TRAUMA PRENATALA SI LA NASTERE.

IMPLICATIIE PSIHOLOGICE ALE

COPILULUI NOU-NASCUT
Teodora Anghel -- LDMD (LITERATURE, DISCOURSE AND MULTICULTURAL DIALOGUE) 2016

Tema acestui studiu este o invitație la conștientizare cu privire la tipurile de traume care pot apărea
in timpul celor nouă luni de viață intrauterină, precum si in timpul nașterii.

Studierea acestei probleme este importanta deoarece descoperirile științifice recente au susținut
ideea ca evenimentele din timpul sarcinii si in timpul nașterii ar putea afecta copilul. Psihicul
viitorului copil poate fi marcat de doua tipuri de traume: traume implicate in viața prenatala și
traume la naștere. Amintirea a ceea ce însemna naștere pentru fiecare dintre noi este populată de
imagini din inconștient.

Trauma înseamnă o fisura a psihicului in sine, fiind rezultatul unui insuportabil sau inimaginabil nivel
de stres care provoacă disociere din cauza fricii pentru viață. Trauma poate începe foarte devreme in
viață si este cumulativa, iar ce a nerezolvata devine multigenerațională, trecuta de la o generație la
alta. Chamberlain (1994) explica cum formele traumelor adulte pot reflecta o apariție a ceva învățat
foarte devreme, încă din viața intrauterina.

Este important sa știți ca cel mai mare procent din traumele adulte are rădăcini in viața prenatala si
in celelalte experiențe timpurii. Multe culturi au avut o conștientizare inerenta ca timpul pe care îl
petrecem in pântece este de o importanta critica nu numai in ceea ce privește dezvoltarea fizicului
nostru, dar si in ceea ce privește dezvoltarea psihologica si spirituala.

A existat o percepție greșită comună că perioada prenatală de dezvoltare este un moment ideal de
viață, când toate nevoile sunt satisfăcute și fetușii sunt bucuroși, pașnici și liniștiți. De fapt, fetușii au
o lume bogată de experiențe care pot varia de la nefericire la extaz.

În zilele noastre, neuroștiințele. biologia modernă, psihologia și spiritualitatea au căzut de acord cu

principiul de bază al educației pre și perinatale: acela că viața prenatală este bogată în situații care au
consecințe persistente și modele de comportament mai târziu in viață. Sarcina și nașterea afectează
profund femeile, bebelușii, tații și familiile.

Daca pentru nenumărate secole, nou-născuții au fost despărțiți de restul lumii printr-un val de
ignoranta, in ultimii 35 de ani, cercetările din acest domeniu au înflorit cu adevărat si teritoriul vieții
înainte de naștere a fost de asemenea, cartografiat ca niciodată înainte. O serie de neurologi au
descoperit calendarul de dezvoltare a întregului sistem nervos si faptul ca mielinizarea începe in
unele locuri doar la câteva săptămâni după concepție si nu este terminata pana la adolescenta. Acest
lucru demonstrează invitarea si memoria înainte de naștere. In plus, studiile undelor cerebrale arata
ca fetușii pot sa viseze si ca aceștia visează chiar foarte mult.

Deci, bebelușii și fetușii sunt ființe umane conștiente, interactive și sociale, ei pot reacționa la
semnalele de la mediul lor și pot fi traumatizate prin input-uri copleșitoare în sistemul lor.
Rădăcinile psihologiei prenatale și perinatale

-Cea mai sistematica si mai strălucitoare încercare de a incorpora traumatismul nașterii in doctrina
psihanalitică îi aparține lui Otto Rank care dezvolta ideea lui Freud, ca toata anxietatea revine de la
anxietatea de la naștere. El dedica termenul „trauma de naștere” ca fiind prima experiența umana
plina de durere si avertisment pentru toata durerea care va veni in viață. Rank a considerat că
trauma reala este părăsirea matricei materne, un loc calm si sigur si aruncarea intr-o lume rece si
ostila.

