Unitate 1

Sistemul informaţional al unei organizaţii de afaceri are în componenţa sa1:

Sistemul informaţional guvernamental şi sistemul informaţional privat;
Sistemul Internet şi sistemul Intranet;
Sistemul informaţional al fluxului de numerar şi cel al veniturilor şi cheltuielilor;
Sistemul informaţional financiar-contabil şi cel de management;
Sistem de informaţional comercial şi sistemul informaţional non-profit.
Test de autoevaluare

Legătura dintre contabilitatea financiară şi cea de gestiune se realizează prin

necesitatea determinării costurilor elementelor de stocuri în vederea evaluării acestora
prin reguli stricte impuse de legislaţia în vigoare. De ce costurile determinate în acest fel
nu sunt potrivite pentru fundamentarea procesului decizional cu privire la consumul de
resurse?
Deoarece costurile se determină în cadrul altei componente a sistemului
informaţional al întreprinderii şi anume – contabilitatea primară;
Deoarece informaţiile referitoare la consumurile de resurse obţinute în acest fel
sunt obţinute prea târziu pentru a putea fundamenta decizii operative;
Deoarece aceste reguli nu prevăd păstrarea unei cauzalităţi dintre costuri şi
produse, ceea ce poate conduce la sub- sau supraevaluarea acestora.
Deoarece costurile sunt elemente care apar în mod independent în sistemul
informaţional al organizaţiei, nefiind necesară calculaţia lor;
Deoarece aceste reguli prevăd păstrarea doar a corelaţiei de finalitate (de tip
mijloc-scop) dintre costuri şi produse, ceea ce face le inadecvate pentru
fundamentarea procesului decizional.

Test de autoevaluare

3. Într-o interpretare minimală, scopul managementului costurilor este reprezentat de:

 a) Dimensionarea capacităţii de producţie a organizaţiei de afaceri şi a gradului optim de utilizare a
acesteia;
b) Determinarea eficienţei resurselor umane;
c) Creşterea eficienţei echipamentelor şi a dotărilor tehnologice;
d) Creşterea gradului de utilizare a timpului de muncă a salariaţilor;
Cunoaşterea nivelului costurilor şi luarea unor decizii informate în ceea ce priveşte nivelul acestora

e) Cunoaşterea nivelului costurilor şi luarea unor decizii informate în ceea ce priveşte nivelul
acestora;

4. Printre influenţele dezvoltării sectorului cuaternar asupra teoriei şi practicii managementului

costurilor se regăseşte:
a) Creşterea efortului investiţional al organizaţiilor de afaceri pentru crearea sistemelor
informaţionale datorită scumpirii componentelor de hardware şi software informatic;
b) Dotarea mai completă cu computere şi programe informatice specializate pentru prelucrarea
informaţiilor referitoare la activitatea organizaţiilor de afaceri;
c) Extinderea importanţei şi numărului personalului în cadrul proceselor de producţie industriale;
d) Amplificarea utilizării metodelor de gestiune a stocurilor de tip „just-in-time”;
e) Preocuparea tot mai mare pentru implementarea unor concepte de tipul managementul calităţii
totale.

5. Care este întrebarea cheie privind managementul costurilor privită din perspectiva consumatorilor
este:
a) Dacă un proces este sau nu rentabil din perspectiva depăşirii sau nu a pragului

