METODE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIE

Au elaborat:
Tatiana Sivoglo
Israel Bebelas
Victoria Maxim
TESTELE PSIHOMETRICE
tipuri, dimensiuni și limite în evaluarea personalității
 PSIHOMETRIA

•Este ansamblul metodelor cantitative folosite în psihologie pentru a pune în corespondență

anumite proprietăţi ale numerelor cu anumite proprietăţi ale faptelor psihice.
•Mai exact, după cum o arată și numele lor, metodele psihometrice vizează măsurarea
capacităţilor psihice ale individului, în vederea stabilirii prezenței sau absenței lor și mai ales a
nivelului (gradului) lor de dezvoltare.
 TESTELE PSIHOLOGICE
• Cea mai răspândită și mai cunoscută este metoda testelor psihologice. Termenul de test a fost
introdus în psihologie în 1890 de către J. McKeen Cattell (1860-1944). Testele au fost utilizate mai
întâi de către Binet (1857-1911) în determinarea dezvoltării intelectuale a copiilor, extinse apoi
de H. Miinsterberg (1863-1916) la determinarea aptitudinilor în vederea selecției profesionale,
pentru ca în momentul de faţă să fie folosite în legătură cu orice funcție psihică și în orice
domeniu de activitate.
• Testul psihologic este o probă relativ scurtă, care permite cercetătorului strângerea unor
informații obiective despre subiect, pe baza cărora să se poată diagnostica nivelul dezvoltării
capacităților măsurate și să se poată formula un prognostic asupra evoluției lui ulterioare.
 CARACTERISTICILE TESTELOR
Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie să îndeplinească anumite condiții:
• validitatea (să măsoare exact ceea ce își propune);
• fidelitatea (să permită obținerea unor performanțe relativ asemănătoare la o nouă aplicare);
• standardizarea (să creeze aceleași condiții pentru toți subiecții supuși testării, fără a-i favoriza pe unii și defavoriza pe
alții; de regulă, se standardizează: conținutul probei - același test, cu același conținut, distribuit tuturor subiecților; conduita
cercetătorului faţă de subiecți -se recomandă utilizarea aceluiași instructaj verbal, a aceleiași conduite faţă de toți subiecții,
pentru că dacă un subiect este primit într-o manieră atentă, afectuoasă, binevoitoare, iar altul într-una repezită, brutală, vor
fi induse stări afective diferite ce-şi vor pune amprenta asupra performanţelor la test; timpul de aplicare a probei - care
trebuie să fie egal pentru absolut toţi subiecţii, aceasta, evident, în cazul testelor cu durată determinată);
• etalonarea (adică stabilirea unui etalon, a unei unităţi de măsură a rezultatelor obţinute, pentru a se cunoaşte valoarea
lor)
 CLASIFICAREA TESTELOR PSIHOLOGICE

Testele psihologice se clasifică după mai multe criterii:

• după modul de aplicare (individuale; colective);
• după materialul folosit (verbale; nonverbale);
• după durata lor (cu durată strict determinată; cu durată la alegerea subiectului);
• după conținutul măsurat, după scopul urmărit prin aplicarea lor (teste de performanţă; teste
de personalitate; teste de comportament - primele cuprinzând următoarele subdiviziuni:
teste de cunoștințe; teste de nivel intelectual; teste de aptitudini; teste de inteligență)
ITEMI DIN TESTELE DE PERFORMANȚĂ
 TESTELE DE PERSONALITATE
•Cele mai complexe sunt testele de personalitate, care își propun să investigheze resorturile profunde ale individului,
trăsăturile lui invizibile, deseori mascate, necunoscute sau neacceptate de subiect. (vezi M. Roșca, 1972)
•Aplicarea lor necesită luarea unor măsuri speciale (cerința adresată subiectului de a cumpăni bine pentru a se referi
la însușirile dominante din conduita lui; cerința de a fi sincer în răspunsurile formulate ; asigurarea caracterului
confidențial al răspunsului etc). Cât privește interpretarea lor, uneori aceasta este atât de dificilă, încât trebuie să se
apeleze la ajutorul computerului. Oricât de abilitat ar fi cercetătorul prin cunoștințele sale psihologice și oricât de
înzestrat ar fi el cu diverse grile de prelucrare, în interpretarea rezultatelor își spune cuvântul propria sa
subiectivitate (cel puțin în unele tipuri de teste). Dintre testele de personalitate, răspândite și ușor de aplicat sunt
chestionarele sau inventarele de personalitate. Acestea conțin un șir de întrebări la care trebuie să se răspundă prin
DA sau NU.
 CHESTIONARELE DE PERSONALITATE

