Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

CURS 7

EXPERIMENTUL

Experimentul reprezintă un demers logic, desfășurat riguros și metodic, utilizat

în cercetare, pentru a extrage inferențe cauzale (deducții) cu privire la impactul unei
variabile independente/ de tratament (program de pregătire fizică, de pregătire
psihică, program kinetic, linie metodică etc) asupra unei variabile dependente
(capacități motrice, calități psihice, performanță sportivă etc).

Experimentul, de asemenea, poate fi

definit și ca fiind o observație provocată.
Cercetătorul, în încercarea sa de a
identifica o presupusă relație (exprimată
prin ipoteză) dintre o cauză și un anumit
efect, provoacă schimbări, în mod
deliberat şi controlat, ale unor fenomene
sau mărimi (intervenție experimentală).
Experimentul este o metodă
fundamentală de cercetare științifică,
prin care se produc modificări
intenționate fenomenelor, cu scopul
de ale studia în condiții relativ
controlate și de a vedea care sunt
consecințele intervenției produse.
(Howitt și Cramer, 2008)

Experimentul este definit și drept o metodă fundamentală, prin care se

realizează cunoaşterea, ce devine din ipoteză, adevăr verificat, facilitând progresul
ştiinţific. Experimentul este utilizat, în general, pentru a identifica dacă o variabilă
independentă are efect asupra unei variabile dependente alese.
Cea mai simplă formă a experimentului științific implică măsurarea unei
variabile (X1) dintr-o singură grupă (variabilă dependentă), expunerea grupului la
un anumit tratament (variabilă independentă), urmată de măsurarea, din nou, a
variabilei inițiale (X2). Se presupune că efectul tratamentului este diferența dintre
cele două evaluări.

1
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

X1 ➜ tratament ➜ X2
Efectul tratamentului = (X2 - X1)

Caracteristicile experimentului
 mijloc de transfer de informații; experimentul, ca metodă de cercetare are un
caracter activ  cercetătorul nu așteaptă ca fenomenul studiat să se producă, ci
intervine activ în producerea acestuia, creând condiţiile care să ducă la apariţia lui,
la timpul şi locul potrivit;
 la baza experimentului stă formularea unor ipoteze (presupuneri, supoziții),
care vor servi drept ghid în organizarea cercetării ;
 o caracteristică importantă a experimentului este posibilitatea de a fi repetat;
 esenţa experimentului este dată de capacitatea de a exercita controlul asupra
variabilelor;
 ca activitate complexă de cercetare științifică, experimentul presupune o
activitate intensă a omului de ştiinţă, care provoacă, organizează, interpretează şi
înţelege; experimentul presupune ipoteze, legi, principii, instrumente/ aparate,
procesări statistico-matematice, analize și interpretări de date etc.

Concepte de bază în cercetarea experimentală

 Controlul este elementul esențial în structura metodei experimentale. Prin
control se înțelege asigurarea condițiilor de repetabilitate a rezultatelor, ori de câte
ori se reia cercetarea. Vizează, în primul rând, factorii introduși în expriment, pentru
declanșarea unor comportamente specifice, dar și factorii a căror influență urmează
a fi eliminată, fie prin suprimare, fie prin păstrarea lor constantă. Controlul cercetării
experimentale se manifestă și în alegerea modalității de constituire a grupelor
experimentale și de control (martor) pentru asigurarea comparabilității lor, dar și de-

2
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

a lungul întregii proceduri de efectuare a măsurătorilor sau în descrierea

instrumentelor/ aparatelor utilizate pentru diferite înregistrări/ evaluări. Pentru a
realiza un experiment corect, trebuie avute în vedere 3 elemente (Dincă, 2003):
- modalitățile de manipulare a variabilelor;
- menținerea condițiilor experimentale;
- grupul de control.
Aceste 3 elemente ale controlului urmăresc un obiectiv comun și anume să
asigure condițiile necesare obținerii unei inferențe statistice (obţinerea de concluzii
bazate pe o evidenţă statistică, adică pe informaţii derivate dintr-un eşantion studiat)
și a validității interne a experimentului.

