Cursul 2 Primul Ajutor Psihologic

CURSUL 2
SUPORTUL PSIHOLOGIC ÎN M.I.C.

Primul Ajutor Psihologic (P.A.P.)
Lector universitar doctor

Adrian PRISĂC ARU
Premise de lucru (1)
 constatăm că unele persoane care au

experimentat, fie prin prezenţa directă, fie ca
martori, anumite evenimente cu potențial
traumatic, nu prezintă reacții sau manifestări
specifice unor tulburări psihice;
 reacţiile de răspuns ale persoanelor implicate

sunt diferite, unii au nevoie de sprijin de
specialitate imediat şi, poate, de lungă durată,
iar alţii depăşesc fără dificultăţi evenimentul,
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
Premise de lucru (2)
 reacțiile, manifestările şi simptomele specifice

unor tulburări, printre care şi cele ale tulburării
de stres posttraumatic pot apărea atât în urma
unor evenimente spectaculoase, cum ar fi cele din
teatrele de operaţii militare, cât şi în urma altor
evenimente cu potențial traumatic, cum ar fi
accidentele de circulaţie, actele de violență
publică, evenimentele similare cu cele de la
CLUBUL COLECTIV etc.
Ce reprezintă un eveniment cu
potențial traumatic?
 Reprezintă o amenințare la adresa vieții proprii

sau a unei persoane apropiate, trăită în mod
direct, indirect sau ca martor și care poate
determina un răspuns emoțional semnificativ,
putând conduce la criză psihologică.
Ce reprezintă o criză psihologică?
 Criza psihologică este o situaţie în care

mecanismele psihologice ale persoanei,
necesare pentru a face faţă unui eveniment cu
caracter traumatic, au eşuat, iar aceasta se
confruntă cu un nivel semnificativ de distres,
deteriorare psihică şi incapacitatea de a
funcţiona.
Cum explicăm starea de fapt ?
A. Modelul adaptării posttraumatice (1)
 Modelul Psihologiei pozitive:

 Reacţia la traumă este conceptualizată ca un
continuum al adaptării, cu diferite nivele de
integrare care includ atât persistenţa
distresului posttraumatic cât şi forme eficiente
de asimilare a experienţei traumatice.
 Unele persoane reuşesc să transforme
experienţele traumatice în oportunităţi unice de
maturizare şi creştere personală, raportând chiar
schimbări pozitive determinate de confruntarea cu
evenimentul traumatic (Joseph & Linley, 2005).
 Modelul cognitiv:
 Arată că diferenţele privind reactivitatea faţă

de traumă şi procesul de adaptare se datorează
modului de interpretare subiectivă a
evenimentului traumatic şi a reacţiilor proprii
la acesta, iar procesul adaptării posttraumatice
este mediat cognitiv.
 Pentru înţelegerea procesului de adaptare, sunt
esenţiale conceptele de rezilienţă şi cel de
dezvoltare sau creştere posttraumatică.
 Rezilienţa reprezintă capacitatea persoanelor

traumatizate de a-şi restabili echilibrul în urma
evenimentului traumatic, iar revenirea la
nivelul de funcţionare anterior fiind rapidă.
 Rezilienţa psihică este privită, pe de o parte, ca

o caracteristică a persoanei care a trăit sau
trăieşte un eveniment cu potențial traumatic
sau adversitate cronică şi dovedeşte o bună
adaptabilitate, iar pe de altă parte, este privită
ca fiind rezultatul unui proces interactiv între
persoană, familie şi mediu (Ionescu, 2013);
 Dezvoltarea/creșterea posttraumatică reprezintă o

