SUPORTUL PSIHOLOGIC ÎN

MANAGEMENTUL INCIDENTELOR CRITICE

(EVENIMENTELOR CU CARACTER
TRUMATIC)

Lector universitar doctor

Adrian PRISĂCARU
 Ce sunt incidentele
critice (I.C.)?

 Incidentele critice sunt reprezentate de orice

eveniment produs instantaneu, pe neaşteptate şi
fără o atenţionare imediată, care are un impact
suficient de mare, asupra unui număr însemnat
de persoane, pentru a produce reacţii
emoţionale semnificative, în prezent sau posibil
în viitor.
 Ce este programul Managementul
Incidentelor Critice (M.I.C.)?

 M.I.C. reprezintă sistemul integrat de

gestionare şi monitorizare, destinat prevenţiei
pre-incident, intervenţiei pe timpul şi post-
incident, pentru păstrarea sau ameliorarea
stării de sănătate şi a reacţiilor psihice care
apar sau se pot instala, în situaţii specifice
incidentelor critice, la persoanele implicate
direct sau care au fost martor la eveniment.
 M.I.C. este o concepţie ştiinţifică care
cuprinde, cumulativ, domenii profesionale şi
sociale specializate, cum ar fi cele de
psihologie aplicată, administraţie, media şi
campaniile de informare, programele de sprijin
social, standardele, procedurile, metodele şi
tehnicile profesionale care abordează şi
realizează în operă finală, acţiunea de
stabilizare şi susţinere emoţională, materială,
practică, comportamentală şi medicală, în caz
de dezastre, în care pot fi implicate mase largi
de oameni.
 Conceptul are rolul de a oferi o identitate
aplicativă a demersului specializat, formând o
imagine reală, obligatorie şi pozitivă a
acţiunilor care se impun şi care trebuie
asigurate de către autorităţile unui stat, atunci
când se produc catastrofe sau cataclisme, în
mod neaşteptat şi cu un impact puternic asupra
unor mase largi de populaţie.
 În cadrul acestei construcţii conceptuale şi de
acţiune trebuie să fie incluse şi popularizate
programe educaţionale, sociale, de media,
investiţiile materiale şi logistice specifice, dar
şi programe de cercetare ştiinţifică.
 M.I.C. se constituie într-un proiect laborios,
realizabil la confluenţa şi prin cooperarea mai
multor instituţii civile, militare, academice, de
media şi de publicitate, cu responsabilitatea de
a modela abordarea intervenţionistă şi de a
estompa sau controla percepţia opiniei publice
în sectoarele de intervenţie.
 Consideraţii fenomenologice şi
impactul acestora asupra populaţiei
 În societatea de astăzi o serie de incidente, de
genul celor aviatice sau actelor teroriste,
considerate critice, se produc cu o frecvenţă
ridicată şi cel mai adesea se soldează cu foarte
mulţi morţi sau răniţi.
 Mediatizarea intensă a acestor evenimente
afectează în mod indirect anumite categorii de
oameni, care devin astfel participanţi la
tragediile umane, individuale sau sociale,
suferind alături de cei afectaţi şi resimţind în
plan psihic efectele acestora.
 Ce probleme pot fi incluse în
categoria incidentelor critice ?

 catastrofele naturale (inundaţii, cutremure,

alunecări de teren etc.);
 accidente de aviaţie sau evenimente de zbor
(aterizare forţată, prăbuşire etc.);
 accidente rutiere, feroviare sau de metrou cu
răniţi sau morţi;
 explozii, incendii extinse;
 acte de terorism sau violenţe publice;
 răpiri sau luarea de ostatici.
 Exemple:

