TEMA 8 Psihologia comunicării și a relațiilor

interpersonale în colectivul militar. Psihologia conflictului

LECȚIA 1 Psihologia comunicării
(prelegere)
Conținuturi:

1. Comunicarea - definire, funcțiile, rolul.

2. Specificul comunicării în mediul militar.
3. Conflictul - definirea, tipologia, structura. Strategii de prevenire,
rezolvare.
4. Negocierea noțiuni de bază, clasificarea,monitorizarea situaţiilor
conflictogene
Obiective de referință :

-să descrie procesul de adaptare şi integrarea recruților în mediul militar;

-să specifice particularitățile adaptării militarilor la etapa incipientă a
servicului militar;
-să-şi formeze abilități de optimizare a adaptării la condițiile mediului militar
-să specifice aspectele diferențiale dintre femei şi bărbați sub aspectul
adaptării la condițiile mediului militar.
1. Comunicarea – definire , funcțiile , rolul .
 Comunicarea – definire

•
Comunicarea reprezinta cheia eficientei întregii organizatii militare, ea
influentând si fiind influentata la rândul ei de toate fenomenele si procesele
organizationale: cultura organizationala, luarea deciziilor, stilul de conducere,
rezolvarea conflictelor si negocierea, perfectionarea si consilierea carierei,
schimbarea si dezvoltarea organizationala. Iar pentru procesul strict managerial,
comunicarea este esentiala, în rândul competentelor manageriale competenta
pentru comunicare ocupând primul loc.
 Comunicarea - definire

•
Organizatia militara, cu radacini pierdute în istorie, a urmarit permanent
perfectionarea în vederea unei superioritati competitive. si cum razboiul de pe
câmpul de lupta s-a mutat în câmpul informational, pe de o parte, si trebuie sa
raspunda nevoilor societatii de flexibilitate, profesionalism si progres, pe de alta
parte, este clar ca armata pentru a atinge excelenta organizationala trebuie sa
includa în strategiile ei si aspecte legate de comunicarea organizationala.
 Comunicarea – definire

• Un prim criteriu de diferentiere a comunicarii îl constituie codul folosit si

astfel distingem comunicarea verbala si comunicarea nonverbala, subiecte larg
dezbatute în literatura de specialitate, de aceea ne vom opri doar asupra
aspectelor întâlnite în mediul militar. Institutia militara a cunoscut reguli mai
mult sau mai putin explicite cu privire la comunicare, adevarate coduri
respectate cu strictete.
• Sintagme clare si concise ca "sa traiti", "am înteles", "raportez", "am onoarea",
ca si tonul ridicat, pozitia rigida, salutul si alte ritualuri specifice definesc
raporturile de subordonare din ierarhia militara. Un capitol aparte îl constituie
comunicarea realizata prin intermediul emblemelor si gradelor militare.
 Comunicarea – tipuri

• Procesul de comunicare in organizatia militara are aceleasi

componente ca procesul de comunicare din orice organizatie. Cu
toate acestea pentru fiecare tip de comunicare exista funcții
specifice domeniului militar.
 Comunicarea – tipuri

• Comunicarea verticala se realizeaza intre diferite niveluri de conducere si

intre comandanti si subordonatii lor. Acest tip de comunicare este deosebit de
intensa. Ea trebuie sa se concentreze asupra motivatiei primitorului de mesaje
(a subordonatului), avand in vedere de la inceput valorile, convingerile si
aspiratiile acestuia; in acest caz subalternul are acces la experienta, care ii da
posibilitatea sa inteleaga ce are de facut cu privire la prioritati, optiuni,
selectarea intre ceea ce vrea sa intreprinda si cerintele situatiei
 Comunicarea – tipuri

Comunicarea orizontala are loc intre comandanti si executantii aflati pe

acelasi nivel ierarhic (comandanti de Cp., comandanti de Pl. etc.). Este
specifica retelei de tip cerc, care asigura interdependenta de actiune a
membrilor organizatiei militare, precum si stabilirea unor relatii de buna
colaborare si a unui climat socio-afectiv placut
 Comunicarea – funcțiile

- functiile managementului nu pot fi operationalizate în lipsa comunicarii.

Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura
organizatorica, de armonizare a actiunilor cu obiectivele initiale si de eliminare
a defectiunilor, de antrenare a personalului se bazeaza pe primirea si
transmiterea de mesaje;
- comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati; influentând pozitiv
relatiile interpersonale si climatul psihic din grup, asigurând gestionarea
situatiilor de criza, aplanarea conflictelor si a tensiunilor;
 Comunicarea – funcțiile

- furnizeaza sefului date despre starea sistemului si despre evolutia situatiei.

Prin feed- back- ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de îmbunatatire a
performantelor individuale si generale ale organizatiei;
- aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea,
cunoasterea si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente
pentru orientarea comportamentului angajatilor spre performanta si satisfactii;
- contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de întelegere si
acceptare reciproca între sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si
exteriorul organizatiei, asigura mentinerea relatiilor cu esalonul superior.
 Comunicarea – rolul

Importanta comunicarii organizationale deriva din faptul ca organizatia

militara, ca sistem cibernetic, trebuie sa aiba capacitatea de autoreglare.
Institutia armatei nu exista intr-un habitat artificial si izolat, ci este parte
integranta a societatii care a creat-o si pe care o serveste. In acest context se
impun precizate doua aspecte deosebit de importante.
In primul rand, teoria si practica manageriala evidentiaza doua tipuri ideale
de de structuri organizatorice, constituind extremele unei axe, de-a lungul
carora pot fi plasate majoritatea organizatiilor: tipul mecanicist, adaptat la
conditii relativ instabile si tipul organic sau organicist adaptat la conditii relativ
stabile, atunci cand nu apar continuu probleme noi. 
 Comunicarea – rolul

In cazul tipului mecanicist, problemele si sarcinile conducerii sunt

descompuse in componente specializate pentru compartimente, in cadrul
carora fiecarui individ i se atribuie o sarcina bine definita. Exista o ierarhie
clara de control, iar responsabilitatea pentru competenta generala si coordonare
revine managementului de nivel superior. Comunicarea verbala si interactiunea
intre superiori si subordonati este accentuata, insistandu-se pe loialitatea fata
de organizatie si pe ascultarea superiorilor.
2.Specificul comunicării în mediul militar
 Militarii de pretutindeni au marele avantaj de a beneficia de o pregatire care
este aproape identica în toate tarile. Altfel spus, ei sunt produsul unei culturi -
cultura militara, ca subcultura a culturii globale - care, în esenta, prin sistemul
de valori specifice, este aceeasi în toate tarile.
Ca spatiu cultural, organizatia militara are o structura monocronica în care
timpul este perceput linear, fiecare secventa a lui fiind atribuita unei anume
activitati. Punctualitatea si disciplina sunt calitati care definesc militarul de
pretutindeni;
• Existenta unui limbaj nonverbal specific militarilor care nu numai ca
exclude posibilitatea unor bariere de comunicare, dar functioneaza în cadrul
relatiilor interpersonale;
Simbolurile militare, apartinând diferitelor armate, au în general
semnificatii foarte asemanatoare. Politetea, eticheta militara, respectarea
gradelor si functiilor, a ordinelor si regulamentelor - toate acestea la un loc
constituie "poduri de comunicare interculturala" .
3.Conflictul – definirea , tipologia , structura .
Strategii de prevenire ,rezolvare
 Conflictul – definire

• Conflict  - dezacord sau incompatibilitate între două sau mai multe părți.
Conflictul poate fi sau nu violent . Conflictul armat dintre state poate evolua
în război.
 Conflictul – Tipologie