formă de depăşire a nivelelor de funcţionare
anterioare traumei, fiind rezultatul unui proces
intens de reconstrucţie şi dezvoltare a
perspectivei generale asupra vieţii.
B. Modelul diateză-stres (1)
 Conceptualizează relaţia dintre vulnerabilitate
şi rezilienţă în faţa traumei.
 Explică diferitele reacţii apărute în
confruntarea cu trauma şi poate prezice
dezvoltarea simptomatologiei PTSD sau
depăşirea situaţiei traumatice.
 Principala asumpţie vizează faptul că apariţia
simptomelor este asociată cu evenimentul
declanşator, dar acesta este insuficient pentru a
declanşa manifestarea unei simptomatologii
patologice (Ingram & Price, 2002).
B. Modelul diateză-stres (2)
 Persoanele cu vulnerabilitate crescută au

nevoie de stresori reduşi ca intensitate pentru a
dezvolta forme de psihopatologie, în timp ce
persoanele reziliente dezvoltă psihopatologie
numai după confruntarea cu stresori foarte
relevanţi.
 Modelele diateză-stres au aplicaţii utile în
explicarea etiologiei PTSD.
Ce sunt mecanismele de coping?
 Mecanismele de coping sunt reprezentate de

totalitatea modalităților prin care oamenii
încearcă să facă față evenimentelor stresante și
modulează trăirile afective, cu referire la
mecanismele de apărare/defensive (angajate
involuntar, automat și fără control) și
mecanismele de adaptare (angajate voluntar și
conștient).
 Aplicația prcatică nr.1 (lucrul cu CERQ).
Chestionarul de coping
cognitiv-emoțional (CERQ)
(adaptat de Adela Perțe, coordonator)
1. Simt că eu sunt de vină pentru ce s-a întâmplat.
2. Mă gândesc că trebuie să accept ce s-a întâmplat.
......................................................................................
5. Mă gândesc la ce ar fi cel mai bine să fac.
9. Cred că alții sunt de vină penrtu ceea ce s-a întâmplat.
10. Simt că eu sunt cel/cea responsabil/ă pentru ceea ce s-a întâmplat.
11. Mă gândesc că trebuie să accept situația.
14. Mă gândesc la cum pot face față cel mai bine situației.
18. Consider că alții sunt responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat.
19. Mă gândesc la greșelile pe care le-am făcut în această situație.
20. Mă gândesc că nu pot schimba nimic legat de ceea ce mi s-a întâmplat.
23. Mă gândesc cum să schimb situația.
27. Mă gândesc la greșelile făcute de ceilalți în situația respectivă.
28. Mă gândesc că, de fapt, eu sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat.
29. Mă gândesc că trebuie să învă să trăiesc cu asta.
32. Mă gândesc la un plan pentru ce ar fi cel mai bine să fac.
36. Consider că, de fapt, alții sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat.
Ce cuprinde intervenția psihologică ?
Etape ale intervenției psihologice (1)
 Eapa I. - Intervenția imediată după eveniment,

în intervalul 0-5 zile;
 Obiectiv: crearea sentimentului de siguranţă;
 Metodă: Primul Ajutor Psihologic (P.A.P.);
 Cuprinde: - identificarea persoanelor care
prezintă reacții severe de stres traumatic;
- evaluarea generală și comportamentală;
- monitorizarea persoanelor care prezintă risc și
care au nevoie de intervenție specializată.
Ce cuprinde intervenția psihologică ?
Etape ale intervenției psihologice (2)
 Etapa a II-a - Intervenția post eveniment, în

intervalul 5-30 zile;
 Obiectiv: aplicarea unor tehnici pentru
managementul manifestărilor stresului traumatic;
 Metodă: intervenții de scurtă durată (pe simptom);
 Cuprinde: - educația în scopul normalizării
reacțiilor și/sau manifestărilor;
- tehnici de consiliere psihologică;
- relaxarea fizică și psihică;
- schimbarea perspectivei de raportare la eveniment;
- încurajarea implicării în propriul tratament.
Care sunt metodele de intervenţie ?
- informarea şi educarea pre-incident;

