MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIAMILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

„Alexandru cel Bun”

REFERAT
OPERAȚII ÎNTRUNITE
TEMA:„Fundamentele operațiilor întrunite”

Coordonat: colonel (r) Iurii CIUBARA

Autor: lt.maj Ion LUCHIANIC

Chişinău – 2021
 INTRODUCERE.
Intrat în circuitul ştiinţific militar universal aproximativ la jumătatea secolului
trecut, conceptul de acţiune întrunităcuprinde totalitatea acţiunilor referitoare la
structurarea şi pregătirea forţelor implicate, precum şi la planificarea, desfăşurarea
şi conducerea acestui gen de acţiuni ale luptei moderne.
Joint -connotes activities, operations, organizations, etc., in which elements of
two ormore Military Departments participate.
Pentru analizarea condiţiilor specifice acestei sintagme, specialiştii militari au
avut în vedere componentele sale principale: forţele terestre, forţele aeriene, forţele
navale şi acţiunile militare desfăşurate simultan, în cele trei medii.
Referitor la gradul de implicare al categoriilor de forţe armate, în contextul
unor acţiuni întrunite, cele mai recente conflicte militare au reliefat câteva aspecte
foarte importante. În acest sens, criteriul principal de analiză îl reprezintă, desigur,
doctrinele puterilor militare ale căror forţe armate au participat la conflictele
armate respective. Astfel, statele care îşi propun promovarea intereselor politice în
diverse spaţii de pe glob, dar din proximitatea propriilor frontiere, au folosit, în
mod prioritar mari unităţi şi unităţi din cadrul forţelor terestre. Un exemplu în acest
sens îl constituie războiul din Cecenia, în cadrul căruia acţiunile militare au fost
concentrate timp îndelungat în localităţile cele mai importante sau în teren puternic
accidentat. Condiţiile concrete ale acestui teatru de operaţii au determinat, firesc,
rolul primordial în cadrul acţiunilor întrunite.
 PARTEA DE BAZĂ

