Redactor: MARIA STANCIU

Concepţa grafică a copertet. colecţtel.

· ·. VENlAMIN & VENI AMIN
LAROUSSE
DICTIONAR
,
. DE
PSIHANALIZĂ
SEMNIFICANŢI • CONCEPI'E • MATEME

Sub direcţia lui

ROLAND CHEMAMA

Traducere, avanprefaţă şi completări

privind psihanaliza în România de
dr. LEONARD GA VRILIU

E_j
UNIVERS ENCICLOPEDIC
J.S .B .N. 973-9243-43-6 Bucureşti, 1997
 e fotografiile lui Sigmund Freud (coperta 1) şi
Pe coperte sunt repro dus· )
Jacques-Marie Lacan (coperta 4
DICTIONNAIRE DE LA P~Y~HAN~LYSE
dictionnaire actucl des stgmficants,
concepts et mathcmes dC:: la psychanalyse
sous direction de
ROLAND CHEMAMA
@ Larousse, 1995
Pentru traducerea în limba română toate drepturile apar\in
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC
AVANPREFAŢĂ
UN DICTIONAR ÎN "DIALECT' FREUDO-LACANIAN
Je parle sans le moindre espoir-
de me faire entcndre notammcnt.
JACQUES LACAN
Apariţia în limba română a unui dicţionar ca acesta era o necesitate şi,
desigur, este un mic eveniment, de vreme ce opera lui Jacques Lacan, legendar
fondator de "şcoală freudiană" la Paris, captează tot mai mult interesul nu doru·
al psihoterapeu~lor din România, ci şi al multor universitari umanişti sau simpli
intelectuali dornici să-şi distileze cultura la flacăra unui curent de idei care face
vogă undeva în Occident: "un phenomi:ne bien parisien. unc mode, unc folie,
un snobismc". (Catherine Clement, Vics ctlcgendes de Jacques Lac;m, Grassct,
Paris. 1981, p. 23.)
El însuşi om de aleasă cultură, la care lecturile din Hegel sau Marx s-au
recristalizat prin prisma unor lecturi din Frege, Russell, Heidegger, Fcrdinand
de Saussure, R. Jakobson şi. mai presus de toate, prin prisma rclccturilor din
opera epocală a lui Sigmund Freud, Lacan este făuritorul unui original "dialect'·
psihanalitic nu întotdeauna traductibil, dar care pe mulţi îi pasionează ca un
rebus filosofic. De aceea o serie de termeni (de-sens/ inde-scns, disque-ourcounmt,
m 'cerc etc .) sunt preluaţi ca atare în versiunea românească a dicţionarului,
recunoscându-se astfel naţionalitatea franceză inconvertibilă a ,.inconştientului"
teoretizat de Jacques Lacan.
Fără discuţie, Lacan este teoreticianul omnipoten!ei limbajului, care ~ntru
el este o ipostază, dacă nu chiar singura ipostază a inconştientului. Mai mult,
pentru Lacan nu există inconştient analfabet: inconştientul ştie să scrie şi să
citească. Nu face nimic dacă o asemenea concepţie desfiin!ează dintr-un foc
inconştientul la sugarul care încă nu poate vorbi sau Ia copilul care nu ştie
din născarc alfabeLUI. Din acest punct de vedere, lacanian, popoarele preistorice
se parc că nu aveau inconştient, după cum nici analfabeţii din societăţile
moderne nu au, în această viziune, decât un inconştient extrem de Jacunru·. Dar
complexul lui Zenon este atât de puternic la Lacan, încât nici un fapt real nu-i
5

AMBIVALENTĂ
înainte de toate să favorizcze adaptarea şi
integrarea socială a pacientului. Se pre-
ocupă şi de medicina p~ihosomatică şi
prczidează Societatea ame ricană de cer-
cetare în medicina psihosomatică. Este
au tont! a numeroase cărţi, dintre care cităm:
Thc Scope of Psychanalysis: Selcctcd
Papers of F. A/cxandcr (1921-1961),
Psihoterapie analiticJ: principii şi aplicare
( 1946), Principii de psihanaliz<T ( 194R) şi
Psychoanalytic Pioneers ( 1966).
AMBIVALEN TĂ (eng1. ambiva/cnce;
germ. Ambivalenz). Dispoziţie psihică a
unui subiect care trăieşte sau manifestă
simultan două sentimente, dou11 atitudini
opu~e cu privire la ace1a5i obiect sau la
accca5i si tuaţie. (De exemplu, dragostea şi
ura, dorinţa şi teama, aflrmaţia şi negaţia.)
ENCICL. Noţiunea de ambivalentă a fost
introdusă în 1910 de către E. Bleuler, ca
urmare a cercetărilor sale a~upra schizo-
freniei, unde această tendinţă paradoxală
îi apărea în formele sale cele mai carac-
teristice. Ulterior a recurs Ia această notiune
S. Freud, neîncetând să-i Mtbliniczc impor-
tanţa în diferitele registre ale funcţionării
psihice; el a apelat Ia această noţiune atât
spre a da o explicaţie conflictelor intra-
psihice cât şi spre a caracteriza anumite
etape ale evolutiei libidinale, ba chiar ş i
aspectul fundamental dualist al dinamicii
impulsiilor.
Coexistenţa, la un subiect, a unor ten-
dinţe afective opu.~c cu privire la ace laşi
obiect ar induce organi zarea anumitor
conflicte psihice care îi impun subiectului
atitudini cu totul contradictorii. Yn acelaşi
sens, Mclanie Klein evocă atitudinea
ab~olut ambivalentă a subiectului în relaţia
sa cu obiectul, care îi apare clivat în
"obiect bun.. şi "obiect rău" .
32
Dragostea şi ura constituie, în speţă,
una dintre opoziţiile cele mai decisive în
producerea unor aţcmenea conflicte.
Ambivalenta ar apărea şi ca un factor con-
stitutiv legat de anumite ~tadii de evoluţie
libidinall! ale subiectului, în care coexistl!
simultan mişcl!ri impulsionale contradic-
torii. Cum ar fi, de exemplu , opoziţia
iubire-di~trucţic din ~tadiul sadico-oral,
opoziţia activitate-pasivitate din stadiul
sadico-anal. Yn acest sen~, ambivalcnţa
este, în cazul respectiv, direct articulatl! cu
dinamica impulsională.
Ideea unei ambivalcnţe în mod intrinsec
legate de dinamismul impulsiilor s-ar găsi,
pe de al tă parte, confortată de caracterul
opoziţional al impubiilor ca atare: impulsii
de mttoconservare-impulsii sexuale. şi
încă şi mai clar în dualismul impul~iile
vicţii-impulsiile morţii.
AMINTIRE-ECRAN (engl. scrccn-
m emory; germ. Deckerinnerung). Pentru
S. Freud, amintire reconstruită fictiv de
către subiect, pornind de la evenimente
reale sau de la fantasme.
ENCICL. Aceste amintiri nu au o mai pu{in
deplină valoare de amintiri despre real,
psihanaliza fiind o doctrină a reconstntcţici
fictive a vieţii libidinale.
ANACLITIC, adj. (cngl. anac/itic; germ.
Anlchnungs-). Dcsemneazl! o funcţiune de
suport, de sprijin, în traducerea unor texte
ale lui Freud, în special cu referire la a sa
teorie a impul.siilor şi a alegerii obiectului
(-+ALEGERE DE OBIECT PRIN SPRIJINIAE).
ENCICL. Adjectivul "anaclitic" a fost in-
trodus în traducerile franceze de către
Freud, care s-ar inspir.t a~tfel din utilizarea
termenului în literatura psihanaliticn de
ANGOASĂ
limbă engleză. Îi vom prefera expresia fn Franţa , mai ales sub influenţa lui
.,par ctayage" ("prin sprijinire"), îndeosebi J. Lac an, se insistă asupra faptului că
când este vorba de alegerea de obiect, analiza didactică nu este o varietate spe-
termenul "sprijinire·' având avantajul de a cială de psihanaliză, în care analizantul ar
fi mai comun, cum este şi termenul ger- fi un discipol al psihanalistului său, ci că
man pc care îl traduce, marcând mai bine trebuie să fie deosebit de reprezentativă
faptul că prob lema alegerii de obiect se pentru ceea ce este în general considerată
leagă extrem de clar cu teoria generală a psihanaliza, văzându-se aici pusă, poate
impulsiilor.-+ IMPULSlE (PULSIUNE). mai bine decât oriunde, problema scopului
analizei.-> TRECĂTOARE.
ANALIZANT (ANALIZANTĂ). Su-
ANGOASĂ (cngl. <lnxicty; germ. Angst).
biect supus psihanalizării.
Afcct' neplăcut, mai mult sau mai puţin
ENCICL. Termenul analizant, folosit de la intens, care se m<mifcstă în locul unui sen-
Lacan încoace în locul aceluia de analizat timent inconştient la un subiect în aştep­
sau de pacient, marchează destul de net tarea a ceva ce el nu poate numi.
faptul că subiectul nu se adresează psih-
ENCICL. Angoasa se traduce prin scn:t.aţii
analistului spre ,.a fi psihanaliza!". El este
fizice, mergând de la simpla senzaţie de
acela care arc sarcina de a vorbi, de a
con~tricţic gastrică până la paralizia totală,
asocia, de a respecta regula fundamentală.
senzaţia fiind adesea însolită de o intensă
Lucrul acesta nu supriml! nimic din res-
durere psihică.
ponsabilitatea deosebită a psihanalistului Angoa~a a fost rcperată de Freud, în
in conducerea curei.
primele sale scrieri teoretice, ca fiind
cauză de tulburări ncvroticc. Astfel, într-o
ANALIZĂ DIDACTICĂ (engl. training scrisoare către W. Fliess, din iunie 1894
;malysis; germ. Lehranalyse. didaktischc (La naissance de la psychanalyse, 1950),
Analysc). Psihanalizare personală, obliga- Freud impută în mare parte sexualităţii
torie pentru orice candidat la profesia de angoasa trăită de ncvroticii săi: "La în-
psihanalist. ceput m-am angajat pe căi greşite. Mi se
părea că anxietatea de care sufereau bol-
ENCICL. Regula ca orice viitor psihana-
navi i nu era decât continuarea anxietăţii
list să întreprindă el însuşi o p~ihanalizarc
trăite în timpul actului sexual, deci, de fapt ,
personală nu s-a impus de la bun început.
un simptom isteric". În accea~i scrisoare,
Primii elevi ai lui Freud se mulţumcau, în
consacrată în întregime temei "cum ia
general, cu câteva convorbiri cu el, în na~tcre angoa~a", Freud susţine că "an-
timpul cărora se cxcrsau în metoda psih- goasa decurge dintr-o transformare de ten-
analitică, analizându-şi, de exemplu , pro- siune acumulată", această tensiune putând
priile vise. A~tăzi , însă, este stabilit eli fi de natură fizică sau psihică . Pentru el
numai o psihanaliză împinsă cât mai ele- acc<L~ta în~camnă o conversiune a angoa~i.
parte posibil permite ca rezistenţcle incon- care produce isteria şi nevroza anxioasă.
şticnte ale psihanalistului sl! nu zăgăzuia~că Dar, spune el , "în isterie este vorba de o
activitatea cu pacienţii săi. excitaţie psihică ce ia o calc greşită,
33
ANGOASĂ ANNAO.

ducând la reacţii somatice", pe când în vorba, pentru Freud, de angoasa care sur- căutarea acestui obiect pierdut. Ea survine Horia [scriere a lui Guy de Maupassant -
cazul nevrozei anxioase ar acţiona "o vine la un subiect "în momentul fazei la un subiect atunci când acest obiect, notă L.G .), devine imaginea unui dublu
tensiune fizică ce nu se poate descărca falice" (ibid.). Aşadar, pentru Freud, apa- echivalent metonimie al falusului, absent autonom făcut talm~ş-balmeş, sursă de
riţia angoa~ei la un subiect este întotdea- groază şi de angoa~ă. ln consecinţă, pentru
psihic". Mai târziu, în 1926, în lnhibiţia, din punct de vedere structural, devine un
simptomul şi angoasa. Freud scrie: "Altă­ una articulabilă cu pierderea unui obiect obiect de partaj sau de schimb. Clici, pen- Lacan, angoasa nu este semnalul unei
dată consideram angoa~a drept o reacţie puternic investit, mama sau falusul. tru Lacan, nu există imagine posibilă a absente, ci manifestarea pentru un subiect
ocneralli a Eului supus condiţiilor ne- J. Lac an a consacrat un an din învăţă­ absenţei . a lipsei acelui suport indispensabil care
o . mântul său elaborării, după Freud, a unei Acest obiect absent şi în mod specific este pentru el absenţa. Într-adevăr, ceea ce
plăcerii". El revine asupra acestei con-
articulaţii cât mai precise cu putinţă a con- implicat în angoasll, Lacan îl califică drept generează angoasa pierderii sllnului pentru
cepţii, re liefând două limite: aceea de a
face între angoasă şi libidoul sexual o ceptului de angoasă (Scmin;~ire X, 1962- "suport" şi drept ,,cauză a dorinţei" şi îl un sugar nu este faptul că acel sân s-ar
relatie deosebit de strânsă; a considera Eul 1963, L'angoi.~se). Pentru el nu este vorba numeşte "obiect a". Acest obiect a, spune putea să-i lipsească, ci faptul clll-ar copleşi
ca Pe singurul sediu al angoasci. Datorită atât de a o înţelege sau de a o descrie cât Lacan, este obiectul fără de care nu există prin atotprezenţa sa (par sa coute-presence).
de a o repera în poziţia sa structurală şi în angoasli. Este acea stâncă a castrării despre Tocmai posibilitatea absenţei sale prezcrvă
aportului lui O. Rank, care socoate că
traumatismul na5terii este acela care inau- elementele sale semnificante. Iată cum ia care vorbeşte Freud, rezcrvli ultimii şi pentru copil un dincolo cerinţei sale,
gurează angoasa, Freud îşi revizuieşte el dcfini~a lui Freud: angoasa este un afect ireductibilă a libidoului. "Despre el este constituind a~tfcl un câmp al trebuinţei
poziţiile. El urcă de la reacţia anxioasă la a cărei poziţie a minima este de a fi un vorba peste tot unde Freud vorbeşte de radical separat de acela al dorinţei.
situaţia de pericol, al cărei prototip rămâne semnal. lnsli pentru Lacan angoasa nu este obiect cu referire la angoasă" (Lecţia din Orice răspuns care se vrea împlinitor al
nasterea. Freud conferă în acest caz manifestarea unui pericol intern sau ex- 28 noiembrie 1962, Seminaire X, 1962- dorinţei nu poate, crede Lacan, decât să
an~oasei două surse diferite: una involun- tern. Este afectul care pune stlipânire pe un 1963). Pentru Lacan, ceea ce constituie ducă la apari~a angoasei. Angoasa, a5adar,
ta~. automată, inconştientă, explicabilă subiect, într-o oscilare, când este confrun- angoasa "este când ceva, indiferent ce, este "ispita nu a pierderii obiectului, ci
atunci când se instaurează o situaţie de tat cu dorinţa Celuilalt. apare în locul pc care îl ocupă obiectul prezenta faptului că obiectele nu sunt
pericol analoagă cu aceea din momentul Dacă pentru Freud angoasa este cauzată cauză a dorinţei" (ibid.). Angoasa este lips11" (Lec~a din 5 decembrie 1962, ibid.).
naşterii şi care pune in pericol tnsă.5i viaţa de o absenţă a obiectului, printr-o separare întotdeauna provocată de acel obiect care Lacan explică angoasa utilizând trei puncte
subiecntlui; alta, voluntară, conştientă, ar de mama sau de falus, pentru Lacan an- este acela care spune "eu·• (,.je'? în in- de reper (juisanţa, jindul, dorinţa), unde
fi produsul Eului atunci când îl ameninţă goasa nu este legată de o absenţă a obiec- conştient şi care caută sll se exprime prin însă dimensiunea raportului cu Cellilalt
o situaţie de pericol real. Angoasa ar avea tului. Ea apare întotdeauna într-un anumit prisma unei trebuinţe, a unei cerinţe sau este dominantă. După Lacan, angoasa se
în acest caz funcţia de a încerca evitarea raport dintre subiect şi acel obiect pierdut a unei dorinţe. Pentru ca un subiect să caracterizează prin aceea că nu înşală , că
chiar înainte de a fi existat, acela despre poatll fi dezirant (dcsirant), spune Lacan, este presentiment, ceea ce este în afară de
pericolului.
Freud ajunge la o nouă definiţie a an- care Freud vorbeşte în Proiect pentru o trebuie ca un obiect cauză a dorinţei sale îndoială. Nu este îndoiala, ci cauza în-
goasei, di.reia îi distinge două niveluri. ln psihologie şi pe care îl numeşte "das Ding', să-i poată lipsi. Acest obiect a• să nu lip- doielii. Angoa~a este îngrozitoarea certitu-
cazul primului nivel, "este vorba de un lucrul. Pentru Lacan, acest obiect nu este sească şi să ne găsim, ca subiect, cufundaţi dine, este ceea ce ne priveşte, ca pe "omul
afect între senzaţie şi sentiment, o reacţie atât de pierdut pe cât suntem noi înclinaţi într-o situaţie de stranie nelinişte (Unhcim- cu lupi", care, în culmea anxietăţii, se vedea
la o pierdere, la o dc~părţire" (ibid.) Aceas- să credem, deoarece îi găsim urmele lich), în aceste condiţii apare angoasa. privit prin lucarnă de cele cinci perechi de
tă parte a angoasei Freud o califică drept vizibile si manifeste sub formele simp- Dupli Lacan, există o structură, un câmp al ochi din fantoma sa. Angoa~a este întot-
"originarli" şi ea ar fi produsă de starea de tomului . sau în formaţiunile inconşti­ angoasci: ea se manifestll întotdeauna deauna ceea ce ne lasll dependenţi de
suferinţă psihică a sugarului separat de entului. Tn faptul de a spune că angoasa într-un cadru: o scenă, o fereastră unde, ca Cellllalt, fărll cuvinte, în afara simbolizi\rii.
mama "care satisface neîntârziat toate "nu este lipsită de obiect" recunoa~tem în fanta~rnă, se înscrie îngrozitorul, dubiosul,
trebuintele" (ibid.). La nivelul al doilea, raportul strâns care o leagă de falus sau de neliniştitorul, ceea ce nu poate fi numit. ANNA O. (Bertha Pappenheim, zisll).
angoas~ este un afect, un semnal ca reacţie cchivalcntii acestuia. Este vorba de cas- Când locul a ceea ce lipseşte nu este pre- Femeie din Viena (1859-1936), devenită
la pericolul de castrare într-o vreme "în trarea si~bolică, cum susţinea şi Freud. zervat pentru un subiect, atunci imaginea celebră sub pseudonimul dat deS. Freud
care Eul subiectului caută să se sustragă Angoasa, pentru Lacan, este singura tra- sa speculară, de obicei înşurubată în şi 1. Breuer, con~iderată prima "pacientli"
ostilitliţii Supraeului său" (ibid.). Este aici ducere subiectivă a ceea ce înseamnă oglindă, se detaşează de acolo şi, ca în din istoria psihanalizei.

