comunicaţiile;
k) întocmeşte documentele de conducere şi informare privind comunicaţiile;
l) colaborează cu modulul operaţii (S.3), pentru actualizarea şi acoperirea
oportună a nevoilor de legătură;
m) monitorizează şi coordonează toate aspectele privind comanda, controlul,
comunicaţiile, computerele şi informaţiile (C4I) în întreg sistemul de comandă;
33
n) planifică, organizează şi coordonează manevra forţelor şi mijloacelor de
comunicaţii pentru adaptarea sistemului la nevoile conducerii forţelor;
o) identifică mijloacele, centrele şi liniile de comunicaţii teritoriale, pentru
preluarea, restabilirea şi folosirea lor;
p) colaborează cu modulul logistic (S.4) pentru a asigura trupele cu tehnică şi
materiale de comunicaţii şi informatică, pentru organizarea reparaţiilor precum şi
pentru depozitarea şi evidenţa acestora;
q) elaborează concepţia de întrebuinţare a structurilor de comunicaţii şi
informatică subordonate şi planifică modul de angajare al acestora pentru îndeplinirea
misiunilor stabilite;
r) destină canale de comunicaţii pentru convorbirile personale ale militarilor
în scopul menţinerii stării psihomorale a efectivelor, în funcţie de durata şi specificul
misiunilor;
s) analizează, la sfârşitul zilei de luptă şi la schimbările situaţiei tactice,
situaţia legăturilor şi structurilor subordonate, stabilind măsurile necesare de
restructurare.
87. - (1) Asistenţa religioasă a batalionului de infanterie este asigurată de
preotul militar care se subordonează nemijlocit comandantului şi se conformează
regulilor şi îndatoririlor stipulate în legile ţării, în actele normative şi ordinele care
reglementează activitatea specifică în domeniul militar.
(2) În desfăşurarea activităţii sale preotul are statut de consilier al
comandantului în probleme religioase, duhovniceşti, morale şi etice.
88. - Îndatoririle preotului militar/deserventului spiritual religios sunt:
a) realizarea educaţiei moral-religioase, etice şi civice a personalului;
b) participarea la îmbunătăţirea stării morale şi disciplinare a militarilor;
c) asigurarea asistenţei religioase la nivelul punctului medical al batalionului;
d) participarea, prin activităţi specifice, la recuperarea psihică şi morală a
militarilor afectaţi sau cu o conduită deviantă, scop în care colaborează cu structurile
de specialitate de asistenţă medicală, de asistenţă psihologică sau juridică;
e) oficierea serviciilor religioase pentru militarii decedaţi şi impunerea
respectării tradiţiilor naţionale şi militare adecvate situaţiei.
89. - (1) Consilierul juridic al comandantului de batalion. Activitatea sa constă
în totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse pentru a se asigura respectarea, în
acţiunile militare, a cerinţelor legilor ţării, a prevederilor actelor normative specifice
şi ale dreptului internaţional aplicabile în conflictele armate precum şi respectarea
regulilor de angajare stabilite. Activitatea consilierului juridic în procesul luării
deciziei, nu limitează dreptul comandantului de a adopta pe propria răspundere,
soluţii care i se par oportune pentru îndeplinirea misiunilor primite.
(2) Asistenţa juridică contribuie la îndeplinirea misiunilor cu respectarea strictă
a normelor dreptului internaţional umanitar, îl sprijină pe comandant în aplicarea
corectă a conceptului de necesitate militară şi a principiului proporţionalităţii în
acţiunile batalionului.
(3) Asistenţa juridică contribuie la creşterea prestigiului batalionului şi a
moralului personalului prin prevenirea eventualelor crime, distrugeri şi suferinţe
inutile, prin asigurarea legalităţii tuturor acţiunilor întreprinse de către unitate.
34
90. - Atribuţiile consilierului juridic al batalionului pentru desfăşurarea legală
a activităţilor comandamentului batalionului sunt:
a) asigură comandantului informaţii oportune privind reglementările interne şi
internaţionale în domeniul care face obiectul deciziei acestuia;
b) furnizează informaţii utile, în plan juridic, pe linia instruirii personalului
combatant;
c) pregăteşte şi prezintă comandantului estimări cu privire la implicaţiile
juridice asupra acţiunilor militare;
d) consiliază, din punct de vedere juridic, comandantul, în procesul de luare a
deciziei;
e) acordă asistenţă juridică comandantului, pentru cunoaşterea şi aplicarea
normelor convenţiilor internaţionale de drept umanitar;
f) asigură informarea pe linia cunoaşterii şi aplicării riguroase a actelor
normative în întreaga activitate;
g) apără interesele patrimoniale ale batalionului;
h) reprezintă interesele batalionului în faţa instanţelor de judecată.
91. - Modulul contabilului şef se subordonează nemijlocit comandantului şi
este organul de specialitate al acestuia pe probleme economico-financiare.
92. - Atribuţiile modulului contabilului şef sunt:
a) asigură şi răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii economice şi
financiar - contabile în conformitate cu prevederile legale;
b) conduce contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune a bunurilor
aflate în administrarea proprie şi a structurilor repartizate în asigurare financiară,
conform prevederilor legale, în scopul reflectării, cantitativ şi valoric, a tuturor
mişcărilor de valori materiale şi băneşti, precum şi pentru furnizarea informaţiilor
necesare evaluării patrimoniului;
c) asigură efectuarea tuturor operaţiilor de plăţi şi încasări, întocmirea statelor
de plată a soldelor şi salariilor, analiza şi centralizarea situaţiilor privind salarizarea
personalului propriu şi din structurile aflate în finanţare sau repartizate în asigurare
financiară, pe categorii de drepturi şi structuri;
d) asigură elaborarea şi înaintarea la termenele legale, ordonatorului de
credite ierarhic superior, a bugetului şi a altor situaţii financiare pentru mobilizare sau
război;
e) asigură aplicarea normelor legislative în domeniu, precum şi a ordinelor,
instrucţiunilor şi dispoziţiilor pentru aplicarea legislaţiei în vigoare.
93. - (1) Ofiţerul de relaţii publice are în responsabilitate următoarele domenii:
informarea personalului militar şi civil din zona de conflict cu principalele
evenimente interne şi internaţionale ce privesc acţiunea militară; gestionarea
mediatică a crizelor şi a conflictelor de mică şi mare intensitate; gestionarea
imaginii batalionului; realizarea relaţiilor batalionului cu instituţiile statului de
drept.
(2) Atribuţiile ofiţerului de relaţii publice sunt:
a) analizează informaţiile cu privire la imaginea batalionului de infanterie în
mass -media locale şi centrale şi propune măsurile necesare pentru îmbunătăţirea
(menţinerea) acesteia;
35
b) informează pe şeful de stat major despre impactul acţiunilor militare
prognozate asupra mass - media;
c) evaluează necesităţile informaţionale ale personalului batalionului şi ale
mediului public în raport cu acţiunile militare desfăşurate;
d) evaluează eficacitatea activităţii de relaţii publice şi a planurilor întocmite
şi ia măsurile ce se impun;
e) informează mass - media, obiectiv şi oportun, despre acţiunile militare
desfăşurate (în curs de desfăşurare);
f) realizează legătura cu reprezentanţii mass - media pentru a confirma
acreditarea, încartiruirea, masa, transportul şi escorta celor autorizaţi;
g) pregăteşte/instruieşte personalul batalionului privind procedurile de
protejare împotriva scurgerii, prin mijloacele mass - media, a informaţiilor referitoare
la acţiunile militare planificate sau în curs de desfăşurare;
h) pregăteşte şi prezintă comandantului batalionului estimări privind impactul
acţiunilor militare în mass - media;
i) elaborează documentele de informare specifice modulului cu activitatea de
relaţii publice.
94. - (1) Forţele luptătoare ale batalionului de infanterie sunt compuse din
companiile de infanterie.
(2) Compania de infanterie este subunitatea de luptă de bază a batalionului
destinată să asigure desfăşurarea acţiunilor militare în sistem integrat; organizarea
este în funcţie de tipul de tehnică de luptă din înzestrare (T.A.B., M.L.I.); diferenţele
de organizare nu influenţează semnificativ caracterul misiunilor pe care compania de
infanterie le poate primi şi nici modul de ducere a operaţiilor de către aceasta.
95. - Forţele de sprijin de luptă ale batalionului de infanterie sunt compuse din:
bateria de aruncătoare; bateria antitanc şi compania de stat major.
96. - Bateria de aruncătoare constituie principalul mijloc de sprijin prin foc la
dispoziţia comandantului de batalion şi execută misiuni de foc stabilite de către
acesta; în unele situaţii poate fi ataşată companiei de infanterie.
Comandantul de baterie este consilierul comandantului de batalion pe
probleme de artilerie din cadrul unităţi şi coordonator al sprijinului prin foc.
97. - Bateria antitanc constituie principalul mijloc de luptă împotriva
blindatelor şi îndeosebi a tancurilor, fiind în măsură să execute şi alte misiuni
ordonate de către comandantul de batalion; în luptă poate fi ataşată sau alocată,
întrunit sau pe plutoane, companiilor de infanterie sau poate fi păstrată, în întregime
sau parţial, la dispoziţia comandantului de batalion.
98.-(1) Compania de stat major deserveşte comandamentul batalionului şi
desfăşoară activităţi de sprijin, de siguranţă şi protecţia forţelor, corespunzător
structurilor din compunere. Compania de stat major are în compunere: plutonul
cercetare; plutonul transmisiuni; plutonul geniu; grupa de poliţie militară, grupă
protecţie NBC.
(2) Comandantul companiei de stat major se subordonează comandantului de
batalion şi asigură sprijinul necesar realizării conducerii de către comandamentul
batalionului

36
99. - (1) Plutonul de cercetare este, elementul de bază al batalionului de
infanterie destinat obţinerii de date şi informaţii despre inamic şi spaţiul de luptă al
acestuia.
(2) Comandantul plutonului cercetare este subordonat comandantului de
companie stat major, iar pe linie de specialitate şefului S.2 din cadrul statului major al
marii unităţi. Acesta conduce acţiunile de procurare şi de raportare a datelor şi
informaţiilor specifice din zona de interes şi este obligat:
a) să culeagă şi să raporteze oportun datele şi informaţiile despre inamic,
conform misiunii primite;
b) să asigure informaţii despre teren şi condiţiile hidrometeorologice;
c) să cunoască situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din raionul
acţiunilor militare.
100. - (1) Plutonul de transmisiuni este principala structură de comunicaţii a
batalionului de infanterie, având ca misiune de bază realizarea, instalarea,
exploatarea, securizarea reţelelor şi direcţiilor de transmisiuni, strângerea şi mutarea
centrelor de comunicaţii ale punctelor de comandă pentru transmiterea datelor şi
informaţiilor prin mijloace fir, radio, radioreleu, serviciul de curieri şi instalaţii prin
satelit în vederea exercitării actului de comandă şi control.
(2) Comandantul plutonului de transmisiuni este subordonat comandantului de
companie stat major, iar pe linie de specialitate, şefului S.6 şi răspunde de instruirea
subordonaţilor şi de îndeplinirea de către aceştia a misiunilor ce le revin pe linia
realizării şi menţinerii legăturilor de comunicaţii. El asigură transpunerea în practică
a planului de realizare a sistemului de comunicaţii, menţinând pregătite permanent,
pentru intervenţie, forţele şi mijloacele de comunicaţii din subordine.
101. - (1) Plutonul de geniu este structura destinată să participe la realizarea
sprijinului de geniu, prin cele trei funcţii specifice: mobilitate; contramobilitate;
protecţie. Acestea se manifestă prin următoarele misiuni: cercetarea de geniu;
executarea barajelor genistice; verificarea la minare; deminarea terenului şi
obiectivelor; executarea culoarelor prin barajele genistice; executarea distrugerilor;
asigurarea viabilităţii căilor de deplasare; executarea fortificaţiilor de campanie;
exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos; amenajarea şi deservirea punctelor de
aprovizionare cu apă; asigurarea cu energie electrică şi iluminatul punctelor de
comandă.
(2) Comandantul plutonului de geniu este subordonat comandantului de
companie stat major, iar pe linia specialităţii şefului S.3 (ofiţerului de specialitate) şi
împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea şi coordonarea sprijinului de
geniu şi rezolvarea situaţiilor specifice create în zona de responsabilitate.
102. - Grupă protecţie NBC este structura destinată să participe la realizarea
sprijinului de NBC pe timpul acţiunilor militare. Comandantul grupei NBC este
subordonat comandantului de companie stat major, iar pe linia specialităţii şefului S.3
(ofiţerului de specialitate) şi împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea
şi coordonarea sprijinului de NBC şi rezolvarea situaţiilor specifice create în zona de
responsabilitate.
103- Grupa de poliţie militară execută următoarele misiuni:

37
a) menţinerea şi respectarea ordinii şi disciplinei militare, controlul şi
îndrumarea circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor în zona de responsabilitate a
batalionului;
b) asigurarea deplasării şi pazei punctelor de comandă;
c) urmărirea şi reţinerea dezertorilor, evadaţilor, infractorilor, prizonierilor de
război şi a persoanelor suspecte sau ostile din zona de responsabilitate;
d) asigurarea siguranţei, zonei din adâncimea dispozitivului forţelor proprii,
precum şi a deplasării forţelor luptătoare;
e) cercetarea pagubelor şi distrugerilor din adâncimea dispozitivului forţelor
proprii;
f) participarea la acţiuni pentru distrugerea/neutralizarea elementelor de
cercetare-diversiune şi a elementelor teroriste;
g) furnizarea de servicii de poliţie comandanţilor şi celorlalţi militari.
104. - (1) Forţele de logistică ale batalionului de infanterie sunt constituite din
compania logistică organică.
(2) Compania logistică este destinată să realizeze sprijinul logistic al acţiunilor
militare prin desfăşurarea de activităţi specifice de aprovizionare, transport,
mentenanţă, asigurare medicală, cartiruire şi a serviciilor de campanie. etc.
(3) Compania logistică este subordonată comandantului de batalion, iar pe linia
specialităţii şefului S.4 şi împreună cu acesta îl ajută pe comandant în conducerea şi
coordonarea sprijinului de logistic a acţiunilor batalionului.

PARAGRAFUL 2.3
Locul şi destinaţia batalionului de infanterie
105. - (1) Locul şi destinaţia batalionului de infanterie depind de gruparea de
forţe din care face parte, structura căreia i se subordonează sau în care poate acţiona
şi de misiunile pe care le primeşte.
106. - Pe timpul desfăşurării acţiunilor militare batalionul de infanterie se
poate găsi : eşalonul I al brigăzii; eşalonul II al brigăzii; rezerva grupării de forţe de
valoare divizie; pe poziţia înaintată; detaşament înaintat; desant aerian tactic; pe o
direcţia independentă..
107. - (1) Batalionul de infanterie din eşalonul I al brigăzii este destinat:
a) în ofensivă- să asigure ruperea apărării sau pătrunderea prin intervalele
existente în dispozitivul inamicului, dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea
şi distrugerea/neutralizarea inamicului pe adâncimea misiunii primite, respingerea
eventualelor contraatacuri ale inamicului, urmărirea inamicului care se retrage şi
consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite;
b) în apărare- să asigure producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi
slăbirea puterii de luptă a acestuia, oprirea ofensivei în faţa limitei dinainte a apărării
(LDA), limitarea pătrunderii inamicului prin menţinerea raioanelor/punctelor tari din
teren, a localităţilor şi obiectivelor din fâşia de apărare şi crearea condiţiilor pentru
executarea contraatacurilor.
(2) Batalionul de infanterie din eşalonul II al brigăzii este destinată:
a) în ofensivă- să asigure dezvoltarea şi intensificarea ofensivei pe direcţia
loviturii principale, în scopul desăvârşirii distrugerii/neutralizării inamicului,
38
înlocuirea unor forţe de pe direcţia principală de efort care şi-au pierdut puterea de
luptă, respingerea contraatacurilor şi urmărirea inamicului, participarea la încercuirea
şi distrugerea/neutralizarea unor forţe ale acestuia rămase înapoia sau la flancurile
forţei de pe direcţia principală de efort, distrugerea/neutralizarea în cooperare cu alte
forţe sau independent a trupelor aeropurtate ori a trupelor aeromobile ale inamicului
şi dezvoltarea ofensivei pe o nouă direcţie;
b) în apărare- să asigure pregătirea şi menţinerea cu fermitate a unor
poziţii/raioane şi localităţi integrate în structura apărării, distrugerea/neutralizarea
inamicului pătruns în fâşia de apărare prin executarea de contraatacuri,
distrugerea/neutralizarea trupelor aeropurtate, a trupelor aeromobile, de cercetare -
diversiune şi teroriste ale inamicului, apărarea flancurilor descoperite ale forţei de pe
direcţia principală de efort, înlocuirea unor unităţi din eşalonul I, care şi-au pierdut
puterea de luptă, închiderea unor breşe create de inamic şi hărţuirea acestuia.
(4) Batalionul de infanterie din rezervă este destinată îndeplinirii unor misiuni
neprevăzute care apar pe timpul luptei, cum ar fi:
a) în ofensivă- oprirea/respingerea unui contraatac dintr-o direcţie sau într-un
moment neaşteptat, căruia forţele destinate acestui scop nu-i pot face faţă; atacul unor
obiective vitale sau nou apărute şi pentru care forţele de pe direcţia principală de efort
nu sunt suficiente; distrugerea/neutralizarea trupelor aeropurtate şi aeromobile ale
inamicului, utilizate prin surprindere;
b) în apărare- oprirea/participarea la oprirea unor forţe ale inamicului
pătrunse în mod surprinzător, sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al
valorii forţelor pătrunse şi al vitezei de înaintare a acestora în dispozitivul de apărare;
distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin participarea la
contraatacul sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute;
distrugerea (neutralizarea) forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la flancuri
şi intervale sau lansate în mod neaşteptat în spatele dispozitivului forţelor proprii.
5) Batalionul de infanterie pe poziţia înaintată este destinat pentru a îndeplini
următoarele misiuni:
a) protejarea forţelor principale de contactul cu inamicul;
b) înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi obiectivul
forţelor principale;
c) neutralizarea elementelor de cercetare ale inamicului;
d) crearea situaţiilor pentru distrugerea/neutralizarea forţelor principale ale
inamicului.

6) Batalionul de infanterie detaşament înaintat este destinat pentru a îndeplini,


singur sau în cooperare cu forţele aeromobile, următoarele misiuni:
a) cucerirea din mişcare şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte importante
din adâncimea apărării inamicului;
b) cucerirea unor puncte obligatorii de trecere sau a unor treceri peste
cursurile de apă;
c) cucerirea din mişcare a unor localităţi;
d) interzicerea afluirii rezervelor din adâncime ale inamicului.

39
7) Batalionul de infanterie destinat ca forţă aeromobilă este destinat pentru a
îndeplini următoarele misiuni:
a) cucerirea şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte, importante până la
sosirea forţelor proprii;
b) interzicerea desfăşurării acţiunilor inamicului;
c) producerea de pierderi în personal şi tehnică militară;
d) distrugerea/neutralizarea unor ţinte importante ale inamicului.

8) Batalionul de infanterie pe o direcţia independentă poate îndeplini aceleaşi


misiuni ca şi batalionalele din eşalonul I..

PARAGRAFUL 2.4
Întrebuinţarea în luptă a batalionului de infanterie
108. – Batalionul de infanterie desfăşoară acţiunile de luptă cu respectarea
legilor luptei armate şi principiilor luptei armate, cerinţelor generale pentru succesul
luptei(iniţiativa; agilitatea; adâncimea; sincronizarea; multilateralitatea), principiilor
de drept internaţional umanitar.
109. – Acţiunile de luptă ale batalionul de infanterie trebuie să fie organizate
pe baza unui obiectiv şi a unei concepţii unitare, să se declanşeze prin surprindere şi
să se desfăşoare continuu, manevrier şi sincronizat, cu lovirea/angajarea simultană a
tuturor elementelor de dispozitiv ale inamicului, evitând pe cât posibil, loviturile
frontale, angajarea de durată şi în condiţii dezavantajoase cu grupări de forţe
puternice ale acestuia, cu folosirea la maximum a avantajelor oferite de mediu, a
loviturilor aviaţiei, artileriei şi rachetelor, a acţiunilor de luptă electronică,
informaţională şi psihologică, cu măsuri multiple de asigurare a acţiunilor, protecţie a
forţelor şi de sprijin logistic.
110. - Principiile de întrebuinţare a batalionul de infanterie în luptă sunt:
întrebuinţarea în toate tipurile de teren; întrebuinţarea prin surprindere; întrebuinţarea
în acţiuni cu caracter decisiv; întrebuinţarea în acţiuni manevriere, executate pe spaţii
mari; întrebuinţarea secvenţială; sprijinul eficient şi oportun.
111. - Întrebuinţarea în toate tipurile de teren este determinată de posibilităţile
batalionul de infanterie de a duce cu succes acţiuni în teren şes, cu lucrări de
hidroamelioraţii, mediu frământat, muntos, pe litoral şi în deltă.
112. - Întrebuinţarea prin surprindere impune dispunerea şi acţiunea grupată şi
rapidă a structurilor din subordine, în locuri şi momente neaşteptate de către inamic.
Prin realizarea surprinderii se obţine succes moral şi material asupra acestuia, precum
şi superioritate şi libertate de acţiune.
113. - Întrebuinţarea în acţiuni cu caracter decisiv constă în folosirea forţelor la
dispoziţie în momentele hotărâtoare. În ofensivă, batalionul de infanterie, se
foloseşte, atât în cadrul forţelor eşalonului unu cât şi în cadrul eşalonului doi, sau
celor în rezervă, pentru îndeplinirea celor mai importante misiuni.
114. - Întrebuinţarea în acţiuni manevriere, executate pe spaţii mari constă în
realizarea grupării de forţe şi mijloace în locul şi la momentul potrivit, în scopul
aplicării unor lovituri hotărâtoare inamicului, respingerii acţiunilor sau sustragerii de

40
sub loviturile acestuia. Acţiunea manevrieră trebuie să fie simplă, să se execute în
ascuns, rapid, prin surprindere şi să se încadreze în planul eşalonului superior.
115. - Întrebuinţarea secvenţială constă în folosirea batalionului de infanterie
doar în situaţiile în care puterea de luptă îi permite să ducă acţiuni în forţă, într-un
ritm rapid, pe adâncimi variabile şi cu pierderi minime. Puterea de luptă a structurilor
batalionului de infanterie este determinată de limitele tehnice ale maşinilor de luptă,
pierderile de personal, de limitele umane/scăderea capacităţii fizice şi psihice a
militarilor, consumurile de carburanţi, muniţie şi materiale.
116. - Sprijinul eficient şi oportun implică pregătirea şi ducerea acţiunilor într-
o concepţie unitară şi menţinerea unei cooperări neîntrerupte între forţele
participante.

CAPITOLUL II
Comanda şi controlul
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
117. – (1) Întrebuinţarea batalionului de infanterie, are loc, în exclusivitate, pe
baza ordinului eşalonului superior care poartă răspunderea privind legalitatea
hotărârilor luate şi a directivelor date în aceste sens.
(2) Comandantul batalionului răspunde alături de subordonaţii săi pentru
executarea ordinelor contrare legilor, obiceiurilor războiului şi convenţiilor
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(3) Procesele de comandă şi control formează sistemul de comandă şi control
(C2) pe care comandantul, statul său major şi subordonaţii îl utilizează pentru
planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul acţiunilor de luptă.
118. - Comanda este procesul prin care comandantul îşi impune voinţa şi
intenţiile sale subordonaţilor în scopul îndeplinirii misiunii.
119. - (1) Actul de comandă trebuie să fie ferm, dar suficient de flexibil pentru
a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi exploatarea oportună a ocaziilor
favorabile ivite pe câmpul de luptă.
(2) Comanda se exercită din locul unde se găseşte comandantul, fie la o unitate
înaintată, fie în deplasare sau la punctul de comandă.
120. - Comanda include autoritatea şi responsabilitatea comandantului
batalionului de infanterie asupra structurilor militare din subordine şi are trei
componente fundamentale: decizia, conducerea2 şi controlul.
121. - (1) Decizia comandantului batalionului de infanterie anticipează
activităţile ce vor fi declanşate şi rezultatele ce pot fi aşteptate prin punerea în
practică a acesteia şi reflectă caracterul ireversibil al luptei începute şi consecinţele
actului decizional.
(2) Luarea deciziei implică judecăţi tactice şi operative, în funcţie de situaţie,
obligându-l pe comandant să soluţioneze în mod continuu şi cu operativitate
următoarele probleme: dacă să decidă, când şi ce să decidă.

2
Cu referire, în special, la ansamblul acţiunilor comandantului pentru influenţarea, motivarea şi direcţionarea
subordonaţilor pentru îndeplinirea misiunii, corespondentul din limba engleză al termenului leadership
41
(3) Instrumentele de aplicare a deciziilor includ: comunicaţiile; calculatorul;
informaţiile.
122. - (1) Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra
oamenilor, individual şi ca grup, fiind focalizată preponderent asupra relaţiei
specifice care se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi.
(2) Conducerea presupune:
a) asumarea responsabilităţii deciziilor;
b) loialitate faţă de subordonaţi;
c) direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finalul dorit;
d) stabilirea unui climat de lucru în echipă, care să genereze succesul;
e) curaj fizic şi moral în faţa adversităţilor;
f) o viziune care focalizează, dar şi anticipează cursul acţiunilor de luptă
viitoare.
123. - Controlul este procesul prin care comandantul, ajutat de statul său major
organizează, conduce, coordonează şi verifică activităţile forţelor din subordine.
Pentru a realiza aceasta, comandantul şi statul său major utilizează procedeele
standardizate precum şi echipamentele şi sistemele de comunicaţii şi informatică
disponibile.
124. - (1) Controlul constituie acea componentă a comenzii prin care
comandantul realizează următoarele:
a) îşi exercită autoritatea cu care este investit asupra subunităţilor proprii şi a
celor primite temporar sub comandă/control;
b) influenţează evenimentele/cursul desfăşurării luptei pe cânpul de luptă
între anumite limite de timp;
c) monitorizează starea eficienţei organizaţionale;
d) identifică abaterile faţă de standardele stabilite şi le corectează.
(2) Controlul trebuie să asigure:
a) sincronizarea acţiunilor în toată zona de responsabilitate;
b) măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţilor aflate sub
control, fără a afecta semnificativ libertatea de acţiune a acestora;
c) menţinerea sau delegarea autorităţii;
d) exercitarea comenzii din orice punct critic din spaţiul de luptă;
e) posibilitatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşurarea i
curente.
(3) În limitele intenţiei comandantului, comandamentul trebuie să acţioneze
permanent pentru orientarea şi menţinerea sub control a acţiunilor subunităţilor de
care răspund, precum şi pentru alocarea corespunzătoare a resurselor, în vederea
obţinerii rezultatului final urmărit.
125. - (1) Din punct de vedere al relaţiilor de comandă, batalionul de infanterie
se poate găsi în una din situaţiile următoare:
a) comanda totală;
b) comanda operaţională;
c) comanda tactică.
(2) Din punct de vedere administrativ şi logistic, relaţiile de comandă pot fi:
a) sub comandă pentru administrare;
42
b) sub comandă pentru administrare parţială;
c) sub comandă pentru mentenanţa zilnică.
(3) Relaţiile de control pot fi :
a) controlul operaţional;
b) controlul tactic;
c) controlul administrativ.
(4) Relaţiile de sprijin se stabilesc atunci când o unitate (structură, element
etc.) trebuie să ajute, protejeze, completeze sau sprijine o grupare de forţe. Din punct
de vedere al relaţiilor de sprijin, o structură militară se poate găsi în una din situaţiile
următoare:
a) sprijin direct;
b) sprijin reciproc;
c) sprijin nemijlocit;
d) sprijin general.
(5) Subordonarea şi transferul forţelor are loc în cadrul procesului de
proiectare şi generare a forţelor sau pentru îndeplinirea unor misiuni. Din punctul de
vedere al relaţiilor faţă de eşalonul superior, forţele se pot găsi în una din următoarele
relaţii de subordonare:
a) subordonare organică;
b) subordonare permanentă/prin repartiţie ca întărire;
c) subordonare temporară/prin repartiţie pentru sprijin.

126. - (1) Comanda batalionului de infanterie se manifestă în domeniile


operaţional şi administrativ.
(2) Comanda operaţională reprezintă totalitatea activităţilor şi măsurilor care
vizează planificarea, organizarea şi conducerea operaţiilor în concordanţă cu normele
de drept interne şi internaţionale în vigoare, cu legile luptei armate, procedurile şi
standardele operaţionale stabilite şi se exercită în scopul conducerii forţelor necesare
pentru desfăşurarea operaţiilor în situaţii de criză sau război.
(3) Comanda administrativă reprezintă ansamblul activităţilor şi măsurilor
întreprinse pentru: implementarea politicilor privind resursele umane şi materiale;
instruirea întregului personal din batalion; organizarea ridicării graduale a capacităţii
de luptă a structurilor din subordine, precum şi trecerea acestora de la starea de pace
la starea de război, inclusiv prin mobilizare; planificarea şi conducerea operaţiilor, de
regulă, cu forţele şi mijloacele rămase la dispoziţie, precum şi a altor activităţi cu
implicaţii teritoriale, în zonele de dislocare şi de responsabilitate.

SECŢIUNEA a 2-a
Desfăşurarea luptei
127. - (1) Desfăşurarea luptei cuprinde ansamblul activităţilor şi măsurilor
executate de către batalionul de infanterie în vederea îndeplinirii misiunii.
(2) Desfăşurarea luptei presupune: pregătirea luptei; executarea luptei;
încheierea luptei; evaluarea luptei.
128. - (1) Pregătirea luptei cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor
executate de către batalionul de infanterie, în scopul creării condiţiilor necesare
43
executării acţiunilor de luptă, din momentul primirii/deducerii misiunii şi până la
declanşarea acesteia.
(2) Principalele activităţi executate pentru pregătirea luptei sunt: planificarea
luptei; organizarea luptei; coordonarea şi cooperarea; controlul.
(3) Procesul de pregătire a acţiunilor de luptă are rolul de a asigura pe
comandant că misiunea şi concepţia luptei au fost bine înţelese şi permit subunităţilor
să-şi îndeplinească sarcinile. Activităţile de pregătire, în principiu, includ:
a) instructaje cu comandanţii subordonaţi şi personalul-cheie;
b) repetiţii la toate nivelurile pe baza planurilor de acţiune întocmite;
c) repetiţii ale acţiunilor rezervei, în concordanţă cu priorităţile misiunii
d) controale executate la toate nivelurile.

SECŢIUNEA a 3-a
Planificarea acţiunilor de luptă
PARAGRAFUL 3.1
Generalităţi
129. - Planificarea acţiunilor de luptă, indiferent de tipul acestora, reprezintă un
proces coordonat al comandamentului pentru stabilirea modului optim de îndeplinire
a misiunii; aceasta poate fi :
a) “planificare deliberată”, care are la bază misiunile deduse de
comandament ca urmare a analizei situaţiei şi anticipării locului şi rolului pe care
unitatea îl va avea în acţiunea viitoare;
b) “planificare de executare”, care se execută pe baza ordinului eşalonului
superior.
130 . - Planificarea deliberată este specifică eşaloanelor strategice dar, poate fi
folosită şi de către comandamentele operaţionale şi tactice.
131. - Planificarea acţiunilor de luptă reprezintă un proces complex de analiză
şi evaluare a situaţiei inamicului, trupelor proprii, vecinilor, condiţiilor de teren,
anotimp şi stare a vremii, precum şi a misiunii primite de a determina, pe această
bază, modalităţile de realizare a scopurilor (obiectivelor). Complexitatea acestui
proces depinde de gradul de detaliere a misiunii stabilită de eşalonul superior şi de
limitele formulate de acesta prin ordin, precum şi de timpul la dispoziţie pentru
planificarea luptei.
132. - (1) Procesul de planificare are ca scop stabilirea celei mai bune metode
de îndeplinire a obiectivelor şi planificarea unei acţiuni militare viitoare şi are ca
rezultantă planul de acţiune şi ordinul de luptă, documente care sunt destinate să
genereze o acţiune de luptă prin care se urmăreşte îndeplinirea misiunii
(obiectivelor).
(2) Ordinele sunt mijloace prin care comandantul transmite subordonaţilor
situaţia de pe câmpul de luptă, intenţiile şi deciziile, viziunea sa în ceea ce priveşte
acţiuni militare viitoare.
(3) Acestea furnizează măsuri şi activităţi pentru ducerea luptei asigurând,
totodată, sincronizarea activităţilor statului major cu deciziile comandantului.
133. - (1) Planul şi ordinul de luptă trebuie să asigure: concentrarea
întrebuinţării forţelor proprii asupra centrului de greutate al forţei inamicului;
44
definirea clară a condiţiilor care asigură succesul în aplicarea puterii de luptă şi
realizarea unităţii efortului structurilor participante.
(2) Acestea trebuie să constituie baza pentru planurile subunităţilor
subordonate dar trebuie să asigure păstrarea libertăţii de decizie şi acţiune pentru
acestea.
134. - (1) În planificarea luptei se pot folosi metode diferite, în funcţie de
natura şi scopul misiunii, precum şi de timpul avut la dispoziţie, astfel: planificare
succesivă pe eşaloane ierarhice (corp de armată, divizie, brigadă, batalion) sau
planificare simultană, la două sau mai multe eşaloane.
(2) Detaliile pe care le furnizează comandantul prin intermediul ordinelor
depinde de experienţa şi competenţa subordonaţilor săi, de coeziunea şi experienţa în
pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă a subunităţilor din subordine, de
complexitatea misiunilor.
135. - (1) Pentru a fi clare şi simple, planurile/ordinele includ anexe atunci
când este necesar şi numai când acestea sunt legate de întreaga acţiune de luptă.
(2) Anexa la planul şi/sau ordinul de luptă reprezintă sprijinul adiţional şi
sincronizarea care este necesară a se realiza pe timpul ducerii acţiunilor de luptă
pentru îndeplinirea misiunilor.
136. - Toate planurile şi ordinele de acţiune trebuie să respecte următoarele
cerinţe : să cuprindă cinci paragrafe (situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic,
comanda şi comunicaţiile); să furnizeze organizarea pe misiuni (obiective) şi forma
de manevră; să cuprindă misiunea concretă bazată pe ordinul eşalonului superior
incluzând durata în timp şi/sau spaţiu şi data începerii acesteia; să transmită concepţia
desfăşurării acţiunilor de luptă.
137. - Planificarea acţiunilor de luptă la nivel batalion cuprinde următorii paşi:
iniţierea planificării; orientarea personalului implicat în planificare; elaborarea
concepţiei; elaborarea planului de acţiune şi revederea planului de acţiune.

PARAGRAFUL 3.2
Iniţierea planificării
138. - Iniţierea planificării este primul pas al procesului de planificare şi are
la bază ordinul de primit de la eşalonul superior sau misiunea dedusă de comandant.
In cazul planificării deliberate comandantul va informa eşalonul superior despre
procedura iniţiată, îi transmite principalele coordonate ale planului de acţiune, iar
după obţinerea aprobării acestuia trece la execuţia propriu-zisă a misiunii (în situaţii
excepţionale trecerea la îndeplinirea misiunii se face la ordinul comandantului).
139. - (1) Pentru declanşarea procesului de planificare a luptei, comandantul
execută analiza misiunii primite sau aprofundarea celei deduse şi stabileşte
problemele principale ale planificării.
(2) Analizându-şi misiunea, comandantul trebuie să înţeleagă intenţia şi
concepţia i eşalonului superior, să identifice locul şi rolul unităţi (unităţii), în cadrul i
eşalonului superior, misiunea şi scopul i; concluziile vor reprezenta modul de acţiune
recomandat statului major în vederea elaborării “Concepţiei “.

45
(3) La analiza misiunii, în afara comandantului, pot participa locţiitorul
comandantului, şeful de stat major şi 1-2 ofiţeri din compartimentele informaţii,
operaţii şi logistic precum şi alte persoane stabilite de comandant.
(4) Atunci când timpul pentru pregătirea luptei este scurt, la această activitate
(etapă) pot lua parte toţi şefii de compartimente; în acest caz, nemaifiind necesară
parcurgerea etapei următoare, orientarea personalului implicat în planificare, această
activitate va fi făcută de către şefii de compartimente cu personalul din subordine, cu
problemele specifice domeniului respectiv de activitate.
140. - Elaborarea elementelor de bază ale planificării reprezintă activitatea de
bază prin care comandantul identifică limitele luptei, stabileşte necesităţile de
informaţii şi datele privind coordonarea activităţii compartimentelor pentru
executarea planificării.
141. - Comandantul va identifica limitele luptei în sensul obligaţiilor şi
restricţiilor impuse (ce trebuie să execute în timp şi spaţiu şi respectiv ce nu are voie
să execute înainte, în timpul şi după terminarea i).
142. - (1) Stabilind datele privind coordonarea activităţilor, comandantul
trebuie să ţină cont (identifice când nu sunt precizate) de: centrul de greutate,
punctele decisive, direcţiile de efort (direcţia principală de efort sau direcţia loviturii
principale), punctele critice şi starea la sfârşitul luptei.
(2) Aceste date îi vor permite să identifice în fază iniţială: cine va (vor)
participa la acţiunea de luptă; ce trebuie să facă; unde va avea loc acţiunea, schema
de manevră, cine execută efortul principal, când şi de ce se execută.
(3) Pe baza unei analize sumare a inamicului şi a acţiunilor viitoare se vor
determina necesităţile de informaţii şi zona asupra căreia să se extindă cercetarea
precum şi priorităţile şi urgenţa acestora.

PARAGRAFUL 3.3
Orientarea personalului implicat în planificarea luptei
143. Orientarea personalului implicat în planificarea luptei este pasul doi al
procesului de planificare. Această activitatea este responsabilitatea comandantului şi,
în situaţii deosebite, pe baza indicaţiilor acestuia, se poate desfăşura de către locţiitor
sau şeful de stat major.
(2) Din ordinul de operaţii primit se prezintă: situaţia de ansamblu şi evaluarea
acesteia în raport cu ”unitatea“ proprie; intenţia şi elementele de bază ale concepţiei
eşalonului care a emis ordinul şi îndrumarea pentru planificare.
144.-(1) Precizarea problemelor principale ale planificării stabilite de
comandant sunt hotărâtoare pentru activitatea statului major în vederea pregătirii
luptei şi reprezintă viziunea comandantului asupra luptei.
(2) Documentul final al fazei de orientare a procesului de planificare a luptei îl
reprezintă ghidul comandantului pentru planificarea i.
(4) Această activitate permite personalului implicat în planificare să solicite
precizările necesare pentru declanşarea activităţilor următoare; lămuririle trebuie
făcute clar şi fără echivoc, concis şi să aibă caracter decis.
(5) Orientare a procesului de planificare a luptei la nivel batalion se execută
sub forma unui instructaj informaţional sau briefing de analiză a misiunii.
46
PARAGRAFUL 3.4
Elaborarea concepţiei luptei
145. - (1) Elaborarea concepţiei luptei reprezintă pasul trei şi decisiv al
procesului de planificare şi se materializează în urma deciziei comandantului.
(2) Elaborarea concepţiei luptei se desfăşoară pe baza îndrumării
comandantului pentru planificare şi cuprinde următoarele activităţi: analiza situaţiei;
elaborarea cursurilor de acţiune; analiza cursurilor de acţiune; compararea cursurilor
de acţiune; alegerea cursului optim de acţiune şi elaborarea concepţiei luptei.
146. - (1) Analiza situaţiei. Prima etapă a procesului de estimare o constituie
analiza situaţiei folosind factorii MIFT-TC pentru a determina influenţa acestora
asupra cursurilor acţiunii posibile. După finalizarea analizei şi centralizarea
estimărilor, statul major este în măsură să elaboreze variante posibile de cursuri ale
acţiunilor.
(2) Pentru analiza situaţiei, modulele comandamentului studiază datele şi
informaţiile despre factorii MIFT-TC.
147. - (1) Analiza terenului şi a stării vremii este efectuată de modulului S.2,
concluziile rezultate fiind centralizate la modulul operaţii. Analiza terenului se
execută pe baza studierii caracteristicilor acestuia care influenţează direct acţiunile
militare. Acestea sunt: obstacolele; direcţiile/căile de apropiere; punctele-cheie din
teren; posibilităţile de observare şi executare a focului; posibilităţile de mascare şi
adăpostire/acoperire. Concomitent cu acestea, modulul S.2 analizează şi condiţiile de
timp, anotimp şi stare a vremii.
(2) Având la dispoziţie concluziile/estimările rezultate în urma studierii
terenului şi a stării vremii, modulul operaţii trebuie să fie în măsură să determine
modul în care caracteristicile zonei de acţiune influenţează posibilităţile forţelor
proprii şi ale inamicului.
(3) Obstacolele reprezintă restricţiile naturale sau artificiale care canalizează,
întârzie, restricţionează sau deviază deplasarea în teren a forţelor şi mijloacelor
batalionului. Orice porţiune de teren este evaluată din punctul de vedere al tipului de
forţe care urmează să acţioneze în respectivele condiţii. Influenţa obstacolelor este
exprimată prin gradul de accesibilitate a terenului: inaccesibil; greu accesibil;
accesibil. Toate obstacolele care afectează posibilităţile de deplasare/manevră ale
forţelor, trebuie identificate şi analizate, inclusiv cele realizate de forţele proprii,
astfel:
a) teren inaccesibil – zona este impracticabilă pentru tancuri şi anumite tipuri
de autopropulsate, sau necesită un efort prea mare pentru asigurarea mobilităţii
acestora; foarte puţine zone sunt considerate inaccesibile pentru infanteria care
acţionează pe jos; în unele zone, reţeaua de drumuri asigură deplasarea forţelor
mecanizate, dar nu permite executarea manevrei acestora;
b) teren greu accesibil – existenţa pantelor abrupte şi a vegetaţiei dese pot
îngreuna executarea manevrei forţelor batalionului, care acţionează în acest tip de
teren, iar uneori este necesar sprijinul forţelor şi mijloacelor de asigurare a
mobilităţii; o zonă considerată greu accesibilă pentru forţele mecanizate, poate fi
considerată ca accesibilă pentru infanteria care acţionează pe jos;
47
c) teren accesibil – deplasările şi manevra sunt posibile pe majoritatea
direcţiilor, iar forţele care acţionează în zonă nu au nevoie de sprijinul elementelor de
asigurare a mobilităţii.
(4) Direcţiile/căile de apropiere reprezintă porţiunea de teren necesară pentru
deplasarea/înaintarea către un anumit obiectiv. O direcţie de apropiere favorabilă
oferă, de regulă, suficiente coridoare de mobilitate, acestea sunt zonele în interiorul
itinerarelor/drumurilor de apropiere care permit atât deplasarea cât şi executarea
manevrei. Ele permit forţelor proprii sau ale inamicului să înainteze sau să se retragă,
respectând normele tactice şi le asigură posibilitatea concentrării forţelor, realizării
surprinderii şi deplasării rapide. La analiza inamicului, modulul S.2 determină
direcţiile de apropiere cu un eşalon mai sus şi coridoarele de mobilitate cu două
eşaloane mai jos. La forţele proprii se stabilesc itinerarele/drumurile de apropiere cu
un eşalon mai jos şi coridoarele de mobilitate cu două eşaloane mai jos. În zona de
acţiune trebuie identificate direcţiile de apropiere atât pentru forţele mecanizate cât şi
pentru infanteria care acţionează pe jos. În ofensivă, se identifică
itinerarele/drumurile favorabile de înaintare spre obiectiv ale forţelor proprii şi
direcţiile posibile de contraatac ale inamicului. În apărare, este valabilă aceiaşi
regulă, aplicată în sens invers. De asemenea, trebuie identificate direcţiile pe care le
pot folosi elementele de cercetare ale inamicului. După identificarea direcţiilor de
apropiere, trebuie analizată influenţa obstacolelor asupra practicabilităţii acestora,
examinând următoarele aspecte:
a) ce obstacole naturale pot împiedica înaintarea;
b) cum pot fi consolidate obstacolele naturale existente şi cum va influenţa
aceasta practicabilitatea itinerarelor/drumurilor de apropiere;
c) în ce măsură, obstacolele paralele cu direcţiile de apropiere favorizează
protecţia flancurilor sau limitează deplasările de front.
(5) Punctele-cheie din teren reprezintă zonele a căror ocupare, menţinere sau
control conferă un avantaj pentru ambii combatanţi. Folosind harta şi informaţiile
disponibile, comandantul determină porţiunile de teren în care dispunând forţele şi
mijloacele, poate domina direcţiile de apropiere sau zona obiectivului. Pentru a
controla o porţiune–cheie din teren, nu este obligatorie dispunerea de forţe şi
mijloace, accesul inamicului spre aceste zone putând fi împiedicat, folosind focul
direct şi din poziţii de tragere acoperită. Determinarea punctelor-cheie din teren, oferă
comandantului indicaţii utile pentru organizarea sistemului de foc şi realizarea
dispozitivului de operaţii. Punctele-cheie din teren vor fi luate în considerare pe
timpul elaborării cursurilor acţiunii.
(6) Posibilităţile de observare şi executare a focului. Posibilităţile de observare
sunt determinate de modul în care terenul influenţează cercetarea, recunoaşterea,
descoperirea şi identificarea ţintelor. Posibilităţile de executare a focului sunt
determinate de modul în care terenul influenţează tragerile executate cu armamentul
din dotare. Pe baza concluziilor rezultate în urma analizei acestor influenţe,
comandantul şi S.3 stabilesc elementele de bază ale sistemului de foc.
(7) Posibilităţile de mascare şi adăpostire/acoperire. Adăpostirea asigură
protecţia împotriva focului executat de inamic, iar mascarea, protecţia împotriva
observării acestuia. Analiza posibilităţilor de adăpostire şi mascare nu poate fi
48
separată de cea a posibilităţilor de observare şi executare a focului. Mijloacele de foc
şi tehnica de luptă trebuie să fie adăpostite şi mascate pentru a putea fi folosite
eficient şi a le proteja împotriva loviturilor inamicului. La identificarea proprietăţilor
naturale de mascare ale terenului, trebuie luat în considerare şi impactul pe care
aparatura de vedere pe timp de noapte şi pe bază de imagini termale îl are asupra
posibilităţilor de observare, atât ale inamicului, cât şi ale forţelor proprii.
(8) Starea vremii se analizează folosind elementele esenţiale pentru acţiunile
militare: temperatura şi umiditatea; precipitaţiile; vântul; norii; vizibilitatea (care
include timpul de lumină). Pentru a stabili influenţa lor asupra acţiunilor, efectele
stării vremii vor fi corelate cu terenul. Vremea afectează multe categorii de tehnică şi
echipament (inclusiv aparatura electronică şi optică), terenul (practicabilitatea) şi
vizibilitatea, dar cel mai mare impact îl are asupra militarilor. În condiţii de vreme
rea, de căldură sau frig excesive, procesul de comandă şi control este îngreunat,
vremea aspră şi vizibilitatea redusă reduc eficienţa acestuia şi a acţiunilor
subordonaţilor, iar existenţa şi direcţia de bătaie a vântului condiţionează modul de
folosire a mijloacelor fumigene.
148. - (1) Analiza inamicului. Scopul analizei inamicului este de a stabili cele
mai probabile cursuri ale acţiunilor acestuia. Informaţiile pentru identificarea
acţiunilor provin din mai multe surse, incluzând doctrina inamicului şi activităţile
curente desfăşurate de acesta. Informaţiile necesare pentru analiza inamicului includ
următoarele:
a) compunerea - aceasta poate fi prezentată sub forma unui tabel/schemă
întocmit de modulul S.2, care include date referitoare la tipul, denumirea, organizarea
şi dotarea de principiu a forţelor inamicului dispuse în zona de acţiune a batalionului;
b) dispozitivul de luptă- constă în identificarea modului de dispunere a
forţelor inamicului în spaţiul de luptă; acesta poate fi prezentat grafic pe hartă, sub
formă de schemă, sinteză informativă sau alt format ales de şeful modulului S.2;
stabilirea dispozitivului de luptă al inamicului se bazează şi pe concluziile rezultate în
urma analizei terenului;
c) tăria (gradul de completare) - aceste informaţii se referă la valoarea reală
a forţelor şi mijloacelor inamicului care acţionează în zona de acţiune;
d) acţiuni semnificative - sunt informaţii referitoare la activităţile cele mai
recente desfăşurate de inamic şi care oferă indicii despre intenţiile probabile ale
acestuia;
e) particularităţi şi slăbiciuni - reprezintă anumite caracteristici ale forţelor
sau mijloacelor de luptă ale inamicului care examinate şi exploatate cu grijă de
planificatori, pot furniza un avantaj forţelor proprii; o atenţie deosebită se va acorda
stabilirii centrului de greutate şi determinării vulnerabilităţilor majore a căror
exploatare poate conduce către acesta;
f) posibilităţile inamicului - sunt acţiunile pe care inamicul le poate
desfăşura în timp şi spaţiu şi care pot influenţa semnificativ îndeplinirea misiunii de
către forţele proprii; modulul S.2 le identifică şi le prezintă în cadrul estimării;
g) date de fond despre zona viitoarelor lupte şi despre grupurile ţintă
posibile, necesare pentru planificarea acţiunilor psihologice (ideologie; mediu

49
înconjurător; mediu cultural; etnicitate; mijloace de comunicare în masă şi rolul lor;
rolul armatei; religie; istorie; influenţe străine etc.).
(2) Cursul acţiunilor probabile ale inamicului este estimat de modulului S.2,
pe baza informaţiilor obţinute anterior. Analiza acestora se va axa pe determinarea
punctelor tari şi a celor vulnerabile ale inamicului. În timpul procesului de estimare,
modulul S.3 sau comandantul pot accepta, revizui sau ignora cursul acţiunilor
inamicului cunoscute, sau pot crea altele. Această interacţiune este esenţială în
elaborarea unor cursuri ale acţiunilor forţelor proprii cât mai realiste. Rezultatul va
consta într-un enunţ clar şi concis al celui mai probabil curs al acţiunilor inamicului,
ale cărui informaţii vor permite şefului modulului S.3 şi comandantului să desfăşoare
jocul de război şi să stabilească cursul optim al acţiunilor batalionului.
149. - Analiza forţelor proprii. Modulul S.3 centralizează de la toate celelalte
module ale statului major informaţii privind ”situaţia de stare” care să-l ajute în
stabilirea capacităţii combative a forţelor proprii, în concordanţă cu forma de luptă ce
urmează a se desfăşura. Multe din aceste informaţii trebuie să fie identificate de statul
major şi comandant în timpul informării care precede analiza misiunii, astfel:
a) compunerea- este prezentată ca o sumă de date despre forţele disponibile
pentru îndeplinirea misiunii; cunoaşterea subunităţilor din subordine, respectiv,
organizarea curentă pentru luptă a batalionului, a ofiţerilor din statul major şi
comandanţilor de subunităţi, precum şi documentele de conducere elaborate anterior,
îl pot ajuta pe şeful modulului S.3 să stabilească viitoarea compunere pentru luptă a
batalionului; de asemenea, trebuie stabilite relaţiile de comandă şi sprijin;
b) dispunerea curentă a forţelor proprii- este stabilită de modulul S.3, cu
ajutorul comandantului, comandanţilor subordonaţi, al altor ofiţeri din statul major, a
hărţilor, situaţiei, schemelor sau al altor documente elaborate anterior; informaţiile
referitoare la dispunerea curentă includ datele referitoare la dispunerea subunităţilor
luptătoare, de sprijin de luptă şi de logistică;
c) nivelul capacităţii combative- concluziile analizei capacităţii combative a
forţelor proprii se concentrează pe evidenţierea posibilităţilor reale şi a
vulnerabilităţilor, pentru a-l ajuta pe comandant să selecteze cursul optim de acţiune;
analiza capacităţii combative are în vedere misiunea primită şi intenţia comandantului
eşalonului superior, dispunerea curentă şi ulterioară a vecinilor şi a rezervei
eşalonului superior, elementele puterii de luptă şi moralul personalului, gradul de
suport logistic al forţelor din compunere, primite ca întărire/în sprijin; puterea de
luptă a unei subunităţi este dată de calitatea personalului şi a mijloacelor de luptă şi
nu neapărat de mărimea acesteia; puterea batalionului se bazează pe numărul, tipul şi
capacitatea combativă a subunităţilor din organică;
d) activităţile semnificative - datele privind formele de manevră, măsurile de
asigurare şi protecţie a forţelor şi alte elemente care vor fi luate în calcul pe timpul
planificării;
e) particularităţi şi slăbiciuni - trebuie identificate, fiind luate în considerare
pe timpul elaborării cursurilor acţiunii, se va aplica în mod adecvat conceptul centrul
de greutate – vulnerabilităţi majore.
150. - Concluziile rezultate în urma analizei situaţiei constituie baza estimărilor
modulelor şi ofiţerilor de specialitate şi se prezintă şefului de stat major. Estimările
50
modulelor statului major sunt centralizate de către modulul operaţii şi stau la baza
elaborării cursurilor acţiunilor.

Factori Estimări
Care sunt scopurile misiunii batalionului, conform intenţiilor
comandantului eşalonului superior?
Misiunea
Care sunt sarcinile a căror îndeplinire asigură îndeplinirea
scopului stabilit?
Care este cursul acţiunilor ţinând cont de teren şi de obiectivul
probabil?
Inamicul
Unde va avea loc primul contact şi care va fi dispozitivul adoptat
de acesta?
Terenul Cum influenţează terenul şi starea vremii acţiunile forţelor
(starea proprii?
vremii) Unde trebuie concentrat efortul pentru a atingerea scopul stabilit?
Cum se va concentra puterea de luptă în punctele vulnerabile ale
Forţele inamicului?
proprii Cum se poate obţine o capacitate combativă ridicată în condiţiile
date?
- Care sunt aspectele critice din punct de vedere al timpului (ce
Timpul trebuie să se întâmple şi când trebuie să se întâmple pentru
atingerea scopului stabilit)?
- Ce se va întâmpla cu civilii din zona de luptă ? Care este
Civilii atitudinea şi ce acţiuni pot desfăşura? Cum pot influenţa acestea
desfăşurarea acţiunilor militare din zona de luptă?

Tabelul nr. 4- Estimările de bază în analiza factorilor MIFT-TC

151. - (1) Elaborarea cursurilor acţiunilor. Cursul acţiunilor reprezintă un plan


posibil de îndeplinire a misiunii batalionului. El trebuie să fie clar şi concis, să arate
cum va îndeplini misiunea şi să conţină suficiente detalii pentru a putea fi simulat pe
timpul jocului de război. Este indicată elaborarea a 2 sau 3 cursuri ale acţiunilor,
pentru a fi luate în considerare la luarea deciziei. Elaborarea mai multor cursuri ale
acţiunilor ajută la realizarea mai multor variante de plan şi creşte flexibilitatea
comenzii în timpul execuţiei. Fiecare curs al acţiunilor trebuie să fie:
a) viabil - să asigure îndeplinirea misiunii şi să sprijine intenţia
comandantului;
b) acceptabil - să evite crearea unor dificultăţi inutile în desfăşurarea
acţiunilor batalionului;
c) distinct - misiunile şi sarcinile stabilite pentru subordonaţi să difere de cele
stabilite în cadrul altui curs al acţiunilor.
(2) Metodele de elaborare a unui curs al acţiunilor pot diferi de la un stat major
la altul, în funcţie de experienţa planificatorilor, nivelul de coeziune al personalului şi
de precizările comandantului. De regulă, activitatea de elaborare a unui curs al
acţiunii cuprinde următorii paşi:
51
a) Stabilirea centrului de greutate al forţei inamicului şi a punctelor decisive
- în final, comandantul va identifica vulnerabilităţile majore ale inamicului asupra
cărora batalionul îşi va concentra efortul principal;
b) stabilirea eforturilor de sprijin (secundare) - comandantul stabileşte natura
şi valoarea efortului (eforturilor) de sprijin, răspunzând la întrebarea “Ce altceva
trebuie făcut pentru ca efortul principal să aibă succes?”
c) stabilirea scopurilor - comandantul va stabili scopuri ce trebuiesc atinse de
efortul principal şi cel de sprijin; scopul efortului principal va fi direct legat de scopul
acţiunilor batalionului, stabilit de eşalonul superior;
d) stabilirea şi repartizarea sarcinilor - comandantul va repartiza
subunităţilor sarcinile identificate, în concordanţă cu scopurile stabilite;
e) identificarea forţelor necesare îndeplinirii misiunii - comandantul va lua în
considerare subunităţile organice şi cele primite ca întărire/în sprijin; efortul principal
este întărit, de regulă, prin alocarea de forţe şi mijloace suplimentare şi ca atare,
conform principiului economiei forţelor, direcţia secundară de efort va dispune de
forţe şi mijloace limitate;
f) stabilirea măsurilor de control - măsurile de control sunt stabilite pentru a
clarifica responsabilităţile şi a concentra acţiunile subordonaţilor în sprijinul efortului
principal; comandantul trebuie să asigure subordonaţilor libertatea de acţiune, în
limitele impuse de situaţia concretă;
g) întocmirea enunţului şi a schemei cursului acţiunii - reprezentările grafice
ale cursurilor acţiunilor sporesc claritatea acestora; pe schemă va fi reprezentat modul
de executare a manevrei; măsurile grafice de control trebuie să fie reprezentate cu
acurateţe, iar dacă schema va fi inclusă în ordinul de luptă, simbolurile grafice
atipice, folosite pentru clarificarea unor particularităţi, vor fi explicate într-o legendă;
h) prezentarea cursurilor de acţiune - expunerea unui curs al acţiunii trebuie
să răspundă la următoarele întrebări: Ce? (Ce sarcini sunt de îndeplinit?); Când?
(Când va trebui începută sau terminată acţiunea? Constituie limitări ale timpului?);
Unde? (Unde se află zonele pentru apărare sau ofensivă stabilite prin ordin?); Cum?
(Cum se realizează manevra şi care sunt scopurile elementelor acesteia? Care este
efortul principal?); De ce? (Care este scopul stabilit şi care vor fi rezultatele
acţiunii?).
152. - (1) Analiza cursurilor acţiunilor. A treia etapă a estimării situaţiei este
analizarea cursurilor acţiunilor. Jocul de război (o luptă mintală, imaginară)
constituie cel mai bun test pentru un curs al acţiunii . Acesta se bazează cu precădere
pe raţionamentele tactic, pe experienţa comandantului şi a şefului modulului S.3,
fiind un proces care se derulează pas cu pas.
(2) Scopul jocului de război. Comandantul şi şeful modulului S.3 vor analiza
fiecare curs al acţiunii forţelor proprii pentru a-i determina avantajele şi
dezavantajele, pentru a-l îmbunătăţii şi pentru a identifica alte sarcini care să-l facă
mai viabil. În timpul jocurilor de război, statul major va identifica factorii
complementari ai luptei (sprijinul prin foc, obstacolele, folosirea elicopterelor) şi cum
pot fi folosiţi în modul cel mai eficient.
(3) Acţiune, reacţie, contraacţiune. Comandantul şi şeful modulului S.3,
împreună cu statul major, vor desfăşura jocurile de război în conformitate cu modul
52
în care se aşteaptă să se desfăşoare acţiunile planificate, confruntând cursul acţiunilor
forţelor proprii cu cele probabile ale inamicului. Comandantul va analiza pe etape ale
luptei cursurile acţiunilor, în succesiunea lor logică sau pe evenimente importante,
pentru a stabili cea mai bună reacţie şi apoi a determina cea mai indicată
contraacţiune. Acest proces de stabilire a tipului de acţiune, a felului reacţiei, şi
contraacţiunii va continua până la finalizarea misiunii, sau până când cursul acţiunii
se dovedeşte a fi necorespunzător. Cel mai probabil curs al acţiunii inamicului va
trebui luat permanent în considerare şi subliniat în timpul jocurilor de război.
(4) Momentele critice (importante) şi punctele decisive. Comandantul şi şeful
modulului S.3 trebui să urmărească cu atenţie jocul de război, pentru a identifica
evenimentele importante care pot constitui puncte decisive ale acţiunilor. Un mod
simplu de a identifica şi analiza momentele critice, îl constituie transpunerea fiecărei
sarcini esenţiale într-un eveniment critic. Cucerirea unui aliniament sau obiectiv,
depăşirea unui obstacol sau introducerea în luptă a rezervelor, sunt exemple de
evenimente critice în acţiunile de luptă ofensive. Acţiunile de luptă în cadrul
siguranţei de luptă, distrugerea/neutralizarea primului eşalon al inamicului sau a
rezervelor acestuia sunt exemple de momente şi evenimente critice în lupta de
apărare. Alte evenimente critice pot fi stabilite pe timpul desfăşurării jocurilor de
război.
(5) Factorii semnificativi şi criteriile de evaluare. După stabilirea momentelor
critice, modulul S.3 trebuie să stabilească şi să selecteze criteriile care vor fi folosite
pentru analizarea cursurilor acţiunilor. Criteriile de evaluare diferite de la o misiune
la alta includ tot ceea ce comandantul consideră că este necesar şi pot fi: principiile
de ducere a acţiunilor de luptă; principiile şi normele tactice; intenţia comandantului;
nivelul de risc. Pentru ca jocurile de război să fie uşor de condus numărul factorilor
semnificativi (criteriilor de evaluare) trebuie să fie cât mai mic. De regulă, se folosesc
3-7 factori semnificativi. Pentru a fi comparate mai multe cursuri ale acţiunilor în
timpul desfăşurării jocurilor de război vor fi folosite aceleaşi criterii. Atunci când în
stabilirea criteriilor de evaluare sunt luaţi în considerare factorii MIFT-TC, pentru
fiecare în parte se vor avea în vedere anumite aspecte şi cerinţe.
(6) Misiunea:
a) va duce acest curs al acţiunii la îndeplinirea misiunii?
b) este respectată intenţia comandantului?
c) cursul acţiunii este restrictiv sau flexibil?
d) avantajează cursul acţiunii desfăşurarea misiunilor următoare?
e) se încadrează cursul acţiunii în constrângerile stabilite?
(7) Inamicul:
a) exploatează cursul acţiunii vulnerabilităţile majore ale inamicului?
b) va limita cursul acţiunii centrul de greutate şi posibilităţile inamicului?
c) cum va afecta cursul acţiunii moralul şi dorinţa de luptă a inamicului?
d) cum va afecta cursul acţiunii cel mai periculos curs al acţiunii inamicului?
e) cum va afecta cursul acţiunii intenţiile inamicului?
f) cum va afecta cursul acţiunii reacţiile inamicului?
(8) Terenul şi vremea:

53
a) cum se vor folosi în cadrul cursului acţiunii itinerarele/drumurile de
apropiere?
b) cum se vor folosi în cadrul cursurilor acţiunilor mascarea şi adăpostirea?
c) cum va folosi sau evita cursul acţiunii obstacolele?
d) cum se va folosi în cadrul cursului acţiunii punctul-cheie sau decisiv din
teren?
e) cum se va folosi în cadrul cursului acţiunii viteza de deplasare şi gradul
de practicabilitate?
f) cum va asigura cursul acţiunii sprijinul prin foc şi controlul mişcării?
g) cum va fi influenţat cursul acţiunii de starea vremii şi vizibilitate?
h) în ce măsură cursul acţiunii exploatează posibilităţile zonelor de
aterizare, îmbarcare, debarcare?
(9) Forţele proprii:
a) cum va permite cursul acţiunii utilizarea forţelor proprii (ca tip şi număr),
menţinerea/protejarea centrului de greutate şi protecţia (interzicerea atacului asupra)
vulnerabilităţilor majore proprii?
b) cum va utiliza cursul acţiunii dispozitivul şi locul de dispunere?
c) cum va utiliza cursul acţiunii avantajele anterioare?
d) cum va utiliza cursul acţiunii relaţiile de conducere şi moralul?
e) cum va utiliza cursul acţiunii nivelul de instruire?
f) cum va utiliza cursul acţiunii nivelul de disciplină?
g) cum va utiliza cursul acţiunii sprijinul celorlalte arme?
h) cum va utiliza cursul acţiunii mobilitatea?
i) cum va utiliza cursul acţiunii sprijinul prin foc şi logistic?
j) cum va favoriza cursul acţiunii acţiunile eşalonului superior?
(10) Timpul la dispoziţie:
a) cât de simplu sau complex este cursul acţiunii?
b) acordă cursul acţiunii suficient timp pentru mişcare?
c) acordă cursul acţiunii suficient timp pentru planificare şi pregătire?
d) limitează cursul acţiunii timpul de reacţie al inamicului?
e) respectă cursul acţiunii limitele de timp impuse de eşalonul superior?
f) asigură cursul acţiunii timp pentru sincronizare în luptă?
g) acordă cursul acţiunii timp pentru acţiuni în condiţii de vizibilitate redusă?
(11) Logistica:
a) cum vor afecta resursele la dispoziţie cursul acţiunii?
b) cum vor afecta cursul acţiunii posibilităţile de transport la dispoziţie?
c) cum vor afecta cursul acţiunii capacităţile de întreţinere la dispoziţie?
d) cum vor afecta cursul acţiunii rezervele de apă?
(12) Tehnici de desfăşurare a jocurilor de război. Un planificator poate să
folosească mai multe metode de desfăşurare a jocurilor de război pentru fiecare curs
al acţiunii. Comandantul şi şeful modulului S.3 pot folosi una singură sau o
combinaţie a următoarelor trei metode de conducere a jocurilor de război:

54
FÂŞIA 1 FÂŞIA 2

Obv

Figura 2- Jocul de război, metoda fâşiilor


FÂŞIA 1 FÂŞIA 2 FÂŞIA 3

Obv

Figura 1- Jocul de război, metoda direcţiei de apropiere


a) metoda direcţiilor de apropiere (figura nr.1)- planificatorul se va concentra
pe o singură direcţie de apropiere într-un moment dat; această metodă este des
folosită în cadrul jocurilor de război ale cursurilor de acţiune elaborate pentru lupta
de apărare, când trebuie luate în considerare mai multe direcţii/itinerare/ de apropiere;
b) metoda fâşiilor (figura nr. 2)- planificatorul utilizează metoda fâşiilor
împărţind zona de luptă în sectoare de-a latul frontului; aceasta este tehnica cea mai
indicată, permiţând luarea simultană în considerare a tuturor factorilor care pot
influenţa desfăşurarea unui anumit moment critic;
c) metoda zonelor (figura nr. 3)- planificatorul se concentrează în timpul
jocurilor de război asupra unei anumite zone a câmpului tactic; aceasta poate fi zona
obiectivului, zona de contact sau zonele unde pot să se execute acţiuni decisive;

55
jocurile de război vor folosi metoda acţiunii, reacţiei, contraacţiunii, aşa cum s-a
prezentat anterior, dar se vor limita la zona analizată; această tehnică este des folosită
atunci când nu există suficient timp la dispoziţie.
FÂŞIA 1 FÂŞIA 2 FÂŞIA 3

Obv

Figura 3- Jocul de război, metoda zonelor


(13) Pregătirea jocurilor de război. Planificatorul parcurge următoarele:
a) începe desfăşurarea jocului de război prin vizualizarea cursului luptei, a
dispunerii şi dispozitivului forţelor proprii şi ale inamicului, a mijloacelor de sprijin
la dispoziţie, conform cursului acţiunii supus analizei;
b) ia în considerare toţi factorii şi face estimării asupra modului în care
acestea vor afecta cursul acţiunii;
c) încercă să prevadă fenomenul acţiune, reacţie, contraacţiune pe durata
întregii lupte; jocurile de război permit analizarea în acest mod a tuturor
evenimentelor specifice;
d) se concentrează asupra sarcinilor subordonaţilor cu un eşalon mai jos
(companii) şi a elementelor de sprijin (subunităţile de arme ale batalionului şi cele
primite ca întărire sau în sprijin) cu două nivele mai jos .

EVENIMENT IMPORTANT:
Date şi
Măsuri
Etape Contra- Forţe şi Puncte informaţii
Acţiune Reacţie Timp de Obs.
acţiune mijloace decisive critice
control
necesare
1.
2.
3.

Tabelul nr. 5- Variantă de fişă de lucru pentru analiza cursului acţiunii

(14) Desfăşurarea jocului de război. Acţiunile de luptă se vizualizează având


ca punct iniţial primul loc/moment probabil de contact; folosind una sau o combinaţie
a tehnicilor jocurilor de război enunţate anterior, el îşi creează o imagine despre
56
interacţiunea dintre forţele proprii, inamic, teren şi starea vremii. Când este posibil,
întreg statul major va participa la jocul de război. Fiecare ofiţer de stat major este
specialist în domeniul său şi poate cunoaşte cel mai bine modul de planificare a
acţiunilor armei/specialităţii de care aparţine. Şeful modulului S.2 va interpreta
acţiunile inamicului, iar şeful modulului S.3 va pune în aplicare propriul curs al
acţiunii. Fiecare curs al acţiunii forţelor proprii trebuie analizat în comparaţie cu toate
cursurile acţiunilor probabile ale inamicului, incluzând folosirea la maximum a
resurselor de către acesta. Pe baza analizării prin metoda acţiunii, reacţiei şi
contraacţiunii a fiecărui curs al acţiunii, se stabileşte gradul în care acesta răspunde la
derularea favorabilă a momentelor decisive. În orice moment cursul acţiunii analizat,
poate fi schimbat sau modificat pentru a răspunde mai bine cerinţelor factorilor
importanţi, Astfel, un nou curs al acţiunii poate fi introdus, iar un altul gata elaborat,
poate fi eliminat.
(15) Avantajele jocului de război. Desfăşurarea jocurilor de război pentru
fiecare curs al acţiunii elaborat ajută la identificarea avantajelor şi dezavantajelor.
Continuarea analizei va determina o mai bună apreciere a factorului timp-spaţiu
pentru activitatea subordonaţilor. Un alt avantaj al jocului de război îl reprezintă
sprijinirea efortului de obţinere a informaţiilor. Modulul S.2 poate defini mai bine
zonele de interes şi poate perfecţiona planul cercetării. De asemenea, bazându-se pe
identificarea de către S.2 a ameninţărilor probabile, şeful S.3 poate stabili punctele
decisive ce trebuie avute în vedere în planificarea misiunilor de foc şi organizarea
cercetării.
153. - (1) Compararea cursurilor acţiunii. A patra etapă în procesul de
estimare o reprezintă compararea cursurilor acţiunii şi alegerea cursului optim.
Activitatea începe prin prezentarea avantajelor şi dezavantajelor din perspectiva
fiecărui ofiţer din statul major, pe baza criteriilor de evaluare stabilite anterior. Statul
major compară cursurile acţiunii propuse, în vederea identificării celui care are cele
mai mari şanse de succes împotriva celui mai probabil curs al acţiunii inamicului,
precum şi împotriva celui mai periculos.

CRITERII Curs al acţiunii nr. 1 Curs al acţiunii nr. 2 Curs al acţiunii nr. 3
POSIBILITĂŢI DE MANEVRA + + +
SIMPLITATE + + -
SPRIJIN PRIN FOC + + +
INFORMAŢII + + -
APĂRAREA AA + + +
MOBILITATE/ADĂPOSTIRE + + -
SPRIJIN LOGISTIC - - +
+ + +
COMANDĂ ŞI CONTROL
(+) (+) -

Tabelul nr. 6- Variantă de matrice de comparare

57
Curs al
AVANTAJE DEZAVANTAJE
acţiunilor
Direcţia principală de atac evită Pe direcţia principală de atac
principalele obstacole din teren. inamicul va opune o rezistenţă
Nr. 1 Există suficient spaţiu pentru puternică în faza iniţială a atacului.
executarea manevrei de către
efortul principal şi rezerva.
Efortul principal va dispune în Poate fi necesară introducerea în
timp scurt şi de posibilităţi bune luptă a rezervei, în faza iniţială a
de observare. atacului.
Efortul de sprijin oferă protecţie Necesită aplicarea unor procedee
Nr. 2 de flanc eficace pentru forţele care trebuie repetate şi organizate în
şi mijloacele efortului principal. detaliu. Necesită un efort
suplimentar pentru exercitarea
comenzii şi controlului pe timpul
execuţiei i.

Tabelul nr. 7- Variantă de matrice de comparare prin expunerea avantajelor şi


dezavantajelor

(2) Cursul acţiunii selectat, de asemenea, trebuie să asigure: un nivel minim de


risc pentru forţele şi mijloacele proprii; cea mai favorabilă dispunere a forţelor proprii
la încheierea misiunii (în vederea desfăşurării acţiunilor ulterioare); suficientă
flexibilitate pentru a adapta execuţia la elementele neprevăzute; un maxim posibil de
iniţiativă şi libertate de acţiune pentru subordonaţi.
(3) Cea mai obişnuită metodă de comparare a unor cursuri ale acţiunii este
“matricea de comparare”. Această metodă constă în enumerarea factorilor
semnificativi stabiliţi şi folosirea acestora pentru indicarea eficienţei cursului acţiunii
(tabelul nr. 6). Fiecare şef de modul poate folosi propria matrice de comparare, care
cuprinde factorii semnificativi stabiliţi la nivelul statului major. Atunci când cursurile
acţiunii sunt evaluate prin acordarea de punctaje la criteriile stabilite, cursul optim
este cel care întruneşte punctajul cel mai mic.
(4) În evaluarea cursului acţiunii se pot lua în calcul şi factorii/criteriile de
evaluare MIFT-TC, precum şi alte criterii specifice misiunii.
(5) Matricea de comparare nu furnizează singură soluţii pentru luarea deciziei.
Ea ajută statul major în elaborarea recomandărilor şi pe comandant în luare deciziei,
prin furnizarea unei metode de comparare a mai multor cursuri ale acţiunii, pe baza
aceloraşi criterii, care determină îndeplinirea cu succes a misiunii, dacă sunt realizate.
(6) Importanţa, avantajele şi dezavantajele factorilor semnificativi folosiţi drept
criterii, diferă de la un caz la altul. De aceea, uneori e necesară departajarea acestora
prin acordarea unor coeficienţi “de importanţă”. Sarcina stabilirii coeficienţilor
acordaţi fiecărui criteriu, revine de obicei şefului de stat major (tabelul nr. 8).

