INTRODUCERE

Misiunile pregătirii tactice şi instrucţiei focului în cadrul

pregătirii companiei de infanterie (cercetare, destinaţie specială)

Multiple transformări care au loc în armatele ţărilor europene

privind preocupările referitoare la schimbarea concepţiei şi a
metodologiei pregătirii pentru luptă a trupelor de infanterie, cercetare
impun o regândire a acestui proces şi în Armata Naţională. Această
acţiune este determinată atât de concluziile desprinse din analiza
desfăşurării unor conflicte locale (Macedonia, Cecenia, etc.) sau a unor
aplicaţii, cât şi de prefigurarea tipului de război al următoarei perioade.
În acest context, Armata Naţională trebuie să fie în măsură “să
producă” militari posesori ai unor excelente calităţi fizice, intelectuale şi
psihologice, cu o ridicată mobilitate emoţională, precum şi subunităţi de
valoare pluton-companie care să se înscrie în parametri de performanţă
stabiliţi de către sistemul de pregătire tactică. Pregătirea pentru luptă,
pilonul căreia este pregătirea tactică şi instrucţia focului trebuie să fie
dominată atât de importanţa şi valoarea deosebită a factorului uman, care
în caz de declanşare a unor conflicte militare se va situa în câmpul tactic
într-un mediu deosebit de ostil, cît şi de metode noi, contemporane de
pregătire a trupelor corespunzător cerinţelor ducerii luptei, generate, în
principal, de impactul cu nivelul tehnologic ridicat al mijloacelor
moderne de luptă.
În vastul complex de pregătire pentru luptă şedinţele tactice cu
trageri de luptă cu grupa şi plutonul, aplicaţiile tactice cu tragere de luptă
cu compania au fost, sînt şi rămân o formă de bază complexă de
pregătire a subunităţilor mici, un prilej deosebit de pregătire psihologică.
În condiţiile actuale pregătirea tactică în complex cu instrucţia
focului în măsură considerabilă determină gradul de gătinţă în vederea
luptei subunităţior şi sunt obiecte de instruire de bază. Militarilor,
comandanţilor şi subunităţilor li se înaintează următoarele cerinţe:

1
din partea militarilor se cere:

INFANTERIE
“Să ştie” pentru “a fi”
- performanţele tehnico-tactice ale armamentului individual şi
armamentului greu de infanterie potrivit instrucţiunilor de cunoaştere
pentru a fi un bun trăgător cu acestea şi să fie în măsură să utilizeze
mijloacele şi tehnica de luptă din dotare;
- operaţiunile de montare, demontare a armamentului din dotare
şi remedierea incidentelor ce pot apare pe timpul tragerilor, pentru a fi în
măsură să poată îndeplini misiunea primită;
- gradul de pericol pe care îl reprezintă diferite categorii de
armament şi tehnică ale adversarului, pentru a le nimici sau distruge
selectiv în câmpul de luptă;
- care sînt spaţiile de siguranţă pentru diferitele categorii de
armament folosite de adversar pentru a se putea proteja pe timpul ducerii
luptei;
- procedeele de mascare a tehnicii din dotare şi a acţiunilor
proprii, confecţionarea dispozitivelor de inducere în eroare a
adversarului pentru a fi în măsură să mascheze acţiunile desfăşurate şi
să realizeze surprinderea;
- procedeele de acţiune în situaţii de precriză şi criză pentru a fi
în măsură să respecte prevederile internaţionale referitoare la obiceiurile
războiului şi drepturile omului;
- procedeele de supravieţuire pentru a fi în măsură să desfăşoare
acţiuni de luptă independent în condiţii de izolare îndelungată;
- regulile de folosire şi baremele de îmbrăcare a mijloacelor de
protecţie individuală pentru a fi în măsură să se protejeze de urmările
atacului cu N.B.C. ale adversarului;
- metodele şi procedeele de auto ajutor şi prim ajutor în câmpul
tactic pentru a fi în măsură să poată continua îndeplinirea misiunii;
- performanţele tuturor staţiilor radio şi mijloacelor de legătură
din dotarea subunităţilor pentru a fi capabil să le folosească în câmpul
tactic.
“Să poată” pentru “a face”
- executa rapid şi eficient trageri cu toate categoriile de
armament individual şi colectiv pentru a face faţă câmpului de luptă

2
integrat, multidimensional, formelor şi procedeelor de luptă
neconvenţionale ale adversarului;
- desfăşura acţiuni de luptă independent sau în cadrul subunităţii,
pentru a face faţă cu eforturi minime unor misiuni şi eforturi îndelungate
în condiţii de izolare;
- decide procedeele de îndeplinire a misiunii de luptă şi
etapizarea acestora, pentru a produce pierderi cît mai mari adversarului;
- exploata succesul şi iniţiativa în unitate de timp pentru a
devansa acţiunile adversarului;
- întrebuinţa mijloacele adecvate de orientare şi de legătură în
câmpul tactic pentru a utiliza oportun informaţiile pe care le deţine
despre adversar;
- analiza proprietăţile tactice ale terenului pentru a face posibilă
folosirea eficientă a acestora în acţiunile proprii şi a realiza surprinderea;
- utiliza explozivii şi mijloacele de minare pentru a realiza
câmpuri de mine şi lucrări de distrugere;
- acorda primul ajutor în luptă colegilor care au avut de suferit
de pe urma acţiunilor adversarului;
- folosi mijloacele individuale de protecţie pentru a se proteja şi
a contracara efectele mijloacelor N.B.C. şi neconvenţionale folosite de
adversar;
- utiliza mijloacele de legătură din dotarea subunităţii pentru a
menţine în permanenţă legătura în cadrul acesteia şi cu eşalonul superior;
- confecţiona şi exploata mijloace improvizate de trecere, de
mascare şi de trai pentru a-şi îndeplini misiunile primite, atât individual
cît şi cu subunitatea.

CERCETARE ( DESTINAŢIE SPECIALĂ )

“Să ştie” pentru “a fi”
- regulile de bază ale relaţiilor individuale şi intergrup, legile şi
obiceiurile războiului, pentru a fi în măsură să participe activ sau să
conducă un grup în misiune;
- modul de executare a cercetării, diferenţiat pe obiective,
raioane etc., pentru a fi util în cadrul elementului de cercetare pe timpul
îndeplinirii misiunii;
- caracteristicile şi modul de întrebuinţare a tuturor categoriilor
de armament şi tehnică de luptă ca să fie în măsură să le folosească
eficient pe câmpul de luptă;

3
 - procedeele de folosire a armelor albe şi tehnicile de luptă ale
“Războiului mut” pentru a fi compatibil cu procedurile neconvenţionale
ale conflictelor moderne;
- organizarea, dotarea şi modul de acţiune al adversarilor
probabili, pentru a fi în măsură să descopere oportun şi cu eforturi
minime elementele de dispozitiv ale acestora;
- performanţele tehnicii de supraveghere şi observare şi ale
senzorilor întrebuinţaţi de adversar pentru a fi în măsură să execute
misiuni în prezenţa acestora în raionul de acţiune;
- caracteristicile şi modul de întrebuinţare în luptă a explozivilor,
pentru a fi în măsură să execute misiuni cu caracter deosebit prin
distrugerea unor obiective în dispozitivul adversarului;
- procedeele de mascare şi legendare pe timpul îndeplinirii
misiunilor, pentru a fi în măsură să evite capturarea de către adversar;
- tehnicile şi procedeele de trai în condiţii de izolare pentru a fi
capabil să supravieţuiască în codiţii deosebite;
- performanţele şi modul de întrebuinţare a tehnicii de
transmisiuni din dotare, pentru a fi în măsură să o utilizeze eficient pe
timpul îndeplinirii misiunii, cu respectarea regulilor de trafic;
- modul de orientare în teren cu şi fără hartă pentru a fi în
măsură să execute deplasări pe jos, pe distanţe mari, cu ajungere la
punctul stabilit.
“Să poată” pentru “a face”
- analiza rapid situaţiile des schimbătoare de pe câmpul de luptă
pentru a face faţă complexităţii sarcinilor ce-i revin în îndeplinirea
misiunilor specifice de cercetare;
- folosi eficient armamentul şi mijloacele de protecţie din dotare,
pentru a face faţă pericolelor ce-l înconjoară în câmpul tactic;
- mânui cu uşurinţă tehnica de luptă de orice fel pentru a putea
îndeplini misiuni cu caracter deosebit;
- invoca legile şi obiceiurile războiului în interesul lui şi a
grupului pentru a reuşi, în situaţii limită obţinerea celui mai bun
tratament din partea adversarului;
- conduce eficient grupul în orice situaţie pentru a optimiza
modul de culegere al datelor şi informaţiilor;
- păstra cu orice preţ secretul misiunii, pentru a face cît mai
dificilă desconspirarea prezenţei în dispozitivul adversarului;

4
 - duce acţiuni caracterizate prin eficienţă şi performanţă pentru a
contribui la producerea de pierderi maxime adversarului;
- întocmi oportun documentele de luptă şi să transmită operativ
informaţiile culese pentru a veni în întâmpinarea elaborării hotărârii de
către comandant;
- efectueze contracararea timpurie a procedeelor de luptă şi
acţiunilor tehnologice ale adversarului potenţial pentru a-şi îndeplini cu
succes misiunea;
- realiza performanţe de acţiune maximă pe baza unei pregătiri
militare şi de cultură generală polivalente, pentru a fi compatibil
adversarului.

Din partea comandanţilor se cere:

Perfecţionarea deprinderilor practice în:
- pregătirea subunităţilor pentru luptă;
- aprecierea situaţiei şi luarea hotărârilor justificate;
- organizarea tuturor procedeelor de luptă, punerea corectă a misi-
unilor subunităţilor, mijloacelor date ca întărire sau de sprijin şi
organizarea cooperării;
- folosirea dibace a rezultatelor lovirii cu focul artileriei proprie;
- organizarea cercetării neîntrerupte şi active;
- conducerea fermă a focului subunităţilor subordonate şi mijloacelor
primite ca întărire prin ordine, comenzi, semne şi semnale;
- descoperirea la timp şi aprecierea obiectivelor, punerea misiunilor
corecte pentru nimicirea acestora folosind cu dibăcie proprietăţile
terenului.

Din partea subunităţilor companiei (grupei, plutonului) se cere:

- executarea permanentă a cercetării inamicului şi terenului prin
observarea neîntreruptă, prin executarea ambuscadelor şi luptă;
- executarea marşurilor la distanţe mari în prevederea luptei de
întâlnire în diferite condiţii climaterice, ziua şi noaptea;
- ducerea luptei de întâlnire: devansarea inamicului în deschiderea
focului, în desfăşurarea şi plecarea acestuia la atac; neadmiterea
ocupării de către „inamic” a unui aliniament favorabil şi
întrebuinţarea dibace a tuturor mijloacelor de foc pentru
nimicirea acestuia;

5
 - executarea atacului din mişcare şi din contact nemijlocit cu
inamicul, ziua şi noaptea: ieşirea organizată pe aliniamentul de
atac şi atacul impetuos atât pe maşini de luptă, cât şi pe jos;
întrebuinţarea dibace a mijloacelor antitanc şi a armamentului de
infanterie pentru nimicirea inamicului; utilizarea rapidă a
rezultatelor loviturilor artileriei, aviaţiei; dezvoltarea ofensivei în
adâncimea apărării inamicului şi executarea atacurilor în flanc şi
în spate; forţarea cursurilor de apă din mişcare; trecerea rapidă
sau ocolirea obstacolelor şi zonelor contaminate; urmărirea
neîntreruptă a inamicului;
- organizarea şi ducerea luptei în apărare ziua şi noaptea în
eşalonul întâi, doi, pe poziţia de siguranţă; ocuparea şi
amenajarea poziţiei de tragere (punctelor de sprijin) în termeni
scurţi; crearea apărării stabile împotriva blindatelor inamicului,
zonelor de foc dens executat de toate categoriile de armament la
flancuri, în faţa limitei dinainte a apărării şi în adâncimea
apărării, combinat cu baraje şi obstacole; concentrarea rapidă a
focului în orice direcţie amenajată sau sector; ducerea luptei de
lungă durată în teren contaminat; trecerea rapidă de la apărare la
ofensivă;
- dispunerea în ascuns în raionul ocupat: realizarea dibace a
proprietăţilor terenului, amenajarea genistică şi mascarea;
organizarea observării circulare şi siguranţei locului de
dispunere; menţinerea capacităţii permanente în vederea luptei,
gătinţei de respingere a atacului inopinat al inamicului.

6
 PARTEA I

PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURĂREA
ŞEDINŢELOR TACTICE CU TRAGERI
DE LUPTĂ CU GRUPA ŞI PLUTONUL

7
 Capitolu1 I

PROBLEME GENERALE

1. Rolul şi importanţa tragerilor de luptă.

Tragerile de luptă cu grupa de infanterie şi cercetare (cu

secţiunea din componenţa grupului cu destinaţie specială) se execută, de
regulă, la sfârşitul etapei pregătirii militare generale şi formării
specialiştilor, iar cele cu plutonul de infanterie, cercetare (grupul cu
destinaţie specială) ziua sau noaptea în etapa desfăşurării coeziunii
pentru luptă a subunităţilor.
Scopul şedinţelor tactice cu tragere de luptă constă în
perfecţionarea deprinderilor comandanţilor, organizarea şi conducerea
luptei subunităţilor, mijloacelor date ca întărire, pentru a asigura
iniţiativa în deschiderea şi manevra focului, nimicirea „inamicului” în
timp scurt, cu un consum redus de muniţie. În acelaşi timp, în cadrul
tragerilor de luptă cu grupa (secţiunea) şi plutonul (grupul cu destinaţie
specială)1 se realizează antrenarea militarilor în descoperirea şi indicarea
obiectivelor, pentru folosirea cu eficienţă maximă a armamentului din
dotare şi se desfăşoară coeziunea de luptă a subunităţilor.
Prin desfăşurarea lor se obţine îmbinarea şi perfecţionarea
deprinderilor dobândite de militari la toate categoriile de instrucţie.
Tragerile de luptă trebuie să fie organizate şi desfăşurate în
poligoanele de tragere automatizate, care au o dotare tehnică
corespunzătoare. În funcţie de locul şi perioada în care se desfăşoară
instrucţia (tabere de iarnă sau vară), tragerile de luptă se pot organiza şi
în alte terenuri, care trebuie să fie temeinic pregătite, să asigure
îndeplinirea scopurilor propuse şi respectarea tuturor măsurilor de
siguranţă.
Tragerile de luptă se execută cu efectivele de pe stat. În grupă
trebuie să fie cel puţin patru militari (comandantul de grupă, servantul la
aruncător de grenade antitanc, mitraliorul cu puşca-mitralieră şi
puşcaşul).
Plutonul este admis la tragerile de luptă numai dacă are prezent
cel puţin 50% din efectivul de pe stat, fără să lipsească mai mult de 30%
din trăgătorii de la armamentul principal, precum şi mecanicii conductori
de la T.A.B. (M.L.D., M.L.Cc.) cu care este înzestrată subunitatea.
1
Ulterior se va folosi expresia “grupa şi plutonul.

8
 Când nu se pot asigura aceste efective, în cadrul plutonului se
vor organiza, prin contopire 1-2 grupe, iar în cadrul companiei 1-2
plutoane, astfel ca un militar să nu participe la tragerile de luptă decât o
singură dată. Rezultatele obţinute vor fi înscrise la grupa sau plutonul cu
cele mai mari efective.
La tragerile de luptă cu grupa şi plutonul militarii trebuie să
aibă echipamentul prevăzut în Regulamentul tragerilor (R.T.A.I. şi
M.L.-2000) şi suplimentar completul de protecţie individuală.
Subunităţile de cercetare şi cu destinaţie specială vor avea echipamentul
specific cu excepţia completului de protecţie specială.
Tragerile de luptă cu grupa se pregătesc şi se conduc de către
comandant de pluton în prezenţa comandantului de companie, iar cele
cu plutonul de către comandantul de companie în prezenţa
comandantului de batalion.
Se recomandă ca fiecare comandant de companie să conducă
personal tragerea de luptă cu 1-2 grupe pe timp de zi şi noapte, iar
comandantul de batalion cu cel puţin un pluton (grupă cu destinaţie
specială) pe timp de zi şi unul pe timp de noapte.
Tragerile de luptă demonstrative cu grupa şi plutonul vor fi
organizate, pregătite şi conduse prin grija statului major al batalionului
şi se vor prezenta ori de câte ori este necesar să fie apreciat.
Desfăşurarea tragerilor de luptă la un nivel cât mai ridicat şi cu
rezultate superioare se asigură printr-o permanentă muncă educativă în
vederea intensificării eforturilor prin pregătirea temeinică a
comandanţilor, subunităţilor în scopul dezvoltării la militari a înaltelor
calităţi morale şi de luptă cum sânt: solidaritatea ostăşească, dragostea
faţă de comandanţi, dârzenia, curajul, iniţiativa, hotărârea şi spiritul de
sacrificiu pentru îndeplinirea în timp scurt a misiunilor încredinţate, cu
consumuri mici de muniţii şi materiale, formarea şi dezvoltarea la
militari a răspunderii pentru cunoaşterea, mânuirea şi păstrarea în
permanentă stare de funcţionare a armamentului şi tehnicii din dotare.
Tragerile de luptă prezintă un prilej deosebit de pregătire
psihologică. „…cei care doresc să conducă cu succes oamenii la pace şi
la război este necesar să ţină cont de importanţa pregătirii psihologice şi
permanent să se ocupe de aceasta” – aşa aprecia semnificaţia rolului
pregătirii psihologice încă în sec. XIX gânditorul militar clasic german
Clausewitz.
În toate acţiunile, pe care le desfăşoară comandanţii pe timpul
executării tragerilor de luptă, trebuie să fie urmărită dezvoltarea

9
încrederii în forţele proprii prin executarea marşurilor la distanţe mari
(30-50 km) cu trecerea diferitelor obstacole naturale şi artificiale.
Comandanţii de subunităţi responsabili de organizarea şi
desfăşurarea tragerilor de luptă trebuie să-şi imagineze clar realităţile
câmpului de luptă pentru a pregăti cât mai calitativ subunităţile din
subordine, nu numai din punct de vedere al obţinerii unor rezultate
pozitive la instrucţia focului, dar şi ţinând cont de faptul că tragerile de
luptă nu pot fi desfăşurate după reguli simpliste.
Şedinţele tactice cu trageri de luptă trebuie să fie executate în
condiţii de efort fizic, luptătorul purtând cele 30-40 kg de echipament de
luptă, pe lângă situaţiile create anterior trebuie să fie rezolvate
problemele de întrajutorare (stingerea echipamentului camaradului,
transportul rănitului şi acordarea practică a primului ajutor).

2. Situaţii în care se execută tragerile de luptă cu grupa

şi cu plutonul (grupa cu destinaţie specială)
Tragerile de luptă se execută, de regulă, în cadrul unor şedinţe
tactice cu tematica complexă, care trebuie să corespundă modalităţilor de
îndeplinire a misiunilor de luptă specifice subunităţilor de infanterie,
cercetare şi destinaţie specială.
Tragerile de luptă cu grupa se execută atât pe timp de zi, cât şi
pe timp de noapte, în cadrul unor exerciţii în care vor fi rezolvate,
combinat, în prima parte, probleme specifice luptei de apărare şi apoi
cele specifice ducerii acţiunilor ofensive.
Tragerile de luptă cu plutonul vor fi executate alternativ în
cadrul unor şedinţe tactice cu teme separate de apărare şi ofensivă.
Cu grupa şi plutonul pot fi desfăşurate şedinţe tactice cu temele:
- "Grupa de infanterie înzestrată cu T.A.B. (M.L.D.) în apărare şi
ofensivă din contact nemijlocit cu inamicul".
- "Grupa de infanterie în apărare şi ofensivă cu trageri de luptă
noaptea".
- "Grupa de cercetare în acţiuni complexe ziua".
- "Grupul destinaţie specială în dispozitivul inamicului cu trageri
de luptă ziua".
- "Plutonul de infanterie în apărare în afara contactului nemijlocit
cu inamicul".
- "Plutonul de infanterie în ofensivă cu trageri de luptă ziua pentru
cucerirea unui obiectiv în dispozitivul inamicului şi apărarea acestuia".