34 35
ANOREXIE MENTALĂ
Suferind, de la moartea tatlllui ci, de
tulburllri isterice spectaculare, ea î1 întâl-
neşte pc Breuer în 1880 şi ia obiceiul de
a conversa cu el despre simptomele ei, de
a-i povesti fantasmele, halucinaţiile. Aces-
te convorbiri regulate, conduse cel mai
adsca sub hipnoză, sunt curând investite
cu o funcţie terapeuticll neaşteptată atunci
când unul dintre simptomele Annei O.
dispare total cu prilejul accidental al evo-
cării sale. Anna O. ia atunci iniţiativa de a
aplica sistematic acest procedeu în cursul
următoarelor şedinţe cu Breuer. Acest
protocol de convorbire, în mod oportun
designat de ea cu expresia "cură verbal li",
promite totodatli o acţiune terapeutică
originalll pe planul unei autentice strategii
clinice, a cllrei aplicare va fi generalizatll
de Freud şi Breuer sub numele de "metoda
cathartică", care prefigurează elaborarea
terapeuticii psihanalitice. Luptele pe care
Bertha Pappenhcim le va duce ulterior,
întreaga sa viaţll, împotriva exploatllrii
femeii, vor face din ca una dintre cele mai
ilustre figuri ale mi5cării feministe euro-
pene. - • BREUER (Joseph); M ETODA
CATHARTICĂ.
ANOREXIE MENTALĂ (engl. ano-
rexia ncrvosa; germ. Anorexia nervosa).
Tulburare simptomatică a conduitei :lli-
mentarc, care se traduce în special printr-o
restricţie foarte importantă a alimentaţici
şi a direi determinare, paradoxală, pare a
se îmbina cu o afirmare extrem de puter-
nică a unei dorinţe ameninţate de o negare
a idcntificllrii sexuale, care ar putea da un
deznodământ acelei dorinţe.
ENCICL. Spre deosebire de bulimie•,
anorcxia mentală este izolată ca atare la
sfUrşitul secolului al XIX-lea (Gull.
La~scguc, Huchard). Ea apare îndeosebi la
36
adolescenţi şi la tineri, înaintea vârstei de
25 de ani, fiind o raritate la bărbaţi. Se
traduce prin restricţii alimentare al căror
pretext este adesea, cel puţin ia început, un
regim bazat pe raţiuni estetice. Aceste
restricţii se pot însoţi de vomismcntc pro-
vocate, de luarea de laxativc şi diurcticc.
Ele produc estomparca formelor feminine,
atrofierea musculaturii, diverse tulburări
somatice, amenoreea şi adesea pun în
pericol viaţa.
Pentru psihanalişti, în afarll de respon-
sabilitatea pe care o pot avea, ca terapcuţi,
când sunt consultaţi, anorexia pune diverse
probleme clinice şi, în primul rând, pro-
blema definirii ei. Este oare vorba de un
simptom care poate fi asociat cu anumite
structuri nevrotice, ba chiar psihotice sau
perverse? ln caz afirmativ, care este acea
structură? Sau avem de-a face cu o tul-
burare specifică, tulburare care, în felul ei,
pune problema dorinţei?
Psihiatrii şi psihanali5tii care s-au ocupat
de anorexie au văzut adesea în ea o pato-
logie parapsihotică. Este cazul, de exem-
plu, al lui M. Selvini-Palazzoli (L'ano-
ressia mentale. 1963), care vede în ea o
psihoză monosimptomatică. Dintr-o per-
spectivă apropiată, H. Bruch (Ochii şi
pântecc/e, 1984) subli niază distorsiunile
cvasidclirante ale imaginii corpului (per-
ceput, de exemplu, ca un corp de obez, în
timp ce este extrem de slab), di~tor~iunilc
în interpretarea cognitivă a !.timulilor care
provin din interiorul corpului, ca şi refuzul
de a recunoa5te oboseala. S-ar putea totu5i
obiecta că o atare concepţie se întemeiază
pe ideea că realitatea, pentru subiectul
nonpsihotic, este în general recunoscută în
mod obiectiv. În fapt, realitatea este pentru
fiecare organizată de fantasmll şi gă~im la
foarte numeroşi subiecţi nonpsihotici
distorsiuni considerabile în raport cu ceea
ce ar apărea ca real pentru un observator
din afară. În fond, referinţele Ia psihoză nu
sunt mai convingătoare decât ar fi refe-
rinţele la nevroza obsesională: desigur,
anorexica se gândeşte mereu la hrană, ea
cântăreşte şi calculează, îşi controlează
necontenit greutatea, circumfcrinţa taliei
etc. Dar o asemenea determinare ar fi prea
formalistcl, prea exclusiv descriptivă.
ANOREXIE ŞI ISTERIE. Potrivit con-
cepţiei clasice, de altfel, anorexia este mai
degrabă apropiatll de isterie. Aceasta este,
în general, poziţia lui Freud, chiar daccl el
se întreabă, ocazional, ce legături pot
exista între anorexie şi melancolie. Dar si
în această privinţă trebuie sll ne înţelege~.
Acest repcraj structural nu ar prezenta
ciituşi de puţin interes dacă ar conduce la
aplicarea mecanică a interpretărilor stereo-
tipe ale fantazărilor anorexicului. Astfel,
pc urmele lui K. Abraham, care pune în
lumină legătura dintre ingcstia de alimente
şi fantasma "fecundării orale", unii au tori
au pus în raport anorexia cu refularea aces-
tei fantasme. Vedem lesne cât ele rcduc-
toarc poate fi o asemenea concepţie.
Dacă anorexia poate fi totusi abordată
pornind de la isterie, lucrul acc~ta poate fi
făcut, făril îndoială, dintr-o cu totul altă
perspectivă. Ştim că dorinţa este totdeauna
lcgatll de o abscnţll. Astfel, după cum
~ubliniază J. Lacan, copilul ghiftuit de
mamă-sa poate refuza să se alimcntcze
spre a re-crea o lipsă pe care acca~ta a
a'tupat-o încercând doar să-i satisfcă tre-
buinţele ... E~te acel copil care, nutrit cu
plusul de dragoste, refuză hrana şi se joacă
cu refuzul său cum ar face-o cu o dorinţă."
O atare abordare situează anorexia mentală
la extrema poziţiei isterice cu privire la
dorinţă. Deja istericul ( ~ ISTERIE), prin
ANOREXIE MENTALĂ
modul de a lega dorinţa de insatisfactie,
tinde să demonstreze că dorinta nu · se
refer;! la un obiect special pc care ·pare să-I
vizeze, că, în ultimă instanţcl, vizează 0
absenţl1, un "nimic". Din acel moment,
anorexia nu mai apare ca o afectiune cu
totul specială. Lacan reia de Ia ·E. Kris
cazul unui au tor convins că a plagiat, pe
când împrumuturile sale nu depăşesc limita
a ceea ce este de obicei admis în domeniul
său de activitate. Intervenţia psihanalis-
tului său, care caută să-I convingă de
lucrul acesta, declanşează un acting-out":
el se descoperă pc cale de a mânca "creier
proaspăt" într-un restaurant din vecinătatea
locuinţei sale. De fapt, spune Lacan, acel
bărbat fură, dar fură "nimic", aşa cum
anorexicul mănâncă "nimic". În mod in-
conştient, el doreşte să-şi aproprieze obiec-
tul, dar sub forma sa cea mai despuiată.
Anorexie propriu-zis mentală, în această
împrejurare, spune Lacan, anorexie care
priveşte mentalul.
JUISANŢA CELUILALT. Dacă nu se
pune problema de a nega importanţa unei
a~emcnea abordări, trebuie totusi relevat
că azi poate să pară necesară co~1pletarea
acestei abordări , fie ş i numai pornind de la
:•ltc articulări făcute de Lac<m, de exemplu
•.n .ceea ce priveşte juisanţa corpului (/a
JOJss;mce du corps).
Trebuie să subliniem îndeosebi faptul
că anorexicul cheltuieşte o foarte mare
cantitate de energie inlelectuală si chiar
fizică (stări de veghe prelungite, ~xercitii
sportive, hiperactivitatc etc.), dar că acea~­
tă energie este pusă în întregime în ser-
viciul unui simptom menit să împiedice
identificarea sexuală (anorcxicul nu este
nici bărbat, nici femeie) şi să secătuiască
orice posibilitate de relatie afectivă sau
sexuală.
37

COMPLEXUL CASTRĂRII
castrării este "stânca" de care se izbeşte
analiza (Analiza fără sfârşit şi analiza cu
sfârşit, 1937). La femeie, pizmuirea pe-
nisului poate dăinui la nesfârşit în inconşti­
ent şi poate fi factor de gelozie şi de
depresie. La bărbat, tocmai teama de cas-
trare constituie adesea limita muncii
psihanalitice: orice atitudine pasivă faţă de
tată şi, în general, faţă de bărbat, poartă
semnificaţia castrării ş i declanşează o re-
voltă, iar revolta, comportând pe plan
imaginar aceeaşi sancţiune, nu duce la nici
un rezultat şi bărbatul rămâne dependent
atât în viaţa socială cât şi faţă de femeie.
PENTRU LACAN. Lacan, care vorbeşte
mai bucuros de castrare decât de com-
plexul castrării, o defineşte ca fiind o
operaţie simbolică ce detcrminli o structură
subiectivă: acela care a trecut prin castrare
nu este complexat, ci, dimpotrivă , este
normal (norme) în vederea actului sexual.
Dar el subliniază că există aici o aporie: de
ce fiinta umană trebuie mai întâi castrată
spre a putea ajunge la maturitatea genitală?
("Semnificaţia falusului", 1958; Ecrits,
1966). El caută să clarifice lucrul acesta,
cu ajutorul a trei categorii: realul, imagi-
narul, simbolicul.
Castrarea, evident, nu priveşte organul
real: tocmai atunci când castrarea sim-
bolică nu a avut loc, adică în psihoze,
putem observa mutilări ale organului
pcnian (manifestare a faptului că "ceea ce
este forclus• din simbolic revine în real").
Castrarea are drept ţintă falusul în mă­
sura în care acesta nu este un obiect real,
ci unul imaginar. Acesta este motivul
pentru care Lacan nu ia în considerare
raporturile complexului castrării şi ale
complexului lui Oedip în mod opus, potri-
vit sexului. Copilul , fată sau băiat, vrea să
fie falusul , ca să capteze dorinţa mamei
62
sale (este prima fază a complexului lui
Oedip). Interdicţia incestului (a doua fază)
trebuie sl'i-1 scoată din aceastl'i poziţie ide-
ală a falusului matern. Aceastl'i interdicţie
este fapta tatălui simbolic, adică a unei legi
a cărei mediere trebuie să fie asigurată de
discursul mamei. Dar ea nu-l priveşte nu-
mai pe copil, o priveşte şi pc mamă şi, din
această cauză, este înţeleasă de copil ca
având efect castrator asupra acesteia. În a
treia fază intervine tatl'il real, acela care are
falusul (mai exact, acela care, pentru copil,
este presupus a-1 avea), acela care, în orice
caz, face uz de el şi este preferatul mamei.
Băiatul, care a renunţat să fie falusul, se va
putea identifica cu tatăl şi are în acest caz
"în buzunar toate titlurile de a se servi de
el în viitor". Cât priveşte fata, această a
treia fază a învăţat-o de care parte să se
orienteze spre a găsi falusul (Seminaire V,
1957-1958, Les formations de l'incon-
scient).
Castrarea implică deci în primul rând
renunţarea de a fi falusul, dar implică şi
renu ntarea de a-1 avea, adică de a se pre-
tinde .stăpânul lui. Este de remarcat că
falusul, care apare, sub aspecte nenumă­
rate, în vise şi în fantasme, este aici cu
regularitate separat de corp. Această se-
parare Lacan o explică drept efect al
"ridicării" falusului la funcţia de semnifi-
cant. Din moment ce subiectul este supus
legilor limbajului (metafora şi metonimia),
adică din moment ce semnificantul falic
intră în joc, obiectul falic este, pe plan
imaginar, retezat.
În mod corelativ, el este "negativat" în
imaginea corpului , ceea ce înseamnă că
investitia libidinală care constituie falusul
nu est~ reprezentată în această imagine.
Lacan citează exemplul fetiţei aşezate în
faţa oglinzii şi care pune la iuţeală mâna
în faţa sexului ei, ca pentm a-1înlătura. Cât
despre băiat, dacă ia seama repede Ia in-
suficienta sa în raport cu adu !tu!, va con-
stata, devenit adult , că nu este stăpân al
falusului .5i va trebui "să înveţe să-I şteargă
de pe harta narcisismului său pentru ca
aceasta să-i poată servi la ceva". Din acel
falus pe care-I separă de corp, castrarea
face numaidecât obiectul dorinţei. Dar
aceasta nu ţine pur şi simplu de acea pier-
dere imaginară, ci ţine în primul rând
de pierderea reală pe care o determină.
Castrarea face de fapt din obiectul parţial,
a cărui pierdere în cadrul relaţiei
mamlf-<:opil nu este niciodată definitivă,
un obiect definitiv pierdut, obiectul a*
(Lacan vorbeşte, în Iegăturl'i cu aceasta, de
plata livrei de carne). Acest "efect al
castrării" care este obiectul a* pune în Joc
fantasme şi prin aceasta întreţine dorinţa,
este "cauza dorinţei", obiectul acesteia
fiind falusul. Castrarea este în consecinţă,
cum spune ironic Lacan, acel miracol care
face din partener un obiect falic.
Prin aceasta ea reglează modalităţile
juisanţei: autorizează şi chiar comandă
juisanţa unui alt corp ("juisanţă falică"),
deşi se opune faptului ca întâlnirea sexuall'i
sll poată fi vreodată o unificare.
Dar castrarea nu are drept ţintă numai
subiectul, ea are drept ţintă în primul rând
Celălaltul şi tocmai prin aceasta instau-
rează o absenţă simbolică. Aşa cum am
spus-o mai sus, castrarea este mai întâi pe
plan imaginar temută ca fiind suferită de
mamă . Dar acea lipsă în înzestrarea mamei
subiectul trebuie să o simbolizeze, adică
să admită că nu există în Celălalt o garanţie
de care el însuşi să se poată agăţa. Fobie,
nevroză, pcrvcrsiune sunt tot atâtea modali-
tăţi de apărare împotriva acestui deficit.
COMPLEXUL LUI OEDIP
Lacan nu considerl'i complexul ca~trării
drept o limită pe care analiza nu ar putea-o
depăşi. El face distincţie între teama de
castrare şi asumarea sa ("Despre «Trieb» al
lui Freud şi despre dorinţa psihanalistului",
1964; Ecrits). Teama de castrare este de-
sigur normalizantă pentru că ea interzice
incestul , dar fixează subiectul într-o po-
ziţie de docilitate faţă de tată, ceea ce
dovedeşte că complexul lui Oedip nu a
fost depăşit. Dimpotrivă, asumarea castrării
este aceea a "absenţei care creează do-
rinţa", o dorinţă care încetează de a se mai
supune idealului patern. ~ CLIVAJUL
EULUI.
COMPLEXUL LUI OEDIP (engl.
Oedipus complex; germ. Odipuskomplex).
1. Ansamblu de investiţii erotice şi ostile
pe care copilul le face asupra părinţilor în
faza sa falică. 2. Proces care trebuie să
conducă la dispariţia acestor investi~i şi la
înlocuirea lor prin identificări.
S. Freud a reperat foarte repede mani-
festările complexului lui Oedip şi a apre-
ciat importanţa lor în viaţa copilului,
precum şi în inconştientul adultului. "Am
gllsit în mine, ca pretutindeni de altfel -
îi scrie el lui W. Fliess, în 1897- senti-
mente de dragoste faţă de mama mea şi de
gelozie faţă de tatl'il meu, sentimente care
sunt, cred, comune tuturor copiilor mici."
Mai târziu, el va scrie: "Este extrem de
uşor de stabilit că a trebuit cu adevărat un
efort pentru a nu o recunoaşte. De fapt,
orice individ a cunoscut această fază, însă
a refulat-o" (Rezistenţa faţă de psihanaliză,
1925).
COMPLEXUL LUI OEDIP LA BĂIAT.
Freud îşi bazează descrierea pe cazul
băiatului, considerat mai simplu şi pre-
zentând mai puţine zone de umbră decât
63
COMPLEXUL LUI OEDIP COMPLEXUL LUI OEDIP