58
Curs al acţiunii Curs al acţiunii Curs al acţiunii
CRITERII Obiectiv
nr. 1 nr. 2 nr. 3
2 3 1
POSIBILITĂŢI DE 3 (6) (9) (3)
MANEVRA
3 1 2
SIMPLITATE 3 (9) (3) (6)
2 1 3
SPRIJIN PRIN FOC 4 (8) (4) (12)
3 2 1
INFORMAŢII 1 (3) (2) (1)
1 3 2
APĂRAREA AA 1 (1) (3) (2)
3 2 1
MOBILITATE/ADĂPOSTIRE 1 (3) (2) (1)
2 1 3
SPRIJIN LOGISTIC 1 (2) (1) (3)
1 2 3
COMANDĂ ŞI CONTROL 1 (1) (2) (3)
17 15 16
TOTAL (33) (26) (31)

Tabelul nr. 8- Variantă de matrice de comparare prin analiză numerică, cu acordare


de coeficienţi “de importanţă”

154. - (1) Alegerea cursului optim de acţiune şi elaborarea concepţiei luptei


este etapa a cincia în procesul de estimare. Etapa dată constă în prezentarea
recomandărilor, însoţite de o schemă, de către şeful modulului S.3. Acesta va
recomanda tipul de forţe ce vor fi angajate dar nu va nominaliza unităţile/subunităţile.
Comandantul va decide ulterior asupra schemei generale a manevrei.
(2) Recomandările şefului modulului S.3. Şeful modulului S.3- operaţii va
centraliza estimările şi recomandările tuturor celorlalte module din statul major, astfel
încât propunerile sale să reprezinte poziţia întregului stat major. Dacă comandantul
va aduce modificări mari cursului acţiunii recomandat, sau va crea un altul prin
combinarea părţilor celor existente, statul major va desfăşura un nou joc de război
pentru simularea variantei stabilită de comandant
(3) Decizia comandantului. Comandantul va ţine cont de recomandările statului
major prezentate de şeful modulului S.3- operaţii, le va completa cu estimările sale şi
va formula decizia şi concepţia proprie. Decizia comandantului include acelaşi 5
paragrafe ca şi planul (ordinul) de luptă. Baza deciziei comandatului o constituie
concepţia comandantului.
(4) Concepţia comandantului va conţine următoarele puncte:
- direcţia de efort;
- dispozitivul de luptă;
- etapele luptei (cum va fi indeplinită misiunea )
- manevra ;
- cum vor fi organizate componentele sistemei de operare pe câmpul de
luptă (cercetare, C2, Sprijin de foc, Apărarea AA, sprijin Genistic)

155. - Iniţierea acţiunilor cu caracter preliminar. În vederea folosirii cât mai


eficiente a timpului, deplasările iniţiale pot începe în orice fază a procedurilor de
conducere a forţelor. Dacă timpul la dispoziţie este scurt şi este necesară efectuarea
unor deplasări pe distanţe lungi, comandantul poate hotărî începerea acestora mai din

59
timp, sub comanda locţiitorului său, sau a şefului de stat major. În măsura în care
situaţia concretă permite, gruparea de angajare se va deplasa pe timp de lumină.
156. Dacă are timp la dispoziţie, comandantul execută o scurtă recunoaştere
înainte de elaborarea planului. Comandantul continuă să elaboreze estimările şi în
timpul executării recunoaşterilor. Dacă este posibil, el este însoţit la recunoaşteri de
ofiţeri din statul major şi comandanţii de companii şi baterii.
(2) Comandanţii de companii şi statul major desfăşoară recunoaşterile proprii.
La încheierea acestora comandantul batalionului se întâlneşte din nou cu personalul
participant la recunoaşteri, va primi informaţiile obţinute de acesta şi îşi modifică în
mod corespunzător concepţia. Dacă este necesar, pe baza informaţiilor obţinute în
urma executării cercetării şi a recunoaşterilor, comandantul brigăzii poate desfăşura
un nou joc de război.

PARAGRAFUL 3.5
Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune
157. - (1) Elaborarea planului şi a ordinului de acţiune este al patrulea pas
al procesului de planificare. Pe baza deciziei comandantului şi a îndrumărilor sale
finale, statul major perfecţionează cursul optim stabilit şi începe elaborarea planului
de acţiune. Elaborarea planului de acţiune constă în transformarea cursului optim
într-o concepţie concisă şi clară de pregătire şi executare a luptei, a manevrei şi a
sprijinului prin foc necesar. Schema folosită pentru prezentarea cursului optim poate
fi utilizată ca bază pentru întocmirea părţii grafice a planului şi a ordinului de acţiune.
(2) Planul şi ordinul de acţiune furnizează subordonaţilor toate informaţiile
necesare pentru execuţie, fără constrângeri inutile, care să le inhibe spiritul de
iniţiativă. Statul major al batalionului asistă pe comandanţii de subunităţi în procesul
de planificarea şi coordonare.
158. - Comandantul revede şi semnează ordinul de acţiune, înainte ca acesta să
fie multiplicat şi prezentat statului major.
159. - (1) Planul de acţiune este un instrument prin intermediul căruia
comandantul de batalion conduce nemijlocit lupta. Prin elaborarea unui planului de
acţiune comandantul de batalion iniţiază pregătirea unor posibile acţiuni.
(2) Deosebirea esenţială între un planul de acţiune şi un ordinul de luptă constă
în faptul că, primul statuează principalele prezumţii pe care se întemeiază acţiunea,
iar ora punerii în aplicare nu este inclusă.
(3) Planul de acţiune devine ordinul de luptă, atunci când este determinată ora
punerii în aplicare şi toate condiţiile privind execuţia sunt finalizate.
160. - Elaborarea planului i presupune detalierea “Concepţiei luptei” şi constă
în desfăşurarea următoarelor activităţi: planificarea luptei; planificarea sprijinului
logistic; planificarea pentru asigurarea acţiunilor de luptă şi protecţiei trupelor.
161. - Planificarea luptei constă în:
a) repartiţia subunităţilor din subordine şi a celor primite ca întărire pe
diferite elemente ale dispozitivului sau grupări de forţe şi precizarea misiunilor
acestora:
b) planificarea modului de realizare a dispozitivului;
c) planificarea manevrei pe timpul desfăşurării luptei;
60
d) planificarea modului de întrebuinţare a forţelor în timp şi spaţiu.
162. - Planificarea sprijinului logistic necesită abordarea şi soluţionarea
următoarelor probleme:
a) planificarea aprovizionării trupelor şi a transporturilor logistice până la
începerea luptei şi pe timpul desfăşurării acesteia, ţinând seama de consumurile
zilnice;
b) planificarea întreţinerilor tehnice, ţinând seama de disfuncţiunile care
pot apărea datorită rulajului şi de pierderile prognozate pe timpul ducerii luptei;
c) stabilirea locului în dispozitiv al subunităţilor de evacuare şi al celor de
reparaţii şi raioanele de adunare a tehnicii deteriorate, de asemenea, se vor stabili
nevoile de asigurare cu piese de schimb, subansamble şi posibilităţi existente pe plan
local;
d) planificarea asistenţei medicale: modul de evacuare a răniţilor la
spitalele de campanie ale eşalonului superior; locul de dispunere a formaţiunilor
medicale; situaţia epidemiologică în zona de acţiune etc.;
e) planificarea asistenţei sanitar-veterinară: modul de transport/deplasare al
animalelor; locul punctelor sanitar-veterinare, situaţia epizootică în zona de acţiune;
f) planificarea resurselor financiare: calculul necesarului de fonduri pentru
plata materialelor care se aprovizionează din alte surse decât cele militare; modul de
plată al prestărilor de servicii, fondurile necesare pentru plata drepturilor băneşti ale
personalului; locurile de dispunere ale unităţilor bancare în fâşia de acţiune;
g) asigurarea căilor de comunicaţie: alegerea, recunoaşterea şi pregătirea
drumurilor, căilor feroviare, aeriene şi navale (dacă e cazul); repararea, restabilirea,
întreţinerea şi menţinerea în stare de viabilitate a drumurilor, lucrărilor de artă,
aerodromurilor şi instalaţiilor portuare (dacă e cazul); paza şi apărarea lucrărilor de
artă; organizarea şi executarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei în
raioanele formaţiunilor logistice şi pe drumurile de aprovizionare şi evacuare;
h) planificarea cazării trupelor şi adăpostirii animalelor în raioanele de
staţionare.
163. - (1) Planificarea asigurării acţiunilor de luptă şi protecţiei trupelor constă
în stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice cu caracter general, precum şi a
misiunilor forţelor destinate pentru: cercetare; siguranţă; protecţie electronică;
operaţii psihologice; asistenţă religioasă; mascare; protecţie genistică; protecţie
antiaeriană; apărare N.B.C.; protecţie a informaţiilor; protecţia medicală şi sanitar-
veterinară; asigurare topogeodezică; asigurare cu personal; evitarea fratricidului;
asistenţă juridică; asistenţă religioasă şi protecţia mediului.
(2) Aceste activităţi se desfăşoară de către compartimentele de specialitate
conform competenţelor şi, când situaţia o cere, de către comandanţii subunităţilor de
sprijin şi se materializează în planul de acţiune sau ordinul de luptă, precum şi în
anexele la ordin sau plan.
164. - Planificarea i se materializează în “Planul de acţiune “care se elaborează
sub formă grafică şi text.
165. - “Planul de acţiune” constituie baza documentară pentru elaborarea
“Ordinului de luptă“ care se întocmeşte de către compartimentul operaţii, în
cooperare cu celelalte compartimente ale comandamentului.
61
PARAGRAFUL 3.6
Revederea planului de acţiune
166. - (1) Revederea planului de acţiune este al cincilea pas al procesului de
planificare şi constă în analiza efectuată de şefii de compartimente, sub conducerea
şefului de stat major în scopul actualizării acestuia, periodic, în funcţie de evoluţia
situaţiei şi datelor obţinute de statul major de la sursele proprii, organele militare
teritoriale şi cele ale administraţiei publice locale, precum şi de la eşalonul superior şi
vecini.
(2) Periodicitatea revederii planului de acţiune este determinată de mărimea
eşalonului care execută planificarea şi de frecvenţa schimbărilor în situaţia tactică.

SECŢIUNEA a 4-a
Organizarea luptei
167. - (1) Organizarea luptei este a două etapă a pregătirii luptei şi se
realizează prin transmiterea misiunilor la subordonaţi, de regulă, prin ordin, şi
executarea măsurilor prevăzute în plan pentru îndeplinirea misiunii.
(2) Ordinul poate fi elaborat, întocmit şi comunicat în scris sau verbal. Ordinul
are la bază un plan de acţiune sau primirea unei noi misiuni. De regulă, comandantul
batalionului de infanterie, prin statul major, poate elabora, întocmi şi transmite ordine
administrative sau ordin de luptă.
(3) Ordinele de luptă sunt la rândul lor împărţite în mai multe tipuri, şi anume:
ordin preliminar, ordin de luptă, ordin fragmentar, ordin administrativ- logistic
şi ordin de deplasare.
168. - (1) Ordinul preliminar- este folosit de comandantul de batalion pentru a-
şi informa subordonaţii despre: trecerea la îndeplinirea unei noi misiuni; sarcinile
specifice sau implicite necesare a fi executate în prealabil pentru îndeplinire misiunii
primite; parte din elementele ordinului de luptă.
(2) Scopul ordinul preliminar este de a sprijini subordonaţii în declanşarea şi
desfăşurarea activităţilor de pregătire a execuţiei noii misiuni, avertizându-i şi
oferindu-le maximum de informaţii şi detalii disponibile privind viitoarea luptă,
precum şi cât mai mult timp de pregătire.
(3) Primul ordin preliminar, în cadrul noii misiuni, se elaborează şi se
întocmeşte pe timpul analizei Ordinului de luptă (Ordinului Preliminar) transmis de
eşalonul superior şi se comunică subordonaţilor, de regulă, în cadrul primului briefing
(infobriefing). Următoarele Ordine Preliminare se elaborează şi se comunică la
subordonaţi, de regulă, pe tot parcursul proceselor de luare a deciziei până la primirea
Ordinului de luptă.
169. - (1) Pentru a avea garanţia că subordonaţii vor primi în timp util
notificările privind acţiunile de luptă iminente, elaborarea ordinului preliminar nu
trebuie să fie întârziată de lipsa unor informaţii detaliate. El trebuie emis cât mai
repede posibil, urmând ca detaliile semnificative să fie transmise prin ordine
suplimentare sau prin ordinul de luptă.

62
(2) Un ordin preliminar bine elaborat măreşte cuantumul de timp pentru
comandanţii de subunităţi şi permite forţelor să se pregătească pentru acţiunile
următoare, în cel mai scurt timp posibil.
(3) După primirea ordinului preliminar de la comandantul de batalion,
comandanţii de subunităţi trebuie să-şi elaboreze propriile ordine preliminare pe care
să le transmită la subordonaţi.
(4) Formatul ordin preliminar depinde de informaţiile şi detaliile la dispoziţie
privind misiunea. Ordinul preliminar trebuie să fie concis şi de regulă, cuprinde
informaţii referitoare la: situaţie, misiunea batalionului, execuţie sprijinul logistic,
comanda şi comunicaţiile.
170. - Ordinul de luptă- este instrumentul prin care comandantul de batalion
informează pe comandanţii subordonaţi, în detaliu, cu elementele esenţiale ale
primului plan de acţiune şi, când este necesar, cu modul de îndeplinire a misiunilor.
Aceste elemente sunt: situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic, comanda şi
comunicaţiile.
171. - Ordinul de luptă – poate fi dat scris sau verbal, în funcţie de specificul
situaţiei. El trebuie să conţină acele detalii care sunt strict necesare comandanţilor
subordonaţi în elaborarea propriilor ordine, pentru a asigura coordonarea acţiunilor
lor, precum şi detaliile privind modul în care forţele de sprijin de luptă sau logistic îşi
îndeplinesc misiunile.
172. - Caracteristicile unui bun ordin de luptă sunt:
a) claritatea reprezintă folosirea unei terminologii militare şi a unor
expresii care să asigure o exprimare clară, cu acelaşi înţeles pentru toţi cei care
primesc ordinul;
b) detalierea – ordinul trebuie să conţină toate informaţiile şi instrucţiunile
necesare coordonării şi executării i;
c) concizia – detaliile nesemnificative trebuie evitate, fără a se renunţa la
claritate şi detaliere;
d) recunoaşterea libertăţii de acţiune a comandanţilor subordonaţi –
ordinul de luptă nu trebuie să îngrădească iniţiativa comandanţilor subordonaţi prin
precizarea unor detalii complicate ale execuţiei, cu excepţia situaţiilor când acestea
sunt necesare pentru asigurarea sincronizării;
e) argumentarea atitudinilor volitive – în interesul simplităţii şi clarităţii,
ordinul de luptă evită formulări restrictive în precizarea modului de acţiune al
subordonaţilor;
f) fermitatea – ordinul de luptă nu cuprinde expresii care nu precizează
clar responsabilităţile sau sarcinile (exemplu: nu se va folosi o expresie ca “Încearcă
să menţină aliniamentul cucerit” ci “consolidează şi menţine aliniamentul cucerit”);
de asemenea, se evită folosirea unor adverbe inutile care să caracterizeze acţiunile
(exemplu: atacă “viguros”, apără “cu tărie”); în ordinul de luptă se va evita folosirea
unui limbaj lipsit de fermitate, vag şi ambiguu, care poate exprima indecizia
comandantului de batalion şi induce lipsa de încredere în rândul subordonaţilor;
g) oportunitatea – elaborarea şi transmiterea ordinului de luptă trebuie
efectuate la timp, asigurând subordonaţilor suficient timp pentru planificarea şi
pregătirea propriilor acţiuni;
63
h) flexibilitatea – elaborarea unui ordinul de luptă, care să asigure
posibilitatea să fie adoptat la orice situaţie, care poate să apară pe timpul îndeplinirii
misiunii.
173. - (1) Ordinul de luptă se redactează în formatul cu 5 paragrafe, conform
precizărilor în vigoare. Poate avea formă scrisă şi/sau grafică (scheme şi tabele).
Atunci când ordinul se întocmeşte sub formă de schemă, paragrafele 2 (misiunea) şi
3, punctul a (concepţia acţiunilor), se redactează obligatoriu în scris.
(2) Ordinul de luptă este însoţit de anexe, al căror număr şi alcătuire depind de
cantitatea de informaţii necesare a fi transmise. Atunci când se întocmesc anexe
pentru informaţii militare, sprijin prin foc, sprijin de geniu, sprijin logistic, în
alineatele corespunzătoare ale paragrafelor 3 şi 4 din ordinul de luptă se vor include
doar problemele generale.
174. - Schemele sunt reprezentări grafice ale planului (ordinului) de luptă şi
concretizează prevederile ordinului scris sau verbal al acestuia. În situaţiile când
scara hărţii pe care comandantul întocmeşte partea grafică nu asigură gradul de
detaliere necesar reprezentării modului de acţiune al subunităţilor, se pot întocmi
scheme suplimentare care să ofere subordonaţilor o imagine clară a intenţiei şi
concepţiei comandantului de batalion. Indiferent de situaţie, pentru a evita
supraîncărcarea schemelor, se vor trece pe acestea numai măsurile grafice de control
necesare.
175. - Ordinul fragmentar (Ord. Frag.) se elaborează, de regulă, pe timpul
ducerii luptei, atunci când situaţia este frecvent schimbătoare, datorită lipsei de timp
şi asigură comandantului posibilitatea de a schimba anumite elemente din ordinele de
luptă date anterior. Comandantul de batalion poate autoriza anumiţi ofiţeri din statul
major al batalionului pentru elaborarea, întocmirea şi transmiterea acestui tip de
ordin. El cuprinde toate cele cinci paragrafe ale unui ordinului de luptă, redându-se
însă, numai părţile acestuia care s-au modificat. După fiecare titlu de paragraf se
inserează expresia “Nu sunt modificări”, sau după caz, informaţiile noi care au apărut
în conţinutul respectivului paragraf.
177. - (1) Comandantul de batalion elaborează un ordin fragmentar atunci când
timpul nu permite redactarea integrală a unui ordin de luptă (este o variantă scurtă a
acestuia) sau când trebuie aduse modificări la un ordin de luptă aflat în vigoare.
Ordinul fragmentar al comandantului de batalion se elaborează şi se transmite, de
regulă, verbal. El trebuie să fie emis oportun, scurt, concis şi să se bazeze pe intenţia
comandantului şi concepţia luptei. Ordinul fragmentar cuprinde: situaţia, misiunea,
execuţia, sprijinul logistic, comanda şi comunicaţiile, anexe.
178. - Ordinul administrativ- logistic este folosit de către comandantul de
batalion pentru a conduce această activitate în vederea îndeplinirii misiunii. Pentru
acest document se asigură informaţiile de specialitate necesare pentru elaborarea,
întocmirea şi transmiterea de ordine către structurile specifice subordonate.
179. - Ordinul de deplasare este un ordin de sine stătător prin intermediul
căruia comandantul de batalion asigură conducerea dislocării subunităţilor în diferite
zone de acţiune, în funcţie de situaţie.

SECŢIUNEA a 5- a
64
Coordonarea şi cooperarea
PARAGRAFUL 5.1
Organizarea coordonării şi cooperării
Art.180. - (1) Coordonarea, este a treia etapă a pregătirii luptei şi constă
activitatea executată pentru pregătirea luptei care constă, în principal, într-un sistem
de identificare a problemelor care semnalează conducerii când este necesar să
intervină (acesta nu acţionează când o asemenea necesitate nu se impune) şi
presupune acţiunea tuturor tipurilor de forţe (luptătoare, de sprijin de luptă şi logistic)
în zona, la momentul şi cu intensitatea ordonate de comandantul de batalion.
(2) Coordonarea acţiunilor tuturor forţelor implicate în realizarea planului de
acţiune se execută de către comandantul de batalion. Coordonarea începe imediat
după primirea/deducerea misiunii şi continuă pe toată durata luptei. Comandanţii din
subordine trebuie să dispună de informaţii certe şi de cât mai mult timp pentru
pregătirea şi realizarea planului de acţiune. Subunităţile participante în luptă execută
recunoaşterea itinerarelor, fac repetiţii şi desfăşoară acţiuni complexe de revedere a
detaliilor şi timpilor stabiliţi prin coordonare.
(3) Atunci când coordonarea este realizată în mod adecvat, intenţia şi concepţia
acţiunii comandanţilor subordonaţi susţin şi sunt complementare planului de acţiune
al comandantului de batalion.
(4) Comandantul, împreună cu şefii de module din cadrul statului major şi
comandanţii elementelor de dispozitiv implicaţi în îndeplinirea misiunii stabilesc:
forţele şi mijloacele participante; misiunile/sarcinile specifice şi implicite în timp şi
spaţiu ale fiecărui element participant; mijloacele de legătură; modalităţile de
informare reciprocă; semnale de recunoaştere, înştiinţare, conducere şi cooperare.
181. - (1) Cooperarea, este activitatea prin care se asigură conlucrarea forţelor
participante la acţiune (în timp, spaţiu şi pe misiuni/sarcini, pe baza unui plan unic şi
a unei concepţii unitare), în scopul concentrării şi însumării eforturilor acestora
pentru îndeplinirea misiunii de luptă comune.
(2) Decizia comandantului constituie baza conducerii luptei desfăşurate de
batalion conform misiunii primite. Distrugerea/neutralizarea inamicului şi
îndeplinirea misiunii într-un timp cât mai scurt, cu pierderi cât mai puţine, necesită o
temeinică şi amănunţită cooperare a forţelor participante.
(3) Organizarea cooperării şi menţinerea neîntreruptă a acesteia este una din
principalele îndatoriri ale comandantului şi statului major. Aceasta are un caracter
centralizat şi unitar şi se organizează de comandant, atât pe baza elementelor stabilite
în decizie cât şi a rezultatului recunoaşterilor.
(4) Cooperarea se organizează în procesul elaborării planului de acţiune, grafic
pe hartă şi se precizează în teren, pe timpul recunoaşterilor, iar când nu este timp
suficient, problemele acesteia se transmit la subunităţi prin ordinul de luptă.
(5) Comandanţii de subunităţi care participă la îndeplinirea misiunii
organizează cooperarea pe baza coordonării. Orice modificare a elementelor stabilite
anterior în cadrul coordonării impune revederea cooperării iniţiale.
182. - La organizarea cooperării se desfăşoară următoarele:
a) se stabileşte modul de deplasare şi de desfăşurare a subunităţilor;
b) se corelează acţiunile subunităţilor, între ele şi cu vecinii;
65
c) se stabileşte concret modul de acţiune al subunităţilor;
d) se precizează misiunile tuturor subunităţilor (luptătoare, de sprijin de
luptă şi de sprijin logistic), în funcţie de misiune, locul şi rolul fiecăreia, precum şi
modul lor de acţiune;
e) se stabileşte modul de acţiune al subunităţilor batalionului împreună cu
vecinii;
f) se iau măsuri pentru integrarea acţiunilor subunităţilor de toate armele;
g) se comunică semnalele.
183. - Principalele probleme de cooperare se stabilesc de către comandant pe
timpul luării deciziei şi se consemnează în planul de acţiune şi carnetul de lucru al
acestuia. Organizarea cooperării se face pe harta de lucru a comandantului
batalionului, cât şi pe planurile de întrebuinţare ale forţelor de sprijin de luptă şi de
sprijin logistic. Această activitate poate fi materializată grafic şi/sau text şi se
precizează în teren, la recunoaşteri sau prin ordinul de operaţii.

PARAGRAFUL 5.2
Instructajele şi repetiţiile
184. Instructajele se concentrează asupra procesului de planificare iar repetiţiile
se concentrează pe partea de execuţie.
185. - (1) Instructajele. Comandantul trebuie să conducă cel puţin două
instructaje cu comandanţii subordonaţi. Când este posibil, aceste instructaje vor fi
desfăşurate ca o şedinţă comună cu grupul de elaborare a ordinelor, astfel:
a) primul instructaj are loc, de regulă, după emiterea ordinului de luptă;
scopul acestei activităţi este de a se asigura însuşirea misiunii de către comandanţii
forţelor luptătoare şi cei ai forţelor de sprijin;
b) al doilea instructaj se desfăşoară, de regulă, după ce subordonaţii şi-
au formulat propria concepţie de ducere a luptei, dar înainte ca ei să emită ordinul de
luptă propriu.
(2) Scopul acestor instructaje constă în raportarea concepţiei proprii de către
subordonaţi şi de a permite comandantului de batalion să recomande schimbările
necesare înainte de emiterea ordinului de luptă al acestora.
186. - (1) Repetiţiile. Repetiţiile de luptă sunt desfăşurate pentru a da forţelor
din subordine un plus de agilitate, să asigure sincronizarea, să crească iniţiativa şi să
sporească capacitatea combativă prin practică. Repetiţiile se desfăşoară de obicei
după organizarea coordonării şi cooperării.
(2) Atât sprijinul prin foc cât şi manevra sunt repetate pentru a perfecţiona
schema şi planul de executare a acestora. Vor trebui repetate toate momentele critice.
(3) Când conduce astfel de repetiţii, comandantul trebuie să insiste asupra
momentelor-cheie care declanşează reacţiile şi acţiunile forţelor proprii.
(4) Repetiţiile asigură îndeplinirea acestor acţiuni, bazându-se pe nivelul de
instruire, ordinele emise, condiţiile de teren şi stare a vremii preconizate.
(5) Pe timpul desfăşurării repetiţiilor se pot identifica problemele care pot să
apară, se poate determina timpul necesar efectuării deplasărilor, se poate îmbunătăţi
cooperarea şi coordonarea în ansamblu, permiţând comandantului să-şi perfecţioneze
planul.
66
(6) Comandantul foloseşte repetiţiile pentru a întări înţelegerea de către
subordonaţi, pentru a-i face pe aceştia să vizualizeze exact scopul şi intenţiile sale,
precum şi pentru a-i ajuta să determine ce pot să facă în cazul în care operaţia nu se
desfăşoară conform planului elaborat.
(7) La sfârşitul tuturor repetiţiilor, comandantul trebuie să revizuiască planul şi
să se asigure că s-au însuşit corect şi s-au sincronizat acţiunile tuturor sistemelor de
operare.
(8) Comandantul poate alege din mai multe tipuri de repetăţii bazându-se pe
timpul la dispoziţie şi credibilitatea lor. Figura nr. 4 prezintă şase tipuri de tehnici de
repetiţii, în funcţie de timpul la dispoziţie. Aceste tehnici sunt după cum urmează:
a) repetiţia completă - este cea mai eficientă tehnică, dar presupune mult
timp şi resurse la dispoziţie; ea implică toate efectivele care vor participa la acţiune;
dacă este posibil, ea se desfăşoară în aceleaşi condiţii (de stare a vremii, oră, teren)
care sunt preconizate să existe în timpul luptei propriu-zise;
b) repetiţia cu personalul-cheie - aceasta presupune mai puţin timp şi
resurse mai reduse decât cea completă; ea implică doar personalul cu atribuţii
importante, până la nivelul stabilit de comandant; poate fi, de asemenea, desfăşurată
în aceleaşi condiţii care sunt aşteptate pe timpul ducerii luptei; dacă este posibil
repetiţia cu personalul-cheie se va face cu folosirea tehnicii/mijloacelor de luptă de
care dispun aceştia;

CREŞTEREA
TIMPULUI
REPETIŢIA PE REPETIŢIA LA REPETIŢIA
HARTĂ MACHETA COMPLETĂ
TERENULUI

REPETIŢIA REPETIŢIA PE REPETIŢIA CU


RADIO SCHEMĂ PERSONALUL
CHEIE

Figura nr. 4- Tipuri de tehnici de repetiţii

c) repetiţia la macheta terenului - această tehnică de repetiţii presupune


mai puţin timp şi resurse decât cea anterioară; aspectele sale tridimensionale ajută
comandanţii subordonaţi să vizualizeze lupta; când este posibil, modelul va fi realizat
respectând ultimele modificări ale terenului sau dacă este necesar, din motive de
siguranţă, se vor analiza şi zonele neprevăzute; modelul terenului trebuie realizat la
scară şi trebuie să conţină caroiajul de referinţă al hărţilor militare; acesta trebuie să
descrie toate informaţiile prezentate prin schema grafică realizată pe folie
transparentă, incluzând localizarea punctelor-cheie din teren, poziţiile inamicului
(cunoscute şi probabile) şi măsurile grafice de control;
67
d) repetiţia pe schemă - această tehnică de repetiţii presupune mai puţin
timp şi resurse decât cel la modelul terenului; cu excepţia schemei care înlocuieşte
modelul terenului, procedurile sunt aceleaşi; folosind scheme suficient de mari pentru
ca toţi participanţii să vadă, comandantul şi statul major discută despre desfăşurarea
acţiunilor ce urmează să le desfăşoare comandanţii subordonaţi;
e) repetiţia pe hartă - acest tip de tehnică de repetiţie presupune mai puţin
timp decât cel la schiţa hărţii; procedura este aceiaşi cu excepţia că la harta militară
sunt folosite şi schiţe pe material transparent a acţiunii; această tehnică poate fi
realizată foarte bine atunci când fiecare subordonat are propria hartă şi repetiţia este
condus dintr-un loc care asigură observarea întregii zone de acţiune;
f) repetiţia radio - această tehnică este asemănătoare unui exerciţiu de
specialitate şi necesită cele mai puţine resurse şi timp, dar este preferat cel mai puţin;
de asemenea, folosirea comunicaţiilor radio pune în pericol securitatea acţiunilor; în
consecinţă, comandantul va utiliza această metodă doar atunci când nu are alte
posibilităţi; pentru a conduce o asemenea repetiţie, el şi statul major transmit prin
radio comenzile pentru executarea diferitelor etape importante ale luptei; pentru ca
această tehnică să fie eficientă, fiecare participant trebuie să dispună de mijloace de
comunicaţii, o copie a ordinului de luptă şi scheme pe folie transparentă; de regulă,
va participa la repetiţie numai personalul-cheie.

SECŢIUNEA a 6- a
Controlul
187. - (1) Controlul este a patra etapă a pregătirii luptei şi se execută pe baza
planului întocmit de către S.3- operaţii, conform precizărilor comandantului, a
planului de acţiune şi a planului de activitate al comandamentului.
(2) Scopul controlului este de a verifica punerea în practică a prevederilor
planului de acţiune, nivelul de pregătire al forţelor subordonate şi a asigura
îndeplinirea la timp a misiunii primite.
(3) Procedeele prin care se realizează controlul pot fi materializate prin:
deplasarea la subordonaţi; folosirea mijloacelor de comunicaţii; studierea
documentelor.
188. - (1) Planul de control se semnează de şeful de stat major şi de şeful S.3-
operaţii, se aprobă de comandant şi cuprinde:
a) subunitatea la care se execută controlul;
b) activităţile care se controlează;
c) termenul de executare;
d) persoanele care execută controlul;
e) forţele şi mijloacele destinate pentru protecţie şi pază;
f) mijloacele de transport şi de comunicaţii folosite pe timpul controlului;
g) modul de realizare a legăturii cu comandamentul şi modulul propriu pe
timpul deplasării şi executării controlului;
h) persoanele care vor fi informate despre concluziile controlului.
(2) După aprobarea planului, şeful S.3 îi informează despre conţinutul acestuia
pe şefii de structuri în părţile ce-i privesc; după luarea la cunoştinţă, activităţile de

68
control planificate sunt înscrise în carnetele de campanie ale şefilor de structuri,
corespunzător atribuţiilor specifice şi sunt incluse în planul de activitate.
189. - Activitatea de control se desfăşoară în deplină concordanţă cu situaţia
concretă şi concepţia luptei. La nevoie, comandantul batalionului poate stabili măsuri
suplimentare de control, cu condiţia ca acestea să fie pe deplin înţelese şi cunoscute
de către toţi cei pe care îi privesc.
190. - (1) Controlul permite comandantului să sincronizeze acţiunile forţelor
luptătoare, cu cele ale forţelor de sprijin de luptă şi de sprijin logistic aflate la
dispoziţia batalionului şi cu vecinii, în vederea îndeplinirii misiunii. Controlul pe
timpul executării luptei trebuie să fie simplu şi adecvat caracterului violent,
complexităţii, confuziei şi ritmului acesteia.
(2) Sistemul de comandă şi control al batalionului de infanterie trebuie să
funcţioneze mai bine şi mai rapid decât cel al inamicului.
191. - Comandantul stabileşte măsuri de control adecvate privind planificarea,
pregătirea şi desfăşurarea luptei. În acest sens, pe timpul controlului comandantul şi
statul major vor avea în vedere:
a) instruirea subordonaţilor şi explicarea recomandărilor făcute;
b) planul de acţiune trebuie să respecte intenţia şi concepţia luptei eşalonului
superior; pentru a se asigura o bună înţelegere a ordinului, acesta trebuie dat, pe cât
posibil, verbal;
c) dacă responsabilităţile şi sarcinile sunt clar precizate, în concordanţă cu
posibilităţile reale ale subunităţilor;
d) comandanţilor subordonaţi li se acordă toată libertatea de acţiune,
respectând cerinţele impuse de sincronizarea acţiunilor;
e) acţiunile efortului principal sunt concepute convergent, spre un punct
central;
f) planul este simplu în concepţie şi urmăreşte o succesiune logică a
acţiunilor;
g) măsurile grafice de control, incluzând măsurile de control a focului, sunt
stabilite astfel încât să simplifice modul de cooperare între subunităţi, fără a restrânge
libertatea de acţiune a comandanţilor subordonaţi;
h) planificatorii iau în considerare misiunile şi concepţia luptei subunităţilor
vecine şi de sprijin;
i) planificarea acţiunilor forţelor subordonate caută să anticipeze momentele
tactice şi acţiunile ulterioare;
j) toate planurile trebuie să facă obiectul jocurilor de război;
k) constituirea grupării de angajare se bazează pe analiza factorilor MIFT-TC
şi nu pe obiceiuri sau tipare;
l) succesiunea la comandă este stabilită şi verificată pe timpul repetiţiilor;
m) manevra, sprijinul prin foc şi cererea de sprijin aerian trebuie să aibă în
atenţie prevenirea fratricidului.

SECŢIUNEA a 7- a
Executarea luptei

69
192. - (1) Executarea luptei cuprinde măsurile luate şi activităţile desfăşurate
de către batalionul de infanterie, din momentul declanşării/începerii luptei, până la
încetarea acesteia/îndeplinirea misiunii/trecerea la o altă formă de luptă.
(2) Executarea luptei include:
a) executarea luptei declanşate potrivit planului (curente);
b) planificarea acţiunilor viitoare.
193. - (1) Deşi condiţiile războiului sunt în continuă schimbare, îndemânarea,
tenacitatea, priceperea, îndrăzneala, curajul, încrederea în sine şi spiritul ofensiv al
comandanţilor şi trupei pe timpul desfăşurării luptei au asigurat din totdeauna şi vor
asigura şi în viitor succesul acesteia.
(2) Tehnologia, oricât de avansată, nu poate compensa îndemânarea şi
priceperea comandanţilor şi forţelor în utilizarea echipamentului şi tehnicii în
acţiunile de luptă.
194. - Executarea planurilor cere comandantului flexibilitate, sincronizare, şi să
facă faţă caracterului dinamic al acţiunilor în spaţiul de luptă integrat. Următoarele
aspecte îl pot ajuta să atingă aceste cerinţe:
a) la toate eşaloanele trebuie să se exploateze orice situaţie favorabilă,
respectând, în acelaşi timp, intenţia comandantului eşalonului superior;
b) să se asigure că subordonaţii cu atribuţii pe linie de comandă vor fi
prezenţi întotdeauna în punctele critice al spaţiului de luptă;
c) să urmărească ca toţii comandanţii de la eşaloanele subordonate să se afle
acolo unde situaţia impune prezenţa lor, menţinând permanent controlul tuturor
forţelor şi mijloacelor din subordine, pentru a le putea folosi integral, sau pentru a
face faţă unor schimbări bruşte de situaţie; comandantul de batalion poate destina pe
şeful modulului S.3 să comande şi controleze acţiunile într-o zonă pe care el nu o
poate monitoriza personal;
d) să observe şi să fie continuu la curent cu situaţia din zona de acţiune; lupta,
cercetarea, supravegherea, siguranţa şi analiza situaţiei să constituie procese continue;
e) comanda şi controlul sunt un proces neîntrerupt şi rapid; timpul la
dispoziţie trebuie folosit cu înţelepciune; revederea situaţiei, ordinele preliminarea şi
ordinele fragmentare sunt foarte necesare; informaţiile critice despre luptă trebuie
transmise cu rapiditate;
f) rapoartele subordonaţilor trebuie să fie transmise oportun, pentru a se putea
lua decizii rapide în timpul luptei; pentru a preveni excesul de informaţii,
neimportante pentru cursul luptei, transmise comandantului, P.C.Bz. le va selecta,
astfel încât reţeaua radio de conducere a comandantului să fie disponibilă pentru
transmiterea informaţiilor importante;
g) exercitarea comenzii şi controlului asigură concentrarea puterii de luptă pe
obiectivul principal al acţiunilor; manevra forţelor luptătoare este sprijinită permanent
prin foc; controlul şi disciplina focului, respectarea planificării sprijinului prin foc
sporesc şansele de succes;
h) la nevoie, succesiunea la comandă trebuie asigurată rapid şi uşor;
i) refacerea şi reorganizarea forţelor sunt activităţi obligatorii în timpul
perioadelor de acalmie a luptei sau după cucerirea obiectivului; în contextul acţiunilor

70
continue, în vederea desfăşurării acţiunilor ulterioare refacerea capacităţii combative
trebuie reabilitată.
195. - În scopul obţinerii succesului luptei în timp cât mai scurt şi cu un cost
cât mai scăzut, comandantul batalionului de infanterie execută următoarele:
a) coordonează continuu şi sincronizează posibilităţile forţelor din subordine,
inclusiv ale celor cu care cooperează, pentru a lovi în mod simultan inamicul pe toată
adâncimea zonei de responsabilitate şi pentru a crea condiţiile necesare manevrei în
adâncime;
b) manifestă înţelepciune şi iscusinţă în conducerea luptei în curs şi în
planificarea acţiunilor viitoare, în stabilirea momentului, locului şi a modalităţii de
angajare a obiectivelor vizate, împiedicându-l pe inamic să prevadă acţiunile proprii;
c) ia măsuri pentru a obţine informaţii oportune şi precise despre întreaga
zonă de responsabilitate, de la primirea misiunii şi până la finalizarea luptei;
d) asigură succesul manevrei, prin realizarea protecţiei forţelor proprii faţă de
acţiunile forţelor aeriene, terestre, navale şi speciale ale inamicului;
e) utilizează rezerva în mod judicios, în locurile şi momentele decisive,
angajând-o pe cât posibil, într-o singură misiune, simultan cu luarea măsurilor de
reconstituire a acesteia, imediat după luarea deciziei de a o introduce în luptă;
f) compară continuu desfăşurarea luptei în curs cu cerinţele acţiunilor viitoare
şi evaluează atingerea potenţială a punctului critic de către forţele din subordine,
căutând să obţină rezultate decisive înainte de acest moment;
g) realiniază3 continuu forţele ca răspuns la situaţia tactică concretă, în
vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite sau facilitării acţiunilor viitoare;
h) revede planul de acţiune ori de câte ori este necesar şi realizează, în timp
util, pe timpul desfăşurării luptei, corectivele care se impun în scopul menţinerii sau
preluării iniţiativei de la inamic.
196. - (1) Comandantul batalionului de infanterie orientează lupta asupra
obiectivelor/ţintelor decisive care conduc către centrul de greutate al inamicului, iar
dacă situaţia impune, reevaluează şi stabileşte noi puncte decisive/noul centru de
greutate, aducând corectivele necesare planului de acţiune.
(2) De regulă, prin planificare se prevede distrugerea/neutralizarea inamicului
printr-o singură luptă majoră. Dacă pe timpul executării luptei, devine evident că
distrugerea/neutralizarea inamicului nu este posibilă prin planificarea iniţială,
comandantul pregăteşte şi desfăşoară, la nevoie, şi alte forme de luptă.
197. - (1) În lupta ofensivă, comandantul batalionului de infanterie urmăreşte
obţinerea victoriei cât mai repede cu putinţă şi cu un consum cât mai redus de
resurse. În acest scop, el masează focul şi concentrează forţele numai când şi unde
este necesar, păstrează iniţiativa, atacă punctele slabe ale inamicului, îl loveşte în
adâncime şi-l împiedică să-şi organizeze o apărare unitară.
(2) În unele situaţii se execută manevre pentru a evita lupta care ar încetini sau
slăbi ofensiva.

3
Măsuri şi acţiuni pentru repoziţionarea forţelor şi mijloacelor, vizând asigurarea continuităţii limitei dinainte a forţelor
proprii (eventual reducerea lungimii acesteia) şi menţinerea unităţilor în limitele puterii lor de luptă, corespunzătoare
condiţiilor concrete.

71
(3) Forţele dispersate ale inamicului sunt izolate şi distruse/neutralizate pe
părţi, înainte ca acestea să se concentreze şi să organizeze o apărare puternică.
(4) Comandantul menţine permanent integritatea şi puterea de luptă a forţelor
din subordine. Când forţele sunt dispersate prea mult, sunt extinse pe o suprafaţă prea
mare sau nu mai este posibilă susţinerea logistică adecvată, se trece la apărare, scop
în care se pregătesc din timp planurile de acţiune pentru situaţii neprevăzute.
198. - (1) În apărare, comandantul ia măsuri pentru exploatarea la maximum a
avantajelor poziţiei proprii (acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi
mijloacelor, itinerarii/drumuri mai scurte ca şi desfăşurarea luptei într-un teren
cunoscut), în scopul anihilării avantajelor iniţiale ale atacatorului (posibilitatea
acestuia de a alege când şi unde să lovească, când şi unde să-şi maseze forţele şi
deţinerea iniţiativei).
(2) O apărare bine organizată presupune atât acţiuni defensive cât şi ofensive,
urmărind oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii
favorabile operaţiilor cu caracter ofensiv.
(3) Lupta de apărare are ca scop final oprirea şi izolarea inamicului, trecerea la
ofensivă şi distrugerea/neutralizarea definitivă a acestuia.

SECŢIUNEA a 8- a
Încheierea luptei
199 - Elementele şi situaţiile în care operaţia specifică luptei armate, ca şi
operaţia de stabilitate sau de sprijin, poate fi considerată încheiată, măsura şi
modalitatea în care încheierea conflictului în anumite condiţii de natură militară
contribuie la realizarea obiectivelor politice generale, sunt stabilite de către
autorităţile constituţionale abilitate, înainte de declanşarea propriu-zisă a luptei
armate.
200. - (1) Pentru încheierea în condiţii avantajoase a luptei, comandanţii
subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie trebuie să pună la dispoziţia
comandantului acesteia datele şi informaţiile relevante cunoscute privind intenţiile şi
obiectivele inamicului şi şansele acestuia, având în vedere planurile şi acţiunile
forţelor proprii care afectează îl cel mai mult.
(2) Obiectivul final al acţiunilor de luptă şi modalităţile de atingere şi
menţinere a acestuia constituie elementele cele mai importante care fundamentează
planurile de acţiune ale batalionului de infanterie.
201 – Batalionul de infanterie raportează pe cale ierarhică despre încheierea
luptei şi dacă scopurile acesteia au fost atinse. Succesul pentru batalionul de
infanterie presupune victoria militară în spaţiul de luptă integrat.
202. - După încheierea unei lupte, forţele batalionului pot trece, fără pauză, la
o nouă acţiune, la o altă de stabilitate sau de sprijin sau la o intermediară, până la
atingerea scopurilor şi obiectivelor misiunii primite.
203. - Încheierea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin are loc atunci când
obiectivele stabilite pentru acestea au fost atinse sau, uneori, când acţiunea
batalionului de infanterie nu se mai justifică.

SECŢIUNEA a 9- a
72
Evaluarea luptei
204. - (1) Evaluarea, ca element al conducerii, impune monitorizarea continuă,
pe timpul pregătirii şi executării luptei, a situaţiei curente şi a evoluţiei acesteia în
funcţie de criteriile succesului, în vederea aducerii de corecturi sau luării de noi
decizii, precum şi pentru evaluarea post- acţiune.
(2) Evaluările post-acţiune trebuie completate prin discuţii deschise cu
personalul participant, constituind sursa principală pentru modificarea prevederilor
doctrinare, a modului de desfăşurarea a instrucţiei, a formării liderilor, a organizării şi
a înzestrării forţelor.
205. - Comandantul analizează circumstanţele succeselor şi ale eşecurilor
neaşteptate, acţiunile neprevăzute ale inamicului sau cele ale forţelor proprii care nu
s-au desfăşurat conform planului, având în vedere, în primul rând, impactul general al
acestora asupra îndeplinirii misiunii, precum şi asupra desfăşurării ulterioare a unor
eventuale acţiuni. El ia în calcul atât cauzele imediate, evidente, precum şi pe cele
conexe sau ascunse. Concluziile cu caracter general se diseminează în toate
structurile, ca învăţăminte.

CAPITOLUL III
Lupta ofensivă
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
206. - (1) Obiectivul luptei este victoria, iar aceasta se obţine prin atac. Atât
acţiunile ofensive cât şi cele defensive sunt agresive, ambele fiind conduse pentru a
câştiga şi menţine iniţiativa. Acest capitol oferă fundamentele acţiunilor ofensive.
207. – Batalionul de infanterie adoptă lupta ofensivă pentru:
a) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului;
b) cucerirea poziţiilor cheie sau decisive din teren;
c) privarea inamicului de resurse;
d) obţinerea de informaţii;
e) inducerea în eroare şi schimbarea direcţiei acţiunilor inamicului;
f) menţinerea inamicului într-o poziţie dezavantajoasă ;
g) dezorganizarea atacului inamicului.
208. - Scopurile luptei ofensive se realizează prin:
a) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a
terenului;
b) executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, de forţe şi mijloace
pentru încercuirea, capturarea şi obţinerea efectului dorit asupra inamicului;
c) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea impetuoasă a
acţiunilor în adâncimea apărării acestuia;
d) securizarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite şi respingerea
contraatacurilor;
e) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie
a forţelor;
f) conducerea neîntreruptă a subunităţilor subordonate.

73
209. - Succesul în lupta ofensivă a batalionului este determinat de: realizarea
surprinderii şi concentrarea eforturilor; viteza/ritm în acţiuni; flexibilitate şi
îndrăzneală.
210. - (1) Realizarea surprinderii se obţine prin lovirea inamicului pe timpul,
în locul sau într-un mod în care acesta nu se aşteaptă. Inamicul nu trebuie să obţină
date despre atac decât mult mai târziu, pentru a nu putea reacţiona eficient.
Surprinderea este determinată de direcţia atacului, momentul, intensitatea şi
îndrăzneala executării.
(2) Şocul unui atac neaşteptat îi încetineşte inamicului reacţiile, îi
distruge/neutralizează sistemul de comandă şi control şi îi reduce eficacitatea
armamentului. Acesta permite batalionului să-l învingă repede pe apărător.
(3) Iniţiativa asigură batalionului condiţii pentru alegerea timpului, a locului şi
a mijloacelor de luptă. Surpriza este sporită de lovirea inamicului în flancuri sau în
spate, de infiltrări sau introducerea rapidă şi neaşteptată a forţelor luptătoare (de
sprijin de luptă) în locurile/pe direcţiile neaşteptate de către inamic.
(4) Durata surprizei fiind scurtă, batalionul trebuie să o exploateze rapid
interzicând inamicului câştigarea de timp şi restabilirea echilibrului.
211. - (1) Concentrarea eforturilor batalionului se realizează prin masarea
efectelor puterii de luptă.
(2) Pentru a obţine concentrarea eforturilor în spaţiul de luptă şi pentru a
asigura securitatea acestora, comandantul va folosi o combinaţie de patru elemente:
dispersarea; concentrarea; inducerea în eroare; atacul.
(3) Comandantul va fixa un efort principal şi va aloca suficiente resurse de
sprijin de luptă pentru îndeplinirea obiectivului final dorit. Planul trebuie să fie
suficient de flexibil pentru a da posibilitatea să se treacă de la lovitura principală la
cea secundară/auxiliară în cazul în care apare o posibilitate mai bună de obţinere a
succesului.
(4) Eficienţa armelor moderne, în special a artileriei şi a armamentului NBC,
sporeşte ameninţarea asupra forţelor dispuse comasat. Batalionul trebuie să evite
schematismul sau mişcările evidente care să demaşte momentul sau direcţia atacului
său. Securitatea, mobilitatea tactică şi folosirea corectă a terenului şi a vremii sunt
esenţiale pentru obţinerea succesului.
(5) Alte modalităţi de realizare a concentrării eficiente a armamentului
batalionului asupra inamicului includ următoarele:
a) sincronizarea focului prin ochire directă, a celui din poziţii de tragere
acoperite şi a sprijinului aerian apropiat;
b) întărirea efortului principal prin sprijin prin foc executat din poziţiile de
tragere acoperite, cu aviaţia şi prin sprijinul aerian apropiat şi adaptarea acestuia noii
situaţii, dacă aceasta se schimbă;
c) integrarea sprijinului de luptă şi a celui logistic.
(6) Organizarea şi coordonarea în mod corespunzător a modalităţilor de
concentrare a eforturilor oferă batalionului susţinerea necesară obţinerii succesului.
(7) Cercetarea şi supravegherea sunt acţiuni foarte importante care permite
atacatorului să-şi concentreze puterea de luptă asupra punctelor slabe ale inamicului.

74
212. - (1) Viteza/ritmul în acţiune este esenţială/esenţial pentru obţinerea
succesului în lupta ofensivă a batalionului şi poate preveni luarea de către inamic a
contramăsurilor eficiente. Viteza şi realizarea surprinderii compensează diferenţele
privind raportul de forţe şi-l împiedică pe inamic să câştige timp pentru a identifica şi
reacţiona eficient împotriva efortului principal.
(2) Viteza nu trebuie confundată cu graba. Graba există atunci când forţele sunt
introduse în luptă fără o analiză corespunzătoare, fără un sprijin prin foc eficient şi
înainte ca fiecare militar disponibil să fie instruit. Rezultatul unui astfel de atac îl
reprezintă introducerea forţelor în acţiune mult mai devreme, afectând ritmul de
îndeplinire a misiuni. Obţinerea vitezei necesare se realizează prin executarea
cercetării, prin folosirea artileriei şi a altor forme de sprijin, incluzând sprijinul
aerian, instruirea fiecărui militar şi apoi declanşarea atacului astfel încât timpul în
care forţele se află sub focul inamicului să fie redus la minim.
(3) Realizarea vitezei necesare se poate obţine astfel:
a) constituirea, antrenarea şi utilizarea unui sistem de comandă şi control
eficient care să transfere capacităţile mentale în acţiuni decisive şi rapide; folosirea
documentelor de luptă tipizate permite subordonaţilor să se folosească de punctele
slabe ale dispozitivului inamicului descoperite prin ritmul rapid în care se execută
atacul brigăzii;
b) sporirea mobilităţii este determinată de tehnicile de manevră folosite,
dispozitivele adoptate şi de gradul de instruire, care permit forţelor proprii să se
deplaseze şi să reacţioneze rapid folosind terenul; planificarea corectă a acţiunilor
geniştilor, artileriei terestre, apărării antiaeriene şi a sprijinului aviaţiei, sporesc
mobilitatea în spaţiul de luptă; recunoaşterea, cercetarea şi culegerea de informaţii
sunt esenţiale;
c) realizarea în timp scurt a sprijinului logistic măreşte foarte mult
posibilitatea continuării atacului.
213. - Flexibilitatea este o trăsătură necesară comandanţilor. Lupta cere ca ei
să se aştepte la situaţii incerte şi să fie în măsură să exploateze şansele. Sporirea
flexibilităţii este determinată de următoarele măsuri şi acţiuni:
a) pregătirea cercetării spaţiului de luptă în scopul cunoaşterii terenului şi a
dispozitivului inamicului, pentru acţiunile iniţiale şi cele următoare;
b) solicitarea continuă de informaţii pentru descoperirea punctelor slabe ale
inamicului, a posibilităţilor de atac a flancurilor şi spatelui dispozitivului acestuia;
c) menţinerea unei rezerve care să-şi poată asuma misiunea atacului principal
sau exploatarea oportunităţilor tactice;
d) stabilirea unui sistem de comandă şi control care să permită comandantului
luarea şi transmiterea deciziilor în timp scurt;
e) conducerea intenţiilor comandantului prin ordine de acţiune tipizate sau
prin ordine parţiale.
214. - (1) Îndrăzneala reprezintă dorinţa de a risca în acţiuni curajoase pentru a
obţine rezultate decisive. Comandantul îndrăzneţ este încrezător şi original. El nu se
grăbeşte niciodată.
(2) Acţiunile comandantului îndrăzneţ sunt rapide şi decisive, bazate pe
cunoaşterea problemelor tactice, a militarilor săi, a terenului şi inamicului. Acest
75
comandant va manevra continuu pentru a menţine o poziţie avantajoasă faţă de
inamic. Va căuta să atace flancul şi spatele inamicului şi va exploata şansa, imediat,
chiar dacă prin acesta îşi expune flancurile pentru un timp scurt. El emite ordine de
misiune tipizate şi se va deplasa spre acele locuri din spaţiul de luptă, de unde poate
influenţa cel mai bine aspectele critice ale atacului său.
(3) Curajul şi dorinţa de a accepta riscuri calculate a fost întotdeauna piatra de
temelie a succesului acţiunilor ofensive. Conceptul de putere de luptă este mai mult
decât suma forţelor sistemului de luptă. Pentru a distruge/neutraliza un inamic
superior numeric comandanţii îndrăzneţi au lovit în momentele şi în locurile
neaşteptate.
SECŢIUNEA 2
Misiunile batalionului de infanterie în lupta ofensivă
215. - (1) Conţinutul şi adâncimea misiunilor batalionului de infanterie în lupta
ofensivă sunt determinate de: situaţia, natura, valoarea şi caracterul apărării
inamicului; locul şi rolul ei în cadrul concepţiei eşalonului superior; compunerea de
luptă; caracteristicile terenului; posibilităţile de sprijin logistic.
(2) Batalionului de infanterie din eşalonul I primeşte misiune imediată,
misiune următoare şi direcţie ulterioară de ofensivă.
216. - Misiunile batalionului de infanterie din eşalonul I au următorul conţinut:
a) misiunea imediată - ruperea apărării şi distrugerea/neutralizarea forţelor şi
mijloacelor inamicului din fâşia de ofensivă aflată pe adâncimea compnaiilor de
infanterie din eşalonul întâi ale inamicului, respingerea ripostelor inamicului şi
cucerirea şi securizarea unui aliniament care să permită dezvoltarea ofensivei;
b) misiunea următoare – distrugerea/neutralizarea rezervelor de batalion,
respingerea ripostelor ofensive ale inamicului în cooperare cu vecinii, cucerirea şi
securizarea unui aliniament care să coincidă cu cel al misiunii imediate a brigăzii şi
crearea condiţiilor pentru dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării inamicului;
c) direcţia ulterioară de ofensivă - se indică până la adâncimea misiunii
următoare a brigăzii, în scopul prevenirii dezorganizării conducerii şi cooperării,
precum şi pentru orientarea comandantului de batalion asupra acţiunilor de luptă pe
care le va duce după îndeplinirea misiunii următoare; misiunile în detaliu ce revin
batalionului care continuă ofensiva pe această direcţie se precizează pe timpul
îndeplinirii misiunii următoare.
217. – Batalionul de infanterie din din eşalonul II se întrebuinţează pentru
intensificarea ofensivei în adâncimea apărării inamicului, participarea la respingerea
unor riposte ofensive, dezvoltarea ofensivei pe o altă direcţie, asigurarea unui flanc
descoperit, înlocuirea unor forţe care şi-au pierdut puterea de luptă,
distrugerea/neutralizarea forţelor inamice, care acţionează înapoia dispozitivului
propriu. În dependenţă de situaţie el primeşte aceleaşi misiuni ca şi batalionul din
eşalonul I.

SECŢIUNEA 3
Structura ofensivei
76
218. - Structura ofensivei batalionului cuprinde următoarele elemente:
dispozitivul de luptă; sistemul de lovire; amenajarea genistică.

PARAGRAFUL 3.1
Dispozitivul de luptă
219. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului cuprinde: sistemul de comandă;
gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic (vezi anexa nr.2).
(2) Factorii care influenţează constituirea dispozitivului de operaţii sunt:
a) misiunea primită şi concepţia luptei;
b) procedeul de ofensivă adoptat;
c) valoarea, natura şi posibilităţile inamicului;
d) conţinutul şi adâncimea misiunilor de luptă;
e) compunerea de luptă a batalionului;
f) cantitatea mijloacelor de întărire şi de sprijin;
g) caracteristicile terenului.
(3) Dispozitivul adoptat la începutul i ofensive nu rămâne acelaşi pe timpul
luptei. În raport de situaţie şi condiţiile de teren, dispozitivul realizat iniţial poate fi
schimbat pe timpul ducerii ofensivei, până la îndeplinirea misiunii primite.
220. - (1) Sistemul de comandă al batalionului în ofensivă se realizează prin
conducerea activităţilor de către comandant, îmbinată cu manifestarea largă a
iniţiativei de către subordonaţi pe timpul îndeplinirii misiunilor primite.
(2) Comanda batalionului se execută de la punctul de comandă care se dispune
în cadrul grupării de angajare, pe direcţia principală de efort, la 2 – 2,5 km faţă de
aliniamentul de contact.
221. - (1) Gruparea de angajare, de regulă, cuprinde majoritatea subunităţilor
din forţele luptătoare şi de sprijin de luptă din subordine. Forţele grupării de angajare
sunt eşalonate în adâncime, fiind destinate să fracţioneze şi izoleze apărarea
inamicului, să execute ofensiva în ritm rapid, să manevreze, să fracţioneze şi să
distrugă/neutralizeze gruparea de forţe a acestuia din fâşia de ofensivă a batalionului,
să-i respingă contraatacurile, să cucerească şi să securizeze zone, raioane, aliniamente
sau obiective importante şi să dezvolte ofensiva în adâncime pentru îndeplinirea
scopului luptei.
(2) Gruparea de angajare a batalionului se compune din: eşalonul unu;eşalonul
doi; forţele de sprijin.
222. - (1) Eşalomul unu este constituit din subunităţi luptătoare, dispuse în
dispozitiv, pe baza de plecare la ofensivă/aliniamentul de atac. Acestea au o
compunere variabilă şi conţin forţe de valoarea 1– 2 companii de infanterie cu forţele
şi mijloacele de întărire.
(2) Forţele din eşalonul unu sunt destinate pentru:
a) participarea la ruperea apărării inamicului sau pătrunderea prin intervalele
existente în dispozitivul acestuia;
b) dezvoltarea ofensivei în ritm rapid, fracţionarea şi
distrugerea/neutralizarea grupării principale de forţe a inamicului pe adâncimea
misiunii primite;

77
c) asigurarea introducerii în luptă a eşalonului doi şi dezvoltarea ofensivei
în adâncime în scopul cuceririi şi securizării zonelor/aliniamentelor/ţintelor
importante din adâncimea dispozitivului inamicului;
d) respingerea eventualelor contraatacuri ale inamicului;
e) realizarea joncţiunii cu forţele aeromobile/detaşamentele înaintate;
f) consolidarea şi securizarea zonelor şi aliniamentelor/ţintelor cucerite;
g) urmărirea forţelor inamicului care se retrag.
223. – Eşalonul doi, de regulă, reprezintă aproximativ o treime din totalul
forţelor luptătoare şi este constituit dintr-o companie de infanterie şi un număr
variabil de subunităţi de infanterie, primite temporar în subordine. Se dispune în
adâncimea grupării de angajare la o depărtare faţă de aliniamentul de contact de cel
puţin 3 km şi este destinată pentru:
a) intensificarea loviturii şi dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării
inamicului, pe direcţia principală de efort sau pe altă direcţie;
b) cucerirea unor zone/aliniamente/ţinte importante;
c) participarea la respingerea contraatacurilor;
d) încercuirea şi distrugerea/neutralizarea unor forţe rămase înapoia forţelor
de pe direcţia principală de efort;
e) înlocuirea unor unităţi din eşolonul unu care şi-au pierdut puterea de
luptă;
f) distrugerea/neutralizarea, independent sau în cooperare cu alte forţe, a
forţelor aeropurtate sau a forţelor aeromobile ale inamicului folosite înapoia
dispozitivului batalionului.
224. - (1) În cadrul grupării de angajare se poate constitui, ca element de
dispozitiv, detaşamentul înaintat sau detaşamentul de întoarcere; din forţele din
eşalonul II, se poate constitui, după caz, şi forţa aeromobilă.
(2) Există situaţia când batalionul în întregime se poate constitui ca
detaşament înaintat, de întoarcere sau ca forţă aeromobilă debarcată.
225. - (1) Detaşamentul înaintat se constituie din subunitatea care a obţinut
cele mai importante succese şi care prin acţiunile sale şi avantajul tactic în care se
găseşte, poate asigura condiţii pentru dezvoltarea rapidă a ofensivei de către forţele
grupării de angajare.
(2) Detaşamentul înaintat poate fi constituit premeditat pe timpul pregătirii,
fiind introdus în luptă pe timpul dezvoltări ofensivei în adâncime, atunci când s-au
creat condiţiile necesare sau chiar de la început/după ruperea apărării, dacă situaţia
permite.
(3) Compunerea de luptă a detaşamentului înaintat trebuie să permită ducerea
cu succes a acţiunilor în mod independent.
(4) Detaşamentul înaintat poate îndeplini, singur sau în cooperare cu forţele
aeromobile, următoarele misiuni:
e) cucerirea din mişcare şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte importante
din adâncimea apărării inamicului;
f) cucerirea unor puncte obligatorii de trecere sau a unor treceri peste
cursurile de apă;
g) cucerirea din mişcare a unor localităţi;
78
h) interzicerea afluirii rezervelor din adâncime ale inamicului.
226. - Detaşamentul de întoarcere se constituie în cadrul luptei ofensive
desfăşurate în teren muntos - împădurit sau pe timpul luptei în centre mari
urbanistice, dintr-o companie de infanterie, întărită, care se infiltrează în adâncimea
dispozitivului inamicului, îl loveşte prin surprindere în spate, întoarce apărarea
acestuia şi creează condiţii favorabile dezvoltării ofensivei de front. În condiţii
favorabile se constituie şi în cadrul ofensivei în teren obişnuit.
227. - (1) Forţa aeromobilă se constituie dintr-o companie de infanterie din
cadrul eşalonului II. În acest scop, batalionului i se asigură mijloace de transport
adecvate. Batalionul poate face parte din forţa aeromobilă din companenţa brigăzii.
(2) Forţa aeromobilă este întrebuinţată pe timp limitat pentru ducerea unor
acţiuni în dispozitivul inamicului. Durata acţiunilor depinde de: conţinutul,
importanţa misiunii şi adâncimea la care acţionează; natura şi valoarea inamicului;
ritmul de înaintare al forţelor proprii; posibilitatea asigurării sprijinului cu artileria şi
aviaţia; valoarea şi compunerea forţei aeromobile; gradul de asigurare cu materiale.
(3) Misiunile forţei aeromobile constau în:
e) cucerirea şi securizarea unor aliniamente/zone/ţinte, importante până la
sosirea forţelor proprii;
f) interzicerea desfăşurării acţiunilor inamicului;
g) producerea de pierderi în personal şi tehnică militară;
h) distrugerea/neutralizarea unor ţinte importante ale inamicului.
228. - Forţele de sprijin de luptă sunt destinate să susţină forţele din gruparea
de angajare (succesiv, întâi forţele din eşalonul I , apoi forţele din eşalonul II şi
rezerva sau simultan) pentru îndeplinirea scopurilor ofensive şi cuprind subunităţile
de armă, grupurile şi detaşamentele special constituite din structurile organice şi
primite ca întărire.
229. - (1) Bateria de aruncătoare, constituie un element de bază al forţelor de
sprijin .
(2) Elemente de dispozitiv se dispun pe direcţia principală de efort, sau central
faţă de limitele laterale ale fâşiei de ofensivă, pentru a putea executa rapid manevra
de foc sau de armament pe alte direcţii. Zonele de dispunere a elementelor de
cercetare, de manevră şi de acţiune ale bateriei se dispun de regulă, în adâncime de
până la 1,5-2 km. Acestea se eşalonează în adâncime, ţinând seama de misiunile ce le
revin, de caracteristicile tehnico-tactice ale armamentului şi de configuraţia terenului,
astfel încât să poată executa focul în fâşia de tragere stabilită.
(3) Bateria de aruncătoare a a batalionului de infanterie execută, de regulă,
următoarele misiuni:
a) sprijinul direct prin foc al batalionului (dincolo de aliniamentul de contact,
pe adâncimea apropiată - până la 6- 7 km; la flancuri şi înapoia dispozitivului marilor
unităţi);
b) întărirea sprijinului direct prin foc al companiilor de infaterie din elalonul I
al batalionului.
(4) Pentru îndeplinirea acestor misiuni, bateria de aruncătoare execută
următoarele sarcini specifice şi implicite:

79
Nr. crt. A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE
1. Distrugerea/neutralizarea mijloacelor de atac nuclear, biologic şi chimic
ale inamicului
2. Distrugerea/neutralizarea bateriilor de artilerie, aruncătoare, artilerie şi
rachete antiaeriene ale inamicului
3. Distrugerea/neutralizarea elementelor sistemelor de cercetare - lovire de
înaltă precizie a inamicului
4. Dezorganizarea conducerii şi lucrului elementelor subsistemului de
comunicaţii şi asigurare cu date ale inamicului
5. Distrugerea/neutralizarea personalului şi echipamentelor inamicului,
dispuse în zonele/ţintele de cucerit (dincolo de aliniamentul de contact şi
înapoia dispozitivului brigăzii mecanizate)
6. Acoperirea prin foc a flancurilor, intervalelor şi raioanelor lovite de
inamic cu armele de distrugere în masă
7. Distrugerea/neutralizarea personalului, echipamentelor şi rezervelor
inamicului în zonele de dispunere, pe timpul apropierii, desfăşurării şi
respingerii ripostelor ofensive executate de acesta
8. Sprijinul prin foc pe timpul introducerii în /luptă a eşalonului II şi/sau
rezervei.
9. Sprijinul prin foc al detaşamentului înaintat/de întoarcere, etc.
10. Interzicerea retragerii şi consolidării inamicului pe noi aliniamente de
apărare în adâncimea lui şi hărţuirea acestuia
11. Sprijinul prin foc al forţei luptătoare pentru securizarea aliniamentelor
(zonei, ţintelor) cucerite
12. Lovirea elementelor de logistică
13. Distrugerea lucrărilor de fortificaţie de campanie şi permanente
14. Distrugerea/neutralizarea mijloacelor tehnice de influenţare psihologică
ale inamicului.
15. Realizarea de baraje în dispozitivul inamicului şi hărţuirea acestuia.
A.2. SARCINI SPECIFICE- NELETALE
1. Iluminarea terenului şi indicarea direcţiei de acţiune/fâşiei de
responsabilitate
2. Fumizarea inamicului
3. Participarea la bruiajul sistemului de comunicaţii al inamicului
4. Difuzarea de materiale tipărite în dispozitivul inamicului
B. SARCINI IMPLICITE
1. Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare
2. Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere
3. Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi
produse

Tabelul nr.9 - Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei de aruncătoare

80
230. – Bateria antitanc din organică sau primită ca întărire/în sprijin se
constituie ca rezerva antitanc dispunându-se iniţial într-un raion de
concentrare/dispunere, între eşalonul I şi eşalonul II. Aceasta îndeplineşte
următoarele sarcini (tabelul nr. 10):

Nr. crt. A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE


1. Distrugerea/neutralizarea blindatelor inamicului, îndeosebi a tancurilor
acestuia în diferite momente/etape
2. Securizarea unor aliniamente importante din teren
3. Asigurarea prin foc a flancurilor şi intervalelor
B. SARCINI IMPLICITE
1. Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare
2. Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere
3. Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi
produse

Tabelul nr.10- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei antitanc.


231. - (1) Pluronul de geniu intră în compunerea grupării de angajare şi pe
timpul desfăşurării acţiunilor constituie detaşamente cu destinaţie specială:
detaşament mobil de baraje; detaşament de asigurare a mişcării/deplasării. Parte din
subunităţile plutonului se pot găsi în rezerva de geniu păstrată la dispoziţia
comandantului.
(2) Subunităţile de geniu, organice şi primite ca întărire, îndeplinesc
următoarele misiuni:
a) cercetarea de geniu;
b) cercetarea la minare, executarea culoarelor prin baraje, deminarea
terenului şi obiectivelor;
c) executarea mecanizată a lucrărilor de fortificaţie;
d) amenajarea genistică a punctelor de comandă;
e) amenajarea şi menţinerea viabilităţii itinerarelor/drumurilor;
f) amenajarea şi deservirea trecerilor peste cursurile de apă şi alte
obstacole;
g) executarea lucrărilor genistice de mascare;
h) participarea la înlăturarea efectelor datorate întrebuinţării de către
inamic a armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi a sistemelor
incendiare.
232. - Detaşamentul mobil de baraje se constituie din subunităţi de pionieri
organice sau primite ca întărire de la eşalonul superior şi acţionează independent sau
în cooperare cu rezerva antitanc, fiind destinat pentru: executarea rapidă a barajelor
de mine antiblindate pe direcţiile de contraatac ale inamicului; asigurarea flancurilor
şi intervalelor ameninţate, a aliniamentului de introducere în luptă a eşalonului II şi a
rezervei; participarea la consolidarea aliniamentelor şi raioanelor cucerite. De regulă,
se dispune între eşalonul I şi eşalonul II al batalionului. Pe timpul desfăşurării
ofensivei se deplasează înapoia forţei din eşalonul I.

81
232. - Detaşamentul de asigurare a mişcării/deplasării se constituie din
subunităţi de cercetare de geniu, drumuri organice şi primite ca întărire. Este destinat
pentru asigurarea mişcării/deplasării neîntrerupte, în ritm rapid şi în ascuns a
batalionului, din raioanele de dispunere/concentrare până pe aliniamentul de
introducere în .
233. - Când situaţia impune parte din subunităţile de geniu, organice sau
primite ca întărire, pot intra în compunerea detaşamentului de salvare-evacuare.
Dacă constituirea şi acţiunea acestuia nu se impun, subunităţile de geniu se vor găsi
în rezerva de geniu, în măsură a fi disponibilizate la ordin.
233. - Rezerva de geniu se constituie din subunităţile rămase în urma
constituirii detaşamentelor, împreună cu alte subunităţi de geniu primite ca întărire de
la eşalonul superior şi este destinată pentru îndeplinirea următoarelor misiuni:
executarea barajelor pe direcţiile de contraatac ale inamicului; asigurarea flancurilor
şi intervalelor descoperite; consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor cucerite;
introducerea în luptă a eşalonului II şi/sau rezervei; executarea unor lucrări de
mascare; înlocuirea subunităţilor de geniu care şi-au pierdut puterea de luptă.
234.- (1) Grupa de apărare nucleară, biologică şi chimică constituie principala
structură de sprijin NBC, dispunându-se iniţial într-un raion situat între eşalonul I şi
eşalonul II, fiind în măsură să execute următoarele misiuni:
a) controlul nuclear, biologic şi chimic;
b) amplificarea puterii de foc prin întrebuinţarea sistemelor incendiare.
(2) O parte din subunităţile de apărare NBC pot fi date ca întărire grupurilor de
recunoaştere a inamicului şi terenului, detaşamentului de asigurare a
mişcării/deplasării, detaşamentului de salvare – evacuare (când se constituie), forţelor
de pe direcţia principală de efort din eşalonul I (numai subunităţile de sisteme
incendiare) şi la punctul de comandă al batalionului.
235. – Plutonul de cercetare îndeplineşte următoarele misiuni:
a) cercetarea în adâncime (culegerea informaţiilor despre cele mai
importante ţinte dispuse în adâncimea tactică a dispozitivului inamicului);
b) cercetarea la contact (culegerea informaţiilor din zona acţiunilor din
contact şi în imediata apropiere a acesteia);
c) cercetarea semnalelor electromagnetice (culegerea, centralizarea şi
analizarea informaţiilor privind inamicul, realizate cu mijloace radioelectronice);
d) cercetarea în spate sau teritorială (asigurarea datelor şi informaţiilor
asupra fenomenelor economico - sociale, militare, topogeodezice, meteorologice, de
comunicaţii şi psihomorale din zona de responsabilitate a batalionului, cu impact
asupra luării deciziilor în timp real).
236. – Plutonul de transmisiuni asigură legăturile necesare conducerii forţelor
participante la luptă, cooperării şi înştiinţării acestora pe toată durata şi adâncimea
misiunilor.
237. - Grupa de poliţie militară asigură paza punctului de comandă al
batalionului, participă la însoţirea personalului de conducere şi la realizarea măsurilor
de comenduire şi îndrumare a circulaţiei.

82
238. - (1) Rezerva se constituie din 1-2 plutoane de infanterie, în funcţie de
existentul în forţe şi mijloace, complexitatea situaţiei şi caracteristicile terenului din
fâşia de ofensivă.
(2) Rezerva este întrebuinţată pentru rezolvarea unor situaţii critice
neprevăzute care pot să apară pe timpul ducerii i.
(3) Subunităţile din rezervă se dispun în adâncimea dispozitivului, în raioane
care să asigure condiţii pentru realizarea unei protecţii sigure a forţelor faţă de
loviturile inamicului şi pentru executarea manevrei oportune.
(4) Rezerva se dispune în raionul de bază/de rezervă pe care îl amenajează
genistic.
239. - Sistemul logistic se compune din: modulul S.4- logistic; subunităţile şi
formaţiunile de logistică; subunităţile destinate protecţiei acestora; punctele de
transbordare a tehnicii şi materialelor; raioanele de adunare a tehnicii deteriorate;
itinerarele de aprovizionare şi evacuare; detaşamentele destinate încărcării/descărcării
materialelor din staţiile de aprovizionare/descărcare.

PARAGRAFUL 3.2
Amenajarea genistică
240. - (1) Amenajarea genistică a terenului cuprinde lucrările genistice de
fortificaţie, baraje genistice, lucrări de distrugeri, drumuri, poduri, treceri şi mascare
care modifică, adaptează sau completează caracteristicile terenului din fâşia
batalionului, în vederea protecţiei acestora pe baza de plecare la ofensivă şi facilitării
înaintări forţelor pe direcţia de ofensivă. Amploarea lucrărilor este determinată de:
procedeul de trecere la ofensivă; concepţia luptei; misiunile forţelor; caracteristicile
terenului şi gradul de pregătire al acestuia din timp de pace; cantitatea şi posibilităţile
forţelor şi mijloacelor de geniu la dispoziţie; timpul de pregătire de care se dispune.
(2) Amenajarea genistică a terenului urmăreşte să asigure:
a) dispunerea în ascuns a forţelor în raioanele de dispunere;
b) concentrarea forţelor pe baza de plecare la ofensivă şi în sectorul de
atac;
c) uşurarea înaintării forţelor prin mărirea capacităţii de trecere şi
asigurarea viabilităţii itinerarelor/drumurilor şi podurilor;
d) depăşirea obstacolelor naturale şi artificiale întrebuinţate de inamic
pentru oprirea ofensivei;
e) participarea la respingerea ripostelor ofensive ale inamicului şi
introducerea în luptă a eşalonului II/rezervei;
f) neutralizarea lucrărilor permanente;
g) consolidarea aliniamentelor şi ţintelor cucerite.
(3) Lucrările pentru amenajarea genistică a terenului se execută într-un spaţiu
cu o adâncime ce include întreaga fâşie de ofensivă, la care se adaugă spaţiul dintre
aceasta şi raionul de concentrare (specific procedeului ofensivei din mişcare), precum
şi spaţiul pe care este preconizată urmărirea inamicului care se retrage.