Chestionarele de personalitate pot fi bifactoriale sau multifactoriale. J.H. Eysenck, aplicând

un chestionar ce conținea 57 de întrebări, a ajuns la stabilirea tipurilor de personalitate
extravertite și introvertite. Woodworth și Metheus, pe baza unui chestionar cu 76 de întrebări,
au determinat 8 tendințe psihonevrotice ale personalității (hiperemotivitate, impulsivitate,
instabilitate etc). R.B. Cattell, cu un chestionar de 187 întrebi, a stabilit 16 factori de
personalitate.
 CONDIȚII DE APLICARE A TESTELOR PSIHOLOGICE

După validarea și prelucrările de caracteristici ale testelor, pentru a li se acorda acorda

calități metodologice – se face aplicarea lor. Aplicarea testului solicită foarte multă atenție în
privința prezentării lui, a descrierii modului în care trebuie să lucreze cei ce parcurg testul.
Este nevoie ca instructajul să fie cât mai clar expus, pentru a fi asigurată sarcina de folosire
corectă a răspunsurilor ce se solicită.
Instructajul trebuie să fie cât se poate de clar ca modalitate, solicitare, determinare și aceasta
pe teu că instructajul este de fapt momentul de angajare a subiecților la o categorie de reacție.
 CONSTRUCȚIA TESTELOR PSIHOLOGICE

Cerințele obligatorii în construirea unui test psy se referă la următoarele aspecte:

•Stabilirea unei necesități
•Definirea obiectivelor și parametrilor testelelor
•Scrierea itemilor
•Faza de teren – itemii sunt supuși realității = un prim eșantion de itemi este utilizat pentru a
fi testați subiecți reali dintr-un anumit grup țintă
•Revizuirea itemilor
•Realizarea formulei finale a testului
•Constituirea normelor și calcularea finalității ș validității
 ASPECTE IMPORTANTE ALE UTILIZĂRII TESTELOR
PSIHOLOGICE
•Calificarea examinatorului
Testarea psihologică efectuată de nespecialiști este extrem de dăunătoare, atât pentru subiect, cât și
pentru cel care a solicitat examinarea.
•Calitatea instrumentelor și a procedurilor de măsurare
Înainte de a utiliza un test, cercetătorul are obligația de a citi manualul testului, pentru a afla dacă testul:
• este adecvat scopului urmărit
• este potrivit caracteristicilor subiectului/subiecților (sex, vârstă, nivel de studii etc.)
• calitățile testului (validitate, fidelitate, dificultate etc.) sunt acceptabile.
•Obținerea consimțământului subiectului pentru examinarea psihologică
Cercetătorul are obligația să îi explice subiectului motivul examenului psihologic și să obțină acordul
acestuia de a se supune la test.
 ASPECTE IMPORTANTE ALE UTILIZĂRII TESTELOR
PSIHOLOGICE
•Confidențialitatea rezultatelor
Cu excepția cazului când persoana examinată reprezintă un pericol pentru sine și pentru alții,
informația furnizată de testele psihologice este confidențială și nu va fi comunicată altora fără
consimțământul subiectului.
•Comunicarea rezultatelor testării
Niciodată rezultatele unui examen nu sunt comunicate sub forma lor brută, ci doar prelucrate și
interpretate. Se va evita utilizarea termenilor tehnici, dificili de înțeles de nespecialiști.
•Efectul discriminatoriu al testului asupra grupurilor minoritare
Aici termenul de „grup minoritar” este legat de contextul în care se aplică testul și definește un
grup, format în funcție de o anumită variabilă (sex, statul socio-cultural, apartenență etnică etc.).
 UTILITATEA TESTELOR PSIHOLOGICE

