MCS-C10

EXPERIMENTUL

Experimentul este o metoda fundamentala de cercetare stiintifica prin care se produc

modificari intentionate cu scopul de a le studia in conditii mai favorabile.
Experimentul nu este unica metoda de cercetare, dar este cea mai importanta metoda
si cea mai precisa pentru aflarea adevarului in cunoastere. Singurul mijloc de aflare a
adevarului este organizarea unui experiment stiintificmetoda experimentala este o
modalitate de cunoastere a realitatii obiective.
Operatia centrala a experimentului este separarea factorilor care caracterizeaza in
esenta fenomenul dat, deci strategia experimentului include:
a).alegerea ordinii de studiere a factorilor fenomenului dat;
b).alegerea aparaturii cu care se experimenteaza;
c).alegerea starii in care trebuie adus fenomenul pentru a fi mai usor studiat-experimentul
verifica o relatie presupusa, cuprinsa in ipoteza dintre 2 fenomene prin provocarea si controlul
lor de catre examinator.
Producerea si modificarea intentionata a fenomenului dat va caracteriza orice
experiment. Acest demers presupune o gandire anticipata cu formulare de ipoteze.
Caracteristicile experimentului:
1).Spre deosebire de cercetatorul ce utilizeaza metoda cercetarii sistematice,
experimentatorul nu asteapta ca fenomenul studiat sa se produca, ci intervine activ in
producerea fenomenului, creand conditii ce duc la aparitia lui, la timpul aparitiei, la locul
dorit.
2).Posibilitatea de a fi repetatrepetand cercetatorul isi poate verifica date obtinute in
experimente precedente.
3).Cunoasterea experimentala pastreaza observatia ca metoda si ca o conditie esentiala
pentru elaborarea ipotezelor.
4).Una din criticile aduse metodelor experimentale, mai ales experimentul de laborator, este
caracterul artificial al conditiei in care este pus fenomenul sau subiectul respectiv.
5).Experimentul este o activitate complexa cu caracter premeditat ce urmareste cunoasterea
realitatii asa cum esteexperimentul ca metoda de cercetare presupune o activitate intensa a
omului de stiinta ce provoaca, organizeaza, interpreteaza si intelege, deci experimentul
presupune ipoteze, legi, principii, prelucrari si interpretari de date…

Ipoteza.Testarea ipotezei de cercetare: dupa ce isi precizeaza problema ce doreste

sa o studieze, cercetatorul isi formuleaza ipoteza de cercetare, care in esenta este anticiparea
unui raspuns. El enunta posibilitatea existentei unei relatii intre o variabila independenta si una
dependenta. Se considera ca elaborarea ipotezei este faza cea mai creatoare a investigatiei.
Modalitati de elaborare a ipotezei:
1).Inductia: prin observarea faptelor, inclusiv a faptelor aparute intr-un experiment.
2).Deductia: sau prin deducerea ei din relatiile cunoscute sau dintr-un principiu, teorie, lege.
3).Analogia: stabilind similaritati.
In procesul elaborarii ipotezei cercetatorul trece in revista un numar mare de fapte,
de cunostinte, pe care le compara, le confrunta, le organizeaza stabilind si descoperind
similaritatile dintre ele, deci ipoteza va servi drept ghid pentru organizarea cercetarii propriu-
zise.
 2

Dupa formularea ipotezei se face verificarea ei, care de obicei se face printr-un
experiment si prin utilizarea unor metode statistice de prelucrare si verificare a rezultatului, pe
baza carora se face confirmarea sau infirmarea ipotezei.

Ipoteza de cercetare si ipoteza statistica (nula): se face deosebire intre ele. Ipoteza
de cercetare afirma existenta unei diferente. Ipoteza statistica (nula) afirma ca nu exista
diferente intre grupuri si ca intre mediile calculate la cele 2 grupuri nu exista diferenta sau ca
relatiile constatate sunt doar intamplatoare.
Respingerea ipotezei nule va confirma ipoteza de cercetare prin demonstrarea ca
diferenta dintre cele 2 grupuri nu este intamplatoare (cu ajutorul testelor de semnificatie
statistica).
Daca probabilitatea obtinerii rezultatului respectiv pe baza de intamplare este de
0,5=5% sau mai mica (0,02 sau 0,01), atunci se respinge ipoteza nula si se considera valabila
ipoteza de cercetare.

