Universitatea Ecologică din București

Master

Psihologie aplicată în domeniul securității naționale

Teorii moderne în psihologie militară

Lect. Univ. Dr. Edmond CRACSNR

Definirea psihologiei militare

Studentă: Mihaela- Silvia VASILE

București

-2019-
Rezumat:

Psihologia militară este o ramură a psihologiei pusă în slujba eficienţei activităţilor de tip militar, privită din
perspctivă individuală, de grup şi orgnizaţională. Interacţiunea dintre psihologie şi armată a generat importante
beneficii reciproce, date fiind experienţele acumulate de către psihologi în cadrul domeniului militar. Această
ramură a psihologiei aduce în prim plan importanța sănătății mentale atât a personalului militar activ, cît şi al
celui aflat în rezervă. Psihologia militară are ca scop atât menținerea unui echilibru organizațional militar cât şi
optimizarea calității vieții combatanților, pre-și post-operațional.

Cuvinte cheie : psihologie militară; echilibru organizațional; optimizare.

Fundamente teoretice:

Psihologia militară, încă din perioada sa de constituire ca ştiinţă, promovează concepţia că

“prima armă de luptă şi cea mai importantă este omul” şi, de aceea, în cadrul culturii ofiţerului,
psihologia militară trebuie să cuprindă totalitatea problemelor de viaţă, adică pe cele psihologice,
pedagogice, biologice, sociologice, economice şi tehnice (Popescu-Sibiu, 1938).

Psihologia militară este definită (Popescu-Neveanu, 1978, p. 584), pe baza obiectului ei de

studiu, ca fiind:

În sens extensiv, ştiinţa care presupune transpunerea şi reelaborarea specifică în cadrul vieţii şi
activităţii militare a întregului sistem de psihologii cu toate ramurile sale;