 în anul 2005 (aprilie-mai), inundaţiile au

afectat judeţele Timiş şi Caraş-Severin,
cuprinzând 116 localităţi din care au fost
evacuate peste 2800 persoane;
 avem cu toţii amintiri încă actuale în memorie
care reliefează starea de tristeţe, dezorientare
spaţială, teamă şi deznădejde colectivă a
populaţiei din zonele calamitate şi care, ataşaţi
afectiv fiind de habitatul lor, de clădirile şi de
zona de dispunere, de lucrurile şi obiectele
care personalizau identitatea culturală, erau
nevoiţi să le abandoneze şi să se retragă în alte
zone, poate pentru totdeauna.
 accidentul navei MOGOŞOAIA, pe data de
10.09.1989;
 traumele psihice ale mamelor, copiilor şi rudelor
victimelor sunt prezente şi astăzi;
 în diferite ocazii, prilejuite de sărbătorile
religioase, urmaşii victimelor se consolează
reciproc, retrăiesc evenimentul prin aducerea în
actualitate a amintirilor, experimentează
sentimente de inutilitate, vinovăţie şi
culpabilitate, verbalizează şi emit ipoteze, opinii
şi comentarii privind variantele relatate de
supravieţuitori sau martorii evenimentului, ceea
ce evidenţiază că trauma psihică nu s-a remis şi
că sprijinul sau suportul emoţional este încă
solicitat şi aşteptat.
 evenimentul din Stockholm, din 23-28.08.1973, când 6
zile angajaţii unei bănci au fost ţinuţi captivi de către un
grup de jefuitori;
 personalul captiv a trecut prin mai multe trăiri afective şi
faze, de la teamă la ură şi apoi la ataşament emoţional
faţă de terorişti, chiar luându-le apărarea după eliberare;
 sindromul “Stockholm” descrie comportamentul
experimentat de victime, care în timp, au început să
simpatizeze cu agresorii, ca rezultat al unui mecanism
defensiv, din teama de violenţă;
 semnele de bunătate venite din partea agresorilor erau
amplificate, deoarece nu se întrevedea nicio perspectivă
de eliberare din partea autorităţilor;
 acest tip de comportament este justificat şi poate fi
interpretat ca o strategie de supravieţuire pentru
persoanele care sunt victime ale unor abuzuri.
Cum pot fi grupate reacţiile după un
incident critic ?

 reacţii psihice: nervozitate, insecuritate,

deprimare, lipsa motivaţiei, subestimare şi
pierderea încrederii în sine;
 reacţii cognitive: confuzie generală, dificultăţi în
luarea deciziei, dezorientare, deficienţe de
concentrare, tulburări de memorie;
 reacţii fizice: dureri de cap, stare de oboseală,
indigestie, tensiune musculară, palpitaţii,
dificultăţi respiratorii;
 reacţii comportamentale: izolare socială,
hipersensibilitate la stimuli, comportament
antisocial, consum de substanţe psiho-
activatoare.
 Ce este trauma psihică ?
 este o experienţă de viață, înțeleasă ca o
amenințare a vieții, fiind generată de discrepanţa
dintre factorii situaţionali ameninţători şi
capacităţile individuale de stăpânire/gestionare și
este însoţită de unele sentimente de neajutorare şi
abandonare, lipsă de apărare şi care duce astfel
la o zdruncinare de durată a înţelegerii de sine şi
de lume. (G. Fischer, P. Riedesser, 1998);
 diferența între stres și traumă:

- stresul – tensiune, presiune, adaptare;

- trauma constă într-o pierdere, ruptură, gol,
durere, clivaj, splitare.
Ce este stresul posttraumatic (PTSD)?

 sindromul de stres posttraumatic reprezintă o

perturbare semnificativă la nivelul gândirii,
reglării emoționale sau comportamentului
persoanei, care se reflectă printr-o disfuncție
asociată cu distres emoțional sau dizabilitate
semnificativă în funcționarea profesională,
socială sau familială;
 manifestările/simptomele trebuie să fie
confirmate de către comisiile de expertiză
medico-militare, de medicul de medicina muncii
și de medicul de expertiză a capacității de
muncă, la propunerea psihologului clinician
și/sau a medicului psihiatru, după caz;
 Cum pot fi gestionate reacţiile
determinate de un incident critic ?

