CURS 7

Design-ul experimental
Validitatea cercetărilor experimentale

Tipuri de validitate a cercetărilor experimentale

 Validitatea internă
Este asigurată atunci când schimbările la nivelul variabilei dependente sunt datorate efectului
modificărilor la nivelul variabilei independente, și nu ca urmare a influenței altor variabile
externe.
Spunem că cercetarea experimentală are validitate internă atunci când cercetătorul poate și
reușește să controleze variabilele externe cercetării.

 Validitatea externă
Este asigurată atunci când rezultatele obținute în laborator pot fi extinse și generalizate la alte
situații similare (tot de laborator sau naturale).
Spunem că cercetarea experimentală are validitate externă atunci când cercetătorul poate și
reușește să generalizeze în mod valabildatele din laborator în condiții de mediu natural.

Factori care afectează validitatea internă

 Istoria (evenimentele comune de viață ale participanților)

Evenimentele specifice (comune) provenite din mediul exterior care apar între prima și a doua
măsurătoare a variabilei dependente pot deveni surse de distorsiune.
Efectul acestor evenimente se supra-adaugă lavariabilele experimentale.
Controlul factorului:
- utilizarea unul grup de control (cu caracteristici similare grupului experimental): acesta
va avea aceiași istorie (va experimenta aceleași evenimente) cu grupul experimental.

 Maturizarea participanților
Procesele specifice și naturale ce se manifestă în interiorul indivizilor ca urmare a trecerii
timpului (dezvoltarea cognitivă, fizică, socio-emoțională, îmbătrânirea, deteriorarea cognitivă,
etc.).
Pot deveni surse de distorsiune dacă se manifestă la nivelul tuturor participanților între
măsurători distincte ale variabilei dependente.
Controlul factorului:
 - Utilizarea unui grup de control
- Scurtarea duratei de timp dintre măsurătorile variabilei dependente.
 Efectul învățării probei de evaluarea VD în pretest
Deșteptăciunea în testare: rezultatul participanților la a două măsurătoare a variabilei
dependente (post-test) este afectat pozitiv de faptul că participantul a învățat proba de evaluare
în prima măsurătoare.
Respondenții învață în pretest să se adapteze la tipul de informație sau comportament solicita
de proba de evaluare
Controlul factorului:
- toți participanții (din lotul experimental și cei din lotul de control) parcurg faza de pretest:
astfel, se balansează efectul de învățare pentru ambele grupe.

 Schimbarea probelor de evaluare a VD între măsurători

Pentru ca măsurătorile variabilei dependente în momente de timp să fie comparabile, ele
trebuie realizate cu același instrument.
În cazul în care instrumentul de evaluare se schimbă de la o fază la alta a experimentului,
schimbările survenite la nivelul VD pot fi datorate diferențelor între instrumente.
Controlul factorului:
- Folosirea aceluiași instrument în toate fazele
- Dacă folosirea aceluiași instrument conduce la efect de învățare, soluția este folosirea de
instrumente standardizate cu forme paralele și validitate convergentă.

 Regresia statistică
Apare numai atunci când grupurile experimentale au fost selecționate pe baza scorurilor
extreme la o anumită variabilă (de exemplu, elevi cu note foarte mari și elevi cu note foarte
mici).
În faza de post-test, scorurile extreme au tendința de regresa spre medie.
Controlul factorului:
- Folosirea grupului de control.

 Erorile de selecție a participanților

Apare numai atunci când în grupurile experimentale participanții au caracteristici diferite;
diferențele dintre grupuri în a doua măsurătoare a VD se vor datora diferențelor dintre
participanți și nu intervenției experimentale.
Controlul factorului:
- randomizarea participanților în grupuri experimentale: distribuția aleatorie a
participanților în grupuri experimentale și grupul de control asigură similaritate între
loturi.
  Moartea experimentală
Pierderea de participanți din faza inițială a cercetării în fazele ulterioare.
Pierderea este datorată faptului că unii participanți decid să nu mai participe după prima fază sau
faptului că cercetătorului nu mai are acces la toți participanții după prima fază.
Controlul factorului:
- introducerea unei faze suplimentare în analiza datelor pentru a determina dacă cei care au
dispărut din cercetare au caracteristici semnificativ diferite de cei care au rămas în
cercetare.

 Difuziunea tratamentului experimental

Atunci când grupul de control este aproape (spațial) de cel experimental, este posibil ca acesta
să intre în contact cu informații/ elemente specifice intervenției experimentale și, astfel, să le
utilizeze în evaluarea variabilei independente.
Controlul factorului:
- reducerea posibilității de comunicare între grupurile experimentale prin selecția grupului
de control din locații diferite sau prin alegerea de momente de timp diferite pentru
evaluarea grupurilor.