- intervenţia individuală (P.A.P.);
- intervenţia în grup;
- defusing-ul (ex. adunări de calmare Cool-Down
Meetings, analiza post-acţiune a unui eveniment
traumatic Leader-Led After-Action Debriefing);
- intervenţia în criză a grupului mare;
- managementul briefing-ului în criză;
- demobilizarea;
- suportul familial;
- analiza post-incident.
Primul Ajutor Psihologic (1)
Caracteristici ale P.A.P.
 P.A.P. este o tehnică de intervenție în situații

de criză, pentru asigurarea imediată a
asistenței psihologice după producerea unui
eveniment cu potențial traumatic;
 Are ca scop reducerea reacțiilor/manifestărilor
specifice distresului provocat de eveniment și
facilitarea funcționării personalului implicat;
 Se acordă de personalul specializat în sănătate
mentală, într-un cadru organizat și coordonat,
sub egida unei instituții;
 Se desfășoară în locuri care securizează persoana.
Reguli generale de acordare P.A.P.
 Se acționeză:
 doar în cadrul unui sistem recunoscut;
 după un plan, reguli și tehnici elaborate anterior;
 să fie ușor de remarcat (banderolă);
 se arată disponibilitate;
 prin păstrarea confidențialității;
 în limita expertizei și a rolului primit;
 se indică alte persoane/instituții pentru situații
severe;
 protecția proprie privind controlul reacțiilor (A.2).
 Se evită următoarele:
 comentarea experiențelor psihice ale persoanei;
 presupunerea că orice personă expusă este
traumatizată;
 etichetarea reacțiilor ca fiind simptome, tulburări;
 abordarea slăbiciunilor sau dizabilităților;
 credința că toate persoanele vor să vorbească;
 depășirea limitei expertizei și a rolului primit.
 Selectarea persoanele pentru P.A.P.
 Cele care prezintă semne de distres, observabil

prin:
- dezorientare temporo-spațială;
- confuzie generală și agitație psihomotorie;
- reacții de panică generalizată sau îngrozite;
- apatie sau stare de stupoar;
- furie accentuată;
- exprimă îngrijorare excesivă.
Etapele de acordare P.A.P.
 Contact și implicare;
 Siguranță și confort;
 Stabilizarea;
 Culegerea de informații;
 Asistența practică;
 Conexiunile cu rețeaua de suport;
 Modalitățile de coping;
 Legătura cu alte servicii.
Etapele acordării P.A.P.
Etapa I - Contact și implicare (1)
 Scop: inițierea de contacte într-o manieră non-

intruzivă, plină de compasiune și pragmatică.
 Tehnici utilizate: - gestionarea contactelor cu
cei care solicită ori caută sprijin;
- disponibilitate - stabilirea cât mai multor contacte;
- gestionarea contactelor scurte - pot fi stabilizatoare;
- gestionarea celor care nu caută ajutor- nu ignorați;
- stabilirea contactelor non-verbale;
- acceptarea sau neîntreruperea conversației;
- respectarea regulilor privind “spațiul personal”;
- siguranța și încrederea presupune timp.
Etapa I - Contact și implicare (2)
 Algoritm practic:
- spuneți-vă numele, instituția pe care o reprezentați
și rolul (ex. stabilire contact: A. 3);
- invitați persoana să ocupe un loc mai confortabil;
- dați atenție discuției și asigurații un caracter privat;
- vorbiți calm, încet, cu compasiune și concentrat;
- asigurați-vă că nu există o problemă stringentă;
- asigurați-vă că problemele medicale au prioritate;
- când vă adresați copiilor este recomandat să luați
legătura mai întâi cu părinții acestora sau însoțitorii;
- notați nevoile curente ale persoanei și sprijinul oferit
(ex. Fișa de lucru: A. 4).
Etapa a II-a Siguranță și confort (1)
 Scop: restabilirea siguranței și asigurarea

