Psihologie Militara

PSIHOLOGIA MILITARĂ – OBIECT ŞI DOMENII

Caracteristicile organizatiei militare

1. Obiect şi domenii

Psihologia militară poate fi văzută ca aplicarea principiilor, teoriilor, metodelor, cunoştintelor de

psihologie generală, socială etc. în interiorul ambientului militar. Domeniile consacrate ale psihologiei
(experimentală, clinică etc.) sunt aplicate, relationate la o populatie specifică.

Psihologia militară este un domeniu larg şi foarte complex, nu există domeniu al psihologiei (teoretic sau
aplicativ) care să nu aibă aplicabilitate în armată. Pentru a întelege acest lucru, vom enumera problematica

psihologiei militare:
– selecŃia, evaluarea şi repartizarea potenŃialilor militari pe arme, specialităŃile militare – de fapt aici a
început să se dezvolte psihologia militară: SUA, în Primul Război Mondial, a repartizat peste 1 milion de
persoane pe specialităŃi, după aptitudini, iar în al Doilea Război Mondial peste 7 milioane de persoane;

– instruirea şi evaluarea performanŃelor – instruirea militară:

o are un caracter stresant;

o se desfăşoară într-un context nespecific (nu se pot simula perfect condiŃiile de

război, deci implicarea este mai mică faŃă de situaŃia reală);

o rezultatele instruirii pe câmpul de luptă se evaluează în termenii de viu sau

mort!

– diferenŃele de performanŃă în luptă ale unor militari cu aceeaşi dotare tehnică se datorează unui complex
de factori care trebuie studiaŃi: conducerea, moralul, experienŃa, motivaŃia, disciplina, cultura, instruirea
etc.; referitor la disciplina militară, se consideră că „armata te dresează”, dar acest „dresaj” înseamnă
condiŃionarea executării fără proteste a unui ordin, ceea ce reduce pierderile de vieŃi în război;

– personalul militar este deseori solicitat să acŃioneze în condiŃii grele sau care ameninŃă viaŃa, într-o
multitudine de ambiente: altitudine, temperaturi ridicate/joase, radiaŃii, vibraŃii etc. ale căror efecte asupra
personalului trebuie cunoscute (vibraŃiile puternice au foarte multe efecte, printre care impotenŃa sexuală);

– lupta armată poate dura perioade mai mari de timp, ceea ce duce la deprivări de somn, oboseală, pierderi de
efective, psiho-traumatisme (trebuie cunoscute efectele şi găsite măsuri de combatere a acestor efecte, măsuri
pentru a pregăti oamenii să reziste);
– influenŃa comandanŃilor asupra subordonaŃilor – nu este întâmplător faptul că o orientare recentă în
leadership accentuează necesitatea formării unor calităŃi charismatice la conducătorul militar (diferenŃa
manager-leader: leaderul îşi motivează subordonatul, managerul îl tratează ca pe un angajat);

– socializarea militară prin sistemul de norme, prin cerinŃele de încadrare în disciplina militară, urmăreşte să
formeze acele conduite care asigură acŃiunea în condiŃii de certitudine, atât în situaŃii de rutină, cât şi în
situaŃii extreme (în lupta armată); instituŃia militară are toleranŃă zero la incertitudinea comportamentală;

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

– în armată trebuie realizată o cât mai mare compatibilitate om-maşină, om-progres

tehnic;

– instruirea militară trebuie să prevină reacŃiile de tip dezadaptativ şi psihiatric, pe timp

de pace şi de război;

– personalul militar îşi îndeplineşte multe din funcŃiile sale în unităŃi, grupuri mici, ori

aici formarea coeziunii de grup, asigurarea compatibilităŃii personale este foarte importantă;

activitatea în grup poate veni de multe ori în contradicŃie cu cerinŃele şi individualismul societăŃii

moderne;

– programe de tratament psihologic şi reabilitare;

– schimbările politice şi economice din ultimul timp au dus la schimbarea misiunilor:

misiuni de menŃinere a păcii, misiuni ce presupun contact cu populaŃia civilă, ce presupun instruire şi
pregătire psihologică deosebită;

– alte probleme în atenŃia psihologiei militare: dezvoltarea programelor pentru operaŃii speciale
(propagandă), operaŃii psihologice; programe de evadare, supravieŃuire, negocierea ostatecilor, tehnici de
persuasiune, pregătirea populaŃiei pentru cazuri de terorism etc.

2. Scurt istoric al psihologiei militare

Robert MearnsYerkes a elaborat testele Army Apha şi Army Beta, pe baza cărora au fost testaŃi şi repartizaŃi
1,7 milioane oameni şi 42.000 ofiŃeri, în timpul Primului Război Mondial. Tot el s-a mai ocupat de
perfecŃionarea sistemului de instruire militară, proceduri de asistare a militarilor cu afecŃiuni neuro-psihiatrice.

După 1930 se elaborează AGCT (Army General Clasification Test) care a înlocuit Army Alpha şi cu care au
fost testaŃi 12 milioane oameni.
1948 apare The American Soldier, scrisă de Stuffer, care descrie observaŃiile sociologice şi psihologice în al
Doilea Război Mondial.

În România, există preocupări dinaintea Primului Război Mondial la nivel de literatură; 1903-1904, apar cărŃi
de psihologie militară; în 1939 apar 2 reviste de psihologie militară.

1940 – se înfiinŃează Institutul de Psihologie al armatei, unde activau peste 100 psihologi. La ora actuală, în
toate unităŃile militare există un psiholog.

3. Caracteristicile organizaŃiei militare

Nu putem înŃelege psihologia militară fără a înŃelege caracteristicile organizaŃiei militare. Toate instituŃiile
militare din lume sunt foarte asemănătoare între ele, indiferent de sistemul politic, social, cultural al Ńării de
apartenenŃă (izomorfism substanŃial).

Caracteristici:

a) acŃiunea militară are drept latură lupta armată, dusă în scopul distrugerii forŃelor umane şi materiale ale
inamicului – se înfruntă forŃe care urmăresc scopuri diametral opuse;

b) pregătirea pentru acŃiunea militară se face în timp de pace, ceea ce creează anumite dificultăŃi; acŃiunea
militară este pregătită, prefigurată în condiŃii fizice şi psihologice diferite de cele în care va fi executată
acŃiunea;

c) deşi toate organizaŃiile moderne acceptă ca posibile situaŃiile incontrolabile, armata suportă cel mai puŃin
factorul de incertitudine, tocmai pentru a condiŃiona tot mai puternic şi a obŃine factorul control; ca atare,
controlul social în armată foloseşte o formulă specifică a raportului convingere-constrângere;

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

d) organizaŃia militară poartă amprenta unor principii colectiviste în opoziŃie cu individualismul

societăŃii contemporane;

e) universul de valori, modelele de comportament ale organizaŃiei militare sunt total diferite de cele ale
economiei sociale de piaŃă: onoare, disciplină, solidaritate, chiar sacrificiu vs. profit, competiŃie, negociere;

f) de asemenea, sistemul normativ, disciplina militară, urmăreşte să depăşească şi alte disfuncŃii posibile,
printre care executarea ordinului, pe de o parte, şi instinctul de conservare, pe de altă parte;

g) pentru a asigura coerenŃa în acŃiune trebuie formate o serie de automatisme comportamentale.

Ca o consecinŃă a celor de mai sus, modelul profesional militar este puternic formalizat şi puternic
instituŃionalizat:

– comportamentul funcŃional este prestabilit (totul este prestabilit, există reguli pentru

tot);
– sistemul statut-rol cunoaşte un înalt grad de formalizare, respectiv normele de

comportament în relaŃiile inter-personale sunt strict determinate de regulamentele

militare;

– relaŃiile inter-personale (de tip funcŃional) sunt determinate de ierarhia funcŃiilor (nu ne

raportăm la om ci ca funcŃie, grad!);

– comandantul are dreptul de a regla prin ordin comportamentul subordonaŃilor; fiecare

treaptă a ierarhiei militare are trăsături distincte, după cum există o serie de norme şi practici care prescriu şi
realizează distanŃa psiho-socială dintre şef şi subordonat; diferenŃierea pe verticală este esenŃială în raport cu
cea pe orizontală; relaŃiile dintre militari sunt ghidate de protocoalele de politeŃe sau însoŃite de adevărate
ritualuri, de aceea armata dispune de un ansamblu de simboluri şi ceremonii.

Există o serie de dileme organizaŃionale, o serie de aspecte potenŃial disfuncŃionale, generate de această
structură rigidă:

_ un posibil conflict între realizarea prin conformism şi realizarea prin independenŃă,

între unitatea, coerenŃa, uniformitatea comportamentală cerută şi profilele psihologice
individuale, între structura formală şi cea informală;

_ faptul că se formalizează puternic modelele de comportament, că se încearcă

rezolvarea tuturor situaŃiilor posibile prin reguli prestabilite;

_ uneori nevoile subordonatului sunt de o prioritate secundară, primează interesul

organizaŃiei;

_ o viziune pacifistă a tineretului necesită competenŃe educaŃionale speciale ale

comandantului care lucrează cu aceşti tineri.

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Integrarea în colectivul militar

1. DefiniŃii şi caracteristici

DefiniŃie. În sens larg, integrarea este un complex de fenomene psiho-sociale care se stabilesc între un individ
şi o colectivitate, la pătrunderea individului în acea colectivitate, având efecte şi modificări reciproce şi care
desemnează în final o anume poziŃie a individului faŃă de colectivitatea respectivă (integrat, izolat, respins
etc.).

