CURS 10

Copingul în situația de boală

Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice

 situația de boală/ de a fi bolnav poate aduce prejudicii

pe multiple planuri.
 Boala este o amenintare la adresa integritatii statului si
rolului (coordonatele psihosociale ale personalității).
 Boala este în același timp stare somatica (obiectivă) a
bolnavului, dar totodată starea (subiectivă ) de
constientizare a unor deficite, acestora adăugându-li-se
interpretările medicale asupra simptomelor, evoluției,
prognosticului.
Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice

 Boala este un impas existential, mai ales când

schimbările ating sfera dorintelor pacientului.
 Se limiteaza capacitatile fizice si psihice, se pierd
anumite gratificatii – nu mai poți mânca anumite lucruri
care-ți plăceau, nu mai poți bea, fuma sau face sport etc
 Totodată, boala presupune schimbari de ordin ambiental
( de ex. atmosfera spitalului), însăși securitatea
emotionala poate fi afectată în aceste condiții (lumea
spitalului este perceputa ca ostila).
Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice

 Apar schimbari de ordin relational:

 la unii dintre internati scad contactele cu familia
 pentru altii este un prilej de a-si analiza relatiile familiale
 scade capacitatea de indeplinire a sarcinilor ceea ce duce fie
la reprosuri, fie la menajare excesiva din partea celorlalti
 scad mijloacele materiale, ceea ce antreneaza modificări in
conduita familiei
 se limiteaza contactele cu prietenii
 se deregleaza raporturile conjugale, afective si sexuale
Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice

 Pacientul este stresat de toate aceste schimbări, dar și

de ceea ce stie despre boala (evoluție, sechele,
recidive).

 Din punctul de vedere al bolnavului există trei variante:

 acceptarea bolii
 ignorarea bolii
 negarea bolii
Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice
 acceptarea bolii
 realistă, rationala, implicând ajustarea comportamentului
 constientizare disproportionata

 ignorarea bolii
 nivel scazut de cultura (ignoranță)
 boli psihice (lipsa criticii)
 boli neurologice
 momente de puternica incordare
 laudativa

 negarea bolii
 pentru a nu se supune limitelor subestimeaza simptomele si au o
atitudine sfidatoare
 autoamăgirea (mecanism inconstient de aparare)
Boala ca sursa majoră de variate stresuri
psihice
 Ce tipuri de atitudini pot rezulta:
 combativa – presupune echilibru psihic si adaptare la realitate
 de resemnare – dezinteres, stare depresiva, fatalism
 refugiu in boala – acolo unde boala aduce un beneficiu
secundar, fuga de responsabilități, la personalitățile imature,
în general.
 problematizanta – culpabilitate, „negociere”, cautarea
vinovatului, posibilitatea de a-si arata stoicismul, subcultura
(deochi, farmece)
 valorificare superioara – (aici este tot intrarea în acțiune a
unui/unor mecanisme de apărare, de tip raționalizare) - boala
privită ca experiență de autocunoaștere, meditare, reorientare.
 de rea folosire a bolii – hiperestimarea bolilor usoare.
Coping în situația de boală

 Coping (cf. Dicționarului Webster, 1979) înseamnă a

lupta cu succes, a face tot posibilul sau a fi mult decât..
pe scurt, a face față unei situații (neplăcute).

 Conceptul de adaptare a făcut posibil pentru cercetători

și practicieni să vorbească de capacități, mai mult decât
de incapacități, despre realizare, mai curând decât
despre eșec, despre sănătate mai curând decât despre
starea de boală.
Coping în situația de boală
 Există și în terapie un curent numit psihoterapie centrată
pe resurse, psihoterapie pozitivă.
 Denumirea de Psihoterapie Pozitivă se referă la
potențialul din noi, la capacităţile de dezvoltare.
 Simptomele și situaţiile dificile sunt reinterpretate din
perspectiva sensului şi mesajului pe care acestea le au,
cu scopul încurajării potenţialului specific fiecărui individ.
 Psihoterapia pozitivă încurajează capacitatea de a învăţa
din propriile greşeli, capacitatea de a reflecta şi a
înţelege scopul şi mesajul unor conţinuturi negative,
probleme sau simptome. Sensibilizarea şi încurajarea
unui nou punct de vedere duc la întregirea imaginii pe
care pacientul o vede la un moment dat unilateral.
Coping în situația de boală