confortului fizic și emoțional;
 Tehnici utilizate: - furnizarea de informații
corecte, actualizate și utile;
- stabilirea conexiunilor cu rețeaua de suport social;
- obținerea de informații cu privire la mecanismele de
coping utilizate pentru a face față;
- stabilirea/punerea în relație cu alte persoane afectate;
- recomandarea activităților practice, concrete, care
sunt deja învățate și practicate, pentru creșterea
siguranțeiși controlului asuprasituației.
 Algoritm practic
 Asigurarea protecției fizice:
- punerea în siguranțăfizică - cât permite locul desf.;
- problemele medicale urgente - echipaj medical;
- reorganizarea spațiului din apropiere (ex.:
realizarea de obstacole pentru persoanele
neautorizate; îndepărtarea obiectelor periculoase;
amplasarea persoanelor în locuri fără risc crescut);
- izolarea persoanelor care prezintă risc de rănire
pentru sine sau pentru alții - ISU, echipaj medical;
- persoanele în stare de șoc (puls, înfățișare) - sprijin
medical.
 Creșterea nivelului de control și siguranță:
- oferirea de informații pentru reorientare (ce se
știe despre eveniment; ce să facă mai departe;
care sunt serviciile disponibile; cum poate
beneficia de ajutor specializat; modalitățile de
autoîngrijire);
- decelați dacă persoana poate recepta informația;
- informațiile să vizeze nevoile curente ale persoanei;
- utilizați un limbaj simplu și clar fără termeni specializați;
 Oferirea de informații despre serviciile de intervenție:
- luați în calcul nelămuririle și nevoile persoanelor
afectate cu privire la ceea ce urmează să se întâmple;
- asigurați-văcă puteți răspundecu privire la pericole;
- nu inventați dacă nu dețineți informații;
- faceți un plan împreună cu persoana afectată (A. 5);
- nu oferiți asigurări că sunt în siguranță fără
dovezi certe (A. 6);
 Asigurarea confortului fizic:
- utilizați elementele simple din proximitate:
mobilier, lumină, temperatură;
- susțineți persoanele să-și recâștige independența
pentru obținerea unor lucruri și nu să le aduceți dvs.;
- susțineți persoanele să-și recâștige abilitățile de
a se calma și de a-și asigura nevoile de bază;
- atenție la persoanele cu dizabilități și creșterea
vulnerabilităților: sănătatea, vârsta, infirmitatea,
limitarea accesului la servicii, însoțitorii proprii;
 Implicarea socială:
- facilitați apropierea persoanelor-calmareși siguranță;
- clarificarea unor informațiicu titlul de zvon;
- plasați copii lângă adulții care par calmi, fără distres;
- încurajați persoanele reziliente să susțină pe cele afectate;
- încurajați persoanele care au ceva în comun să se
grupeze - reduce sentimentul de izolare și lipsa de speranță;
- încurajați implicarea în activități specifice vârstei;
 Protecția față de experiența traumatică:
- limitați expunerea inutilă la suferința altora;
- susțineți protejarea vieții private (reporteri, curioși);
- promovațiinformarea din surseautorizate;
- limitarea privitului la Tv. a evenimentului și urmărilor;
- securizarea copiilor de către părinți cu privire la urmări;
- modul de liniștire și informare a copiilor de către
părinți (A. 7);
 Protecția persoanelor care au suferito pierdere:
- ascultați cu atenție și compasiune;
- nu solicitați detalii;
- utilizaținumele persoaneiși nu apelativul“decedatul”;
- asigurațipersoanaîn doliu că trăirile sunt normale;
- transmiteți persoanei în doliu că trăirile prelungite de
tristețe, furie, deprimare, singurătate pot fi dăunătoare
și că poate apela la unele persoanespecializate;
Etapa a III-a Stabilizarea (1)
 Scop: asigurarea suportului necesar calmării și

