APROB

Șef catedră științe unmanistice și limbi moderne

locotenent colonel Valeriu BULAT

„______”__________________________ 2022

PROIECT DIDACTIC

la disciplina: FUNDAMENTELE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

TEMA 1. Metodologia și metodele cercetării științifice

LECŢA 1. Metodologia și metodele cercetării științifice

Discutat şi aprobat la şedinţa catedrei

Proces verbal nr. 215 din 29.08.2022

Chişinău
2022
 PLANUL
de educaţie a militarilor în timpul desfăşurării lecţiei

PARTEA INTRODUCTIVĂ:
- se va aminti studenţilor prezenţi unele prevederi ale Regulamentului serviciului
interior;
- se va aminti şi se va insista asupra respectării regulilor comportamentale ale
militarilor şi menţinerea disciplinei militare în cadrul lecţiilor.

PE PARCURSUL ŞEDINŢEI:
- se va supraveghea asupra respectării regulilor comportamentale şi de disciplină
militară;
- se va supraveghea asupra păstrării integrităţii bunurilor materiale din aula de
studii.
PARTEA FINALĂ:
- se va aprecia respectarea disciplinei militare în timpul desfăşurării lecţiei.

I. SECVENŢA INTRODUCTIVĂ

(5 MIN – PLUTON; 10 MIN – LA TORENT)

1. Se va lua cunoştinţă de raportul militarului de serviciu cu salutarea ulterioară a

pluton.
2. Prelucrarea normelor de tehnica securităţii muncii.

3. Se va indica militarului de serviciu în vederea pregătirii bazei material-

instructive.
4. Se va verifica prezenţa militarilor conform registrului şi aspectul lor exterior.
5. Se vor da indicaţii în vederea eliminării deficienţelor depistate.
6. Se va verifica asimilarea materialului expus şi analizat în lecţiile anterioare (4-5
întrebări de control).
7. Se va aduce la cunoştinţă tema, scopul lecţiei şi subiectele de studiu.
8. Se va trece la expunerea şi analiza materialului propus spre studiere.
TEMA 1 Metodologia și metodele cercetării științifice
LECŢA 1. Metodologia și metodele cercetării științifice

SUBIECTELE DE STUDIU:

1. Cadrul legislativ național în domeniul științific.

2. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile acesteia.
3. Conținutul metodologiei cercetării științifice.
4. Metode generale de cercetare științifică.
5. Metode de cercetare științifică în domeniul științelor militare.
6. Teza de licență ca formă a cercetării științifice.

OBIECTIVELE DE REFERINŢĂ:
− să cunoască cadrul legal în domeniul cercetării științifice;
− să identifice principiile generale în baza căruia este guvernată o cercetare
științifică;
− să se familiarizeze cu principiile metodelor empirice de cercetare științifică
(observarea, experimentul, comparația, măsurarea etc.).
−
LITERATURA RECOMANDATĂ:

 Berceanu, B. Radu, Panaitescu, Iulian, Prezentarea lucrărilor ştiinţifice. Metodologia

activităţii autorului, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1968.
 Capcelea V. Etica și comportamentul civilizat. București, Prouniversitaria, 2016
 Chelcea, Septimiu, Cum redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat, un
articolştiinţificîndomeniulştiinţelorsocioumane, Bucureşti, comunicare.ro , 2007
 Falticeanu C. Metodologia cercetării. Note de curs. Universitatea ,,DANUBIUS” din
Galati, 2009.

ASIGURAREA MATERIALĂ: manuale, cretă, proector, caiete, stilouri/colorate,

proiect didactic, echiparea corespunzătoare a studentuli la lecţie.

REPARTIZAREA TIMPULUI:
I. Secvenţa introductivă ----------------------------------------------------------------------- 05 min.
II. Secvenţe de instruire ----------------------------------------------------------------------- 80 min.
1. Cadrul legislativ național în domeniul științific……….................…….…......…….10min.
2. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile acesteia...…......……….......…15 min.
3. Conținutul metodologiei cercetării științifice..........................................……......…15 min.
4. Metode generale de cercetare științifică....................................................................20 min.
5. Metode de cercetare științifică în domeniul științelor militare..................................10 min.
 6. Teza de licență ca formă a cercetării științifice..........................................................10 min

III.Secvenţa finală ------------------------------------------------------------------------------ 05 min

II. SECVENȚA DE BAZĂ

SECVENŢA Nr. 1. Cadrul legislativ național în domeniul științific

În contextul studiilor universitare, activitatea de cercetare științifică constituie

parte integrantă a procesului instructiv-educativ. Posibilitățile de manifestare a
studenților în plan științific sunt diverse: cercuri științifice studențești, conferințe,
mese rotunde, implicarea în proiecte de cercetare. Este o activitate de creație și are
o relevanță egală cu activitatea de instruire.
Legislația privind sistemul de cercetare și inovare adoptat inițial și pânî în
present, reflectă dinamica schimbărilor care s-au produs în acest domeniu și mai
ales ilustrează trecerea de la un sistem centralizat, caracteristic societăților
comuniste, la un sistem adecvat economiilor de piață dezvoltate.
Pentru a se realiza configurația sistemului insituțional, pentru a se asigura
stabilitatea în muncă a cercetătorilor și pentru a crea un mediu transparent, care să
încurajeze activitatea de cercetare și dezvoltare a fost nevoie și de adoptarea unui
suport legislativ, care să corespundă cerințelor din domeniu.
În continuare, vom prezenta o listă cu legislația adoptată în Republica
Moldova ce privește sistemul de cercetare și inovare:

Legi și hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova

1. Codul cu privire la știință și inovare 
2. Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe: nr. 139 din 02 iulie
2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 191-193, pp.5-
29.

Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova

3. Programul național în domeniile cercetării și inovării pentru anii 2020-2023.

 4. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Metodologiei de finanțare a
proiectelor din domeniile cercetării și inovării. Nr. 382
din 01-08-2019.
5. Hotărârea Guvernului nr.1081/2018 cu privire la aprobarea Foii de parcurs
pentru integrarea Republicii Moldova în Spațiul european de cercetare pe
anii 2019-2021.

