Psihopatologia ca proces:

vulnerabilitate şi rezilienţă

Psihologia clinică
Conf. Univ., dr. Angela Calancea
Elaborat: Victoria Maxim
MA, anul I
CUPRINS
VIII.Factori de protecţie
IX.Conceptul de rezilienţă
„asistată»
X. Un tip de intervenţie de
tip rezilienţă asistată
XI.Concluzii
VIII.Factori de protecţie
• Se numesc factori de protecţie atributele
persoanelor, mediilor, situaţiilor şi
evenimentelor care par să tempereze predicţiile
de psihopatologie bazate pe un statut individual
cu risc. Ei oferă o rezistenţă la risc, de notat că
ele diferă în funcţie de vârstă.
• Existenţa unor factori de protecţie se relevează in
circumstanţe negative pe care tinerii trebuie să le
înfrunte într-o perioadă (sau perioade) a
dezvoltării lor.
Factori de protecţie - variabile tipuri
• caracteristici biologice, psihologice şi socioafective ale
copilului însuşi (de pildă, pe planul sănătăţii, al
temperamentului, stimei de sine, nivelului de
dezvoltare);
• caracteristici ale părinţilor, mediului familial şi
interacţiunilor părinte-copil (disciplină, sprijin adus
etc.);
• c. caracteristici ale mediului social (resurse disponibile,
susţinere socială etc.).
Kimchi şi Schaffner (1990) prezintă un tablou al factorilor de protecţie împărţiţi în două mari categorii,
factori individuali şi factori sociali (aceştia din urmă subdivizându-se la rândul lor în factori familiali şi
factori de sprijin externi).
Factori de protecţie - variabile tipuri
Factori de risc - variabile tipuri
• individuale, familiale şi de mediu
• factorii de protecţie nu sunt neapărat inversul
factorilor de risc
• Gradul de intensitate a unui factor, dar şi
modalitatea sa de interacţiune cu alţi factori pot
determina, în mai multe cazuri, calitatea de
factor de risc sau de protecţie.
Factori de risc - variabile tipuri
• Gradul de intensitate a unui factor, dar şi
modalitatea sa de interacţiune cu alţi factori pot
determina, în mai multe cazuri, calitatea de
factor de risc sau de protecţie.
• Rutter (1987) arată că protecţia sau riscul nu este
o calitate în sine a factorului însuşi, ci mai
degrabă a felului în care factorul în chestiune
interacţionează cu ceilalţi factori. În absenţa unor
factori de stres, unii factori de protecţie sau de risc
luaţi ca atare nu au nici un impact.
IX.Conceptul de rezilienţă -
de la «naturală» la «asistată»
• Dacă rezilienţă „naturală" constituie un proces
care se derulează fără intervenţia specialiştilor
din sănătatea mentală, apariţia rezilienţei
asistate inaugurează un nou stil de lucru, foarte
diferit de acela întâlnit în practica clinică
„clasică" unde atenţia este în esenţă îndreptată
spre evidenţierea disfuncţiilor, tulburărilor şi
handicapurilor care rezultă de aici.
IX.Conceptul de rezilienţă «asistată» caracteristici

• a / evidenţierea şi dezvoltarea potenţialităţilor persoanelor

cu risc. Accentul este astfel pus pe o serie de factori psihologici
cunoscuţi ca facilitatori ai rezilienţei (stimă de sine,
capacitate de a suscita simpatie, imagine de sine pozitivă,
sentimente de control asupra vieţii, creativitate, umor etc.);
• b / depistarea resurselor existente în anturajul persoanei
(de exemplu, adulţi care pot să exercite rolul de tutori în
rezilienţă, persoane care pot să menţină, pe o perioadă
îndelungată, legături semnificative şi empatice cu persoana
respectivă sau chiar o reţea de susţinere care să contribuie
la crearea unui cadru securizant şi comprehensiv, o
adevărată „plasă" de protecţie;
IX.Conceptul de rezilienţă «asistată» caracteristici
• c / implementarea unor programe de prevenire. Potrivit lui Wenar şi Kerig (2000),
pot fi descrise trei forme de prevenire: 1 / prevenirea primară care vizează
prevenirea apariţiei tulburărilor; 2 / prevenirea secundară, centrată pe identificarea
precoce a primelor manifestări ale tulburărilor, care vizează oprirea dezvoltării lor
înaintea instalării simptomelor ce caracterizează forma completă a acestor
tulburări; 3 / prevenirea terţiară, care are ca obiectiv împiedicarea agravării sau
reapariţiei tulburărilor (în acest din urmă caz, este vorba despre prevenirea
recidivelor). Astfel concepută, prevenirea terţiară vizează diminuarea duratei
tulburărilor şi a consecinţelor acestora;
• d / acţionarea unei strategii de intervenţie de tip maieutic (adică pornind de la
metoda prin care Socrate, fiu de moaşă, spunea că minţile pot fi făcute să dea
naştere gândurilor pe care le conţin fără să ştie). Este vorba aici despre înlocuirea
caracterului adesea directiv, constrângător, intruziv chiar al intervenţiilor printr-o
adevărată acompaniere care, facilitând actualizarea competenţelor persoanei şi
utilizarea lor în scopul confruntării adversităţii, şlefuieşte rezilienţă.
X. Un tip de intervenţie de tip rezilienţă asistată

• eroziune a susţinerii naturale - din pricina

îndepărtării familiilor de origine şi micşorarea
dimensiunii lor, a mutărilor legate de frecventele
despărţiri, a preponderenţei acordate hobby-urilor
(călătorii, activităţi socioculturale etc.) în raport cu
întâlnirile familiale şi sociale.
• o concepţie ecosistemică a intervenţiei sugerează ajutarea
întregii familii printr-o combinaţie de intervenţie, precum
terapia individuală, o terapie de cuplu pentru
părinţi, stimulare precoce pentru copiii mici şi
numirea unor tutori de rezilienţă.
X. Un tip de intervenţie de tip rezilienţă asistată -
Familie sprijin.
• dezvoltată în cadrul Programului de ajutor
personal, familial şi comunitar care se adresează
familiilor neglijente faţă de propriul copil de
vârstă preşcolară
• concret, o familie sprijin este combinată cu o
familie ţintă, aceasta devine atunci disponibilă
pentru a-i aduce sprijin afectiv, respect, susţinere
instrumentală şi informativă, ca şi ajutor pentru
dezvoltarea reţelei sale de resurse.
X. Un tip de intervenţie de tip rezilienţă asistată -
Elemente terapeutice.
• Posibilitatea interiorizării unor modele multiple
de identificare apropriate (modelul unei familii
funcţionale, al unor părinţi care implementează
un cadru educativ, al unor membri ai unui cuplu
care se ajută reciproc şi al unor copii care se joacă
şi nu trebuie să-şi asume responsabilităţi de
adult).
• Accesul la diferite forme de susţinere disponibile
cotidian.
• Supervizarea profesională.
Factori de protecţie vizaţi de
Familia sprijin
XI.Concluzii
• prezenţa unor factori de risc nu conduce în mod
inexorabil la apariţia unei forme de psihopatologie;
• riscul trebuie să fie conceput ca un concept
probabilist care ne invită să reflectăm la cele mai
bune strategii preventive;
• balanţa dinamică a factorilor de risc şi de protecţie va
orienta procesul spre psihopatologie sau rezilienţă;
• rezilienţă nu este numai o contribuţie teoretică
majoră. Ea prefigurează, sub forma „rezilienţei
asistate", o transformare majoră a practicii clinice.