 Rivalitatea compensatorie a grupului de control

Atunci când grupul de control află despre statutul său este posibil să se străduiască să
dovedească experimentatorului că este mai bund ecât grupul experimental.
Controlul factorului:
- participanții să nu identifice grupul din care fac parte (experimental sau de control).

Factori care afectează validitatea externă

- Descrierea intervenției experimentale

Pentru ca rezultatele experimentului să poate fi generalizate, experimentatorul trebuie să
descrie suficient de amănunțit intervenția experimentală astfel încât experimentul să poată fi
replicat.
În intervențiile terapeutice sau educaționale această condiție de asigurare a validității externe
este greu de asigurat deoarece intervenția poate varia în funcție de particularitățile participanților
Controlul factorului:
- Descrierea în detaliu a intervenției.

 Interferențele intervențiilor experimentale multiple

Dacă participanții primesc, în același timp, mai multe intervenții experimentale este greu de
stabilit care intervenție (sau combinație de intervenții) are efect (de exemplu, intervenții
simultane de reducere a consumului de tutun prin folosirea plasturilor, a psihoterapiei și a
tehnicilor de relaxare).
Controlul factorului:
- Utilizarea unei singure intervenții într-un moment de timp
- constituirea de grupe experimentale multiple (fiecare grupă având altă intervenție sau altă
combinație de intervenții).

 Efectul experimentator
Dacă participanții percep experimentatorul sau fiind simpatic sau ca fiind un evaluator, vor
avea tendința (inconștientă) de a-l mulțumi: își vor modifica (involuntar) răspunsurile în direcția
pe care ei consideră că o așteaptă experimentatorul.
Controlul factorului:
- persoana care joacă rolul experimentatorului să nu cunoască obiectivele și ipotezele
studiului (să fie o altă persoană de cât cercetătorul).

 Efectul disruptiv al noutății

Introducerea unei intervenții experimentale poate crea o perturbare a activității obișnuite a
participanților; ca atare, răspunsurile lor să fie influențate de expunerea la noutate.
Controlul factorului:
- pretestarea intervenției experimentale (pe un alt lot, cu caracteristici similare lotului
experimental, dar care nu face parte din cercetare).

 Sensibilitatea la pretest sau post-test

Atunci când, în pretest, participanților li se solicită să reflecteze sau să își exprime atitudinea
față de o temă, aceștia vor fi mai sensibili la intervenția experimentală decât cei care nu au
parcurs pretestul.
Similar, post-testul poate reprezenta o ocazie de reflecție asupra temei intervenției și, astfel, în
sine evaluarea să aibă efect.
Controlul factorului:
- pretestarea instrumentelor de evaluare a variabilei dependente.

 Perioada dintre măsurătorile variabilei dependente

Măsurat imediat după intervenția experimentală, efectul intervenției este mai puternic decât
după o perioadă de timp; măsurătorile la intervale diferite de timp (imediat după, la o zi, la
câteva săptămâni, etc.) după intervenție pot oferi rezultate diferite.
Controlul factorului:
- dacă se dorește stabilirea eficienței intervenției în timp, se recomandă utilizarea de
măsurători repetate ale variabilei dependente la intervale prestabilite de timp.
CURS 8

Design-uri de cercetare cantitativă

Ancheta pe bază de chestionar

Ancheta pe bază de chestionar

• Urmărește identificarea atitudinilor, opiniilor, comportamentelor, intențiilor, intereselor și

preferințelor la nivelul unei populații.
• Se folosește cu precădere în studiile sociologice .
• Investighează un număr mare de persoane dintr-o populaţie foarte largă cu scopul este de a
generaliza prin extrapolarea rezultatelor la întreaga populaţie.
• Extrapolarea este posibilă numai dacă persoanele care participă la anchetă reprezintă un
eșantion reprezentativ din populație.

Un eșantion este reprezentativ atunci când reproduce la nivelul său toate caracteristicile de
bază ale populației din care a fost extras.
• Eșantionarea presupune folosirea unor procedee statistice de calculare a reprezentativității.

Chestionarul

CHESTIONARUL (de cercetare) = succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau de

imagini cu funcţie de stimul, în raport cu ipotezele cercetării, care determină din partea celui
anchetat un comportament verbal sau nonverbal care urmează a fi înregistrat.
• Dificil de construit și folosit pentru identificarea motivațiilor sau a caracteristicilor de
personalitate.

Structura chestionarului = tipurile de itemi şi la raporturile dintre acestea.

