METODE DE PREVENIRE ȘI

INTERVENȚIE ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI

ADICȚII

Lector univ.dr. Andrei COTRUȘ

 Introducere în problematica intervenţiei în criză

Inundaţii, cutremure, incendii, atacuri teroriste, prăbuşirea unui avion sau

explozia, într-un teatru de operaţii, a unui dispozitiv improvizat reprezintă
lucruri la care preferăm, de cele mai multe ori, să nu ne gândim înainte de
a se produce, pentru că reprezintă evenimente cu consecinţe grave şi
nedorite.
Ceea ce au în comun aceste evenimente şi ce ştim cu certitudine este
că, indiferent când şi unde se produc, afectează, în măsuri şi pentru
durate diferite, echilibrul emoţional al tuturor celor implicaţi.
 Teamă, furie, ruşine, neputinţă, durere, îngrijorare profundă,
descumpănire sunt doar câteva dintre posibilele emoţii pe care le
resimt cei care trec prin asemenea evenimente şi care, de multe ori,
nu pot face faţă singuri acestor situaţii.
 Pentru ca recuperarea după un eveniment traumatic de acest gen să
se producă în cele mai bune condiţii, ajutorul psihologic pe care îl
primesc trebuie să fie unul fundamentat ştiinţific, adică unul care face
apel la metode care şi-au dovedit valabilitatea şi eficienţa în cadrul
unor acţiuni de sprijin efectiv al victimelor sau supravieţuitorilor unor
dezastre.
 Criză – situaţie dificilă sau periculoasă, cu un pronunţat grad de
surprindere, care necesită o atenţie semnificativă din partea unei
persoane sau a unei organizaţii şi care presupune luarea unei decizii
într-o perioadă scurtă de timp.
 Eveniment cu potenţial traumatic – eveniment care reprezintă o
ameninţare la adresa vieţii proprii sau a unei/unor persoane
apropiate, trăit în mod direct, indirect sau ca martor şi care poate
determina un răspuns emoţional semnificativ, putând conduce la criză
psihologică.
 Criza psihologică este o situaţie declanşată de un incident
critic/eveniment cu potenţial traumatic în care mecanismele de
coping ale persoanei au eşuat, iar individul se confruntă cu un nivel
semnificativ de distres emoţional, deteriorare psihică şi incapacitate
de a funcţiona adecvat.
 Din confruntarea cu evenimentul declanşator şi derularea crizei
psihologice, în acest proces al luptei cu adversitatea, schimbările
apărute pot propulsa individul la un nivel superior de funcţionare faţă
de situaţia anterioară evenimentului.
 Aceste schimbări pozitive, cunoscute sub denumirea de creştere
posttraumatică pot duce în final la dezvoltarea rezilienţei psihice
individuale, fără a mai fi necesară o intervenţie propriu-zisă în criză.
Majoritatea oamenilor au capacitatea de a-şi controla emoţiile şi de a
depăşi situaţiile dificile cu care se confruntă. Există, însă, un prag al
acceptării situaţiilor de viaţă negative, dincolo de care orice om poate
parcurge o criză psihologică, cu durată şi intensitate diferite, în funcţie
de caracteristicile psihologice individuale.
Pentru a fi eficientă, intervenţia în criză trebuie să asigure stabilizarea
emoţională a persoanei, reducerea duratei şi intensităţii reacţiilor sale
dezadaptative, restabilirea funcţionalităţii adaptative şi să asigure
punerea sa în legătură cu alte servicii medicale, psihologice şi sociale,
după caz.
În general, nu există un tablou tipic al unei persoane în criză, fiind
implicaţi factori multipli, de la vârstă, gen, până la factori
educaţionali şi culturali.
Nu se poate vorbi de simptome în criză, întrucât toate manifestările
sunt expresia unor mecanisme defensive individuale ale unor
persoane sănătoase aflate în situaţii de viaţă extreme, materializate
într-o stare de alertă a sistemului vegetativ.
Într-un dezechilibru emoţional, dar şi în exacerbarea unor tulburări
psihice preexistente apariţiei crizei psihologice, dacă acestea au
existat. S-a constatat, însă, că există anumite reacţii la stresul
generat de evenimentul respectiv, comune majorităţii persoanelor
care traversează situaţii de criză.
 Apariţia şi durata de manifestare a unei crize psihologice depind în
mare măsură de probabilitatea experimentării unui incident
critic/eveniment cu potenţial traumatic, de timpul de expunere, dar
şi de vulnerabilitatea psihologică individuală.
Intervenţia în criza a început să se desprindă de psihoterapie, iar din
ce în ce mai mulţi autori concep intervenţia în criză ca un fel de prim
ajutor psihologic oferit persoanelor afectate, pentru a-i ajuta să
depăşească perioada temporară de incapacitate de coping în raport
cu o situaţie stresantă.
 Astfel, intervenţia în criză devine prima linie de răspuns în situaţii
deosebite, ceea ce îi conferă, de altfel, şi principalele ei caracteristici,
respectiv rapiditatea de răspuns şi întinderea pe un timp limitat
 Din păcate, acest lucru nu se întâmplă şi la noi în ţară, deoarece
îngrijirile de sănătate mentală în România se concentrează, în prezent,
în spitalele de psihiatrie şi sunt subordonate unui model excesiv
biologizant, nu există decât o comunicare formală între unităţile
spitaliceşti şi ambulatoriile de specialitate
 Continuitatea îngrijirilor se limitează, adesea, la continuitatea
administrării unui anumit medicament psihotrop, nu există
conceptul de echipă terapeutică multidisciplinară şi cu atât mai
puţin acela de îngrijire comunitară.
Intervenţia în criză se delimitează de intervenţia psihoterapeutică, ceea ce
înseamnă că nu este orientată spre tratament psihologic specific şi nu
recomandă medicamente, nu se întinde pe o perioadă lungă de timp, nu
furnizează sfaturi sau reţete de viaţă şi nu utilizează modele explicative
psihopatologice pentru manifestările psihocomportamentale ale
persoanei afectate.
 Rolul celui care furnizează sprijin psihologic în criză este acela de a
ajuta persoana să depăşească cu pierderi minime situaţia şi să o
readucă la nivelul de funcţionalitate din perioada de dinaintea crizei,
furnizând asistenţă pragmatică, concretă, punctuală şi adaptată
individului.
 Principii care stau la baza intervenţiei în criză