Acte normative aprobate de ANACEC (Agenția Națională de Asigurare a Calității

în Educație și Cercetare ), ANCD (Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a
Republicii Moldova), AGEPI (Agenția de Stat pentru Protecția Proprietății
Intelectuale ):

6. Codul de etică şi deontologie profesională a personalului științific și

științifico-didactic
7. Regulamentul cu privire la recunoaşterea, clasificarea şi evidenţa
manifestărilor ştiinţifice
8. Regulamentul de evaluare, clasificare și monitorizare a revistelor ştiinţifice

- La 15 iulie 2004 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea „Codul cu

privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova” care reglementează activitatea
în acest domeniu. Susţinerea cercetărilor ştiinţifice, precum şi stimularea unui
climat inovaţional de durată au fost determinate, în conformitate cu legislaţia, drept
prioritare pentru dezvoltarea social - economică a Republicii Moldova.
În Articolul 2 al acestei legi - Cadrul juridic al domeniilor cercetării şi inovării,
este stipulat: activitatea în domeniile cercetării şi inovării este reglementată de
prezentul cod, de alte acte legislative, de ordonanţe ale Guvernului, de acte
normative subordonate legii, care reglementează raporturile juridice prevăzute la
art.1 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
Programul național este principalul document de politici prin care se stabilesc
atît prioritățile și direcțiile strategice, cît şi obiectivele de dezvoltare în domeniile
cercetării şi inovării pentru o durată de 4 ani. Răspunzînd la tendințele globale,
coerența dintre programele de politici are loc, inclusiv, prin investițiile în domeniile
cercetării şi inovării, astfel că rezultatele cercetărilor şi inovării să contribuie la
soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea prin sinergie.
 Programul național intervine cu o abordare sistemică pe termen lung a
dezvoltării durabile a unei societăți sănătoase, armonioase, orientate spre educarea
unei societăți bazate pe cunoaștere, competitive, capabile să răspundă la provocările
timpului, unde, luînd în considerare cerințele contemporane pentru dezvoltarea
durabilă, cercetările (fundamentale şi aplicative) au ca obiectiv realizarea și
asigurarea unui suport științific necesar pentru soluționarea problemelor sociale.
Cercetările (fundamentale şi aplicative), inovarea şi transferul tehnologic vor
contribui la sporirea sinergiei între domeniile de cercetare și necesitățile statului, la
elaborarea unor studii complexe menite să devină un suport structural pentru
desfășurarea proiectelor, pentru dobîndirea de noi cunoștințe şi ipoteze, elaborarea
de produse, tehnologii şi servicii competitive noi, utilizate la scară largă în industrie
și economie.
Scopul Programul național constă în creșterea eficienței sistemului național
de cercetare și inovare și asigurarea condițiilor optime pentru generarea de noi
cunoștințe obținute în baza cercetărilor fundamentale și aplicative și implementarea
acestora în vederea sporirii competitivității economiei naționale și a nivelului
general de bunăstare. În vederea atingerii scopului enunțat Programul național
stabilește următoarele obiective genera:

 Îmbunătățirea guvernanței și sporirea eficienței sistemului de cercetare și

inovare
 Potențial uman competitiv antrenat în cercetare și inovare
 Infrastructură corespunzătoare standardelor internaționale
 Cercetare și inovare pentru necesitățile socioeconomice
 Politică coerentă de cooperare europeană și internațională
Prioritățile strategice ale domeniilor cercetării şi inovării pentru perioada
2020-2023 stabilite în prezentul Program naţional corespund priorităților din
documentul strategic de dezvoltare a țării – Strategia naţională de dezvoltare
„Moldova 2030”, strategiilor sectoriale și programelor-cadru ale Uniunii Europene
de cercetare și inovare, fiind determinate în urma unui exerciţiu amplu de
consultare publică a comunităţii cercetătorilor din Republica Moldova, a
autorităților publice centrale de specialitate şi a experţilor străini în cadrul misiunii
de experţi.
Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030” , stipulează faptul că
paradigma dezvoltării economice va presupune atragerea investițiilor, dezvoltarea
industriilor exportatoare, promovarea societății bazate pe cunoștințe, inclusiv prin
fortificarea activităților de cercetare şi de dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic
orientate spre eficiență şi competitivitate.

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 2. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile

acesteia

Cercetarea este arta investigației științifice, o studiere minuțioasă și

aprofundată prin căutarea noilor fapte în orice domeniu de cunoaștere. Cercetarea
se impune a fi o activitate academic – specific oamenilor de știință, instituțiilor de
învățământ superior și de cercetare – constând în definirea și redefinirea
problemelor, formularea ipotezelor și identificarea soluțiilor, colectarea și
analiza/evaluarea datelor, extragerea deducțiilor și elaborarea concluziilor, și, într-
o ultimă instanță, testarea concluziilor în raport cu ipotezele stabilite. Astfel,
cercetarea este un process complex, care generează descoperiri, invenții și inovații,
condiționând astfel dezvoltarea și progresul în toate domeniile vieții sociale.
Cercetarea științifică, comparativ cu alte tipuri de cunoaștere, investigație sau
analiză de expertiză, se deosebește prin principiul fundamental privind elaborarea
și aplicarea metodologiei academice asupra unui fenomen studiat. Acesta
presupune condiții prin care cercetătorul, în mod obiectiv, detașat de subiectivitate
în rapor cu fenomenul investigat, să dezvolte o anumită metodologie de cercetare,
care va fi folosită în procesul de lucru și realizare a cercetării. Astfel, identificarea
metodelor de cercetare – presupune un set de metode aplicate asupra obiectului
studiat și constituie un element important în procesul de cercetare.

Cercetarea științifică poate fi delimitata în patru mari tipuri:

1. Tipul de cercetare descriptivă/analitică.
Cercetarea descriptivă vizează efectuarea unor anchete. Scopul principal al
acestui tip de cercetare este descrierea stării de fapt, așa cum există în prezent. În
domeniul științelor sociale, cercetarea descriptivă este cunoscută și sub numele de
studii ex post facto. Caracteristica principală a acestui tip de cercetare este că
cercetătorul nu are control asupra variabilelor. El poate raporta doar ce s-a
întâmplat sau ce se întâmplă.
În cercetarea analitică, pe de altă parte, cercetătorul trebuie să utilizeze fapte
sau informații deja disponibile și să le analizeze pentru a face o evaluare critică a
materialului.