În psihologia socială, există o tipologie multivariată a conflictului, în funcție

de criteriile care se iau ca bază. Deci, de exemplu, conflictul poate fi
intrapersonal între simpatiile de rudenie și simțul datoriei șefului), interpersonal
(între șef și adjunctul său despre funcție, bonusuri între angajați); între individ și
organizația de care aparține; între organizaţii sau grupuri de acelaşi statut sau
diferit.
De asemenea, se pot clasifica conflictele pe orizontală (între angajații
obișnuiți care nu sunt subordonați unul altuia), pe verticală (între persoane care
se subordonează unul altuia) și mixte, în care sunt reprezentați ambii. Cele mai
frecvente conflicte sunt verticale și mixte. În medie, 70-80% din restul.
 Comunicarea – tipologie

  O înțelegere și interpretare corectă a conflictelor, precum și a funcțiilor,

trăsăturilor, esenței și consecințelor acestora este imposibilă fără tipologie, i.e.
fără a evidenția tipurile de bază de conflicte pe baza identificării asemănărilor și
diferențelor acestora și a modalităților de identificare a acestora cu o
comunalitate a principalelor diferențe și trăsături.
Pe baza tipologiei se determină atât tipurile, cât și varietățile de conflicte.
Tipul de conflict ca variație a interacțiunii conflictuale se distinge după anumite
criterii.
 Structura Conflictului