10
 Acţiunile subunităţilor, în cadrul cărora misiunile de luptă se
rezolvă prin trageri reale cu muniţie de război, se pot executa la
începutul, pe timpul sau la sfârşitul unor exerciţii tactice cu tematica
complexă.
În funcţie de etapa de instrucţie parcursă, grupa şi plutonul pot fi
puse în situaţia de a executa un marş pe distanţe diferite pe jos sau pe
maşini, acţionând ca patrula sau pichetul mobil de cap (flanc) pentru
îndeplinirea unor misiuni de siguranţă, ofensivă sau apărare, cu sau fără
forţarea unor cursuri de apă, apărarea unor obiective importante,
nimicirea unor obiective prin ambuscadă, incursiune, participarea la
nimicirea desantului sau trupelor aeromobile ale inamicului, fără trageri
reale, întrebuinţând muniţia de manevră, apoi la ajungerea în poligon să
execute, folosind muniţia de război, misiuni specifice luptei de apărare
sau ofensivă.
În vederea executării tragerilor de luptă pe timp de noapte
subunităţile pot executa unele misiuni specifice luptei ofensive pe timp
de zi fără cartuşe de război, apoi să ocupe o poziţie de apărare, să
respingă atacul inamicului pe timp de noapte şi să execute unele acţiuni
ofensive cu obiective limitate, folosind muniţia de război.
Plutonul de infanterie moto poate fi pus în situaţia de a executa
tragerile de luptă cu muniţia de război în cadrul unor exerciţii de apărare,
în afara sau din contact cu inamicul, de ofensivă din mişcare sau din
contact nemijlocit cu inamicul, la începutul acestora, apoi se continue
desfăşurarea acţiunilor de luptă, fără trageri de luptă.
În toate cazurile conducătorul exerciţiului trebuie să asigure ca
muniţia de război să fie distribuită numai pe aliniamentul de pe care
încep tragerile de luptă, la terminarea acestora să se strângă muniţia
neconsumată, să se verifice cu minuţiozitatea armamentul, să se
aprecieze rezultatele tragerilor şi numai apoi să ordone continuarea
acţiunilor de luptă fără cartuşe de război, în conformitate cu problemele
prevăzute în planul de desfăşurare (toate activităţile se vor executa în
strictă conformitate cu prevederile R.T.A.I. şi M.L.-2000).
În timpul pauzelor necesare stabilirii calificativelor, subunitatea
va fi pusă în situaţia de a consolida aliniamentele (obiectivele cucerite),
de a executa decontaminarea iniţială în cazul trecerii porţiunilor de
teren contaminate, de a executarea lucrările genistice sau alte activităţi
specifice formei de luptă adoptată.
Pentru a asigura ca tragerile de luptă cu grupa şi plutonul să se
execute în situaţii complexe, des schimbătoare, care să asigure

11
perfecţionarea deprinderilor trăgătorilor şi coeziunea de luptă a
subunităţilor, conducătorul tragerilor trebuie să analizeze temeinic
terenul, modul de acţiune şi gradul de înzestrare a “inamicului” şi să tină
cont de dotarea subunităţilor proprii.

C a p i t o l u l II

REGULI PRIVIND ORGANIZAREA

TRAGERILOR DE LUPTĂ CU GRUPA
ŞI PLUTONUL

12
 1. Stabilirea temei, scopurilor de învăţământ şi problemelor
de învăţat
Organizarea tragerilor de luptă cu grupa revine comandantului
de pluton (grupului cu destinaţie specială), iar cele cu plutonul şi grupul
cu destinaţie specială comandantului de companie.
De regulă, pentru organizarea tragerilor de luptă trebuie să se
desfăşoare următoarele activităţi:
- extragerea conţinutului temei, perioadei, timpului (ziua sau
noaptea) de executare a acestuia;
- studierea de către conducătorul tragerii a materialului
bibliografic legat de conţinutul temei;
- stabilirea scopurilor de învăţământ (în cadrul cărora vor fi
integrate organic scopurile educative) şi a problemelor ce se vor executa;
- alegerea terenului, de regulă, până la poligonul de tragere şi
pentru continuarea exerciţiului, în cazul că acesta se desfăşoară şi după
executarea tragerilor;
- executarea recunoaşterilor şi întocmirea situaţiei tactice în
cadrul căreia se desfăşoară tragerile de luptă;
- întocmirea planului de desfăşurare a exerciţiului tactic cu
trageri de luptă, care cuprinde şi organizarea câmpului de ţinte, precum
şi tabelul cu calculul consumului de muniţie. (anexele nr. 1- 4)
Acţiunile tactice, în cadrul cărora misiunile de luptă se
îndeplinesc prin trageri reale pot fi desfăşurate din apărare, în afara
contactului sau din contact cu „inamicul”, în urma ducerii luptei de
întâlnire, în ofensivă, din contact sau din mişcare, împotriva unui
inamic trecut în grabă la apărare sau care se apără pe o poziţie pregătită
din timp, astfel încât să se asigure varietatea şi complexitatea acţiunilor
tactice, să pretindă subunităţilor executarea tragerilor după un efort şi în
condiţii de efort, şi în final îndeplinirea integrală a scopurilor de
învăţământ stabilite.
Ofensiva se bazează pe superioritate în forţe şi mijloace şi pe
cucerirea şi păstrarea iniţiativei.
Apărarea se bazează în special pe economia de forţe şi pe
valorificarea optimă a spaţiului, timpului şi locului.
De asemenea, misiunile de luptă prin trageri reale pot fi
desfăşurate pe timpul executării hărţuirii, care reprezintă o acţiune
asociată luptei, în general, şi implicate acesteia, putând fi organizate şi
executate numai de către eşaloanele tactice, în oricare din formele de
bază sau derivate ale luptei. În planul practicii s-au asociat hărţuirii o
serie de procedee specifice cercetării (incursiunea, ambuscada, atacul de
scurtă durată).

13
 Scopurile de învăţământ stabilite trebuie să oblige pe comandanţi
să aplice în practică cunoştinţele dobândite la toate categoriile de
pregătire, să asigure perfecţionarea deprinderilor acestora pentru
conducerea luptei şi focului; ducerea unor acţiuni active, dinamice,
rapide în scopul nimicirii în timp scurt a inamicului, cu consumuri
reduse de muniţie şi materiale. În acelaşi timp la stabilirea scopurilor de
învăţământ trebuie să se prevadă verificarea nivelului deprinderilor
comandanţilor de subunităţi, ale fiecărui militar din cadrul grupei şi
plutonului şi să stabilească gradul de realizare a coeziunii pentru luptă a
subunităţilor.
De asemenea, scopurile de învăţământ trebuie să prevadă şi
formarea sau verificarea unor calităţi morale şi de luptă cum sânt:
dârzenia, calmul, curajul, şiretenia în luptă, voinţa de a învinge, spiritul
de sacrificiu, insuflarea încrederii în armament, grija faţă de acestea şi
tehnica de luptă, spiritul de colaborare şi ajutorare în luptă, prevenirea
incidentelor sau accidentelor.
La stabilirea problemelor de învăţat trebuie să se ţină cont ca
manevrele preconizate să nu pericliteze siguranţa tragerilor.
La tragerile de luptă cu grupa şi plutonul în apărare şi ofensivă, ca
probleme de învăţat se pot stabili:
- primirea misiunii;
- ocuparea poziţiei de apărare (bazei de plecare la ofensivă);
- organizarea observării;
- darea ordinului de luptă de către comandantul de grupă
(pluton);
- organizarea sistemului de foc, precum şi a cooperării;
- nimicirea „inamicului”, care atacă în faţa poziţiei de apărare;
- primirea misiunii pentru ofensivă;
- organizarea ofensivei;
- organizarea ambuscadei (incursiunii);
- pregătirea pentru atac; plecarea la atac şi atacul limitei dinainte
a apărării „inamicului”;
- lupta în adâncimea apărării “inamicului”: nimicirea unor
rezistenţe, mijloacelor de foc antitanc şi blindatelor acestuia, nimicirea
infanteriei şi blindatelor care contraatacă, consolidarea obiectivelor
cucerite.
În funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de problemele de învăţat,
conducătorul exerciţiului trebuie să stabilească numărul de obiective,
asupra cărora se vor executa tragerile, astfel ca la sfârşitul exerciţiului,
scopurile de învăţământ să fie îndeplinite în totalitate.

14
 2. Alegerea terenului pentru executarea tragerilor de luptă,
recunoaşterea acestuia şi întocmirea situaţiei tactice
Terenul pentru executarea tragerilor de luptă trebuie să asigure
posibilitatea executării tuturor problemelor de învăţat la un nivel calitativ
superior, în deplină siguranţă şi să aibă o adâncime de cel puţin 1-1,5 km
(pentru grupă) şi 1-2,5 km (pentru pluton).
Pentru ca acţiunile în cadrul tragerilor de luptă să nu se desfăşoare
şablon, conducătorul tragerii, în funcţie de posibilităţile tehnice ale
poligonului, poate să schimbe la fiecare subunitate aliniamentul de
apărare, poziţia de plecare la ofensivă, poziţiile de tragere, dispunerea
obiectivelor şi succesiunea apărării lor.
Pentru a reda cât mai real aspectul luptei, este necesar de luat
măsuri să se realizeze diferite obstacole (şanţuri, gropi, baraje) şi alte
detalii caracteristice câmpului de luptă (tufişuri, lăstari, clădiri,
„cadavre”), astfel ca subunităţile să fie obligate să execute trageri în
condiţii de efort, iar acţiunile “inamicului” să fie însoţite, în măsura
posibilităţilor, de marcarea lor cu machete având mijloace acustice care
vor difuza zgomotul tehnicii, tragerile armamentului de infanterie,
strigătele răniţilor, precum şi optice. (anexa nr.6)
În vederea executării tragerilor de luptă, conducătorul tragerii
trebuie să facă din timp recunoaşterea terenului şi să stabilească:
- repere (din dreapta spre stânga - de la sine spre „inamic” -
6-8 repere),
- date despre „inamic”: modul de marcare cu ţinte a obiectivelor şi
succesiunea de apariţie a acestora;
- raionul de începere a acţiunilor;
- poziţiile de apărare (punctul de sprijin), de plecare la ofensivă;
- aliniamentul de pe care se va distribui şi strânge muniţia de
război şi se va face controlul armamentului;
- locuri, puncte din teren, unde se vor realiza obstacole
suplimentare;
- alte date necesare precizării misiunilor de luptă comandantului
de grupă sau pluton, al cărui subunitate execută tragerile.
În finalul recunoaşterii, conducătorul tragerii va stabili situaţia
tactică, în care se vor desfăşura tragerile de luptă şi va întocmi pe hartă,
schemele necesare întocmirii planului de desfăşurare.
Situaţia tactică trebuie întocmită ţinând cont de tema planificată,
scopurile şi problemele de învăţat şi de terenul, pe care are loc tragerea
de luptă.

15
 Din situaţia tactică ce se stabileşte pentru subunitatea estimată să
rezulte atât caracterul acţiunilor de luptă desfăşurate până la începerea
tragerilor de luptă, precum şi pe timpul şi după executarea acestora.
Situaţia tactică ce se stabileşte pentru executarea tragerilor de
luptă cu grupa şi plutonul trebuie să cuprindă:
- compunerea, valoarea şi caracterul general al acţiunilor
„inamicului” (de regulă, cu un eşalon mai sus decât cel ce execută
tragerile de luptă, cu excepţia subunităţilor de cercetare şi destinaţie
specială, care primesc date despre „inamic” la nivelul misiunilor ce le
îndeplinesc);
- caracterul acţiunilor eşalonului superior, precum şi acţiunile
desfăşurate de grupa sau plutonul care execută trageri de luptă.
Pentru asigurarea tragerilor de luptă cu grupa sau plutonul să se
desfăşoare în concepţia tactică stabilită, conducătorul tragerii întocmeşte
sub formă de schemă variante de acţiuni ale “inamicului” şi grupei sau
plutonului, care îi vor servi la întocmirea planului de desfăşurare.

Să examinăm câteva variante tactice, care pot fi stabilite de către

conducătorul şedinţei.

Pentru subunităţile de infanterie:

a) Şedinţa tactică cu tragere de luptă cu plutonul cu tema
de apărare. (schema nr. 1)
„Inamicul” cu subunităţile retrase în grabă a ocupat apărarea pe
aliniamentul: cota 165,0, ferma. Concomitent desfăşoară punctele de rezistenţă
în adâncime şi aduce rezervele (până la un batalion mecanizat, sosirea căruia
către râul „ADÂNC” se aşteaptă peste 1- 2 ore.
Cp.2.I.Mo cu Bt. Ar., pl.A.T. în componenţa batalionului a cucerit
aliniamentul: râpa „ADÂNCĂ”, livada şi are sarcina de a nimici „inamicul” în
faţa companiei şi de a consolida apărarea pe aliniamentul: trei copaci, ferma,
ulterior de a apăra punctul de sprijin: trei copaci, ferma, fântâna.
Pl. l I. Mo. este oprit cu focul tancului în amplasament şi al grupei de
infanterie din direcţia cotei 165,0.

Creând această situaţie tactică, conducătorul şedinţei va impune pe

comandantul de pluton, care se instruieşte, să execute următoarele
probleme:
- nimicirea „inamicului” prin manevra subunităţilor şi focului
(prelucrarea acestui epizod tactic se va executa cu cartuşe de manevră);

16
 - cucerirea aliniamentului indicat şi amenajarea genistică a
poziţiilor de tragere; pregătirea sistemului de foc (efectivul trebuie să
amenajeze locaşurile de tragere din poziţia de tragere în genunchi);
- aducerea muniţiilor, acordarea primului ajutor medical răniţilor;
- respingerea contraatacului inamicului pe timpul pregătirii
apărării (inamicul va fi marcat cu 3 ţinte nr. 14 şi 10 ţinte nr. 8 alergând);
- cercetarea obiectivelor şi aprecierea distanţei până la ele;
- prelucrarea schemei de apărare şi fişelor de foc;
- respingerea cercetării şi nimicirea forţelor principale ale
„inamicului” pe timpul atacului, executarea manevrei de foc şi a
subunităţii.

17
 Schema nr. 1

18
 b) Şedinţa tactică cu tragere de luptă cu tema de ofensivă
(schema nr. 2).

„Inamicul”, aducând rezervele din adâncime, cu foc şi prin contraatac, a

oprit ofensiva trupelor proprii şi a trecut la apărare pe aliniamentul: pietrele,
ŞUMENI. Poziţiile de tragere ale „inamicului” se pregătesc în raionul cotelor
195,6; 194,8; ŞUMENI, ferma; în faţa limitei dinainte a apărării – câmpurile de
mine.
Pl. 1 I. Mo. În componenţa Cp. 1 I. Mo. se află în pd. „ZVERU”, unde
se pregăteşte pentru ofensiva din mişcare. Plutonul a primit misiunea: de nimicit
„inamicul” care se apără în raionul cotei 194,8; ulterior de prelungit ofensivă pe
direcţia tufişul „RAR”, moara.
Gr.2 I. Mo, atacă în direcţia: doi copaci, tufişul „RAR”, nimiceşte
infanteria „inamicului” în locaş şi în cooperare cu Gr.1 şi 3 I. Mo. nimiceşte
mitraliera; ulterior trece în ofensivă pe direcţia reperelor 4 şi 6.

Conform acestei situaţii de la efectivul grupei, care se instruieşte,

se cere executarea următoarelor probleme de învăţat:
- pregătirea tehnicii şi armamentului pentru luptă în raionul
iniţial;
- executarea problemelor de învăţat în timpul înaintării (ocolirea
sectoarelor de drum distrus, respingerea atacului „inamicului” aerian
etc.);
- executarea baremelor tactice pe timpul debarcării din maşini de
luptă, desfăşurării şi trecerii la atac;
- nimicirea obiectivelor nr. 1 şi 2 prin executarea tragerilor din
mers cu scurte opriri, din poziţia în picioare, iar asaltul poziţiei
„inamicului” - cu aruncarea grenadelor de mână de război;
- continuarea ofensivei pentru îndeplinirea misiunii de luptă pe
direcţia ordonată, pentru nimicirea „inamicului” pe poziţia de tragere
(ob. 4, 5) prin trageri executate de către pistolari din mers cu scurte opriri
din diferite poziţii şi ob. 6 cu focul mitralierei cal. 7,62 mm de pe
T.A.B.;
- în final grupa va participa la oprirea şi nimicirea „inamicului”,
care contraatacă (ob. 7 - 12), după ce, vor continua acţiunile de luptă fără
tragere de luptă cu întrebuinţarea cartuşelor de manevră.

19
 Schema nr. 2

20
 Pentru subunităţile de cercetare (destinaţie specială)
„Inamicul” concentrează în adâncime forţele din rezervă. Până la un
batalion mecanizat, trece la apărare în eşalonul doi al regimentului mecanizat,
care a suferit pierderi în efectiv şi tehnică în urma luptelor precedente. Punctul
de comandă şi observare a batalionului s-a desfăşurat în raionul 5 km nord lacul
“TANCHIŞTILOR”. Paza punctului de comandă şi observare a Batalionului se
execută de către o grupă de infanterie mecanizată întărită cu o mitralieră.

Cp.Cc/Bg. 1 I. Mo. se află în păd. “RARĂ”, a participat activ la luptele

precedente, se pregăteşte pentru executarea misiunilor care urmează.
Plutonul 1 Cc. a primit misiunea: de pătruns în ascuns în adâncimea
dispozitivului de luptă a „inamicului”, de transmis informaţia de cercetare
eşalonului superior, de descoperit obiectele „inamicului” şi de a le nimici
(schema nr. 3).

Conducătorul tragerilor va preconiza următoarele probleme

de învăţat:
- pregătirea plutonului pentru executarea cercetării;
- darea misiunii de luptă de către comandantul plutonului;
- trecerea în ascuns a limitei dinainte a apărării a „inamicului”,
cercetarea şi transmiterea informaţiei prin mijloacele radio;
- culegerea informaţiei de cercetare prin capturarea efectivului
„inamic” prin acţiuni fără zgomot;
- trecerea prin teren deschis, cercetarea raionului 3×3 km (barem
la pregătirea de cercetare), descoperirea punctului de comandă şi
observare a batalionului „inamicului” şi executarea incursiunii (prin
trageri de luptă);
- prelungirea executării misiunii de cercetare-diversiune şi
întoarcerea în dispozitivul trupelor proprii.
Pe timpul executării etapei tragerii de luptă maşinile de
comandament şi stat major vor fi nimicite cu focul A.G.-7 (AG-22). Este
necesar ca pe lângă ţintele care marchează acest obiectiv să fie amplasate
manechinele cu porthărţile având documentaţia respectivă şi obligând
comandantul plutonului să transmită informaţia dobândită.
Paza punctului de comandă va fi nimicită conform hotărârii
comandantului, iar grupa de intervenţie a „inamicului” - cu focul
grupului, care va asigura retragerea plutonului sub acoperirea fumurilor.