Testele și-au dovedit utilitatea în diverse domenii, precum în clinică, justiție, școală, selecția
personalului, armată, consiliere privind linia vocațională sau problemele de viață, în general.
Utilitatea testelor ca metodă de psihodiagnostic este susținută de faptul că permite
cunoașterea sistematizată și condensată a subiectului, prin obținerea de informații relativ
precise, obiective, într-un timp relativ scurt.
În plus, pe lângă domeniul psihodiagnozei, testul permite efectuarea de cercetări științifice
asupra caracteristicilor grupurilor culturale, profesionale, de vârstă, etc, grație caracterului
lor standardizat.
 AVANTAJELE TESTELOR PSIHOLOGICE

•testele utilizează o maniera cantitativa de înregistrare a scorurilor

•sunt eficiente și economice: odată elaborat, un test poate fi administrat la un foarte mare
număr de oameni, devenind calea cea mai importantă de obținere a unor informații
relevante cu cel mai mic consum de timp și de bani.
•Ușor de administrat
•Este valid
•Este standardizat
 DEZAVANTAJELE TESTELOR
PSIHOLOGICE

•Testarea psihologică este, într-o măsură considerabilă, o invadare a vieții

private a subiectului uman
•Critici privind aspectele tehnico-științifice
•Critici de ordin etic
TEHNICILE PROIECTIVE
tipuri, dimensiuni și limite în evaluarea personalității
 DEFINIREA PROIECȚIEI
• Termenul de proiecţie a fost folosit pentru prima dată în psihologie de S. Freud, în
lucrarea psihonevrozele de apărare (1894); Proiecţia este ,,o operaţie prin care
subiectul expulzează din sine și localizează în altul calitaţi, sentimente, dorinţe, chiar
obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche & Pontalis,1994).

• Iniţial, Freud considera că proiecţia este o problemă a persoanei nevrotice care-şi

reprimă un conflict emotional prin schimbarea lui pe altceva ca obiect proiectat. Astfel,
proiecţia ar fi specifică isteriei de angoasă şi funcţionării paranoide, caz în care
proiecţia duce la o totală separare a subiectului faţă de obiect.
•
 DEFINIREA PROIECȚIEI
• C. G. Jung are o vedere mai largă asupra acestui mecanism psihologic. El spune că proiecţia
este un mecanism de disimulare ce constă în transferarea într-un obiect exterior al unui
conţinut subiectiv. Conţinutul poate să fie negativ, penibil, incompatibil cu subiectul, sau pozitiv,
situaţie în care este inaccesibil conştiinţei din cauza autodeprecierii.

• Jung pomeneşte de două tipuri de proiecţie: a) pasivă- forma patologică a proiecţiei, şi b)

activă, care este componenta esenţială a actului creativ.

• Ca şi fenomen psihologic, proiecţia este întâlnită la aproape toate nivelurile

comportamentului nostru: în joc, în alegerea profesiei, în sfera relaţiilor interpersonale, în artă.
 DEFINIREA PROIECȚIEI
• Definiție generală: “Termen utilizat într-un sens foarte general în neuro-fiziologie şi în
psihologie pentru a desemna operaţia prin care un fapt neurologic sau psihologic este
deplasat şi localizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie, fie de la
subiect la obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche & Pontalis, 1994)

• Definiție operațională: “proiecţia este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de

trebuinţele, emoţiile si structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii,
ori de câte ori câmpul percetiv prezintă o anumită ambiguitate” (Exner, 1994 dupa
Dumitrascu 2005).
•
 INTENSITATEA PROIECȚIILOR
Dintre factorii care influenţează intensitatea proiecţiei putem aminti:

• Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor: cu cât o emoţie este mai puternică şi o trebuinţă mai frustrată, cu
atât proiecţia ei în exterior devine mai virulentă, deformând semnificativ percepţia realistă asupra lumii;

• Gradul de ambiguitate al situaţiei: cu cât stimulul sau situaţia cu care ne confruntăm este mai nestructurată
sau mai ambiguă, cu atât mai mult va favoriza structurarea prin conţinuturile noastre subiective;

• Forţa şi integritatea Eului: forţa Eului poate fi definită ca şi capacitate de a păstra un control al impulsurilor
subiective în contact cu realitatea astfel că, într-o formă severă de psihopatologie (ex. Schizofrenia), vorbim despre o
scădere dramatică a forţei Eului, având drept consecinţă pierderea mai mult sau mai puţin totală a simţului realităţii.
 METODELE PROECTIVE
În 1939 L.K. Frank publica un articol în “Journal of American Psychology”
intitulat “Metodele proiective pentru studiul personalităţii”. El este cel care a
venit cu această nomenclatură, “metode proiective”, pentru a ţine cont de
legătura dintre cele trei probe psihologice: “Testul asociaţiei de cuvinte“ al lui
Jung (1904), “Testul petelor de cerneală“ al lui Rorschach (1920) şi “Testul
inventării istoriilor T.A.T“ al lui Murray (1935). Frank susţine că aceste tehnici
reprezintă prototipul unei investigaţii dinamice şi holistice a personalităţii.
•
 TESTELE PROECTIVE
Au început să fie utilizate în psihologia aplicată începand cu anii ’30, ca metode de evaluare psihologică mai
neconvenţionale;

Prezintă în general următoarele caracteristici (Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005):

• Sunt sarcini mai ambigue ca cerinţe sau mai slab structurate ca natură, care permit multiple răspunsuri din
partea subiectului (‘open-ended tasks’);

• Subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor sale, modul de codificare si interpretare;

• Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conţin în grade variabile o anumita implicare subiectivă din
partea psihologului.
•
 CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE *DUPĂ LINDZEY
TEHNICILE DE COMPLETARE - în care atât stimulul, cât şi răspunsul au caracter elaborativ complex.
•Testul de asociere a cuvintelor - primul test proiectiv – a fost creat de C.G.Jung în 1904 şi rezultă din tripla combinare a unor elemente de psihologie
asociaţionistă, psihanaliză şi nosologie psihiatrică. Interpretarea vizează 2 aspecte: tipul caracterial (introvertit/extravertit); diagnosticul psihiatric, în special de tip nevrotic, prin
evidenţierea complexelor subiectului în raport cu stările sale ideo-afective.
•Testul de completare a povestirilor - M. Thomas - cuprinde 14 povestiri incomplete, cerându-i-se subiectului să le continue şi să le termine. Primele 7 privesc
conflictele familiale conştiente, ultimele 7, scene de vis, coşmaruri, fantasme.
•Testul fabulelor - L.Duss. Cuprinde 10 fabule, în care personajul principal se află într-o situaţie reprezentând un stadiu de dezvoltare afectivă specifică.
•Testul de completare a frazelor (Stein Sentence Completion Test). A fost imaginat de către Stein. Se cere subiectului să citească fiecare frază şi să o completeze,
scriind ceea ce crede că ar trebui să urmeze, cu prima idee care-i este sugerată.
•Testul de completare a imaginilor - testul lui Warteg. Subiecţilor li se prezintă 8 cartonaşe pe care sunt trasate câteva linii sau puncte pornind de la care ei sunt
invitaţi să construiască imaginile dorite. Testul pune în evidenţă apartenenţa subiectului la unul din tipurile următoare: subiectiv cu dominare afectivă (fie cu orientare către
exterior, fie sensibil), subiectiv cu dominare imaginativă (fie formal, fie intuitiv), tipul obiectiv cu dominare intelectuală (fie raţional-impersonal, fie abstract), tipul voluntar (fie
impulsiv, fie energic).
•Testul lui Horn-Hellersberg - Construit la fel ca şi precedentul. Constă din interpretarea psihanalitică a simbolurilor plastice din imaginile picturale prezentate
subiectului.
•Testul de completare a dialogului - este Testul de frustrare afectivă, al lui Rosenzweig
•Testul Kinget - similar testului lui Warteg. Este introdus de către Kinget şi utilizat şi de Meilli. Se cere subiectului ca, pornind de la liniile trasate pe cartonaşe, să
construiască individual formele dorite.
 CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE *DUPĂ LINDZEY
TEHNICILE CONSTRUCTIVE - se bazează, în principal, pe creaţia liberă a subiectului.
•Testul T.A.T. – Thematic Aperception Test – introdus de H.A.Murray, foarte folosit. Se bazează pe noţiunea de apercepţie a lui Herbart.
•Testul C.A.T. (Children’s Apperception Test) - introdus de Bellak, ca o variantă a T.A.T. pentru copiii între 3-10 ani. Cuprinde 10 planşe cu animale, reproducând situaţii tipice umane. Situaţiile din planşe
produc asociaţii specifice vârstei copilăriei (gelozia fraţilor, relaţiile părinţi-copii, agresivitatea, izolarea). În interpretare, se ţine seama de: eroul principal, elementele omise, procesele de identificare, starea de tensiune
anxioasă, conflictele şi rezolvarea acestora, deznodământul acţiunii .
•Testul P.S.T. (Picture Story Test) - P.N.Symonds. Cuprinde 20 planşe ale căror personaje sunt adolescenţi
•Testul M.P.T. (Michigan Picture Test) - pentru tineri între 8-14 ani, urmărind evidenţierea reacţiilor lor emoţionale. Cuprinde 15 imagini desenate şi o planşă albă.
•Testul M.A.P.S. (Make A Picture Story) - E.S. Schneidmann- cuprinde 22 planşe ce înfăţişează diferite medii şi care invită subiecţii să plaseze diferite personaje şi să construiască o povestire.
•Testul imaginilor Blacky - G.S.Blum. Cuprinde 12 pagini care reprezintă imagini “din viaţa căţelului Blacky şi a familiei sale”
•Testul P.N. (Testul Pattenoire) - variantă a celui precedent. Îi aparţine lui L.Corman. Se aplică subiecţilor începând cu 5 ani până la adulţi. Reia principiul din testul Blacky, dar diferă de acesta prin faptul că
situaţiile în care este plasat eroul sunt mai diverse, explorând astfel tendinţe mai profunde, are un grad mai mare de libertate a proiecţiei, precum şi o metodă originală de aplicare şi interpretare, pe care autorul a
numit-o Metoda Preferinţelor-Identificărilor. Ideea directoare a autorului este aceea că, în cadrul personalităţii, mecanismele de defensă a Eului au aceeaşi importanţă cu cea a tendinţelor instinctive, relevând astfel
cele 2 faţete ale personalităţii conflictuale (tendinţe şi defense).