 Revenind la adaptare, pentru Folkman și Lazarus

(1980), aceasta apare ca un efort cognitiv și
comportamental făcut pentru a stăpâni, tolera sau
reduce cerințele interne și externe și conflictele care
apar odată cu aceste cerințe.
 Observăm că cei doi autori introduc termenul de efort în
definiția lor, rezultând că adaptarea nu este pasivă, ci
dinamică și creatoare.
Coping în situații de boală

 Dincolo de faptul că este baza pentru supraviețuirea

individului și grupului, ea însemană creșterea și
dezvoltarea umană, prin utilizarea activă a resurselor
biopsihosociale care participă la controlul, stăpânirea și
prevenirea stressului generat de condiții externe și
interne.
 Autorii anterior citați propun și un model tranzacțional
al stressului.
Coping în situații de boală

 Modelul Folkman – Lazarus (tranzacțional)

 Termenul de tranzacţie desemnează relaţia bidirecţională
dintre persoană şi mediu, negocierea activă între
cerinţele şi presiunile mediului.
 Potrivit acestui model, stresul este definit ca o relaţie
particulară între individ şi mediu, în care persoana
evaluează anumite elemente ale mediului ca fiind
costisitoare sau suprasolicitante în raport cu resursele de
care dispune aceasta şi le percepe ca pe ameninţări la
adresa stării sale de bine.
Coping în situații de boală

 În modelul tranzacţional acele elemente, situaţii sau

persoane susceptibile de a induce reacţii de stres poartă
numele de stresori.
 În momentul în care interacţionează cu aceşti stresori,
oamenii fac anumite interpretări/evaluări asupra lor.
 Stresorii identificaţi pot fi evaluaţi ca reprezentând
ameninţări sau ca reprezentând provocări, obstacole
care trebuie şi care pot fi depăşite.
 În prima situaţie mai degrabă decât în cea de-a doua,
este posibil să fie trăit stresul.
Coping în situații de boală
 Este vorba deci, despre o chestiune de interpretare cognitivă,
de încadrare – dacă eu percep o situație de expunere publică,
de exemplu, ca pe o situație în care să-mi pun în valoare
calitățile, să influențez, să strălucesc, departe de a fi
stressantă, situația mă va motiva și umple de energie.
 Dacă aceeași situație o interpretez ca amenințătoare,
anxietatea rezultată din propria interpretare mă poate bloca.
 Același lucru este valabil și pentru copingul în situații de
boală – dacă mă centrez doar pe deficitul adus de situația
prezentă, voi adăuga un stress suplimentar, dacă văd boala
ca pe un semn că stilul meu de viață trebuia schimbat, dacă
experiența în sine mă face să prețuiesc mai mult viața și
toate posibilitățile ei, această optică mă va salva de la
stressuri suplimentare.
Coping în situații de boală

 Strategiile de coping (adaptare) la stres se încadrează,

în general, în două categorii:
 a) strategii centrate pe probleme (au ca scop
reducerea problemei care a cauzat stresul, acţionând în
principal asupra stresorului) şi
 b) strategii centrate pe emoţii (oamenii încearcă să
îşi regleze emoţiile, astfel încât să reducă nivelul de stres
cauzat de către situaţie).
Coping în situații de boală

 Uneori, acestea din urmă sunt singurele strategii

disponibile, pentru că nu se poate acţiona în mod direct
asupra stresorului (spre exemplu, atunci când aflăm că
suferim de o boală incurabilă sau că efectele bolii vor fi
invalidante).
 Solicitările pot produce stresul psihic doar dacă individul
anticipează faptul că nu va fi capabil să la facă față sau
că nu le va putea satisface cererile fără a pune în pericol
alte scopuri pe care le urmărește
Coping în situații de boală

