Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Obiect şi domenii
Psihologia militară este un domeniu larg şi foarte complex, nu există domeniu al psihologiei (teoretic sau
aplicativ) care să nu aibă aplicabilitate în armată. Pentru a întelege acest lucru, vom enumera problematica
psihologiei militare:
– selecŃia, evaluarea şi repartizarea potenŃialilor militari pe arme, specialităŃile militare – de fapt aici a
început să se dezvolte psihologia militară: SUA, în Primul Război Mondial, a repartizat peste 1 milion de
persoane pe specialităŃi, după aptitudini, iar în al Doilea Război Mondial peste 7 milioane de persoane;
– diferenŃele de performanŃă în luptă ale unor militari cu aceeaşi dotare tehnică se datorează unui complex
de factori care trebuie studiaŃi: conducerea, moralul, experienŃa, motivaŃia, disciplina, cultura, instruirea
etc.; referitor la disciplina militară, se consideră că „armata te dresează”, dar acest „dresaj” înseamnă
condiŃionarea executării fără proteste a unui ordin, ceea ce reduce pierderile de vieŃi în război;
– personalul militar este deseori solicitat să acŃioneze în condiŃii grele sau care ameninŃă viaŃa, într-o
multitudine de ambiente: altitudine, temperaturi ridicate/joase, radiaŃii, vibraŃii etc. ale căror efecte asupra
personalului trebuie cunoscute (vibraŃiile puternice au foarte multe efecte, printre care impotenŃa sexuală);
– lupta armată poate dura perioade mai mari de timp, ceea ce duce la deprivări de somn, oboseală, pierderi de
efective, psiho-traumatisme (trebuie cunoscute efectele şi găsite măsuri de combatere a acestor efecte, măsuri
pentru a pregăti oamenii să reziste);
– influenŃa comandanŃilor asupra subordonaŃilor – nu este întâmplător faptul că o orientare recentă în
leadership accentuează necesitatea formării unor calităŃi charismatice la conducătorul militar (diferenŃa
manager-leader: leaderul îşi motivează subordonatul, managerul îl tratează ca pe un angajat);
– socializarea militară prin sistemul de norme, prin cerinŃele de încadrare în disciplina militară, urmăreşte să
formeze acele conduite care asigură acŃiunea în condiŃii de certitudine, atât în situaŃii de rutină, cât şi în
situaŃii extreme (în lupta armată); instituŃia militară are toleranŃă zero la incertitudinea comportamentală;
tehnic;
de pace şi de război;
– personalul militar îşi îndeplineşte multe din funcŃiile sale în unităŃi, grupuri mici, ori
aici formarea coeziunii de grup, asigurarea compatibilităŃii personale este foarte importantă;
activitatea în grup poate veni de multe ori în contradicŃie cu cerinŃele şi individualismul societăŃii
moderne;
misiuni de menŃinere a păcii, misiuni ce presupun contact cu populaŃia civilă, ce presupun instruire şi
pregătire psihologică deosebită;
– alte probleme în atenŃia psihologiei militare: dezvoltarea programelor pentru operaŃii speciale
(propagandă), operaŃii psihologice; programe de evadare, supravieŃuire, negocierea ostatecilor, tehnici de
persuasiune, pregătirea populaŃiei pentru cazuri de terorism etc.
Robert MearnsYerkes a elaborat testele Army Apha şi Army Beta, pe baza cărora au fost testaŃi şi repartizaŃi
1,7 milioane oameni şi 42.000 ofiŃeri, în timpul Primului Război Mondial. Tot el s-a mai ocupat de
perfecŃionarea sistemului de instruire militară, proceduri de asistare a militarilor cu afecŃiuni neuro-psihiatrice.
După 1930 se elaborează AGCT (Army General Clasification Test) care a înlocuit Army Alpha şi cu care au
fost testaŃi 12 milioane oameni.
1948 apare The American Soldier, scrisă de Stuffer, care descrie observaŃiile sociologice şi psihologice în al
Doilea Război Mondial.
În România, există preocupări dinaintea Primului Război Mondial la nivel de literatură; 1903-1904, apar cărŃi
de psihologie militară; în 1939 apar 2 reviste de psihologie militară.
1940 – se înfiinŃează Institutul de Psihologie al armatei, unde activau peste 100 psihologi. La ora actuală, în
toate unităŃile militare există un psiholog.
Nu putem înŃelege psihologia militară fără a înŃelege caracteristicile organizaŃiei militare. Toate instituŃiile
militare din lume sunt foarte asemănătoare între ele, indiferent de sistemul politic, social, cultural al Ńării de
apartenenŃă (izomorfism substanŃial).
Caracteristici:
a) acŃiunea militară are drept latură lupta armată, dusă în scopul distrugerii forŃelor umane şi materiale ale
inamicului – se înfruntă forŃe care urmăresc scopuri diametral opuse;
b) pregătirea pentru acŃiunea militară se face în timp de pace, ceea ce creează anumite dificultăŃi; acŃiunea
militară este pregătită, prefigurată în condiŃii fizice şi psihologice diferite de cele în care va fi executată
acŃiunea;
c) deşi toate organizaŃiile moderne acceptă ca posibile situaŃiile incontrolabile, armata suportă cel mai puŃin
factorul de incertitudine, tocmai pentru a condiŃiona tot mai puternic şi a obŃine factorul control; ca atare,
controlul social în armată foloseşte o formulă specifică a raportului convingere-constrângere;
e) universul de valori, modelele de comportament ale organizaŃiei militare sunt total diferite de cele ale
economiei sociale de piaŃă: onoare, disciplină, solidaritate, chiar sacrificiu vs. profit, competiŃie, negociere;
f) de asemenea, sistemul normativ, disciplina militară, urmăreşte să depăşească şi alte disfuncŃii posibile,
printre care executarea ordinului, pe de o parte, şi instinctul de conservare, pe de altă parte;
Ca o consecinŃă a celor de mai sus, modelul profesional militar este puternic formalizat şi puternic
instituŃionalizat:
– comportamentul funcŃional este prestabilit (totul este prestabilit, există reguli pentru
tot);
– sistemul statut-rol cunoaşte un înalt grad de formalizare, respectiv normele de
militare;
– relaŃiile inter-personale (de tip funcŃional) sunt determinate de ierarhia funcŃiilor (nu ne
treaptă a ierarhiei militare are trăsături distincte, după cum există o serie de norme şi practici care prescriu şi
realizează distanŃa psiho-socială dintre şef şi subordonat; diferenŃierea pe verticală este esenŃială în raport cu
cea pe orizontală; relaŃiile dintre militari sunt ghidate de protocoalele de politeŃe sau însoŃite de adevărate
ritualuri, de aceea armata dispune de un ansamblu de simboluri şi ceremonii.