2. Tipul de cercetare aplicată/fundamental

Cercetarea aplicată (sau de acțiune) își propune să găsească o soluție pentru
o problemă imediată cu care se confruntă o societate, o organizație industrială sau
un mediu de afaceri. Obiectivul central al cercetării aplicate este de a descoperi o
soluție pentru o problemă practică. Un exemplu de cercetare aplicată este
cercetarea de marketing.
Cercetarea fundamentală (pură sau de bază) reprezintă o colectare de
cunoștințe de dragul cunoașterii și este în principal preocupată de generalizări și de
formularea unor teorii. Cercetarea de bază este îndreptată spre găsirea de informații
care au o bază largă de aplicații și care adaugă cunoștințe științifice la organismul
deja construit.
Exemple de cercetare fundamentală:
- cercetarea privind unele fenomene naturale sau legate de matematica pură;
- studiile de cercetare privind comportamentul uman în vederea obținerii
unor generalizării etc.
3. Tipul de cercetare cantitativă/calitativă
Abordările cantitativă și calitativă constituie cele două elemente de bază ale
cercetării.
Cercetarea cantitativă se bazează pe măsurarea cantității, fiind, așadar,
aplicabilă fenomenelor care pot fi exprimate în termeni cantitativi. Cercetarea
cantitativă implică generarea de date în formă cantitativă care pot fi supuse unei
evaluări riguroase.
Cercetarea calitativă, pe de altă parte, se referă la fenomenul calitativ, adică la
fenomene legate de calitate sau natură. Cercetarea calitativă este deosebit de
importantă în științele comportamentale, unde scopul este de a descoperi motivele
de bază ale comportamentului uman. Prin astfel de cercetări putem analiza diferiți
factori care îi motivează pe oameni să se comporte într-o manieră particulară sau
care îi fac pe oameni să le placă sau să le displacă un anumit lucru.
Exemple de cercetare calitativă:
- când suntem interesați de investigarea motivelor comportamentului uman (de
exemplu de ce oamenii gândesc sau fac anumite lucruri), vorbim destul de des
despre „motivația cercetării”, un tip important de cercetare. Acest tip de
cercetare își propune să descopere motivele și dorințele de bază, folosindu-se
de interviu.
- cercetarea de opinie, respectiv cercetarea concepută pentru a afla cum simt
oamenii sau cum se gândesc ei la un anumit subiect sau instituție.

4. Tipul de cercetare conceptuală (teoretică)/empirică

Cercetarea conceptuală este legată de o idee abstractă sau teorie. Este, în
general, folosită de filosofi și gânditori pentru a dezvolta noțiuni sau concepte noi,
sau pentru a le reinterpreta pe cele existente.
Pe de altă parte, cercetarea empirică se bazează pe experiență sau pe
observații, adesea fără a ține cont de sistem și teorie. Este o cercetare bazată pe
date, prezentând concluzii care pot fi verificate prin observații sau experimentare.
De aceea mai poartă și denumirea de tip experimental de cercetare. Într-o astfel de
cercetare este necesar să ajungem la fapte de la bun început, la sursa lor, și în mod
activ să facem anumite lucruri care să stimuleze producerea informațiilor dorite.
5. Alte tipuri de cercetare
Toate celelalte tipuri de cercetare sunt variații ale uneia sau a mai multora dintre
abordările menționate deja, fie în baza scopului cercetării, fie a timpului necesar
pentru realizarea cercetării, fie a mediului în care se desfășoară cercetarea sau a
altui factor similar. (cercetarea unică și cercetarea longitudinal; clinică sau de
diagnostic; cercetarea istorică ș.a. Cercetările pot fi diferențiate în funcție de
finalitatea lor: cercetări orientate spre obținerea unor concluzii și cercetări orientate
spre luarea unor decizii.

Principiile cercetării ştiinţifice

Nu sepoate realiza nici o cercetare științifică, și un caracter riguros științific, 
fără ca aceasta să fie guvernată de anumite principii sau legi care să o
conducă. Principiile cercetării sunt repere absolut necesare, la care cercetătorul
trebuie să-și raporteze permanent ideile și
actiitatea practica, pentru a putea menţine șiurma „calea cea mai dreapta”, respecta 
metoda, și în aflarea și descoperirea adevărului aplicat la obiectul cercetarii sale.
Respectarea principiilor cercetării reprezintă garanţia reuşitei activităţii de
cercetare ştiinţifică. Cercetarea științifică are la bază următoarele principia:
Principiul obiectivării -  se referă la obiectul cercetării ştiinţifice şi la modul în
care acesta trebuie studiat. Trebuie să se pună în evdenţă un anumit obiectiv care să
reprezinte scopul precis al cercetării respective, cercetătorul nu trebuie să se abată
de la realitatea obiectului cercetării și să nu -și schombe scopul urmărit.
Principiul adevărul. - orice cercetare ştiinţifică are ca scop descoperirea
adevărului cuprins în concluziile care se desprind din cercetarea unui anumit obiect
propus,care trebuie să reflecte natura reală a obiectului cercetat şi să poată fi
exprimat şi înţeles.
Principiul metodic - se realizează corelaţia dintre necesităţile obiectivării
datelor urmărite la obiectul supus cercetării ştiinţifice. Orice cercetare ştiinţifică
trebuie condusă metodic, în conformitate cu un plan riguros elaborat de cercetător
și trebuie respectate pas cu pas etapele şi metodele de lucru, pentru a avea coerenţă
şi desfăşurare logică în procesul de cercetare.
Principiul demonstraţiei - susţine că orice afirmaţie (sau rezultat) ce rezultă din
activitatea de cercetare ştiinţifică a unui obiect trebuie demonstrată, dovedită dacă
este adevărată şi aparţine ca o calitate obiectului studiat .
Principiului unităţii teoretic-empiric - cunoştinţele teoretice ghidează
activitatea empirică (bazat numai pe experiența ), activitatea de cercetare concretă;
pe de altă parte, datele obţinute prin activitatea de cercetare conferă valoare de
adevăr teoriilor.
Principiul unităţii înţelegere-explicaţie - pune în discuţie relaţia dintre
subiectul şi obiectul cunoaşterii ştiinţifice. A înţelege de ce apare sau se
desfăşoară un anumit comportament nu este acelaşi lucru cu a-l explica.
Principiul unităţii cantitativ-calitativ - impune utilizarea convergentă a
metodelor statistice, specific cantitative, şi a celor cazuistice, specific
calitative.
Principiul corelaţiei - demonstrează faptul că rezultatele ştiinţifice care rezultă
din cercetarea unui obiect trebuie să fie corelate cu datele deja existente în
domeniul ştiinţific respectiv sau cu cele din domeniile ştiinţifice înrudite.
Principiul evaluării - rezultatelor se raportează la metodologie şi priveşte
modul de evaluare şi de utilizare a rezultatelor obţinute din activitatea de cercetare
ştiinţifică.
 Principiul utilităţii - conform acestui principiu, activitatea de cercetare
ştiinţifică, ce urmează a fi realizată, să aibă în vedere o utilizare atît teoretică, cît şi
practică a datelor rezultate din cercetare. Orice cercetare ştiinţifică întreprinsă
trebuie să aibă un caracter de originalitate şi de noutate, reprezentînd astfel o
contribuţie efecientă în domeniul ştiinţific respectiv.
Principiul psihomoral - priveşte atît cercetătorul, cît şi modul în care se
desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică a acestuia. Se pune problema
seriozităţii şi onestităţii activităţii de cercetare sau, altfel spus, atît responsabilitatea
ştiinţifică, cît şi cea morală a celui care cercetează faţă de cercetare.