său de rentabilitate;
b) Dacă anume proces sau activitate derulată în cadrul organizaţiei este mai eficientă decât în alte
organizaţii asemănătoare;
c) Dacă consumatorul alege produsul pentru marca sa (indiferent de calitate) sau funcţie de alte
criterii;
d) Dacă consumatorul este dispus să plătească preţul produselor, în anumite condiţii de calitate;
e) Dacă un anume proces sau activitate derulată în cadrul organizaţiei de afaceri crează sau nu valoare
pentru consumator.
Rezumat
Sistemul informaţional al unei organizaţii de afaceri este compus din două componente de bază:
sistemul informaţional financiar-contabil şi sistemul informaţional de management. Sistemul informaţional
financiar-contabil reprezintă un susbsistem care este preocupat, în special, de furnizarea informaţiilor către
beneficiari externi, pe când sistemul informaţional de management furnizează informaţii predominant
beneficiarilor interni.
Managementul costurilor reprezintă procesul de calculaţie, analiză, decizie şi control a costurilor,
desfăşurat la nivelul unei organizaţii de afaceri. Calculaţia costurilor este demersul de cuantificare a
nivelului consumurilor de resurse pe fiecare obiect relevant de cost. Analiza costurilor reprezintă procesul
de prelucrare a informaţiilor furnizate de calculaţia costurilor. Decizia în domeniul costurilor constă în
selectarea celor mai eficiente alternative decizionale în ceea ce priveşte dimensionarea costurilor.
Controlul se referă la comparaţia continuă dintre nivelul efectiv al costurilor
şi cel dorit de către factorii de decizie.
Scopul managementului costurilor poate fi definit fie ca fiind cunoaşterea nivelului costurilor şi
luarea unor decizii informate în ceea ce priveşte nivelul consumurilor de resurse, fie asigurarea unui
control constant şi complet asupra tuturor formelor de consum de resurse.
Finalitatea managementului costurilor constă în reducerea durabilă a tuturor categoriilor de
consumuri de resurse.
Operatorii sistemului de management al costurilor, adică cei implicaţi în procesele care intră în
componenţa acestuia sunt: managementul organizaţiei de afaceri, economiştii – analişti ai costurilor şi
economiştii – contabili.
Presiunea exercitată de creşterea concurenţei pe plan mondial, dezvoltarea intensă a sectorului
serviciilor şi dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi a producţiei au avut ca efect modificarea
caracteristicilor economiei mondiale, generând schimbări importante în modul în care marile companii îşi
gestionează afacerile, inclusiv modul de desfăşurare a managementului costurilor.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2.
NOŢIUNEA DE COST.
TIPOLOGIA ŞI
 COMPORTAMENTUL
COSTURILOR

În cadrul definiţiei costului, unul dintre elementele definitorii ale acestuia este
reprezentat de principiul de corelare cu rezultatele activităţii. Acesta este1:
Principiul consecvenţei;
Principiul finalităţii;
Principiul recunoaşterii cheltuielilor aferente veniturilor;
Principiul cauzalităţii;
Principiul prudenţei.

Care dintre următoarele activităţi reprezintă activitate de bază în cadrul conceptului

de lanţul al valorii formulat de Michael Porter:
Marketing şi vânzări;
Infrastructura firmei;
Managementul resurselor umane;
Dezvoltarea tehnologică;
Aprovizionare;

Test de autoevaluare

3. În funcţie de modul de alocare pe purtătorii de cost, costurile se împart în:

a) Costuri fixe şi variabile;
b) Costuri mixte şi fixe;
c) Costuri relevante şi irelevante;
d) Costuri directe şi indirecte;
e) Costuri actuale şi normale.

4. Costurile marginale reprezintă:

a) valoarea obţinută prin însumarea tuturor elementelor de cost necesare pentru obţinerea unei unităţi de
produs;
b) valoarea obţinută prin raportarea costurilor totale la volumul fizic de producţie realizat;
 c) valoarea medie a unei anume categorii, specifice criteriului de clasificare utilizat, de consum de
resurse în vederea obţinerii unei unităţi dintr-un anume obiect de cost;
d) toate costurile dintr-o anume categorie, aferente unei perioade de gestiune pentru întreaga organizaţie
de afaceri.
e) variaţia costurilor totale generată de producţia unei unităţi suplimentare de obiect de cost.