acela al fetei. "Preistoria" complexului lui ocloa~ă fată de mamă. Această dublă po- de a respinge fantasmele sale incestuoase Principalele etape ale acestei căi foarte
Ocdip i se parc greu de stabilit cu certi- iaritatc est~ datorată bisexualităţii originare şi de a săvârşi "una din realizările cele mai sinuoase sunt următoarele : sub influenţa
tudine, dar el afirmă că ea prezintă, pc de . a oridtrei fiinţe omeneşti (Eul şi Sinele, importante, dar şi din cele mai dureroase pizmuirii penisului, fata se detaşează de
o parte, o identificare primară cu tatăl,luat 1923). ale perioadei pubertare: eliberarea de sub mamă, căreia îi reproşează de a o fi adus
ca ideal, identificare de la bun început Produs al fazei falice, complexul lui autoritatea părinţilor" (Trei studii privind pe lume atât de prost înzestrată, după care
ambivalentă, iar, pe de altii parte, o inves- Oedip este "distrus" de complexul cas- teoria sexua/itilţii, 1905). pizmui rea penisului găseşte, conform unei
titie libidinală primară la adrc~a persoanei trării. Într-adevăr , dacă băiatul a admis Complexul lui Oedip este deci un pro- ecuaţii simbolice, un substitut în dorinţa
c~ arc grijă de copil: mama. Aceste două posibilitatea castrării, nici una din cele ces care trebuie sll ducă la poziţia sexuală de a avea un copil, în acest scop fata luân-
relaţii ,la început independente, conflucază
doull poziţii ocdipiene nu mai este tcnabi- du-şi tatăl ca obiect erotic. Din acel mo-
şi la atitudinea socială adulte. Ncsurmon-
lă: nici poziţia masculi nă, care implică ment ca se identifică cu mama, se pune în
pentru a realiza complexul lui Oedip. tat, el continuă să exerseze din inconştient
Descrierea pc care ne-o dă în Compen- cmascularea ca pedeapsă pentru incest. locul ci şi , vrând s-o înlocuiască pe lângă
o acţiune importantă şi durabilă şi să
diu de psihanulinl ( 1938) permite apreciere nici poziţia feminină. care o implică cu_ tată, începe s-o urască (ranchiunei legate
con~tituie, cu derivatele sale, "complexul
modului în care complexul lui Oedip este titlu de presupoziţie (Finalul complexului central al oricărei nevroze". de pizmuirea penisului i se adaugă în acest
legat de faza falidl a sexualităţii infantile. lui Oedip , 1924). Băiatul trebuie deci să caz gelozia oedipiană) .
Când băiatul (spre vârsta de doi sau trei abandoneze investirea obicctală a mamei, COMPLEXUL LUI OEDIP LA FATĂ. fn ceea ce priveşte motivul dispariţiei
~ni) intră în faza falidl a evoluţiei sale care va fi transformată într-o identificare. După ce multll vreme a considerat com- complexului lui Oedip la fată, Freud con-
·libidinalc si simte senzaţii voluptuoase Este vorba cel mai adesea de o întllrirc a plexul lui Oedip la fată ca pe un simplu sideră dl acesta nu este clar şi adaugă că
furnizate de organul său sexual, când idcntificării primare cu tat111 (aceasta este analog al celui de la băiat , Freud a subli- efectele complexului continull adesea să se
învaţă să şi le procure el în~u5i după plac, evolutia
cea mai nonnală, ca acccntuând niat că preistoria sa este diferită. Fata are, facă simţite în viaţa mentală normală a
prin excitaţii manuale, se îndrăgoste5tc de virilit~tca băiatului), dar poate fi ş i o într-adcvăr,ca şi bltiatul, pc mamă ca prim femeii, al clirei "Supracu nu va fi niciodată
mama sa.şi dorc~te să o posede fizic, în identificare cu mama sau o coexistenţă a obiect al dragostei şi, pentru a-şi putea atât de inexorabil, de impersonal şi de
felul în care observaţiile lui de ordin acestor două idcntificări. orienta dorinţa către tată, trebuie mai întâi independent de originile sale afective, cum
sexual şi intuiţia sa i-au permis să înţe­ Aceste doull identificări secundare şi să se detaşeze de aceasta. Procesul care o îl pretindem de la blirbat". Judecată pe care
leagă că o poate face. El încearcă să o îndeosebi cea cu tatăl con.,tituie nucleul duce la complexul lui Ocdip este deci la ca totuşi Freud o tempercază, observând că
scducă exhibându-şi pcnisul de a dinti Supraeului. Tatlll fiind recunoscut ca în mod necesar mai lung şi mai complicat această caracteristică este rezultatul "con-

posc~ie este foarte mândru, într-un cuvânt, ob~tacol în realizarea dorinţelor oedipiene, ( Comecinţe pc plan psihic ale difcrenţierii stmcţiilor teoretice ale masculinităţii pure

virilitatea sa trezită precoce îl incitli ~ă copilul "introicctează autoritatea sa·•, anatomice a sexclor, 1925). Acest proces şi ale feminităţii pure" şi că se impune
vrea să-I înl ocuiască lângă ea pc tatăl său "împntmută de la tată forţa necesară" pen- începe atunci când fata constată inferiori- relativizată, ţinându-sc seama de constituţia

care, până atunci, fusese un model din tru a erija în el însu şi acest obstacol. tatea sa în raport cu băiatul şi se consideră biscxuală a fiecărui individ.

cauza evidentei lui forţe fi7ice şi a autori- Lucrul acesta trebuie sll ducă nu la o sim- castratlL Ea poate, în acest caz, fie s11 se
SEMNIFICAŢ IA COMPLEXULUI LUI
Hiţii cu care era investit; acum copilul î5i plll refulare (căci atunci vom avea mereu deturneze de la scxualitatc, fie să nu re- OEDIP. Această semnificaţie nu trebuie
considcr1i tat111 rival". o revenire a celor refulate), ci, "dacă lu- nunţe la masculinitatea sa, fie, în sfârşit,
redusă la conflictul oedipian imaginar, la
Prin simplificare, complexul lui Ocdip crurile se petrec într-un mod ideal, la o să aleagă o a treia calc "extrem de simt-
ceea ce J. Lac an numeşte "teatrul de
la b11iat este redus la atitudinea ambi- di~trugere şi la o suprimare a complexu- oasă, care conflucază în atitudinea femi- marionete al rivalitl'iţii sexuale''. Trecerea
valcnt11 fată de tată si de tendinţa exclusiv lui·'. Freud adaugă ton15i eli frontiera dintre nină normală finală, alegându-şi tatăl drept prin complexul lui Oedip duce la poziţia
tandră fată de ma~ă: nu este vorba aici normal şi patologic nu este niciodată cu obiect" (Asupra sex ualit<Tţii feminine , heterosexuală şi la formarea Supraeului, în
decât de partea pozitivă a complexului. O totul tranşată (Finalul complexului lui 1931 ). Asimetri a dintre complexul lui care Freud vede sursa moralei şi a religiei.
investigare mai aprofundatli ni-l descoperă Ocdip). Oedip al băiatului şi acela al fetei ţine deci Reprezentarea triunghiularl'i, propus11
sub forma sa completă, pozitiv!\ şi ne- Pc de altll parte, în alte texte, Freud de raporturile lor diferite cu complexul adesea, nu ţine seama de funcţia com-
observă că alegerea obicctală oedipiană
gativă, băiatul adoptând în acela~i timp castrării. Acesta pune cap11tla băiat com- plexului lui Oedip, nearătându-ne că avem
poziţia feminină de tandrete faţă de tată reapare la pubertate şi d1 adolescentul se plexului lui Ocdip, pe când la fată, dim- de-a face cu un proces şi c11, a fortiori, nu
şi poziţia corespunzătoare de ostilitate găseşte în faţa extrem de dificilei sarcini potrivă, îi deschide calea spre el. indică nimic cu privire la dcznodămânrul

64 65
COMPROMIS
său. Lucml acesta ţine de faptul eli acc;htă
reprezentare atribuie tatălui şi mamei po-
ziţii simetrice care nu sunt ale lor. Freud,
de fapt. vorbeşte de "un singur aspect con-
cret": atitudinea faţă de tată, care clctcr-
min11 evoluţia complexului la ambele sexe.
lată de ce J. Lacan nu util izează acca~t1t
reprezentare triunghiularli, ci vorbeşte de
" metafora paternă". El numeşte "Numele-
Tatălui'' (..Nom-du-Pere'') funcţia simboli-
cll paternă , adică ceea ce con~tituie prin-
cipiul eficient ale complexului lui Oedip,
arătând că "Dorinţa Mamei" ("Desir de la
Mere") c~tc abisalizată de Numele-Tatlllui,
operaţie care duce la un semnificat care
este falusu l , operaţie prezentă la ambele
sexe (Ecrits). Acest mod de a scrie com-
plexul lui Ocdip pune în lumină faptul eli
funcţia sa este aceea de a promova castra-
rea ~imbolică.
Lacan subliniază că dacă Numelc-Ta-
t111ui a~igur11 această funcţie în civilizaţia
noa~tră, ea decurge din influenţa mono-
tcismului şi că nu are nimic obligatoriu ş i
universal. Mitul ocdipian este activ în
inconştientul individului occidental, bărbat
sau femeie, dar în alte civilizaţii, de exem-
plu africane, nu poate fi decât "un detaliu
într-un mit imens", alte stmcturi simbolice
g11s indu-se aici în situaţia de a promova
castrarca.
Problema care ~e pune e~te aceea a
consecinţelor nonnalizării ocdipienc. Freud
con~tat11 că aceasta stă la originea unei
"fervori nostalgice" la adresa Tatălui (Eul
$i Sinele). Lacan reia ideea, spunând că
mitul ocdipian "nu sfârşe.şte o dat11 cu
teologia" (Ecrits). trecând dincolo de acea~­
ta: el avansează ideea că mitul ocdipian
atribuie Tatălui cerinţa castr11rii (cu con-
secinţa majoră că ea capătă semnificaţia
unui dar cemt de Celălalt), pe când nu este
66
decât o consecinţă a supuncrii faţă de
semnificant a fiinţei umane. • COM-
PLEXUL CASTRĂRII: TATĂ REAL, TATĂ IMA-
GINAR, TATĂ SIMBOLIC.
COMPROMIS - • FORMAŢIE DE COM-
PROMIS.
CONDENSARE (engl. condensation;
germ. Vcrdichwng). Mecanism prin care
o reprezentare inconştientă conce ntrează
elementele unei serii de alte reprezentări.
ENCICL. Reperabil, în general, în toate
formaţiuni le inconş t ientului (vise, lap-
susuri, simptome), mecani~mul de conden-
sare a fost izolat deS. Freud mai întâi în
travaliul oniric . Dupli concepţia sa, con-
densarea vizează nu numai sli concentreze
ideile risipite ale visului, formând unităţi
noi, ci să şi creeze compromisuri şi ter-
meni medii între diversele serii de re-
prezentări şi de idei. Condcnsarea, prin
travaliul ei creator, parc mai proprie decât
alte mecanisme să fad! si! ia\ă la suprafaţă
dorinţa inconştienti!, dcjucând cenzura,
chiar dacă, pc de altă parte, face mai di-
ficilă lectura expunerii manifcMc a visului.
La nivel economic, ca permite investirea
pe adresa unei rcprezcnt11ri particulare a
unor energii iniţial legate de o scrie de alte
rcprezcntări.În teoria lacanianli cu privire
la fo rmaţiunile inconşticntului , condcn-
sarca este asimilată cu o .. ~upraimpuncre
de semnificanti", al cărei mecanism se
apropie de aceia al metaforei•. Yn această
viziune, primatul e~te acordat conden~i!rii
elementelor limbajului, iar imaginile visu-
lui sunt rcţinute mai ales pentru valoarea
lor de semnificanţi. -> VIS.
CONFLICT PSIHIC (cngl. psychical
conflict, germ. p.~ychischcr Konflikt).
Expresie a unor exigenţe interne inconcili-
abilc, cum ar fi dorinţe şi reprezent11ri
opu~e şi - pe un plan mai specific - forţe
pulsionale antagoniste. (Conflictul ps ihic
poate fi manifest sau latent).
ENCICL. S. Freud a propus, succesiv,
clouli descrieri ale conflictului psihic.fn
cadrul primei teorii a aparatului psihic ,
conflictul este conceput ca expresie a opo-
ziţiei sistemului incon5tient, pe de o parte,
~i a sistemului preconştient-con5ticnt, pe
de altă parte; impulsiile sexuale menţinute
la di~tanţă de con5tiinţă de către o instanţă
rcfulantă sunt reprezentate în diverse for-
maţiuni ale inconştientului (vise, lapsusuri),
dc~i suferă o defonnare din partea cenzurii.
Începând din anul 1920, o dat11 cu
ultima teorie a aparatului psihic, conflictul
psihic este descris într-un mod mai com-
plex şi mai nuanţat: diverse forţe pulsio-
nalc ani mi! instanţele psihice, iar opoziţii le
conflictuale ale impulsiilor (impulsia de
autoconservare şi impulsia de conservare
a speciei sau iubirea de Eu si iubirea
obicctal11) "se situează ele însel~ în cadml
Erosului" (Compendiu de psihanaliz<1,
1938).
Cât pri vcşte impulsia morţii, ca nu
devine pol conllictual decât în m!lsura în
care tinde să se separe de impulsia vieţii,
ca în melancolie.
În fiecare tip de opoziţie examinat de
Freud, în vederea explicării conllictului
psihic, rolul acordat sex ualităţii apare ca
primordial. Or, evoluţia sexuali tăţii la
subiect trece prin rezolvarea conllictului
decisiv care este complexul lui Ocdip.
-> COMPLEXUL LUI 0EDIP; NEVROZĂ.
CONŞTIENT (engl. conscience; germ.
[da.s f Bewu.W e). l. Conţin ut psihic care
aparţine la un moment dat conştiin ţei.
2 . Loc al aparatul ui psihic care pri veşte
CONŞTIINŢĂ
funcţionarea sistemului percepţie-con­
ştiinţă . -> CONŞTIINŢĂ.
CONŞTIINTĂ (engl. consciousness,
awarcness, conscience; gcnn. Bcwu,~stheit,
Bewusst.~ein, Gewissen). Loc al psihis-
mu lui care primeşte informaţiile de la
lumea exterioară şi pe acelea de la lumea
interioară, însă fără a le plistra.
ENCICL. PROBLEMELE DEFINIRII
PSIHANALITICE. Mai multe accepţiuni
se rcferli la termenul de con$tiinţ;1 decât
permit sli distingă tenncnii englezi (cons-
ciousnes.~, stare de conşticnţll: awareness.
conştiinţă, cunoştinţă; conscicnce. conşti­
inţă morală) şi gennani,contrar tennenului
francez . l n limba germanli distingem:
1. Bewusstheit: (fapt de) conştientă (ter-
men mai degrabă filosofic). 2. Bewus-
sLscin: (act de) conştiinţă, care desemnează
în acelaşi timp, la Freud, con5tiinţa şi con-
ştientul. 3. Gewissen: conştiinţ11 morală.
Acest din unnli termen e~tc, pe un plan
mai particular, legat de precizările din
Totem şi tabu, din a doua topică şi de a
treia prelegere din Neue Folgc der Vorle-
sungcn zur Einfiihrung in dic Psychoana-
Jy~;e (1933).
Al doi lea termen german fluctuează
între cele două sensuri, adesea unul fiind
luat drept altul: conştiinţă, conştient , dar
acesta din urmă, Bewusst. în mă~ura în
care este distinct de incon~tient, Unbe-
wusst. şi de precon5ticnt, Vorbcwu~st. este
utilizat în sistemul perccpţie-con~tiin!ă.
De fapt Freud este detenninat ~li utilizeze
două sisteme:
- sistemul inconşticnt-preconşticnt
-conştient, unde conşticntul este un loc
special al aparatului psihic,loc separat de
inconştient prin preconşticntul care consti-
tuie trecerea obligatorie pcntm un eventual
67