•întrebări introductive:
- rolul de a sparge gheaţa, de a încălzi atmosfera, de a da subiectului încrederea în anchetator şi
în el însuşi,
•datele de identificare nu se solicită la începutul chestionarului (sunt uneori foarte personale)
•prima întrebare este bine să fie închisă
•nu se abordează problema esenţială a chestionarului.
Exemplu:
Credeţi că ar fi mai bine să trăim fără a munci? Da/Nu
Ce aveţi de gând să faceţi după terminarea facultăţii?
 Întrebări de trecere: au scopul de a marca, în structura chestionarului, apariţia unei noi grupe
de întrebări, referitoare la o altă problemă
• stabilesc cadrul de referinţă pentru răspunsurile ulterioare şi se încearcă motivarea unor
răspunsuri oneste • ideea de bază – într-un chestionar nu avem de-a face cu o succesiune de
stimuli izolaţi, ci cu o înlănţuire de stimuli intercondiţionaţi.
Exemplu:
 Credeți că programele TVR ar trebui să cuprindă următoarele emisiuni: … si acum câteva
întrebări despre emisiunile de divertisment:
 La ce ora aţi dori să fie programate?
-întreb. de trecere pot fi înlocuite cu o adecvată punere în pagină: distanţarea grupurilor de
întrebări din domenii diferite, chenare etc.

întrebări filtru: au o funcţie contrară întrebărilor de trecere, ele opresc trecerea unor categorii
de subiecţi la întrebările succesive (următoare), reprezentând în acelaşi timp un control al calităţii
Exemplu:
 Jurnalul Naţional a publicat anul acesta vreun articol referitor la domeniul dvs. de activitate?
Da/Nu/Nu ştiu.
Pentru cei care aţi răspuns DA
 L-aţi citit? Da/Nu
 Aţi fost de acord cu felul în care s-a pus problema? Da/Nu.

întrebări „de ce”: au funcţia de a provoca explicaţii în raport cu diferite opinii exprimate
• cer o justificare a comportamentului, ca si cum acesta ar fi greşit .
• sunt imprecise.
Exemplu:
x De ce tragi sfoara? „De capul ei!” „Pentru că nu pot să o împing!”
• au o valoare informativă scăzută.
• valoarea unui chestionar este invers proporţională cu numărul întrebărilor „de ce” din structura
lui.

întrebări de control: nu aduc informaţii noi, ci verifică fidelitatea, constanţa opiniei

respondentului.
Exemplu:
 Peste 25 de ani rolul şcolii în formarea generală a oamenilor va fi:
a) mult mai mare, b) mai mare, c) ca şi astăzi, d) mai mic e) nu ştiu .
 ? de control: Credeţi că peste 25 de ani şcoala va juca un rol mai însemnat în formarea
generală a oamenilor?
Da/Nu/Nu ştiu.
• Date de identificare: gen, vârstă, niv. de şcolarizare, situaţie profesională.
 Tehnici de structurare a chestionarelor

Tehnica pâlniei (funnelling)

• presupune trecerea de la general la particular
• presupune mai întâi formularea unor întrebări libere şi, în final, a unor întrebări închise
• este o metodă foarte bună pentru a realiza o trecere firească la o întrebare personală şi pentru a
evidenţia raportul dintre comportamentul declarat la nivel verbal şi comportamentul deschis.

Tehnica pâlniei răsturnate (reversed funnelling)

• urmăreşte drumul invers, de la particular către genral •subiectul este ajutat să dea răspunsul la o
întrebare care vizează generalul.
• se recomandă această tehnică la chestionarea persoanelor cu un nivel de şcolarizare scăzut.

Formularea întrebărilor

• fiecare întrebare trebuie să vizeze o singură problemă.

• fiecare întrebare trebuie analizată din perspectiva următoarelor aspecte:
– sunt greutăţi de înţelegere a limbajului?
– Întrebarea este prea abstractă?
– Depăşeşte elocvenţa celui anchetat?
– Necesită capacitate de observaţie prea bogată pentru a răspunde?
– Suprasolicită gândirea?
– Este obositoare?
– Este plictisitoare?
– Generează teamă?
– Generează reacţie de prestigiu?
– Tema este prea intimă?
• Întrebările trebuie formulate clar, fără înflorituri stilistice, corect gramatical.
• În formularea întrebărilor se vor evita negaţiile, sugerarea răspunsului.

Influenţe pe care o întrebare le poate avea asupra celorlalte

Efectul „halo”
•defineşte contagiunea răspunsurilor fie prin iradierea sentimentelor, fie prin organizarea logică a
lor.
Efectul de poziţie
•reprezintă în macroplan, ceea ce efectul de halo reprezintă în microplan.
•succesiunea temelor poate influenţa răspunsurile, mai ales în cazul chestionarelor omnibus.

Modalități de aplicare

Avantaje ale chestionarelor

• Răspunsuri sincere (anonimitatea)
• Economice (timp, date colectate)
• Date cantitative (ușor de analizat).

