Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe ale Educației,Științe Sociale și Psihologie

Specializarea,Psihologie
Anul 2
Student:CIOLPAN DANIEL

PROIECT,GENETICA,COMPORTAMENTULUI UMAN
TEMĂ:TRAUMELE COPILĂRIEI

1
CUPRINS

1.Introducere……………………………………………………………..
2.Explicatii psihobiologice si genetice ale experientei traumatice……………
3.Factori de vulnerabilitate
genetica…………………………………………..
4.Diferite tipuri de evenimnete
traumatice…………………………………….
5.Caracterisiticile factorilor
traumatic…………………………………………

2
 1.INTRODUCERE

Actele intentionale de violenta submineaza încrederea copilului si a tânarului în oameni,

în umanitate în general. Ele pot crea o inabilitate pe viata a copilului de a dezvolta relatii
de apropiere si de încredere (Garbarino et al., 1992)

“Traumatologia este studiul traumelor natural si a celor provocate de oameni (de la

traumele naturale, de la accidente si cutremure pana la grozaviile cruzimii omenesti
neintetionate si intetionate), studiul consecinteleor lor sociale si psihobiologice si a
regulilor de intervenite, predictive si preventive, care rezulta din acest studiu”

Trauma reprezinta un eveniment care presupune o amenintare perceputa sau

reala la adresa individului si care atrage dupa sine o reactie emotionala de
intensitate extrema.
Pentru a trai sentimentul de eveniment, este necesar ca un aspect al realitatii sa dea
nastere unei surprize si unei semnificatii care sa faca intamplarea notabila. Fara aspectul
notabil constiinta nu va reactiona si nu va ramane nimic, nici macar sub forma unei
amintiri. Nu putem vorbi despre traumatism decat daca exista o intruziune, daca surpriza
copleseste subiectul si ii depaseste capacitatea sa de adaptare, il zdruncina sau il inscrie
intr-o directie in care el nu a vrut sa mearga.
Creierul uman are mai multe moduri de a "aminti" experienta. Intr-adevar, creierul este
proiectat pentru a stoca si amintii informatii de tot felul - motorii, vestibulare,
emotionale,sociale si cognitive. Cand te plimbi, canti la pian, dupa ce intalnesti pe cineva
pentru prima data, toate aceste informatii sosite pe cale senzoriala creeaza modele
neuronale de activitate care sunt comparate cu experientele anterior. Modele noi pot crea
noi amintiri.
Cu toate acestea, majoritatea acestor “tipare” de memorie depozitate se bazeaza pe
experiente care au avut loc in copilaria timpurie –asadar aceste modele s-au format in
urma experientei, dupa care a urmat stocatrea lor, iar majoritatea "amintirilor" nostre
sunt non-cognitive si pre-verbal. Sunt experientele din prima copilarie care creeaza

3
organizarea fundamentala de sisteme neuronale, care vor fi utilizate pentru o viata
intreaga.
Acesta este motivul pentru care, contrar perceptiei populare, sugari si copiii mici sunt
mult mai vulnerabili la stres traumatic - inclusiv abuz sexual.
Importante puncte de pornire pentru o teorie a efectului traumei la copii au fost
realizate de Anna Freud si colaboratoarele ei, in timpul celui de-al Doilea Razboi
Mondial si dupa el. Ele au cercetat copii mici care au foat luati de parintii lor in
adaposturi in timpul bombardamentelor asupra Londrei, comparandu-i cu copiii care au
fost evacuati la tara, departe de parintii lor. Ele au ajuns la rezultatul ca pentru un copil
mic, chiar si o noapte de bombardament este mai putin stresanta, daca el poate sa ramana
langa o figura parentala cat de cat stabila psihic, decat in cazul in care copilului i se
asigura, ce-i drept securitatea fizica, dar dezvoltand un soc de despartire, o trauma de
separare. Aceste rezultate au fost dezvoltate mai tarziu in cercetari despre
comportamentul de separare la copiii mici; rezultatele lor au format apoi baza pentru
solicitarea renuntarii, la inceputul anilor ’60, la restrictiile severe pentru vizitele parintilor
la copiii mici internati in spitalele din Anglia. Asa cum stim intre timp, copiii mici cu
maladii somatice, care trebuie sa fie internati in clinici pediatrice, sunt intr-un mare
pericol de a fi traumatizati, nu numai prin stresul de separare, ci si prin interventiile
diagnostice si terapeutice.
In principiu, la trauma copilului trebuie sa se tina seama de stadiul de dezvoltare
cognitiva, afectiva, psihosexuala si sociala, alaturi de factori somatici innascuti/dobanditi,
care pot sa actioneze ca factori de risc, de exemplu, traumatisme craniene usoare in
copilaria timpurie, sau ca factori protectori, de exemplu, asa-zisul easy temperament ,
este vorba despre copiii “usor de ingrijit”, care iau lucrurile usor, cu care adultului ii este
usor sa trateze. La fiecare copil sunt de regula afectate de experientele traumatice
domenii de dezvoltare specifice.