 Pentru gestionarea unor astfel de evenimente

se poate implementa programul numit generic
Managementul incidentelor critice (M.I.C.),
care are mai multe etape şi mai mulţi
specialişti pentru aplicare.
 Fazele de desfăşurare a M.I.C.
Intensitatea
nevoilor de sprijin

Timp
Debutul Faza acută Faza de tranziţie Faza pe termen lung
incidentului critic
 Evoluţia nevoilor şi urgenţelor
personalului
Nr. persoanelor
cu nevoi de sprijin

Nevoi practice

Nevoi de asistenţă
psihologică Nevoi medicale

Timp
Faza acută Faza de tranziţie Faza pe termen lung
 Suportul psihologic în M.I.C.

 Programul M.I.C. este un program complex şi

multidisciplinar care trebuie gestionat, la nivel
territorial, guvernamental, de către o structură
operativă şi cuprinde mai multe secţiuni
corespunzătoare unor domenii ale spectrului
profesional, astfel:
- administrativ;
- medical;
- psihologic;
- operativ.
 Care este scopul implementării
programul M.I.C. ?
- asigurarea unui serviciu permanent pentru
sprijinul personalului aflat în situaţia producerii
unor I.C.;
- pregătirea personalului specializat şi a
voluntarilor în vederea recunoaşterii şi
prevenirii unor manifestări specific I.C.;
- formarea abilităţilor de intervenţie, atât la
nivelul personalului implicat sau afectat, cât şi
la nivelul personalului martor direct la
producerea unor I.C.
 Care sunt factorii ce contribuie la
apariţia manifestărilor psihice în
situaţia unor I.C. ?

 factorii specifici persoanei: mecanismele de

coping, experienţele anterioare în legătură cu
unele evenimente traumatizante, nivelul
pregătirii profesionale şi a celui de inteligenţă,
maturizare afectivă, nivelul autocontrolului,
rezonanţa afectivă şi echilibrul emoţional,
nivelul stimei de sine etc.;
 factorii specifici incidentului sau cei
situaţionali, cum ar fi: intensitatea şi frecvenţa
ameninţărilor, lipsa informaţiilor, solicitările
psihice şi fizice ale acţiunilor desfăşurate în
condiţii de privare de somn şi libertate,
gravitatea şi natura evenimentului, intensitatea,
efectele, durata, locul, ora, accesul limitat la
locul producerii acestuia, impactul şi
importanţa mediatică.
 Care sunt metodele de intervenţie în
cadrul programului M.I.C. ?
- informarea şi educarea pre-incident;
- intervenţia individuală;
- intervenţia în grup;
- defusing-ul (detensionarea);
- debriefing-ul;
- intervenţia în criză a grupului mare;
- managementul briefing-ului în criză;
- demobilizarea;
- suportul familial;
- analiza post-incident.
 Intervenţia individuală

 De tipul faţă în faţă, fiind principala metodă care se

utilizează imediat după incident, fiind necesară pentru
obţinerea efectului de detensionare a persoanei.
 Atunci când se apreciază că persoana s-a echilibrat sau
restabilit s-a instalat sentimentul de securizare şi poate
verbaliza, cu acordul acesteia i se solicită să formuleze în
cuvinte şi să se exprime în legătură cu evenimentul sau
trauma pe care a trăit-o.
 Persoana afectată trebuie încurajată să verbalizeze cu
referire la incidentul produs, întrucât acest proces poate
contribui la scăderea intensităţii emoţionale, la
ventilarea emoțională, pe când un comportament de
evitare a relatării cu privire la traumă, de trăire
intruzivă sau de reprimare poate conduce la creşterea
anxietăţii, ajungând la cronicizarea manifestărilor.
 Intervenţia de grup