Dezavantaje
• Motivarea respondenților
• Rate mici de răspuns
• Acuratețea răspunsurilor nu poate fi verificată
• Nu permite identificarea de cauze.

Analiza datelor

• Datele colectate sunt analizate în funcție de tipul de întrebare:

– Pentru întrebările închise (cu variante fixe de răspuns) –analiza frecvenței răspunsurilor,
analiza procentajului respondenților care dau una numit răspuns, asocieri parametrice sau
nonparametrice între răspunsurile la anumite întrebări.
– Pentru întrebărie deschise (fără un număr limitat de variante de răspuns) –listarea tuturor
răspunsurilor primite, încadrarea răspunsurilor în anumite categorii, analiza frecvențelor fiecărei
categorii.
CURS 9

Cercetarea cantitativă vs.

Cercetarea calitativă

Exemplu:
Walker (1996) –
Ipoteza: diferențele de gen în controlul utilizării telecomenzii afectează relația de cuplu
Procedură:
•Interviuri cu 36 de cupluri care locuiau împreună de cel puțin un an.
•Întrebările au vizat: modul în care decid să urmărească programe TV, frustrările personale în
cadrul acestui proces, ce ar dori să schimbe la acest mod.
•Majoritatea rezultatelor a fost prezentată sub formă narativă însoțită de citări din răspunsurile
participanților ”Cred că ar trebui să o mai las și pe ea uneori să schimbe programul, dar m-ar
deranja să nu am eu controlul” (B, 36 ani).

Exemplu:
Walker (1996) –
Ipoteza: diferențele de gen în controlul utilizării telecomenzii afectează relația de cuplu.
Concluzia: când ambii parteneri vizionează programe TV, de obicei bărbații controlează
telecomanda, dar această activitate este una stresantă și generează neînțelegeri .
•Putem avea încredere în concluziile autorului?
•Putem generaliza rezultatele, aplicându-le și la alte cupluri în afara celor investigate?

Cercetare calitativă
• urmăreşte înţelegerea modului în care oamenii interpretează realitatea, experienţa şi a modului
în care structurează lumea.
• este descriptivă, cercetătorul este interesat de proces, semnificaţie şi înţelegere.
• Datele colectate: cuvinte, imagini, texte.
• Rezultatele: analize narative care sumarizează răspunsurile sau detale înregistrate.
• Procesul cercetării calitative este unul inductiv, cercetătorul creează abstracţii, concepte,
ipoteze şi teorii plecând de la detalii.

Cercetare cantitativă
• urmăreşte identificarea regularităților la nivelul unui comportament, manifestării unui fenomen
sau a unei situații într-o populație mai numeroasă.
• Datele sunt colectate și prezentate sub formă de numere.
• Rezultatele: scoruri medii pentru diferiți indivizi sau grupuri la anumite sarcini, procentul de
respondenți care îndeplinesc o anumită caracteristică, rezultatele procedurilor statistice de testare
a ipotezelor.
Exemplu:
Walker, 1996 – 20 % din timp, femeile au control asupra utilizării telecomenzii, 80% din timp
controlul aparține bărbaților.
 Cercetare mixtă

• Îmbinarea cercetării cantitative cu cea calitativă în două moduri:

A. Colectare mixtă de date (calitative și cantitative).
Exemplu: chestionarele cu întrebări închise (date cantitative) și deschise (date calitative)
investigarea aceleiași variabile prin intermediul unui inventar (date cantitative) și a observației
(date calitative).
B. Analiza datelor culese calitative poate fi făcută și cantitativ
Exemplu: stabilirea de procente sau frecvențe ale unei categorii de răspunsuri la întrebările din
interviu.

Cercetare calitativă
Când să derulăm o cercetare cantitativa?
•Intenția este de a studia complexitatea unui fenomen în contextul natural de desfășurare.
•Întrebarea de cercetare sau modelul teoretic al problematicii nu sunt foarte clare.
•Există puține cercetări anterioare (sau deloc).
•Măsurarea cantitativă ar descuraja participanții (sau nu este adecvată caracteristicilor lor).