•Testul F.P.T.(Four Picture Test) - D.J. van Lennep. - cuprinde 4 planşe, care se prezintă subiectului, cerându-i-se să le reaşeze în ordinea dorită pentru a forma o poveste.
•Testul P.A.T. (Picture Arrangement Test) - S.S.Tomkins şi D.Horn. Cuprinde 25 planşe cu diferite situaţii, care trebuie aranjate de subiect într-o anumită ordine, în funcţie de preferinţele sale.
•Testul A.A.T. (Testul de Apercepţie auditivă) - prezentarea cu ajutorul tautofonului a unor sunete rău structurate, cerându-i-se să spună ce aude, să continue ceea ce a auzit sau să improvizeze o
povestire pe baza lor.
•Testul T.D.A.T. (Three Dimensional Apperception test) - D.Twitchell-Allen. Cuprinde 28 planşe-figuri din argilă, care se aşează în ordine în faţa subiecţilor. Spre deosebire de testul A.A.T., care este
indicat în cazul orbilor, T.D.A.T. se foloseşte în diagnosticul personalităţii la surdo-muţi sau la indivizii cu stări de inhibiţie verbală şi afazici.
•Testul P.F.T. - S. Rosenzweig (Picture Frustration Test)- urmăreşte reacţia la frustrare. Cuprinde 24 planşe, fiecare reprezentând o stare de frustrare de intensitate medie. Are mai multe variante:
pentru adulţi (care se aplică la adolescenţi şi la adulţi), pentru adolescenţi (de la vârsta de 14 ani) şi pentru copii (de la 4-13 ani, mai ales în cazul copiilor cu tulburări de comportament).
•Testul imaginii norilor- W.Stern- Cuprinde 3 planşe reprezentând fotografii ale unor nori cu o slabă structurare formală, cerându-i subiectului să le interpreteze.
 CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE *DUPĂ LINDZEY
TEHNICILE DE ALEGERE SAU ORDONARE - impun selectarea mai multor variante într-un aranjament cu o ordine anumită.
• Testul de clasificare categorială - Gelb şi Goldstein, care l-au introdus în 1920-1925. A fost introdus iniţial la bolnavii cu agnozii şi afazie.
Apreciază incapacitatea subiecţilor de a clasifica, prin pierderea aptitudinii categoriale. Face o sortare a culorilor. Formarea conceptului şi a
aptitudinii categoriale este dată de relaţiile dintre nivelul de gândire şi caracteristicile dinamice ale personalităţii subiectului.
• Testul O.I.T. - H.C.Tien (Organic Integrity Test) - sortare a formelor celor mai înrudite. Are valoare în analiza sindromului psiho-
organic, la traumatizaţii cranio-cerebrali, în analiza proceselor involutive cerebrale de tip abiotrofic, a leziunilor vasculare etc..
• Testul mozaicului - M.Loewenfeld - cuprinde 456 de piese geometrice colorate diferit. Cu ele, subiectul trebuie să construiască, în 20
minute, un desen pe o suprafaţă determinată. Interpretarea rezultatelor se face în raport cu tipul desenului construit: desene normale (abstracte,
reprezentative, conceptuale); desene anormale (incoerente şi compacte, incoerente şi spaţiale, nereuşite, intermediare, reprezentative).
• Testul F.P.T. (Farbenpyramiden Test) - Pfister, completat ulterior de Heiss şi Hiltmann. Se prezintă ca o piramidă de carouri colorate,
dispuse pe cinci rânduri, în total 15 carouri. Culorile sunt dispuse în funcţie de semnificaţia lor afectivă pentru personalitate: culorile extraversiei
(roşu, oranj, galben), culorile echilibrului (verde); culorile introversiei (albastru şi violet); culorile personalităţii profunde (alb, maro, gri, negru). Se
cere subiectului să compună trei piramide succesive cu ele. Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de alegerea culorilor şi de incidenţa
acestora.
• Testul Szondi – test de investigare a personalităţii profunde a subiectului, a tendinţelor sale inconştiente, a pulsiunilor lor.
 CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE *DUPĂ LINDZEY
TEHNICILE ASOCIATIVE - în cazul cărora subiectul răspunde la stimulii prezentaţi cu primele imagini sau idei care-i sunt evocate de aceştia. Ele cuprind:
• Testul Rorschach – prezentat de H.Rorschach în 1921 sub denumirea de „proba petelor de cerneală” şi care este unul dintre cele mai importante şi
folosite teste proiective de personalitate.
• Testul C.R.R. (Child Rorschach Responses) - elaborat de L.B.Ames. Este folosit pentru diagnosticul copiilor.
• Testul Behn-Rorschach (Be-Ro) – variantă a testului Rorschach, în care planşele prezintă un număr crescut de pete albe, care ocupă şi mai mult
spaţiu. Planşele sunt şi mai divers colorate. Testul urmăreşte reacţiile subiectului la petele albe, deci la spaţiile dintre petele de cerneală propriu-zise.
• Testul Fuchs-Rorschach (Fu-Ro) – variantă a testului clasic Rorschach.
• Testul lui Kataguchi-Rorschach (Ka-Ro). Variantă a Rorschach-ului, tot cu 10 planşe standard.