Caracteristici:

1) este un proces multidimensional:

– integrarea are o dimensiune psiho-socială (în grup sau microgrup, relaŃiile cu ceilalŃi –

orice apariŃie într-un grup modifică ceva, stârneşte reacŃii în microgrup);

– integrarea funcŃională (profesională) – la cerinŃele activităŃii;

– integrarea normativă – asumarea, interiorizarea sistemului de norme – în armată,

toleranŃa la încălcarea sistemului de norme este ZERO;

Este necesar ca integrarea să se facă simultan pe toate cele 3 direcŃii; dacă există un clivaj prea mare,
comportamentul este disfuncŃional (pierde şi organizaŃia şi individul);

2) are o desfăşurarea temporală (în timp, mai multe stadii) fie pentru individul care se integrează
într-un grup constituit, fie chiar pentru formarea grupului (forming, storming…);

3) are un efect transformator atât asupra individului care se integrează, cât şi asupra grupului
integrator (exemplul cu fata în grupul de bărbaŃi: ea a împrumutat din limbajul lor, ei şi-au
rafinat limbajul).

2. Factori care influenŃează integrarea _ variabile psiho-individuale:

_ vârsta – într-un fel se integrează un tânăr, care are flexibilitate, în alt mod se integrează un
individ în vârstă, care are anumite comportamente stabilizate, tipare comportamentale;

_ ocupaŃie, profesie anterioară – se integrează mai uşor tinerii maturizaŃi mai devreme; s-a
constatat că la generaŃiile tinere, prelungirea perioadei de şcolaritate, prelungirea
dependenŃei materiale de familie, lipsa confruntării cu problemele majore de viaŃă, pot
avea (toate acestea) drept efect o relativă întârziere a maturizării psiho-sociale; în
societăŃile industriale a crescut decalajul între maturizarea biologică şi maturizarea
psiho-socială; lipsa confruntării cu probleme sociale majore, uneori o atitudine
hiper-protectoare a familiei, pot crea anumite dificultăŃi de integrare într-o organizaŃie,
chiar mai puŃin rigidă ca armata. Uneori, integrarea poate fi influenŃată şi de imaginea
anterioară (sau percepŃia) asupra organizaŃiei respective;

_ nivel de şcolarizare, statut (social) de viaŃă anterior, mod de viaŃă, temperament, sistem de
valori şi atitudini, stil interacŃional (tot ce Ńine de personalitatea individului);

Remarcăm faptul că într-o anumită etapă a dezvoltării sociale, serviciul militar constituia un factor motivant,
de recunoaştere socială. În epoca industrială modernă, există pacifismul şi liberalismul tinerei generaŃii,
care proiectează o imagine mai puŃin favorabilă asupra organizaŃiei militare, cu efecte negative.

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Modelul ASA (atracŃie, selecŃie, abandon) – fiecare organizaŃie tinde să atragă personalul care i se potriveşte
(în relaŃiile publice sunt persoane extrovertite, de ex.).
_ caracteristicile sistemului integrator – grupul, structura sa, coeziunea (vezi efectul negativ al
coeziunii ridicate, când apare un nou membru în grup), activitatea desfăşurată de acel colectiv
(într-un fel se integrează individul într-un colectiv cu activitate monotonă, în alt fel într-un
grup de specialişti), tipul de norme existente în acea organizaŃie (un sistem foarte clar de
norme facilitează integrarea);

_ modelul integrativ promovat de factorii decizionali – tipul de politici de socializare promovat

de organizaŃie.

3. Etapele integrării în colectivul militar

_ etapa I: acomodarea – etapa de contact (sau contact-şoc) cu organizaŃia militară, care durează 3-7 săptămâni
în armată; subiectul se integrează în dimensiunea psiho-socială, cunoaşte caracteristicile sistemului integrator,
învaŃă rolurile prescrise, se încearcă formarea motivaŃiei pentru activitatea organizaŃiei (aici, organizaŃia
militară).

Specific instituŃiei militare, această etapă este trăită intens, puternic, pentru că intervin:

– ruperea de mediul familial, amânarea unor proiecte personale (studii, de ex.);

– încadrarea într-un ritm alert şi riguros (ceea ce este permis, este obligatoriu! – somn,

masă etc.);

– norme şi reguli noi de viaŃă (în armată mult mai rigide);

– poziŃionarea în cadrul unei ierarhii şi de regulă la baza ei (în armată, dar şi în alte

organizaŃii) – pentru unii indivizi această poziŃionare este trăită ca frustraŃie (teoria

frustrării necesităŃilor laterale divergente în organizaŃie);

– restrângerea independenŃei acŃiunilor (mai puternică în armată),

– eforturi fizice şi psihice mari;

– viaŃă în colectiv (frustrarea de intimitate în colectivitate) – toate activităŃile sunt

ordonate, obligatorii şi se desfăşoară în acelaşi timp cu toŃi ceilalŃi;

– privarea relativă de libertate.

De aceea, prima etapă este trăită cu frământări puternice, frustraŃii, nelinişte.

Indiferent de organizaŃie, atunci când comportamentele cerute, abilităŃile, sunt altele decât cele formate şi
acumulate la individ până la această etapă, se produce un şoc al realităŃii la individ, indiferent de organizaŃie.

O consecinŃă posibilă a şocului realităŃii este fenomenul de dezidealizare. Dacă organizaŃia a fost percepută
anticipativ cu o serie de atribute pozitive, dorite, aşteptate, în urma şocului realităŃii toate acele atribute pozitive
sunt înlocuite cu cele negative, poate apărea fenomenul de dezidealizare şi ataşamentul pentru organizaŃie să nu
se mai producă vreodată.

Până la un punct, un anumit nivel de intensitate, aceste fenomene sunt fireşti, naturale.

_ etapa a II-a: adaptarea – durează 4-6 săptămâni; în această etapă de regulă se realizează compatibilitatea
individ-grup, se acceptă şi se interiorizează modelele de conduită specifice organizaŃiei militare; se atenuează
frustraŃiile, neliniştile, anxietăŃile, angoasele etapei precedente; creşte randamentul profesional.

_ etapa a III-a: participarea – pentru militarii de carieră, durează până la terminarea

contractului cu organizaŃia militară; activităŃi multiple, relaŃii de cooperare, relaŃii afective; este o
etapă şi criteriu; cadrul normativ este acceptat; pentru cei angajaŃi periodic în armată apare un

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

fenomen: cu 3-4 săptămâni înainte de terminarea contractului este posibil să se producă mai multe evenimente
negative (accidente) datorită fenomenului relaxării (un număr mare de accidente navale, de ex., se produc pe
drumul spre casă);

_ etapa a IV-a: integrarea propriu-zisă – are loc o identificare totală, puternică cu organizaŃia (de regulă numai
la militarii de carieră); la tinerii pe bază de contract, această etapă se identifică numai la cei care intenŃionează
continuarea carierei militare.

ReŃinem: procesul de adaptare nu este liniar, ci zigurat (în dinŃi de ferăstrău), pot apărea o
serie de dificultăŃi de adaptare. După anumiŃi autori, cele mai frecvente conduite de inadaptare
sunt:

– crizele excitativ-motorii (de nervi) – exprimă un refuz al situaŃiei, dar şi o cerere de

ajutor (din motive diverse, nu se cere direct ajutorul);

– fuga sau dezertarea – un refuz mai accentuat al instituŃiei militare; autorii susŃin că este

tot o cerere de ajutor;

– conduitele hetero-agresive (injurii, bătăi, altercaŃii etc.) – un refuz al situaŃiei şi

exprimarea protestului;

– conduite auto-agresive – refuz total al organizaŃiei, suicid, alcoolism, toxicomanie,

tatuaje, etc.;

– conduite de reclamare, lamentare (stări depresive, văicăreli, reclamaŃii diverse) – sunt

conduite totuşi mai socializate, care nu contravin sistemului militar.

4. Activitatea factorilor instituŃionali pentru facilitatea integrării

Factorii instituŃionali sunt: şef, psiholog, comandant; aceştia trebuie să aibă în vedere:

_ cunoaşterea caracteristicilor psiho-individuale ale celor care se integrează

(ocupaŃie, vârstă, aspiraŃii, mediu de provenienŃă etc.);

_ repartizarea într-o activitate/specialitate în funcŃie de abilităŃi, în postul în care este

cel mai compatibil;

_ preocuparea comandanŃilor faŃă de subordonaŃi (consideraŃia faŃă de subordonaŃi –

dimensiune a conducerii);

_ formarea fundamentului cognitiv al integrării (să ştie ce se aşteaptă de la el);

_ asistenŃă psihologică – însăşi faptul că există psihologul şi se poate apela la el, că

acesta veghează asupra lor, are un efect pozitiv, de liniştire;

_ controlul coeziunii colectivelor – avem nevoie în armată de colective coezive, dar

să nu se manifeste coeziunea ca o barieră pentru noul venit;

_ conduite consecvente şi obiective (imparŃiale) – în perioada de integrare, nimic nu

creează mai multă nelinişte/frustraŃie decât conduitele inconsecvente ale
persoanelor semnificative;

_ satisfacerea unor trebuinŃe temporare (nu trebuie să fin indiferenŃi la problemele

personale ale indivizilor);

_ controlul interacŃiunii sub-grupurilor – întotdeauna se produce o segregare între cei

cu vechime mai mare şi cei cu vechime mai mică ori pe criterii de importanŃă, care
trebuie controlate;

_ sistem de norme aplicat consecvent şi obiectiv, în integralitatea lui (nu pentru unii
da, pentru alŃii nu, ci tuturor în aceleaşi condiŃii).