DEPRESIE
DEPRESIE (cngl. depression; germ.
Deppresion. GcdriicktlJeit). Modificare
profundă a di~poziţiei, în sensultri~tetii şi
al suferinţei morale, corelativă cu o dez-
investire a întregii activităţi.
ENCICL. Termenul depresie este azi utili-
zat într-un mod extrem de confuz şi de-
semnează în U7ajul său curent patologii
dintre cele mai diverse, evitându-~c ridi-
carea problemei unui diagnostic de struc-
tură.
Pentru psihanaliză, conceptul de depre-
sie nu este în fond definit în mod cu totul
riguros decât în melancolie sau în ceea ce
numim "psihoza maniaco-dcprc~ivă",
unde indicli o hemoragie a libidoului, de-
plasată în primul rând de la obiect la Eu şi
antrcnând în cele din urmă Eul în~u~i într-o
depreciere şi o dezinvestire radicale. Este
totu~i adevămt că întâlnim epi~oadc depre-
sive, uneori grave, în nevro7e. Nu vom
face însă din depresie o entitate clinică
specifică. Ea pare să traducă un refuz al
valorilor falicc, adică ducerea la îndepli-
nire a sarcinilor propuse de exi~tcnţă, cu
limitările care le definesc. Poate dincolo
de ea trimite la acel moment în care subiec-
tul a perceput tot ceea ce el a fost silit să
renunţe, de vreme ce el aparţine unei lumi
umane, unei lumi reglate de legea limbaju-
lui şi a culturii. În orice caz, dcprcs ia se
traduce printr-un raport extrem de parti-
cular cu timpul, acesta neapărând niciodată
ca o succesiune orientată, în care sarcinile
prezentulu i sunt determinate de necesită~
ţilc din viitor, în care s-ar putea în~crie un
proiect sau altul. Subiectul deprimat
trăieşte un timp uniform şi monoton. Chiar
dacă el face caz de modificările de dis-
poziţie, acestea, fiind ciclice, nu constituie
în nici un caz veritabile schimbliri. ln
aceasta constă, de altfel, întreaga problemă
82
a raportului subiectului deprimat cu anali7~l.
Cum să-I determini s1i se angajeze în
acca~ta, dacă nu este capabil să se întrebe
în mod spontan ce reprezintă istoria sa în
funcţie de posibilitatea unei reale schim-
b1iri? Răspunsul se cerc de fiecare dată
reinventat.
DEPRESIE ANACLITICĂ (cngl.
unaclitic depression; germ. unakliti.~chc
Deprcssion). Sindrom dcpresiv d in prima
copili\ric.
ENCICL. Începând din 1945, R. Spitz
descrie sub numele de depresie anucliticli
un sindrom care survine în cursul primului
an de viaţă al copilului, în urma îndcp11r-
tării brutale şi mai mult sau mai puţin
prelungite a mamei , după ce copilul a avut
o relaţie normal li cu ca. Tabloul clinic e~tc
următorul: pierderea expresiei mimicc, a
suril~ului; insomnie; pierdere în greutate;
întârziere psihomotoric globală. Rezultat
al une i carenţe afective parţiale, dcprc~ia
anaclitică este rcvcrsibilă. Ea încetează
adcc;ca foarte rapid de îndată ce mama hau
~ub~titutul matern) e~tc rc~tituită copilului.
Deprcsia anaclitică se opune hospita-
lismului (descris tot de Spitz), caz în care
separarea mamă-copil, totală şi durabilă,
poate genera deteriorări ireversibile. Cu
toate acestea, în procesul său dinamic,
dcprcsia anacliticll rlimâne în mod fun-
damental diferită de depresia la adult.
~ DEPRESIE.
DERIVAT AL INCONŞTIENTU·
LUI (engl. derivate ofthe uncon~>cious;
germ. Abkămmling de.~ Unbewusstcn).
Reapariţie, sub formli de simptome sau
sub forma unei formaţi uni a incon~ti­
entului, a ceea ce a fost refulat.
ENCICL. Pentru S . Freud, ceea ce a fost
refulat tinde mereu să revinli, s11 facă
irupţie, fiind atunci din nou refulat (refu-
lare suplimentară). Termenul "Hl~tar" [fran-
cezii vorbesc de "rcjcton de l'incon.~cient'',
rcjeton = lăst~lr - notă L.G.), metaforă
extrasă din botanică, subliniazli aspectul
dinamic al acestui proces. ~ REVENIREA
ELEMENTULUI REFULAT.
DESEN (cngl. skctch; germ. Zcichmmg).
În psihanaliz11, un desen este o repre-
zentare grafic!~ a unei scriituri inconşticnte,
a cărui literll nu este accesibillilcctorului
- interpretului - decât dacl1 el nu-şi
limitează lectura doar la traseul contuntrilor
manifestate sau doar la a~ociaţiilc verbale
care le însoţesc. Două trăsături distinctive
specifică orice desen: în primul rând non-
specularitatea (la drept vorbind, acesta nu
seamănă cu nimic), iar, în al doilea rând,
tranziţia sa - din ce în ce mai semni-
ficativă, pe măsur11 ce se realizează -
către scrierea inconştientă, în care îşi află
originea.
ENCICL. Tn istoria scrisului, reflexele
aparenţei au făcut ca desenul şi scrierea să
fie socotite analoage. Scrierile nu au fost ,
la început, desenate? Nu ne-o dovedesc
hieroglifele egiptene?
Cu toate acestea, nicăieri şi niciodată
desenul nu a dat naştere unei scrieri, care
pretutindeni şi totdeauna ia naştere din
acel aşi imposibil : acela de a ţine un re-
gistru "oral" de contabilitate! Calculul, de
altfel, a reprezentat adesea contul, întoc-
mai ca pietricica pe care era gravat, iar
baterea monedei încă mai stl1 ml!rturie în
acest sens. Într-o a doua perioadă, scrierea
tinde să fixeze prin pictograme precise şi
univoce lucrurile pc care le reprezintă,
DESEN
pentru ca mai apoi , în sfîlrşit, făcând un
salt calitativ, să treacă de la aceste semne
"recognoscibile" la o scrie foarte limitată
ca numlir de caractere, care nu mai trimit
la lucrurile evocare în mod schematic, ci
la sunetele cuvintelor din limba vorbitl!.
Dintr-un punct de vedere psihanalitic, tot
ce putem spune despre un asemenea salt
este că face să treacă scrierea de la re-
prezentarea lucrului la reprezentarea cu-
vântului; totuşi nu o putem aruma decât cu
pntdcnţă, deoarece procesul este mult mai
complex.
REBUS. Invenţia rebusului de către su-
mericni şi egipteni atcstă această com-
plexitate. Pe când scrierea lor mai re-
prezenta în mod strict figurativ realul pc
care îl transcria, ei au creat un procedeu
mctaforo-metonimic al unei scrieri a limbii
vorbite.
O pictogramă, o hicroglifă, nu vor mai
indica prin acest procedeu ceea ce ele
reprezintă, ci cu totul altceva, din fonc-
tismul echivalent sau apropiat. Fonctizarca
unei reprezentări, deci o scriere, este su-
ficientă ca să evoce cel puţin încă o altă
reprezentare sau măcar fonemul corespun-
zător unei imagini reale - pentru că pc
atunci scrierea era cu adevărat o imagine
de felul acesta, putându-te amăgi - ,este
anticipator al altor imagini, virtuale şi
implicite; ceea ce se reduce la a afirma eli
articularea omofonic1i a unei reprc7cnt1iri
permite pierderea acesteia, în folosul alteia
sau a multor altora: în acest fel realizează
ea trecerea de la univocitatea vizuală la
echivocitatca foncmatică, "structură litc-
rantă (altfel spus, fonematică) - spune
Lacan - unde se articulează şi se anali-
zează semnificantul".
Asemenea unui atare viitor metaforic ,
lectura desenului copilului trebuie să fie o
83
EN UNŢARE
secundar, sistem preconştient-conştient) .
-+ PRECONŞTIENT.
ENUNT ARE, ENUNT (cngl. stating,
statcment). Cuplu de termeni opuşi, prin
care Lacan reia, la nivelul discursului,
din~tinctia dintre inconştient şi conştient,
prin car~ el renovează teoria subiectului* .
ENCICL. Psihanaliza nu caută decât în
vorbirea în~ll~i a pacientului, a ,,anali -
zantului", indiciile unei dorin~c care în-
cearcă să se rostcasctl şi care transpare în
discursul efectiv. Aceasta presupune o
distinctie între cele douli niveluri ale dis-
cursul~i: acela care are înainte de toate o
valoare informativă, nivelul enunţului, şi
acela care revelează, dincolo de enunţuri,
prezenţa unui subiect, pe care îl vom numi
subiectul cnunţmi.
Distincţia dintre enunţ şi enunţare a fost
în parte claboratli de lingvişti, chiar dacă
ea nu se află în centrul preocupllrilor lor.
Într-adevăr, orice producţie lingvisticll
poate fi considerată fie ca .,o suită de fraze
identificate fărll rcferinţllla cutare apariţie
particulară a acestor fraze", fie ca "un act
în cursul căruia aceste fraze se actuali-
zează, asumate de ditre un locutor parti-
cular, în circumstanţe spaţiale şi temporale
precise". Lingviştii au căutat să repereze,
în cadrul limbii, elementele "al cliror sens
depinde de factorii care variazll de Ia o
enunţare la alta". ca de exemplu eu. tu.
aici, acum etc. (0. Ducrot ~iT. Todorov,
Dictionrwirc encyclopediquc des scicnccs
du Janguagc, Seuil, 1972).
Când J. Lacan reia această chestiune,
o face în primul rând prin prisma expe-
rienţei psihanalitice şi a modului în care ea
ne face să distingem diferite tipuri de
discurs. S-ar putea, de exemplu, opune un
nivel al cererii, în mllsura în care ar
108
exprima o trebuinţă şi ar tinde prin aceasta
sll se prezinte în mod monolitic, indivizibil
("pâine"); şi un alt nivel, care apare cu cla-
ritate în interpretarea viselor. Acest al doi-
lea nivel, acela al enunţării, este pus în
evidenţă de posibilitatea de a fragmenta
enunţul şi de a interoga, prin asociaţiile
care îi vin autorului visului cu privire la
fiecare din fragmente , dorinţa care caută
sn se fac ll priceputn. Cele două niveluri
corespund,la Lacan, celor două "etaje.. ale
"grafului"(-+ MATEMĂ). S11 notăm, pc de
altă parte, d1 şi la "etajul superior" putem
concepe că există o cerere, aceea prin care
subiectul se interoghează asupra exislenţei
sale, dar aceasta e~tc o cerere de aşa natură,
încât subiectul care o articulcaz.ll ,.nu ştie
cu ce vorbeşte", că este "nevoie să i se re-
vcleze elementele în cxclu~ivitate scmnifi-
cante ale discursului său".
SUBIECfUL ENUNŢĂRII. Vedem că
prin prisma acestei chestiuni a enunţlirii se
pune în mod direct întreaga problemă a
subiectului. Subiectul enunţării se con-
fundă, oare, cu .,eu'", acel termen care de-
scmnează,la nivelul enunţului, pc acela
care vorbeste actualmente? Acest "cu" nu
este de fap.t, în sen~ullingvistic, decât un
"dispozitiv de ambreiaj" sau un .,schifter"
(.,pârghie de deplasare"). El desemnează
subiectul enunţării, dar fărli a-1 semnifica.
În schimb, Lacan găseşte un exemplu a
ceea ce ilustreazli mai bine ce se petrece
cu subiectul în ceea ce Damourctte şi
Pichon (De la cuvinte Ia gândire) numesc
discordantialul (le discordantiel). Într-o
fraz.ll ca .je crains qu'il ne vienne·' (.,mă
tem sll nu v i nă"), ne, a dlrui prezenţă nu
este prea lesne de explicat, este interpretat
de gramaticieni ca indice al unei dis-
cordante între ceea ce spune propoziţia
principalll şi ceea ce spune subordonata.
Subiectul doreşte să nu vinll cel despre
care vorbeşte, dari se pare totuşi probabil
ca el să vină . Aici putem, cu Lacan, să
mergem pur 5i simplu ceva mai departe şi
să subliniem că "discordan{a" sau, mai
bine spus, ambivalenta, este aceea a dorin-
ţei însl15i (J. Lacan, "La direction de la
cure", în Ecrits, 1966). Cunoaştem că su-
biectul, înţeles de data aceasta ca subiect
al incon5tientului, poate dori simultan două
lucruri contradictorii, ca cellllalt să vină şi
ca el să nu vinli. Pentru psihanaliză, su-
biectul nu se rosteşte nicăieri mai bine
decât în aceste elemente în aparenţă prea
puţin esenţiale din lanţul semnificant, în
ceea ce vine să mpli firul enunţului, înţeles
ca o comunicare de informaţie . De aceea
se poate foarte bine manifesta într-o "eli-
ziune de semnificant". Lac an se referă aici
la un vis raportat de Freud. Pacientul vi-
sa~e pur şi simplu eli tatlil sliu, în realitate
mort du pă o lungă boală, stătea de vorbă
cu dânsul. În vis, tatlJJ său era mort, dar el nu
o ştia. Acest vis - spune Freud - nu este
înţeles decât dacli se adaugă, după "tatlll
său era mort", conform dorinţei sale, care
corespunde dorinţei pe care ar fi putut-o
avea autorul visului de a vedea scurtate
suferinţele tatălui său; dar aceste cuvinte
nu pot decât să r:!mână eli date, deoarece şi
ele trimit la o dorinţă infantilă oedipiană,
dorinţa de a-şi vedea mort tatlil.
EROGEN (engl. erotogenic; germ. ero-
gen). Se spune despre o parte a corpului
aptă de a manifesta o cxcita{ie de tip
sexual.
ENCICL. Pentru psihanaliză, noţineade
zonă erogenă exprimă faptul că pulsiuni
parţiale pot investi orice loc din corp.
EU
EROS (engl. Eros; germ. Eros). Ansam-
blu al impulsiilor vieţii în teoria freudiană.
ENCICL. Tennenul Eros, care descmneazil
impul~iile vieţii la S. Freud, conotea.lll
dimensiunea sexuală a acestora, evitând
însă reducerea sexualitliţii la genitalitate.
Referinţa Ia zeul grec al iubirii permite
balizarca unui câmp destul de vast, de la
perversiune• şi pânllla sublimare•.
EU (engl. ego; germ. Jch). Dupli S. Freud,
sediu al conştiinţei şi, de asemenea, loc al
manife~tărilor inconştiente; Eul, elaborat
de Freud în cadrul celei de a doua topici
(Eul, Sinele şi Supraeul), este o diferen-
ţiere a Sinelui; el este instanţa registrului
imaginar prin excelenţă, deci a identifi-
clirilor şi a narcisismului.
ENCICL. A vorbi despc Eu în teoria
freudianll echivaleazll cu a retrasa istoria
tehnicii psihanalitice, cu ezitlirile, cu im-
pasurile şi descoperirile ei. Înainte de anu l
1920, s-ar plirea că intepretarca, aşa cum
o practică Freud în cazul istericilor, dădea
rezultate satisflicl!toare . Încercând să ex-
plice fenomenele psihice, Freud elabo-
rează ceea ce el a numit prima topică: in-
conştientul, preconştientul, conşticntul, cu
cele doull principii care guvemeazli viaţa
psihică, principiul plăcerii şi principiul re-
alitllţii; dar acest decupaj se va dovedi
inoperant pentru explicarea fenomenului
pe care Freud 1-a descoperit în legl!tură cu
nevrozele traumatice: compulsia de repe-
ti~e, pc care el o abordeazli în Dincolo de
principiul plăcerii (1920) . Este un text
fundamental pentru elaborarea celei de a
doua topici: Sinele, Eul şi Supraeul , pc
care el îl va numi şi ideal de Eu.
Acest nou dccupaj nu se suprapune pc
primul: Eul înglobeazll conştientul şi
109
EU
preconşticntul, iar Freud va descrie Eul ca
fiind în parte incon5ticnt. Freud e~tc foarte
departe de teoria cla~idl a Eului filo~ofilor,
întrucât, dacă omul a dorit întotdeauna să
fie subiect al cunoa~terii t-i loc al totalizllrii
unei ştiinţe, descoperirea frcudian11 va ni-
mici toate certitudinile, descoperind o dat li
cu inconştientul paradoxul unui subiect
constituit din ceea ce el nu poate cunoa~te
şi fulr-o literală exeentr..trc în raport cu Eul
s~u.
.~NEZA EULUI. Freud descrie Eul ca pe
o· parte a Sinelui, care s-ar fi diferenţiat de
acesta sub influenţa lumii cxerioarc. Care
sunt mecanismele intrate in joc?
În Sine guverncaz11 principiul plăcerii .
Or, fiinţa umană este un animal sociabil şi,
dacă vrea să trăiască cu congenerii s11i, nu
se poate instala în acea Nirvana care este
principiul plăcerii, punct de minimă tensi-
une, după cum îi este imposibil s!l lase
impulsiilc să se exprime în stare pur!\.
Într-adevăr, lumea exterioară impune co-
pilului mic interdicţii care provoaca refula-
rea şi transformarea impul~iilor în vederea
c!lut!lrii unei sati~facţii ~ub~titutive care, la
rându-i, va provoca un sentiment de ne-
plăcere în Eu. Principiul realităţii a înlocuit
principiul plăcerii. Eul ~e prezintă ca un
fel de tampon între connictclc ~i clivajclc
aparatului psihic, iar, pc de altlt parte,el în-
cearcă să joace rolul unui fel de paracxci-
taţie faţlt de agresiunile lumii exterioare.
De la Lacan încoace, putem adăuga că
numai pentru că fiinţa umanii este o fiinţă
vorbitoare arc loc refularea şi, prin aceasta,
divizarea subiectului. fn felul acesta i se
interzice accesul la adev11rul dorinţei sale.
DESCRIEREA APARATULUI PSIHIC
SAU TOPICA FREUDIANĂ : Freud scrie,
în articolul siiu Eul şi Sinele ( 1923): "Un
110
individ este deci, după noi, un Sine psihic
necunoscut şi inconştient, la suprafaţa
cllruia se află Eul, care s-a dezvoltat
pornind de la sistemul preconştient ca din
nucleul său[ ... ]; Eul nu învăluie complet
Sinele, ci numai în limitele în care pre-
conşticntul constituie suprafaţa sa, deci
aproximativ cum discul germinativ stă pus
pe ou. Eul nu este în mod net separat de
Sine, fuzionând cu el în partea sa in-
ferioar!l".
Freud adaugă că Eul poartă o "calot11
acustică", deci importanţa cuvintelor re-
zidă nu pur şi simplu la nivelul unei sem-
nificaţii, ci la nivelul "resturilor mnezice
ale cuvântului auzit". G!lsim aici, în ger-
mene, ceea ce lingvistica va dezvolta mai
târziu în ce priveşte raportul semnifi-
cat- semnificant, pe care Lacan îl va aplica
psihanalizei .
Freud insistă asupra unui alt aspect
esenţial al Eului: Eul este înainte de toate
un Eu-corp: "El poate fi considerat ca o
proiecţie mentală a suprafeţei corpului şi
reprezintă suprafaţa aparatului mental".
Este interesant de notat c1l singurul
acces pe care omul îl are la corpul sltu
trece prin Eu. Această aserţiune se va
dovedi deosebit de pertinentă atunci când
Lacan va dezvolta aspectele mirajului şi
ale înşelării de sine. Aceasta ar pute a
explica slabul acces la realitate al corpului
uman. Este mereu uluitor să auzi pe câte
unul vorbind de modul în care: "el se vede''.
CARE SUNT FUNCŢIILE EULUI? Eul
este descris de către Freud ca o instanţă
dinamică în perpetuă reelaborare, dar tot
el îl descrie şi ca pe o instanţ!l pasivă şi
determinată de forţe imposibil de stltpânit,
care se lasă tras!\ pe sfoară de către Sine.
Funcţiile Eului sunt multiple:
- este capabil să opereze o refulare;
- este sediul rezistenţelor;
- încearc!l să gireze raportul "princi-
piul plăcerii"-"principiul realităţii";
- particip!\ la cenzură, ajutat de către
Supraeu, care nu este decât o diferenţiere
a Sinelui. Tot în Eul şi Sinele, Freud scrie:
"Percepţia joacă pentru Eu rolul care în
Sine îi revine impulsiei. Eul reprezintă
ceea ce putem numi rdtiune si bun-simt în
opoziţie cu Sinele, car~ are drept conti~ut
pasiunile";
- este capabil să construiască mijloace
de protecţie;
- veritabil loc de trecere pentru libido,
el pare s!l gireze investiţiile de obiecte
până la idealizare, cât si dezinvestitiilc de
obiecte, cu reîntoarcere~ în Eu a libidoului,
numit în acest caz libido narcisic;
- orice sublimare se produce prin
intermediul Eului , care transform!\ libidoul
obiectului sexual în libido narcisic;
- este sediul identificărilor imaginare.
IDENTIFICAREA ŞI EUL. Identificarea
este un mecanism care tinde să facă Eul
propriu ascmăn!ltor cu celălalt, luat ca
model. "Eul imită'', scrie Freud în articolul
~nu "Identificarea". Lacan, vorbind despre
"stadiul oglinzii" (lxrits, 1966), arată că
tocmai printr-o identificare copilul mic
anticipează imaginar forma totală a corpului
s11u, in~talând a~tfel prima schiţă a Eului,
suşă de identificări secundare. Trebuie însă
subliniat faptul că, în această perioad!l
esenţială pentru dezvoltarea sa, copilul
este purtat c u sine de o mam!l a cărei pri-
vire îl prive~te. Avem aici întregul câmp
al narcisizării ca fondator al imaginii corpu-
lui copilului şi al statutului său narcisic,
pornind de la ceea ce este în primul rând
dragostea mamei şi privirea ei aruncată
asupra copilului. În acelaşi timp, însă, dac!l
copilul îşi recunoaşte imaginea în oglindă,
EU
este mai întâi ca o imagine a altcuiva. "Eul
este celălalt" . Fenomenul de tranzitivism
este ilustrarea acestui fapt.
Paralel cu rccunoa5tcrea de sine în
oglindă, se obscrvl! la copilul mic de tot,
pus în prezenţa altui copil, de vârstă apro-
piată, un comportament special: el îl obser-
v!\ cu curiozitate, îl imită, încearcă să-I
seducă sau îl agrcseaz!l. Este copilul care
plânge v!lzând un alt copil care cade, co-
pilul care bate, susţinând că este bătut; mai
degrabă decât o minciun!l copilărcască,
recunoaştem aici Eul, instanţă a imagi-
narului în sens ul imaginii, acel Eu al
relaţiei duale, al confuziei dintre sine si
celălalt; c!lci subiectul se vede şi se r~ ­
pereaz!l mai întâi în ccH!Ialt.
Se poate deci spune că Eul este ima-
g inea din oglindii în structura sa inversată.
Subiectul se confundl! cu acea imagine care
îl "formeaz!l" şi, la început, î l alicncaz!l.
Eul va păstra din această origine gustul
pentru spectacol, pentru seductie si osten-
taţie, dar şi pentru impulsiile 'sadomaso-
chiste ~i scoptofilicc (sau voieristc), distru-
gătoare de celălalt, în esenţa sa: " Acesta
sunt eu sau cel!Ilalt". E~tc agresivitatea
constitutivă a fiinţei umane, care trebuie
să-şi fac!\ loc în dauna celuilalt si să i se
impunl!, fie şi cu preţul propriei ~imiciri.
Lacan, ca şi Freud, va pune accentul pc
multiplicitatea identificărilor ~i, deci, a
Eului. Eul este făcut din scria de iden-
tific!lri care au rcprelentat pentru subiect
un reper esenţial în fiecare moment istoric
al vieţii sale. Dar Lacan va insista mai
mult asupra aspectului de nlllucă, de apa-
renţ!l, de iluzie pc care îl ia Eul într-o "ex-
centricitate'' radical!\ în raport cu subiectul ,
comparând Eul cu o suprapunere de dife-
rite mantale împrumutate la ceea ce e l
111
EU EUL IDEAL