5. Care dintre următoarele elemente reprezintă costuri variabile:

a) Costuri cu personalul remunerat în acord;
b) Costuri cu personalul remunerat în regie;
c) Costuri cu amortizarea unei clădiri;
d) Costuri cu utilităţile consumate în scopuri neproductive;
e) Primele de asigurări

2.4. Rezumat

Consumul de resurse este reflectat de două noţiuni distincte: „cost” şi

„cheltuială”. Dacă în ceea ce priveşte determinarea cheltuielilor în literatura de
specialitate autohtonă şi în legislaţia contabilă se regăsesc definiţii clare, situaţie care
derivă şi din caracterul obligatoriu al desfăşurării contabilităţii financiare, în ceea ce
priveşte noţiunea de „cost” în teoria şi practica economică părerile cu privire la
semnificaţia şi conţinutul economic al acesteia sunt mult mai eterogene.
Conform definiţiei proprii a autorului cursului, costurile reflectă consumuri de
resurse, atât trecute cât şi viitoare, care generează noi valori de întrebuinţare, fiind
corelate, pe baza principiului cauzalităţii, cu performanţele rezultate în urma
transferului acestor valori la consumator, şi care se referă la toate activităţile care
contribuie la procesul de creare a valorii, abordând întreprinderea, prin excelenţă, în
mod introspectiv.
În urma aplicării oricăruia dintre criteriile de clasificare rezultă diverse
categorii de costuri, astfel că, oricare dintre ele poate lua una dintre următoare
forme: costuri totale, costuri unitare şi costuri marginale.
Funcţie de după natura factorilor de producţie consumaţi costurile pot fi
costuri cu personalul, costuri materiale, costuri cu lucrările şi serviciile executate de
terţi, costuri fiscale şi asimilate, costuri privind deprecierea imobilizărilor şi alte
cheltuieli calculate aferente exploatării şi costuri privind dobânzile calculatorii, sau
costuri ale utilizării capitalurilor, aferente finanţării.
Funcţie de modul de alocare pe purtători de costuri, costurile pot fi directe şi
indirecte.
Funcţie de dependenţa faţă de volumul fizic al producţiei, costurile pot fi
variabile şi fixe.
 După componenţă costurile pot fi complete sau parţiale.
Funcţie de gradul de relevanţă pentru procesul decizional costurile pot fi
relevante şi irelevante.

Unitate 3

3.4. Test de autoevaluare

1. În cadrul sistemelor funcţionale de decizie şi control accentul este pus pe:

a) Indicatorii non-financiari de performanţă;

b) Indicatorii de eficienţă a utilizării resurselor informaţionale;

c) Determinarea unui cost cât mai exact pe fiecare dintre activităţile identificate la
nivelul organizaţiei de afaceri;
d) Indicatorii financiari de performanţă;
e) Atât indicatorii financiari, cât şi cei non-financiari de performanţă.

2. Cel mai important aspect care diferenţiază în mod esenţial diversele metode de calculaţie
este:

a) Fundamentarea unor decizii pe baza informaţiilor furnizate de contabilitatea

costurilor;

b) Identificare şi înregistrarea consumurilor de resurse aferente unei anume perioade de

gestiune;

c) Repartizarea costurilor indirecte pe obiectele de cost;

d) Măsurarea costurilor pe fiecare element de cost;
e) Alocarea costurilor directe pe purtătorii de cost.

3. În ce condiţii se poate aplica metoda costurilor globală de calculaţie:

a) Atunci când organizaţia realizează un singur sortiment de produs;

b) Atunci când toate costurile sunt formate din elemente de consumuri de resurse
directe;
c) Atunci când toate elemente de cost sunt indirecte;
d) Atunci când organizaţia realizează mai mult de 1 sortiment de produs;
e) Atunci când organizaţia realizează 2 sau mai multe sortimente de produs.

4. Ipoteza care stă la baza sistemelor funcţionale de calculaţie a costurilor este:

 a) Toate costurile pot fi clasificate în relevante şi irelevante în raport cu volumul de
activitate;
b) Toate costurile pot fi clasificate în fixe şi variabile în raport cu volumul de activitate;
c) Costurile nu pot fi clasificate în fixe şi variabile în raport cu volumul de activitate;

d) Tuturor costurilor le pot fi asociate funcţii pe baza cărora acestea pot fi determinate cu
uşurinţă;

e) Costurile sunt calculate de funcţionarii din cadrul organizaţiei de afaceri şi nu de firme

de consultanţă specializate.