 Variabilele cercetării
Variabilele cercetării → calități, proprietăți sau caracteristici ce se pot
identifica în cadrul scopului și obiectivelor cercetării, sau elemente ce sunt observate
sau măsurate în cadrul unui studiu, ce pot varia (se pot modifica). În cadrul cercetării
experimentale, există întotdeauna măcar o variabilă, modificată în mod activ sau
manipulată de către experimentator. Aceasta este variabila independentă.
Variabilele măsurate pentru a vedea posibilele efecte ale unei manipulări sunt
variabile dependente. Valorile acestor variabile pot depinde de manipularea
variabilelor independente. Experimentul este creat tocmai în acest sens. În termeni
de cauză şi efect, variabila dependentă este suspectată ca fiind un efect. Pot exista
mai multe variabile dependente examinate de către un cercetător, adică mai multe
posibile efecte ale variabilei independente (vezi și Cursul 2).

 Conceptul de grup (grup experimental, grup de control)

Grupul experimental este constituit din ansamblul persoanelor asupra cărora
acționează variabila independentă introdusă de cercetător (cei cărora li se
administrează “ingredientul activ” sau „tratamentul”, fie el program de pregătire,
program kinetic etc). Grupul de control servește pentru compararea efectelor

3
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

introducerii variabilei independente la grupul experimental; este un grup martor,

asupra căruia nu acționează variabila independentă.
Cu privire la alegerea participanților, aceasta este bine să se facă pe baza
selecţiei întâmplătoare, deoarece se consideră că, dintr-o populaţie, fiecare subiect
trebuie să aibă şanse egale de a fi selecţionat. Randomizarea (selecția
întâmplătoare) este cea mai eficientă cale, ce trebuie urmată de cercetător, pentru a
obține un control sporit. Cu cât eşantionul este mai mare, cu atât rezultatele pot
exprimă mai exact realitatea. După stabilirea eşantionului, urmează alcătuirea
grupurilor (grupul experimental și grupul de control).

 Momentul experimental

În mod obișnuit, sunt luate în considerare momentele t1 (testare inițială) și

t2 (testare finală) ale experimentului - în care se măsoară variabilele dependente,
înainte și după introducerea variabilei independente.

Tratament
Măsurare/ Testare 1 (variabila Măsurare/ Testare 2
(inițială) independentă) (finală)

Figura 1. Experimentul – model clasic (testare “înainte” și “după” intervenția cercetătorului)

Tipuri de experimente
 Experimentul de laborator și natural → avantajul principal al
experimentului de laborator ar fi că, experimentatorul are condițiile cele mai bune
de manevrare a variabilelor și de control asupra acestora; însă, una din criticile aduse
experimentului de laborator este caracterul artificial al condițiilor în care este pus
fenomenul sau participantul din cadrul studiului (motiv pentru care datele/
concluziile experimentului se recomandă a fi verificate de realitatea specifică a
domeniului investigat). Experimentul desfășurat în condiții naturale (de exemplu,
experimentul pedagogic – care implică studiul fenomenelor educaționale; se

4
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

desfășoară în condițiile procesului instructiv-educativ) prezintă drept avantaj faptul

