Sunteți pe pagina 1din 35

PSIHOLOGIE

EXPERIMENTALĂ
DOMENIUL PSIHOLOGIEI EXPERIMENTALE
• Este constituit din teoria şi practica experimentului ca metodă de cercetare activă şi eficientă
• Se ocupă de modul corect de conducere a unor studii experimentale:
• Identificarea problemelor din realitate
• Dezvoltarea ipotezelor
• Organizarea experimentului pentru a verifica ipotezele
• Adunarea datelor
• Analiza datelor
• Interpretarea datelor
DEFINIȚIE

Psihologia experimentală reprezintă ansamblul principiilor, normelor şi


regulilor care stau la baza organizării şi desfăşurării experimentului în
psihologie, cu scopul obținerii de date verificate asupra realității psihice.
N. Lungu
EXPERIMENTUL
DEFINIȚII
Experimentul este o metodă fundamentală de cercetare ştiințifică ce are ca operație centrală
disocierea factorilor: „separarea factorilor care condiționează apariția unui fenomen dat şi
studierea consecințelor fiecăruia asupra respectivului fenomen prin neutralizarea celorlalți, astfel
discriminându-se între factorii reali şi cei aparenți, ajungându-se la esența fenomenului.
(Paul Popescu-Neveanu, 1978)

Experimentul este metoda fundamentală prin care cunoaşterea este probabilă şi devine din ipoteză
- adevăr verificat, ceea ce permite progresul ştiințific.
(Ursula Șchiopu, 1997)

Experimentul psihosociologic constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra


variabilelor dependente înt-o situație controlată, cu scopul verificării ipotezelor cauzale.
(Chelcea, 2004)
(19782
CRITERIILE TIPURILOR DE EXPERIMENTE
MODUL DE
• În funcție de MEDIUL în care NR DE GRUPE
MANIPULARE a
se realizează EXPERIMENTALE
variabilelotr

EXPERIMENT
NATURAL EXPERIMENTE
NECONTROLAT
CU UN SINGUR
GRUP

EXPERIMENT EX-
TEREN
POST-FACTO

EXPERIMENTE
EXPERIMENT SUB CU 2, 3, 4
LABORATOR OBSERVAȚIE GRUPURI
CONTROLATĂ
EXPERIMENTUL NATURAL

 Are loc acolo unde îşi desfăşoară de obicei activitatea participanții la experiment.
 Dificil întrucât este greu de realizat controlul tuturor variabilelor.
 Punctul forte este dat de şansa de a realiza o cercetare într-un mediu natural, în care omului nu i se
impun condiții artificiale, ci doar i se cere consimțământul de a fi actor în cadrul experimentului.
 Permite cercetătorului să observe situația înainte şi după producerea unei schimbări determinate de
apariția unui factor natural accidental sau de o combinație specifică de factori obişnuiți (naturali sau
sociali).

O variantă a acestui tip de experiment este experimentul psihopedagogic care vizează componentele
psihologice ale mediului şcolar.
EXPERIMENTUL DE LABORATOR
Se desfăşoară în condiții de laborator; în acest cadru se poate asigura un control riguros al variabilelor implicate
în experiment ținerea sub control a variabilelor, manipularea lor fină, măsurarea exactă oferite de experimentul
de laborator nu ar fi posibile în afara unei situații artificiale, de izolare față de factorii aleatori.
Avantaje:
• posibilitatea de a pune în evidență fără ambiguitate cauzalitatea
• un mai bun control asupra variabilelor externe
• posibilitatea de explorare a dimensiunilor şi parametrilor variabilelor complexe

Prezența cercetătorului în situația experimentală sporeşte şi mai mult gradul de artificialitate a experimentuluide laborator. Aşa cum arăta
psihologul social Robert Rosenthal (1969), experimentatorul comite uneori erori de observare, alteori falsifică, prin omiterea unor date,
rezultatele experimentelor şi modifică răspunsurile subiecților, obținând un comportament conform cu ipotezele sale. Acest fenomen este
cunoscut sub numele de Efectul Rosenthal.
Efectul Pygmalion - aşteptările profesorilor față de elevi („etichetați” disciplinați/indisciplinați)influen ează modul în care sunt aprecia i (mai
degrabă după eticheta ce le-a fost atribuită decât după comportamentul lor efectiv).
EXPERIMENTUL EX-POST-FACTO/INVOCAT
Este experimentul în care variabila independentă nu este provocată de cercetător (este non-experimentală) şi în aceste
situații cercetătorul studiază doar efectul acesteia asupra comportamentului, organismului uman, mediului etc.

