Metode si tehnici experimentale – Cursul 4

Metode psihometrice (metoda testelor)

Metoda psihometrică reprezintă metoda testelor psihologice care se referă la aplicarea unei
probe în vederea evaluării anumitor caracteristici psihologice, trăsături de personalitate, atitudini etc.
Pentru a face o evaluare cât mai corectă a realității psihologice a unui client (beneficiar), testele aplicate
trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici:

a. Validitate ;
b. Fidelitate;
c. Standardizare;
d. Etalonare.

Validitatea este proprietatea testului de a măsura exact ceea ce își propune, cum ar fi: dacă
dorim să evaluăm personalitatea vom aplica un chestionar de personalitate.

Fidelitatea este proprietatea testului ca la măsurători repetate în urma aplicării testelor

rezultatele subiecților să fie foarte puțin diferite, de cele mai multe ori aceleași.

Standardizarea este proprietatea testului de a oferi aceleași condiții pentru toți subiecții,
aceeași ordine de enunțare a itemilor, aceleași condiții de testare.

Etalonarea – orice instrument adecvat va prezenta un etalon din care vor fi evaluate
răspunsurile individuale, mai exact fiecare răspuns va fi raportat la etalonul testului.

Așa cum am discutat anterior, exista mai multe tipuri de studii. Desigur că cercetarea
experimentală are un rol aparte in primele demersuri pentru validarea psihologiei ca știință. Așadar
cercetarea experimentală poate să ne ofere o multitudine de date atunci când vine vorba de demersul
unei cercetării științifice. Există mai multe tipuri de design-uri experimentale:

1. Planul experimental de bază – are două modalități:

- Plan experimental de bază modelul 1;
- Plan experimental de bază modelul 2.

Fiind un studiu experimental, acesta respectă structura unui experiment, prezintă existența a
doua grupuri, unul experimental și unul de control și existența a doua variabile (VI și VD).

În cazul planurilor experimentale modelul 1, principala lor caracteristică este aceea că

modalitățile VI sunt fixate. Acest lucru intră în opoziție cu planul experimental de bază modelul 2, în care
modalitățile VI nu sunt fixate ci sunt extrase într-o manieră aleatoare din întreaga populație.

2. Design-ul factorial

Planurile factoriale prezintă următoarele caracteristici:

1
Metode si tehnici experimentale – Cursul 4

- Existența unui grup experimental si a unui grup de control, minim;

- Existența a două sau mai multe VI , V controlate sau factori de variație;

Planurile experimentale cu mai mult de trei factori manipulați sunt dificil de realizat și
nepractice. Dintre planurile factoriale cel mai simplu este cel bifactorial care presupune existența a doi
factori manipulați cu câte doua modalități fiecare dintre ei. Dacă vom avea variabila „a”, aceasta va
avea modalitățile „a1” si „a2” și vom avea si o variabilă „b” care va avea modalitățile „b1” si „b2”, in
final rezultând din combinarea tuturor modalităților patru celule (2x2=4).

3. Planurile experimentale mixte

În cazul planurilor experimentale mixte, VD este pusă în relație cu unul sau mai mulți factori
manipulați, dar și cu o variabilă etichetă sau clasificatorie care constă în aplicarea unei etichete
subiecților pe care se realizează cercetarea, cele mai comune etichete fiind reprezentate de sex, vârsta,
statut socio-economic, statut marital, religie etc.

Vom avea o variabilă „a” manipulată cu modalitățile „a1” si „a2” si o variabila clasificatorie cu 2
sau 3 modalități (ex: variabila clasificatorie vârsta cu modalitățile 3, 4 si 5 ani).

4. Design-ul cvasi experimental

În acest caz cercetătorul nu are același control asupra variabilelor ca în design-ul experimental,
deoarece pot exista cauze etice sau externe care pot influența rezultatele.

