INTERVENTIA IN CRIZA – PARTIAL

1.Cum definiti intervenţie în criză? – 1 punct

Intervenţia în criză reprezintă acţiunea de întrerupere a unei serii de evenimente care conduc la
disfuncţionalităţi socio-comportamentale. Propune schimbări pe termen lung în ceea ce priveşte
capacitatea clienţilor de a face faţă problemelor.
De obicei, teoria intervenţiei în criză este asociată cu ideea de echipă multidisciplinară (medic,
psiholog, asistent social) care intervine în cazul clienţilor care se confruntă cu diverse crize
(copiii ai căror părinţi divorţează, clienţi aflaţi în faza terminală, victimile violenţei domestice,
etc).
Interventia in criza este miezul activitatii lucratorului in criza, ea este ceea ce in
mod natural urmeaza dupa evaluarea subiectului in criza. Interventia in criza reprezinta ingrijirea
psihologica de urgenta a unui subiect aflat in criza cu scopul readucerii lui la nivelul de
competenta si functionare adaptativa din pre-criza si de a preveni sau reduce impactul negativ al
evenimentului/evenimentelor declansatoare la care a fost supus (Everly Jr. si Mitchell, 1999).
Indiferent de doctrina in care se ancoreaza, interventia in criza trebuie sa conduca la intreruperea
lantului cauzal al crizei (James si Gilliland, 2005), la stabilizarea emotionala a subiectului, la
mitigarea simptomelor, la restaurarea functionarii si la indrumarea ulterioara a subiectului
(Everly Jr., 2000)

2.Prin ce se caracterizează intervenţia în criză? – 1 punct

O intervenție în criză trebuie :să fie rapidă,de scurtă durată și să impilice costuri scăzute din
partea autorităților;asistentul social trebuie să identifice resursele individului care se confruntă cu
această situație de criză. Intervenţia în criză se caracterizează prin intervenţie minimală,care
vizeaza un efort de echipă multidisciplinară (medic, psiholog, asistent social) care intervine în
cazul beneficiarilor ,care se confruntă cu diverse crize (copiii ai căror părinţi divorţează –
divortialitatea , clienţi aflaţi în faza terminală, victimile violenţei domestice, copii
abandonati ,decesul unui membru al familiei ,si asa mai departe ,etc ...).

3.Cum definiti situaţiile de criză? – 1 punct

Criza reprezintă o tulburare emoţională acută a individului asociată cu lipsa abilităţilor de a
face faţă acesteia.
Criza se manifestă la nivel fizic, psihologic, cognitiv şi relaţional.
Criza poate să fie experimentată fie la nivel individual fie la nivel de grup (familial) sau
comunitar.
De regulă, o criză este precedată de evenimente stresante de viaţă (naştere prematură, boală,
divorţ) care induc sentimentul pierderii, ameninţare cu pierdere, suferinţă şi schimbare.
Situaţia de criză este limitată în timp la câteva săptămâni sau luni după care apare o rezolvare
adaptativă sau în cel mai rău caz o rezolvare maladaptativă.
4.Care sunt cele trei faze ale crizei dezvoltate de către Caplan? – 1 punct

Cele trei faze ale crizei dezvoltate de către Caplan sunt:

 stadiul de impact: când evenimente neaşteptate crează confuzie şi dezorientare. În această

fază este foarte important de stabilit efectele imediate asupra individului şi modalitatea de
percepere a crizei de către acesta. Persoana aflată în criză trebuie implicată atât în definirea
naturii problemelor cât şi în procesul de intervenţie. Young (1983) consideră că există trei
activităţi extrem de importante care trebuiesc dezvoltate în acestă fază de impact: analiza
emoţiilor, restructurarea situaţiilor de criză şi elaborarea unui răspuns.

 stadiul de retragere: apare atunci când individul încearcă să folosească mecanisme

convenţionale (obişnuite) de depăşire a crizei pentru a-şi regăsi echilibrul, iar aceste mecanisme
eşuează. Aşa cum am menţionat, experienţa eşecului induce o stare de supărare şi dezorganizare.
Thompson (1991) afirma că pot apărea şi simptome fizice asociate acestei faze ale procesului de
criză, cum ar fi oboseala, durerile de cap sau probleme cu stomacul.

 ajustare şi adaptare: este de asemenea un stadiu de “inovare şi regresie” (Thompson,

1991) sau o fază integrativă a crizei (Zoung, 1983). Această fază are o importanţă deosebită
pentru simplul fapt că implică individul şi asistentul social cu care lucrează într-o confruntare cu
crizele şi intervenţiile realizate.