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Solicitări psihice în războaiele contemporane

A. Factorul uman în războaiele contemporane

ObservaŃii sistematizate privind comportamentul uman au fost făcute încă din Primul Război Mondial, s-au
dezvoltat în al Doilea Război Mondial şi au luat amploare în ultimii 30 ani, mai ales odată cu Războiul din
Vietnam şi următoarele.

Obiectivele acestor observaŃii sistematizate:

– cunoaşterea posibilelor efecte negative la care sunt supuşi luptătorii d.p.d.v. psihologic;

– elaborarea unui complex de strategii preventive (pe timp de pace) care să vizeze

formele rezistenŃei psihologice;

– elaborarea de strategii terapeutice pentru recuperarea celor afectaŃi de luptă.

S-a constatat (premisa de plecare) că acei luptători cu instruire superioară, pregătire

psihologică superioară încă din timp de pace, au rezistat mai bine solicitărilor propriu-zise, cât şi la acŃiunile de
război psihologic promovate de inamic.

A doua concluzie majoră: factorul primordial într-un război nu constă în aspectul cantitativ
(numărul de luptători, cantitatea de armament), ci în calitatea lor (calitatea bate cantitatea).

Pierderile psihice în războaiele contemporane variază în funcŃie de tipul luptei, durată. De ex.:

– în conflictele zonale de după al Doilea Război Mondial, pierderile de natură psihică per

total au fost de aproximativ 10% din total luptători, din care 90% au putut fi recuperaŃi cu proceduri
psihice/psihologice speciale; 1% nu au mai putut fi recuperaŃi;

– în Războiul din Vietnam, 60% din pierderi au fost de natură psihică, doar 40% din

pierderi au fost mutilaŃi/morŃi;

– un alt exemplu: în timpul celui de al Doilea Război Mondial, pe măsură ce americanii

se apropiau de Japonia, insulele Okinava, în numai 10 zile au pierdut un număr mare

de oameni, 50% fiind pierderi psihologice, explicate prin fanatismul manifestat de
japonezi;

– în conflictele din Orientul apropiat, în 1973 Israelul a pierdut 30% din efective, 20% în

1982 în conflictul din Liban; armata Israelului are în prezent cel mai puternic sistem
psihologic de pregătire luptători – de regulă, la 50 militari luptători există o echipă de
intervenŃie formată din 5-6 oameni (medic, asistent, psihiatru, psiholog etc.) pentru
recuperare imediată; ca urmare a acestui sistem de pregătire şi asistenŃă psihologică,
după anii ’80 numărul de pierderi psihologice în armata Israelului a scăzut la 3-5%.

Se estimează că un conflict pe arie mai extinsă (de ex. un război care ar cuprinde toată
Europa) ar putea să ducă per total la un procent între 10-25% pierderi psihice (armată, populaŃie),
mai ales dacă s-ar folosi arme de exterminare în masă (arme nucleare), la care s-ar adăuga
următoarele fenomene (ca la Hiroshima şi Nagasaki): puternice stări confuzionale, panică, acte de
violenŃă, banditism, refuzul în masă al alimentelor şi apei de băut (considerate radioactive); prin
efecte de sugestie şi auto-sugestie, mulŃi se vor plânge de boala de iradiere (aceste efecte s-au
demonstrat în cazul uraganului Katrina, 2006). Pierderile diferă de la zonă la zonă şi în funcŃie de
calitatea oamenilor.
7

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

B. Tipuri de solicitări psihice în războaiele contemporane

SituaŃia de război şi solicitările excepŃionale din timp de pace (catastrofe naturale,

accidente tragice) sunt similare d.p.d.v. al solicitărilor şi sunt negative prin însăşi natura lor.

Încă din al Doilea Război Mondial, Stuffer a scris mai multe volume (printre care Soldatul
american) unde a descris solicitările fizice şi psihologice la care este supus militarul, enumerând:

– pericolul (în sine) la adresa vieŃii, pericolul de mutilare;

– febra contagioasă (in diferite zone geografice);

– hrană, apă, îmbrăcăminte insuficiente;

– activităŃi desfăşurare timp îndelungat, somn insuficient;

– lipsa relaŃiilor sexuale;

– posibila pierdere a încrederii în şefi, camarazi şi în justeŃea războiului;

– pierderea camarazilor, prezenŃa răniŃilor şi a morŃilor;

– situaŃii de izolare;

– ambient nou, zone necunoscute, lupta pe timp de noapte;

– conflicte în interior (oboseala duce la irascibilitate, creşte vulnerabilitatea);

– apariŃia sentimentului că omul nu este decât un simplu instrument;

– lipsa vieŃii private, constrângerea la viaŃă în colectiv (intervine saturaŃia).

La această tipologie au mai fost adăugate şi alte solicitări apărute după al Doilea Război

Mondial:

– presiunea timpului (timp redus pentru luarea deciziei şi ducerea la îndeplinire a

misiunii), stresul unor decizii majore;

– posibila non-concordanŃă dintre pregătirea militarilor şi efectele unui nou tip de

armament;

– schimbarea tipului de misiuni cu care se confruntă forŃele luptătoare (misiuni de pace,

război de gherilă, terorismul, deŃinerea de ostateci etc.);

– utilizarea religiei ca formă de propagandă psihologică.

C. Analiza principalelor tipuri de solicitări

I. Privarea de somn, oboseala – unul din principalii factori care duce la apariŃia oboselii este privarea de somn.
Oboseala = reducerea capacităŃilor de efort fizic şi psihic ca rezultat al unor solicitări îndelungate, corelate cu
stresul cumulativ.

Timpul după care apare oboseala depinde de:

– nivelul de instruire, rezistenŃa psiho-fizică a luptătorilor;

– intensitatea solicitărilor, timpul de luptă/deplasare/aşteptare (amânarea este un factor de stres);

– nivelul coeziunii grupului de apartenenŃă (corelaŃie directă între coeziune şi gradul de

rezistenŃă);

– privarea de somn (factorul principal):

o la zero ore de somn/noapte se menŃin capacităŃile operaŃionale 3 zile (72 ore); a

patra zi efectivele ies din luptă, clachează;

o la 1 oră şi 30 min. somn/noapte, se diminuează capacitatea de acŃiune până la 50%

în aproximativ 6 zile; în a 7-a zi, 50% din efective sunt inapte (ziua critică este a
6-a pentru că a doua zi se pierde jumătate din efective);

o la 3 ore somn/noapte se menŃin capacităŃile operaŃionale la 90% pentru 9-10 zile,

după care apar probleme;

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Se poate rezista perioade fără somn, dar este importantă perioada de refacere:

– la 48 ore privare de somn este nevoie de un somn de 8-12 ore neîntrerupt;

– la 72 ore privare de somn sunt necesare 24 ore de revenire (nu neapărat de somn continuu);

– la 96 ore privare de somn sunt necesare 120 ore (5 zile) de revenire;

– într-un interval de 14 zile sunt suficiente 4 ore de somn din 24, cu o anume diminuare a

capacităŃilor operaŃionale, după care este nevoie de o perioadă de refacere de 24-48 ore;

Starea de somnolenŃă maximă se manifestă între orele 3-6 dimineaŃa, când scade şi capacitatea de lucru cel
mai mult.

În afara unor măsuri de instruire pe timp de pace pentru creşterea rezistenŃei, se recomandă asigurarea unui
minim de somn de 4 ore din 24. Dacă nu avem posibilitatea, oferim 3 ore de somn între orele 3 şi 6 dimineaŃa,
somn neîntrerupt.

S-a constatat că având o bună pregătire psihologică se poate rezista şi 72 ore de nesomn fără efecte deosebite.

Efectele privării de somn:

– erori de omisiune (mai ale cifre);

– scăderea rapidă a atenŃiei;

– creşterea timpului de reacŃie (apariŃia lentorii);

– degradarea capacităŃii de argumentare logică (scade coerenŃa – nu se pierd deci 2 nopŃi înainte

de examen );

– dificultăŃi crescute de înŃelegere a consemnelor; în general, toate activităŃile intelectuale sunt

mai greu de realizat;

– posibile stări depresive, iritabilitate, furie, paradoxal se poate manifesta euforie;

– cei obosiŃi devin mai vulnerabili la atacurile prin surpriză.

II. Durata acŃiunilor de luptă – solicitările specifice câmpului de luptă sunt stresante, au caracter neobişnuit,
agresiv, violent, cu ameninŃări la adresa vieŃii (ca şi anumite situaŃii pe timp de pace), ca atare rezistenŃa,
stabilitatea psiho-fizică trebuie menŃinute un timp cât mai îndelungat. Ori, de regulă, acŃiunile de luptă având
o durată îndelungată, menŃinerea comportamentului timp îndelungat devine un obiectiv.

Manifestările pierderii capacităŃii de acŃiune se prezintă astfel:

a) manifestări iniŃiale ale pierderii capacităŃii de acŃiune (care presupune 30-35 zile solicitări
intense, acŃiune susŃinută, stresantă) – încep să apară:

– scade randamentul intelectual;

– scade viteza de prelucrare a informaŃiilor;

– scade atenŃia;
– diminuare a forŃei fizice;

– diminuare a spiritului de observaŃie;

– perturbări în coordonarea şi amplitudinea (motrică) a mişcărilor;

– blocaje ale memoriei;

– dificultăŃi de înŃelegere a consemnelor;

– procese decizionale greoaie;

– stări de anxietate;

– lamentări (se plâng că nu mai fac faŃă situaŃiei);

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

b) manifestări intermediare (durata acŃiunilor stresante: 35-45-50 zile) – se amplifică toate

manifestările de mai sus, la care se adaugă:

– scade capacitatea de concentrare;

– iniŃiativa, autocontrolul, scad;

– deteriorarea accentuată a proceselor decizionale;

– irascibilitate crescută, agitaŃie psihomotrică sau lentoare accentuată, ce poate să meargă

până la apatie totală, pasivism, indiferenŃă; paradoxal, la unii militari apare logoree,

creşterea sentimentului de teamă şi scade foarte mult precizia focului (trag aiurea, nu

sunt în stare să se apere);

c) după 45-50 zile, manifestări finale:

– scăderea vigilenŃei (atenŃia susŃinută);

– confuzii mentale;

– decizii total inadecvate, decizii stereotipe;

– palpitaŃii, tremurul accentuat al extremităŃilor;

– transpiraŃii reci;

– senzaŃii de vomă, senzaŃii de gură uscată;

– presant şi des, senzaŃii fiziologice;

– unii refuză alimentele, alŃii prezintă lipsă totală de autocontrol manifestată prin

abandon total, fugă fără direcŃie sau furie oarbă;

– unii prezintă manifestări de zel absurde, neadaptate.

