EXPERIMENTUL PSIHOPEDAGOGIC

Definiţia experimentului
psihopedagogic
 Termenul ,,experiment” provine din
latinescul ,,experimentum”, termen care are semnificaţia de
probă, verificare, experienţă;
 În cazul cercetărilor pedagogice este vorba de verificarea unei
ipoteze, ceea ce justifică realizarea experimentului, îi asigură
sensul.
 Experimentul presupune modificarea intenţionată a
condiţiilor de apariţie şi desfăşurare a fenomenelor. Aceste
condiţii sunt supuse unor variaţii sistematice controlate, datele
experimentelor fiind înregistrate cu obiectivitate.
 Experimentul psihopedagogic este o observaţie provocată
(,,metoda observaţiei provocate”).
 Experimentul propriu-zis constă, practic, în
testarea/ verificarea ipotezei/presupunerii
formulate de către cercetător.

 Scopul experimentului este acela de a

confirma sau infirma ipoteza cercetării şi,
eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze.
 Formele experimentului
psihopedagogic
 a) După criteriul numărului de subiecţi implicaţi:
 -individuale
 -colective

 b) După criteriul duratei lor:

 - de lungă durată;
 - de scurtă durată.
 Formele experimentului
psihopedagogic
 c) După criteriul condiţiilor de experimentare:
 - experimentul natural – care constă în provocarea
fenomenelor în contextul lor natural, obişnuit al subiecților
fără ca aceștia să-și dea seama că sunt investigați.
Experimentul în cadrul căruia subiecții sunt constituiți în clase
de elevi, grupe de copii este un exemplu de experiment
natural.
 - experimentul de laborator – constă în provocarea
fenomenelor în condiţii speciale, într-un laborator sau spaţiu
special amenajat, valorificându-se anumite aparaturi. Critica
adusă acestei forme este dată de caracterul artificial al
condițiilor în care este pus subiectul.
 Caracteristici
 Presupune provocarea apariției sau variației unuia sau
mai multor fenomene într-o situație controlată;
 Are în centrul oricărei configurații de legături relația
cauzală, deterministă dintre fenomenele studiate;
 Intervenția cercetatorului se bazeaza pe presupunerea
(ipoteza) că modificarea introdusă va avea efecte
optimizatoare în activitatea instructiv-educativă.
 Este o metoda riguroasă de cercetare datorită
controlului pe care-l impune tuturor componentelor:
etape, variabile, instrumente de investigație, timp,
eșantion, schemă experimentală.
 Categorii de variabile implicate

Experimentul psihopedagogic presupune modificarea

sistematică a unui factor sau a unui grup de factori şi
înregistrarea efectelor obţinute.
Într-un experiment intervin, în principal, două categorii
de variabile:
 variabile independente (variabile stimul);

 variabile dependente (variabile răspuns).

Variabila dependentă și cea independentă sunt

conținute în formularea ipotezei de cercetare.
 Variabilele independente
 Reprezintă factorii experimentali controlaţi sau
manipulaţi de către cercetător, respectiv modificările,
schimbările pe care acesta le-a introdus pentru a
studia efectele pe care ele le produc.
 Se introduc numai la eşantioanele experimentale; la
eșantioanele de control procesul educaţional decurge
în condiţii obişnuite.
 Efectele introducerii variabilei independente,
respectiv valorile pe care le iau variabilele
dependente, vor fi deduse şi analizate prin
compararea diferenţelor dintre prestaţiile şi
rezultatele subiecţilor din eşantioanele experimentale
şi cele de control.
 Variabilele dependente
 Reprezintă efectele şi rezultatele constatate în
urma introducerii variabilei independente,
respectiv a producerii modificării. Aceste
rezultate şi efecte se referă la valorile anumitor
variabile, care sunt cuantificate, măsurate,
interpretate şi explicate.
 Tehnici folosite
• Tehnica eșantionului (grupului) unic se bazează pe
utilizarea unui singur grup căruia i se aplică variabilele
independente, urmărindu-se și cuantificându-se efectul
acestora în etape diferite.
• Acestei tehnici îi corespunde un design experimental
intrasubiecti care presupune urmărirea grupului în
toate etapele experimentului și analiza evoluției sale.
• Diferența dintre rezultatele eșantionului experimental
obținute la posttest și cele obținute la pretest
reprezintă influența factorului experimental introdus,
respectiv a variabilei independente.
 Tehnica eșantioanelor paralele