că, fenomenul, procesul sau participantul este studiat în condiții firești, normale ale
activității/ într-un cadru obișnuit, familiar pentru participant.
 Experimentul de verificare/ de confirmare → este un tip fundamental de
experiment, ce pornește de la o ipoteză și tinde spre verificarea ei; cercetătorul face
supoziția existenței unei relații între o anumită variabilă independentă și variabila
dependentă, pe care urmărește să o confirme sau să o infirme.
 Experimentul de explorare → scopul acestui tip de experiment este
descoperirea unei posibile relații ce poate exista între variabile, pentru a putea
formula apoi o ipoteză (Stebbins, 2001).
 Experimentul pilot  reprezintă un experiment preliminar, o “repetiție
generală” a întregului proces de cercetare; se utilizează, de obicei, un număr redus
de participanți, de aspecte evaluate, de măsurători și se verifică tehnicile de lucru și
aparatura. Mai exact, se verifică funcționarea adecvată a echipamentelor foto-video,
se testează aparatele electronice de măsurare, programele software – atunci când este
cazul, precum și caracteristicile variabilei independente (program/ tratament),
condițiile optime de aplicare a acesteia, tehnicile de administrare a stimulilor,
precum și eficiența variantelor de colectare a datelor etc.
 Experimentul longitudinal și transversal  în practică, cercetătorii pot
aborda un fenomen, proces, subiect, în desfășurarea sa de-a lungul unei perioade
îndelungate de timp (experimentul longitudinal) sau într-un anumit moment, într-o
perioadă scurtă, dar la nivelul a numeroase dimensiuni, caracteristici sau a
numeroase eșantioane concomitent (experimentul transversal). Experimentul
longitudinal utilizează același eșantion și urmărește modificările diferitelor variabile
pe o perioadă extinsă de timp. De exemplu, dinamica dezvoltării/ evoluției
creativității poate fi urmărită de la vârsta preșcolară până la școlaritatea mare (sau
dincolo de această vârstă, până la maturitate). Astfel, cercetărorul va testa periodic
eșantionul, cu testele adecvate, pentru aprecierea obiectivă a nivelului acestei
calități. Experimentul transversal (pe aceeași temă) presupune investigarea, la un
moment dat (într-o perioadă scurtă) a unor eșantioane (grupuri) diferite, având
5
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

diferite vârste, cu teste, de asemenea, adecvate. Ambele abordări prezintă avantaje

și dezavantaje particulare. Cercetarea longitudinală oferă date semnificative, după
încheierea perioadei îndelungate de studiu (riscul să se retragă din participanți este
unul mare), iar cercetarea transversală este mai puțin exactă, însă oferă informații
mult mai rapid.

Cvasi-experimentul

Diferența fundamentală dintre experimentul clasic și cvasi-experiment este

aceea că, în cazul celui din urmă, participanții nu sunt repartizați în mod aleatoriu în
grupurile de cercetare. În cadrul cvasi-experimentelor, cercetătorul în general, doar
observă relația dintre variabila independentă și dependentă, dar pe care nu le-a
manevrat în niciun fel. Un experiment adevărat presupune ca cercetătorul să aibe un
control complet asupra a: „ce” e studiat, „cine?”, „unde?”, „când?”, „cum?” și „cu
ce?”. În contrast, cvasi-experimentul nu permite cercetătorului să exercite control
asupra tuturor acestor elemente, termenul cvasi însemnând: „într-o anumită măsură”.
“aproape”, „asemănător”.
Un cvasi-experiment presupune că nu putem interveni, nici în manipularea
variabilelor pentru a le studia efectul, ci doar observăm relația dintre variabila
independentă și cea dependentă, nici distribuirea participanților nu va fi făcută în
mod aleator, cum ar fi corect într-un experiment (Reichardt, 2019), ci se studiază
grupuri deja existente (de exemplu, pacienții dintr-o clinică sau elevii din clasa IB).

PRINCIPIILE ETICE ÎN CERCETARE

Etica privește moralitatea conduitei umane. În legătură cu cercetarea

științifică, se referă la anumite standarde de conduită pe care cercetătorii trebuie să
le asigure în cadrul studiului - de multe ori înaintea, în timpul și chiar după încheierea
cercetării. Dintre principiile etice universal valabile, amintim (Greenberg, 2001;
Mauthner et al., 2005):
6
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