De regulă, cam după această perioadă, capacităŃile operaŃionale scad sub pragul critic şi cei în cauză trebuie
înlocuiŃi.

Concluzia: oamenii trebuie să reziste cât mai mult şi asistaŃi îndeaproape.

III. Desfăşurarea acŃiunilor pe timp de noapte, în ambienturi deschise – apare o senzaŃie

de neputinŃă, datorită faptului că dacă ziua luptătorul primeşte 80% din stimuli pe cale vizuală,
noaptea nu mai are control, apare anxietate, teamă, vulnerabilitate, efect terifiant (noaptea dispar
zgomotul de fond/ambient sonor, culorile, mişcarea) de unde stimularea imaginaŃiei (orice umbră
este un inamic), în general senzaŃie de însingurare, neîmplinire, false identificări, alarme false.

10

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Psihologia rănitului

(aplicabilă şi la victima accidentului de muncă)

1. Rana traumo-fizică şi psihologică

Unul din factorii solicitanŃi în război este pierderea camarazilor, rana. Evenimentul
traumatic (rana fizică) se produce întotdeauna pe neaşteptate (nimeni nu anticipează), de regulă
când militarul este foarte motivat (pe câmpul de luptă/la locul de muncă) şi brusc apare acest
obstacol.

ConsecinŃele apariŃiei evenimentului traumatic:

a) pierderea controlului asupra situaŃiei (neanticipate) – evenimentul traumatic anihilează

toate motivaŃiile, răstoarnă rapid toate planurile motivaŃionale, oamenii neelaborând variante de
acŃiune pentru această posibilitate; de regulă, oamenii, înaintea unei acŃiuni importante nu acceptă
propria vulnerabilitate (sentimentul de invulnerabilitate personală: lor nu li se poate întâmpla);

b) durerea, tulburările senzoriale zonale – durerea fizică răstoarnă fantezia soldatului glorios în luptă, se tulbură
stereotipiile;
c) senzaŃia de sfârşit al lumii – toate planurile de viitor sunt date peste cap, proiecŃiile, aspiraŃiile
personale/profesionale, toată viaŃa proiectată nu va mai fi;

d) anihilarea verigilor motivaŃional-afective legate de grupul de apartenenŃă (el este rănit,

ei sunt valizi); apar reacŃii instinctive de disperare; handicapul fizic şi/sau senzorial alterează
sentimentul de apartenenŃă la grup, de aici senzaŃii de abandon şi comportamente antisociale; se
schimbă priorităŃile rănitului (nimic nu mai este important în afara integrităŃii fizice şi a vieŃii);

e) în esenŃă, schimbare radicală în plan proiectiv a viitorului, senzaŃia de abandon. Manifestările

comportamentale concrete:

– faza egoistă de comportament – militarul solicită ca el să fie în centrul atenŃiei, el este

cel care trebuie să fie ajutat, dezinteres faŃă de orice altă persoană; se mai numeşte regresie

infantilă;

– reacŃii ilogice – datorită faptului că judecă altfel, apar comportamente considerate

ilogice de ceilalŃi: supunere mai dificilă, respingere a celor care se ocupă de ajutorarea răniŃilor

şi/sau comportamente violente, antisociale; la unii posibil apariŃia panicii (perspectivele îl

panichează);

– stări de prostraŃie (de anihilare, blocaje psihice) – militarul este depresiv, anxios,

preocupat exclusiv de a nu rămâne paralizat, la care se adaugă trăirile încercate în timpul

îndelungat (sau perceput ca îndelungat) de evacuare a sa, în timpul aşteptărilor chinuitoare legate

de lista de priorităŃi, care se adaugă la şocul psihic al rănii; în aceste sens, Salmon (psiholog

american) vorbeşte de 3 principii: principiul urgenŃei (luat imediat de acolo), principiul

proximităŃii (nu trebuie „plimbat” prea mult, ci dus la primul spital/unitate de intervenŃie),

principiul espectanŃelor pozitive (insuflarea încrederii că se va face bine);

– sindromul revendicativ faŃă de superiori (ei sunt de vină că s-a întâmplat –

personificarea genului patogen), care poate îmbrăca o formă agresivă, este asociat cu un sentiment
de disperare (face estimări faŃă de sfârşitul carierei, incertitudini privind calitatea vieŃii viitoare);

– sindromul de recunoaştere (sindromul de despăgubire) – rănitul îşi acceptă statutul, dar

vrea să-i fie recunoscut oficial, într-o formă sau alta (reacŃie pozitivă care apare după un timp);

11
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE
MILITARĂ – note de curs

– evident, raŃionamentele, sentimentele şi comportamentele celui rănit sunt influenŃate

de: rana concretă, situaŃia concretă, personalitatea militarului, modul în care este asigurată şi
percepută intervenŃia medicală de recuperare a soldatului, tipul de relaŃie cu medicul (în armată nu
există posibilitatea de a alege propriul terapeut, ceea ce poate genera neîncredere, suspiciune);

– un alt factor care determină tipul de reacŃie: gradul – medicul este considerat rece, detaşat, lipsit de suflet,
mai ales când diferenŃa de grad este foarte mare („ce ştie ofiŃerul prin ce trec eu? nu pune pasiune”) şi se pot
dezvolta 2 tipuri de atitudini faŃă de medic:

_ resemnare şi acceptare pasivă (duce la diminuarea moralului);

_ poziŃie dură, revendicarea vehementă unor drepturi, provocări şi ameninŃări la

adresa medicului (agentul patogen este personificat în medic), reacŃie foarte

posibilă mai ales că în cazul rănii fizice rănitul nu este consultat cu privire la deciziile medicale luate.

2. Strategii psihomedicale (cum procedăm cu ei)

a) reducerea timpilor de recuperare şi a prespitalizării (perioadelor de aşteptare), prin care se

câştigă strict medical, dar se previn şi stările/crizele anxioase, de abandon (asigurarea urgenŃei şi proximităŃii,
cf. Salmon);

b) informare specifică (făcută cu grijă) în perioada de pregătire a acŃiunilor militare (a militarilor

sau a populaŃiei în care se prognozează o situaŃie critică), organizarea şi funcŃionarea spaŃiilor

medicale, a structurilor sanitare, proceduri de evacuare, organizarea locurilor de primire/triaj,
locuri pentru tratament de durată, complexuri de proceduri consecutive unui eveniment
traumatic;

c) comportamente adecvate ale personalului sanitar: calm şi siguranŃă, proceduri standardizate

(nu haotice), ambient de lucru curat şi silenŃios (toate induc acel sentiment că rănitul intră într-un circuit
adecvat şi eficient); espectanŃe pozitive (este ideal ca rănitul să fie internat în salon cu oameni în curs de
vindecare (apar inducŃia, sindromul frunzei pictate);

d) acolo unde este necesară o perioadă de aşteptate, se recomandă proceduri pregătitoare

(bandaje provizorii, calmante, perfuzii etc.) pentru ca rănitul să nu se simtă abandonat;

e) asistenŃă psihologică pe timpul internării.

ReacŃiile rănitului pot fi contagioase şi se pot transmite şi celorlalŃi!

12
Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE
MILITARĂ – note de curs

Efectele războiului (situaŃiilor excepŃionale)

asupra personalului

1. Stresul

Un război de durată sau de mare intensitate (chiar scurt), o situaŃie excepŃională în ambient non-militar, prin
aceste caracteristici (durată, intensitate mare) sunt deosebit de stresante pentru cei care participă la aceste
activităŃi.

Potrivit previziunilor psihologice:

– într-un război convenŃional, în perioada iniŃială de 30 zile va fi cel puŃin un militar

psiho-traumatizat la 3-4 victime fizice;

– în războaiele unde sunt folosite arme de distrugere în masă (arme nucleare), vor fi 1

până la 2-3 în primele 30 zile; după 30 zile, numărul celor traumatizaŃi psihic depăşeşte

numărul celor cu traume fizice;

– anumite predicŃii susŃin că după 60 zile cea mai mare parte a personalului va fi inaptă

d.p.d.v. psihologic.

În general, stresul este definit ca o boală a civilizaŃiei (denumirea de stres vine de la

latinescul stringere = a strânge, a răni). Cercetările asupra stresului au fost generate de medicul
Selye (1930), care a introdus termenul de sindrom general de maladie, care era un răspuns
nespecific al organismului la boală (bolnavi de diferite boli infecŃioase aveau o simptomatologie
comună). În 1936 înlocuieşte termenul cu sindrom general de adaptare, apoi cu cel de stress.

DefiniŃii.

Selye: O stare ce se traduce prin un sindrom specific indus într-un sistem biologic.

Pieron: Agresiunea, acŃiunea violentă exercitată asupra organismului de un stimul fizic/emoŃional sau o
frustrare acută.