Fiecare conflict are și o structură mai mult sau mai puțin clar definită. În orice
conflict, există un obiect al unei situații conflictuale, asociat fie cu dificultăți
tehnologice și organizaționale, particularități ale salariilor, fie cu specificul
relațiilor de afaceri și personale ale părților aflate în conflict.
Al doilea element al conflictului îl reprezintă scopurile, motivele subiective ale
participanților săi, datorită opiniilor și convingerilor lor, intereselor materiale și
spirituale. Și, în sfârșit, în orice conflict este important să distingem cauza
imediată a coliziunii de adevăratele sale cauze, adesea ascunse.
 Este important ca un practician să-și amintească că atâta timp cât toate
elementele enumerate ale structurii conflictuale există (cu excepția motivului),
aceasta nu poate fi eliminată. O încercare de a pune capăt situației conflictuale
prin presiune puternică duce la creșterea, extinderea acesteia prin atragerea de
noi indivizi, grupuri sau organizații. Prin urmare, este necesar să se elimine cel
puțin unul dintre elementele existente ale structurii conflictuale.
4.Conflictul – Strategii de prevenire , rezolvare
 Cerințele postului explicate este una dintre metodele eficiente de gestionare și
prevenire a conflictelor. Fiecare specialist trebuie să înțeleagă clar ce rezultate se
cer de la el, care sunt atribuțiile, responsabilitățile, limitele de autoritate, etapele
de lucru. Metoda este implementată sub forma întocmirii fișelor de post
adecvate (fișelor de post), repartizarea drepturilor și responsabilităților pe
niveluri de conducere.
Dacă conflictul apare în procesul de rezolvare a unei probleme de muncă,
atunci el poate deveni productiv prin exprimarea unor puncte de vedere diferite
și posibilitatea de a găsi o soluție.
• În concluzie , prevenirea conflictelor constă într-o astfel de organizare a
vieții subiecților interacțiunii sociale, care elimină sau minimizează
probabilitatea conflictelor între aceștia.
• Prevenirea conflictelor este prevenirea lor în sensul larg al cuvântului.
Scopul prevenirii conflictelor este de a crea astfel de condiții pentru
activitatea și interacțiunea oamenilor care să minimizeze probabilitatea
apariției sau dezvoltării distructive a contradicțiilor între ei.
Prevenirea conflictelor este mult mai ușoară decât rezolvarea constructivă
a acestora. După cum arată practica, prevenirea conflictelor nu este mai
puțin importantă decât capacitatea de a le rezolva în mod constructiv. În
același timp, necesită mai puțin efort, bani și timp și previne chiar și acele
consecințe distructive minime pe care le are orice conflict rezolvat
constructiv.
4.Negocierea – noțiuni de bază , clasificarea ,
monitorizarea situațiilor conflictogene
• Negocierea - este un fenomen social care constituie un instrument si o
metoda de conlucrare, de colaborare ce implica consensul de vointa;
Este un proces competitiv, partenerii urmarind satisfacerea atit a unor
interese comune, cit si a unor interese contradictorii, care reclama in mod
logic eforturi spre un compromis;
• Clasificare :
Se poate face distincţie între trei tipuri fundamentale de negociere:
-negocierea distributivă (câştigător/perdant sau victorie/înfrângere);
-negocierea integrativă (câştigător/câştigător sau victorie/victorie)
-negocierea raţională, un tip de negociere care nu pune în cauză o
poziţie părţilor sau intereselor subiective ale acestora.
 Negocierea distributivă  este cea de tip ori/ori, care optează doar între
victorie/înfrângere. Este cea care corespunde unui joc cu sumă nulă şi ia forma
unei tranzacţii în care nu este posibil ca o parte să câştige, fără ca cealaltă parte
să piardă. Fiecare concesie făcută partenerului vine în dauna concedentului şi
reciproc.
Negocierea integrativă (victorie/victorie) este acea în care sunt respectate
aspiraţiile şi interesele partenerului, chiar dacă vin împotriva celor proprii. Se
bazează pe respectul reciproc şi pe tolerarea diferenţelor de aspiraţie şi de
opinii.
Negocierea raţională este aceea în care părţile nu-şi propun doar să facă sau
să obţină concesii, consemţite de pe poziţii de negociere subiective, ci încearcă
să rezolve litigiile de fond de pe o poziţie obiectivă, alta decât poziţia uneia sau
alteia dintre ele.
Monitorizarea situațiilor conflictogene
Etapele de negociere
Aceste etape sunt valabile în cazul în care persoana este implicată nemijlocit
într-un conflict sau dacă este mediatorul unui conflict.
1.Crearea unor relaţii între cele două părţi. Găsirea aspectelor comune, chiar dacă
acestea reprezintă sursa conflictului. Căutarea unui aliat, nu a unui inamic.
2. Separarea persoanei de problemă. Nu persoana este problema, ci acţiunea sau
comportamentul acesteia. Separaţi, aşadar, faptele de emoţii.
3. Comunicarea respectuoasă. Respiraţi profund, schimbaţi-vă poziţia, aşezaţi-vă faţă
în faţă, priviţivă unul pe celălalt, expuneţi propriul mesaj, evitaţi judecata, evitaţi să
faceţi presiuni, fiţi responsabili de ceea ce simţiţi şi de ceea ce spuneţi etc.
4. Exprimarea emoţiilor. Examinaţi situaţia şi observaţi: Cum percepe fiecare
problema? Ce simte fiecare? Ce gânduri pot fi considerate drept gânduri de judecată?
Ambele părţi îşi asumă responsabilităţile? Ce temeri există? Ambele părţi manifestă
rezistenţă, se justifică? Mesajele sunt auzite şi acceptate reciproc? Cineva se simte
agresat sau este în defensivă? De ce? Este posibilă schimbarea opiniei unuia despre
celălalt?
 Bibliografie

1. Allport G. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti: Ed. Didactică şi

Pedagogică, 1981.
2. Albu N. Dimensiunea de gen în sectorul de securitate şi apărare. Manual. Chişinău.
Tipografia ,,Elan
Poligraf", 2017.
3. Bulat V. Bazele Pedagogiei şi Psihologiei militare. Suport de curs. Chişinău, AMFA,
2013.
4. Dulea G. (coord.). Psihosociologie şi pedagogie militară. Bucureşti, Editura centrului
Tehnic-Editorial
al Armatei, 2009.
5. POPA Marian. Psihologie militară. Editura Collegium Polirom, Iaşi, 2012, 374 pag.
6. Golu, M., Bazele psihologiei generale, Bucureşti, Editura Universitară, 2002.
7. Radu, I. (coord.), Introducere în psihologia contemporană, Cluj-Napoca, Editura
Sincron, 1991.
8. Zlate, M., Introducere în psihologie, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa"
S.R.L.