stabilizării persoanelor afectate;
 Tehnici utilizate: - selectarea persoanelor care au
nevoie de stabilizare (lipsa reacției, dezorientare,
neputință, plâns necontrolat, agitație psihomotorie);
- implicarea aparținătorilor pentru asigurarea
suportului emoțional;
- deplasarea persoanei afectată într-un loc sigur;
- centrați-vă pe rezolvarea problemei nu pe
convingerea persoanei că trebuie să se liniștească
(ex.: teama că se repetă evenimentul-explicare);
Etapa a III-a Stabilizarea (2)
- arătați disponibilitatea de a acorda ajutorul necesar;
- respectați intimitatea și acordați un timp de pauză;
- găsiți un loc pentru relaxare (ex.: un scaun) și
oferiți un pahar cu apă;
- rămâneți în apropiere, vorbiți despre lucruri
obișnuite, vorbiți cu cei din jur pentru a găsi
momentul potrivit de intervenție;
- ajutați persoana să se concentreze pe ceea ce poate
controla (A.8);
Etapa a IV-a Culegerea de informații (1)
 Scop: identificarea nevoilor imediate, culegerea

de informații și adaptarea intervențiilor;
 Severitatea experienței din timpul evenimentului:
- cei expuși direct vor trăi un distres sever și prelungit;
- evitați întrebările de descriere a trumei;
- lăsați persoana să transmită ceea ce simte;
- direcționați discuția pentru a afla nevoile imediate;
- informați persoana că în scurt timp sunteți disponibil
pentru a discuta mai multe despre experiența trăită;
- oferiți informații despre intervenția structurilor abilitate;
Etapa a IV-a Culegerea de informații (2)
 Pot apărea îngrijorăriale persoanelor cu privire la:
- amenințărilepost-eveniment și riscurile care urmează;
- siguranțacelor apropiațiși separareade aceștia;
- problemele medicale anterioare și medicația (inclusiv
cele psihice);
- pierderile materiale și efectele acestora(ex.: casa);
- inexistența suportuluisau sprijinului familial;
- nevoia sau obișnuința consumuluide substanțe;
- multipleleproblemecu care se confruntă-prioritizarea;
- intențiade auto-răniresaurănirea celor din jur;
Etapa a V-a Asistența practică (1)
 Scop: oferirea de ajutor practic persoanelor

afectate care au nevoi imediate.
 Care sunt cele mai importantenevoi ?
- nevoi imediate: hrană, comunicarea telefonică,
îmbrăcăminte, adăpost;
- nevoi de lungă durată: servicii de îngrijire socială,
îngrijire medicală, locuință etc.;
Cum clarificați și prioritizați problemele?
- discutând direct cu persoaneleafectate;
- ajutâd să clarifice și să înțeleagă implicțiile problemelor;
- implicarea persoaneiîn prioritizarea acestora;
Etapa a V-a Asistența practică (2)
 Faceți un plan de acțiune și acționați pentru
rezolvarea nevoilor:
- discutați despre un plan practic care poate fi pus
în aplicare de persoana afectată;
- transmiteți care sunt serviciile disponibile ce se pot
asigura prin instituții: hrană, adăpost, financiare;
- transmiteți informații realiste cu privire la serviciile
instituțiilor, cu privire la potențialul acestora;
- implicați-vă direct pentru punerea în relație a
persoanei afectate cu personalul calificat;
Etapa a VI-a Conexiunile cu rețeaua de suport (1)
 Scop: oferirea de ajutor pentru stabilirea contactelor