În cercetarea ştiinţifică se deosebesc urmîtoarele etape sau faze de cercetare:

a) Alegerea temei de cercetare
Alegerea temei de cercetare face parte din faza iniţială, de debut a pregătirii
actului de creaţie stiinţifică.
b) Documentarea ştiinţifică. Încă din faza de alegere a temei, mai ales
cercetătorul debutant are nevoie să realizeze o informare-documentare sumară care
să-i permită să pună tema în relaţie cu unele din cunoştinţele existente.
În faza de documentare, această relaţie teoretico-practică se cere aprofundată
sub cel puţin trei aspecte:
-să cunoască conceptele, noţiunile si categoriile;
-să cunoască bine întreaga teorie a domeniului în care se circumscrie tema
(opinii pro si contra);
-să aleagă indicatorii si metodele de măsurare si analiză.
c) Cercetarea ştiinţifică propriu-zisă. Este cea mai complexă etapă a
cercetării ştiinţifice economice. Ea include mai multe subetape, după cum
urmează:
-analiza critică a lucrărilor de specialitate;
-elaborarea si formularea ipotezelor de lucru;
-observarea si analiza atentă a realităţii economice;
-experimentul si verificarea ipotezelor;
-formularea si fundamentarea concluziilor.
Asa cum rezultă chiar si numai din enumerarea acestor subetape, cercetarea
propriu-zisă acoperă nu numai întreaga etapă de incubare, dar si pe aceea de
iluminare.
 d) Redactarea si susţinerea publică a lucrării ştiinţifice este o etapă
constituită din cele două faze: redactarea si susţinerea publică. Aceste două faze nu
apar în clasificările etapelor în diferite domenii stiinţifice pentru că acelea se
refereau exclusiv la procesul de creaţie ştiinţifică. Însă este neîndoielnic că
redactarea si susţinerea publică fac obiectul elaborării lucrării de cercetare
ştiinţifică în orice domeniu al ştiinţei.
e) Valorificarea lucrării ştiinţifice. Este o etapă de predare a raportului de
cercetare, de aplicare a rezultatelor obţinute si de acordare a asistenţei de
specialitate, a consultaţiilor necesare pentru beneficiar si alţi solicitanţi, de
evaluare a performanţelor (eficienţei) la beneficiari.

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 3. Conținutul metodologiei cercetării științifice

Metodele de cercetare și metodologia cercetării nu sunt totuna.
Metodele de cercetare reprezintă acele metode/tehnici care sunt utilizate în
coordonarea cercetării. Astfel, metodele ce cercetare sunt utilizate de cercetători în
efectuarea operațiunilor de cercetare. Toate metodele utilizate de cercetători de-a
lungul analizei problemelor legate de cercetare sunt denumite metode de cercetare.
Deoarece în privința obiectului cercetării, în special al cercetării aplicate,
cercetătorul trebuie să ajungă la o soluție, datele disponibile și aspectele
necunoscute ale problemei trebuie să fie legate între ele pentru a face posibilă
revelarea acestei soluții.
Ținând cont de acest lucru, metodele de cercetare pot fi grupate astfel:

- în primul grup vom include acele metode care se referă la colectarea de

date. Aceste metode vor fi utilizate atunci când datele deja disponibile nu sunt
suficiente pentru a ajunge la soluția necesară;
- al doilea grup constă în acele tehnici statistice care sunt utilizate pentru
stabilirea relațiilor dintre date și necunoscute;
- al treilea grup constă în acele metode care sunt utilizate pentru a evalua
acuratețea rezultatelor obținute. Metodele de cercetare care se înscriu în ultimele
două categorii sunt în general considerate instrumente analitice de cercetare.
 Metodologia cercetării reprezintă modalitatea sistematică de a rezolva
problema supusă cercetării. Termenul „metodologie” provine din limba greacă:
methodos (=drum sau cale) + logos (=ştiinţă) și are două sensuri principale:
1. descrierea tuturor paşilor pe care-i facem pe drumul către cunoaştere;
2. descrierea metodelor pe care le vom folosi.
Metodologia poate fi înțeleasă ca o știință care are ca obiect modul în care se
realizează cercetarea, vizând diferitele etape adoptate de cercetători în studierea
problemei de cercetare, precum și logica din spatele cercetării. Este necesar ca
cercetătorul să cunoască nu numai metodele/tehnicile de cercetare, ci și
metodologia cercetării. Nu e suficient să cunoască doar modul în care se
elaborează anumite indicii sau teste sau cum se aplică anumite tehnici de cercetare,
dar trebuie, de asemenea, să știe și care dintre aceste metode sau tehnici sunt sau
nu relevante în cazul cercetării sale. Cercetătorul e nevoit să adapteze metodologia
în funcție de problema sa, deoarece o anumită metodologie poate să varieze de la o
problemă la alta. Cercetătorul trebuie să evalueze cu obiectivitate deciziile de
cercetare înainte de a le implementa. El trebuie să specifice foarte clar ce decizii
alege să ia și să-și motiveze alegerea, astfel încât aceasta să poată fi evaluată și de
ceilalți.
Așadar, putem trage concluzia că metodologia de cercetare are numeroase
dimensiuni și că metodele de cercetare fac parte din metodologia de cercetare.
Astfel, domeniul de aplicare a metodologiei de cercetare este mai larg decât cel al
metodelor de cercetare.