21
 Schema nr. 3

22
 3. Organizarea câmpului de ţinte
Pe baza situaţiei tactice create şi a modului cum a conceput
desfăşurarea acţiunilor de către „inamic”, precum şi de către grupă,
plutonul care execută tragerile de luptă, conducătorul exerciţiului
întocmeşte schema câmpului de ţinte şi o prezintă comandantului
poligonului (sau, după caz, dă indicaţii ajutoarelor sale) pentru
organizarea poligonului de tragere.
Întocmirea schemei câmpului de ţinte constă în înlocuirea
subunităţilor, armamentului, tehnicii „inamicului”, precum şi a modului
probabil de acţiuni al acestuia (schemele nr. 1–3) cu un număr
corespunzător de obiective şi ţinte şi stabilirea cu precizie a distanţelor,
duratei de apariţie, unghiurilor şi vitezelor de deplasare faţă de care îşi
vor pregăti, conduce lupta şi vor executa trageri cu muniţie de război
subunităţile proprii.
Numărul de obiective (ţinte), distanţele de tragere, dispunerea,
succesiunea apariţiei, durata de apariţie şi modul de iluminare pentru
tragerile de luptă cu grupa, plutonul se stabilesc de către conducătorul
tragerii ţinând seama de prevederile Regulamentului tragerii (R.T.A.I. şi
ML-2000), de normele de muniţie stabilite, de forţele şi mijloacele ce pot
fi întâlnite de subunităţile proprii aflate în situaţia de luptă concretă,
scăzând pierderile, ce pot fi provocate „inamicului” cu focul artileriei şi
a altor mijloace de nimicire.
Reieşind din faptul că conform Doctrinei Militare Republica
Moldova nu consideră nici un stat drept „inamic” al său, în procesul de
instruire pe viitor se va examina structura unei subunităţi convenţionale.
Pentru a efectua calculul numărului de obiective (ţinte) şi
specificul acestora, se va ţine cont de structura organică a unei subunităţi
de infanterie mecanizată a unui „inamic” convenţional (varianta de
instruire), care va fi folosită pentru desfăşurarea tragerilor de luptă cu
grupa şi plutonul (precum şi A.T. T. L. cu compania).
Să analizăm structura organică a unei companii mecanizate a
„inamicului”, care este compusă din: conducerea companiei, trei
plutoane mecanizate dotate cu M.L.I., un pluton de tancuri şi un pluton
de susţinere cu foc (schema nr. 4). Efectiv – 130 militari. Total în
companie: militari – 10; tancuri – 3; mitraliere – 3; complexe portative
de R. D. A. T. – 3.

23
 Schema nr.4
Conducerea companiei este compusă din: comandantul companiei
- 1; locţiitorul acestuia - 1; plutonierul - 1; tehnicianul superior - 1;
instructorul sanitar - 1; M.L.I; al comandantului de companie - 1;
componenţa echipajului M.L.I.: comandantul maşinii - 1; ochitorul-
operator - 1; conductorul-mecanic superior - 1; radio-telefonistul - 1.
Total - 9 militari. Pentru a marca conducerea companiei care nemijlocit
va participa în luptă sînt necesare 4 ţinte diferite în dependentă de tema
şedinţelor şi situaţia tactică (schema nr. 5)

Schema nr. 5

Notă:

- participă nemijlocit în luptă şi este marcat cu ţintele nr. 5, 5a, 6, 7, 8, 9, 9a;

- nu vor fi marcate, participă în asigurarea luptei;

- reprezintă ţintele nr.12 – 14;

- reprezintă ţinta nr. 10.

24
 Plutonul mecanizat este compus din: conducerea plutonului -
comandantul de pluton - 1; locţiitorul acestuia - 1; lunetist - 1; puşcaş-
sanitar -1; trei grupe mecanizate, fiecare câte 9 militari: comandantul
grupei - 3; puşcaşul superior - 3; puşcaş-mitralior - 3; servantul la
aruncător de grenade antitanc - 3; ajutorul acestuia – 3; puşcaşul – 6;
ochitorul-operator – 3; conductorul-mecanic – 3. Total – 31 de militari,
M.L.I. – 3. Pentru a marca acţiunile plutonului pe câmpul de luptă
(completarea - 100%) sînt necesare 27 de ţinte (schema nr. 6), iar pentru
trei plutoane respectiv – 81 de ţinte.

Schema nr. 6

Plutonul de susţinere cu foc este compus din: conducerea

plutonului –comandantul acestuia – 1; două grupe: grupa de mitraliere -
comandantul grupei – 1; mitraliorul – 3; servantul – 3, echipajul M.L.I. –
1; grupa antitanc –comandantul grupei – 1; operatorul instalaţiei
portative R.A.T.D. – 2; servantul – 4; echipajul M.L.I. – 1.
Plutonul de susţinere cu foc (completarea – 100 %) va fi marcat cu
12 ţinte (schema nr. 7).

25
 Schema nr. 7

Plutonul de tancuri va fi marcat cu 3 ţinte, în dependenţă de

situaţia tactică creată - cu ţintele nr. 12, 12a, 12b. (schema nr. 8).

Schema nr. 8

Total pentru marcarea unui pluton întărit cu un tanc, o echipă de

mitraliere, o instalaţie R.A.T.D. este necesar de amplasat 30 de ţinte
diferite (completarea – 100%). Pentru marcarea companiei este necesar
de amplasat 100 de ţinte.
Astfel, numărul de ţinte pentru marcarea companiei este apreciat
pentru condiţii când completarea companiei cu tehnică şi efectiv
constituie 100%. Micşorarea sau majorarea numărului de ţinte va

26
depinde de condiţii concrete ale situaţiei tactice, tema şedinţei etc. Dar în
orice caz se va ţine cont de pierderile pricinuite „inamicului” cu
mijloacele de foc ale trupelor proprii în diferite procedee de luptă.
Se poate folosi şi altă metodă, mai modernă, bazată pe datele
culese cu ajutorul computatorului: e vorba de întrebuinţarea
coeficienţilor mijloacelor de foc, care sânt stabiliţi ţinând seama de
raportul optim de forţe şi mijloace pentru fiecare procedeu de luptă
(apărare sau ofensivă), de numărul de muniţie prevăzut pentru
îndeplinirea misiunii de luptă, de numărul de misiuni de luptă etc. În
baza calcului general se ia numărul sumar de obiective (ţinte) pentru
fiecare mijloc de foc, iar numărul de ţinte se apreciază în corespundere
cu coeficientul indicat (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1
Tabel
cu coeficienţi pentru aprecierea numărului de ţinte
Nr. Coeficientul mijloacelor
Categoria de armament de foc:în apărare
crt. în ofensivă
Pistol-mitralieră, puşca mitralieră,
1. 1,0 3,0
mitraliera pe crăcan, P.S.L.
2. A.G.-7 0,7 1,3
3. Tunul 2A28 de pe M.L.D. 1,3 2,5
Mitraliera cal. 7,62 mm de pe M.L.D.
4. 2,0 3,0
(T.A.B.)
5. Mitraliera 14.5 mm de pe T.A.B. 1,5 1,5
6. A.G.-9 3,0 4,0
7. Grenada de mână R.G.-42, R.G.D.-5 2,0 2,0
8. Grenada de mână F-1 - 4,0
Exemplu: este necesar de calculat numărul de ţinte pentru trageri de
luptă cu plutonul înzestrat cu T.A.B. cu tematica de apărare. Plutonul este întărit
cu o echipă de AG-9. Total la trageri va participa efectivul în număr de 25
militari cu armamentul din dotare, şi anume: pistol-mitralieră -13; puşcă-
mitralieră - 3; AG-7-3; AG-9 - 1;TAB - 3. În cazul dat numărul necesar de ţinte
va constitui:
- pistolari: 13 × 3,0 = 39
- mitraliori: 3 × 3,0 = 9
- AG-7: 3 × 1,3 = 3,9
- AG-9: 1 × 4,0 = 4
- 7,62 mm PKT: 3 × 3,0 = 9
- 14,5 mm KPVT: 3 × 1,5 = 4,5
Astfel, în total, trebuie să fie instalate 70 de ţinte.

27
 Pentru armamentul de infanterie vor fi instalate 57 de ţinte,
astfel pentru fiecare mijloc de foc vor fi repartizate 57:19 = 3 ţinte.
Astfel, plutonul în apărare este capabil să respingă ofensiva „inamicului”
superior de 2 - 3 ori în forţe si mijloace, fapt ce corespunde cerinţelor
regulamentare.
Această metodă de calcul a numărului de ţinte nu se recomandă
pentru tragerile de luptă cu tematica specifică subunităţilor de cercetare
şi destinaţie specială (pe timpul executării ambuscadei, incursiunii).
Când tragerile de luptă se desfăşoară cu o astfel de tematică,
trebuie să se analizeze temeinic modul de organizare, înzestrare,
normativele tactice şi posibilităţile acţiunilor de luptă ale “inamicului”.

Exemplul nr.1
Să examinăm tragerile de luptă cu tema: „Grupul de cercetare
în ambuscadă cu tragere de luptă” (schema nr. 9).
În exemplul nostru se va folosi structura organică a subunităţilor
de infanterie ale „inamicului” convenţional (vezi schema nr. 6), care
escortează o maşină de comandament şi stat major.
Pentru marcarea coloanei „inamicului” care execută marşul
(ob. 1) vor fi folosite 2 ţinte grele: nr. 13a şi nr. 19. De regulă, prima
maşină de luptă prezintă patrula de cercetare, care se deplasează la o
distanţă de până la 50 m faţă de ţinta nr. 19, după aceasta se deplasează
maşina de comandament şi stat major. În caz dacă maşina de
comandament şi stat major va fi nimicită cu focul AG - 7, efectivul
grupei de infanterie debarcă de pe T.A.B. şi ocupă apărarea nemijlocit
lângă dispozitivul de marş, la aproximativ 200 – 250 m faţă de locul
ambuscadei, respinge atacul inopinat. În cazul dat pentru reprezentarea
unei grupe de infanterie a „inamicului”, care trece la apărare în grabă
(ob. 2), ţinând seama de pierderile posibile cauzate de focul AG - 7 pe
timpul primei salve, sînt necesare 6 ţinte diferite.
Necesitatea marcării „inamicului” cu un număr mai mare de ţinte,
comparativ cu cele ale efectivului şi tehnica reală a grupei „inamicului”,
rezultă din faptul că aceleaşi obiective vor apărea pe mai multe
aliniamente până la obţinerea efectului de neutralizare (ob. 3, 4).

28
 Schema nr. 9

Ţinând cont de faptul că „inamicul” va ataca subunitatea aflată în

ambuscadă şi cu alte forţe din cadrul companiei, care se deplasează după
pichetul de cercetare (încă una la două grupe de infanterie), pentru
marcarea acestuia va fi necesar de instalat 22 de ţinte. Predominat se vor
folosi ţintele brâu nr.7 şi 8 în ob. 5, 6, întrucât acestea materializează
subunităţile „inamicului” în ofensivă şi în salturi scurte spre raionul
ambuscadei pentru nimicirea acesteia, iar „inamicul” oprit cu focul
ambuscadei şi pe timpul retragerii (ob. 7) va fi marcat predominat cu

29
ţintele nr. 5, 6, 7, 10a.
Acţiunile „inamicului” pe adâncimea barajului general se vor
materializa prin trei aliniamente la distanţele de 650, 250 şi 150 m în faţa
ambuscadei. Varianta de folosire a armamentului asupra obiectivelor este
prezentată în tabelul nr. 2.
Tabelul nr. 2
Tabel
cu varianta de întrebuinţare a armamentului asupra obiectivelor
Nr. Categoria de Distanţa
Denumirea obiectivelor
Ob. armament cu (m)
1 2 care se3 trage 4
Ţinta T.A.B. nr. 13a şi maşina de
comandament şi stat major nr. 19 se De pe loc cu
1. deplasează sub un unghi de 90° faţă de A.G.-7 asupra 200
ambuscadă cu viteza de 15 – 20 km/h pe ţintei nr. 19
distanţa de 100 m.

Grupa de infanterie debarcată, 6 ţinte:

Armamentul de
2. nr. 6 -2; nr. 7 - 2; nr. 9 - 1; nr. 10a - apare de 200 - 250
infanterie
3 ori câte 10 sec. la interval de 10-15 sec.

Foc concentrat
Un grup din 2 ţinte nr. 6 pe un front de 5
3. cu armamentul 200
m, apare de 2 ori câte 10 sec.
de infanterie

Un grup de infanterie în salturi - 3 ţinte:

nr. 7 - 1; nr. 6 – 2 pe un front de 15 - 20 m, Armamentul de
4. 50
apare de 3 ori câte 7 sec. la interval 10-15 infanterie
sec.
Grupa de intervenţie nr. 1 - 9 ţinte: nr. 14-
1 care se deplasează sub un unghi de 15 -
25° faţă de direcţia de tragere pe distanţa de
100 m; nr. 8 - 6 din care 4 apar de 3 ori câte
Armamentul de
5. 10 sec. la interval de 10-15 sec. şi 2 ţinte 800 - 650
care se deplasează la distanţa de 60 m; 2 infanterie
ţinte nr. 7 (apare de 2 ori câte 10 sec. la
interval de 10 sec.). Ţintele obiectivului se
amplasează pe un front de 30 m.

30
 1 2 3 4
Grupa de intervenţie nr. 2 - 5 ţinte: nr. 14-
1 care se deplasează sub un unghi de 15 -
25° faţă de direcţia de tragere pe distanţa de Armamentul de
6. 600 - 300
100 m; nr. 8 - 1 care apare de 2 ori câte 10 infanterie
sec. la interval 10-15 sec.; 2 ţinte nr. 7, apar
de 2 ori câte 10 sec. la interval 10 sec.; ţinta
nr. 10a, apare de 3 ori câte 15 sec. la interval
Infanteria în salturi, 8 ţinte: nr. 14b - 1,
apare o dată pentru 20 sec.; nr. 7 - 2; nr. 6 -
Armamentul de
7. 3; nr. 5 - 1 şi nr. 10a - 1; apar de 3 ori câte 250 - 300
infanterie
10 sec. la interval 10-15 sec. pe un front de
30 m.

Exemplul nr. 2
Şedinţa cu tragere de luptă se desfăşoară cu tema: "Grupul de
cercetare în incursiune cu tragerea de luptă".
Conducătorul tragerilor trebuie să ţină cont de următoarele
normative tactice şi variantele posibile ale acţiunilor „inamicului” în
adâncimea dispozitivului său de luptă şi anume:
- grupa de cercetare acţionează în raionul dislocării punctului
de comandă logistic (P.C.L.) a regimentului „inamicului”, care este
alcătuit din două maşini de comandament şi stat major (ţintele nr. 19), o
grupă de pază (grupa de infanterie – 5 ţinte) cu T.A.B-ul în amplasament
(ţinta nr. l3b), un pichet de pază (două manechine) şi două santinele (nr.
8). Pe lângă P.C.L. pot fi dislocate încă 1 – 2 grupe de intervenţie (10 -
12 militari). În acest caz, pentru materializarea P.C.L., ţinând seama de
incompletul subunităţilor (5 – 10%), este necesar de amplasat 18 – 20 de
ţinte diferite;
- reieşind din faptul că aceleaşi obiective pot să apără pe
câteva aliniamente (retragere, contraatacul grupelor de intervenţie din
cadrul rezervei), va fi necesară marcarea „inamicului” cu un număr mai
mare de ţinte în raport cu efectivul de pe state, ţinând seama că pe timpul
executării atacului inopinat, executat de către grupa de cercetare,
efectivul staţiilor radio mobile ale „inamicului” va fi nimicit;
- amplasarea P.C.L. cu toate elementele va fi prevăzut pe o
adâncime de 150 - 200 m. Pichetul de pază se va afla la o distanţă de
până 150 - 200 m faţă de P.C.L. şi va fi nimicit fără zgomot cu cuţitele.
Santinelele vor fi amplasate la o distanţă de până la 100 m de la P.C.L. şi
vor fi nimicite prin aruncarea cuţitelor de la o distanţă de 5 - 10 m;

31
 - atacul asupra P.C.L. va fi executat de la o distanţă de 80 –
100 m, iar acţiunile „inamicului” se vor materializa pe trei aliniamente la
distanţele de 250, 100 şi 50 m. Începând de la 100 m vor fi folosite
aproximativ 20 % de ţinte, restul ţintelor - începând de la distanţa de
250 – 50 m (contraatacul grupelor de intervenţie materializat prin ţinte
alergând, brâu). Aliniamentul de la 50 m se va marca predominat prin
ţinte - piept, materializând oprirea „inamicului” în faţa grupului de
cercetare.

4. Conţinutul planului de desfăşurare a şedinţelor tactice

cu tragere de luptă cu grupa şi plutonul.
În vederea desfăşurării şedinţelor cu trageri de luptă cu grupa şi
plutonul, conducătorul este obligat să întocmească planul de desfăşurare
pe care să-1 prezinte pentru aprobare cu cel puţin 10 zile înainte de data
la care urmează să aibă loc executarea acestora. Astfel, se vor crea
condiţiile necesare aducerii unor corecţii în organizarea şi desfăşurarea
tragerii şi se va asigura ca pe baza planului întocmit să se ia măsuri
pentru pregătirea teoretică şi practică a subunităţilor, comandanţilor de
grupe, comandanţilor de plutoane, a întregului personal, care concură la
desfăşurarea tragerilor de luptă şi a bazei materiale necesare.
Planul de desfăşurare pentru tragerile de luptă cu grupa, plutonul
de infanterie se întocmeşte, de regulă, în carnetul conducătorului tragerii,
iar cele cu secţiunea (grupul) de cercetare (destinaţie specială) - pe hartă,
şi trebuie să cuprindă:
- antetul, în care se trec: denumirea temei, scopurile de învăţământ
pe categorii de participanţi, durata, locul, bibliografia, asigurarea
materială (după caz se vor trece participanţii şi tehnica de luptă necesară
la tragerea de luptă);
- situaţia tactică, în care a fost concepută a se desfăşura tragerea;
- desfăşurarea exerciţiului ce poate avea forma unui tabel, în care se
includ: nr. curent, problemele de învăţat, schema cu reprezentarea tactică
a acţiunilor, activităţii conducătorului exerciţiului;
- organizarea câmpului de ţinte, care trebuie să cuprindă: nr.
obiectivelor (ţintelor) şi timpul de apariţie, schema, armamentul cu care
se trage;
- tabelul cu calculul consumului de muniţie, în care, de regulă, se
includ: categoriile de armament, poziţiile de tragere, distanţele, numărul
obiectivelor, felul şi numărul ţintelor, numărul de cartuşe alocat pentru
lovirea ţintelor şi total cartuşe.
Planul de desfăşurare prezentat în anexele nr. 1- 4 reprezintă
variantele posibile de organizare şi desfăşurare a tragerilor de luptă.

32
Comandanţii de subunităţi, care organizează şi conduc aceste activităţi,
pot şi trebuie să-1 îmbunătăţească şi îndeosebi să-l actualizeze, în funcţie
de specificul înzestrării subunităţilor; de condiţiile concrete existente în
poligoanele de tragere, de baza materială existentă, astfel ca în final
scopurile de învăţământ stabilite să fie îndeplinite în totalitate la nivelul
cerinţelor documentelor de directivă.
Planul de desfăşurare trebuie întocmit astfel, încât să constituie
pentru conducătorul tragerii un ajutor real în organizarea şi executarea
tragerilor de luptă, activităţi deosebite în instruirea subordonaţilor.
O problemă deosebit de importantă care trebuie să stea în atenţia
conducătorului tragerii, este calculul consumului de muniţie.
Calculul necesarului de muniţie pentru fiecare categorie de
armament la tragerile de luptă cu grupa, plutonul se face de către
conducătorul tragerii, în raport de situaţia concretă, fără a depăşi normele
de muniţie în vigoare, având la bază art. 122 al Regulamentului tragerilor
(R.T.A.I. şi M.L.-2000). Metodica calculului necesarului de muniţie este
prezentată la pagina 121 a prezentului manual.