cu persoanele/sursele de suport, prietenii și membrii
familiei.
 Facilitați accesulla persoanelede suport:
- preocuparea imediată poate fi de a comunica cu familia;
- suportul social joacă un rol esențial în recuperare;
- contactarea prin diferite mijloace a persoanelor
semnificative sau pentru care manifestă îngrijorare;
-nevoia de a fi împreună cu persoanelesemnificative;
Etapa a VI-a Conexiunile cu rețeaua de suport (2)
 Primirea și oferirea sprijinului:
- explicarea importanței suportului social și reciprocitatea;
- explicați diferența dintre stresul uzual și cel traumatic;
- explicați că oamenii trăiesc diferit trauma (ex.: unii
vorbesc despre eveniment alții își reprimă această nevoie);
- distribuiți pliante cu informații despre interacțiune
și primirea/oferirea de sprijin (A.9);
- explicați persoanelor că pot contribui la punerea în
relație a altor persoane care au nevoie de ajutor;
- explicați importanța participării sau implicării
persoanelor neafectate în asigurarea suportuluisocial;
Etapa a VII-a Modalitățile de coping (1)
 Scop: oferirea de informații cu privire la reacțiile

specifice stresului și modalitățile de coping pentru
reducerea distresului.
 Oferirea informațiilor de bază despre reacțiile la stres:
- reacțiile la stres pot fi alarmante pentru unele persoane;
- nu patologizațidiscuțiile despretrăirile persoanelor;
- precizați că reacțiile sunt normale pentru astfel de situații;
- precizați că acestea se diminuează cu trecerea timpului;
- nu furnizați asigurări fără acoperire (ex.: vor dispărea);
 Oferirea informațiilor de bază despre coping:
- Copingul adaptativ poate viza:
- discuțiile cu diferite persoane privind sprijinul;
- desfășurarea unor activități pentru distragere;
- respectarea și încadrarea într-un program;
- petrecerea timpului liber cu diferite persoane;
- implicarea în activitățile grupurilor de sprijin;
- învățarea și exersarea unor tehnici de relaxare;
- planificarea și desfășurarea activităților;
- solicitarea sprijinului specializat când este cazul;
 Oferirea informațiilor de bază despre coping:
- Copingul dezadaptativ poate viza:
- renunțarea la implicarea în diferite activități;
- retragerea în consumul de alcool și substanțe;
- retragerea și dedicarea muncii;
- angajarea în activități cu risc deosebit;
- separarea de prieteni și/sau familie;
- practicarea jocurilor electronice;
- lipsa igienei și a preocupărilor pentru sine;
 Exersați respiraţia abdominală-tehnică de relaxare:
- închideţi ochii şi respiraţi adânc, lent, ceea ce face
fiecare respiraţie mai profundă decât precedenta;
- puneţi o mână pe stomac;
- inspiraţi pe nas, introducând în corp o cantitate
mare de aer astfel încât stomacul să se mărească;
- apoi expiraţi uşor pe gură, astfel încât stomacul
să se elibereze uşor de aer;
- inspirați până număraţi la trei, iar apoi expiraţi
până număraţi la trei;
- puteţi încerca să prelungiţi fiecare expiraţie;
 Controlulfuriei:
- prezentați persoanei care sunt implicațiile furiei
asupra vieții personaleși a relațiilor de cuplu;
- identificați împreună schimbările care se doresc a face;
- indicați exersarea: pauzei mentale, mișcărilor fizice,
discuțiilor cu prietenii, activităților recreative, delegarea
unui membru de familie pentru relația cu copii;
- precizați că atunci când furia devine necontroloabilă
trebuie să se adresezeunui specialist;
 Controlulemoțiilor disfuncționalenegative:
- emoțiile sunt întreținute de unele cogniții sau
gânduri cu referire la eveniment și urmările acestuia;
- anumite gânduri vizează autoculpabilizarea;
- identificarea gândurilor negative-un prim pas;
- identificarea alternativelor (ex.: schimbarea
perspectivei A. 10);
- oferiți alternative de raportare la situație;
- clarificați lucrurile înțelese greșit și zvonurile;
- precizați că atunci când emoțiile devin necontroloabile
trebuie să se adresezeunui specialist;
 Controlul emoțiilor disfuncționale negative
prin tehnica de distragere a atenţiei:
- număraţi şi relaxaţi-vă; pe măsură ce inspiraţi,
număraţi în gând (unu, doi); apoi pe măsură ce
expiraţi, număraţi în gând (trei, patru);
- concentraţi-vă asupra unei suprafeţe mici sau a
unui obiect şi descrieţi-l amănunţit;
- concentraţi-vă simţurile asupra locului unde vă
aflaţi, descrieţi amănunţit ce vedeţi în jur, ce auziţi;
- descrieţi cât mai detaliat un loc preferat, în care
vă simţiţi în siguranţă;
 Controlul tulburărilor de somn:
 Lămuriți-vă în legătură cu obiceiurile și rutina;
 Recomandați:
- respectarea programului sau orelor de odihnă și somn;
- reducerea consumuluide alcool și energizante;
- practicarea mișcării fizice, cu precădere în timpul zilei;
- practicarea activităților relaxante (ascultă muzică);
- evitarea episoadelor de somn de după masă;
- precizați că atunci când problemele de somn devin
necontroloabile trebuie să se adresezeunui specialist;
Etapa a VIII-a Legătura cu alte servicii
 Scop: asigurarea legăturii cu serviciile specializate