1. Intervenţia imediată, impusă de caracterul situaţional/emoţional

extrem, cu scopul de a preveni şi/sau limita daunele persoanei şi a ale
celor din jur
2. Stabilizarea psihologică şi comportamentală a persoanei aflate
în criză, în scopul reducerii distresului şi evoluţiei deteriorării
capacităţii sale funcţionale adaptative.
3. Facilitarea înţelegerii rolului agenţilor declanşatori şi a dinamicii
crizei, pentru a permite persoanei aflate în criză să formuleze
afirmaţii de coping echilibrate, sănătoase şi să controleze, astfel,
stările emoţionale negative şi autodistructive;
4. Focalizarea pe rezolvarea practică a problemelor, pe identificarea
obiectivă a resurselor disponibile, pe formularea unui plan de
acţiune realist şi pe identificarea surselor de suport social al
persoanei aflate în criză.
4. Focalizarea pe rezolvarea practică a problemelor, pe identificarea
obiectivă a resurselor disponibile, pe formularea unui plan de
acţiune realist şi pe identificarea surselor de suport social al
persoanei aflate în criză.
 Evaluarea şi intervenţia în criza psihologică

Evaluarea persoanelor aflate în criză psihologică are ca scop

identificarea rapidă a pericolului pe care persoana îl reprezintă pentru
ea sau pentru alţii şi a gradului de deteriorare a funcţionalităţii în
raport cu nivelul anterior declanşării crizei.
De aceea, evaluarea în situaţia de criză psihologică este esenţială atât
pentru intervenţie, cât şi pentru prevenirea eventualelor consecinţe
negative (de ex., în cazul tentativelor de suicid).