PARAGRAFUL 3.3
Sistemul de lovire
83
241. - (1) Sistemul de lovire este constituit din focul tuturor mijloacelor din
înzestrarea batalionului.
(2) Sistemul de foc al bateriei de aruncătoare constituie baza sistemului de
lovire al batalionului şi asigură sprijinul general, sprijinul nemijlocit şi sprijinul în
interiorul dispozitivului forţelor proprii.
(3) Mijloacele de acţiune antitanc reprezintă elementul de bază al luptei
împotriva tancurilor şi a celorlalte mijloace de luptă blindate.
(4) Sistemul de foc al plutonului de rachete antiaeriene asigură apărarea
antiaeriană a mijloacelor de foc şi a forţelor atacatoare.
(5) Focul tuturor celorlalte categorii de armament se suprapune peste
focul, aruncătoarelor, mijloacelor antitanc şi mijloacelor antiaeriene.

SECŢIUNEA a 4-a
Manevra în lupta ofensivă
242. - (1) De regulă, atacul batalionului de infanterie este îndreptat asupra
frontului, flancurilor sau spatelui inamicului. Manevra de nivel tactic poate fi:
manevra de forţe şi mijloace, manevra de foc şi manevra de echipament. Alegerea
formei de manevră este determinată de scopul urmărit, misiune, inamic, teren, vreme,
forţele disponibile, eşalonul executant, timp şi spaţiu.
(2) Principalele forme de manevră de forţe şi mijloace folosite de batalionul de
infanterie sunt: ruperea apărării/pătrunderea; loviturile în adâncime; infiltrarea;
învăluirea; atacul frontal; manevra de întoarcere; manevra de foc şi manevra pe
verticală.
243. - Formele de manevră evidenţiază relaţia dintre unităţile care atacă şi
inamic. Atacul combină acţiunile batalionul de infanterie cu punctele vulnerabile ale
inamicului şi se concentrează asupra punctelor decisive ale apărării acestuia. Procesul
de estimare trebuie să ofere comandantului informaţiile necesare selectării formei
corecte de manevră. Pentru a-şi îndeplini misiunea, batalionul poate combina formele
de manevră. De exemplu, un element al batalionul de infanterie poate ataca frontal
pentru a fixa inamicul şi un alt element poate executa o învăluire. Formele de
manevră selectate trebuie să sprijine intenţiile comandantului.
244. - (1) Ruperea apărării/pătrunderea se execută de către batalionul de
infanterie ca o continuare a atacului frontal şi urmăreşte crearea unei breşe în sistemul
defensiv al inamicului şi dezorganizarea apărării acestuia prin concentrarea puterii de
luptă necesare în sectorul de rupere, astfel încât apărătorul să fie depăşit din punct de
vedere numeric, tehnic şi tactic.
(2) Batalionul de infanterie participă la executrea ruperii în componenţa
brigăzii, de regulă, pe o singură direcţie, în funcţie de forţele şi mijloacele la
dispoziţie, inamic şi teren, avându-se în vedere, atât efectul dispersării propriei puteri
de luptă cât şi capacitatea apărătorului de a reacţiona.
245. - (1) Loviturile în adâncime urmăresc distrugerea/neutralizarea simultană
a inamicului pe întreaga adâncime a dispozitivului, ruperea apărării acestuia,
concomitent cu angajarea rezervelor, prin operaţii terestre şi aeriene (eventual navale)
executate într-o concepţie unitară.

84
(2) Batalionul de infanterie participă la operaţiile în adâncimea dispozitivului
inamicului cu loviturile bateriei de aruncătoare, acţiunile forţelor aeromobile şi
detaşamentele înaintate.
246. - Infiltrarea. Scopul infiltrării este deplasarea unei forţe fără a fi
observată, dintr-un loc în altul, pentru îndeplinirea unei misiuni. Aceasta este forma
preferată de manevră a infanteriei, deoarece permite folosirea în ascuns a unei forţe
mici pentru atacul prin surprindere a unei forţe mai mari. Infiltrarea ajută la
prevenirea descoperirii şi angajării forţelor. Deplasarea, de regulă se face pe jos sau
prin aer, dar poate fi executată şi pe autovehicule sau pe ambarcaţiuni. Împreună cu
alte subunităţi, o forţă infiltrată poate ataca spatele sau flancurile poziţiei înaintate a
inamicului (de pe LDA) îndeplinindu-şi misiunea cu scopul de a facilita pătrunderea
unei forţe mai mari. De asemenea ea poate ataca liniile de comunicaţii, instalaţiile
administrative din spatele inamicului, comandamentele, punctele de comandă, forţele
de sprijin şi cele logistice. Subunităţile infiltrate pot cuceri poziţii-cheie din teren,
distruge noduri de comunicaţie importante şi încetinii refacerea inamicului şi
aprovizionarea cu mijloace şi materiale.
247. - (1) Tipuri de infiltrare. Pot fi folosite trei tipuri de infiltrări: terestră; pe
apă; pe calea aerului.
(2) Infiltrarea terestră pe jos este cea mai des folosită; este posibilă şi
infiltrarea pe autovehicule. Aceasta este mai uşor de realizat în zonele unde sunt
spaţii largi între forţe sau unde este imposibil de asigurat flancurile. Multe infiltrări
au fost realizate pe vehicule, în special când raportul forţă-spaţiu este mic.
(3) Infiltrarea pe apă. Forţele se pot infiltra pe mare sau pe cursurile de apă.
(4) Infiltrarea pe calea aerului, de regulă, se execută cu elicopterele.
(5) Avantaje. Infiltrarea poate fi folosită când puterea de foc a inamicului
descurajează folosirea altor forme de manevră sau când o forţă uşoară este angajată
împotriva unei forţe motorizate sau mecanizate. Infiltrarea poate produce panică şi
dezorganiza un inamic orientat psihic şi mental spre o luptă din faţă. Aceasta poate
cauza uneori retragerea inamicului chiar dacă el este mult prea puternic pentru a fi
învins prin alte metode.
(6) Dezavantaje. Principalul dezavantaj al unei infiltrări este că elementele
mici pot fi distruse dacă forţele care se apără le descoperă sau dacă nu realizează
surprinderea şi nu-şi folosesc puterea de luptă la maximum. O infiltrare pe calea
aerului necesită timp. Manevra presupune calităţi deosebite de orientare din partea
comandanţilor subunităţilor care se infiltrează. Pentru ca infiltrarea să fie reuşită,
toate forţele trebuie să păstreze legătura în spatele inamicului, aşa cum a fost
planificată.
(7) Condiţii. Cunoaşterea de către comandant a dispozitivului inamicului şi
abilităţile batalionului de a-şi ascunde planurile şi mişcările permit comandantului să
realizeze surprinderea. O infiltrare poate să reuşească mai uşor într-un teren
frământat, puternic acoperit, împotriva unui inamic dispersat. Pentru reuşita acestei
manevre este necesar să fie îndeplinite unele condiţii, astfel:
a) locurile frământate, aproape inaccesibile, sunt cele mai bune pentru
infiltrare;

85
b) întunericul şi condiţiile de vreme rea reduc şansele inamicului de a
descoperi infiltrarea;
c) infiltrarea trebuie executată prin zonele neocupate sau neacoperite de focul
şi observarea inamicului;
d) dispozitivele electronice de supraveghere, folosite de inamic pentru
acoperirea intervalelor trebuie neutralizate sau evitate;
e) cercetare activă şi agresivă oferă informaţii despre puterea, vulnerabilităţile
şi dispozitivul inamicului.
(8) Instruirea. Militarii trebuie să fie bine instruiţi înainte de a putea reuşi să se
infiltreze. Dacă sunt descoperiţi aceştia vor rupe contactul şi îşi vor continua
misiunea. Zgomotele sau sursele de lumină pot compromite întreaga acţiune. Ei
trebuie să aibă o gândire ofensivă, să fie în măsură să-şi folosească iniţiativa şi să fie
eficienţi în descoperirea intervalelor şi exploatarea punctelor slabe ale apărării
inamicului. Comandanţii se vor asigura că militarii au cu ei doar echipamentul şi
proviziile strict necesare.
(9) Etapele. O infiltrare pe uscat poate fi realizată în cinci etape, astfel:
a) patrularea - intervalele în dispozitivul inamicului sunt descoperite prin
cercetarea agresivă a spaţiului de luptă; această fază este hotărâtoare în determinarea
intervalelor în dispozitivul inamicului prin care se poate executa infiltrarea
subunităţilor;
b) pregătirea – comandanţii îşi vor însuşi procedurile de conducere a forţelor,
dispunerea punctelor de adunare după infiltrare, metodele şi căile de retragere precum
şi procedeele specifice de îndeplinire a misiunii;
c) infiltrarea propriu - zisă - subunitatea se infiltrează prin intervale, evitând
detectarea şi angajarea;
d) consolidarea - după infiltrare subunitatea ajunsă în spatele inamicului se
reconstituie în puncte de adunare şi se pregăteşte pentru îndeplinirea misiunii
încredinţate;
e) execuţia - subunitatea îndeplineşte misiunea din poziţia ocupată în spatele
dispozitivului inamicului.
(10) Selectarea direcţiei. Folosirea uneia sau a mai multor direcţii de infiltrare
reprezintă cea mai importantă decizie pe care comandantul trebuie să o ia atunci când
planifică o asemenea acţiune. La luarea deciziei are în vedere:
a) direcţiile de infiltrare - batalionul va alege direcţiile de infiltrare bazându-
se pe analiza terenului, pe caracteristicile intervalelor din dispozitivul de apărare al
inamicului şi pe modul de dispunere a elementelor de siguranţă ale acestuia; direcţiile
de infiltrare trebuie să asigure acoperirea şi mascarea, să ajute militarii în evitarea
detectării de către radarele, senzorii, supravegherea şi dispozitivele de vedere pe timp
de noapte ale inamicului; dacă posibilităţile de descoperire ale inamicului sunt
inevitabile, frecvent patrulele pot precede infiltrarea; senzorii de detecţie radio
interconectaţi vor fi bruiaţi; batalionul va folosi măsurile active de descurajare,
respectiv, focul artileriei în alte sectoare, atacurile diversioniste şi inducerea în
eroare;

86
b) itinerarele de infiltrare - dacă are informaţii precise despre dispozitivul
inamicului batalionul va stabili un singur itinerar de infiltrare; când nu sunt
disponibile informaţii detaliate se folosesc direcţii în locul itinerarelor de infiltrare;
c) folosirea unei/mai multor direcţii sau itinerare de infiltrare depinde de
mărimea forţei ce urmează a se infiltra, de cantitatea de informaţii despre dispozitivul
inamicului, de teren, de timpul la dispoziţie şi de numărul posibil de itinerare sau de
direcţii; fără a prejudicia ascunderea infiltrării, batalionul va infiltra subunităţi cât
mai mari posibile; este preferabil ca batalionul să infiltreze subunităţi de mărimea
plutonului, dacă acestea pot să rămână nedescoperite/nedetectate decât să infiltreze
subunităţi de valoare grupă; în mod normal subunităţile infiltrate sunt de nivel pluton,
companie dar infiltrarea se va face pe grupe în funcţie de analiza factorilor MIFT-TC;
pentru control, viteză şi putere de luptă eficientă toate subelementele infiltrate se vor
deplasa împreună; folosirea unui singur drum sau direcţii conferă o mai uşoară
deplasare, control al acesteia şi o adunare rapidă şi sigură; aceasta va duce la
micşorarea zonei despre care sunt necesare informaţii detaliate; folosirea mai multor
itinerarii/drumuri sau direcţii reduce riscul compromiterii întregii forţe şi permite o
deplasare mai rapidă; totuşi, aceasta presupune un control mai complicat.
(11) Alte măsuri de control. Aceste măsuri de control sunt valabile în timpul
planificării corespunzătoare a infiltrării şi de regulă constau în:
a) itinerarele/drumurile şi potecile trebuie evitate - în cazul în care sunt
folosite, trebuie menţinută siguranţa de flanc şi spate;
b) în timpul infiltrării staţiile radio vor fi folosite doar cu mari precauţii;
c) folosirea dispozitivelor termice de detecţie ajută forţa care se infiltrează să
evite descoperirea şi contactul;
d) punctele de adunare trebuie să fie locuri uşor de identificat, unde
subunităţile se pot aduna şi reorganiza dacă sunt dispersate;
e) punctele de adunare care oferă acoperire şi mascare vor fi alese de-a lungul
fiecărui itinerar/drum sau direcţii;
f) un punct de adunare care să nu pericliteze siguranţa infiltrării va fi stabilit
în apropierea obiectivului; înainte de a-l ocupa subunitatea trebuie să îl cerceteze şi să
îl asigure; el trebuie să fie suficient de mare pentru a permite desfăşurarea forţei
infiltrate.
248. - (1) Învăluirea se execută de către batalionul de infanterie prin trecerea
forţelor atacatoare pe lângă sau pe deasupra poziţiilor principale ale inamicului,
efortul principal al acestora vizând flancul/flancurile sau spatele apărătorului în
scopul ocupării, distrugerii/neutralizării unor obiective cu rol determinant în
stabilitatea apărării.
(2) Forţele atacatoare pot executa manevra pe la unul din flancuri- învăluire
simplă, pe la ambele- învăluire dublă sau pe deasupra poziţiilor principale de apărare
ale inamicului- învăluire pe verticală. Pentru inducerea în eroare a inamicului asupra
variantei/variantelor de executare a atacului/atacurilor sau a direcţiei/direcţiilor
principale a acestuia, parte din forţele proprii vor executa unele acţiuni cu caracter
secundar.
(3) Batalionul de infanterie care execută învăluirea va încerca să opună puterea
proprie punctelor vulnerabile ale inamicului prin lovirea acestuia în flanc sau spate.
87
Inamicul va fi forţat să lupte de-a lungul căilor de acces neapărate sau mai puţin
apărate. De asemenea, învăluirea poate să întrerupă căile de comunicaţii ale
inamicului şi să-i reducă astfel capacitatea de a lupta.
(4) Utilizarea acestei forme de manevră impune existenţa sau crearea unui
flanc vulnerabil şi folosirea eficientă a forţelor aflate la dispoziţia comandantului
împotriva punctelor slabe ale inamicului. Mobilitatea şi surprinderea sunt elemente ce
garantează succesul.
(5) Forţele care execută atacul trebuie să fie eşalonate în adâncime şi să-şi
protejeze flancurile pentru a evita pericolul de a fi ele însele învăluite.
(6) Învăluirea dublă realizată cu succes poate conduce la încercuirea
inamicului. Pentru aceasta, forţele principale menţin contactul cu inamicul
împiedicând dezangajarea şi refacerea dispozitivului de apărare, provocând maximum
de pierderi, în timp ce forţele destinate să execute învăluirea, încercuiesc complet şi
interzic căile de retragere ale inamicului. În funcţie de situaţia concretă, forţele care
luptă la încercuire trec în grabă la apărare pentru blocarea inamicului încercuit.
249. - (1) Întoarcerea este o formă de manevră prin care se angajează inamicul
pe front cu o parte din subunităţi în timp ce majoritatea forţelor şi mijloacelor
acţionează în flancul sau spatele dispozitivului acestuia, pe o adâncime mai mare cu
scopul de a ataca eşalonul II sau rezervele, de a intercepta comunicaţiile, silindu-l să
ducă acţiuni de luptă şi pe alte direcţii decât pe cea a frontului. Pe timpul manevrei
de întoarcere gruparea de întoarcere evită total inamicul pentru a cuceri un obiectiv
situat la distanţă mare în spatele dispozitivului acestuia.
(2) Manevra de întoarcere îl va forţa pe inamic să-şi abandoneze poziţiile sau
să-şi separe forţele principale pentru a face faţă ameninţării.
(3) Obiectivul stabilit trebuie să fie de-a lungul itinerarelor/drumurilor din
dispozitivul inamicului şi suficient de important pentru acesta, astfel încât să-l
determine să abandoneze poziţiile sale înaintate.
(4) Focul executat în adâncimea dispozitivului inamicului capătă o importanţă
deosebită pentru protejarea forţelor care execută manevra de întoarcere şi
distrugerea/neutralizarea acestuia, deoarece artileria nu poate să însoţească forţele la
întoarcere. Pe timpul manevrei de întoarcere între subunităţile care duc acţiuni
frontale şi cele care execută manevra de întoarcere nu există legătură de foc.
250. - (1) Atacul frontal este forma de manevră cea mai puţin avantajoasă.
(2) Aceasta se execută de batalionul de infanterie asupra frontului inamicului,
angajându-l în mod decisiv pe toată întinderea aliniamentului de contact sau numai
pe o porţiune din lungimea acestuia. Se adoptă pentru fixarea sau depăşirea
inamicului ori distrugerea/neutralizarea sa pe poziţii.
(3) De regulă, atacul frontal al batalionului de infanterie se desfăşoară atunci
când viteza şi simplitatea sunt decisive pentru menţinerea ritmului şi iniţiativei şi
când puterea de luptă a forţelor proprii este superioară în raport cu cea a inamicului.
El se foloseşte când pătrunderea sau/şi învăluirea nu sunt posibile.
(4) Pierderile mari în personal şi tehnică de luptă recomandă ca această formă
de manevră să fie folosită în special împotriva unei apărări slab organizate sau pentru
fixarea de front a inamicului în vederea învăluirii acestuia cu forţele de pe direcţia
principală de efort.
88
251. - Manevra de foc este un factor important în /luptă şi constă în
concentrarea succesivă sau simultană a focului diferitelor tipuri de categorii de
sisteme de armament pe diferite ţinte, fără schimbarea poziţiei de tragere.
252. - Manevra pe verticală se execută de către forţele aeromobile şi de
grupurile de cercetare în dispozitivul inamicului, concomitent cu alte forme de
manevră, în scopul îndeplinirii obiectivelor i prin cucerirea şi menţinerea unor
obiective, aliniamente sau raioane până la realizarea joncţiunii cu forţele care atacă de
front.
SECŢIUNEA a 5-a
Pregătirea şi desfăşurarea luptei ofensive
253. - Orice luptă ofensivă se împarte în anumite etape a căror natură şi durată
depind de mai mulţi factori. În general etapele unei operaţii ofensive sunt pregătirea,
atacul, exploatarea succesului şi urmărirea.
254. - (1) Pregătirea i ofensive include planificarea, organizarea, coordonarea
şi controlul pregătirii pentru acţiune. Comandantul organizează acţiunile tuturor
forţelor (luptătoare, de sprijin de luptă şi logistic.
255. – (1) Atacul. De regulă, batalionul de infanterie participă la executarea
atacului în cadrul brigăzii de infanterie. Atacul se poate executa din contact sau din
mişcare. Majoritatea atacurilor constau din: apropierea de obiectiv; atacul propriu-zis
sau acţiunea la obiectiv; consolidarea; reorganizarea.
(2) . Atacul este o acţiune de luptă a trupelor realizată sub forma înaintării spre
inamic şi constă într-o deplasare fulgerătoare şi neîncetată a subunităţilor de
infanterie motorizată în dispozitiv de luptă combinată cu focul intensiv al
armamentului maşinilor de luptă, iar pe măsura apropierii de inamic şi din alte tipuri
de armament, în scopul nimicirii inamicului, cuceririi terenului ocupat de acesta şi
pătrunderii în adîncimea dispozitivului său de apărare.
Pe timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi în adîncimea
dispozitivului de luptă, subunităţile trebuie să combine cu pricepere focul cu
mişcarea, să manevreze punctele de sprijin şi mijloacele de foc ale inamicului, trecînd
cu repeziciune din dispozitiv de luptă în dispozitiv premergător de luptă şi invers, şi
menţinînd permanent cooperarea; după caz, să treacă oportun de la acţiuni pe jos, la
acţiuni pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă, automobile) şi invers,
pentru a nu da posibilitatea inamicului să se retragă şi să organizeze noi aliniamente
de apărare.
Atacul executat cu succes creează condiţii pentru dezvoltarea ofensivei,
realizarea unor manevre decisive şi trecerea la urmărirea inamicului.
256. - Exploatarea succesului. De regulă, batalionul de infanterie participă la
exploatarea succesului în cadrul eşalonului superior.
257. – (1)Urmărirea. Scopul acestei etape este acela de a nu da posibilitatea
inamicului să se reorganizeze. Batalionul de infanterie poate lua parte la urmărire şi
în cadrul acţiunilor eşalonului superior.
(2) Cînd inamicul începe să se retragă batalionul trece imediat la urmărire, fără
a-i permite să rupă lupta, iar comandantul raportează imediat comandantului de
brigadă. Folosind cu pricepere avantajele terenului subunităţile batalionului iese în

89
ascuns pe căile de retragere ale inamicului, îl loveşte în flanc sau în spate şi îi
produce pierderi.
Batalionul de infanterie urmăreşte inamicul, iniţial pe jos, în dispozitiv de luptă,
apoi premergător de luptă sau în coloană, acţionînd pe transportoare amfibii blindate
(maşini de luptă).

SECŢIUNEA a 6-a
Ofensiva din contact
258. - Ofensiva din contact se adoptă de către batalionul de infanterie atunci
când inamicul a avut timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un sistem dezvoltat
de lucrări genistice şi de baraje, precum şi în cazul în care reţeaua de drumuri din
adâncimea dispozitivului propriu către linia frontului este slab dezvoltată sau
impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea bazei de plecare şi poate avea loc
cu sau fără regruparea forţelor din contact cu inamicul, sau prin înlocuirea parţială ori
totală cu altele aduse din adâncime.
259. - (1) Baza de plecare la ofensivă este fâşia de teren, amenajată din punct
de vedere genistic, cu o adâncime corespunzătoare dispozitivului de luptă. Ea trebuie
să asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor de foc ale
inamicului, în special a celor nucleare, biologice, chimice şi incendiare şi să creeze
condiţii favorabile pentru trecerea la ofensivă.
(2) De regulă, baza de plecare la ofensivă cuprinde:
a) poziţiile de plecare la ofensivă ale eşalonului I;
b) raioanele de dispunere a eşalonului II, a rezervei şi a forţelor şi
detaşamentelor cu destinaţie specială;
c) zonele de manevră şi acţiune ale bateriei aruncătoare de mine;
d) poziţiile de tragere ale tancurilor care participă la pregătirea de foc;
e) locurile punctelor de comandă;
f) drumurile pentru deplasarea rapidă şi mascată a forţelor, aprovizionări şi
evacuări;
g) raioanele de dispunere ale unităţii, subunităţilor şi formaţiunilor de
logistică.
260. - Pregătirea bazei de plecare se execută, de regulă, în timpul nopţii,
folosindu-se în totalitate lucrările genistice existente în fâşia batalionului. Lucrările
trebuie mascate până în zorii zilei. Pentru subunităţile de tancuri destinate sprijinului
nemijlocit al forţelor de pe direcţia principală de efort se pregătesc poziţii de aşteptare
la o distanţă de 6 - 8 km faţă de LDA inamicului, în aşa fel încât ieşirea lor pe
aliniamentul de atac să se facă pe timpul pregătirii de foc a ofensivei. Când se trece la
ofensivă, din apărare, cu sau fără regruparea forţelor, tancurile, transportoarele
amfibii blindate şi maşinile de luptă ale infanteriei pleacă la atac, de regulă, direct din
poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării.
261. - Ocuparea bazei de plecare se face succesiv, începând cu aruncătoarele,
astfel încât forţele să realizeze în ascuns dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să
treacă la ofensivă la semnalul stabilit.

90
262. - (1) Pregătirea i ofensive începe din momentul primirii misiunii şi se
încheie la data când forţele trebuie să fie gata pentru luptă.
(2) Activităţile care se execută pe timpul pregătirii ofensivei sunt: culegerea,
prelucrarea şi difuzarea informaţiilor privind situaţia inamicului, forţelor proprii,
terenului, populaţiei din zonă şi starea vremii; planificarea şi organizarea ofensivei;
coordonarea acţiunilor forţelor; executarea controlului îndeplinirii acţiunii.
263. - Normele tactice, orientative, pentru ofensiva batalionului de infanterie
sunt (tabelul nr. 11):

Elemente componente Norme tactice (km)


Dezvoltarea frontală a fâşiei de ofensivă 2-3
Adâncimea fără formaţiuni de logistică 4
dispozitivului de luptă cu formaţiuni de logistică 8
Adâncimea misiunii imediate 1-1,5
Adâncimea misiunii următoare 3–5

Tabelul nr. 11- Normele tactice, orientative, pentru ofensiva batalionului de


infanterie.
264. - (1) Ofensiva/atacul, de regulă, începe cu pregătirea de foc, care constă
în totalitatea acţiunilor de lovire prin foc, executate în mod unitar, prin surprindere,
într-o perioadă de timp determinată, în scopul producerii unor pierderi însemnate
grupării de forţe şi mijloace, elementelor de conducere şi sistemului de lovire prin foc
al inamicului îndeosebi în sectorul de rupere/pătrundere în dispozitivul acestuia.
(2) Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi depinde
de: procedeul de trecere la ofensivă; caracterul apărării inamicului; misiunile de
lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie realizat; numărul gurilor de foc
participante.
(3) În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc a
atacului este determinată de timpul necesar executării acţiunilor de lovire.
(4) În cazul ofensivei din mişcare la durata executării acţiunilor de lovire se
adaugă timpul necesar apropierii forţelor de atac de aliniamentul de contact.
265. - (1) Declanşarea atacului, de regulă, se desfăşoară după executarea
pregătirii de foc a ofensivei. Succesul acestei faze a luptei depinde în mod direct de
eficacitatea focului executat atât în pregătirea de foc cât şi în sprijinul prin foc al
ofensivei, în faza iniţială a acesteia.
266. - (1) În scopul pătrunderii în dispozitivul apărătorului, subunităţile se
deplasează cu rapiditate şi se desfăşoară pentru atac pe aliniamentul stabilit. Sprijinul
prin foc cel mai intens se execută în sectorul de rupere. Se acordă atenţie deosebită şi
poziţiilor inamicului de pe flancuri şi din spatele sectorului de rupere. Lupta cu
inamicul aerian îşi va concentra efortul pentru distrugerea elicopterelor care execută
trageri de la punct fix asupra forţelor din sectorul de rupere. Inamicul nu trebuie să
aibă timp să reacţioneze şi este necesar să se menţină permanent un ritm înalt al
luptei. Odată realizată pătrunderea în dispozitivul inamicului, aceasta trebuie extinsă
de către batalion mai întâi către flancuri şi apoi în adâncime.
91
(2) Ritmul ofensivei este, de regulă, de 1-2 km/h pe timpul înaintării în
interiorul unei poziţii de apărare pregătite şi de 3-4 km/h între poziţii. Uneori
comandantul de batalion modifică repartiţia forţelor şi mijloacelor pentru menţinerea
ritmului ofensivei, respingerea contraatacului inamicului şi asigurarea protecţiei
forţelor proprii. Menţinerea unui ritm înalt constant al ofensivei are o importanţă
deosebită, nefiind indicată întârzierea în scopul alinierii tuturor forţelor pentru
respectarea rigidă a planului întocmit.
267. - După realizarea ruperii apărării, în componenţa brigăzii mecanizate,
batalionul de infanterie duce lupta în interiorul acesteia şi menţine permanent
presiunea asupra inamicului, inclusiv pe timpul atacului obiectivelor din adâncime.
Batalionul se deplasează cât mai repede cu putinţă între punctele de rezistenţă ale
inamicului. Când întâmpină rezistenţă din partea inamicului, unităţile cele mai
avansate, folosind sprijinul prin foc îl depăşesc şi/sau distruge/neutralizează într-un
timp cât mai scurt. Unităţile avansate folosesc orice ocazie favorabilă pentru a
dezvolta şi exploata succesul, împiedicând astfel inamicul să-şi revină din şocul
loviturilor. Eşalonul II / rezerva urmează progresia atacului eşalonului I şi este în
măsură să se introducă în luptă în timpul cel mai scurt, pentru a intensifica ritmul de
ofensivă sau a respinge acţiunile inamicului. Prin acţiunea rapidă şi hotărâtă a unor
subunităţi mici, angajate la contact cu inamicul în zona unui obiectiv, acesta poate fi
scos din dispozitiv, evitându-se astfel nevoia folosirii unei forţe mult mai puternice,
după ce inamicului i s-a permis să-şi revină şi să-şi organizeze apărarea.
268. - (1) Comandantul batalionului de infanterie utilizează rezerva în situaţii
neprevăzute în vederea menţinerii ritmului atacului. Uneori, el va trebui să întărească
parte din subunităţile subordonate pentru ca acestea să-şi poată reconstitui rezerva.
(2) În orice situaţie, comandantul trebuie să aibă rezerva gata de acţiune.
(3) Rezerva, de regulă, urmăreşte îndeaproape înaintarea forţelor batalionului
dar nu este angajată prematur şi se dispune astfel încât să se poată desfăşura cu
rapiditate pe orice direcţie.
269. - (1) Inamicul poate executa contraatacuri în următoarele scopuri:
a) refacerea apărării pe limita dinainte, sau pe un aliniament din adâncime;
b) desprinderea de forţele atacatoare;
c) oprirea temporară a ofensivei pe anumite direcţii;
d) despresurarea unor forţe proprii rămase în încercuire;
e) crearea condiţiilor pentru mutarea în mod organizat a apărării pe un
aliniament în adâncime.
(2) Forţele care execută contraatacul vor fi sprijinite din aer atât de către aviaţia
de vânătoare bombardament, cât şi de către elicopterele antiblindate.
(3) Cercetarea proprie trebuie să fie în măsură să descopere intenţia inamicului
de a executa contraatacul, informând forţele proprii la apariţia primilor indici
specifici.
(4) Batalionul consolidează aliniamentele cucerite de către subunităţile din
eşalonul I, prin focul aruncătoarelor, intervenţia forţelor de sprijin (detaşamentelor cu
destinaţie specială) şi în unele situaţii prin destinarea unei părţi din eşalonul II.
Totodată, ia măsuri de respingere a contraatacurilor executate de inamic, aceasta
fiind o acţiune cu caracter defensiv.
92
270. - (1) Dezvoltarea succesului reprezintă valorificarea rezultatelor unui atac
şi interzicerea acţiunilor inamicului pentru realizarea unei noi apărări. Dezvoltarea
succesului trebuie să urmeze oricărui atac, mai puţin când batalionul este restricţionat
de eşalonul superior sau de lipsa resurselor. Batalionul va menţine permanent
inamicul sub presiune. Uneori participă la dezvoltarea succesului în cadrul eşalonului
superior.
(2) Batalionul de infanterie atacă pentru a fracţiona spatele dispozitivului
inamicului şi a permite dezvoltarea succesului. Ea distruge/neutralizează punctele de
comandă, comunicaţiile, instalaţiile logistice şi artileria inamicului. De asemenea,
cucereşte obiectivele importante care blochează drumurile de retragere ale
inamicului.
(3) Batalionul de infanterie se deplasează ca şi la apropierea de inamic dacă
situaţia acestuia şi a terenului o permit. Viteza este esenţială. Ea trebuie să fie
pregătită să execute atacuri în grabă asupra obiectivelor vulnerabile şi să le distrugă.
(4) Batalionul de infanterie va ocoli inamicul, mai puţin atunci când această
acţiune ameninţă misiunea sa sau poate destina subunităţi mici care să fixeze
inamicul. Ea va raporta despre forţele inamicului ocolite comandamentului eşalonului
superior iar forţele de însoţire şi sprijin vor captura sau neutraliza forţele ocolite. Se
vor folosi măsuri minime de control, oferindu-se maxim de libertate de acţiune
comandanţilor subordonaţi.
(5) Pentru dezvoltarea succesului batalionul de infanterie realizează o grupare
de acţiune din subunităţi de infanterie. În funcţie de adâncimea obiectivului, bateria
de aruncătoare, alte arme şi specialităţi, formaţiunile logistice pot fi întrebuinţate.
Aviaţia este folosită pentru cercetare şi sprijin prin foc.

SECŢIUNEA a 6-a
Ofensiva din mişcare
271. - (1) Ofensiva din mişcare/atacul rapid se execută ca urmare a unei
pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări a inamicului, nepregătită sau pregătită
în grabă, în scopul exploatării unei situaţii favorabile sau preluării iniţiativei după o
apărare dusă cu succes. Acest procedeu asigură pregătirea în secret a luptei,
surprinderea acţională şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile
inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale brigăzii
mecanizate. Timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la
distrugerea/neutralizarea inamicului înainte ca acesta să poată să se concentreze sau
să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv. De asemenea, va fi redusă durata
recunoaşterilor.
(2) De regulă, operaţia ofensivă din mişcare se adoptă atunci când există
suficiente comunicaţii şi acoperiri pentru ascunderea deplasărilor şi se dispune de
suficiente mijloace de foc pentru neutralizarea inamicului.
(3) În cazul i ofensive din mişcare, pregătirea de foc a atacului începe din
momentul intrării forţelor proprii în bătaia majorităţii artileriei inamicului.
272. - Pentru pregătirea i ofensive din mişcare se stabilesc: raioane de
concentrare; itinerare de apropiere; puncte iniţiale; puncte de coordonare;
aliniamente de desfăşurare pe coloane; aliniamente de debarcare; aliniamente de
93
desfăşurare pentru atac; direcţii de ofensivă; aliniamente de coordonare a
sprijinului prin foc; obiective intermediar; obiective finale.
273. - (1) Raioane de concentrare în vederea atacului sunt utilizate pentru
regrupare şi rezolvarea problemelor de ordin administrativ ale forţelor atacatoare care
urmează să fie reorganizate pentru luptă şi/sau deplasate spre aliniamentul de atac.
Acestea se dispun, pe cât posibil, în afara bătăii majorităţii artileriei inamicului, astfel
încât deplasarea forţelor de atac spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac, să se
poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a posibilităţilor de
mascare.
(2) Raionul de concentrare pentru batalion poate fi de până la 10 km2.
274. - Itinerarele de apropiere sunt traseele urmate de subunităţi din raioanele
de concentrare spre aliniamentul de desfăşurare pentru atac. Ele asigură deplasarea
organizată şi coordonată, desfăşurarea forţelor pe subunităţi şi pentru atac pe
aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe aliniamentul de desfăşurare pentru
atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau identică cu cea avută la
plecarea din raionul de concentrare.
275. - Pentru trecerea la operaţia ofensivă şi realizarea simultaneităţii atacului
limitei dinainte a apărării se fixează:
a) puncte iniţiale - la o depărtare faţă de raionul de concentrare care să
asigure încolonarea unei subunităţi tip companie cu mijloacele primite ca întărire/în
sprijin;
b) puncte de coordonare - la distanţă corespunzătoare a 2- 3 ore de marş;
c) aliniamente de desfăşurare pe coloane de companii – la 4- 6 km faţă de
limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii aruncătoarelor, tunurilor şi
tancurilor care execută foc prin trageri prin ochire directă;
d) aliniamente de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2- 3 km faţă de
limita dinainte a apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor antiblindate,
mitralierelor, artilerie şi tancurilor care execută trageri prin ochire directă;
e) aliniamente de debarcare- se stabilesc pentru ofensiva cu infanteria în
dispozitiv de luptă pe jos; acesta trebuie să fie cât mai aproape de aliniamentul de
atac (la 1- 1,2 km), ferit de observarea inamicului şi de focul executat prin trageri prin
ochire directă;
f) aliniamente de atac- se stabilesc cât mai aproape de limita dinainte a
apărării inamicului, de regulă, la 300 – 800 m faţă de inamic; pe aceste aliniamente
forţele eşalonul unu trebuie să ajungă desfăşurate simultan în dispozitiv de luptă;
g) aliniamente de siguranţă- se stabilesc la o distanţă variabilă faţă de LDA
inamicului; forţele nu au voie să le depăşească decât după terminarea pregătirii de foc
şi trecerea la sprijinul prin foc al ofensivei;
h) ora atacului (ora „H”)- este ora atacului limitei dinainte a apărării şi se
comunică unităţilor subordonate cu 1- 2 ore înainte de începerea deplasării;
i) formula de calcul a asigurării simultaneităţii ajungerii pe aliniamentul de
atac este: T = C – [(60 x D) / V + Ta], unde:
T = timpul de ajungere pe diferite aliniamente;
Ta = timpul consumat cu diferite activităţi;
C = ora “H”;
94
D = distanţa dintre diferite aliniamente, în km;
60 = constantă;
V = viteza de deplasare între aliniamente, în km/h.
276. - Direcţia de ofensivă indică direcţia generală de înaintare care trebuie
urmată de batalionul de infanterie, precum şi gradul de libertate de manevră permis
pe timpul înaintării forţelor pentru atingerea obiectivului. Pe direcţia de ofensivă
stabilită, forţele subordonate pot să manevreze liber dar trebuie să rămână orientate
spre obiectiv. Depăşirea liniilor de despărţire dintre unităţile vecine se face numai cu
aprobarea prealabilă a brigăzii.
277. - Măsurile de coordonare a sprijinului prin foc se stabilesc de către
comandantul eşalonului superior în scopul asigurării coordonării focului mijloacelor
care nu sunt sub controlul comandanţilor subordonaţi, dar care le pot influenţa
acţiunile. Această măsură se referă în principal la: aliniamentul de coordonarea a
sprijinului prin foc (ACSF); aliniamentul de interzicere a focului (AIF); aliniamentul
de încetare a focului (AÎF); zonă de foc restricţionat (ZFR); zonă de foc
nerestricţionat (ZFN); zonă de interzicere a focului (ZIF).
278. - Obiectivele/aliniamentele intermediare sunt folosite pentru coordonarea
deplasării forţelor atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strâns legate de importanţa
terenului şi dispunerea inamicului. Cucerirea acestora nu trebuie să ducă la reducerea
ritmului ofensivei. De regulă, obiectivul/aliniamentul final al batalionului de
infanterie constituie obiectivul intermediar/aliniamentul misiunii imediate pentru
eşalonul imediat superior.
279. - Obiectivul final al misiunii constituie aliniamentul tactic ce trebuie
cucerit de către batalionul de infanterie pentru a îndeplini misiunea stabilită de
comandant şi de regulă, se compune din mai multe obiective îndeplinite succesiv.
280. - Modul de acţiune după ajungerea pe aliniamentul de atac este similar
ofensivei din contact.

SECŢIUNEA a 7-a
Ofensiva combinată
281. - (1) Batalionul de infanterie participă de regulă la operaţia ofensivă
combinată a marii unităţi şi numai în anumite situaţii foloseşte acest tip de , care
presupune trecerea la ofensivă cu o parte din forţe din contact, iar cu o altă parte din
mişcare, prin aducerea din adâncime.
(2) Când participă la operaţia ofensivă combinată a marii unităţi, batalionul de
infanterie face parte din forţele care execută ofensiva din contact sau din forţele care
execută ofensiva din mişcare.

SECŢIUNEA a 8-a
Urmărirea
282. - (1) Urmărirea este procedeul care se adoptă de către batalionul de
infanterie împotriva unei forţe a inamicului care se retrage. Ea se desfăşoară în urma
unui atac executat cu succes sau ca urmare a exploatării succesului atunci când
inamicul nu mai este în măsură să se apere în mod organizat şi începe să se retragă.

95
(2) Rezultatul final al urmăririi implică concretizarea unor scopuri parţiale cum
sunt:
a) interzicerea acţiunilor desfăşurate de inamic pentru ruperea luptei;
b) distrugerea/neutralizarea cu rapiditate a rezistenţelor opuse succesiv de
către inamic;
c) interzicerea manevrei de sustragerea a inamicului de sub loviturile trupelor
proprii şi a organizării luptei în condiţii avantajoase.
(3) Trăsăturile specifice urmăririi sunt:
a) ieşirea în flancul şi pe căile de retragere ale inamicului;
b) schimbările bruşte ale situaţiei şi caracterul de scurtă durată a luptelor
ceea ce imprimă o dinamică deosebită a dispozitivelor, manevrei şi acţiunilor prin
foc;
c) desfăşurarea acţiunilor pe mari adâncimi, pe front larg şi cu ritm înalt, cu
participarea tuturor forţelor din structurile ce au trecut la urmărirea inamicului;
d) angajarea succesivă în acţiune a forţelor şi mijloacelor;
e) complexitatea conducerii, a organizării şi menţinerii cooperării;
f) apariţia disfuncţionalităţilor de natură logistică.
(4) Urmărirea se execută neîntrerupt, în ritm rapid, ziua şi noaptea, în orice
condiţii de timp şi stare a vremii. În funcţie de situaţie, urmărirea poate fi de front,
paralelă, din aer şi combinată.
283. - Urmărirea de front constă în înaintarea rapidă şi continuă a forţeilor din
eşalonul unu al batalionului, pe aceleaşi itinerare pe care se retrage inamicul, în
scopul de a interzice desprinderea acestuia de forţele proprii. Acest procedeu se
adoptă mai frecvent la începutul retragerii inamicului, sau în teren muntos -
împădurit, mlăştinos, pe timp de iarnă şi când reţeaua de drumuri nu este dezvoltată.
Forţele care execută urmărirea de front distrug/neutralizează sau ocolesc elementele
de acoperire/siguranţă şi folosind intervalele pătrund spre gruparea principală pentru
a îngreuna retragerea acesteia şi a asigura unităţilor care execută manevra de
întoarcere/învăluire posibilitatea de a ieşi în flancul şi spatele inamicului.
284. - Urmărirea paralelă se realizează prin înaintarea în ritm rapid a forţelor
trecute la urmărire pe căi de pătrundere paralele cu direcţiile de retragere ale
inamicului, astfel încât să-l devanseze în ocuparea unor aliniamente şi raioane
favorabile din teren, lovind forţele care se retrag în flanc şi în spate. Această
modalitate/procedeu este mult mai eficientă/eficient decât urmărirea de front.
285. - Urmărirea combinată constă în folosirea simultană de către unitate a cel
puţin două procedee de urmărire.
286. - Dacă rezistenţa inamicului a fost complet neutralizată şi acesta părăseşte
câmpul de luptă, batalionul de infanterie trece la urmărirea generalizată. Urmărirea
presupune o descentralizare pe scară largă a comenzii şi controlului şi deplasarea
rapidă a forţelor în câmpul de luptă.
287. - (1) Urmărirea generalizată foloseşte breşele realizate sau/şi succesul
atacurilor în sectorul de apărare al inamicului. Ea trebuie să continue spre adâncimea
sectorului de apărare al inamicului.
(2) Urmărirea poate începe când inamicul se retrage datorită presiunii forţelor
asupra flancurilor sale. Inamicul va încerca să se retragă imediat, cel mai probabil în
96
timpul nopţii, astfel încât sub acoperirea ariergărzii sale să ocupe o poziţie mai
avantajoasă pentru apărare. Urmărirea începe sau continuă de regulă noaptea
deoarece inamicul va încerca în mod normal si mascheze retragerea prin deplasări
după lăsarea întunericului.
(3) Urmărirea trebuie să fie rapidă, dar viteza forţelor batalionului nu trebuie să
depăşească viteza inamicului. Batalionul de infanterie poate obţine rezultate decisive
doar prin distrugerea/neutralizarea forţelor principale ale inamicului. Odată ce
urmărirea a început, batalionul va folosi toate mijloacele avute la dispoziţie pentru a
menţine continuitatea atacului şi va exercita o presiune fermă şi continuă asupra
inamicului.
(4) Comandanţii vor solicita militarii până la limita posibilităţilor lor. Pentru a
păstra ritmul, rezervele sunt introduse în luptă cu regularitate în timpul urmăririi.
Inamicul va urmări zi şi noapte. Dacă batalionul se va opri pentru odihnă, întreţineri,
reorganizare sau orice alte motive, inamicul va câştiga timp, va aduna resturile
forţelor sale, va câştiga distanţă şi va organiza obstacole. Forţele de urmărire trebuie
să prevină pierderea contactului cu inamicul şi să nu-i permită acestuia să-şi
reorganizeze apărarea.
(5) Urmărirea solicită comandanţilor să-şi folosească energia şi voinţa. Ei
trebuie să acţioneze cu iniţiativă şi să păstreze flexibilitatea manevrei.
(6) Energia şi voinţa. O urmărire riguroasă se bazează pe energia şi voinţa
comandantului de batalion şi a comandanţilor subordonaţi, deoarece militarii şi
subunităţile pot devia de la scopul iniţial datorită oboselii, iar ca rezultat se vor relaxa
mental. Pentru acţiuni decisive comandanţii subunităţilor mici iau iniţiativa şi
exploatează şansele apărute.
(7) Activitatea şi iniţiativa. O urmărire poate slăbi forţa urmăritorului.
Comandanţii trebuie să-şi folosească iniţiativa pentru a găsi căi de conservare a forţei
şi pentru a mări viteza şi mobilitatea unităţilor lor. Batalionul va folosi toate
mijloacele de transport mecanizat avute la dispoziţie, inclusiv pe cele capturate de la
inamic.
(8) Flexibilitatea manevrei. În timpul unei urmăriri comandanţii cunosc puţin
despre situaţia inamicului sau a forţelor proprii, din cauza distanţelor şi a situaţiilor
des schimbătoare. Din acest motiv, ordinele de misiune tipizate sunt necesare pentru
a oferi subordonaţilor suficientă flexibilitate pentru îndeplinirea misiunii lor.
Măsurile de control pot fi limitate la a stabili distanţa până la obiectivele de pe
direcţia de atac, a axelor de înaintare, drumurilor sau zonelor de acţiune. Desfăşurarea
pe etape va uşura controlul.
(9) Urmărirea necesită descentralizarea comenzii. Pentru a simplifica
procedurile de comandă şi control, punctul de comandă va urma îndeaproape forţele
înaintate. Comandantul batalionului va acţiona împreună cu grupul de comandă. Dacă
terenul permite vor fi folosite vehicule pentru a avea viteza şi flexibilitatea necesara.
Deplasându-se în salturi, punctul de comandă de bază şi grupul de comandă vor
coordona aprovizionarea, evacuarea prizonierilor şi alte activităţi administrative.
Forţele de urmărire vor primi instrucţiuni generale prin mijloacele radio de la
grupurile de comandă.

97
(10) Urmărirea necesită doar măsurile de siguranţă care măresc mobilitatea şi
viteza. Nu se va încerca verificarea fiecărui defileu, sat, grup de dealuri sau obiective
izolate din teren. Siguranţa flancurilor nu va fi accentuată. Totuşi comandantul poate
mări dispersarea pentru a preveni ambuscadele sau pentru a induce în eroare pe
inamic cu privire la lungimea şi compunerea coloanelor. El trebuie să se asigure că
retragerea inamicului este reală.
(11) Urmărirea trebuie să fie rapidă. Viteza sa de înaintare depinde de obicei de
activitatea pionierilor şi a geniştilor. Geniştii înaintează împreună cu elementele
înaintate, curăţă drumurile şi repară podurile sau trecerile distruse. Pentru a se asigura
că forţele pot să-şi schimbe itinerarele sau că reparaţiile au fost executate rapid,
informaţiile trebuie raportate operativ comandamentului eşalonului superior.
(12) O urmărire eficientă depinde de facilităţile forţelor care pot cuceri puncte
cheie din teren sau să ocupe o poziţie în spatele dispozitivului inamicului.
Elicopterele de atac şi sprijinul aerian apropiat se folosesc împotriva obiectivelor a
căror distrugere contribuie cel mai mult la succesul urmăririi. Aceste obiective pot fi
puncte critice ale drumurilor/itinerarelor de deplasare, coloane în retragere şi rezerve
ale inamicului, care încearcă să restabilească aliniamentele de apărare.
(13) Logistica urmăririi se bazează pe mijloacele de transport aerian. Aceste
mijloace ajută la evacuarea răniţilor, aprovizionarea cu muniţii şi carburanţi a forţelor
înaintate. Vehiculele care nu mai sunt în stare de funcţionare sunt lăsate în spate
pentru a fi recuperate de forţele de însoţire. Hrana va consta în raţii de alimente gata
pentru a fi consumate. Atâta timp cât locul forţelor se schimbă repede şi proviziile (în
special de carburanţi) sunt consumate rapid, coordonarea aprovizionării necesită o
legătură apropiată între modulele S.3 şi S.4.

SECŢIUNEA a 9-a
Acţiunide luptă cu caracter ofensiv
288. - Principalele acţiuni de luptă cu caracter ofensiv sunt: cercetarea prin
luptă; raidul; atacul fals; atacul demonstrativ; contraatacul; lovirea inamicului în
faţa limitei dinainte a apărării.
289. - (1) Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat, executat de
forţe suficient de puternice pentru a-l obliga pe inamic la o reacţie concludentă, din
care să rezulte suficiente informaţii.
(2) Cercetarea prin luptă se execută în scopul culegerii de date şi informaţii
despre dispozitivul de luptă şi sistemul de foc al inamicului, care nu au putut fi
obţinute prin alte procedee de cercetare sau acţiuni, precum şi de a verifica
veridicitatea unor informaţii obţinute anterior.
(3) Cercetarea prin luptă poate fi folosită şi ca mijloc de a menţine inamicul
sub presiune prin cucerirea unor puncte decisive din teren.
(4) Comandantul de batalion planifică şi execută cercetarea prin luptă din
proprie iniţiativă sau ca urmare a ordinului eşalonului superior şi stabileşte restricţiile
necesare pentru a evita o angajare decisivă.
(5) După atingerea obiectivelor, în funcţie de situaţie, forţele continuă să fie
angajate, să fixeze inamicul, să-l atace sau se retrag exploatând orice succes tactic
obţinut.
98
290. - (1) Raidul este un atac de scurtă durată, cu obiectiv limitat, desfăşurat
într-un spaţiu redus în teritoriul inamicului prin care se urmăreşte realizarea unui scop
precis (altul decât cucerirea sau ocuparea terenului) şi se bazează pe informaţii foarte
exacte şi detaliate.
(2) Scopul raidului poate fi distrugerea unor instalaţii/obiective importante,
capturarea sau eliberarea de prizonieri şi dezorganizarea conducerii sau funcţiilor de
sprijin al luptei inamicului.
(3) Raidul se poate executa cu un batalion sau cu o companie.
(4) Corespunzător, forţele participante la raid deţin resurse proprii limitate
pentru sprijinul prin foc şi aprovizionare, dar sistemul de lovire al brigăzii trebuie să
acţioneze în folosul lor, prin reducerea sau neutralizarea capacităţii de reacţie a
inamicului.
(5) După îndeplinirea misiunii, unitatea/subunitatea care a executat raidul se
retrage în dispozitivul forţelor proprii, dacă nu a primit misiunea să rămână în spatele
inamicului.
291. - (1) Atacul fals este acţiunea prin care se urmăreşte distragerea prin luptă,
a atenţiei inamicului de la direcţia principală de efort. El trebuie să fie suficient de
puternic şi credibil pentru a obţine reacţia dorită a inamicului.
(2) Comandantul care organizează atacul fals urmăreşte ca acesta să confirme
aşteptările, să apară ca o reală ameninţare pentru inamic, să se producă în momentul
când acesta are o rezervă importantă deja angajată în una din variantele plauzibile de
acţiune. De regulă, atacul fals face parte din planul de acţiune al eşalonului superior.
292. - Atacul demonstrativ este o acţiune/demonstraţie de forţă executată pe o
altă direcţie pe care nu se urmăreşte obţinerea iniţiativei, în scopul inducerii în eroare
a inamicului. Este similar atacului fals, cu deosebirea că lipseşte contactul nemijlocit
al forţelor luptătoare cu inamicul, acţiunile constând, de regulă, în folosirea focului şi
a fumului, a mijloacelor de război electronic şi tehnicii de comunicaţii, precum şi a
manevrei forţelor.
293. - (1) Contraatacul se execută cu o parte din forţe sau cu toate forţele aflate
în apărare, pentru recucerirea terenului pierdut, izolarea şi/sau distrugerea/
neutralizarea forţelor înaintate ale inamicului.
(2) Obiectivul general al contraatacului este împiedicarea inamicului de a-şi
îndeplini scopul sau de a cuceri obiectivul propus.
(3) Batalionul de infanterie planifică executarea contraatacului cu forţele din
eşalonul II sau rezerva la care participă, iar varianta concretă de executare a acestuia
este stabilită după ce inamicul a declanşat atacul şi s-a conturat cu claritate direcţia
principală de efort şi/sau îşi expune unul din flancuri.
(4) Pentru executarea contraatacului trebuie să se respecte următoarele cerinţe:
inamicul este oprit sau pe cale de a fi oprit pe direcţia de ofensivă şi nu dispune de
rezerve apropiate.
(5) În scopul sincronizării tuturor acţiunilor cu efortul general al apărării,
comandantul trebuie să manifeste rigoare maximă în stabilirea şi respectarea
momentului şi modului de executare a contraatacului.

99
(6) Contraatacurile anticipate, planificate şi executate în mod coordonat cu
celelalte forţe aflate în apărare sau atac şi în deplin acord cu planul eşalonului
superior, sunt cele mai eficiente.
(7) Comandantul pregăteşte exploatarea succesului contraatacului prin
folosirea tuturor forţelor avute la dispoziţie.
294. - (1) Lovirea inamicului în faţa LDA se execută cu scopul de a
dezorganiza atacul acestuia. Ea urmăreşte lovirea inamicului atunci când acesta este
cel mai vulnerabil – pe timpul pregătirii pentru atac, în raioanele de concentrare – s-
au atunci când este în deplasare, înainte de a depăşi aliniamentul de atac.
(2) Batalionul de infanterie execută această ca caracter ofensiv, de regulă, în
urma unei pregătiri sumare, în timp scurt, dar uneori după o pregătire detaliată.

SECŢIUNEA a 10-a
Particularităţi ale luptei ofensive
PARAGRAFUL 10.1
Ofensiva în localităţi şi în zone/platforme industriale
295. - (1) Eliberarea, cucerirea sau ocuparea localităţilor şi zonelor/
platformelor industriale4 se execută de către batalionul de infanterie din mişcare sau
din contact, după o pregătire corespunzătoare, folosind manevra de învăluire,
întoarcere sau lovitura frontală, conjugată cu acţiunile forţelor aeromobile.
(2) Unităţile din din eşalonul I aflate în ofensivă, de regulă, nu sunt
întrebuinţate în operaţii de durată pentru eliberarea localităţilor. Dacă pentru
îndeplinirea scopurilor ofensive trebuie cucerite anumite localităţi/zone cu densitate
mare de localităţi, se destină alte forţe.
296. - (1) Pregătirea i batalionului de infanterie pentru eliberarea localităţilor se
face odată cu pregătirea i ofensive. Elementele de detaliu din planificarea ofensivei
pentru eliberarea localităţilor se definitivează pe măsură ce forţele se apropie de
acestea.
(2) Fâşia de ofensivă a batalionului trebuie să permită dispersarea, concomitent
cu concentrarea rapidă a eforturilor. De regulă, fâşia de ofensivă are o lărgime mai
mică decât în situaţie obişnuită.
(3) Ritmul ofensivei în localitate este mai scăzut decât în condiţii obişnuite,
variind în raport cu densitatea clădirilor rezistente la foc şi valoarea forţelor care le
apără, acesta fiind de 0,5- 1,5 km/h.
(4) La stabilirea direcţiei principale de efort a batalionului se urmăreşte
fracţionarea grupării principale de forţe a inamicului şi cucerirea unor obiective
vitale, care asigură stabilitatea apărării, alegându-se locurile cu construcţii rare, în
lungul arterelor principale, a parcurilor, grădinilor şi zonelor virane.
(5) Misiunea batalionului se stabileşte în funcţie de caracterul apărării
inamicului, mărimea, natura şi densitatea construcţiilor, compartimentarea localităţii,
forţele şi mijloacele proprii la dispoziţie şi va fi mai puţin adâncă, indiferent de
procedeul ofensiv adoptat. Uneori, eliberarea unei localităţi se înscrie în conţinutul
misiunii primite anterior, mai ales în cazul unor localităţi de dimensiuni reduse.
4
În continuare se va folosi expresia eliberarea localităţilor.

100
(6) La eliberarea localităţilor mijlocii şi mari, batalionului poate să primească
succesiv mai multe misiuni de luptă.
297. - (1) Dispozitivul de operaţii al batalionului trebuie să asigure
concentrarea forţelor pe direcţia principală de efort, posibilitatea atacului simultan
asupra punctelor de sprijin de pe LDA inamicului şi independenţa acţiunilor pe o altă
direcţie de efort. Dispozitivul de operaţii cuprinde aceleaşi elemente, având totuşi
unele particularităţi. În funcţie de configuraţia localităţii poate cuprinde şi
detaşamentul de întoarcere.
(2) Forţele din eşalonul I cuprind forţele principale ale batalionului care îşi
constituie detaşamente de asalt de valoare pluton şi grupuri de asalt de valoare grupă,
întărite cu tancuri, artilerie antiblindate, pionieri şi subunităţi de aruncătoare de
grenade incendiare. În compunerea detaşamentelor şi grupurilor de asalt vor fi incluşi
infanterişti şi luptători izolaţi/călăuze din zonă care cunosc bine localitatea. Când
fâşia batalionului cuprinde şi porţiuni de teren din afara localităţii, pe aceste direcţii
vor acţiona subunităţi întărite care să pătrundă în adâncimea apărării manevrând în
flanc şi spate inamicul din localitate.
(3) Eşalonul II se întrebuinţează pentru intensificarea loviturii în adâncime,
executarea loviturilor în flancul şi spatele inamicului, în scopul fracţionării şi
distrugerii/neutralizării acestuia pe părţi, respingerea contraatacurilor sau
neutralizarea rezistenţelor inamicului rămase înapoia forţei de pe direcţia principală
de efort. Eşalonul II poate fi introdus în luptă integral sau pe părţi, în raport cu
situaţia şi mijloacele de întărire ce se pot face disponibile.
(4) Forţele de sprijin al luptei, de regulă, se dau ca întărire subunităţilor care se
organizează ca detaşamente şi grupuri de asalt, acţionând asupra obiectivelor prin
lovituri/intervenţii directe.
(5) Resursa de aviaţie repartizată, se întrebuinţează pentru lovirea ţintelor în
adâncime, a rezervelor în deplasare şi mai puţin în interiorul localităţii. Elicopterele
se folosesc pentru executarea manevrei pe verticală şi debarcarea forţelor aeromobile
şi a grupurilor de asalt în locurile virane, parcuri, stadioane şi pe planşeele unor
clădiri.
298. - (1) Lupta ofensivă pentru eliberarea din mişcare a localităţilor din
adâncimea apărării începe pe căile de acces către acestea, prin interzicerea retragerii
forţelor inamicului pe aliniamente de apărare pregătite în jur sau în interiorul lor.
(2) În acest scop, forţele din eşalonul I nu angajează lupta de durată cu grupuri
izolate ale inamicului care opun rezistenţă pe căile de acces, ci le blochează cu minim
de forţe sau le ocolesc, pe măsura apropierii lor de localitate.
(3) Folosind rezultatele acţiunilor detaşamentului înaintat şi ale forţelor
aeromobile, forţele din eşalonul I acţionează în lungul principalelor
itinerarii/drumuri/căi de acces, nimicesc grupările inamicului care opun rezistenţă şi
cuceresc cele mai importante obiective din localitate.
(4) Dacă localitatea este eliberată în urma operaţiilor duse prin surprindere de
către detaşamentele înaintate şi forţele aeromobile, forţele din eşalonul I ocolesc
localitatea fără a angaja lupta în interior şi continuă înaintarea în adâncimea apărării
inamicului, distrugând/neutralizând prin lupta de întâlnire rezervele acestuia aflate în
curs de afluire.
101
299. - (1) Eliberarea localităţilor puternic apărate care nu pot fi cucerite din
mişcare se face prin trecerea batalionului la ofensiva din contact nemijlocit cu
inamicul, în urma unei pregătiri corespunzătoare.
(2) De regulă, în această situaţie, ofensiva pentru eliberarea unei localităţi
începe cu pregătirea de foc în cadrul căreia o importanţă deosebită o are focul
artileriei, tancurilor, mijloacelor antiblindate prin trageri prin ochire directă. Pe
timpul pregătirii de foc, subunităţile constituite în detaşamente şi grupuri de asalt
încep deplasarea spre LDA inamicului. Atacul începe simultan, pe mai multe direcţii
convergente pentru a fracţiona dispozitivul inamicului şi a-l neutraliza pe părţi. Lupta
se duce pentru cucerirea fiecărei clădiri, străzi, cartier, eforturile forţelor fiind dirijate
pentru cucerirea obiectivelor importante, punctelor de sprijin şi a raioanelor de
apărare de pe căile principale.
(3) Odată începută, operaţia ofensivă se continuă neîntrerupt, ziua şi noaptea,
până la eliberarea localităţii. În scopul fracţionării dispozitivului inamicului şi
interzicerii manevrei rezervelor acestuia se iau măsuri pentru cucerirea obiectivelor
importante şi punctelor de sprijin, evitându-se pe cât posibil distrugerea gărilor,
uzinelor de apă, întreprinderilor, centralelor electrice, podurilor, depozitelor, staţiilor
de metrou, centralelor telefonice, posturilor de radio şi televiziune. Pentru
pătrunderea în flancul şi spatele inamicului se folosesc frecvent construcţiile şi
galeriile subterane.
(4) După eliberarea localităţii, forţele din eşalonul I a batalionului dezvoltă în
continuare ofensiva pe direcţia stabilită.
(5) Când o anumită localitate este destinată pentru a fi blocată, batalionul
eliberează cele mai importante raioane din jurul acesteia, le consolidează şi nu
permite ieşirea inamicului din localitate sau afluirea rezervelor.

PARAGRAFUL 10.2
Ofensiva în teren muntos - împădurit
300. - Pregătirea şi ducerea i ofensive în teren muntos - împădurit este
influenţată de: condiţiile geoclimatice; slaba dezvoltare a reţelei de drumuri;
posibilitatea blocării căilor de acces şi izbucnirii incendiilor; persistenţa agenţilor
chimici de luptă; influenţa undelor electromagnetice; faptul că acţiunile sunt
canalizate pe direcţii independente cu mari intervale între ele.
301. - (1) În pregătirea şi desfăşurarea i ofensive în teren muntos - împădurit,
comandantul batalionului de infanterie acordă o atenţie deosebită luării măsurilor
pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor, evitarea surprinderii, executarea
manevrei de forţe şi mijloace, înlăturarea obstacolelor şi trecerea prin barajele
inamicului, evitarea aglomerărilor de forţe pe drumurile şi la punctele obligatorii de
trecere, limitarea efectelor ADMNBC şi sistemelor incendiare, menţinerea
permanentă a controlului.
(2) Lărgimea fâşiei brigăzii poate fi de până la 3 km şi va cuprinde 1- 2 direcţii
de ofensivă. Acestea trebuie să conţină comunicaţii de pătrundere pe adâncimea
misiunilor de luptă cu posibilităţi de ieşire pe alte direcţii.
(3) Conţinutul şi adâncimea misiunilor de luptă sunt condiţionate de: rolul şi
locul batalionului în cadrul dispozitivului eşalonului superior; caracterul apărării
102
inamicului; mijloacele de întărire afectate; posibilităţile de sprijin ale eşalonului
superior; caracterul terenului. De regulă, misiunile sunt mai puţin adânci fiind
influenţate de posibilităţile reduse de întrebuinţare a sistemului de lovire,
accesibilitatea redusă a terenului şi condiţiile meteorologice specifice, condiţii ce
induc un ritm scăzut al ofensivei.
(5) Forţele aeromobile şi detaşamentele de întoarcere primesc, de regulă,
direcţii de acţiune şi obiective/ţinte de cucerit.
302. - (1) Dispozitivul de operaţii al batalionului se constituie în funcţie de
situaţia concretă, procedeul de trecere la ofensivă, numărul şi capacitatea direcţiilor
de ofensivă, posibilitatea de a se executa manevra de foc, forţe şi mijloace de pe o
direcţie pe alta. Acesta are elemente identice cu cele de la ofensiva în teren obişnuit şi
se caracterizează printr-o accentuată grupare a forţelor şi mijloacelor pe direcţii şi o
eşalonare mai adâncă.
(2) Pe lângă elementele obişnuite, în compunerea forţei din eşalonul I intră
detaşamentele de întoarcere. În dinamica ofensivei, elemente ale eşalonului I se pot
transforma în detaşamente înaintate. Eşalonul II poate fi întrebuinţat ca forţă
aeromobilă. Forţele de sprijin al luptei se dau de la început ca întărire grupărilor care
acţionează pe direcţii cu caracter de independenţă, corespunzător cu capacitatea
acestora, asigurându-se, în special, unităţi de geniu şi aruncătoare.
(3) Eşalonul II se dispune dispersat pe direcţiile de luptă şi este întrebuinţată
pentru intensificarea loviturilor pe acestea, deschiderea altora noi,
distrugerea/neutralizarea inamicului căzut în încercuire şi cucerirea unor obiective
importante.
(4) Forţele de logistică se vor dispune dispersat şi mascat într-un raion de bază,
creându-se eşaloane de materiale pentru celelalte grupări de forţe. Acestea vor fi în
măsură să asigure din timp stocuri suplimentare de materiale pe care le vor dispune în
funcţie de prognoza ofensivei cât mai aproape de forţa de pe direcţia principală de
efort.
(5) Resursa de aviaţie repartizată va fi în măsură să lovească forţele inamicului
aflate în afara bătăii aruncătoarelor şi în punctele obligatorii de trecere, să interzică
afluirea rezervelor din adâncime, să execute cercetarea din aer a inamicului şi să
observe şi corecteze focul artileriei.
(6) Elicopterele se întrebuinţează pentru sprijinul eşalonului I, pentru
transportul şi sprijinul forţelor aeromobile, asigurarea legăturii şi a comenzii,
aprovizionare şi evacuare.
303. - (1) Tipurile i ofensive în teren muntos - împădurit sunt aceleaşi ca în
ofensiva în teren obişnuit.
(2) Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul se face cu ocuparea în ascuns a
bazei de plecare.
(3) Ofensiva din mişcare se adoptă împotriva apărării inamicului organizată în
grabă pe pantele de la intrarea în masivul muntos sau în văile largi ce converg spre
defileu.
(4) Ofensiva combinată se foloseşte atunci când terenul nu permite realizarea
simultaneităţii atacului limitei dinainte a apărării.

103
(5) Formele de manevră folosite frecvent în teren muntos – împădurit sunt
întoarcerea şi învăluirea. Efectele acestora se aplică atunci când se reuşeşte infiltrarea
în dispozitivul inamicului a unui număr de subunităţi din forţa de pe direcţia
principală de efort.
(6) Atunci când se întrebuinţează forţele aeromobile, manevra de forţe se
execută şi pe verticală, concomitent cu celelalte forme ale acesteia. Deplasarea
forţelor la obiectiv se poate face folosind şi galeriile subterane ale exploatărilor
miniere din zonă, peşterile cu deschideri duble sau multiple.
304. - (1) Desfăşurarea i ofensive în teren muntos - împădurit este precedată,
de regulă, de pregătirea de foc, organizată pe direcţii, cu o durată şi structură diferite
de la o direcţie la alta. Sprijinul prin foc se execută, la cerere, prin foc concentrat pe
obiective izolate, iar uneori prin concentrarea succesivă a focului.
(2) Subunităţile din eşalonul I atacă LDA îmbarcate pe maşini de luptă, sau pe
jos. Acestea atacă inamicul, de-a lungul văilor, crestelor, defrişărilor şi potecilor ce
conduc în adâncime cu executarea învăluirilor şi întoarcerilor, urmărind cucerirea
înălţimilor dominante şi a trecătorilor sau infiltrarea, prin breşe, în adâncime, ca
detaşamente înaintate.
(3) Eşalonul II se deplasează pe subunităţi, fiind în măsură să dezvolte
ofensiva atât în adâncime, cât şi pe flancuri şi să respingă contraatacurile inamicului.
În adâncimea apărării inamicului, fizionomia luptei capătă aspectele unor acţiuni
independente, uneori izolate, desfăşurate pentru distrugerea (neutralizarea) focarelor
de rezistenţă şi zădărnicirea încercărilor acestuia de a organiza lupta la încercuire.
(4) Detaşamentele de întoarcere se infiltrează în ascuns în dispozitivul
inamicului şi atacă obiectivele, de regulă, concomitent cu atacul de front al forţelor
principale. După cucerirea obiectivului, o parte din forţe organizează apărarea
circulară a acestuia, concomitent cu continuarea i ofensive în adâncime.
(5) Forţele aeromobile se întrebuinţează independent sau în cooperare cu
detaşamentele înaintate sau cu cele de întoarcere pentru cucerirea unor obiective
importante (înălţimi, trecători, treceri peste cursurile de apă şi noduri orografice)
precum şi pentru participarea la încercuirea şi distrugerea/neutralizarea grupării
principale de forţe a inamicului.

PARAGRAFUL 10.3
Ofensiva cu forţarea cursurilor de apă şi a canalelor
305. - (1) Cursurile de apă şi canalele atât prin caracteristicile lor, cât şi
datorită construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice instalate pe ele, constituie
obstacole naturale puternice care reduc ritmul ofensivei, impunând o pregătire
amănunţită a forţelor care execută forţarea lor.
(2) Pentru a asigura succesul forţării sunt necesare:
a) cercetarea permanentă a inamicului şi a cursului de apă/canalului;
b) luarea oportună a deciziei şi transmiterea la timp a misiunilor;
c) interzicerea retragerii inamicului şi afluirii rezervelor din adâncime;
d) cucerirea prin surprindere şi menţinerea unor treceri permanente;
e) deplasarea oportună a mijloacelor de trecere (primite în sprijin) la cursurile
de apă şi manevra lor;
104
f) înlăturarea rapidă a barajelor şi obstacolelor;
g) distrugerea/neutralizarea inamicului de pe malul opus;
h) forţarea prin surprindere şi dezvoltarea rapidă a ofensivei;
i) asigurarea unei puternice apărări antiaeriene pe tot timpul forţării.
(3) Ora “C”, pe timpul forţării, se consideră momentul în care mijloacele de
trecere ale subunităţilor din prima cursă s-au desprins de malul propriu.
(4) Lărgimea fâşiei de ofensivă, pe timpul forţării, este determinată de:
a) locul şi rolul batalionului de infanterie în cadrul eşalonului superior;
b) caracterul apărării inamicului pe cursul de apă/canal;
c) caracteristicile cursului de apă/canalului,
d) natura şi densitatea lucrărilor de hidroamelioraţii;
e) numărul şi dezvoltarea culoarelor în aceste lucrări;
f) numărul drumurilor de pătrundere;
g) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere;
h) situaţia concretă în care se execută forţarea.
(5) Sectorul de forţare al batalionului are lărgimea, de regulă, egală cu cea a
fâşiei de ofensivă sau mai mică.
(6) Sectorul de forţare al batalionului cuprinde: 2- 3 puncte de trecere: pe
portiţe, pe bărci şi pe mijloace improvizate, de rezervă şi false.
(7) Numărul punctelor de trecere se stabileşte în funcţie de: procedeul de
forţare adoptat; cantitatea de mijloace de trecere la dispoziţie; existenţa locurilor
favorabile amenajării acestora; necesitatea asigurării trecerii simultane şi continue a
forţelor pe front larg.
(8) Concepţia organizării sectorului de forţare şi repartiţia mijloacelor
specializate la dispoziţie aparţine unităţi.
(9) Dezvoltarea frontală a punctelor de trecere poate fi de 300- 500 m, cu
intervale între acestea de 500- 1 000 m. Între punctul de trecere pe pod şi cele vecine
intervalele vor fi de minimum 1 500 m.
(10) Raioanele de plecare la forţare sunt specifice procedeului forţării din
mişcare şi se fixează în locuri acoperite la 3- 5 km de cursul de apă/canal, câte unul
pentru fiecare subunitate. În teren frământat şi acoperit acestea se pot alege mai
aproape de cursul de apă, până la 1- 3 km de acesta.
(11) În situaţia în care malul propriu este descoperit şi neted nu se mai
fixează raioane de plecare la forţare, pregătirea forţării făcându-se din mişcare pe
timpul apropierii.
(12) De regulă, dispozitivul de luptă al batalionului este la fel ca pe timpul
ofensivei în teren obişnuit şi depinde de:
a) caracterul apărării inamicului;
b) concepţia luptei şi gradul de neutralizare a inamicului;
c) caracteristicile cursului de apă şi terenului pe cele două maluri;
d) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere la dispoziţie;
e) posibilitatea trecerii tancurilor prin vad şi pe sub apă.
(13) Specifice forţării din mişcare sunt folosirea forţelor aeromobile şi a
detaşamentelor înaintate.

