CURS 2

METODOLOGIA ȘTIINȚIFICĂ

Metodologia se definește ca fiind știința despre metode sau studiul

teoretic al aplicării metodelor științifice – descrierea, explicarea și justificarea
utilizării acestora, conform lui Kaplan (citat de Alasuutari, Bickman și Brannen,
2008).
În sens larg, metodologia se referă la principiile generale, regulile, valorile sau
ideologiile, care stau la baza procesului cunoașterii (Clough și Nutbrown,
2002).
Așa cum menționează Joslin (2019) pentru o cercetare de succes, trebuie
înțelese și respectate elementele de construcție (cărămizile) ale unei
metodologii și anume: acțiuni, metode, operații, procedee, tehnici etc. Aceste
elemente ale metodologiei, pot fi aplicate apoi în cadrul unui proiect de
cercetare, după cum este necesar, pe toată durata procesului cercetării.
Metoda, așa cum subliniază Kothari (2004) se compune dintr-o serie de
procedee diferențiate, care trebuie să fie standardizate, adică stabilite în așa
manieră încât să poată fi aplicate întotdeauna în mod identic, indiferent de
particularitățile cercetătorului care le utilizează.
Procedeul reprezintă maniera de acţiune, de utilizare a instrumentelor de
investigare, care nu sunt altceva decât uneltele materiale (foaie de observaţie,
fişă de înregistrare, ghid de interviu, test creion-hârtie sau aparat) pe care le
utilizează cercetătorul pentru cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socio-umane
(de exemplu, în cazul metodei anchetei – procedee: ancheta pe bază de
chestionar, pe bază de interviu sau test sociometric).
Tehnicile cuprind o serie de operaţii specifice, care sunt utilizate de-a
lungul cercetării, în principal pentru culegerea, înregistrarea şi prelucrarea
datelor, operații care pot fi efectuate manual sau cu ajutorul unor instrumente
electronice.
Metoda științifică reprezintă un set de proceduri pe care cercetătorii le
adoptă, în vederea obținerii de cunoștințe despre lumea înconjurătoare
(Kitchener, 1999). Putem defini metoda și ca fiind un mod sistematic de
cercetare, ce cuprinde un sistem de norme şi principii de cunoaştere şi
transformare a realităţii obiective.

Etapele cercetării:
1. Identificarea problemei de cercetare (stabilirea ariei de interes și
identificarea unui subiect de cercetare relevant pentru domeniul în cauză);

2. Documentarea bibliografică (o analiză a literaturii este adesea necesară ca o

introducere preliminară în subiectul supus cercetării, care se efectuează înaintea
oricărui studiu; revizuirea literaturii de specialitate este un proces complex);

3. Formularea ipotezei (presupunere cu privire la relaţiile dintre fenomene, la

legăturile lor cauzale, la mecanismele sau structurile lor).

4. Stabilirea design-ului cercetării (implică delimitarea unui plan de cercetare,

ce include și selectarea metodelor științifice adecvate, ce vor fi utilizate pentru a
găsi răspuns la întrebarea/ problema de cercetare);

5. Colectarea datelor (în urma unui experiment sau colectarea de date prin
intermediul altor metode științifice);
6. Analiza și interpretarea rezultatelor (datele colectate sunt analizate, eventual
prelucrate prin intermediul diferitelor proceduri statistice și apoi interpretate);

7. Formularea concluziilor (care să confirme sau să infirme ipoteza și de

asemenea, redactarea implicațiilor pe care le pot avea descoperirile asupra
teoriei existente în domeniu).
 Ipoteza reprezintă o explicație provizorie a unor incertitudini, cu privire
la anumite legături între fenomene. În cercetarea ştiinţifică ea ţine locul unei
soluţii sau al unui răspuns, la întrebarea din problema supusă cercetării (Gagea,
2010). Așadar, ipoteza este o presupunere cu privire la relaţiile dintre fenomene,
la legăturile lor cauzale, la mecanismele sau structurile lor (Niculescu, 2002).
Scopul cercetării, obiectivele, întrebările de cercetare sau ipotezele includ
variabilele sau conceptele ce vor fi investigate în cadrul unui studiu.
Variabilele sunt clasificate într-o varietate de tipuri pentru a explica
utilizarea lor în cercetare. Unele variabile sunt manipulate; altele sunt
controlate.
Variabilele independente și dependente
Relația dintre variabilele independente și dependente reprezintă baza
pentru formularea ipotezelor în cazul studiilor corelaționale, cercetărilor cvasi-
experimentale sau experimentale.
O variabilă independentă este un stimul sau o activitate, care este
manipulată de către cercetător pentru a produce un efect asupra variabilei
dependente. Variabilele externe
Variabilele externe există în toate studiile și pot afecta atât măsurarea
variabilelor cercetării, cât și relațiile dintre aceste variabile. Variabilele externe
pot fi clasificate ca fiind: identificate (recunoscute) sau necunoscute și
controlate sau necontrolate. Unele dintre aceste variabile nu sunt identificate
decât în timpul studiului sau la finalul acestuia, însă prezența lor poate influența
rezultatul cercetării. În orice caz, variabilele care nu pot fi controlate sau
măsurate sunt considerate drept limite ale cercetării și acestea trebuie să fie
declarate în cadrul cercetării, de regulă în secțiunea Concluzii.