Există o serie de dileme organizaŃionale, o serie de aspecte potenŃial disfuncŃionale, generate de această
structură rigidă:
1. DefiniŃii şi caracteristici
DefiniŃie. În sens larg, integrarea este un complex de fenomene psiho-sociale care se stabilesc între un individ
şi o colectivitate, la pătrunderea individului în acea colectivitate, având efecte şi modificări reciproce şi care
desemnează în final o anume poziŃie a individului faŃă de colectivitatea respectivă (integrat, izolat, respins
etc.).
Caracteristici:
Este necesar ca integrarea să se facă simultan pe toate cele 3 direcŃii; dacă există un clivaj prea mare,
comportamentul este disfuncŃional (pierde şi organizaŃia şi individul);
2) are o desfăşurarea temporală (în timp, mai multe stadii) fie pentru individul care se integrează
într-un grup constituit, fie chiar pentru formarea grupului (forming, storming…);
3) are un efect transformator atât asupra individului care se integrează, cât şi asupra grupului
integrator (exemplul cu fata în grupul de bărbaŃi: ea a împrumutat din limbajul lor, ei şi-au
rafinat limbajul).
_ vârsta – într-un fel se integrează un tânăr, care are flexibilitate, în alt mod se integrează un
individ în vârstă, care are anumite comportamente stabilizate, tipare comportamentale;
_ ocupaŃie, profesie anterioară – se integrează mai uşor tinerii maturizaŃi mai devreme; s-a
constatat că la generaŃiile tinere, prelungirea perioadei de şcolaritate, prelungirea
dependenŃei materiale de familie, lipsa confruntării cu problemele majore de viaŃă, pot
avea (toate acestea) drept efect o relativă întârziere a maturizării psiho-sociale; în
societăŃile industriale a crescut decalajul între maturizarea biologică şi maturizarea
psiho-socială; lipsa confruntării cu probleme sociale majore, uneori o atitudine
hiper-protectoare a familiei, pot crea anumite dificultăŃi de integrare într-o organizaŃie,
chiar mai puŃin rigidă ca armata. Uneori, integrarea poate fi influenŃată şi de imaginea
anterioară (sau percepŃia) asupra organizaŃiei respective;
_ nivel de şcolarizare, statut (social) de viaŃă anterior, mod de viaŃă, temperament, sistem de
valori şi atitudini, stil interacŃional (tot ce Ńine de personalitatea individului);
Remarcăm faptul că într-o anumită etapă a dezvoltării sociale, serviciul militar constituia un factor motivant,
de recunoaştere socială. În epoca industrială modernă, există pacifismul şi liberalismul tinerei generaŃii,
care proiectează o imagine mai puŃin favorabilă asupra organizaŃiei militare, cu efecte negative.
Modelul ASA (atracŃie, selecŃie, abandon) – fiecare organizaŃie tinde să atragă personalul care i se potriveşte
(în relaŃiile publice sunt persoane extrovertite, de ex.).
_ caracteristicile sistemului integrator – grupul, structura sa, coeziunea (vezi efectul negativ al
coeziunii ridicate, când apare un nou membru în grup), activitatea desfăşurată de acel colectiv
(într-un fel se integrează individul într-un colectiv cu activitate monotonă, în alt fel într-un
grup de specialişti), tipul de norme existente în acea organizaŃie (un sistem foarte clar de
norme facilitează integrarea);
_ etapa I: acomodarea – etapa de contact (sau contact-şoc) cu organizaŃia militară, care durează 3-7 săptămâni
în armată; subiectul se integrează în dimensiunea psiho-socială, cunoaşte caracteristicile sistemului integrator,
învaŃă rolurile prescrise, se încearcă formarea motivaŃiei pentru activitatea organizaŃiei (aici, organizaŃia
militară).
Specific instituŃiei militare, această etapă este trăită intens, puternic, pentru că intervin:
– încadrarea într-un ritm alert şi riguros (ceea ce este permis, este obligatoriu! – somn,
masă etc.);
– poziŃionarea în cadrul unei ierarhii şi de regulă la baza ei (în armată, dar şi în alte
organizaŃii) – pentru unii indivizi această poziŃionare este trăită ca frustraŃie (teoria
Indiferent de organizaŃie, atunci când comportamentele cerute, abilităŃile, sunt altele decât cele formate şi
acumulate la individ până la această etapă, se produce un şoc al realităŃii la individ, indiferent de organizaŃie.
O consecinŃă posibilă a şocului realităŃii este fenomenul de dezidealizare. Dacă organizaŃia a fost percepută
anticipativ cu o serie de atribute pozitive, dorite, aşteptate, în urma şocului realităŃii toate acele atribute pozitive
sunt înlocuite cu cele negative, poate apărea fenomenul de dezidealizare şi ataşamentul pentru organizaŃie să nu
se mai producă vreodată.
Până la un punct, un anumit nivel de intensitate, aceste fenomene sunt fireşti, naturale.
