Tema 12

ACŢIUNILE MILITARE DESFĂŞURATE DE FORŢELE TERESTRE

Acţiunile militare concepute, planificate şi desfaşurate de către Forţele Terestre pentru

îndeplinirea misiunilor încredinţate se pot concretiza în forme de luptă armată, în forme de acţiuni
altele decât războiul şi în forme asociate acestora.
În manifestarea lor, acţiunile militare sunt particularizate de: localităţi, munţi şi zone
împădurite, litoral, cursuri de apă şi zone cu lucrări de hidroamelioraţii, deltă, culturi înalte, noapte,
anotimp, stare a vremii, teritorii străine etc.
Acţiunile militare completează şi sunt influenţate de celelalte acţiuni şi măsuri ale
elementelor Sistemului Naţional de Apărare destinate realizării scopurilor militare strategice
(operative).
Reuşita oricăror acţiuni militare este dată de manifestarea iniţiativei, rapidităţii, prevederii,
sincronizării şi flexibilităţii comandamentelor şi trupelor.
Nivelurile luptei armate sunt date de:
- importanţa obiectivului (misiunii);
- scopurile urmărite;
- consecinţele îndeplinirii scopurilor, în corelare cu valoarea forţelor şi mijloacelor
angajate.
a. În funcţie de aceşti factori, lupta armată poate fi exprimată:
- la nivel tactic - prin lupte/ciocniri; .
- la nivel operativ - prin operaţii/bătălii;
- la nivel strategic - prin campanii/operaţii.
b. În funcţie de mărimea lor, eşaloanele militare se pot considera:
- eşaloane cu rol tactic - divizia, brigada şi inferioarele acestora;
- eşaloane cu rol operativ - corpul de armată teritorial.
c. Pentru fiecare nivel al luptei armate (strategic, operativ şi tactic) se vor constitui
frecvent, grupări de forţe care vor avea rolul şi vor purta denumirea nivelului respectiv (la nivel
strategic - gruparea intercategorii de forţe ale armatei; la nivel strategic, operativ şi tactic - gruparea
interarme).
- După forţele participante, operaţiile pot fi: combinate (multinaţionale), întrunite sau
independente (simple).
- După formele de luptă armată adoptate operaţiile militare pot fî de apărare sau
ofensive. În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei armate se concretizează, ca
modalităţi particulare de exprimare, în procedee specifice apărării (apărare pregătită
din timp, apărare pregătită m grabă, retragere, apărare m încercuire) sau ofensivei
(ofensivă din contact, ofensivă din mişcare, ofensivă combinată, urmărire, luptă de
întâlnire, ieşirea din încercuire).
- După obiectivele urmărite, realizate şi eşalonul care le conduce, operaţiile sunt:
- de nivel strategic - atunci când prin acestea se urmăreşte îndeplinirea unor scopuri de
importanţă strategică, iar acţiunile sunt duse de toate grupările operaţionale ale forţelor
armate sau de grupări mari de forţe (grupare strategică), operaţiile fiind conduse de
către Statul Major General (Marele Cartier General), sau concepute şi planificate de
către acesta şi comandate de un alt comandament operaţional;
- de nivel operativ - atunci când prin aceasta se urmăreşte îndeplinirea unor scopuri de
importanţă operativă, iar acţiunile sunt duse de o mare unitate (grupare de forţe) cu rol
operativ şi conduse de comandamentul acesteia.
 1. Fundamentele acţiunilor militare

Pregătirea şi ducerea acţiunilor militare se execută pe baza şi cu respectarea:

a. Legilor luptei armate:
- concordanţa dintre scopuri, forţe şi mijloace;
- legea raportului de forţe;
- legea dependenţei formelor şi procedeelor acţiunilor militare de nivelul dezvoltării
- armamentului şi tehnicii de luptă;
- legea unităţii acţiunilor;
- legea amplorii crescânde a luptei armate.
b. Principiilor acţiunilor militare:
- libertatea de acţiune;
- definirea clară a obiectivului (misiunii);
- economia de fortă (de forte şi mijloace);
- concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul potrivit;
- unitatea comenzii;
- surprinderea inamicului;
- manevra;
- securitatea acţiunilor şi trupelor;
- simplitatea planurilor şi a ordinelor.
c. Regulilor de aplicare a legilor şi principiilor acţiunilor militare:
- unitatea eforturilor;
- câştigarea şi mentinerea iniţiativei;
- agilitatea;
- operaţii extinse/dezvoltate într-un spaţiu suficient ca lărgime în acţiune;
- susţinerea operaţiilor;
- claritatea exprimării;
- cunoaşterea forţelor proprii;
- cunoaşterea inamicului.