și informarea privind disponibilitatea și/sau modul de
solicitare a sprijinului.
 Asigurarea legăturii cu serviciile specializate:
- furnizați informații clare cu referire la acestea;
- lămuriți-vă cu privire la nevoile concrete;
- recomndați sau însoțiți persoana;
 Asigurarea continuității nevoilor de sprijin:
- preocupareapersoanelor pentru păstrarealegăturii;
- prevenirea sentimentuluide abandon;
- furnizați datele de contact, cu rezerva să nu puteți onora;
- prezentați persoanele afectate altor specialiști.
CONCLUZII !
 Suportul psihologic și intervenția specializată

în cazul producerii unor evenimente traumatice
devin urgenţe.
 Obiectivul principal al intervenției psihologice,

inclusiv prin intermediul P.A.P., în
evenimentele traumatice este recuperarea
rapidă a personalului şi reintegrarea acestuia
în activitate.
Resurse bibliografice:
ÎNTREBĂRI ?
VĂ MULŢUMIM!

Cursul 2 Primul Ajutor Psihologic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul 2 Primul Ajutor Psihologic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURSUL 2

SUPORTUL PSIHOLOGIC ÎN M.I.C.

Lector universitar doctor

 constatăm că unele persoane care au

 reacţiile de răspuns ale persoanelor implicate

 reacțiile, manifestările şi simptomele specifice

 Reprezintă o amenințare la adresa vieții proprii

 Criza psihologică este o situaţie în care

 Modelul Psihologiei pozitive:

 Arată că diferenţele privind reactivitatea faţă

 Rezilienţa reprezintă capacitatea persoanelor

 Rezilienţa psihică este privită, pe de o parte, ca

 Dezvoltarea/creșterea posttraumatică reprezintă o

 Persoanele cu vulnerabilitate crescută au

 Mecanismele de coping sunt reprezentate de

 Eapa I. - Intervenția imediată după eveniment,

 Etapa a II-a - Intervenția post eveniment, în

- informarea şi educarea pre-incident;

 P.A.P. este o tehnică de intervenție în situații

 Selectarea persoanele pentru P.A.P.

 Cele care prezintă semne de distres, observabil

 Scop: inițierea de contacte într-o manieră non-

 Scop: restabilirea siguranței și asigurarea

 Scop: asigurarea suportului necesar calmării și

 Scop: identificarea nevoilor imediate, culegerea

 Scop: oferirea de ajutor practic persoanelor

 Scop: oferirea de ajutor pentru stabilirea contactelor

 Scop: oferirea de informații cu privire la reacțiile

 Scop: asigurarea legăturii cu serviciile specializate

 Suportul psihologic și intervenția specializată

 Obiectivul principal al intervenției psihologice,

S-ar putea să vă placă și