_ etapa a II-a: adaptarea – durează 4-6 săptămâni; în această etapă de regulă se realizează compatibilitatea
individ-grup, se acceptă şi se interiorizează modelele de conduită specifice organizaŃiei militare; se atenuează
frustraŃiile, neliniştile, anxietăŃile, angoasele etapei precedente; creşte randamentul profesional.
fenomen: cu 3-4 săptămâni înainte de terminarea contractului este posibil să se producă mai multe evenimente
negative (accidente) datorită fenomenului relaxării (un număr mare de accidente navale, de ex., se produc pe
drumul spre casă);
_ etapa a IV-a: integrarea propriu-zisă – are loc o identificare totală, puternică cu organizaŃia (de regulă numai
la militarii de carieră); la tinerii pe bază de contract, această etapă se identifică numai la cei care intenŃionează
continuarea carierei militare.
ReŃinem: procesul de adaptare nu este liniar, ci zigurat (în dinŃi de ferăstrău), pot apărea o
serie de dificultăŃi de adaptare. După anumiŃi autori, cele mai frecvente conduite de inadaptare
sunt:
– fuga sau dezertarea – un refuz mai accentuat al instituŃiei militare; autorii susŃin că este
exprimarea protestului;
tatuaje, etc.;
Factorii instituŃionali sunt: şef, psiholog, comandant; aceştia trebuie să aibă în vedere:
_ sistem de norme aplicat consecvent şi obiectiv, în integralitatea lui (nu pentru unii
da, pentru alŃii nu, ci tuturor în aceleaşi condiŃii).
ObservaŃii sistematizate privind comportamentul uman au fost făcute încă din Primul Război Mondial, s-au
dezvoltat în al Doilea Război Mondial şi au luat amploare în ultimii 30 ani, mai ales odată cu Războiul din
Vietnam şi următoarele.
– elaborarea unui complex de strategii preventive (pe timp de pace) care să vizeze
psihologică superioară încă din timp de pace, au rezistat mai bine solicitărilor propriu-zise, cât şi la acŃiunile de
război psihologic promovate de inamic.
A doua concluzie majoră: factorul primordial într-un război nu constă în aspectul cantitativ
(numărul de luptători, cantitatea de armament), ci în calitatea lor (calitatea bate cantitatea).
Pierderile psihice în războaiele contemporane variază în funcŃie de tipul luptei, durată. De ex.:
– în conflictele zonale de după al Doilea Război Mondial, pierderile de natură psihică per
total au fost de aproximativ 10% din total luptători, din care 90% au putut fi recuperaŃi cu proceduri
psihice/psihologice speciale; 1% nu au mai putut fi recuperaŃi;
– în Războiul din Vietnam, 60% din pierderi au fost de natură psihică, doar 40% din
– în conflictele din Orientul apropiat, în 1973 Israelul a pierdut 30% din efective, 20% în
1982 în conflictul din Liban; armata Israelului are în prezent cel mai puternic sistem
psihologic de pregătire luptători – de regulă, la 50 militari luptători există o echipă de
intervenŃie formată din 5-6 oameni (medic, asistent, psihiatru, psiholog etc.) pentru
recuperare imediată; ca urmare a acestui sistem de pregătire şi asistenŃă psihologică,
după anii ’80 numărul de pierderi psihologice în armata Israelului a scăzut la 3-5%.
Se estimează că un conflict pe arie mai extinsă (de ex. un război care ar cuprinde toată
Europa) ar putea să ducă per total la un procent între 10-25% pierderi psihice (armată, populaŃie),
mai ales dacă s-ar folosi arme de exterminare în masă (arme nucleare), la care s-ar adăuga
următoarele fenomene (ca la Hiroshima şi Nagasaki): puternice stări confuzionale, panică, acte de
violenŃă, banditism, refuzul în masă al alimentelor şi apei de băut (considerate radioactive); prin
efecte de sugestie şi auto-sugestie, mulŃi se vor plânge de boala de iradiere (aceste efecte s-au
demonstrat în cazul uraganului Katrina, 2006). Pierderile diferă de la zonă la zonă şi în funcŃie de
calitatea oamenilor.
7
accidente tragice) sunt similare d.p.d.v. al solicitărilor şi sunt negative prin însăşi natura lor.
Încă din al Doilea Război Mondial, Stuffer a scris mai multe volume (printre care Soldatul
american) unde a descris solicitările fizice şi psihologice la care este supus militarul, enumerând:
– situaŃii de izolare;
La această tipologie au mai fost adăugate şi alte solicitări apărute după al Doilea Război
Mondial:
I. Privarea de somn, oboseala – unul din principalii factori care duce la apariŃia oboselii este privarea de somn.
Oboseala = reducerea capacităŃilor de efort fizic şi psihic ca rezultat al unor solicitări îndelungate, corelate cu
stresul cumulativ.
rezistenŃă);
Se poate rezista perioade fără somn, dar este importantă perioada de refacere:
– la 72 ore privare de somn sunt necesare 24 ore de revenire (nu neapărat de somn continuu);
capacităŃilor operaŃionale, după care este nevoie de o perioadă de refacere de 24-48 ore;
Starea de somnolenŃă maximă se manifestă între orele 3-6 dimineaŃa, când scade şi capacitatea de lucru cel
mai mult.
În afara unor măsuri de instruire pe timp de pace pentru creşterea rezistenŃei, se recomandă asigurarea unui
minim de somn de 4 ore din 24. Dacă nu avem posibilitatea, oferim 3 ore de somn între orele 3 şi 6 dimineaŃa,
somn neîntrerupt.
S-a constatat că având o bună pregătire psihologică se poate rezista şi 72 ore de nesomn fără efecte deosebite.