33
 C a p i t o l u l III

REGULI PRIVIND PREGĂTIREA

TRAGERILOR DE LUPTĂ CU GRUPA
ŞI PLUTONUL

1. Pregătirea comandanţilor de grupe şi plutoane în vederea

executării tragerilor de luptă
În condiţiile luptei moderne, subunităţile de infanterie şi cercetare
(destinaţie specială) trebuie să rezolve misiunile de foc în situaţii
complexe, des schimbătoare şi care se succed cu repeziciune, în condiţii,
în care „inamicul” poate apărea prin surprindere şi la distanţe diferite. În
asemenea cazuri, pregătirea, conducerea şi deschiderea focului în cel mai
scurt timp şi cu precizie maximă are o importanţă hotărâtoare pentru
rezultatul luptei.
În acest context, perfecţionarea permanentă a pregătirii
comandanţilor de subunităţi pentru cunoaşterea temeinică a organizării
sistemului de foc şi conducerii acestuia pe timpul luptei capătă valenţe
deosebite.
Comandanţii de subunităţi organizează şi conduc focul pe baza
cunoaşterii laturilor esenţiale ale pregătirii tragerilor şi a misiunilor
primite de la eşaloanele superioare. În situaţiile în care acţionează izolat,
comandanţii de grupe şi plutoane trebuie să organizeze sistemul de foc,
fără a aştepta alte indicaţii.
Baza sistemului de foc la grupă şi pluton o constituie armamentul
principal din organica grupelor, care pot fi înzestrate cu T.A.B.-uri,
M.L.D. sau M. L. Cc. (R.A.T.D., tunuri de calibru 73 mm, mitraliere -
7,62 mm şi 14,5 mm, puştile mitraliere şi semiautomate cu lunetă,
aruncătoarele de grenade antitanc) şi mitralierele care pot fi primite ca
întărire.
Pentru organizarea sistemului de foc într-o concepţie unitară
grupei şi plutonului i se indică:
- repere;
- fâşia de tragere;
- sectoarele de foc concentrat;
- barajul general;
- semnale de deschidere şi încetarea focului;

34
 Pentru armamentul de pe maşinile de luptă şi transportoarele
blindate, mitraliere, puşti mitraliere, puşti semiautomate cu lunetă se
stabilesc sectoare de tragere de bază şi complementare şi direcţii de
tragere în barajul general; pentru aruncătorul de grenade antitanc -
sectoare de tragere de bază şi complementare; pistolarilor - direcţii de
tragere în barajul general.
Pregătirea tragerii cuprinde totalitatea activităţilor ce se desfăşoară
în vederea deschiderii focului şi constă în pregătirea preliminară a
tragerii şi stabilirea elementelor iniţiale de tragere.
Pregătirea preliminară a tragerii constă în: pregătirea
armamentului şi muniţiei pentru tragere; alegerea locului şi poziţiei de
tragere; descoperirea, alegerea şi determinarea distanţei până la
obiective. În ofensivă, alegerea locului şi poziţiei pentru tragere se face
imediat după descoperirea inamicului.
Stabilirea elementelor iniţiale de tragere constă în precizarea
înălţătorului, punctului de ochire în înălţime, direcţiei, a corectorului de
derivă, cu care se începe tragerea asupra unui obiectiv, precum şi felul
focului şi a momentului deschiderii acestuia.
Sistemul de foc se consideră realizat numai când s-au luat toate
măsurile de organizare a acestuia, mijloacele de foc au ocupat poziţiile
de tragere, s-a adus şi pregătit muniţia adecvată şi s-au pregătit
elementele pentru fiecare intervenţie.
Conducerea focului este parte integrantă a conducerii luptei,
atribut esenţial al comandanţilor de subunităţi şi constituie totalitatea
acţiunilor desfăşurate pentru folosirea raţională şi excelentă a
armamentului din înzestrare în vederea nimicirii inamicului în timp scurt
şi cu consumuri reduse de muniţie.
Conducerea focului cuprinde, de regulă, următoarele activităţi:
- precizarea misiunilor de luptă;
- observarea câmpului de luptă, descoperirea şi indicarea
obiectivelor;
- stabilirea armamentului şi a procedeului de executare a focului;
- repartiţia misiunilor de foc şi stabilirea succesiunii îndeplinirii lor;
- aprecierea momentului favorabil pentru deschiderea şi încetarea
focului;
- manevra focului (concentrarea şi transportul de foc);
- observarea efectului focului şi corectarea tragerii;
- stabilirea semnelor şi semnalelor de indicare a obiectivelor, de
deschidere şi încetare a focului;
- stabilirea (când situaţia impune) a aliniamentelor de încetare a
focului şi semnalelor de cooperare.

35
 Conducerea focului se realizează prin comenzi, semne şi semnale.
În funcţie de complexitatea luptei, viteza de apariţie a obiectivelor,
timpul avut la dispoziţie, comenzile de deschiderea focului pot fi
complete sau sumare. În unele situaţii (când inamicul atacă prin
surprindere sau când acţionează prin barajul general), militarii pot
executa focul din proprie iniţiativă, fără a aştepta comanda sau semnalul
comandanţilor de subunităţi.
Succesiunea generală a comenzii complete pentru deschiderea
focului trebuie ca, în general, să cuprindă următoarele elemente:
- cine execută focul;
- locul unde se execută focul;
- asupra cărui obiectiv se trage;
- înălţătorul;
- deriva sau corecţia punctului de ochire;
- punctul de ochire în înălţime;
- felul focului;
- consumul de muniţie;
- momentul deschiderii focului.

Exemplu: “Trăgătorul la puşca mitralieră, reper 2, dreapta 0-

20 mai departe 50, asupra mitralierei, trei, deriva la dreapta,
gradaţiunea 2, la bază, serii scurte, cincisprezece cartuşe "FOC".
O comandă sumară poate cuprinde numai elementele de bază
necesare deschiderii focului şi anume: cine, unde şi asupra cărui obiectiv
să se execute focul.
Exemplu: “Trăgătorul la AG -7, reper 1, T.A.B. inamic "FOC",
sau “Trăgătorul la P.S.L.”, reper 3, observator inamic "FOC".
Pentru organizarea şi executarea conducerii focului, comandanţii
de grupe şi plutoane trebuie să cunoască:
- proprietăţile tehnice şi de luptă ale armamentului din înzestrare,
pe baza cărora să stabilească mijloacele şi modalităţile cele mai eficiente
pentru executarea focului;
- reperele stabilite şi dacă este necesar, în funcţie de situaţia
concretă, să stabilească repere suplimentare;
- misiunile de foc ordonate de eşalonul superior şi pe cele stabilite
subordonaţilor;
- modalităţile de observare a câmpului de luptă, indicii de
descoperire a obiectivelor „inamicului”, şi proprietăţile de nimicire a
acestora, în timpul cel mai scurt;
- să execute cu pricepere şi la timp manevra focului;

36
 - să observe eficacitatea focului şi să ia măsuri oportune pentru
corectarea acestuia;
- să urmărească consumul de muniţie şi să asigure efectuarea la
timp a reaprovizionărilor necesare.
Semnele şi semnalele pentru conducerea focului trebuie stabilite
cu precizie şi cunoscute de întregul personal al grupei şi plutonului
pentru a se acţiona cu promptitudine la declanşarea acestora.
Perfecţionarea pregătirii comandanţilor de grupe şi plutoane
pentru conducerea focului se face prin şedinţe speciale la macheta
terenului şi în teren şi se continuă pe timpul desfăşurării tuturor
exerciţiilor tactice.
Pregătirea sergenţilor pentru conducerea focului se poate executa
întrunit pe companie sau pe plutoane, iar a comandanţilor de plutoane
sub conducerea comandantului de companie sau batalion. Documentele
necesare desfăşurării şedinţelor de conducerea focului pot fi planurile de
desfăşurare întocmite pentru executarea tragerilor de luptă sau se vor
întocmi alte planuri de desfăşurare pe terenuri asemănătoare cu cele în
care se vor executa aceste şedinţe.
În cadrul şedinţelor de conducerea focului, ce se organizează în
teren sau la macheta terenului, se pot stabili ca probleme de învăţat:
darea misiunilor de luptă, observarea, descoperirea şi indicarea
obiectivelor; alegerea obiectivelor şi stabilirea succesiunii nimicirii, în
raport cu importanţa lor; stabilirea categoriilor de armament pentru
nimicirea obiectivelor descoperite şi a procedeelor de executare a
focului; darea comenzilor (semnalelor); manevra şi corectarea focului.
Problemele de învăţat se execută în ordinea desfăşurării normale
a acţiunilor de luptă după metoda folosită la exerciţiile tactice
pregătitoare, pe aliniamente posibile de apariţie a „inamicului” (în
apărare de la „inamic” spre noi, iar în ofensivă dinspre noi către
„inamic”).
La reprezentarea acţiunilor proprii şi ale inamicului, în cadrul
şedinţelor ce se desfăşoară la macheta terenului, se vor folosi semne
convenţionale reduse la scară, confecţionate din material plastic, carton,
cretă colorată, fire şi fibre etc., iar în teren, în raport de scopurile şi
problemele de învăţat, ţinte fixe, mişcătoare şi care apar.
Desfăşurarea unei şedinţe de conducerea focului cu sergenţii sau
comandanţii de plutoane se poate face folosind, în principiu, următoarea
succesiune:
- orientarea topografică;
- anunţarea temei, scopului şi problemelor de învăţat;
- precizarea situaţiei tactice în care se desfăşoară exerciţiul;

37
 - precizarea în extras a misiunii de luptă ce urmează a fi îndeplinită
de grupă, pluton;
- numirea unuia dintre participanţi, care să organizeze observarea şi
să dea ordinul de luptă (se urmăresc în mod deosebit problemele ce
vizează organizarea sistemului de foc);
- discuţii şi precizări privind corectitudinea stabilirii fâşiilor de
tragere, poziţiilor şi sectoarelor de tragere, sectoarelor de foc concentrat
etc. şi se numesc alţi participanţi (în funcţie de timpul afectat) pentru
repetarea problemelor neînţelese sau mai puţin însuşite;
- executarea celorlalte probleme de învăţat privind conducerea
focului pe aliniamentele stabilite prin planul de desfăşurare; toţi
participanţii în rolul comandantului, care se instruiesc, observă câmpul
de luptă;
- se dă semnalul pentru ridicarea obiectivelor pe un aliniament (sau
se marchează prin semne convenţionale);
- se numeşte unul din participanţi în rolul comandantului (grupă -
pluton), care să raporteze: obiectivele descoperite, distanţele apreciate,
modul (succesiunea), în care acestea vor fi nimicite, cu ce armament,
comenzile pentru deschiderea şi încetarea focului;
- se fac precizări (de către ceilalţi participanţi sau de către
conducătorul exerciţiului) asupra corectitudinii rezolvării problemei şi se
numesc alţi participanţi pentru repetarea acţiunii până la însuşirea
temeinică a acesteia;
- se rezolvă în acelaşi mod toate problemele de învăţat;
- se face analiza şedinţei, scoţându-se în relief: părţile pozitive,
lipsurile existente încă în pregătirea comandanţilor de grupe (plutoane),
se dau sarcini suplimentare pentru studii şi aprofundarea problemelor
necesare conducerii focului şi subunităţilor.
Să examinăm pe baza unei şedinţe modul de lucru al
comandantului de companie, care pregăteşte sergenţii pe problemele la
conducerea focului în ajunul desfăşurării tragerilor de luptă cu grupa.
Conform planului, să preconizează exerciţiile tactice cu trageri de
luptă cu grupa, ziua. Din timp, comandantul de companie planifică
şedinţa de comandament cu sergenţii companiei cu tema: „Conducerea
focului grupei de infanterie în apărare”
Ofiţerul determină scopul şedinţei, de a da sergenţilor practică în
organizarea şi conducerea focului grupei în apărare ziua.
El stabileşte următoarele probleme de învăţat:
1. Aprecierea terenului, din punct de vedere a întrebuinţării
focului armamentului din dotarea grupei;
2. Punerea misiunilor subalternilor;

38
 3. Pregătirea datelor iniţiale pentru tragerea şi întocmirea schemei
focului grupei;
4.Conducerea focului grupei în luptă.
În ajunul şedinţei comandantul de companie în teren împreună
cu operatorii şi ajutorii pentru câmpul de ţinte alege un sector de teren
favorabil, creează situaţia tactică, elaborează mersul şedinţei, apreciază
locurile de amplasare a ţintelor, ordinea de marcare şi deplasare a
acestora, întocmeşte momentele tactice şi instruieşte operatorii şi ajutorii
pentru marcarea „inamicului”.
În ziua, în care să desfăşoară şedinţa, comandantul de companie
încolonează sergenţii, aceştia având cu sine baza materială, armamentul
din dotarea grupei şi cartuşele de manevră.
După executarea controlului bazei materiale, comandantul de
companie ordonă unuia dintre sergenţi să deplaseze grupa în raionul în
care se va desfăşura şedinţa. Pe timpul deplasării conform momentelor
tactice, comandantul de companie prelucrează desfăşurarea grupei din
dispozitivul de mers în cel de luptă. În scopul verificării deprinderilor
sergenţilor în corectitudinea dării comenzilor ofiţerul pe rând schimbă
comandanţii de grupă.
Pe pantele de sud ale dealului “LUNG” comandantul de companie
execută orientarea şi anunţă tema, scopul şedinţei, execută ordinea de
bătaie pentru luptă cu grupa, introduce pe cei care se instruiesc în situaţia
tactică, indică poziţia grupei pe pantele de nord ale dealului “LUNG”;
ordonă sergentului desemnat să acţioneze în calitate de comandant de
grupă în ascuns să deplaseze grupa la poziţie, să organizeze observarea şi
să pregătească focul pentru respingerea unui atac eventual al
“inamicului” în fâşia: din dreapta tufişul uscat cota “OVALĂ”; din
stânga trunchiul, marginea de est a pădurii “RARE”,
Comandantul de grupă, primind indicaţiile, conduce grupa prin
şanţul de comunicaţie spre poziţie, o amplasează în tranşee şi pune
misiunea observatorului.
„Observatorul – sergentul Gheorghiţă. Reperele: nr. 1-
movila, nr. 2 – casa; nr. 3 – pomii izolaţi; nr.4 (de bază) – moara.
Atacul „inamicului” se aşteaptă din partea cotei “OVALE” şi
“DEGET”.
Locul pentru observare – mai la stânga de joncţiunea tranşeei
cu şanţul de comunicaţie (indică). Sectorul de observare: din
dreapta – pantele de vest ale cotei “OVALE”; din partea stângă –
marginea de est a pădurii “RARE”.
De observat în sectorul indicat şi despre rezultatele observării
de raportat mie prin voce. Atenţie deosebită – râpa “ADÂNCĂ”;
tufişul “DESE” şi marginea pădurii “RARE”. Eu mă aflu (indică)”.

39
 După aceasta comandantul de grupă pune misiunea grupei pentru
pregătirea focului pe aliniamentul pârăului „ALBASTRU” în sectorul:
din dreapta – tufişele „GALBENE”, din stânga – trei pomi, de pregătit
grenadele de mână pentru luptă (schema nr. 10).
Ulterior, comandantul de grupă, organizând lucrul privind
reamenajarea poziţiei, a ordonat să se perfecţioneze locaşele şi să se
marcheze parapetul.
După verificarea calităţii lucrului executat şi convingerea în
plenitudinea acestuia, comandantul de companie orientează subalternii în
teren, anunţă denumirea codificată a obiectivelor locale şi ulterior pune
întrebarea: ce trebuie să însuşească comandantul de grupă pe timpul
primirii misiunii de la comandantul de pluton.
După ascultarea câtorva sergenţi comandantul de companie
explică modalitatea de lucru a comandantului de grupă în situaţia dată.
Comandantul de grupă este obligat să însuşească: misiunea
plutonului, grupei, precum şi misiunile vecinilor, timpul gătinţei pentru
îndeplinirea misiunii, ordinea şi termenul de executare ai acesteia, unde
se află „inamicul” şi ce face, precum şi locurile de amplasare a
mijloacelor de foc a acestuia.
Apoi, ofiţerul, în rolul comandantului de pluton, dă ordinul de
luptă şi organizează cooperarea.
Ascultând câţiva sergenţi şi convingându-se în corectitudinea
însuşirii misiunii de către aceştea, comandantul de companie trece la
prelucrarea, prin metoda instruirii pe grupe, a primei probleme de învăţat
“Aprecierea termenului din punct de vedere a întrebuinţării focului
armamentului grupei”.
Toţi sergenţii de sine stătător, în rolul comandantului Gr. 2 I.Mo.,
execută aprecierea situaţiei pe timpul căreia apreciază terenul.
În final conducătorul şedinţei ordonă unuia din sergenţi să
execute această operaţie cu voce. După ascultarea sergentului, ţinând
seama de răspunsul incomplet al acestuia şi de însemnătatea acestei
probleme, conducătorul personal raportează concluziile din aprecierea
terenului.

40
Schema nr. 10

41
 Schema nr.11

42
 În faţa poziţiei grupei în fâşia de foc
Terenul este deschis până la 600 m. Nemijlocit în faţa poziţiei este
necesar de curăţat terenul.
Pârăul “ALBASTRU” nu prezintă un obstacol serios pentru maşinile
de luptă şi tancurile „inamicului”, dar malul său apropiat de poziţia noastră
poate servi ca adăpost pentru infanterie. Distanţa până la el este de 150 m, deci,
pentru nimicirea „inamicului” cu foc concentrat a grupei pe acest aliniament se
poate de folosit reglarea înălţătorului permanent, ochind asupra ţintelor piept -
sub ţintă, asupra ţintelor care se deplasează prin salturi – în brâu.
Râpa “ADÂNCĂ” prezintă o cale de acces spre pârău pentru infanterie
şi un obstacol pentru M.L.D. şi tancuri; ea este bătută cu foc din front până la
jumătate. Este necesar de pus sarcina pistolarilor şi puşcaşului mitralior, precum
şi ochitorului – operator M.L.D.
Tufişele “DESE” pot fi utilizate în calitate de mască pentru infanterie.
Este necesar de pus misiunea ochitorului operator.