Operaţia întrunită reprezintă totalitatea acţiunilor duse de o grupare de forţe

întrunită cu rol strategic sau operativ, constituită din trupe aparţinând mai multor
categorii de forţe armate, sub comandă unică, în mediul corespunzător fiecăreia,
dar cu un scop unitar. Mai nuanţat, se poate spune că operaţia întrunită reprezintă
un ansamblu de acţiuni militare duse concomitent pe uscat, în aer iar uneori şi pe
mare (fluviu), pe mare adâncime şi pe front larg, de către grupări de forţe întrunite
cu rol operativ, pregătite şi desfăşurate în baza unei concepţii unitare şi a unui plan
unic, în una sau mai multe zone de operaţii care includ obiective de importanţă
politică, economică şi militară, a căror menţinere sau eliberare permit realizarea
unor scopuri parţiale ale războiului.Încorporând unele concepte folosite mai recent
în literatura militară, unii autori, definesc operaţia întrunită ca fiind un ansamblu de
bătălii, lovituri şi manevre coordonate şi interconexate între ele, pregătite şi
desfăşurate după un plan unic, având un profund caracter aeroterestru şi aero-
naval, în vederea îndeplinirii scopurilor operative sau strategice în una sau mai
multe zone de operaţii de pe teritoriul naţional într-un timp dat. Ultima definiţie nu
face, după cum se vede, decât să detalieze cele arătate mai sus.
În funcţie de scopurile şi dimensiunile operaţiei întrunite, se poate constitui o
grupare de forţe întrunită care să cuprindă structuri militare din două sau mai
multe categorii de forţe ale armatei. Aceste forţe pot fi structurate sub forma
componentelor funcţionale, corespunzător mediului specific, respectiv componenta
terestră, componenta aeriană şi componenta navală, la care se pot adăuga, în
funcţie de nevoi şi posibilităţi, şi alte componente, cum ar fi cea destinată
operaţiilor speciale.
Nivelurile operaţiilor corespund scopurilor urmărite şi clarifică legătura dintre
obiectivele strategice şi acţiunile tactice. Operaţiile pot fi definite ca fiind
strategice, operative sau tactice în funcţie de nivelul la care se desfăşoară şi
obiectivele de îndeplinit, dar şi de amploarea acestora şi compunerea grupării de
forţe.
 Nivelul operativ reprezintă acel grad al operaţiilor întrunite în care succesele
tactice înregistrate în angajări şi operaţii cu scopuri militare se îmbină pentru
atingerea obiectivelor strategice. Esenţa acestui nivel este arta operativă,
întrebuinţarea forţelor militare pentru a îndeplini obiectivele strategice prin
proiectarea, organizarea, integrarea şi conducerea operaţiilor şi bătăliilor.
Grupările de forţe pot fi structuri de forţe eterogene constituite ad-hoc, destinate să
execute misiuni operative, într-un spaţiu şi pe perioade de timp limitate.
În principiu, gruparea de forţe va avea un rol operativ, fiind definită de
următoarele elemente specifice: forţele şi mijloacele care intră în compunerea
grupării de forţe pot să provină din arme şi specialităţi diferite, în funcţie de valoarea
cantitativă şi calitativă necesară îndeplinirii misiunii operative; include în structura
ei un număr variabil de unităţi şi mari unităţi de forţe luptătoare, de sprijin şi de
sprijin logistic; angajează în mod decisiv acţiunile militare într-o zonă de operaţii,
succesul sau insuccesul acestora determinând păstrarea sau pierderea echilibrului
strategic; configuraţia teritoriului naţional, complementaritatea zonelor de operaţii şi
caracteristicile de dinamică specifice fiecărei zone, influenţează raporturile de
cooperare dintre marile unităţi care aparţin diferitelor arme şi specialităţi; este
destinată ca în cadrul apărării naţionale, să desfăşoare operaţii de apărare sau
ofensive pentru capturarea ori nimicirea unor grupări importante ale inamicului,
apărarea unor obiective importante din teritoriu, a bunurilor civile şi a celor din
patrimoniul naţional.
Privită în ansamblu, constituirea grupărilor de forţe este rezultatul deciziei şi
planului de acţiune al eşalonului superior şi nu presupune o relaţionare funcţională
a structurilor componente, în vederea angajării imediate a confruntării cu inamicul.
Operaţiunea în sine este o alocare de resurse care are la bază o evaluare globală a
forţelor şi mijloacelor de care dispune inamicul şi a raportului de forţe necesar a fi
realizat pentru îndeplinirea misiunii.
Principala condiţie ce trebuie urmărită pe timpul constituirii grupărilor de
forţe o reprezintă redislocarea marilor unităţii în raioane cât mai apropiate de
viitoarele direcţii (raioane) de acţiune, iar, dacă este posibil, chiar în fâşiile
(raioanele) în care urmează să-şi îndeplinească misiunea.
Principiile acţiunilor militare întrunite
Necesitatea existenţei unor principii în arta militară, ca un element de determinare
nomologică a luptei armate, s-a dovedit cu mult timp înainte, iar acest lucru a fost
afirmat şi demonstrat de iluştrii teoreticieni şi practicieni militari. În acest sens F. Foch
afirma că: "în lipsă de principii sigure şi stabile se ajunge la schimbări continue, fie că
este vorba de organizare, de formaţii, de manevre”.
Definirea clară a obiectivelor (misiunii) presupune ca în stabilirea misiunilor
să se atribuie tuturor forţelor responsabilităţi precise care pot fi îndeplinite, cu
forţele şi mijloacele la dispoziţie şi cu abilitatea acţională reală a comandamentelor
şi forţelor şi prin care s-ar putea îndeplini scopurile parţiale şi scopul final al
acţiunii întrunite. Realizarea unităţii de acţiune în vederea atingerii obiectivului
general şi a celor parţiale clar definite, impune, totodată, că obiectivele stabilite
pentru fiecare componentă a categoriilor de forţe să rezulte din cele ale grupării de
forţe întrunită şi să contribuie la îndeplinirea acestora.
Libertatea de acţiune se realizează prin asigurarea tuturor condiţiilor pentru
pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor proprii conform scopurilor stabilite,
manifestarea plenară a iniţiativei, înlăturarea acţiunilor perturbătoare ale
inamicului sau a altor factori ai situaţiei.
Iniţiativa, ca forma cea mai evidentă de exprimare a principiului libertăţii de
acţiune, nu trebuie să se manifeste numai în momente decisive ale operaţiei, ci în
toate situaţiile, începând cu primele acţiuni pentru respingerea agresiunii şi
sfârşind cu îndeplinirea integrală a misiunilor.
Sinergia reprezintă gruparea logică după criterii bine determinate a unor forţe
şi mijloace destinate îndeplinirii unei misiuni comune în care efectul final este mai
mare decât suma efectelor forţelor componente luate separat.
Concentrarea efortului constă, pe de o parte, în realizarea în timp oportun a
grupării de forţe necesare, iar pe de altă parte, în executarea loviturilor asupra
centrului de greutate al forţei inamicului în scopul nimicirii acestuia şi aducerii lui
în punctul critic.
Susţinerea acţiunilor constă în rezolvarea tuturor problemelor administrative
privind implementarea cu succes a planului acţiunii întrunite, incluzând sprijinul
logistic şi de personal.
Scopul principal al susţinerii logistice a forţelor întrunite este de a le asigura
cu tehnica, materialele şi serviciile necesare desfăşurării neîntrerupte a acţiunilor,
oportun, în orice situaţii şi condiţii, în locurile stabilite.
Flexibilitatea reprezintă o caractristică a planurilor de acţiune şi asigură
comandanţilor grupărilor de forţe întrunite, libertate de acţiune în rezolvarea
situaţiilor din teatrul de acţiune.
„Aceasta se obţine prin înţelegerea intenţiei eşalonului superior, mobilitatea
gândirii, rapiditatea în luarea deciziilor, buna organizare şi compatibilitatea siste-
melor C.4 I. desfăşurate în teren, în principal, pentru exercitarea comenzii şi
controlul forţelor.
Economia de forţă (forţe şi mijloace) constă în "stabilirea, distribuirea şi
utilizarea judicioasă a posibilităţilor de luptă propii în raport cu necesităţile impuse
de obiectiv şi de obţinerea de rezultate maxime cu eforturi, forţe, mijloace şi
pierderi minime".
Acest principiu impune selectarea obiectivelor, repartizarea lor judiciosă şi
angajarea în acţiunile duse pentru îndeplinirea scopului propus, a forţelor,
mijloacelor şi resurselor în cantităţile strict necesare obţinerii succesului.
Surprinderea inamicului constă în executarea de acţiuni la momentul, în locul
sau într-un mod neaşteptat de inamic, care să-i producă distrugerea coeziunii şi
realizarea stării de confuzie necesare obţinerii succesului, prin procedee ale
războiului psihologic, informaţional şi prin inducere în eroare.
Securitatea acţiunilorşi a forţei constă într-un "ansamblu de măsuri şi acţiuni
desfăşurate pentru protecţia multidimensională a forţelor (informaţională, morală,
acţională etc.), necesară pregătirii şi desfăşurării acţiunilor întrunite, prevenirii
surprinderii şi vulnerabilităţii forţelor proprii în raport cu inamicul, timpul, spaţiul
şi capabilităţile de luptă ale trupelor".
Etapizarea acţiunilor întrunite constă în combinarea judicioasă într-o manieră
secvenţială sau simultană a acţiunilor componentelor forţei întrunite, astfel încât
obiectivul operaţiei întrunite să fie atins rapid şi cu cheltuieli materiale şi umane
minime. În acest sens se ţine seama de potenţialul adversarului, caracteristicile
geografice ale teatrelor de operaţii, logistica forţelor precum şi de reacţia opiniei
publice referitoare la folosirea forţei.
Coordonarea acţiunilor întrunite presupune realizarea unor măsuri de
armonizare plecându-se de la un nivel centralizat, înalt, al tuturor componentelor,
cu responsabilităţi depline la nivelul comandamentului forţei întrunite şi
continuarea acestora în cadrul fiecărei componente în zona sa de acţiune.
Pregătirea forţelor este necesară pentru a asigura complementaritatea
capacităţilor la nivel întrunit şi a face faţă complexităţii operaţiilor întrunite,
desfăşurate atât la nivel naţional, cât şi în cadrul unor forţe multinaţionale.
Concomitent, vor fi dezvoltate capacităţile forţelor armate de a trece rapid de la un
tip de acţiune întrunită la alta, în acelaşi teatru de acţiuni militare, de a executa
manevra decisivă dintr-un teatru de acţiuni militare în altul, de a constitui grupări
de forţe întrunite corespunzător fiecărui tip de ameninţare specifică şi de a avea o
viteză de reacţie superioară.
 CONCLUZII