105
(14) La forţarea cursurilor de apă misiunile stabilite batalionului au acelaşi
caracter ca la ofensiva obişnuită, însă caracteristicile acestora se reduc ca amploare.
(15) Sistemul de comunicaţii trebuie să asigure legăturile pentru conducerea
trupelor care execută forţarea concomitent cu conducerea subunităţilor de geniu care
amenajează punctele de trecere. O atenţie deosebită va fi acordată legăturilor cu
subunităţile care asigură siguranţa, salvarea şi evacuarea, cercetarea cursului de apă,
tancurile prevăzute să execute trecerea, artileria şi rachetele care sprijină acţiunile la
forţare. Centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă trec peste cursul de apă
odată cu acestea. Celelalte forţe şi mijloace de comunicaţii trec, în raport cu misiunile
ce le au de îndeplinit, potrivit graficului de trecere întocmit de statul major al unităţii
care execută forţarea.
306. - (1) Forţarea din mişcare se adoptă, de regulă, pe timpul dezvoltării cu
succes a ofensivei în adâncimea apărării şi urmăririi inamicului, când acesta nu a
reuşit să organizeze apărarea pe cursul de apă/canal, este în curs de pregătire sau a
trecut în grabă la apărare cu forţe puţine.
(2) Forţarea din mişcare a cursurilor de apă/canalelor este precedată de
acţiunile cercetării şi începe prin lupta forţelor aeromobile (când se întrebuinţează)
sau a detaşamentelor înaintate. De regulă, forţele aeromobile se folosesc cu puţin
timp înaintea ajungerii detaşamentelor la cursul de apă, pentru cucerirea şi
menţinerea obiectivelor stabilite prin misiune (îndeosebi a punctelor de trecere
permanente). Detaşamentele înaintate folosesc rezultatele cercetării, devansează
forţele de pe direcţia principală de efort, în cooperare cu forţelor aeromobile (când se
întrebuinţează) neutralizează din mişcare inamicul de pe căile de acces, ocupă
trecerile permanente sau forţează cursul de apă cu mijloace proprii, creând condiţii
favorabile pentru forţarea de către gruparea principală de forţe a brigăzii.
(3) Pe măsura apropierii şi exploatând rezultatele luptei detaşamentelor
înaintate şi a forţelor aeromobile, subunităţile din eşalonul I forţează din mişcare sau
trec cursul de apă prin vad sau pe podurile cucerite. În cooperare cu forţele ce
acţionează în capul de pod dezvoltă ofensiva din acesta.
(4) Forţele de sprijin de luptă acţionează astfel:
a) aruncătoarele devansează forţele din eşalonul I şi ocupă poziţii de tragere,
fiind în măsură să execute pregătirea de foc; acestea trec succesiv pe malul opus
astfel încât să asigure continuitatea sprijinului prin foc al forţelor ce luptă în capul de
pod;
b) mijloacele antiblindate ocupă poziţii de tragere cât mai aproape de malul
propriu şi participă la asigurarea forţării executând trageri prin ochire directă; acestea
trec cursul de apă după subunităţile din eşalonul I sau, după caz, mai devreme pentru
a participa oportun la respingerea contraatacurilor cu blindate ale inamicului;
c) artileria antiaeriană se împarte proporţional elementelor de dispozitiv
pentru a asigura apărarea antiaeriană a tuturor forţelor;
d) eşalonul II se dispune în coloană, folosind acoperirile din lungul
itinerarelor/drumurilor, la o depărtare de 3-4 km. de eşalonul I şi trec pe malul opus
în aşa fel încât să poată fi introduse oportun în luptă pentru dezvoltarea ofensivei în
capul de pod;

106
e) compania logistică trece cursul de apă/canalul după subunităţile din
eşalonul II şi se dispune într-un raion cu acoperiri.
307. - (1) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul se poate face după o
pregătire scurtă sau de durată.
(2) Forţarea din contact, după o pregătire în timp scurt se execută, de regulă, în
situaţia când nu s-a reuşit forţarea din mişcare, iar batalionul nu poate ajunge în timp
oportun decât cu o parte din forţe, fiind necesară executarea unor regrupări.
Pregătirea forţării poate avea o durată de câteva ore şi trebuie să asigure îndeplinirea
misiunii în cursul aceleaşi zile de luptă.
(3) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul, după o pregătire de durată, se
execută, de regulă, în situaţia când ofensiva începe cu forţarea cursului de apă, forţele
aflându-se în contact nemijlocit cu inamicul sau când forţarea prin alte procedee nu a
reuşit. Pentru acest procedeu timpul de pregătire poate fi de 1- 2 zile iar uneori şi mai
mult.
(4) Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul a unui curs de apă/canal începe,
de regulă, după o pregătire de foc, cu o durată variabilă, în scopul asigurării unui grad
corespunzător de neutralizare a apărării inamicului. Uneori, pentru realizarea
surprinderii, în condiţii de vizibilitate redusă sau pe timpul nopţii, forţarea din contact
poate începe şi fără pregătire de foc. Unităţile din forţa din eşalonul I, folosind
efectele loviturilor tuturor mijloacelor, forţează cursul de apă/canalul şi dezvoltă
ofensiva pe malul opus cucerind capete de pod. Sprijinul prin foc începe, de regulă, o
dată cu trecerea la atac, pe malul opus, a primelor subunităţi.
(5) Până la începerea forţării, unităţile din eşalonul II se dispun dispersat şi
adăpostite în raioane de dispunere. Acestea se deplasează spre cursul de apă/canal şi
trec în aşa fel încât să evite aglomerarea de forţe şi să intre oportun în luptă.
(6) Celelalte elemente ale dispozitivului de operaţii trec pe malul opus
conform graficului de trecere, în aşa fel încât să poată interveni în folosul eşalonului
unu.
308. - (1) Manevra mijloacelor de trecere se organizează de către statul major
pe timpul pregătirii ofensivei, detaliile urmând a fi precizate pe timpul apropierii de
cursul de apă/canal. Ea se execută din adâncime spre front şi de-a lungul cursului de
apă/canalului şi trebuie să asigure ajungerea la timp a mijloacelor la punctele de
trecere.
(2) Când la unele puncte de trecere forţarea nu a reuşit, se execută manevra
forţelor şi mijloacelor de trecere spre punctele unde forţarea se desfăşoară cu succes.
(3) Punctele de trecere pe mijloace (portiţe de pontoane) din parcurile de
pontoane (numite şi mijloace grele de trecere) se amenajează numai după ce cursul de
apă a fost scos de sub efectul focului inamicului executat prin trageri cu ochire
directă.
(4) Când în cursul aceleaşi zile de luptă se execută forţarea succesivă a mai
multor cursuri de apă/canale, este necesară o eşalonare a mijloacelor de trecere şi o
manevră oportună a acestora.
(5) În adâncimea apărării inamicului, mijloacele de trecere se deplasează
preponderent în cadrul subunităţilor din eşalonul I sau înapoia acesteia. Mijloacele de

107
trecere necesare detaşamentelor înaintate sunt repartizate acestora în momentul
transformării subunităţilor din eşalonul I, în astfel de detaşamente.
(6) Pe timpul urmăririi, mijloacele de trecere se dau ca întărire elementelor de
siguranţă/pichetelor mobile de cap.
309. - (1) În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii dezvoltate, pregătirea de foc
se execută cu intensitate mai mare pe direcţiile de forţare, timp în care se creează
culoare prin barajele inamicului şi se pregătesc trecerile.
(2) În funcţie de situaţie şi de densitatea şi orientarea canalelor, subunităţile din
compunerea eşalonului unu pot ataca pe jos, pe maşini de luptă sau combinat.
(3) Pentru asigurarea trecerii pe front larg se folosesc podurile de asalt şi
podurile mobile de însoţire.
(4) Canalele magistrale se trec pe poduri de pontoane joase din lemn şi/sau
metalice, sau din mijloace de trecere din zonă. Un moment important al luptei îl
reprezintă cucerirea în timp scurt a instalaţiilor hidrotehnice pentru a nu permite
inamicului să le întrebuinţeze împotriva forţelor proprii.
(5) Respingerea contraatacurilor se face frecvent prin procedeul de pe loc, prin
consolidarea aliniamentelor favorabile cucerite, concomitent cu distrugerea trecerilor
realizate de inamic.
(6) În raport cu adâncimea zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, subunităţile din
compunerea eşalonului II se introduc în luptă în interiorul sau după ieşirea din
aceasta.
(7) Dacă, până la sfârşitul zilei, zona cu lucrări de hidroamelioraţii nu a fost
cucerită, este necesar ca pe timpul nopţii să se cucerească capete de pod peste
canalele importante, din care, a doua zi, să se poată dezvolta ofensiva.

PARAGRAFUL 10.4
Ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă
310. - Ofensiva pe timp de noapte se execută ca o continuare a acţiunilor duse
pe timpul zilei sau după o întrerupere a acestora, de regulă, din contact nemijlocit cu
inamicul; pe timpul dezvoltării ofensivei se poate ataca şi din mişcare. În primul caz,
pentru realizarea surprinderii batalionul poate ataca fără pregătire de foc, fără T.A.B.
(M.L.I.), respectând cu stricteţe măsurile de mascare.
311. - (1) Ofensiva pe timp de noapte se pregăteşte pe timpul zilei.
(2) În afară de problemele obişnuite la pregătirea i ofensive comandantul
batalionului este obligat: să fixeze comandanţilor de companii repere vizibile noaptea
şi azimutul direcţiilor de atac; să stabilească modul de iluminare a obiectivelor de
atac, de marcare a direcţiilor de atac şi a aliniamentelor pe care au ajuns subunităţile;
să comunice semnalele de recunoaştere; să indice locul şi modul de marcare a
culoarelor în barajele inamicului; să repartizeze subunităţilor mijloace de iluminare şi
semnalizare.
312. - (1) Ofensiva poate începe cu sau fără pregătire de foc; artileria, în afara
misiunilor obişnuite, primeşte misiuni de iluminare a terenului, de creare a reperelor
luminoase şi de neutralizare a mijloacelor de iluminare ale inamicului. Obiectivele se
iluminează astfel încât să nu fie demascate forţele proprii şi să nu îngreuieze folosirea
de către acestea a aparatelor de vedere pe timp de noapte.
108
(2) Bateria antitanc neutralizează şi distruge mijloacele de foc ale inamicului,
executând trageri prin ochire directă.
313. - (1) La ora stabilită, subunităţile din eşalonul unu atacă punctele de
sprijin dispuse pe LDA inamicului.
(2) Folosind acoperirile din teren, companiile înaintează după reperele stabilite
şi azimut până la obiectivul de atac.
(3) În funcţie de gradul de neutralizare al apărării inamicului, companiile pot
acţiona îmbarcate pe transportoare amfibii blindate sau pe jos. Tancurile sunt date în
sprijin şi acţionează în cadrul dispozitivului de luptă al companiilor de infanterie.
314. - (1) Condiţiile de vizibilitate redusă sunt ideale pentru ducerea operaţiilor
ofensive ale batalionului de infanterie. Întunericul, ceaţa, ploile abundente şi ninsorile
reduc vizibilitatea. O combinaţie între abilităţile tehnice şi îndemânarea tactică
(dobândită prin instrucţie) permite batalionului de infanterie să opereze normal în
aceste condiţii. Acţiunile în condiţii de vizibilitate redusă îl afectează pe apărător
atunci când nu-şi poate utiliza în condiţii bune armamentul şi cooperarea între
poziţiile acestuia este redusă.

PARAGRAFUL 10.5
Ofensiva pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu temperaturi scăzute
315. - În ofensiva pe timp de iarnă batalionul de infanterie trebuie să aibă în
vedere:
a) amenajarea lucrărilor de adăpostire şi încălzire a personalului;
b) reducerea timpului de ocupare şi rămânere pe baza de plecare la ofensivă;
c) măsurile de asigurare a funcţionării armamentului şi tehnicii militare;
d) determinarea, în funcţie de grosimea stratului de zăpadă, a posibilităţilor de
a acţiona pe schiuri, precum şi a accesibilităţii terenului pentru acţiunile tancurilor şi
altor tipuri de tehnică;
e) vopsirea tehnicii în culoarea mediului; asigurarea forţelor cu mijloace de
mascare; sporirea capacităţii de trecere a tehnicii grele;
f) deszăpezirea căilor de comunicaţie în special a drumurilor de coloane
(pătrundere);
g) aprovizionarea forţelor cu echipament călduros şi mijloace de încălzire;
h) apropierea forţelor de sprijin logistic.
316. - (1) Dispozitivul de operaţii are aceleaşi elemente însă este mai adânc
eşalonat.
(2) Eşalonul II se deplasează la distanţe mici faţă eşalonul unu, atunci când
stratul de zăpadă este gros sau lipsesc drumurile practicabile şi se introduc în luptă
prin depăşirea subunităţilor din compunerea eşalonului unu.
(3) Procedeul de ofensivă preponderent folosit este ofensiva din contact
nemijlocit cu inamicul.
(4) Ofensiva este precedată de acţiuni de hărţuire şi pregătire de foc cu o durată
mai mare decât în condiţii normale de temperatură. Când condiţiile de vizibilitate
sunt reduse datorită viscolului, ninsorii şi ceţii, pregătirea de foc poate lipsi.

109
(5) Atacul LDA inamicului se execută simultan de toate subunităţile, de regulă,
îmbarcate pe T.A.B. sau M.L.I., acţionând în lungul drumurilor de pătrundere, pe
direcţiile mai puţin înzăpezite.
(6) Infanteria poate acţiona pe jos sau pe schiuri, în funcţie de rezistenţa
apărării inamicului şi grosimea stratului de zăpadă. Aruncătoarele lovesc punctele de
sprijin ale inamicului, din apropierea comunicaţiilor sau de pe acestea. Rezistenţele
inamicului se manevrează prin învăluire de către subunităţi pe schiuri sau îmbarcate
pe T.A.B. (M.L.I.) şi se nimicesc în cooperare cu forţele care acţionează de front.

PARAGRAFUL 10.6
Ofensiva în teren cu culturi înalte
317. - (1) Ofensivă batalionului în teren cu culturi înalte este influenţată de
întinderea, înălţimea şi densitatea culturilor, precum şi de posibilităţile provocării
unor incendii de mari proporţii.
(2) Forţele batalionului sunt avantajate de existenţa unor condiţii care asigură
mascarea dispozitivului de luptă şi realizarea în ascuns şi prin surprindere a manevrei
de forţe şi mijloace. În acelaşi timp, sunt îngreunate observarea, orientarea, indicarea
obiectivelor şi corectarea focului, deplasarea forţelor.
(3) Având în vedere că în zonele cu culturi înalte există şi lucrări de
hidroamelioraţii, trebuie acordată o atenţie deosebită posibilităţilor inamicului de a
provoca inundaţii.
318. - (1) La realizarea dispozitivului de luptă al batalionului trebuie să se
prevadă constituirea unor detaşamente de salvare-evacuare mai puternice, iar uneori,
când caracteristicile terenului permit, şi a unor detaşamente de întoarcere. De
asemenea, se va acorda atenţie folosirii forţelor aeromobile, asigurării flancurilor,
luării măsurilor suplimentare de cercetare, executării observării şi corectării focului.
(2) Având în vedere posibilităţile de mascare ale inamicului, tancurile, T.A.B.
şi M.L.I. trebuie să fie sprijinite în permanenţă pentru ducerea luptei împotriva
vânătorilor de blindate, acestea acţionând mai aproape de infanterie sau chiar în
dispozitivul acesteia.
319. - (1) Pe timpul luptei se acordă o atenţie sporită menţinerii direcţiilor de
atac, mascării locului unde se află forţele proprii, orientării continue şi evitării
realizării surprinderii de către inamic. Creşte importanţa focului executat de la
distanţe mari şi prin surprindere, precum şi acţiunea elicopterelor primite în sprijin,
atât pentru observarea câmpului de luptă, cât şi pentru executarea manevrei de forţe şi
mijloace.
(2) Pentru oprirea contraatacurilor inamicului, atunci când este posibil
culturile se pot incendia, ţinându-se însă seama de direcţia vântului pentru a nu
periclita forţele proprii.
(3) Pentru asigurarea stabilităţii conducerii, punctele de comandă se dispun
mai aproape de forţe, luându-se măsurile necesare de pază şi apărare a acestora.

PARAGRAFUL 10.7
Ofensiva în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi ridicate

110
320. - (1) În majoritatea zonelor de deşert, lipsa unor porţiuni întinse de teren
favorabil apărării poate forţa inamicul să-şi lase cel puţin un flanc descoperit. Forţele
batalionului de infanterie trebuie să exploateze flancurile vulnerabile şi descoperite,
să încerce să manevreze către spatele inamicului, înainte ca acesta să poată reacţiona
şi bloca învăluirea în rezervele sale mobile, succesul i depinde în mare măsură de
rapiditatea şi îndrăzneala cu care se manevrează flancurile inamicului.
(2) Forţele atacatoare sunt vulnerabile datorită lipsei acoperirilor naturale. De
aceea forţele de cercetare sunt desfăşurate mult înainte faţă de forţele principale, iar
siguranţa flancurilor şi a spatelui capătă o importanţă mare.
321. - (1) Terenul deşertic permite, de regulă, folosirea în masă a tehnicii
blindate şi a elicopterelor de atac. Dezavantajul creat de lipsa acoperirilor trebuie
compensat prin surprindere, deplasare rapidă, dispunerea corespunzătoare a forţelor,
siguranţa comunicaţiilor şi inducerea în eroare a inamicului.
(2) Obiectivele urmărite pot include distrugerea/neutralizarea forţei vii,
cucerirea sau ocuparea centrelor de comunicaţii, a punctelor de aprovizionare, a
surselor de apă şi a elementelor cheie din teren.
(3) Este recomandat, atacul pe timp de noapte, care prezintă avantajul
ascunderii acţiunilor proprii, mai ales când lipseşte superioritatea aeriană, precum şi
al acţiunii, în condiţii de temperatură mai scăzută.
(4) Pentru a evita canalizarea acţiunilor de către apărător prin utilizarea
câmpurilor de mine şi a obstacolelor, se recomandă trimiterea înainte a forţelor de
cercetare întărite cu tehnica de geniu adecvată, pentru realizarea culoarelor necesare.

PARAGRAFUL 10.8
Acţiunile batalionului de infanterie ca forţă aeromobilă
322. - (1) Forţa aeromobilă debarcată. Pe timpul ducerii luptei ofensive, din
cadrul brigăzii mecanizate, poate constitui o forţă aeromobilă debarcată de valoare 1-
2 batalioane de infanterie. Aceasta acţionează în folosul forţelor care înaintează de
front în cooperare cu alte elemente de dispozitiv, detaşamente înaintate, forţe ce duc
lupta în încercuire sau independent.
(2) Prin folosirea forţelor aeromobile se urmăreşte:
a) neutralizarea şi distrugerea obiectivelor, punctelor decisive, ce nu pot fi
lovite în adâncimea dispozitivului inamicului;
b) ocuparea şi menţinerea unor raioane, noduri geografice;
c) interzicerea manevrei de forţe şi mijloace din adâncime spre aliniamentul
de contact;
d) interzicerea realizării logisticii forţelor de la contact;
e) realizarea surprinderii şi derularea operaţiilor în ritm sporit;
f) polarizarea de forţe şi mijloace din adâncimea inamicului.
323. - (1) Valoarea forţei aeromobile debarcate depinde de:
a) suprafaţa şi importanţa obiectivului de cucerit;
b) valoarea inamicului din zona de operaţii şi posibilităţile de intervenţie ale
acestuia;
c) posibilităţile de sprijin cu artileria şi aviaţia;
d) existenţa şi tipul mijloacelor de transport;
111
e) dacă există formaţiuni izolate în dispozitivul de acţiune al inamicului şi
posibilităţile de cooperare cu acestea;
f) valoarea detaşamentelor înaintate, de întoarcere şi modul de realizare a
joncţiunii.
(2) Durata acţiunii depinde de:
a) conţinutul şi adâncimea misiunii ;
b) natura, valoarea şi modul de acţiune al inamicului;
c) ritmul de înaintare al forţelor proprii;
d) eficienţa sprijinului cu aviaţia, elicopterele şi artileria;
e) gradul de suport logistic.
(3) Batalionul ca forţa aeromobilă constituită din cadrul brigăzii poate duce
acţiuni de luptă până la 12 ore.
324. - Misiunile principale ale forţei aeromobile debarcate sunt:
a) distrugerea mijloacelor de atac NBC şi a celor de cercetare lovire de înaltă
precizie;
b) cucerirea unor capete de pod, raioane, obiective de importanţa operativă;
c) interzicerea afluirii rezervelor inamicului din adâncime;
d) interzicerea retragerii inamicului de la contact în mod organizat şi
zădărnicirea ocupării unor noi aliniamente;
e) dezorganizarea conducerii forţelor şi a logisticii inamicului;
f) cucerirea şi menţinerea libertăţii de acţiune în lupta de întâlnire;
g) participarea la încercuirea inamicului, în cooperare cu forţele de la contact.
325. - Principalii factori de succes în folosirea forţei aeromobile sunt:
a) cunoaşterea de detaliu a posibilităţilor inamicului;
b) alegerea justă a raionului şi momentului de întrebuinţare a acestuia;
c) întrebuinţarea ei prin surprindere;
d) neutralizarea apărării antiaeriene a inamicului pe direcţia culoarelor de
zbor;
e) transportul rapid al forţei pe elemente de dispozitiv cât mai aproape de
obiective;
f) sprijinul puternic cu aviaţia;
g) asigurarea multilaterală a acţiunilor şi protecţia forţelor;
h) organizarea şi menţinerea cooperării cu forţele care acţionează de front;
i) existenţa unui puternic suport logistic;
j) conducerea fermă a forţelor.
326. - (1) Datele care stau la baza calculului transportului forţei aeromobile (o
variantă). Se stabilesc:
a) natura unităţilor/subunităţii care sunt întrebuinţate ca forţă aeromobilă şi
valoarea acestora;
b) mijloacele de întărire puse la dispoziţia acestor unităţi;
c) mijloacele de transport puse la dispoziţie de eşalonul superior;
d) raioanele de concentrare, de plecare la îmbarcare, de îmbarcare, de
debarcare;
e) traiectul de zbor;

112
f) concepţia acţiunilor de luptă în dispozitivul inamicului, dispozitivul de
luptă şi în funcţie de acestea se stabileşte dispozitivul de zbor;
g) efectivele, greutatea armamentului, muniţiei şi a materialelor necesare
pentru îndeplinirea misiunii;
h) modul de repartizare pe eşaloane de transport, efectivele folosite ca forţă
aeromobilă;
i) numărul vehiculelor care se vor transporta – numai autoturisme de teren;
j) câte un elicopter pentru fiecare autoturism de teren;
k) câte 20 de militari pentru un elicopter şi 100 Kg material;
l) repartizarea unităţilor/subunităţilor pe escadrile de elicoptere;
m) dispozitivul de transport.
(2) Dispozitivul de transport se stabileşte cunoscând următoarele:
a) elementele de siguranţă – 1- 2 plutoane ce vor devansa cu maxim 5-10
minute eşalonul de transport;
b) eşalonul de transport;
c) distanţa între elicoptere este de 150- 200 m în cadrul eşalonului;
d) dezvoltarea frontală a formaţiunilor de zbor este de până la 500 metri;
e) între eşaloanele de transport trebuie să fie o depărtare de 500- 600 m;
f) înălţime de zbor este de până la 30 m.
327. - Transportul forţei aeromobile se organizează pe eşaloane, în raport cu
caracterul misiunii, numărul şi tipul aeronavelor la dispoziţie, dispozitivul de operaţii
planificat şi dotarea pentru luptă a brigăzii.
328. - (1) Eşaloanele de transport se pot împărţi pe următoarele elemente:
eşalonul de asigurare; eşalonul de asalt; eşalonul următor.
(2) Eşalonul de asigurare este compus din:
a) elemente de cercetare – recunoaştere - Pl.Cc.;
b) elemente de marcare a punctelor, raioanelor de aterizare a elicopterelor –
până la o Gr.I./ Pl.I.;
c) elemente de siguranţă – până la un Pl. I./Cp.I.
(3) Eşalonul de asalt este compus din:
a) gruparea de angajare ;
b) majoritatea forţelor şi mijloacelor.
(4) Eşalonul următor are structura:
a) subunităţi de logistică;
b) mijloace de transport;
c) muniţia şi materialele.
(5) Transportul se face pe unul sau mai multe traiecte de zbor bine stabilite în
funcţie de caracteristicile terenului.
(6) Tehnica militară, T.A.B., M.L.I., autocamioanele se deplasează odată cu
forţele eşalonului superior şi se constituie într-un eşalon de transport.
329. - Pentru îndeplinirea misiunii batalionul de infanterie destinat să
desfăşoare acţiuni ca forţă aeromobilă ocupă succesiv următoarele raioane:
a) de concentrare- la 30- 40 km de aliniamentul de contact; în acesta se
execută activităţi pentru pregătirea misiunii;

113
b) de plecare la desantare- la o distanţa de 20- 30 km faţă de aliniamentul de
contact, se ocupă cu 2-3 ore înainte de îmbarcare; în acesta sunt amenajate locuri de
aşteptare şi terenuri de îmbarcare;
c) de debarcare- pentru un batalion, până la 20 km în adâncimea
dispozitivului inamicului, iar pentru companie până la 10 km;
d) de ducere a acţiuniulor de luptă - care include raionul, obiectivul,
aliniamentul de cucerit şi menţinut;
e) de adunare- se alege înapoia forţelor care au acţionat de front; se ocupă
după ce forţa aeromobilă debarcată a fost depăşită de forţele ce iniţial au acţionat la
contact;
f) de recuperare- se alege la 3- 5 km lateral, înapoia raionului de ducere a
operaţiilor; se ocupă numai în situaţia că joncţiunea cu forţe proprii nu mai este
posibilă sau dacă inamicul din raionul de ducere a operaţiilor este superior în forţe şi
mijloace.
330. - (1) Pentru succesul misiunii, pe timpul planificării acţiunii trebuie să se
ţină cont de următoarele elemente:
a) întrebuinţarea forţei aeromobile implică deţinerea supremaţiei aeriene;
b) concentrarea eforturilor i forţei aeromobile asupra obiectivului cu rol
decisiv asupra deznodământului luptei;
c) pregătirea şi folosirea forţei aeromobile se execută în condiţii de securitate
deplină/secret deplin;
d) trebuie realizată o cooperare minuţioasă între toate categoriile de forţe;
e) necesitatea alocării de forţe suplimentare, în special aviaţie şi artilerie,
pentru neutralizarea inamicului din raionul de ducere a acţiunilor de luptă, traiectul de
zbor, din raioanele învecinate precum şi rezervele apropiate ale acestuia;
f) alegerea judicioasă a traiectului de zbor;
g) alegerea raionului de debarcare în locuri cu sol tare; se va evita debarcarea
forţei aeromobile în raioane mlăştinoase, pe văi, în apropierea localităţilor;
h) planificarea acţiunilor elementelor de cercetare în dispozitivul inamicului,
pentru culegerea permanentă de informaţii noi din zona de acţiune.
331. - (1) Comandantului brigăzii comunică comandantului de batalion care
constituie forţa aeromobilă debarcată următoarele:
a) date despre inamicul din raionul de operaţii (natura, valoarea, compunerea
de luptă);
b) concepţia i brigăzii , numai în părţile ce îl privesc;
c) sprijinul acţiunilor forţei aeromobile cu aviaţia şi artileria sau prin acţiunile
grupurilor de cercetare în dispozitivul inamicului;
d) care sunt raioanele succesive ocupate de forţa aeromobilă până la plecarea
pentru îndeplinirea misiunii;
e) misiunea forţei aeromobile debarcate;
f) locul de întâlnire a comandantului de batalion cu comandantul unităţii de
elicoptere, pentru întocmirea calculelor necesare;
g) cum intervine brigada în folosul forţei aeromobile debarcate.
(2) Datele noi obţinute de către brigada de infanterie sunt comunicate
permanent comandantului batalionului.
114
332. - (1) Pregătirea forţei aeromobile debarcate se execută în raionul de
concentrare şi se continuă în raionul de plecare la îmbarcare.
(2) Când timpul la dispoziţie este scurt pregătirea acţiunii se face în raionul de
concentrare care devine şi raionul de plecare la îmbarcare.
(3) Pregătirea forţei aeromobile începe de la primirea ordinului de acţiune.
(4) Pregătirea acţiunii forţei aeromobile debarcate se execută având în vedere
anumite caracteristici şi comportă următoarele:
a) studierea posibilităţilor inamicului, terenului şi stabilirea obiectivelor care
urmează a fi distruse sau neutralizate;
b) stabilirea necesarului de elicoptere pentru transportul forţei aeromobile, în
cooperare cu comandantul unităţii de elicoptere;
c) distribuirea subunităţilor şi materialelor pe elicoptere, funcţie de
capacităţile fiecărui elicopter;
d) pregătirea principalelor probleme referitoare la organizarea cooperării
forţei aeromobile cu aviaţia, forţele ce acţionează de front şi cu cele care acţionează
în raionul de ducere a operaţiilor;
e) organizarea cooperării între elementele de dispozitiv ale forţei aeromobile;
f) stabilirea traiectoriei/culoarului de zbor, înălţimii de zbor, locului de trecere
pe deasupra dispozitivului operativ, precum şi a măsurilor de siguranţă a zborului;
g) organizarea şi asigurarea conducerii forţei aeromobile debarcate în raionul
de concentrare, în cel de plecare la îmbarcare, pe timpul transportului, debarcării şi
ducerii operaţiilor;
h) elaborarea documentelor de operaţii şi transmiterea misiunilor.
(5) O activitate deosebit de importantă o constituie culegerea, centralizarea şi
analiza datelor meteorologice din zona de acţiune pe baza cărora se întocmeşte
prognoza timpului.
(6) Coordonarea riguroasă a operaţiilor forţei aeromobile şi a subunităţilor de
elicoptere determină ca secretul acţiunii să fie păstrat şi poate să surprindă inamicul.
333. - (1) În urma primirii misiunii, comandantul batalionului dă ordin pentru
întocmirea detaliată a planului de acţiune al forţei aeromobile.
(2) Planul de acţiune al forţei aeromobile cuprinde:
a) concluzii asupra inamicului din zona de operaţii şi de pe traiectul de zbor şi
obiectivele ce trebuiesc lovite la acesta;
b) aliniamentul de contact;
c) misiunea forţei aeromobile;
d) raioanele de concentrare şi de plecare la îmbarcare;
e) raioanele de ducere a operaţiilor şi de regrupare după îndeplinirea misiunii;
f) raioane de recuperare a forţei aeromobile în caz de urgenţă;
g) modul de constituire a eşaloanelor de zbor;
h) măsurile de asigurare a acţiunilor şi protecţia forţelor;
i) modul de cooperare şi de realizare a joncţiunii cu forţele proprii;
j) măsurile de coordonare a focului;
k) gata de luptă, termene;
l) semnale;
m) modul de raportare a situaţiilor.
115
334. - (1) Subnităţile destinate să acţioneze ca forţă aeromobilă debarcată se
deplasează în raionul de concentrare cu mijloacele proprii iar din acest raion în cel de
îmbarcare, de regulă, pe jos; mijloacele de transport proprii se constituie într-un
eşalon de transport care urmează, prin salturi, progresiunea operaţiilor.
(2) Traiectul de zbor este un culoar de pătrundere a cărui lăţime depinde de
înălţimea şi viteza de zbor, densitatea şi calitatea mijloacelor de apărare antiaeriană a
inamicului.
(3) Pentru a se asigura condiţii optime de transport, pe traiectul de zbor vor fi
neutralizate forţele inamicului de toate categoriile, respectându-se următoarele reguli:
a) personalul şi mijloacele de foc într-o fâşie de 4- 6 km, pe toată adâncimea
de deplasare a forţei aeromobile;
b) mijloacele de apărare antiaeriană sunt neutralizate/distruse într-o fâşie largă
de 8- 10 Km de artileria antiaeriană.
(4) Raionul de desantare este indicat, marcat de către grupurile de cercetare în
dispozitiv sau de către subunităţile de siguranţă, cu mijloacele de iluminare, fumizare,
în funcţie de condiţiile meteorologice.
(5) După debarcare forţele se regrupează în cel mai scurt timp sau acţionează
pe grupuri, subunităţi mici, în funcţie de tipul de acţiune.
(6) Corectarea focului artileriei se realizează de observatori înaintaţi special
pregătiţi.
335. - (1) Acţiunea aeromobilă se poate desfăşura în următoarea succesiune:
a) subunităţile de cercetare verifică dacă informaţiile despre inamic sunt
veridice şi supraveghează forţele acestuia din zona de acţiune;
b) subunităţile de asigurare a debarcării, se compun din 2 grupe de infanterie
de fiecare companie; după debarcare acestea ocupă poziţii de tragere pe direcţiile cele
mai probabile de acţiune ale inamicului şi sunt în măsură să deschidă focul în cel mai
scurt timp la distanţă maximă, numai în situaţia în care inamicul a descoperit
acţiunile forţei aeromobile;
c) după debarcare, forţele principale se regrupează în cel mai scurt timp,
realizează dispozitivul de luptă din mişcare, atacă prin surprindere inamicul şi îl
neutralizează, capturează şi ocupă obiectivul/raionul stabilit, apoi trec la organizarea
apărării circulare a acestuia.
(2) Batalionul ce constituie forţa aeromobilă pot organiza lupta într-un raion
cu perimetrul de 5- 10 km, fiecare, pe puncte de sprijin de companie independente.

CAPITOLUL IV
Lupta de apărare
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
336. - (1) Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare de către batalionul de
infanterie se execută în scopul menţinerii terenului, câştigării de timp, interzicerii
accesului inamicului în anumite zone şi opririi atacului acestuia.
(2) Apărarea presupune mai mult decât distrugerea/neutralizarea personalului şi
tehnicii de luptă ale inamicului, înainte ca acesta să le poată deplasa pe câmpul de
luptă. Trebuie neutralizate planurile inamicului, coeziunea şi sincronizarea forţelor
116
sale, moralul şi abilitatea de a duce lupta, de a observa câmpul de luptă. Lupta de
apărare trebuie planificată şi executată cu spirit ofensiv, indiferent de scopul lor
major. Prima provocare a oricărei lupte defensive este recâştigarea iniţiativei şi prin
aceasta a posibilităţii de a o transforma într-o luptă ofensivă.
(3) Scopul principal al apărării este de a opri atacul inamicului şi de a prelua
iniţiativa. Apărarea este o măsură temporară adoptată pentru a identifica slăbiciunile
inamicului. Batalionul de infanterie trebuie să se apere agresiv pentru a îndeplini
această misiune.
337. - Caracteristicile luptei defensive. Fundamentele unei apărări eficiente
sunt pregătirea, fracţionarea, concentrarea şi flexibilitatea.
338. - (1) Pregătirea. Apărătorul trebuie să sosească în spaţiul de luptă înaintea
atacatorului. În funcţie de constrângerile impuse el trebuie să folosească acest timp
pentru a se pregăti corespunzător pentru luptă.
(2) Atacatorul trebuie să cunoască terenul prin observare în timp scurt a
fiecărei părţi a acestuia în timp ce apărătorul poate să-şi pregătească poziţiile, să
construiască obstacole şi să-şi mascheze dispozitivul din timp. Atacatorul trebuie să-
şi angajeze în luptă forţele şi mijloacele pentru a descoperi poziţiile apărătorului.
Apărătorul poate începe lupta din poziţii greu de descoperit şi care oferă acoperire
împotriva focului inamicului. Atacatorul reacţionează la acţiunile apărătorului
executând foc din mişcare sau căutând poziţii acoperite, reducând astfel ritmul
atacului.
(3) Apărătorul adoptă planuri optime de executare a focului, de deplasare, de
comunicaţii şi logistice pentru toate situaţiile probabile. Atacatorul trebuie să execute
o acţiune planificată şi să rişte dezorganizarea acesteia sau să schimbe această
schemă şi să rişte un efort necontrolat.
(4) Apărătorul trebuie să ştie cum este organizat inamicul şi cum se va
desfăşura pentru atac, să cunoască posibilităţile şi limitele sistemelor de armament şi
a echipamentelor acestuia. Modulul S.2 prezintă aceste informaţii comandantului
pentru a stabili concepţia i de apărare. O pregătire corespunzătoare începe cu
cercetarea atentă a spaţiului de luptă.
(5) Apărătorul organizează apărarea bazându-se pe armamentul care poate fi
folosit împotriva ameninţării principale. Când se confruntă cu mijloace blindate,
repartizarea şi poziţionarea armamentului (artilerie terestră, mijloace de luptă
antiblindate) sunt foarte importante, celelalte mijloace sprijinind focul acestora şi
micşorând vulnerabilitatea dispozitivului propriu. Împotriva unei ameninţări a
infanteriei, sistemele de armament antiinfanterie (mitralierele, aruncătoarele, artileria,
armamentul uşor) şi obstacolele antipersonal sunt folosite pentru a reduce ritmul
atacului inamicului şi pentru a-l distruge/neutraliza în faţa poziţiilor. Eficienţa
armamentului creşte atunci când acesta este dispus astfel încât să asigure protecţia şi
mascarea, reducând sau neutralizând astfel efectele focului inamicului.
339. - (1) Fracţionarea acţiunilor inamicului. Apărătorul trebuie să fracţioneze
dispozitivul şi acţiunile inamicului. Aceasta va limita iniţiativa atacatorului şi va
preveni concentrarea covârşitoare a puterii de luptă împotriva unei singure părţi a
apărării.

117
( (3) Forţa unui atacator provine din viteza, numărul şi sprijinul reciproc al
manevrei şi elementelor de sprijin de luptă. Apărătorul trebuie să fracţioneze
dispozitivul inamicului şi să interzică cooperarea dintre elementele luptătoare şi cele
de sprijin ale acestuia. Aceasta va duce la o coordonare dificilă a forţelor şi focului
inamicului.
Art.340. - (1) Concentrarea. Apărătorul este deseori forţat să facă economie de
forţe şi să accepte riscuri pe o anumită direcţie pentru a câştiga superioritatea într-o
altă zonă. Elementele de cercetare şi siguranţă trebuie să fie în măsură să observe
spaţiul de luptă, reducând astfel riscurile. Batalionul de infanterie trebuie să
concentreze mai degrabă acţiunile decât cantitatea de armament. Aceasta trebuie
pregătită înaintea începerii luptei.
(2) Comandantul concentrează acţiunile armamentului pe direcţia principală de
efort. Toate mijloacele sprijină şi susţin acest efort principal. Pentru a întări efortul
principal comandantul poate:
a) să stabilească planul contraatacului executat în sprijinul acestuia;
b) să reducă dimensiunile zonei în care se realizează efortul principal;
c) să stabilească priorităţile în pregătirea obstacolelor;
d) să folosească prioritar pentru sprijin focul din poziţii de tragere acoperite;
e) să dispună rezerva aproape sau chiar în spatele efortului principal.
(3) Comandantul integrează acţiunile mijloacelor la dispoziţie, astfel încât
efortul combinat al acestora să depăşească însumarea efectelor individuale.
341. - Flexibilitatea. Apărătorul îşi asigură succesul prin dispersarea în
adâncime, constituirea rezervelor, eficienţa comenzii şi a controlului. Planificarea din
timp a variantelor măreşte flexibilitatea. De asemenea, flexibilitatea cere
comandantului “să vadă” spaţiul de luptă pentru a descoperi din timp planul de
manevră al inamicului.
342. - Cadrul defensiv. De regulă, batalionul se apără în cadrul dispozitivului
de luptă al eşalonului superior. Din această cauză comandantul batalionuluii trebuie
să înţeleagă cadrul defensiv în care eşalonul superior se organizează şi luptă.

SECŢIUNEA a 2-a
Scopul şi zonele apărării
343. - Scopul general al apărării batalionului de infanterie este crearea
condiţiilor pentru trecerea la ofensivă. Acesta se realizează prin:
a) slăbirea capacităţii ofensive a inamicului, producerea de pierderi cât mai
mari şi respingerea atacului acestuia;
b) menţinerea unor zone/porţiuni de teren/obiective dinainte stabilite şi
împiedicarea pătrunderii inamicului în acestea;
c) temporizarea acţiunilor inamicului în vederea realizării condiţiilor pentru
trecerea la ofensivă;
d) preluarea iniţiativei.
344. - O apărare bine pregătită constă într-o combinaţie de componente active
şi pasive care folosesc cu eficienţă şi abilitate forţele luptătoare şi de sprijin, pentru a
respinge acţiunile decisive ale inamicului şi a-l face să ajungă într-un timp cât mai
scurt în punctul critic al acţiunilor sale ofensive.
118
345. - În funcţie de cadrul operativ în care acţionează, în apărare batalionul de
infanterie poate desfăşura simultan acţiuni: în adâncime; la contact; în spate.
346. – Acţiunile de luptă în adâncimea dispozitivului inamicului se execută
împotriva elementelor acestuia care nu sunt încă în contact cu forţele proprii.
Acţiunile de luptă în adâncime previn concentrarea forţelor inamicului şi creează
premisele trecerii forţelor proprii la ofensivă. Acestea permit apărătorului să separe
eşaloanele de atac ale inamicului, să fracţioneze comanda şi controlul acestuia,
sprijinul de luptă şi cel logistic şi să încetinească timpul de înaintare succesivă a
eşaloanelor. Batalionul poate participa la operaţii în adâncime în conformitate cu
planurile eşalonului superior. Acţiunile de luptă în adâncimea dispozitivului
inamicului se desfăşoară prin executarea sarcinilor specifice, în special cele letale,
pentru subsistemul artileriei terestre sau prin acţiunea directă a forţelor rămase în
dispozitivul inamicului datorită acţiunilor manevriere ale acestora.
347. - (1) Acţiunile de luptă la contact includ luptele siguranţei de luptă,
preluarea luptei şi luptele din fâşia principală de luptă.
(7) Luptea siguranţei de luptă. Batalionul de infanterie foloseşte siguranţa de
luptă, formată grupe de luptă de valoare cel puţin pluton de infanterie întărit, pe
direcţiile unde nu sunt organizate poziţii înaintate,. Elementul de siguranţă al unităţii
este destinat să facă siguranţa apropiată a forţelor principale dispuse pe LDA
împotriva unui atac prin surprindere şi cercetării inamicului şi au ca scop inducerea
în eroare a inamicului asupra traseului real al LDA, zădărnicirea acţiunilor de
cercetare şi atacul prin surprindere, obligarea acestuia să-şi desfăşoare prematur
forţele principale precum şi acoperirea retragerii detaşamentelor înaintate care au dus
lupta în fâşia de asigurare a marii unităţi operative.Forţele destinate să ducă lupta pe
poziţiile siguranţei de luptă sunt conduse de comandantul de batalion, care le-a
trimis.
(8) Preluarea luptei include transferul luptei din fâşia de siguranţă în fâşia
principală de acţiune. Inamicul nu trebuie să fie în măsură să descopere dacă acest
transfer a fost realizat. Problemele preluării luptei apar atunci când, unde sau cum
subunităţile din sigutranţă renunţă la luptă în zona principală. Aliniamentul de
preluare a luptei şi punctele de contact din teren trebuie să fie clar identificate, iar
acţiunile de pe acestea să fie bine coordonate de ambele forţe. Comandamentul care
stabileşte subunităţile din sigutranţă precizează şi aliniamentul de preluare a luptei,
precum şi punctele de contact pentru a asigura contactul dintre subunităţile din
sigutranţă şi forţele din zona principală de acţiune. Aliniamentul de preluare se
materializează pe schema acţiunii, ca fiind limita unei etape a luptei. El reprezintă
locul unde controlul luptei este preluată de la comandantul subunităţii din sigutranţă
de către comandantul subunităţii din fîşia de acţiune. Aliniamentul de preluare a
luptei se află la 1- 2 km în faţa LDA, acolo unde subunităţile din fîşia de acţiune pot
folosi focul direct sau observă focul din poziţiile de tragere acoperite şi pot ajuta
forţele din siguranţa de luptă în întârzierea inamicului, ruperea luptei şi trecerea
liniilor. Preluarea luptei are loc la ora sau în timpul evenimentelor stabilite între
comandanţii celor două forţe şi poate fi condusă de locţiitorii acestora.
(9) Lupta în fîşia principală de acţiune. În cadrul fîşiei de acţiune comandantul
batalionului stabileşte puncte de sprijin pentru fiecare companie. Organizarea iniţială
119
a luptei în fîşia de acţiune sau pe poziţiile de luptă se bazează pe intenţiile sale sau pe
estimarea situaţiei. Batalionul luptă decisiv în fâşia principală de acţiune.
Comandantul acesteia îşi va poziţiona forţele astfel încât să controleze sau să
interzică pătrunderea inamicului. El angajează rezervele pentru a opri atacul, pentru a
distruge/neutraliza forţele inamicului care au pătruns şi pentru a recâştiga iniţiativa.
348. - Scopul principal al rezervei este de a menţine flexibilitatea. Acesta
include întărirea succesului sau recâştigarea iniţiativei prin contraatac. Angajarea
rezervei în punctul şi momentul decisiv poate fi cheia succesului unei părţi.
Comandantul trebuie să decidă de la începutul planificării mărimea, compunerea şi
misiunile rezervei ţinând cont de tehnicile de apărare pe care le va utiliza. De regulă
rezerva se dispune pe direcţia principală de interzis. Toate deplasările rezervei spre
poziţiile de luptă, în timpul contraatacului sau luptei de întâlnire, se fac pe drumuri
care asigură protecţie împotriva focului direct şi mascare împotriva observării terestre
şi aeriene a inamicului. Rezerva poate fi în măsură să:
a) blocheze orice pătrundere până când inamicul este distrus/neutralizat sau
forţe suplimentare sunt angajate în luptă;
b) pregătească una sau mai multe poziţii pe direcţiile de apropiere cele mai
puţin periculoase;
c) sprijine o subunitate din faţă, când pierderile sau presiunea mare a
inamicului reduce puterea de luptă a acesteia;
d) contraatace pentru a câştiga poziţiile critice sau teren.
349. - Acţiune în spate. Multe elemente de comandă şi control, de sprijin şi
logistice sunt dispuse în zona din spate. Importanţa şi menţinerea integrităţii lor,
mobilitatea redusă, calibrul relativ mic al armamentului fac din aceste elemente ţinte
importante ale atacului în adâncime al inamicului. Din această cauză forţe din
batalion pot primi misiuni de protecţie şi pot executa operaţii în zona din spate, în
adâncimea dispozitivului forţelor proprii, împotriva forţelor convenţionale sau
neconvenţionale ale inamicului.
350. - Organizarea apărării în spate presupune şi stabilirea de către comandant
a unor măsuri/elemente de control al i, astfel:
a) liniile de despărţire;
b) aliniamentul de predare a luptei;
c) limita dinainte a apărării;
d) punctele de coordonare;
e) punctele de verificare;
f) măsurile de coordonare a sprijinului prin foc;
g) limita dinainte a forţelor proprii;
h) aliniamentele/raioanele/zonele interzise pentru tragere;
i) distanţele minime de siguranţă;
j) aliniamentele de coordonare a luptei;
k) raionul de adunare/concentrare/ al rezervei;
l) zonele interzise pentru baraje şi distrugeri;
m) itinerarele controlate/obiectivele pregătite pentru distrugere.

SECŢIUNEA a 3-a
120
Tipurile apărării şi procedeele de trecere la apărare
PARAGRAFUL 3.1
Tipurile apărării
351.- În dependenţă de misiunea primită, teren şi forţele şi mijloacele la
dispoziţie apărarea batalionul de infanterie poate adopta următoarele tipuri de
apărare: pe poziţie şi mobilă.
352. Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiilor
ocupate, producerii de pierderi cât mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia
şi interzicerii pătrunderii lui în adâncime.
Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu obstacole,
amenajarea judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În apărarea pe poziţii
accentul este pus pe menţinerea terenului ocupat şi efortul este concentrat în eşalonul
I.
Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a inamicului; pentru
înfrângerea acestuia este necesară executarea unor acţiuni de luptă simultane sau
ulterioare.
Comandantul de batalion îşi dispune forţele din subordine pentru apărarea fâşiei
de apărare, prin folosirea unor combinaţii de poziţii de apărare de bază, vremelnice şi
de rezervă; el organizează lupta în interiorul fâşiei de apărare, nimicind forţele
inamicului pătrunse printre poziţiile defensive ale batalionului, prin crearea zonelor
de nimicire şi a pungilor de foc.
353. Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de
tip ofensiv executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale
batalionului, după înaintarea controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl
face vulnerabil loviturilor executate de apărător prin contraatacuri şi învăluire.
Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrângerea inamicului şi nu pe
menţinerea sau recâştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea apărării mobile, se
utilizează o combinaţie de acţiuni de întârziere, defensive şi ofensive, ceea ce
presupune dispunerea înaintată a unor forţe relativ mici si folosirea pe scară largă a
manevrei, focului şi obstacolelor pentru a prelua iniţiativa de la atacator după ce
acesta a intrat în sectorul apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului.
Terenul ales trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere.

PARAGRAFUL 3.2
Procedeele de trecere la apărare
354. Procedeele de trecere la apărare a batalionului sunt din contact mijlocit cu
inamicul sau în afara contactului.
La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt,
concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.
Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp
suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului
de foc şi amenajarea genistică a terenului.
355. In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în grabă sau din
timp.
121
Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit
cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la
dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în
dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor
de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor
genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile
subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi
sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.
Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren,
de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult
timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să
precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc
şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.

SECŢIUNEA a 4-a
Misiunile batalionului de infanterie în apărare
356. - (1) În funcţie de locul şi rolul batalionului de infanterie în concepţia
eşalonului superior, misiunile acesteia pot avea diferite particularităţi.
(2) Batalionul de infanterie care acţionează în eşalonul unu al brigăzii poate
îndeplini următoarele misiuni:
a) întârzierea, slăbirea puterii de luptă, desfăşurarea prematură a
inamicului;
b) inducerea în eroare, prin acţiunile poziţiei înaintate şi siguranţei de luptă
asupra traseului LDA;
c) producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi oprirea ofensivei
acestuia în faţa LDA;
d) limitarea pătrunderii inamicului prin menţinerea aliniamentelor/zonelor,
obiectivelor/punctelor decisive stabilite de comandant;
e) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns şi refacerea apărării pe
limita dinainte, prin executarea contraatacurilor şi prin participarea la cele executate
de eşalonul superior;
f) hărţuirea permanentă a inamicului şi împiedicarea pătrunderii acestuia
prin intervalele cu vecinii şi dintre unităţi.
(3) Batalionul de infanterie care acţionează în eşalonul doi al brigăzii poate
îndeplini următoarele misiuni:
a) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în fâşia de apărare, în
punctele de sprijin şi refacerea apărării pe limita dinainte prin executarea
contraatacului;
b) pregătirea pentru apărare şi menţinerea cu fermitate a unui aliniament
sau obiectiv decisiv;
c) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns pe la flancuri şi prin
intervale, a trupelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, a elementelor de cercetare-
diversiune şi a celor teroriste ale inamicului, pătrunse/desantate/infiltrate în spatele
dispozitivului de luptă;

122
d) înlocuirea unor unităţi din compunerea eşalonul unu al eşalonului
superior, care şi-au pierdut puterea de luptă sau închiderea unor breşe create în
dispozitivul de luptă prin folosirea ADMNBC.
(4) Batalionul de infanterie care constituie rezerva grupării/marii unităţi
operative, de regulă, ocupă un raion de dispunere/concentrare. Misiunile generale ale
rezervei în apărare pot fi:
a) oprirea/participarea la oprirea forţelor inamicului pătrunse în mod
surprinzător (sub aspectul momentului şi locului pătrunderii, al valorii forţelor şi al
vitezei de înaintare a acestora) în dispozitivul de apărare;
b) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin
participarea la contraatacurile executate, de către eşalonul doi al eşalonului superior,
sau executarea unor contraatacuri în situaţii şi condiţii neprevăzute;
c) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la
flancuri şi prin intervale sau lansate în mod neaşteptat în spatele dispozitivului
forţelor proprii;
d) alte misiuni ale forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal al
eşalonului superior, de amploare mai redusă.

SECŢIUNEA a 5-a
Structura apărării
357.- Structura apărării batalionului de infanterie cuprinde următoarele
elemente: dispozitivul de luptă; sistemul de lovire; amenajarea genistică.

PARAGRAFUL 5.1
Dispozitivul de luptă
358. – (1)Dispozitivul de luptă al batalionului de infanterie, în apărare, trebuie
să asigure:
a) mobilitatea şi stabilitatea apărării;
b) posibilitatea concentrării forţelor şi mijloacelor pe direcţia principală de
efort;
c) realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa, în interiorul şi la flancurile
fâşiei;
d) executarea unor manevre de forţe, foc şi mijloace eficiente, cu precădere în
condiţiile apărării mobile;
e) posibilitatea realizării unor pungi de foc, ambuscade şi folosirea unor
procedee eficiente în lupta de apărare, pe întreaga fâşie.
(2) Dispozitivul de operaţii al batalionului în operaţia de apărare poate fi în
funcţie de situaţie cu un singur eşalon cu constituirea unei rezerve puternice şi în
două eşaloane.
359.-Elementele dispozitivului de apărare sunt: sistemul de comandă;
gruparea de angajare; rezerva; sistemul logistic (vezi anexa nr.3).
360.-(1) Sistemul de comandă se realizează astfel încât să asigure continuitatea
conducerii şi menţinerea unei legături sigure şi permanente cu eşalonul superior, între
elementele dispozitivului, cu unităţile subordonate, cu vecinii şi alte elemente cu care
se cooperează.
123
(2) Batalionul de infanterie organizează puncte de comandă de bază şi de
rezervă. Funcţie de situaţie acestea se dispun, astfel :
a) punctul de comandă de bază- în cadrul grupării de angajare, la 1,5- 2
km faţă de prima tranşee;
b) punctul de comandă de rezervă- în cadrul rezervei sau sistemului
logistic, la 5- 10 km în adâncime;
361. - (1) Gruparea de angajare este elementul principal al dispozitivului de
apărare, fiind destinată pentru îndeplinirea scopurilor apărării. Aceasta cuprinde
majoritatea forţelor subordonate care se grupează pe direcţiile/obiectivele principale,
pe aliniamentele/raioanele favorabile, eşalonate în adâncime cu posibilităţi de
executare a manevrei.
(2) Gruparea de angajare se compune din: eşalonul unu, eşalonul doi şi forţele
de sprijin.
362. – Eşalonul unu al batalionului este constituit din subunităţi de infanterie,
organice şi primite ca întărire/în sprijin, întărite cu subunităţi de arme şi specialităţi.
De regulă eşalonul unu este constituin din 2-3 companii de infanterie.
363. - (1) Eşalonul doi este constituită din subunităţi de infanterie, de regulă,
fără a fi întărite/sprijinite. Acestea primesc mijloacele şi forţele de întărire/sprijin
necesare, înainte de introducerea lor în . De regulă eşalonul doi este constituin din 1
companie de infanterie.
(2) Din din eşalonul doi se poate constitui siguranţa de luptă de valoare pluton
de infanterie întărit.
(3) Misiunile siguranţei de luptă sunt: inducerea în eroare a inamicului asupra
traseului real al LDA; zădărnicirea acţiunilor de cercetare şi atacul prin surprindere al
inamicului; întârzierea şi producerea de pierderi inamicului; obligarea inamicului să
se desfăşoare prematur; canalizarea acţiunilor inamicului pe direcţiile cele mai
favorabile apărării; determinarea naturii, valorii, grupării de forţe şi mijloace de pe
direcţiile de ofensivă ale inamicului; acoperirea retragerii detaşamentelor care au dus
lupta în fâşia de asigurare.
364. - Forţele de sprijin de luptă se constituie din: bateria de aruncătoare;
bateria de antitanc; plutonul de cercetare, geniu, transmisiuni, grupa protecţie NBC
şi de grupa de poliţie militară.
365. - (1) Bateria de aruncătoare se repartizează pentru sprijinul subunităţilor
din eşalonul unu şi doi al batalionului .
(2) Bateria aruncătoare îşi dispune poziţiile de tragere între eşalonul unu şi dai
al batalionului la o distanţă de până la 2-3km. faţă de LDA.
(3 Bateria aruncătoare execută, de regulă misiuni privind: sprijinul direct prin
foc al batalionului (dincolo de aliniamentul de contact, pe adâncimea apropiată - până
la 6km, la flancuri şi înapoia dispozitivului unităţi); întărirea sprijinului direct prin
foc al companiilor din forţele luptătoare ale batalionului, îndeplinind (tabelul nr. 12):

Nr.
A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE
crt.
Distrugerea/neutralizarea mijloacelor de atac nuclear, biologic şi
1.
chimic ale inamicului
124
Distrugerea/neutralizarea bateriilor de artilerie, aruncătoare, artilerie şi
2.
rachete antiaeriene ale inamicului
Distrugerea/neutralizarea elementelor sistemelor de cercetare - lovire
3.
de înaltă precizie a inamicului
Dezorganizarea conducerii şi lucrului elementelor subsistemului de
4.
comunicaţii asigurare cu date ale inamicului
Distrugerea/neutralizarea personalului şi echipamentelor inamicului,
5. dispuse în zonele/obiectivele de cucerit (dincolo de aliniamentul de
contact şi înapoia dispozitivului batalionului)
Acoperirea cu foc a flancurilor, intervalelor şi raioanelor lovite de
6.
inamic cu ADMNBC
Neutralizarea forţelor şi mijloaclor inamicului în raioanele de
7.
dispunere, pe timpul apropierii, desfăşurării
8. Respingerea atacului în faţa LDA
Distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în dispozitivul de apărare
9.
al trupelor proprii
Sprijinul prin foc al contraatacurilor executate de batalion cu eşalonul
10.
doi/rezerva
Lovirea rezervelor inamicului şi interzicerea introducerii în luptă a
11.
acestora
A.2. SARCINI SPECIFICE- NELETALE
Iluminarea terenului şi indicarea direcţiei de acţiune/fâşiei de
1.
responsabilitate
2. Fumizarea inamicului
B. SARCINI IMPLICITE
1. Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare
2. Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere
Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi
3.
produse
Tabelul nr.12- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei de aruncătoare
366. - (1) Bateria antitanc se constituie în rezerva antitanc, dispunându-se
iniţial într-un raion de aşteptare/dispunere, între eşalonul unu şi eşalonul doi. Lupta
împotriva blindatelor, îndeosebi a tancurilor inamicului constituie baza apărării
batalionului, organizându-se pe toate direcţiile favorabile întrebuinţării de către
inamic a blindatelor şi pe întreaga adâncime a fâşiei de apărare.
(2) Rezerva antitanc îndeplineşte misiuni privind (tabelul nr. 13):
Nr. crt. A.1. SARCINI SPECIFICE- LETALE
1. Distrugerea/neutralizarea blindatelor inamicului, îndeosebi a tancurilor
acestuia în diferite momente/etape
2. Securizarea unor aliniamente importante din teren
3. Asigurarea prin foc a flancurilor şi intervalelor
B. SARCINI IMPLICITE
1. Deplasarea din raionul de dispunere, în raionul de aşteptare
125
2. Deplasarea din raionul de aşteptare într-o poziţie de tragere
3. Completarea necesarului de echipament, muniţii, personal, materiale şi
produse

Tabelul nr.13- Lista sarcinilor specifice şi implicite ale bateriei antitanc


367. - (1) Plutonul de geniu, din organică şi subunităţile de geniu primite ca
întărire, îndeplinesc următoarele misiuni:
a) cercetarea de geniu;
b) executarea mecanizată a lucrărilor de fortificaţii;
c) amenajarea genistică a punctelor de comandă ale batalionului;
d) executarea barajelor genistice şi distrugerilor;
e) amenajarea şi menţinerea viabilităţii itinerarelor/drumurilor;
f) amenajarea şi deservirea trecerilor peste cursurile de apă şi alte
obstacole;
g) executarea lucrărilor genistice de mascare;
h) participarea la înlăturarea efectelor loviturilor executate de către inamic
cu ADMNBC şi sistemele incendiare.
(2) Elementele de dispozitiv constituite din subunităţile de geniu sunt:
a) detaşamentul mobil de baraje- constituit din subunităţi de minare-deminare
organice sau primite ca întărire, înzestrate cu mijloace mecanizate pentru realizarea
barajelor de mine antiblindate;
b) detaşamentul de distrugeri- se constituie din subunităţi de pionieri (care nu
au în înzestrare mijloace mecanizate pentru realizarea barajelor de mine antiblindate)
organice sau primite ca întărire; pentru paza obiectivelor pregătite pentru distrugere şi
siguranţă nemijlocită, primesc în sprijin subunităţi de infanterie;
c) forţa de sprijin de geniu- constituită din subunităţile de geniu care nu intră
în compunerea primelor două şi eventual din cele primite ca întărire.
(3) Elementele formate din subunităţi de geniu se dispun în raioane situate între
eşalonul unu şi eşalonul doi al batalionului, pe direcţia de interzis.
368. - (1) Grupa de protecţie nucleară, biologică şi chimică constituie
principala structură de sprijin NBC a batalionului, fiind parte componentă de bază a
sistemului de avertizare raportare NBC a batalionului, dispunându-se între eşalonul
unu şi eşalonul doi al batalionului, în apropierea punctului de comandă, fiind în
măsură să execute următoarele misiuni:
a) cercetarea nuclear, biologic şi chimic;
b) înştiinţarea despre pericolul atacului NBC.
369. - (1) Plutonul de cercetare execută acţiuni pentru culegerea de informaţii
în funcţie de: condiţiile în care batalionul trece la apărare; locul, rolul şi misiunea
acesteia; procedeele şi particularităţile luptei; intenţia şi concepţia comandantului;
forţele şi mijloacele de cercetare la dispoziţie; nevoile de informaţii ale
comandantului.
(2) Informaţiile trebuie să se refere în principiu, la:
a) stadiul pregătirii inamicului pentru trecerea la ofensivă;
b) concepţia luptei şi măsurile pe care acesta le ia în vederea întrebuinţării
ADMNBC;
126
c) direcţiile de afluire, raioanele de concentrare şi aliniamentele succesive
atinse de unităţile atacatoare;
d) gruparea principală de forţe, dispozitivul, data, ora şi procedeul de
trecere la ofensivă, precum şi dispunerea mijloacelor de atac cu ADMNBC şi a
muniţiei aferente, a elementelor sistemelor de cercetare lovire de mare precizie, a
blindatelor, artileriei, punctelor de comandă, centrelor de comunicaţii şi mijloacelor
de război electronic;
e) valoarea, compunerea, direcţiile de atac şi aliniamentele succesive
cucerite de unităţile din forţa de pe direcţia principală de efort a inamicului şi
acţiunile probabile ale forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal/rezervelor
acestuia;
f) raioanele din dispozitivul propriu, în care inamicul intenţionează să
întrebuinţeze forţele aeropurtate, forţele aeromobile şi de cercetare - diversiune;
g) conţinutul şi semnificaţia acţiunilor de influenţare psihologică
desfăşurate de inamic în rândul forţelor proprii.
370. - (1) Plutonul de transmisiuni realizează legăturile după regulile precizate
pentru lupta ofensivă, cu deosebirea că se pot utiliza pe scară mai largă comunicaţiile
fir.
(2) Liniile de comunicaţii se organizează şi realizează astfel încât sistemul de
comunicaţii să poată fi restructurat rapid, în funcţie de evoluţia situaţiei şi
modificările dispozitivului de operaţii.
(3) Liniile de comunicaţii prin radio şi radioreleu se organizează din timp, însă
lucrul în emisie este interzis până la realizarea contactului cu inamicul.
371. - (1) Rezerva se organizează în funcţie de locul, rolul, forţele şi mijloacele
la dispoziţie, se dispune în adâncimea apărării, înapoia eşalonului doi, în raioane de
dispunere/concentrare.
(2) Misiunile generale ale rezervei pot fi:
a) participarea la oprirea unor forţe ale inamicului pătrunse în mod
surprinzător în dispozitivul de apărare;
b) distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în interiorul apărării prin
participarea la contraatacul executat de către eşalonul doi;
c) distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului infiltrate prin surprindere pe la
flancuri şi intervale sau lansate în spatele dispozitivului de apărare al batalionului.
(3) Când, datorită situaţiei create, dispozitivul propriu nu are eşalonul doi,
rezerva îndeplineşte misiunile specifice acesteia.
372. - Sistemul logistic este constituit din structuri de conducere/comandă şi
acţionale/de execuţie proprii şi ale subunităţilor subordonate, precum şi din relaţiile
funcţionale dintre acestea.
373. - (1) Compania logistică se dispune în adâncimea dispozitivului de luptă
la 8-10 km faţă de limita dinainte a apărării.
(2) Utilizarea eficientă a forţelor şi resurselor logistice se face pe priorităţi de
susţinere a luptei şi are la bază concepţia acesteia.
374. - Logistica în operaţia de apărare are ca particularităţi:

127
a) realizarea din timp a stocurilor şi mijloacelor de asigurare tehnică şi
medicală pentru prima zi de luptă, ceea ce constituie o manevră preventivă pentru
eventualitatea unui atac prin surprindere al inamicului;
b) dispunerea forţelor şi mijloacelor logistice, de regulă în adâncime, pentru
a evita suprapunerea cu zona operaţiilor la contact şi pentru a mări posibilităţile de
protecţie;
c) amplificarea măsurilor de siguranţă şi protecţie a raioanelor de dispunere
a forţelor de logistică, de control a circulaţiei şi pază a liniilor de aprovizionare,
pentru a contracara operaţiile în adâncime ale inamicului;
d) planificarea acţiunilor logistice va ţine cont şi de cerinţele specifice
pentru operaţiile cu caracter ofensiv, executate pe timpul i de apărare precum şi
pentru trecerea la ofensivă după finalizarea cu succes a apărării.

PARAGRAFUL 5.2
Amenajarea genistică
375. - (1) Amenajarea genistică cuprinde totalitatea lucrărilor genistice de
fortificaţie, baraje genistice, lucrări de distrugeri, drumuri, poduri, treceri şi mascare
care modifică, adaptează sau completează caracteristicile terenului din fâşia de
apărare în scopul creării condiţiilor optime/favorabile necesare pregătirii şi
desfăşurării cu succes a i de apărare.
(2) Amenajarea genistică este influenţată şi condiţionată de:
a) acţiunile probabile în timp şi spaţiu ale inamicului;
b) misiunea batalionului, locul şi rolul acesteia în cadrul i de apărare;
c) procedeul de trecere la apărare;
d) concepţia comandantului pentru îndeplinirea misiunii primite/deduse,
îndeosebi de direcţia de interzis şi raionul unde îşi grupează principalele forţe şi
mijloace;
e) dispozitivul şi manevra de forţe şi mijloace;
f) timpul, forţele şi mijloacele la dispoziţie;
g) condiţiile geoclimatice ale zonei;
h) capacitatea organizatorică şi de conducere a comandamentului;
i) gradul de pregătire şi experienţa forţelor;
j) logistica forţelor pe linia armei geniu.
(3) Amenajarea genistică a terenului urmăreşte să asigure caracterul ferm,
stabil şi dinamic al apărării, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului, participarea
la asigurarea flancurilor şi intervalelor, executarea manevrei, dispunerea dispersată a
forţelor şi mijloacelor, la nevoie protecţia împotriva efectelor loviturilor cu
ADMNBC, realizarea de lucrări false, inducerea în eroare a inamicului asupra
dispozitivului de operaţii al forţelor proprii.
376. - În funcţie de situaţie, procedeul de apărare, teren şi de alte condiţii,
normele tactice, orientative, pentru batalionul de infanterie pot fi (tabelul nr.14):

Lărgimea (suprafaţa) Adâncimea fâşiei de apărare (km)


Procedeul fâşiei (zonei) de Fără formaţiuni de Cu formaţiuni de
apărare - km (km2) logistică logistică

128
Apărarea pe poziţii 3-5 3–4 8 – 10
2
Apărarea în încercuire 5-8 km - -
Tabelul nr. 14- Normele tactice pentru batalionul de infanterie

377. - În fâşia de apărare a batalionului se amenajează genistic:


a) poziţia subunităţilor de siguranţă - de regulă la apărarea pregătită din
timp în afara contactului cu inamicul;
b) 3- 4 tranşei constituie poziţia de apărare a batalionului (vezi anexa nr.4);
c) 1- 2 poziţii în bretelă- care fac legătura între tranşei, pe structura cărora
se realizează aliniamente de contraatac;
d) raioanele poziţiilor de tragere pentru bateria de aruncătoare;
e) raioanele de dispunere şi de apărare pentru subunităţile din eşalonul
doi/rezervă;
f) aliniamentele, poziţiile şi raioanele antiblindate;
g) raioanele de dispunere pentru forţele de sprijin de luptă şi sprijin logistic;
h) raioanele punctelor de comandă;
i) raioanele şi poziţiile de rezervă şi false.

PARAGRAFUL 5.3
Sistemul de lovire
378. - (1) Sistemul de lovire în ansamblu cuprinde mijloacele de foc,
structurile din care acestea fac parte şi focul tuturor categoriilor de armament din
dotarea batalionului, organizat pentru distrugerea/neutralizarea inamicului pe timpul
apropierii, pregătirii pentru atac şi executării acestuia.
(2) La nivelul batalionului, baza sistemului de lovire o constituie focul
aruncătoarelor, mijloacelor de acţiune împotriva blindatelor şi tancurilor. Acesta se
completează cu focul transportoarelor blindate (maşinilor de luptă ale infanteriei) şi
armamentului de infanterie, al sistemelor incendiare combinat cu sistemul de baraje şi
distrugeri.
(3) Sistemul de lovire trebuie să asigure:
a) distrugerea/neutralizarea grupărilor importante de forţe ale inamicului;
b) sprijinirea forţelor din siguranţa de luptă;
c) respingerea atacurilor în special a blindatelor inamicului în faţa LDA;
d) realizarea barajului general;
e) distrugerea inamicului pătruns în adâncime, a forţelor aeropurtate, a
forţelor aeromobile şi de cercetare-diversiune;
f) pregătirea de foc şi sprijinul contraatacurilor;
g) executarea manevrei de foc pe direcţiile ameninţate;
h) acoperirea prin foc a flancurilor, intervalelor, a barajelor genistice şi a
obstacolelor naturale/artificiale;
i) executarea focului pe timpul nopţii şi în condiţii de vizibilitate redusă.
(4) Mijloacele de foc se dispun astfel încât să asigure legătura de foc între
poziţii/raioane şi să poată executa focul în faţa LDA, la flancuri şi pe direcţia de
pătrundere a inamicului, să creeze pungi de foc în faţa dispozitivului de apărare şi în
adâncimea acestuia, să realizeze o densitate suficientă pe direcţia de interzis.
129
SECŢIUNEA a 6-a
Manevra în apărare
379. - (1) Scopul manevrei de forţe şi mijloace executată de batalionul de
infanterie în lupta de apărare îl constituie:
a) scoaterea unităţilor de sub loviturile inamicului;
b) întărirea apărării pe direcţia ameninţată;
c) neutralizarea inamicului şi respingerea atacului acestuia;
d) schimbarea efortului de pe o direcţie pe alta;
e) închiderea unor breşe/intervale create în dispozitivul batalionului;
f) înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.
(2) Formele manevrei în apărare sunt:
a) lovirea inamicului în faţa LDA prin manevre specifice ofensivei;
b) mutarea eforturilor de pe o direcţie (raion) pe alta, din spate spre front,
precum şi dinspre front spre spate;
c) ripostele ofensive ale apărării;
d) manevra pe verticală;
e) loviturile în adâncime.
380. - (1) Lovirea inamicului în faţa LDA prin manevre specifice ofensivei se
execută de regulă cu subunităţi din eşalonul doi întărite cu subunităţi de artilerie şi de
artilerie antiblindate şi de geniu, şi urmăreşte:
a) zădărnicirea trecerii inamicului la ofensivă;
b) îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării;
c) distrugerea sau neutralizarea unor obiective importante;
d) capturarea de tehnică şi modele noi de armament.
(2) Această formă de manevră se desfăşoară de regulă noaptea, fără pregătire
de foc.
381. - (1) Mutarea eforturilor de pe o direcţie (dintr-un raion) pe alta vizează
regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate/slab atacate şi folosirea acestora
pentru întărirea apărării acolo unde s-a concentrat efortul ofensiv al inamicului sau în
alte raioane ori pe direcţiile ameninţate.
(2) Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează prin aducerea din
adâncime a eşalonului dai/rezervei spre LDA pentru:
a) întărirea apărării pe direcţia ameninţată;
b) închiderea unor breşe realizate de inamic;
c) ocuparea unor aliniamente de apărare favorabile opririi ofensivei
inamicului în adâncimea apărării;
d) executarea ripostelor ofensive, înlocuirea unor subunităţi din eşalonul
unu care şi-au pierdut puterea de luptă.
(3) Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul:
a) scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării
apărării pe un aliniament mai favorabil;
b) regrupării forţelor şi constituirii de grupări pentru executarea ripostelor
ofensive pe alte direcţii sau efectuării de subordonări/resubordonări;
c) distrugerea forţelor aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale inamicului;
130
d) reconstituirii eşalonului doi/rezervei.
382. - Ripostele ofensive ale apărării se desfăşoară pe timpul ducerii luptei de
apărare, prin intervenţia forţei din eşalonul doi/rezervei precum şi a forţelor şi
mijloacelor regrupate din raioanele care nu sunt atacate. Aceste riposte, de regulă,
sunt contraatacuri executate prin surprindere pentru distrugerea inamicului pătruns în
adâncimea apărării, precum şi pentru refacerea apărării pe LDA sau pe un alt
aliniament favorabil.
383. - Loviturile în adâncime vizează rezervele, elementele sistemului de lovire
şi de conducere, sursele de aprovizionare şi alte obiective ale inamicului dispuse în
spatele dispozitivului ofensiv al acestuia şi care pot influenţa desfăşurarea acţiunilor
la contact.
384. - (1) Manevra pe verticală se execută atunci când se dispune de resurse de
aviaţie.
(2) Această formă de manevră se adoptă pentru:
a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului care urmează să se
introducă în luptă pentru dezvoltarea ofensivei;
b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la ofensivă;
c) participarea la distrugerea forţelor aeropurtate/forţelor aeromobile al/ale
inamicului;
d) închiderea unor breşe create de inamic.

SECŢIUNEA a 7-a
Pregătirea şi desfăşurarea luptei de apărare
PARAGRAFUL 7.1
Consideraţii pentru dezvoltarea cursurilor acţiunilor în apărare
385. -. Apărarea este deseori executată pe secvenţele apărării, ţinându-se
seama de succesiunea atacului inamicului, astfel:
a) acţiunile cercetării inamicului şi pregătirea de foc a acestuia - inamicul
foloseşte elemente de cercetare şi cercetarea prin luptă pentru a încerca să descopere
dispunerea apărătorului; el încearcă, de asemenea, să execute culoare sau să
ocolească obstacolele apărătorului; forţele de siguranţă ale batalionului trebuie să
folosească focul şi deplasarea pentru a zădărnici aceste eforturi; în acelaşi timp
inamicul poate declanşa pregătirea de foc în timp ce cresc eforturile cercetării;
conştiente că trebuie să menţină siguranţa batalionului, elementele de siguranţă ale
acesteia trebuie să rămână acoperite, ascunse şi să-şi pregătească poziţii pentru a evita
rănirile şi şocul determinate de focul inamicului;
b) apropierea efortului principal al inamicului - elementele de siguranţă ale
batalionului observă şi raportează apropierea inamicului; unităţile inamicului se pot
apropia în coloană pentru a-şi asigura o înaintare rapidă şi pentru a evita focul şi
obstacolele apărătorului; comandantul batalionului orientează forţele sale către
direcţia principală de ofensivă a inamicului; iniţial el poate să reţină focul pentru a
permite inamicului să intre cât mai adânc în zona de angajare şi la momentul potrivit
să concentreze focul asupra grupărilor acestuia; altă opţiune o reprezintă angajarea de
la distanţă maximă cu ajutorul sprijinului prin foc şi a celui aerian apropiat, pentru a
cauza răniri, a încetini şi dezorganiza pe inamic, a-l neutraliza şi a-i deteriora
131
comunicaţiile; armamentul cu posibilităţi de executare a focului direct va fi
repoziţionat şi manevrat pentru a ataca inamicul din flanc;
c) asaltul inamicului - inamicul devine mai vulnerabil pe măsură ce se apropie
de obstacole; batalionul foloseşte o combinaţie a obstacolelor, a focului prin ochire
directă şi tragerilor din poziţii de tragere acoperite, pentru a dispersa şi fracţiona
formaţiile de asalt ale inamicului; unele elemente de siguranţă pot rămâne pe poziţiile
anterioare pentru a observa deplasarea eşalonului secund al inamicului şi pentru a
dirija focul de sprijin asupra acestor forţe precum şi asupra artileriei, apărării
antiaeriene, elementelor de aprovizionare şi a celor de comandă şi control ale
inamicului; dacă inamicul atacă, focul în barajul general şi toate celelalte acţiuni
posibile sunt îndreptate asupra grupărilor sale de asalt; decizia de a deschide focul în
barajul general poate fi atribuită comandanţilor subunităţilor din eşalonul unu; focul
în barajul general este executat, terminat sau încetat parţial când este nevoie;
executarea focului în barajul general permanent presupune un consum mare de
muniţii; înainte ca inamicul să pătrundă în fâşia de apărare a batalionului şi să o
cucerească sau să ameninţe cu cucerirea poziţiilor cheie din teren, comandantul
trebuie să încerce prima dată să-l distrugă/neutralizeze sau să îl oprească, folosind
toate mijloacele la dispoziţie; dacă prin aceasta nu reuşeşte, comandantul trebuie să
decidă folosirea rezervelor sau a ultimelor forţe ce pot fi angajate în luptă pentru a
împiedica pătrunderile viitoare.
386. - (1) Contraatacul este o acţiune cu caracter ofensiv, un atac executat cu o
parte sau cu toate forţele apărătorului împotriva forţelor atacatorului. El este executat
cu scopuri specifice, cum ar fi recâştigarea terenului pierdut sau izolarea şi
distrugerea forţelor inamicului. Obiectivul unui contraatac este recâştigarea iniţiativei
şi împiedicarea îndeplinirii scopurilor atacului inamicului. În operaţia de apărare de
durată, contraatacul este executat pentru recâştigarea poziţiilor de luptă şi are
obiective limitate. Comandantul trebuie să pregătească variantele de contraatac pe
direcţiile cele mai probabile de pătrundere. El va acorda prioritate raioanelor care
sunt vitale pentru succesul apărării.
(2) Contraatacul executat dintr-o poziţie de apărare. Ca şi alte atacuri, el
depinde de surpriză şi viteza de execuţie şi necesită o coordonare atentă a sprijinului
de către toate mijloacele de foc disponibile. Succesul contraatacului depinde de
planificarea detaliată şi de timpul la dispoziţie.
(3) Pătrunderile inamicului se realizează adesea în condiţii tactice care să
prevină un contraatac şi în acest fel să nu constituie un semnal pentru executarea
acestuia. Din aceste motive comandantul trebuie să ia toate măsurile pe care le
consideră necesare pentru a limita pătrunderea. În lupta pe poziţie sau în raioane,
poziţiile sunt pregătite pentru a conferi mai multă adâncime apărării. Aceste poziţii,
odată ocupate, pot limita pătrunderile probabile. Atunci când comandantul stabileşte
că situaţia este nefavorabilă executării unui contraatac, el va ordona rezervei să
oprească pătrunderea inamicului prin ocuparea acestor poziţii pregătite din timp. El
va fixa şi ţine inamicul sub foc şi va informa eşalonul superior despre acţiunile sale.
387. - (1) Comandantul care se apără va evalua situaţia pentru a stabili dacă îşi
poate permite să execute un contraatac chiar în condiţiile în care acesta va fi executat
doar pentru a reduce ameninţarea; în principiu, factorii de care trebuie să se ţină cont
132
sunt surpriza, rezerva adecvată şi sprijinul prin foc la dispoziţie, elementele blindate
în zona pătrunderii.
(2) Surpriza. Forţele de contraatac realizează surpriza prin folosirea drumurilor
cu acoperire pentru deplasarea către LDA. Forţele se vor deplasa:
a) sub acoperirea fumului sau zgomotului provenit de la armamentul de sprijin;
b) prin coordonarea eforturilor tuturor subunităţilor care se apără;
c) prin inducerea în eroare a inamicului cu privire la momentul şi direcţia
contraatacului.
(3) Rezerva adecvată şi sprijinul prin foc la dispoziţie. Comandantul poate să
aibă nevoie de toate efectivele de sub comanda sa, inclusiv de rezervă, pentru a opri
pătrunderea inamicului în zonă. Este posibil ca focul inamicului să provoace atât de
multe pierderi rezervei încât comandantul să nu mai poată dispune de o forţă de
contraatac adecvată. Dacă acest lucru se întâmplă, comandantul trebuie să fixeze
inamicul prin foc executat din poziţii pregătite din timp şi să informeze eşalonul
superior despre această situaţie.
(4) Elementele blindate în zona pătrunderii. Infanteria foloseşte terenul
frământat pentru a se apropia şi distruge/neutraliza elementele blindate ale inamicului
care domină în zona unde s-a executat pătrunderea. Dacă terenul împiedică aceste
acţiuni se contraatacă din poziţiile pregătite din timp la flancurile şi în spatele
inamicului, distrugând astfel forţele acestuia şi majoritatea elementelor sale blindate.

