Modalitati de coping Efectele stressului sunt direct relationate cu copingul.

Termenul de coping provine din englezescul "to cope", care inseamna "a face fata". Copingul desemneaza "un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne i externe care depasesc resursele personate" (Lazarus, Folkman, 1984). Se intelege asadar, ca reactia de stress trebuie privita numai in relatia dintre subiect si situatie, in felul in care individul se raporteaza la mediu. Strategiile de coping pot fi privite din trei perspective: biologica, cognitiva si de invatare. Perspectiva biologica se refera la faptul ca organismul nostru are propriile modalitati de a reactiona la stress. Orice amenintare sau provocare pe care o percepe individul in mediu determina un lant de reacti neuroendocrine, din acest punct de vedere fiind foarte cunoscute cele doua modalitati separate de raspuns: 1) simpatic-adrenal, de tip "fuga sau lupta" (Cannon, 1929), cu secrefie de catecolamine 2) raspunsul hipofizo-adrenal cu secrefie consecutiva de cortizol. Perspectiva cognitivista sustine faptul ca mecanismele de coping se bazeaza pe procesele mentale implicate in felul in care individul percepe si evalueaza situatia. Se considera ca exista doua etape ale evaluarii: primara si secundara. Evaluarea primara presupune faptul ca individul face o evaluare constienta a problemei, daca ea prezinta un pericol sau o pierdere, o amenintare sau o provocare. A doua evaluare are loc atunci cand individul se intreaba "Ce pot sa fac?", apreciindu-si propriile resurse de coping. Aceste resurse includ: - resurse fizice (sanatate, energie);

- resurse sociale (prieteni, familie); - resurse psihologice (autostima); - resurse materiale. Perspectiva cognitivista priveste mai ales modul in care individul percepe situatia ca fiind controlabila sau necontrolabila. De obicei, individul se va simti mai stressat in situatile necontrolabile. in: Din aceeasi perspectiva, copingul presupune o anumita etapizare, concretizata - anticiparea situatiei, care cuprinde evaluarea costului confruntarii; - confruntarea propriu-zisa si redefinirea situafiei prin prisma confruntarii; - analiza semnificatiei personale a situatiei post-confruntare.

Perspectiva invatarii include variatele teorii din psihologie care afirma faptul ca motivatia si comportamentul uman sunt rezultatul invatarii. Restructurarea cognitiva, modificarile comportamentale, biofeedback-ul, numeroasele tehnici de relaxare, meditatie, respiratie, toate fac parte din modalitati de coping, invatate in context social. De asemenea, societatea si cultura ei au propriul set de reguli care influenfeaza modul de percepere a unei situatii ca fiind mai mult sau mai putin stressanta. De exemplu, sistemul educafional diferit poate influenta modul in care un elev percepe pierderea unui examen sau obtinerea unei note proaste. Pearlin si Schooler (1978) fac o distincfie intre strategiile si tacticile de coping. Ei defmesc strategiile ca fiind scheme adoptate de individ pentru a face fata evenimentelor stressante, iar tacticile ca modalitati individuale de implementare a acestor scheme. Acesti autori au identificat trei principale strategii de coping: evenimentelor stressante. Pentru realizarea acestora indivizii trebuie sa aiba capacitatea de a identifica cauzele stressului si de a transforma aceste situatii in evenimente non-amenintatoare. Tehnicile incluse in aceasta categoric a strategiilor de coping ar putea fi relaxarea, meditatia, antrenamentul asertiv, etc. - Strategiile de tip "tampon" ("buffer"), prin care individul creeaza o bariera intre sine si mediul stressant, pentru a preveni efectele integrate ale experimentarii starii de stress. Aici s-ar putea include diverse mecanisme de aparare, cum ar fi represiunea sau negarea. Ele se dovedesc de foarte multe ori utile pe termen scurt, prevenind ca individul sa se simta depasit de evenimentul stressant (adesea extrem de traumatizant). Pe termen lung insa, acest tip de percepjie poate distorsiona realitatea perceputa de individ si conduce, in felul acesta, la probleme fvzice i psihologice generalizate.
- Strategiile anticipator ii, al caror scop este sa previna aparitia

- Strategiile reactive, in care indivizii invafa sa-si controleze sentimentele, gandurile si experience aparute intr-o situate de criza. Abilitafile de a evalua si de a face fafa situafilor stressante sunt la fel de variate ca si varietatea fefelor umane si la fel de unice ca si personalitatea. Aceste strategii pot duce de asemenea la simptome fizice si la dificultafi emotionale si psihologice, mergand pana la epuizare. Dupa gradul de constientizare a procesului de aparare, psihicul uman dispune de doua posibilitaji de a face fafa stressurilor, fie ele, acute sau cronice. O prima categoric este reprezentata de mecanismele ce presupun premeditare, evaluare si decizie, numite generic ,,mecanisme de coping" (obiect frecvent de studiu al psihologiei cognitive), iar a doua - de mecanismele desfasurate la nivel inconstient, numite ,,mecanisme de aparare a Eului" (defensive), mecanisme descrise in special de psihanaliza.
-