2. Cerinţe în desfăşurarea acţiunilor militare

Acţiunile militare trebuie desfaşurate de către toate forţele şi mijloacele din compunerea
Forţelor Terestre pe baza unui obiectiv, unei concepţii şi conduceri unitare, care să participe la
asigurarea îndeplinirii scopurilor apărării armate a ţării. Ele trebuie să aibă un grad înalt de
integrare, unitate şi coordonare în baza unicităţii scopului (obiectivului) propus.
Acţiunile militare trebuie să se declanşeze prin surprindere şi să se desfăşoare rapid,
continuu, manevrier şi sincronizat, cu lovirea (angajarea) simultană a tuturor elementelor de
dispozitiv ale inamicului, evitând, pe cât posibil, loviturile frontale, angajarea de durată şi în
condiţii dezavantajoase cu grupări de forţe puternice ale inamicului, cu folosirea la maximum a
avantajelor oferite de mediu, a loviturilor cu foc ale aviaţiei, artileriei şi rachetelor, a acţiunilor de
luptă electronică, informaţională, psihologică şi imagologică, precum şi a condiţiilor de timp şi stare
a vremii, cu măsuri multiple de asigurare a acţiunilor, protecţie a trupelor şi de sprijin logistic.
Desfăşurarea cu succes a operaţiilor se asigură, în principal, prin:
- concentrarea eforturilor pentru îndeplinirea celor mai importante misiuni;
- cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia;
- distrugerea oportună a mijloacelor N.B.C., aviaţiei şi a sistemelor de cercetare-lovire;
 - capturarea sau nimicirea grupărilor principale de forţe ale inamicului;
- descoperirea şi neutralizarea prin bruiaj a lucrului mijloacelor şi sistemelor
radioelectronice ale inamicului;
- contracararea acţiunilor imagologice, psihologice şi de dezinformare;
- manifestarea iniţiativei şi flexibilităţii în îndeplinirea misiunilor;
- devansarea inamicului în declanşarea loviturilor şi executarea acestora cu rapiditate,
sincronizat şi pe toată adâncimea dispozitivului său;
- pregătirea şi ducerea acţiunilor neîntrerupt, ziua şi noaptea;
- executarea oportună a manevrei;
- aplicarea continuă a măsurilor de asigurare şi protecţie a trupelor;
- realizarea conducerii şi a cooperării neîntrerupte a trupelor;
- realizarea unui suport logistic adecvat.

3. Puterea de luptă

EIementele de bază ale puterii de luptă a unei grupări de forţe sunt:

- conducerea;
- puterea de lovire;
- manevra;
- protecţia.
Adaptarea, combinarea, aplicarea şi susţinerea acestora, potrivit situaţiei, creează
capacitatea şi priceperea de a lupta şi decid deznodământul campaniilor, operaţiilor şi luptelor;
nivelul maxim al puterii de luptă se obţine prin aplicarea rapidă şi sincronizată a tuturor elementelor
sale.
Puterea de luptă se amplifică prin integrarea şi coordonarea elementelor sale cu factorii de
putere daţi de înzestrarea, instruirea, conducerea, arta militară, doctrina operaţională, moralul
trupelor, condiţiile de mediu, timp şi situaţiile operaţionale favorabile.
Structurile de conducere ale forţelor operaţionale trebuie să asigure, prin concepţia
acţiunilor, misiunile şi obiectivele stabilite subordonaţilor, îndeplinirea scopului strategic (operativ)
al acţiunii militare, în modalităţile specifice şi corespunzător valorii, înzestrării şi posibilităţilor
fiecăruia.
Pentru pregătirea unei acţiuni militare, comandamentul, prin structurile sale, planifică
acţiunea militară, organizează şi coordonează acţiunile forţelor subordonate şi execută controlul
îndeplinirii planului de acţiune de către comandamentele subordonate.
Pentru desfaşurarea unei acţiuni militare, comandamentul, prin structurile sale, conduce
acţiunile declanşate potrivit planului şi planifică acţiunile viitoare.
Pregătirea şi executarea manevrei necesită prevedere, decizie, iniţiativă şi asumarea
riscului necesar calculat în ceea ce priveşte punctele de efort, obiectivele, structurarea grupărilor de
forţă şi sprijinul logistic.
Prin manevra reuşită se obţine surprinderea şi dezechilibrarea inamicului, dezvoltarea
succesului, amplificarea libertăţii de acţiune şi protecţia forţelor proprii.
În orice situaţie, manevra trebuie să urmărească nimicirea inamicului şi să evite retragerea
lui spre alte aliniamente sau direcţii.
4. Structura formelor şi procedeelor specifice acţiunilor militare

În îndeplinirea scopurilor pentru care au fost adoptate, fiecare din formele şi procedeele de
manifestare ale acţiunilor militare are ca elemente principale de structură:
1- dispozitivul de luptă;
2 - sistemul de lovire;
3 - amenajarea genistică.
 1. Dispozitivul de luptă cuprinde, de regulă, următoarele elemente:
a - sistemul de conducere;
b - gruparea de angajare;
c. - rezerva;
d - sistemul logistic.
Structura dispozitivului pentru acoperire este similară cu aceea pentru apărare.