 Anticipând consecințele, individul își poate activa

resursele de coping în mai multe moduri:
 evitarea solicitărilor
 îndeplinirea lor la un preț tolerabil
 schimbându-și optica asupra solicitărilor
(minimalizându-le)
 schimbându-și optica asupra posibilităților proprii
(reevaluându-le)
 schimbându-și optica asupra consecințelor
Coping în situații de boală
 Putem realiza, pornind de aici, o clasificare a
comportamentelor de adaptare/stilurilor de
coping:
 activ – pasiv (discutând direct acțiunea, tratând despre
stressori sau evitând stressorii).
 cognitiv – emoțional (controlând stressori angajați în
activitatea cognitivă sau ținând de sfera emoțională –
catharsisul și expresia)
 controlul (menținând în aparență controlul personal
asupra stressorilor) – lipsa controlului.
 Acțiunea psihologică/acțiunea socială (sfera autorealizării
sau suportul social).
Coping în situații de boală

 Deși în domeniul socio-uman nu există algoritmi, putem

spune că, în general, copingul parcurge următoarele
etape:
 1. anticiparea (avertizarea), când situaţia poate fi
amânată sau prevenită, când persoana se poate pregăti
pentru confruntare, când poate evalua "costul"
confruntării;
 2. confruntarea (impactul) când are loc răspunsul,
redefinirea situaţiei şi reevaluarea; şi
 3. post confruntarea când se analizează semnificația
personală a ceea ce s-a întâmplat.
Coping în situații de boală

 De multe ori momentul anticipării este mai intens în

reacţii psihofiziologice decât confruntarea. Acest fapt a
determinat conturarea aşa numitului stres de
anticipare.
 Acolo unde nu există momentul anticipativ (de ex. în
impactul intempestiv cu un anumit stimul) reacţiile
psihofiziologice pot să se manifeste după confruntare.
Coping în situații de boală

 Mircea Miclea dă o definiţie copingului, văzut drept

 “orice mecanism de prevenţie şi adaptare la stres, orice
tranzacţie între subiect şi mediu în vederea reducerii
intensităţii stresului…adaptarea în acest caz vizează nu
numai <<convieţuirea cu stresul>>, asimilarea lui, ci şi
înlăturarea lui printr-o acţiune fermă”.
 În opinia sa, copingul vizează “toate modalităţile de
gestionare a stresului”.
Coping în situații de boală

 Mecanismele de coping pot intra in acţiune fie anticipat,

fie în momentul inducerii stresului sau după acţiunea
stresorului.
 M. Miclea grupeaza mecanismele de coping in trei mari
categorii
 - comportamentale
 - cognitive
 - neurobiologice
Coping în situații de boală
 comportamentale: grupeaza toate
comportamentele care au funcţia de a preveni
sau reduce reacţia de stres.
 Numărul şi varietatea acestora este extrem de
mare, aproape orice comportament într-un
anumit context putând dobândi funcţie
adaptativă sau profilactică (ex.: fuga sau lupta,
încercările de anihilare a stresorului, căutarea
unui sprijin social, acţiunea planificată,
abandonarea în activităţile cotidiene,
perseverenţa, antrenamentul sistematic).
 Mecanismele de coping comportamental reduc
stresul doar atunci când costul realizarii lui nu
depăşeşte beneficiile (în caz contrar fiind ele
însele cauzatoare de distres).
Coping în situații de boală

 cognitive: cuprind totalitatea mecanismelor de

prelucrare a informaţiei, care au funcţia de a diminua
reacţia la stres.
 Organismul îşi reduce stresul operând nu asupra situaţiei
stresante, ci asupra modului cum este ea percepută:
este efectuata o evaluare primară, apoi una secundară,
cărora le urmează un şir de alte evaluări şi reevaluări;
copingul cognitiv vizează tocmai modularea acestor
procesări.
 Intervenţia mecanismelor de coping cognitiv se face fie
în momentul evaluării situaţiei-stimul (“apărarea
perceptivă”), fie după ce această evaluare a avut loc
(ex.: intelectualizarea traumei)
Coping în situații de boală

 neurobiologice: reacţia la stres are o evidentă

componentă biologică –mijloacele de optimizare a
reacţiilor biochimice la stres pot fi generate
spontan, de către organism, ca reacţie de apărare
(ex.: secreţia masivă de endorfine), sau pot fi
induse deliberat, de către subiectul insusi (ex.:
consumul de medicamente, tutun, droguri..), sau
de către terapeut (tehnicile de relaxare).
Coping în situații de boală

