Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

SEMINAR 4

EXPERIMENTUL

Experimentul reprezintă un demers logic, desfășurat riguros și metodic, utilizat

în cercetare, pentru a extrage inferențe cauzale (deducții) cu privire la impactul unei
variabile independente/ de tratament (program de pregătire fizică, de pregătire
psihică, program kinetic, linie metodică etc) asupra unei variabile dependente
(capacități motrice, calități psihice, performanță sportivă etc).

Experimentul, de asemenea, poate fi

definit și ca fiind o observație provocată.
Cercetătorul, în încercarea sa de a
identifica o presupusă relație (exprimată
prin ipoteză) dintre o cauză și un anumit
efect, provoacă schimbări, în mod
deliberat şi controlat, ale unor fenomene
sau mărimi (intervenție experimentală).
Experimentul este o metodă
fundamentală de cercetare științifică,
prin care se produc modificări
intenționate fenomenelor, cu scopul
de a le studia în condiții relativ
controlate și de a vedea care sunt
consecințele intervenției produse.
(Howitt și Cramer, 2008)

Experimentul este definit și drept o metodă fundamentală, prin care se

realizează cunoaşterea, ce devine din ipoteză, adevăr verificat, facilitând progresul
ştiinţific. Experimentul este utilizat, în general, pentru a identifica dacă o variabilă
independentă are efect asupra unei variabile dependente alese.
Cea mai simplă formă a experimentului științific implică măsurarea unei
variabile (X1) dintr-o singură grupă (variabilă dependentă), expunerea grupului la
un anumit tratament (variabilă independentă), urmată de măsurarea, din nou, a
variabilei inițiale (X2). Se presupune că efectul tratamentului este diferența dintre
cele două evaluări.

1
Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

X1 ➜ tratament ➜ X2
Efectul tratamentului = (X2 - X1)

Caracteristicile experimentului
▪ mijloc de transfer de informații; experimentul, ca metodă de cercetare are un
caracter activ → cercetătorul nu așteaptă ca fenomenul studiat să se producă, ci
intervine activ în producerea acestuia, creând condiţiile care să ducă la apariţia lui,
la timpul şi locul potrivit;
▪ la baza experimentului stă formularea unor ipoteze (presupuneri, supoziții),
care vor servi drept ghid în organizarea cercetării ;
▪ o caracteristică importantă a experimentului este posibilitatea de a fi repetat
(dată de capacitatea de a exercita controlul asupra variabilelor de către cercetător);
▪ ca activitate complexă de cercetare științifică, experimentul presupune o
activitate intensă a omului de ştiinţă, care provoacă, organizează, interpretează şi
înţelege; experimentul presupune ipoteze, legi, principii, instrumente/ aparate,
procesări statistico-matematice, analize și interpretări de date etc.

Concepte de bază în cercetarea experimentală

 Controlul este elementul esențial în structura metodei experimentale. Prin
control se înțelege asigurarea condițiilor de repetabilitate a rezultatelor, ori de câte
ori se reia cercetarea. Vizează, în primul rând, factorii introduși în expriment, pentru
declanșarea unor comportamente specifice, dar și factorii a căror influență urmează
a fi eliminată, fie prin suprimare, fie prin păstrarea lor constantă. Controlul cercetării
experimentale se manifestă și în alegerea modalității de constituire a grupelor
experimentale și de control (martor) pentru asigurarea comparabilității lor, dar și de-
a lungul întregii proceduri de efectuare a măsurătorilor sau în descrierea

2
Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

instrumentelor/ aparatelor utilizate pentru diferite înregistrări/ evaluări. Pentru a

realiza un experiment corect, trebuie avute în vedere 3 elemente (Dincă, 2003):
- modalitățile de manipulare a variabilelor;
- menținerea condițiilor experimentale;
- grupul de control.
Aceste 3 elemente ale controlului urmăresc un obiectiv comun și anume să
asigure condițiile necesare obținerii unei inferențe statistice (obţinerea de concluzii
bazate pe o evidenţă statistică, adică pe informaţii derivate dintr-un eşantion studiat)
și a validității interne a experimentului.

 Variabilele cercetării
Variabilele cercetării → calități, proprietăți sau caracteristici ce se pot
identifica în cadrul scopului și obiectivelor cercetării, sau elemente ce sunt observate
sau măsurate în cadrul unui studiu, ce pot varia (se pot modifica). În cadrul cercetării
experimentale, există întotdeauna măcar o variabilă, modificată în mod activ sau
manipulată de către experimentator. Aceasta este variabila independentă.
Variabilele măsurate pentru a vedea posibilele efecte ale unei manipulări sunt
variabile dependente. Valorile acestor variabile pot depinde de manipularea
variabilelor independente. Experimentul este creat tocmai în acest sens. În termeni
de cauză şi efect, variabila dependentă este suspectată ca fiind un efect. Pot exista
mai multe variabile dependente examinate de către un cercetător, adică mai multe
posibile efecte ale variabilei independente (vezi și Cursul 2).

 Conceptul de grup (grup experimental, grup de control)

Grupul experimental este constituit din ansamblul persoanelor asupra cărora
acționează variabila independentă introdusă de cercetător (cei cărora li se
administrează “ingredientul activ” sau „tratamentul”, fie el program de pregătire,
program kinetic etc). Grupul de control servește pentru compararea efectelor
introducerii variabilei independente la grupul experimental; este un grup martor,
asupra căruia nu acționează variabila independentă.