Cercetare cantitativă
Când să derulăm o cercetare cantitativa?
•Întrebarea de cercetare este specifică și restrânsă.
•Avem un model teoretic valid al problematicii investigate.
•Cercetările anterioare asupra problematici sunt tot cantitative.
•Conceptele psihologice investigate pot fi măsurate și cercetătorul stăpânește modalitatea de
măsurare.
CURS 10

DESIGNURI DE CERCETARE CALITATIVĂ

-Interviul de profunzime-

Delimitări terminologice

• Interviul presupune întrevederea, dar nu se confundă cu aceasta

• Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversaţie constituie un interviu.
Interviul/Convorbireapresupune schimbul de informaţii în legătură cu o temă sau alta.
Persoanele care converseazăschimbă frecvent rolurile de emiţător şi de receptor. În interviu
informaţia este direcţionată într-un singursens, există un conducător al convorbirii, ceea ce nu se
întâmplă în conversație.
• Interviul reprezintă mai mult decât un dialog pentru că nu totdeaunadialogul are drept scop
obţinerea de informaţii.
• Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, deşi şi într-un caz şi în celălalt există
opersoană care pune întrebări, care dirijează discuţia.
Obţinerea informaţiilor prin interogatoriuevocă obligaţia de a răspunde, constrângerea
exterioară.
Din contră, interviul presupune libertateade exprimare.

Interviul de cercetare

• o tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, ainformaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri

umane în vederea verificării ipotezelor sau pentrudescrierea ştiinţifică a fenomenelor
socioumane.
• scopul interviului este de a obţine relatări clare asupra părerilor, opiniilor, credinţelor,
atitudinilor acestuia, care permit culegerea de informaţii diagnostice în legătură cu concepţia
persoanei, valorile ei, filozofia de viaţă.
• presupune relaţia directă, de tipul faţă în faţăîntre cercetător şi subiect.

• Prin interviu, cercetătorul caută să descrie și să înțeleagă semnificația din spatele experienței
respondentului.
• Permite afalarea unor informații de profunzime asupra temei abordate.
• Specificul interviurilor calitative constă mai ales în utilizarea întrebărilor deschise şi în acelaşi
timp focalizate (open-ended).
 O întrebare de interviu trebuie să fie:
• o întrebare deschisă, adică o întrebare prin care îl stimulăm pe subiectsă ne vorbească liber și
detaliat despre tema interviului, să folosească cuvintele sale, formele sintactice pe care le
foloseşte de obicei, limbajele paraverbale şi nonverbale cu care e deprins;
• o întrebare focalizată, prin care îi comunicăm subiectului problematica generală care ne
interesează şi despre care dorim să ne vorbească (de exemplu: „Vă rog să-mi povestiţi despre
cum aţi devenit dumneavoastră om de afaceri”).
• neutră: să nu lase să se vadă punctul de vedere, atitudinea cercetătorului cu privire la tema
discutată sau la cele spuse de subiect;
• singulară, univocă: să conţină o singură solicitare;
• clară: să-l ajute pe subiect să înţeleagă despre ce anume vrem să ne vorbească ; să-l facă să se
simtă « în largul lui » (nu ignorant, inconfortabil, confuz etc.) ;
• -este indicat să folosim termenii utilizaţi de subiecţii înşişi în viaţa lor cotidiană (altfel, riscăm
să nu înţeleagă despre ce vorbim sau înţelegerea să varieze de la un subiect la altul, iar datele să
nu mai fie fiabile).

Tipuri de interviuri
Pregătirea interviului

• Alegerea și amenajarea spațiului în care se va derula interviul (eliminarea sau reducerea

distractorilor și a elementelor ce blochează fizic comunicarea).
• Explicarea scopului interviului și stabilirea unui raport de încredere între intervevator și
intervievat (bazându-ne pe onestitate și deschiderea în prezentarea obiectivelor noastre).
• Prezentarea duratei estimate a interviului și obținerea acordului pentru înregistrarea datelor.

Tipuri de întrebări de interviu

• Întrebări referitoare la comportamente sau fapte:

ce a făcut sau ce face persoana
Descrie-mi cât mai detaliat ce s-a întâmplat...
Descrie-mi ce faci pe parcursul unei zile.
• Întrebări referitoare la opini, valori, convingeri –ceea ce persoana crede în legătură cu
subiectul
Care crezi că este motivul pentru care un tânăr începe să consume alcool?
Cum vezi problematica vortului în România?
• Întrebări referitoare la emoții, trăiri
Cum te-ai simțit atunci când....?
Descrie starea ta emoțională din momentul ......
• Întrebări referitoare la cunoștințe, informații în legătură cu subiectul
Ce informații ai despre procedura de adopție din țara noastră?
• Întrebări demografice

• Întrebări care ridică probleme

Întrebările « de ce » trebuie evitate. Ele implică un număr de presupoziţii :
o că lucrurile se întâmplă întotdeauna din cauze determinate (perspectivă deterministă) ;
o că subiectul cunoaşte aceste cauze ;
o că ni le poate comunica verbal. ƒ
Or : în viaţa socială, cauzalitatea e rareori evidentă şi simplă ; întrebarea « de ce » e, de fapt,
una plurală şi neclară (se referă la dimensiuni multiple) ; o nu întotdeauna subiecţii
conştientizează raţiunile pentru care lucrurile se întâmplă sau se întâmplă aşa şi nu altfel ;

• Întrebări care ridică probleme

Întrebările care presupun presupoziţii trebuie utilizate cu prudenţă. ƒ
De exemplu, « Povesteşte-mi despre rivalităţile / conflictele din grupul vostru » presupune că
există rivalităţi / conflicte. ƒ
E recomandat să fie utilizate cu prudenţă, pentru că presupun o doză de directivitate.
În exemplul dat, i se sugerează subiectului că trebuie să existe rivalităţi, incitându-l să
interpreteze diferite comportamente ca rivalităţi.