Delay: O stare de tensiune acută a organismului obligat să-şi mobilizeze capacităŃile de apărare pentru a face
faŃă unei situaŃii ameninŃătoare.

McGarth: stresul apare atunci când se produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului şi capacităŃile
de răspuns ale organismului.

Cercetările mai noi arată că există şi un stres cumulativ, în sensul că anumite evenimente
cotidiene au o anumită semnificaŃie stresantă şi cumularea lor în timp duce la apariŃia
manifestărilor de stres. Holmes şi Rahe au alcătuit o scală a evenimentelor stresante de viaŃă (pe
populaŃia americană) şi care acordă puncte diferitelor situaŃii cu care ne confruntăm (de ex.,
pierderea partenerului de viaŃă – 100 puncte, pierderea serviciului – 50 puncte, pensionarea – 20
puncte, începerea anului şcolar – 5 puncte etc.). Pe baza punctajului acumulat timp de 6-12 luni
(momentul critic fiind acumularea a 200 puncte în acest interval), ei fac o predicŃie privind
apariŃia unei boli organice pentru că stresul fragilizează, vulnerabilizează organismul.

ReacŃia la stres parcurge 3 etape:

– faza de alarmă, când capacitatea de apărare a organismului scade;

– faza de rezistenŃă sau adaptare, când organismul îşi mobilizează toate resursele de

apărare; dar mobilizând tot, se consumă tot! şi apare:

– faza de epuizare – organismul nu mai are resurse, se produce epuizarea.

13

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Forma concretă de manifestare (epuizare, incoerenŃă etc.) depinde de foarte mulŃi factori:

a) semnificaŃia stresantă adresată stimulilor – cum se explică faptul că acelaşi stimul produce/nu produce
reacŃie stresantă la diferiŃi oameni? Răspunsul: semnificaŃia stimulului, care ponderează reacŃia la stres;

b) evaluarea posibilităŃilor proprii de a face faŃă situaŃiei stresante (schema):

Mecanismele de coping duc

la două rezultate: „mă lupt” sau „nu fac faŃă” (fight or fly).

Unii oameni văd stresul ca

fiind o ameninŃare căreia nu-i fac
faŃă, alŃii văd situaŃia ca o provocare;
cei care pot controla situaŃia aplică
strategia flight or fly, dar sunt şi
oameni care consideră că nu au
control şi devin pasivi, depresivi,
resemnaŃi.

c) comportamentele de tip A şi B (incorect spus personalităŃi de tip A sau B; evident, fiind comportamente,
sunt învăŃate!):

– comportamente de tip A: indivizi mai nerăbdători, agitaŃie constantă, incapacitate de

aşteptare, foarte competitivi şi în activitate şi în situaŃiile cotidiene, nu ştiu să se odihnească, se ceartă în mod
frecvent, se enervează când cei din jur sunt mai lenŃi, îi grăbeşte, muncesc şi în week-end, de unde concluzia că
persoanele cu comportamente de tip A sunt mai pasibili de boli cardio-vasculare (sunt stresaŃi permanent, ceea
ce fragilizează organismul);
– comportamente de tip B: indivizi calmi, relaxaŃi, se ceartă mai rar, evită situaŃiile

conflictuale, foarte competitivi dar fac o distincŃie netă între muncă şi odihnă, sunt mai rezistenŃi la stres şi
ajung mai des în funcŃii de conducere;

d) sprijinul psiho-social (de grup) – din diferite statistici, 75% dintre cei care acuză diferite simptome de stres
(nevroze) provin din colectivităŃi slab coezive, dezbinate (păstrarea coeziunii în armată este un obiectiv
primordial).

14

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Nu trebuie să se creadă că stresul este neapărat dăunător. Există o relaŃie curbilinie între

intensitatea stimulilor şi randament:

– zona a – stres de sub-solicitare (monotonie);

– zona b – zona optimă;

– zona c – stres de supra-solicitare.

Este de dorit o anumită intensitate a stimulilor.

Manifestările stresului de sub-solicitare sunt asemănătoare cu cele
ale stresului de supra-solicitare: lentoarea proceselor intelectuale,
iritabilitate, oboseală fizică, se execută cu dificultate acŃiunile
motrice, consum excesiv de stimulente (tutun, cafea, alcool).

e) evaluarea consecinŃelor – dacă parcurgem etapele de mai sus, dar consecinŃele nu sunt
grave, reacŃiile la stres sunt mai ponderate (evenimentul este stresant nu în sine, ci prin

consecinŃele sale!). Este evident că pe câmpul de luptă probabilitatea apariŃiei stresului este mai mare (durata
mare de luptă, intensitatea stimulilor etc.).

Stresul luptei – solicitările din lupta modernă produc o gamă diversă de manifestări:

_ sindromul de dinaintea luptei – dacă se anticipează când va fi lupta şi cât de grea, există tendinŃa unor
militari de a se prezenta la medic cu simptome ipohondrice (dureri de cap, indigestii etc.);

_ sindromul de evacuare – dacă unii dintre militari sunt evaluaŃi datorită unor răni (sunt
imoperanŃi) sunt şi alŃi militari care invocă o situaŃie de boală pentru a beneficia de acelaşi regim;

_ nevroza traumatică de luptă – întâlnită şi ca şocul catastrofelor şi care se manifestă

prin stupoare, mutism, akinezie (imobilitate, rigiditate) la unii, agitaŃie motrică excesivă la alŃii;
stare tipică de confuzie (militarul este confuz orientat în timp şi spaŃiu); unii militari vorbesc ca şi
cum ar trăi un coşmar (hipnoza catastrofei); sincope anxioase, gesturi impulsive până la tendinŃe şi
chiar acte finalizate de suicid; localizări digestive, vomă, stări delirante; mai sistematizat, nevroza
traumatică de luptă conŃine într-o măsură mai mică sau mai mare (de la caz la caz), următoarele
forme de manifestări:
– manifestări de destabilizare emoŃională;

– manifestări anxioase;

– manifestări confuzionale;

– manifestări delirante;

– manifestări isterice;

– manifestări psihosomatice;

– manifestări depresive.

Nevroza traumatică depresivă se produce în timpul sau imediat după şocul respectiv (de regulă apare pe loc).

_ sindromul de stres post-traumatic (PTSD – post traumatic stres disorder) – constă într-o schimbare
persistentă a personalităŃii după o trăire catastrofică.

În anii ’40-’50, nevroza traumatică de luptă se mai numea „şocul exploziei” sau „sindromul bătrânului sergent”,
„sindromul vulnerabilităŃii finale” şi s-a constatat că fie reacŃiile la stresul luptei apar imediat, fie diferitele
manifestări duceau la un stres cumulativ (astfel că în SUA, perioada de rezistenŃă era de 250 zile, în Marea
Britanie, 40 zile), cu manifestări vizibile.

Războiul din Vietnam a adus cu sine alt tip de reacŃie: PTSD. Datorită asistenŃei medicale,
medicaŃiei, oficialităŃile americane şi-au manifestat satisfacŃia pentru numărul mic de pierderi
psihologice: 1,5% faŃă de o medie de 23% pe toate câmpurile de luptă de după al Doilea Război
Mondial (prin faptul că erau puŃin implicaŃi, stagii scurte de luptă etc.). Dar surpriză! La o

15

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

perioadă după întoarcerea în Ńară, combatanŃii au manifestat PTSD, sindrom care se poate
manifesta pe o perioadă de până la 30 ani! Conform DSM (manual-dicŃionar de statistică

medicală), pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu PTSD, este necesar să manifeste 2 din cele

6 simptome:

1) răspuns exagerat sau hiper-alert la un stimul puternic;

2) tulburări grave de somn;

3) complexul de vinovăŃie (Ńipă, urlă, se lamentează, se simte vinovat că a supravieŃuit, iar

camarazii său nu);

4) tulburări de memorie, tulburări de concentrare;

5) evitarea obsesivă, patologică a situaŃiilor care îi pot aminti evenimentele traumatice;

6) intensificarea simptomelor de la 1 la 4 dacă persoana se expune la evenimente care

simbolizează sau se aseamănă cu evenimentul traumatic.

Se consideră că până la 80% dintre participanŃii/martorii unei situaŃii catastrofice, indiferent de natura ei, pot
dezvolta această reacŃie întârziată.

2. Manifestări (reacŃii) colective în situaŃii deosebite: panica

Panica – la nivel individual – este o stare de groază generată de un pericol real sau imaginar, ieşit din comun,
deosebit, care ameninŃă viaŃa, manifestată prin confuzie, dezorientare, comportamente iraŃionale, frică
paroxistică, în general comportamente dezorganizate.

La nivel grupal, panica este o stare de şoc colectiv, caracterizat prin apariŃia unor fenomene de sugestie şi
imitaŃie, de contagiune psihică a comportamentelor individuale, în care comportamentele individuale de mai
sus se propagă foarte rapid, slăbind legăturile grupale chiar până la dispariŃia acestora, a oricărei coeziuni.

Caracteristici:

– este foarte contagioasă (contagiune aproape instantanee);

– este o reacŃie temporară, manifestată în principal prin părăsirea haotică a locurilor în care se

manifestă (fuga sălbatică);

– comportamentul este absolut nefiresc;

– are loc o dezintegrarea socială, nu se mai Ńine cont de structurile sociale, de norme;

– nu se mai Ńine cont de autoritatea şi influenŃa şefilor, a celor investiŃi cu autoritate;

– în percepŃia oamenilor apare fenomenul de gât de sticlă (calea de salvare este văzută ca greu

accesibilă şi atunci toŃi se centrează pe ea, când se manifestă într-un loc închis! de fapt, această percepŃie este
cea care creează panica, deoarece în situaŃiile simulate totdeauna exerciŃiile s-au desfăşurat foarte bine, în
timp ce în situaŃiile reale, în spaŃiile închise, s-a manifestat panica);

– nu se mai execută – evident – activitatea principală (pe câmpul de luptă, se aruncă armamentul

şi se fuge bezmetic);

– caracteristicile unei adevărate epidemii psihice.