numeşte "veehiturile magazinului sliu de Alegerea de obiect este întotdeauna o putem repera incidenţa mortală a Eului, Psihanaliza nu arc deci altă unealtă de
accesorii". alegere de obiect narcisic, iubindu-se ceea dusli până la extrem; putem spune, ca lucru decât limbajul, iar ţinta sa nu poate
ln acest caz, în perspectivă. ce înseam- ce am dori să fim; Lacan, însă, recitindu-1 Lacan,că "Eul este un celălalt"; obsedatul, fi decât discursul incon~tient al subiectu-
nă conştiinţa? Omul îşi poate spune: .,Eu pe Freud, aduce un element suplimentar: de exemplu, este întotdeauna un celălalt. lui, discurs care curge în subtextul dis-
sunt acela care ştie eli cu ~>unt'·. dar el nu pe plan imaginar, obiectul nu se prezintă Orice ar spune el, întotdeauna dă cuvântul cursului curent con5tient. -> APARAT
ştie cine este "eu" ( ..jc'?. Conştiinţa este niciodată omului ca un miraj insesizabil. unui celălalt, pc care îl exprimă. Tn Semi- PSIHIC; SUPRAEU; TOPICĂ.
un fel de tensiune între Eul alicnat al Aşadar, nu orice relaţie obiectală este lo- naire li, Eul în teoria lui Freud şi în tehnica
subiectului şi o percepţie care în mod fun- vită de o incertitudine fundamentală. p.\ihanalizci (1954-1955), Lacan scrie: EUL IDEAL (cngl. ideal ego; germ.
damental îi scapă. Orice percepţie având "Tocmai în măsura în care evită propria sa /deal-lch). Formaţie psihică ce ţine de
EUL ŞI VISUL. Una din emergenţele Eului dorinţă, ca şi orice dorinţă în care, chiar r:;i
loc prin filtrul fanta~mci, i>crccpţia obiec- registrul imaginarului, reprezentând prima
tivă este imposibilă.
în vis este tocmai acea trebuinţă manifestă numai în aparenţă, se angajează, el o va schiţă a Eului investit de libido.
de a dormi sau mai degrabă de a nu se prezenta ca pe dorinţa acelui alt el însuşi,
EUL ŞI OBIECTUL. Localizarea obiec- trezi! S-ar putea însă spune că în viaţa care este Eul său [... ].Trebuie să-I facem ENCICL. Termenul, introdus deS. Freud
tului este dependentll de Eu, care îi este diurnă nu se pune problema trezirii şi că să înţeleagă care este funcţia acestui raport în 1914 (Prolog la o teorie a narcisis-
corclatul. Libidoul narcisic, care stli în Eu, este vorba de aceasta tocmai în acel .,nu muritor pe care îl întreţine cu el însu.5i şi mulm), desemnează Eul real, care ar fi fost
se extinde asupra obiectului, după cum Eul vreau să ştiu nimic" pe care fiecare îl care face ca, de îndată ce un sentiment este obiect al primelor satisfactii narcisice.
se poate lua ca obiect pc el însuşi. Carac- afişează, mulţumindu-se să creadă că ade- al său, să înceapă prin a-l anula". Ulterior, subiectul tinde să rcgllsescă acest
tenJl Eului rezultă din scdimentarca in- vărul stă în instanţa vigilă care este Eul. Studierea Eului a ocupat un loc central Eu ideal, caracteristic stării zise de "atot-
vestitiilor de obiecte abandonate, care se l n vis, orice tentativă de exprimare a în munca de cercetare pe care succesorii puternicic", a narcisismului infantil, din
înscriu în istoria alegerilor sale obicctuale. inconştientului este travestită cu dexteri- lui Freud au putut-o realiza. Egopsihologia perioada în care copilul "era pentru el
În cazul melancoliei avem de-a face cu tate. La acest nivel,jocul de-a v-aţi a~cun­ va merge până la a confunda subiectul şi însuşi propriul s!lu ideal". ln Eul şi Sinele
introiectarea obiectului pierdut. Amarclc selea cu Eul este poate cel mai vizibil. Eul, activitatea psihanalititică vizând în- (1923), Freud apropie Eul ideal de idealul
reproşuri pe care melancolicul şi le adre- Tot la nivelul Eului apare funcţia re- deosebi analiza Eului şi identificarea cu de Eu, atribuindu-lc aceleaşi funcţii de
sează privesc în realitate obiectul care a veriei. Aceasta este satisfacerea imaginară, "Eul puternic" al psihanalistului, întărind cenzură şi de idealizare. Pentru J. Lacan
luat locul unei părţi a Eului. ln consecinţă, iluzorie a dorinţei şi, de altfel, numai pe în felul acesta amăgirea, necunoaşterea (Le swdc du miroir commc formateur de
Eul este divizat, tăiat în două, una dintre acea~tă filierli putem repera existenţa unei dorinţei şi neurmărind decât adaptarea. La la fonction du jc, 1949), Eul ideal este
pllrţi dezlănţuindu-~e contra celeilalte. activităţi fantasmatke incon~tiente. acestea, Lacan răspunde într-o singură elaborat pornind de la imaginea propriului
Acest sentiment de duplicitate a Eului frază: "Intuiţia Eului păstrează, în măsura corp în oglindă. Această imagine este
nu este în~ă întotdeauna patologic; putem EUL ŞI INSTINCTUL MORŢII. Prin în care este centrată pe o experienţă a suportul identificlirii primare a copilului
recunoa~te aici la lucru instanta difercntiatli prisma compulsiunii de repetiţie, Freud con5tiinţei, un caracter captivant, de care cu semenul său 5i constituie punctul
a Eului:. Supraeul. Tn viaţa c~tidian11 ~1 se întrevede că, dincolo de ,.principiul plă­ trebuie să ne detaşăm ca să reu5im, în inaugural al alicnării subiectului în plan
manifestă prin autosupraveghcrc, prin cerii", există ceea ce el numeşte instinctul sfârşit, să sesizăm unde este, pentru Freud, imaginar, urmând a fi originea identifi-
conştiinţa morală, prin cenzura onirică, morţii [de fapt, impulsia morţii - notă realitatea subiectului. Subiectul vorbeşte cărilor secundare, în care "eu"-1 (le ,je")
participând la refulare. Dll astfel senti- L. G.].fntr-o primă fază, el face o dbtin- în inconştientul exclus din sistemul Eului" se obiectivcază în raportul său cu cultura
mentul de a fi surpaveghcat de o parte din cţie tranşantă între impulsiile Eului-im- (J. Lacan, Scminaire, cartea a 11-a). şi cu limbajul, prin medierea celuilalt.
el însuşi, ceea ce dă un caracter paranoid puL~iile morţii şi impulsiile sexuale-impul-
Eului. În identificare, când Eul adoptă siile vieţii, spre a ajunge apoi la opoziţia
trăsl!turile obiectului, el se impune Sinelui, impulsiile vieţii-impulsiile morţii. Eul este
ca să spunem aşa, ca obiect erotic. Putem legat de deschiderea primară a subiectului,
deci spune că Eul se îmbogliţe~tc cu cum o arată "stadiul oglinzii", iar în
calităţile obiectului, pc când în starea această privinţă este mai aproape de
erotică Eul sărăcisc. Totul se petrece ca şi moarte, fapt de altfel evocat de mitul lui
cum libidoul narcisic s-ar fi golit în obiect. Narcis. ln cazul nevrozei obsesionale

