ROLUL PSIHOLOGULUI

CLINICIAN
CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI CLINICIAN, CONSILIERULUI PSIHOLOGIC SI PSIHOTERAPEUTULUI
Persoana care doreşte să funcţioneze ca psiholog clinician, (în organizaţii publice ori particulare) este încurajată să deţină şi să îşi structureze un set cât mai larg de informaţii
(cunoştinţe) de specialitate (în conformitate cu standardele A.P.A. - American Psychology Association, KSV - Knowledges-Skills-Values), abilităţi de interrelaţionare cu
subiectul uman şi experienţă pe care să le folosească în beneficiul indivizilor din societate, ca şi în beneficiul comunităţii. De asemenea, profesionistii psihologi mai sus
mentionati sunt încurajaţi sa respecte alaturi de normele deontologice mentionate in prezentul act, mai ales cand apar situatii care nu sunt în mod detaliat descrise in
prezentul Cod Deontologic, principiile de deontologie profesionala internationale dupa cum urmeaza: psihologii clinicieni sa respecte generic principiile codului deontologic
al American Psychology Association, consilierii psihologici sa respecte principiile codului deontologic al European Counselling Association, iar psihoterapeutii sa respecte
generic principiile codului deontologic al European Association for Psychotherapy.
Psihologul clinician-(indiferent de zona strict delimitată în care lucrează) trebuie să facă dovada efectivă a respectului faţă de terţi şi să facă tot ce poate pentru cunoaşterea şi
apărarea de către beneficiarii lor drepturilor şi demnităţii umane.
Psihologul clinician- trebuie să vegheze ca orice subiect (persoană aflată în intercomunicare în plan profesional) să fie apt (să devină împuternicit) să contribuie efectiv la
luarea propriilor decizii, să înveţe pentru a şti ce să pretindă (solicite) serviciilor de asistenţă psihologică.
Psihologul clinician- are îndatorirea de a susţine cauza subiecţilor lui mai ales când aceştia nu sunt capabili să o facă singuri şi când autoprotecţia este necesară şi aceasta nu
se obiectivează în practică.
Psihologii clinicieni-sunt specialiştii care dispun de capacităţi (abilităţi), cunoştinţe şi valori (morale) pentru a aşeza responsabilitatea profesională mai presus de interesele
personale.
Psihologul clinician-trebuie să dovedească responsabilitate profesională şi morală pentru solicitările (standardele impuse de profesie – ocupaţie) şi să continue instruirea şi
formarea lui profesională de tip „educaţie continuă”.
 
Statutul psihologului în clinică şi în echipa terapeutică
Asistenţa medicală actuală bazată pe o investigaţie şi o cunoastere tot mai aprofundată, extrem de complexă şi diversificată, a impus crearea unei echipe de specialişti care să
poată cuprinde amplul evantai al datelor.În acest sistem al asistenţei, toate datele şi rezultatele sunt destinate cunoaşterii cât mai precise a procesului morbid, a particularităţilor
clinice şi a posibilităţilor terapeutice.
Astfel, medicul clinician din unităţile sanitare, se află în mijlocul unei echipe constituită din colegii săi, dar si din reprezentanţi ai unor profesiuni paramedicale.
În acest cadru, aportul individual, aparent disparat al fiecărui specialist în echipa de asistenţă, este integrat şi sintetizat de către medicul clinician care, asumându-şi
responsabilităţile, avansează supoziţiile diagnostice şi intreprinde măsurile:terapeutice. Desigur de calitatea relaţiilor stabilite în interiorul echipei va depinde calitatea
schimburilor de informaţii şi în consecinţă calitatea îngrijirilor.
În acest context profesional, psihologul clinician a avut iniţial rolul unui colaborator-investigator sau explorator care, prin teste şi tehnici specifice, aducea date complementare
cunoaşterii clinice, rezultatele sale fiind integrate datelor medicale. Ulterior, s-a constatat însă că numai anumite activităţi ale psihologului-clinician sunt specifice, altele
suprapunându-se în parte cu acelea ale altor membri ai echipei
Dacă în patologia somatică aceste probleme sunt discrete, fiind numai schiţate, în domeniul psihiatriei ele sunt mai elocvent invocate.
Acest fapt a devenit posibil, întrucât, mai ales în domeniul psihiatriei, "psihologul nu se refugiaza la adăpostul probelor…şi stă în puterea lui să cunoască procesul psihopatolagic
subiacent conduitelor observate".
Și în psihiatrie, atribuţiile principalilor membri ai echipei au fost iniţial mai diferenţiate, în sensul că psihiatrul realiza activitatea de asistenţă propriu-zisă, psihologul deţinea
sarcina investigaţiei prin teste şi tehnici, iar asistentul social se ocupă de aspectul relaţional, efectuând investigaţiile în familie şi în mediul profesional.