CondiŃii şi factori favorizanŃi ai apariŃiei panicii

În orice situaŃie de luptă, panica poate fi precedată sau favorizată de o serie de condiŃii şi factori ce contribuie
la stabilirea unei predispoziŃii (vulnerabilităŃi) la panică. Panica poate să nu fie precedată de factori/condiŃii,
dar forŃa excitantului este atât de puternică (ameninŃă viaŃa) încât nimeni nu i se poate opune – factorul
determinant îl constituie exclusiv stimulul.

16

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

În legătură cu aceşti factori, mult timp s-a menŃinut teoria inevitabilităŃii panicii, dar

studiile au arătat că:

– factorii pot fi favorizanŃi sau determinanŃi;

– panica nu-i obligatorie, nici chiar atunci când se manifestă ambele categorii de factori

(favorizanŃi/determinanŃi); se pare că o condiŃie hotărâtoare în apariŃia panicii, cu sau fără

factori favorizanŃi, o constituie anihilarea oricărei posibilităŃi de comunicare: situaŃiile de şoc,
de groază, inhibă oamenii şi nu le permit să comunice, în consecinŃă acŃiunea nu mai poate fi

coordonată şi atunci avem acele comportamente aberante. În mediul militar au fost situaŃii în care apariŃia
unui stimul-şoc nu i-a determinat pe oameni să-şi abandoneze activitatea.

– panica nu are o desfăşurare temporală deosebită: se declanşează, cuprinde toată colectivitatea

şi după ce se consumă toate resursele psihice, se stinge, oamenii rămân inactivi, pasivi.

CondiŃiile şi factorii favorizanŃi nu se întâlnesc în colectivităŃile aleatoriu organizate (în sălile de spectacol,
de ex.) ci în organizaŃii structurate (militare, unităŃi de risc etc.) şi sunt:

_ lipsa informaŃiilor despre zona în care se acŃionează, despre misiune – lipsa

informaŃiilor produce nesiguranŃă, îngrijorare, ceea ce vulnerabilizează colectivul;

_ lipsa coerenŃei în conducere – ordine, dispoziŃii care se contrazic; _ agitaŃia motrică a unor indivizi
izolaŃi;

_ persistenŃa unor zvonuri (zvonurile vulnerabilizează);

_ oboseală fizică – privare de somn, efort/activităŃi îndelungate, care de asemenea

vulnerabilizează;

_ instruire insuficientă (în mediul militar);

_ situaŃii de surpriză sau confuzie, folosite de inamic; _ pierderi însemnate în oameni;

_ eşecuri repetate;
_ alte situaŃii limită în spaŃii închise (incendiu).

Factorii de mai sus sunt factori externi care Ńin de ambientul în care acŃionează. Factorii interni, care Ńin de
psihologia individului:

– lipsa încrederii în şefi, superiori – o conducere slabă, nehotărâtă, incoerenŃa în

conducere reprezintă o invitaŃie în alb la panică;

– sentimentul inferiorităŃii personale;

– pregătire psihologică insuficientă;

– stări confuzionale datorită incapacităŃii individului de a prelucra informaŃiilor în

termeni raŃionali;

– vulnerabilitatea psihologică structurală a persoanei (personalităŃile imature, anxioase,

dependente, obsesive, persoanele obosite, cedează primele şi sunt inductori de panică).

Foarte repede se parcurge traseul de amplificare:

anxietate _ teamă _ furie _ groază _ panică.

Pe câmpul de luptă, panica se manifestă prin fugă generalizată în toate direcŃiile, inclusiv spre inamic. În
spaŃiile închise, apare fenomenul de gât de sticlă, iar în spaŃiile deschise panica posesiunii (de ex., în
magazine, toŃi îşi însuşesc ceva). Desfăşurată de la sine, nu se stinge decât atunci când oamenii se epuizează
psihic şi rămân inactivi, pasivi.

17

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Ce măsuri se pot lua? În contextul militar/organizaŃional: acŃiunea oamenilor investiŃi cu autoritate pentru
combaterea panicii; există 2 principii fundamentale care trebuie respectate:

1 – principiul comunicării:

 informarea corectă a oamenilor cu privire la situaŃia de risc în care se acŃionează;

 informarea celor prezenŃi asupra procedurilor care trebuie urmate;
 trebuie acordată atenŃie modului în care oamenii sunt informaŃi (nici să se prezinte
situaŃia în termeni foarte gravi, să se inducă panica, nici în termeni care să
determine apariŃia fenomenului Cassandra (profeŃia corectă care nu este crezută; în
general, datorită unui mecanism de apărare, oamenii sunt înclinaŃi să refuze, să
respingă ori denatureze informaŃia legată de un anumit pericol); cum se poate
reduce complexul Cassandra:
° avertizare la momentul oportun;
° indicaŃii bine dozate (nici logoree, nici insuficiente), argumentate şi perfect
realizabile, despre modul în care poate fi evitat pericolul;

° dirijarea procesului de evacuare;

° exemplul personal de echilibru al celui care comunică/conduce acŃiunea.

Sunt profesii în care conducerea grupurilor de oameni în situaŃii de panică face parte din
acea profesie (de ex., navigatorii – nava este un spaŃiu închis! Astfel, există numeroase

reglementări legate de modul cum se poate controla fenomenul de panică pe navă).

2 – principiul conducerii energice:

 ori de câte ori situaŃia devine dificilă/critică, este necesară o conducere unică,
riguroasă, cu acŃiuni imediate şi precise; cu cât situaŃia este mai critică, cu atât
coeficientul de autoritate este mai mare; la limită o conducere în forŃă! (democraŃia
s-a terminat!);
 ameninŃarea cu folosirea forŃei şi chiar utilizarea ei dozată;
 proces de conducere neîntrerupt – oamenii care sunt conduşi să nu fie abandonaŃi;
 centrarea oamenilor pe acŃiune (oamenii trebuie puşi să facă ceva, având sarcini de
îndeplinit nu mai sunt foarte vulnerabili la panică);
 măsuri clare şi concrete;
 izolarea oamenilor cuprinşi de panică şi asistarea lor psihologică;
 încercări de restabilire a ordinii (fără abandonarea acestor încercări în caz de eşec).
Panica este un fenomen posibil, gradul de probabilitate este redus, dar consecinŃele sunt
catastrofice. În situaŃiile de panică, „coaja” de civilizaŃie dispare şi reapare starea de animalitate.

18

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

ELEMENTE DE PSIHOLOGIA NAVIGATORULUI

Specificul solicitărilor profesionale la personalul ambarcat

Studiul profesiunilor marine este subsumat a 2 obiective mari:

– creşterea randamentului profesional (selecŃie, instruire etc.);

– posibilitatea intervenŃiei de tip ameliorativ (terapii de familie, terapia navigatorilor etc.).

Precizăm faptul că indiferent de progresul tehnologic, ergonomie, anumite condiŃii ale

practicării profesiei de navigator rămân neschimbate:

– schimbări repetate şi dese de fus orar şi de zonă climaterică (dintr-o emisferă în alta);

– oscilaŃiile permanente ale mării, furtuni, rău de mare;

– uniformitatea peisajului fizic şi social (aceeaşi mare, aceeaşi navă, aceiaşi oameni, care devin

condiŃii de stres de sub-solicitare prin monotonie, prin saturaŃie inter-personală);

– contactul cu alte spaŃii socio-culturale sau dimpotrivă, un contact tot mai scăzut (datorită

tehnologizării şi eficienŃei economice în porturi), ceea ce înseamnă imposibilitatea „evadării” din monotonia
peisajului navei şi a restabilirii echilibrului psiho-fizic;

– absenŃa îndelungată din familie, cu efecte asupra acesteia, asupra copiilor, probleme de

adaptare/readaptare, comportamente bizare.

Nava, ca mediu fizic restrâns

Nava este spaŃiul total de activitate al navigatorului, spaŃiu fizic restrâns, traseele sunt
aceleaşi, fixe (cabină, masă, activitate); se limitează serios posibilităŃile de mişcare ale echipajului.
Pentru un optim psiho-fizic se apreciază că oamenii trebuie să parcurgă zilnic 6-8-10 km pe jos
(doza necesară), ori la navă sunt parcurşi 1-2 km zilnic, poate chiar mai puŃin; această hipokinezie
(hipodinamism) are nu numai efecte fiziologice negative (scăderea puterii fizice), dar şi efecte
psihologice:

– scăderea parametrilor atenŃiei;

– creşterea timpului de răspuns;

– creşterea numărului de erori în sarcini intelectuale;

– creşterea irascibilităŃii.

Cercul vicios: în urma acestora scade şi motivaŃia de a se face mişcare.

Balansul (oscilaŃia) navei

Nava se află într-un mediu dinamic, caracterizat de oscilaŃii permanente (valuri, furtună).
La un grad mai redus de balans, acŃiunile motrice se execută cu greutate, cele intelectuale cu erori; de ex., în
aprecierea vizuală a distanŃelor, precizia se reduce cu 10%, în anumite sarcini intelectuale precizia scade cu 10-
15%.