• Testul H.I.B.T. (Howard ink-blot test) - foloseşte 12 planşe cu pete de cerneală.
• Testul H.I.T. (Holtzman Ink-blot technique) - cuprinde două serii de planşe (A şi B), a câte 45 imagini-pete de cerneală fiecare. Acestea sunt
complementare. Acest test este mult mai complet, mai amănunţit şi mai laborios decât metoda clasică, dar rezultatele înregistrate sunt aproximativ aceleaşi.
• Testul Z (Testul individual Z) – pus la punct de către Zulliger. Cuprinde trei planşe-pete de cerneală, dintre care prima sugerează un răspuns-formă, a
doua, răspuns-culoare, iar ultima, un răspuns-mişcare. Permite o examinare rapidă a subiectului, dar fără fineţea analitică individuală a testului original.
• Variantele testului Rorschach după M.R. Harrower - cu trei variante: a) un test colectiv; b) un test cu utilizări în variante multiple. c) un test
Rorschach paralel.
 CLASIFICAREA TESTELOR PROIECTIVE *DUPĂ LINDZEY
TEHNICILE EXPRESIVE - Au un caracter liber, în cadrul temei prezentate subiectul exprimându-şi inconştient conţinutul său intrapsihic, stările sale conflictuale sau de altă natură.
•Testul arborelui - Koch, modificat de Stora, în cadrul căruia individul proiectează inconştient raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind indiciul unei dereglări de relaţie (M.Roşca).
•Testul casei - are în vedere relaţiile individului cu lumea sa, cu mediul său familial. Se notează prezenţa unor situaţii conflictuale, stări complexuale, frustrări. Poate fi utilizat cu succes şi în
diagnosticul copilului.
•Testul persoanei umane - K.Machower. A fost aplicat şi ca tehnică de psihodiagnostic în aprecierea dezvoltării intelectuale a copilului de către F.Goodenough.
•Testul familiei - derivat din testul persoanei umane, dar urmăreşte relaţiile interpersonale în cadrul familiei, între copii şi părinţi şi între familie şi restul societăţii. Testul a fost aplicat cu succes de
către L.Corman în psihiatria infantilă sau la adulţii cu tulburări mentale. Are o puternică tentă psihanalitică în interpretare.
•Testul H.P.T. (House, Tree, Person) - J.N.Beck – subiectului i se cere să deseneze pe o foaie de hârtie de formă dreptunghiulară un pom, o casă şi un om. Are un caracter sintetic în raport
cu testele deja menţionate mai sus, având o semnificaţie simbolică.
•Testul satului - H.Arthus, modificat ulterior de către P.Mabille. Se aplică în general la copiii normali sau la cei cu tulburări mentale. Se indică subiectului să construiască un sat, punându-i-se la
dispoziţie figuri diferite, care pot compune satul. Se apreciază proba în funcţie de mai multe criterii.
•Testul lumii - M.Loewenfeld – este un test proiectiv individual care îi cere subiectului să aşeze cum doreşte o serie de 160 obiecte miniaturale (case, personaje, animale etc.). Structura lumii
astfel construite dă indicaţii interesante asupra personalităţii subiectului.
•Testul miokinetic – cunoscut mai mult sub numele creatorului său, Mira y Lopez. Se bazează pe relaţiile dintre expresie şi tipologia caracteriologică a persoanei. Explorarea tonusului muscular
postural prin intermediul expresiei grafice pune în evidenţă tendinţele temperamental-caracteriologice ale individului. De asemenea, testul mai pune în evidenţă alte aspecte: agresivitatea,
impulsivitatea, starea de excitaţie sau depresie, introversia/extraversia structurală, starea de emotivitate constituţională.
•Grafologia – cu reprezentanţi ca C.Baldo, Michon, Lavater, J.Seglas, J.Crepieux-Jamin, M.Cohen, A.A.Posada, J.Brach, A.Saponaro, J.Stuchlik, R.Suchenwirth. Ca probă psihologică, analiza grafologică
are un caracter liber, scrisul fiind spontan. Se apreciază viteza scrisului, ritmicitatea materialului scris, forma semnelor grafologice, înclinaţia literelor, legăturile dintre litere, cuvinte, omisiunile de litere
sau cuvinte, introducerea unor semne grafologice noi, necunoscute, direcţia generală a scrisului, amestecurile de scris cu desen, mâzgăleala. Toate aceste elemente sunt analizate ţinându-se cont şi de
anumite aspecte colaterale: nivelul de cultură, profesiunea etc. Analiza grafologică se face în strânsă legătură cu analiza clinico-psihologică sau psihiatrică a subiectului.
 DOMENII DE APLICARE
• În psihologia clinică: multe dintre ele au luat formă în stransă legatură cu activitatea clinicianului, ca
instrumente în clarificarea diagnosticului şi evaluarea personalităţii pacientului; pot fi folosite şi pentru
aprecierea evoluţiei pacientului în cursul unei psihoterapii prin aplicări repetate ale aceluiaşi test; 