112 113

F chiar 5i la fetiţă, în pofida afirmaţiilor unor
FA LUS (engl. phal/us; germ. Phal/us).
Simbol allibidoului pentru ambele sexe;
semnificant care desemnează ansamblul
efectelor semnificantului asupra subiec-
tului şi în special pierderea legată de priza
sexualităţii în limbaj.
ENCICL. Noţiunea de falus, centrală în
teoria psihanalitică, marchează faptul că
punctul de impact eficient al interpretării,
intr-o cură, este sexual; această noţiune ne
pune în acelaşi timp probleme de ordin
etic cu privire la sexualitatea umană.
ISTORIA CONCEPTULUI. Acest ter-
men, familiar pentn1 etnologii ~i istoricii
din antichitatea greacă, trimite la ritualul
religios al misterelor, unde s-ar pi'irea (de-
oarece, îndeosebi asupra misterelor din
Elcusis, nu există documente directe) că
unul din punctele culminantc a fost dezve-
lirea unui simulacru al sexului masculin,
chcză5ie de putere, de ~tiinţă şi de fecun-
ditate pentru pământ şi oameni. Sesizăm,
aşadar, ambiguitatea acestui termen care,
infi'iţişând turgescenţa pcnisului, face din
e l fie un simbol de vencmt, fie un simbol
luat din logica incon ştie ntului . Acela!)i
termen poate favoriza confuzia între
114
scxualitate şi procrcaţic şi o împotmolire
a enigmei relaţiei dintre bărbat şi femeie
în descrierea antropologici'i a relaţiei fa-
miliale dintre tată şi mamă.
Prin noţiunea freudianll a complexului
lui Oedip şi prin corclatul acestuia, com-
plexul ca~trării, interdicţia incestului reiese
din descrierea antropologici'i şi a mitului
tragic, în timp ce falusul devine obiectul
dorinţei mamei, interzisă fiului. S. Freud
vede în acest caz în castrare, adică în modul
in care este reglată ju i stanţa exerciţiului
sexual,liantul dintre sex şi cuvânt, cuvânt
ameninţător, este adevărat, dar a cărui in-
terdicţie structureazi'i dorinţa, atât la băiat
cât şi la fată, la care s-ar fi putut crede că
absenţa penisului ar fi putut-o scuti de
plata tributului simbolic clitre sexualitate,
pentru ca aceasta sll devinllumană.
CONCEPŢIA LUI FREUD DESPRE
FALUS. Pentru Freud, termenul falus, ce
apare la el de multe ori, când ne vorbeşte
de simbolurile falicc în vise <>au de or-
ganit~rea fazei falice, serveşte la afirmarea
caracterului intrinsec sexual allibidoului.
În această privinţă el se opune, de exem-
plu, teoriei lui C.G. Jung, unde dorinţa este
ataşată unor forţe vitale metafizice, mitu-
rile păstrându-şi accentul lor iniţiatic
religios.
Accentul pus pc adjectivul [afic cores-
punde la Freud unei poziţii teoretice c~en­
ţiale: libidoul este esenţialmente masculin,
elevi ai lui Freud, ca E. Jones sau Karen
Horncy. Nu se poate spune "fiecare cu
libidoul său sau cu carburantul său'': fa-
lusul este un fe l de operator al disimctriei
necesare dorinţei sau juisanţei sexuale.
Aceastll disimctric generează ea la Freud
un discur:.? E~tc adevărat că, dacă falu~ul
este ata5at Ero~ului, însi'işi această forţă
tinde la uniune, pc când TI1anatos descom-
pune, dezorganizcază. Cu toate aces.tca, în
Dincol o de principiul pliTcerii ( 1920),
Freud arată cum reproducerea sexuat11
implicll moartea individului; ceea ce este
falic nu poate fi deci un simplu simbol al
vieţii. Complexitatea acestei noţiuni, la
Freud, se referă mai puţin la ireductibila
deosebire dintre sexe cât la opoziţia dintre
viaţă şi moarte.
PRIMA ABORDARE LACANIANĂ A
FALUSULUI. Numai o dată cu Lacan
falusul devine cu adevărat un concept fun-
damental al teoriei psihanalitice. ln arti-
colul "Semnificaţia falusului'' ( 1958),
publicat în Ecrit.~ (1966), Lacan indică de
la bun început miza simbolică a falu.o.,ului
în inconştient şi locul său în planul lim-
bajului: "Numai pc baza unor fapte clinice
discuţia poate fi fecundă. Acestea demon-
strează o relaţie cu falusul, care se stabilc5tc
indiferent de deosebirea anatomică dintre
sexe[ ... ]. Falusul este un semnificant, un
semnificant a cărui funcţie în economia
intrasubiectivă a analizei ridică poate vălul
de pe acee<l pc care o avea în mistere.
Căci tocmai scmnificantul destinat să
FALUS
desemneze în ansamblul lor efectele de
semnificat este acela care, în calitatea sa
de semnificant, le condiţionează prin prezen-
ţa sa de semnificant". Aceasta înseamnă ci1
Lacan pune falusul în centrul teoriei P'ih-
analitice, făcând din el obiectul rcfulării
originare freudienc. ln acest sens trebuie
înţeleasă urm1\toarea afirmaţie lacanian11:
"Falusul nu-şi poate juca rolul decât voalat".
Lucrul acesta arc consecinţe tehnice ş i
clinice. Dezvăluirea falusului este deci în
opoziţie cu interpretarea psihanalitică, dar
trimite la o iniţiere într-un semn ultim 5i
uluitor. Dacă c .~tc totuşi adevărat eli, în
ultimă in~tanţă, orice semnificaţie trimite
la falus. aceasta nu este ca la un fel de
cheie magică a viselor şi discursurilor, ci
luarea în considerare a barci care separă
semnificantul şi scmnificatul şi care divi-
zează şi subiectul dezirant ($),deoarece
"inconştientul este ~tmc!\Jrat ca un limbaj·'.
Această opţiune teoretică explică, a pos-
leriori, diversitatea concep~ilor de~pre falus
la Freud şi la elevii săi: "Falusul , în doc-
trina freudiană, nu este nici fantasmli (în
sensul de efect imaginar), nici obiect parţial
(intern, bun, rău) 5i nici organul real, pcni~
sau clitoris'' (Lacan, Semnificaţia falu~u­
lw). Distincţia şi articulaţia dintre cele trei
dimensiuni ale realului, simbolicului şi
imaginarului rezolvă contradicţiile acestei
noţiu ni. Lacan scrie, în continuare: "Falusul
este semnificantul privilegiat al acestui
semn în care partea logosului se :L~ociază
cu ivirea dorin!ci. Putem spune că acc~t
semnificant C\tc ales ca fiind cel mai i7bi-
tor din ceea ce putem prinde din realul
copulaţiei sexuale, ca ş i cel mai simbolic
în sensul literal (tipografic) al termenului,
deoarece el ec hivalează aici cu copula
(logică). Se mai poate spune că prin
115

FALUS
turgescenţa sa este imaginea fluxului vital,
în mă~ura în care trece in urma5i".
A DOUA ABORDARE: COMBINAŢII
ŞI TOPOLOGIE. În 1972- 1973, concep-
tul de falu<> ia la Lacan o întorsătură ma-
joră în care se găsesc conjugate două
problematici; pe de o parte, o combina-
torică logică, în care falusul devine funcţie
falică, iar pe de altă parte o topologie,
aceea a nodului borromcan, unde termenul
falus apare, in legătură cu juisanţa falică,
drept ceea ce, in raport cu consistenţa
modului, ex-sistă, adică drept ceea ce
reţine în planul unei distincţii radicale. ·
Funcţia falică. În seminarul Encorc,
falusul se află situat într-o algebrizare care
radicalizează asimetria deosebirii sexuale:
"Nu există raport sexual inscriptibil ca
atare". Prutcm scrie formula xRy pentru a
da seama de raportul dintre sexe. A gândi
falusul în termeni de "funcţie" falică per-
mite în acest caz să se înscrie tocmai acest
hiatus dintre bărbat şi femeie.~ MATEMĂ,
figura 4.
Ceea ce este notat în partea de sus a
tabloului de la figura 4 (articolul MATEMĂ)
este o combinatorică ce arată diferitele
moduri de a avea raport cu <l>x, cu funcţia
falică; litera x marchează modul în care
Lacan se separă radical de ideea unei
esenţe sau naturi masculine sau feminine,
deoarece ,.orice ar fi din fiinţa vorbitoare
se înscrie de o parte sau de alta". Ceea ce
permite sli fie altfel gândite anumite pro-
bleme clinice, ca aceea a isteriei mascu-
line.
Lacan comentează în felul urmlltor
acest tablou: ,.La stânga, rândul de jos,
V x<l>x, arat11 di tocmai prin functia falid
bărbatul ca întreg este inscriptibil deoarece
această functie îşi găseşte limita în exis-
tenţa unui x prin care funcţia <l>x este
116
negucl1, 3x<l>x. Este ceea ce numim funcţia
tatălui, de unde rezultă, prin negaţie, pro-
poziţia <l>x, ceea ce întemeiază exercitarea
a ceea ce a fost suplinit prin castrare în
raportul sexual, în măsura în care acesta
nu este în nici un fel inscriptibil. Totul se
bazeazli aici, a5adar, pe excepţia admisă ca
termen referitor la ceea ce acest <l>x neagă
în întregime". Despre partea dreaptă, care
se poate înscrie în contul femeii, se pot
spune următoarele: ,.A fi în raportul sexual,
în raport cu ceea ce se poate spune despre
incon5tient, în mod radical Celălalt, femeia
este ceea ce are raport cu acest Celălalt".
Femeia nu este deci de găsit în întregime
în juisanţa falică. Ceea ce face ca acela
care se înscrie de partea masculină să nu
aibl1 acces la "partenerul său sexual care
este Celălalt'' decât prin prisma fantasmei
$0a, adică prin legl1tura pe care subiectul
divizat o întreţine cu obiectul care este
cauză a dorinţei.
Această combinatorică de patru formule
propoziţionale marchează hiatusul dintre
sexe şi încearcă sli ordoneze textul juisan-
ţei intre universal şi excepţie atunci când
este vorba de un câmp finit pe de o parte
şi când, pe de altă parte, este vorba de un
câmp infinit (la dreapta), o sfârtecare a
două propoziţii, al căror raport nu poate fi
rezolvat în termeni de contradicţie.
Această imposibilitate radicală de a
scrie raportul sexual ca atare, deci necesi-
tatea de a trece prin funcţia falic5, face ca
cuvântul fa/us să fie înţeles in jocul de
cuvinte faillir (a da greş, a lipsi) ~i falloir
(a fi necesar, a trebui): între ceea ce trebuie
şi ceea ce lipseşte. A5adar, la Lacan nu
există ,.prostcmarc în faţa juisantei falice",
fapt denunţat de el însuşi la Freud, în
seminaml R. S. 1. Şi dacă .,există Unul",
nu este falusul, în calitate de semn al
Erosului, acela care ar marca posibilitatea
unei comuniuni; dacă există Unul, acesta
intră în calculul logic în care operează
funcţia falică; iar lucrul acesta marcheazli
faptul că falusul, acest semnificant al
jubantci sexuale, nu ne trimite la vreo
dominaţie, în pofida strălucirii sale ima-
ginare, ci la o gaură (trou) care reprezintă
imposibilitatea de a marca cu un "Unu"
raportul sexual. Funcţia falicli permite de
a\emcnea să determinăm Numele-Taci1/u/"
ca excepţie fondatoare a ceea ce regleazli,
în raport cu falusul, pc a fi sau a nu fi, pe
a-1 avea sau a nu-l avea. Este de remarcat
c ă această legătură între falus şi funcţia
paternă fondatoare a legii care guvcmcazli
juisanţa, în loc de a confunda sexualitatea
şi procreaţia, le deosebeşte şi le expl i că
una prin cealaltă.
ln sfârşit, această combinatorică permite
~ă nu mai confundăm obiectul falic în
mizele sale imaginară şi simbolică. Afir-
maţ ici Melanici Klein, potrivit dreia ma-
ma .,conţine" falusul, Lacan îi răspunde
radicalizând problema: "Pentru ca falusul
să fie un semnificant se impune ca el să fie
în locul Celuilalt, în aşa fel ca subiectul să
aibă acces la el". Imaginarului conţinlltoru­
lui, a posesorului care ar putea crede că îl
dă sau că îl trammitc ca pe un obiect,
Lacan îi substituie ideea topologică a
locului Celuilalt.
Fulu.sul în nodul borromc;m. Al doilea
a)>pcct al cotiturii începute în anii 1972-
1973 în teoria falusului se refed1la topo-
logia nodului borromcan. Acest nod are
particularitatea de a înnoda trei inele de
sfoară fără a le înnoda două câte două:
dacă un inel este desfăcut, nodul se des-
face. Fiecare inel este echivalent cu cele-
htlte şi, dacă fiecare repre zintli Realul,
lmaginanJI, Simbolicul, înseamnă că
FANTASMĂ
aceste trei dimensiuni sunt de egală impor-
tanţă în abordarea problemelor teo-retice
şi clinice. Aceasta mai înseamnă şi că,
cladi nodul ~stc figurat pe uniplan, tot ceea
ce este distribuit pc diferitele suprafeţe arc
margini care aparţin celor trei inele di-
ferite.
Faptul acesta ne constrânge să gândim
Realul, Imaginarul şi Simbolicul în ter-
meni de găuri şi nu de substante. Acca~ta
împiedică de asemenea restaurarea, în
privinţa lor, a vreunei ierarhii sau geneze.
ln ultima parte a operei lui Lac an, falu-
sul este privit ca ,.ex-sistenW' (,.ex-.~is­
tcnce"); este vorba de a-1 repera în inter-
valul dintre inelul Realului şi acela al
Simbolicului,la)imita juisanţei falice care,
la marginea obiectului a•, se articulează cu •
juisanţa Celuilalt şi cu sen\ul. Falusul eMe
deci o noţiune central11 pcntm psihanalizli,
cu condiţia de a articula şi de a înţelege
cele trei dimensiuni într-o abordare în
acelaşi timp logic:l şi topologică, abordare
care, în mod diferit, dar nu contrar, per-
mite să nu facem din el o )>Ub'itanţă magică,
religioasă, metafizică . Semnificant al jui-
sanţci sexuale, el este punctul în care se
articulează deosebirile în raportul cu corpul,
cu obiectul şi cu limbajul. ~ MATEMĂ.
FANTASMĂ (engl. /';mwsy sau ph<m-
tusy; germ . Phnntasic). Pentru S. Freud,
reprezentare, scenariu imaginar, con5ticnt
(reverie), precon5tient sau inconştient, care
implică unul s~1u mai multe personaje şi
care pune în ~ccnă, mai mult sau mai puţin
deghizat, o dorinţă.
ENCICL. Fantasma este în acelaşi timp
efectul dorinţei arhaice inconştiente şi
matrice a dorintelor actuale, conştiente şi
inconştiente.
117
 FANTASMĂ
FANTASMĂ