5. Care dintre următoarele aspecte reprezintă efect al aplicării metodei THM de calculaţie a
costurilor asupra entităţii care o aplică?

a) Conduce la o folosire mai puţin completă a maşinilor, utilajelor, instalaţiilor prin

aducerea în prim plan a gradului de utilizării a capacităţii de producţie;

b) Nu permite stabilirea acelor maşini, utilaje care au un grad insuficient de încărcare a

capacităţii de producţie sau care prezintă un randament scăzut;

c) Asigură o folosire mai puţin completă a forţei de muncă;

d) Nu crează condiţii pentru determinarea rentabilităţii maşinilor şi centrelor de producţie;

e) Asigură folosirea integrală a timpului normat.

Unitate 4

4.4. Test de autoevaluare

1. Printre avantajele metodei de calculaţie a costurilor pe bază de activităţi (ABC) se

numără:

a) Asigură o diagnosticare a cauzelor falimentului unei organizaţii de afaceri;

b) O bună parte din costurile directe pe produse sunt indirecte în raport cu activităţile;

c) Noţiunea de activitate, care reprezintă coordonata esenţială a metodei,

permite fundamentarea mai riguroasă a deciziilor legate de costuri;
d) Noţiunea de activitate este incompatibilă cu demersul calităţii totale;
e) Permite reducerea costurilor fără eforturi din partea organizaţiei.
 2 În cadrul sistemelor de calculaţie pe activităţi se utilizează prioritar:

A Alocarea prin intermediul determinanţilor de natura volumului de activitate;

B I mputarea costurilor pe sortimente prin intermediul unor chei arbitrare de repartizare;

C Considerarea tuturor costurilor ca fiind costuri directe şi alocarea acestora

pe sortimente prin determinanţi de cost de natura volumului de activitate;

D Alocarea directă şi cea prin intermediul unor determinanţi care nu sunt legaţi
de volumul producţiei;

E Creşterea exactităţii calculaţiei prin unor criterii de repartizare a căror valabilitate este verificată statistic

3 Care dintre următoarele cinci caracteristici se referă la sistemele de management a

costurilor pe activităţi:

ADeterminaţi atât de natura volumului de activitate cât şi de altă natură

Utilizarea exclusivă a indicatorilor financiari pentru măsurarea performanţelor;

Determinanţi exclusiv de natura volumului de activitate;

Maximizarea performanţelor pe fiecare componentă organizaţională;

Calculaţie rigidă a costurilor, prin utilizarea unor definiţii inflexibile privind conţinutul
costurilor.

Unitate 5

5.3. Test de autoevaluare

1. Bugetele reprezintă:

a) Expresia evoluţiei istorice a activităţii organizaţiei de afaceri;

b) Forma cantitativă a planurilor;
 c) O predicţie exactă a nivelului şi evoluţiei indicatorilor referitori la costuri şi rezultate;
d) Determinarea direcţia în care vor evolua concurenţii organizaţiei;
e) Exprimarea strategiei firmei cu privire la investiţii.

2. Aplicarea bugetelor în cadrul unei organizaţii de afaceri oferă o serie de avantaje

acesteia. Care dintre următoarele aspecte NU reprezintă un asemenea avantaj:

Obligă managerii să planifice;

Furnizează informaţii pentru fundamentarea procesului decizional;

C Asigură întotdeauna realizarea unor performanţe care să se potrivească perfect cu nivelul

planificat al acestora;
Facilitează procesul de evaluare şi control a eficienţei consumurilor de resurse;
Ameliorează procesul de comunicare şi coordonare.

3. Pentru întocmirea bugetului costurilor producţiei fabricate în prealabil trebuie întocmit

şi:

A Bugetul costurilor producţiei vândute, bugetul activităţii de cercetare-dezvoltare şi bugetul

investiţiilor de capital;

B Bugetul costurilor materiale directe, cel al manoperei directe şi cel al costurilor

indirecte;

Bugetul costurilor materiale directe;

f) Bugetul manoperei directe;
g) Bugetul costurilor indirecte.