Metodologia cercetării este utilă în diverse domenii, cum ar fi administrația

publică, mediul afacerilor, dezvoltarea comunitară sau asistența socială. Etapele
metodologiei sunt următoarele:
- operaţionalizarea;
- alegerea metodei de cercetare;
- construirea instrumentelor;
- selectarea cazurilor.
Cercetarea și metoda științifică sunt strâns legate. Cercetarea este o anchetă
privind natura, motivele și consecințele unor circumstanțe, dacă aceste
circumstanțe sunt controlate experimental sau înregistrate exact așa cum apar. În
plus, cercetarea implică faptul că cercetătorul este interesat de rezultate mai mult
decât particulare; el este interesat de repetabilitatea rezultatelor și de extinderea
acestora la situații mai complicate și generale.
Studiul metodologiei cercetării științifice ne oferă instruirea necesară în
colectarea materialelor, precum și indexarea cărților. Totodată, ne pregătește să
utilizăm tehnicile de colectare a datelor corespunzătoare anumitor probleme,
statisticile și chestionarele. Ne învață să facem în mod controlat experimente, să
ținem evidența probelor, să sortăm aceste probe și să le interpretăm. De fapt,
importanța cunoașterii metodologiei cercetării sau a modului în care se realizează
cercetarea provine din următoarele considerații:

- pentru cine se pregătește pentru o carieră de cercetare, importanța

cunoașterii metodologiei de cercetare și a tehnicilor de cercetare este evidentă.
- cunoașterea modului de realizare a cercetării încurajează cercetătorul să
evalueze și să utilizeze rezultatele cu încredere.
- știind cum se face cercetarea, putem spune că deținem un nou instrument
intelectual de a privi lumea și de a judeca obiectiv lucrurile și ne permite folosirea
deciziilor inteligente cu privire la problemele cu care ne confruntăm în viața
practică, de zi cu zi.
- metodologiei ne ajută să obținem anumite rezultate în baza cărora să putem
lua decizii raționale

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 4. Metode generale de cercetare științifică

Metoda   d e c e r c e t a r e e s t e u n m o d ( sistematic)de cercetare,de cunoaştere şi
de transformare a realităţii obiective şi se grupează pe trei nivele de metode:
- metode de maximă generalitate, specifice tuturor ştiinţelor
- metode proprii unui grup de ştiinţe
- metode specifice fiecărei ştiinţe.
Metodele de cercetare sunt delimitate în:
- metode de cercetare cantitative - cu orientare de tip positivist-
explicativ(ancheta, experimentul, interviul structurat)
- m e t o d e   d e   c e r c e t a r e   c a l i t a t i v e -  cu orientare de tip feno
menologic, comprehensiv (observaţia participativă, interviul nestructurat sau
intensiv, studiul de caz etc.)
 Metodele de analiză calitativă:

1. metoda analizei
Analiza reprezintă o modalitate de examinare a fenomenelor şi proceselor
prin descompunerea lor logică în componente esenţiale. Scopul analizei datelor
colectate este descoperirea caracteristicilor esenţiale ale părţilor componente ale
întregului. În realizarea acestui scop un rol decisiv îi revine procedeul
abstractizării.

2. metoda sintezei
Sinteza reprezintă reunirea componentelor analizate într-un tot unitar şi
prezentarea funcţionării integrale a fenomenului sau procesului studiat. Ea se
deosebeşte de metoda analitică prin două particularităţi:
a. Cuprinde obiectul cercetării în integralitatea sa, permiţînd
evidenţierea contradicţiilor lui interne (dacă ele există);
b. Permite extinderea cunoaşterii şi obţinerea de cunoştinţe noi.

3. abstractizarea ştiinţifică;
Abstractizarea reprezintă abstragerea mentală de la unele proprietăţi şi
raporturi puţin semnificative ale obiectelor cercetate în scopul evidenţierii altor
proprietăţi şi raporturi semnificative. Abstractizarea îl ajută pe cercetător să-şi
croiască drum prin multitudinea de proprietăţi şi raporturi ale obiectelor reale, ce-i
permite să descopere mai uşor esenţa şi conţinutul lor. Rezultatul procedurii de
abstractizare este abstracţia ştiinţifică, iar în cadrul analizei funcţionale
abstractizarea se efectuează prin aplicarea principiului ceteris paribus (cu celelalte
lucruri neschimbate). Forma specifică a abstractizării este idealizarea – construcţia
mintală a obiectelor cercetate, care diferă de cele reale. În realitate, indivizii se
orientează nu doar la interesele proprii, ci şi la anumite norme etice de
comportament, la prevederile legislaţiei în vigoare; raţionalitatea este limitată atît
prin capacitatea creierului uman şi a cunoştinţelor acumulate, cît ţi prin asimetria
informaţională. Decalajul exagerat dintre teorie şi faptele reale conduce la
dogmatism.

4. metoda inducţiei
Metoda inducţivă presupune elaborarea generalităţilor din faptele analizate și
sintetizate, adică modul de raţionare de la particular la general. Sub aspect
metodologic, se deosebesc:
 a. inducţia completă – este generalizarea efectuată pe baza unui număr finit de
cazuri, care acoperă integral categoria respectivă de fapte sau obiecte. De
exemplu, avem numărul locuitorilor dintr-o localitate aridă şi numărul de
climatizoare utilizate. În cazul inducţiei complete, se verifică , familie cu
familie, dacă fiecare posedă climatizor. Dacă se constată că fiecare familie
din localitatea dată este posesoarea unui climatizor, se conchide
(generalizează) că toţi locuitorii manifestă cerere faţă de acest bun.
b. inducţia incompletă – este un raţionament bazat pe studiul unui număr
redus de cazuri din cîte cuprinde o clasă de obiecte şi fenomene economice,
concluzia rezultată fiind extinsă asupra tuturor cazurilor, practic, numeroase
sau chiar infinite.

5. metoda deducţiei
Deducţia este o metodă de demonstrare- raţionare de la generalităţi la
particular, cînd concluzia despre un element al muţimii se face pe baza cunoaşterii
trăsăturilor acestei mulţimi.

Deci, prin deducţie, teoriile deja descoperite se aplică la analiza faptelor,

exprimate concret în timp şi spaţiu, sub forma fenomenelor şi proceselor reale.