Forme:

a. Design-ul serierii temporale;

b. Design-ul pre-post test al grupelor neechivalente;
c. Design-ul seriilor temporale multiple.

a.Design-ul serierii temporale

Acest tip de experiment se aplică intragrupal, se utilizează un singur grup de tipul pre-post test
cu următorii pași:

- Se fac o serie de observații inițiale, repetate;

- Se produce modificarea experimentală;
- Se fac o seri de observații finale repetate.

Efectul manipulării experimentale se măsoară prin realizarea unei comparații între observațiile inițiale
și cele finale.

Design-urile cvasi experimentale sunt asemănătoare experimentelor reale intragrup, dar în acest
caz intervin două particularități: se utilizează grupuri foarte mari de subiecți, cercetătorul are control, nu
delimitat ci cu totul absent în ceea ce privește modificările experimentale.

2
 Metode si tehnici experimentale – Cursul 4

O altă limită poartă denumirea de efect de maturare în sensul în care pot apărea schimbări pe
termen lung, mai precis VD, adică observațiile finale, nu sunt determinate de modificarea experimentală
propriu-zisă ci au o altă cauză.

b. Design-ul pre-post test al grupelor neechivalente

Presupune existența a două grupuri de subiecți, nu neapărat egale ca număr (un grup
experimental și unul de control) și are ca particularitate existența grupurilor dinaintea experimentului. În
acest tip de experiment noi nu vom fi preocupați de alegerea subiecților, deoarece grupurile sunt
preexistente. În acest caz grupul de control exista pentru a detecta efectul de maturare. Condiția
fundamentală a acestui tip de experiment este aceea ca oricare dintre cele două grupuri sa poată fi un
grup experimental.

- Avantaje: adesea și in grupul de control pot apărea modificări ca urmare a efectului de

maturare.
- Dezavantaje: pot apărea o serie de factori externi care pot influența rezultatele.

c. Design-ul seriilor temporale multiple

Îmbină avantajele celor menționate anterior, în acest caz fiind testate repetat două grupuri.

Design-urile cvasi experimentale se desfășoară în niște condiții bine determinate, preexistența

grupurilor experimental și de control, cercetătorul nu manipulează în acest caz variabila independenta,
deci nu are control asupra modificărilor ce pot apărea de pe urma altor variabile.

5. Cercetarea în psihologie cu un singur subiect

În cazul cercetării cu un singur subiect se desfășoară o serie de proceduri de tipul intragrup, de

cele mai multe ori ele nu sunt experimente reale, deoarece rezultatele nu pot fi generalizate la întreaga
populație.

Aceasta este de două tipuri:

 Studii de caz naturale;

 Studii asupra unui caz unic.
- Studiile de caz naturale evaluează și interpretează o serie de evenimente sau relații. În acest caz
manipularea experimentală este foarte redusa sau deloc. Sunt în concordanță cu ideii teoretice și
atunci când vorbim despre un model teoretic prea vast sau insuficient cunoscut îl abordăm printr-un
studiu de caz natural.
- Scopul studiilor asupra unui caz unic este acela de a înțelege comportamentul. Presupune existența
unui caz critic, major care scapă controlului manipulatorului, iar efectul lui este adesea ireversibil.
Cunoștințele anterioare manipulării experimentale sunt minime comparativ cu cele pe care la
dobândim după evenimentul critic major. Acesta este un design experimental, deoarece poate fi
controlată Vi. De obicei concluziile surprind relații de tipul cauză-efect. Dezavantajul major este acela
că pot apărea variabile externe, necontrolate, care pot influența rezultatele.

3
Metode si tehnici experimentale – Cursul 4

Pentru a diminua aceste neajunsuri este necesar de cele mai multe ori realizarea replicării
intrasubiective: un subiect este testat de mai multe ori. Generalizarea rezultatului de la subiect la
întreaga populație se face gradual, în etape.

Se cunosc patru forme ale design-ului experimental cu un singur subiect

- Design-ul prin inversare;

- Design-ul nivelurilor de bază multiple;
- Design-ul elementelor multiple;
- Design-ul criteriilor schimbătoare.

(continuarea in cursul urmator)