Pe poziţia grupei
Poziţia grupei să află pe pantele de nord ale dealului “LUNG”.
Pentru crearea unei zone de foc încrucişat de baraj continuu, militarii
pe poziţie este necesar de amplasat astfel: pistolarii – din stânga, cu direcţia de
foc spre dreapta, de-a lungul râpei “ADÂNCĂ”; puşcaşul – mitralior – din
dreaptă cu direcţia de foc spre dreaptă, de-a lungul râpei “ADÂNCĂ”;
puşcaşul – mitralior din dreapta cu sectorul de foc spre stânga, de-a lungul celui
drept. În caz de atac a infanteriei inamicului cu tancuri de amplasat servantul la
AG - 6 înainte faţă de poziţie în groapă (-1, 0).
M. L. D. de amplasat la 10 m înapoia poziţiei lângă groapă cu sectorul
de foc în direcţia morii.
Locul unei – în mijlocul poziţiei. Pentru legătura de foc reciprocă cu
vecinii este necesar de pregătit focul în dreapta în direcţia pietrelor şi în stânga
în direcţia pomilor uscaţi.
În spatele poziţiei grupei
Calea de aducere a muniţiei este utilă. Dinapoia poziţiei la 300 m se
află poziţia de tragere a plutonului antitanc. Este necesar de stabilit semnalele
pentru indicarea ţintelor plutonului, antitanc.
După bilanţul pe problema aprecieri terenului, conducătorul
începe prelucrarea problemei a doua – “Punerea misiunilor efectivului
grupei”
La început el ordonă sergenţilor să mediteze asupra misiunilor
care vor fi puse grupei în întregime şi în special fiecărui soldat aparte.
După ce ordonă unora dintre sergenţi să pună misiunea grupei. În
rezultatul audierii a câtorva sergenţi este formulată următoarea misiune:
“Gr. 2 I.Mo. apără poziţia de la tufişele “USCATE” până la “TRUNCHI DE
COPAC”. Misiunea: de apărat ferm poziţia şi de a nu permite pătrunderea
“inamicului” în adâncime, în cooperare strânsă cu Gr. 1 şi 3 I.Mo., pe direcţia:

43
moara, către dealul “LUNG”. Sectorul de foc: din dreapta – tufişele
“USCATE”, cota “OVALĂ” din stânga – trunchiul de copac, marginea de est a
pădurii “RARE”.
Din dreapta se apără Gr. 3 I.Mo. şi găteşte focul în faţa frontului grupei
noastre şi în direcţia podului. Pe poziţia grupei se amplasează mitraliera,
sectorul ei de foc: din dreapta – doi copaci izolaţi (rep. nr . 3), din stânga –
podul.
Din stânga să apară gr. 1 I.Mo.; pregăteşte focul în faţa poziţiei gr.2
I.Mo. în direcţia podului; sectorul de foc a mitralierei gr. 1 I.Mo.: din dreapta
– podul, din stânga tufişele “DESE”.
Puşcaşului – mitralior – poziţia de tragere – aici (indică); poziţiile de
rezervă (indică). Sectorul de foc de bază: din dreapta – cota „OVALĂ”, din
stânga - moara (rep. nr. 4). Suplimentar: din dreapta – pietrele; din stânga – trei
pomi izolaţi; ochitorului operator – amplasamentul de tragere pentru M.L.D. –
(indică). Sectorul de foc: din dreapta – cota „OVALĂ”; din stânga tufişul
„DES”; suplimentar – din dreaptă marginea de sud a câmpului “PORUMB”, din
stânga – copacii uscaţi.
Servantului la AG - 7 – de amenajat poziţia de tragere în groapă (- 1,
0), care se află în faţa poziţiei grupei (indică). Sectorul de foc de bază din
dreapta: tufişurile “GALBENE” mai departe – 150 m; din stânga – casa
pistolarului Popescu – locul pentru tragere (indică) sectorul de foc: din dreaptă –
doi copaci (rep. nr. 3), din stânga – groapa (pentru restul pistolari se pun
misiunile analogic) (fig. 1).
Grupa să fie gata să execute focul concentrat asupra podului la
comanda mea: “Concentrat, podul – foc”. Semnalul pentru încetarea focului – o
fluierătură lungă. Pe timpul atacului “inamicului” puşcaşul – mitralior, ochitorul
– operator execută focul în centru, restul – asupra flancurilor.
În caz de atac a infanteriei “inamicului” cu M.L.T. şi tancuri, la
comanda mea servantul la AG - 7 ocupă poziţia în groapa (- 1, 0), în comun cu
ochitorul – operator nimiceşte blindatele: ochitorul – operator cu R.A.T.D.
Începând cu aliniamentul cota „OVALĂ”, marginea de est păd. „RARĂ”, cu
grenade cumulative – de pe aliniamentul doi copaci, tufişele „DESE”, servantul
la AG - 7 – începând de la aliniamentul pârăul, în caz de pătrundere a
„inamicului” pe poziţie, efectivul grupei îl nimiceşte cu grenadele de mână, cu
focul la gura ţevii şi prin lupta corp la corp.
În cazul extinderii „inamicului” în adâncimea apărării acesta se
nimiceşte cu focul în flanc şi în spate.
Grenadele de mână de avut în gătinţă pentru respingerea atacului
„inamicului” la comanda mea. Pe timpul amplasări pe poziţie de executat
observarea şi ascultare neîntreruptă. Despre totul ce se observă să fie raportat
mie cu voce.
Semnalul de alarmă – cu voce “Pentru luptă”.
După finalizarea punerii misiunii de luptă grupei sergenţii la
comanda comandantului de companie prelungesc amenajarea poziţiei. În
acest timp comandantul de grupă trimite un sergent după muniţii.

44
 Conducătorul şedinţei verifică însuşirea misiunii de către fiecare
sergent. Convingându-se că misiunea a fost însuşită corect, iar lucrările
genistice au fost executate în volumul deplin, el încolonează sergenţii,
examinează problema ce ţine de pregătirea datelor iniţiale pentru tragere,
iar ulterior ordonă sergenţilor în rolul comandantului Gr. 2 Mo. să
îndeplinească acest lucru.
După întocmirea schemelor de foc, sergenţii le prezentă
comandantului de companie, care la rândul său le verifică şi face
bilanţul.
Ulterior conducătorul şedinţei trece la prelucrarea problemei:
“Conducerea focului grupei în luptă”.
La început el aminteşte sergenţilor că conducerea focului este cel
mai important element a conducerii luptei. Pentru conducerea corectă a
focului în luptă comandantul de grupă este obligat: să execute observarea
neîntreruptă a câmpului de luptă, la timp să descopere obiectivele, să la
aprecieze din punct de vedere a importanţei acestora, să indice locul
amplasării acestora, să aleagă categoria de armament pentru nimicirea
reuşită a obiectivelor descoperite, precum şi momente pentru deschiderea
focului, să dea comenzile pentru deschiderea şi manevrarea focului, să
corecteze focul în dependenţă de situaţia creată, să menţină disciplina
focului.
După ce comandantul de companie numeşte din numărul
sergenţilor un nou comandant de grupă şi ordonă celor care se instruiesc
să ocupe locurile pe poziţia grupei. Sergenţilor li se aduce la cunoştinţă
următorul moment tactic: “Plutonul care să află în siguranţă de luptă a
batalionului după o luptă fermă cu inamicul pe pantele de nord ale cotei
“DEGET”, la comanda comandantului de batalion se retrage prin râpa
“ADÂNCĂ” în compania sa”.
Mai departe ofiţerul ordonă câtorva sergenţi pe rând să-şi expună
concluziile din situaţia dată. După ce sergenţii au raportat despre faptul
că se aşteaptă apariţia „inamicului” pe cota “DEGET”, comandantul de
companie ordonă comandatului de grupă să raporteze hotărârea sa.
Comandantul de grupă a hotărât să prelungească amenajarea
genistică a poziţiei, să întărească observarea şi să verifice stocul
muniţiei.
Conducătorul şedinţei, prin semnalul respectiv, dă comanda
pentru demonstrarea obiectivelor 1 şi 2 (schema nr. 10). Echipa de
imitare, folosind petarde, mijloace de imitare, marchează pregătirea de
foc a „inamicului” în faţa şi în spatele poziţiei grupei.
Observatorul după descoperirea ob. 1 raportează: „Reperul nr. 4 –
moara, în stânga 50, infanteria inamicului prin salturi; în dreapta
1–00 – M.L.I. în mişcare spre reperul nr. 3”

45
 La cererea comandantului de companie sergenţii raportează
concluziile din situaţia creată.
Comandantul de grupă nou numit ia hotărârea să nimicească cu
R.A.T.D. de pe M.L.D. maşina de luptă a „inamicului” în ob. 1, iar cu
mitraliera de pe M.L.D. să nimicească infanteria.
După ascultarea hotărârii, comandantul de companie cere pe rând
de la câţiva sergenţi justificarea hotărârii luate. Pe parcursul ascultării s-a
constatat faptul că unii dintre sergenţi au luat hotărârea să nimicească
infanteria cu grenade cu schije OG - 15.
După argumentarea hotărârii comandantul de companie permite
practic să nimicească obiectivul, luând în consideraţie prima
argumentare, socotind-o mai raţională.
După executarea tragerilor asupra ob. 1 şi 2 se dă comanda pentru
demonstrarea ob. 3–7. Sergenţilor li se aduce la cunoştinţă următorul
moment tactic: “În raionul pantelor de sud ale dl “LUNG” se aud exploziile
proiectilelor”.
Observatorul, descoperind obiectivele apărute, raportează:
Reperul nr. 2 – casa, în stânga 10 – mitraliera; în dreapta – 30, mai
departe 200 – tanc; reperul nr. 3 - grupa de infanterie a
„inamicului” prin salturi se deplasează în râpa “ADÂNCĂ”.
Comandantul de grupă dă comanda: “Grupa – pentru luptă”.
Imediat după ocuparea locurilor de tragere, comandantul de
companie adună sergenţii şi ascultă hotărârea a câtorva sergenţi.
Unul dintre sergenţi a hotărât focul puştii mitraliere, mitralierei de
pe M.L.D. de concentrat asupra obiectivului nr. 7, iar cu focul pistoalelor
– mitraliere de nimicit ob. 3 - 6. Nimicirea tancului este preconizată cu
tunul 2 A28 de pe M.L.D.
Ofiţerul aprobă această hotărâre şi numeşte sergentul care o ia
pentru conducerea ulterioară a focului în apărare, după ce ordonă să
execute practic hotărârea luată.
Comandantul de grupă dă comanda: “Grupă – pentru luptă.”
După aceea: - “Ochitorului – operator, reperul nr. 2, casa – în
dreapta 30, mai departe 200, tanc. Înălţător – 5, cu grenada
cumulativă – foc; puşcaşului mitralior – reperul nr. 2, în stânga 10,
în groapă - mitraliere 4, sub ţintă; pistolarilor, asupra infanteriei,
reperul nr. 3, 4 în brâu.
Servantului la AG-7, de ocupat poziţia de tragere în groapă
(-1,0), grupă – asupra infanteriei care atacă, în brâu, servantului
la AG –7 asupra M.L.I. – foc”.
După aprobarea hotărârii de către comandantul de companie
sergenţii execută comenzile puse în componenţa grupei.

46
 Controlând corectitudinea acţiunilor sergenţilor, ofiţerul îi adună,
dând semnalul pentru apariţia ob. 11, 12 şi anunţă următoarea situaţie
tactică “inamicul este culcat în faţa poziţiilor grupelor 1 şi 3”.
În rezultatul audierii a câtorva sergenţi comandantul de companie
apreciază că ei au hotărât cu focul pistoalelor mitraliere şi puştii
mitraliere să nimicească inamicul în faţa Gr. 1 I.Mo., iar cu focul
mitralierei de pe M.L.D. – inamicul în faţa Gr. 3 I.Mo.
Hotărârea a fost aprobată, după ce comandantul de grupă nou
numit dă comanda “Pistolarilor şi puşcaşului – mitralior în stânga
asupra infanteriei culcate, sub ţintă; ochitorului-operator cu
mitraliera, din dreapta asupra infanteriei, sub ţintă – foc”
Audiind argumentarea comenzilor date şi controlând
corectitudinea acţiunilor sergenţilor în componenţa grupei, comandantul
de companie creează următoarea situaţie tactică: „Inamicul cu forţă de până
la două grupe de infanterie a pătruns pe poziţia de apărare a vecinului din
dreapta şi tinde spre infiltrare prin tranşee” (dă semnalul pentru
demonstrarea ob. 14).
Comandantul de grupă ordonă: “Sergentul .... – de instalat în
tranşee ariciul din stânga de la locaş; pistolarilor – de ocupat
poziţiile de rezervă în şanţul de comunicaţie, de pregătit grenadele
de mână; de prelungit executarea focului asupra inamicului din
dreapta şi de a nu admite extinderea acestuia în adâncimea
apărării”
Indicaţia comandantului de grupă a fost executată de către toţi
sergenţii.
În finalul şedinţei conducătorul creează ultima situaţie tactică:
„Infanteria “inamicului” atacă din stânga frontului, având posibilitatea de a
învălui poziţia, pentru cucerirea tranşeei a doua. În faţa frontului de apărare a
Gr. 3 Mo. Atacul “inamicului” este respins.”
După aprecierea situaţiei create, comandantul de grupă nou
numit ordonă: “Puşcaşului–mitralior – de ocupat poziţia de rezervă,
pistolarilor – de ocupat locaşele de rezervă în şanţul de comunicaţie;
ochitorului-operator – de ocupat poziţia de tragere lângă stâlp;
observatorului – de prelungit observarea “inamicului” în fâşia de foc
în faţa poziţiei de tragere a grupei”.
Pe timpul ocupării poziţiilor ordonate de către cei care se
instruiesc, conducătorul şedinţei dă semnalul pentru apariţia ob. 13 şi 10.
Amplasând grupa în şanţul de comunicaţie, comandantul de
grupă dă comanda: “Grupă, din stânga, dinapoi – infanteria, în
brâu – foc”.
Observatorul raportează despre apariţia ob. 10. Comandantul de
grupă ordonă servantului la AG - 7 să-l nimicească.

47
 După nimicirea „inamicului”, pătruns în adâncimea apărării,
comandantul de companie adună sergenţii pentru bilanţ, pe timpul căruia
aminteşte tema, scopul şedinţei şi scurt – mersul acesteia.
El execută o analiză detaliată a hotărârilor sergenţilor la fiecare
moment tactic, aduce la cunoştinţă neajunsurile caracteristice în
hotărârile acestora, precum şi părţile pozitive ale acţiunilor fiecărui
sergent, comenzile date şi acţiunile practice şi indică procedeele de
înlăturare a neajunsurilor.

2. Pregătirea şi verificarea subunităţilor în vederea

executării tragerilor de luptă

Cele mai moderne forme de instruire trebuie să corespundă

cerinţelor războiului. Aceasta înseamnă că comandanţii, care conduc
pregătirea la cel mai mic nivel – individ, grupă, pluton, trebuie să
înţeleagă clar: poligonul nu este un teren pentru golf, şedinţele tactice, în
special cele cu trageri de luptă nu pot fi desfăşurate după regulile
simpliste, în care factorul stres nici nu este luat în calcul. Pregătirea
militarilor pentru război nu poate fi pasivă. Ea trebuie să fie pozitivă, dar
uneori şi atrocită după tensiune şi dificultăţi.
Misiunea principală constă în instruirea soldatului prin diferite
forme şi metode în nimicirea rapidă a inamicului cu consum minim de
muniţii şi păstrarea vieţii sale, respectând, totodată, strict măsurile de
securitate.
Neajunsurile principale în pregătirea actuală a subunităţilor mici
de infanterie (cercetare) sânt:
 şedinţele se fac după un scenariu idealist, care foarte rar îşi găseşte
corespondentul într-o acţiune reală;
 situaţiile tactice simple sau complexe practicate astăzi nu provoacă
luptătorului starea de teamă exprimată prin strigăte şi groază, nu se
foloseşte groaznica trăire a zgomotului (explozii, vuiete de avioane),
strigăte sau urlete de agonie; practic este deficitară pregătirea
psihologică;
 lucrările genistice executate de individ – locaşurile de tragere,
individuale sau de grupă, şanţurile adăpost sau amplasamentele de
tragere pentru tehnică de luptă, piesele de artilerie se explică doar cu
caracter informativ, nu se execută în barem;
 punctele de comandă ale comandantului de pluton şi companie nu se
execută; unii mici comandanţi nu ştiu cum arată, când şi cu cine se
execută;

48
 soldaţii nu se pregătesc pentru acţiuni în localitate, în condiţii de
izolare parţială (vizând o situaţie în care luptătorul, având vecin în
dreapta şi în stânga nu neapărat la 6 - 8 km, dar la distanţă mai mare
40 - 50 km).
În acest context este necesar ca comandanţii, care pregătesc şi
desfăşoară şedinţele tactice cu trageri de luptă, să se conducă de
următoarele reguli generale:

1. Crearea situaţiei severe şi mediului înconjurător sinistru.

2. Executarea a cât mai multe explozii, fum, foc şi zgomot.
3. Planificarea şedinţelor cu respectarea realităţii situaţiei
şi a misiunilor.
4. Desfăşurarea tuturor misiunilor în succesiunea logică.
5. Utilizarea tuturor mijloacelor posibile pentru crearea
stării de intensitate şi neclaritate a situaţiei.
6. Sugestionarea încrederii în faptul că inamicul nu simte
aversiune în întrebuinţarea oricăror mijloace.
7. Oprirea, ruperea în părţi, devierea şi surprinderea
subunităţilor care se antrenează.
8. Anunţarea “pierderilor” inopinate pe un termen lung în
efectiv şi tehnică.
9. Participarea activă a personalului medical în toate
acţiunile de luptă.
10. Neadmiterea atacului împotriva poziţiilor bine pregătite
până când subunitatea, care atacă, nu va dobândi
informaţia suficientă.
11. Obţinerea rezultatelor înalte în trageri de luptă.
12. Instruirea succesivă şi corespunzătoare a acţiunilor pe
timp de noapte.
13. Pe timpul desfăşurării şedinţei obligatoriu să fie
introduse probleme de cercetare.
14. Crearea pericolului permanent şi real din partea
„inamicului”.

Recomandările expuse în acest subcapitol vor facilita la

lichidarea neajunsurilor în pregătirea subunităţilor, vor pleda pentru ca
instrucţia tactică în strânsă cooperare cu instrucţia focului (care dă esenţa
factorului finalizator al nimicirii adversarului şi se execută tot în sprijinul
pregătirii tactice) să se desfăşoare în poligonul special amenajat şi dotat.

49
 Baza materială se poate asigura prin efortul propriu, la care
trebuie adăugate învăţămintele rezultate din conflictele şi războaiele
actuale şi imaginaţia ofiţerilor cu experienţă la comandă.
Cum trebuie să arate un asemenea poligon, cum trebuie să se
desfăşoare instrucţia va fi preocuparea comandanţilor, care trebuie să
ţină seama de vechile principii: “a instrui trupele de la simplu la
complex”; a instrui trupele privind ceea ce este necesar la război”.
Soldatul trebuie să fie instruit astfel, încât el să aibă încredere în
forţa armamentului său în condiţiile unei atmosfere de foc şi moarte,
obişnuit cu imaginea pierderilor in trupele proprii, la necesitate să poată
întrebuinţa în luptă orice categorie de armament din dotarea grupei
(plutonului).

Să examinăm o variantă a unui curs individual a pregătirii

militarilor în contextul exerciţiilor tactice.

Cursul individual de control

Etapa I
Luptătorul trebuie să se obişnuiască cu realitatea câmpului de
luptă, respectiv primele treceri prin poligonul tactic să-l familiarizeze cu
situaţiile obişnuite în care acţionează.
Se creează 8 - 10 situaţii deosebite cum sunt:
- zgomot de proiectile ce explodează în apropiere ce
presupune evident adăpostirea imediată;
- simulări de deschidere a focului în serii de distanţă mică;
- perdele de fum trecătoare, focare şi incendii ce impun
folosirea măştii antigaz;
- ocuparea unor poziţii de tragere pe lângă “cadavre”
(manechine) în gropi, locaşuri cu lăzi cu muniţii, cu urme de sânge;
executarea baremelor la demontarea şi montarea armei, încărcarea
încărcătoarelor;
- trecerea printr-o machetă a localităţii pentru a-l impune pe
militar să aleagă poziţiile favorabile pentru trageri, cu atenţie să verifice
clădire, ţinând cont de existenţa probabilă a minelor surprize;
- trecerea barajelor genistice neexplozive şi porţiunilor de
teren minate;
- trecerea cursului de apă etc.