PARAGRAFUL 7.2
Acţiuni cu caracter defensiv
388. - Operaţiile cu caracter defensiv care pot fi executate de către batalionul
de infanterie sunt: trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului;
trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii; trecerea la
apărare în cadrul luptei de întâlnire.
389. - (1) Trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului pe
timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci când forţele proprii de pe direcţia de
contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi/sau poziţional forţelor inamicului care
contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare.
(2) Comandantul alege un aliniament favorabil pentru a trece la apărare (din
contact nemijlocit cu inamicul) cu parte din forţe, în scopul fixării grupării de
contraatac iar cu forţele de pe direcţiile neafectate, acţionează asupra flancurilor şi
spatelui grupării de contraatac, concomitent cu dezvoltarea ofensivei în adâncime.
(3) Dispozitivul forţelor trecute la apărare, de regulă, are o adâncime mică şi
nu se constituie eşalonul doi. Rezerva trebuie să fie suficient de puternică pentru a
face faţă situaţiilor neprevăzute.
(4) Misiunea de trecere la apărare se transmite prin ordine scurte. Organizarea
apărării se realizează în grabă, în funcţie de timpul la dispoziţie, iar forţele de sprijin
de luptă rămân în dispozitivul avut în momentul luării deciziei de trecere la apărare.
390 - (1) Pentru desfăşurarea i de apărare în sectorul de contraatac,
comandantul care conduce ofensiva coordonează acţiunile forţelor trecute la apărare
şi ale celorlalte forţe din zona sa de responsabilitate.

133
(2) În scopul fracţionării şi distrugerii/neutralizării grupărilor de contraatac
oprite, se destină numai forţele strict necesare, inclusiv din cele care s-au aflat în
apărare, majoritatea urmând a dezvolta ofensiva în adâncime.
391. - (1) Trecerea la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al
misiunii se planifică şi desfăşoară pentru îndeplinirea următoarelor scopuri:
asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacurilor; interzicerea
afluirii rezervelor inamicului; crearea condiţiilor favorabile pentru continuarea
ofensivei cu alte forţe; forţarea sau trecerea cursurilor de apă şi a canalelor;
introducerea în luptă a eşalonului doi/rezervei; refacerea resurselor necesare i.
(2) Forţele trec la apărare pe acest aliniament, din dispozitivul ofensiv, fără
regrupări/înlocuiri de amploare, constituindu-şi toate elementele de dispozitiv
specifice.
(3) Ulterior trecerii la apărare şi imediat ce este posibil, comandantul trebuie să
ia măsuri pentru îmbunătăţirea dispozitivului şi a sistemelor de lovire şi de conducere
realizate iniţial, scop în care exploatează la maximum avantajele oferite de condiţiile
de vizibilitate redusă. El nu trebuie să piardă din vedere nici crearea condiţiilor
necesare trecerii ulterioare la o nouă misiune cu caracter ofensiv, dacă situaţia
impune acest lucru.
392. - Trecerea la apărare în cadrul luptei de întâlnire se execută în situaţia în
care inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi
mijloace. În acest caz, forţele proprii trec în grabă la apărare pe aliniamentul atins sau
pe alt aliniament favorabil.
393. - Scopul principal al apărării în lupta de întâlnire îl constituie interzicerea
posibilităţii inamicului de a-şi îndeplinii obiectivul deplasării. În funcţie de situaţia
concretă, comandantul batalionului poate urmări şi alte obiective, respectiv:
câştigarea de timp până la sosirea forţelor principale/a altor forţe cu care să treacă
ulterior la distrugerea inamicului prin acţiuni ofensive; producerea de pierderi cât mai
mari inamicului; menţinerea terenului/obiectivului ocupat; fixarea grupării principale
a inamicului; continuarea deplasării cu forţele principale proprii în vederea
îndeplinirii scopului iniţial al misiunii.
394. - Dispozitivul de apărare adoptat iniţial depinde de dispozitivul de
deplasare avut în momentul luării deciziei de trecere la apărare şi trebuie să
corespundă întocmai scopului urmărit. Dacă este necesar, dispozitivul iniţial se
modifică pe timpul desfăşurării i. Având în vedere nevoia crescută de flexibilitate,
atunci când există condiţiile necesare este indicată adoptarea dispozitivului specific
apărării mobile.
395. - (1) Având în vedere caracterul de independenţă al luptei de întâlnire, o
atenţie deosebită trebuie acordată protejării flancurilor şi evitării încercuirii, în care
scop se va căuta, pe cât posibil, sprijinirea acestora pe forme tari de teren.
(2) În funcţie de evoluţia situaţiei pe timpul desfăşurării luptei, forţele aflate în
apărare trebuie să fie în măsură să rupă lupta şi să treacă la retragere, să asigure
aliniamentul de atac al forţelor proprii sosite în sprijin, ori să treacă la ofensivă,
împreună cu acestea sau independent.

SECŢIUNEA a 8-a
134
Particularităţi ale apărării
PARAGRAFUL 8.1
Apărarea localităţilor şi zonelor/platformelor industriale
396. - Localităţile şi zonele/platformele industriale se integrează organic în
structura apărării batalionului, având o mare influenţă asupra desfăşurării i. De aceea,
localităţile, obiectivele şi formele de teren favorabile din sectoarele adiacente
acestora, se pregătesc pentru apărare.
397. - Apărarea localităţilor se organizează circular, iar pe căile de acces spre
acestea se amenajează fâşii, aliniamente şi poziţii de apărare, se planifică focul
artileriei şi aruncătoarelor, se solicită acţiuni ale aviaţiei şi se instalează baraje
genistice de tot felul, pentru a asigura o apărare de lungă durată pe poziţii.
398. - În funcţie de condiţiile concrete batalionul de infanterie poate primi
misiunea să apere o fâşie, de regulă, mai mică decât în teren obişnuit, ce include o
anumită porţiune de teren, împreună cu localităţile, obiectivele economice şi cele
militare existente în interiorul ei. Fâşia de apărare cuprinde mai multe puncte de
sprijin, care includ localităţile existente (în funcţie de mărime) şi diferite alte
obiective, amenajate pentru apărare circulară, precum şi puncte de sprijin
independente.
399. - În funcţie de concepţia i, de importanţa localităţii, de mărimea, forma şi
structura acesteia, de caracteristicile terenului, batalionul destinat să apere o localitate
se poate dispune: cu toate forţele în afara localităţii, pentru interzicerea direcţiilor de
acţiune şi a căilor de acces spre aceasta; cu o parte din forţe în afara localităţii şi cu
alta în interiorul acesteia; cu toate forţele în localitate.
400. - În localitate se organizează puncte de sprijin, într-o concepţie unitară,
care includ blocuri, cvartale, alte construcţii rezistente, acordându-se atenţie
intersecţiilor străzilor, pieţelor, parcurilor şi intrărilor în localitate. Fiecare punct de
sprijin se amenajează pentru apărarea circulară, având legătură de foc între ele şi cu
vecinii. În intervalele dintre punctele de sprijin, pe străzi şi pe drumurile de acces, se
instalează baraje şi obstacole de tot felul şi se organizează foc de flanc, încrucişat şi
etajat.
401. - Operaţia de apărare a unei localităţi se organizează având în vedere
menţinerea: ieşindurilor cvartalelor, clădirilor izolate şi intrărilor în localitate;
platformelor industriale şi celorlalte obiective importante; încrucişărilor de străzi;
podurilor peste cursuri de apă şi canale; pieţelor, parcurilor şi locurilor virane;
galeriilor subterane; staţiilor de metrou; aerodromurilor şi aeroporturilor
(platformelor şi terenurilor de aterizare). Existenţa blocurilor mari, a halelor
industriale prevăzute cu terase largi la acoperişuri impune apărarea lor împotriva
forţelor aeropurtate, aeromobile şi grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului,
debarcate din elicoptere.
402. - (1) Dispozitivul de apărare adoptat pentru apărarea unei localităţi trebuie
să asigure: valorificarea avantajelor oferite de localitate; executarea eficace a focului
cu toate categoriile de armament; manevra de foc, de forţe şi de mijloace; hărţuirea
continuă a inamicului; protecţia forţelor şi a populaţiei împotriva loviturilor executate
de inamic cu artileria şi aviaţia; ducerea apărării de lungă durată în încercuire. Acesta
cuprinde aceleaşi elemente ca în teren obişnuit, cu deosebirea că se constituie un
135
număr mai mare de elemente de sprijin de toate categoriile, de regulă, din forţe cu
valori mai mici, precum şi detaşamente de salvare-evacuare.
(2) Forţele din eşalonul unu. În funcţie de situaţie se dispun în întregime sau
parţial, pe căile de acces spre localitate sau în aceasta şi sunt destinate pentru
respingerea atacului inamicului, interzicerea pătrunderii acestuia în localitate şi
executarea manevrei de învăluire sau întoarcere.
(3) Forţele din eşalonul doi. În funcţie de situaţie se dispun în afara localităţii
sau în interiorul ei şi se folosesc pentru executarea contraatacurilor, trecerea la
apărare pe anumite direcţii, distrugerea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile,
grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. În interiorul localităţii, de
regulă, eşalonul doi se dispune dispersat în parcuri, pieţe, intersecţii de străzi, axate
pe direcţiile de acţiune.
(4) Poziţiile de tragere acoperite al bateriei de aruncătoare se aleg în afara sau
în interiorul localităţii, folosind parcurile, crângurile, grădinile, bulevardele largi,
pieţele sau alte locuri, în măsură să concentreze focul pe căile de acces spre localitate,
în faţa şi în interiorul ei.
(5) Subunităţile antitanc din cadrul se folosesc pentru sprijinul companiilor de
infanterie din eşalonul unu sau se constituie în rezerva antitanc. Rezerva antitanc
acţionează împreună cu subunităţile de aruncătoare de grenade incendiare (dacă se
primesc) şi se dispune în apropierea intersecţiilor de străzi, în pieţe, parcuri, grădini şi
curţi, fiind în măsură să intervină oportun împotriva blindatelor inamicului.
Aliniamentele antiblindate, de regulă, se aleg mai aproape de LDA.
(6) Forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în locuri
şi pe direcţii care să le faciliteze intervenţia oportună în întreaga fâşie de apărare a
batalionului.
403. - Sistemul de lovire constă în pregătirea şi executarea focului pe căile de
acces şi crearea barajului general, cu toate categoriile de armament, în faţa limitei
dinainte, la flancuri şi în interiorul localităţii, în strânsă legătură cu barajele şi
obstacolele. Mijloacele de foc se dispun în demisoluri, la parter, la diferite niveluri
ale clădirilor şi deasupra acestora, în pieţe şi intersecţii sau în amplasamente
fortificate. O mare importanţă are focul pumnal, etajat şi încrucişat, precum şi
întrebuinţarea aruncătoarelor de grenade incendiare şi grenadelor de mână.
404. - (1) Amenajarea genistică va ţine seama de necesitatea pregătirii pentru
apărare a unor aliniamente şi poziţii intermediare pe direcţiile principale de acces, iar
în localitate, a unor clădiri, cvartale şi platforme industriale, unităţi economice şi
administrative şi de includere a lor în dispozitivul batalionului.
(2) Pentru manevra de forţe şi mijloace se amenajează căile de acces în
interiorul cvartalelor, se folosesc pe scară largă lucrările subterane, care sunt
întreţinute şi menţinute permanent în stare de practicabilitate.
405. - (1) Operaţia de apărare începe pe căile de acces, urmărind interzicerea
apropierii inamicului, precum şi zădărnicirea încercuirii localităţii sau cuceririi
acesteia din mişcare. Inamicul care încearcă să execute manevra de încercuire a
localităţii se distruge cu focul tuturor categoriilor de armament şi prin contraatacuri.
(2) De regulă, în localitate operaţia de apărarea se desfăşoară pentru
menţinerea fâşiei de apărare, a punctelor de sprijin, cvartalelor, clădirilor şi fiecărui
136
etaj. Inamicul care încearcă să pătrundă în clădiri folosind grupuri sau detaşamente de
asalt se distruge/neutralizează cu focul armamentului individual, al aruncătoarelor de
grenade incendiare, folosind muniţiile de geniu, grenadele de mână şi prin lupta corp
la corp. Formaţiunile de pompieri, de protecţie civilă şi detaşamentele de salvare -
evacuare acţionează pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
406. - Contraatacurile se execută cu subunităţi de valoare companie şi pluton.
Acestea se pot desfăşura fără pregătire de foc sau beneficiind de un sprijin minim
prin foc de aruncătoare, maşinile de luptă sau transportoarele amfibii blindate din
dispozitivul subunităţilor care contraatacă.
407. - Se va acorda o deosebită atenţie luptei împotriva forţelor aeropurtate, a
forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale
inamicului, paraşutate/debarcate în interiorul/în apropierea localităţii. Împotriva lor
participă şi forţe ale altor elemente ale sistemului naţional de apărare, stabilindu-se
din timp sectoarele de responsabilitate.
408. - (1) Conducerea trebuie să ţină seama de caracterul de independenţă al
acţiunilor, de vizibilitatea limitată, de posibilitatea folosirii sistemului de
telecomunicaţii teritorial, de influenţa clădirilor asupra propagării undelor
electromagnetice.
(2) Punctele de comandă se dispun mai aproape de LDA, în lucrări subterane,
subsoluri şi demisoluri, cu posibilităţi de ieşire pe mai multe direcţii. În funcţie de
situaţie, se pot folosi punctele de comandă special amenajate, ale protecţiei civile de
la municipii, oraşe care dispun de legături radio şi fir, instalaţii de filtro-ventilaţie,
surse de energie electrică independente şi ieşiri de salvare.

PARAGRAFUL 8.2
Apărarea pe un curs de apă mare şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii
Art.409. - Cursurile de apă/canalele şi zonele cu lucrări de hidroamelioraţii,
prin valoarea lor ca obstacole, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului, permit
organizarea unei apărări stabile, cu forţe şi mijloace mai puţine şi pe un front mai larg
decât în condiţii obişnuite, asigură creşterea capacităţii forţelor proprii de a se apăra
timp îndelungat împotriva unui inamic superior în forţe şi ca înzestrare tehnică,
sporesc caracterul de independenţă al acţiunilor batalionului de infanterie.
410. - Lărgimea fâşiei de apărare este mai mare decât în condiţii obişnuite,
fiind determinată de caracteristicile cursului de apă/canalului şi, sau zonei cu lucrări
de hidroamelioraţii, de natura şi valoarea inamicului, puterea de luptă a batalionului,
anotimp şi starea vremii.
411. - (1) Limita dinainte a apărării, de regulă, se stabileşte pe malul
apei/canalului/lacului de acumulare, cât mai aproape de acesta sau pe terasele care
domină malul opus. Pe porţiunile unde malul propriu este dominat de cel opus sau
apărarea se organizează în aval de baraj şi există pericolul inundării, limita dinainte a
apărării se retrage în adâncime pe un aliniament favorabil. În acest caz pe malul apei
se amenajează poziţia înaintată sau cea a siguranţei de luptă, iar între acestea şi limita
dinainte a apărării se instalează în mod obligatoriu, obstacole şi baraje.
(2) Pentru a se menţine anumite capete de pod dincolo de cursul de apă (canal),
apărarea se organizează pe ambele maluri.
137
(3) În zone cu lucrări de hidroamelioraţii, în funcţie de situaţie şi valoarea
acestora, limita dinainte a apărării poate fi stabilită la marginea dinspre inamic a
zonelor, în interiorul sau în partea opusă acesteia, de regulă, înapoia surselor
principale de apă/canale de aducţiune sau de distribuţie. Dacă acestea dispun de
diguri sau drumuri în rambleu, limita dinainte a apărării se alege pe dig sau pe drum,
pentru a se putea organiza în faţa ei barajul general de foc, la bătaia eficace a
armamentului.
412. - (1) Dispozitivul de apărare se constituie în funcţie de situaţie şi de
valoarea ca obstacol a cursului de apă/canalului sau zonei cu lucrări de
hidroamelioraţii, de existenţa digurilor şi lacurilor de acumulare.
(2) Batalionul care trece la apărare pe un curs de apă/canal şi în zone cu lucrări
de hidroamelioraţii, de regulă, se dispune cu forţele principale în sectoarele favorabile
forţării de către inamic, în raioanele probabile de luptă ale forţelor aeropurtate şi
forţelor aeromobile, precum şi în apropierea obiectivelor importante din fâşia de
apărare.
(3) Eşalonul unu trebuie să asigure o apărare puternică şi stabilă, îndeosebi în
sectoarele favorabile de forţare, să uşureze manevra de forţe şi mijloace în sectoarele
ameninţate şi să permită ducerea luptei împotriva forţelor aeropurtate şi aeromobile.
(4) Frecvent, eşalonul doi/rezerva, forţele de sprijin şi detaşamentele cu
destinaţie specială se dispun în raioanele situate pe direcţiile cel mai importante,
astfel încât să asigure creşterea intensităţii focului şi a rezistenţei forţelor de apărare,
o vulnerabilitate cât mai redusă faţă de loviturile inamicului şi să faciliteze executarea
manevrei de forţe şi mijloace pentru a interveni în orice sector unde s-a conturat
forţarea cursului de apă/canalului.
(5) Pentru lovirea inamicului la distanţe cât mai mari, bateria de aruncătoare
ocupă raioane de poziţii de tragere cât mai aproape de cursul de apă. Subunităţile
antitanc, şi alte mijloace de foc care execută trageri prin ochire directă se dispun în
apropiere de mal.
413. - Subunităţile de infanterie participă la apărarea porţiunilor de mal greu
accesibile atacului cu blindate, a lucrărilor hidrotehnice, a intervalelor şi flancurilor,
precum şi la lupta împotriva forţelor aeropurtate, forţelor aeropurtate şi elementelor
de cercetare-diversiune şi teroriste ale inamicului.
414. - (1) Sistemul de lovire trebuie astfel organizat încât să asigure distrugerea
forţelor inamicului în raioanele de plecare la forţare, pe căile de acces spre cursul de
apă, pe aliniamentele de desfăşurare, în sectoarele favorabile de forţare şi pe malul
propriu. Pentru lovirea inamicului pe cursul de apă, pe timpul forţării şi în faţa limitei
dinainte a apărării se organizează focul de flanc şi încrucişat, combinat cu obstacole
şi baraje. Insulele şi ostroavele se ocupă de subunităţi sprijinite cu mijloace
antiblindate.
(2) Pe direcţiile şi în sectoarele favorabile trecerii blindatelor inamicului prin
vad şi pe sub apă, se măreşte densitatea mijloacelor şi a obstacolelor antiblindate,
inclusiv a celor sub apă. Intensitatea focului trebuie să fie maximă în raioanele de
plecare la forţare, în punctele de trecere şi pe plajele de debarcare pentru a nu da
posibilitatea inamicului să se consolideze la teren.

138
415. - (1) Amenajarea genistică urmăreşte să mărească stabilitatea apărării şi
valoarea ca obstacol a cursului de apă/canalului sau sistemului de hidroamelioraţii, să
asigure executarea rapidă şi în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace şi să reducă la
minimum pierderile provocate de efectele loviturilor executate de inamic cu
ADMNBC şi alte mijloace de foc.
(2) Majoritatea lucrărilor genistice şi a barajelor se grupează în punctele de
sprijin organizate pe direcţiile favorabile de forţare ale inamicului. Lucrările de
fortificaţie necesare mijloacelor de foc se execută cât mai aproape de malul apei sau
chiar în taluzul malului/digului. Totodată se amenajează genistic şi se apără insulele
pentru a se evita cucerirea lor şi a se putea executa focul în lungul cursului de apă.
(3) În porţiunile de pe mal, unde nivelul apelor freatice este ridicat, se execută
lucrări de fortificaţie de tip semiîngropat sau în umplutură, iar la amplasarea şi
executarea lucrărilor genistice din raioanele inundabile se va ţine seama de
posibilitatea ridicării nivelului apei şi pânzei freatice.
416. - (1) În desfăşurarea i de apărare pe un curs de apă/canal şi în zone cu
lucrări de hidroamelioraţii, o atenţie deosebită se acordă măsurilor ce trebuie luate
pentru menţinerea sectoarelor favorabile forţării şi apărarea lucrărilor hidrotehnice
din fâşia de apărare, concomitent cu descoperirea şi distrugerea forţelor aeropurtate,
forţelor aeropurtate şi a grupurilor de cercetare-diversiune.
(2) Pe timpul apropierii inamicului de LDA, acesta va fi lovit cu focul bateriei
de aruncătoare, iar dacă este posibil şi situaţia impune, se vor distruge lucrările
hidrotehnice, în scopul inundării sau înmlăştinării unor raioane aflate pe direcţiile de
apropiere ale acestuia.
417. - (1) Inamicul care a reuşit să forţeze cursul de apă/canalul se
neutralizează prin focul tuturor categoriilor de armament prin riposte ofensive
executate înainte ca acesta să se consolideze în capul de pod şi să debarce noi forţe,
urmărind refacerea apărării pe cursul de apă (limita dinainte ).
(2) Contraatacurile se execută, de regulă, în flancuri şi la baza pătrunderii
grupării de forţe pentru a le desprinde de cursul de apă/canal, fracţiona şi distruge pe
părţi. Concomitent, se interzice cu foc trecerea forţelor de sprijin şi a rezervei şi se
iau măsuri pentru distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate şi aeromobile.
(3) În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, contraatacul se execută mai
frecvent pe direcţiile unde densitatea acestora este mică, iar digurile şi canalele sunt
orientate aproximativ paralel cu direcţia de acţiune a forţelor proprii.
(4) După distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns şi restabilirea LDA, se
vor lua măsuri pentru reorganizarea dispozitivului de luptă, a sistemului de lovire şi
cooperării, pentru refacerea lucrărilor de amenajare genistică a terenului şi a barajelor
care au suferit deteriorări, se execută asigurarea multilaterală, iar batalionul se
pregăteşte pentru respingerea unui nou atac.
(5) Pe direcţia pe care inamicul a pătruns cu forţe şi mijloace numeroase, iar
contraatacul nu mai este posibil se limitează pătrunderea şi se opreşte ofensiva
acestuia în faţa unui aliniament favorabil. Cu aprobarea eşalonului superior se
acţionează instalaţiile hidroenergetice de la unul sau mai multe baraje pentru
înmlăştinarea unor porţiuni de teren în care se găsesc forţele inamicului.

139
PARAGRAFUL 8.3
Apărarea în teren muntos - împădurit
418. - (1) Terenul muntos - împădurit se caracterizează printr-o accentuată
compartimentare, cu grad redus de accesibilitate, mari diferenţe de altitudine între
puncte sau zone apropiate şi o mare densitate a acoperirilor naturale. Obstacolele
naturale combinate cu foc şi baraje permit organizarea unei apărări puternice, cu forţe
şi mijloace mai puţine ca în teren obişnuit.
(2) Operaţia de apărare trebuie organizată pentru interzicerea ofensivei
inamicului, îndeosebi de-a lungul văilor, crestelor descoperite şi a platourilor înalte.
Pe aceste direcţii apărarea trebuie să fie adânc eşalonată, acordându-se atenţie
deosebită trecătorilor, înălţimilor dominante, nodurilor orografice şi de comunicaţie,
luminişurilor, poienilor precum şi asigurării flancurilor şi intervalelor dintre unităţi.
419. - Apărarea se organizează circular, la toate eşaloanele. Ea trebuie să
dispună de rezerve puternice în măsură să contraatace în flancul şi spatele inamicului
sau să limiteze pătrunderile acestuia. Atât pe limita dinainte a apărării, cât şi în
adâncimea dispozitivului se pregătesc ambuscade şi capcane.
420. - (1) Lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare a batalionului, de regulă,
sunt mai mari decât în teren obişnuit şi sunt determinate de accesibilitatea masivului
muntos, numărul şi importanţa direcţiilor de interzis şi valoarea unităţilor.
(2) Batalionul de infanterie poate concentra efortul pe 1- 2 direcţii, din care una
este direcţia principală de efort.
421. - (1) LDA se alege în funcţie de orientarea văilor, crestelor şi existenţa
pădurilor, fiind avantajos să treacă pe pantele orientate spre inamic, pe crestele
înălţimilor, în faţa sau în interiorul pădurilor. Ea trebuie să asigure o bună observare,
executarea focului la distanţe mari, de flanc, oblic, încrucişat, etajat, pumnal, precum
şi realizarea pungilor de foc.
(2) În scopul inducerii în eroare a inamicului sau când acesta ocupă poziţii
dominante, LDA poate fi aleasă şi în contrapantă. În acest caz, pe pantele dinspre
inamic se organizează siguranţa de luptă, iar în faţa acesteia se amplasează baraje
genistice acoperite cu foc puternic din sectoarele vecine.
(3) Apărarea defileurilor se organizează la intrare sau la ieşire. În funcţie de
situaţie, ele pot fi apărate pe un aliniament în faţă, la o depărtare care să scoată
defileul de sub focul artileriei inamicului.
422. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului se caracterizează prin
concentrarea accentuată a forţelor şi mijloacelor pe direcţii şi poate fi dispus pe două
aliniamente, iar în unele situaţii pe trei aliniamente.
(2) Când fâşia de apărare este largă şi include mai multe direcţii de efort,
despărţite de raioane greu accesibile, dispozitivul poate fi şi pe un aliniament,
constituit din câte o grupare de forţe pe fiecare direcţie, capabilă să rezolve în mod
independent misiunile ce-i revin, reducându-se manevrele de forţe şi mijloace de pe o
direcţie pe alta. În această situaţie, se constituie o rezervă, dispusă în mai multe
raioane de apărare, în raport cu numărul direcţiilor de interzis.
(3) Forţa din eşalonul unu poate fi compusă din 1- 2 subunităţi de infanterie.
Unele direcţii secundare se pot apăra şi cu alte forţe, constituite temporar în
detaşamente tactice, întărite eventual cu aruncătoare.
140
(4) Forţa din eşalonul doi/rezerva are în compunere 1- 2 subunităţi şi se
dispune în puncte de sprijin amenajate pentru apărarea circulară, acoperind cu foc
drumurile, poienile şi potecile. Dispunerea acesteia este condiţionată de comunicaţiile
existente, posibilităţile de manevră pentru executarea contraatacurilor,
distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile, zădărnicirea
manevrei de învăluire şi întoarcere, ocuparea în timp scurt a poziţiilor de apărare,
pentru închiderea pătrunderilor inamicului pe anumite direcţii.
(5) Aruncătoarele ocupă poziţii de tragere în apropierea comunicaţilor, pe văi
sau platouri, astfel încât să poată executa o largă manevră de foc şi schimba în scurt
timp, poziţiile de tragere.
(6) Subunităţile de antitanc de regulă, se repartizează subunităţilor din eşalonul
unu, care se apără pe direcţiile favorabile atacului cu blindate. Rezerva antitanc se
constituie numai dacă există direcţii accesibile atacului cu blindate.
423. - (1) Sistemul de lovire se organizează astfel încât să se realizeze densităţi
maxime pe direcţiile favorabile ofensivei inamicului, toate barajele, drumurile şi
potecile să fie asigurate, iar intersecţiile de drumuri şi poienile să fie acoperite prin
foc încrucişat. Acesta trebuie să asigure executarea focului etajat, încrucişat, oblic şi
de flanc, în faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri, în intervalele şi în interiorul
fâşiei de apărare, crearea pungilor de foc şi lovirea inamicului în spaţiile moarte,
manevra rapidă a focului de pe o direcţie pe alta.
(2) O atenţie deosebită trebuie acordată flancurilor descoperite şi intervalelor
mari dintre punctele de sprijin, care trebuie acoperite cu focul armamentului de toate
categoriile, în special cu cel al artileriei şi aruncătoarelor, precum şi cu barajele
genistice.
(3) În lungul văilor se instalează baraje antiblindate, acoperite cu focul
mitralierelor, tunurilor şi al tancurilor. De asemenea, pe aceste văi se organizează
ambuscade, capcane şi pungi de foc. Detaşamentul mobil de baraje poate îndeplini şi
misiunile detaşamentului de distrugeri, caz în care acesta va fi denumit "detaşament
mobil de baraje-distrugeri”.
(4) În cazul întrebuinţării ADMNBC de către inamic, se va ţine seama de
particularităţile terenului şi influenţa lor asupra efectelor acestora. În acest caz trebuie
luate măsuri deosebite pentru protecţia personalului, având în vedere pericolul
izbucnirii incendiilor, producerii distrugerilor şi dărâmăturilor, creşterii persistenţei
agenţilor chimici de luptă şi menţinerii la nivel ridicat a debitului dozei absorbite.
424. - (1) Amenajarea genistică a terenului are în vedere volumul şi
complexitatea lucrărilor de fortificaţie. Pentru pregătirea poziţiilor şi fâşiilor de
apărare se folosesc la maximum proprietăţile naturale ale terenului şi se amenajează
adăposturi pentru protecţia personalului şi a tehnicii împotriva efectelor loviturilor
executate de inamic cu ADMNBC.
(2) Aliniamentele de desfăşurare pentru contraatac se amenajează genistic,
astfel încât să fie folosite şi ca aliniamente de oprire a atacului inamicului.
(3) Sistemul de baraje se organizează sub forma aliniamentelor de baraje, a
câmpurilor de mine antiblindate (pentru închiderea pasurilor, defileurilor,
trecătorilor) şi a obiectivelor pregătite pentru distrugere la punctele obligatorii de
trecere, pe comunicaţii.
141
425.-(1) Menţinerea fermă a localităţilor, înălţimilor dominante
trecătorilor/pasurilor/defileurilor, pădurilor, nodurilor orografice şi de comunicaţie,
fixarea şi distrugerea/neutralizarea forţelor inamicului care execută manevre de
întoarcere şi învăluire capătă o mare importanţă în desfăşurarea cu succes a i de
apărare.
(2) Contraatacurile se execută de către toate eşaloanele, chiar cu subunităţi
mici, rapid şi prin surprindere, de regulă, de sus în jos, pe platouri, de-a lungul
crestelor şi văilor, din mai multe direcţii, luându-se măsuri pentru asigurarea
flancurilor şi spatelui dispozitivului.
(3) Contraatacul trebuie să fie decisiv şi să vizeze refacerea apărării pe limita
dinainte sau pe un aliniament mai în adâncime, concomitent cu încercuirea şi
distrugerea/neutralizarea inamicului. Uneori, se poate urmări despresurarea,
deblocarea sau scoaterea din încercuire a unor forţe care au menţinut raioane greu
accesibile sau localităţi.
(4) Distrugerea/neutralizarea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile,
grupurilor de cercetare - diversiune şi elementelor teroriste se execută de către
unităţile din cadrul forţei de sprijin nemijlocit al efortului principal/rezerva, de regulă,
cele aflate în apropierea raioanelor unde inamicul a fost debarcat/paraşutat.
426. - (1) Conducerea se asigură din punctele de comandă şi de observare
instalate în locuri greu accesibile care să permită mascarea împotriva cercetării
inamicului şi stabilitatea legăturilor. La nevoie se organizează puncte de observare
etajate. O atenţie sporită se acordă pazei şi apărării acestora împotriva grupurilor de
cercetare-diversiune, elementelor teroriste cât şi a detaşamentelor de întoarcere.
(2) Realizarea legăturilor implică un volum mare de forţe şi mijloace ca urmare
a folosiri frecvente a staţiilor intermediare, centrelor de comunicaţii ajutătoare şi
dublării sau triplării legăturilor pe aceeaşi direcţie. Creşte frecvenţa folosiri
mijloacelor mobile şi a celor optice de semnalizare. În aceste condiţii pot fi
întrebuinţate elicoptere echipate cu staţii de retranslaţie.

PARAGRAFUL 8.4
Apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă
427. - (1) Lupta de apărare pe timp de noapte se caracterizează prin faptul că
observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor, conducerea focului sunt
îngreunate, eficacitatea focului tuturor categoriilor de armament este mai mică, iar
orientarea, conducerea unităţilor şi menţinerea legăturii se realizează cu dificultate.
(2) În acelaşi timp, întunericul favorizează apropierea în ascuns a inamicului şi
măreşte posibilitatea de infiltrare a acestuia în dispozitivul propriu prin intervale şi pe
flancuri. De aceea, pentru prevenirea atacului prin surprindere se trimit patrule,
posturi de pândă şi observare, înzestrate cu aparatura de vedere pe timp de noapte.
428. - (1) Batalionul trebuie să aibă planuri de acţiune atât pentru condiţii de
vizibilitate normală cât şi redusă. Ele sunt necesare cât timp inamicul poate ataca
numai în condiţii de vizibilitate normală sau el poate folosi focul din poziţii acoperite
şi fumul de mascare. De asemenea, atacurile executate în timpul zilei pot continua
noaptea. Batalionul trebuie să fie în măsură să se deplaseze repede din poziţiile de
apărare de bază în cele adoptate în condiţii de vizibilitate redusă.
142
(2) Tehnologia a schimbat felul în care militarii luptă în condiţii de vizibilitate
redusă. Forţele folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte şi dispozitivele de
detectare termică pentru a reduce avantajele inamicului în atacurile executate în
condiţii de vizibilitate redusă. În ciuda acestui lucru, condiţiile de vizibilitate redusă
diminuează eficienţa angajării în acţiuni defensive. De aceea, comandantul trebuie să
se aştepte ca atacatorul să folosească condiţiile de vizibilitate redusă pentru a cerceta
armamentul, obstacolele, poziţiile şi deplasarea elementelor de sprijin ale
apărătorului. În plus, inamicul poate folosi caracteristicile de detecţie limitate pentru
a se infiltra, a înlătura obstacolele sau a-şi deplasa forţele prin intervalele
dispozitivului apărătorului.
(3) Luptele de apărare în condiţii de vizibilitate redusă, în special noaptea sunt
des utilizate. Apărătorul trebuie să fie în măsură să-şi adapteze rapid planurile şi să
prevină impactul condiţiilor de vizibilitate redusă asupra apărării. Pentru a soluţiona
problemele în condiţii de vizibilitate redusă, apărătorul trebuie:
a) să folosească echipament cu rază largă de detecţie (senzori, aparate de
vedere pe timp de noapte) pe căile de apropiere cele mai probabile ale inamicului;
b) să sporească supravegherea obstacolelor, a posibilelor poziţii de observare
şi asalt ale inamicului şi ale drumurilor spre acestea;
c) să repoziţioneze anumite categorii de armament de-a lungul căilor folosite
cel mai probabil de inamic pentru apropierea în condiţii de vizibilitate redusă;
d) să stabilească repere vizibile pe timp de noapte astfel încât forţele să-şi
poată îndeplini sarcinile din zona lor de angajare;
e) să folosească mai multe resurse (cercetare, infanterie, posturi de observare,
patrule, echipe de luptă antiblindate) pe rutele secundare de apropiere şi între poziţii
pentru a detecta şi încetini deplasarea inamicului, în special infiltrarea acestuia;
f) să întrebuinţeze elementele de cercetare pe cea mai probabilă cale de
apropiere a inamicului;
g) să folosească obstacolele în punctele cheie şi dispozitivele de avertizare
timpurie de-a lungul căilor de apropiere pe timp de noapte pentru a încetini inamicul
şi pentru a alarma apărătorul despre prezenţa inamicului;
h) să planifice şi antreneze subunităţile pentru deplasare şi pentru
concentrarea focului;
i) să stabilească măsuri pentru executarea iluminării deasupra sau în spatele
zonelor de angajare, obţinând demascarea siluetelor inamicului şi păstrarea forţelor
proprii în umbră şi întuneric;
j) să înceapă deplasările către poziţiile defensive de noapte după lăsarea
întunericului şi terminarea întoarcerii pe poziţiile defensive de zi înaintea zorilor;
k) să folosească tehnici adiţionale pentru apărarea pe timp de noapte în
condiţii de fum, praf, ploi abundente, furtuni de zăpadă, ceaţă sau în alte condiţii care
limitează folosirea echipamentelor speciale de vedere; atunci când apar aceste
condiţii, apărătorul se va deplasa pentru a executa supravegherea cât mai aproape de
căile de apropiere probabile; senzorii pot fi folositori şi radarele pot detecta
activităţile inamicului chiar şi în aceste condiţii.
429. - (1) Pentru pregătirea luptei de apărare pe timp de noapte comandantul,
statul major şi reprezentanţii forţelor cu care se cooperează sunt obligaţi să prevadă:
143
a) misiunile şi modul de trecere de la acţiunile pe timp de zi la cele de noapte
şi invers;
b) modificările ce urmează a se executa în dispozitivul de operaţii;
c) măsurile pentru intensificarea cercetării proprii şi respingerea cercetării şi
atacurilor prin surprindere ale inamicului;
d) numărul mijloacelor de foc de serviciu;
e) menţinerea în stare de luptă a cel puţin jumătate din forţele dispuse pe
poziţia înaintată, poziţia siguranţei de luptă şi pe primele două poziţii de apărare de
bază, pentru respingerea atacului prin surprindere al inamicului;
f) modul de executare a unor operaţii ofensive cu obiective limitate,
incursiuni şi raiduri în dispozitivul inamicului;
g) marcarea unor direcţii, itinerare şi drumuri necesare manevrei de forţe şi
mijloace, pentru aprovizionări şi evacuări;
h) procedeele de orientare, recunoaştere reciprocă şi indicare a obiectivelor;
i) măsurile pentru siguranţa, paza şi apărarea flancurilor, joncţiunilor,
intervalelor şi a punctelor de comandă;
j) măsurile de mascare;
k) logistica luptei.
(2) De asemenea, aceştia trebuie să ia măsuri pentru verificarea pregătirii
forţelor proprii în vederea executării acţiunilor pe timp de noapte (iluminarea
terenului şi distrugerea mijloacelor de iluminare ale inamicului; supravegherea
barajelor proprii din faţa LDA şi din intervale; stabilirea măsurilor pentru asigurarea
odihnei forţelor).
430. - (1) Pe timpul desfăşurării apărării, iluminatul se execută într-o
concepţie unitară, pe toată adâncimea dispozitivului inamicului, folosindu-se
proiectile, mine, bombe luminoase şi proiectoare.
(2) Grupurile mici ale inamicului se distrug/neutralizează de către mijloacele
de foc de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice, iar forţele lui
principale se resping cu foc executat prin surprindere cu toate categoriile de
armament. Atenţie deosebită se acordă apărării căilor favorabile apropierii
inamicului, în special a blindatelor.
(3) Inamicul pătruns în fâşia de apărare se distruge/neutralizează prin foc şi
contraatacuri executate prin surprindere, de regulă, fără pregătire de foc. Pentru
executarea acestora o atenţie deosebită se acordă asigurării deplasării, ieşirii forţelor
şi mijloacelor pe aliniamentele ordonate, menţinerii direcţiilor de contraatac, precum
şi iluminării terenului. Sprijinul contraatacului se execută din poziţii de tragere
vremelnice sau de rezervă, iar trecerea mijloacelor de foc în poziţiile de tragere de
bază se face înainte de a se lumina, în ascuns şi la ore diferite de la o zi la alta.

PARAGRAFUL 8.5
Apărarea pe timp de iarnă şi în alte medii/zone cu temperaturi scăzute
431. - Luptele de apărare desfăşurate pe timp de iarnă sunt influenţate de
condiţiile climatice dificile şi instabile caracterizate prin: existenţa şi grosimea
stratului de zăpadă; temperatura scăzută şi schimbarea continuă a acesteia, alternând
îngheţurile cu dezgheţurile; viscole şi ceaţă; timpul scurt de lumină. Acţiunea acestor
144
factori influenţează în mod direct starea fizică şi psihomorală a personalului,
funcţionarea armamentului şi tehnicii militare, practicabilitatea drumurilor şi a
terenului. Pentru pregătirea şi ducerea operaţiilor pe timp de iarnă se iau măsuri care
să contracareze influenţa acestor factori.
432. - (1) De regulă, în teren mediu frământat, a cărui accesibilitate este
limitată de condiţiile de iarnă, fâşia de apărare este mai largă decât în condiţii
obişnuite.
(2) În funcţie de caracteristicile anotimpului, de teren şi de posibilităţile
executării manevrei de forţe şi mijloace, adâncimea fâşiei de apărare pe timp de iarnă
este variabilă.
433.-(1) Dispozitivul de luptă trebuie să asigure concentrarea forţelor şi
mijloacelor pe direcţiile accesibile inamicului.
(2) Forţele din eşalonul unu se dispun astfel încât să asigure apărarea căilor de
comunicaţie, a crestelor, văilor largi şi localităţilor, în raport cu condiţiile concrete ale
situaţiei şi caracteristicile terenului. Acestea vor fi suficient de puternice, capabile să
respingă ofensiva inamicului în faţa LDA, mai ales când terenul a devenit
impracticabil datorită zăpezilor abundente sau dezgheţului.
(3) Forţle din eşalonul doi/rezerva apără, cu prioritate, nodurile de comunicaţie
din adâncime, fiind în măsură să execute contraatacuri sau să întărească apărarea pe
direcţiile ameninţate.
(4) Forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în
raioane aflate în apropierea căilor de comunicaţie, pentru a asigura intervenţia lor la
timp. Detaşamentele de asigurare a mişcării au o dotare şi o compunere adecvate
înlăturării stratului de zăpadă şi deschiderii comunicaţiilor sau amenajării unor
drumuri. Pentru manevra oportună a eşalonului doi şi a subunităţilor de sprijin de
luptă, se iau măsuri de mărire a capacităţii de deplasare şi de trecere a
autovehiculelor.
434. - (1) Sistemul de lovire se organizează după principiile şi regulile
cunoscute, cu următoarele particularităţi:
a) în faţa LDA şi pe căile de acces, focul se concentrează îndeosebi în
lungul comunicaţiilor;
b) barajul general se organizează cu densitate maximă pe direcţiile pe care
este posibil atacul în forţă al inamicului;
c) pe direcţiile secundare, în intervale şi la flancuri, se prevede executarea
unor misiuni de foc pentru prevenirea infiltrării inamicului;
d) manevra de foc capătă un rol sporit în comparaţie cu manevra de forţe şi
mijloace care este condiţionată de starea de practicabilitate a drumurilor.
(2) Întregul armament trebuie pregătit să funcţioneze în condiţii de iarnă, cu
temperaturi scăzute şi schimbări bruşte de la o zi la alta.
435. - (1) Amenajarea genistică prezintă unele particularităţi determinate de
terenul îngheţat sau acoperit cu zăpadă. Acestea impun executarea de baraje şi
obstacole pe unele direcţii care, în urma îngheţului devin accesibile, precum şi
amenajarea unor locuri de refugiu pe comunicaţii.
(2) Traseele poziţiilor de apărare, inclusiv LDA se aleg în aşa fel încât să
includă obstacole greu accesibile, localităţi şi păduri. Când acestea se află pe un curs
145
de apă/canal care este îngheţat se prevede distrugerea gheţii în scopul îngreuierii
acţiunilor inamicului. Tranşeele, şanţurile de comunicaţie şi alte lucrări de apărare se
execută în majoritatea cazurilor, de tip semiîngropat. Pe unele direcţii unde stratul de
zăpadă permite se pot executa lucrări numai din zăpadă şi gheaţă.
(3) Pe căile de acces se instalează câmpuri de mine antiblindate şi alte baraje
genistice, se pregătesc distrugeri şi se planifică focul principalelor categorii de
armament.
(4) În condiţiile dezgheţului, în afara măsurilor obişnuite este necesar să se
prevadă raioane de dispunere pentru subunităţi în afara zonei inundabile, consolidarea
taluzurilor, lucrări pentru prevenirea surpărilor, eroziunilor şi avalanşelor, asigurarea
autovehiculelor cu mijloace pentru mărirea capacităţii de deplasare şi trecere, crearea
stocurilor suplimentare de materiale şi aprovizionarea forţelor pe calea aerului.
(5) Pentru prevenirea degerăturilor se organizează puncte de încălzire şi se
execută înlocuirea periodică a subunităţilor care acţionează în eşalonul unu, în
misiuni de siguranţă sau de cercetare şi se iau măsuri pentru asigurarea personalului
cu îmbrăcăminte şi încălţăminte călduroase, cu costume de mascare, cu hrană caldă şi
ceai.
436.-(1)Pregătirea luptei de apărare este influenţată de condiţiile
meteorologice, timpul scurt de lumină la dispoziţie, greutatea deplasărilor,
posibilitatea inamicului de a acţiona prin surprindere, necesitatea menţinerii în
permanentă stare de funcţionare a armamentului şi tehnicii de luptă.
(2) O atenţie deosebită trebuie să se acorde măsurilor de asigurare a acţiunilor
în scopul zădărnicirii acţiunilor prin surprindere ale inamicului şi organizării luptei
împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor aeromobile, elementelor de cercetare –
diversiune şi teroriste.
437. - Desfăşurarea luptei de apărare pe timp de iarnă ridică probleme de
mare complexitate. Când aceasta se organizează în afara contactului cu inamicul, pe
direcţiile unde nu acţionează detaşamente înaintate, se trimit subunităţi mici, pe
schiuri, destinate hărţuirii acestuia. Distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în
interiorul apărării se realizează prin contraatacuri la care pot participa subunităţi pe
schiuri, îndeosebi la flancurile acestora.

PARAGRAFUL 8.6
Apărarea în teren cu culturi înalte
438. - (1) Terenurile cu culturi înalte (porumb, floarea-soarelui, cânepă,
plantaţii de pomi fructiferi şi viţă de vie şi alte culturi care depăşesc înălţimea de 1,5
m) influenţează apărarea batalionului de infanterie prin dimensiunile, natura,
densitatea şi stadiul de vegetaţie al culturii, anotimpul şi starea vremii, cantitatea de
precipitaţii şi umiditatea solului, configuraţia terenului (şes sau deal), gradul de
hidroameliorare sau de terasare a suprafeţei respective, numărul şi starea de
accesibilitate a comunicaţiilor.
(2) În apărare, culturile înalte avantajează mascarea dispozitivului de luptă,
favorizează realizarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, îndeosebi cu
subunităţi mici, înlesnesc desfăşurarea prin surprindere a contraatacurilor, uşurează

146
crearea pungilor de foc, ambuscadelor şi capcanelor, precum şi executarea
aprovizionării şi evacuărilor pe timp de zi.
(3) În acelaşi timp, zonele cu culturi înalte îngreuiază observarea şi orientarea,
conducerea focului, indicarea direcţiilor pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor,
dispunerea şi paza punctelor de comandă.
(4) O atenţie deosebită trebuie acordată măsurilor de prevenire şi stingere a
incendiilor, precum şi de protecţie a personalului, întrucât persistenţa agenţilor
chimici de luptă este mai mare în aceste zone şi se menţine la nivel mai ridicat
contaminarea radioactivă.
439. - De regulă lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare a batalionului sunt
mai mari decât în teren mediu frământat şi neacoperit. În general, lărgimea fâşiei de
apărare se măreşte pe seama creşterii intervalelor dintre subunităţi, iar adâncimea,
prin adoptarea unui dispozitiv adânc eşalonat.
440. - Limita dinainte a apărării se stabileşte pe marginea sau în interiorul
culturilor, potrivit configuraţiei terenului pe care se află acestea. În cazul când limita
dinainte se alege în interiorul culturilor, la marginea acestora se trimite siguranţa de
luptă, iar în faţa LDA, culturile vor fi defrişate pe direcţiile importante de interzis, pe
o adâncime de cel puţin 400 m.
441. - (1) Culturile înalte oferă condiţii bune pentru adoptarea unui dispozitiv
de apărare pe front larg, cu intervale mai mari între unităţi şi subunităţi, permiţând
realizarea economiei de forţe şi mijloace necesare pe alte direcţii, în teren descoperit.
Existenţa intervalelor mari şi a flancurilor descoperite impun măsuri suplimentare
pentru evitarea acţiunilor prin surprindere din partea inamicului. În cazul în care fâşia
de apărare a batalionului se suprapune pe o suprafaţă cu o mare întindere cultivată,
interzicând mai multe direcţii, dispozitivul de luptă este indicat să se constituie pe un
aliniament cu o rezervă. Dacă întinderea suprafeţelor cultivate este mică şi între laturi
sunt intercalate, spre adâncimea fâşiei, terenuri necultivate sau recoltate, atunci
dispozitivul se constituie pe două aliniamente.
(2) Forţele din elşalonul unu au o compunere variabilă în raport cu lărgimea
fâşiei de apărare, numărul şi capacitatea direcţilor de interzis, valoarea şi posibilităţile
celorlalte forţe luate în subordine, iar misiunile acestora sunt ca în teren obişnuit.
(3) Forţele din eşalonul doi se dispun dispersat în interiorul culturilor şi se
amenajează căi de ieşire rapidă către aliniamentele de contraatac sau spre raioanele
probabile de întrebuinţare a forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile de către
inamic.
(4) Celelalte elemente ale dispozitivului de luptă sunt aceleaşi ca la apărarea în
teren obişnuit, cu unele deosebiri în ce priveşte compunerea şi modul de folosire.
Forţele şi mijloacele se grupează pe direcţiile principale de acţiune ale inamicului,
organizând puncte de sprijin, unele din ele cu caracter de independenţă.
442. - (1) Sistemul de lovire constă în pregătirea tragerilor aruncătoarelor şi a
celorlalte categorii de armament pe căile de acces, în cadrul barajului general, în faţa
LDA, la flancuri şi în adâncime, precum şi concentrarea rapidă a focului în sectoarele
şi pe direcţiile ameninţate.
(2) Pe direcţiile favorabile atacului cu blindate, se instalează un dezvoltat şi
adânc sistem de baraje şi obstacole, care va fi acoperit cu focul mijloacelor
147
antiblindate. Înapoia barajelor se organizează ambuscade şi capcane pentru tancuri,
combinate cu acţiunile independente ale vânătorilor de tancuri.
443. - Amenajarea genistică se execută în situaţii mai avantajoase decât în
teren obişnuit, datorită condiţiilor naturale de mascare oferite de culturile înalte şi de
natura solului afânat care uşurează efectuarea lucrărilor. Din punct de vedere genistic
baza apărării o constituie punctele de sprijin independente.
444. - Pregătirea luptei nu se deosebeşte, în general, de cea desfăşurată în teren
obişnuit, intervenind doar unele particularităţi în conţinutul şi modalităţile de
executare a unor măsuri, activităţi şi acţiuni impuse de existenţa culturilor înalte, un
accent deosebit punându-se pe hărţuirea inamicului.
445. - (1) În desfăşurarea apărării, posibilităţile limitate de observare impun
sporirea numărului elementelor de cercetare şi siguranţă la toate eşaloanele,
folosindu-se în acest scop atât subunităţile specializate, cât şi cele de infanterie care
cunosc bine terenul din zonă.
(2) Încercările inamicului de a pătrunde în suprafeţele cultivate se resping cu
focul organizat al întregii apărări.
(3) Inamicul pătruns în adâncimea apărării se distruge/neutralizează prin focul
concentrat al tuturor categoriilor de armament, executat prin surprindere şi prin
contraatacuri desfăşurate de subunităţile batalionului, din mai multe direcţii şi
simultan.
(4) Pentru oprirea ofensivei inamicului, cu aprobarea eşalonului superior, se
produc inundaţii şi incendii.

PARAGRAFUL 8.7
Apărarea pe un aliniament şi în raioane cu lucrări de fortificaţii
446. - (1) Batalionul de infanterie poate trece la apărare într-o fâşie în care
există lucrări de fortificaţie permanente (construite înainte sau pe timpul pregătirii
luptei, aliniamente, raioane şi puncte de sprijin fortificate), dispuse atât în zona de
frontieră, cât şi în adâncimea teritoriului. Prin natura şi modul de construcţie, lucrările
de fortificaţie permanente asigură o protecţie mărită forţelor şi o putere de luptă
sporită. Pregătirea i de apărare se execută într-un timp scurt şi cu forţe puţine.
(2) Aliniamentul fortificat se compune din mai multe raioane şi poziţii cu
lucrări de fortificaţie permanente, completate cu lucrări de fortificaţie de campanie,
baraje şi obstacole de toate tipurile. Flancurile aliniamentului fortificat trebuie să se
sprijine pe obstacole naturale.
(3) Raionul fortificat este format prin gruparea de-a lungul frontului şi în
adâncime, a mai multor puncte de sprijin fortificate, care să se susţină reciproc prin
foc, fiind protejate cu obstacole şi baraje împotriva infanteriei, tancurilor şi altor
tipuri de blindate. Raioanele fortificate pot fi independente sau reunite în poziţii
fortificate, fiind completate, după caz, cu lucrări de fortificaţie de campanie şi raioane
de apărare care includ mijloace blindate (tancuri, transportoare amfibii blindate,
maşini de luptă ale infanteriei).
(4) Punctul de sprijin fortificat se compune din mai multe lucrări de fortificaţie
permanente destinate apărării. În compunerea acestuia se mai găsesc şanţuri de
comunicaţie pentru legătura dintre cazemate, tranşee şi lucrări pentru paza apropiată,
148
baraje şi obstacole. El poate face parte dintr-un raion fortificat sau poate fi
independent.
(5) Fortificaţia permanentă/cazemata este o lucrare de apărare construită din
beton, beton armat, blindaje sau prefabricate, destinată pentru mijloace de foc, puncte
de comandă/observare, adăpostirea personalului şi tehnicii de luptă.
(6) Apărarea împotriva blindatelor, aviaţiei de bombardament şi elicopterelor
de luptă reprezintă ca şi în condiţii obişnuite, elementul principal al apărării pe
aliniamente şi în raioane cu lucrări de fortificaţie permanente.
(7) În raport cu dezvoltarea zonei cu lucrări de fortificaţie permanentă,
batalionul de infanterie poate fi dispusă în întregime în aceste lucrări sau numai cu o
parte din forţe, folosind la maximum avantajele oferite de acestea.
447. - (1) Dispozitivul de luptă al batalionului de infanterie trebuie să asigure o
mare stabilitate apărării, realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa limitei
dinainte, în adâncimea apărării şi în intervale, manevra rapidă şi în ascuns a forţelor
şi mijloacelor, vulnerabilitate redusă faţă de loviturile inamicului şi posibilitatea
atragerii acestuia în pungi de foc pregătite din timp, cooperarea între toate forţele
existente în fâşia de apărare.
(2) Eşalonul unu se dispune cu parte din subunităţi în lucrări de fortificaţie
permanente, iar cu celelalte în lucrări de fortificaţie de campanie.
(3) Pentru a mări stabilitatea apărării, în intervalele dintre lucrările de
fortificaţie şi la flancurile subunităţilor se dispun subunităţi mijloace antiblindate şi
artilerie.
(4) În funcţie de adâncimea aliniamentului fortificat, eşalonul doi se poate
dispune în lucrări de fortificaţie permanente, în lucrări de fortificaţie de campanie sau
combinat.
448.- Sistemul de lovire trebuie să asigure: lovirea detaşamentelor şi grupurilor
de asalt, a sistemelor incendiare, tancurilor şi celorlalte mijloace blindate ale
inamicului pentru a le interzice apropierea de lucrările de fortificaţie; distrugerea
mijloacelor de foc destinate executării tragerilor prin ochire directă asupra lucrărilor
de fortificaţie; acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor dintre raioanele şi
punctele de sprijin fortificate. Focul armamentului din lucrările de fortificaţie se
completează cu cel al armamentului dispus în afara acestora şi se combină cu
sistemul de baraje şi obstacole.
449. - Amenajarea genistică a fâşiei de apărare constă în completarea lucrărilor
existente cu lucrări noi de fortificaţie permanente şi de campanie, cu baraje, cu lucrări
de mascare a podurilor, drumurilor şi altor obiective, formând împreună un sistem
unitar.
450.-(1) Pe timpul pregătirii luptei de apărare, pe baza misiunii
primite/deduse şi a deciziei comandantului, în cadrul subunităţilor se recunosc toate
cazematele şi se precizează: subunităţile care ocupă punctele de sprijin şi fiecare
cazemată, precum şi sistemul de lovire; subunităţile care se dispun în lucrările de
fortificaţie de campanie, stabilindu-se măsurile de apărare a intervalelor dintre
cazemate, acoperirea cu foc a acestora, lucrările genistice ce urmează să se execute şi
repartiţia forţelor pe adăposturi; poziţiile de tragere ale mijloacelor antiblindate;
raioanele de dispunere ale rezervelor; barajele ce se execută, cu ce forţe şi mijloace,
149
cine le apără cu foc; punctele de comandă; manevra de forţe şi mijloace pentru
distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns.
(2) În toate situaţiile se întocmesc acte de luare în primire a tuturor lucrărilor
de fortificaţie permanente.
451.-(1) Desfăşurarea apărării pe aliniamente şi în raioane cu lucrări de
fortificaţie permanente prezintă numeroase particularităţi. Astfel, dacă inamicul a
reuşit să pătrundă în raioanele cu lucrări permanente, cu detaşamente şi grupuri de
asalt, acestea se distrug/neutralizează prin acţiunile subunităţilor care se apără în
afara lucrărilor de fortificaţie permanente, cu focul aruncătoarelor şi mijloacelor
antiblindate dispuse între aceste lucrări. Un accent deosebit se pune pe lupta
împotriva elicopterelor inamicului care au posibilitatea să lovească, cu precizie,
lucrările de fortificaţie. Împotriva acestora acţionează subunităţile ce se apără în afara
lucrărilor permanente, care, prin focul lor combinat cu cel al mitralierelor de pe
transportoarele amfibii blindate/maşinile de luptă ale infanteriei, pot asigura
acoperirea şi respingerea atacului inamicului cu aceste mijloace.
(2) Pentru a face faţă atacurilor pe timp de noapte, se asigură iluminatul tehnic
al diferitelor obstacole şi se organizează în mod corespunzător sistemul de foc şi
contraatacul.
452. - (1) Inamicul pătruns în cadrul punctelor de sprijin, între cazemate, în
intervale sau la flancuri, se distruge/neutralizează cu focul întregului armament,
trecându-se imediat la respingerea lui prin contraatacuri executate cu subunităţi mici.
(2) De regulă, contraatacul se execută cu eşalonul doi/rezerva şi cu alte
subunităţi din apărare care nu sunt dispuse în lucrări de fortificaţie permanente ori
care s-au retras din eşalonul unu, prin surprindere şi din direcţii diferite, vizând
flancul şi spatele grupării pătrunse. În cadrul forţelor care contraatacă se constituie
detaşamente şi grupuri de asalt pentru recucerirea sau distrugerea cazematelor puse în
stare de apărare de către inamic.
(3) După executarea contraatacului şi refacerea apărării, se iau măsuri pentru
consolidarea lucrărilor de fortificaţie, reorganizarea sistemului de lovire, barajelor şi
obstacolelor, evacuarea răniţilor şi completarea stocurilor de materiale, în special la
muniţii şi carburanţi - lubrifianţi.

PARAGRAFUL 8.8
Apărarea în deşert şi în alte medii/zone cu temperaturi ridicate
453. - (1) Batalionul de infanterie trece la apărare în deşert şi în condiţii de
temperaturi ridicate ca în condiţii obişnuite, avându-se în vedere faptul că
vizibilitatea este mărită, fronturile sunt lărgite şi există o multitudine de căi de
apropiere.
(2) Comandantul batalionului şi statul său major trebuie să-şi asume în vederea
organizării apărării în adâncime şi prin menţinerea unei rezerve mobile suficient de
mari.
(3) Mijloacele de cercetare, supraveghere şi determinare a obiectivelor pot fi
folosite la distanţe mai mari, datorită creşterii limitei vizibilităţii.

150
455. – (1) Sistemul de lovire constă în pregătirea tragerilor aruncătoarelor şi a
celorlalte categorii de armament pe căile de acces, în cadrul barajului general, în faţa
LDA, la flancuri şi în adâncime.
(2) Bateria de aruncătoare trebuie să fie echipate cu mijloace moderne de
cercetare. Descoperirea şi determinarea obiectivelor precum şi a elementelor la
dispoziţie sunt dificile din cauza reperelor. Pentru executarea corectării focului se
recomandă utilizarea observatorilor aerieni. Posibilitatea schimbării bruşte a
condiţiilor atmosferice creează nevoia recalculării frecvente a corecţiilor
meteorologice.
(3) Nevoia de mijloace de apărare antiaeriană este mai mare datorită lipsei
acoperirilor naturale. Probabilitatea mare a atacurilor aeriene, obligă comandanţii să
analizeze foarte atent orice deplasare în afara umbrelei de protecţie antiaeriană.
456. - (1) Amenajarea genistică se execută în situaţii mai puţin avantajoase
decât în teren obişnuit, datorită condiţiilor naturale oferite de teren.
(2) Mascarea forţelor este mai dificilă fiind îngreunată de întinderile mari de
nisip şi a zonelor fără denivelări şi lipsa zonelor uşor de apărat.
(3) Raioanele importante pentru apărare pot fi porturi; instalaţi logistice;
drumuri; căi ferate; staţii de pompare a apei; aerodromuri; fântâni; trecători montane
şi alte puncte cheie din teren.
457. - Pregătirea luptei de apărare nu se deosebeşte, în general, de cea
desfăşurată în teren obişnuit, intervenind doar unele particularităţi. O atenţie
deosebită trebuie acordată descoperirii la timp a direcţiei principale de efort a
inamicului, pentru a asigura posibilitatea repoziţionării şi concentrării oportune a
forţelor în contraatacuri executate împotriva flancurilor inamicului.
458. - (1) În desfăşurarea luptei de apărare trebuie avut în vedere că cea mai
bună metodă de a distruge/neutraliza inamicul fără a suferi pierderi mari o constituie
manevra agresivă, la toate nivelurile.
(2) De asemenea, este recomandat să se constituie o rezervă puternică şi
mobilă care să fie în măsură să acţioneze pe mai multe direcţii. Ea trebuie să fie în
măsură să acţioneze pe mai multe direcţii. Ea trebuie să fie dispusă central şi după
întrebuinţare să se reconstituie urgent.

CAPITOLUL V
Lupta de întârziere
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
459. - Lupta de întârziere este operaţia în care o forţă aflată sub presiunea
inamicului cedează în mod progresiv terenul deţinut (apărarea pe aliniamente
intermediare), în vederea câştigării de timp prin încetinirea ritmului de înaintare al
inamicului şi producerea de pierderi maxime acestuia, fără a se angaja în acţiuni
decisive.
460 . – Batalionul de infaterie poate primi misiunea de a efectua o luptă de
întârziere, ca parte a concepţiei eşalonului superior, în una din următoarele situaţii:
a) ca forţă de acoperire, pentru asigurarea retragerii forţelor principale;
b) ca avangardă sau forţă de acoperire, la întâlnirea cu forţe superioare;
151
c) într-o acţiune de economisire a forţelor executată pentru a fixa sau limita
un atac inamic executat pe o direcţie de apropiere mai puţin importantă (secundară);
d) ca măsură de inducere în eroare pentru pregătirea unui contraatac;
e) ca forţă de fixare în apărarea mobilă.
461. - Lupta de întârziere poate fi executată separat sau ca parte a unui alt tip
de luptă, ca fază pregătitoare a unei lupte de apărare executată de forţele destinate
acoperirii sau ariergărzii în cazul retragerii.
462. - Scopul luptei de întârziere îl constituie crearea condiţiilor necesare
eşalonului superior pentru desfăşurarea altei operaţii, prin cedarea progresivă a
terenului concomitent cu menţinerea flexibilităţii şi a libertăţii de acţiune şi
producerea de pierderi cât mai mari inamicului.
463. - Obiectivele urmărite prin executarea acestei luptei pot fi:
a) încetinirea ritmului înaintării inamicului prin dezorganizarea coeziunii
dispozitivului ofensiv al acestuia, în vederea câştigării de timp pentru pregătirea
operaţiilor ulterioare;
b) canalizarea inamicului în zonele favorabile atacării/contraatacării acestuia,
pentru câştigarea/recâştigarea iniţiativei;
c) evitarea angajării luptei în condiţii nefavorabile, pentru a economisi
forţele;
d) determinarea direcţiei principale de efort a inamicului.
464. - Condiţiile în care se execută operaţia sunt, de regulă, defavorabile
trupelor proprii: situaţie aeriană dezavantajoasă; iniţiativa este de partea inamicului;
superioritatea numerică a inamicului. De aceea, succesul este condiţionat nemijlocit
de mobilitate, flexibilitate, ingeniozitate, îndrăzneală şi agresivitate în acţiune, în
vederea preluării iniţiativei şi obligării inamicului de a se dispune în poziţii cât mai
favorabile acţiunilor proprii ulterioare, avute în vedere de eşalonul care ordonă
desfăşurarea i de întârziere.
465. - Lupta de întârziere nu se încadrează precis într-o serie de faze, ci
cuprinde o succesiune de acţiuni coordonate de tip ofensiv şi defensiv, fiecare dintre
ele fiind întreruptă atunci când presiunea inamicului devine prea mare, riscând să
ducă la o angajare decisivă, ireversibilă a forţei de întârziere. Acţiunea se execută
prin manevra forţelor şi angajarea inamicului din poziţii pregătite din timp pe
întreaga adâncime a zonei/fâşiei stabilite şi prin deplasarea succesivă pe
aliniamentele/poziţiile următoare înainte ca inamicul să poată concentra suficiente
elemente ale puterii sale de luptă, pentru a copleşi sau ocoli forţele proprii. Ritmul
înalt al acţiunilor este o caracteristică principală a operaţiilor de acest tip.
466. - (1) Cu cât este mai mare mobilitatea batalionului de infanterie în
comparaţie cu cea a inamicului, cu atât creşte probabilitatea succesului i.
(2) Comandantul batalionului poate realiza creşterea mobilităţii proprii prin:
a) recunoaşterea itinerarelor de deplasare şi a poziţiilor;
b) îmbunătăţirea stării drumurilor şi organizarea judicioasă a traficului;
c) folosirea tehnicilor şi procedurilor standard bine puse la punct prin
instrucţie;
d) dispunerea forţelor de siguranţă şi a celor de apărare antiaeriană în punctele
obligatorii de trecere;
152
e) evacuarea refugiaţilor sau restricţionarea deplasării acestora pe drumurile
neutilizate de către forţele de întârziere;
f) evacuarea din timp a pierderilor umane şi a surplusului de resurse rămase.
(3) Pentru a micşora mobilitatea forţelor inamicului, comandantul batalionului
are în vedere:
a) ocuparea şi controlul porţiunilor de teren şi a punctelor obligatorii de
trecere, care domină itinerarele probabile de apropiere a inamicului;
b) îmbunătăţirea obstacolelor naturale de pe itinerar şi acoperirea lor cu foc;
c) utilizarea tragerilor indirecte şi folosirea fumului de mascare pentru a
diminua vizibilitatea inamicului şi a încetini ritmul de înaintare;
d) executarea de atacuri în faţa limitei dinainte, pentru a-l dezechilibra pe
inamic şi a-l obliga să reacţioneze.
467. - (1) Nevoia de informaţii oportune şi precise este deosebit de mare, fiind
determinată de ritmul înalt al acţiunilor.
(2) Pe toată durata luptei, trebuie asigurat un flux continuu de informaţii cu
privire la intenţiile, posibilităţile în timp şi spaţiu şi vulnerabilităţile inamicului,
folosindu-se sursele de informaţii de la toate nivelele de comandă.
468. - (1) Avantajele terenului trebuie să fie exploatate la maximum de către
forţele batalionului de infanterie.
(2) Terenul ales pentru executarea i de întârziere este adecvat dacă:
a) prezintă obstacole naturale sau care pot fi îmbunătăţite cu uşurinţă şi
permite canalizarea acţiunilor inamicului;
b) asigură bune posibilităţi de observare şi tragere pentru forţele proprii;
c) permite desprinderea cu uşurinţă de inamic.
469. - În calculul timpului, trebuie acordată o atenţie deosebită duratei totale a
întârzierii şi timpului necesar batalionului de infanterie pentru pregătirea i, incluzând
recunoaşterile, dislocarea forţelor şi pregătirea poziţiilor/aliniamentelor de apărare şi
a obstacolelor.
470. - Adâncimea fâşiei repartizate batalionului care execută întârzierea trebuie
să fie suficient de mare pentru a permite desfăşurarea i pe durata de timp stabilită.
Dacă adâncimea fâşiei este prea mică se impun următoarele măsuri:
a) scurtarea corespunzătoare a duratei întârzierii;
b) întărirea unităţii care execută lupta;
c) acceptarea unor pierderi mari care pot determina angajarea decisivă a forţei
ca întreg.
471. - Menţinerea permanentă a libertăţii de acţiune este esenţială pentru
succesul luptei. În acest sens, se are în vedere repartiţia judicioasă a forţelor
batalionului pentru:
a) misiuni de supraveghere neîntreruptă;
b) întârzierea cu agresivitate a inamicului;
c) retragerea pe următoarea poziţie/aliniament;
d) rezervă.
472. - Măsurile de securitate şi protecţie vizează, în special, evitarea
surprinderii şi a angajării decisive involuntare. Acestea se realizează prin:

153
a) folosirea la maximum a mascării, inducerii în eroare, securităţii
comunicaţiilor;
b) protecţia punctelor critice pentru executarea deplasărilor, precum şi a
defileelor naturale şi a podurilor;
c) protecţia flancurilor şi intervalelor;
d) supravegherea zonelor neameninţate şi concentrarea majorităţii forţelor pe
direcţia principală de efort.

SECŢIUNEA a 2-a
Forţe şi misiuni
PARAGRAFUL 2.1
Forţele luptătoare
473. - Companiile de infanterie participă la executarea luptei de întârziere,
îmbarcate pe maşinile de luptă, întrebuinţarea lor pe jos fiind limitată la terenurile
greu accesibile, închise şi în zonele cu localităţi şi construcţii industriale sau cu
obstacole numerose. Ele desfăşoară lupta printr-o succesiune de poziţii pregătite
corespunzător pentru apărare forţându-l pe inamic, în fiecare caz, să-şi concentreze
forţele pentru atacuri pregătite, înainte de a se retrage către următoarea poziţie. Lipsa
lor de protecţie solicită precauţii suplimentare la dezangajare şi deplasare între poziţii
care se desfăşoară exclusiv sub protecţia sprijinului prin foc şi cu folosirea
itinerarelor ascunse şi a acoperirilor naturale.

PARAGRAFUL 2.2
Forţele de sprijin de luptă
474. - (1) Bateria de aruncătoare poate avea o contribuţie majoră în lupta de
întârziere, lovind inamicul cu foc concentrat la distanţe maxime. Capacitatea de a lovi
o varietate mare de obiective într-un timp scurt şi de a realiza câmpuri de mine, nu
trebuie folosită numai pentru a produce pierderi inamicului şi a-i slăbi potenţialul
ofensiv, dar şi pentru a crea situaţii care să permită manevra ofensivă a forţelor
luptătoare. Tragerile de interdicţie împotriva forţelor din adâncimea dispozitivului
inamicului pot asigura controlul forţelor inamice angajate în lupta apropiată.
(2) Prin sprijin prin foc imediat, precis şi eficient, bateria de aruncătoare poate
opri elementele înaintate ale inamicului, prin trageri de neutralizare executate pe
timpul dezangajării forţelor proprii, poate împiedica apropierea inamicului de forţele
de întârziere.
(3) Focul aruncătoarelor trebuie organizat astfel încât să asigure sprijin prin foc
continuu, în decursul i de întârziere.
475. - Sprijinul aerian contribuie la succesul luptei prin:
a) cercetarea şi observarea din aer a spaţiului de luptă pentru identificarea
efectivelor, direcţiilor de întărire şi acţiunilor inamicului;
b) combaterea forţelor aeriene ale inamicului - necesară în toate momentele
luptei, dar în special pe timpul deplasării forţelor proprii;
c) sprijinul aerian ofensiv, are rolul de a întârzia şi izola din aer raionul
acţiunilor de luptă, pentru a întârzia, dezorganiza sau neutraliza forţele inamicului din
adâncimea dispozitivului său.
154
476. - Elicopterele de sprijin pot fi utilizate pentru:
a) asigurarea unor mijloace de comandă, control şi comunicaţii;
b) cercetare, observare şi obţinerea datelor despre obiective;
c) transportul echipelor de artificieri şi de asigurare a pazei obiectivelor
pregătite pentru distrugeri, precum şi a muniţiilor necesare creării barajelor de mine;
d) transportul infanteriei uşoare, în special înainte de începerea operaţiilor şi
pe timpul ruperii luptei;
e) executarea barajelor de mine;
f) evacuarea pierderilor umane;
g) transportul resurselor materiale, al pieselor de schimb precum şi al
echipelor de întreţinere şi reparaţii.
477. - Subunităţile de geniu sunt utilizate în mod special pentru:
a) pregătirea barajelor, câmpurilor de mine şi a distrugerilor;
b) refacerea, îmbunătăţirea şi întreţinerea căilor de acces, inclusiv amenajarea/
deservire punctelor de trecere peste cursurile de apă.
478. - Subunităţile de cercetare stabilesc şi menţin din timp contactul cu
inamicul, asigurând fluxul continuu al informaţiilor privind axele principale de
întărire ale inamicului, intenţiile, posibilităţile şi slăbiciunile acestuia. Ele trebuie să
fie suficient de puternice pentru a nu fi cu uşurinţă neutralizate de către elementele
înaintate ale inamicului. Pe măsura evoluţiei luptei, în funcţie de situaţie, parte din
forţele de cercetare pot fi folosite pentru asigurarea flancurilor şi a intervalelor dintre
elementele principale ale forţei de întârziere.