 Reziliența – termen preluat din inginerie, unde are sens

de rezistnță la șoc a materialelor, capătă prin extensie la
domeniul sociouman înțelesul de rezistență psihologică
la șocuri emoționale.
 Reziliența se referă deci la capacitatea individului de a
suporta stressori fără a manifesta disfuncții psihologice,
boli psihice sau dispoziție negativă persistentă –
capacitatea persoanelor de a evita psihopatologia în
ciuda circumstanțelor dificile
Coping în situații de boală
 Procesul central în clădirea rezilienței constă tocmai în
dezvoltarea aptitudinilor de coping, bazate, la rându-le, pe o
serie de trăsături de personalitate:
 o atitudine de genul dacă vrei, poți!
 tendința de a privi problemele noi ca pe oportunități
 capacitatea de a vedea micile ferestre de oportunitate și de a
profita la maximum de ele
 un sistem constant și sănătos de valori
 capacitatea de a gestiona competent diferite tipuri de situații
 o zonă largă de confort
 capacitatea de a se recupera după situații traumatice
 o largă rețea de suport social.
Coping în situații de boală
 Suportul social și sănătatea
 Termenul de suport social se referă, în general, la
resursele pe care le primim de la cei din jurul nostru.
 Specialiştii au identificat câteva caracteristici esenţiale
ale dau eficienţa suportului social:
 1) mărimea reţelei sociale în care suntem integraţi, care
ţine de numărul de prieteni sau de membrii de familie pe
care îi avem în preajma noastră;
 2)calitatea relaţiilor şi
 3) modul în care ştim noi să folosim suportul social,
măsura în care ne simţim confortabil să cerem ajutor
celor din jurul nostru
Coping în situații de boală

 Suportul social îndeplineşte mai multe funcţii în viaţa

noastră, în raport de aceste funcţii având de a face cu:
 1)suportul emoţional (empatie, dragoste, siguranţă);
 2) suportul valorizant/ de valorizare - atunci când ceilalţi
ne arată că suntem preţuiţi pentru ceea ce reprezentăm
noi, în ciuda greşelilor pe care le facem uneori
 3)suportul instrumental (de exemplu, bani, casă, ajutor)
 4) suportul informaţional(sfaturi, sugestii, feed-back)
 5) suportul de reţea/de afiliere (network support), atunci
când avem sentimentul apartenenţei la un grup care ne
împărtăşeşte interesele
Coping în situații de boală
 Suportul social poate influenţa unele dintre componentele
modelului lui Folkman şi Lasarus (1980)cu privire la stres:
 a) existenţa unui suport social mulţumitor va reduce
numărul evenimentelor stresante întâlnite (dat fiind faptul
că singurătatea şi lipsa suportului social în sine reprezintă
stresori);
 b) poate reduce tendinţa de a evalua anumite evenimente
ca fiind stresante;
 c) conştiinţa faptului că beneficiezi de ajutor din partea
celorlalţi îţi poate întări abilităţile de adaptare în situaţii
stresante (spre exemplu, prin suportul emoţional şi
valorizant pe care ţi-l oferă, ceilalţi îţi pot întări ideea că
dispui de resursele necesare pentru a trece cu bine peste
perioadele mai dificile).
Coping în situații de boală

 Sursele de suport social pot fi diferite:

 •familie
•rude
•prieteni
•colegi şi comunitatea profesională
•vecini şi comunitatea de cartier
•grupuri informale (cluburi, biserică)
•specialişti (medici, psihologi, centre de informare, etc.)
 grupuri de suport pentru diferite afecțiuni (alcoolism,
demență, TSA, schizofrenie etc)
Coping în situații de boală
 Grupurile de suport și rolul lor în activarea
resurselor de coping.