Desigur, un punct de vedere asemănător este întâlnit şi în alte studii care, referindu se la ansamblul activităţii clinice consideră că responsabilitatea psihologului este limitată, el
acţionând aproape întotdeauna ca auxiliar, în timp ce responsabilitatea psihiatrului este tot aşa de absolută ca aceea a unui chirurg. El este acela care, pe baza cercetărilor, trebuie
să decidă asupra bolnavului său.
CERINȚE LEGATE DE RAȚIONALIZARE PSIHOLOGULUI CLINICIAN
Psihologii clinicieni-discută cu pacienţii lor – în măsura în care acest lucru este rezultatul, problemei legate de relaţia terapeutică precum: natura şi cursul anticipat al terapiei, onorariul şi
confidenţialitatea (aspecte care se regăsesc în detaliu în capitolele privind onorariile şi aranjamentele financiare şi limitele de confidenţialitate)
Când munca cu pacientul va fi supervizată, aceştia sunt anunţaţi de această activitate cât şi numele supervizorului când acesta împarte responsabilitatea legală pentru caz.
Când viitorul profesionist este în formare (student în programul de master, etc.) de asemenea pacientul este informat despre aceasta.
Psihologii clinicieni-vor face eforturi raţionale să poată răspunde la întrebările pacienţilor şi să evite posibilele neînţelegeri sau înţelegerea eronată privind terapia. De câte ori este
posibil, psihologii vor furniza informaţii verbale, utilizând un limbaj accesibil pacientilor.
Psihologii clinicieni- obţin consimţământul bazat pe informare adecvată, utilizând un limbaj accesibil participanţilor. Conţinutul informării despre consimţământ poate varia în funcţie de
circumstanţe deşi, de obicei, este necesar ca persoana: să aibă capacitatea de a consimţi, să primească informaţie semnificativă despre procedura respectivă, să-şi fi exprimat
consimţământul liber, neinfluenţat şi ca acest consimţământ să poată fi bine documentat.Când persoanele nu sunt în mod legal capabile să dea consimţământul, profesionistul psiholog va
obţine informarea despre accept (permis) de la o persoană autorizată, dacă această substituire este legală.
În plus, psihologii clinicieni:
a) se vor informa de o asemenea manieră încât să le permită acestora să înţeleagă conform capacităţii lor, persoanele care sunt în mod legal incapabile să dea consimţământul legat de
intervenţiile propuse;
b) le vor cere aprobarea pentru intervenţiile respective şi
c) vor lua în consideraţie preferinţele şi interesul optim al persoanelor respective.
Psihologilor clinicieni, nu li se permite să se angajează în intimităţi sexuale sau relatii exagerate de socializare cu pacienţi sau clienţii aflaţi în tratament (curent).
Se recomandă ca psihologii clinicieni-să nu accepte ca pacienţi în terapie sau clienţi persoane cu care au avut relaţii de intimitate sexuală
Norme de metodologia cercetarii clinice
1. Diagnostic si evaluare clinica
a. Testele si probele psihologice utilizate trebuie sa corespunda criteriilor psihometrice asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Se pot face exceptii de la etalonarea nationala in cazul unor scale clinice, cand sunt promovate etaloane locale, riguros construite.
2. Tehnici de interventie psihologica
a. Eficienta tehnicilor trebuie sa fie documentata prin studii clinice. Trebuie sa existe protocoale de interventie la un nivel de detaliere care sa permita replicarea procedurilor
de interventie
3. Cercetare
a. Vor fi asimilate normele generale de cercetare asa cum sunt ele stabilite de catre Comisia de Metodologie.
b. Utilizarea procedurii placebo se face respectand dreptul la informare al pacientului. Acestuia i se spune ca exista 50% sansa sa fie inclus in grupul placebo si 50% sansa
sa fie inclus in grupul terapeutic.
c. Pacientii inclusi in studiu – pe baza consimtamantului liber exprimat – trebuie sa fie corect informatii cu privire la natura studiului si la riscurile acestuia. Siguranta
pacientilor inclusi in studiu este mai importanta decat derularea cercetarii.
d. Toate datele brute de cercetare trebuie pastrate cca. 2 ani de zile. Baza de date electronica se pastreaza trei ani de zile si poate fi accesibila la cererea partii interesate.
e. Sponsorii si partile interesate in cercetare trebuie facute publice odata cu proiectul de cercetare sau cu publicarea rezultatelor.
f. Distorsionarea sau ascunderea datelor care nu confirma ipotezele avansate se considera frauda.