4
 2.EXPLICATII PSIHOBIOLOGICE SI GENETICE ALE EXPERIENTEI
TRAUMATICE.

Stimulii care ameninta viata, potentiali traumatici, activeaza, printre altele, centrii de
baraj din hipotalamus ai sistemului nervos autonom si duc la sinteza hormonilor de stres.
Regiunea hipocampica si cortexul cingular sunt mai degraba inhibate in stari extreme
de excitatie, astfel ca ele nu isi mai pot indeplini functia lor de filtru iar impresiile nu mai
sunt percepute si ordonate categorial. Fragmente senzoriale iesite din context, in care
domina impresii olfactive, vizuale, acustice si kinestezice iau locul imaginilor percepute
ordonate. Aceste impresii senzoriale, parti neurocognitive ale "schemei traumei" raman
timp indelungat vii si daca sunt stimulate din nou, fie prin stimuli situativi, fie la retrairea
dispozitiei traumatice, ele se intorc sub forma de imagini mnezice intruzive, care repeta
adesea peste ani acelasi scenariu. Caracterul de atemporalitate al acestor fragmente de
memorie traumatice sunt puse, ipotetic, pe seama faptului ca esueaza categorizarea si
contextualizarea impresiilor senzoriale, astfel ca pot fi reproduse fidel fragmente de
amintiri acauzale, atemporale si aspatiale.

5
 Si alte structuri ale sistemului nervos central care se ocupa cu integrarea informatiei
emotionale si cognitive sunt alterate ca urmare a exeprientei traumatice. De exemplu, in
corpul calos sunt integrate informatii din emisferele dreapta si stanga si astfel sunt
coroborate caracteristicile gandirii simbolice, orientate spre rezolvarea problemelor,
analitice (de la emisfera stanga), cu indicatiile de integritate ale comunicarii si perceptiei
nonverbale (prelucrate in emisfera dreapta). O indicatie despre tulburarea acestei functii
se contureaza in cercetarile care stabilesc o lateralizare emisferica pronuntata pentru
informatiile traumatice, in sensul unei activitati sporite in partea dreapta si unei activitati
slabite in emisfera stanga. Studii au demonstrat ca pacientii traumatizati prezentau o
activitate crescuta in emisfera dreapta, mai ales in amigdala si lobii temporali mediali. In
acelasi timp a fost stabilita o activitate sporita in cortexul vizual drept iar emisfera stanga,
mai ales zona stanga inferioara, in care se afla centrul vorbirii expresive, a fost
comparativ mai putin activata. Aceasta descoperire a demonstrat ca persoanele care trec
printr-o situatie traumatica o retraiesc imagistic, nefiind capabili sa o exprime in limbaj.
(Fischer, Riedesser, 2001).