Metoda deductivă se bazează pe o serie de principii. Iniţial, ea porneşte de la

noţiunile şi propoziţiile ale căror sens este evident , adevărat prin definiţie, şi care
se numesc axiome. Spre deosebire de ipoteze, ele nu sunt direct testabile. Exemplu
servesc axiomele comportamentului în abordarea ordinalistă – axioma ierarhizării ,
a tranzitivităţii şi a non-saţietăţii; enunţul „firmele îşi maximizează profitul”.
Treapta a doua o reprezintă premisele teoretice – condiţiile în care se realizează
particularul. Astfel, funcţia de producţie este o axiomă, iar funcţia Kobb-Duglas –
o premisă.

6. metoda dialectică
Elaborată în cadrul filosofiei clasice germane de către J.Kant şi G.Hegel.
Dialectica este metoda care permite studierea esenţei şi legităţilor dezvoltării
fenomenelor şi proceselor.
Dialectica concepe lumea ca pe un sistem complex, în care fenomenele şi
procesele se află în interdependenţă şi interacţiune, fiind studiate sub aspectul:
 Esenţei şi manifestării;
 Conţinutului şi formei;
 Singularului şi generalului;
  Posibilului şi realului;
 Necesarului şi eventualului;
Dialectica presupune că fenomenele şi procesele se află în continuă mişcare.
Ea concepe mişcarea ca o autodezvoltare, ca un proces în cadrul căruia
acumulările cantitative lente duc la salturi calitative bruşte. Sursa permanentă a
mişcării o constitue contradicţia, unitatea şi lupta contariilor.

7. metoda istorică
Metoda istorică reprezintă metoda bazată pe studierea proceselor în
consecutivitatea lor cronologică, în dezvoltarea haotică şi spontană.

Utilizarea metodei istorice în cercetarea economică este cunoaşterea

acumulării cunoştinţelor în cadrul ştiinţei, sau investigaţiile în cadrul istoriei
gîndirii militare.

8. metoda sistemică
Metoda sistemică este metoda de cercetare a obiectelor organizate complex.
Prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente a căror legătură
(interacţiune) duce la apariţia unor proprietăţi definitorii specifice, pe care nu le
posedă părţile constitutive ale ansamblului, adică la apariţia unor însuşiri
integrative. În acelaşi sens, al nevoii abordării sistemice a fenomenelor, trebuie
arătat că teoria generală a sistemelor este o formă a cunoaşterii ştiinţifice care
studiază proprietăţile, principiile şi legile caracteristice sistemelor în general,
indiferent de varietatea, natura elementelor lor componente şi de relaţiile dintre ele.
Ea este un cadru teoretic capabil să explice modul cum se produc procesele
şi fenomenele studiate .

Metode şi procedee de măsurare cantitativă

Investigație cantitativă - Este un set de metode de colectare și interpretare a

datelor care este utilizat pentru a studia fenomenele naturale empiric. Se bazează în
principal pe statistici și matematică, folosind aceste instrumente și altele similare
pentru a crea ipoteze și modele teoretice despre ceea ce este investigat.
Metodele cantitative se aleg întotdeauna de cercetător în funcţie de
obiectivele studiului şi de natura relaţiilor de condiţionare dintre factori, pe de o
parte, şi dintre aceştia şi fenomenul studiat, pe de altă parte.
 Există multe clasificări diferite care încearcă să grupeze toate tipurile de
cercetare cantitativă pe care le putem găsi. Una dintre cele mai frecvente este cea
care le împarte în patru clase: sondaje, studii corelaționale, investigații cauzale și
experimente. În continuare vom vedea în ce constă fiecare dintre ele.
Obiectivul principal al cercetării cantitative este de a analiza cantități mari de
date pentru a construi modele și teorii din acestea. În acest fel, fiecare caz specific
este folosit ca încă o piesă pe calea dezvoltării cunoștințelor statistice, în loc să fie
procesul central al investigației așa cum se întâmplă în cel calitativ.

Sondaje
Sondajele sunt cele mai de bază instrumente care pot fi utilizate pentru a
efectua studii cantitative. Obiectivul său principal este de a pune întrebări unui
număr mai mult sau mai puțin mare de participanți, cu scopul de a înțelege care
sunt cele mai frecvente răspunsuri la nivel statistic într-o anumită populație.
Sondajele au fost în mod tradițional efectuate personal sau telefonic. În zilele
noastre, însă, acestea pot fi realizate și folosind noi tehnologii. Astfel, mulți
cercetători folosesc internetul pentru a crea sondaje de tot felul și pentru a afla mai
multe despre nevoile pieței sau despre comportamentul acesteia.
În lumea sondajelor există multe alternative. Unele dintre ele sunt utilizate doar cu
un anumit public, în timp ce altele compară diferite grupuri utilizând analize
statistice.
Studii corelaționale
Studiile corelaționale sunt cele care au ca obiectiv stabilirea de relații între două
fenomene sau entități. Ideea este de a înțelege modul în care acestea variază, chiar
dacă nu puteți face inferențe despre relațiile de cauză și efect care există între ele.
Studiile corelaționale se bazează în mare parte pe statistici și analize matematice.
Aceste instrumente sunt folosite pentru a descoperi tendințe, modele și relații. Cu
toate acestea, este de obicei recomandabil să nu trageți concluzii bazate exclusiv pe
aceste tipuri de studii.

Investigații cauzale
Această metodă de cercetare este, de asemenea, cunoscută sub numele de
cvasi-experimentală. Este utilizat în principal pentru a studia relațiile cauzale între
două variabile, în care una este dependentă de cealaltă. Cu toate acestea, diferența
dintre această metodă și alte metode similare este că în investigațiile cauzale
variabila dependentă nu este manipulată, ci doar observată.
Investigațiile aproape experimentale pot fi efectuate cu mai mult de două variabile,
cu condiția ca cel puțin una dintre ele să fie considerată independentă; adică că
schimbările lor îi influențează pe ceilalți prezenți în studiu. Ca și în cazul anterior,
rezultatele și concluziile sunt derivate din efectuarea unei analize statistice.