– degradarea capacităŃii de argumentare logică (scade coerenŃa – nu se pierd deci 2 nopŃi înainte
de examen );
II. Durata acŃiunilor de luptă – solicitările specifice câmpului de luptă sunt stresante, au caracter neobişnuit,
agresiv, violent, cu ameninŃări la adresa vieŃii (ca şi anumite situaŃii pe timp de pace), ca atare rezistenŃa,
stabilitatea psiho-fizică trebuie menŃinute un timp cât mai îndelungat. Ori, de regulă, acŃiunile de luptă având
o durată îndelungată, menŃinerea comportamentului timp îndelungat devine un obiectiv.
a) manifestări iniŃiale ale pierderii capacităŃii de acŃiune (care presupune 30-35 zile solicitări
intense, acŃiune susŃinută, stresantă) – încep să apară:
– scade atenŃia;
– diminuare a forŃei fizice;
– stări de anxietate;
până la apatie totală, pasivism, indiferenŃă; paradoxal, la unii militari apare logoree,
creşterea sentimentului de teamă şi scade foarte mult precizia focului (trag aiurea, nu
– confuzii mentale;
– transpiraŃii reci;
– unii refuză alimentele, alŃii prezintă lipsă totală de autocontrol manifestată prin
De regulă, cam după această perioadă, capacităŃile operaŃionale scad sub pragul critic şi cei în cauză trebuie
înlocuiŃi.
10
Psihologia rănitului
Unul din factorii solicitanŃi în război este pierderea camarazilor, rana. Evenimentul
traumatic (rana fizică) se produce întotdeauna pe neaşteptate (nimeni nu anticipează), de regulă
când militarul este foarte motivat (pe câmpul de luptă/la locul de muncă) şi brusc apare acest
obstacol.
b) durerea, tulburările senzoriale zonale – durerea fizică răstoarnă fantezia soldatului glorios în luptă, se tulbură
stereotipiile;
c) senzaŃia de sfârşit al lumii – toate planurile de viitor sunt date peste cap, proiecŃiile, aspiraŃiile
personale/profesionale, toată viaŃa proiectată nu va mai fi;
cel care trebuie să fie ajutat, dezinteres faŃă de orice altă persoană; se mai numeşte regresie
infantilă;
ilogice de ceilalŃi: supunere mai dificilă, respingere a celor care se ocupă de ajutorarea răniŃilor
panichează);
– stări de prostraŃie (de anihilare, blocaje psihice) – militarul este depresiv, anxios,
îndelungat (sau perceput ca îndelungat) de evacuare a sa, în timpul aşteptărilor chinuitoare legate
de lista de priorităŃi, care se adaugă la şocul psihic al rănii; în aceste sens, Salmon (psiholog
proximităŃii (nu trebuie „plimbat” prea mult, ci dus la primul spital/unitate de intervenŃie),
personificarea genului patogen), care poate îmbrăca o formă agresivă, este asociat cu un sentiment
de disperare (face estimări faŃă de sfârşitul carierei, incertitudini privind calitatea vieŃii viitoare);
11
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE
MILITARĂ – note de curs
de: rana concretă, situaŃia concretă, personalitatea militarului, modul în care este asigurată şi
percepută intervenŃia medicală de recuperare a soldatului, tipul de relaŃie cu medicul (în armată nu
există posibilitatea de a alege propriul terapeut, ceea ce poate genera neîncredere, suspiciune);
– un alt factor care determină tipul de reacŃie: gradul – medicul este considerat rece, detaşat, lipsit de suflet,
mai ales când diferenŃa de grad este foarte mare („ce ştie ofiŃerul prin ce trec eu? nu pune pasiune”) şi se pot
dezvolta 2 tipuri de atitudini faŃă de medic:
posibilă mai ales că în cazul rănii fizice rănitul nu este consultat cu privire la deciziile medicale luate.
câştigă strict medical, dar se previn şi stările/crizele anxioase, de abandon (asigurarea urgenŃei şi proximităŃii,
cf. Salmon);
(nu haotice), ambient de lucru curat şi silenŃios (toate induc acel sentiment că rănitul intră într-un circuit
adecvat şi eficient); espectanŃe pozitive (este ideal ca rănitul să fie internat în salon cu oameni în curs de
vindecare (apar inducŃia, sindromul frunzei pictate);
12
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE
MILITARĂ – note de curs
1. Stresul
Un război de durată sau de mare intensitate (chiar scurt), o situaŃie excepŃională în ambient non-militar, prin
aceste caracteristici (durată, intensitate mare) sunt deosebit de stresante pentru cei care participă la aceste
activităŃi.
– în războaiele unde sunt folosite arme de distrugere în masă (arme nucleare), vor fi 1
până la 2-3 în primele 30 zile; după 30 zile, numărul celor traumatizaŃi psihic depăşeşte
– anumite predicŃii susŃin că după 60 zile cea mai mare parte a personalului va fi inaptă
d.p.d.v. psihologic.
DefiniŃii.
Selye: O stare ce se traduce prin un sindrom specific indus într-un sistem biologic.
Pieron: Agresiunea, acŃiunea violentă exercitată asupra organismului de un stimul fizic/emoŃional sau o
frustrare acută.
Delay: O stare de tensiune acută a organismului obligat să-şi mobilizeze capacităŃile de apărare pentru a face
faŃă unei situaŃii ameninŃătoare.
McGarth: stresul apare atunci când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului şi capacităŃile
de răspuns ale organismului.
Cercetările mai noi arată că există şi un stres cumulativ, în sensul că anumite evenimente
cotidiene au o anumită semnificaŃie stresantă şi cumularea lor în timp duce la apariŃia
manifestărilor de stres. Holmes şi Rahe au alcătuit o scală a evenimentelor stresante de viaŃă (pe
populaŃia americană) şi care acordă puncte diferitelor situaŃii cu care ne confruntăm (de ex.,
pierderea partenerului de viaŃă – 100 puncte, pierderea serviciului – 50 puncte, pensionarea – 20
puncte, începerea anului şcolar – 5 puncte etc.). Pe baza punctajului acumulat timp de 6-12 luni
(momentul critic fiind acumularea a 200 puncte în acest interval), ei fac o predicŃie privind
apariŃia unei boli organice pentru că stresul fragilizează, vulnerabilizează organismul.