reprezentat în fanta~mă prin diferite perso- importantă decât tatăl însuşi. La fel stau
Continuându-1 pc Freud, J. Lacan a neplăcere putea de a~cmcnea să fie căuta­ naje incluse aici. Tn funcţie de narcisismul lucrurile în ceea ce prive5tc sânul mamei
subliniat natura esenţialmente lingvi~tică tă, din cauza pl11ccrii pe care o procură ~i de tranzitivismul originare, răstumărilc care alăptcazll copilul, biciul pe care îl
a fanta~mci. El a demonstrat, de asemenea, chiar în sânul ncplăcerii şi a suferinţelor de roluri în acest scenariu fantasmatic sunt mânuieştc profesorul care îl pedepseşte pc
că personajele fantasmci au valoare mai pc care le implică. frecvente . copil sau şobolanul cu care este torturată
mult prin unele elemente izolate (cuvinte, Fanta~ma nu este numai efectul dorinţei Freud distinge, în sfârşit, anumite fan- victima. După cum reic~c din Omul cu
fonemc şi obiecte asociate, părţi ale corpu- arhaice, ci şi matricea dorinţelor actuale. ta\mc pc care le nume5tc "originare", şobolani, aceste obiecte ale fantasmei func-
lui, trăsături de comportament etc.) decât Fantasmele arhaice incon5ticntc ale unui dcsemnând prin acestea fantasmele care se ~oncază nu numai ca obiecte, ci şi ca semni-
prin totalitatea lor. El a propus următoarea subiect caută, într-adevăr, să se realizeze rcfcr1t la originea subiectului , adică la ficanţi. Freud însuşi a subliniat marca
maternă: $0a, care se citeşte "S barat cel puţin parţial în viaţa concretă a subicc- conceperea sa (de exemplu, fantasmele sensibilitate a pacientului s11u la o întreagă
poanson de a mic". Această maternă de- mlui. Tn consecinţă, e le transformă percep- scenei originare sau romanele familiale), scrie de cuvinte care inclt1deau fonemul
semnează raportul particular al unui ţiile şi amintirile, stau la originea viselor, la originea sexualităţii sale (de exemplu, .,ratte" (în 1. germană, Ratte = şobolan).
subiect cu inconştientul, barat şi în mod a lapsusurilor şi actelor ratatc, induc fantasmele seducţici) şi, în fine, la originea
Faptul că fantasma se compune din
activităţi mastu rbatoare, se exprimă în difcrcnţicrii sexclor (de exemplu, fantas-
ireductibil divizat prin intrarea sa în elemente care provin din universul simbolic
universul scmnificanţilor, cu obiectul ,.a", reveriile diurne, caută să se actualizeze, în mele castrării). O nouă dovacl11 despre
mod deghizat, în opţiu nile profesionale, 5i din cel imaginar al subiectului şi că este
care con~tituic cauLa incon5ticnt1l a importanţa dorinţei în constituirea fantas-
relaţionale, sexuale şi afective ale
în relaţie de obturarc cu realul său se
dorinţei sale. mci: nu există relaţie imediată între fan-
exprimă 5i în materna propusă de Lacan:
subiectului. ta~mă şi evenimentele concrete trăite de
CONCEPTUL DE FANTASMĂ LA Vedem, aşadar, caracterul circular al copil. $0a. Această matcmă tran~cric stmctura de
FREUD. ln primele sale scrieri, Freud raporturilor care leagă fantasma de dorinţă. bază a fantasmci. Rcgăsim aici uni versul
utilizează conceptul de fantasmă într-un Dar putem vedea că există fanta~me con- LA LACAN. Elabodind schema 7j~ă "a pcr- ~imbolic sub'forma acestei bare care figu-
sens relativ larg, desemnând prin fantasmă ştiente, prcconşticntc şi incon5ticnte. Doar ~oanci" (Ecrits. 1966), Lacan reprezint11 rcază naşterea şi divizarea ~ubicctului con-
o serie de producţii imaginare, mai mult acestea din urmă sunt implicate într-o fantasma ca pc o suprafaţă care include secutive intrării sale în limbaj. Regăsim
sau mai puţin conştiente. Un moment de- definiţie strictă a conceptului psihanalitic. diversele figuri ale Eul ui, ale celuilalt ima- aici, de asemenea, obiectu l r1 ca obiect pier-
ginar, ale mamei originare, ale idealului de dut, ca loc vid, ca deschidere pc care su-
terminant în elaborarea teoretică a con- Unele dintre ace~tc fantasme incon~ticnte
Eu şi ale obiectului. Această ~uprafaţă a biectul va căuta să o obturctc, pc parcur~ul
ceptului a fost descoperirea caracterului nu devin accesibile subiectului decât în
fantasmei este mărginită de câmpul imagi-
imaginar (în sensul de ,.produs al ima- condiţiile curei. Altele rămân pentru tot- vieţii, prin divcr'e obiecte a imaginare pc
narului şi de acela al simbolicului, pc când
g i naţiei•') al traumatismelor raportate de deauna sub influenţa refulării originare: ele care particularitatca istorici sale (şi în-
fantasma o acoperă pc aceea a realului.
pacienţii săi, drept cauz11 a dificultăţilor lor nu pot fi decât reconstruitc prin interpre- deosebi întâlni rea cu semnificanţii marcanţi
Notaţiile indică tocmai caracterul trans-
actuale. Ceea ce era prezentat ca amintiri tare. Freud dezvoltă această po~ibilitate în şi cu obiectele fantasmci Celorlalţi con-
individual al fantasmci, participarea ei, fie
se dovedea a nu avea decât un raport articolul său intitulat "Un copil este bănlt'·, creţi, parentali) îl va fi determinat să le
şi marginală. la câmpul simbolicului şi al
relativ cu realitatea zisă ,.istorică.. , iar formul11 pe care el o utilizcai'ă pentru a privilegiczc. Putem citi, în ~fârşit, funcţia
imaginarului şi îndeosebi funcţia sa de
uneori se dovedea că nu are decât o re- denumi o fantasmă masochistă adesea de înnodarc (0) a sirnbolicului ($),a i mt~­
obturare a realului. (Realul desemnează
alitate pc plan psihic. Freud a dedus de aici întâlnită în practica sa (Ein Kincl wircl
aici indicibilul subiectului , ceea ce îi e~tc ginarului (a) şi a realului (a) pe care o
că o forţă incon5ticntă îl împingea pc om ge!>Chh1gen, 1919; tmd. fr.mceză în Nevrose,
insuportabil să întâlnescă şi care nu consti- operează fantasma, ca 5i dubla funcţie de
să-şi rcmodeleze experienţa şi amintirea: psychose et pcrvcrsion, 1973; trad. în tuie mai puţin lucrul de care nu încetează protecţie. Fantal>ma protcjcazll într-adevăr
eltrăic~tc în acest caz efectul unei dorinţe !. română, sub titlul "Geneza unei per-
a se izbi; astfel, de exemplu, realul castră­ subiectul nu numai împotriva groazei de
primare (în germană, Unvunsch). Pentru versi uni sexuale", în S. Freud, PsilwnalizJ rii mamei sau cutare traumatbm din co- real, ci ş i împotriva efectelor divizării,
Freud, această Unvunsch este o tentativă şi scxtwlitate, traducere, eseu introductiv pilăria sa care, potrivnică imaginarizării 5i consecinţll a castrării simbolice; altfel
de a reproduce. într-un mod halucinator, şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura simbolizării, se face uitat în spatele ecra- spus, îl protejează împotriva radicalei sale
primele experienţe pli!cutc trăite în satis- Ştiinţifică, 1994- notă L.G.). nului acestei fantasme.) dependenţe faţă de scmnificanţi.
facerea trebuinţelor organice arhaice. Mai Freud aratli aici, de asemenea. că dacă În această perspectivă, privirea tatălui, Obiectul a al fantasmci ;uc deci o dublă
târziu , Freud a trebuit să constate că repe- fantasma figureaza dorinţa inconşticntă prezentă în fantasmă, va fi mult mai valoare. Tn calitate de obiect real el este
tarea anumitor experienţe producătoare de a subiectului, 1.ubicctul în~u~i poate fi
119
118
FERENCZI
iremediabil pierdut. Dadl c~tc rezultatul
unei operaţii logice (Seminaire XIV,
1966-1967, La logiquc du fantasme),
totuşi unele plirţi ale corpului se pretează
în mod deosebit la operaţia logică de
deta5are, care transpune obiectul in ima-
ginar: privirea, vocea, sânul 5i fecalclc.
Într-adevăr, nu avem niciodată acces la
privirea noa~tră în măsura în care îl privim
pe celălalt, şi nici la vocea noa~tră a5a cum
este ea percepută de celălalt. Fccalele sunt
în mod evident păqi ale corpului dcta-
şabile, pierdute sau pe calc de a fi pierdute.
Cât despre sân, el nu este pierdut doar
pentm că într-o zi copilul a fost privat de
sânu1 matern, ci mai ales pentru că acest
sân a fost mai întâi trăit de către copil ca
parte integrantă a propriului său corp. Nu-
măml de obiecte n reale este limitat. Acela
al obiectelor a obturatoarc imaginare este
infinit: cutare privire care atrage, cutare
bici de care te temi, cutare şobolan de care
ai oroare, cutare obiecte de colecţie acumu-
late, cutare coafură scducătoare, cutare
ochi halucinat, cutare voce adorată etc.
Că obiectul fanta~mci se distinge de
obiectul trebuinţei şi de obiectul impulsiei,
faptul acesta se con~tată lesne dacă avem
în vedere, cu titlu de paradigmă, sânul
(obiect imaginar sau real al fantasmei),
laptele matern (obiect al trcbuinţei), plă­
cerea bucală (obiect al impul~ici). Pc de
altă parte, faptul d! obiectul fantasmei nu
coincide cu obiectul erotic c~tc relevat de
numeroase dificultăţi ale cuplului şi în-
deosebi de frecventul clivaj care separă
femeia ca obiect erotic de femeia care
provoacă dorinţa. Spre deosebire de obiec-
tul fantasmci, obiectul erotic este adesea
marcat de idealizare sau de narcisism, ceea
ce îi face pe mulţi îndrăgostiţi să constate
că ceea ce iubesc el în celălal t este
120
reflectarea propriei imagini, mai mult sau
mai puţin idealizate. Complexitatea şi
dificultatea vieţii cupluri lor rezidă în bună
parte în necesitatea de a face să coincidă
într-un singur obiect, într-un mod care să-I
satisfacă pe subiect, obiectul fantasmei ,
obiectul impulsiei şi acela al dragostei.
Lacan a propus diferenţierea fantasmei
istcricului de aceea a fanta~mei bolnavului
de nevroză obsesională. Materna proprie
isteriei subliniază că istcricul nu caută în
celălalt obiectul fantasmei sale, ci pc Celă­
lalt absolut, pe când el se identifică cu
obiectul fantasmei celuilalt şi, pc ascuns,
cu absenţa falusului. Fantasma obsedatului
transcrie multiplicitatea şi interşanja­
bilitatea obiectelor a pe care el le vizează,
plasate toate sub semnul semnificantului
falusului , adică fiind extrem de erotizate
(Lacan, Seminaire sur le transfert, aprilie
1961). Cât priveşte fantasma pcrversului,
aceasta reliefează căutarea la altul a divi-
zării sale şi voinţa sa de a o accentua până
la extrem (Lacan, Ecrits, 1966).
În perspectivă lacaniană, finalitatea
curei, în raport cu fantasma, constă în a
examina îndeaproape fantasma inconşti­
entă arhaică, reperând partea deţinută de
dorinţâ Celuilalt concret din copilărie în
constituirea acestei fanta~me, dependenţa
radicală faţă de semnificant pe care acea~tă
fantasmă încearcă să o oblitcreze şi des-
chiderea nodală subiectivă pe care obiec-
tele a imaginare încearcă să o facă uitată.
FERENCZI {Sândor). Medic ş i psih-
analist maghiar (Miscolc, 1873- Buda-
pesta, 1933).
Prieten, din 1906, al lui S. Freud, căruia
de altfel îi va fi discipolul favorit, el este,
împreună cu E. Jones şi K. Abraham, unul
dintre cei care au contribuit cel mai mult
la dezvoltarea psihanalizei în afara Austri-
ei. Succesul ideilor freudienc în Ungaria
i-a permis lui Ferenczi să deschidă o cli-
nică şi chiar, în timpul scurtei guvernări
a lui Bela Kun, să predea psihanaliza la
universitate. Dar, începând din 1923, între
Freud şi Ferenczi au apărut divergenţe ,
alimentate de complexitatea legăturilor
afective existente între ei.
Contribuţiile sale cele mai originale
privesc tehnica psihanalitică. Spre a se evita
ca o parte prea mare de energie psihică să
ia drumul satisfaqiilor substitutive, stin-
gherind cura, el a propovăduit o "tehnică
activă", care interzice satisfacţiile, dar
care, pe de altă parte, incită la înfruntarea
situaţiilor patogene. Pus în faţa dificultăţi­
lor legate de această tehnică, ce ducea
adesea la întărirea rezistenţelor, el a mo-
dificat cu totul tehnica, aceasta luând as-
pectul unei forme de relaxare. În cele din
urmă a ajuns să conceapă un fel de analiză
mutuală , destinată să împiedice interferen-
ţa în cură a dorinţelor inconştiente ale
psihanalistului. Soluţiile sale nu mai au
nici un ecou în prezent, dar problemele pe
care şi le-a pus dovedesc o con~tiinţă acută
a responsabilităţii sale de terapeut.
Pe plan teoretic, cercetările lui Ferenczi
vizează constituirea unei noi ştiinţe, bio-
analiza, care este extensia teoriei psihana-
litice la domeniul biologiei, sau psihanaliza
originilor. ln Thalassa. Psihanaliza origi-
nilor vieţii sexuale (1924), el elaborează
ipoteza, bazată pe teoriile evoluţioniste ale
lui Lamarck şi E. Haeckel, potrivit căreia
existenţa intrautcrină ar fi repetarea for-
melor anterioare ale vieţii, a cărei origine
este marină. Naşterea ar fi pierderea stării
originare, stare la care toate vieţuitoarele
aspir11 să se întoarcă .
FETIŞISM
A contribuit ş i la teoria simbolismului.
Pe de ahă parte, a deschi~ calea unei abor-
dări mai atente a relaţiilor primare mamă­
copil, abordare dezvoltată mai tftrziu de
Alice 5i Michael Balint.
FETIŞISM (cngl. fctishism; germ. Feti-
schismus). Organizare particulară a dorin-
ţei sexuale, sau a libidoului, în a~a fel încât
sati\faqia completă nu poate fi atinsă fără
prezenţa şi folosirea unui obiect determi-
nat, fetişul, în care psihanaliza recunoa~te
substitutul penisului care îi lipseşte mamei,
sau un semnificant falic.
ENCICL. Îndelung descris, în secolul al
XIX-lea, de autori ca Havelock Ellis sau
Krafft-Ebing, fetişismul este în general
considerat ca aparţinând sferei pcrversiunii.
De fapt, comportamentul fcti~istului evocă
cu uşurinţă această dimensiune: fetişistul
alege un obiect, de exemplu o pereche de
cizmuliţe, care devin obiectul său sexual
unic. El îi dă o valoare cu totul excepţio­
nală şi, cum spune Freud, ,.nu fără motiv
acest substitut este comparat cu feti5ul in
care sălbaticul îşi vede încarnat zeul" .
Ceea ce parc deosebit de reprezentativ în
registrul pervers e~te dimen~iunea condi-
ţiei absolute care caracterizează, în multe
cazuri, obiectul fetişizat. Chiar dacă poate
avea relaţii sexuale "normale·', fetişistul
nu se poate bucura de ele decât dacă, de
exemplu, partenera sa consimte să se îm-
brace într-un anumit fel. Scopul sexual nu
este aici acuplarea; dorinţa, despre care se
prel>upune de obicei că se adreseată unei
fiinţe în totalitatea ~a. este în acest caz clar
dependentă de o parte a corpului, "supra-
estimată" (feti~ismul piciomlui, al coafurii
etc.) sau de un obiect material în relaţie
mai mult sau mai puţin strânsă cu o parte
a corpului (chiloţi, sutien etc.). Este de
121
FETIŞISM FETIŞISM