50
 Etapa II
După familiarizarea cu primele pericole ce pot ameninţa viaţa
luptătorului se pot organiza şi executa tragerile individuale de luptă
(desigur după executarea tragerilor de instrucţie) în aceleaşi condiţii, dar
din poziţii neexersate în poligon, direcţia şi distanţa până la obiectiv
fiind necunoscută.
Practic luptătorul nu trebuie să fie însoţit de nimeni, i se dă startul
pe aliniamentul de plecare şi este aşteptat pe cel de sosire la 2-3 km în
funcţie de posibilităţile concrete ale poligonului pentru verificarea
armamentului şi strângerea muniţiei ne consumate.
O variantă a exerciţiului individual cu obţinerea punctelor este
prezentată pe schema nr. 12.
Sânt create următoarele situaţii tactice:
1. Sergentul ordonă luptătorului să se deplaseze spre locaşul în
care se află echipa „nimicită” de mitralieră pentru a susţine cu focul
subunităţile plutonului. Militarul se deplasează la o distanţă de 200 m. Pe
timpul deplasării nimiceşte cu grenada de instrucţie soldatul „inamic”
apărut inopinat (ţinta nr. 8 – aruncarea grenadei în cerc în raza de 3 m –
5 puncte din prima lovire, 1 punct – dintr-a doua lovire).
2. Remedierea incidentelor de tragere la mitralieră în condiţiile
exploziilor; lovirea a două ţinte după încărcarea benzii cu cartuşe
(fiecare lovire a ţintelor – 2 puncte); acordarea ajutorului medical
mitraliorului „rănit”; instructorul la acest loc de instrucţie indică
soldatului să se deplaseze în direcţia ordonată: acesta va executa
aducerea muniţiilor (lada cu greutate de 30 kg) sub focul „inamicului”.
3. Soldatul, târâş şi prin salturi scurte duce lada cu muniţii (50 m)
şi pe parcursul deplasării nimiceşte infanteria „inamicului” (ţinta nr. 6) –
5 puncte în caz de lovire şi încă 5 puncte pentru executarea baremului cu
calificativul “10” sau “9”. Deplasarea se prelungeşte.
4. Trecerea porţiunii de tranşee în care se află mina antipersonal –
surpriză. Militarul „omorât”, care se află pe lângă mină, va nota
rezultatul deminării (pentru acţiuni corecte, dacă mina nu a explodat – 5
puncte).
5. În tranşee militarul observă staţia radio în sânge. În apropiere
explodează 1 - 2 proiectile (petarde), se simulează deschiderea focului în
serie cu mitraliera (cartuşe oarbe). Se execută acordarea staţie radio pe
frecvenţa indicată şi transmiterea informaţiei primite de la comandantul
de grupă încă la punctul nr. 1 textul – oral: 1) Este necesar în întărire cu

51
efectiv (2 puncte); 2) este necesar de adus cartuşe cal.14,5 mm dar nu 7,62 mm
(2 puncte); 3) în faţa flancului drept al plutonului până la un pluton al
„inamicului” (2 puncte); 4) comandantul plutonului este rănit (2 puncte).
6. Comandantul de companie care a recepţionat informaţia ordonă:
„Observatorul de artilerie este omorât. Asupra obiectivului (cazemata
permanentă) se pregăteşte focul artileriei. Fiţi gata de corectarea focului” .
Militarul apreciază coordonatele rectangulare a obiectivului şi
corectează focul bateriei de aruncătoare, obţinând 8 puncte în caz de
lovire cu a doua bombă, 6 puncte cu a treia, zero puncte – cu a patra.
7. Militarul se deplasează pe o distanţă de 500 m şi trece printr-un
sector contaminat, foloseşte masca antigaz; ulterior trece baraje
neexplozive (adâncimea 30 m).
8. După trecerea locului de instrucţie nr. 6, luptătorul nimereşte în
câmpul de mine plantate în grabă (3-5 mine antitanc). Pentru
descoperirea a trei mine – 10 puncte, 2 mine – 8 puncte, 1 mină – zero
puncte. La acest loc de instrucţie militarul primeşte de la instructor
indicaţia să se deplaseze la punctul de comandă şi observare a companiei
în calitate de agent de legătură. Deplasarea se execută la o distanţă de
200 m; după sosirea la locul indicat, militarul trebuie să raporteze
situaţia în faţa L.D.A. a plutonului.
Programul exerciţiului (competiţiilor) se poate de modificat la
necesitate. Se poate de inclus: reparaţia TAB - ului (M.L.D.) sub focul
inamicului (pentru conducători); evacuarea răniţilor (pentru personalul
sanitar); reparaţia cablului de legătură sub focul „inamicului”,
telefoanelor, staţiilor radio (pentru transmisionişti). Principal este de
păstrat spiritul realităţii câmpului de luptă. Un manechin prost
confecţionat aşa şi va rămâne un manechin. Dar dacă la acest obiect în
detalii vor fi reprezentate: intestinele (se poate de luat de la vitele tăiate),
un os în loc de picior în sânge (vopsea roşie), atunci acest manechin va
reprezenta imaginea unui cadavru adevărat.

Etapa III
Presupune deplasarea grupei în poligonul tactic, în care pe lângă
situaţiile create anterior se vor executa problemele în complex în diferite
procedee de luptă, vor fi învăţate probleme întru ajutoare (strângerea
echipamentului camaradului, transportul răniţilor şi acordarea practică a
primului ajutor), care constituie un factor deosebit de important.
Pe câmpul tactic, în care se va desfăşura şedinţa tactică cu tragere
de luptă, trebuie să fie amplasate: tehnică de luptă deteriorată (dată la
casare), macheta localităţii distruse, baraje neexplozive, gropi, coloanele
de tehnică distrusă, „cadavre”. În faţa celor care se instruiesc trebuie să

52
53
 Schema nr. 12
fie o imagine amărâtă a câmpului de luptă, de distrugeri, moarte şi
duhoare.
De regulă, macheta unei localităţi care poate fi folosită pentru
executarea tragerilor de luptă atât în apărare, cît şi în ofensivă, prezintă o
amenajare a câtorva străzi cu clădiri butaforice.
Principalul factor în această machetă este imitarea cît mai reală a
câmpului de luptă. Este necesar de reprezentat factorul de viaţă a
oamenilor care au părăsit localitatea. Când militarii care se instruiesc în
locul ordinii obişnuite de trai, observă vesela spartă, hrana lăsată, iar
uneori şi „cadavrul” stăpânului casei, această atmosferă a morţii
influenţează foarte puternic asupra psihicului omului (schema nr. 13).

Schema nr. 13
Militarul care execută focul dinapoia ferestrei, trebuie să observe
în faţa sa nu numai clădirile, dar şi o păpuşă ruptă, o saltea arsă, o pernă
însângerată, rămăşiţele afumate ale unei case părăsite în urma acţiunilor
militare. Localitatea trebuie să ardă, în acest caz trebuie să fie folosite
gunoaie, focare, anvelope vechi pentru ca mirosul înţepător al focarelor
şi ruinelor să fie simţit pretutindeni.
Clădirile pot fi construite din lăzile rămase de la muniţii (varianta
cea mai simplă). Prin această metodă se poate de construit un grup de
clădiri. Clădirile trebuie să aibă diferite dimensiuni pentru a reda
“localităţii” o imagine cît mai reală.
Este necesar ca în localitate să fie construite 1- 2 clădiri capitale
cu 1 - 2 etaje pentru prelucrarea luptei la diferite etaje. În fiecare mare
unitate se poate de găsit următoarele obiecte care sînt necesare pentru

54
redarea realităţii „localităţii” cum sânt: sobele şi frigiderele vechi;
mobila dată la casare; segmente de gard; cutii de conserve; autoturisme
vechi, biciclete, lăzi, scânduri putrede; uşi şi ferestre.
Pe timpul construcţiei clădirilor se vor lua în consideraţie
următoarele reguli: ferestrele trebuie să fie amplasate asimetric pentru a
da posibilitatea de a ataca clădirea din partea spaţiului mort. Gardul
trebuie să fie rar, clădirea - umplută pe măsura posibilităţii, cu diferite
obiecte aflate la îndemână pentru a da posibilitatea de a construi
baricade.
Este necesar de avut un număr mare de saci cu nisip; aceştia vor fi
necesare, pentru amenajarea barajelor genistice şi construcţiilor de
apărare. Trebuie să nu fie uitată instalarea minelor-surpriză în uşi,
ferestre, scaune etc.
Pe timpul desfăşurării şedinţelor tactice grupa sau plutonul,
deplasându-se de la un loc de instruire la altul, succesiv, trebuie să
întâlnească diferite obstacole. E de dorit ca itinerarul şedinţei să se
înceapă şi practic să fie finalizat în acelaşi loc. Astfel se poate de
economisit timpul cu scopul excluderii întoarcerilor plictisitoare.
În afara machetei localităţii în câmpul de instrucţie trebuie să fie
amenajate: o poziţie fortificată de apărare; obstacolele antitanc dispersate
pe tot câmpul; gropi în rezultatul exploziilor bombelor; baraje genistice,
1 - 2 coloane de tehnică distrusă.
Coloana de maşini distruse poate fi compusă din autoturisme
vechi de diferite modele. În măsura posibilităţilor se instalează tehnica
blindată de luptă dată la casare, găurită în urma lovirii cu armamentul de
infanterie, ce va reprezenta o bună agitaţie privind demonstrarea calităţii
armamentului din dotare, în special pentru tinerii soldaţi.
Se poate de folosit şi machetele tancurilor, maşinilor de luptă,
camioanelor. În acest caz vor fi folosite diferite materiale la îndemână:
lăzi vechi, saci cu nisip, pari, pânză de vele. Ţinte de aşa model privite la
distanţă redau realitatea situaţiei (anexa nr. 6).
Dacă câmpul de instruire are dimensiuni mici, atunci este raţional
de folosit la şedinţe varianta de marcare a inamicului cu alt
pluton (pluton contra pluton), astfel concomitent pot fi pregătite
două subunităţi în condiţiile apropiate celor reale.
Practica ne demonstrează că e destul să fie la dispoziţia
conducătorului şedinţei o porţiune de teren 400x800 m.
Forma principală de pregătire a subunităţilor în vederea executării
tragerilor de luptă constituie exerciţiile tactice pregătitoare. Acestea
trebuie să preceadă tragerile de luptă, să se desfăşoare pe probleme de
învăţat sub conducerea nemijlocită a comandanţilor de grupe şi plutoane

55
şi să se repete până ce fiecare militar şi subunitate în ansamblu nu va
însuşi executarea corectă şi cu repeziciune a mişcărilor şi acţiunilor
respective.
Exerciţiile tactice complexe se execută, de regulă, pe alte terenuri
decât cele în care vor avea loc tragerile de luptă, asigurându-se o
dispunere cât mai variată a ţintelor şi obiectivelor (anexa nr. 5).
În situaţia desfăşurării exerciţiilor tactice pregătitoare în terenul
(poligonul) pe care se va executa tragerea de luptă, organizarea câmpului
de luptă va fi diferită de tragerea reală.
Problemele de învăţat se execută în cadrul unor situaţii tactice cu
“inamic” marcat, iar pentru folosirea cu randament maxim a timpului,
acţiunile se vor desfăşura în ambele sensuri în circuit.
În cadrul acestor exerciţii, militarii îşi formează şi îşi desăvârşesc
calităţile morale, rezistenţa fizică, deprinderile în executarea întrunită a
mişcărilor şi acţiunilor învăţate la celelalte categorii de pregătire, îşi
perfecţionează deprinderile în observarea, descoperirea şi indicarea
obiectivelor, executarea rapidă şi precisă a focului, la comandă şi din
proprie iniţiativă, cu aplicarea corectă a tuturor regulilor de tragere.
Sergenţii şi comandanţii de plutoane îşi desăvârşesc deprinderile
privind pregătirea şi conducerea luptei şi focului grupei (plutonului) şi a
mijloacelor de întărire.
Subunităţile se pregătesc şi se perfecţionează pentru a executa
rapid şi corect trecerea de la o formaţie la alta, să combine focul cu
mişcarea, să execute manevre de foc, forte şi mijloace, să treacă prin şi
peste barajele “inamicului”, prin raioane contaminate şi incendiate, să-şi
desăvârşească coeziunea de luptă.
În cadrul pregătirii în vederea desfăşurării tragerilor de luptă cu
grupa şi plutonul, o atenţie deosebită trebuie să se acorde pregătirii
armamentului, tehnicii şi muniţiei.
La maşinile de luptă (T.A.B.-uri) este necesar să se execute
controlul asupra completării plinurilor, funcţionarii motoarelor, precum
şi pregătirea aparatelor de observare şi vedere pe timp de noapte. De
asemenea, se verifică funcţionarea lămpilor de semnalizare, închiderea
uşilor.
Pregătirea armamentului cuprinde, pe de o parte, verificarea
acestuia din punct de vedere al bătăii normale şi, pe de altă parte, privind
starea tehnică şi de întreţinere.
La controlul armamentului se va verifica funcţionarea
mecanismelor, acordându-se atenţie stării percutoarelor, arcurilor
recuperatoare, benzilor de cartuşe, scoaterii reziduurilor din camera
cartuşului şi din regulatorul de gaze.

56
 La maşinile de luptă se execută inspectarea şi verificarea
funcţionarii mecanismelor tunului, starea tehnică şi de întreţinere a
mitralierelor, iar la rachetele antitanc dirijate se execută controlul şi
verificarea tehnică a pupitrului de comandă cu sursa de alimentare şi
vizorul, începând cu partea exterioară a acestora.
Toate defecţiunile constatate pe timpul pregătirii maşinilor şi
armamentului se înlătură de către militari (echipaj) sau, după caz, de
atelierul de reparat tehnică şi armament al unităţii.
Muniţia se verifică încă de la primirea ei din depozit. Nu se ia
pentru tragere muniţie care prezintă urme de coroziune, cu tuburi
zgâriate, cu gloanţe desertizate etc. La primirea muniţiei de către
distribuitori pentru încărcarea încărcătoarelor (benzilor), aceştia luând
cartuş cu cartuş, înainte de folosire le verifică şi le şterg, ferind
încărcătoarele (benzile) pentru a nu pătrunde nisipul în ele.
Executarea cu conştiinciozitate a acestor activităţi asigură buna
funcţionare a armamentului şi tehnicii şi înlătură în mare măsură,
incidentele de tragere pe timpul îndeplinirii misiunii.
Înaintea executării tragerilor de luptă cu grupa şi plutonul, pe
timpul antrenamentelor şi exerciţiilor tactice pregătitoare, subunităţile se
verifică asupra gradului de realizare a coeziunii în luptă, a modului de
executare a şedinţei, cunoaşterii şi respectării regulilor de siguranţă.
Gradul de pregătire pentru tragerile de luptă cu grupa (grupul) se
verifică de către comandanţii de plutoane şi companii, iar nivelul
pregătirii plutoanelor de către comandanţii de companii şi de batalioane.
Rezultatele verificărilor se consemnează în programul pregătirii de
luptă săptămânal al companiei. Deficienţele constatate cu ocazia
verificărilor trebuie remediate înainte de executarea tragerilor cu cartuşe
de război.
Subunităţile nu vor fi admise la tragerile de luptă până când
nu se constată că sânt temeinic pregătite din toate punctele de
vedere.

3. Pregătirea câmpului de ţinte (poligonului) şi a personalului

tehnic
Cu 2 - 3 zile înainte de data la care urmează să aibă loc tragerea de
luptă, conducătorul tragerii ia legătura cu comandantul poligonului şi îi
prezintă acestuia schema câmpului de ţinte, stabilind principalele
probleme cu privire la tragerile de luptă ce urmează să aibă loc, insistând
asupra etapei în care misiunile se vor rezolva prin tragere cu muniţie de
război.

57
 Activităţile de bază privind amenajarea câmpului de ţinte sânt
detaliat descrise în capitolul VII al prezentei metodici.
În cadrul măsurilor organizatorice desfăşurate, o atenţie deosebită
se acordă pregătirii personalului tehnic ajutător, in deosebi operatorilor
de la dispozitivele de comandă-program (dispozitiv de comandă a
ţintelor). Pregătirea acestora se execută practic având câmpul de ţinte
instalat ca pentru tragere, sub forma instructajului metodic, stabilindu-se,
în acest scop, semnele şi semnalele de legătură, succesiunea şi durata de
apariţie a obiectivelor. Pe baza codului de semnale stabilit, se execută
apoi activităţi practice de mânuire a obiectivelor în toate variantele
pregătite.

4.Pregătirea arbitrilor
Pentru acordarea ajutorului conducătorului şedinţei tactice cu
tragere de luptă să numesc arbitrii de foc pe lângă grupe, mitraliere,
AG - 9 şi alte mijloace de foc participante la trageri.
Comandantul de companie ca conducătorul şedinţei poate fi şi
arbitru pe lângă comandantul de pluton.
De regulă, arbitrii de foc se numesc din rândurile sergenţilor. Ei se
subordonează nemijlocit conducătorului şedinţei sau arbitrului pe lângă
comandantul de pluton (în caz dacă locţiitorul comandantului de
companie este desemnat pentru această funcţie)
Misiunea arbitrilor de foc constă în asigurarea unei calităţi înalte a
executării problemelor de învăţat şi a măsurilor de siguranţă în comun cu
conducătorul aplicaţiei şi arbitru pe lângă comandantul de pluton.
Îndeplinirea acestor misiuni în întregime depinde de pregătirea lor
temeinică, şi în acest caz, trebuie să fie absolut exclus şablonul.
Conducătorul şedinţei trebuie din timp să selecteze arbitrii, să-i
informeze despre şedinţele care se vor desfăşura şi să-i pregătească
temeinic.
Pregătirea teoretică a arbitrilor poate să fie desfăşurată sau pe
parcursul pregătirii de comandament sau prin intermediul misiunilor
individuale în procesul şedinţelor obişnuite. În rezultatul pregătirii
teoretice prealabile arbitrii de foc trebuie ferm să însuşească ordinea
generală pe parcursul executării tragerilor, regulile şi măsurile de
siguranţă, capitolele îndrumărilor şi manualelor, Regulamentelor ce ţin
de pregătirea şi desfăşurarea tragerilor de luptă.
După ce va fi pregătit temeinic câmpul de ţinte, comandantul de
companie trebuie să desfăşoare cu arbitrii o şedinţă practică, în care să

58
verifice cunoştinţele operatorilor privind succesiunea de demonstrare a
ţintelor.
Începând şedinţa, conducătorul aminteşte arbitrilor tema, scopurile
şi problemele de învăţat a şedinţei tactice cu tragere de luptă, măsurile de
siguranţă, înmânează fiecărui arbitru fişa de evidenţă şi explică modul de
completare a acesteia. Fişa de evidenţă a rezultatelor tragerilor poate să
aibă următoarea formă.

Fişă de evidenţă
a arbitrului de foc pe lângă Gr.1/Pl.2/Cp.1 Mo.
la şedinţa tactică cu tragere de luptă
desfăşurată pe data de “_____” _____________ 2002
Rezultatele
Distanţ tragerii Categoria
a Numărul de arma-
Nr. Caracterul şi locul Înălţă-
până la de ţinte Nr.de ment cu
Ob. obiectivului torul
obiectiv nime- care s-a
ne tras
lovite riri
lovite

4 ţinte piept PK 6
5 3000 4 3 1 7 AK
lângă tufişul galben

Mitraliera (ţinte
9 450 5 1 - 4 RPK
nr.10) lângă pietre

Tot
3 ţinte alergând nr.8 arma-
+3 300 3 2 1 10
etc. mentul
grupei

Pe verso fişei se expun observaţiile, pe care arbitrii trebuie să le

raporteze conducătorului la finalul şedinţei, de exemplu: precizia conducerii
focului din partea comandantului grupei (echipei); cooperarea focului şi
mişcării în grupă cu mijloacele de întărire; rapiditatea descoperirii şi indicării
ţintelor; rapiditatea deschiderii focului de către efectivul grupei; corectitudinea
observării rezultatelor focului şi corectarea acestuia; rapiditatea înaintării;
folosirea dibace a proprietăţilor terenului; iscusinţa mascării; disciplina focului;
numărul de “pierderi” în efectiv şi armament; restul muniţiilor.

În afară de aceasta, arbitrilor de foc li se înmânează extrase din

tabelul semnalelor şi semnelor convenţionale stabilite de către

59
conducătorul şedinţei, se explică destinaţia acestora şi modalitatea de
acţiune a subunităţilor la primirea acestor semnale.
Conducătorul introduce arbitrii în situaţia tactică, anunţă misiunile
de luptă ale plutonului şi grupelor, ordinea de acţiuni a subunităţilor la
fiecare problemă de învăţat. Ceva mai târziu succesiv ordinii dezvoltării
dinamicii luptei dă arbitrilor momente tactice, face semnalul
demonstrarea ţintelor şi prelucrează ei în teren tot mersul şi executarea
variantelor posibile ale hotărârilor comandanţilor de grupă şi a acţiunilor
subunităţilor.
La astfel de şedinţe arbitrii rezolvă misiunile în rolul
comandanţilor de grupă pe lângă care sînt desemnaţi. Pe parcursul
şedinţei se discută momente când arbitrul are dreptul să dea momentul
tactic pentru încetarea mişcării, executării tragerii etc.
În rezultatul acestei şedinţe arbitrii trebuie temeinic să însuşească:
planul general al şedinţei, amplasarea şi modul de marcare a
“inamicului”, precum şi a imitării focului acestuia, succesiunea
demonstrării obiectivelor, direcţia de tragere asupra obiectivului cutare
sau cutare; frontierele laterale de siguranţă pe timpul executării
tragerilor, modul de evidenţă a muniţiei primite, consumate; semnalele
convenţionale (în special semnalele pentru încetarea imediată a focului);
măsurile de siguranţă pe timpul înaintării de pe un aliniament pe altul,
executării tragerilor din mers şi prin intervalele între subunităţi; metodele
de legătură a tuturor arbitrilor cu conducătorul şi cu arbitru pe lângă
comandantul de pluton.
La finalul şedinţei conducătorul verifică plenititudinea însuşirii de
către arbitri a obligaţiunilor sale, dă indicaţii privind locul arbitrilor în
subunitatea care se controlează privind neadmiterea indicării ţintelor,
corectării focului etc. şi a acordării ajutorului comandantului şi
efectivului grupei pe timpul executării şedinţelor, în special la etapa de
tragere de luptă.
Arbitrilor li se interzice să se amestece în acţiunile celor care se
instruiesc. Dar în cazuri dacă cei care execută trageri încalcă măsurile de
siguranţă, arbitrii sînt obligaţi imediat să înceteze focul în direcţia
ameninţată şi să raporteze despre această conducătorului tragerilor.
Pregătirea multilaterală şi minuţioasă a şedinţei tactice cu tragere
de luptă poate să asigure o înaltă calitate a desfăşurării acesteia.