 Presupune alegerea sau identificarea a două grupuri de

persoane, unul format din cei direct implicaţi, iar al
doilea grup format din martori ai incidentului.
 O condiţie esenţială constă în evitarea repartiţiei
arbitrare a persoanelor, astfel încât cele neimplicate
direct în evenimentul traumatic să suporte unele
suferinţe psihice, ca rezultat al expunerii acestora la
povestirile experienţelor traumatizante.
 Intervenţia presupune cunoaşterea unor principii, astfel:
 grupul sau grupurile trebuie să îndeplinească condiţia
de omogenitate;
 să urmeze un program pregătit înainte de începerea
procedurii şi să fie bine structurat;
 nu trebuie considerată ca fiind o investigaţie, în care unii
adresează întrebări şi ceilalţi trebuie să răspundă;
 nu trebuie să înlocuiască sau să excludă programele de
consiliere sau psihoterapie;
 membri grupurilor trebuie să vorbească numai despre
experienţele sau traumele psihice personale;
 membrii grupurilor trebuie să se abţină de la criticile
precum că nu au respectat anumite condiţii;
 discuţiile, relatările sau intervenţiile din timpul şedinţelor
trebuie să rămână confidenţiale şi să nu fie notate;
 timpul alocat intervenţiei trebuie respectat de către toţi
participanţii, astfel încât aceştia să rămână în încăpere
până la finalizarea şedinţei;
 în cadrul grupurilor de intervenţie nu este potrivit să se
ţină cont de ierarhia funcţiei;
 acţiunile sau discuţiile trebuie iniţiate, dirijate şi conduse
de către psiholog, iar intervenţia este numai atributul
acestuia.
 Defusingul

 se aplică în ziua producerii incidentului, în grupuri mici

(10 pers.), se derulează în şedinţe de 30-60 min., în 3 faze:
 prima faza „introducerea”- echipa de intervenţie, explică
rolul echipei, scopul şi obiectivele intervenţiei, motivarea
participanţilor pentru interacţiune şi întărirea convingerii
privind confidenţialitatea, reacțiile şi participanţii;
 a doua fază „explorarea”- se formulează cerinţe şi se
adresează întrebări despre eveniment, se încurajează
verbalizarea pentru a descrie evenimentele şi se evaluează
capacitatea de lucru a echipei de intervenţie sau nevoia de
a solicita sprijin de specialitate suplimentar;
 a treia fază „informarea”- aplicarea procedeelor pentru
reducerea şi normalizarea reacţiilor de răspuns la agenţii
stresori, învăţarea practicării unor metode de învingere
sau adaptare la stres.
 sunt urmărite cel puţin trei obiective: adaptarea
organismului, copingul sau învingerea stimulilor stresori
şi activarea sau identificarea unor mecanisme de adaptare
optimă;
 Cerinţe pentru intervenţie:
 să se intervină în primele 24 de ore, atunci când oboseala,
confuzia, stresul şi suferinţele sunt la cote ridicate;
 intervenţia să nu dureze mai mult de 30 minute;
 nimeni nu se întoarce la locul dezastrului în aceeaşi zi în
care are loc intervenţia prin demobilizare;
 rotirea echipelor pentru intervenţie să nu se producă mai
devreme de şase ore pentru aceleaşi persoane;
 să se desfăşoare într-un spaţiu care asigură securizarea
personalului echipei;
 Suportul familial

 se adresează membrilor familiilor celor implicaţi în

incidentele critice, cu atât mai mult dacă au fost
transmise sau transferate informaţii, sentimente, trăiri şi
atitudini către familie sau dacă unele modificări
comportamentale sunt resimţite ori cauzează probleme;
 este de aşteptat ca şi membri de familiei să fie afectaţi,
fie că au aflat despre producerea incidentului din mass-
media, fie că au cunoscuţi, prieteni sau rude afectate
direct sau chiar de la cei care fac parte din echipele de
intervenţie;
 aceştia pot dezvolta la rândul lor reacţii specifice
traumelor psihice şi nu ştiu cum să le gestioneze sau nu
ştiu cum să gestioneze relaţia cu partenerii ori membri
de familie implicaţi în echipele de intervenţie, nu ştiu
cum să abordeze sau să vorbească unei persoane aflate
în criză;
 Debriefingul post-intervenţie
pentru psihologi
 în urma intervenţiei orientate pentru susţinerea, suportul
sau recuperarea personalului din grupurile traumatizate,
psihologii vor suporta unele acumulări şi trăiri afective
negative, ca efect a transferului şi contra-transferului
emoţional dinspre personalul afectat;
 pentru că echipa de intervenţie să se poată elibera de
unele emoţii şi trăiri afective şi să beneficieze de efectele
catarsisului, să poată vorbi despre experienţă, să se poată
consulta în legătură cu unele situaţii deosebite, să schimbe
informaţii şi să dezbată anumite cazuri, trebuie să se
organizeze şi desfăşoare această ultimă etapă de
intervenţie;
 se desfăşoară, de regulă, la finalul unei zile sau a unei
perioade de lucru, însă se recomandă instituirea ca regulă
şi obligație parcurgerea acestei metode.
 Care sunt etapele implementării
programului M.I.C. ?

