Erori posibile în comparaţiile intragrupale și intragrupale

Design-uri experimentale defectuoase

Rezultatele experimentale sunt considerate statistic semnificative sau nesemnificative pe baza

efectuării unor comparaţii inter şi intragrupale. Erorile comise în procesul comparaţiilor pun în evidenţă
planurile experimentale defectuoase.

Erori posibile în comparaţiile intragrupale pot apărea la compararea scorurilor subiecţilor unui
grup experimental înainte şi după manipularea experimentală sau pe parcursul unor măsurări repetate.

● Efectul de maturare. Pe parcursul desfăşurării unui experiment subiecţii sunt implicaţi în

procesul propriei lor evoluţii, normale, naturale. În aceste condiţii, se poate întâmpla ca diferenţele dintre
două măsurări repetate ale aceloraşi subiecţi să se datoreze maturării ce a avut loc pe parcursul
experimentului, nu manipulării experimentale. Un plan experimental care neglijează aceste aspecte duce
la rezultate eronate.

Exemple:
1. Să presupunem că dorim să vedem eficacitatea unei metode de îmbunătăţire a lecturii pentru
elevii din clasa a II-a. Se aplică metoda respectivă timp de un an. În acest sens se fac măsurări ale
performanţelor de lectură ale elevilor la începutul şi şfârşitul fiecărui trimestru. După un an se compară
scorurile obţinute de fiecare subiect şi se constată îmbunătăţirea treptată a scorurilor, deci a
performanţelor. Rezultatele se pot datora metodei practice, dar tot la fel de bine se pot datora maturizării
elevilor pe parcursul anului respectiv sau interacţiunii dintre metodă şi maturare, astfel că interpretarea
rezultatelor este pusă sub semnul întrebării.

2.Evaluarea eficacităţii unui tratament psihoterapeutic poate cădea în aceeaşi eroare.

● Efectul testării repetate. Diferenţele de scoruri dintre mai multe măsurări succesive se pot
datora administrării repetate a aceluiaşi test.

Exemplu:
 Procedăm la un experiment pentru a testa eficacitatea unei probe formative pentru dezvoltarea
inteligenţei. În acest sens, înainte şi după proba respectivă subiecţilor li se administrează un test de
inteligenţă. În general vom observa o creştere a QI de la pre-test la post-test. Acest fapt se poate datora
probei formative, dar se poate datora şi readministrării testului. După cum se ştie (vezi Anastasi, 1974)
se constată o creştere a scorurilor de inteligenţă între două administrări succesive, în lipsa oricărei alte
intervenţii.

● Degradarea instrumentelor de măsură. Între două sau mai multe măsurări repetate, validitatea
instrumentului de măsurare scade. Relevanţa unor teste de personalitate, de pildă, scade în cazul
readministrării lor faţă de prima administrare (Neale, 1986).

● Regresia statistică constă în tendinţa, observată deja de Galton, de regresie spre medie a
scorurilor extreme odată cu repetarea unei măsurări.

Exemplu:
Presupunem că dorim să evaluăm eficitatea unei metode psihoterapeutice asupra anxietăţii. În
acest sens, se aplică un test de anxietate (STAI, MAS etc.) în urma căruia sunt selectaţi numai pacienţii
cu scoruri extrem de ridicate. Se aplică terapia respectivă după care subiecţii sunt retestaţi. Cu siguranţă
se va constata o scădere a nivelului anxietăţii, pe baza tendinţei de regresie statistică, chiar în absenţa
oricărei eficacităţi a tratamentului respectiv.

● Evenimente externe cu relevanţă asupra evenimentului investigat pot distorsiona rezultatele

obţinute experimental.

Exemplu:
Procedăm la un experiment pentru a detecta influenţa unor emisiuni T.V. saturate în scene de
agresivitate asupra agresivităţii subiecţilor. Timp de 10 zile subiecţii vizionează programe cu conţinut
agresiv. Se măsoară nivelul de agresivitate înainte şi după manipularea experimentală. În răstimp se
declanşează un război sau alt fenomen de agresivitate colectivă extremă. Aceste evenimente, deşi
exterioare subiecţilor participanţi la experiment îşi pot pune pecetea în mod decisiv asupra rezultatelor.
Efectul unor astfel de evenimente este şi mai vizibil în cazul unui experiment asupra atitudinilor.

Erori posibile în cazul comparaţiilor intergrupale

 ● Erori de selecţie. Aşa cum s-a arătat, selecţia subiecţilor care participă la experiment nu este
aleatoare. Ca urmare, rezultatele experimentale pot fi nerelevante pentru populaţia în cauză.