4 Cea mai importantă componentă a informaţiilor pe care se bazează construcţia

bugetelor este legată de:

Evoluţia numărului de personal;

Estimarea capacităţii de producţie;

Estimarea valorii investiţiilor;

Previziunea vânzărilor viitoare

.
Ritmul de intensificare a concurenţei;

- 10 -

Managementul costurilor, Curs V

5. Una dintre metodele de planificare a vânzărilor viitoare presupune:

 f) Colectarea de către şeful departamentului de marketing a previziunilor tuturor
agenţilor comerciali;
g) Extrapolarea costurilor din perioadele anterioare;
h) Extrapolarea costurilor din perioadele viitoare;

i) O analiză statistică a evoluţiei vânzărilor la concurenţii direcţi a organizaţiei de

afaceri;

j) O analiză a evoluţiei Produsului Intern Brut pe cap de locuitor în perioada pentru care
interesează planificarea vânzărilor.

Unitate 6

6.3. Test de autoevaluare

f) Procesul de analiză include un set de etape, dintre care NU face parte:

1. Delimitarea obiectului analizei;

2. Determinarea nivelului şi dinamicii indicatorului;
3. Ordonarea factorilor în funcţie de criteriul condiţionării economice;
4. Stabilirea relaţiilor de condiţionare, respectiv a relaţiei „cauză-efect”;
Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori

49. Costurile variabile totale au ca şi factori de influenţă în cadrul modelului practic:

a) Structura valorică şi costul variabil unitar;

b) Structura valorică şi raportul cost/preţ la 1000 lei cifră de afaceri;
c) Fondul total timp şi salariul mediu orar;
d) Cifra de afaceri şi costul fix total;
e) Volumului fizic al producţiei, structura fizică şi costul variabil unitar.

50. Abaterea absolută a unui indicator economic se determină prin:

a) Raportul dintre nivelul efectiv şi cel considerat bază de comparaţie;

b) Diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel considerat bază de comparaţie;
c) Raportul dintre nivelul considerat bază de comparaţie şi cel efectiv;
d) Diferenţa dintre nivelul considerat bază de comparaţie şi cel efectiv;
e) Raportul dintre nivelul efectiv şi cel considerat bază de comparaţie, din care se scade

100%.
 51. Costurile variabile la 1000 lei cifră de afaceri sunt influenţate în cadrul
modelului teoretic de următorii factori de gradul I:

a) Volumului fizic al producţiei, structura fizică şi costul variabil unitar;

b) Structura valorică şi raportul cost/preţ pe sortimente la 1000 lei cifră de afaceri;
c) Structura valorică şi costul variabil unitar;
d) Fondul total timp şi salariul mediu orar;
e) Cifra de afaceri şi costul fix total.

52. Printre măsurile de reducere a costului variabil unitar în cadrul analizei costului

variabil total se regăseşte:

a) Creşterea preţului mediu de vânzare;

b) Reducerea preţului mediu de vânzare;
c) Reducerea volumului fizic al producţiei;

d) Reducerea consumului specific de resurse care sunt influenţabile de către

diverşi factori de decizie din cadrul organizaţiei de afaceri;

e) Modificarea structurii producţiei în sensul creşterii ponderii sortimentelor cu un cost

unitar superior costului variabil mediu din perioada considerată bază de comparaţie.

Unitate 7

1. Fondul de salarii admisibil reprezintă:

Produsul dintre fondul de salarii din perioada de

curentă şi abaterea absolută a volumului de activitate;
Produsul dintre fondul de salarii din perioada de
baza şi abaterea absolută a volumului de activitate
Produsul dintre fondul de salarii din perioada de baza
şi indicele volumului de activitate;
Produsul dintre fondul de salarii din perioada de curentă
şi indicele volumului de activitate;
 Raportul dintre fondul de salarii curent şi cel aferent
perioadei considerată bază de comparaţie.

2 Care dintre următoarele nu reprezintă criteriu de structurare a personalului din

perspectiva analizei fondului de salarii:

f) Nivelul ierarhic al personalului;

g) Categoriile de vârstă a personalului;
h) Categoriile de vechime a personalului;
i) Nivelul mediu al absenteismului personalului direct productiv.;
j) Nivelul de calificare a personalului.