5. Pregătirea ajutorului conducătorului şedinţei tactice cu

tragere de luptă
Pe timpul desfăşurării şedinţei în teren alăturea cu conducătorul

60
tragerilor să află ajutorul acestuia pentru conducerea câmpului de ţinte.
În rezultatul lucrului în teren ajutorul conducătorului trebuie să
însuşească: amplasarea şi caracterul obiectivelor, numărul de ţinte în
fiecare obiectiv, direcţia de atac a subunităţilor care se instruiesc,
aliniamentele la care vor fi anunţate de către conducătorul tragerilor
momente tactice şi conţinutul acestora, modul şi timpul demonstrării
obiectivelor şi imitării focului propriu şi a „inamicului”.
Acţiunile „inamicului” (demonstrarea obiectivelor) ajutorul
conducătorului conduce din punctul de conducere conform planului
şedinţei şi indicaţiile conducătorului.
La indicaţia conducătorului ajutorul acestuia întocmeşte schema
situaţiei ţintelor şi a legăturii (schema nr. 14.), execută calculul
necesarului operatorilor la dispozitive de comandă cu câmpul de ţinte,
imitatorilor şi mijloacelor de imitare, ţintelor, mijloacelor de
transmisiuni şi altor mijloace necesare pentru marcarea “inamicului”.
După ce el întocmeşte tabelul conducerii “inamicului” marcat
(tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 3
TABELUL
conducerii “inamicului” marcat
Situaţia
Modul şi durata Nr. Ob. şi semnalul
în care
Nr. Ob. demonstrării pentru demonstrarea
acţionează
obiectivelor acestuia
plutonul
1 2 3 4
Plutonul Ob. 1-3 3x10″ la interval de “Nistru” 1,2,3 – a demonstra;
pe 10″ (50″) “Prut” 6 – a demonstra
poziţia Ob. 6 2x15″ la interval de
“Reut” 4, 5 – a demonstra
iniţială 10″ (40″)
pentru Ob. 4, 5 1x40″
plecare la
atac
Plutonul Ob. 2, 3 2x15″ la interval de “Nistru” 2, 3 – a demonstra;
pleacă la (câte o ţintă 10″
atac piept)
Ob. 7, 10 2x20 la interval de “Ceaga”7,10 – a demonstra;
10″ “Staier” 8 – a demonstra;
Ob. 8 2 ori la d=60 m cu
V=2-3 m/s “Tunet” 9 – a demonstra

61
 Ob. 9 1x30″

62
 1 2 3 4
Plutonul Ob. 11 3x15″ la interval de “Nipru” 11 – a demonstra;
a cucerit 10″ (1′ 5″)
prima Ob. 12 3x15″ la interval de “Bug” 12 – a demonstra;
tranşee 10″ (1′ 05″)
Ob. 13 1x45″ “Bîc” 13 – a demonstra
Plutonul Ob. 14 4x10″ la interval de “Oder” 14 – a demonstra;
atacă 10″ (1′ 10″)
tranşeea Ob. 15 2x15″ la interval de “Dunărea”15 – a demonstra
a doua 10″ (40″)
Etc.

Pe timpul întocmirii schemei situaţiei ţintelor şi tabelului de

conducere a „inamicului” marcat, conducătorul şedinţei execută calculul
necesarului muniţiei. Metodica calculului este prezentat la pagina 121.
Totalurile calculelor muniţiei pentru toate obiectivele se
formulează în tabel (anexele 1- 4).

63
 Schema nr. 14

64
 C a p i t o l u l IV

EXECUTAREA TRAGERILOR DE LUPTĂ

CU GRUPA ŞI PLUTONUL

1. Activităţi ce se desfăşoară pe timpul

executării şi la terminarea tragerilor de luptă

Înainte de începerea tragerilor de luptă, conducătorul tragerii

verifică dispunerea obiectivelor (ţintelor), culoarea, forma, dimensiunile
şi distanţele până la acestea, precum şi modul de funcţionare a
dispozitivelor de comandă-program, luând toate măsurile pentru
remedierea neajunsurilor. Verifică apoi dacă personalul de serviciu pe
poligon îşi cunoaşte atribuţiile, dacă au fost instalaţi militarii din
posturile de pază, funcţionarea mijloacelor de legătură cu aceştia şi
respectarea tuturor măsurilor de siguranţă.
În raionul de dispunere a subunităţilor (grupă, grup), conducătorul
tragerii, împreună cu arbitrii verifică armamentul şi echipamentul
militarilor, cunoaşterea de către aceştia a măsurilor de siguranţă ce
trebuie respectate pe timpul tragerii, reaminteşte semnalul pentru
încetarea temporară a tragerii şi itinerarul, pe care se va înapoia
subunitatea care a tras.
Ulterior anunţă tema şi scopul tragerii de luptă, precizează situaţia
tactică, în care se desfăşoară tragerile de luptă şi misiunea subunităţii
(grupei, grupului), apoi urmăreşte darea ordinului de luptă de către
comandantul grupei (grupului) şi dă semnalul de începere a acţiunilor.
Când tragerile de luptă nu se prevăd la începutul acţiunilor, iar
subunitatea se apropie de aliniamentul de deschidere a focului, conducă-
torul tragerii creează o situaţie tactică, prin care să se impună oprirea şi
rămânerea subunităţii mai mult timp pe acest aliniament, pe care să se
verifice măsurile de siguranţă, să se strângă muniţia de manevră, să se
scoată întăritoarele de recul şi să se precizeze misiunea de luptă pentru
executarea tragerilor. Apoi se dă semnalul „ATENŢIUNE”, la care se
distribuie muniţia de război şi se urmăreşte ca militarii să încarce
armamentul individual şi de pe T.A.B.-uri (M.L.D.), convingându-se că
grupa (grupul) este gata pentru tragere.

65
 În continuare, conducătorul tragerii dă ordin să se dea semnalul
„FOC”, operatorilor să ridice obiectivele în ordinea stabilită şi
urmăreşte activitatea comandantului de grupă (grup) pentru conducerea
focului subunităţii.
Pe timpul desfăşurării tragerilor de luptă, conducătorul tragerii dă
semnalele pentru apariţia obiectivelor în ordinea stabilită în planul de
desfăşurare. În acest timp, trebuie să se acorde o totală independenţă
comandantului subunităţii şi să intervină numai atunci când se încalcă
regulile de siguranţă sau se comit greşeli grave în acţiunea tactică.
Pentru îndreptarea greşelilor comise de subunităţi sau de
comandanţii lor, conducătorul tragerii poate să dea acestora date
suplimentare privind acţiunile eşalonului superior, ale vecinilor, artileriei
în sprijinul subunităţii, să creeze pierderi în efective, armament şi tehnică
de luptă şi să orienteze, după caz, acţiunile prin darea unor dispoziţiuni
în rolul eşalonului superior.
Pentru nerespectarea regulilor de siguranţă, care pot avea ca
urmare producerea de accidente grave şi comiterea unor greşeli repetate
în acţiunile tactice, conducătorul tragerii, poate da ordin să se înceteze
tragerea, caz în care, indiferent de rezultatele obţinute, subunitatea se
apreciază cu calificativul "NESATISFĂCĂTOR".
După ajungerea pe aliniamentul de terminare a tragerilor de luptă,
conducătorul tragerii dă comandă (semnalul) „STAI”, „ÎNCETAŢI,
DESCĂRCAŢI”, apoi execută sau dă ordin de începere a controlului
armamentului. Subunităţile vor continua acţiunile de luptă fără folosirea
muniţiei de război sau după caz se deplasează pe itinerarul stabilit
înapoia aliniamentului de plecare, unde va preda muniţia netrasă.

Să examinăm mai detaliat o variantă de desfăşurare a unui

exerciţiu tactic cu tragere de luptă cu plutonul.

MERSUL ŞEDINŢEI

Etapa nr. 1 Organizarea şi pregătirea ofensivei

Conducătorul şedinţei – comandantul de campanie a pregătit
exerciţiul cu tema “Plutonul mecanizat întărit în ofensivă din contact
nemijlocit cu inamicul împotriva apărării pregătite din timp”(ziua),
(schema nr. 14).
Noaptea la 23.00 15.3. în ajunul zilei în care urmează să aibă loc
şedinţa tactică cu trageri de luptă, comandantul Cp. 1 I.Mo. – conducă-
torul şedinţei alarmează compania şi o înaintează în raionul de adunare.

66
 În acest raion conducătorul exerciţiului ordonă comandantului
Pl.1 Mo. (care se antrenează în primul rând) să scoată plutonul pe
pantele de sud a cotei 205,5 (schema nr. 15), iar comandantului Pl.2
I.Mo. să

67
 Schema nr. 15

68
treacă la apărarea punctelor de sprijin, pentru marcarea „inamicului”.
După precizarea poziţiilor iniţiale comandantul de pluton
organizează paza, observarea şi sistemul de foc în cazul atacului
„inamicului” prin surprindere. Efectivul plutonului, conform indicaţiilor
comandanţilor de grupe, ocupă poziţiile iniţiale şi încep amenajarea
genistică a acestora.
Conducătorul exerciţiului, arbitrii pe lângă subunităţi controlează
calitatea lucrărilor genistice şi vigilenţa serviciului pe timp de noapte.
La 7.00 16.3 comandantul de pluton care se instruieşte, soseşte la
comanda comandantului de companie în raionul cotei 205,5, unde
primeşte ordinul de luptă pentru ofensivă şi indicaţiile privind
cooperarea.

O r d i n u l d e l u p t ă al c o m a n d a n t u l u i
Cp. 1 I.Mo. p e n t r u o f e n s i v ă d a t o r a l.

1. Reperele: 1 - movilă; 2 - tufişul uscat; 3 - pietrele; 4 - un copac

izolat (de bază).
2. “Inamicul” – până la un pluton mecanizat apără pantele de sud ale
dl. “PLAT”. L. D. A. trece pe pantele de sud ale dl. “PLAT” şi pe marginea de
est a pădurii „ÎNTUNECATĂ”.
Poziţia întâia a inamicului este amenajată cu trei tranşee continuu şi
şanţuri de comunicaţie în faţa primei tranşee – baraje de sârmă în două rânduri
şi câmpurile de mine.
3. Cp. 1 I.Mo. din poziţia iniţială pe pantele de nord ale cotei 205,5
atacă şi nimiceşte inamicul în prima şi a doua tranşee pe pantele de sud ale dl.
“PLAT” şi marginea de est a pădurii „ÎNTUNECATĂ”, ulterior atacă pe
direcţia: bordei, cota “CASTRAVEŢ”.
Gătinţă pentru atac 9.00 16.3 susţine Bt 1 /Dn Ob.
4. Din dreapta trece în ofensivă Cp. 2 I.Mo.; din stânga - Cp. 3 I.Mo.
(ambele – convenţional).
5. Pl. 1 I.Mo. (este marcat cu 2 militari) trece la atac şi nimiceşte în
raionul (indică în teren), ulterior trece în ofensivă pe direcţia: ruinele, pantele de
est ale dl. “PĂR”.
6. Pl. 2 I.Mo. cu două mitraliere din poziţia iniţială din dreapta – groapă,
din stânga – trunchiul atacă şi nimiceşte „inamicul” în raionul movilă, tufişul
“USCAT” (copac izolat); ulterior trece în ofensivă pe direcţia copac izolat,
bordei, turn. Joncţiunea cu Pl. 3 I.Mo. de asigurat cu focul mitralierei.
7. PL. 3 I.Mo. (marcat cu doi militari) atacă şi nimiceşte „inamicul” în
raionul (indică), ulterior trece în ofensivă pe direcţia: doi copaci izolaţi pe
pantele de vest ale dl. “CASRAVEŢ”.

69
 8. Bt. 1/Dn Ob. pe poziţia iniţială de neutralizat obiectivele nr. 6 şi nr.8.
Ulterior pe timpul atacului companiei şi luptei în adâncimea apărării a
„inimicului”:
- de neutralizat punctele de foc ale „inamicului” care împiedică
ofensiva;
- de a nu admite executarea focului de flanc a “inamicului” din
direcţia cotei “ PLATE” şi din pd „ÎNTUNECOASĂ”;
- de a interzice contraatacurile “inamicului” pe direcţiile
contraatacurile „inamicului” pe direcţia cotelor “PĂR”, “PLATE”, dl.
“CASTRAVEŢ”, copacul izolat.
9. Eu mă deplasez după Pl. 2 I.Mo.
10. Semnalele:
- pentru plecarea la atac – o rachetă de semnalizare de foc roşu: prin
radio şi “FULGER”;
- chemarea focului artileriei – o rachetă de semnalizare cu două stele
în direcţia obiectivului, prin radio “FLACĂRA”;
- pentru transportul focului artileriei – racheta de semnalizare cu
două stele de foc verde, prin radio “TUNET”;
- pentru încetarea focului artileriei – prin radio “ZĂVOR”;
- pentru respingerea contraatacului – trei rachete de foc roşu în
direcţia “inamicului”;
- alarma aeriană – “AER”, cu voce şi prin radio.
11. Punctul de aprovizionare cu muniţii a companiei se află la 500 m
dinapoia Pl. 2 I.Mo.; a batalionului – pe pantele de sud ale cotei 205, 5 (700 m
dinapoia campaniei).
12 Locţiitorul meu, comandantul Pl. 2 I.Mo.

Indicaţiile comandantului de companie

pentru cooperare
Poziţia iniţială compania ocupă pe pantele de nord ale cotei 205,5.
PL.1 Mo. se amplasează (indică); Pl.2 Mo. ocupă poziţia: din dreapta –
groapa, din stânga – trunchiul; Pl.3 I. ocupă poziţia ( indică).
Pe timpul pregătirii de foc a atacului geniştii prin procedeu de executare
a culoarelor prin exploatare execută culoare în barajele neexplozive şi câmpurile
de mine: pentru Pl. 1 Mo. – în direcţia pietrelor, pentru PL. 2 Mo. – în direcţia
trei trunchi şi tufişul “GALBEN”, mai la stânga de trei trunchiuri.
Lucrul geniştilor de acoperit cu mijloacele de foc ale plutonului.
Pe timpul transportului focului artileriei în adâncimea apărării a
„inamicului” plutoanele îl nimicesc pe L. D. A. astfel: Pl. 1 I.Mo. – pe sectorul:
cariera de nisip, tufişul uscat; Pl. 3 I.Mo. (indică).
Atacul infanteriei se susţine cu focul Bt. 1 Ob. până la aliniamentul
pantelor de sud a cotelor „PĂR” şi „CASTRAVEŢ”, ulterior – prin metoda
concentrării succesive a focului.
Compania pleacă la atac în lanţul de trăgători, executând focul asupra
primei tranşee a „inamicului” din mers fără oprire.

70
 Barajele genistice şi câmpurile de mine în faţă L.D.A. “inamicului” de
trecut prin culoare în coloane pe grupe, având mitralierile în capul acestora.
Infanteria începe plecarea la atac la “C” – 5 minute. La ora “C” infanteria
pătrunde în prima tranşee, concomitent cu M.L.D., nimiceşte „inamicul” cu
focul la gura ţevei şi continuă atacul.
Forţa vie şi mijloacele de foc ale “inamicului” între prima şi a doua
tranşee de nimicit din mers şi din opriri scurte.
Pe timpul atacului comandanţii de plutoane să menţină o cooperare
neîntreruptă a focului şi mişcării. Pe timpul luptei în adâncimea apărării
“inamicului”, plutoanele vor fi gata să execute atacurile punctelor de foc ale
acestuia, folosind rezultatele focului artileriei, acţiunile M.L.D., precum şi focul
mijloacelor proprii şi celor primite ca întărire.
„Inamicul”, care contraatacă de nimicit din mişcare sau de pe loc cu
focul tuturor mijloacelor, cu grenade, iar ulterior plutoanele vor relua atacul cu
hotărâre în cooperare strânsă cu vecinii.
Porţiunile de teren contaminate de trecut pe maşini de luptă, folosind
mijloacele de protecţie individuală.

După însuşirea misiunii, comandantul de pluton la 8.00 adună

comandanţii de grupe, mitraliorii primiţi ca întărire, dă ordinul de luptă
şi indicaţii privind cooperarea. Ulterior pune la dispoziţia acestora
30 min. pentru organizarea luptei în subunităţi.
Pe timpul controlului acestor activităţi, conducătorul exerciţiului
acordă o atenţie deosebită plenitudinii organizării asigurării de luptă şi
cooperării.
Luând cunoştinţă cu hotărârea comandantului de pluton, având la
dispoziţie câteva variante ale situaţiei ţintelor, introduce schimbări în
ordinea de demonstrare a obiectivelor, dă indicaţii ajutorului său privind
aducerea la cunoştinţa arbitrilor schimbările apărute.
Arbitrii verifică gătinţă efectivului pentru trageri, starea
armamentului, amenajarea poziţiilor, cunoaşterea de către militari a
misiunilor de luptă, a măsurilor de siguranţă, regulilor de tragere şi
semnalelor stabilite.
Convingându-se de corectitudinea lucrului executat, privind
organizarea luptei, gătinţa câmpului de ţinte, comandantul de companie
ordonă să se dea semnalul „ASCULTAŢI TOŢI” şi să se distribuie
muniţia. Concomitent din câmp se scoate efectivul Pl. 1 I.Mo. care a
marcat „inamicul”.
După primirea rapoartelor arbitrilor despre gătinţa grupelor pentru
tragere şi a comandantului Pl. 1 Mo. despre scoaterea efectivului din
câmp, conducătorul dă comanda “FOC”.

71
 Conform indicaţiilor conducătorului, în acest timp ajutorul
execută imitarea pregătirii de foc a ofensivei asupra L.D.A. a
“inamicului” (explodarea a patru petarde).
Comandantului de pluton i se aduce la cunoştinţă momentul tactic
nr. 1 „S-a început pregătirea de foc a ofensivei “, concomitent a fost dat ordinul
pentru imitarea focului artileriei asupra poziţiei plutonului (a fost imitată
contrapregătirea de foc a „inamicului”
Comandantul de pluton adăposteşte efectivul, lăsând în tranşee
observatorii şi echipele de serviciu. La ordinul comandantului de pluton
“Pluton – pentru luptă”, efectivul ocupă poziţiile părăsite şi se
pregăteşte pentru luptă.
Comandantul de companie prin radio comunică momentul tactic
nr. 2 “Artileria proprie execută transportul fals a focului în adâncimea apărării
inamicului; asupra plutonului „inamicul” execută un foc intens din toate
categoriile de armament”. În acest moment conducătorul dă comanda
pentru demonstrarea obiectivelor nr. 1 - 6 (schema nr. 16) şi imitarea
focului acestora.