Experimentele invocate (ex-post-facto) au fost divizate în două categorii:

EX-POST-FACTO CAUZĂ – EFECT


• Se pornește de la observația că uneori cercetătorul cunoaşte numărul şi situația celor care au suferit
acțiunea unui factor

EX-POST-FACTO EFECT – CAUZĂ


• Alteori nu se cunoaşte acest număr, dar se ştiu numărul şi situația celor care prezintă efectul acțiunii
respectivului factor
EXPERIMENTUL DE TEREN
Experimentul de teren este o cercetare bazată pe cunoştințe teoretice, în care experimentatorul manevrează
o variabilă independentă într-o situație socială reală în vederea verificării unei ipoteze, elimină dificultățile
legate de artificialitatea experimentului de laborator.

• Subiecții sunt observați în condițiile naturale ale existenței lor


• Variabilele independente au caracteristici reale
• Experimentatorul, de cele mai multe ori, nu influențează prin prezenta sa situația experimentală,
• Motivarea participării subiecților este în întregime determinată de situația socială reală
• Experimentul de teren păstrează o caracteristică definitorie „manevrarea variabilelor"
• Cercetătorul introduce un factor experimental în situația socială pe care o studiază şi alege situația de studiu fără a
încerca să o modifice.
• Se observă şi se înregistrează reacțiile persoanelor în situații reale.
EXPERIMENTUL FUNCȚIONAL
Urmăreşte covariația sistematică (variație simultană, reciproc condiționată) dintre variabila
independentă şi cea dependentă stabilind în final relația funcțională dintre acestea (de exemplu
grade diferite de căldură)

EXPERIMENTUL FACTORIAL
Presupune alegerea a doar două valori ale variabilei independente (de pildă prezența sau absența
zgomotului) şi urmăreşte efectul acestora asupra variabilei dependente (capacitatea de memorare).
Relația este factorială pentru că identifică factorul care influențează comportamentul participantului
la experiment.

EXPERIMENTUL DE CONFIRMARE (PROVOCAT)


Este un experiment clasic în care fenomenele sunt provocate în condiții controlate pentru a verifica
ipoteza de cercetare, acționându-se în mod deliberat asupra elementului studiat (experimentul lui
Zimbardo - Stanford).
IPOTEZE DE CERCETARE
CE ESTE O IPOTEZĂ?
„Orice afirmație, propoziție sau presupunere care serveşte drept tentativă în explicarea anumitor fapte”.
Din perspectiva cognitivistă, o ipoteză este şi o strategie adoptată cu scopul de a rezolva o anumită
problemă. Este o atitudine individuală care determină sensul unei alegeri
Ipoteza este „o propoziție supusă verificării prin proba faptelor”, o etapă inițială a demersului ştiințific
care declanşează proceduri specifice de căutare (observație sau experiment).

Surse ale ipotezelor:


• Experiența personală,
• Cercetările anterioare
• Teoria ştiințifică.
IPOTEZE DE CERCETARE
Etape:
1. În prima etapă se emit ipoteze generale
2. Deoarece ipotezele generale nu sunt direct verificabile, el trebuie să le operaționalizeze pentru a deveni
ipoteze de cercetare
3. O a treia etapă este cea în care ipotezele de cercetare sunt puse la probă prin intermediul aparatului
statistic

Condițiile unei bune ipoteze de cercetare:


• să fie verificabilă, testabilă
• să fie economică (parcimonioasă=ponderată, zgârcită);
• să fie exprimată sub formă cantitativă sau să fie susceptibilă de o cuantificare convenabilă
• să fie verosimilă, în armonie cu alte ipoteze din acelaşi domeniu;
• să vizeze o posibilitate mai mare de consecințe, o generalizare mai largă a datelor şi concluziilor obținute
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA INDEPENDENTĂ

Factorii manipulați de experimentator pentru determinarea unui comportament experimental


(modelat) compun variabila independentă (V.I.) sau stimul (condiția de stimulare).