• În psihologia şcolară: sunt de regulă aplicate pentru evaluarea elevului privind un eşec şcolar sau
probleme de conduită;
• În psihologia organizaţională: folosite în selecţia de personal, evaluarea grupului de muncă,
satisfacţiei muncii sau stresului profesional; există critici vehemente în aplicarea testelor în acest domeniu;
• În psihologia militară şi în psihologia judiciară: pot oferi informaţii valoroase despre
personalitatea criminalului (Gacono & Meloy, 1994; Szondi 1959, 1973). 


•
 LIMITELE TESTELOR PROIECTIVE
Principalele limite sunt legate de un proces complex al standardizării, normării şi evidenţierii fidelităţii şi validităţii probelor.
• Standardizarea – multe dintre teste sunt mai puţin standardizate, au reguli mai puţin clare în scorare şi/sau interpretare,
permit un subiectivism mai mare în codificarea şi interpretarea testelor şi un risc mai mare de eroare;
• Fidelitatea – numărul inadecvat de studii permite o ambiguitate privind interpretarea testelor, riscul scăzând proporţional
cu creşterea nivelului de pregătire a interpretului în tehnica respectivă;
• Validitatea – a fost mai mult studiată, însă nu suficient cât să ofere o garanţie a validităţii testului. Anzieu (1992) spunea că
tehnicile nu explorează o singură variabilă, ci prezintă subiectul sub forma unei scheme dinamice de variabile, ele însele
intercorelate. Pichot (1967), observa că un rezultat izolat nu are nicio valoare în sine; valoarea o realizează contextul;
• Sensibilitatea – se pune problema dacă testele pot reflecta într-un sens coerent funcţionarea psihică a subiectului în
funcţie de schimbările survenite în personalitatea sa o data cu vârsta, boala, circumstanţele excepţionale existenţiale. Dacă
schimbarea indusă nu este decât temporară sau parţială, protocolul relevă o personalitate intactă.
•
 AVANTAJELE TESTELOR PROIECTIVE
• Necunoaşterea de către subiect a metodelor de interpretare induce o dificultate a acestuia de a
trişa, de a falsifica rezultatul în sens pozitiv sau negativ;
• Majoritatea probelor proiective pot fi aplicate pe subiecţi cu aptitudini verbale reduse sau
defavorizaţi cultural;
• Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităţii subiectului (temeri, dorinte, conflicte
inconştiente). Nivelul de proiecţie diferă în funcţie de tehnica şi de rezonanţa subiectului la ea;
• Metodele proiective distrag atenţia subiectului de la el însuşi, reducând apărarea şi stânjeneala;
• Consumarea unui timp minim de aplicare şi scorare şi obţinerea rapidă a informaţiilor privind
eventualele frustrări sau probleme afective.