Sunteți pe pagina 1din 1

4.

Marin Preda (1922-1980)


Unul dintre cei mai importanți romancieri români.

1922: Se naște în comuna Siliștea-Gumești, jud. Teleorman.


Fiul lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Va purta numele mamei,
întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală pentru ca Joița Preda să poată primi pe mai
departe pensie ca văduvă de război
Pasionat de istorie, filosofie, literatură.

Urmează cu greu cursurile școlii din sat din cauza lipsurilor materiale.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 susține examenul de capacitate în București, însă din
cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

„Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și
toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefirești... N-aveam unde dormi, era
lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara
de Est. Toată ziua și toată noaptea.”

1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul „Timpul"

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele
Viața ca o pradă și Delirul.

Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre
pământeni.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele


scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate din cauza ultimului său roman.

“Timpul nu mai are răbdare cu noi.”


M. Sorescu

S-ar putea să vă placă și