PARAGRAFUL 2.3
Forţele de sprijin logistic
479. - (1) În zona de desfăşurare a acţiunilor de întârziere se dispun numai
forţele şi mijloacele logistice cu mobilitate şi protecţie adecvate. Celelalte unităţi şi
stocurile sunt evacuate din timp. Deplasarea spre înapoi a resurselor de logistică
trebuie să fie strâns integrată planului general, pentru a asigura continuitatea,
integritatea şi disponibilitatea sprijinului, inclusiv pe aliniamentul următor.
(2) Transporturile prioritare sunt destinate deplasării forţelor luptătoare şi
aprovizionării acestora, evacuării materialelor, a răniţilor şi a tehnicii reparabile.

SECŢIUNEA a 3-a
Pregătirea luptei
480. - (1) Aliniamentele de apărare se aleg în aşa fel încât forţele care le ocupă
să aibă, pe cât posibil, flancurile asigurate, să includă forme tari de teren, localităţi şi
obstacole naturale, iar terenul din adâncime să dispună de acoperirile necesare
desprinderii de inamic şi replierii în ascuns a forţelor pe următorul aliniament de
apărare.
(2) Numărul de aliniamente şi distanţa dintre acestea se stabilesc astfel încât,
inamicul care a reuşit să rupă apărarea organizată pe primul aliniament să fie obligat
să pregătească un nou atac pentru ruperea aliniamentului următor.

155
(3) De regulă, valoarea forţelor de sprijin din eşalonul doi este aproximativ
egală cu valoarea forţelor din eşalonul unu, în scopul asigurării manevrei alternative
de forţe şi mijloace de pe un aliniament pe altul.
(4) Ocuparea aliniamentului final se face succesiv, pe măsura replierii
subunităţilor de pe ultimul aliniament intermediar.
481. - Organizarea fâşiei întrebuinţate este similară cu cea a apărării. În mod
normal, întârzierea începe pe un aliniament stabilit prin misiune şi se extinde înapoi
până la un aliniament unde responsabilitatea pentru inamic este încredinţată altor
forţe sau până la aliniamentul unde tipul acţiunii se schimbă. Aceasta este, în mod
normal, limita dinainte a apărării, un aliniament intermediar înaintat al acesteia sau
posibilul aliniament de predare a luptei. De obicei, în fâşia repartizată batalionului de
infanterie, se vor stabili linii de despărţire. Lărgimea frontului subunităţilor este mai
mare decât în apărare. Comandantul batalionului va decide care părţi din fâşia
stabilită le va folosi în acţiunile lui, care părţi pot fi abandonate mai devreme decât
altele şi care dintre ele pot fi doar supravegheate.
482. - (1) Înainte de a face analiza situaţiei referitoare la operaţia de întârziere,
comandantul batalionului trebuie să înţeleagă foarte bine intenţia comandantului său
superior şi ce doreşte el să realizeze prin dispunerea forţelor de întârziere. Odată
înţeles acest lucru, el face evaluarea proprie asupra situaţiei, elaborează concepţia i şi
pregăteşte planul i, de la dispunerea iniţială până la terminarea acesteia.
(2) Concepţia lupti şi planul vor acorda atenţie, în special, la:
a) repartizarea misiunilor pentru subunităţile la dispoziţie;
b) etapizare;
c) teren;
d) baraje;
e) sprijinul prin foc - folosirea tragerii cu bătaie mare pentru a cauza din
vreme pierderi inamicului şi a evita angajarea decisivă;
f) acoperirea intervalelor;
g) siguranţa flancului;
h) desfăşurarea în adâncime - batalionul de infanterie trebuie, de asemenea,
să fie desfăşurat în adâncime pentru a respinge pătrunderea inamicului între
subunităţile înaintate şi a asigura siguranţa împotriva forţelor aeropurtate sau
debarcării forţelor aeromobile din elicoptere în între aliniamente;
i) conducerea focului şi manevrei - aliniamentele de raportare şi coordonare
sunt folosite pentru supravegherea deplasării forţelor; se pot da ordine pentru a
completa orice interval/breşă sau pentru a adapta aliniamentele acolo unde există
pericol de pătrundere;
j) cooperarea între subunităţile învecinate, incluzând măsuri pentru a evita
fratricidul;
k) controlul distrugerilor- realizarea distrugerilor poate împiedica desfăşurarea
forţelor proprii şi de aceea, este esenţial ca planificarea, în special pentru distrugeri
preliminare, culoare prin câmpul de mine şi distrugeri limitate, să fie strâns
coordonată cu deplasarea şi manevra;
l) măsurile de restricţionare - planul de restricţionare va trebui elaborat în
strânsă cooperare cu autorităţile naţiunii gazdă;
156
m) observarea - menţinerea observării în zona de responsabilitate a cercetării
este, în mod normal, o activitate importantă care presupune mijloace de cercetare
video, de război electronic şi toate resursele umane de culegere a informaţiilor;
n) sprijinul logistic al luptei - sprijinul acordat acţiunilor cu grad înalt de
mobilitate executate pe distanţe considerabile cere intuiţie şi flexibilitate.
(3) Amploarea acţiunilor de întârziere depinde de analiza situaţiei făcută de
comandantul batalionului de infanterie. Durata întârzierii este prevăzută în misiune.
483. - Pregătirea acţiunilor de întârziere trebuie să prevadă suficient timp
pentru stabilirea misiunii, realizarea cercetării, selectarea raioanelor, alegerea şi
pregătirea obstacolelor şi barajelor, executarea deplasării preliminare, cooperarea cu
unităţile vecine şi stabilirea sprijinului logistic al i.

SECŢIUNEA a 4-a
Executarea luptei
484. - (1) Batalionul de infanterie nu numai că utilizează adâncimea zonei
stabilite, dar şi atacă inamicul în propria sa adâncime. Dacă nu există un prilej
favorabil de a ataca inamicul la flancuri sau în spatele frontului, poate fi suficient să
se dispună subunităţile pe poziţii avantajoase, astfel încât să poată angaja inamicul
de-a lungul celor mai probabile căi de acces.
(2) Culoarele trebuie ţinute sub supraveghere şi luate măsuri pentru reacţia
rapidă în cazul în care inamicul ar decide să le folosească pentru a avansa.
(3) Comandantul batalionului de infanterie trebuie să aibă în vedere faptul că
nu va avea întotdeauna o imagine clară asupra inamicului şi că situaţia se poate
schimba frecvent şi rapid. De aceea, el trebuie să îşi asigure un flux continuu de
informaţii printr-o cercetare bine organizată, comunicaţii continue şi o rezervă
puternică. Prin aceste mijloace comandantul batalionului îşi poate asigura libertatea
de acţiune. El trebuie să folosească forţele şi mijloacele la dispoziţie într-o manieră
care să pună inamicul rapid în faţa unor situaţii neaşteptate. Acesta cere flexibilitate,
precum şi o puternică încredere în capacităţile comandanţilor subordonaţi de a
determina imediat cele mai favorabile acţiuni ce urmează să fie executate.
(4) Batalionul de infanterie desfăşoară, în mod normal, lupta de întârziere
printr-o combinaţie de tehnici ofensive şi de apărare, cum ar fi apărarea temporară,
acţiunea viguroasă de contracarare şi contraatacul planificat.
485. - (1) Batalionul de infanterie are nevoie continuu de informaţii actuale
despre inamic. Aceasta impune angajarea elementelor de cercetare care stabilesc
imediat şi menţin contactul cu inamicul şi care trebuie să fie suficient de puternice
pentru a nu fi neutralizate cu uşurinţă de către inamic. La începutul ostilităţilor, aceste
forţe ar putea fi singurele elemente de pe teren apte să asigure informaţii reale pentru
identificarea activităţi inamicului.
(2) Pe timpul ducerii luptei, o parte din elementele de cercetare pot fi folosite
pentru asigurarea siguranţei şi protecţiei flancurilor precum şi a intervalelor dintre
elementele principale ale batalionului de infanterie care execută întârzierea.
486. - (1) Executarea luptei începe prin angajarea inamicului în momentul cel
mai oportun, producându-i pierderi prin folosirea la maxim a puterii de foc în
combinaţie cu manevra, incluzând contraatacurile rapide şi limitate asupra trupelor
157
inamice care s-au extins prea mult sau care au expus un flanc descoperit. Este posibil
ca ocaziile pentru aceste acţiuni să apară în momentul în care inamicul a depăşit
obstacolul sau este temporar separat de trupele din eşalonul următor.
(2) Trebuie exploatate la maximum avantajele oferite de teren. Avansarea
rapidă a inamicului, mai ales de-a lungul itinerarelor, trebuie să fie împiedicată,
determinându-l să se concentreze/regrupeze şi să devină o ţintă. Prin manevre
executate la timp, se evită cât mai mult angajarea prea apropiată, folosindu-se fiecare
ocazie favorabilă pentru a-l surprinde pe inamic şi-al atrage în ambuscade.
(3) Una din priorităţile comandantului de batalion este ruperea luptei la timp
pentru a preveni ca părţi ale unităţii sale să fie izolate şi neutralizate, dar chiar dacă
elementele forţei de întârziere sunt în pericol de a fi depăşite sau manevrate pe la
flancuri, ele nu rup lupta dacă nu au primit ordin sau dacă aceasta nu este în
conformitate cu misiunea.
(4) Modificările de situaţie specifice luptei de întârziere necesită o coordonare
constantă şi apropiată între unităţile vecine, pentru a asigura:
a) cunoaşterea dispozitivului şi a manevrei forţelor proprii ;
b) sprijinul reciproc prin foc;
c) înştiinţarea privind începerea şi terminarea acţiunilor specifice;
d) avertizarea asupra situaţiei şi intenţiilor probabile ale inamicului.
487. - (1) Rezervele sunt importante pentru menţinerea coeziunii şi continuarea
luptei de întârziere, în special acolo unde inamicul a reuşit să învăluie sau să
pătrundă, prin intervale, între subunităţile batalionului de infanterie.
(2) Posibilele misiunile ale rezervei sunt:
a) blocarea/oprirea inamicului într-un raion în care au fost în prealabil
desfăşurate forţe insuficiente;
b) contraatacurile cu obiectiv limitat; ar putea fi necesară folosirea rezervelor
la contraatacurile executate în intervale, pentru a realiza eliberarea forţelor puternic
angajate în luptă;
c) acţiuni de acoperire, necesare pregătirii poziţiilor pentru retragerea forţelor
de întârziere, executate în scopul de a continua angajarea într-un teren cât mai
favorabil.
(3) Din cauza lărgimii fâşiei de luptă, adesea va fi necesar să se stabilească
rezerve mici, chiar dacă se mizează pe formarea unei rezerve generale. La nivelul
subunităţilor, rezervele sunt minime şi simplu alcătuite din subunităţi care nu sunt
angajate activ, în timp ce, la nivelul batalionului de infaterie, sunt destinate special
forţe pentru rezervă.
488. - (1) Dezangajarea presupune ruperea contactului şi retragerea trupelor de
pe poziţii. Retragerea poate fi realizată printr-o poziţie ocupată de o altă unitate sau
brusc, întrerupând lupta în momentul în care inamicul este destabilizat sau este
incapabil să treacă imediat la urmărire.
(2) Decizia cea mai importantă constă în aprecierea corectă a momentului când
să se înceapă retragerea de pe fiecare aliniament/poziţie. Aceasta nu trebuie să aibă
loc prea devreme pentru că poate afecta realizarea întârzierii stabilite, dar nici prea
târziu întrucât există riscul unor pierderi inutile sau al depăşirii de către inamic.
Pentru a realiza ruperea luptei pot fi necesare contraatacuri.
158
489. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie într-o zonă în care o altă forţă
preia responsabilitatea, poate fi o decisivă, în special când aceasta nu a reuşit să rupă
lupta. Comandantul care a trimis batalionul de infanterie în misiunea de întârziere
stabileşte un aliniament de predare a luptei.
(2) Dacă acţiunea de întârziere este urmată de apărare, elementele din
subunitatea care trece la apărare poate fi desfăşurată înaintea aliniamentului de
predare a luptei, fără a da inamicului vreun indiciu referitor la intenţia de a rupe lupta.
(3) Deplasarea în spatele limitei dinainte a trupelor proprii trebuie să fie
planificată şi coordonată în detaliu. Unitatea care se retrage trebuie să asigure
informaţii reale asupra retragerii plănuite şi asupra situaţiei din spaţiul de luptă pentru
unitatea care preia lupta, trimiţând elementele de legătură, avându-se în vedere şi
nevoia de a fi identificate cu uşurinţă unităţile care se retrag pe măsură ce se apropie
şi trec prin dispozitivul lor.

SECŢIUNEA a 5-a
Comanda şi controlul
490. - Pentru a răspunde nevoilor foarte frecvente de deplasare a forţelor şi
mijloacelor, de schimbare a modului de acţiune în situaţii aeriene neclare sau chiar
nefavorabile, în condiţiile în care inamicul este cel ce deţine iniţiativa, cel puţin în
faza iniţială, se au în vedere următoarele:
a) menţinerea fermă a unităţii de comandă şi a coerenţei acţiunilor prin
măsuri oportune de revenire rapidă din situaţiile critice şi de câştigare a iniţiativei;
b) planificarea şi coordonarea centralizată şi controlul descentralizat al
execuţiei;
c) planificarea şi coordonarea detaliată, şi înţelegerea clară a măsurilor de
control pentru predarea, preluarea luptei între subunităţile batalionului de infanterie
care trec de pe un aliniament pe altul şi între subunităţile care au executat întârzierea
şi cele care preiau lupta pe aliniamentul final.
491. - Aliniamentul final de predare a luptei trebuie să asigure continuitatea
acţiunilor asupra inamicului şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie dispus dincolo de aliniamentul de pe care inamicul poate angaja
următoarea poziţie defensivă, cu foc direct şi să permită protejarea locurilor de
trecere şi acoperirilor utilizate de forţele care rup contactul;
b) să poată fi apărat, cel puţin temporar;
c) să aibă, în spate, drumuri laterale bune, care să permită utilizarea punctelor
alternative de intrare;
d) să poată fi identificat cu uşurinţă, în teren;
e) să permită sprijinul predării luptei, cu foc direct şi indirect.
492. - Măsurile de control vizează: realizarea şi menţinerea legăturii; liniile de
despărţire; itinerarele şi direcţiile de deplasare de pe un aliniament pe altul şi pentru
intrarea în dispozitivul de apărare al eşalonului superior; aliniamentele intermediare
de coordonare; aliniamentul final de predare a luptei; punctele de coordonare;
controlul circulaţiei; măsurile de control al spaţiului aerian; liniile de coordonare a
sprijinului prin foc; limita dinainte a trupelor proprii; elementele de timp pentru
momentele importante; parole şi semnale de recunoaştere; măsuri pentru închiderea
159
barajelor de mine şi executarea distrugerilor; măsuri de executare a acţiunilor de
interdicţie.
CAPITOLUL VI
Lupta în încercuire
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
493. - (1) În unele situaţii, comandantul batalionului de infanterie acceptă
încercuirea unor elemente ale forţelor sale. Această opţiune determină limitarea
libertăţii de acţiune, nu numai a forţei implicate dar şi a statului major superior şi
chiar poate periclita continuarea acţiunii.
(2) Forţele încercuite trebuie să lupte pe cont propriu, întrucât sunt izolate şi au
un sistem de aprovizionare limitat. Capacitatea lor de luptă se poate deteriora rapid şi
moralul poate scădea, dar cu toate acestea ele trebuie să lupte cu vigoare.
(3) Acest tip de luptă ridică cerinţe deosebite atât pentru comandanţi cât şi
pentru trupe şi solicită o conducere fermă.
494. - (1) Acţiunile specifice încercuirii sunt:
a) apărarea în încercuire - iniţiativa aparţine inamicului şi de aceea
comandantul trebuie să-şi asigure protecţia din toate direcţiile;
b) ieşirea din încercuire - acţiuni de scoatere din încercuire, acţiuni de
rupere a încercuirii sau combinarea celor două.
(2) Scoaterea din încercuire se realizează de către alte forţe din subordinea
eşalonului superior, şi presupune crearea unei breşe prin poziţiile inamicului pentru a
ajunge la forţa încercuită, restaurând astfel libertatea de acţiune a acesteia.
(3) Ruperea încercuirii implică acţiunea ofensivă a forţelor încercuite pentru a
face joncţiunea cu forţele de pe direcţia principală de efort.
(4) Ieşirea din încercuire prin procedeul combinat se realizează prin acţiuni
ofensive ale forţelor încercuite şi ale altor forţe din compunerea eşalonului superior,
executate pe aceiaşi direcţie dar din sensuri opuse până pe un aliniament de joncţiune.
495. - (1) Misiuni. După ce batalionul de infanterie este încercuit,
responsabilitatea imediată a comandantului este să decidă dacă misiunea trebuie să fie
revizuită. Factorul principal în luarea deciziei în acest sens îl constituie estimarea sa
privind timpul cât batalionul de infanterie va fi capabil să lupte independent.
(2) În funcţie de importanţa misiunilor, comandantul eşalonului superior decide
dacă este nevoie de o forţă din exterior care să lanseze acţiunea de eliberare sau dacă
batalionul de infanterie trebuie să rupă încercuirea, în care caz poate fi necesar
sprijinul aerian sau al altor forţe.
496. - Caracteristici. Caracteristicile principale ale operaţiilor specifice
încercuirii sunt:
a) atacurile inamicului pot veni din mai multe direcţii;
b) sprijinul din afară este dificil, dacă nu imposibil;
c) forţele încercuite sunt vulnerabile la atacul concentrat lansat de artileria
inamicului, atacul aerian şi dacă este cazul, atacul nuclear sau chimic;
d) forţele încercuite îşi pot pierde capacitatea de a culege informaţii oportune
şi temeinice, fapt ce creează eşalonului superior obligaţia de a le asigura aceste date.

160
SECŢIUNEA a 2 - a
Desfăşurarea luptei
PARAGRAFUL 2.1
Planificarea luptei
497.-Apărarea în încercuire. Comandantul batalionului de infanterie stabileşte
zona care va fi apărată bazându-se pe trupele disponibile. Acesta ia măsuri pentru:
a) identificarea căilor probabile de acces al inamicului şi alocarea forţelor
pentru acoperirea acestora;
b) organizarea cercetării pentru a acoperi întregul perimetru;
c) stabilirea unei rezerve mobile, relativ puternice, care să poată fi lansată pe
direcţiile care sunt expuse cel mai mult pericolului de atac;
d) utilizarea tuturor resurselor de sprijin prin foc disponibile, atât din
interiorul cât şi din exteriorul perimetrului, pentru a respinge ameninţările din orice
direcţie.
498.–(1) Apărarea este orientată în toate direcţiile. Batalionul poate organiza
apărarea circulară pentru a îndeplini misiuni specifice sau pentru a-şi oferi
autoprotecţie pe timpul acţiunilor de reaprovizionare. Se ordonă trecerea la apărarea
în încercuire atunci când batalionul trebuie să păstreze anumite puncte importante
din teren sau când zona nu permite organizarea apărării împreună cu unităţile
învecinate. Aceasta se întâmplă când batalionul acţionează în spatele liniilor
inamicului sau când asigură izolat un obiectiv important. De asemenea, batalionul
poate să se apere în încercuire când a fost depăşită de inamic şi izolată de forţele
proprii şi trebuie să apere locul în care se află.
(2) Necesitatea de a păstra sau proteja obiective, ascunse de observarea şi focul
inamicului pot condiţiona acţiunile forţelor care luptă în încercuire. Aceşti factori şi
imposibilitatea de a asigura adâncime dispozitivului de luptă fac apărarea în
încercuire vulnerabilă în faţa blindatelor. Comandantul reduce această vulnerabilitate
executând următoarele:
a) poziţionează sistemul antiblindate în zonele de teren inaccesibil şi
concentrează focul acestuia pe direcţiile cele mai probabile de apropiere ale
blindatelor;
b) în funcţie de raionul/zona ocupat/ocupată asigură cât mai multă adâncime
dispozitivului de luptă pentru a dispune elementele de siguranţă, rezerva şi a stabili
sectoarele de foc complementare pentru armamentul antiblindate;
c) ia măsuri pentru construirea obstacolelor necesare fixării sau blocării
inamicului, astfel încât să poată fi angajat cât mai eficient.
499. - Dispozitivele circulare variază ca formă, depinzând de teren şi situaţie.
Când comandantul poate stabili cea mai probabilă direcţie de atac a inamicului el va
întări această parte a dispozitivului. Forma acestuia trebuie să fie adaptată terenului
pentru a folosi cele mai bune poziţii pentru observare şi pentru sectoarele de foc.
Eficacitatea dispozitivului poate fi îmbunătăţită prin folosirea obstacolelor naturale
care să permită concentrarea puterii de luptă în sectoarele mai vulnerabile.

161
500. - Pentru organizarea apărării, batalionul poate folosi mai multe metode.
Una din aceste metode o reprezintă dispunerea tuturor plutoanelor de infanterie în
poziţii de luptă în jurul perimetrului. Aceasta este cea mai puţin avantajoasă aşezare
deoarece permite pătrunderile inamicului. Totuşi o poziţionare în acest fel poate crea
adâncime apărării.
501.-Dispozitivul de apărare poate fi împărţit pe puncte de sprijin de companii
de infanterie stabilindu-se limite şi puncte de coordonare şi se bazează pe
considerentele menţionate anterior. Când este posibil, două plutoane sunt plasate pe
exteriorul dispozitivului şi unul este păstrată în interiorul acestuia, în fiecare punct de
sprijin. Această dispunere asigură o apărare mai stabilă şi facilitează controlul. Ea
oferă posibilitatea ca unul din plutoanele de infanterie a fiecărei companii să
primească misiunea de a sprijini plutoanele din eşalonul unu. De asemenea, ea
permite comandantului batalionului să-şi dispună punctul de comandă şi bateria de
aruncătoare în apropierea plutoanelor din rezervă, sporind controlul şi siguranţa.
502. - Odată ce perimetrul interior a fost stabilit comandantul trebuie să se
asigure că poziţiile de la exteriorul dispozitivului sunt protejate din interiorul
dispozitivului cu armamentul la dispoziţie.
503. - Mijloacele blindate care sprijină apărarea, de regulă se dispun în poziţii
în interiorul dispozitivului şi acoperă cele mai probabile rute de apropiere cu forţe
îmbarcate. Poziţiile de tragere de rezervă şi drumurile până la acestea trebuie stabilite
şi pregătite din timp. Dacă dispozitivul are mai multe direcţii de apropiere a forţelor
îmbarcate, mijloacele blindate pot fi păstrate în poziţii de tragere mobile. Din acest
motiv trebuie să se pregătească drumurile, poziţiile de tragere şi elementele de tragere
pentru toate situaţiile. De asemenea, comandantul trebuie să se asigure că mijloacele
blindate nu distrug comunicaţiile prin fir.
504. - Izolarea îl poate determina pe comandantul batalionului să dispună
forţele într-un dispozitiv de apărare circular. Dacă acest lucru se întâmplă, elementele
de sprijin ale altor forţe trebuie să urmărească, în limita posibilităţilor, protejarea
batalionului. Orice sprijin prin foc executat din afara încercuirii va fi coordonat şi
integrat în planul principal de apărare. Acest tip de foc va asigura conservarea
muniţiei forţelor din încercuire.
505. - În mod obişnuit comandantul batalionului angajează plutonul de
cercetare cu parte din forţe în afara încercuirii, pentru avertizarea timpurie. Aceasta
poate spori siguranţa cu elemente de nivel grupă sau mai mici care sunt asigurate şi
controlate de subunităţile din încercuire. Elementele de siguranţă sunt dispuse pentru
a observa căile de apropiere. Patrulele acoperă zonele care nu pot fi observate de
elementele fixe. Dacă plutonul de cercetare rămâne sub controlul batalionului trebuie
să-şi coordoneze acţiunile cu subunităţile din încercuire pentru asigurarea culoarelor
de trecere.
506. - Rezervele se constituie dintr-o subunitate stabilită sau din forţe
organizate provizoriu din cadrul comandamentului şi din personalul de sprijin. Ele
formează forţa din eşalonul doi şi se dispun în spatele elementelor de pe perimetrul
exterior al încercuirii. Ideal, rezerva trebuie să fie suficient de mobilă pentru a
reacţiona la atacul inamicului în orice parte a încercuirii. Ea se dispune pentru a bloca

162
cele mai periculoase direcţii de apropiere şi la ordin ocupă poziţii pe alte direcţii
critice.
507. - Apărarea în încercuire este executată asemănător cu apărarea pe poziţie.
Artileria angajează lupta cu inamicul de la bătaia lor maximă. Pe măsură ce inamicul
se apropie şi sistemele de armament ale companiilor angajează lupta de la bătaia lor
maximă. Dacă atacul continuă, se execută foc de baraj. Dacă apărarea este străpunsă,
rezerva blochează pătrunderea pentru a reface dispozitivul. După angajarea în luptă a
rezervei iniţiale, comandantul trebuie să reconstituie rezerva pentru a face faţă altor
ameninţări. Această forţă provine în mod normal din forţele care n-au angajat lupta în
alte zone ale încercuirii. Chiar dacă aceste forţe neangajate în luptă sunt folosite
pentru constituirea unei noi rezerve, în sectorul de unde provin trebuie păstrate
suficiente forţe pentru a preveni pătrunderea inamicului.
508. - În funcţie de misiune, de statutul batalionului, de tipul de mijloace de
transport avute la dispoziţie, de vreme şi teren, compania logistică poate sprijini
lupta din interiorul încercuirii sau din alt loc. Aprovizionarea se face de regulă pe cale
aerului. Dispunerea de zone de aterizare sau desantare protejate împotriva observării
şi focului inamicului este un argument principal în alegerea şi organizarea poziţiilor.
Atât timp cât aprovizionarea pe calea aerului este vulnerabilă la vreme şi focul
inamicului, comandantul trebuie să accentueze economisirea proviziilor şi protecţia
stocurilor disponibile.
509. - Ieşirea din încercuire este o luptă ofensivă prin care se realizează
scoaterea prin luptă a forţelor batalionului încercuite de către inamic. Aceasta se
execută într-un dispozitiv adecvat în scopul ruperii frontului încercuirii într-unul sau
mai multe sectoare, distrugerii inamicului de pe direcţia respectivă, creării unui
culoar pentru scoaterea şi evacuarea forţelor şi mijloacelor şi realizării joncţiunii cu
forţele proprii situate în afara încercuirii. Ieşirea din încercuire se realizează prin trei
metode: scoaterea din încercuire - acţiune ofensivă executată în cooperare cu forţe
din afara încercuirii; ruperea încercuirii - acţiune ofensivă executată de forţele
încercuite; combinarea celor două procedee.
510. - (1) Scoaterea din încercuire. Planificarea acestor acţiuni intră în
responsabilitatea comandantului care coordonează acţiunea generală.
(2) Deoarece raportul de forţe nu poate fi la fel de favorabil ca în situaţiile unui
atac obişnuit, surpriza este de cea mai mare importanţă.
(3) Planul trebuie coordonat cu forţele încercuite, în special cu privire la timp şi
spaţiu, precum şi la necesitatea menţinerii efectului surprinderii.
(4) Efectivul şi componenţa forţei care execută scoaterea din încercuire depind
de planurile acţiunilor ulterioare.
511. - (1) Ruperea încercuirii. Responsabilitatea principală privind planificarea
acţiunilor de rupere revine comandantului batalionului de infanterie, fapt pentru care,
toate acţiunile desfăşurate în sprijinul ruperii încercuirii trebuie să se încadreze în
concepţia acestuia.
(2) În timpul ruperii, este creată o breşă în dispozitivul inamicului, care este
menţinută deschisă pentru a permite ieşirea subunităţilor.
(3) Pe parcursul luptei, este esenţial să se menţină ritmul şi integritatea
întregului batalion.
163
(4) Sectorul de rupere şi itinerarul de deplasare ulterioară trebuie să fie alese cu
atenţie. Calea cea mai directă poate să nu fie şi cea mai bună. Trebuie exploatate
punctele slabe ale inamicului şi trebuie încercată evitarea angajării acestuia, prin
folosirea rutelor indirecte şi a terenului greu accesibil, în condiţii de întuneric sau de
vizibilitate redusă.
(5) Dacă există altă alternativă, se execută ieşirea fără luptă/exfiltrarea, pentru
planificarea căreia se acordă atenţie deosebită următoarelor aspecte:
a) organizarea subunităţilor;
b) sincronizarea acţiunilor;
c) dispunerea tehnicii şi materialelor;
d) planurile privind pierderile şi prizonierii de război.

PARAGRAFUL 2.2
Organizarea luptei
512. - Apărarea în încercuire. Imediat ce o forţă este încercuită este important
ca aceasta să se organizeze în cel mai scurt timp posibil pentru a face faţă noii situaţii.
Aceasta include:
a) restabilirea structurii de comandă;
b) organizarea sectoarelor de apărare;
c) crearea rezervei;
d) organizarea sprijinului prin foc;
e) reorganizarea şi consolidarea sprijinului logistic;
f) restabilirea legăturilor.
513. - Scoaterea din încercuire. Comandantul batalionului de infanterie trebuie
să-şi pregătească efectivele, astfel încât acesta să poată acorda sprijin oportun pentru
acţiunile forţelor proprii/aliate din afara încercuirii.
514. - Ruperea încercuirii presupune:
a) desemnarea subunităţilor de luptă cu efective suficiente pentru a executa
ruperea în direcţia dorită;
b) asigurarea forţelor de acoperire;
c) organizarea eşaloanelor următoare cum ar fi sprijinul de luptă, sprijinul
logistic şi elementele de comandă;
d) desemnarea elementelor de siguranţă de flanc şi spate;
e) dacă se constată imposibilitatea ieşirii din încercuire prin luptă, atunci
ieşirea din încercuire se realizează în ascuns prin teritoriul ocupat de inamic.

PARAGRAFUL 2.3
Executarea luptei
515. - Apărarea în încercuire. Batalionul de infanterie trebuie să fie capabilă să
reacţioneze imediat cu foc şi cu forţele din rezervă asupra căilor de acces. Deşi este
dificil de identificat direcţia cea mai probabilă a loviturii principale a inamicului,
trebuie luate măsuri ferme pentru blocarea oricărei ameninţări serioase la coeziunea
apărării, pentru a împiedica distrugerea pe părţi a batalionului.

164
516. - (1) Scoaterea din încercuire. Atacurile pentru scoaterea din încercuire
organizate din afara încercuirii sunt executate în acelaşi mod ca şi acţiunile ofensive
obişnuite, surpriza şi viteza fiind de importanţă deosebită.
(2) De obicei, acestea sunt executate ca un atac pe front redus al elementelor
avansate, cu misiunea de a înainta cât mai rapid posibil, în timp ce forţele din
eşalonul următor asigură siguranţa flancurilor pentru a menţine coridorul deschis.
(3) Forţa încercuită sprijină prin foc atacul forţelor destinate scoaterii din
încercuire şi, dacă este posibil, caută să devieze sau imobilizeze forţele inamicului
prin realizarea de acţiuni ofensive locale.
517. - (1) Ruperea încercuirii. În vederea ieşirii din încercuire, forţele
încercuite sunt reorganizate, fiind necesară o pregătire minuţioasă.
(2) Ruperea încercuirii trebuie să surprindă inamicul şi este similară unui atac
cu ocuparea bazei de plecare la ofensivă.
(3) Apărarea circulară trebuie menţinută până când forţele creează breşa în
dispozitivul inamicului.
(4) Ritmul trebuie să fie menţinut şi după crearea breşei.
(5) Elementele de cercetare sunt desfăşurate avansat, pentru a permite
comandantului să evite poziţiile tari ale inamicului. Acestea înaintează cât mai rapid
posibil, iar elementele de siguranţă de flanc şi de spate asigură protecţia forţei.
(6) Elementele de sprijin de luptă şi cele de sprijin logistic sunt integrate în
cadrul forţelor de pe direcţia principală de efort pentru a le asigura protecţia.
(7) Ultimele elemente care menţin apărarea perimetrului rup lupta, de obicei, la
ordin.
(8) În cazul în care se intenţionează ieşirea din încercuire fără luptă/exfiltrarea
prin teritoriul inamicului, sunt folosite forţele blindate pentru a executa o breşă
iniţială sau un atac fals. Succesul acţiunii poate fi obţinut numai în condiţii
corespunzătoare de teren şi vizibilitate.

SECŢIUNEA a 3 - a
Sprijinul de luptă
518. - (1) Artileria şi aviaţia. Pentru apărarea în încercuire, se au în vedere
următoarele particularităţi:
a) focul executat din interiorul poziţiei - să poată acoperi sectorul de apărare
circular, scop în care poziţia de tragere trebuie să fie stabilită într-un raion situat spre
mijlocul zonei apărate;
b) focul executat din afara încercuirii - să acorde sprijin maxim cu foc pentru
forţele încercuite şi să fie coordonat cu cel al forţelor încercuite;
c) sprijinul aerian nemijlocit - poate fi singura modalitate de a asigura forţei
încercuite un sprijin prin foc suplimentar, scop în care forţei încercuite îi sunt alocaţi
controlori aerieni suplimentari.
(2) Pentru scoaterea din încercuire şi ruperea încercuirii, se au în vedere
următoarele particularităţi:
a) cercetarea prin luptă asigură date informative importante şi ajută la
reducerea pericolului din partea inamicului, efectuându-se de-a lungul itinerarelor
forţei care execută scoaterea/ruperea;
165
b) sprijinul prin foc cu mijlocele proprii este limitat, în anumite etape ale i,
din cauza manevrei, fapt ce trebuie compensat prin asigurarea sprijinului prin foc din
afara forţei încercuite.
519. - Elicopterele de sprijin sunt utilizate pentru:
a) transportul tehnicii de luptă şi a personalului;
b) sprijinul logistic;
c) evacuarea aero-medicală;
d) redispunerea forţelor.
520. - Apărarea antiaeriană. Mobilitatea limitată a forţelor încercuite le face
vulnerabile la atacul aerian. De aceea, ele se bazează foarte mult pe apărarea
antiaeriană. Neajunsurile capacităţii organice de apărare antiaeriană trebuie
compensate prin acţiuni ale apărării antiaeriene zonale.
521. - (1) Sprijinul genistic. Pe timpul apărării sunt valabile misiunile
normale, dar se pune un accent deosebit pe contramobilitate. Există nevoi crescute
pentru executarea lucrărilor de protecţie, şi pentru rezerva de geniu în vederea
combaterii pericolelor neaşteptate din partea inamicului.
(2) Pe timpul scoaterii din încercuire sau ruperii încercuirii, sprijinul genistic
este utilizat în lupta împotriva obstacolelor inamicului şi în executarea culoarelor în
barajele proprii. În timpul ruperii încercuirii, acolo unde este posibil, unele resurse
genistice acţionează în ariergardă pentru a executa misiuni de contramobilitate.

SECŢIUNEA a 4 - a
Comanda şi controlul
522.-(1)Responsabilităţile de comandă. Cel mai important principiu de
comandă şi control al forţelor încercuite este ca toate forţele din încercuire să se afle
sub comandă unică pentru această . În situaţia în care în încercuire acţionează forţe de
la mai multe eşaloane, comandantul acestora va fi stabilit de eşalonul superior.
(2) Din partea eşalonului superior, trebuie numit un comandant, care este
responsabil pentru forţele încercuite.
(3) La scoaterea din încercuire, relaţiile de comandă dintre comandantul
forţelor încercuite şi comandantul forţei care execută scoaterea din încercuire trebuie
să fie clar exprimate, incluzând perioada de timp când ele devin efective.
523. - (1) Comunicaţiile. Comunicaţiile stabilite trebuie să asigure comanda şi
controlul tuturor elementelor forţelor încercuite.
(2) Măsurile pentru realizarea comunicaţiilor includ asigurarea legăturii între
forţele încercuite şi comandantul forţelor de pe direcţia principală de efort care deţine
responsabilitatea asupra forţelor din încercuire.

SECŢIUNEA a 5 - a
Sprijinul logistic
524.-(1) Reaprovizionarea. Aprovizionarea forţei încercuite intră în
responsabilitatea statului major superior, dar este necesar controlul strict al
materialelor în perimetrul încercuit.
(2) Dacă situaţia permite, aprovizionarea poate fi realizată pe calea aerului.

166
525.-(1) Distrugerea echipamentului şi a materialelor. Pe timpul ruperii
încercuirii, toată tehnica şi materialele care nu pot fi evacuate sunt distruse sau făcute
neoperative.
(2) Dacă nu pot fi evacuate, tehnica şi materialele sanitare trebuie să fie
marcate ca atare şi lăsate pe loc în conformitate cu prevederile Convenţiei de la
Geneva.

CAPITOLUL VII
Operaţiile de stabilitate şi de sprijin
SECŢIUNEA 1
Generalităţi
526. - (1) Operaţiile de stabilitate şi de sprijin desfăşurate de către batalionul
de infanterie se execută în conformitate cu legislaţia internaţională referitoare la
folosirea forţelor armate şi cu obligaţiile asumate de Republica Moldova pentru
realizarea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi cu legislaţia internă privind
folosirea forţelor armate în operaţii de apărare şi menţinere a ordinii constituţionale,
de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă şi de sprijin al autorităţilor publice.
(2) Batalionul de infanterie poate fi angajat în operaţii de stabilitate şi de sprijin
pe timp de pace, în situaţii de criză, război sau post-conflict.
527. - Principiile de desfăşurare a operaţiilor de stabilitate şi de sprijin sunt
complementare principiilor luptei armate duse de către batalionul de infanterie .
528. - (1) Datorită eterogenităţii forţelor militare şi civile participante şi a
importanţei acţiunilor acestora, conducerea este de o complexitate aparte, iar acţiunile
unor subunităţi relativ mici pot avea impact politic.
(2) În procesul pregătirii operaţiilor se stabilesc obiective bine delimitate în
timp şi spaţiu, unele dintre acestea fiind specifice, iar altele putând avea final deschis.
Comandantul adaptează permanent obiectivele i în curs de desfăşurare la modificările
survenite în obiectivele politice.
(3) Întregul efort pentru atingerea obiectivului final stabilit este coordonat pe
baza planului de , avându-se în vedere sincronizarea efectelor în timp şi spaţiu.
(4) Caracterul eterogen al structurii forţelor participante (subunităţi aparţinând
mai multor naţiuni, poliţie, pompieri, organizaţii civile naţionale şi internaţionale,
agenţii guvernamentale etc.), nu trebuie să afecteze în nici un fel concentrarea
eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
529. - Disciplina militară constituie liantul dintre militari, iar diplomaţia,
talentul şi vocaţia sunt însuşiri obligatorii ale comandanţilor de la toate eşaloanele
angajate în acest tip de operaţii.
530. - (1) Datele şi informaţiile de cercetare obţinute din diferite surse,
constituie baza estimării comandantului şi a planificării operaţiilor.
(2) Subnităţile de sprijin de luptă şi cele de logistică trebuie să aloce resurse şi
să asigure servicii în folosul tuturor forţelor angajate în .
(3) Cunoaşterea în profunzime şi aplicarea cu rigurozitate a regulilor de drept
internaţional şi a legilor ţării reprezintă un factor determinant al succesului oricărei
operaţii.

167
531. - (1) Forţele participante la operaţiile de stabilitate şi de sprijin trebuie să
fie disciplinate şi agile, apte să răspundă în timp scurt unor situaţii greu de anticipat
cu care se pot confrunta, inclusiv trecerea la lupta armată.
(2) În situaţia în care operaţiile de stabilitate şi de sprijin ce exclud folosirea
forţei (pentru care mandatul politic nu prevede impunerea, chiar şi prin forţă, a
obiectivului urmărit), degenerează în lupta armată, subunităţile militare rup lupta (la
ordin) şi se concentrează în raioanele de dislocare ordonate.
(3) Până la primirea altor ordine, comandantul întăreşte sistemul de pază şi
apărare a acestor raioane, iar forţele ostile sunt tratate conform regulilor de angajare
stabilite.
532. - (1) Pe timpul războiului, unele forţe pot desfăşura operaţii de stabilitate
şi de sprijin.
(2) În perioada post-conflict, o cantitate de forţe şi mijloace participante la
lupta armată poate fi destinată să treacă la ordin, la operaţii de stabilitate şi de sprijin.
533. - (1) Prezenţa batalionului în anumite zone poate determina autorităţile
locale să îi încredinţeze conducerea unor operaţii care, în mod normal, ar reveni altor
organisme. În aceste condiţii, comandantul raportează eşalonului superior despre
situaţia creată, iar după primirea aprobării, stabileşte împreună cu autorităţile locale,
modalităţi de acţiune specifice, complementare regulilor de angajare. Forţele puse la
dispoziţie trec în subordinea nemijlocită a comandantului şi acţionează în
conformitate cu cele solicitate, în limita competenţelor sale şi a prevederilor actelor
normative.
(2) La terminarea misiunii, comandanţii subunităţilor din compunerea
batalionului de infanterie predau autorităţilor locale forţele puse la dispoziţie,
raportează eşalonului superior concluziile rezultate şi execută ordinele acestuia.

SECŢIUNEA a 2 - a
Principii specifice
534. - Operaţiile de stabilitate şi de sprijin sunt, de regulă, nonlineare şi izolate
şi se desfăşoară după principiile specifice, cu respectarea, în funcţie de situaţie, a
principiilor caracteristice luptei armate. Comandanţii adaptează aplicarea cadrului
operativ, a elementelor artei operative şi a factorilor MIFT-TC la situaţia concretă. Ei
stabilesc operaţiile decisive, de modelare a spaţiului de luptă sau cele de susţinere
necesare succesului misiunii. Totuşi, identificarea centrelor de greutate, a punctelor
decisive şi chiar a stării finale dorite pot fi mult mai complexe şi solicitante
(nerutinale) decât în operaţiile ofensive sau de apărare. Atunci când vizualizează o
astfel de , comandanţii au în vedere faptul că inamicul trebuie definit în mod diferit
(de exemplu: adversarul poate fi grupurile umane ilegal constituite, boala, foametea
sau consecinţele unui dezastru etc.).
535. - (1) Definirea clară a obiectivului în operaţiile de stabilitate şi de sprijin
presupune integrarea tuturor operaţiilor pentru realizarea scopului strategic.
(2) Comandantul transformă directivele politice/directivele sau ordinele
eşalonului superior, în obiective militare concrete, pe care trebuie să le îndeplinească
în cooperare cu forţele şi organizaţiile participante.

168
(3) Orice schimbare în plan politic şi militar trebuie să se reflecte în
planificarea i.
536. - (1) Unitatea de efort în operaţiile de stabilitate şi de sprijin impune, ca şi
în lupta armată, direcţionarea acţiunilor tuturor forţelor şi mijloacelor către realizarea
scopului comun.
(2) Asigurarea unităţii de efort şi utilizarea eficientă a resurselor solicită o
coordonare neîntreruptă a acţiunilor categoriilor de forţe, a instituţiilor şi
organizaţiilor guvernamentale/neguvernamentale naţionale şi internaţionale, precum
şi a forţelor militare multinaţionale. Aceasta impune cel puţin înţelegerea comună a
scopurilor şi direcţiei efortului principal al i.
(3) Pentru contingentul naţional se menţine sistemul de comandă şi control
instituit. Unitatea de efort este realizată pe baza consensului între parteneri, prin
aplicarea principiului autorităţii unice a comandantului, într-un climat de cooperare
între parteneri.
537. - (1) Siguranţa operaţiilor se realizează pe baza dreptului la autoapărare
împotriva acţiunilor ostile.
(2) Comandantul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru protecţia
permanentă a forţelor, indiferent de caracterul paşnic al operaţiilor.
(3) Când situaţia impune, conform regulilor de angajare, forţele trec cu
rapiditate de la o atitudine necombatantă la cea specifică luptei armate.
538. - (1) Restricţionarea reprezintă aplicarea cu prudenţă a ripostei armate şi
vizează realizarea unui echilibru între desfăşurarea în siguranţă a operaţiilor şi
obiectivul social-politic propus.
(2) Folosirea excesivă a forţei armate poate pune sub semnul întrebării
legitimitatea participării structurilor militare la , amplificând credibilitatea grupărilor
ostile.
(3) Comandantul trebuie să ia măsuri preventive, asigurând înţelegerea şi
respectarea regulilor de angajare şi informarea oportună a subordonaţilor cu privire la
situaţia politico-militară din zonă.
(4) La propunerile comandanţilor, regulile de angajare vor fi revăzute şi
reformulate ori de câte ori este necesar, pentru a nu pune în pericol viaţa personalului
militar şi integritatea forţelor.
539. - (1) Legitimitatea derivă din percepţia că prezenţa forţei şi a operaţiilor
executate de către aceasta sunt îndreptăţite, având autoritatea de a folosi mijloacele
adecvate pentru realizarea scopurilor stabilite prin convenţii recunoscute de părţile
contractante.
(2) Legitimitatea poate deveni un element decisiv pentru desfăşurarea cu
succes a i.
(3) Forţele angajate trebuie să aibă un mandat legal de acţiune, pe care să-l
respecte întocmai.
540.-(1)Perseverenţa presupune pregătirea pentru aplicarea şi folosirea
constantă, timp îndelungat a forţelor, în funcţie de misiunea primită şi evoluţiile
politico-militare din zonă.

169
(2) Comandanţii trebuie să urmărească îndeplinirea misiunii într-un timp cât
mai scurt şi, în acelaşi timp, ei trebuie să fie conştienţi că unele operaţii, prin natura
lor, pot să dureze chiar mai mulţi ani.
(3) În operaţiile de stabilitate şi de sprijin, comandantul ia decizii în condiţii de
incertitudine, iar rezultatele unor reacţii imediate pot afecta misiunea pe termen lung.
Aceasta nu exclude executarea unor operaţii cu caracter decisiv, dar impune analiza
atentă a situaţiei, în scopul găsirii momentelor şi locurilor potrivite pentru astfel de
măsuri.
541. - (1) Utilizarea forţei în mod selectiv şi discriminant constă în utilizarea
forţei în concordanţă cu obiectivul urmărit şi situaţia concretă, având în vedere
misiunea şi limitările politice şi legale impuse.
(2) Comandanţii iau în considerare cerinţele de a preveni suferinţele inutile, de
a face distincţie între combatanţi şi necombatanţi, şi de a reduce la minim pierderile
de vieţi omeneşti şi distrugerea proprietăţii. Aceste consideraţii determină nivelul
acceptabil al forţei pentru a evita folosirea excesivă sau arbitrară a acesteia. Folosirea
unui nivel nejustificat al forţei poate determina cerinţe tot mai mari pentru a menţine
acelaşi nivel al ordinii, precum şi pierderea simpatiei şi sprijinului populaţiei locale,
chiar a credibilităţii.
(3) Modul de utilizare a forţei la nivel tactic este stabilit prin regulile de
angajare. În unele situaţii capabilităţile neletale pot fi complementare celor letale. În
orice caz, militarii trebuie să-şi menţină viabilă în permanenţă opţiunea folosirii forţei
letale pentru autoapărare.
542. – (1) Acţiunea decisivă pentru prevenirea escaladării conflictului constă
în urmărirea energică a obiectivelor propuse şi, la nevoie, aplicarea hotărâtă a forţei.
Aceasta nu implică o atitudine beligerantă, ci aplicarea rapidă şi decisivă a forţei în
locul şi la momentul decisiv, în aşa măsură încât să ducă la rezolvarea crizei şi
descurajarea unor confruntări viitoare.
(2) Constrângerile operative impuse, nu exclud, în mod necesar, acţiunea
eficace a brigăzii mecanizate, iar ezitarea poate fi percepută ca slăbiciune. De
asemenea, precauţia excesivă poate determina neîncrederea populaţiei neangajate în
criză/conflict.
543. - Înţelegerea potenţialului pentru consecinţe nedorite ale acţiunilor
individuale şi ale unităţilor mici este un principiu determinat de natura volatilă şi
încărcătura politică a majorităţii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin. Acesta se referă
la consecinţele disproporţionate faţă de nivelul de comandă şi cantitatea de forţe
implicate în unele acţiuni şi solicită determinarea şi evitarea posibilelor probleme prin
pregătire, disciplină şi informare permanentă a liderilor şi militarilor, indiferent de
eşalon. Fiecare militar trebuie să înţeleagă contextul operaţional şi strategic al
misiunii, precum şi potenţialele consecinţe politice, militare şi legale ale acţiunii ca şi
ale inacţiunii.
544. - Etalarea capacităţii de a folosi forţa, într-o manieră neameninţătoare
constă în demonstrarea puterii de luptă şi a hotărârii de a o folosi la nevoie, în aşa fel
încât să nu provoace o reacţie nedorită. În concordanţă cu cerinţele de securitate ale i,
comandantul face cunoscut părţilor implicate dimensiunile potenţialului de acţiune
propriu, fără însă a informa posibilul adversar cu privire la capabilităţile de care se
170
dispune. Afişarea capabilităţilor ofensive şi defensive generale este, în mod normal,
suficientă pentru a descuraja confruntarea directă.
545. - (1) În operaţiile de sprijin se mai aplică şi următoarele principii:
a) asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni;
b) stabilirea periodică a eficacităţii i;
c) transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat ce este posibil.
(2) Asigurarea sprijinului fundamental unui număr cât mai mare de oameni
este un principiu utilizat de către comandanţi pentru stabilirea urgenţei misiunilor şi
repartiţia resurselor. Comandanţii alocă resursele limitate pentru a obţine rezultatul
cel mai bun posibil. Efortul iniţial este orientat spre refacerea şi reluarea serviciilor
vitale: distribuirea de apă şi alimente; ajutorul medical; electricitatea; căutarea şi
salvarea; stingerea incendiilor; relaţiile comunitare.
(3) Stabilirea periodică a eficacităţii i constă în stabilirea parametrilor specifici
de evaluare a efectelor măsurilor şi acţiunilor întreprinse de către batalionul de
infanterie, împreună cu instituţiile sprijinite. Aceşti parametri sunt axaţi pe starea şi
activitatea celor sprijiniţi şi trebuie să fie judicioşi, măsurabili, să lege cauza de efect
pentru a permite comandanţilor să înţeleagă şi să aprecieze progresul şi succesul.
(4) Transferul execuţiei către instituţiile civile, imediat ce este posibil, depinde
de specificul misiunii. Cele mai importante aspecte de avut în vedere sunt capacitatea
autorităţilor civile de a relua operaţiile fără ajutorul batalionul de infanterie şi
necesitatea de a angaja subunităţile batalionului în alte operaţii. Comandanţii
identifică şi includ în procesul de planificare şi alte consideraţii. Ei au permanent în
vedere obiectivele pe termen lung ale comunităţii sprijinite. Deşi scopul nemijlocit al
operaţiilor de sprijin este înlăturarea privaţiunilor şi suferinţelor, scopul final este
crearea condiţiilor pentru reluarea vieţii normale a comunităţii. Transferul acţiunilor
către autorităţile civile şi retragerea subunităţilor angajate constituie semnale pozitive
pentru populaţia sprijinită şi pentru batalionul de infanterie. Acestea indică revenirea
situaţiei la normal în suficientă măsură pentru ca instituţiile civile să preia controlul şi
este dovada succesului misiunii batalionului de infanterie.

SECŢIUNEA a 3 - a
Operaţiile de stabilitate
546. - Tipologia operaţiilor de stabilitate este diversă. Principalele tipuri de
operaţii de stabilitate la care pot participa subunităţile din compunerea batalionului de
infanterie sunt: controlul armamentelor; combaterea terorismului; sprijinul
operaţiilor antidrog; asistenţa umanitară şi civică; asistenţa acordată unei naţiuni;
evacuarea necombatanţilor; impunerea de sancţiuni; operaţii în sprijinul păcii;
demonstraţia de forţă.
547. - (1) Controlul armamentelor se desfăşoară după reguli diplomatice şi este
o la care pot participa şi forţe din batalionul de infanterie.
(2) Structurile specializate aplică prevederile documentelor internaţionale la
care Republica Moldova este stat parte, pe linia controlului armamentelor
convenţionale şi a măsurilor de sporire a încrederii şi securităţii în Europa.
(3) Acţiunea de control a armamentelor şi de verificare constă în:

171
a) pregătirea subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie pentru
primirea inspecţiilor din partea partenerilor străini;
b) escortarea echipelor de inspecţie care îşi desfăşoară activitatea în ţară;
c) participarea cu personal specializat în echipele de inspecţie în statele
partenere.
548. - (1) Combaterea terorismului, cuprinde atât operaţii defensive de
reducere a vulnerabilităţii faţă de actele de terorism (antiterorism), cât şi operaţii
ofensive întreprinse pentru prevenirea, descurajarea şi interzice unor astfel de acţiuni
(contraterorismul).
(2) Comandantul batalionului de infanterie trebuie să organizeze permanent şi
să conducă, atunci când este nevoie, operaţii de combatere a terorismului, ca formă
de protecţie a forţelor.
(3) Forţe din batalionul de infanterie pot participa în sprijinul structurilor
specializate, la operaţii contrateroriste pe teritoriul naţional (operaţii de sprijin) sau în
afara acestuia (operaţii de stabilitate).
(4) Când sunt folosite pentru salvarea victimelor acţiunilor teroriste,
subunităţile nespecializate din compunerea batalionului de infanterie pot acţiona
independent numai după o pregătire şi echipare specifice misiunii.
549. - (1) Acţiunile teroriste reprezintă utilizarea calculată şi ilegală sau
ameninţarea cu utilizarea forţei sau violenţei împotriva persoanelor, obiectivelor
politico - administrative şi/sau militare, precum şi a proprietăţilor, în scopul
constrângerii sau intimidării guvernelor/societăţilor pentru îndeplinirea unor obiective
politice, religioase sau ideologice.
(2) Structurile specializate din cadrul batalionului de infanterie au
responsabilităţi nemijlocite în vederea asigurării măsurilor antiteroriste, a protecţiei
forţei, informării permanente a personalului privind vulnerabilităţile, ameninţările şi
riscurile de natură teroristă la adresa unităţii.
550. - (1) Antiterorismul, cuprinde ansamblul măsurilor defensive, realizate
anterior producerii atacurilor teroriste, folosite pentru reducerea vulnerabilităţii
factorilor umani, specifici şi nespecifici, precum şi a factorilor materiali.
(2) Protecţia forţei constituie elementul cel mai important al prevenirii
acţiunilor teroriste şi presupune adoptarea unui ansamblu de măsuri destinat să
asigure protecţia personalului şi a familiilor acestuia, a echipamentelor şi obiectivelor
militare, în toate situaţiile şi locaţiile. Protecţia forţei constă în efectul cumulat a patru
componente: protecţia operaţiilor; protecţia personalului; securitatea fizică;
pregătirea în spiritul vigilenţei (prevenirii).
(3) Protecţia operaţiilor presupune: împiedicarea scurgerii de informaţii;
evitarea unei rutine operaţionale rigide şi/sau previzibile; familiarizarea cu tehnicile
utilizate de terorişti în colectarea informaţiilor; integrarea securităţii operaţionale în
programul de protecţie a personalului; crearea unei baze proprii de date pentru a
facilita şi concentra eforturile de evitare a scurgerii de informaţii către terorişti;
scurtarea lanţului decizional şi reducerea numărului de persoane care au acces la
documente privind pregătirea operaţiilor. Protecţia sistemelor de comunicaţii,
activităţile de informaţii şi problemele personalului trebuie examinate în mod

172
constant, iar corectarea neajunsurilor trebuie să includă şi tehnici de
contrasupraveghere, atunci când este necesar.
(4) Protecţia personalului. Personalul trebuie să fie pregătit pentru folosirea
tehnicilor de protecţie şi securitate, în concordanţă cu ameninţările specifice pe plan
local. Această pregătire va viza în special personalul ale cărui atribuţii necesită
cunoştinţe şi aptitudini speciale (persoanele care deţin poziţii cu risc înalt, şoferii şi
familiile acestora).
(5) Securitatea fizică. Măsurile de securitate fizică pentru subunitate sunt
menite să reducă probabilitatea unui atac terorist, prin creşterea dificultăţilor
executării acestuia şi a riscului pentru terorişti. Orice obiectiv trebuie analizat din
perspectiva capacităţii defensive. Utilizarea sistemelor de detecţie, a barierelor,
folosirea adecvată a iluminatului exterior, controlul accesului şi a forţelor de reacţie
sunt importante pentru descurajarea unei ameninţări.
(6) Pregătirea în spiritul vigilenţei/prevenirii. Elementul principal al acesteia
este reprezentat de dezvoltarea acelor măsuri prin care atenţia şi evaluarea critică a
unor detalii, cu relevanţă în domeniu, sunt cultivate şi întărite de la începutul până la
încheierea carierei militare.
(7) Subunităţile. Modulul S.2 al batalionului trebuie să obţină de la eşalonul
superior estimările curente ale situaţiei ameninţărilor. El trebuie să iniţieze culegerea
informaţiilor în cadrul batalionului pentru a se concentra asupra ameninţărilor
teroriste. Populaţia civilă care poate oferii servicii batalionului trebuie prima dată
înregistrată şi verificată asupra aspectelor legate de trecutul ei. De asemenea,
comportamentul ei va fi supravegheat cu atenţie în continuare. Atunci când
ameninţările teroriste cresc sau când batalionului este dislocată în poziţii pe
subunităţi, întreaga gamă de măsuri protectoare este întrebuinţată cu eficienţă. Sunt
construite locaşuri de tragere şi poziţii de tragere. Clădirile şi corturile sunt protejate
cu saci de nisip. Gardurile, inclusiv cele din sârmă ghimpată sau din spirale de
sârmă sunt folosite pentru marcarea perimetrului şi sunt plantate mine. Totuşi
comandantul trebuie să-şi amintească faptul că teroriştii spre deosebire de o forţă
armată obţin succesul prin subterfugii. Un terorist va avea un motiv logic pentru a-şi
justifica prezenţa. Folosirea fortificaţiilor este doar o parte a măsurilor de prevenire a
atacurilor teroriste.
551. - Contraterorismul reprezintă ansamblul măsurilor ofensive, realizate în
scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii
legale, în cazul producerii unui atac terorist. Forţele specializate pot fi înlocuite cu
forţe din batalionul de infanterie în situaţii deosebite. În aceste misiuni, pot fi utilizate
ca procedee de combatere: raidul; siguranţa; cercetarea; blocarea căilor de acces etc.
552. - (1) Sprijinul operaţiilor antidrog pe teritoriul naţional, ca de sprijin sau
în afara acestuia, ca de stabilitate, constă în susţinerea unităţilor specializate pentru
interzicerea producerii, transportului şi distribuţiei drogurilor. Pentru aceasta,
subunităţile din compunerea batalionului de infanterie acţionează cu mijloacele din
dotare în cadrul echipelor de distrugere a materiilor prime şi a instalaţiilor de
prelucrare, la monitorizarea şi descoperirea traficului ilegal de droguri, precum şi
pentru neutralizarea reţelelor de conducere.

173
(2) Personal din batalionul de infanterie ajută personalul specializat în
lupta antidrog pentru eradicarea traficului. Traficanţii de droguri sunt adesea
conectaţi cu organizaţii insurgente sau gherile şi pot oferi sprijin financiar
acestora, care în schimb oferă protecţie acţiunilor lor.
(3) La ordin, subunităţile din compunerea batalionului de infanterie acorda
asistenţă elementelor specializate în operaţii antidrog prin planificarea şi pregătirea
operaţiilor, sprijinul logistic al forţelor, folosirea în comun şi închirierea tehnicii şi
altele.
553. - (1) Asistenţa umanitară şi civică se execută în conjuncţie cu alte operaţii
şi cu exerciţiile militare şi constă în:
a) îngrijire medicală şi veterinară pentru zonele rurale;
b) construirea unor căi simple de transport de suprafaţă;
c) amenajarea de surse de apă şi sisteme de salubrizare;
d) realizarea sau repararea unor utilităţi publice;
e) activităţi legate de detectarea minelor şi deminare, incluzând instruire şi
asistenţă tehnică.
(2) Batalionul de infanterie poate fi angajat în astfel de operaţii cu forţele şi
mijloacele specializate, subunităţi de geniu, de apărare nucleară, biologică şi
chimică, de comunicaţii şi formaţiuni medicale.
554. - Asistenţa acordată unei naţiuni se execută de către subunităţi din
batalionului de infanterie, pe teritoriul altui stat, la cererea expresă a acestuia şi pe
baza acordurilor bilaterale existente, pentru promovarea securităţii şi stabilităţii în
regiune, conform mandatului încredinţat, regulilor de angajare şi actelor normative
naţionale. Asistenţa acordată unei naţiuni include:
a) sprijinul indirect – programe de asistenţă de securitate, exerciţii
multinaţionale, programe de schimburi bilaterale;
b) sprijinul direct (fără implicarea în operaţii de luptă armată) – operaţii
militari-civili, schimb de informaţii şi comunicaţii, sprijin logistic;
c) operaţii de luptă armată – operaţii ofensive şi de apărare în sprijinul luptei
naţiunii gazdă împotriva insurgenţilor sau teroriştilor.
555. - (1) Evacuarea necombatanţilor poate avea loc într-un mediu permisiv,
nesigur sau ostil şi se execută la ordinul eşalonului superior, cu asentimentul celor
evacuaţi. Aceasta poate constitui preludiul unor operaţii militare, parte integrantă a
unei acţiuni cu scop de ameninţare sau a unei operaţii de pace.
(2) La pregătirea şi desfăşurarea i pot participa şi observatori acreditaţi de
organismele naţionale şi internaţionale, atunci când evacuarea necombatanţilor se
desfăşoară într-un mediu permisiv.
(3) Desfăşurarea cu succes a i de evacuare impune o coordonare minuţioasă
între forţele participante şi organizaţiile civile din zonă.
(4) Conducerea i revine comandantului unităţii din zona de conflict sau
comandantului forţei care execută evacuarea, stabilit prin dispoziţia eşalonului
superior.
(5) De regulă, pentru executarea misiunii într-un mediu incert sau ostil, forţele
participante se infiltrează rapid şi fără avertizare în zona de dispunere a persoanelor

174
stabilite pentru evacuare, ocupă temporar obiectivul şi se retrag în mod planificat,
asigurând atât protecţia unităţilor, cât şi a evacuaţilor.
556. - (1) Impunerea de sancţiuni se realizează, de regulă, prin combinarea
operaţiilor terestre cu cele aeriene şi navale.
(2) Interoperabilitatea şi cooperarea dintre forţele participante sunt
determinante în obţinerea succesului i.
(3) Planificarea şi modul de acţiune al forţelor angajate în impunerea de
sancţiuni se execută în strictă conformitate cu mandatul stabilit de organismele
internaţionale şi regulile de angajare specifice.
557. - (1) Operaţiile în sprijinul păcii constau în: prevenirea conflictului;
realizarea păcii; construcţia păcii; menţinerea păcii; impunerea păcii.
(2) Misiunea principală a subunităţilor din compunerea batalionului de
infanterie care acţionează în sprijinul păcii este de a descuraja declanşarea sau
continuarea unor conflicte militare, participând de regulă, în cadrul unei forţe
multinaţionale/alianţe.
(3) Forţele destinate acţionează pe baza unui mandat şi a regulilor de angajare
stabilite de către organizaţia sub egida căreia participă.
(4) Mandatul trebuie să prevadă: scopul i; misiunea forţelor; obiectivele ce
trebuie îndeplinite; compunerea forţelor; numirea comandantului şi a altor mediatori
speciali şi termenii de referinţă ai acestora; nominalizarea structurii responsabile care
supervizează operaţia; sprijinul logistic şi financiar; distincţia dintre organizaţiile de
sprijin şi responsabilităţile naţionale; data limită a mandatului; condiţiile şi termenele
pe care ţara gazdă intenţionează să le impună referitor la prezenţa forţei; reglementări
privind drepturile şi imunitatea personalului.
(5) Subunităţile din compunerea batalionul de infanterie care execută operaţii
de pace pot participa la: dislocarea preventivă a forţelor; observarea, monitorizarea şi
supervizarea zonelor de separaţie şi a acţiunilor forţelor aflate în conflict; stabilirea
de zone sigure; interpunerea între forţele aflate în conflict; separarea prin forţă a
părţilor aflate în conflict; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare;
demobilizarea forţelor aflate în conflict; asistenţă militară; impunerea de sancţiuni;
evacuarea necombatanţilor; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor de
responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie şi a podurilor; protecţia şi
supravegherea taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de
război între părţile aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi;
monitorizarea strângerii şi depozitării armamentului şi muniţiilor; alte misiuni.
(6) Pe timpul executării operaţiilor de pace se vor executa şi misiuni referitoare
la: monitorizarea şi supervizarea zonelor de separaţie între zonele aflate în conflict;
stabilirea de zone sigure; garantarea sau interzicerea libertăţii de mişcare;
demobilizarea forţelor aflate în conflict; protecţia obiectivelor vitale în cadrul zonelor
de responsabilitate; repararea căilor de comunicaţie; protecţia şi supravegherea
taberelor de refugiaţi; monitorizarea schimburilor de prizonieri de război între părţile
aflate în conflict; aprovizionarea cu apă, alimente şi carburanţi; monitorizarea
strângerii şi depozitării armamentului.
(7) Forţa stabilită pentru operaţii de pace trebuie să fie credibilă, făcând
evidentă capacitatea sa de a-şi îndeplini misiunea în orice condiţii. Ea trebuie să fie în
175
măsură să descurajeze acţiunile părţilor în conflict prin simpla prezenţă fizică în
punctele probabile de manifestare a violenţelor sau, când situaţia impune, să intervină
pentru reinstaurarea ordinii şi liniştii în zonă.
(8) Integritatea personalului şi a tehnicii militare nu sunt în nici o situaţie,
elemente de negociere cu elementele care se opun.
(9) Obţinerea oportună a informaţiilor şi datelor despre forţele în conflict,
populaţie şi teren are un rol decisiv pentru succesul misiunii.
(10) Operaţiile psihologice, relaţiile civili- militari şi cu mass-media constituie
instrumente de bază ale luării deciziei şi atingerii obiectivului final.
558. - (1) Demonstraţia de forţă se execută de către unităţi care acţionează
independent sau în cadrul unor forţe multinaţionale, pentru a face dovada hotărârii
acestora de a detensiona o situaţie care poate fi contrară intereselor naţionale vitale
sau ale alianţei/coaliţiei.
(2) Operaţiile forţelor trebuie să confere credibilitate angajamentelor asumate,
dar să nu ameninţe direct pe nici una din părţi.
(3) În pregătirea şi desfăşurarea demonstraţiei de forţă trebuie să se ţină cont de
faptul că disimularea aparentă compromite operaţia.

SECŢIUNEA a 4 - a
Operaţiile de sprijin
559. - (1) În operaţiile de sprijin, batalionul de infanterie este folosit pentru a
ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci când acestea se pregătesc sau
răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora, prin
asigurarea de sprijin, servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz.
(2) Scopul operaţiilor de sprijin constă în îndeplinirea, pentru un timp limitat, a
nevoilor nemijlocite ale anumitor grupuri, până când autorităţile civile pot face
aceasta fără asistenţă militară. În situaţii extreme sau excepţionale, batalionul de
infanterie poate asigura uşurarea situaţiei sau ajutorarea directă a celor în nevoie.
Însă, în mod normal, forţe din batalionul de infanterie asistă autorităţile civile sau
organizaţiile neguvernamentale la asigurarea ajutorului specific şi necesar.
(3) Batalionul de infanterie poate executa operaţii de sprijin şi ca operaţii de
sine stătătoare dar majoritatea operaţiilor ofensive, de apărare şi de stabilitate
presupun şi operaţii de sprijin complementare înainte, pe timpul sau după executare.
560. - (1) Tipologia operaţiilor de sprijin cuprinde: operaţiile de sprijin intern
(OSI) - pe teritoriul naţional - şi asistenţa umanitară externă (AUE) - în afara
acestuia.
(2) Batalionul de infanterie are obligaţii şi cerinţe mai mari în OSI decât în
AUE. Aceasta execută, de regulă, operaţii AUE numai în medii permisive. În medii
nesigure sau ostile, batalionul de infanterie execută operaţii AUE numai ca parte a
unor operaţii de stabilitate, ofensive sau de apărare.
(3) Multe activităţi AUE şi OSI, în special cele ce presupun operaţii de salvare
în caz de calamităţi naturale sau dezastre, sunt similare.
561. - (1) Operaţiile de sprijin intern suplimentează eforturile şi resursele
instituţiilor şi organizaţiilor centrale sau locale.

176
(2) OSI sunt precedate, de regulă, de o decizie a autorităţii constituţionale
abilitate cu privire la un dezastru sau o urgenţă de proporţii.
(3) OSI solicită o coordonare de amploare mare şi stabilirea legăturii cu multe
instituţii şi organizaţii – componenta interagenţii şi întrunită – precum şi cu
administraţia centrală şi locală. Planul naţional de măsuri pentru intervenţie la
dezastre asigură concepţia la nivel naţional pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor
naţionale şi locale de sprijin.
(4) În OSI, batalionul de infanterie acţionează în conformitate cu prevederile
legale referitoare la situaţiile de urgenţă şi la stările excepţionale (starea de asediu sau
starea de urgenţă), precum şi cu protocoalele de cooperare încheiate cu organele
administraţiei publice centrale sau locale.
(5) Întrucât legea poate interzice anumite tipuri de activităţi pe timpul OSI,
comandanţii trebuie să facă o analiză temeinică a competenţelor lor legale pentru
fiecare misiune.
562. - (1) Asistenţa umanitară externă se execută, de regulă, pentru a îndepărta
sau reduce consecinţele dezastrelor naturale sau provocate de om într-o ţară prietenă.
În cadrul acestora, batalionul de infanterie execută acţiuni pentru îndepărtarea unor
condiţii ca durerea, boala, foamea sau alte privaţiuni care reprezintă o ameninţare
serioasă la adresa vieţii sau proprietăţii.
(2) În cadrul AUE, batalionul de infanterie la ordinul eşalonului superior
suplimentează sau sunt complementare la eforturile autorităţilor sau agenţiilor civile
ale ţării gazdă, care asigură asistenţa.
(3) AUE este limitată ca scop şi durată. Ea este focalizată exclusiv pe ajutorul
prompt pentru rezolvarea unei crize nemijlocite. Activităţile pe termen lung destinate
sprijinului revenirii la condiţiile iniţiale, dinaintea catastrofei/dezastrului constituie,
de regulă, o parte a planului de acţiune/angajare a comandantului teatrului, caz în
care, operaţia AUE face tranziţia spre una de stabilitate.
(4) Batalionul de infanterie execută, de regulă, operaţii AUE ca parte a unei
forţe întrunite multinaţionale, interdepartamentale, împreună cu reprezentanţii puterii
civile a Republicii Moldova trimişi în ţara afectată. Sprijinul este asigurat conform
tratatelor, memorandumurilor de înţelegere, a acordurilor tehnice, precum şi a altor
documente specifice pentru acţiunile internaţionale.
563. - (1) În OSI, subunităţile batalionului de infanterie execută:
a) operaţii de salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre;
b) sprijinul managementului consecinţelor accidentelor nucleare, biologice,
chimice, radiologice şi a exploziilor de mare putere (NBCRE);
c) sprijinul impunerii legii civile;
d) asistenţa comunităţii.
(2) În cadrul AUE, subunităţile batalionului de infanterie execută, de regulă
operaţii de salvare, însă pot participa şi la sprijinul managementului consecinţelor
accidentelor NBCRE, precum şi la asistenţa comunităţii.
(3) Forţele batalionului de infanterie implicate în operaţii de sprijin execută
activităţi care se suprapun (figura 5).
564. - (1) Operaţiile de salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre. În
cazul unei calamităţi sau a unui dezastru, autorităţile naţionale centrale şi locale sau
177
ale ţării gazdă răspund pentru refacerea serviciilor de bază din zona afectată. Pentru a
sprijini efortul acestora, autorităţile constituţionale abilitate prin conducerea militară
pot dispune dislocarea unor subunităţi din compunerea batalionului de infanterie.
OPERAŢII DE SPRIJIN ASISTENŢĂ
INTERN UMANITARĂ EXTERNĂ

Operaţii de salvare

Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor


NBCRE.