a. Sistemul de conducere se realizează astfel încât să asigure continuitatea conducerii şi

menţinerea unei legături sigure şi permanente cu eşalonul superior, trupele subordonate, vecinii, cu
cei cu care se cooperează şi cu organele militare teritoriale din zonă.
Punctele de comandă de bază (de rezervă, ajutătoare sau înaintate) se dispun înapoia sau în
cadrul grupării de angajare, iar manevra acestora se face în funcţie de evoluţia situaţiei.

b. Gruparea de angajare este elementul principal al dispozitivului, fiind destinată pentru

îndeplinirea scopurilor operaţiei. În gruparea de angajare se destină majoritatea forţelor din
subordine. Acestea se dispun grupate pe direcţiile (obiectivele) importante, pe aliniamente (în
raioane) favorabile, eşalonate în adâncime, cu posibilităţi de executare a manevrei.
In cadrul grupării de angajare forţele sunt împărţite şi dispuse potrivit modului de
întrebuinţare în operaţie, astfel:
- forţe de angajare imediată (F.A.I);
- forţe de angajare ulterioară (F.A.U.);
- forţe de sprijin (F.S.).
Forţele de angajare imediată (F.A.I.) sunt constituite din mari unităţi (unităţi) de arme
întrunite întărite cu mari unităţi (unităţi, subunităţi) de arme.
Forţele de angajare ulterioară (F.A.U.) sunt constituite din mari unităţi (unităţi) de arme
întrunite.
Forţele de angajare imediată şi cele de angajare ulterioară sunt întrebuinţate diferenţiat în
funcţie de scopurile formei de luptă (procedeului) adoptate.
Forţele de sprijin (F.S.) se constituie în funcţie de compunerea marilor unităţi (unităţilor)
de arme întrunite şi sunt destinate să susţină fortele de angajare pentru îndeplinirea scopurilor
operaţiei şi, de regulă, cuprind:
- mari unităţi (unităţi, subunităţi) de artilerie;
- mari unităţi (unităţi) de artilerie şi rachete antitanc;
- mari unităţi (unităţi) de artilerie şi rachete antiaeriene;
- unităţi (subunităţi) de cercetare;
- unităţi (subunităţi) de război electronic;
- unităţi (subunităţi) de radiolocaţie;
- mari unităţi (unităţi, subunităţi) de geniu;
- unităţi (subunităţi) de apărare N.B.C., de mijloace incendiare şi de fumizare;
- unităţi (subunităţi, formaţiuni) de logistică.

c. Rezerva se constituie din mari unităţi (unităţi) de arme întrunite, arme şi specialităţi, în
funcţie de existentul acestora, complexitatea situaţiei şi caracteristicile geoclimaterice ale zonei. Se
întrebuinţează pentru rezolvarea unor situaţii critice neprevăzute, care pot să apară pe timpul
desfăşurării operaţiei. În funcţie de forma (procedeul) de luptă şi eşalon, forţele din rezervă se
dispun, de regulă, în raioane de staţionare sau în raioane (pe aliniamente) de apărare.
Raioanele forţelor de rezervă şi depărtarea acestora faţă de limita dinainte a apărării
(aliniamentul de atac) trebuie să asigure condiţii pentru:
 - realizarea protecţiei lor;
- manevra rapidă şi în siguranţă pe orice direcţie.

d. Sistemul logistic este constituit din structurile de conducere (comandă) şi structurile

acţionale (de execuţie, trupe) proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, precum şi din relaţiile
funcţionale dintre acestea.
Logistica marilor unităţi (unităţilor, subunităţilor) în acţiuni militare se realizează
diferenţiat, în funcţie de organizarea, dotarea, dispunerea lor pe teritoriul naţional şi complexitatea
misiunilor pe care le îndeplinesc.