Experimente
Cercetarea experimentală se bazează pe manipularea unei variabile
independente pentru a observa efectul acesteia asupra altor variabile dependente,
controlând în același timp toți factorii de mediu care ar putea influența rezultatele.
De regulă, experimentele trebuie să se bazeze pe o presupunere sau o teorie
care nu a fost încă dovedită. Ideea acestui tip de cercetare este tocmai aceea de a
colecta date care să permită să tragă concluzii despre aceasta.
Pe de altă parte, investigațiile experimentale sunt singurele metode
cantitative care pot fi utilizate pentru a trage concluzii cauzale despre un fenomen.
Prin urmare, ori de câte ori doriți să înțelegeți pe deplin ceea ce investigați, este de
preferat să utilizați acest sistem.

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 5. Metode de cercetare științifică în domeniul științelor

militare

Cunoaşterea ramurilor ştiinţei militare şi a tipurilor de realizare a cercetării în

ştiinţa militară evidenţiază existenţa unui domeniu deosebit de complex, cel al
acţiunii militare, care reclamă pentru studierea sa o construcţie teoretico-
metodologică adecvată. Această opţiune este dată şi de necesitatea existenţei unui
mod de abordare fundamentat teoretic în care posibilităţile manifestării
pluralismului metodologic trebuie să statueze acelaşi nivel de interes şi apreciere
pentru fiecare concepţie ce analizează în mod riguros acţiunea militară şi drumul
ce trebuie parcurs în această direcţie.

Fără a contesta importanţa şi prezenţa studiilor metodologice în literatura ce

abordează ştiinţa militară, apreciem că nu găsim concepţii teoretice de referinţă,
întrucât nu există o „paradigmă unică“, ci structuri teoretice alternative, care
uneori, sunt concurente, iar alteori complementare; fiecare teorie majoră în ştiinţa
militară a pus în discuţie sau numai a sugerat formularea propriei metodologii. De
fapt, vorbim de teorii proprii de abordare a acţiunii militare sau de acele teorii,
specifice diferitelor ramuri ale acestei ştiinţe, care abordează aceiaşi realitate
printr-o construcţie particulară fără însă a ieşi din problematica obiectului de studiu
al ştiinţei militare. Există, desigur, profunde reflecţii metodologice şi
epistemologice ale unor gânditori cu o bună specializare în domeniul ştiinţei
militare.
Este însă deosebit de dificil în a grupa marii teoreticieni ai acţiunii militare
după anumite reguli, principii şi metodologii, întrucât fie nu le găsim exprimate în
mod vizibil, fie acestea nu rezultă destul de clar din abordările respective, una
dintre excepţii fiind cea a teoreticianului francez Gaston Bouthul, care şia propus
să pună în discuţie metode specifice de cercetare pentru polemologie (ramură a
științei care studiază războaiele). Un lucru este cert: respectând cerinţele generale
ale preocupărilor specifice metodologiei, cercetările teoretice, dar mai ales cele
empirice fie s-au apropiat şi s-au identificat de standardele metodologice
recunoscute, fie au contribuit la dezvoltarea cunoaşterii şi aplicării unor modalităţi
proprii de cercetare.
Putem susţine astfel următoarea apreciere: nu numai că sunt importante studiile
metodologice în ştiinţa militară pentru cercetarea obiectului său de studiu, ci devin
deosebit de actuale şi oportune pentru construirea unei metodologii de cercetare în
măsură să contribuie semnificativ în a pătrunde tot mai adânc în necunoscutul
acţiunii militare.
Cercetarea în ştiinţa militară, de la bun început iese în evidenţă recunoaşterea şi
afirmarea complexităţii obiectului său de studiu, dar şi a procesului cunoaşterii lui.
Analiza fenomenelor, faptelor şi proceselor specifice acţiunii militare, trecerea de
la manifestările individuale ale acestora la concluzii generale şi sesizarea esenţei
lor presupun folosirea judicioasă a unor tehnici, procedee şi metode de cercetare,
dar şi a unei metodologii şi a unei concepţii (teorii) ştiinţifice asupra realităţii
investigate.
Caracteristicile şi etapele cercetării în ştiinţa militară necesită şi metode
riguroase de cercetare. Trebuie să fim capabili să demonstrăm că rezultatele
cercetării, cu semnificaţiile pe care le atribuim noi, sunt, de fapt, adevărate şi
reprezentative pentru problema cercetată.
Acum, este nevoie să explicăm sau mai bine spus să enunţăm două aserţiuni.
Prima este aceea că poţi relativ acceptabil să afirmi despre ceva că este adevărat
sau fals, sau cel puţin până în momentul de faţă că este adevărat sau fals, având în
vedere nivelul atins în dezvoltarea cunoaşterii, până în momentul respectiv.
Aceasta implică faptul că există o relaţie identificabilă între ipoteza propusă de
specialistul în ştiinţe militare şi realitatea experienţei directe a acţiunii militare.
Relaţia identificată şi propusă de cercetător ar trebui să convingă pe oricare alt
observator sceptic, dar cu un spirit critic obiectiv, de validitatea ipotezei propuse în
raport cu posibilele ipoteze alternative. Nu trebuie să uităm că modelele cercetării
ştiinţifice sunt întotdeauna abstracte în comparaţie cu complexitatea faptelor şi
fenomenelor reale, iar metodele şi mijloacele necesare desfăşurării şi evaluării
cercetării ştiinţifice implică în mod inevitabil o oarecare imprecizie, introducând
astfel un grad mai mare sau mai mic de incertitudine în rezultatele obţinute. Un
cercetător poate şi trebuie să cunoască cu claritate ce vrea să spună atunci când
susţine că o anumită afirmaţie empirică este validă sau nu este validă. Acesta
constituie, de drept, unul dintre subiectele metodologiei cercetării în ştiinţa
militară.
Cea de-a doua aserţiune implicită se referă la tehnicile de cercetare şi anume la
faptul că, pornind de la convenţiile-standard din ştiinţa militară, pot fi aplicate
criterii în a stabili, în mod pragmatic, ce este adevărat şi ce nu. În desfăşurarea unei
cercetării ştiinţifice este necesar să înţelegem aceste convenţii – selectarea de
observaţii, colectarea de date şi inferenţele stabilite, selectarea şi utilizarea
metodelor şi instrumentelor de cercetare – şi să învăţăm să le folosim cu pricepere,
fidelitate şi obiectivitate. Adesea suntem tentaţi să credem că ne desfăşurăm
cercetarea după momentul în care cunoaştem rezultatul acesteia. Este de fapt
aprecierea şi atitudinea în faţa unor rezultate provizorii, care pot mulţumi în parte
sau în totalitate pe practicieni, dar nu şi pe specialiştii în cercetarea circumscrisă
ştiinţei militare. Este nevoie să ne străduim să obţinem rezultate în aşa fel încât să
crească gradul de maximizare a certitudinii că rezultatele obţinute sunt valide.
Pentru aceasta este nevoie ca testarea afirmaţiilor să fie cât mai complexă şi
completă. Pentru cercetarea în ştiinţa militară această necesitate este foarte dificilă
şi greoi de realizat. Spunem acest lucru având în vedere condiţiile reale în care are
loc acţiunea militară, ne referim în special la situaţiile de criză şi de război, când de
fapt cercetările ştiinţifice sunt greu, dacă nu imposibil de desfăşurat. Desigur,
astăzi există mult mai multe posibilităţi pentru a analiza comportamentul uman şi
performanţele tehnicii şi armamentului în câmpul tactic, şi cu atât mai mult după
încheierea unei lupte, bătălii sau război.
Din punct de vedere al necesităţii desfăşurării unei cercetări în ştiinţa militară,
autentice şi productive ca finalitate, aceasta nu poate fi concepută fără a ţine seama
de specificitatea obiectului şi metodelor sale.
 Astfel, în această ipostază putem analiza posibilitatea existenţei unei
metodologii generale ale cărei scopuri transcend pe cele ale oricărei discipline
pentru a se ocupa de problemele comune înţelegerii cercetării ştiinţifice, căreia i-ar
fi asociate metodologii particulare specializate pentru cercetările dintr-o anumită
ştiinţă.
În acest fel, comunicarea dintre metodologia generală şi metodologia specifică
fiecărei ştiinţe, inclusiv a celei militare ar acţiona ca un factor de convergenţă a
strategiilor de cercetare şi ca o cale de accentuare a caracterului unitar şi global al
cunoaşterii ştiinţifice. Până astăzi nu putem vorbi de existenţa unei metodologii
generale a cercetării ştiinţifice, analizele celor preocupaţi de fundamentele teoriei
ştiinţifice concentrându-se la nivelul metodologiei particulare, de genul
metodologiei cercetării în ştiinţa militară.
La ora actuală cercetătorul în ştiinţa militară nu mai poate fi nici practicianul
axat pe cunoaşterea obişnuită a acţiunii militare, nici teoreticianul în special fixat
pe o teorie generală, nici analistul de texte sau specialistul în comunicare verbală,
ci un om care va trebui să cerceteze şi să reflecteze asupra ştiinţei sale, în măsură
să găsească şi să folosească cele mai adecvate metode şi cea mai largă perspectivă
a finalităţii de a cunoaşte şi aplica metodologia adecvată cercetării în ştiinţa
militară. Astfel concepută metodologia cercetării în ştiinţa militară are menirea de
a stimula atât creaţia originală în cercetare, punerea în acţiune a rolurilor de
teoretician, cercetător şi metodolog, cât şi dezvoltarea teoriei şi practicii cercetării
empirice şi a teoriei producerii acestei ştiinţe.