Sprijinul impunerii legii


civile

Asistenţa comunităţii

Figura 5.- Tipuri şi forme de operaţii de sprijin


(2) Subunităţile batalionul de infanterie execută activităţi similare pe timpul
operaţiilor de salvare, în cadrul OSI sau AUE, incluzând: salvarea în caz de
calamităţi sau dezastre - se focalizează pe refacerea elementelor de bază ale
infrastructurii; salvarea umanitară - se concentrează pe asigurarea nevoilor vitale ale
populaţiei sprijinite. De regulă, acestea se execută simultan.
(3) Principalele acţiuni care se execută de către subunităţile batalionului de
infanterie în operaţiile de salvare sunt: căutare - evacuare; controlul inundaţiilor;
identificarea pericolelor, asigurarea securităţii populaţiei şi a forţelor de sprijin;
distribuirea hranei; producerea, purificarea şi distribuirea apei; asigurarea de
îmbrăcăminte şi de combustibil pentru încălzire şi gătit; adăpostirea temporară;
sprijinirea transportului; stingerea incendiilor; sprijinul medical; producerea de curent
electric; sprijin de comunicaţii; salubritate; repararea sau demolarea elementelor de
infrastructură afectate; refacerea sau construirea de drumuri şi aerodromuri;
îndepărtarea dărâmăturilor/obstacolelor de pe drumurile de aprovizionare şi din
locurile de salvare.
566.-(1) Sprijinul managementului consecinţelor accidentelor chimice,
biologice, radiologice şi nucleare şi a celor provocate de exploziile de mare putere.
Subunităţile batalionul de infanterie prin subunităţile specializate acordă asistenţă
autorităţilor civile în pregătirea teritoriului, a populaţiei şi infrastructurii înainte de
producerea dezastrului/atacului prin sprijinirea pregătirilor interne şi protejarea
instalaţiilor critice. La ordinul eşalonului superior, subunităţile batalionului de
infanterie răspund la incidentele NBCRE şi participă la înlăturarea consecinţelor
acestora.
(2) Delimitarea responsabilităţilor pentru participarea subunităţilor din
batalionul de infanterie la aceste operaţii sunt stabilite prin legi speciale, acte
normative specifice, doctrina operaţiilor întrunite şi ordine ale ministrului apărării.
178
567.-(1) Sprijinul impunerii legii civile implică activităţi legate de: combaterea
terorismului; operaţii antidrog; asistenţă militară pe timpul tulburărilor civile;
sprijin general.
(2) Sprijinul subunităţilor batalionului de infanterie constă în asigurarea de
resurse, pregătire şi întărire. Unităţile angajate rămân în lanţul militar de comandă pe
toată durata i. Organizaţiile/instituţiile de impunere a legii, care sunt sprijinite,
coordonează acţiunile subunităţilor batalionului de infanterie în concordanţă cu
prevederile legilor în vigoare şi cu înţelegerile interinstituţionale stabilite.
568.-(1) Sprijinul combaterii terorismului. Pe baza deciziei autorităţilor
constituţionale abilitate, batalionului de infanterie care acţionează în sprijinul unei
instituţii cu rol conducător în lupta împotriva terorismului poate asigura transport,
tehnică, pregătire şi personal. Atunci când teroriştii constituie o ameninţare iminentă,
subunităţile batalionului de infanterie pot fi utilizate pentru a o contracara.
(2) Sprijinul managementului crizei provocate de acţiunile teroriste include
deschiderea căilor de comunicaţie pentru asistenţa militară, evaluarea pierderilor,
cercetare şi decontaminare sau evaluare NBCRE. După producerea unui incident
terorist, militarii pot sprijini activităţile de management al consecinţelor acestuia.
569. - Sprijinul operaţiilor antidrog se execută conform prevederilor legilor în
vigoare şi înţelegerilor dintre Ministerul Apărării şi instituţiile civile care sunt
abilitate prin lege să conducă aceste acţiuni.
570. - (1) Asistenţa militară pe timpul tulburărilor civile. Forţele batalionului
de infanterie, la ordinul eşalonului superior şi a mandatului acordat, asistă autorităţile
civile în restabilirea legii şi ordinii constituţionale, atunci când instituţiile statale şi
locale de impunere a legii nu pot controla tulburările civile, iar condiţiile de violenţă
şi dezordine internă pun în pericol viaţa şi proprietatea.
(2) Participarea subunităţilor din compunerea batalionului de infanterie se face
în condiţiile respectării stricte a prevederilor specifice ale legilor în vigoare.
571. - (1) Sprijinul general constă în acordarea de sprijin militar adiţional
instituţiilor de impunere a legii. În condiţiile prevederilor legale în vigoare,
subunităţile batalionului de infanterie pot să ofere informaţii şi să pună la dispoziţie
tehnică, instalaţii şi alte servicii.
(2) Asistenţa este limitată la situaţiile în care folosirea personalului din afara
ministerului apărării este necorespunzătoare sau ineficientă din perspectiva costului
sau a timpului, precum şi atunci când asistenţa nu compromite securitatea naţională
sau operativitatea militară.
(3) Asistenţa nu poate implica personalul batalionului de infanterie în activităţi
nemijlocite de impunere a legii, cu excepţia situaţiilor în care legea permite acest
lucru.
(4) Asistenţa se poate acorda acolo unde nu există o probabilitate rezonabilă de
confruntare armată cu civilii, mai puţin în situaţiile autorizate prin lege.
572. - (1) Asistenţa comunităţii cuprinde o gamă largă de activităţi care oferă
sprijin şi menţin o strânsă legătură între comunităţile militară şi civilă. Activităţile de
asistenţă a comunităţii oferă mijloace eficace de proiectare a unei imagini pozitive a
batalionului de infanterie, asigurând oportunităţi de pregătire şi întărind relaţiile

179
dintre acestea şi populaţia civilă. Ele trebuie să răspundă acelor nevoi ale comunităţii
care nu ar putea fi satisfăcute în alt mod.
(2) Activităţile de asistenţă a comunităţii pot contribui la creşterea nivelului
pregătirii individuale şi a subunităţilor. Ele trebuie să exerseze deprinderile
individuale ale militarilor, să încurajeze munca în echipă şi să antreneze calităţile
liderilor privind planificarea şi coordonarea, având ca rezultat realizări măsurabile şi
creşterea profesionalismului militarilor. Comandanţii subunităţilor dislocate în afara
teritoriului naţional pot aplica aceste concepte pentru stabilirea şi dezvoltarea
relaţiilor cu comunităţile ţării gazdă.
(3) Regulamentele şi ordinele ministrului apărării stabilesc orientările pentru
programele de nivel naţional.
(4) Asistenţa comunităţii variază de la implicarea militarilor individuali până la
participarea întregii garnizoane. O garnizoană sau unitate militară poate încheia
înţelegeri cu reprezentanţii comunităţii locale pentru a asigura servicii esenţiale care
nu pot fi asigurate pe alte căi, pentru a întări serviciile comunitare aflate în
imposibilitate de a face faţă cerinţelor sau a garanta disponibilitatea serviciilor de
urgenţă în cel mai scurt timp posibil.
(5) Participarea batalionului de infanterie la activităţi publice, comemorări şi
demonstraţii permite interacţiunea dintre militari şi comunitatea locală. Acest tip de
contact transmite un mesaj cu privire la profesionalismul, pregătirea şi înaltele
standarde ale personalului. Militarii individuali servesc drept reprezentanţi şi modele
de urmat, promovează şi inspiră patriotism şi generează interes pentru cariera
armelor. Conştientizarea crescută a publicului sporeşte reputaţia forţelor batalionului
şi menţine încrederea populaţiei civile.
(6) Legile, regulamentele şi ordinele limitează participarea forţelor
batalionului de infanterie la activităţile de asistenţă a comunităţii. Atunci când iau
decizia de aprobare sau refuz al participării la aceste activităţi, comandanţii iau în
considerare în primul rând, obiectivul şi scopul acesteia precum şi limitele autorizării
de a executa acţiuni de asistenţă a comunităţii. Ei se asigură că iniţiativele lor nu intră
în contradicţie cu resursele şi serviciile locale sub nici o formă. Comandanţii vor
evita să asigure unui segment al comunităţii, asistenţă şi sprijin care nu pot fi
asigurate şi altora. Acţiunile care par să fie în folosul unui anumit grup pot spori
percepţia de părtinire şi partizanat. În mod ideal, sprijinul trebuie acordat numai
pentru activităţi şi evenimente de interes comun şi cu beneficiu pentru întreaga
comunitate.

SECŢIUNEA a 5- a
Particularităţi ale pregătirii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin
573. - Pregătirea în ţară a i, indiferent de tipul acesteia, depinde de organizarea
şi dotarea batalionului/companiei şi trebuie să fie în concordanţă cu reglementările în
vigoare şi caracterul misiunii repartizate.
574. - Condiţiile caracteristice ale i influenţează pregătirea pentru misiune.
Acestea sunt:
a) dacă se începe o nouă ;
b) dacă se înlocuieşte o unitate a altei ţări într-o în curs de desfăşurare;
180
c) dacă se înlocuieşte un contingent naţional;
d) dacă este necesar să se crească numărul personalului unui contingent în
zona de misiune.
575. - Etapele de pregătire a contingentului în ţară, până la dislocare cuprind
următoarele domenii:
a) personalul;
b) instruirea pentru misiune;
c) pregătirea echipamentului, tehnicii şi materialelor.
576. - Numărul de militari din statul de organizare a forţei de stabilitate şi de
sprijin depinde de:
a) concepţia i;
b) corespondenţele de ordin financiar;
c) opţiunea naţională.
577. - Opţiunea statului prevede participarea la misiune cu cadre şi militari
angajaţi pe bază de contract, selecţionaţi pe bază de voluntariat, precum şi faptul că
se stabileşte o structură (unitate sau subunitate) din patru echivalente (identice) care
desfăşoară program de instruire obişnuit şi program specific operaţiilor nonviolente.
578. - (1) Pentru îndeplinirea standardelor şi atingerea performanţei planificate
este necesar ca militarii pentru operaţii să fie pe cât posibil selecţionaţi din aceeaşi
structură militară, care a existat anterior şi în care aceştia se cunosc bine, constituiţi în
colective puternice.
(2) Criteriile de selecţie sunt:
a) calitatea de cadre active sau militari angajaţi pe bază de contract;
b) voluntariatul;
c) cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională;
d) calităţi morale corespunzătoare;
e) calităţi profesionale şi fizice.
579. - (1) Instruirea pentru misiune a militarilor se compune din pregătirea
militară generală, bazată pe regulamente militare naţionale, şi instrucţia specifică
operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, care cuprinde:
a) instrucţia în puncte de observare, puncte de control şi în echipe de
patrulare;
b) identificarea diferitelor tipuri de armament de infanterie, artilerie, mijloace
blindate, autovehicule, mijloace aeriene şi navale specifice zonei;
c) identificarea zgomotului produs de armamentul de artilerie (în special
distincţia dintre aruncătoare şi tunuri sau obuziere);
d) instrucţia privind minele;
e) citirea şi folosirea hărţii;
f) construcţia posturilor de observare şi adăposturilor la punctele de control şi
în raioanele de dislocare;
g) actualizarea informaţiilor privind misiunile de stabilitate şi de sprijin;
h) date despre cultura, tradiţiile şi obiceiurile ţării gazdă;
i) informaţii despre religiile predominante în zonă;
j) controale medicale şi vaccinări;
k) antrenamente privind îmbarcarea şi transportul;
181
l) informaţii despre situaţia politică din zonă;
m) înţelegerea de către ofiţeri şi subofiţeri a obiectivelor politice ale
partidelor (grupărilor) politice principale sau părţilor înarmate din zonă.
(2) Instruirea este continuată pe toată durata îndeplinirii misiunii.
580. - Pregătirea echipamentului, tehnicii şi materialelor se face pe trei
secţiuni:
a) echipament specific organismelor internaţionale;
b) echipament propriu finanţat de Republica Moldova şi rambursat de
organismele internaţionale, după patru ani;
c) echipament plătit de statul român.
581 - (1) O parte componentă a pregătirii la nivelul comenzii batalionului de
infanterie este analiza şi evaluarea factorilor specifici zonei de dislocare şi care se
referă la: condiţii topografice; aspecte sociologice, religioase şi etnice; administraţia
civilă din zonă (judeţe, oraşe, autorităţi locale); comunicaţii; resurse administrative
din zonă (spitale, ateliere de reparaţii).
(2) Totodată se analizează şi evaluează în amănunţime factorii specifici
contingentului:
a) experienţa anterioară în misiuni de stabilitate şi de sprijin;
b) instruirea;
c) gradul de asigurare a echipamentului şi calitatea acestuia;
d) cunoaşterea limbii locale şi oficiale a organismelor internaţionale.
582. - (1) Dislocarea contingentului este determinată de următoarele date:
a) ziua “U”, ziua în care organismele internaţionale solicită oficial ţării
noastre cererea de participare cu trupe;
b) ziua “D”, ziua în care Guvernul Republicii Moldovs informează
organismele internaţionale solicitante că cererea a fost aprobată de autorităţile
române în drept;
c) ziua „A”, ziua în care contingentul începe să sosească în zonă.
(2) Faţă de aceste date sunt calculate perioadele de timp la dispoziţie pentru
pregătirea misiunii.
583. - Între ziua „D” şi ziua „A” se execută transportul contingentului în
următoarele variante:
a) cazarmă, aeroport de îmbarcare, transport aerian, aeroport de debarcare,
raion de adunare, deplasare pe roţi sau calea ferată în zona de responsabilitate ;
b) cazarmă, deplasare pe roţi sau calea ferată, port de îmbarcare, transport
maritim, port de debarcare, raion de adunare, transport pe roţi sau calea ferată în zona
de responsabilitate.
584. - Forţele din batalionul de infanterie constituie o parte din componenta
militară a misiunii căreia i se constituie următoarele elemente:
a) de comandă şi control (comandantul, personalul comandamentului);
b) de pază şi protecţie a comandamentului;
c) de sprijin pe compartimente (comunicaţii, transport, masă şi cazare);
d) de manevră a forţelor din organica naţională şi cu structura de principiu;
e) de sprijin (artilerie, geniu, transmisiuni, poliţie militară, control, deplasare);
f) logistice (de transport, aprovizionare, medicale, de mentenanţă).
182
585. - Pregătirea şi executarea misiunilor în postul de observare, punctul de
control sau patrulare se face parcurgând următoarele etape:
a) etapa I, planificarea;
b) etapa II, informarea (asupra obiectivului, situaţiei generale din zonă,
situaţiei vecinilor, procedurilor întrebuinţate în zonă, itinerarului de deplasare,
timpului de plecare-sosire şi ajungere în diferite puncte, datelor meteo, modului de
raportare a constatărilor);
c) etapa III, instruirea;
d) etapa IV, execuţia (se urmăreşte respectarea fixurilor stabilite, înscrierea în
jurnal a datelor împreună cu timpul şi locul unde s-au produs evenimentele,
menţinerea legăturii permanente cu baza, observarea schimbărilor şi consemnarea lor
în legătură cu beligeranţii sau populaţia din zonă);
e) etapa V, raportul (raport verbal dat comandantului imediat după revenirea
din misiune, raport scris detaliat cu scheme, fotografii şi alte documente anexă).

SECŢIUNEA a 6- a
Particularităţi privind desfăşurarea operaţiilor de stabilitate şi de sprijin
586. - (1) Algoritmul general de acţiune al batalionului de infanterie este:
a) separarea părţilor în conflict şi crearea zonei tampon şi de limitare a
armamentelor;
a) împiedicarea conflictului armat între părţi;
b) menţinerea legii şi ordinii şi întoarcerea la condiţii umane, incluzând şi
operaţii de asistenţa comunităţii.
(2) Pentru îndeplinirea algoritmului general de acţiune în condiţiile particulare
concrete ale zonei, unitatea de infanterie foloseşte ca procedee de acţiune observarea,
patrularea, controlul traficului/deplasării, controlul materialelor, paza locurilor
vulnerabile/zonelor tensionate, semnalarea prezenţei forţei în zonă, controlul zonei
ocupate, legătura între părţile aflate în conflict, negocierile, activităţile umanitare şi
economice, escorta convoaielor, escorta personalităţilor.
587. - Batalionului de infanterie îndeplineşte misiunea de supraveghere a zonei
de responsabilitate repartizată, organizând posturi de observare, puncte de control
fixe sau mobile şi patrulare.
588. - (1) Postul de observare are următoarele misiuni:
a) marcarea prezenţei forţei în zona de responsabilitate;
b) supravegherea acţiunilor în teren, în lungul itinerarelor şi zonelor locuite;
c) verificarea şi inspectarea întregului trafic de persoane şi vehicule din zonă;
d) prevenirea introducerii de armament şi materiale interzise în zonă;
e) urmărirea traficului special (vehicule militare, tancuri, piese de artilerie);
f) cooperarea cu alte posturi de observare şi posturi de control;
g) blocarea comunicaţiilor, la ordin;
h) întocmirea raportului amănunţit cu toate constatările, indiferent de
importanţa lor.
(2) Îndeplinirea misiunii în postul de observare se face respectând următoarele
principii: să cauţi şi să observi !; să asculţi şi să auzi !; să înţelegi ceea ce observi !; să
raportezi ceea ce ai observat !.
183
(3) Postul de observare se dispune pe puncte dominante din teren în apropierea
liniei de încetare a focului, a rutelor de infiltrare şi a localităţilor.
(4) Echipamentul şi materialele utilizate în postul de observare sunt:
a) individuale (uniforma, vesta antiglonţ, casca, trusa medicală);
b) de observare (binocluri, lunete, aparatură de observare pe timp de noapte,
aparate de fotografiat, camere video);
c) de comunicaţii (staţii radio, radiotelefoane, telefoane, tabele cu parole,
codificări, indicative);
d) de autoapărare (armamentul, muniţia din dotare);
e) de lucru specific (hărţi, rechizite, truse de stat major, suporţi magnetici,
filme, hârtie fotografică).
589. - (1) Postul de control se dispune şi are misiunile şi echipamentul identice
cu ale postului de observare.
(2) Metodele de lucru folosite de membrii postului de control sunt:
a) accesul în postul de control se face numai pe bază de legitimaţie, fără
armament şi muniţie, pentru toate persoanele inclusiv autorităţile locale;
b) se controlează vehiculele (după culoare, după tip, după număr, fiecare al
treilea autovehicul) şi persoanele (toate persoanele care nu locuiesc în zonă,
persoanele care se deplasează singure).
590. - (1) Punctul de control mobil are un grad înalt de eficienţă pentru că:
a) se compune din forţe puţine, până la o grupă de infanterie cu două
autovehicule;
b) acţionează în punct timp de 30 - 60 minute după care îşi schimbă poziţia.
(2) Punctul de control mobil permite libertatea de acţiune a forţei asupra
părţilor aflate în conflict sau asupra persoanelor potenţial ostile care nu sunt sigure de
poziţia lor exactă.
591. - (1) Patrularea este de rutină, de intervenţie, de graniţă, de cercetare,
urbană, pentru descoperirea câmpurilor de mine, de interpunere.
(2) Prin patrulare se îndeplinesc următoarele obiective: supravegherea zonelor
neacoperite de posturile de observare şi posturile de control; investigaţia incidentelor;
marcarea prezenţei forţei în zonă; culegerea de informaţii; asigurarea libertăţii de
mişcare a forţei.
(3) Forţele care execută patrularea trebuie să fie în măsură să acţioneze: pentru
ieşirea din ambuscadă; când sunt încercuite sau atacate; când s-au rătăcit; la intrarea
într-un câmp de mine; când se deschide foc prin surprindere asupra lor; pentru oprirea
celor care încearcă să se infiltreze; în condiţii meteo grele, ziua şi noaptea.
(4) Echipamentul pentru patrule este compus din armament individual şi
muniţia aferentă, ţinuta corespunzătoare şi vesta de protecţie, trusa medicală,
mijloace de comunicaţie, mijloace de transport, carte şi însemne de identitate,
mijloace de cercetare nucleară, biologică şi chimică şi alte materiale, în funcţie de
specificul misiunii.
591. - (1) Pentru rezolvarea stărilor de criză apărute pe timpul îndeplinirii
misiunilor, forţe din batalion pot participa, în condiţiile stabilite de legislaţia în
vigoare la operaţii care vizează:
a) prevenirea unor acţiuni destabilizatoare;
184
b) neutralizarea unor elemente terorist-diversioniste sau formaţiuni ilegal
înarmate;
c) zădărnicirea încercărilor de blocare a unor căi de comunicaţie;
d) stoparea traficului cu armament şi muniţie;
e) interpunerea între grupurile aflate în conflict;
f) deblocarea unor obiective politico-administrative controlate ilegal;
g) înlăturarea urmărilor unor dezastre şi calamităţi naturale;
h) distribuirea de ajutoare umanitare populaţiei sinistrate sau calamitate;
i) restabilirea ordinii publice.
(2) Aceste operaţii presupun o pregătire intensă şi un grad de acţiune ferm şi
hotărât, executate însă cu multă precauţie şi limitări impuse de regulile de angajare a
forţei, stabilite anterior.
593. - (1) Operaţiile desfăşurate de forţele din batalionul de infanterie sunt
stabilite prin regulile de angajare a forţei, de restricţie sau interdicţie.
(2) Folosirea unei forţe minime este permisă pentru:
a) prevenirea oricărei încercări a unei forţe ostile de a împiedica batalionul să-
şi îndeplinească misiunile;
b) apărarea forţelor batalionului şi a persoanelor aflate sub protecţie;
c) reţinerea/imobilizarea persoanelor ostile care încearcă să pătrundă ilegal şi
comit infracţiuni grave sau atacuri împotriva bunurilor aparţinând batalionul;
d) scoaterea de sub urmărire a personalului batalionul şi a persoanelor
protejate legal pentru acţiunile împotriva forţelor care manifestă intenţii ostile;
e) împiedicarea distrugerii sau furtului bunurilor aparţinând batalionul şi/sau
bunurilor destinate ajutorului umanitar;
f) împiedicarea distrugerii sau furtului bunurilor aflate sub protecţie;
g) apărarea împotriva tulburărilor provocate de diferite persoane ostile în zona
locurilor de adunare, în zonele militare controlate potrivit reglementărilor ori în alte
zone stabilite de comandamentul internaţional.
(3) Folosirea unei forţe minime şi proporţionale este permisă împotriva:
a) personalului şi obiectivelor care contribuie la iniţierea unor acţiuni ostile
împotriva batalionului;
b) civililor şi a altor persoane ostile care împiedică sau obstrucţionează forţele
aliate, numai după epuizarea încercărilor nonviolente de înlăturare a obstacolelor;
c) persoanelor ostile care încearcă să pătrundă ilegal şi comit infracţiuni grave
sau atacuri împotriva forţelor şi bunurilor batalionul;
d) civililor care împiedică deplasarea forţelor batalionului prin demonstraţii,
tulburări în masă ori alte mijloace;
e) persoanelor care pătrund sau încearcă să pătrundă fără autorizaţie în zonele
controlate de forţele batalionului;
f) persoanelor care atacă un membru al batalionului;
g) persoanelor care comit sau ameninţă cu comiterea de infracţiuni grave în
prezenţa unui membru al batalionului;
h) persoanelor care atacă bunurile batalionului sau sunt pe cale să comită un
act care periclitează viaţa unei persoane.
(4) Dezarmarea persoanelor sau grupurilor de persoane este permisă când:
185
a) prezintă un pericol iminent pentru securitatea forţelor batalionului;
b) împiedică forţele batalionului în îndeplinirea misiunilor încredinţate.
(5) Tragerea focurilor de avertisment este permisă pentru:
a) prevenirea forţelor ostile sau potenţial ostile;
b) manifestarea fermităţii faţă de grupurile ostile sau potenţial ostile;
c) oprirea din acţiune a persoanelor sau grupurilor ostile.
(6) Este permis să se folosească sisteme de iluminare.
(7) Controalele asupra persoanelor şi vehiculelor sunt permise numai:
a) în zona exclusiv militară;
b) când se primeşte ordin în acest sens;
c) când există suspiciuni privind deţinerea de arme, muniţii sau echipamente
militare.
(8) Restricţii în folosirea forţei de către batalionul de infanterie. Se evită sau se
restrânge:
a) deschiderea focului în scopuri militare împotriva clădirilor religioase,
infrastructurii lucrărilor de valoare culturală sau istorică;
b) deschiderea focului în zonele locuite de civili, împotriva clădirilor sau
caselor folosite în scopuri militare;
c) distrugerea podurilor, tunelurilor, stăvilarelor sau taluzurilor ;
d) folosirea substanţelor chimice, dacă nu se face pentru controlul vegetaţiei
în interiorul sau în lungul perimetrului taberei forţelor aliate.
(9) Interdicţiile de folosire a forţei de către batalionul de infanterie se referă la :
a) folosirea oricărui armament incendiar (nu este inclusă muniţia cu fosfor
pentru mascarea sau identificarea ţintei, când întrebuinţarea nu are ca scop
incendierea);
b) folosirea mijloacelor de tip capcane explozive ;
c) distrugerea construcţiilor civile care nu sunt folosite în scopuri militare ;
d) folosirea minelor şi a dispozitivelor de minare.
(10) Reţinerea/arestarea/detenţia forţelor ostile este permisă cu acordarea unui
tratament uman deţinuţilor care mai întâi sunt dezarmaţi. În funcţie de situaţia
concretă, aceştia pot fi eliberaţi, transferaţi poliţiei militare sau încredinţaţi
autorităţilor civile.
(11) Reţinerea persoanelor civile este permisă cu acordarea unui tratament
uman acestora. În funcţie de situaţia concretă acestea pot fi eliberate, încredinţate
poliţiei militare sau autorităţilor civile.
(12) Limitările geografice impun folosirea forţei exclusiv în interiorul zonelor
controlate de forţele batalionul de infanterie stabilite prin acorduri.
594. - Locul şi rolul forţelor batalionul de infanterie în cadrul componentei
militare a forţei multinaţionale poate fi :
a) în cadrul forţei multinaţionale;
b) independente, subordonate direct forţei multinaţionale;
c) într-o zonă de responsabilitate proprie (în rezerva forţei multinaţionale; în
acţiuni de cooperare cu observatorii militari).
595. - Principiile tactice de dislocare sunt următoarele :

186
a) în zona de dislocare subunităţile trebuie să fie pe cât posibil în contact
vizual una cu cealaltă;
b) poziţiile ocupate trebuie să ofere condiţiile cele mai bune pentru
monitorizarea tuturor părţilor din conflict.
596. - (1) Situaţiile de dislocare sunt următoarele:
(2) Dislocarea pe linia de încetare a focului se face în două moduri:
a) zona de responsabilitate a forţelor batalionul de infanterie este împărţită în
zone de responsabilitate de companie/pluton situate pe ambele părţi ale liniei de
încetare a focului;
b) întreaga zona de responsabilitate a forţelor batalionului se află pe o parte a
liniei de încetare a focului.
(3) Dislocarea în zona tampon, atunci când părţile sunt dispuse în aşa fel încât
îşi pot observa una alteia operaţiile:
a) zona de responsabilitate a forţelor batalionului de infanterie este împărţită
în zone de responsabilitate situate pe ambele părţi ale zonei tampon;
b) zona de responsabilitate a batalionului este împărţită în zone de
responsabilitate de o parte şi de cealaltă a graniţei;
c) zona de responsabilitate a batalionului este împărţită în trei zone de
responsabilitate situate în interiorul unei zone tampon.
(4) Zona de responsabilitate a forţelor batalionului se împarte în zone de
responsabilitate de companie (pluton) în partea ocupată şi zone de companie (pluton)
în partea liberă. De-a lungul liniei de despărţire a celor două părţi este stabilită o zonă
tampon.
597. - Modul de acţiune al elementelor de dispozitiv ale forţelor batalionului
pentru rezolvarea diferitelor incidente :
a) în cazul executării focului în apropierea punctului de observare sau control,
personalul acestuia se adăposteşte şi apoi determină poziţia de unde s-a tras, felul
focului, categoria de armament cu care s-a executat focul şi efectele acestuia, toate
constituind elemente ce vor fi precizate în raportul către comandantul eşalonului
superior; în funcţie de situaţie, ulterior se trece la utilizarea forţei şi dezarmarea
persoanelor, reţinerea, identificarea şi predarea acestora poliţiei militare;
b) în cazul manifestării ostile a unui grup de persoane în apropierea postului
de observare sau punctului de control, se alarmează personalul şi se iau măsuri de
securitate şi de întârziere a pătrunderii persoanelor în locul de dispunere al postului;
ulterior se negociază cu manifestanţii sau liderii acestora, părăsirea terenului din
imediata apropiere a postului, raportându-se comandantului eşalonului superior
rezultatul negocierii şi măsurile luate;
c) la întâlnirea cu beligeranţii care blochează comunicaţia, comandantul
punctului de control mobil sau patrulei/escortei opreşte deplasarea, raportează
comandantului eşalonului superior situaţia creată, organizează siguranţa nemijlocită a
patrulei, negociază cu liderul beligeranţilor până la primirea permisiunii de trecere; în
acest timp toţi militarii patrulei/escortei sunt pregătiţi să folosească forţa în caz de
nevoie.
598. - (1) Pentru preluarea unui convoi de refugiaţi, comandantul escortei
precizează subordonaţilor misiunile, deplasează subunitatea în punctul de întâlnire cu
187
convoiul, verifică identitatea persoanei care conduce convoiul de refugiaţi, ordonă
controlul refugiaţilor şi raportează comandantului eşalonului superior începerea
deplasării către tabăra de tranzit. Interzice autovehiculelor izolate pătrunderea în
coloana de transport prin oprirea coloanei şi obligarea autovehiculului vizat să
părăsească zona.
(2) In situaţia producerii de defecţiuni la mijloacele de transport sau de
accident opreşte convoiul, ia măsuri de siguranţă nemijlocită, transferă persoanele din
autovehiculul avariat (defect), solicită prin raport comandantului eşalonului superior
intervenţia poliţiei militare şi a unei echipe de preluare a autovehiculului afectat
(acesta fiind lăsat sub pază).
(3) La sosirea în tabăra de refugiaţi se predau autovehiculele, se urmăreşte
înregistrarea refugiaţilor în documentele de evidenţă ale taberei şi raportează
comandantului unităţii/subunităţii despre predarea convoiului. Ulterior organizează şi
conduce deplasarea în raionul de dislocare al unităţii, unde, odată ajuns întocmeşte şi
prezintă comandantului unităţii raportul de îndeplinire a misiunii în mod detaliat.

SECŢIUNEA a 7 - a
Extracţia forţelor
599. - (1) Extracţia forţelor din teatrul de operaţii se poate executa sub
presiunea elementelor ostile sau în absenţa acestora (atunci când au fost îndeplinite
obiectivele care au determinat prezenţa lor).
(2) Extracţia forţelor trebuie să fie flexibilă şi în acord cu progresele politice
realizate.
(3) În funcţie de situaţia concretă, extracţia poate fi rapidă, graduală sau
parţială.
600. - (1) În scopul protejării forţelor care desfăşoară operaţii de stabilitate şi
de sprijin, se constituie rezerve din subunităţi cu posibilităţi de reacţie rapidă, care
sunt dislocate atât în teatru, cât şi în afara acestuia, pentru a interveni oportun, în caz
de necesitate.
(2) Planificarea întrebuinţării rezervelor se execută de comun acord cu
partenerii de .
601. - (1) În situaţia când este periclitată integritatea forţelor, la ordinul
eşalonului superior (cu acordul autorităţilor constituţionale abilitate - în cazul
operaţiilor multinaţionale), forţele se regrupează şi, în funcţie de situaţie, organizează
apărarea circulară, ieşirea din încercuire şi joncţiunea cu forţele de rezervă, după
regulile generale pentru astfel de situaţii.
(2) Pentru retrocedarea responsabilităţilor de orice natură către autorităţile
civile legal constituite, în raport cu situaţia concretă, comandanţii forţelor folosesc
condiţiile favorabile existente.

188
CAPITOLUL VIII
Acţiunile intermediare
SECŢIUNEA 1
Deplasarea
PARAGRAFUL 1.1
Generalităţi
602. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie se execută pe timp de pace, în
situaţii de criză, la război şi în perioada post-conflict în scopul: dislocării dintr-un
raion în altul; intervenţiei pe anumite aliniamente/raioane; desfăşurării forţelor în
vederea realizării dispozitivelor stabilite; introducerii în luptă; realizării unor
manevre rapide; constituirii unor noi grupări de forţe sau scoaterii lor de sub
loviturile inamicului; întăririi apărării sau trecerii la apărare pe un nou aliniament;
schimbării raioanelor de dispunere; constituirii rezervelor; refacerii capacităţii
operaţionale.
603. - (1) Deplasarea batalionului de infanterie se execută prin următoarele
procedee: marş (pe autovehicule sau pe jos); transport (pe mijloace rutiere, feroviare,
navale sau aeriene); combinat (prin marş şi transport).
(2) Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de: situaţia creată; scopul,
distanţa şi timpul afectat deplasării; starea căilor de comunicaţie; cantitatea şi
capacitatea mijloacelor de transport la dispoziţie.
(3) Batalionul de infanterie execută, de regulă, deplasări combinate.
604. - Subunităţile constituie dispozitive de deplasare, în funcţie de:
probabilitatea întâlnirii cu inamicul; misiunea primită; compunerea şi puterea de luptă
a forţelor; numărul şi starea căilor de comunicaţie; existenţa mijloacelor de deplasare;
felul şi valoarea obstacolelor naturale şi a trecerilor peste acestea.
605. - Termenii folosiţi la deplasarea batalionului au următoarea semnificaţie:
a) elementul de marş – eşalonul care se deplasează sub comanda unui singur
comandant; de obicei este o companie, dar poate fi şi batalion;
b) seria de marş – un grup de elemente de marş aflate sub comanda unui
singur comandant, desemnată printr-o cifră sau literă pentru a uşura planificarea şi
coordonarea acţiunilor;
c) momentul sosirii – data (ora, minutul) la care capul coloanei trece de un
punct de coordonare sau linie stabilită;
d) momentul trecerii – data (ora, minutul) la care coada coloanei trece de un
punct de coordonare sau linie stabilită;
e) golul – spaţiul, timpul sau distanţa dintre două elemente de marş
consecutive, care se deplasează pe aceeaşi rută; se măsoară în metri sau minute de la
coada unui element până în faţa următorului element;
f) distanţa dintre vehicule – depărtarea dintre două vehicule, dispuse unul
după celălalt;
g) punctul iniţial – un loc de pe o rută/un itinerar, bine definit, de unde
elementele de marş trec sub comanda conducătorului deplasării şi încep deplasarea;
din acest loc, coloana se formează prin trecerea succesivă a unităţilor (subunităţilor);
h) punctul final – un loc bine definit de pe o rută, de unde elementele de marş
revin sub comanda şefilor direcţi;
189
i) momentul final – data (ora, minutul) în care coada coloanei trece de punctul
final;
j) punctul de coordonare – un loc pe ruta de deplasare, cum ar fi o intersecţie
aglomerată, luat drept reper când se dau instrucţiuni; poate fi de asemenea, un loc
unde apar interferenţe în deplasarea forţelor;
k) lungimea coloanei – drumul ocupat de o coloană, inclusiv golurile;
l) timpul de trecere – intervalul de timp dintre momentul în care primul
element trece pe la un anumit punct şi momentul în care ultimul element trece prin
acelaşi loc;
m) ritmul de marş – distanţa medie parcursă într-o perioadă dată de timp
(viteza în km/h) incluzând scurtele opriri şi întârzierile;
n) distanţa în timp – perioada necesară capului unei coloane pentru a se
deplasa dintr-un punct în altul într-un anumit timp;
o) densitatea traficului – numărul mediu de vehicule care au trecut pe un km
dat, exprimată în vehicule/km (v/km).
606. - Cerinţele de bază ale pregătirii şi desfăşurării deplasării sunt:
a) nu confundaţi deplasarea cu manevra;
b) executaţi recunoaşteri la toate eşaloanele;
c) folosiţi eficient terenul şi vremea; deplasarea în condiţii de vizibilitate
redusă realizează siguranţă mai mare;
d) deplasarea se face pe batalioane; aceasta are ca avantaje o securitate mai
bună, permite o deplasare rapidă şi o dispersare mare;
e) menţineţi securitatea pe timpul deplasării; pe timpul deplasării, principala
responsabilitate a comandantului de batalion este protecţia unităţii/subunităţilor;
aceasta se poate realiza prin folosirea formaţiei de marş şi a procedeului de deplasare
corespunzător;
f) deplasaţi-vă cât de repede vă permite situaţia şi comunicaţia;
g) asiguraţi-vă că elementele de siguranţă de cap, flanc şi de spate sunt
instruite şi amplasate corect;
h) întăriţi disciplina privind folosirea lanternelor/luminilor şi pentru evitarea
zgomotelor;
i) verificaţi camuflarea personalului şi a echipamentului;
j) luaţi contact cu inamicul prin cea mai mică subunitate posibilă, astfel se vor
reduce pierderile, iar comandantul are posibilitatea să manevreze cu forţele principale
pentru distrugerea acestuia.
k)locul comandantului batalionului depinde de situaţie, formaţia de marş,
tehnica de deplasare şi organizarea batalionului;
l) comandantul de batalion se află în locul în care poate vedea şi controla
batalionul; în mod normal acesta se află împreună cu comanda în capul coloanei
forţelor principale, acolo unde poate sprijini cel mai bine acţiunile batalionului şi
menţine comunicaţiile;
m) Bateria de aruncătoare, de regulă, se află la coada coloanei forţelor
principale, pentru a putea sprijini prin foc acţiunile subunităţilor care iau contact cu
inamicul;

190
n) sistemul de comunicaţii organizat pentru deplasare trebuie să asigure
menţinerea legăturii cu eşalonul superior şi conducerea tuturor forţelor, atât a celor
care au început deplasarea, cât şi a celor rămase încă în vechiul raion până la
ajungerea tuturor la destinaţie;
o) subunităţile de arme, primite ca întărire/în sprijin, se dispun acolo de unde
pot sprijini cel mai bine acţiunile batalionului.

PARAGRAFUL 1.2
Deplasarea prin marş
607. - (1) În raport de situaţia creată, efortul pe care trebuie să-l depună
personalul şi viteza necesară de deplasare, marşul batalionului de infanterie poate fi
normal sau forţat.
(2) Marşul normal se execută cu viteze medii de deplasare, când unitatea se
află la depărtare mare de linia frontului şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante
ale inamicului. Coloanele se constituie pe unităţi şi categorii de tehnică cu aceeaşi
viteză de deplasare şi capacitate de trecere.
(3) Marşul forţat se adoptă când unităţile urmează să treacă în timp scurt la
îndeplinirea unei misiunii. De regulă, el se execută pe distanţe mai mici, cu vitezele
maxime admise de tehnică, teren, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii şi
implică organizarea rapidă a forţelor participante, în funcţie de concepţia i viitoare.
608. - (1) Pentru executarea marşului, batalionului i se stabilesc fâşii şi
itinerare de marş, iar subunităţilor, itinerare de marş.
(2) Fâşia de marş trebuie să cuprindă un număr suficient de drumuri şi să
asigure condiţii de protecţie forţelor pe timpul deplasării şi, în mod deosebit, la
trecerea pe la punctele obligatorii, precum şi posibilităţi de varientare a porţiunilor de
drumuri distruse, obstacolelor sau raioanelor (porţiunilor, zonelor) contaminate RBC.
(3) Itinerarele de marş de regulă, ocolesc localităţile mari, nodurile de
comunicaţii importante şi punctele obligatorii de trecere şi pot fi: de bază; de
rezervă; de rocadă.
(4) De regulă, batalionuluide infanterie îi sunt necesare 1- 2 itinerare de bază.
La ordinul comandantului se pregătesc şi se folosesc la nevoie, itinerare de rezervă şi
de rocadă.
609. - Protecţia forţelor şi mijloacelor pe timpul executării marşului impune:
luarea măsurilor de mascare a elementelor dispozitivului de marş; executarea
acestuia, pe cât posibil, în timpul nopţii sau în alte condiţii cu vizibilitate redusă;
dispersarea coloanelor, de front (prin stabilirea unui număr mai mare de itinerare)
şi în adâncime (prin mărirea distanţelor între coloanele de marş şi între subunităţile
din compunerea aceleiaşi coloane).
610. – (1) Marşul se execută în condiţiile când se prevede sau nu
întâlnirea cu inamicul.
(2) Când se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul trebuie pregătit şi
executat astfel încât forţele să fie în permanenţă gata de acţiune, capabile să
se desfăşoare cu repeziciune şi să intre la timp în luptă. În acest scop, se iau
măsuri pentru constituirea unui dispozitiv de marş adecvat.

191
(3) Când nu se prevede întâlnirea cu inamicul, marşul se pregăteşte şi se
execută astfel încât batalionul să ajungă în noul raion în condiţiile unor
eforturi normale. Pentru aceasta se aleg şi se pregătesc din timp cele mai bune
drumuri. Coloanele se formează din unităţi/subunităţi care au aceeaşi viteză de
marş şi capacitate de trecere.
611. - (1) Deplasarea prin marş pe distanţe mari se planifică şi organizează pe
etape de marş 5.
(2) În teren şes (mediu frământat), etapa de marş pe autovehicule poate fi de
până la 250 km, uneori mai mare, iar în teren muntos - împădurit până la 150 km.
(3) Când subunităţile se deplasează pe jos, mărimea etapei de marş poate să fie
până la 30 km.
(4) Viteza de marş reprezintă media vitezelor ce se realizează pe diferite
porţiuni de itinerar şi se exprimă în kilometri pe oră.
(5) Viteza medie de marş reprezintă media vitezelor parţiale realizate pe
diferite porţiuni de itinerar şi se exprimă în km pe oră (km/h).
(6) Viteza medie de marş a coloanelor mixte, în teren şes (mediu frământat),
ziua, este de 20- 30 km/h. Coloanele de transportare amfibii blindate (maşini de luptă
ale infanteriei, automobile) se deplasează ziua cu 30- 40 km/h, iar noaptea cu 25- 30
km/h. Când subunităţile se deplasează pe jos, viteza medie de marş este de 4- 5 km
pe oră, iar pe schiuri de 5- 7 km/h. Când deplasarea se execută pe drumuri cu pante
mari sau cu obstacole (bolovani, grohotiş) viteza de deplasare se micşorează până la
1 km/h.
(7) În teren muntos - împădurit viteza de marş se reduce cu 30- 40 % faţă de
cea din teren şes/mediu frământat.
(8) Pe timp de îngheţ/dezgheţ, pe drumuri desfundate şi în condiţii de
vizibilitate redusă viteza medie de marş poate fi de 10- 15 km/h; la urcarea rampelor
cu o declivitate de 6- 8 %, viteza este de până la 10 km/h, iar la coborâre, de până la
15- 20 km/h.
(9) Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi mari,
pe ceaţă şi ninsoare sau noaptea, viteza de marş se reduce cu 15- 20 % şi chiar mai
mult.
(10) Noaptea, când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere sau când
luminează luna, pe drumurile cu indicatoare luminoase şi cu circulaţie într-un singur
sens, viteza medie de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei.
(11) Mărimea etapei şi viteza de marş se stabilesc în funcţie de: caracteristicile
geoclimatice ale fâşiei; numărul, capacitatea şi practicabilitatea itinerarelor; existenţa
obstacolelor; tipul i ce urmează să fie desfăşurată după deplasare; pregătirea forţelor
şi caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de deplasare.
(12) Normele tactice privind deplasarea sunt (tabelul nr. 15):

5
Distanţa parcursă în 24 de ore.

192
Detalii Etapa de marş Viteza medie de deplasare
(în km) în teren: (în km/h) în teren:
Felul mediu mediu frământat muntos
deplasării muntos
frământat ziua noaptea ziua noaptea
T.A.B. (Au.) 250 150 30- 40 25- 30 20- 25 15- 20
Mixtă
250 150 20- 30 15- 20 15- 20 10- 15
(Tc.,M.L.I.)
Pe jos 30 30 4- 5 4- 5 3- 4 3- 4
Pe schiuri 30 30 5- 7 5- 7 4- 6 4- 6

Tabelul nr. 15- Normele tactice privind deplasarea


612. - (1) Pentru odihna forţelor, verificarea stării tehnice a vehiculelor,
ajustarea echipamentului şi materialelor, executarea mentenanţei, se stabilesc halte
mici şi halte mari. Dacă marşul se execută pe distanţe mari (în mai multe etape), la
sfârşitul fiecărei etape se execută odihna de zi/noapte.
(2) Pe timpul staţionării în haltele mici, coloanele rămân orientate pe direcţia
de deplasare fără să se disperseze şi se menţin distanţele între subunităţi.
Autovehiculele se dispun pe partea dreaptă a itinerarului, în afara părţii carosabile.
Când deplasarea se execută cu autovehiculele haltele mici se fixează astfel: prima
după 1- 2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2- 3 ore de marş (iarna după 1-
1,5 ore de marş) şi au durata de 20- 30 minute. Când marşul se execută pe jos, prima
haltă se fixează după 30 minute de la începerea acestuia, iar următoarele din 50 în 50
minute şi au o durată de 10 minute.
(3) Haltele mari se stabilesc la începutul celei de-a doua jumătăţi a fiecărei
etape de marş şi are o durată de 2- 4 ore. Dacă marşul se execută pe o distanţă mai
mică de o etapă, noaptea şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează halte
mari.
(4) Odihna de zi (noapte) se fixează după fiecare etapă de marş.
(5) Haltele mari şi odihna de zi/noapte se stabilesc în raioane situate în afara
itinerarelor de marş şi în apropierea acestora, care oferă condiţii favorabile de
asigurare şi protecţie, surse de aprovizionare cu apă şi posibilităţi de aprovizionare şi
mentenanţă.
(6) Pe timpul haltelor mari şi a odihnei de zi/noapte se execută următoarele
activităţi: servitul mesei; mentenanţa şi completarea plinurilor; odihna personalului;
stabilirea măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor.
(7) Pe timpul odihnei de zi/noapte se pot schimba elementele de siguranţă
a marşului.
(8) Când deplasarea se execută pe jos, după 2- 3 zile de marş se dau 24
ore de odihnă.
613. - (1) Pentru recunoaşterea raioanelor haltelor mari şi odihnei de zi/noapte
precum şi a itinerarelor de deplasare, se trimit grupuri de recunoaştere care, în funcţie
de situaţie, se deplasează cu forţele de siguranţă sau de asigurare a marşului.
(2) Când situaţia impune şi există resursa alocată, recunoaşterea se poate
executa şi din elicopter.
193
614. - (1) În scopul coordonării deplasării coloanelor, pentru fiecare fâşie
(itinerar) de marş se fixează un aliniament/punct iniţial şi aliniamente de coordonare.
(2) Aliniamentul/punctul iniţial şi aliniamentele de coordonare nu se stabilesc
pe cursuri de apă şi la punctele obligatorii de trecere.
(3) Pentru fiecare aliniament se precizează timpul la care capul şi coada
coloanelor trec pe la acesta.
615. - (1) Dispozitivul de marş reprezintă gruparea forţelor şi mijloacelor
unităţii pentru executarea deplasării.
(2) Constituirea dispozitivului de marş se face în aşa fel încât acesta să asigure:
conducerea neîntreruptă şi deplasarea forţelor în timpul stabilit şi cu întreaga putere
de luptă; trecerea rapidă, dacă situaţia impune, în dispozitivul premergător de luptă şi
de luptă, precum şi angajarea luptei cu inamicul în condiţii favorabile; vulnerabilitate
redusă faţă de loviturile inamicului executate cu aviaţia, rachetele şi sistemele de
cercetare-lovire de înaltă precizie sau cu ADMNBC; deplasarea cu viteza stabilită
pentru fiecare porţiune de itinerar.
616. - Dispozitivul de marş cuprinde, de regulă: elemente de cercetare;
elemente de siguranţă şi de asigurare a deplasării; coloanele/coloana forţelor
principale; subunităţile de logistică. (vezi anaxa nr.5).
617. - Elementele de cercetare sunt constituite de regulă din patrule de
cercetare şi patrule de cercetare independente.
618. - (1) Elementele de siguranţă sunt: pichetele mobile de cap; pichetele
mobile de spate sau de flanc; pichetele fixe de flanc. Aceste elemente se întăresc în
mod corespunzător, în funcţie de posibilităţi şi de importanţa misiunii şi asigură:
deplasarea neîntreruptă a coloanelor forţelor principale; prevenirea unui atac prin
surprindere asupra acestora; zădărnicirea acţiunilor cercetării inamicului şi crearea
condiţiilor favorabile pentru intrarea în acţiune în mod organizat a forţelor principale.
(2) Compunerea şi distanţa la care se trimit elementele de siguranţă depind de
situaţia şi condiţiile în care se execută marşul, caracterul acţiunilor inamicului, de
misiunea de luptă a forţelor, şi dispozitivul adoptat, de caracteristicile terenului,
numărul şi importanţa itinerarelor de deplasare.
619. - (1) Pichetele mobile de cap, spate sau flanc şi pichetele fixe de flanc se
trimit conform precizărilor din “Manualul pentru luptă al companiei de infanterie”.
(2) Atunci când este posibil, se realizează siguranţa din aer, prin patrule de
elicoptere care acţionează pe direcţia de marş a forţelor principale.
620. - (1) Elementele de asigurare a deplasării se constituie în detaşamente de
asigurare a mişcării, în scopul creării condiţiilor necesare executării marşului fără
întreruperi, cu viteza stabilită şi în ritm constant. Acestea acţionează pe fiecare
itinerar de deplasare având în compunere subunităţi de geniu dotate cu mijloacele
tehnice necesare.
(2) De regulă, detaşamentele acţionează înapoia siguranţei de marş şi sunt
însoţite de grupe de evacuare-reparare.
621. - (1) Forţele principale cuprind forţele luptătoare şi de sprijin, mai puţin
elementele constituite pentru siguranţa marşului, şi se deplasează, de regulă, pe
coloane de subunităţi.
(2) Subunităţile logistice se deplasează în cadrul coloanei eşalonului căruia îi
aparţin.
(3) Pentru protecţia forţelor împotriva armelor de distrugere în masă, între
coloanele de subunităţi se lasă o distanţă de 2- 3 km.
622. - (1) În cazul atacului din aer al inamicului se măresc distanţele dintre
maşini şi unităţi (subunităţi) şi se continuă deplasarea, iar mijloacele aeriene deschid
focul din mişcare.
(2) Asupra grupurilor de cercetare-diversiune sau elementelor teroriste, care
acţionează împotriva coloanelor aflate în deplasare se intervine cu elementele de
siguranţă a marşului sau cu forţe destinate din timp pentru astfel de misiuni, iar
forţele principale continuă deplasarea. În astfel de situaţii se cooperează şi cu
celelalte forţe aparţinând sistemului naţional de apărare.
623. - Când inamicul întrebuinţează armele de distrugere în masă se iau măsuri
de cercetare adecvate pe itinerarele de deplasare şi în raioanele contaminate, de
salvare-evacuare şi de stingere a unor incendii, concomitent cu deplasarea pe
itinerarele de rezervă (dacă este cazul) şi când este posibil, de executare a
decontaminării.
624. - (1) Algoritmul pentru calculul marşului cuprinde (vezi anexa nr.6):
a) stabilirea efectivelor şi tehnicii militare care va executa deplasarea pe calea
ferată sau prin marş;
b) stabilirea itinerarelor de marş de bază, de rezervă şi drumurilor de rocadă;
c) kilometrarea itinerarelor de marş, pe hărţi 1: 200 000 din 10 în 10 km, iar
pe hărţi 1: 100 000 din 5 în 5 km;
d) repartizarea unităţilor/subunităţilor pe itinerarele de marş, stabilirea
numărului coloanelor şi a ordinii în cadrul acestora;
e) stabilirea şi constituirea în eşaloane de transport a forţelor şi mijloacelor
care se deplasează pe calea ferată (când este cazul);
f) stabilirea forţelor pentru cercetare, siguranţă şi asigurare a mişcării;
g) calculul lungimii coloanelor de marş, a fiecărui itinerar şi distanţei între
coloane;
h) executarea tronsonării şi retronsonării itinerarelor de marş şi stabilirea
restricţiilor pentru fiecare tronson;
i) stabilirea haltelor, felul acestora, raioanele şi durata executării lor;
j) stabilirea raionului odihnei de zi/noapte;
k) stabilirea punctului iniţial pentru fiecare etapă a traseului punctelor de
coordonare;
l) întocmirea tabelului cu planificarea marşului;
m) calculul marşului şi al transportului pe calea ferată şi înscrierea în tabel a
datelor;
n) organizarea staţionării;
o) stabilirea măsurilor de asigurare a deplasării;
p) stabilirea elementelor de comenduire şi îndrumare a circulaţiei (C.I.C.);
organizarea şi materializarea serviciului C.I.C. ;
q) aprobarea documentelor de conducere a marşului.
(2) Formula de calcul pentru lungimea coloanei de marş (Lc) este:
Lc = (Nm – Nc)Dn + (Nc – 1)Dc , unde:
Nm = numărul autovehiculelor
Nc = numărul de coloane
Dn = distanţa dintre autovehicule;
Dc = distanţa dintre coloane.
(3) Formula de calcul pentru timpul total de marş:
Tt = Tm + Th + Tsc + Ta + Trez, unde:
Tm = timp efectiv de marş;
Th = timp de staţionare în halte;
Tsc = timp de scurgere a coloanelor în raion;
Ta = timp de ascundere şi mascare;
Trez = timp de rezervă.
(4) Formula de calcul a timpului de scurgere a coloanelor în raion:

Lc – Ad Rn
Tsc = X TT
V
2

unde:
Lc = lungimea coloanei;
Ad Rn = adâncimea raionului;
V = viteza prin raion;
TT = timpul de trecere
X = coeficientul de relief (1 pentru şes, 1,1 pentru teren mediu
frământat, 1,25 pentru teren muntos).
625. - (1) Marşurile solicită o planificare detaliată. Procesul de analiză a
situaţiei ajută comandanţii şi statele lor majore în determinarea celei mai bune
variante a deplasării. Această planificare cuprinde trei elemente care pot fi
determinate în acelaşi timp, şi anume, nevoile pentru deplasare, posibilităţile de
executare a marşului de către elementele organice, de cele primite ca întărire/în
sprijin şi priorităţile. În planificare se mai iau în considerare următoarele:
a) situaţia inamicului, condiţiile de teren şi de stare a vremii;
b) modul de organizare a batalionului;
c) măsurile de siguranţă, pe timpul deplasării şi la destinaţie;
d) organizarea elementelor de marş;
e) îmbarcarea militarilor şi echipamentului;
f) activităţile de la destinaţie.
626. - (1) Tehnici de marş. În prima variantă, pe timpul zilei, distanţa dintre
vehicule este de 20- 25 metri. Pe timpul nopţii distanţa se stabileşte astfel încât
fiecare conducător auto să vadă luminile de semnalizare, mascate, ale vehiculului din
faţă. Această tehnică se foloseşte în special în cazul marşurilor executate pe timpul
nopţii, în condiţii de deplasare camuflată. Tehnica respectivă foloseşte la maxim
capacitatea itinerarelor de marş, dar nu oferă o dispersare bună a coloanei. Normal
densitatea de-a lungul itinerarului este de 30 vehicule pe km.
(2) Pentru o dispersare mai mare, o a doua variantă impune mărirea distanţei
dintre vehicule. Această distanţă variază de la 50 la 100 de metri. Dacă este necesar,
distanţa poate fi şi mai mare. Tehnica respectivă se foloseşte în special pe timpul
marşurilor executate ziua. Densitatea vehiculelor variază de la 10- 15 vehicule pe km.
(3) Pe timpul unui marş prin infiltrare (a treia tehnică), vehiculele se
deplasează individual sau în grupuri mici, la intervale neregulate de timp, pentru a
reduce riscul concentrării acestora într-un punct. Această tehnică asigură cea mai
bună protecţie împotriva observării şi atacului inamicului. Ea se pretează atunci când
există suficient timp şi spaţiu şi sunt realizate măsurile de siguranţă.
627. - (1) În teren muntos-împădurit marşul se pregăteşte şi se execută ţinând
seama de caracteristicile drumului, de timp şi stare a vremii.
(2) În locurile înguste şi greu accesibile, dacă este posibil, se lărgeşte partea
carosabilă. La nevoie se amenajează drumuri ocolitoare. De asemenea, se prevăd
măsuri pentru stingerea incendiilor şi înlăturarea obstacolelor.
(3) Toate instalaţiile hidrotehnice care prin distrugerea lor pot modifica rapid
nivelul apei, iar prin aceasta periclitează situaţia subunităţilor, trebuie apărate
împotriva atacurilor terestre şi din aer ale inamicului.
(4) În sectoarele periculoase de drum se instalează balustrade şi indicatoare
vizibile.
(5) Subunităţile batalionului executa marşul, de regulă, combinat, pe
autovehicule, până la limita maximă accesibilă permisă de capacitatea drumului şi
panta acestuia, iar când acestea se îngustează şi devin poteci, militarii se debarcă de
pe autovehicule şi continuă marşul pe jos. Subunităţile îşi transportă muniţia şi
materialele pe purtători, pe poteci înguste şi în afara acestora (eventual prin
escaladarea unor porţiuni din teren) până în raionul acţiunilor de luptă. Pentru
trecerea râurilor de munte şi prăpăstiilor se folosesc podurile/punţile suspendate sau
funiculare.
(6) Subunităţile trebuie să aibă pregătite din timp mijloacele de trecere peste
râurile de munte şi dispozitive pentru frânarea autovehiculelor.
(7) De regulă, siguranţa flancurilor se execută prin pichete fixe de flanc care
ocupă poziţii pe înălţimile dominante, îndeosebi la trecători şi pe podurile laterale
care duc spre itinerarele de deplasare.
(8) Când au fost semnalate grupuri de cercetare-diversiune se iau măsuri pentru
întărirea siguranţei.
628. - (1) Pe timp de iarnă, cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute, executarea
marşului necesită:
a) pregătirea şi menţinerea drumurilor în stare practicabilă;
b) luarea măsurilor pentru prevenirea degerării oamenilor;
c) pregătirea tehnicii militare pentru funcţionarea în condiţiile unor
temperaturi scăzute;
d) asigurarea autovehiculelor cu accesorii şi mijloace necesare măririi
capacităţii de trecere;
e) acoperirea cu prelate a autovehiculelor destinate transportului militarilor.
(2) În siguranţa de marş se includ autovehicule înzestrate cu echipament de
buldozer pentru curăţirea zăpezii. Autovehiculele cu capacitate mare de trecere
(tractoare) se repartizează de-a lungul întregii coloane. Pe timpul haltelor, motoarele
autovehiculelor se încălzesc câte 4-5 minute la fiecare jumătate de oră. Pentru
încălzirea militarilor se execută cu aceştia alergări scurte. Este interzis ca militarii să
stea pe zăpadă în poziţia culcat.
(3) Când marşul se execută pe jos, în afara drumurilor sau pe drumuri
înzăpezite, subunităţile din capul coloanei se schimbă după fiecare 20-30 minute.
(4) Pe ger puternic se asigură militarilor hrană caldă.
629. - Când marşul se execută iarna, la temperaturi scăzute, pe jos, se impune
ca:
a) nici o parte a corpului să nu fie strânsă, în special încheieturile şi
extremităţile (degetele mâinilor şi picioarelor să se mişte în mănuşi, respectiv în
încălţăminte);
b) să nu se strângă excesiv curelele de la raniţă, schiuri;
c) executarea marşului cât mai uniform şi dozarea efortului spre a se evita
transpiraţia corpului, alternativ cu răcirea sa;
d) marşul să se execute în veston, iar scurtele să fie îmbrăcate numai în timpul
haltelor;
e) să nu se bea apă rece şi să nu se mănânce zăpadă; apa se va înlocui cu ceai
sau cafea şi se va bea cu înghiţituri mici/rare;
f) deschizătorii de pârtii să fie înlocuiţi cât mai des;
g) să nu se stea jos pe timpul haltelor mici;
h) haltele mari să se facă pe cât posibil în clădiri.
630. - Când unele obstacole nu pot fi trecute sau ocolite se prevăd din timp
măsuri pentru transbordarea efectivelor, tehnicii şi materialelor, folosindu-se în acest
scop toate mijloacele la dispoziţie. În acest caz, dincolo de obstacol, subunităţile
continuă marşul pe jos, având muniţia şi materialele pe militari/purtători, iar
autovehiculele vor fi trimise pe rute ocolitoare până la ajungerea din urmă a coloanei
sau vor relua mişcarea după deschiderea drumului.

PARAGRAFUL 1.3
Deplasarea prin transport
631. - (1) Transportul forţelor, tehnicii şi materialelor batalionului de
infanterie se execută cu mijloace rutiere, feroviare, aeriene sau navale.
(2) Pentru executarea transportului, batalionului de infanterie i se destină
raioane pentru aşteptare (îmbarcare, debarcare, de adunare), staţii de cale ferată,
porturi maritime/fluviale, aerodromuri (aeroporturi, terenuri de aterizare) de bază şi
de rezervă.
(3) Raioanele se aleg în funcţie de teren şi posibilităţile de mascare, la o
distanţă optimă faţă de elementele de infrastructură utilizate. Acestea trebuie să ofere
drumuri şi condiţii favorabile de ieşire rapidă, de protecţie şi ascundere a forţelor.
(4) Dispunerea batalionului de infanterie în raioanele de aşteptare/de adunare
se face pe eşaloane de transport, în ordinea în care se va executa deplasarea lor pentru
îmbarcare/debarcare.

198
(5) Comandamentele (comenzile), personalul, tehnica şi materialele unei
structuri tip unitate se îmbarcă, de regulă, întrunit, evitându-se fracţionarea acestora
pe trenuri şi convoaie diferite.
(6) Îmbarcarea şi debarcarea se execută în timp scurt, în ordine, disciplinat,
luându-se măsuri pentru evitarea accidentelor şi deteriorarea tehnicii.
632. - Transportul pe mijloacele rutiere din parcul public se organizează şi se
execută pentru eşaloanele ale căror mijloace auto din dotare au fost avariate şi nu
satisfac nevoile de deplasare a personalului, tehnicii militare şi materialelor.
633. - (1) Transportul pe mijloace feroviare constituie principalul procedeu de
deplasare a forţelor pe distanţe mari, dar poate fi folosit şi pentru deplasarea pe
distanţe mici atunci când căile de comunicaţie rutieră sunt impracticabile, când se
impune economisirea motoresurselor sau menajarea stării operative a tehnicii.
(2) Batalionul de infanterie se transportă pe calea ferată în întregime.
634. - (1) Pentru îmbarcare/debarcare, în funcţie de situaţia concretă,
Batalionul de infanterie are nevoie de un număr variabil de staţii de cale ferată.
(2) Staţiile care au capacitatea rampelor redusă pot fi asigurate cu rampe
mobile, îndeosebi pentru tehnica blindată pe şenile.
(3) Când, datorită unor distrugeri sau din alte motive, deplasarea pe calea ferată
s-a întrerupt şi nu poate fi reluată în timp scurt sau să fie varientată pe alte direcţii, se
face transbordarea pe alte mijloace sau se continuă deplasarea prin marş.
635. - (1) Transportul pe mijloace aeriene se execută în următoarele situaţii:
când celelalte căi de comunicaţie sunt insuficient dezvoltate, au suferit distrugeri sau
au fost contaminate, devenind impracticabile; când se impun deplasări urgente de
forţe şi mijloace pentru executarea unor manevre; pentru evacuarea răniţilor; pentru
aprovizionarea urgentă cu muniţii, alimente şi carburanţi; pentru transportul unor
ofiţeri de legătură sau curieri.
(2) Transportul pe mijloace aeriene se execută cu aeronave de transport. De
regulă, la destinaţie, personalul şi tehnica sunt debarcate.
(3) În anumite situaţii, unele materiale se paraşutează sau delestează de la mică
înălţime în locurile stabilite şi marcate de forţele ce le vor utiliza. În ambele situaţii se
iau măsuri pentru strângerea, paza şi transportul materialelor direct la unităţile cărora
le sunt destinate.
636. - (1) Transportul pe mijloace navale se execută pe mare şi pe cursuri
(canale) de apă navigabile, cu nave de transport singulare sau în sistem convoi de
nave, în vederea desantării şi ducerii acţiunilor de luptă pe litoral pe litoral, fluviu sau
în deltă ori pentru constituirea unor grupări de forţe în aceste zone.
(2) Organizarea transportului pe nave maritime sau fluviale (îmbarcarea,
constituirea convoiului, asigurarea acestuia) se face de către comandantul
(comandamentul) unităţii navale, iar în perioada de la îmbarcare până la debarcare,
forţele ce se transportă se subordonează comandanţilor de nave.
(3) De regulă, pe o navă se îmbarcă o unitate sau subunitate cu întregul efectiv
şi cu dotarea de care dispune.

199
PARAGRAFUL 1.4
Deplasarea combinată
637. – (1) Deplasarea combinată este utilizată de către batalionul de
infanterie, de regulă, pentru dislocarea dintr-un raion în altul, adoptând concomitent
sau succesiv, atât marşul cât şi transportul.
(2) În situaţia executării concomitente a marşului şi transportului, planificarea
deplasării trebuie să fie astfel întocmită încât forţele şi mijloacele să ajungă în raionul
stabilit, pe cât posibil, în acelaşi timp. La acest tip de acţiune se recurge cel mai
frecvent, atunci când unitatea execută deplasarea pe distanţe mari şi nu se prevede
întâlnirea cu forţe importante ale inamicului.

PARAGRAFUL 1.5
Pregătirea şi executarea deplasării
638.-Pregătirea deplasării cuprinde următoarele activităţi: stabilirea,
cercetarea şi recunoaşterea itinerarelor de deplasare; recunoaşterea raioanelor de
îmbarcare (debarcare, transbordare), a celor de plecare şi de adunare; pregătirea
forţelor pentru marş/transport; stabilirea măsurilor de creştere a capacităţii de trecere
în punctele obligatorii; luarea deciziei; planificarea marşului şi transmiterea
misiunilor la subordonaţi; organizarea conducerii; organizarea asigurării operaţiilor şi
protecţiei forţelor (cu accent deosebit pe protecţia antiaeriană); organizarea
serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei; realizarea logisticii.
639. - Planificarea deplasării forţelor ţine seama de: misiunea şi concepţia
comandantului eşalonului superior; timpul disponibil şi distanţa pe care se face
deplasarea; compunerea dispozitivului de marş; regulile privind îndrumarea
circulaţiei şi măsurile de control necesare; misiunile ulterioare; situaţia inamicului
(terestru şi aerian), inclusiv riscurile NBC; gradele relative de mobilitate;
disponibilitatea fâşiilor, numărul şi capacitatea itinerarelor disponibile; condiţiile de
teren şi de vreme; alte deplasări, inclusiv traficul populaţiei civile; capacitatea de a
întreţine şi repara drumurile şi alte căi de comunicaţie.
640. - (1) Conducerea pe timpul deplasării se asigură din punctul de comandă
care se deplasează pe itinerarul (direcţia, traiectul) şi în coloana (eşalonul, convoiul)
stabilite de comandant, de regulă, în cadrul forţelor principale.
(2) Atunci când deplasarea se execută pe mai multe direcţii, pe una din acestea
se poate organiza un punct de comandă ajutător.
(3) Pentru conducerea forţelor pe timpul deplasării, comandamentul
batalionului organizează (din perioada când acestea se află în raioanele de
concentrare, adunare, îmbarcare sau debarcare) un sistem de comunicaţii bazat pe
reţeaua de sprijin. La nevoie, se pot folosi mijloace de comunicaţii cu fir (în primul
rând, cele din sistemul de telecomunicaţii teritorial), mijloace mobile şi radioreleu, iar
în cadrul subunităţilor şi prin mijloace de semnalizare.
(4) Folosirea mijloacelor de comunicaţii, indiferent de tip, are loc la ordin şi cu
respectarea regimului impus de regulile de trafic.
(5) Sistemul de comunicaţii trebuie să asigure conducerea forţelor atât pe
timpul marşului cât şi la ajungerea în noul raion (pe timpul trecerii la îndeplinirea
misiunii).
200
641. - Păstrarea secretului asupra scopului şi destinaţiei deplasării unităţilor se
asigură prin limitarea numărului de persoane care au acces la informaţii şi care
participă la pregătirea acesteia.

SECŢIUNEA a 2 - a
Staţionarea
PARAGRAFUL 2.1
Generalităţi
642. - Batalionul de infanterie se poate găsi în staţionare înainte sau după
executarea unor operaţii ori pe timpul opririlor de durată mai mare pentru odihna
personalului, în urma deplasării acestora prin marş pe distanţe mari.
643. - Staţionarea are ca scop asigurarea condiţiilor necesare forţelor pentru
pregătirea în vederea îndeplinirii unei noi misiuni, refacerea puterii de luptă, reluarea
sau executarea marşului.
644. - (1) Staţionarea batalionului de infanterie se poate executa într-un raion
unitar sau în raioane disparate pe subunităţi.
(2) În funcţie de situaţie, batalionul de infanterie poate staţiona în raioane de
mobilizare, de concentrare, de dispunere, de regrupare, de plecare şi al odihnei de zi.
Acestea pot fi de bază şi de rezervă.
645. - Raionul de staţionare trebuie să asigure, după caz: posibilitatea ieşirii
rapide şi în mod organizat a unităţii din raion; dispunerea dispersată şi în ascuns a
forţelor; protecţia forţelor împotriva loviturilor inamicului, drumuri de acces pentru
mijloacele de transport; posibilitatea adunării rapide a forţelor în caz de pericol şi
deplasarea acestora pe direcţiile ameninţate; condiţii de odihnă şi adăpostire; o stare
sanitară epidemiologică corespunzătoare; surse locale de aprovizionare cu diferite
materiale şi în special, cu apă potabilă; terenuri de aterizare pentru elicoptere;
posibilităţi de mentenanţă a tehnicii şi de asistenţă medicală; folosirea sistemului de
telecomunicaţii teritorial.
646. - După stabilirea raioanelor de staţionare, comandantul asigură cercetarea
şi recunoaşterea acestora, precum şi legătura cu organele administraţiei publice
locale, iar intrarea forţelor este precedată de instalarea elementelor de conducere,
comenduire şi îndrumare a circulaţiei, cercetare, siguranţă terestră şi aeriană.
647. - (1) Relieful raionului repartizat constituie un aspect care poate influenţa
staţionarea batalionului de infanterie.
(2) Zonele de şes sunt dezavantajoase din punct de vedere al executării în
secret a unor activităţi ce se derulează pe timpul pregătirii şi realizării staţionării, cum
ar fi: concentrarea şi realizarea în acelaşi timp a dispersării forţelor şi mijloacelor;
executarea mascării şi a manevrei în ascuns impune luarea unor măsuri suplimentare
datorită lipsei acoperirilor; amenajarea genistică impune un timp mai mare, aceasta
executându-se de regulă pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă; deplasarea
forţelor şi mijloacelor este îngreunată datorită servituţilor impuse de posibilităţile
mari de cercetare şi observare ale inamicului.
(3) Regiunile deluroase şi de podiş cuprinse între 200- 800 m favorizează
concentrarea, mascarea unităţilor/subunităţilor, a tehnicii militare şi accesul relativ

201
uşor al acestora. Asigură o bună protecţie împotriva efectelor ADMNBC şi a
sistemelor incendiare folosite de inamic în raionul de staţionare.
(4) În contextul aceloraşi particularităţi ale terenului se poate aprecia şi faptul
că în regiunile deluroase şi de podiş, manevra şi deplasarea subunităţilor şi a tehnicii
în/din raionul de staţionare al batalionului de infanterie se desfăşoară cu dificultate,
impusă de creşterea unghiului de pantă, existenţa căilor adânci sau largi ale râurilor,
ori de distrugerile pe care le poate produce inamicul în punctele obligatorii de trecere.
(5) Terenul muntos împădurit este accidentat, cu diferenţe mari de altitudine
între puncte relativ apropiate, comunicaţiile sunt puţine şi greu accesibile pentru
majoritatea categoriilor de tehnică militară, ceea ce impune ca raionul de staţionare al
batalionului de infanterie să fie ales în aşa fel încât să satisfacă o bună cercetare,
cunoaştere şi împărţire corespunzătoare a suprafeţelor de responsabilitate ale
unităţilor şi subunităţilor; repartiţia optimă, de la început, a forţelor şi mijloacelor
pentru a evita manevrele inutile de pe o direcţie pe alta.
(6) În teren muntos împădurit batalionul de infanterie staţionează în apropierea
drumurilor şi culoarelor pentru a asigura ieşirea rapidă a subunităţilor şi tehnicii pe
direcţiile de acţiune, precum şi desfăşurarea în vederea respingerii unor eventuale
atacuri ale inamicului. Este interzisă staţionarea în raioanele unde sunt posibile
inundări, avalanşe de pietre, stânci şi zăpadă. Pentru protecţia împotriva incendiilor şi
prevenirea extinderii acestora se pregătesc variante de ieşire din raionul respectiv.
(7) În localităţi şi zone industriale staţionarea batalionului de infanterie se
organizează pe cvartale şi cartiere, iar ocuparea acestora de către trupe se face numai
după repartizarea lor pe unităţi/subunităţi. Pe timpul staţionării se folosesc şi
parcurile. Pentru localizarea şi stingerea incendiilor, limitarea efectelor provocate de
dărâmături şi inundaţii, batalionul de infanterie împreună cu subunităţile de pompieri
şi formaţiunile de protecţie civilă, constituie elemente de salvare - evacuare.
(8) La dispunerea în localităţi, batalionul de infanterie trebuie să aibă în vedere
unele particularităţi, astfel: dispunerea trupelor se va face în primul rând în localurile
cu destinaţie comună (şcoli, case de cultură, săli de spectacole) pentru a evita
cartiruirea militarilor în mod individual sau în grupuri mici, ceea ce ar duce la
răspândirea acestora pe o suprafaţă mare. Trebuie să se ţină seama că o companie
poate fi cartiruită într-un bloc sau grup de case, iar batalionul într-un sat mai mare sau
în 3-4 blocuri mijlocii.
648. - (1) Raionul de staţionare al batalionului de infanterie, de regulă, se
stabileşte de către statul major al eşalonului superior.
(2) Când nu este posibil ca raionul de staţionare să fie recunoscut din timp,
pentru această activitate se destină o grupă de recunoaştere formată din: 1 ofiţer din
S.3 sau şeful acestuia; 1 ofiţer cu cercetarea; câte 1-2 ofiţeri şi 1-2 gradaţi de la
fiecare subunitate de batalionului; 1 patrulă de cercetare formată dintr-o grupă de
cercetare, întărită cu cercetaşi de geniu, NBC şi de transmisiuni.
649. - (1) Grupa de recunoaştere desfăşoară următoarele activităţi:
a) precizează în teren raioanele de staţionare, de bază şi de rezervă,
locul punctelor de comandă şi fâşiile de siguranţă ale subunităţilor;
a) precizează măsurile de asigurare a acţiunilor şi protecţiei forţelor;

202
b) stabileşte itinerarele de deplasare în/din raioanele de dispunere, de
bază şi de rezervă;
c) precizează locul lucrărilor de adăpostire şi a celor uşor inflamabile,
stabilind măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
d) precizează direcţiile probabile de pătrundere a inamicului spre raionul
de staţionare şi în raport cu acestea, modul de acţiune al subunităţilor batalionului;
e) precizează semnalele şi modul de realizare a conducerii.
(2) Şeful grupei de recunoaştere ia legătura cu organele administraţiei locale, în
scopul precizării posibilităţilor, priorităţilor de aprovizionare, de lucru şi nevoilor de
comunicaţii zonale.
(3) Atunci când forţele se dispun în raioane care au fost ocupate anterior de
către inamic, înainte de ajungerea batalionului de infanterie în astfel de locuri statul
major desfăşoară următoarele activităţi:
a) organizează cercetarea terestră, nucleară, biologică, chimică şi de geniu şi
deminarea raioanelor;
a) organizează adunarea, evidenţa şi paza tehnicii militare şi a
materialelor părăsite;
b) stabileşte posibilităţile de consum a apei, a alimentelor, şi a diferitelor
categorii de muniţii, de folosire a armamentului, explozivilor şi a materialelor rămase
după părăsirea raionului de către inamic;
c) determină raioanele în care inamicul foloseşte staţii de bruiaj cu o
singură întrebuinţare, tipul şi caracteristicile lor şi modul de scoatere din funcţiune a
acestora.