Conflictele militare ce au avut loc în ultimele decenii, au scos în evidenţă de

asemenea, un nou mod de structurare a problematicii misiunilor de luptă
încredinţate diferitelor categorii de aviaţie, atât în ceea ce privesc acţiunile şi
operaţiile independente, cât mai ales cele întrunite.
Rolul planificării acţiunilor militare, şi în special a celor întrunite, nu poate fi
pus la îndoială într-un viitor potenţial conflict. Este foarte posibil ca acest rol să
crească şi să depăşească cu mult ca timp şi resurse pe cel al execuţiei.
O planificare ştiinţifică poate duce la obţinerea unor rezultate foarte bune în
luptă. Însă, pentru a planifica operaţii întrunite trebuie parcurs un algoritm strict,
iar fiecare activitate elementară trebuie să se desfăşoare la momentul oportun şi de
către persoane specializate. Nu este permis ca anumite activităţi enunţate în
procedura de planificare să se desfăşoare incomplet, pe baza unor date sau
informaţii ,,vechi" sau să nu se desfăşoare deloc.
Napoleon Bonaparte spunea: „În război, nimic nu se obţine fără calcule. Orice
lucru care nu este planificat până la cele mai mici detalii nu dă nici un rezultat”.
Prin planificare, determinăm limitele acţionale rezonabile, posibilităţile fizice,
psihice şi de altă natură ale sistemului de a realiza cu succes, obiectivele propuse.