3. Un optim al structurii fondului de salarii trebuie să scoată în evidenţă:

a) Un sistem inechitabil de salarizare a personalului;

b) Un sistem de salarizare în care cu cât nivelul ierarhic este mai ridicat cu atât
salariu trebuie sa fie mai redus;

c) Un sistem de salarizare în care toţi angajaţii sunt remuneraţi cu aceleaşi salarii

indiferent de performanţe şi nivelul ierarhic;

d) Un sistem de salarizare bazat exclusiv pe principiul vechimii în cadrul organizaţiei

de afaceri;

e) Un sistem echitabil de salarizare a personalului, bazat pe optimul dintre

efortul organizaţiei şi efectul generat asupra atitudinii salariaţilor.

4. Dintre cauzele care stau la baza modificării numărului de ore lucrate de un salariat pe
an nu face parte:

a) Absenteismul nemotivat;
b) Prezenţa la lucru în stare de oboseală;
c) Absenţe aprobate prin lege;
d) Concedii medicale şi concedii de maternitate;
e) Învoiri, concedii fără plată.
 5. În cadrul unui sistem de salarizare în acord, costurile salariale pe unitatea fizică de produs
de determină prin:

a) Produsul dintre timpul normat şi salariul mediu orar;

b) Produsul dintre cantitate şi salariul mediu orar;
c) Raportul dintre cantitate şi timpul normat;
d) Produsul dintre volumul fizic al producţiei şi structura producţiei fizice;
e) Raportul dintre salariul mediu orar şi timpul normat.

Unitate 8

1. Ecuaţia profitului operaţional, pe care se bazează calculul pragului de rentabilitate,

este reflectată de următoarea relaţie:

a) Profit operaţional = Venituri din vânzări + Costuri variabile – Costuri fixe;

b) Profit operaţional = Venituri din vânzări + Costuri variabile + Costuri fixe;
c) Profit operaţional = Venituri din vânzări – Costuri variabile + Costuri fixe;
d) Profit operaţional = Costuri variabile + Costuri fixe – Venituri din vânzări;
e) Profit operaţional = Venituri din vânzări – Costuri variabile – Costuri fixe.

2. Ce reprezintă marja costurilor variabile:

a) Diferenţa dintre valoarea vânzărilor şi costurile variabile;

b) Diferenţa dintre costurile variabile şi cele fixe;
c) Suma dintre costurile fixe şi costurile variabile;
d) Suma dintre valoarea vânzărilor şi costurile variabile;
e) Diferenţa dintre valoarea vânzărilor şi costurile fixe adunate cu cele variabile.
 3. Relaţia utilizată pentru determinarea pragului de rentabilitate în unităţi fizice prin
metoda marjei costurilor variabile este următoarea:

a) Costuri fixe / Valoarea vânzărilor;

b) Costuri fixe / Marja costurilor variabile;
c) Costuri fixe / Costuri variabile;
d) Valoarea vânzărilor / Marja costurilor variabile;
e) Valoarea vânzărilor /Costuri fixe.

4. Pentru a determina volumul fizic al vânzărilor necesar pentru a obţine un anumit

nivel dorit al profitului operaţional, în relaţiile de determinare a pragului de rentabilitate se
operează următoarea modificare:

Se adaugă şi la numărător şi la numitor profitul dorit;

Se scade de la numitor profitul dorit;
Se adaugă la numărător profitul dorit;

Se scade de la numărător profitul dorit.

Se adaugă la numitor profitul dorit.

5 Dacă marja costurilor variabile este superioară costului fix repartizat pe unitatea fizică
de produs, atunci:

a) Fiecare unitate de produs va genera un profit nul;

b) Fiecare unitate de produs va genera o pierdere egală cu diferenţa dintre costul fix
repartizat pe unitatea de produs şi dintre marja costurilor variabile;

c) Fiecare unitate fizică de produs va genera o pierdere, însă pe ansamblul organizaţiei

se va înregistra profit.
d) Nici una dintre variantele de mai sus;

e) Fiecare unitate de produs va genera un profit egal cu diferenţa dintre marja costurilor
variabile şi costul fix repartizat pe unitatea de produs.
Unitate 9