PARAGRAFUL 2.2
Dispozitivul de staţionare
650. - Dispozitivul de staţionare se compune din: elementele de cercetare;
elementele de siguranţă; forţele principale; sistemul de conducere; sistemul logistic.
(vezi anexa nr.7)
651. - (1) Elementele de cercetare descoperă forţele inamicului care au
posibilitatea executării unor atacuri prin surprindere, descoperă (capturează, distrug)
grupurile de cercetare-diversiune, precum şi elementele teroriste ale acestuia, observă
permanent drumurile de intrare/ieşire în/din raion, determină porţiunile de drum
distruse sau contaminate RBC şi posibilităţile de varientare, determină starea
elementelor sistemului teritorial de comunicaţii şi descoperă noi surse de apă.
(2) Elementele de cercetare se constituie într-un sistem alcătuit din punctele de
observare şi patrulele de cercetare independente care acţionează în faţa elementelor
de siguranţă, pe direcţiile cele mai probabile de acţiune ale inamicului.
652. – (1) Elementele de siguranţă au rolul de a preveni forţele principale
împotriva unor atacuri prin surprindere ale inamicului, de a întârzia operaţiile
acestuia, a asigura intrarea organizată în a forţelor şi mijloacelor destinate
distrugerii/neutralizării inamicului care atacă şi de a împiedica pătrunderea unor
elemente de cercetare, cercetare-diversiune şi teroriste, precum şi a unor persoane
civile neautorizate spre raionul de staţionare al forţelor principale.

203
(2) Forţele aflate în staţionare organizează siguranţa nemijlocită, iar când
există pericolul de a fi atacate de inamic şi siguranţa staţionării.
(3) Siguranţa nemijlocită se organizează de fiecare subunitate din cadrul
batalionului de infanterie şi se compune din posturi de pază/luptă independente şi
patrule. Postul de pază/luptă independent are valoarea unei grupe şi se trimite la o
distanţă de până la 1,5 km.
(4) Siguranţa de staţionare se organizează de batalionul de infanterie şi se
realizează prin: pichete de pază/independente; posturi de pază/independente; patrule;
pânde; posturi de observare.
(6) Pichetul de pază sau pichetul de pază independent, de valoare pluton,
ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de 500- 1000 m,
primeşte o fâşie de responsabilitate cu o lărgime de până la 2 km şi poate fi trimis la o
distanţă de până la 5 km faţă de unităţile/subunităţile cărora le face siguranţa.
(7) Postul de pază independent sau postul de pază are valoarea unei grupe de
infanterie şi poate acţiona independent sau în cadrul plutonului care se constituie în
pichet de pază/independent. Acesta se trimite la o distanţă de 1,5 km - 2 km atunci
când acţionează pe transportor amfibiu blindat (maşina de luptă a infanteriei) sau
până la 1 km, când acţionează pe jos.
(8) Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de
până la 200 m şi primeşte o fâşie de responsabilitate cu o lărgime de până la 600 m.
(9) Elementele de siguranţă părăsesc raionul/aliniamentul/poziţia sau se retrag
la ordinul sau cu aprobarea comandantului eşalonului care le-a trimis în misiune.
653. - Forţele principale se dispun în raionul de staţionare într-o anumită
ordine, în aşa fel încât ieşirea din propriul raion să se facă rapid pentru constituirea
oportună a grupărilor de forţe şi mijloace în cadrul dispozitivului ordonat.
654. - (1) Sistemul de conducere, de regulă, se instalează către centrul raionului
de staţionare al unităţilor şi dacă situaţia permite, în localităţi sau păduri, cu
respectarea strictă a regulilor de mascare.
(2) În interiorul raionului de staţionare şi pe principalele căi de acces, precum
şi pe căile de deplasare spre raionul de staţionare de rezervă, se organizează serviciul
de comenduire şi îndrumare a circulaţiei.
655. - (1) Sistemul logistic se organizează ţinându-se seama de specificul i.
(2) Subunităţile de logistică se dispun în apropierea căilor de aprovizionare şi
evacuare către latura raionului opusă direcţiei celor mai puternice acţiuni probabile
ale inamicului, în raioane de dispunere care să asigure condiţii de dispersare, de
dispunere mascată şi de pază a diferitelor elemente de logistică, precum şi accesul
mijloacelor de transport.
656. - Schimbarea raioanelor de staţionare se execută cu aprobarea eşalonului
superior, iar în situaţii de urgenţă, din proprie iniţiativă, raportându-se despre aceasta.

PARAGRAFUL 2.3
Activităţi desfăşurate în raionul de staţionare
657. - (1) Raioanele de staţionare se ocupă, pe cât posibil, în condiţii de
vizibilitate redusă, iar activităţile şi acţiunile desfăşurate pe timpul staţionării sunt
determinate de: situaţia în care are loc staţionarea; scopul şi durata acesteia; nivelul
204
puterii de luptă a forţelor; gradul de completare cu personal, tehnică şi materiale;
specificul activităţilor ce vor urma.
(2) Forţele care staţionează, desfăşoară un complex de activităţi care vizează,
în esenţă, pregătirea operaţiilor preconizate, completarea cu resurse umane şi
materiale şi mentenanţa tehnicii militare.
658. - (1) Activităţile ce au loc pe timpul staţionării se desfăşoară cu
respectarea strictă a cerinţelor şi normelor de mascare.
(2) Deplasarea personalului şi a tehnicii de regulă se execută pe timp de noapte
sau în condiţii de vizibilitate redusă.
(3) Când forţele se găsesc în raionul odihnei de zi/noapte, pe timpul deplasării
prin marş, transporturile logistice se fac numai pentru completarea cu resursele
materiale absolut necesare, pentru refacerea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi,
asigurarea hrănirii efectivelor şi executarea asistenţei medicale de urgenţă.
(4) Dacă staţionarea forţelor este mai îndelungată, unităţile organizează şi
desfăşoară instrucţia, respectând măsurile de mascare şi de protecţie.
(5) Sistemul de comunicaţii al forţelor aflate în raioane de staţionare trebuie să
asigure legăturile necesare conducerii acestora şi menţinerea legăturii cu eşalonul
superior. Pentru realizarea legăturilor se folosesc mijloace cu fir, mobile, poştale şi de
semnalizare, precum şi linii/canale din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
659. - (1) Amenajarea genistică a raionului de staţionare, de regulă, începe
imediat ce acesta a fost ocupat.
(2) Când este posibil, unele lucrări de reparare şi amenajare a drumurilor se
execută înaintea intrării în raion, cu participarea populaţiei civile din zonă.
660. - Pe timpul staţionării se asigură conlucrarea cu organele administraţiei
locale pentru a pune la dispoziţie unele forţe ale sistemului naţional de apărare în
vederea participării la realizarea unor măsuri de siguranţă, executarea lucrărilor
genistice şi la organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei,
precum şi pentru folosirea unor resurse din zonă.

SECŢIUNEA a 3 - a
Regruparea
661. - Prin regrupare forţele îşi schimbă locul de dispunere sau acţiune
(manevra de forţe şi mijloace) în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat
situaţiei existente în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de ;
crearea unei grupări de forţe pe o altă direcţie; întărirea unor grupări de forţe care au
suferit pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei
de luptă; deplasarea forţelor şi mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub loviturile
inamicului; schimbarea raionului de dispunere al batalionului de infanterie (unităţilor,
subunităţilor).
662. - (1) Regruparea trebuie să fie simplă şi realistă, pregătită minuţios, să se
desfăşoare rapid şi în secret, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă şi
să se execute pe baza unei bune cunoaşteri a situaţiei.
(2) În anumite condiţii, regruparea se poate executa şi pe timp de zi.
663. - Pentru pregătirea şi desfăşurarea regrupării, comandantul are în vedere:
natura dispunerii viitoare (dintr-un raion în alt raion, dintr-un dispozitiv de în altul,
205
dintr-un raion în dispozitiv de ); finalitatea regrupării (cu sau fără înlocuirea forţelor);
natura deplasării (marş, transport, deplasare combinată); scopul; forma de luptă în
curs de desfăşurare/viitoare; acţiunile inamicului; terenul.
664. - (1) Regruparea forţelor se execută prin următoarele procedee: din
adâncime spre front; de-a lungul frontului; dinspre front spre spate; combinat.
(2) Regruparea din adâncime spre front se execută prin deplasarea parţială sau
în totalitate a forţelor din eşalonul doi, a forţelor de sprijin şi a altor forţe pentru
realizarea noului dispozitiv în alte raioane de acţiune sau întărirea apărării pe
direcţiile ameninţate.
(3) Regruparea de-a lungul frontului presupune deplasarea parţială sau totală a
forţelor din eşalonul doi, forţelor de sprijin şi a altor forţe, dintr-un sector al frontului
într-altul, în scopul mutării efortului de pe o direcţie pe alta sau pentru restructurarea
dispozitivului.
(4) Regruparea dinspre front spre spate se execută prin scoaterea unor forţe
din compunerea grupării de angajare sau prin deplasarea forţelor din eşalonul
doi/rezervelor şi a celor de sprijin în raioane sau pe aliniamente mai în spate, în
scopul refacerii puterii de luptă sau pentru constituirea unei noi grupări de forţe
necesare îndeplinirii altor misiuni.
(5) Batalionul de infanterie execută, de regulă, regrupări prin procedeul
combinat.
(6) Pe timpul regrupării, forţele trebuie să-şi menţină puterea de luptă la un
nivel care să-i permită trecerea la îndeplinirea oricărei misiuni.
665. - Regruparea subunităţii din eşalonul unu, de regulă, este precedată, de
înlocuirea ei şi se execută în vederea constituirii unui nou dispozitiv sau când aceasta
şi-a pierdut puterea de luptă.
666. - Pentru subunităţile care se regrupează, se stabilesc raioane de adunare
care, în principiu, sunt dispuse între forţele din eşalonul unu şi forţele din eşalonul
doi ale eşalonului superior, avându-se în vedere existenţa drumurilor de acces,
posibilitatea deplasării în ascuns, mascarea activităţilor şi elementelor de dispozitiv şi
posibilitatea dispunerii dispersate a forţelor.
667. - Regrupările din fâşia batalionului de infanterie se execută potrivit
concepţiei comandantului acesteia, iar cele care se desfăşoară prin fâşiile vecinilor
sau în zona de spate a eşalonului superior se organizează pe baza ordinului
comandantului acestuia.
668. - Pentru pregătirea regrupării se desfăşoară următoarele activităţi:
studierea şi elaborarea cursurilor i; transmiterea ordinelor preliminare către
subordonaţi; elaborarea documentelor necesare ieşirii din raioanele/aliniamentele
ocupate, constituirii dispozitivului de deplasare şi desfăşurării i în zona finală;
transmiterea ordinului de , pe măsura elaborării şi pe urgenţe; organizarea
recunoaşterilor de-a lungul itinerarelor de deplasare şi în raionul/pe aliniamentul
final; organizarea i şi a cooperării; stabilirea şi aplicarea măsurilor de asigurare a i şi
protecţiei forţelor pe timpul executării regrupării.
669. - Studierea şi elaborarea cursurilor i au la bază analiza situaţiei şi
estimările modulelor din comandament, ale ofiţerilor de armă şi/sau ale
comandanţilor unităţilor de sprijin şi presupun:
206
a) stabilirea celor mai favorabile itinerare de deplasare pentru ieşirea din
dispozitivul de şi ocuparea noilor aliniamente de către subunităţile organice şi cele
primite ca întărire;
b) executarea recunoaşterilor;
c) culegerea şi verificarea ultimelor informaţii despre: situaţia inamicului şi
caracterul acţiunilor sale, atât pe aliniamentul iniţial şi de-a lungul itinerarelor de
deplasare cât şi pe aliniamentul final; amenajarea genistică a terenului şi existenţa
posibilităţilor de varientare a punctelor obligatorii de trecere; liniile de comunicaţii fir
construite, starea acestora, capacitatea şi posibilităţile lor de lucru; caracteristicile
itinerarelor de deplasare (lungimea, capacitatea şi starea lor).
670. - Regruparea se consideră încheiată atunci când comandantul batalionului
de infanterie raportează eşalonului superior că toate forţele de care dispune sunt în
raionul sau dispozitivul ordonat.

SECŢIUNEA a 4 - a
Înlocuirea
671. - (1) Înlocuirea este o prin care o batalionul de infanterie trece în locul
altui batalion şi îşi asumă răspunderile celui înlocuit, constând în predarea (primirea),
la ordin, de către (către) unităţi a fâşiilor (raioanelor, aliniamentelor) ce le deţin (le
vor deţine), în vederea îndeplinirii unor noi misiuni de către fiecare în parte.
(2) Înlocuirea poate avea loc simultan în întreaga fâşie sau pe etape.
(3) Înlocuirea se desfăşoară în ascuns şi, de regulă, precede acţiunea de
regrupare.
672. - Înlocuirea are ca scop creşterea eficienţei operaţiilor viitoare prin:
restructurarea dispozitivului; întărirea unor subunităţi care au suferit pierderi mari;
suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei de luptă armată;
transferul responsabilităţii pentru o misiune.
673. - (1) În ofensivă, înlocuirea se execută în următoarele situaţii: când forţele
care atacă sunt aduse din adâncime şi ocupă baza de plecare, preluând
raioanele/sectoarele forţelor din contact; când forţele din contact îşi restructurează
dispozitivul în vederea trecerii la ofensivă; când o parte din subunităţi şi-au pierdut
puterea de luptă pe timpul desfăşurării ofensivei.
(2) În apărare, înlocuirea unei subunităţi poate avea loc când: şi-a pierdut
puterea de luptă sau este trecută în eşalonul doi; trece la îndeplinirea unei noi misiuni
pe o altă direcţie; eşalonul superior îşi reconstituie eşalonul doi/rezerva consumată.
(3) Indiferent de forma de luptă, înlocuirea trebuie să se facă în timp scurt, de
regulă, în aceeaşi noapte.
674. - Operaţiile desfăşurate pentru realizarea înlocuirii trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe: reducerea timpului de înlocuire prin optimizarea
relaţiei posibilităţi- necesităţi; devansarea şi surprinderea inamicului prin
eficientizarea activităţilor de cercetare, păstrarea secretului şi mascarea acţiunilor;
elaborarea unei concepţii simple şi realiste; exercitarea unei conduceri continue, suple
şi active.

207
675. - Misiunea este determinată de: intenţia comandantul; tipurile de operaţii
în care forţa respectivă a fost angajată; cursul operaţiilor probabile ale inamicului;
natura forţelor care o execută.
676. - Pe timpul înlocuirii, comandantul batalionului de infanterie are în
vedere contracararea următorilor factori de risc: concentrarea forţelor într-un spaţiu
restrâns; posibilitatea apariţiei confuziei (datorită funcţionării simultane a două
sisteme de comandă într-o singură zonă); prezenţa simultană a forţelor care înlocuiesc
şi a celor înlocuite în acelaşi spaţiu.
677. - Înlocuirea forţelor se execută prin următoarele procedee: înlocuirea
forţelor dintr-un raion cu alte forţe; trecerea către înainte prin dispozitivul forţelor
aflate la contact în vederea desfăşurării i ofensive; trecerea către înapoi prin
dispozitivul forţelor care ocupă o fâşie (raion, poziţie) de apărare.
678. - (1) Pentru pregătirea şi desfăşurarea i de înlocuire comandantul
batalionului trebuie să aibă în vedere: siguranţa şi protecţia forţelor; stabilirea din
timp a legăturii; executarea cercetării pentru stabilirea posibilităţilor de acţiune ale
inamicului în fâşia/raionul/poziţia preluată; realizarea unui schimb detaliat de
informaţii referitoare la situaţia operativă actuală; ordinele şi planurile de în vigoare;
delimitarea fâşiei, dispunerea elementelor de dispozitiv şi existenţa căilor de
comunicaţie; stabilirea itinerarelor de deplasare; stabilirea
fâşiilor/raioanelor/aliniamentelor unităţilor subordonate (inclusiv cele de concentrare
şi de desfăşurare); sincronizarea; sprijinul prin foc executat de către subunităţile
aflate în dispozitiv în folosul celor care se deplasează; organizarea serviciului de
comenduire şi îndrumare a circulaţiei; succesiunea şi termenele de înlocuire;
misiunile, itinerarele şi procedeele de deplasare; ora trecerii pe la punctele
(aliniamentele) iniţiale şi cele de coordonare; reducerea vulnerabilităţii prin
deplasarea pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă.
(2) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înainte prin dispozitivul de al
forţelor aflate la contact în plus se stabilesc: aliniamente şi zone de coordonare şi
control; momentul începerii atacului; durata şi perioada în care forţele aflate la
contact asigură sprijinul atacului; cerinţe specifice de cercetare; relaţiile de comandă.
(3) Când înlocuirea se execută prin trecerea către înapoi prin dispozitivul
forţelor care se apără în spate, se mai stabilesc: măsuri pentru asigurarea trecerii din
timp a elementelor neimplicate în acţiunile în curs de desfăşurare, pentru reducerea
densităţii forţelor din raion; itinerarele pentru deplasare; aliniamentul de predare a
luptei; raionul în care se deplasează/adună sau se desfăşoară forţele care se
înlocuiesc/care înlocuiesc.
679. - Pentru asigurarea controlului şi a flexibilităţii pe timpul executării
înlocuirii trebuie stabilite măsuri grafice de control. Acestea cuprind:
a) stabilirea raioanelor- subunităţilor înlocuite li se stabilesc raioane de
adunare, iar celor care înlocuiesc raioane de plecare; la fixarea acestora trebuie să se
ţină seama de existenţa drumurilor de acces care să asigure deplasarea în ascuns a
forţelor şi dispunerea lor în cadrul raioanelor în mod dispersat, fără a fi
observate/simţite de inamic;
a) stabilirea punctelor de contact- de regulă, acestea sunt desemnate de către
comandantul batalionului care va fi înlocuit pentru a uşura stabilirea legăturii între
208
subunitatea care vine la înlocuire şi călăuzele din batalionul care va fi înlocuit; în
unele situaţii este necesar să fie stabilite mai multe puncte de contact;
b) stabilirea punctelor de despărţire- punctele de despărţire sunt acele locuri
în care rolul călăuzei încetează, iar responsabilitatea pentru conducerea forţelor
revine în întregime comandantului acestora;
c) stabilirea itinerarelor; toate subunităţile trebuie să respecte itinerarele de
deplasare în scopul evitării apariţiei confuziei şi a fratricidului; în măsura
posibilităţilor este recomandabil să fie stabilite itinerare diferite pentru batalionul
înlocuit şi cea care vine la înlocuire; este responsabilitatea comandantului
batalionului înlocuit să se asigure că deplasările se execută conform planului.
680. - (1) La primirea ordinului de înlocuire, comandantul batalionului care
înlocuieşte, împreună cu comandantul celui care este înlocuit execută recunoaşterea
pe timpul căreia ia cunoştinţă de:
a) dispunerea inamicului, dacă batalionul înlocuit este în contact cu
acesta;
a) poziţia batalionului (inclusiv poziţiile tuturor posturilor de observare
şi a sistemului de avertizare timpurie);
b) poziţia punctului de comandă;
c) poziţiile armamentului principal şi a tehnicii blindate;
d) organizarea sistemului de lovire;
e) amenajarea genistică, dispunerea barajelor şi gradul lor de pregătire;
f) itinerarele de deplasare în ascuns a subunităţilor spre locul de
înlocuire;
g) posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
h) locurile unde călăuzele întâmpină subunităţile ce sosesc şi ordinea de
înlocuire;
i) modul de asigurare permanentă a comunicaţiilor între subunitatea
înlocuită şi cea care înlocuieşte, în vederea asigurării recunoaşterii trupelor proprii,
sincronizării acţiunii, evitării confuziei şi fratricidului.
(2) Comandantul batalionului care înlocuieşte precizează comandanţilor
subordonaţi:
a) raioanele de plecare şi modul de ieşire din acestea;
a) când începe şi când se termină înlocuirea şi modul de luare în primire
a punctelor de sprijin;
b) unde vor fi întâmpinaţi de călăuze;
c) itinerarele de deplasare şi posturile de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei;
d) măsurile pentru asigurarea i;
e) modul de acţiune în cazul unui atac din partea inamicului.
(3) Comandantul batalionului care se înlocuieşte este obligat să precizeze
comandanţilor subordonaţi:
a) modul de predare a raionului şi locul de adunare după înlocuire;
a) măsuri de mascare şi pentru acoperirea înlocuirii;
b) câte călăuze şi de la ce subunităţi se destină pentru însoţirea
subunităţilor care iau în primire;
209
c) unde şi când trebuie să sosească acestea şi pe ce itinerare trebuie să
conducă subunităţile care sosesc pentru înlocuire;
d) unde sunt instalate posturile de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
e) timpul când începe şi se termină înlocuirea;
f) modul de acţiune în cazul trecerii inamicului la ofensivă pe timpul
înlocuirii.
681. - (1) Comandantul de batalionului trebuie să ia în considerare factorii
misiune, inamic, forţe, teren şi vreme, timp şi civili (MIFT-TC).
(2) Misiune. Ambii comandanţi de batalion, odată ce au înţeles misiunea,
trebuie să-şi coordoneze planurile şi să asigure coordonarea între subordonaţii
principali.
(3) Inamic. O schimbare a datelor despre inamic ajută comandantul înlocuitor
să-şi modifice apărarea sau planurile de atac. Inamicul nu trebuie să ştie că o
înlocuire este pe punctul de a se petrece. Pe timpul concentrării de forţe, creşte
vulnerabilitatea lor la un atac inamic şi este necesară, chiar stringentă siguranţa
acţiunilor.
(4) Forţe. Dispoziţia şi puterea soldaţilor proprii trebuie să fie luate în
considerare când se execută o înlocuire. Cunoaşterea dispunerii şi puterii de luptă a
subunităţilor proprii îl ajută pe comandantul de batalion să planifice rutele şi
priorităţile pentru înlocuire. În apărare comandantul care înlocuieşte trebuie să
compare organizarea sa cu cea a batalionului care este înlocuit. Aceasta asigură
continuitatea apărării. Dacă este necesar comandantul modifică conceptul de
înlocuire. O înlocuire este întreprinsă pentru a menţine integritatea tactică a poziţiei şi
pentru a oferi cea mai puţin favorabilă ţintă pentru armele de distrugere în masă şi
mijloacele de foc. Subunităţile de sprijin de luptă trebuie să fie înlocuite după
subunităţile pe care le sprijină.
(5) Teren şi vreme. Terenul trebuie să fie cercetat şi rutele alese să asigure cele
mai mari posibilităţi de acoperire şi de mascare pentru subunităţile nou introduse.
Rutele pentru subunităţile care sosesc şi care pleacă trebuie să fie alese pentru a
preveni punctele de blocare şi masările de trupe. Vizibilitatea limitată ajută la
asigurarea siguranţei pentru înlocuire.
(6) Timp. O înlocuire poate fi întreprinsă într-o noapte sau într-o perioadă mai
lungă. O înlocuire într-o noapte măreşte densitatea soldaţilor şi vulnerabilitatea lor la
atacul convenţional sau cu ADMNBC. Acest dezavantaj este compensat de faptul că
o înlocuire mai rapidă reduce şansele de descoperire şi simplifică comanda şi
controlul problemelor, asociate cu amestecarea forţelor.
(7) Civilii. În zona de operaţii în care urmează să se execute înlocuirea
accesul civililor trebuie interzis. Deoarece, se va produce o mare aglomerare de
forţe prezenţa civililor nu este de dorit.
682. - (1) Succesiunea înlocuirii este bazată pe dispoziţia batalionului înlocuit,
misiunile ei şi acţiunile probabile ale inamicului din zonă. Pentru a reduce
vulnerabilitatea subunităţilor, succesiunea trebuie să asigure o înlocuire rapidă. O
dată ce succesiunea este determinată, trebuie să fie încadrată în timp.
(2) Cea mai bună succesiune a înlocuirii, când sunt forţe puţine în faţă, este din
adâncime către front, iar când sunt mai multe forţe înaintate, dinspre front către
210
adâncime. Dacă atacul inamic este posibil, prima subunitate pentru înlocuire trebuie
să fie cea cu misiunea mai dificilă. Dacă este posibil ca o anume subunitate să fie
descoperită, acea subunitate trebuie să fie programată pentru înlocuire ultima.
Aceasta permite cel mai bine soldaţilor să ocupe poziţiile înainte ca subunitatea să fie
descoperită.
(3) Cea mai lentă metodă este înlocuirea pe rând/succesiv a subunităţilor.
Această metodă ar putea fi cerută când numărul de căi de deplasare este limitat. Când
două sau mai multe subunităţi sunt gata pentru a se mişca pe aceeaşi cale de
deplasare, este necesar un supracontrol. Pentru a simplifica coordonarea şi transferul
echipamentului, muniţiei excedentare, combustibilului, apei şi proviziilor medicale şi
a asigura pregătirea subunităţilor din organică, înlocuirea se realizează într-o
succesiune bine determinată.
(4) Cea mai rapidă metodă este înlocuirea tuturor subunităţilor în acelaşi timp.
În acest caz securitatea este sacrificată deoarece toate subunităţile se mişcă în acelaşi
timp. Când grupurile de comandă şi pregătirea de luptă sunt puse la punct, iar
planurile şi echipamentul au fost transferate, subunităţile batalionului care înlocuieşte
se deplasează toate odată de-a lungul căilor stabilite. Deşi înlocuirea se petrece în
fiecare poziţie în acelaşi timp, subunităţile înlocuite se retrag imediat după ce au fost
schimbate. Ele nu le aşteaptă pe celelalte subunităţi ale batalionului.
(5) Batalionul de infanterie înlocuitor menţine pe recepţie redusă legăturile
radio, până când responsabilitatea sistemului sau zonei este transferată asupra lui.
Unitatea ce trebuie înlocuită menţine un trafic normal. Coordonarea între subunităţi
este îndeplinită de batalion în punctele de contact destinate. În funcţie de situaţie,
unitatea înlocuită retrage câte o subunitate sau toate în acelaşi timp. Comandantul şi
statul major stabilesc din timp succesiunea retragerii.
(6) Pe baza succesiuni probabile a înlocuirii, comandanţii de batalion trebuie să
ia în considerare următorii factori: puterea de luptă a companiilor; caracteristicile
terenului; posibilităţile inamicului; necesitatea controlului subunităţilor; misiunile
ulterioare ale companiilor.
683. - (1) Coordonarea detaliată şi contactul se execută la punctul de comandă
al unităţii înlocuite. Tabelele cu elementele de tragere, coordonatele obiectivelor şi
schemele grafice trebuie să fie date unităţii care soseşte, pentru a asigura
continuitatea focului.
(2) Înlocuirea mijloacelor de sprijin prin foc se petrece după înlocuirea tuturor
subunităţilor luptătoare. De aceea, mijloacele de sprijin prin foc ale unităţii înlocuite
sprijină ambele batalioane. Imediat după ce înlocuirea subunităţilor luptătoare este
realizată, mijloacele de sprijin disponibile se deplasează rapid pentru a asigura
sprijinul prin foc.
684. - Timpul pentru transferul comenzii poate fi specificat în ordinul
comandantului brigăzii. Dacă nu, comandanţii batalioanelor pot cădea de acord
asupra succesiunii şi timpului pentru transferul comenzii. De regulă, transferul se
petrece când două treimi din unitatea înlocuitoare se află pe poziţii, comandanţii
subordonaţi de pe linia frontului şi-au asumat responsabilitatea pentru sectoarele lor,
iar comandantul unităţi sosite are comunicaţii suficiente pentru a controla întreaga
fâşie.
211
685. - (1) Acţiunile inamicului pe timpul înlocuirii. Prezenţa grupului de
comandă al unităţii înlocuitoare la postul de comandă de bază al batalionului ce
urmează a fi înlocuit simplifică coordonarea rapidă şi acţiunea în cazul acţiunilor
inamicului pe timpul înlocuirii.
(2) Dacă unitatea înlocuitoare este lovită cu foc de către inamic, ea anunţă
imediat cealaltă unitate şi comandamentul care direcţionează înlocuirea.
(3) Dacă nu a fost transferată comanda, unitatea înlocuitoare trece imediat sub
conducerea batalionului de înlocuit. Ea se integrează în poziţiile acesteia şi porneşte
un trafic radio normal. Acţiunile de foc ale artileriei unităţii înlocuitoare se conduc de
comandantul unităţi care se înlocuieşte. Dacă a fost transferată comanda,
comandantul batalionului înlocuit şi statul său major trec sub conducerea unităţii
înlocuitoare.
686. - (1) Transferul de echipament. Echipele de servanţi ai armamentului
terestru nu trebuie deplasate. Redispunerea lor este dificilă când înlocuirea lor se
execută în condiţii de vizibilitate redusă. Pentru a păstra secretul pe timpul înlocuirii,
comandanţii desfăşoară activităţi obişnuite în fâşia de apărare.
(2) Următoarele echipamente pot fi înlocuite: afetul de mitralieră şi alte
accesorii pentru servanţii armamentului sau echipamentului; provizii deficitare sau în
exces; cabluri; senzori amplasaţi.
687. - Securitate şi pierderi prevăzute. Măsurile de securitate includ folosirea
legăturilor fir ca mijloc principal de comunicaţii. Staţiile radio sunt folosite cât mai
puţin, pentru a preveni descoperirea de către inamic a înlocuirii. Subunităţile care
pleacă îşi manevrează staţiile radio până când înlocuirea este completă. De asemenea,
planurile de înlocuiri asigură protecţia secretului şi a surprizei. Unitatea înlocuită
trebuie să menţină aspectele normale ale activităţii. Unitatea înlocuitoare trebuie să se
conformeze acestor aspecte până când înlocuirea este realizată complet.
688. - (1) Conducerea i de înlocuire se execută de la punctul de comandă al
unităţii care se înlocuieşte, unde trebuie să se dispună şi comandantul unităţii care
înlocuieşte, împreună cu grupa sa specială.
(2) Dacă pe timpul înlocuirii inamicul trece la ofensivă, conducerea forţelor se
realizează de către comandantul unităţii care se înlocuieşte, luând în subordine şi
forţele unităţii care înlocuieşte.
689. - Ordinul de înlocuire. Comandantul de batalion emite ordinul său după
realizarea planificării şi coordonării acţiunilor. La completarea ordinului, grupul de
comandă rămâne la punctul de comandă de bază al unităţii înlocuite până când se
realizează înlocuirea. Personalul grupului de comandă completează procedura de
conducere a forţelor şi începe înlocuirea conform ordinului de înlocuire. Ordinul de
înlocuire trebuie să conţină următoarele:
a) timpul efectiv al responsabilităţii pentru fâşia de acţiune, poziţiile de luptă
sau pentru zonă;
b) planul sprijinului prin foc;
c) consideraţiile privind siguranţa acţiunilor;
d) timpul, metoda şi succesiunea înlocuirii;
e) itinerarele şi măsurile de control ale momentelor importante/critice;
f) concepţia misiunii ulterioare;
212
g) localizarea şi transferul responsabilităţilor pentru baraje şi alte obstacole;
h) transferul muniţiei şi materialelor către unităţile/subunităţile înlocuitoare.
690. - Păstrarea secretului se realizează prin interzicerea lucrului în emisie al
mijloacelor radio şi folosirea numai a mijloacelor de comunicaţii prin fir şi a ofiţerilor
de legătură. În caz de atac prin surprindere, se folosesc şi mijloacele de comunicaţii
radio.

SECŢIUNEA a 5 - a
Înaintarea spre contact
PARAGRAFUL 5.1
Generalităţi
691. - Prin înaintarea spre contact batalionul de infanterie caută să realizeze sau
să restabilească legătura cu inamicul. Înaintarea spre contact se deosebeşte de lupta
de întâlnire, unde contactul este realizat în mod neprevăzut.
692. - (1) Prin deplasarea spre inamic, batalionul de infanterie încearcă să
realizeze sau să restabilească contactul cu inamicul în condiţiile cele mai favorabile
pentru forţele principale.
(2) Cercetarea are un rol deosebit pentru a câştiga şi menţine iniţiativa.
(3) Elementele de siguranţă ale inamicului sunt distruse sau neutralizate, astfel
încât să nu fie împiedicată deplasarea forţelor principale.
(4) Se iau măsuri pentru siguranţa flancurilor.
693.- Deplasarea spre inamic este întotdeauna executată în vederea desfăşurării
luptei următoare şi este încheiată când forţele principale sunt dispuse în conformitate
cu planul comandantului. Acţiunile de luptă următoare vor fi determinate de misiunea
încredinţată forţelor principale care poate decurge din situaţia lor în momentul
realizării contactului.
694. - Înantarea spre contact cuprinde:
a) distrugerea sau determinarea retragerii elementelor minore ale inamicului;
b) cucerirea terenului de importanţă tactică.

PARAGRAFUL 5.2
Desfăşurarea luptei
694. - (1) Pe timpul deplasării, ritmul de înaintare se schimbă în conformitate
cu situaţia concretă. Acţiunea rapidă, îndrăzneaţă, trebuie combinată cu menţinerea
echilibrului şi controlului, astfel încât reacţia inamicului şi schimbările din teren să
poată fi depăşite fără probleme.
(2) Comandanţii subordonaţi trebuie să fie pregătiţi să acţioneze curajos
conform intenţiei comandantului batalionului de infanterie şi misiunii lor, pentru a
surprinde inamicul, a-l dezorganiza şi a exploata succesul.
(3) Înaintarea spre contact ia sfârşit atunci când misiunea planificată este
îndeplinită sau când acţiunea inamicului cere desfăşurarea şi concentrarea efortului
forţelor principale.
695. - (1) Un batalion de infanterie care execută deplasarea spre inamic va
forma următoarele elemente de dispozitiv: pichetul mobil de cap, pichetul mobil de
de flanc şi pichetul mobil de spate, precum şi forţele principale.
213
(2) Pichetul mobil de cap are misiunea de a obţine informaţii despre inamic şi a
preveni acţiunile care ar putea întârzia forţa principală. Componenţa, mărimea şi
acţiunile forţei de acoperire pot influenţa întregul curs al luptei. Ea trebuie să aibă o
mobilitate ridicată să fie echilibrată, capabilă să atace sau să distrugă elementele de
cercetare inamice să înlăture obstacolele şi să descopere căi ocolitoare, sigure, să
apere poziţiile dominante şi să neutralizeze unităţile inamice înaintate. Elicopterele
de sprijin şi forţele blindate asigură mobilitatea şi flexibilitatea necesare, precum şi
cercetarea oportună pe timpul deplasării.
( (4) Pichetul mobil de flanc şi pichetul mobil de spate, protejează forţele
principale de observarea terestră şi atacurile prin surprindere. Ele trebuie să fie
suficient de puternice pentru a înfrânge forţe inamice mici sau pentru a întârzia
atacurile puternice până când forţa principală poate fi desfăşurată.
(5) Forţele principale constituie puterea principală de luptă a forţei.
Subunităţile acesteia sunt organizate în elemente de arme întrunite şi sunt dispuse în
coloană, astfel încât să permită folosirea manevrabilităţii maxime în timpul deplasării
sau când contactul cu inamicul a fost realizat. Dispunerea forţelor principale faţă de
forţa de siguranţă constituie un element foarte important al deciziei comandantului.
Observarea, supravegherea şi strânsa coordonare cu cercetarea aeriană contribuie la
securitatea forţelor principale.
696. - (1) Planificarea trebuie făcută prin cea mai bună utilizare a informaţiilor
din toate sursele, incluzând recunoaşterea aeriană care va fi de o importanţă
deosebită.
(2) Atunci când situaţia permite, deplasarea se execută pe mai multe coloane.
Acesta dă posibilitatea forţelor luptătoare să se desfăşoare cu rapiditate şi măreşte
libertatea de acţiune pe orice direcţie.
(3) Elementele de siguranţă au o importanţă deosebită, deoarece batalionul este
vulnerabil pe toate direcţiile.
(4) Condiţiile de vizibilitate redusă asigură o anumită protecţie faţă de
observarea inamicului şi atacul aerian, dar pot crea dificultăţi în stabilirea legăturii, în
coordonare şi orientare. Aceste neajunsuri sporesc necesitatea folosirii mijloacelor de
supraveghere şi cercetare în situaţii de vizibilitate redusă.
697. - (1) Executarea deplasării se face sub acoperirea forţei de siguranţă, care
include întotdeauna elemente de cercetare, ale cărei misiuni pot fi:
a) să descopere şi să stabilească tăria poziţiilor inamicului;
b) să descopere şi să exploateze orice intervale, astfel încât să asigure
informaţii despre posibile căi pentru învăluire sau ocolire cu avangarda şi forţa
principală;
c) să obţină informaţii despre căile de comunicaţii, obstacole şi condiţiile de
teren care afectează deplasarea şi să înlăture obstacolele, dacă este necesar;
d) să realizeze pătrunderi adânci sau să dezorganizeze comunicaţiile
inamicului şi activităţile de logistică sau, dacă este posibil, să ocupe puncte
obligatorii de trecere (poduri, defilee, etc.).
(2) Întrebuinţarea în luptă a pichetului mobil de cap şi a forţei principale
depinde de numărul de comunicaţii accesibile.

214
(3) Ritmul de înaintare este diferit de-a lungul frontului în funcţie de teren,
descoperirea din timp a dispunerii şi valorii poziţiilor inamicului corelată cu
posibilitatea ocolirii acestora.
(4) Dispunerea elementelor din compunerea forţelor principale trebuie să fie
suficient de flexibilă pentru a permite acesteia:
a) să preia misiunea forţelor de siguranţă;
b) să schimbe direcţia sau itinerarul oricăruia din elementele forţei principale
fie pentru a ocoli poziţiile inamice, fie pentru a folosi căi de comunicaţii mai
avantajoase;
c) să acţioneze împotriva inamicului care a fost ocolit sau care stânjeneşte
forţele principale.
(5) Desfăşurarea siguranţei de flanc şi pichetului mobil de cap se bazează pe
evaluarea acţiunilor inamicului. În unele situaţii, protecţia flancului poate fi asigurată
de către o formaţiune de flanc. Forţele blindate de cercetare sunt destinate să
protejeze flancurile batalionului de infanterie de înaintare prin deplasarea pe o
comunicaţie paralelă cu direcţia principală de efort sau prin pichetarea căilor de
apropiere. Este puţin probabil ca ele să lupte împotriva unei forţe inamice puternice,
de aceea vor realiza înştiinţarea din timp despre apropierea inamicului, care apoi
poate fi respins de către rezerve.
(6) La realizarea contactului, viteza, manevra şi iniţiativa sunt condiţii care pot
învinge inamicul înainte ca el să poată acţiona. Succesiunea acţiunilor la contact
poate fi următoarea:
a) acţiunea executată de forţa de siguranţă pentru a distruge/neutraliza sau a
fixa inamicul în timp ce el este ocolit;
b) manevra imediată şi de amploare pentru a verifica rezistenţa inamicului şi a
găsi intervale sau puncte slabe.
(7) Menţinerea unui ritm înalt de înaintare este extrem de importantă.
Comandantul poate ordona ca rezistenţele inamicului să fie fixate de către forţele care
iau contactul cu acestea şi ocolite de către forţele din eşalonul I , urmând ca
distrugerea/neutralizarea lor să fie realizată de către forţele din eşalonul II.

PARAGRAFUL 5.3
Sprijinul de luptă
698. - (1) Artileria asigură sprijinul oportun, precis şi eficient pentru angajarea
inamicului şi menţine libertatea de acţiune pentru a ocoli sau pentru a ataca forţele
acestuia. Focul intens reduce nevoia de a desfăşura trupele la realizarea contactului cu
inamicul.
(2) Deoarece, apropierea de inamic este o deplasare susţinută aceasta cere o
deosebită coordonare a sprijinului prin foc. Artileria şi aruncătoarele trebuie să
acţioneze în aşa fel încât în orice moment, să fie asigurat sprijinul maxim.
Observatorii de artilerie trebuie să însoţească elementele înaintate şi subunităţile de
pe flancurile expuse pericolului.
699. - Sprijinul aerian tactic este destinat pentru:
a) a ajuta la protejarea subunităţilor înainte de atacul aerian al inamicului;
b) a asigura date şi informaţii despre inamic;
215
c) a asigura sprijin aerian nemijlocit pentru a completa focul artileriei, în
special, atunci când nu este posibil ca aceasta să-şi concentreze focul;
d) a interzice unităţilor inamice să se retragă sau să fie întărite.
e) reaprovizionarea şi evacuarea aero-medicală.
700. - Elicopterele de sprijin sunt folosite, în special pentru următoarele
misiuni:
a) cercetare şi supraveghere;
b) angajarea în luptă a tancurilor inamice;
c) exercitarea controlului şi comenzii;
d) cucerirea punctelor şi obiectivelor importante din teren.
701. - Apărarea antiaeriană trebuie să urmărească neîntrerupt înaintarea
forţelor batalionului de infanterie. Pentru a realiza aceasta, mijloacele terestre de
apărare antiaeriană trebuie să aibă prioritate de deplasare între pichetul mobil de cap
şi forţele principale. Misiunile probabile includ acoperirea punctelor vulnerabile în
timpul deplasării pe căile de acces, precum şi în cazul unor acţiuni importante cum ar
fi un atac, traversarea unui râu sau ruperea apărării.
702. – Subunităţile de geniu au un rol important în deschiderea şi menţinerea
viabilităţii itinerarelor/drumurilor prin folosirea tehnicii de geniu. De asemenea, ele
au ca misiuni să sprijine trupele din forţele de siguranţă, să treacă peste obstacole, să
execute acţiuni de deminare şi să sprijine apărarea flancurilor. Geniştii şi
echipamentul lor greu trebuie să fie astfel dispuşi încât să se poată desfăşura rapid
când este necesar. Un element de cercetare genistică trebuie să se deplaseze cu capul
colonei, iar mijloacele genistice pot fi dispuse spre partea din faţă a acesteia.

PARAGRAFUL 5.4
Comanda şi controlul
703. - (1) Comandanţii trebuie să se dispună cât mai înaintat cu putinţă, astfel
încât să poată intra în luptă imediat şi să poată folosi cu maximum de eficienţă
posibilităţile ivite.
(2) Relaţiile de comandă stabilite sunt influenţate de distanţe şi deplasarea
rapidă şi trebuie să fie stabilite dinainte.
(3) Punctele de comandă sunt în mişcare, în special la nivelurile inferioare.
(4) Coordonarea cu Forţele Aeriene de sprijin presupune rezolvarea unor
aspecte specifice.
(5) Responsabilităţile de comandă pentru fiecare itinerar/drum şi pentru
controlul circulaţiei, trebuie să fie stabilite cu claritate, de la început. Sistemul de
control al circulaţiei trebuie să fie apt să:
a) schimbe cu uşurinţă ordinea de marş pe itinerarele alocate;
b) îmbunătăţească măsurile pentru a menţine itinerarele deschise;
c) ajute la fluidizarea circulaţiei pentru a sprijini unităţile să ajungă la
destinaţie în timp util.

PARAGRAFUL 5.5
Sprijinul logistic
216
704. - Sprijinul logistic trebuie planificat atât pentru cerinţele deplasării cât şi
pentru cerinţele preconizate ale oricărei misiuni următoare. Problema sprijinului în
deplasare este aceea a lungimii liniilor de aprovizionare determinate de continua
deplasare a forţelor. Deoarece, în astfel de situaţii, mijloacele de transport sunt rareori
suficiente, trebuie făcut un calcul atent al cerinţelor preconizate şi stabilite
priorităţile.
705. - (1) La începutul acţiunii, subunităţile trebuie să aibă plinurile realizate şi
să fie pregătite pentru a fi în măsură să execute reaprovizionarea cu combustibil pe
timpul deplasării.
(2) Depozitele de materiale de geniu pentru repararea drumurilor şi podurilor
pot fi constituite prin misiuni de transport la scară mare. Este important ca mijloacele
de întreţinere şi reparaţii să fie astfel dispuse pentru a menţine deschise itinerarele şi a
ajuta unităţile.
706. - Formaţiunile medicale trebuie să se deplaseze împreună cu batalionul de
infanterie şi să fie apte pentru a asigura tratament imediat, în timpul deplasării. Când
contactul cu inamicul este realizat, ele trebuie să stabilească cu rapiditate al doilea
aliniament al formaţiunilor medicale rapide. Elicopterele trebuie să fie folosite pentru
evacuarea cazurilor urgente pe măsură ce liniile de comunicaţie se extind.

SECŢIUNEA a 6 - a
Lupta de întâlnire
PARAGRAFUL 6.1
Generalităţi
707. - (1) Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele
proprii se află în mişcare, în sensuri contrare şi pe aceeaşi direcţie, iar fiecare
urmăreşte să-şi realizeze scopurile stabilite, prin lupte ofensive.
(2) Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când
forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului.
(3) În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii
trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin
ofensivă din contact.
(4) Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă
a inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri,
comandantul poate decide să evite contactul cu inamicul, sau să rupă lupta după
ciocnirea iniţială.
(5) Abilitatea comandantului de a prevedea lupta de întâlnire şi de a utiliza
eficient întreaga putere de luptă aflată la dispoziţia sa, constituie baza succesului
luptei.
(6) Comandantul menţine permanent libertatea de acţiune necesară păstrării
iniţiativei, câştigând timp prin folosirea informaţiilor oportune şi a posibilităţilor de
manevră, precum şi prin organizarea în timp scurt a cooperării şi conducerii,
acordând atenţie protecţiei flancurilor şi intervalelor.
708. - De regulă, lupta de întâlnire se produce în timpul deplasării spre inamic
şi se finalizează, într-un atac rapid. În luptele ofensive, de apărare sau de întârziere,
lupta de întâlnire poate marca un moment de tranziţie în care se poate decide natura
217
acţiunilor viitoare. Chiar atunci când forţele principale sunt în apărare, atacă sau
întârzie, elemente singulare ale acestora, se pot găsi în situaţii care au caracteristicile
luptei de întâlnire. Deşi forţele de nivel divizie sau mai mari, care au suficient spaţiu
de manevră pot fi implicate în mod ocazional ca un întreg în lupta de întâlnire,
aceasta este, de regulă, întâlnită la nivel brigadă, batalion şi mai jos.
709. - Situaţiile în care se poate produce lupta de întâlnire sunt următoarele:
a) când o forţă care se deplasează, fie tactic, fie în coloană de marş, ia contact
cu inamicul despre care forţele proprii nu au sau au foarte puţine informaţii;
b) întâmplător sau când cercetarea nu a dat rezultate;
c) când ambele părţi sunt conştiente una faţă de cealaltă şi decid să atace fără
întârziere în încercarea de a obţine avantaj de poziţie, a câştiga teren de importanţă
tactică, a menţine ritmul ofensivei sau a determina supremaţia asupra inamicului;
d) în momentul în care o forţă se desfăşoară rapid pentru apărare, în timp ce
alta se pregăteşte să o împiedice.
710. - (1) Câştigarea şi menţinerea iniţiativei este principiul de bază în lupta de
întâlnire. Aceasta dă comandantului libertatea de acţiune de care el are nevoie, fie
pentru îndeplinirea misiunii iniţiale, fie pentru o nouă misiune dacă acesta hotărăşte
astfel.
(2) Lupta de întâlnire obligă comandantul să reanalizeze şi, adesea, să-şi
adapteze planul iniţial. Succesul depinde în mare măsură de viteza de reacţie a
comandantului şi a forţelor acestuia, iar decizia are în vedere una din cele trei tipuri
majore de acţiuni (apărare, atac sau întârziere) pe care o consideră cea mai potrivită
în situaţia dată.
711. - Caracteristicile luptei de întâlnire sunt date de lipsa informaţiilor despre
inamic şi de timpul scurt de care comandantul dispune pentru a analiza cât mai rapid
posibil situaţia. Succesul se bazează, în primul rând, pe abilitatea comandantului de a
prevedea lupta de întâlnire şi de a desfăşura rapid şi în totalitate puterea de luptă
aflată la dispoziţia sa. Acţiunea energică, curajoasă a comandanţilor subordonaţi este
adesea cheia succesului. Preluarea cu promptitudine a controlului asupra situaţiei
reduce rapid şansele inamicului de a-şi realiza planurile şi poate ajuta la menţinerea
libertăţii de acţiune.
712. - Lupta de întâlnire împotriva unui inamic superior impune ca forţa din
siguranţa de luptă să-l angajeze în luptă pe inamic cu întreaga capacitate de luptă
disponibilă pentru a-l împiedica să-şi desfăşoare forţele şi să folosească terenul
favorabil. Chiar dacă inamicul este mult mai puternic sau dacă acesta dispune de o
capacitate de luptă superioară, este necesar să se asigure timpul necesar punerii în
aplicare a hotărârii luate de către eşalonul superior, în funcţie de situaţia concretă

PARAGRAFUL 6.2
Desfăşurarea luptei
713. - (1) Organizarea şi planificarea trebuie să aibă în vedere dificultatea
prevederii detaliilor. Totuşi, o un batalion de infanterie care a fost desfăşurată în
conformitate cu principiile tactice este în măsură să reacţioneze adecvat în
majoritatea situaţiilor.

218
(2) Estimarea de informaţii trebuie actualizată fără întrerupere pe timpul
procesului de planificare, concomitent cu realizarea unor variante de plan general, nu
foarte detaliate. Se acordă o atenţie deosebită terenului, stării vremii şi hărţii pentru a
prevedea cât mai exact zona în care ar putea avea loc lupta de întâlnire. În plus, se au
în vedere, cu prioritate, cele mai recente rapoarte de cercetare.
714. - (1) Executarea acţiunii este determinată în mare măsură de decizia
comandantului ale cărui forţe realizează contactul cu inamicul, în privinţa modului de
abordare a luptei, decizie în care el nu trebuie să piardă din vedere misiunea iniţială.
Dacă este obligat să se abată de la aceasta, atunci va trebui să rămână, cel puţin, în
cadrul general al intenţiei şi concepţiei comandantului eşalonului superior. Pe de altă
parte, el nu trebuie să evite responsabilitatea sa de a acţiona independent. Indiferent
ce decizie ia, aceasta trebuie să fie raportată imediat la comandantul eşalonului
superior.
(2) Una din primele misiuni ale comandantului în lupta de întâlnire este să
stabilească dispunerea şi organizarea inamicului. El trebuie să aprecieze în special
situaţia la flancurile acestuia. În timp ce caută să identifice punctele slabe ale
inamicului, comandantul trebuie să se asigure că propriile flancuri sunt în siguranţă.
(3) Adeseori nu este posibilă utilizarea imediată a tuturor forţelor pe care
comandatul doreşte să le desfăşoare în lupta de întâlnire. În acest caz, el trebuie să
stabilească din timp o ordine de prioritate pentru desfăşurare. Pe tot parcursul
acţiunii, el trebuie să aibă o imagine clară a dispunerii şi situaţiei tuturor elementelor
forţei sale.
(4) Decizia comandantului referitoare la continuarea luptei de întâlnire trebuie,
oricând este posibil, să se bazeze pe analiza personală a situaţiei din teren. Cu toate
acestea, el nu trebuie să piardă prea mult timp pentru obţinerea unor informaţii
detaliate. El trebuie să realizeze că se află într-o competiţie de timp şi spaţiu, cu
comandantul inamic. De aceea, este foarte important ca, înainte de declanşarea
acţiunii, comandantul să analizeze posibilele căi de comunicaţie pentru deplasare şi
să stabilească orice zonă din teren care poate fi folositoare; aceste lucruri trebuie să
fie foarte clare pe toată durata deplasării.
(5) Viteza de reacţie şi puterea de foc considerabilă a elicopterelor de luptă le
permite să fie angajate foarte rapid împotriva inamicului, în lupta de întâlnire.

PARAGRAFUL 6.3
Sprijinul de luptă
715. - (1) Artileria şi aruncătoarele trebuie să asigure disponibilitatea
permanentă a sprijinului prin foc pentru susţinerea elementelor înaintate ale forţei
aflate în mişcare. Valoarea sprijinului prin foc iniţial la dispoziţia forţelor implicate în
lupta de întâlnire depinde de organizarea deplasării stabilită de către comandant.
(2) Observatorii înaintaţi de artilerie trebuie să fie repartizaţi la elementele
înaintate ale forţei luptătoare.
716. – Subunităţile de apărare antiaeriană organice sau date ca întărire
trebuie să asigure acoperirea forţelor care se deplasează, scop în care sistemele de
apărare antiaeriană sunt dispuse de-a lungul căilor aeriene de acces ale inamicului. Se

219
are în vedere şi faptul că forţele terestre inamice sunt adesea sprijinite de elicoptere
de sprijin şi se pot apropia sub acoperire aeriană sau transportate aerian.
717. – Subunităţile de geniu trebuie să fie uşor de repartizat pentru misiuni de
mobilitate şi contramobilitate. Rapida desfăşurare a geniştilor poate fi crucială în
etapele intermediare ale luptei. Utilizarea rapidă şi corespunzătoare a echipamentului
de geniu poate asigura libertatea de manevră a trupelor proprii şi interzice pe cea a
inamicului.
PARAGRAFUL 6.4
Comanda şi controlul
718. - (1) Lupta de întâlnire prezintă o serie de particularităţi ale comenzii şi
controlului, determinate, în special, de faptul că forţele se află în deplasare.
(2) Iniţial, comandantul are puţine informaţii referitoare la compunerea,
dispunerea şi intenţiile inamicului şi este posibil să fie necesar să ceară confirmarea
privind dispunerea forţelor proprii. Rapoartele imediate privind situaţia reală de la
comandanţii subordonaţi sunt esenţiale pentru a-şi fundamenta planul de operaţii.
(3) Fiind în mişcare, statul major poate avea o eficacitate redusă în executarea
activităţilor specifice de planificare şi organizare a luptei. În plus, statul major poate
fi dispersat sau comandantul poate fi separat de acesta.
(4) Unităţile se deplasează fără a folosi traficul radio şi au nevoie de timp mai
mare pentru stabilirea legăturilor reciproce.
(5) Când probabilitatea întâlnirii cu inamicul este mare, comandanţii trebuie să
fie dispuşi cât mai în faţă pentru a putea comunica între ei, chiar dacă statele lor
majore nu o pot face, temporar.

PARAGRAFUL 6.5
Sprijinul logistic
719. - Sprijinul logistic al luptei trebuie să dea posibilitatea comandantului să
câştige şi să menţină iniţiativa şi să fie capabil să răspundă prompt la rapidele
schimbări care pot apare în spaţiul de luptă. Deoarece informaţiile disponibile sunt
limitate, comandanţii care asigură sprijinul logistic al luptei trebuie să fie pregătiţi
pentru situaţii neprevăzute. Acest lucru este posibil prin menţinerea la cota maximă a
nivelului de asigurare cu materiale.
720. - (1) Planificarea sprijinului logistic este focalizată pe sprijinul rapidităţii
de reacţie a forţelor proprii, viteza fiind un criteriu major al succesului.
(2) La eşalonul superior celui care este în contact, sprijinul logistic al luptei
trebuie orientat prioritar spre formaţiunea sau subunitatea implicată în luptă atât pe
timpul acesteia cât şi după aceasta. Sprijinul logistic poate include:
a) aprovizionarea cu muniţie, dacă există timp sau după regrupare;
b) realimentarea după regrupare;
c) deplasarea înaintată a sprijinului medical şi elaborarea planului de evacuare
a răniţilor şi bolnavilor;
d) asigurarea unei disponibilităţi maxime a tehnicii atât în cursul luptei de
întâlnire cât şi în pregătirea acţiunilor ulterioare;
e) planificarea pentru recuperarea tehnicii.

220
SECŢIUNEA a 7 - a
Joncţiunea forţelor
PARAGRAFUL 7.1
Generalităţi
721. - ( 1) Operaţia de joncţiune are loc atunci când forţele proprii urmează să
se întâlnească în teritoriul controlat de inamic.
(2) Joncţiunea constă în stabilirea contactului dintre două sau mai multe
subunităţi proprii, care pot avea aceleaşi misiuni sau misiuni diferite.
(3) În acţiunea de joncţiune, poate fi necesară distrugerea/neutralizarea
inamicului dintre aceste forţe înainte de stabilirea contactului.
722. - Misiunea de realizare a acţiunii de joncţiune va fi dată întotdeauna, în
contextul unei alte misiuni pentru forţele implicate. De regulă, aceasta presupune
stabilirea locului sau a căii de comunicaţie pe care urmează să aibă loc joncţiunea.
Foarte adesea se stabileşte şi un reper de timp pentru aceasta.
723. - Situaţiile în care se realizează joncţiunea pot fi următoarele:
a) joncţiunea cu forţele încercuite sau cu cele izolate - poate avea loc în
interiorul poziţiilor de apărare ale acelor forţe sau, atunci când joncţiunea este
combinată cu acţiunea de ieşire din încercuire, într-un alt loc dinainte stabilit;
b) joncţiunea cu forţele transportate pe calea aerului sau infiltrate - poate
avea loc în interiorul poziţiilor lor de apărare, în acest caz, joncţiunea este urmată de
obicei, de trecerea prin dispozitivele de luptă sau de înlocuirea forţelor implicate;
c) joncţiunea între forţele angajate în atacuri convergente - poate avea loc
când fiecare forţă cucereşte obiective învecinate repartizate.

PARAGRAFUL 7.2
Desfăşurarea joncţiunii
724. - Joncţiunea forţelor este, de regulă, o acţiune cu un caracter ofensiv.
Mărimea şi componenţa forţei este determinată atât de condiţiile concrete ale
joncţiunii cât şi de cele ale misiuni următoare.
725. - (1) Necesitatea realizării joncţiunii poate fi o parte a concepţiei luptei.
De asemenea, joncţiunea poate deveni necesară în cursul luptei şi trebuie să fie
planificată pe timpul desfăşurării acesteia. În orice împrejurare detaliile planurilor
trebuie să fie transmise tuturor celor interesaţi în timp optim, fără periclitarea luptei.
(2) În procesul de planificare a joncţiunii se acordă atenţie deosebită
următoarelor aspecte:
a) coordonarea manevrei forţelor implicate;
b) stabilirea relaţiilor de comandă;
c) realizarea şi menţinerea legăturilor;
d) stabilirea şi aplicarea măsurilor de control.
726. - (1) Executarea joncţiunii are loc sub imperativul vitezei de acţiune,
necesare pentru reducerea posibilităţilor de reacţie ale inamicului şi micşorării
perioadei de vulnerabilitate.
(2) Pentru deplasarea forţei de joncţiune, acţiunea poate necesita atacuri
planificate sau, dacă împrejurările permit, executarea marşului cu viteză maximă
pentru luarea contactului.
221
(3) În ultima etapă a joncţiunii, viteza de înaintare a forţelor trebuie să fie atent
controlată iar elementele de cercetare trebuie să stabilească contactul cu alte forţe în
cel mai scurt timp posibil, pentru obţinerea de informaţii suplimentare, pentru a
confirma/adapta planurile iniţiale.
(4) Acţiunile ulterioare trebuie să fie lansate cât mai rapid, pentru a putea
exploata succesul realizat prin joncţiune.

PARAGRAFUL 7.3
Sprijinul de luptă
727. - Sprijinul prin foc din poziţii de tragere acoperite şi prin trageri prin
ochire directă trebuie ţinut sub un control foarte atent pentru a evita pierderile
determinate de tragerile proprii. Forţele de joncţiune vor folosi măsurile normale de
control al focului, totuşi, trebuie stabilită o coordonare specifică pentru fiecare etapă,
atunci când focul unei forţe poate afecta acţiunile altei forţe.
728. - Sprijinul aerian ofensiv este focalizat pe zona dintre forţele care
realizează joncţiunea, cu accent pe măsurile de evitare a fratricidului.
729. - Sprijinul genistic acordă atenţie deosebită realizării mobilităţii forţelor.
Curăţarea itinerarelor şi îndepărtarea obstacolelor inamicului este esenţială pentru
îndeplinirea la timp a misiunii.

PARAGRAFUL 7.4
Comanda şi controlul
730. - Comanda forţelor care execută joncţiunea în momentul contactului în
zona de joncţiune poate prezenta probleme specifice, care necesită numirea unui
singur comandant în raion. La fel se procedează, de regulă, şi când există diferenţe
semnificative privind mărimea celor două forţe, care iau parte la acţiune.
Comandantul unic trebuie stabilit dinainte, astfel încât să existe timpul necesar
planificării acţiunilor concertate ale forţelor. Momentul şi condiţiile preluării
comenzii unice trebuie stabilite cu claritate.
731. - Măsurile de control care se iau pun accentul pe:
a) direcţiile de înaintare sau liniile de despărţire pentru joncţiune;
b) obiectivele care trebuie să fie menţinute şi/sau cucerite de către fiecare
forţă participantă;
c) punctele în care va fi stabilit contactul între cele două forţe;
d) sincronizarea acţiunilor forţelor implicate;
e) aliniamentele de încetare a focului şi aliniamentele de coordonare a
sprijinului prin foc.
732. - (1) Menţinerea legăturii dintre forţele participante şi comandant este
foarte importantă. De regulă, se menţin, numai comunicaţiile radio. Majoritatea
detaliilor referitoare la legături şi comunicaţii sunt prevăzute în planul general al
comandantului. Dacă acest lucru nu este posibil, problema este lăsată în modul cel
mai judicios cu putinţă la latitudinea comandanţilor forţelor ce execută joncţiunea.
(2) Măsurile pe linie de comunicaţii includ:
a) echipe de legătură;
b) parole şi însemne de identificare vizuală;
222
c) aliniamente de raportare şi puncte de referinţă;
d) frecvenţele de comunicare, procedee şi coduri de identificare radio.

PARAGRAFUL 7.5
Sprijinul logistic
733. - Consideraţiile privind sprijinul logistic sunt, în principiu, aceleaşi ca
pentru lupta ofensivă, cu particularitatea că, pe lângă luarea în calcul a necesităţilor
referitoare la acţiunea de joncţiune a propriei forţe, comandantul trebuie să ia în
calcul necesitatea susţinerii logistice a forţei cu care urmează să realizeze joncţiunea.

SECŢIUNEA a 8 - a
Retragerea
PARAGRAFUL 8.1
Generalităţi
734. - (1) Retragerea intervine când o forţă se desprinde de inamic, ca urmare a
deciziei comandantului. Aceasta presupune ruperea contactului cu inamicul, ceea ce
nu înseamnă că cercetarea şi/sau elementele de siguranţă nu continuă să supravegheze
inamicul.
(2) Ordinul de retragere se dă, de regulă, numai în cazul când există acordul
sau recomandarea comandantului eşalonului superior în acest sens.
(3) Retragerea poate fi executată pentru unul din următoarele motive:
a) dacă obiectivele acţiunii nu au fost realizate şi forţa este ameninţată să fie
înfrântă sau dacă obiectivul misiunii a fost îndeplinit şi nu se mai justifică menţinerea
contactului;
b) pentru a evita lupta în condiţii tactice nefavorabile;
c) pentru a atrage inamicul într-o situaţie nefavorabilă cum ar fi extinderea
liniilor sale de comunicaţii;
d) pentru a se coordona cu deplasarea forţelor proprii învecinate;
e) pentru a crea condiţiile necesare utilizării forţei sau a unei părţi din
aceasta în altă parte;
f) din motive de sprijin logistic.
735. - (1) Retragerea se execută în aşa fel încât acţiunile ofensive ale
inamicului să o afecteze cât mai puţin. Pentru realizarea acestui deziderat se pune un
accent deosebit pe cercetare, surprindere şi viteză.
(2) Întrucât, întotdeauna trebuie să se presupună că inamicul poate reacţiona, se
iau măsuri de siguranţă pentru securitatea forţei care se retrage. Se stabilesc elemente
de siguranţă şi li se ordonă misiuni în conformitate cu posibilităţile inamicului.
736. - Având în vedere dificultăţile inerente acestui tip de acţiune, comandantul
trebuie să aibă flexibilitatea de a o schimba cu orice alt tip de acţiune, dacă situaţia o
cere (de exemplu: întârziere, apărare sau atac).
737. - Misiunea comandantului este de a-şi dezangaja forţele. În cazul în care
se acţionează la intenţia deliberată a comandantului superior misiunea va fi inclusă
într-un ordin de luptă complet. În alte situaţii dacă hotărârea a fost luată de
comandant în condiţii nefavorabile care l-au forţat să o adopte, ordinul de retragere

223
nu trebuie să conţină mai mult decât permisiunea de retragere şi să dea indicaţiile
minime necesare declanşării acţiunii.
738. - Condiţiile în care au loc retragerea sunt adesea nefavorabile. Inamicul
deţine iniţiativa iar forţa care se retrage este vulnerabilă la atacurile terestre ale
acestuia, pe timpul deplasării spre înapoi, fiind uneori nevoită să se redesfăşoare
pentru propria protecţie. În plus, situaţia aeriană poate fi nefavorabilă. În acest caz,
acţiunea ar trebui declanşată pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă.

PARAGRAFUL 8.2
Desfăşurarea retragerii
739. - (1) Pentru organizarea forţei care se retrage, comandantul trebuie să ia
în considerare:
a) elementele de siguranţă care acoperă retragerea;
b) companenţa forţei principale.
(2) Misiunea ulterioară a forţei care se retrage va influenţa organizarea şi
succesiunea retragerii.
(3) Forţele care nu sunt implicate în acţiuni imediate, cum ar fi elementele ale
sprijinului logistic şi răniţii trebuie să fie dislocate din timp pentru a menţine libere
itinerarele pentru retragere .
740. - (1) Pentru planificare, în cadrul analizei situaţiei, comandantul ţine cont
de următorii factori:
a) distanţa care va fi parcursă;
b) condiţiile de teren şi vreme, precum şi de gradul şi durata întunericului -
pentru a menţine secretul, a realiza surprinderea şi a reduce pierderile rezultate în
urma unor atacuri aeriene, retragerile sunt în general desfăşurate mai bine pe timp de
noapte, deşi împotriva unui inamic cu o capacitate bună de supraveghere, întunericul
nu va ascunde deplasarea; condiţiile de vreme rea, cum ar fi ploaia abundentă sau
ceaţa pot face posibil ca retragerea să se desfăşoare eficient în timpul zilei; condiţiile
dificile ale terenului pot determina retragerea în timpul zilei, care poate fi practic,
singura cale de a evita pierderea controlului;
c) posibilităţile de a micşora mobilitatea inamicului - în special prin baraje;
d) tăria inamicului terestru;
e) situaţia ambelor flancuri;
f) mobilitatea forţei;
g) situaţia aeriană;
h) sprijinul logistic al i.
(2) Planul trebuie să acopere întreaga acţiune şi să acorde o atenţie deosebită
următoarelor aspecte:
a) planul trebuie să fie simplu petru a permite flexibilitate;
b) gruparea pentru retragere rămâne aceeaşi, dacă e posibil, pe toată durata
acţiunii;
c) surprinderea şi inducerea în eroare să includă, pe cât posibil, atenuarea
zgomotului prin folosirea artileriei;
d) utilizarea maximă a mijloacelor de mascare şi camuflare pentru realizarea
ascunderii;
224
e) stabilirea itinerarelor şi a unui sistem corespunzător de control al
circulaţiei.
(3) Pregătirea distrugerilor şi a altor obstacole situate de-a lungul itinerarelor
de retragere trebuie realizate cât mai din timp posibil. Aceasta prezintă importanţă
mai ales pentru distrugerile preliminare, care trebuie să fie atent coordonate cu planul
de retragere a forţelor.
(4) Pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie îndeplinită cât mai curând posibil
şi executarea lor atent coordonată cu planul de retragere a forţelor.
(5) Pe liniile de despărţire, pregătirea măsurilor de interdicţie trebuie
coordonată de către comandantul eşalonului superior. Executarea lor trebuie realizată
în conformitate cu planul de retragere a forţei. Decizia finală de executare a oricăror
misiuni de interdicţie este adoptată de către cel mai mare comandant după consultarea
cu comandanţii vecini.
741. - (1) Executarea acţiunii începe cu dezangajarea forţelor principale.
Aceasta poate fi executată fie prin ascundere şi mascare, fie după o angajare
victorioasă.
(2) Misiunea forţei de siguranţă este de a împiedica inamicul să angajeze
forţele principale. Imediat ce acestea au rupt lupta şi au ajuns la o distanţă de
siguranţă, elementele de acoperire încep şi ele ruperea luptei, deşi acestea pot rămâne
în poziţiile lor iniţiale în timp ce inamicul atacă în forţă, astfel încât să realizeze la
maxim inducerea în eroare şi întârzierea. Dacă inamicul lansează un atac puternic
asupra lor, acestea vor continua misiunea lor de siguranţă prin acţiuni de întârziere.
Dacă distanţa pe care urmează să se execute deplasarea este mare şi se preconizează
ca inamicul să acţioneze rapid, o parte a forţei de siguranţă poate ocupa un număr de
poziţii intermediare de apărare în spatele poziţiei pe care încep să o părăsească înainte
de retragerea forţei principale. Flexibilitatea şi raza mare de acţiune a mijloacelor de
foc de pe elicoptere, le fac potrivite, în special, pentru a sprijini acţiunile elementelor
de siguranţă.
(3) Dacă elementele de siguranţă nu sunt capabile să rupă lupta sau să
împiedice inamicul să se apropie de forţa principală, ele trebuie să fie întărite cu
elementele din cadrul forţei principale, sau, dacă este cazul, sunt angajate forţele
principale în întregime sau majoritatea lor. În acest caz retragerea este întreruptă şi
este reluată în cel mai scurt timp posibil. Dacă elementele de siguranţă au reuşit să
rupă lupta ele vor urma forţa principală şi vor continua să realizeze siguranţa. În orice
caz, ele continuă supravegherea inamicului până la ordinul de rupere a luptei, sau
până când această misiune este preluată de către altă forţă.
(4) Retragerea este încheiată în momentul în care forţele retrase sunt gata să-şi
asume misiunea următoare.

PARAGRAFUL 8.3
Sprijinul de luptă
742. - (1) Artileria şi aruncătoarele trebuie să fie organizată şi desfăşurată
astfel încât ea să poată acoperi întreaga acţiune. Artileria cu bătaie mare este retrasă
din timp şi dispusă cât mai în spate, astfel încât aceasta să poată acoperi retragerea.

225
Elementele de artilerie care rămân cu elementele de siguranţă menţin sprijinul prin
foc asigurat anterior pe o perioadă cât mai lungă de timp.
(2) Sprijinul aerian ofensiv poate juca un rol important în hărţuirea inamicului
trecut la urmărire sau care încearcă să ocolească sau să depăşească forţele care se
retrag. Sprijinul aerian nemijlocit va fi util în special acolo unde retragerea artileriei
cauzează o reducere sau întreruperea a sprijinului prin foc indirect. Ofiţerii de la
punctele înaintate de dirijare ale aviaţiei tactice vor fi întrebuinţaţi alături de
elementele de siguranţă.
(3) Elicopterele de transport pot intensifica viteza de executare a retragerii. De
asemenea, elicopterele pot fi utilizate la evacuarea forţelor rămase în spatele
inamicului.
(4) Subunităţile de apărare antiaeriană asigură protecţia împotriva unui atac
executat la sol de către mijloacele de atac aerian ale inamicului. Fiind puţin probabil
să existe suficiente resurse de apărarea antiaeriană capabile să asigure o acoperire
amplă a întregii zone de operaţii, este necesar să se stabilească prioritatea misiunilor.
Planul de dispunere al subunităţilor de apărare antiaeriană trebuie să asigure
eficacitate în perioadele importante pentru a acoperi raioanele unde forţele care se
retrag ar putea deveni vulnerabile, sau zone pe care inamicul le poate alege ca locuri
de aterizare pentru forţele transportate pe calea aerului.
(5) Subunităţile de geniu sunt întrebuinţate în retragere pentru:
a) pregătirea distrugerilor şi a obstacolelor precum şi asigurarea sau
menţinerea itinerarelor pentru retragere;
b) sprijinul elementelor de siguranţă cu misiuni de reducere a vulnerabilităţii;
c) sprijinul deplasării forţei principale şi a elementelor eşalonului din spate
prin acţiuni de sprijin în trecerea obstacolelor neprevăzute în timpul retragerii (acţiuni
de forţare, de trecere peste obstacole).

PARAGRAFUL 8.4
Comanda şi controlul
743. - Măsurile de control de o importanţă deosebită, în operaţia de retragere
sunt:
a) elementele de legătură;
b) itinerare/direcţii de deplasare;
c) aliniamente de coordonare;
d) măsurile de control al circulaţiei;
e) punctele de control;
f) aliniamentul de coordonare a focului de sprijin şi măsurile pentru reglajul
tragerii;
g) sincronizarea acţiunilor pentru etapele importante.
744. - Pentru moralul trupelor, trebuie să fie înţeles scopul acţiunii de către
întregul personal al forţei. În timpul retragerii trebuie valorificat orice moment
favorabil pentru ridicarea moralului.
745. - Funcţionarea comunicaţiilor este esenţială. Metodele de transmitere prin
radio şi nefolosirea mijloacelor de radio trebuie să fie stabilite cu claritate. Mijloacele
de legătură, metodele de exploatare şi intensitatea traficului trebuie să rămână
226
neschimbat cât mai mult timp posibil pentru a evita divulgarea către inamic a intenţiei
de a rupe lupta. Realizarea traficului radio de către forţele care rămân în contact
contribuie la inducerea în eroare în totalitate a inamicului. Elementele care rup lupta,
nu folosesc, de obicei, mijloacele radio.

PARAGRAFUL 8.5
Sprijinul logistic
746. - (1) Planul sprijinului logistic trebuie să asigure satisfacerea nevoilor de
sprijin ale forţei care se retrage şi prevenirea capturării materialelor, în special a
combustibilului de către inamic.
(2) Evacuarea stocurilor poate lua un timp considerabil.
(3) Trebuie să fie avută în vedere asigurarea aprovizionării cu muniţie a
elementelor de siguranţă şi a artileriei.
747. - (1) Inamicul trebuie să fie împiedicat să folosească tehnica şi materialele
trupelor proprii cu excepţia echipamentului şi materialelor medicale.
(2) Întreţinerea este bine să fie concentrată pe pregătirea materialelor solicitate
pentru executarea acţiunii. Mijloacele de adunare şi evacuare a tehnicii deteriorate
trebuie să fie dirijate în punctele cheie pentru a menţine itinerarele deschise şi a
recupera toate materialele, dacă este posibil.
748. - (1) Înainte de a începe deplasarea spre spate, stocurile înaintate sunt
reduse prin încetarea aprovizionării şi, când este posibil, prin evacuarea stocurilor
înaintate care nu sunt necesare. Trebuie stabilite puncte mobile de distribuire pentru a
satisface necesităţile urgente şi schimbările în planul de luptă.
(2) Pierderile de echipament pot depăşi procentele normale de uzură şi trebuie
să fie făcute planuri speciale pentru înlocuirea acestora.
749. - O atenţie specială trebuie dată evacuării răniţilor. Dovada vizibilă că
evacuarea răniţilor este eficientă, va ajuta la menţinerea moralului forţelor.
750. - Distrugerea echipamentului şi stocurilor trebuie să fie coordonată cu
elementele de timp folosite în planul de luptă, astfel încât să nu fie prejudiciată
siguranţa tactică. Planul trebuie să prevadă distrugerea tehnicii sau depozitelor care
nu pot fi evacuate.
751. - Controlul traficului are un rol important pentru asigurarea deplasării spre
înapoi a trupelor. În acest scop, elementele de îndrumare a circulaţiei sunt dispus