În condiția de stimulare pot fi utilizați diferiți excitanți senzoriali şi modificările parametrilor fizici ai
acestora (oscilații acustice, energie termică etc) și stimuli simbolici sau cu semnificație socială (obiecte,
cuvinte, persoane, relații etc).
Se recomandă ca V.I. să fie pe cât posibil cantitativă (să se poată lucra cu ea, să poată fi manipulată).

O categorie distinctă de V.I. sunt cele legate de subiect numite variabile invocate sau etichetă:
 Sex,  Pregătirea profesională,  IQ,  Constituția corporală,  Vârsta,  Ocupația.
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA INDEPENDENTĂ

În situațiile experimentale variabila etichetă este, de fapt, un criteriu de selecție a subiecților şi


nu poate fi manipulată de către experimentator. Variabila etichetă este o valoare care reflectă
caracteristicile naturale ale subiecților.Pot fi atât calitative cât şi cantitative.

Modalități de manipulare a V.I.:


1)prin manipularea stimulului
2)manipularea contextului
3)manipularea consemnului – folosirea raportului fals
4)folosirea "complicilor”
5)manipularea nivelului de stres
6)manipularea unor indicatori fiziologici
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA INDEPENDENTĂ

Control VARIABILEI EXPERIMENTATOR


 Se oferă cât mai puține indicii subiecților
 O prezentare cât mai neutră, amabilă, dar distantă a informațiilor
 O prezentare fără aprecieri valorice
 Experimente construite interesant, care să absoarbă întreaga atenție a participanților

Tehnici utilizate pentru controlul VARIABILEI EXPERIMENTATOR


 grupul de control (lotul martor)
 PLACEBO (presupune ca toți subiecții să experimenteze aceeaşi stare, ceea ce dă naştere aceloraşi expectanțe, un grup fiind
tratat ACTIV, celălalt cu ceva identic ca formă, mod de prezentare, aspect, culoare, dar fără a substanța/stimulul ACTIV)
• Simplu orb (repartizarea substanței active/placebo se face fără ştirea subiecților)
• Dublu orb (repartizarea substanței active/placebo se face fără ştirea subiecților şi fără ştirea medicului/farmacistului/experimentatorului)
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA DEPENDENTĂ

Factorul determinat de condiția de stimulare şi vizat de experiment poartă denumirea de variabilă dependentă(V.D.)
Întreaga modificare comportamentală din care noi extragem una/două aspecte mai relevante care vor fi etichetate ca V.D.

Relația dintre VI şi VD este de cauză-efect.

VD are, la rândul ei, grade diferite de complexitate, de la reacțiile simple, uniforme şi repetitive până la strategiile de decizie.

Un bun experiment presupune ca VD să satisfacă anumite condiții:


 să fie sensibilă la variațiile VI
 să fie bine definite
 să fie uşor de măsurat/de determinat (VD poate fi cantitativă sau calitativă)
 să fie fiabilă (efectele ei să fie statornice în timp şi nu episodice, fluctuante)
 să fie stabilă (în condiții identice,repetarea experimentului dă aceleaşi scoruri ale VD, ca şi cele măsurate anterior)
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA DEPENDENTĂ

VD este abordabilă cel mai adesea prin observarea şi măsurarea directă a comportamentului studiat, atunci când
este posibil.
Procesele interne ce definesc VI nu pot fi deduse direct (anxietatea, teama, experiența, concentrarea, nivelul de
stres) iar modalitatea uzuală este măsurarea unor parametri externi presupuşi a avea legătură cu acestea:
 rata respirației,
 presiunea sanguină,
 conductibilitatea electrică a pielii,
 Reflexul fotopupilar şi dilatarea pupilei,
 timpul de reacție,
 frecvența ritmului cardiac etc
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILA DEPENDENTĂ

Controlul VD trebuie să ne asigure că răspunsurile subiectului reflectă VI şi nu experiența subiectului,


influențele mediului sau ale experimentatorului.