O paralela intre cele doua tipuri de aparare in fata actiunii agentilor stressori, se poate analiza in tabelul urmator.
-__________________________________________________________________Tabel4.1

Paralela intre mecanismele de coping s.i mecanismele de aparare a Eului (defensive) (A. Bdban, 1998)
-

Mecanismele de coping Procese (sub)constiente Produse in contact cu Permit confruntarea cu Implica scop si perspectiva orientate spre prezent,viitor Au flexibilitate Permit exprimarea afectiva

Mecanismele defensive Procese inconstiente Produse la suprafata Ego-Id Distorsioneaza realitatea Orientate predominant spre trecut Sunt rigide Blocheaza exprimarea afectiva

7. Mecanisme de coping Functie de modul in care individul isi concentreaza atentia asupra problemei aparute sau asupra propriei emotii generate de problema respectiva, exista doua categorii importante de strategii de coping: - de rezolvare a problemei, care cuprind eforturile concrete pentru a indeparta circumstantele stressante;
-

- de coping emotional, care implica efortul de a regla consecinjele emojionale ale evenimentelor stressante sau potential stressante. Copingul central pe problema denumit i coping vigilent sau direct este utilizat in cazul SP generat de situatii potential reversibile. Cuprinde evaluarea in plan mental a unor posibilitati avute la indemana de catre subiect si este orientat spre analiza, rezolvarea sau minimalizarea situatiei stressante. Acest tip de coping presupune conduite de acceptare a confruntarii cu agentul stressor. In cadrul acestora subiectul: - evoca de obicei experien^a anterioara; - conteaza pe suportul social (afectiv, material, informational); - solicits informatii si cauta mijloace; - elaboreaza un plan de actiune (eel mai important moment, in special pentru problemele pe termen lung), scopul fund actiunea directs asupra agentului stressor, in scopul inlaturarii sale, schimbarii naturii sale sau a felului in care acesta este perceput. Evident, strategiile centrate pe problema pot fi orientate si spre interior: se poate schimba ceva legat de propria persoana in loc sa se schimbe mediul; se pot schimba obiectivele, se pot gasi surse alternative de satisfacfie sau se pot forma noi capacitati si aptitudini. Copingul direct* poate consta in evaluari succesive ale solicitarilor agenjilor stressori, putand fi considerat din aceasta perspectiva i ca un coping de reevaluare a problemei. Reevaluarea problemei consta in reducerea diferentei, percepute initial de catre subiect - intre gradul de amenintare i propriile resurse, fapt ce ajuta la perceperea situatiei ca fiind mai tolerabila decat a fost initial ("reinterpretare pozitiva"). Persoanele care apeleaza la copingul centrat pe problema in situatiile generatoare de stress prezinta niveluri mai scazute de depresie, atat in timpul, cat si dupa depasirea situatiilor respective. (Billings si Moos, 1984, citafi de Atkinson si Hilgard). Copingul direct, activ este specific oamenilor cu locus de control intern, care datorita convingerilor lor cu privire la posibilitatile de control al mediului vor avea in planul conduitelor sanogenetice o mai buna atitudine fata de prezentarea la medic si o complianta terapeutica crescuta. Acesti oameni apeleaza frecvent la suportul social. Copingul vigilent este contraindicat in situafiile de pierdere ireversibila, cand o strategic mai buna este copingul evitant.

Copingul central pe emotie denumit si coping evitant sau indirect, este generat de situatiile fara iesire, ireparabile, ireversibile (ex. decese ale unor fiinte apropiate,