 Rigurozitate - în prezentarea obiectivelor cercetării, a metodelor și

procedurilor de cercetare; preocupare pentru detalii și precizie în colectarea,
înregistrarea și stocarea datelor, precum și în interpretarea acestora;
 Încredere - privind desfășurarea cercetării - abordare critică a
rezultatelor proprii și dezvăluirea informațiilor despre potențiale dezavantaje
(puncte slabe) și/ sau posibile avantaje și aplicații practice descoperite prin
cercetare;
 Obiectivitate - interpretările și concluziile se bazează exclusiv pe fapte,
raționamente valide și date care sunt supuse verificării;
 Imparțialitate - în abordarea temei/ fenomenului investigat sau
prezentat și în partajarea cunoștințelor cu ceilalți;
 Integritate - rezistență la orice încercare de influențare externă asupra
propriei cercetări (fie din partea unor sponsori/ entități organizatoare, fie de
către grupuri de presiune politică, ideologică, de afaceri sau de orice altă
natură);
 Deschidere/ flexibilitate - privind activitatea științifică, în discuțiile cu
alți cercetători, fiind una dintre condițiile cheie ale progresului în știință
(contribuind, de asemenea, la dezvoltarea cunoașterii într-un anumit domeniu,
publicând rezultatele cercetării și împărtășind aceste cunoștințe cu societatea
în ansamblu);
 Transparență - în colectarea, analiza și interpretarea datelor;
transparența fiind asigurată și prin punerea la dispoziție a rezultatelor
cercetării, prin publicații;
 Responsabilitate - față de participanții din cadrul cercetării, dar și față
de obiecte/ aparatură, inclusiv mediul și proprietatea culturală.
 Fiabilitate - asigurată prin recunoașterea realizărilor științifice ale altor
cercetători, prin trimiteri adecvate la surse bibliografice și recunoașterea
veridică a contribuției altor oameni de știință, indiferent dacă sunt colaboratori,
concurenți sau predecesori.

7
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

Protejarea intereselor participanților în cadrul studiului

Cercetătorii au obligativitatea de a se asigura că participanții nu vor suferi
niciun rău fizic, ca urmare a cercetării practice (se vor asigura condiții de lucru și
testare sigure pentru cei implicați în studiu, evitându-se orice risc asupra sănătății,
posibile accidentări sau suprasolicitare a elevilor/ sportivilor sau pacienților). De
asemenea, participanții nu trebuie să fie afectați în niciun fel, nici din punct de vedere
psihic (inducere de stres, provocare de traume sau încălcarea intimității, manipulare
psihică etc) și nici din punct de vedere profesional (de exemplu, ca urmare a
dezvăluirii unor anumite aspecte legate de activitatea desfășurată - cercetătorul
trebuie să asigure anonimatul participanților și să aibă consimțământul informat scris
din partea acestora).
În procesul de cercetare, investigația întreprinsă trebuie să asigure
respectarea următoarelor cerințe principale:
1. Participarea în cadrul cercetării este voluntară și bazată pe
consimțământul informat scris
Consimțământul informat scris → trebuie semnat de către participanții
cercetării (sau de către părinții/ reprezentanții legali atunci când participanții sunt
minori): informații asupra scopului și obiectivelor studiului; echipa de cercetare
(când sunt implicate mai multe persoane); motivele, modul și criteriile pe baza
cărora au fost incluși în cercetare participanții; metodele utilizate pentru colectarea
datelor și metodele de analiză ale acestora; posibile riscuri sau consecințe (atunci
când cercetarea implică subiecte sensibile sau participanții sunt copii); faptul că
participarea este voluntară și se pot retrage din cadrul studiului oricând doresc, fără
nicio consecință; se asigură anonimatul participanților și confidențialitatea datelor.
Este necesar ca participanții să păstreze confidențialitatea datelor, discuțiilor (mai
ales în cazul interviurilor de grup sau în cazul focus-grupurilor, dar nu numai) → se
poate semna o declarație de păstrare a confidențialității.