Ordinea întrebărilor
• Introducerea în temă se face prin intermediul unei întrebări generale, nu foarte intimă.
• Se recomandă: adresarea întrebărilor referitoare la fapte sau comportamente înaintea celor
referitoare la emoții, adresarea întrebărilor referitoare la prezent înaintea celor referitoare la
trecut. Opiniile şi trăirile sunt mai uşor de abordat după ce subiectul şi-a descris experienţele
factuale ;
• Cunoştintele şi deprinderile cer întotdeauna un context, o introducere, iar relatarea
experienţelor creionează acest context;
• Ultimele întrebări ar trebui să invite respondentul să precizeze orice altă informație pe care
dorește să o spună în legătură cu tema și pe care nu a reușit să o spună până în acel moment.

Avantajele utilizării interviului

• flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;

• asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
• asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea informaţiilor pentru
testareatuturor ipotezelor cercetării;
• studierea unor temecomplexe, de profunzimeprin utilizarea unor formulare, chestionare sau
ghiduri deinterviu mai amănunţite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate.
 Dezavantajele utilizării interviului

• costul ridicat, al orelor de intervievare şi al etapelor de proiectare, realizare și analiză a datelor

• erorile datorate intervievatorului în ceea ce priveşte punerea întrebărilor şi
înregistrarearăspunsurilor
• inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă, indiferent de dispoziţia
lorpsihică, de starea de oboseală etc.;
• În interviurile nestructurate, lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează
compararea informaţiilor.
CURS 11

DESIGNURI DE CERCETARE CALITATIVĂ

-CERCETAREA OBSERVAȚIONALĂ-

• a observa înseamnă a cunoaşte, a examina un obiect sau un proces, a face constatări şi

remarci (critice) referitoare la ceea ce ai privit cu atenţie – observație neștiințifică
• observaţia ştiinţifică - urmăreşte să dea o semnificaţie lucrurilor şi proceselor percepute, să
verifice ipotezele spre a identifica o regularitate, o lege de producere a lor - presupune cu
necesitate scopul cunoaşterii, planificarea, desfăşurarea după reguli bine stabilite şi îndelung
verificate.

Observaţia ştiinţifică
• urmărirea sistematică şi înregistrarea exactă atât a manifestărilor comportamentale ale
individului sau grupului, cât şi a elementelor contextului situaţional în care acestea se produc.

Conţinutul observaţiei
• simptomatica stabilă: structura persoanei (înălţimea, greutatea, perimetrul cranian, perimetrul
toracic, lungimea şi grosimea membrelor etc), trăsăturile fizionomice (forma craniului, a feţei,
relaţia dintre etajele feţei sau dintre elementele ei anatomice: ochi, nas, gură, apoi frunte, bărbie,
obraji etc.)
• simptomatica labilă: comportamentul verbal (vorbirea), non-verbal (mimica, gestica,
pantomimica, mersul, scrierea), paraverbal (intonația, accent, pronunţie, debit, fluenţă,
sonoritate, frazare, vocabular, lungime a propoziţiilor, adecvarea la context), conduita expresibă
(răs, plâns, etc).

Tipuri de observaţie
• Observaţia nestructurată (spontană) versus observaţia structurată (sistematizată) (în funcție de
gradul de structurare al observației).
Observaţia nestructurată
• constituie adesea primul pas în cercetarea de teren.
• nu este fondată pe teorie.
• conjuncturală, caz în care nu are o regulă precisă, fiind provocată oarecum de caracterul
aleatoriu al faptului relevant observat.
• Datele observate se înregistrează într-un protocol de observație.
 Tipuri de observaţie
Observaţia structurată
•Proiectată intenționat
•Este fundamentată pe un model teoretic
•Presupune formularea unui obiectiv de cercetare și stabilirea unităților de observat
•Unitățile de observat = clase de comportamente şi fenomene omogene, în care sunt reuniţi
indicatorii relevanţi şi care permit, prin codificare, analiza statistică a proceselor şi relaţiilor
sociale.
•Unitățile de observat sunt incluse intr-un ghid (grilă) de observație care va fi aplicat de
cercetător în momentul derulării metodei.