În cazul experimentului cu mai multe probe trebuie avute în vedere:


• efectele de ordine (poziția în secvență a probei)
• efectele de prelungire (experiența subiectului cu o anumită probă modifică performanța la cele ce urmează).
Aceste efecte pot fi parțial compensate prin contrabalansare.
VARIABILE DE CERCETARE
VARIABILE STRĂINE

 Sunt acele variabile/factori care ar putea să influențeze, să denatureze V.D.

Factorii cunoscuți că pot influența comportamentul subiectului se numesc Factori relevanți.


Cei despre care se ştie că, în experimentul dat, nu influențează răspunsurile se numesc Factori irelevanți.

Modificările VI se reflectă în variațiile răspunsului prin medierea variabilei intermediare, reprezentată de suviect și
personalitatea sa (motivație, atitudini, emoții, sentimente etc.)
VARIABILE DE CERCETARE
CONTROLUL VARIABILELOR
a. Izolarea subiectului în încăperi speciale (experiment de laborator) cu iluminare controlabilă, protejate acustic sau/şi electrostatic.
b. Menținerea constantă a variabilelor străine identificate (dacă nu au putut fi eliminate).
c. Balansarea efectelor variabilelor străine pentru a avea efecte similare pentru grupul de control și pentru cel experimental (sexul,
vârsta, studii, profesie etc.)
d. Contrabalansarea sau rotația se foloseşte pentru neutralizarea ordinii de prezentare.
e. Selecția întâmplătoare a subiecților
f. Eliminarea variabilelor străine (fluctuații ale nivelului zgomotului, variații ale luminii, efectele oboselii etc.)
g. Controlul variabilei răspuns (VD)
(a.)Uneori, subiectul este izolat şi de prezența nemijlocită a experimentatorului, fiind plasat în cabine cu vedere unilaterală (one way screen).
 atitudinea experimentatorului;
 Instrucțiunile experimentatorului;
 sarcina dată subiectului;
 succesiunea stimulilor;
 locul;
 ziua/ora desfăşurării experimentului etc.
trebuie să fie egale pentru toți subiecții examinați. (b.)
DESIGNUL EXPERIMENTAL

Pașii necesari în investigație


A. Alegerea problemei
B. Planificarea design-ului cercetării
C. Execuția/aplicarea propriu-zisă
D. Interpretarea datelor obținute
E. Concluziile
DESIGNUL EXPERIMENTAL
ALEGEREA PROBLEMEI

Când alegem o problemă este bine să luăm în calcul următoarele aspecte:


 limita de timp,
 dificultatea proiectului,
 faptul de a avea sau nu subiecți pentru experiment,
 dacă avem echipamentul necesar
 relevanța datelor obținute
DESIGNUL EXPERIMENTAL
PLANIFICAREA DESIGNULUI DE CERCETARE
Planificarea presupune
I. Alegerea variabilelor
 variabila dependentă
 variabila independentă

II. Alegerea metodei


• experiment/non-experiment
• studiul va avea loc în laborator/în cadru natural
• maniera de colectare a datelor
A. Subiecții ce vor participa la experiment (copii, tineri, bărba i, femei, animale etc.) aleşi în funcție de ipoteza
B. Instrumentarea experimentală
 mijloacele tehnice (aparate de înregistrare audio-video, computere, cronometre, dispozitive de administrat stimuli, probe psihologice,
aparate de măsură etc.)
 pretestarea instrumentelor alese pe un lot de subiecți foarte asemănător cu cel introdus în experimentul propriu-zis.
C. Procedura utilizată
DESIGNUL EXPERIMENTAL
TIPUL DE DESIGN

Selecție aleatorie → EXPERIMENT REAL (randomizat)


Nu a fost folosită selecție aleatorie → CVASIEXPERIMENT (există grup de control/măsurări multiple)
NONEXPERIMENT (nu există g.c./m.m.)
DESIGNUL EXPERIMENTAL
DESIGNURI NONEXPERIMENTALE

1. Design de tip pretest-posttest O 1 X O 2


2. Design de tip serii întrerupte
a) Design pre-posttest cu mai mult de două măsurători
 O1 O 2 O 3 X O 4 O 5 O 6

b) Design pretest cu posttest multiplu


 O 1 X O2 O3 O4

3. Design corelațional (observațional)


• Design cross-secțional – toate măsurătorile sunt luate în acelaşi moment, o singură dată.
O (unde O reprezintă toate observațiile asupra tuturor variabilelor)