 Grupurile de suport se bazează pe existența la nivel

individual a unui instinct gregar, tendința naturală de a
ne reuni în mulțime, grație faptului că, în apropierea
celorlalți, individul trăiește un sentiment primar de
confort și căldură umană, în timp ce izolarea naște
indiferență și teamă.
 Grație dinamicii de grup, se petrec acele fenomene
psihice supraindividuale, având ca efect, printre altele:
catharsis-ul, insight-ul, transferul etc.
Coping în situații de boală
 Factori terapeutici în grupurile de suport (cf. Yalom,
I., 2009)
 Inocularea speranței: factor crucial în orice terapie. Nu
numai că speranța este necesară pentru a păstra clientul în
terapie astfel încât ceilalți factori terapeutici să aibă efect, ci
și credința în modalitatea de tratament (în cazul nostru,
credința în grup ca factor suportiv, de confort psihologic),
poate fi un factor terapeutic eficient în sine.
 Universalitatea: multe persoane încep o terapie de grup cu
gândul neliniștitor că sunt unice în nenorocirea lor, că doar
ele au anumite probleme, gânduri ori pulsiuni presante.
 În grupul de terapie, mai ales în fazele de început,
infirmarea sentimentelor de unicitate ale membrilor devine
o puternică sursă de ușurare.
Coping în situații de boală
 Transmiterea și împărtășirea informațiilor – factor
de psihoeducație. În general, moderatorul grupului oferă
acest gen de informații, Informațiile însă nu vin doar de
la liderul grupului, membri făcând schimb activ de
informații și idei, de strategii de coping cu situația și de
modalități de abordare a bolii și situațiilor problematice
apărute.
 De multe ori felul în care percepem situațiile prin care
trecem este cumva inflexibil, ori a privi și din perspectiva
altcuiva poate să aducă soluții noi și clarificări.
 Însăși împărtășirea cu ceilalți membri, însuși schimbul
are caracter reconfortant.
Coping în situații de boală
 Altruismul – membrii grupului câștigă oferind și nu
doar primind ajutorul. Membrii grupului își oferă sprijin,
reasigurări, sugestii, înțelegere. Deseori, membrii
grupului vor accepta mult mai ușor observații de la un
alt membru decât de la terapeut, care rămâne un
profesionist plătit, pe când ceilalți membri reprezintă
lumea reală și se pot baza pe reacțiile lor spontane și
sincere, pe feed-backul primit de la ei.
 A oferi ajutor mai are însă o conotație psihologică – te
face să te percepi ca mai puternic, ca cel ce poate da,
cel ce știe, astfel încât mulți membrii ai grupului ies din
acest proces cu o autostimă crescută, ceea ce-i ajută să-
și gestioneze mai bine propriile probleme și propriile
stări.
Coping în situații de boală

 Recapitularea corectivă a grupului familial primar

– grupul de terapie se aseamănă cu o familie sub multe
aspect : există figuri ale autorității, figuri de tipul colegi
de grup/frați, dezvăluiri personale profunde, o intimitate
profundă. Important este în terapia de grup nu doar că
subiecții retrăiesc experiențe familiale timpurii ci că le
retrăiesc corectiv.
 Comportamentul imitativ: membrii grupului învață
privindu-se unul pe celălalt rezolvând probleme. Acest
fapt poate fi foarte puternic în grupuri omogene centrate
pe probleme comune, așa cum sunt cele de suport
Coping în situații de boală

 Coeziunea grupului: pare a avea aceeași relevanță

pentru cursul terapiei ca și relația terapeutică în cazul
terapiei individuale. Cu alte cuvinte, cu cât grupul este
mai coeziv, cu atât eficiența sa – în atingerea
obiectivelor terapeutice vizate – va fi mai mare
Coping în situații de boală

 Catharsisul – unul dintre factorii terapeutici cei mai

puternici. Discutând, membrii grupului nu doar că fac
schimb informațional și coalizează, dar și descarcă o
serie de tensiuni și frustrări acumulate.
 A descărca afectele negative generate de boală, a putea
plânge în fața celor care au o aceeași problemă, deci cu
sentimentul că ești pe deplin înțele și acceptat,
reprezintă un factor major de coping cu situația. Afectele
nedescărcate, lucrurile nespuse, tristețea neplânsă, nu
vor dispărea, ele vor continua să macine interior
individul, făcându-l încă și mai vulnerabil decât era deja.