 Cel mai frecvent în experimentul pedagogic se operează cu

două eșantioane de subiecți echivalente din punctul de vedere
al capacității medii.
 Se include în experiment eșantionul de control, un eșantion cu
nivel comparabil cu cel al eșantionului experimental cât mai
asemănător cu acesta.
 La eșantionul de control, maniera de lucru va fi obișnuită,
neinfluențată de variabila independentă, manipulată la
eșantionul experimental.
 Tehnica eșantioanelor paralele
 Deoarece cele doua tipuri de eșantioane nu diferă
semnificativ, la începutul experimentului fiind
echivalente, diferențele constatate la sfârșitul
experimentului sunt datorate noului factor.
 Un astfel de design experimental în care se operează
cu un eșantion experimental și cu un eșantion de
control și se realizează comparații intergrupale între
acestea, respectiv se studiază comparativ evoluția
celor două eșantioane, poartă numele de design
experimental intersubiecti.
 Tipuri de eșantioane
 Eșantioane independente : două eșantioane alcătuite prin
metode probabilistice, la întâmplare, fără să existe o relație
între elementele lor componente.
 Un element component al primului eșantion nu are nicio
influență asupra alegerii elementelor componente ale celui de-
al doilea eșantion, compoziția lor nu este determinată prin
aplicarea unei anumite probe sau prin adoptarea unui criteriu.
 Eșantioane corelate (perechi, asociate): sunt două eșantioane
cu o compoziție determinată prin aplicarea unei anumite
probe, astfel încât cele două eșantioane sunt omogenizate (au
aproximativ aceeași compoziție și aceeași “putere”).
 Fiecare element component al unui eșantion formează o
pereche cu un anumit element din celălalt eșantion.
Etapele experimentului psihopedagogic cu esantioane
paralele

 Etapa preexperimentală (cu caracter constatativ) sau

pretestul (aplicam un test pentru a măsura nivelul variabilelor
dependente).
 Condiția esențială: asigurarea echivalenței între eșantioanele
experimentale și cele de control, astfel încât să poată fi considerate
comparabile sub toate aspectele;
 Diferența dintre cele două eșantioane este 0.
 Etapa experimentală (experimentul formativ) este etapa în care
se aplica variabila independentă la eșantionul experimental.
 Pe parcursul etapei se administrează probe de evaluare și teste
formative identice în scopul stabilirii valorii variabilelor dependente.
Etapele experimentului psihopedagogic cu eșantioane
paralele

 Etapa postexperimentală (de control) sau posttestul: se

măsoară și la eșantionul experimental și la cel de control
variabila dependentă.
 Interesează dacă diferența dintre cele două eșantioane este
semnificativă (în acest caz se confirmă ipoteza cercetării).
 Verificarea la distanță (retestul): verificăm dacă se mențin în
timp modificările constatate în etapa postexperimentală.
 Se urmărește stabilirea gradului de asimilare pe termen
lung, de consolidare și operaționalizare a achizițiilor.
 Dacă diferența dintre cele două eșantioane este
semnificativă se confirmă suplimentar ipoteza cercetării.
Schema experimentului
 Avantaje
 Posibilitatea controlului și a corelării multiple a
variabilelor și a condițiilor investigate;
 Indeplineste functii multiple: constatativ-descriptivă,
operațional-acțională, predictivă, toate subordonate
unui scop ameliorativ, de optimizare a activității
educaționale;
 Datele sunt înregistrate și prelucrate riguros pentru a
demonstra incontestabil valoarea lor;
 Poate fi utilizat în combinație cu alte metode cum ar
fi: obsevația, ancheta prin chestionar sau interviu,
testele standardizate, studiul documentelor;
 Dezavantaje

 Dezavantajul principal este dat de caracterul forțat, premeditat,

de a provoca apariția unor fenomene, caracteristici sau
comportamente care pot modifica fenomenele
/comportamentele firești, normale supuse investigației;
 Dificultatea punerii sub control a tuturor variabilelor implicate
intr-o situație educațională;
 Solicită timp îndelungat și competențe solide, multiple ale
cercetatorului;
 Nu toate raporturile dintre fenomenele socio-umane pot fi
exprimate în termenii cauzali ceruți de experiment.
 Erori care pot apărea în cazul
experimentului
 Așteptările experimentatorului (efectul de
autoîmplinire a profeției). Soluția: cel care
realizează experimentul să nu fie cercetătorul,
ci un coleg care nu deține informații
referitoare la ipotezele testate sau la
compoziția grupurilor.
 Prezența efectivă a experimentatorului: poate
avea diferite efecte asupra subiecților
participanți la experiment.
 Necontrolarea tuturor variabilelor relevante.
Erori care pot apărea în cazul experimentului

 Distorsiunea comportamentului subiecților.

Acest aspect poate fi prezent în cazul
experimentelor de laborator, comportamentul
subiecților fiind mai inhibat comparativ cu cel
din viața reală.
 Opinia participanților. Subiecții vor încerca să
ghicească ipoteza, iar ulterior să se comporte
în direcția confirmării sau infirmării acesteia.
 Recomandări pentru reducerea limitelor utilizării
experimentului în cercetarile educaționale

 Ipoteze bine elaborate, clare și adecvate temei

propuse spre cercetare;
 Obiective si variabile bine delimitate,
conforme cu tema și ipoteza formulată;
 Metodologie adecvată, variată și corelată
tipului de cercetare;
 Precizarea exactă a eșantionului, a timpului și
a condițiilor de desfășurare concretă a
experimentului.