-Arthur Janov (1969), fondatorul terapiei primare, consideră că traumele perinatale sunt îngropate
adânc în dezvoltarea sistemului nervos al copilului și pot apărea în situații dificile în viață și
influențează răspunsul la stres. O altă descoperire a fost faptul că cele mai influente evenimente
prenatale sunt emoțiile mamei care trec la făt prin cale hormonală.

-Psihoterapeutul transpersonal John Rowan (1996), consideră că traumatismul de naștere are același
tipar ca tulburarea de stres posttraumatică.

Există două tipuri de traume care pun amprente asupra psihicului viitorului copil: traume prenatale și traume
la naștere.

1.Traumele prenatale

O mama cu anxietate cronică poate duce la prematuritate, complicații de naștere, deces și avort spontan.
Opusul este, de asemenea, adevărat. Când mama se simte sănătoasă și fericită, produce oxitocină. Christiane
Northrup (2005)

Copiii născuți din sarcinile nedorite sunt de doua ori mai predispuși sa moara la o luna după naștere decât cei
din sarcini dorite (Burtan și Coker 1994).

De asemenea, noțiunea de respingere maternă se regăsește, în ultimul timp, în titlurile cercetărilor

psihosomatice ca fiind cauza alergiilor la copii. Abramson (cited by Jacques Cain,1998)

În activitatea clinică, subiecții își amintesc dacă în viața intrauterină au fost agresați de o încercare întrerupere
de sarcina. Uneori imaginile apar în vis, însoțite de sentimentul că cineva vrea să-i omoare. Atunci când
încearcă să verifice sau să valideze astfel de experiențe, deseori mamele lor mărturisesc: "N-am spus niciodată
nimănui, de unde știi asta?"

Copiii care își pierd tatăl în timp ce se află în uter, prezintă un risc serios boli psihice, alcoolism și criminalitate.
(M.Huttunen and P.Niskanen, cited A.Munteanu, 1998).

Se estimează că 4% din toate concepțiile sunt gemelare. Consecințele pierderii unui geamăn prin moarte și
absorbție poate duce la depresie severă și sentimente de vină a supraviețuitorului.

Prof. Stuart Campbell spune că, folosind imagini cu ultrasunete 3-D, este posibil, chiar și în uter, să se
recunoască din expresia facială a copilului nenăscut, dacă simte durere fizică sau se simte rău atunci când
copilul are o operație in uter. (Campbell, 2005).

2.Traumele la naștere

În niciun alt moment al vieții corpul uman nu produce atât de multă adrenalină ca în momentul nașterii, nici nu
sunt atât de multe impacturi asupra creierului ca în timpul orelor de naștere. Condițiile de naștere lasă o
amprentă destul de evidentă, care condiționează modul nostru de existență, modul nostru de reacție la situații
sau cum îndurăm aceste situații. Nașterea este un model real, după care toate evenimentele sau traumele
ulterioare vor fi ajustate. Din punct de vedere psihologic, complicațiile la naștere pot fi traumatizante din
diferite motive. Fiecare intervenție umană schimbă și influențează procesul natural al nașterii.

Concluzii

-perioada de la concepție la naștere este o perioadă critică pentru dezvoltarea fizică, emoțională și mintală a
fiecărui copil

-perioada de la concepție la naștere este perioada în care relația intimă între părinte și copil ia formă și calitate,
cu consecințe de lungă durată.

-cel mai mare procent din traumatologia adultă poate avea rădăcinile în utero sau în timpul nașterii

-trauma psihicului este cumulativă, un psihic traumatizat este vulnerabil fragmentării următoare.

Bibliografie

Anghel, T. (2016): Prenatal and birth trauma. Psychological implications of the newborn child, MULTICULTURAL
REPRESENTATIONS. Literature and Discourse as Forms of Dialogue, 154-162

Chamberlain D. (1994): The sentient prenate: What every parent should know, în Pre and Perinatal Psychology
Journal, 9(1), 9-31.

Munteanu, A. (2000): Orizontul mirific al psihismului prenatal, Revista de psihologie aplicată, nr 4.