2. Sistemul de lovire se organizează potrivit concepţiei operaţiei şi constă în acţiunile

tuturor categoriilor de sisteme de armament şi mijloace de lovire, executate în scopul producerii de
pierderi, diminuării puterii de luptă şi anihilării acţiunilor inamicului. Acesta se realizează astfel
încât să asigure lovirea la distanţa maximă posibilă şi pe orice direcţie a mijloacelor de întrebuinţare
a armelor de distrugere fîn masă, sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie, de comandă, de
logistică şi a grupărilor de forţe inamice aflate în raioane şi în deplasare, precum şi apărarea
intervalelor, flancurilor şi spatelui dispozitivului, a comunicaţiilor, obiectivelor şi punctelor
obligatorii de trecere din fâşie (raion), acoperirea şi apărarea antiaeriană a trupelor proprii.
Sistemul de lovire integrează efectele acţiunilor de război electronic, acţiunilor de luptă
informaţională, psihologică, ale barajelor, obstacolelor şi distrugerilor.
Baza sistemului de lovire în operaţie o constituie loviturile aviaţiei, rachetelor şi focul
artileriei terestre, antiaeriene şi navale, peste care se suprapune focul tuturor celorlalte categorii de
armament din dotare.
3. Amenajarea genistică se execută potrivit scopului şi concepţiei operaţiei, acţiunilor
probabile ale forţelor inamicului, caracteristicilor geoclimatice ale zonei, specificului şi cantităţii
forţelor şi mijloacelor pentru care se execută şi a celor de specialitate, la dispoziţie. Aceasta se
realizează pentru asigurarea stabilităţii şi fermităţii dispozitivului, protecţia personalului, tehnicii şi
a unor obiective împotriva efectelor loviturilor inamicului, întrebuinţarea eficace a armamentului şi
mijloacelor proprii, executarea manevrei de forţe şi mijloace, precum şi pentru inducerea în eroare a
inamicului asupra dispozitivului şi acţiunilor proprii.
Amenajarea genistică se execută de către toate forţele, pe toată adâncimea dispozitivului şi
a misiunii şi cuprinde, în principal, lucrări de fortificaţie, baraje, distrugeri, drumuri - poduri, de
mascare şi specifice armei în porturi şi aerodromuri, executate prioritar pe direcţiile de acţiune,
precum şi pentru apărarea localităţilor şi obiectivelor economice. În cadrul acesteia, se adaptează şi
se pun în stare de operativitate lucrările genistice executate din timp de pace, precum şi lucrările de
pregătire pentru apărare şi de infrastructură.

5. Acţiunile întrunite

Acţiunile întrunite reprezintă modelul de operaţionalizare a zonelor (raioanelor) de

operaţii (acţiune) şi a teatrului de acţiuni militare de interes strategic, având ca notă dominantă
acţiunea comună a tuturor forţelor participante la acţiuni militare (din cel puţin două categorii de
forţe ale armatei).
Acţiunea întrunită a forţelor participante este impusă de:
- angajarea simultană m toate mediile, pe toată adâncimea dispozitivului şi/sau în mai
multe zone de operaţii;
- proliferarea acţiunilor teroriste, diversioniste şi separatiste pe diferite criterii;
- prevenirea apariţiei şi escaladării situaţiilor de criză;
- caracterul complex al situaţiilor determinate de catastrofe şi dezastre;
- participarea la misiuni de menţinere a păcii şi umanitare executate în cadrul structurilor
de securitate colectivă;
- activităţile de pregătire a teritoriului pentru apărare;
- exerciţii şi aplicaţii cu obiective de pregătire în sfera acţiunilor integrate.
Domeniile de manifestare ale acţiunilor întrunite sunt:
 - completarea reciprocă a informaţiilor despre situaţia inamicului, a fenomenelor dintr-o
anumită zonă sau despre unele obiective;
- contribuţii la sporirea mobilităţii Forţelor Terestre pentru misiuni specifice situaţiilor de
criză sau război;
- planificarea şi desfăşurarea acţiunilor militare;
- măsurile comune de asigurare a acţiunilor de luptă;
- protecţia forţelor şi mijloacelor proprii;
- acţiuni de sprijin logistic al trupelor, inclusiv cele din domeniul logisticii militare (sprijin
tehnic şi tehnologic în sfera dezvoltării tehnicii şi a armamentelor).
Principii ale acţiunilor întrunite:
Acţiunile militare desfăşurate în cadrul unei zone (raion) de operaţii (acţiune) vor fi
planificate şi duse în favoarea categoriei de forţe cu rol determinant în obţinerea scopului fixat,
existând momente în care acţiunile Forţelor Terestre se vor integra acţiunii şi concepţiei acestora. În
acest sens, acţiunile militare se vor desfaşura pe baza unei concepţii unitare, întrebuinţând forţele
categoriilor care sprijină, potrivit posibilităţilor reale şi în conformitate cu regulamentele specifice.
Cerinţele ce stau la baza succesului acţiunilor întrunite:
- realizarea compatibilităţii sistemelor de transmisiuni şi mijloace informaţionale;
- existenţa unor prevederi regulamentare comune;
- concepţia unitară, riguroasă şi prospectivă;
- profesionalizarea personalului şi instruirea acestuia în lucrul comun, instruirea ofiţerilor
de legătură în timp de pace la comandamentele marilor unităţi operative;
- structuri comune de prognoză, analiză, decizie şi evaluare;
- antrenamente şi aplicaţii în comun pe fondul scenariilor complexe create pentru situaţii
de criză şi război;
- realizarea modularităţii suportului logistic a trupelor.