6
 3. FACTORI DE VULNERABILITATE GENETICA

In societatea moderna, mai mult de 80% din populatie experienteaza evenimente de

viata cu severitate extrema insa numai 10% dintre femei si 5% dintre barbati vor
dezvolta TSPT(tulburare de stres posttraumatic) in cursul vietii. Pe de alta parte,
persoane cu adevarat predispuse la TSPT nu vor dezvolta aceasta tulburare pentru ca
din fericire nu se vor intalni cu niciun eveniment stresant sever. Se considera ca
simptomele TSPT reflecta modificari induse de stres in sistemul neurobiologic,
reprezentand o adaptare neadecvata a acestuia la stresori severi. Nu este foarte clar
daca anumite modificari neurobiologice din TSPT reflecta o vulnerabilitate
preexistenta sau consecintele expunerii la trauma. Este cunoscut faptul ca evenimente
de viata din copilaria timpurie au efecte persistente asupra structurii si functionarii
SNC, fenomen denumit "programarea dezvoltarii". De asemenea mai este cunoscut ca
mediatorii hormonului glucocorticoid pot fi implicati in acest proces. Studii recente
sugereaza ca mecanismele epigenetice pot juca un rol important in influentarea
reciproca dintre expunerea la stres si vulnerabilitatea genetica. Au fost descoperite
diferente intre receptorii glucocorticoizi (NR3C1) prelevati din hipocampusul
sinucigasilor cu istoric de abuz fizic in copilarie si prelevati de la sinucigasi neabuzati
in copilarie, indicand astfel ca aceste mecanisme sunt implicate in adaptarea umana la
stres (Alja Videtic, 2009).
Rezultate recent publicate despre interactiunea gene-mediu si TSPT, au demonstrat
ca proteina FKBP5, implicata in reactivitatea receptorului de cortizol, poate fi un
predictor important pentru TSPT, explicand legatura dintre severitatea abuzurilor din
copilarie si aceasta tulburare. Un eveniment traumatic e mult mai probabil sa duca la
aparitia TSPT la adultii care au experimentat traume in copilarie si au FKBP 5 iar
trauma a fost fizica sau sexuala (Vsevolod Rozanov, 2009). Un alt predictor pentru
dezvoltarea TSPT este numarul de evenimente traumatice traite de subiect.

7
 4.DIFERITE TIPURI DE EVENIMNETE TRAUMATICE

Moartea sau despartirea de unele persoane dragi, catastrofele naturale, accidentele

grave, tragediile de pe urma razboaielor sau a atacurilor teroriste, dar si relele tratamente
sunt factori traumatici care pot avea grave consecinte asupra persoanelor implicate.
Diferiti factori traumatici actioneaza in mod diferit asupra unor persoane diferite.
Efectul unor inundatii, spre exemplu, poate declansa depresie la unele dintre persoanele
afectate, dar poate sa determine activizarea altora, ca sa isi reconstruiasca gospodaria si
sa isi continue viata alaturi de cei dragi. Ca urmare a participarii la razboiul din Vietnam,
multi soldati care au trecut prin experiente dureroase grave au suferit traume puternice, a
caror urmare la unii dintre ei a fost declansarea unor boli psihice, in timp ce alti soldati au
reusit sa depaseasca traumele razboiului si sa se integreze foarte bine in viata civila
americana. Unii factori traumatici actioneaza pe durata mai lunga, altii actioneaza in mod
repetat, iar altii actioneaza pe durata foarte scurta, dar foarte intens. Consecintele pot fi
foarte grave in toate aceste situatii, in functie de personalitatea persoanei asupra carora se
exercita, in functie de gravitatea factorului stresant si de ajutorul de care beneficiaza
persoana. Nu orice efect al unor factori care afecteaza negativ o persoana este considerat
traumatic. Pentru ca sa vorbim de traume este nevoie ca factorii stresanti sa aibe urmari
de lunga durata, care afecteaza profund personalitatea celui implicat.

8
 5.CARACTERISTICILE FACTORILOR TRAUMATICI:

-Aparitia prin surprindere

-De o intensitate surprinzatoare
-In afara domeniului experientei umane uzuale ar speria pe aproape oricine

Abuzurile fizice, sexuale si psihologice, ca si neglijarea nevoilor fizice, emotionale,

educationale ale copilului pot conduce la traume cu efecte imediate si adesea de lunga
durata. Literatura de specialitate privind sindromul stresului post-traumatic (post-
traumatic stress disorder – PTSD) a imbogatit substantial intelegerea specialistilor
privind efectele relelor tratamente si evaluarea lor. Dar cercetatori ca Finkelhor (1986) si
Carlson (1997) avertizeaza profesionistii in legatura cu dificultatea studierii fenomenelor
traumatice si cu importanta recunoasterii simptomelor relevante. Carlson (1997) descrie
trei elemente ale unui eveniment traumatic:

-Caracterul neasteptat, brusc;

-Efectul extrem de negativ, neplacut pentru individ
-Lipsa de control a individului asupra evenimentului

9
 6.CLASIFICAREA TRAUMELOR DIN COPILARIE

Terr (1995) vorbeste despre doua categorii de traume:

 Trauma de tip I (un eveniment traumatic singular). Se mai numeste trauma de

soc si, de obicei, ea este amintita detaliat, facand abstractie de distorsiunile
perceptive determinate de reactia traumatica acuta. Copiii gasesc adesea explicatii
magice pentru evenimente, intrucat nu pot, din cauza dezvoltarii lor cognitive, sa
stabileasca conexiunile complexe si sa tina seama de influentele intamplarii. Ca o
consecinta a acestei situatii, vinovatia este adesea data pe propria persoana.

 Trauma de tip II (un eveniment complex, mai lung). Ea duce la negare si

anestezie emotionala, aparand frecvent depersonalizarea si disocierea. Multi copii
dezvolta capacitatea de autohipnoza, pentru a se putea indeparta de stresul
traumatic recurent, drept pentru care acest tip de trauma se poate continua cu
tulburari disociative de identitate ulterioare.

Consecintele emotionale ale acestui tip de trauma se refera la:

 extrema distantare si anestezia, care nu apar la trauma de tip I;

 mania si furia durabile – la maltratari severe prelungite, orientate catre propria
persoana; aceste sentimente pot alterna cu perioade de pasivitate extrema si
amortire emotionala, putand duce ulterior la autoranire si suicid.
 in alte cazuri, agresivitatea extrema resimtita se orienteaza spre exterior, se
schimba rolurile din schema relationala traumatica si victimele devin agresori.

Combinatiile de traume de tip I ti II, adica situatiile in care factorii situationali

traumatici persistenti actioneaza impreuna cu vatamari si pierderi de tip soc, duc la doliu
persistent, patologic si depresie. Leziunile, durerile, infirmitatile creeaza adesea un dor
constant de o stare fara rani, copiii avand dificultati in a integra realitatea ranilor sau
infirmitatilor intr-o noua imagine de sine.

10
 Traumele relationale severe, persistente (cum ar fi maltratarea prelungita, abuzul) duc
la afectari ale mai multor sectiuni de dezvoltare ale copilului. Dezvoltarea poate stagna si
fortele de dezvoltare ale copilului sunt legate si eforturile de a se adapta la trauma,
respectiv de a-i supravietui psihic si, adesea, si fizic. Nu este obligatoriu ca o trauma de
soc sa intrerupa dezvoltarea, aceste traume putand ramane in memorie ca o experienta
neelaborata. Schema traumatica va fi din nou stimulata in cazul unor suprasarcini
analoage.

Traumele din copilarie au in comun 4 indicii:

1. Amintiri recurente, compulsive – retrairea vizuala, ca forma cea mai frecventa a

retrairii; apar si amintiri tactile, olfactive, acustice, in functie de experienta
predominanta in situatia traumatica;
2. Modalitati comportamentale – „jocul traumatic”, in care copiii repeta trairea
traumatica intr-o secventa adesea nesfartita si o reinscenare a aspectelor partiale
ale experientei traumatice, in patternuri de comportament automatizate. Cel mai
adesea, ei nu pot stabili o conexiune intre jocul lor si evenimentul traumatic.
3. Angoase traumaspecifice – este un criteriu de diferentiere fata de angoasele
infantile nevrotice.
4. Atitudini alterate fata de oameni, de viata si de viitor. Pierderea increderii in
oameni si asteptarile negative fata de viata viitoare sunt cele mai importante
urmari ale zdruncinarii intelegerii infantile de lume.

Uneori, aspectele schemei traumei din experienta infantila pot fi elaborate prin
masuri componsatorii, care pot merge pana la transformarea in contrariu.

11