La un prag critic (care depinde de foarte mulŃi factori: experienŃă, responsabilitate, grad de
obişnuinŃă cu marea, caracteristici psiho-fiziologice) apare răul de mare; la un grad mai redus de
balans, răul de mare se manifestă prin: dureri de cap, senzaŃii de greaŃă, somnolenŃă, deficienŃe în
actualizarea informaŃiilor, desfăşurarea cu dificultate a operaŃiunilor mentale, scade interesul

19

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs
pentru sarcinile profesionale, creşte irascibilitatea în relaŃiile inter-personale, stimuli anterior neutri provoacă
acum comportamente exagerate, disproporŃionate, cu un conŃinut de agresivitate; la un grad mai mare de
balans, se poate ajunge la apatie completă, la unii se manifestă foame exagerată. La un prim contact cu marea, 6-
9% din populaŃie manifestă rău de mare critic (dar factorul „responsabilitate” influenŃează răul de mare prin
reducerea/compensarea acestuia prin motivaŃia pentru sarcină!).

Schimbarea condiŃiilor hidro-meteorologice

Unele condiŃii hidro-meteorologice constituie factori de supra-solicitare prin schimbarea

lor, provocând nelinişte, agitaŃie, exaltare; pe timp de furtună, navigatorii sunt mai sobri,
morocănoşi, mai puŃin comunicativi; pe timp de ceaŃă se manifestă presiune psihologică, apar
iluzii auditive, tensiuni inter-personale. Un domeniu aparte: meteopatiile (influenŃarea stării

psihice de condiŃiile meteorologice (presiunea atmosferică) – sunt studii care demonstrează

corelaŃii între comportament şi schimbarea condiŃiilor meteorologice.

Solicitări specifice voiajelor lungi

(Filaret Sîntion, „Sindromul nevrotic al curselor lungi”, Revista de Psihologie, nr. 4 1987,
www.imo.org pentru alte studii asupra oboselii la bordul navei)
Aceste solicitări sunt:

a) durata mare a voiajului, ca timp (perioada îndelungată a voiajului) – înŃelegem prin curse lungi cele peste 3
luni, cu intrări puŃine în port, staŃionări reduse şi ca atare se acumulează şi se sedimentează efectele
solicitărilor profesionale; reŃinem că niciodată nu putem asigura la bord posibilitatea refacerii complete a
capacităŃii psiho-fizice;

– perioada de adaptare la condiŃiile de voiaj (de ex., după concediu, după o întrerupere

mai mare) cere timp; această adaptare poate dura 24-48 ore, dar poate depăşi şi o săptămână în cazuri
individuale, perioadă în care poate creşte riscul de accidente (40% din accidentele în navigaŃie se produc în
primele 10 ore de la plecarea navei din port, datorită neadaptării la solicitările profesionale);

– perioada optimului de voiaj (moral ridicat, tonus psiho-fizic, marinarii sunt interesaŃi

de activităŃile profesionale, indicatori calitativi-cantitativi ridicaŃi); perioada optimă durează 1 la 2 luni, în

funcŃie de condiŃiile voiajului (furtunile scad perioada prin efectele negative asupra psihicului);

– perioada compensării complete a oboselii – începe să se sedimenteze oboseala din

lipsa condiŃiilor de refacere completă la bordul navei; oboseala este recunoscută prin:
creşterea timpului de răspuns (lentoare), se inhibă mai dificil anumite comportamente
agresive, irascibile, creşterea numărului de situaŃii conflictuale, lamentări privind
oboseala, izolări în cabine, participare mai redusă la activităŃile de grup; prin efort
volitiv se elaborează reacŃii compensatorii şi activitatea poate fi încă desfăşurată în
limite normale; perioada mai durează 1-2 luni după perioada optimului de voiaj;
sindicatul francez al navigatorilor impune max. 4 luni de voiaj, urmate de un

concediu egal ca durată;

– perioada compensării instabile – se acuză sentimentul stabil de oboseală, de unde

nesiguranŃă, apare un indicator caracteristic: navigaŃia singuratică (indivizii sunt

absenŃi psihologic, deşi prezenŃi fizic la faŃa locului); pe mare nu apar probleme
datorită acestui aspect, dar în zonele aglomerate de trafic este periculos, se încalcă

20

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

deci diferite norme de siguranŃă; ca un aspect individual, mulŃi navigatori îşi lasă
barbă în această perioadă (din neglijenŃă sau din necesitatea de a face o schimbare);

– sentimentul generalizat de oboseală, după circa 4 luni si jumătate, scăderea generală a

randamentului, creşterea irascibilităŃii inter-personale, stări anxioase, gânduri

îngrijorătoare privind familia, gânduri privind fidelitatea partenerei (la navigatorii mai
tineri);

– perioada de surmenaj – după 4-5-6 luni de navigaŃie, se manifestă oboseala

cronicizată, randament redus, somn dificil, agitaŃie, blocaje ale activităŃii psihice, gânduri îngrijorătoare,
pesimism, sentimente îngrijorătoare legate de familie, agitaŃie extremă sau apatie totală (de aceea unele
legislaŃii impun max. 4 luni de voiaj);

– perioada finală – drumul către ultimul port, agitaŃie, entuziasm, creşte buna dispoziŃie

(cu ultimele resurse, ca la stres), tendinŃa de a renunŃa la somn, nerăbdare, tendinŃa de

a neglija măsurile de siguranŃă, lamentări („ce greu trece timpul”), reapariŃia

motivaŃiei dar şi creşterea pericolului de accidente datorită neglijării sarcinilor de cart, a măsurilor de
siguranŃă.

Precizări: periodizarea este destul de largă, manifestările depind de condiŃiile meteo,

durata şi numărul staŃionărilor în porturi (perioada refacerii), componenŃa etnică a

echipajului (de regulă, echipajul este multi-naŃional), zone de navigaŃie (polare, Ecuator); o bună pregătire a
echipajului şi un voiaj de 4 luni duce la rezultate bune şi fără remanenŃe; bineînŃeles, intervine vârsta,
experienŃa etc.

b) uniformitatea condiŃiilor de viaŃă şi activitate – există un stereotip: aceeaşi mare, aceeaşi navă, aceiaşi
oameni; această uniformitate a ambientului fizic şi psiho-social reprezintă o stimulare senzorial-informaŃională
uniformă, stres de sub-solicitate, deprivare senzorială, cu efectele: oboseală psiho-fizică, tensiuni,
irascibilitate, scăderea tonusului emoŃional, a randamentului intelectual. Monotonia condiŃiilor de
activitate pune accent pe anumite tipuri de acŃiuni care se consolizează şi rutinizează şi de aici o posibilă
consecinŃă este stereotipizarea acŃiunilor, comportamentelor şi astfel creşte probabilitatea apariŃiei
accidentelor de muncă dacă situaŃia variază puŃin şi oamenii sunt surprinşi de aceasta;

c) izolarea îndelungată de familie – stări de nelinişte, nerăbdare; cam după 3 luni apar probleme, idei legate de
fidelitatea partenerei; nu se discută direct, sunt tacite, tabu, dar produc frământări puternice; consumul
psihologic este mare şi pentru problemele familiei şi imposibilitatea participării directe la ele şi
controlului acestora (examenele copiilor, securitatea familiei, evenimente negative în familie – deces etc.); în
general, dinamica relaŃiilor maritale (navigator-famile) parcurge următoarele etape:

– perioada anterioară plecării – cu 2-3 săptămâni înainte apare o uşoară anxietate, bine

compensată, mascată; cu 2-3 zile înainte de plecare, apare o instabilitate emoŃională mai accentuată,
irascibilitate;

– perioada de absenŃă – primele săptămâni (10 zile) este posibil să se manifeste

tulburări comportamentale, bizarerie, instabilitate emoŃională (în funcŃie şi de vârsta individului şi a cuplului);
urmează o perioada de stabilizare, obişnuinŃă, rutină cotidiană; după 3 luni apar problemele legate de fidelitatea
partenerei; anticiparea întoarcerii, la parteneră, produce o stare de agitaŃie mai mare;

– întoarcerea acasă – specialiştii spun că ambii parteneri, la întoarcerea acasă, trebuie

să-şi renegocieze relaŃia maritală (ca la primele întâlniri); de asemenea, pe parcursul a

7-10 zile, o reînvăŃare a conduitelor; de regulă şi familia, dar mai ales navigatorul, are
o uşoară senzaŃie de straneitate; inclusiv adaptare la fusul orar (24 ore pentru fiecare
oră de fus orar de recuperat); individul manifestă o regresie infantilă, vrea să fie
înconjurat permanent de familie, să fie în centrul atenŃiei; adaptarea totală (reinserŃia)

21

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

se face cam în 2 săptămâni; pot avea loc şocuri legate de creşterea copiilor (datorită
puseurilor de creştere a copiilor); sunt posibile irascibilitate, incompatibilităŃi, nu sunt
excluse unele tensiuni inter-personale – sunt reacŃii naturale, valabile pentru orice

membru al familiei care lipseşte mai mult de acasă; în familie, absenŃa prelungită a tatălui de acasă poate avea
rezultate asupra comportamentului copiilor;

d) schimbarea zonelor climaterice şi a fuselor orare – voiajele lungi presupun fie

schimbări dese şi repetate de fus orar, fie de zonă climaterică (anotimp), fie ambele! La

schimbarea de fus orar (schimbarea orei), se produce o perturbare a ciclurilor şi necesită 24-48 ore de adaptare
(cu condiŃia să nu se schimbe iar!); dacă se navigă nord-sud, se schimbă zona climaterică ori adaptarea la un alt
anotimp cere timp, creează tensiuni psihice, consumuri energetice mari, vulnerabilizează organismul
(navigatorii prezintă de 2 ori mai multe cazuri de îmbolnăviri cardio-vasculare, ulcere, decât alte profesiuni de
uscat);