 constituirea grupului de iniţiativă şi

coordonare;
 conceperea programului şi structurii acestuia;
 elaborarea conţinutului metodologie de lucru;
 constituirea grupului de specialişti formatori, a
structurilor şi a reţelei de specialişti
practicieni;
 pregătirea specialiştilor practicieni;
 supervizarea şi monitorizarea modului de
intervenţie şi realizarea feedbak-ului.
 Cine aplică
metodele programului M.I.C. ?

 grupul de iniţiativă;
 specialiştii formatori;
 specialiştii practicieni sau specialiştii care
intervin direct la locul I.C.;
 grupul de suport (parţial);
 voluntarii pregătiţi din organizaţie (parţial);
 personalul implicat în incident.
 Cum diferenţiem cazurile care intră
sub incidenţa M.I.C. ?

 Nu intră în acest concept-program următoarele

situaţii:
- sinuciderea unei persoane, în mod izolat, când
este singur, fără martori imediaţi;
- cazurile individuale fără implicaţii colective;
- cazurile fără rezonanţă afectivă şi implicaţii
sociale.
 Suportul afectiv asigurat
cu sprijinul voluntarilor

 incidentele critice nu pot fi anticipate, însă

stresul provocat de acestea poate fi prevenit
prin creşterea rezistenţei la expunere, prin
identificarea şi experimentarea unor
mecanisme de coping sau prin adoptarea unui
stil de viaţă sănătos, care poate fi dobândit,
învăţat şi practicat fără prezenţa sau asistat de
un specialist;
 Cu participarea directă a
voluntarilor, se pot utiliza:
 informarea personalului pentru cunoaşterea
unor manifestări şi educarea pentru evitarea
dezvoltării unor conduite neadecvate, prin
formarea unor deprinderi referitoare la:
-utilizarea timpului pentru activităţi reacreative;
-efectuarea de exerciţii fizice;
-menţinerea echilibrului alimentar şi a
consumului de cofeină;
-petrecerea timpului liber împreună cu familia,
prietenii şi colegii;
-învăţarea şi practicarea unor tehnici de relaxare;
-restrângerea consumului de alcool, a
stimulentelor şi a unor substanţe.
 familia şi prietenii - rol semnificativ în asigurarea
suportului afectiv şi în securizarea;
 sugestii pentru familii, cu referire la modul
abordare a persoanelor afectatel:
- să nu forţeze relatarea sau verbalizarea;
- să nu trateze persoana ca pe un bolnav;
- să nu judece sau să dea sfaturi nepotrivite;
- să nu subestimeze sau exagereze situaţia;
- să nu ofere promisiuni false;
- să se ofere să facă împreună diferite lucruri;
- să fie lăsat să-şi ofere timp pentru el;
- să nu interpreteze furia ca fiind adresată lor;
- să solicite ajutor specializat dacă nu fac faţă;
 CONCLUZII !

 Intervenţia şi suportul psihologic în cazul

producerii unor incidente critice devin urgenţe.
 Obiectivul principal al demersului psihologic
în incidentele critice este recuperarea rapidă a
personalului şi reintegrarea lor în activitate.
 Se impune realizarea unui cadru teoretic şi
practic-aplicativ de gestionare psihologică a
fenomenologiei induse de incidentele critice.
Priorităţi:

 conceperea, adaptarea şi realizarea unui model

aplicabil în diferite sectoare de activitate, care
se pliază pe modelul existent în domeniul
intervenţiilor medicale pentru situaţiile de
urgenţă;
 realizarea unei reţele de specialişti pentru
intervenţia în situaţii de criză, pregătirea
profesională şi recunoaşterea acestora,
pregătirea formatorilor dar şi stabilirea
algoritmului privind coordonarea intervenţiei
de către nucleul celulei de criză.
ÎNTREBĂRI ?
VĂ MULŢUMIM!