În sens restictiv, ştiinţa al cărei obiect îl reprezintă studiul specific al stilului activităţii militare,
al personalităţii militarului, al problemelor luptei armate, instrucţiei şi organizării militare.
Psihologii militari consideră că, în perspectivă, domeniul psihologiei militare se va diversifica şi
mai mult sub impactul interdisciplinarizării şi transdisciplinarizării ştiinţelor care va genera
formularea unor noi paradigme pentru cunoaşterea ştiinţifică (Khun, 1981, pp. 213-214).
 Validitatea şi utilitatea aplicaţiior psihologice în mediul militar depind în mod direct de
capacitatea de investigare ştiinţifiică a problematicii umane specifice acestui domeniu de
activitate. Din acest motiv, psihologii militari sunt permanent angajaţi în cercetări orientate pe
teme de interes general-, dar şi imediat aplicativ. Pe lista subiectelor „fierbinţi” din domeniul
psihologiei militare în seolul XXI, Krueger (2001) include următoarele teme de cercetare de
interes major:
problematica integrării unui număr din ce în ce mai mare de femei, pe funcţii
rezervate în mod tradiţional bărbaţiilor;
selectarea unor recruit de calitate astfel încât sa fie satisfăcute atât nevoia de
personal, cât şi exignţele de performanţă, în condiţiile unei pieţe a muncii afectate
de fluctuaţii economice globale;
capacitatea viitorilor militari de a se adapta la un mediu operational bazat din ce
în ce mai mult pe tehnologia computerizată;
rolul informaţiei computerizate in ducerea acţiunilor de luptă şi problemelor pe
care le poate genera întreruperea fluxului informaţional după ce militarii se vor fi
obişnuit să opereze in acest mediu;
efectul computerizării asupra adaptării militarilor care deţin cunoştinţe de operare
cu calculatorul sau care nu pot face faţă proceului de asimilare a acestor
cunoştinţe;
problematica utilizării substanţelor “dopante”, cu efect stimulativ asupra
performaţei umane în condiţii specifice de luptă;
modificarea modelelor de conducere şi adaptarea acestora la noile condiţii
mediului ale mediului de luptă ;
adaptarea conducerii militare la operarea în coaliţii cu caracteristici
multiculturale.
Cuprins:
Psihologia militară este un domeniu larg şi foarte complex, nu există domeniu al
psihologiei (teoretic sau aplicativ) care să nu aibă aplicabilitate în armată.
Ca sfere de interes al psihologiei militare amintim:
selecţia, evaluarea şi repartizarea potenţialilor militari pe arme, specialităţile militare
 instruirea şi evaluarea performanţelor – instruirea militară ( ce poate avea un caracter
stresant întrucât aceasta se desfăşoară într-un context nespecific, nu se pot simula perfect
condiţiile de război);
diferenţele de performanţă în luptă ale unor militari cu aceeaşi dotare tehnică se
datorează unui complex de factori care necesită a fi studiaţi: conducerea, moralul, experienţa,
motivaţia, disciplina, cultura, instruirea etc.
personalul militar este deseori solicitat să acţioneze în condiţii grele sau în condiţii care
le ameninţă viata, într-o multitudine de ambiente: altitudine, temperaturi ridicate/joase, radiaţii,
vibraţii etc. ale căror efecte asupra personalului trebuie cunoscute (vibraţiile puternice au foarte
multe efecte, printre care impotenţa sexuală);
lupta armată poate dura perioade mai mari de timp, ceea ce duce la deprivări de
somn, oboseală, pierderi de efective, psiho-traumatisme (trebuie cunoscute efectele şi găsite
măsuri de combatere a acestor efecte, măsuri pentru a pregăti oamenii să reziste);
influenţa comandanţilor asupra subordonaţilor – nu este întâmplător faptul că o
orientare recentă în leadership accentuează necesitatea formării unor calităti carismatice la
conducătorul militar (diferenţa manager-leader: leaderul îşi motivează subordonatul, managerul
îl tratează ca pe un angajat);
socializarea militară prin sistemul de norme, prin cerinţele de încadrare în disciplina
militară, urmăreşte să formeze acele conduite care asigură acţiunea în condiţii de certitudine, atât
în situatii de rutină, cât şi în situaţii extreme (lupta armată); instituţia militară are toleranţă zero
la incertitudinea comportamentală;
în armată trebuie realizată o cât mai mare compatibilitate om-maşină, om-progres
tehnic;
instruirea militară trebuie să prevină reacţiile de tip dezadaptativ atât pe timp
de pace, cât şi pe timp de război;
personalul militar îşi îndeplineşte multe din funcţile sale în unităti, grupuri mici, ori
aici formarea coeziunii de grup, asigurarea compatibilităţii personale este foarte importantă;
activitatea în grup poate veni de multe ori în contradicţie cu cerinţele şi individualismul societăţii
moderne;
programe de tratament psihologic şi reabilitare;
schimbările politice şi economice din ultimul timp au dus la schimbarea misiunilor:
misiuni de menţinere a păcii, misiuni ce presupun contact cu populaţia civilă ( instruirea şi
pregătirea psihologică a personalului fiind absolut necesară).

3. Concluzii

Problematica teoretică şi abordările aplicative specifice spaţiului militar sunt în mod constant
preluate şi în viaţa civilă, în acele medii de munca şi situaţii caracterizate prin solicitări psihice:
procese industriale cu risc ridicat, transporturi, terorism, accidente, catastrofe naturale etc.

“… psihologia constituie pentru armată nu un oarecare supliment cultural, nu un simplu

instrument auxiliar, ci o autentică şi indispensabilă armă de luptă” şi trebuie înţeleasă şi abordată
ca atare (Popescu-Neveanu, 1970, p. 51).

Bibliografie

Cracsner, C.E., (1996), Elemente de metodică a pregătirii psihice pentru luptă, Buletinul
INFOCOM, Bucureşti, pp. 4-16.
Cracsner, C.E., Alexandru, I., (1996), Praxiologia pregătirii psihice pentru luptă, Buletinul
INFOCOM-supliment, dec., Bucureşti, pp. 17-29.
Cracsner, C.E., (1996), Evaluarea pregătirii psihice pentru luptă, Buletinul INFOCOM,
Bucureşti, pp. 15-21.
Câmpeanu, M., (1907), Încercare de psihologie militară individuală şi colectivă, Tipografia
Alexandru Codreanu, Focşani.
Popescu-Neveanu, P., (1970), Introducere în psihologia militară, Editura Militară, Bucureşti.
Popescu-Neveanu, P., (1971), Bazele pedagogiei militare, Editura Militară,
Popa Marian, Psihologie militară, Editura Polirom.

Kuhn, T., Structura revoluţiilor ştiinţifice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, pp.
213-214.