Variabilele si controlul lor:

Variabile experimentale: in studiul experimental cercetatorul izoleaza, selecteaza,
modifica factori externi si interni pentru a urmari influenta lor asupra fenomenului studiat.
Factorii de mediu, ca si cei legati de subiect (organism, personalitate, structura), pe care
experimentatorul ii manipuleaza constituie ceea ce se numeste variabila independenta.
Raspunsul organismului dupa influenta variabilei independente este variabila
dependenta. Variabila dependenta este factorul despre care in ipoteza de cercetare se
anticipeaza ca se va modifica intr-un anumit fel, ca rezultat al influentei produse de variabila
independenta.
Variabila este orice factor, atribut, caracteristica ce se poate schimba sau poate lua
diferite valori. Variabila poate fi:
-cantitativa: acea variabila care se exprima la diferite niveluri in forma
cantitativa (numar de repetari; numar de erori; intensitate…);
-calitativa: variabila exprimata printr-o etichetare verbala ce indica nuanta
calitatii, a caracteristicii, a specificului.
Paul Fraisse clasifica relatia dintre variabile astfel:
1).Relatia functionala dintre variabile: variatia sistematica a unei variabile (S) poate
conduce la raspunsuri diferite:

S R
S’ P R’
S’’ R’’

2).Relatia factoriala: S1, S2, S3 sunt variabile de natura diferita ce actioneaza pe acelasi
subiect, care duc la raspunsuri diferite:

S1 R1
S2 P R2
S3 R3
3).Relatia diferentiala: un stimul actionand pe subiecti diferiti poate conduce la raspunsuri
diferite. Un singur stimul pe diferite stari ale unui subiect poate conduce la raspunsuri diferite:

P1-----R1
 3

S P2-----R2
P3-----R3
S=situatii (stimuli)-stimularile ambiantei (altitudine; temperatura; anotimp; spatii
inchise sau deschise).
P=personalitatea-prezinta diferite niveluri de integrare si unele particularitati de
ordin somatic, fiziologic, vindecare la varste si sexe diferite.
R=raspunsuri-conduite ce pot fi considerate ca nivel de dezvoltare fizica, motrica,
reactivitate, performanta la diferite probe si teste…
Variabila dependenta trebuie sa fie bine definita, izolata de celelalte variabile si
stimuli si variata independent de catre experimentator dupa un plan dinainte stabilit. Variabila
dependenta (depinde de variabila independenta) trebuie observata cu grija, inregistrata,
masurata.
Controlul variabilelor: in general experimentul consta in modificarea unei singure
variabile, pastrand celelalte conditii constante. Controlul variabilelor presupune ca
experimentatorul sa ia toate masurile pentru ca modificarile variabilei dependente sa fie
produse numai de actiunea variabilei independente si nu de alti factori incontrolabili sau
straini.
Efectul variabilei independente poate fi determinat stiintific numai daca celelalte
variabile ce ar putea produce modificari in variabila dependenta sunt controlate.
a).Variabilele straine trebuie eliminate-se folosesc camere fonice cu lumina constanta si alte
conditii, care daca nu ar fi controlate ar putea vicia experimentul.
b).Efectul oboselii din timpul experimentului s-ar putea evita prin acordarea unei pauze
daca experimentul dureaza mai mult timp.
Tehnici de control al variabilelor:
1).Mentinerea constanta a conditiilor sau neutralizarea acelor variabile ce nu pot fi
mentinute constantvariabilele straine ce nu au putut fi eliminate trebuie sa actioneze in mod
egal pentru toti subiectii.
Exemple:
-atitudinea experimentatorului sa fie egala fata de toti subiectii;
-instructajul dat subiectilor sa fie fara echivoc si sa le provoace acestora aceeasi
atitudine fata de proba experimentala;
-cand sunt necesari in mod obiectiv mai multi examinatori ca toti sa procedeze in
acelasi fel pe tot parcursul experimentului pentru ca datele stranse sa fie comparabile;
-examinarea subiectilor sa fie facuta la aceeasi ora din zi, in acelasi loc, in
aceleasi conditii.
In controlul variabilelor important este sa urmarim in mod permanent ca o variabila
nedorita ce nu a putut fi eliminata obiectiv sa nu actioneze numai asupra unor subiecti, ci
uniform asupra tuturor subiectilor pentru ca acestia sa aiba sanse egale.
2).Controlul variabilei S prezinta 3 aspecte:
-controlul ambiantei fizice si sociale (acestea sa se pastreze constante);
-controlul instructajului dat subiectilor in legatura cu ceea ce trebuie sa faca:
instructajul dat subiectilor cu privire asupra sarcinilor ce trebuie sa le efectueze in cadrul
experimentului sa fie formulat cu acuratete; subiectului sa i se spuna foarte precis ce are de
facut, ce se cere de la el si ce se asteapta de la el;
-controlul administrarii variabilei stimul: trebuie facut dupa protocoale riguros
intocmite in ce priveste dozarea, succesiunea lor.

3).Controlul variabilei P (subiect):

-varsta;
 4

-sex;
-nivel de pregatire;
-experienta anterioara;
-modificari produse de anumite stari sau administrarea unor substante
farmaceutice.
4).Controlul variabilei R: trebuie masurati mai multi subiecti (cazuistica) pentru a fi siguri
ca valoarea reactiei, a raspunsului nu depind in mod special de o anumita particularitate a
subiectilor.