8
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

2. Nu este permisă înșelăciunea și se operează cu integritate științifică

Este evident faptul că, înșelăciunea, în general, dar și privind cercetarea, nu este
în acord cu principiile etice și nici cu legile societății, pedepsindu-se penal. Există
însă, anumite situații (mai cu seamă în cercetările din psihologie) când cercetătorul
nu poate fi complet deschis și onest cu privire la intențiile investigației sale, fiindcă
asta ar putea influența rezultatele (participanții ar putea ascunde, omite anumite
detalii sau ar putea da răspunsurile considerate a fi dezirabile pentru cercetător) și
astfel, periclita întreaga cercetare (Gratton și Jones, 2010). De asemenea, se așteaptă
din partea cercetătorilor să opereze cu “integritate științifică”. Aceasta se referă, mai
exact, la respectarea, de către cercetători, a standardelor înalte de profesionalism
(competență, obiectivitate, interpretări juste, informare, verificare etc) și onestitate
în ceea ce privește tratatea datelor (colectare, redactare, prelucrare, analiză,
interpretare etc a acestora) și în relațiile cu participanții cercetării și cu alte persoane
implicate (instituții, organizații, alți cercetători sau alți membri ai comunității
științifice etc).
3. Cercetarea se realizează în conformitate cu normele legislative din
constituţia ţării și respectă legile din teritoriul unde se desfășoară
Inducerea în eroare, minciuna, nedezvăluirea intențiilor reale, modificarea sau
fabricarea rezultatelor cercetării nu sunt permise, sub nicio formă, în cercetarea
științifică. Fiecare cercetător este astfel, direct responsabil de acțiunile întreprinse în
cadrul investigațiilor sale. Orice formă de fabricare sau falsificare a datelor sau a
procedurilor (statistice), încalcă în mod grav principiile de bază ale științei, precum
și plagiatul, care este o infracțiune inacceptabilă și o ofensă adusă altor cercetători
(Resnik, 2018). Plagiatul constă în exproprierea ideilor altor persoane, a rezultatelor
cercetării sau a textelor, fără a menționa sursa, ceea ce reprezintă o încălcare a
drepturilor de proprietate intelectuală (Scott și Morisson, 2006). Conform Legii nr.
206/2004, plagiatul este definit ca fiind “expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere

9
Metodologia cercetării științifice Radu Predoiu

scrise, inclusiv în format electronic, ale unor autori, fără a menționa acest lucru și
fără a face trimitere la sursele originale”.
Pentru a evita plagiatul, Chelcea (2004) ne recomandă următoarele strategii:
 să se includă între ghilimele orice text care aparține unui alt autor;
 să se menționeze numele autorului, anul publicării, denumirea/ titlul cărții/
articolului/ materialului, locul de apariție și editura sau denumirea jurnalului
științific, volumul, numărul și paginile (în cazul articolelor citate).
 să se reproducă cu propriile cuvinte ideile centrale ale unui text,
menționându-se în mod corect autorul (și anul publicării) și opera (atunci când este
cazul), care au servit drept sursă de inspirație, atât în text, cât și la bibliografie;
 să se utilizeze notițe inteligente și fișe de lectură (în care se sintetizează, nu
se copiază propoziții și fraze din articole, cărți, prelegerile profesorilor etc, fapt care
încalcă dreptul de proprietate intelectuală).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Brooks, R., Te Riele, K., Maguire, M. (2014). Ethics and education research. London: Sage
Publications, Ltd.
Chelcea, S. (2004). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. București:
Editura Economică.
Denscombe, M. (2014). The good research guide: For small-scale social research projects. 5th
edition. Maidenhead: Open University Press.
Epuran, M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. Exerciţii fizice - Sport –
Fitness. Ediţia a II-a. Bucureşti: Fest.
Niculescu, M. (2002). Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport. București:
A.N.E.F.S.
Predoiu, A. (2020). Metodologia cercetării științifice: Aplicații practice și elemente de statistică
neparametrică. București: Discobolul.

10