Exemplu:
În vederea testării eficacităţii unor psihoterapii sugestive asupra "nevrozei cardiace" se face
selecţia subiecţilor pe bază de voluntariat. Ei sunt randomizaţi în grupuri diferite cărora li se aplică
tehnici sugestive diferite. La post-test apar diferenţe semnificative între grupurile experimentale pe de o
parte şi grupul martor, pe de altă parte. Se poate conchide că aceste diferenţe se datorează metodelor
sugestive. Dar, selecţia pe bază de voluntariat poate fi determinată, putându-se presupune că s-au
prezentat subiecţii convinşi de eficacitatea metodei. Rezultatele pot deveni valide prin procedarea la un
plan factorial în care se introduce şi variabila "încredere în metodele sugestive". Vezi, mai sus, şi
exemplul oferit de cercetarea lui Schachter asupra redicivei fumătorilor.

● "Moartea experimentală" (= "pierderea" unor subiecţi pe parcursul deşfăşurării

experimentului, datorită oboselii, lipsei de motivaţie etc.). În acest caz, lotul de subiecţi pe care se
administrează post-testul poate să nu mai posede aceleaşi caracteristici ca şi lotul iniţial.

Exemplu:
Să presupunem că dorim să cercetăm eficacitatea unei metode de tratare a alcoolismului. Pe
parcursul tratamentului mulţi subiecţi din grupul experimental părăsesc tratamentul, în vreme ce grupul
de control rămâne aproximativ acelaşi. Compararea rezultatelor obţinute la post-test de grupul
experimental şi grupul de control poate fi nerelevantă din cauza modificării compoziţiei grupului
experimental.

● Efectul difuziunii costă în răspândirea efectului manipulării de la grupul experimental la cel de

control.

Exemplu:
Dorim să cecetăm influenţa cunoaşterii datei administrării unui test de memorie asupra fidelităţii
memoriei. Subiecţii sunt solicitaţi să memoreze o listă de cuvinte. Grupului experimental i se spune că
vor fi testaţi asupra capacităţii lor mnezice după o săptămână, în vreme ce subiecţilor din grupul de
control nu li se spune nimic în legătură cu data când vor fi testaţi. Ambele grupuri sunt testate după o
săptămână. Rezultatele pot fi distorsionate prin răspândirea informaţiei furnizate grupului experimental
şi la grupul de control.
 Difuzarea prezintă un factor de distorsionare a rezultatelor mai ales atunci când experimentul
presupune oferirea unei informaţii pentru grupul de control.

● Efectul compensării. Acest efect studiat amănunţit de Adler (vezi Adler, 1987) constă în
efortul compensatoriu pe care îl pot manifesta membrii grupului de control simţindu-se frustraţi că nu
fac parte din grupul experimental.

Exempul:
Să presupunem că – în condiţiile respectării tuturor cerinţelor experimentale – se aplică două
metode de învăţare a aritmeticii: una tradiţională, alta modernă, la elevii a două clase paralele. Aceste
clase sunt cunoscute în şcoală ca fiind clase rivale. În acest caz, lipsa unor diferenţe semnificative între
performanţele la aritmetică în urma aplicării celor două metode se poate datora efortului compensatoriu
al grupului de control (căruia i s-a aplicat metoda tradiţională) stimulat de rivalităţile anterioare dintre
clasele de elevi respective.

● Efectul resemnării, este invers efectului de compensare. Subiecţii din grupul de control pot
obţine rezultate mai slabe datorită demotivării ce o resimt ca urmare a excluderii lor din grupul
experimental.

Pe lângă erorile rezultate din comparaţiile inter sau intragrupale, rezultatele experimentului pot fi
distorsionate inconştient de experimentator sau subiecţii care participă la experiment. Într-un studiu
retrospectv Rosenthal trece în revistă 21 de studii oferind dovezi serioase că expectanţele sau ipotezele
eperimentatorului influenţează, uneori decisiv, colectarea şi interpretarea datelor (Rosenthal, 1978).
Pe de altă parte, pe parcursul desfăşurării experimentului subiecţii îşi formează propriile lor
ipoteze asupra rezultatelor experimentului, uneori exercitând în acest fel o influenţă puternică asupra lor.
Ambele situaţii pot fi ilustrate de studii psihofarmacologice, cu substanţe placebo. Evitarea unor astfel
de distorsiuni se poate realiza, aşa cum este cunoscut, prin metoda dublu-oarbă, în care nici
experimentatorul, nici subiecţii nu cunosc scopul în care se efectuează experimentul.

● Efectul Pygmalion şi efectul Hawthorne sunt situaţii cunoscute de distorsiune a rezultatelor

experimentale.