pierderea unui concurs important / unic, etc.). Copingul indirect se centreaza pe persoana, pe incapacitatea acesteia de a face fa{a stressului, si cuprinde in general modalitaji de autoinselare, prin care o confruntare decisiva cu agentul stressor nu este acceptata, ci, din contra, amanata sau anulata. Mai general, el presupune reglarea consecintelor emofionale ale evenimentelor stressante sau potential stressante, si nu acfiunea concreta asupra lor. Acest tip de coping are rol pozitiv atunci cand nu depaseste o durata rezonabila de timp. II putem cataloga ca o strategic pasiva, de uitare, subiectul incercand o relaxare emotionala prin abandonarea tentativelor de rezolvare a problemelor. Printre comportamentele caracteristice acestui tip de strategic de coping se numara: imposibilitatea de moment a rezolvarii sarcinii; - renuntarea la ac|iunea initials si inlocuirea ei cu alta, mai usor de indeplinit si care procura o satisfactie asemanatoare; - represiunea, ca modalitate de respingere voluntara a unor presiuni sau tendinje de satisfacere a unor dorinte, negarea emotiilor negative si trimiterea lor in afara constientei. Reprimarea aspectelor importante ale identitatii unei persoane, poate fi, de asemenea, periculoasa pentru sanatate. In acest sens, un studiu realizat de Cole et al. (1996) a aratat ca barbatii homosexuali care isi ascundeau homosexualitatea au fost de trei ori mai predispusi la cancer si anumite boli infectioase pe o perioada de 5 ani decat cei care discutau deschis despre homosexualitatea lor. De asemenea, aceiasi autori arata ca, la barbatii seropozitivi homosexuali, boala avansa mai repede la cei care isi ascundeau homosexualitatea, decat la cei care nu o ascundeau. Unii cercetatori au impartit modalitafile de coping evitant in doua tipuri de strategii: comportamentale si cognitive (Moos, 1988). Strategiile comportamentale includ angajarea in exercitii fizice, folosirea alcoolului sau a altor substante dopante, exprimarea furiei, etc. Strategiile cognitive includ abandonarea problemei pe moment si reducerea amenintarii prin modificarea importantei situatiei. Copingul evitant conduce la diminuarea catecolaminelor, a activitatii celulelor NK (Natural Killer) si la hiperfunctia axei hipotalamo-corticotrope, ceea ce accentueaza inhibitia celulelor NK. Aceste consecinte sunt in sine conditii favorizante pentru imbolnavire, dupa cum s-a mentionat in capitolul anterior. In plus, strategiile de coping evitant conduc oamenii i spre comportamente nocive (de ex. consumul de alcool) care creeaza, pe termen lung, iluzia indepartarii evenimentului stressant, dar pot crea serioase probleme pe termen lung (in exemplul dat, ciroza, cancer hepatic sau gastric, polinevrita, depresie, etc.) De aceea, eel pujin din punct de vedere statistic, si cu exceptiile mentionate anterior (situafii ireversibile, fara ieire), majoritatea autorilor accepta faptul ca strategiile de coping activ
- amanarea deliberata a actiunii, atunci cand subiectul realizeaza

sunt cai mai bune de a face fafa evenimentelor stressante, comparativ cu cele de coping evitant. Totusi, aceasta nu exclude si existenta opiniilor contrarii. Spre exemplu, intr-un studiu recent efectuat in Japonia, Cheng (2000) mentioneaza faptul ca nu intotdeauna copingul activ este eel mai indicat in vederea reducerii nivelului de stress. Cheng a comparat strategiile in fata agentilor stressori adoptate de trei grupe diferite de subiecti: pacienfi cu dispepsie, pacienti cu reumatism si pacienti cu boli cronice. Participant au A asupra vietii fost rugati sa descrie evenimentele care au avut un efect major lor, gradul de controlabilitate al acestor evenimente i modul lor de face fata acestora. Concluziile au indicat faptul ca pacienfii cu dispepsie sunt inclinati sa foloseasca mecanisme de coping activ, atat in situa^ii controlabile cat si necontrolabile, in timp ce pacienfii cu reumatism i cei suferind de boli cronice folosesc, in special, strategii de coping pasiv. Rezultatele au aratat ineficienta mecanismelor de coping activ chiar si in situatiile controlabile, intrucat, acest tip de coping, susfine autoarea, ar fi responsabil de cresterea nivelului anxietatii si aa considerabila, in cazul pacientilor cu dispepsie. In practica, putem afirma faptul ca oamenii folosesc ambele tipuri de strategii pentru a combate evenimentele stressante (Folkman si Lazarus, 1980). Predominarea unui tip sau altul de strategic este determinate in primul rand de stilul personal (unii sunt mai activi decat alpi) si de tipul de eveniment stressant (de exemplu, oamenii folosesc copingul centrat pe problema pentru a face fata problemelor potential controlabile, cum ar fi problemele legate de munca, familie, in timp ce, stressorii perceputi ca fund mai putini controlabili, cum ar fi diferite tipuri de probleme legate de sanatate, necesita un coping centrat pe emotie). Folkman i Lazarus (1986) au remarcat ca rezultatele cele mai favorabile in plan fiziologic au fost obtinute prin utilizarea combinata a ambelor tipuri de coping, cu includerea solicitarii suportului social i a reevaluarii cognitive a problemelor. Importanta cunoasterii si studierii mecanismelor de coping este redutabila, deoarece in orice tentativa pe care dorim sa o facem spre a reduce efectele nocive ale distressului este obligatoriu sa se Una seama de