1 Dacă în cazul unei organizaţii care fabrică şi comercializează două sortimente de

produse costurile fixe se referă la ansamblul organizaţiei (şi nu la fiecare sortiment în
parte) se realizează imputarea costurilor fixe pe cele două sortimente de produse şi
calculează apoi pragul de rentabilitate. Care este neajunsul unei astfel de situaţii?

f) Repartizarea relativ arbitrară a costurilor fixe indirecte pe sortimente va

conduce la obţinerea unui prag de rentabilitate insuficient de exact;

g) Costurile fixe vor fi calculate cu exactitate doar pentru unul dintre cele
două sortimente de produse;

h) Costurile variabile sunt imposibil de determinat pentru fiecare determinat

pentru fiecare dintre cele două produse în parte;

i) Valoarea vânzărilor se referă la ansamblul producţiei, nu şi separat la fiecare

dintre cele două produse;

j) O astfel de situaţie nu are nici un neajuns.

2. Pentru determinarea pragului de rentabilitate în unităţi fizice pentru o organizaţie

multiprodus prin metoda pachetului de produse (produsului ipotetic format din toate
sortimentele fabricate de organizaţia de afaceri, funcţie de ponderea pe care o deţin în totalul
vânzărilor), ce indicator anume trebuie calculat referitor la acel pachet ipotetic de sortimente:

f) Costurile fixe pe pachet;

g) Marja costurilor variabile pe pachet;

h) Costurile variabile pe pachet;
i) Rata marjei costurilor variabile pe pachet;
j) Valoarea vânzărilor pe pachet.

Care dintre următoarele reprezintă ipoteză de simplificare pe care se bazează aplicarea

analizei Cost-Volum-Profit:

Analiza presupune o evoluţie neliniară a valorii vânzărilor şi a costului total;

 Pentru analiza CVP în cazul unor organizaţii multiprodus, portofoliul de
produse se consideră a fi necunoscut;

Preţul de vânzare şi costurile nu sunt cunoscute cu certitudine;

Analiza presupune că tot ce se produce se şi vinde;
Analiza presupune că doar o parte din ceea ce se produce se şi vinde.

Unitate 10

1Care dintre următoarele NU reprezintă etapă a structurii procesului decizional tactic:

k) Identificarea şi delimitarea problemei decizionale;

l) Identificarea alternativelor decizionale posibile pentru soluţionarea

problemei respective şi eliminarea alternativelor nefezabile;

m) Identificarea costurilor şi beneficiilor previzionate ale fiecărei alternative

fezabile; eliminarea costurilor şi beneficiilor care nu sunt relevante pentru
situaţia decizională respectivă;

n) Selectarea alternativei decizionale care generează cel mai amplu beneficiu

net, indiferent dacă aceasta susţine sau nu strategia curentă a organizaţiei de
afaceri;

Compararea costurilor relevante cu beneficiile relevante pentru fiecare alternativă şi poziţionarea acestora
în raport cu obiectivul strategic global şi alţi parametri de referinţă ai organizaţiei de afaceri

2. În cadrul deciziei „buy-or-make” prin costuri relevante se înţelege:

Doar acele elemente de cost care sunt afectate de selecţia oricăreia dintre
alternativele decizionale;
Doar acele elemente de cost care nu se modifică selectarea oricăreia dintre
alternativele decizionale;

Doar costurile fixe aferente situaţiei decizionale;

Exclusiv costurile a căror nivel este cunoscut deja de către factorii decizionali;
Numai costurile a căror nivel se doreşte a fi cunoscut de către factorii decizionali.

3. Procesul decizional tactic constă în:

a) Acel proces în care organizaţia îşi asigură supremaţia durabilă pe piaţă (devine
lider de piaţă);
b) Acel proces în care managerii iau decizii operaţionale;

c) Selectarea alternativelor decizionale cu un impact imediat asupra

activităţii organizaţiei de afaceri;

d) Selectarea alternativelor decizionale cu un impact pe termen mediul şi lung

asupra activităţii organizaţiei de afaceri;
e) Nici una dintre alternativele de mai sus.