– faza de rezistenŃă sau adaptare, când organismul îşi mobilizează toate resursele de
13
Forma concretă de manifestare (epuizare, incoerenŃă etc.) depinde de foarte mulŃi factori:
a) semnificaŃia stresantă adresată stimulilor – cum se explică faptul că acelaşi stimul produce/nu produce
reacŃie stresantă la diferiŃi oameni? Răspunsul: semnificaŃia stimulului, care ponderează reacŃia la stres;
la două rezultate: „mă lupt” sau „nu fac faŃă” (fight or fly).
c) comportamentele de tip A şi B (incorect spus personalităŃi de tip A sau B; evident, fiind comportamente,
sunt învăŃate!):
aşteptare, foarte competitivi şi în activitate şi în situaŃiile cotidiene, nu ştiu să se odihnească, se ceartă în mod
frecvent, se enervează când cei din jur sunt mai lenŃi, îi grăbeşte, muncesc şi în week-end, de unde concluzia că
persoanele cu comportamente de tip A sunt mai pasibili de boli cardio-vasculare (sunt stresaŃi permanent, ceea
ce fragilizează organismul);
– comportamente de tip B: indivizi calmi, relaxaŃi, se ceartă mai rar, evită situaŃiile
conflictuale, foarte competitivi dar fac o distincŃie netă între muncă şi odihnă, sunt mai rezistenŃi la stres şi
ajung mai des în funcŃii de conducere;
d) sprijinul psiho-social (de grup) – din diferite statistici, 75% dintre cei care acuză diferite simptome de stres
(nevroze) provin din colectivităŃi slab coezive, dezbinate (păstrarea coeziunii în armată este un obiectiv
primordial).
14
Nu trebuie să se creadă că stresul este neapărat dăunător. Există o relaŃie curbilinie între
e) evaluarea consecinŃelor – dacă parcurgem etapele de mai sus, dar consecinŃele nu sunt
grave, reacŃiile la stres sunt mai ponderate (evenimentul este stresant nu în sine, ci prin
consecinŃele sale!). Este evident că pe câmpul de luptă probabilitatea apariŃiei stresului este mai mare (durata
mare de luptă, intensitatea stimulilor etc.).
Stresul luptei – solicitările din lupta modernă produc o gamă diversă de manifestări:
_ sindromul de dinaintea luptei – dacă se anticipează când va fi lupta şi cât de grea, există tendinŃa unor
militari de a se prezenta la medic cu simptome ipohondrice (dureri de cap, indigestii etc.);
_ sindromul de evacuare – dacă unii dintre militari sunt evaluaŃi datorită unor răni (sunt
imoperanŃi) sunt şi alŃi militari care invocă o situaŃie de boală pentru a beneficia de acelaşi regim;
– manifestări anxioase;
– manifestări confuzionale;
– manifestări delirante;
– manifestări isterice;
– manifestări psihosomatice;
– manifestări depresive.
Nevroza traumatică depresivă se produce în timpul sau imediat după şocul respectiv (de regulă apare pe loc).
_ sindromul de stres post-traumatic (PTSD – post traumatic stres disorder) – constă într-o schimbare
persistentă a personalităŃii după o trăire catastrofică.
În anii ’40-’50, nevroza traumatică de luptă se mai numea „şocul exploziei” sau „sindromul bătrânului sergent”,
„sindromul vulnerabilităŃii finale” şi s-a constatat că fie reacŃiile la stresul luptei apar imediat, fie diferitele
manifestări duceau la un stres cumulativ (astfel că în SUA, perioada de rezistenŃă era de 250 zile, în Marea
Britanie, 40 zile), cu manifestări vizibile.
Războiul din Vietnam a adus cu sine alt tip de reacŃie: PTSD. Datorită asistenŃei medicale,
medicaŃiei, oficialităŃile americane şi-au manifestat satisfacŃia pentru numărul mic de pierderi
psihologice: 1,5% faŃă de o medie de 23% pe toate câmpurile de luptă de după al Doilea Război
Mondial (prin faptul că erau puŃin implicaŃi, stagii scurte de luptă etc.). Dar surpriză! La o
15
perioadă după întoarcerea în Ńară, combatanŃii au manifestat PTSD, sindrom care se poate
manifesta pe o perioadă de până la 30 ani! Conform DSM (manual-dicŃionar de statistică
medicală), pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu PTSD, este necesar să manifeste 2 din cele
6 simptome:
Se consideră că până la 80% dintre participanŃii/martorii unei situaŃii catastrofice, indiferent de natura ei, pot
dezvolta această reacŃie întârziată.
Panica – la nivel individual – este o stare de groază generată de un pericol real sau imaginar, ieşit din comun,
deosebit, care ameninŃă viaŃa, manifestată prin confuzie, dezorientare, comportamente iraŃionale, frică
paroxistică, în general comportamente dezorganizate.
La nivel grupal, panica este o stare de şoc colectiv, caracterizat prin apariŃia unor fenomene de sugestie şi
imitaŃie, de contagiune psihică a comportamentelor individuale, în care comportamentele individuale de mai
sus se propagă foarte rapid, slăbind legăturile grupale chiar până la dispariŃia acestora, a oricărei coeziuni.
Caracteristici:
– este o reacŃie temporară, manifestată în principal prin părăsirea haotică a locurilor în care se
– are loc o dezintegrarea socială, nu se mai Ńine cont de structurile sociale, de norme;
– în percepŃia oamenilor apare fenomenul de gât de sticlă (calea de salvare este văzută ca greu
accesibilă şi atunci toŃi se centrează pe ea, când se manifestă într-un loc închis! de fapt, această percepŃie este
cea care creează panica, deoarece în situaŃiile simulate totdeauna exerciŃiile s-au desfăşurat foarte bine, în
timp ce în situaŃiile reale, în spaŃiile închise, s-a manifestat panica);
– nu se mai execută – evident – activitatea principală (pe câmpul de luptă, se aruncă armamentul
şi se fuge bezmetic);
În orice situaŃie de luptă, panica poate fi precedată sau favorizată de o serie de condiŃii şi factori ce contribuie
la stabilirea unei predispoziŃii (vulnerabilităŃi) la panică. Panica poate să nu fie precedată de factori/condiŃii,
dar forŃa excitantului este atât de puternică (ameninŃă viaŃa) încât nimeni nu i se poate opune – factorul
determinant îl constituie exclusiv stimulul.