Schema nr. 16

72
 Primind raportul observatorului despre obiectivele descoperite,
comandantul de pluton a hotărât: ob. nr. 4, 5 de nimicit cu focul M.L.D.
nr.202,203; focul mitralierilor de concentrat asupra mitralierelor
“inamicului” (ob. nr. 1 şi 3), focul puştilor – mitraliere gr.2 şi 3 – asupra
ob. 3; cu restul mijloacelor de foc de nimicit obiectivele în prima tranşee
a „inamicului” pe direcţia plecării la atac.
În conformitate cu hotărârea luată, comandantul de pluton dă
comenzile şi dispoziţiile necesare subalternilor pentru nimicirea
“inamicului” .
Pe timpul executării tragerilor asupra “inamicului”, care se află în
prima tranşee, arbitrii controlează corectitudinea executării de către
efectivul grupelor a comenzilor primite.
După neutralizarea obiectivelor nr. 1-6 cu focul plutonului,
conducătorul anunţă momentul tactic nr. 3 “Artileria proprie execută
ultimul ciocan de foc cu durata de 5 minute asupra L.D.A. „inamicului”.
Comandantul de pluton dă comanda: „Pluton, pregătirea pentru
atac”, iar comandanţii de grupe dublează comanda, ordonă militarilor să
pună baionetele la arme, să le încarce, să verifice echipamentul, să
pregătească grenadele de mână.
Arbitrii de foc în acest timp controlează corectitudinea executării
de către militari a comenzilor comandanţilor de grupă.
Conducătorul dă semnalul: „ATAC” – o rachetă cu două stele de
culoare roşie. Comandantul de pluton şi comandanţii de grupe dau
comenzile: „Pluton (grupă) la atac – ÎNAINTE!”, la care militarii
ţâşnesc din tranşee şi înaintează în dispozitiv de luptă în trăgători, în
pas viu.

73
 Schema nr. 17
La începerea plecării plutonului la atac conducătorul ordonă
demonstrarea ob. 7 - 10 şi ţintelor ne lovite din ob. 2 şi 3, iar
comandantului de pluton îi anunţă momentul tactic nr. 4: „Artileria proprie
a transportat focul în adâncimea apărării; „inamicul” execută focul asupra
dispozitivului de luptă a plutonului” (schema nr. 17).
Primind rapoartele observatorului despre faptul că din stânga tunul
antitanc execută focul asupra maşinilor de luptă, din dreapta a deschis
focul tancul în amplasament de tragere, iar „inamicul” prin şanţuri de
comunicaţie înaintează în grupuri mici de infanterie, comandantul de
pluton hotărăşte: cu focul M.L.D. nr. 201 de nimicit tunul antitanc
(ob. 7), cu M.L.D. nr. 202 şi 203 - tancul (ob. 9), cu focul mitralierei
nr. 1 - echipa R.A.T.D. (ob. 10) şi mitralierei nr. 2 - ob. 8; de neutralizat
cu focul armamentului grupelor din mers fără oprire - ob. 2 şi 3. Plutonul
va continua atacul „inamicului”, care se află în prima tranşee.
Militarii, la comenzile comandanţilor de grupe execută focul din
mers asupra obiectivelor amplasate pe L.D.A. „inamicului”, iar M.L.D. –
execută focul din scurte opriri.
Pe timpul apropierii de culoarul din barajul „inamicului”,
mitraliorii rapid se deplasează în capul coloanelor şi ocupă poziţiile de
tragere pe lângă baraje, executând focul asupra parapetului şi

74
obiectivelor în prima tranşee şi în adâncimea apărării. Grupele rapid se
strâng în coloane câte unu şi pe rând, după M.L.D. trec barajul.
După trecerea culoarului grupele reiau dispozitivul de luptă în
trăgători şi continuă atacul cu impetuozitate pe direcţia obiectivelor sale.
Când grupele se apropie la 30 - 25 m de „inamic”, militarii asaltă
în fugă, cu strigăte de “URA” poziţia acestuia. Aruncând grenadele de
mână de război ofensive, prin foc la distanţa apropiată grupele nimicesc
“inamicul”, fără a se opri în tranşee şi continuă înaintarea.
Arbitrii de foc pe lângă grupe, controlând acţiunile efectivului,
atrag o atenţia deosebită la priceperea comandanţilor să conducă focul şi
mişcarea subunităţilor; la priceperea plutonului şi grupelor să se strângă
rapid şi să se desfăşoare în dispozitivul de luptă; la priceperea militarilor
să se mişte în lanţul trăgătorilor, executând focul din mers şi aruncând
grenadele de mână la precizie. În afara de aceasta, arbitrii verifică ca
ostaşii să nu facă opriri pe timpul executării tragerilor, să execute
tragerea cu înălţătorul indicat şi să respecte măsurile de siguranţă.
După asaltul primei tranşei conducătorul ordonă să fie
demonstrate obiectivele nr. 11 - 13, iar arbitrului pe lângă Gr. 1 I.Mo să
întârzie atacul acesteia.
Comandantului de pluton i se comunică momentul tactic nr. 5:
„Asupra flancului drept al plutonului din direcţia doi copaci izolaţi execută focul
o mitralieră de cal.12,7 mm; Gr. 1 Mo. sub focul acesteia este oprită. Artileria

75
 Schema nr. 18
proprie a transportat focul asupra obiectivelor în adâncimea apărării
„inamicului”.
Comandantul de pluton ia următoarea hotărâre (schema nr. 18):
- mitraliera grea a „inamicului” de neutralizat cu focul
concentrat al mitralierelor de pe M.L.D. nr. 203 şi mitralierei nr.
1;
- cu focul Gr. 1 şi 2 I.Mo. de nimicit inamicul pe lângă
mitralieră (ob. 11);
- Gr. 3 I.Mo. nimiceşte punctul de comandă şi observare a
„inamicului”;
- după nimicirea obiectivelor, plutonul atacă tranşeea a doua.
După neutralizare ob. 11, conducătorul ordonă arbitrului pe
lângă Gr. 1 I.Mo. să dea succes acesteia iar operatorului să demonstreze
ob. 12 şi 13.
Plutonul, executând focul din mers şi din opriri scurte, atacă
tranşeea a doua a „inamicului” şi continuă înaintarea în direcţia
reperului nr. 4, bordei, nimicind ob. 15 - 17.
Pe timpul atacului conducătorul ordonă militarilor care
marchează vecinul din dreapta să înainteze rapid cu 50 - 70 m, militari-

76
lor, care marchează vecinul din stânga – să oprească în faţa tranşeei a
doua, operatorului – de demonstrat ob. 18.
Comandantului de pluton prin radio i se comunică momentul
tactic nr. 6: “Vecinul din stânga este oprit din cauza focului puternic executat
de către mitraliera „inamicului” de pe jeep. Vecinul din dreapta cu succes
înaintează spre cota „CASTRAVEŢ”; maşina de luptă a comandantului de
pluton nr. 200 şi 202 sânt deteriorate, din raionul râpei „ADÂNCI” execută
focul până la un pluton de aruncătoare”
Comandantul de pluton ia următoarea hotărâre: plutonul
continuă atacul; cu focul concentrat a mitralierelor de pe loc de nimicit
mitraliera „inamicului” (ob. 18), cu focul M. L. D: nr. 203, 201 (cu
grenadele cu schije OG - 15) de nimicit plutonul de aruncătoare în
raionul râpei “ADÂNCI” (schema nr. 19).
Conducătorul ordonă militarilor, care marchează vecinul din
stânga, de continuat mişcarea.

Schema nr. 19

77
 Comandantului de pluton i se comică momentul tactic nr. 7:
„Mitraliera „inamicului” din stânga este nimicită; Pl. 3I.Mo. continuă înaintarea,
în faţa frontului plutonului „inamicul” în grupe mici se retrage spre tranşeea a
treia”
Comandantul de pluton hotărăşte: focul mitralierelor de
concentrat asupra ob. 21; focul Gr. 1 I.Mo. – asupra ob. nr. 19; cu focul
Gr. 3 I.Mo. de neutralizat infanteria în ob. 18; plutonului hotărâtor de
prelungit ofensiva, de atacat „inamicul” în adâncimea apărării acestuia.
Nimicind „inamicul”, care se retrage cu focul executat din mers
şi din opriri scurte, plutonul atinge aliniamentul ob. 19 şi 21.
Pe timpul ieşirii plutonului pe aliniamentul pârăului “ALB”
inopinat se demonstrează ob. 23 şi 25 şi se începe mişcarea ob. 24 şi 26,
iar comandantului de pluton i se comunică momentul tactic nr. 8: “ Din
stânga, din direcţia cotei “CASTRAVEŢ” „inamicul”, cu forţă de până la două
plutoane de infanterie cu tancuri trece la contraatac” (schema nr. 20).

Schema nr. 20

78
 Comandantul de pluton a hotărât: cu focul concentrat a
plutonului de pe loc, în cooperare cu vecinii de aplicat „inamicului”
pierderi folosind tot armamentul din dotare şi de respins contraatacul
acestuia.
Plutonul, la comanda comandantului, de pe loc execută foc
concentrat asupra „inamicului” care contraatacă, ulterior pleacă la atac şi
cucereşte cota “CASTRAVEŢ”.
Conducătorul şedinţei ordonă comandantului de pluton: “Fixaţi
aliniamentul cucerit”. Comandantul de pluton opreşte plutonul, ordonă
subunităţilor să-şi fixeze aliniamentul cucerit şi să organizeze observarea
şi sistemul de foc.
La terminarea tragerilor de luptă cu toate subunităţile companiei
conducătorul tragerilor, pe baza observărilor personale (cît şi a datelor
primite de la arbitri), face analiza rezultatelor obţinute de către acestea.
În cadrul bilanţului trebuie să se determine: tema, scopurile de
învăţământ, situaţia tactică, precum şi caracteristicile câmpului de ţinte.
Apoi se arată părţile pozitive şi negative, rezultate în urma
executării tragerilor de luptă, evidenţiind comandanţii şi militarii care
sau manifestat pozitiv.
Analizând lipsurile constatate, atât din punct de vedere tactic, cît
şi al executării tragerilor, este necesar să se nominalizeze militarii care
au comis greşeli, să se sublinieze urmările posibile ale acestora în cazul
desfăşurării unor acţiuni de luptă reale şi să se stabilească sarcini şi
termene concrete pentru înlăturarea neajunsurilor.
Cu comandanţii de grupe şi plutoane este necesar să se facă în
acelaşi mod o analiză separată privind îndeplinirea misiunilor în cadrul
tragerilor de luptă.
În final, conducătorul tragerii stabileşte şi comunică
subunităţilor calificativele obţinute, prevăzute în Regulamentul tragerilor
(R.T.A.I. şi M.L.-2000) prevăzute în art.132.

2. Particularităţile organizării şi desfăşurării

tragerilor de luptă pe timp de noapte
În urma marilor schimbări derivate în dotarea tehnică a trupelor,
acţiunile pe timp de noapte capătă o importanţă tot mai mare. Dacă
subunitatea este bine pregătită pentru acţiuni pe timp de noapte, atunci
întunericul devine aliatul acesteia.
Noaptea favorizează ocuparea în ascuns a poziţiilor iniţiale.
Apariţia pe câmpul de luptă a tehnicii moderne, în special a staţiilor de
radiolocaţie, a aparatelor de vedere pe timp de noapte, mijloacelor de

79
iluminare mai moderne lărgesc spectrul posibilităţilor de observare a
inamicului.
Totodată, pe timp de noapte se complică conducerea
subunităţilor şi focului, se îngreuiază orientarea, manevrarea şi
executarea focului de efect.
Comandanţii de subunităţi trebuie permanent să năzuiască spre
folosirea completă a avantajelor nopţii pentru obţinerea succesului în
luptă şi aducere la minimum a factorilor negativi, care îngreuiază
ducerea acţiunilor de luptă în condiţiile vizibilităţii reduse.
Să ne oprim la câteva particularităţi ale activităţii
comandantului.
Mai întâi este necesar de prevăzut pentru comandanţii de
subunităţi, activităţile şi timpul necesar pentru organizarea luptei pe timp
de noapte.
Practica ne demonstrează că timpul de zi este necesar de
repartizat astfel încât comandantul de companie să aibă la dispoziţie
până la căderea întunericului 1,5 - 2 ore, iar comandantul de pluton şi
grupă – aproximativ 1 oră. Pe timp de zi comandanţii de subunităţi
trebuie minuţios să desfăşoare toată activitatea privind organizarea luptei
pe timp de noapte şi să aducă misiunile de luptă la cunoştinţa fiecărui
militar.
Comandantul de pluton trebuie să desfăşoare următoarele
activităţi:
- să organizeze observarea câmpului de luptă (să indice locul de
dispunere a observatorului, pândelor şi misiunile cestora, îndeosebi
pentru ascultare);
- să organizeze minuţios sistemul de foc, stabilind semnale
precise;
- să pregătească armamentul pentru trageri pe timp de noapte
(stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, repetarea tragerilor,
aprovizionarea cu muniţie);
- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi
mijloacele de iluminare şi să precizeze modul de folosire a acestora;
- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul unde să
fie amplasate;
- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării,
interzicerea producerii de zgomote.
O atenţie deosebită trebuie să fie atrasă la orientarea în teren pe
timpul nopţii şi respectarea direcţiei înaintării a subunităţii. Pentru
aceasta conducătorul împreună cu arbitrii din timp cu precizie determină
direcţia deplasării a fiecărei subunităţi, numeşte subunitatea direcţională

80
şi azimutul deplasării acesteia, alege reperele bine vizibile pe timp de
noapte.
Pentru controlul pe parcursul şedinţei asupra corectitudinii
direcţiei (azimutului) deplasării se numesc: în pluton – o grupă
direcţională, în grupă – un militar. Toţi militarii pe căştile de oţel trebuie
să aibă panglici luminiscente. Pentru marcarea în teren a aliniamentului,
care este atins de către subunitate, conducătorul stabileşte semnalele
iluminate, care trebuie periodic să demonstreze arbitrii, pe parcursul
şedinţei, fără a împiedica executarea tragerilor de către subunităţile care
se instruiesc.
De asemenea, este necesar de chibzuit bine ordinea de marcare a
culoarelor în barajele „inamicului” şi itinerarelor pentru deplasarea
maşinilor de luptă (T.A.B.- urilor) de pe poziţii iniţiale. În acest scop, în
practică larg se folosesc jaloanele unilaterale de semnalizare cu lumină şi
indicatoarele luminiscente. Pentru confecţionarea jaloanelor se folosesc
ţăruşe de lemn cu o lungime de 50 - 70 cm, cu diametru de 5 - 7 cm. În
vârful de sus al acestora dintr-o parte se montează becul de la felinar şi
se acoperă cu o sticlă vopsită în culoarea necesară. Pentru alimentarea
becului în partea de jos a jalonului se fixează o baterie de la felinarul de
buzunar. Lumina unui asemenea jalon conductorul mecanic poate să-l
observe de la distanţa de 50 - 100 cm. În dependenţă de caracterul
obstacolelor jaloanele de semnalizare cu lumină se amplasează având
diferite culori.
În afară de jaloane pot fi amplasate indicatoare care sânt bine
vizibile pe timpul nopţii: vara – de culoare albă, iarna – de culoare
neagră. Aceste indicatoare se amplasează la intervale de 40 - 50 cm unul
de altul, astfel încât de la unul dinte ele să se poată observa celălalt.
Uneori se poate de pregătit punerea reperelor luminiscente în
dispozitivul “inamicului” în direcţia atacului (cu ajutorul rugului), dar a
face abuz de această metodă nu se recomandă.
Pentru executarea etapei de trageri de luptă, de regulă, se
eliberează un număr respectiv de mijloace de iluminare şi se
reglementează durata de iluminare.
Rachetele (cartuşele) de iluminare se folosesc de regulă din partea
subunităţii care execută tragerea. Posturile de iluminare pot fi amplasate
în tranşeea subunităţii care execută tragerea, în faţa sau dinapoia
acesteia, în adăpost special amenajat.
Tragerea cu mijloace de iluminare se execută sub un unghi de 40
– 60 grade şi puţin mai la dreapta sau mai la stânga da la obiectiv, ţinând
cont de viteza şi puterea vântului.

81
 Caracteristicile mijloacelor de iluminare aflate în dotarea Armatei
Naţionale sânt prezentate în tabelul nr.4.

Tabelul nr. 4
Tabel
cu caracteristicile tehnico-tactice ale mijloacelor de iluminare
Porţiunea
Distanţa de Distanţa de
Categoria iluminată
Timpul de observare tragere
mijloacelor de (m)
iluminare (nivelul de
iluminare La nivel de
iluminare 2-3 lx) min. max.
0,2 lx 2-3 lx
Bombe de până la Până la
4800 1500 - -
aviaţie 6 min. 5000 m.
122 mm. Obuz Până la
30 sec. 1200 450 2600 15000
luminiscent 5000 m.
120 mm. Bombă Până la
42 sec. 1300 600 1060 5300
luminiscentă 5000 m.
50 mm. Cartuş de Până la
30 sec. 600 250 - 1200
iluminare reactiv 1000 m.
40 mm. Cartuş de Până la
25 sec. 500 250 - 500
iluminare reactiv 1000 m.
30 mm. Cartuş de Până la
9 sec. 400 150 - 450
iluminare reactiv 700 m.

Ţintele, de asemenea, pot fi iluminate cu ajutorul farurilor cu

folosirea luminii dispersate, precum şi a rugurilor sau flăcărilor. În aşa
caz sursele de iluminare se amplasează dinapoia obiectivelor cu scopul
proiectării acestora pe fondul iluminat.
Pe timpul desfăşurării tragerilor pe timp de noapte strict se vor
respecta măsurile de siguranţă expuse în Regulamentul tragerilor (R.T.
A.I.-2000), îndrumările şi prezenta metodică (anexa nr. 18).
Pentru asigurarea siguranţei la trageri pe timp de noapte
conducătorul este obligat să stabilească direcţia de bază şi direcţiile
laterale, reperele vizibile în întuneric, mai la dreapta sau mai la stânga de
care tragerea este interzisă, pecum şi să determine limitele de tragere cu
împrăştiere de front pe timpul executării tragerii cu mitraliera. El
stabileşte semnalele luminoase şi acustice pentru încetarea imediată a
focului şi le aduce la cunoştinţa întregului efectiv a subunităţii care se
instruieşte. De asemenea, trebuie să fie prevăzute şi măsurile anti-
incendiare pe timpul stingerii flăcărilor apărute în urma tragerii cu glonţ
trasor sau lansării rachetelor de iluminare.
Locul său conducătorul tragerilor îl determină, astfel încât să
aibă posibilitate să observe acţiunile efectivului care se instruieşte şi să

82
conducă câmpul de ţinte. Până la trecerea la etapa de tragere, pe timpul
ocupării poziţiilor iniţiale conducătorul şedinţei va controla respectarea
strictă de către întregul efectiv a măsurilor de mascare a luminii.
Deplasarea maşinilor de luptă (T.A.B.- urilor) trebuie să fie executată
numai cu farurile stinse, folosind aparatele de vedere pe timp de noapte
(T.V.N.), menţinând mascarea ascunsă. Efectivul trebuie să acţioneze
fără zgomot.
Pe timp de noapte conducerea subunităţilor se îngreunează
considerabil. O importanţă deosebită capătă contactul nemijlocit al
comandantului de subunitate cu subalternii.
Comandanţii de plutoane vor acţiona nemijlocit în lanţul
trăgătorilor în ofensivă sau într-o tranşee (în apărare) şi vor conduce
subunităţile, de regulă cu ajutorul mijloacelor radio, semnalelor acustice
mai rar cu ajutorul curierilor.
O importanţă deosebită pentru obţinerea succesului în luptă pe
timp de noapte o are conducerea dibace a focului. Rezultatele înalte pe
timp de noapte subunităţile le obţin prin manevra de foc concentrat cu
toate categoriile de armament asupra obiectivelor de importanţă mare cu
îmbinarea înaintării decisive. Nu mai puţin importantă este coordonarea
minuţioasă a cooperării mijloacelor de foc, care sânt înzestrate cu
dispozitive de ochire pe timp de noapte. Acestea vor fi întrebuinţate
pentru observarea câmpului de luptă şi descoperirea obiectivelor prin
întuneric, precum şi pentru indicarea ţintelor prin trageri cu glonţ trasor.

83