5.Care sunt etapele intervenţiei în criză dezvoltate de către Roberts? – 1 punct

Continuând modelul lui Caplan, Roberts (1990) identifică şapte stadii ale intervenţiei în
criză care au aplicabilitate în munca cu indivizii care trec prin crize accidentale. Aceste stadii
sunt:
 Evaluarea crizei şi a percepţiei individului asupra crizei;

 Stabilirea unei relaţii între client şi asistent social bazate pe încredere şi respect;

 Identificarea problemelor majore sau a evenimentelor precipitante precum şi a metodelor

obişnuite dar ineficiente de depăşire a crizei;

 Analiza sentimentelor şi oferirea de suport prin ascultare activă şi facilitatea exprimării

într-un mediu securizant care încurajează autodezvăluirea;

 Explorarea alternativelor posibile prin examinarea reacţiilor trecute mai puţin adaptate la
evenimentele de criză şi definirea unor comportamente adaptate rezolvării crizei;

 Formularea unui plan de acţiune prin restaurarea funcţiei cognitive şi întărirea dorinţei de
a face faţă problemelor;
 Asigurarea disponibilităţii de a lucra şi în alte situaţii de criză în viitor.

6.Cum sintetizează teoria intervenţiei în criză N. Golan? – 1 punct

N. Golan (1978) sintetizează teoria intervenţiei în criză în felul următor:

 orice persoană, grup sau organizaţie se confruntă cu diverse crize de-a lungul vieţii;

 evenimentele problematice sau o serie de dificultăţi sunt cele care determină apariţia
crizelor;

 evenimentele pot fi anticipate (criza din adolescenţă) sau neanticipate (decesul, divorţul,
etc);

 vulnerabilitatea se instalează atunci când evenimente determină pierderi;

 echilibrul depinde de capacitatea de a coopera cu ceea ce li se întâmplă;

 când echilibrul este ameninţat sau distrus, încercăm să găsim soluţii la problemele
apărute;

 tensiunea şi stresul însoţesc fiecare eşec;

 evenimentele precipitante care se adaugă problemelor existente măresc tensiunea şi

stresul;

 criza activă poate să aibă o stare dezorganizată;

 există situaţii problematice percepute de către client ca fiind o criză dar de fapt acestea să
nu fie o criză reală, ci doar un eveniment minor căruia i s-au asociat emoţii imense;

 răspunsurile sunt diferite în funcţie de evenimentele stresante (ameninţări – anxietate;

pierderi – depresie; schimbări – speranţă, aşteptări şi chiar anxietate).

 dacă individul a trecut prin crize similare şi a reuşit să le facă faţă atunci va fi mult mai
uşor pentru el să rezolve crizele prezente;

 toate crizele sunt soluţionate în 6-8 săptămâni;

 persoanele aflate în criză sunt mult mai deschise să primească ajutor decât cele care nu
trec printr-o criză;

 în procesul de reintegrare ce se desfăşoară post criză, persoanele devin mai eficiente în

rezolvarea viitoarelor probleme.
7.Care sunt principiile intervenţiei în criză din perspectiva lui Hallmark? – 1 punct

Hallmark consideră că există câteva principii ale intervenţiei în criză:

• intervenţia este realizată cât mai repede posibil,

• intervenţiile sunt limitate în timp,
• rolulpracticianuluiesteunulactiv,
• reducereasimptomelorreprezintă principalul scop,
• se acordă sprijin tangibil şi informare,
• sprijin social,
• se încurajează experimentarea sentimentelor,
• se analizează capacitatea/competenţa de a face faţă situaţiei,
• se testează realitatea prin confruntarea experienţelor stresante.

8.Care sunt etapele procesului de reintegrare? – 1 punct

Etapele procesului de reintegrare sunt următoarele:

 percepţia cognitivă corectă: o viziune corectă din partea clientului asupra evenimentelor
care-l afectează,

 analiza sentimentelor generate de situaţiile de criză,

 dezvoltarea noilor răspunsuri comportamentale.

Barem de corectare:
Fiecare răspuns corect primește 1 punct + 2 puncte din oficiu.
Punctajul total este de 10 puncte.
Răspunsurile greșite sau incomplete nu se punctează.