16
În legătură cu aceşti factori, mult timp s-a menŃinut teoria inevitabilităŃii panicii, dar
– panica nu-i obligatorie, nici chiar atunci când se manifestă ambele categorii de factori
coordonată şi atunci avem acele comportamente aberante. În mediul militar au fost situaŃii în care apariŃia
unui stimul-şoc nu i-a determinat pe oameni să-şi abandoneze activitatea.
şi după ce se consumă toate resursele psihice, se stinge, oamenii rămân inactivi, pasivi.
CondiŃiile şi factorii favorizanŃi nu se întâlnesc în colectivităŃile aleatoriu organizate (în sălile de spectacol,
de ex.) ci în organizaŃii structurate (militare, unităŃi de risc etc.) şi sunt:
_ lipsa coerenŃei în conducere – ordine, dispoziŃii care se contrazic; _ agitaŃia motrică a unor indivizi
izolaŃi;
vulnerabilizează;
_ eşecuri repetate;
_ alte situaŃii limită în spaŃii închise (incendiu).
Factorii de mai sus sunt factori externi care Ńin de ambientul în care acŃionează. Factorii interni, care Ńin de
psihologia individului:
termeni raŃionali;
Pe câmpul de luptă, panica se manifestă prin fugă generalizată în toate direcŃiile, inclusiv spre inamic. În
spaŃiile închise, apare fenomenul de gât de sticlă, iar în spaŃiile deschise panica posesiunii (de ex., în
magazine, toŃi îşi însuşesc ceva). Desfăşurată de la sine, nu se stinge decât atunci când oamenii se epuizează
psihic şi rămân inactivi, pasivi.
17
Ce măsuri se pot lua? În contextul militar/organizaŃional: acŃiunea oamenilor investiŃi cu autoritate pentru
combaterea panicii; există 2 principii fundamentale care trebuie respectate:
1 – principiul comunicării:
Sunt profesii în care conducerea grupurilor de oameni în situaŃii de panică face parte din
acea profesie (de ex., navigatorii – nava este un spaŃiu închis! Astfel, există numeroase
ori de câte ori situaŃia devine dificilă/critică, este necesară o conducere unică,
riguroasă, cu acŃiuni imediate şi precise; cu cât situaŃia este mai critică, cu atât
coeficientul de autoritate este mai mare; la limită o conducere în forŃă! (democraŃia
s-a terminat!);
ameninŃarea cu folosirea forŃei şi chiar utilizarea ei dozată;
proces de conducere neîntrerupt – oamenii care sunt conduşi să nu fie abandonaŃi;
centrarea oamenilor pe acŃiune (oamenii trebuie puşi să facă ceva, având sarcini de
îndeplinit nu mai sunt foarte vulnerabili la panică);
măsuri clare şi concrete;
izolarea oamenilor cuprinşi de panică şi asistarea lor psihologică;
încercări de restabilire a ordinii (fără abandonarea acestor încercări în caz de eşec).
Panica este un fenomen posibil, gradul de probabilitate este redus, dar consecinŃele sunt
catastrofice. În situaŃiile de panică, „coaja” de civilizaŃie dispare şi reapare starea de animalitate.
18
– schimbări repetate şi dese de fus orar şi de zonă climaterică (dintr-o emisferă în alta);
– contactul cu alte spaŃii socio-culturale sau dimpotrivă, un contact tot mai scăzut (datorită
tehnologizării şi eficienŃei economice în porturi), ceea ce înseamnă imposibilitatea „evadării” din monotonia
peisajului navei şi a restabilirii echilibrului psiho-fizic;
– absenŃa îndelungată din familie, cu efecte asupra acesteia, asupra copiilor, probleme de
Nava este spaŃiul total de activitate al navigatorului, spaŃiu fizic restrâns, traseele sunt
aceleaşi, fixe (cabină, masă, activitate); se limitează serios posibilităŃile de mişcare ale echipajului.
Pentru un optim psiho-fizic se apreciază că oamenii trebuie să parcurgă zilnic 6-8-10 km pe jos
(doza necesară), ori la navă sunt parcurşi 1-2 km zilnic, poate chiar mai puŃin; această hipokinezie
(hipodinamism) are nu numai efecte fiziologice negative (scăderea puterii fizice), dar şi efecte
psihologice:
– creşterea irascibilităŃii.
Nava se află într-un mediu dinamic, caracterizat de oscilaŃii permanente (valuri, furtună).
La un grad mai redus de balans, acŃiunile motrice se execută cu greutate, cele intelectuale cu erori; de ex., în
aprecierea vizuală a distanŃelor, precizia se reduce cu 10%, în anumite sarcini intelectuale precizia scade cu 10-
15%.