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 6. Teza de licență ca formă a cercetării științifice

Prin teza de licenţă se înţelege o lucrare realizată la finele studiilor

superioare de licenţă (ciclul I). În ea studentul prezintă rezultatele unei anumite
cercetări, realizate de sine stătător, în cadrul unei discipline ce ţine de planul de
studii, folosind cunoştinţele şi capacităţile acumulate pe parcursul formării sale ca
specialist şi care serveşte drept bază la confirmarea calificării de specialist licenţiat
(cu studii superioare universitare).
 Teza de licenţă trebuie să constituie o lucrare de investigaţie în care se
conţine o evidenţiere a unei probleme actuale dintr-un domeniu, necercetată încă
sau insuficient cercetată, şi care propune o anumită soluţionare ştiinţifică după
caracter şi originală după modalitatea de concepere. Ea trebuie să conţină o analiză
multilaterală a materialului în studiu, o argumentare adecvată a rezultatelor
obţinute şi o viziune de perspectivă a problemei în cauză.
Spre deosebire de alte lucrări ştiinţifice (rapoarte, articole etc.), în care
autorul îşi expune gândurile şi ideile sale teoretice într-un mod pe care îl consideră
oportun, teza de licenţă se supune anumitor cerinţe de rigoare pe care autorul
trebuie să le cunoască şi să le respecte, demonstrând prin aceasta că el deţine un
anumit grad competitiv de cunoaştere ştiinţifică.
Teza trebuie să aibă în mod obligatoriu un caracter inovator, adică, după
expunerea rezultatelor deja obţinute de alţi cercetători şi analiza opiniilor
exprimate de ei referitor la problema în cauză, este necesar ca autorul să-şi prezinte
părerea personală, cu argumente şi contra-argumente, referitor la opiniile detectate
şi cele propuse de alţi autori (cercetători).
Lucrarea finală trebuie să aibă, de asemenea, un caracter practic, adică
rezultatele obţinute trebuie să contribuie la perfecţionarea unor cursuri teoretice
sau practice, să găsească aplicare într-un domeniu al activităţii umane, să lichideze
anumite deficienţe ale unor prelucrări deja existente. Primul pas în realizarea unei
teze de licenţă este formularea temei/problemei de cercetare, determinarea precisă
a obiectului de studiu şi a factorilor puşi în discuţie, prezenţa unor materiale care
nu se supun concluziilor existente, sau care nu au fost încă luate în consideraţie în
studiile anterioare. Numai în cazul în care studentul posedă o bază materială
importantă de investigaţie (exemple, opinii, surse bibliografice, prelucrări etc.) îi
va permite realizarea cercetării.

Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

III. SECVENŢA FINALĂ
1. Se va reitera tema şi obiectivele lecţiei.
2. Se va verifica nivelul de realizare a obiectivelor propuse pentru lecţia în cauză.
3. Se for formula concluziile generale vizavi de problematica studiată.
4. Se vor clarifica întrebările survenite.
5. Se vor formula 2-3 întrebări de control în vederea determinării nivelului de asimilare a
materialului.
 6. Se vor repartiza însărcinări pentru realizarea în cadrul şedinţei ce va urma, se va indica
literatura.
7. Se vor anunţa calificativele atribuite cu argumentările de rigoare.
8. Se vor da indicaţii privind ordinea în aulă.
9. Se va anunţa sfârşitul lecţiei.

Întocmit: dr., conf. univ. Larisa PLOP