EXPERIMENTUL

Experimentul sau metoda experimentală constă în efectuarea de experimente

pentru a controla sau a verifica valoarea unei idei experimentale.
Experiment şi experienţă
Termenii sunt deseori alăturaţi, iar uneori sinonimi. Experienţa este
cunoaşterea care rezultă din toate împrejurările şi trăirile nepremeditate,
întâmplătoare, neurmărind un scop precis. Subiectul este mai mult pasiv şi reflectează
„post factum" asupra evenimentelor.
Experimentul este o activitate empirico-teoretică, complexă, cu caracter
premeditat, pe baza unui raţionament logic, care afirmă o legătură cauzală între
variabile şi care urmăreşte producerea unui fenomen în condiţiilor dorite de
cercetător.
Experimentul presupune activitatea intelectuală complexă a omului ştiinţă
care provoacă, organizează, interpretează şi înţelege; presupune ipoteze, legi, aparate
a căror folosire reclamă interpretări, corectări etc.
Cunoaşterea experimentală păstrează observaţia ca o condiţie esenţială, ca
izvor al ipotezelor şi ca sursă a informaţiilor provenite din provocarea deliberată a
faptelor. Se disting două clase de observaţii:
a) pasive sau spontane, în care cercetătorul nu urmăreşte descoperirea faptelor
ştiinţifice anticipate şi
b) active sau reflexive, în care acesta caută să descopere fapte în lumina unor
ipoteze şi teorii.
Experimentul mental
Epistemologii şi oamenii de ştiinţă discută caracteristicile experimentului
mental şi deosebirile dintre acest experiment şi experimentul real, obişnuit.
El prelucrează reprezentări şi date empirice, utilizând reflexia imaginativă,
investigând urme ale realităţii ce depăşesc posibilităţile de aplicare ale observaţiei şi
experimentului obişnuit. Experimentul mental este un procedeu de cunoaştere
predictivă şi prin aceasta un instrument în studiul fenomenelor lumii materiale.
Ce este experimentul?
Manualele de logică şi de metodologie ne oferă diferite formulări, ale căror
deosebiri nu sunt însă esenţiale. Claude Bernard caracterizează „experimentul" drept
o observaţie provocată.
Producerea şi modificarea intenţionată a fenomenelor va caracteriza deci orice
experiment. Acest demers presupune gândirea anticipată - ipoteza - despre un anumit
tip de relaţie între fenomenele supuse observaţiei, după ce au fost provocate

1
(declanşate şi modificate după anumite strategii proprii fiecărei ştiinţe).

TIPURI DE EXPERIMENTE
Experiment de laborator şi natural. Experimentul se poate face în laborator,
unde cercetătorul are, ce este drept, condiţiile cele mai bune de manevrare a
„variabilelor" şi de control al acestora. Experimentul se poate desfăşura şi în condiţii
naturale, cum este de exemplu experimentul pedagogic, sau în condiţiile unei
observaţii dirijate-provocate ca în studiul unor fenomene sociale determinate de
cauze tot sociale.
Experimentul de explorare. Fiind metodă de cunoaştere, metoda
experimentală utilizează cu bune rezultate „experimentul de explorare" (investigare,
cunoaştere), „pentru a vedea". Scopul său este descoperirea relaţiei care poate exista
între două variabile, pentru a putea formula apoi o ipoteză.
Experimentul de verificare sau confirmare este tipul fundamental, având
drept scop verificarea unei ipoteze formulate în prealabil. „Ipoteza este fie fructul
unei experienţe de explorare, fie, în stadiul mai dezvoltat al cercetării dedusă dintr-o
teorie" (Fraisse).
Experimentul-pilot este un experiment preliminar („o repetiţie generală"),
prin care cercetătorul îşi verifică tehnicile de lucru, valoarea variabilei manevrate,
condiţiile optim de aplicare a ei, tehnicile de administrare a stimulilor şi de recoltare
a răspunsurilor etc. Acest tip de experiment este înrudit cu cel explorator.
Experimentul funcţional - ca experiment de verificare - urmăreşte stabilirea
relaţiei funcţionale dintre o variabilă independentă şi alta dependentă.
Experimentul factorial - utilizează mai multe variabile şi se înregistrează
modificările produse de aceasta.
Experiment provocat şi invocat. Experienţa provocată este tipul clasic, cel
mai frecvent întâlnit. Constă din producerea variabilei independente şi observarea
efectele ei.
În experienţele invocate variabila independentă este activă fără intervenţia
experimentatorului, ea poate fi produsă de natură sau de condiţiile particulare a unei
anumite activităţi.
Tot invocate sunt trăsăturile caracteristice unei anumite vârste, sex, profesiuni
şi care determină răspunsuri diferite în condiţii situaţionale egale.
Experimentul natural, amintit mai sus, se efectuează ca experimentul
propriu-zis de verificare, numai că nu se intervine în condiţiile fireşti ale activităţii.
De exemplu, verificarea eficienţei unei anumite metode de instruire, cu tehnologie
nouă, se face în condiţiile activităţii normale ale clasei de elevi. Acest experiment se
apropia mai mult de experimentul de laborator, laboratorul fiind şi altceva decât o