Grila de observaţie Bales (1951) pentru studierea interacțiunilor în cadrul discuțiilor de grup:
• Observaţia pasivă versus observaţia participativă (în funcție de gradul de implicare al
cercetătorului în contextul observației)
Observația pasivă – situarea observatorului în afara contextului observat, observarea
comportamentelor care apar în mod natural.
• Cercetătorul nu poate interveni, influența sau modifica mediul sau contextul în care se
manifestă comportamentul observat.
• Cercetătorul trebuie să aștepte până comportamentul sau fenomenul investigat se manifestă
• Cei observați nu conștientizează prezența observatorului ! Acest tip de observație oferă
rezultate valide, însă nu avem certitudinea reprezentativității comportamentelor observate.

• Observaţia pasivă versus observaţia participativă (în funcție de gradul de implicare al

cercetătorului în contextul observației).
Observaţia participativă
• Descrierea se face prin oamenilor aflaţi într-o anumită situaţie sau într-un cadru bine determinat
• se are în vedere viaţa de zi cu zi a oamenilor în mediul în care aceştia îşi duc existenţa
• Cercetătorul care utilizează observaţia participativă trebuie să joace rolul de participant la viaţa
de zi cu zi a celor observați.
• El interacţionează cât mai natural cu cei pe care îi studiază, dar trebuie să rămână, totuşi,
observator.

Condiţii prealabile observării

• Înainte de începerea cercetării de teren, observatorul își va stabili obiectivele cercetării;
• Tehnicile de observare şi procedeele de notare a faptelor de observaţie trebuie precis formulate
şi suficient de mult repetate pentru ca observaţia să fie validă;
• Înainte de a observa, cercetătorul trebuie să memoreze lista unităţilor de observare (rubricile
din ghidul de observație).
• Durata de timp admisibilă între observare şi notare este de ordinul minutelor, şi în cazuri
excepţionale, de ordinul orelor.

Înregistrarea datelor observate

• Se face într-un protocol de observație
• Trebuie să includă: data, ora, durata observaţiei, locul desfăşurării evenimentelor,
circumstanţele observării, aparatele utilizate în observaţie, factorii de mediu care pot influenţa
comportamentele (temperatura, iluminatul, zgomotele etc.), precum şi modificările care au
survenit în timpul observării;
• În protocolul de observaţie nu-şi au locul opiniile, ipotezele, remarcile cercetătorului.
• Este greşit să notăm că persoana observată era, de exemplu, emoţionată. Va trebui să notăm
doar expresia facială, paloarea, contracţia musculară etc.

Condiţiile unei bune observaţii

• stabilirea clară a scopului şi a obiectivului urmărit;
• selectarea formelor de observaţie celor mai potrivite în raport cu obiectivele
• elaborarea unui ghid riguros de observaţie
• consemnarea imediată a celor constatate în protocoalele de observaţie anume alcătuite;
• colectarea unui număr optim de observaţii, în condiţii cât mai variate;
• stabilirea unor repere de control, reieşite din observaţiile anterioare;

Dificultăţi şi limite ale observaţiei

• Orice observaţie este reactivă - cel observat își modifică, voluntar sau involuntar,
comportamentul.
- trebuie să aşteptăm ca faptul studiat să se manifeste sau să se producă, ceea ce ţine de multe ori
de legile hazardului.
- fenomenele cele mai relevante pot fi puţin evidente, submanifeste sau mascate de altele mai
puternice, dar nerelevante.
- prezenţa observatorului modifică datele observației: variabilele de natură personală (sexul,
talia, aspectul feţei, vocea, vârsta, biotipul etc.) se repercutează asupra observaţiilor, generând
efecte subtile, greu anticipabile.

Dificultăţi şi limite ale observaţiei

• Efectul Rosenthal
- Tendința cercetătorului de a identifica mai rapid (mai pregnant) acele comportamente (reacții)
pe care le-a anticipat și astfel, să nu observe comportamente relevante pentru obiectivul său.
CURS 12

Aspecte etice implicate în cercetare

Aspecte etice în cercetare

1. Obținerea consimtământului informat
2. Participarea voluntară la cercetare
3. Confidențialitatea datelor și protejarea intimității
4. Evitarea rănirii fizice sau psihice
5. Debriefing
6. Corectitudinea raportării rezultatelor.

1. Obținerea consimtământului informat - informarea onestă și completă a participanților în

legătură cu toate aspectele relevante privind participarea lor în studiu:
❖ Scopul cercetării
❖ Condițiile, durata, procedurile și metodele utilizate
❖ Riscurile și beneficiile
❖ Limitele confidențialității
❖ Dreptul participantului de a se retrage din cercetare fără consecințe ! În cazul participanților
minori, acordul trebuie obținut de la un părinte sau un reprezentant legal al acestuia.