La un prag critic (care depinde de foarte mulŃi factori: experienŃă, responsabilitate, grad de
obişnuinŃă cu marea, caracteristici psiho-fiziologice) apare răul de mare; la un grad mai redus de
balans, răul de mare se manifestă prin: dureri de cap, senzaŃii de greaŃă, somnolenŃă, deficienŃe în
actualizarea informaŃiilor, desfăşurarea cu dificultate a operaŃiunilor mentale, scade interesul
19
(Filaret Sîntion, „Sindromul nevrotic al curselor lungi”, Revista de Psihologie, nr. 4 1987,
www.imo.org pentru alte studii asupra oboselii la bordul navei)
Aceste solicitări sunt:
a) durata mare a voiajului, ca timp (perioada îndelungată a voiajului) – înŃelegem prin curse lungi cele peste 3
luni, cu intrări puŃine în port, staŃionări reduse şi ca atare se acumulează şi se sedimentează efectele
solicitărilor profesionale; reŃinem că niciodată nu putem asigura la bord posibilitatea refacerii complete a
capacităŃii psiho-fizice;
– perioada de adaptare la condiŃiile de voiaj (de ex., după concediu, după o întrerupere
mai mare) cere timp; această adaptare poate dura 24-48 ore, dar poate depăşi şi o săptămână în cazuri
individuale, perioadă în care poate creşte riscul de accidente (40% din accidentele în navigaŃie se produc în
primele 10 ore de la plecarea navei din port, datorită neadaptării la solicitările profesionale);
– perioada optimului de voiaj (moral ridicat, tonus psiho-fizic, marinarii sunt interesaŃi
lipsa condiŃiilor de refacere completă la bordul navei; oboseala este recunoscută prin:
creşterea timpului de răspuns (lentoare), se inhibă mai dificil anumite comportamente
agresive, irascibile, creşterea numărului de situaŃii conflictuale, lamentări privind
oboseala, izolări în cabine, participare mai redusă la activităŃile de grup; prin efort
volitiv se elaborează reacŃii compensatorii şi activitatea poate fi încă desfăşurată în
limite normale; perioada mai durează 1-2 luni după perioada optimului de voiaj;
sindicatul francez al navigatorilor impune max. 4 luni de voiaj, urmate de un
absenŃi psihologic, deşi prezenŃi fizic la faŃa locului); pe mare nu apar probleme
datorită acestui aspect, dar în zonele aglomerate de trafic este periculos, se încalcă
20
deci diferite norme de siguranŃă; ca un aspect individual, mulŃi navigatori îşi lasă
barbă în această perioadă (din neglijenŃă sau din necesitatea de a face o schimbare);
cronicizată, randament redus, somn dificil, agitaŃie, blocaje ale activităŃii psihice, gânduri îngrijorătoare,
pesimism, sentimente îngrijorătoare legate de familie, agitaŃie extremă sau apatie totală (de aceea unele
legislaŃii impun max. 4 luni de voiaj);
– perioada finală – drumul către ultimul port, agitaŃie, entuziasm, creşte buna dispoziŃie
motivaŃiei dar şi creşterea pericolului de accidente datorită neglijării sarcinilor de cart, a măsurilor de
siguranŃă.
echipajului (de regulă, echipajul este multi-naŃional), zone de navigaŃie (polare, Ecuator); o bună pregătire a
echipajului şi un voiaj de 4 luni duce la rezultate bune şi fără remanenŃe; bineînŃeles, intervine vârsta,
experienŃa etc.
b) uniformitatea condiŃiilor de viaŃă şi activitate – există un stereotip: aceeaşi mare, aceeaşi navă, aceiaşi
oameni; această uniformitate a ambientului fizic şi psiho-social reprezintă o stimulare senzorial-informaŃională
uniformă, stres de sub-solicitate, deprivare senzorială, cu efectele: oboseală psiho-fizică, tensiuni,
irascibilitate, scăderea tonusului emoŃional, a randamentului intelectual. Monotonia condiŃiilor de
activitate pune accent pe anumite tipuri de acŃiuni care se consolizează şi rutinizează şi de aici o posibilă
consecinŃă este stereotipizarea acŃiunilor, comportamentelor şi astfel creşte probabilitatea apariŃiei
accidentelor de muncă dacă situaŃia variază puŃin şi oamenii sunt surprinşi de aceasta;
c) izolarea îndelungată de familie – stări de nelinişte, nerăbdare; cam după 3 luni apar probleme, idei legate de
fidelitatea partenerei; nu se discută direct, sunt tacite, tabu, dar produc frământări puternice; consumul
psihologic este mare şi pentru problemele familiei şi imposibilitatea participării directe la ele şi
controlului acestora (examenele copiilor, securitatea familiei, evenimente negative în familie – deces etc.); în
general, dinamica relaŃiilor maritale (navigator-famile) parcurge următoarele etape:
– perioada anterioară plecării – cu 2-3 săptămâni înainte apare o uşoară anxietate, bine
compensată, mascată; cu 2-3 zile înainte de plecare, apare o instabilitate emoŃională mai accentuată,
irascibilitate;
tulburări comportamentale, bizarerie, instabilitate emoŃională (în funcŃie şi de vârsta individului şi a cuplului);
urmează o perioada de stabilizare, obişnuinŃă, rutină cotidiană; după 3 luni apar problemele legate de fidelitatea
partenerei; anticiparea întoarcerii, la parteneră, produce o stare de agitaŃie mai mare;
21
se face cam în 2 săptămâni; pot avea loc şocuri legate de creşterea copiilor (datorită
puseurilor de creştere a copiilor); sunt posibile irascibilitate, incompatibilităŃi, nu sunt
excluse unele tensiuni inter-personale – sunt reacŃii naturale, valabile pentru orice
membru al familiei care lipseşte mai mult de acasă; în familie, absenŃa prelungită a tatălui de acasă poate avea
rezultate asupra comportamentului copiilor;
schimbarea de fus orar (schimbarea orei), se produce o perturbare a ciclurilor şi necesită 24-48 ore de adaptare
(cu condiŃia să nu se schimbe iar!); dacă se navigă nord-sud, se schimbă zona climaterică ori adaptarea la un alt