Aceste efecte ale solicitărilor (a-d) sunt ponderate (amplificate/diminuate) de:

– factori de personalitate (variante psiho-individuale);

– experienŃă;

– starea de pregătire psiho-fizică (moral ridicat, nervi de oŃel);

– condiŃii la bord;

– climatul grupului/echipajului de la bordul navei;

– pentru cei ce lucrează în Marea Neagră (platforme, misiuni de intervenŃie, Marina

militară, PoliŃia de frontieră), evident durata voiajului este mai mică, dar ca particularitate, Marea
Neagră fiind ca un lac închis, trece foarte uşor de la calm la furtună şi uzează foarte mult echipajele (o
săptămână la Marea Neagră echivalează o lună la ocean sau 6 luni Marea Neagră echivalează 1 an la ocean);

– oboseala (de multe ori, portul este mai obositor decât voiajul în sine);

e) alte solicitări – caracteristicile psiho-sociale ale echipajului :

– cu anumite excepŃii (nave militare, nave de pasageri), echipajul navei constituie un

grup mic cu număr de membri spre limita inferioară (15 max. 20), cu toate

caracteristicile discutate (coeziune, conformism, rivalităŃi etc. – vezi dinamica grupului mic); apar proprietăŃi
specifice, caracteristica principală fiind faptul că echipajul este o structură psiho-socială stabilă, închisă (se
păstrează aceeaşi structură o perioadă de timp) care acŃionează în condiŃiile de mai sus (aceeaşi mare, navă
etc.);

– nava constituie simultan mediul de activitate, mediul de odihnă, mediul de petrecere a

timpului liber. Echipajul fiind limitat d.p.d.v. al numărului de oameni care îl compun şi stabil, contactele inter-
personale sunt frecvente, intense, ceea ce are o serie de consecinŃe: o comunicare foarte intensă, o inter-
cunoaştere mai bună, ceea ce poate avea efecte pozitive (acceptarea, o mai bună interacŃiune), dar şi negative
(faptul că cineva este mai bine cunoscut nu îl face neapărat şi plăcut! Se poate constata o incompatibilitate mai
mare, cunoaşterea mai bună nu implică şi acceptare mai bună), relaŃia inter-personală se blochează, pot apărea
efecte de solitudine, unii navigatori refuză interacŃiunea cu ceilalŃi, se retrag, se izolează şi atunci efectele de
mai sus se accentuează, solitudinea se accentuează;

– comportamentul celorlalŃi devine uşor predictibil şi ca atare este perceput ca sursă de

monotonie (comportamentul este stereotip); frecvenŃa expunerii creşte simpatia pentru o persoană până la
punctul de saturaŃie, când se cunoaşte tot despre persoana respectivă şi devine sursă de monotonie;

– există persoane care au trebuinŃă de autonomie personală, care nu poate fi uşor

satisfăcută din cauza permanenŃei celorlalŃi, ceea ce duce la frustrare şi izolare;

22

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Ca o consecinŃă a celor de mai sus, pot apărea conflicte inter-personale; într-un voiaj lung,
primele conflicte apar după cca. 25 zile, se acutizează după 3-4 luni (ca număr şi
intensitate – perioada critică), după care numărul lor scade, dar cele care rămân sunt foarte intense, puternice
(duşmani de moarte). Dinamica conflictului:

– după 20 zile până la 1 lună – 1 lună şi jumătate, oamenii tind să interiorizeze conflictul,

să-l mascheze, să nu-l exprime public;

– după 2 luni se încearcă transferul conflictului în grup (fiecare caută să-şi formeze

coaliŃii, să-şi maximizeze punctul de vedere – el are dreptate).

Fără intervenŃia factorilor responsabili (comandant de navă) unele conflicte se

perpetuează, nu se sting de la sine.

Factorii de risc în navigaŃia maritimă

În orice sistem socio-tehnic sau în orice interacŃiune om-maşină intervin disfuncŃii materializate în accidente.
Cert este că aprox. 80-85% din accidentele de muncă se datorează factorului uman (cauze de la structuri de
personalitate, la lipsă de competenŃe).

În cele ce urmează nu ne referim la lipsa de competenŃă ci la erorile oamenilor competenŃi (erori care provin
de la oameni care au competenŃe şi provin de la alŃi factori). Acestea sunt:

1) lipsa adaptării la condiŃiile de voiaj – 40% din accidentele de navigaŃie se produc în

primele 10 ore de la plecarea navei din port; după o staŃionare mai îndelungată adaptarea,
integrarea în ritmul normal de activitate se produce în 24-48 ore; pe mare, la marinari mai tineri,
fără experienŃă şi în funcŃie şi de alŃi factori, adaptarea se poate prelungi şi la 10-12 zile

(psihologia zilei de luni ); se pune accentul pe prevenirea accidentelor de muncă la bord, de aceea se fac
cu regularitate (la 4-5 ani) cursuri, fără de care personalul nu mai poate naviga;

2) prejudecata lipsei de control în sarcini/zone cunoscute (rutina) – indivizii tind să fie superficiali, le scade
vigilenŃa (atenŃia susŃinută) în aceste cazuri;

3) efectul de ecran hipnotic – expunerea prelungită la ecran (TV, calculator, radar)

creează un efect hipnotic, de vâscozitate mentală, decizii mai grele, ca o stare de adormire;
expunerea neîntreruptă la ecran, peste 4-6 ore pe zi devine periculoasă, după 3-4 luni apare efectul
de vâscozitate; creşte autismul, apare dependenŃa de ecran (calculator), sărăceşte viaŃa de

relaŃionare, relaŃiile inter-personale;

4) lipsa de atenŃie – cauzată la rândul ei de alŃi factori (oboseală); este pe locul 2 între cauzele de accidente
navale;

5) nivelul înalt al riscului acceptat (prudenŃă vs. acceptarea riscului) – unele persoane sunt mai prudente,
acceptă un risc mai redus, altele acceptă un risc mai mare fiind mai puŃin prudente, măsura de siguranŃă fiind
luată abia de la un anumit nivel;
6) navigaŃia singuratică – din diferite motive (stres, monotonie sau dimpotrivă,

exuberanŃa sosirii în ultimul port etc.), oamenii sunt prezenŃi la locul de activitate dar se încredinŃează
excesiv aparaturii, ca şi cum nava merge singură şi nu mai supraveghează, nu mai acordă atenŃie navigaŃiei,
sunt superficiali ca şi cum ar fi absenŃi;

7) erorile luate în decizie: inerŃia conflictuală, radicalismul de cunoaştere, corelaŃia iluzorie etc. (vezi
psihologia organizaŃională);

8) riscuri pentru sănătatea umană – personalul navigant are o probabilitate de 2 ori mai mare pentru boli
cardio-vasculare, boli gastro-intestinale, eventuale boli ale zonelor calde.

23

Aron Simona, Psihologie, anul II PSIHOLOGIE

MILITARĂ – note de curs

Sindromul Stockholm

Când oamenii sunt puşi în situaŃii limită, în care pierd posibilitatea de a-şi controla
destinul, ca de pildă atunci când sunt răpiŃi sau încarceraŃi, ei resimt o imensă teamă faŃă de
suferinŃele fizice ce le-ar putea fi pricinuite şi manifestă convingerea că viaŃa lor este în mâinile
răpitorilor; atunci, în minŃile lor se dezvoltă o tragedie de supravieŃuire transformată adesea
într-un răspuns psihologic care poate merge până la simpatie şi sprijin pentru cauza agresorilor.
ReacŃia pare să constituie un veritabil simptom, numit în literatura de specialitate „sindromul
Stockholm”, datorită unui incident de acest gen, petrecut în capitala suedeză, în urmă cu mai bine
de trei decenii.

Sindromul se manifestă atunci când un captiv nu poate scăpa răpitorilor săi şi este izolat şi ameninŃat cu
moartea. Deşi iniŃial resimte ură faŃă de agresor, victima va sfârşi, după câteva zile, prin a manifesta simpatie
şi chiar a îmbrăŃişa cauza acestuia. Victimele „sindromului Stockholm” suferă în general de izolare severă şi de
abuzuri fizice şi emoŃionale, simptome întâlnite şi la femeile agresate, la victimele incestului, la copiii abuzaŃi
sau la prizonierii de război.

Factori care concură în afectarea puternică a psihicului victimelor: conştientizarea faptului

că răpitorii le pot ucide şi chiar o vor face, mai devreme sau mai târziu, izolarea de lumea
exterioara şi contactul permanent cu agresorii, convingerea că evadarea este imposibilă. În plus,
violenŃa cu care se comportă agresorul, care îşi supune victimele torturilor fizice şi psihice, le face
pe acestea să creadă că singura lor şansă de supravieŃuire este obedienŃa totală. Pentru a se pune la
adăpost de reacŃiile răpitorului, care se află şi el într-un stres permanent, victima încearcă să-i
demonstreze că se situează de aceeaşi parte a baricadei. Un act minor de bunăvoinŃă al agresorului
îi conferă victimei satisfacŃie şi adesea o determină să-l considere pe acesta „salvator”. Astfel,
prizonierul trăieşte un act de auto-iluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situaŃiei el
începe să-l considere pe agresor prieten, începe să creadă că nu va fi ucis de acesta şi că de fapt,
va fi salvat, supravieŃuirea sa depinzând de cea a răpitorului. În aceste circumstante, ostaticii îi
privesc pe poliŃiştii ce încearcă să-i elibereze, cu ostilitate, întrucât aceştia sunt pe cale să le facă
rău agresorilor care îi „protejează”.