• Design longitudinal cu măsurări multiple – implică două sau mai multe măsurători ale variabilelor într-un studiu
asupra aceluiaşi grup de subiecți.
O1 O2 O3 ... On (unde O1...n reprezintă măsurări ale tuturor variabilelor)
DESIGNUL EXPERIMENTAL
DESIGNURI EXPERIMENTALE

1. Design experimental cu două grupuri – cel mai simplu tip de design experimental – posttest cu două grupuri randomizate

2. Design experimental cu mai multe grupuri

3. Design de tip Solomon

4. Design cu schimbarea grupurilor – considerat unul dintre cele mai puternice designuri experimentale

5. Design ex-post-facto
DESIGNUL EXPERIMENTAL

Caracteristicile unui bun design experimental


 Experimentul trebuie să faciliteze estimarea corectă a erorilor experimentale la nivelul unităților experimentului
 Trebuie utilizat un număr adecvat de repetări
 Unitățile experimentale trebuie să fie grupate pentru a controla sau balansa sursele de variație exterioară
 Trebuie să fie cât mai simplu în raport cu obiectivele studiului
 Resursele disponibile pentru realizarea unui studiu experimental trebuie utilizate eficient
RAPORTUL DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ

• Construcția și utilizarea graficelo


Histograma oferă o reprezentare exactă a numărului de cazuri din fiecare clasă
• Utilizarea tabelelor

Tipul de elaborare, din punct de vedere teoretic, a datelor obținute


1. Analitic (descompunerea în subprobleme)
2. Bazat pe opoziție (aspecte negative/aspecte positive
3. Bazat pe raționament cauzal (identificarea lanțurilor explicative)
4. Bazat pe raționament deductiv/inductiv (de la general la particular sau de la particular la general)
5. Bazat pe reducere la absurd (relevând consecințele inexistenței elementului analizat)
6. Bazat pe raționamentul dialectic (teza, care vizează aspectele pozitive/antiteza, care tratează aspectele negative/sinteza,
prin care cercetătorul are o contribuție originală, evaluănd fenomenul studiat)
RAPORTUL DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ

Pașii obligatorii în organizarea lucrării:


I. O introducere, în care se prezintă stadiul de cunoaştere a problemei investigate
II. Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu referire la tema cercetată
III. Descrierea designului şi a modului de desfăşurare a investigației, incluzând informațiile utile pentru
verificarea rezultatelor printr-o nouă cercetare
IV. Prezentarea datelor, a metodelor care au condus la rezultatele studiului
V. O discuție asupra datelor relevante în cercetare, interpretarea teoretică a rezultatelor
RAPORTUL DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ

Un bun Rezumat trebuie să fie:


♠ exact
♠ suficient de cuprinzător, deşi concis, trebuie să conțină tezele, rezultatele, concluziile şi implicațiile cele mai
relevante ale studiului
♠ coerent: scris cu claritate, la diateza activă şi folosind verbele la timpul prezent; verbele la timpul trecut se vor
utiliza numai la descrierea modului de manipulare a variabilelor;
♠ conform standardelor de redactare precizate de către editor: se prevăd în jur de100-120 de cuvinte
RAPORTUL DE CERCETARE EXPERIMENTALĂ
Introducerea
 Nu e necesar să fie intitulată
 Trebuie să răspundă la întrebările: “care e problema studiată?”, “care sunt ipotezele referitoare la această problemă?”, “ce implicații teoretice are studiul realizat și cum
va influența cunoașterea în domeniu?”, “care sunt enunțurile testate și cum au fost derivate concluziile?”

Literatura consultată
 Identificarea și discutarea studiilor relevante în legătură cu tema ce ne preocupă
 Includerea mai multor materiale de ultimă oră
 Să acordăm atenție detaliilor
 Să încercăm să fim reflexivi
 Să cităm și să exemplificăm pentru a justifica evaluările și analizele făcute
 Să fim analitici, evaluativi și critici față de literatura consultată
 Să trecem în revistă literatura de specialitate

Analiza datelor
 Constituie cea mai mare parte dintr-un raport de cercetare
 Pentru abordările cantitative: datele şi metodele statistice de prelucrare a lor
 Pentru studiilor calitative: se vor insera în proporții convenabile răspunsurile persoanelor intervievate,fragmente autobiografice, comentarii ale martorilor oculari etc.
METODE, INSTRUMENTE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE
INDICATORI FIZIOLOGICI