anotimp cere timp, creează tensiuni psihice, consumuri energetice mari, vulnerabilizează organismul
(navigatorii prezintă de 2 ori mai multe cazuri de îmbolnăviri cardio-vasculare, ulcere, decât alte profesiuni de
uscat);
– experienŃă;
militară, PoliŃia de frontieră), evident durata voiajului este mai mică, dar ca particularitate, Marea
Neagră fiind ca un lac închis, trece foarte uşor de la calm la furtună şi uzează foarte mult echipajele (o
săptămână la Marea Neagră echivalează o lună la ocean sau 6 luni Marea Neagră echivalează 1 an la ocean);
– oboseala (de multe ori, portul este mai obositor decât voiajul în sine);
grup mic cu număr de membri spre limita inferioară (15 max. 20), cu toate
caracteristicile discutate (coeziune, conformism, rivalităŃi etc. – vezi dinamica grupului mic); apar proprietăŃi
specifice, caracteristica principală fiind faptul că echipajul este o structură psiho-socială stabilă, închisă (se
păstrează aceeaşi structură o perioadă de timp) care acŃionează în condiŃiile de mai sus (aceeaşi mare, navă
etc.);
timpului liber. Echipajul fiind limitat d.p.d.v. al numărului de oameni care îl compun şi stabil, contactele inter-
personale sunt frecvente, intense, ceea ce are o serie de consecinŃe: o comunicare foarte intensă, o inter-
cunoaştere mai bună, ceea ce poate avea efecte pozitive (acceptarea, o mai bună interacŃiune), dar şi negative
(faptul că cineva este mai bine cunoscut nu îl face neapărat şi plăcut! Se poate constata o incompatibilitate mai
mare, cunoaşterea mai bună nu implică şi acceptare mai bună), relaŃia inter-personală se blochează, pot apărea
efecte de solitudine, unii navigatori refuză interacŃiunea cu ceilalŃi, se retrag, se izolează şi atunci efectele de
mai sus se accentuează, solitudinea se accentuează;
monotonie (comportamentul este stereotip); frecvenŃa expunerii creşte simpatia pentru o persoană până la
punctul de saturaŃie, când se cunoaşte tot despre persoana respectivă şi devine sursă de monotonie;
22
Ca o consecinŃă a celor de mai sus, pot apărea conflicte inter-personale; într-un voiaj lung,
primele conflicte apar după cca. 25 zile, se acutizează după 3-4 luni (ca număr şi
intensitate – perioada critică), după care numărul lor scade, dar cele care rămân sunt foarte intense, puternice
(duşmani de moarte). Dinamica conflictului:
– după 20 zile până la 1 lună – 1 lună şi jumătate, oamenii tind să interiorizeze conflictul,
– după 2 luni se încearcă transferul conflictului în grup (fiecare caută să-şi formeze
În orice sistem socio-tehnic sau în orice interacŃiune om-maşină intervin disfuncŃii materializate în accidente.
Cert este că aprox. 80-85% din accidentele de muncă se datorează factorului uman (cauze de la structuri de
personalitate, la lipsă de competenŃe).
În cele ce urmează nu ne referim la lipsa de competenŃă ci la erorile oamenilor competenŃi (erori care provin
de la oameni care au competenŃe şi provin de la alŃi factori). Acestea sunt:
(psihologia zilei de luni ); se pune accentul pe prevenirea accidentelor de muncă la bord, de aceea se fac
cu regularitate (la 4-5 ani) cursuri, fără de care personalul nu mai poate naviga;
2) prejudecata lipsei de control în sarcini/zone cunoscute (rutina) – indivizii tind să fie superficiali, le scade
vigilenŃa (atenŃia susŃinută) în aceste cazuri;
4) lipsa de atenŃie – cauzată la rândul ei de alŃi factori (oboseală); este pe locul 2 între cauzele de accidente
navale;
5) nivelul înalt al riscului acceptat (prudenŃă vs. acceptarea riscului) – unele persoane sunt mai prudente,
acceptă un risc mai redus, altele acceptă un risc mai mare fiind mai puŃin prudente, măsura de siguranŃă fiind
luată abia de la un anumit nivel;
6) navigaŃia singuratică – din diferite motive (stres, monotonie sau dimpotrivă,
exuberanŃa sosirii în ultimul port etc.), oamenii sunt prezenŃi la locul de activitate dar se încredinŃează
excesiv aparaturii, ca şi cum nava merge singură şi nu mai supraveghează, nu mai acordă atenŃie navigaŃiei,
sunt superficiali ca şi cum ar fi absenŃi;
7) erorile luate în decizie: inerŃia conflictuală, radicalismul de cunoaştere, corelaŃia iluzorie etc. (vezi
psihologia organizaŃională);
8) riscuri pentru sănătatea umană – personalul navigant are o probabilitate de 2 ori mai mare pentru boli
cardio-vasculare, boli gastro-intestinale, eventuale boli ale zonelor calde.
23
Sindromul Stockholm
Când oamenii sunt puşi în situaŃii limită, în care pierd posibilitatea de a-şi controla
destinul, ca de pildă atunci când sunt răpiŃi sau încarceraŃi, ei resimt o imensă teamă faŃă de
suferinŃele fizice ce le-ar putea fi pricinuite şi manifestă convingerea că viaŃa lor este în mâinile
răpitorilor; atunci, în minŃile lor se dezvoltă o tragedie de supravieŃuire transformată adesea
într-un răspuns psihologic care poate merge până la simpatie şi sprijin pentru cauza agresorilor.
ReacŃia pare să constituie un veritabil simptom, numit în literatura de specialitate „sindromul
Stockholm”, datorită unui incident de acest gen, petrecut în capitala suedeză, în urmă cu mai bine
de trei decenii.
Sindromul se manifestă atunci când un captiv nu poate scăpa răpitorilor săi şi este izolat şi ameninŃat cu
moartea. Deşi iniŃial resimte ură faŃă de agresor, victima va sfârşi, după câteva zile, prin a manifesta simpatie
şi chiar a îmbrăŃişa cauza acestuia. Victimele „sindromului Stockholm” suferă în general de izolare severă şi de
abuzuri fizice şi emoŃionale, simptome întâlnite şi la femeile agresate, la victimele incestului, la copiii abuzaŃi
sau la prizonierii de război.