2. Obținerea consimtământului informat – se recomandă obținerea în scris a acordului prin

intermediul unui formular
Exemplu –
Studiu: Analiza de nevoi privind consilierea în carieră
❖ Universitatea Transilvania din Braşov a lansat o structură suport care să susţină studenţii pe
planul dezvoltării personale şi profesionale, Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în
Carieră (C.I.C.O.C.). În vederea identificării celor mai bune modalităţi de dezvoltare şi
implementare a acestui centru, te invităm să participi la o cercetare cu tema Analiză de nevoi
privind consilierea în carieră. Te rugăm să răspunzi la o serie de întrebări ce vizează activitatea ta
ca student, dificultăţile cu care te confrunţi şi intenţiile de viitor. Durata medie de completare a
acestui chestionar este de 20 de minute. Participarea ta este voluntară și nu implică niciun risc.
Te poți retrage în orice moment din cercetare.
❖ Răspunsurile oferite vor fi folosite pentru a elabora programe care să vină în sprijinul
studenţilor. Toate datele pe care le furnizezi vor fi folosite exclusiv în acest scop. Numai
cercetătorii au acces la aceste date.
 3. Participarea voluntară la cercetare
-Participarea nu trebuie condiționată de acordarea unui beneficiu
-Se acordă beneficii minore pentru a încuraja participarea
-Participanții au dreptul să se retragă în orice moment (chiar dacă se retrag, beneficiul le va fi
acordat).

Exemplu:
Pentru a studia conformarea la normele grupului, o cercetătoare a construit un chestionar
destinat să măsoare atitudinea faţă de un subiect controversat. În propunerea de cercetare pe
care o înaintează comisiei de etică descrie procedura de cercetare: va folosi ca participanţi
studenţi la un curs de Introducere în psihologie pe care ea îl susţine. În programa cursului a
introdus următorul paragraf: „Una dintre cerinţele cursului este să participaţi la un experiment
psihologic, prin care veţi fi familiarizaţi cu metodele cercetării psihologice. Dacă preferaţi să
nu participaţi la acest experiment, puteţi, în schimb, elabora un raport de cercetare de 50 de
pagini pe o temă la alegere din domeniul psihologiei”.

4. Confidențialitatea datelor și protejarea intimității -Asigurarea anonimatului

participanților astfel încât aceștia să nu poate fi identificați de către cei care citesc raportul
de cercetare:
❖Acordarea de coduri participanților (este recomandat să folosim coduri, și nu numele
participanților, în momentul colectării datelor)
❖Accesul la date aparține numai cercetătorului
❖Limitele de confidențialitate (accesul la date sau rezultate a altor persoane) se stabilesc prin
acordul de participare
❖Arhivarea datelor colectate se face în așa manieră încât să nu permită identificarea
participanților

5. Evitarea rănirii fizice sau psihice

-Evaluarea riguroasă a riscurilor la care sunt supuși participanții în timpul studiului
-Dacă există riscul rănirii fizice sau psihice a acestora, este recomandat ca studiul să nu se
deruleze
Exemplu: Studiul Închisoarea Standford (Zimbardo, 1973) Codul deontologic: Art. 10. – (1)
Psihologul acționează întotdeauna pentru oameni și în interesul sănătății acestora, valoarea
socioeconomică a activității de psiholog fiind recunoscută prin lege în România. Psihologul este
obligat să manifeste preocupare, empatie, respect și înțelegere față de beneficiari și față de
problemele acestora, acționând întotdeauna fără manifestări de autoritate și fără să exploateze
situația beneficiarului serviciilor psihologice.
6. Debriefing
❖În cazul în care a fost folosită inducerea în eroare a participanților (acestora nu li s-a precizat
adevăratul scop al cercetării în momentul obținerii consimțământului informat), cercetătorul ar
trebui să asigure participanții că experimentul nu adus prejudicii integrității sau inteligenței lor
sau că participanții nu se simt înșelați.
❖Sesiunea de informare trebuie să progreseze lent. Cercetătorii trebuie să facă toate eforturile
pentru a readuce participanții la aceeași stare în care au fost la începutul proiectului.
❖Cercetătorul trebuie să repete toate garanțiile de confidențialitate și anonimat care au fost
făcute la începutul proiectului. Pentru eficiența maximă, cercetătorul trebuie să efectueze
sesiunea de debriefing imediat după participarea la studiu.

7. Corectitudinea raportării rezultatelor

❖Psihologii nu au voie să fabrice date false
❖Descoperirea unor rezultate greșite – remedierea situației - reluarea studiului etc
❖Nu este permisă ascunderea rezultatelor care nu confirmă ipotezele
❖Respectarea drepturilor de autor.

-THE END-