• EEG (electroencefalograma)
• EMG (electromiograma)
• EKG (electrocardiograma)
• Pneumografia
• Ritmul respirator (16-18respirații/min. registrul normal de funcționare, 19-20respirații/min. accelerare a ritmului respirator, peste 20
respirații/min. tahipneea arată o stare de alertă, de panică sau alarmă, semnalează un dezechilibru neurovegetativ amplu)
• Tensiunea arterială (TA)
• Pulsul/ritmul cardiac
• RED (reacția electrodermală)
• Motilitatea gastro-intestinală
• Secreția salivară
• Temperatura pielii
METODE, INSTRUMENTE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE
INDICATORI PSIHOFIZIOLOGICI

Timpul de reacție (T.R.) este unul dintre indicatorii psihofiziologici cu largă utilizare în laboratoarele de psihologie
datorită relevanței deosebite pe care acesta o are în aprecierea unor parametrii de eficiență a activității umane
(viteza angajării într-o sarcină).

Tehnici de măsurare a timpului de reacție – instrumente de măsurare a T.R. → cronoscoapele (cronometrele).


METODE, INSTRUMENTE ŞI TEHNICI DE INVESTIGARE A SENZAȚIILOR

Senzație = eveniment psihic elementar care rezultă din prelucrarea informației în sistemul nervos central în urma unei
stimulări a unui organ de simț (Larousse)
Praguri senzoriale
 pragul absolut inferior (minimal) – cea mai mică valoare a unui excitant capabil să genereze o senzație specifică
 pragul absolut superior (maximal) – cea mai mare valoare a unui excitant capabil să genereze o senzație specifică
 pragul diferențial – valoarea cea mai mică de excitație, care, adaugată excitației inițiale, determină o nouă calitate a
senzației; exprimă cea mai mică diferență dintre doi excitanți pe care subiectul o poate sesiza.
PROBLEME DE ETICĂ ÎN PSIHOLOGIA EXPERIMENTALĂ
 Începerea unei cercetări nu se poate realiza fără acordul scris al unei comisii specializate existente la nivelul universităților sau institutelor de cercetare.
 Participanții la experiment au dreptul la intimitate şi îşi pot cere drepturile în cazul urmăririi comportamentului lor în absența acordului exprimat.
 Persoanele ce au luat parte la o cercetare au dreptul să ştie dacă propriul lor comportament a fost sau nu manipulat, în ce scop şi pentru cât timp.
 Etica cercetării reprezintă un set de principii menit să asiste cercetătorul în demersurile sale, ajutându-l săevite conflicte valorice.
 Cercetătorul va informa subiecții înaintea participării despre aspectele care în mod rezonabil ar putea să influențeze dorința de a participa şi va explica
toate celelalte aspecte ale cercetării despre care participanții vor să obțină informații. Ei trebuie avertizați şi despre acele aspecte care pot avea efecte
nedorite.
 Cercetările impun încălcarea dreptului la intimitate al participantului la experiment. Subiecților li se pot adresa întrebări intime, pot fi observați fără ca ei
să ştie, li se pot manipula trăirile, percepțiile sau comportamentele.
 Participanților trebuie să li se ofere posibilitatea de a refuza participarea sau de a se retrage oricând din experiment.
 Posibilitatea ca subiectul să poată lua legătura cu investigatorul în urma participării lor la cercetare. Chiar şi proiectul cel mai scrupulous din punct
de vedere etic cu asigurarea unui risc minim de vătămare poate avea efecte neprevăzute. Participanții trebuie să aibă posibilitatea de a primi ajutor sau
sfaturi de la experimentator dacă apar totuşi probleme.
• Studiile de psihologie experimentală ridică numeroase probleme de natură etică, mai ales în cazul celor în care se foloseşte înşelarea (păcălirea) unei părți
a participanților, în vreme ce alții sunt complici ai experimentatorului. Debriefing.
• Confidențialitatea. Rezultatele unui experiment trebuie ținute secret atunci când ele se referă strict la o persoană, exceptând cazul încare s-a convenit
contrariul.