3
Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

Cu privire la alegerea participanților, aceasta este bine să se facă pe baza

selecţiei întâmplătoare, deoarece se consideră că, dintr-o populaţie, fiecare subiect
trebuie să aibă şanse egale de a fi selecţionat. Randomizarea (selecția
întamplătoare) este cea mai eficientă cale, ce trebuie urmată de cercetător, pentru a
obține un control sporit. Cu cât eşantionul este mai mare, cu atât rezultatele pot
exprima mai exact realitatea. După stabilirea eşantionului, urmează alcătuirea
grupurilor (grupul experimental și grupul de control).

 Momentul experimental

În mod obișnuit, sunt luate în considerare momentele t1 (testare inițială) și

t2 (testare finală) ale experimentului - în care se măsoară variabilele dependente,
înainte și după introducerea variabilei independente.

Tratament
Măsurare/ Testare 1 (variabila Măsurare/ Testare 2
(inițială) independentă) (finală)

Figura 1. Experimentul – model clasic (testare “înainte” și “după” intervenția cercetătorului)

Tipuri de experimente
▪ Experimentul de laborator și natural → avantajul principal al
experimentului de laborator ar fi că, experimentatorul are condițiile cele mai bune
de manevrare a variabilelor și de control asupra acestora; însă, una din criticile aduse
experimentului de laborator este caracterul artificial al condițiilor în care este pus
fenomenul sau participantul din cadrul studiului (motiv pentru care datele/
concluziile experimentului se recomandă a fi verificate de realitatea specifică a
domeniului investigat). Experimentul desfășurat în condiții naturale (de exemplu,
experimentul pedagogic – care implică studiul fenomenelor educaționale; se
desfășoară în condițiile procesului instructiv-educativ) prezintă drept avantaj faptul

4
Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

că, fenomenul, procesul sau participantul este studiat în condiții firești, normale ale
activității/ într-un cadru obișnuit, familiar pentru participant.
▪ Experimentul de verificare/ de confirmare → este un tip fundamental de
experiment, ce pornește de la o ipoteză și tinde spre verificarea ei; cercetătorul face
supoziția existenței unei relații între o anumită variabilă independentă și variabila
dependentă, pe care urmărește să o confirme sau să o infirme.
▪ Experimentul de explorare → scopul acestui tip de experiment este
descoperirea unei posibile relații ce poate exista între variabile, pentru a putea
formula apoi o ipoteză (Stebbins, 2001).
▪ Experimentul pilot → reprezintă un experiment preliminar, o “repetiție
generală” a întregului proces de cercetare; se utilizează, de obicei,pe un număr redus
de participanți, de aspecte evaluate, de măsurători și se verifică tehnicile de lucru și
aparatura. Mai exact, se verifică funcționarea adecvată a echipamentelor foto-video,
se testează aparatele electronice de măsurare, programele software – atunci când este
cazul, precum și caracteristicile variabilei independente (program/ tratament),
condițiile optime de aplicare a acesteia, tehnicile de administrare a stimulilor,
precum și eficiența variantelor de colectare a datelor etc.
▪ Experimentul longitudinal și transversal → în practică, cercetătorii pot
aborda un fenomen, proces, subiect, în desfășurarea sa de-a lungul unei perioade
îndelungate de timp (experimentul longitudinal) sau într-un anumit moment, într-o
perioadă scurtă, dar la nivelul a numeroase dimensiuni, caractersistici sau a
numeroase eșantioane concomitent (experimentul transversal). Experimentul
longitudinal utilizează același eșantion și urmărește modificările diferitelor variabile
pe o perioadă extinsă de timp. De exemplu, dinamica dezvoltării/ evoluției
creativității poate fi urmărită de la vârsta preșcolară până la școlaritatea mare (sau
dincolo de această vârstă, până la maturitate). Astfel, cercetărorul va testa periodic
eșantionul, cu testele adecvate, pentru aprecierea obiectivă a nivelului acestei
calități. Experimentul transversal (pe aceeași temă) presupune investigarea, la un
moment dat (într-o perioadă scurtă) a unor eșantioane (grupuri) diferite, având
diferite vârste, cu teste, de asemenea, adecvate. Ambele abordări prezintă avantaje
5
Metode de cercetare în SSEF Alexandra Predoiu

și dezavantaje particulare. Cercetarea longitudinală oferă date semnificative, după

încheierea perioadei îndelungate de studiu (riscul să se retragă din participanți este
unul mare), iar cercetarea transversală este mai puțin exactă, însă oferă informații
mult mai rapid.

Cvasi-experimentul

Diferența fundamentală dintre experimentul clasic și cvasi-experiment este

aceea că, în cazul celui din urmă, participanții nu sunt repartizați în mod aleatoriu în
grupurile de cercetare. În cadrul cvasi-experimentelor, cercetătorul în general, doar
observă relația dintre variabila independentă și dependentă, dar pe care nu le-a
manevrat în niciun fel. Un experiment adevărat presupune ca cercetătorul să aibe un
control complet asupra a: „ce” e studiat, „cine?”, „unde?”, „când?”, „cum?” și „cu
ce?”. În contrast, cvasi-experimentul nu permite cercetătorului să exercite control
asupra tuturor acestor elemente, termenul cvasi însemnând: „într-o anumită măsură”.
“aproape”, „asemănător”.
Un cvasi-experiment presupune că nu putem interveni, nici în manipularea
variabilelor pentru a le studia efectul, ci doar observăm relația dintre variabila
independentă și cea dependentă, nici distribuirea participanților nu va fi făcută în
mod aleator, cum ar fi corect într-un experiment (Reichardt, 2019), ci se studiază
grupuri deja existente (de exemplu, pacienții dintr-o clinică sau elevii din clasa IB).