4. Care dintre următoarele situaţii se referă la decizii tactice:

Alegerea unei pieţe pe care să lanseze un nou sortiment de produs;

Acceptarea unei comenzi la un preţ mai redus decât cel normal în scopul
utilizării excesului de capacitate de producţie;

Alegerea unui nou sortiment de produs spre a fi lansat pe piaţă dintre cele propuse
departamentul de cercetare-dezvoltare;

Creşterea nivelului de profitabilitate prin aprobarea utilizării unui sortiment

mai scump de materie primă;
Nici una dintre alternativele de mai sus.

Unitate 11

1. Decizia de tip „keep-or-drop” se referă la:

 Alegerea de a fabrica un sortiment de produs în cadrul fabricii sau de a-l
achiziţiona de la terţi;

Alegerea de realiza un proces în regim intern sau de a-l contracta de la firme

specializate externe;

Decizia de a accepta o comandă specială la un preţ mai scăzut decât cel

obişnuit pentru a spori gradul de utilizare a capacităţii de producţie;

Alegerea a menţine fabricaţia unui sortiment sau renunţare la acesta pe motive de

profitabilitate;

Decizia de a vinde un semifabricat aflat la un anumit nivel de finisare sau de a continua procesarea
acestuia

2. Care dintre următoarele situaţii se referă la decizii tactice:

a) Alegerea unei pieţe pe care să se lanseze un nou sortiment de produs;

b) Alegerea unui nou sortiment de produs spre a fi lansat pe piaţă dintre cele
propuse departamentul de cercetare-dezvoltare;

c) Acceptarea unei comenzi la un preţ mai redus decât cel normal în scopul
utilizării excesului de capacitate de producţie;

d) Creşterea nivelului de profitabilitate prin aprobarea utilizării unui sortiment

mai scump de materie primă;

e) Nici una dintre alternativele de mai sus.

3 Presupunem că o organizaţie acceptă o comandă specială la un preţ sub cel normal

Aceasta are capacitate de producţie excedentară, iar comanda nu va înlocui alte cantităţi de
produse comercializate la un preţ normal. Care sunt elementele de cost irelevante pentru această
decizie:

a) Costul resurselor materiale directe;

b) Costul resurselor alocate rigid (permanent);

c) Costul resurselor cu manopera pentru producţie;
d) Costul resurselor alocate flexibil (temporar);
e) Costul cu energia electrică direct productivă.
 Unitate 12

12.3. Test de autoevaluare

1 Prin ce este caracterizată o piaţă cu o cerere inelastică:

o) Cererea reacţionează într-o măsura mai mare decât variaţia procentuală a preţurilor;
p) Cererea reacţionează într-o măsură mai mică decât variaţia procentuală a preţurilor;
q) Cererea reacţionează într-o măsură identică cu variaţia procentuală a preţurilor;
r) Cererea rămâne constantă din punct de vedere a structurii consumatorilor;
s) Cererea depinde exclusiv de preţ.

2Cum anume se stabilesc preţurile de vânzare prin metoda target-costing?

a) Selectarea unui concurent de referinţă si utilizarea aceloraşi costuri ca şi acel

concurent;

b) Stabilirea profitului obiectiv de către organizaţie la care se adaugă costul de

fabricaţie a acestora;

c) Determinarea costului complet al ciclului de viaţă a unui produs şi adăugarea unui

profit dorit la acesta;

d) Stabilirea unui preţ-obiectiv de către departamentul de marketing şi deducerea din

acesta a marjei dorite de profit;

e) Determinarea costului de fabricaţie a unui produs şi adăugarea unui profit mediu

acceptat la nivelul întreprinderii acesta.

3Printre paşii necesari aplicării metodei target-costing NU se regăseşte:

Creşterea preţului-ţintă până la un nivel care să permită obţinerea profitului dorit;

Dezvoltarea unui produs care satisface nevoile clienţilor potenţiali;
Alegerea unui preţ-ţintă;

Stabilirea unui cost-ţintă pe unitate prin scăderea profitului din exploatare ţintă pe
unitate din preţul-ţintă;
Proiectarea valorii pentru atingerea costului-ţintă.