2
cameră destinată în acest scop şi înzestrată cu aparate sofisticate.
Experiment longitudinal şi transversal. Orice tip de cercetare poate aborda
fenomenul în desfăşurarea lor temporală, diacronic, longitudinal sau sincronic,
transversal, comitent.
Experimentul longitudinal poate fi de tip invocat, urmărind modificările
controlate ale diferitelor variabile în raport cu caracteristicile individuale sau diferite
momente ale evoluţiei subiecţilor.
Abordarea transversală a unei astfel de teme va consta din investigarea la un
anumit moment (într-o perioadă scurtă) a unor eşantioane (grupuri) de diferite vârste,
cu teste adecvate. Fiecare din aceste tipuri de investigaţii prezintă dificultăţi şi
avantaje particulare. Cercetarea longitudinală oferă date semnificative, după
încheierea ciclului iar cercetarea transversală, mai puţin exactă (se face pe subiecţi
de diferite vârste), oferind informaţii imediate, utile pentru decidenţi.
Experimentul crucial este o formă aparte a experimentului, utilizat în decizia
de alegere a uneia dintre două ipoteze sau teorii opuse/rivale, infirmând-o pe una sau
alta si confirmând-o pe cealaltă. De regulă, verificarea unei ipoteze sau teorii nu se
poate reduce la efectuarea unui singur experiment decisiv. Sunt numeroase situaţiile
în care se formulează mai multe ipoteze alternative, care se verifică şi se elimină pe
rând.
Preexperimentul
Experimentul este o investigaţie „controlată" din toate punctele de vedere
(ipoteză privitoare la relaţia cauză-efect, subiecţi selectaţi şi atribuiţi după criterii
precise, variabile independente şi dependente riguros alese etc.).
Cercetarea concretă, practică nu poate fi totdeauna bine formalizată. Am văzut
că sunt multe modalităţi de culegere a datelor, de la mărturiile celor care asistă la un
eveniment, la cercetarea arhivelor scrise sau video, la observaţie planificată şi la
anchetă mai mult sau mai puţin formală.
Preexperimentul - cercetare cauzal-comparativă
Caracteristica de preexperiment este atribuită unui anumit mod de abordare a
cercetării empirice care nu se limitează la descriere, căutând o explicaţie de tip cauzal
relaţiei dintre o variabilă şi efectele ei asupra grupului considerat. Această
caracteristică va fi proprie şi cercetărilor numite cvasi experimentale.
Preexperimentul diferă de experimentul asa-zis „adevărat" prin faptul că relaţia
cauzală este presupusă, însă cercetătorul nu controlează nici grupurile (în privinţa
selecţiei) şi nici alte variabile care ar putea influenţa variabila dependentă. El
denumeşte preexperimentul drept cercetare cauzal-comparativă - diferenţa dintre
bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte abilitatea verbală. Constatările, în acest caz, sunt
plauzibile din punct de vedere statistic, dar neconcludente logic, întrucât privesc

3
numai factorul biologic, adică apartenenţa la sex, fără a se lua în calcul diferentele
culturale, educaţionale şi altele.
În practica diferitelor activităţi corporale, profesorii, antrenorii, terapeuţii,
asistenţii recurg adesea la metode sau tehnici cu caracter de cercetare, în primul rând
de tip descriptiv şi, în al doilea rând, de cvasiexperiment. În marea majoritate a
timpului, ei sunt practicieni care aplică rezultatele cercetărilor; sunt însă multe
momente în care apar „probleme" pe care doresc să le rezolve, cu sau fără sprijinul
unor specialişti.