adăugat c11 trăsături fetişiste sunt adesea sexual prin fetiş". Jar, într-o notă din 1910, ~ imptomul isteric, de exemplu, ci că este fn ceea ce pri veşte primul punc t , este
prezente în practicile desemnate cel mai el scrie, în ceea ce priveşte fetişismu l constituit în mod metonimie; element adevărat eli Freud însuşi face aluzie, în-
adesea drept practici perverse (fetişizarea piciorului, că acesta reprezintă "pcnisul dcta~at al unei istorii, constituită cel mai deosebi în Trei studii privind teoria sexu-
biciului, în sadism etc.). femeii , a cărui absenţă este atât de greu adcs~a prin deplasare*, nu are loc fărl! aliliTţii,la alte componente ale fetişismului
Pentru psihanalizll, însă, fetişismul are rcsimţită".
dczsubicctivarc: în locul în care se punea decât componentele falice: feti!;'ismul
o importanţă mult mai generală, mult din- Aici, de fapt , trebuie sll pornim de Ia
o chestiune subiectivă, el ri'lspundc prin piciorului prezintă adesea o dimensiune
colo de considerarea unei entităţi pato- problema castrllrii sau, mai exact, de la
"supracstimarca" unui lucru ncanimat. olfactivă (picior urât mirositor), care ca
logice particulare. Este astfel de notat că "groaza de castrarc", activatll de percepţia
Curios este faptul că, în această privinţă, însllşi poate rezulta dintr-o impulsie parţi­
"un anumit grad de fetişism" se regă~eşte absenţei penisulu i la femeie, Ia mamă.
tcoretizarca psihanalitică convergc cu aHI (registru anal). K. Abraham a dus mai
în "viaţa sexuală normală" (Freud, Trei Dacă femeia este jugănit11, o ameninţare
analizele lui Marx asupra fetişizllrii mărfii . departe acc~t tip de analiză, care a fost
swdii privind teoria ,\cxualitfiţii, 1905). Jar
apasă asupra băiatului, în ceea ce priveşte reluat mai ales de autorii anglo-saxoni, în
Să notăm că teoria frcudiană a tăgadci
Freud îl citează în această privinţă pc posesia penisului. Tocmai spre a se înarma general klcinieni , ca S. Payne (.,Somc
se asociază cu o teorie a clivajului p~ihic.
Goethe: ,,Ah, măcar de la dragul meu înger, împotriva acestei amcninţllri, el neagă obscrvations on the ego development of
Fcti5istul , într-adevăr, nu "scotomizc ază"
dc-a5 avea 1Ceva: să mă conducă acas' la absenţa penisului la maml! (~TĂGADĂ), the fetishist'', în International Journal o[
total o parte a real ităţii, în cazul de faţă
ea./ Fă-mi rost de vreo năframă sau de-o fetişu l nefiind altceva decât substitutul Psychoanalysis, volumul XX). E~te cunos-
absenţa pcnisului la femeie. El cautli sll
jartieră, 1 Ca focul, dontl să-mi alin" (Fau.\t,
penisului lipsă. cut că, pentru Melanic Klein, copilul foarte
menţină în incon5ticnt în mod simultan
J, 7, trad. de Lucian Blaga- notă L.G.). Acest mecanism al formării fetişului îl mic trăieşte trebuinţa extrem de puternicii
două idei: aceea a absenţei falusului şi
Desigur, se va conveni că fctişismul pune în evidenţă Freud (Fctişismul, 1927; de a distruge obiectele pc care le simte ca
aceea a prezenţei sale. Freud se referă în
caracterizcazll în special libidoul masculin,traducere în 1. română în S. Freud, Psih- rele, persccutoare şi din partea cărora l>C
deoarece bărba~i sunt adesea, mai mult sau acest sens la un bllrbat care îşi alesese teme de o represiune. Fcti)ismul constituie
analizif şi sexualitatc, 1994- notă L.G.),
mai puţin conştient, în căutarea unei tră­ drept fetiş un slip, "al cărui prim stadiu pentru Paync o apărare, apărare împotriva
pornind de la alegerea obiectului ca atare.
sături distinctive care să le facă dczirabill! fusese în copilllric frunza ele viţă văzutli la a ceea ce ar putea constitui, in prelungirea
Dac11 ne imaginllm privirea copilului ve-
partenera. Dar ar fi prea pu~n pertinent sll vreo statuie, în chip de paravan al acestui raport distrugător faţă de obiect, o
nind în întâmpinarea a ceea ce va fi pentru
opuncm fctişismul celorlalte manifestări organului sexual". Acest slip, care ascun- veritabi lă pcrvcrsiunc, o pcrversiunc de tip
el traumatizant, pornind ,de cxemplu,de la
ale dorinţei. Dacă fctişistul alege o cate- dea în întregime organele genitale, putea sadic. Această explicaţie ni ~c parc a nu
sol, feti5ul va fi constituit de obiectul ulti-
goric particulară de obiecte, el nu este la semnifica la fel de bine că femeia era recunoa5te primatul falusului la subiectul
mei percepţii înainte de viziunea traumati-
fel de "fixar' la unul dintre ele. Mereu sus- jugănită cât şi că nu erajugănită. Ba chiar, uman, primat care face ca feti~i~mul, ca de
cll însă5i: o pereche de cizmuli~e, marginea
ceptibil să se deplaseze la un altul, echiva-
de jos a unei fuste. ,.Piesele de lenjerie de purtat de el, "permitea, pc lângă acestea, altfel întregul ansamblu al perversiunilor,
lent însă diferit, fcti 5ismul comportă aceacorp, alese atât de frecvent ca feti~ , reţin ipoteza castrării bl!rbatului, întrucât toate să nu se dcfinea~că drept supravieţuire de
parte de in,ati\facţic care este constitutiv11
momentul dezbrăcării, ultimul înainte de aceste posibilităţi puteau fi la fel de bine "">tadii pregcnitale'·, ci, în tradiţia lui Freud,
pentru orice dorinţă. ţinute secret cu ajutorul slipului". Această in sensul problcmaticii falicc.
care femeia a mai putut fi considerată ca
idee, a unui clivaj psihic, Freud o va sus- ln ceea ce priveşte al doilea punct,
TAGADA CASTRĂRII. Cum ~11 ne expli- purtătoare de pcni~". Cât despre blană, ea
ţine până la cap5t (Clivajul Eului în pro- identificarea fetişului cu semnificantul,
căm fctişi,mul şi importanţa \a în sexu- simbolizează pilozitatca feminină, ultimul
cesul de ap<1rarc, 1938), iar psihanaliza îi putem înţelege acest lucru dacă împreună
alitatea umană? În Trei studii privind văi îndărătul cliruia se mai putea încă cu Lacan (S6mim1irc I V. 1956-1957,
va atribui o importanţă tot mai mare.
teoria sexualităţii, frcud ia de la Alfrccl presupune exi~tcnţ;t unui penis la femeie. Le relation d'objct ct le., \tructurcs
Binet ideea ,.influenţei mereu active a unei Exi~tă. a~tfel, în fctişi~m un fel de oprire FETJ ŞUL CA SEMNIFICANT. Ce este frcudiennes), luăm aminte că fctişul re-
impresii sexuale iniţiale care, ele cele mai asupra imaginii,un rest încremenit, separat esenţial în teoria frcudian5 a fetişismului? prezintă nu pcnisul real, ci pcnisul în
multe ori, s-a produs în frageda copilărie". de ceea ce poate să o producă în istoria Fără îndoială, reperarea problematicii măsura în care el poate lipsi, în mă~ura în
Dar el recunoa~te că "în alte cazuri avem subiectului. Tocmai în acest sen~ feti~is­ falice, a problematicii castrării, ca aceea care poate fi atribuit mamei, clar în acela~i
de-a face cu o uluitoare asociaţie de idei mul este clarificator în ceea ce priveşte înscri1.ll în fetiş. Jar, pe de altă parte, sta- timp în măsura în care îi recunoaştem
simbolică, de cele mai multe ori inconşti­ alegerea obiectului pervers. Despre el Lacan tutul fetişului însu5i, pe care, împreună cu absenţa: tocmai aceasta este dimensiunea
en tă, care conduce la înlocuirea obiectului spune că nu arc valoare de metaforă, ca Lacan , îl putem considera un semnificant. clivajului, pusă în evidenţă de Freud.

122 123
 FIXAŢIE
FOBIE
Această alternanţă a prezenţei şi absenţei obiecte, imagini sau tipuri de satisfactie defini , împreun11 cu Gh. Mclman, ca pe o al copilăriei, 3-5 ani probabil, în care
- sistem bazat pe opozi~a dintre mai mult libidinală ata5ati1 stadiilor pregcnitalc. · maladie a imaginarului. subiectul are teamă în mod irational de
şi mai puţin - caracterizează sistemele
simbolice ca atare. Să notăm că cuvântul ENCICL. No!iunea de fixaţic, în general PROBLEMA FOBIEI LA FREUD. unele animale şi spatii şi în c~re apare
deja constituie prezenţa pe fondul absentei: legată de aceea de regresiune, într-o con- TEAMA DE CASTRA RE. Fobia este de semnalul a ceea ce Freud teoretizează
el ne detaşează de percepţi a empirici a ccpfic genetică şi dinamică a evolutiei la bun început o noţiune psihanalitică. drept teamă de castrare. Această fobie se
lucrului; la limită, îl anulează, iar în acelasi libidoului, permite să se recunoascl! în. ce S. Freud o numeşte isterie anxioasă. fn rezolvă cel mai adesea o dată c u consti-
timp face să subziste lucrul ~ub o altă condiţii un adult poate persista în căutarea pofida exploziei acestei noţiuni în simp- entizarea de către copil a ordinii care gu-
formă. Absent, el nu este mai puţin evocat. satisfacţiilor legate de un obiect dispărut tome diverJ.c avându-şi sursa în isterie, vernează nu numai sexualitatea, ci şi
Că luarea în considerare a limbajului , (de exemplu, fixatia la stadiul anal, în nevroza obsC\ională, ba chiar şi în psihoză, tran~miterea şi filiaţia.
de exemplu a mecanismelor omofoniei, ba nevroza obsesională). Pe un plan mai ge- se conturează o specificitate structurală a Micul Hans nu îndrăznea să iasă afară
chiar funcţionarea lor translingvistică, este neral, vom vorbi de o fixatie a anumitor fobie i. Miza sa, care poate fi studiată î n din casă: el se temea să nu-l muste un cal
esenţială pentru sesizarea a ceea ce este reprezcntllri (reprczentan!i-reprezentare foarte frecventa şi pasagera fobie infantilă, înh1imat la o brişcă. Se parc că el. se temea
fetişul, faptul acesta ni-l arată Freud sau semnificanţi) legate de dinamismul este simbolizarea însăşi, în leglltura sa mai ales ca acel cal sll nu cadă si să facă
(op. cit.): "un tânăr ridicase la conditia de implusional, pentru a desemna modul de dificilă cu imaginarul. atunci "scandal". Freud nu a efe~tuat cura
fetiş o anumit11 "pOleială pe nas·' (.,Glanz in~cripţie în incon~tient. ~ REG RESIUNE. În concepfia lui Freud, isteria anxioasă în mod direct, ci prin intermediul părinţilor
auf der Nuse", în germană). Aceasta îsi se opune isteriei de conversiune, în care lui Hans, care erau elevii săi . Acest lucru
găsea explicaţia în faptul eli îşi petrecu;e FLIESS (Wilhelm). Medic şi biolog ger- marele forme de excita!ie legată de in- nu este indiferent în raport cu acea pro-
copilăria în Anglia, ca apoi să vină în man (Arnswalde, azi Choszczno, Polonia, vestirea libidinală a unei reprezentări refu- blcmatizare fundamentală a fobicului pri-
Germania, unde a uitat aproape complet 1858- Berlin, 1928). late conduc la un simptom somatie. În vind transmiterea cunoa5terii despre dorintă
limba sa maternll. Fetisul, care îsi avea Otorinolaringolog berlinez, Flie~s este, isteria anxioasă, angoasa datoratA unei şi juisan{ă. Micul Ilans, ca orice fobi~,
originea în prima copilărle, nu treb~1ia citit între altele, autorul unei teorii privind reprezentări anxioase legată de scxualitate oricât de "infirm" ar fi el în claustrarea sa,
în germană, ci în engleză: acea "poleială coresponden!a dintre mucoasa na/.all! şi apare în ea însăşi, produs al unei fugi care este plin de energie, inteligent, lucid si
pe nas" era, de fapt, o "scurtă privire pc organele genitale şi al teoriei bisexualit11tii orientează investiţia către o reprezentare dcmistificator. El este cu dragă inim.ă
nas (în limb~l engleză, glancc = scurtă fundamentale a oricărei fiinţe umane. El. a substitutivă care are simultan rolul de ironic în faţa teoreti zllrilor parentalc care
privire, aruncătură de ochi); deci fetişul er<~ avut un rol considerabil în evoluţia lui semnal al angoasei si de ecran în fata adc- caricaturizează în mod grosolan teoriile
nasul, căruia, de altfel, îi conferea după S. Freud, prietenul său intim. Au purtat o văratei cauze a ang~asei, care rămâne de frcudiene asupra complexului lui Oedip şi
plac acea scânteierc luminoasll deosebită, core~pondenţ1i pasionată în anii 1887- descoperit şi de definit. teama de castrare, deşi, de altfel, le recu-
pc care ceilalţi nu o puteau percepe". 1904, a cărei importanţă este capitali:l pentru Este demn de interes faptul că, în ela- noaşte justeţea. Într-adevăr, întreaga pre-
Poate că, totu~i. ar trebui sli insistăm buna înţelegere a operei freudiene şi mai borările lor pc această tem ă atât de nouă, ocupare a lui Hans privind deosebirea dintre
asupra unui alt aspect. Fetisismul desfă- ales a autoanalizci lui Freud. ~ FREUD nici Freud şi nici Lacan nu au avut o po- s~xc, venirea pe lume a copiilor şi în spe-
50ară în faţa realităţii un văi ~arc o disimu- (Sigmund). zitie imuabilă. Se poate spune că la Freud, Cial a surorii sale Anna, pe care era atât de
lează, iar în final subiectul tocmai acest văi în pofida vindecării cazului numit .,micul gelos, tăgada sa (germ. Verleugnung) în
îl supracstimcază. Este o iluzie, dar o ilu- FOBIE (engl. phobia; germ. Phobic). Hans" (Anulysc der Phobie cines fiinf- faţa sexului acestei surori elaborează puţin
zie care, fliră îndoială, se regăseşte în orice Acces de pan i că în faţa unui obiect, a unui jilhrigen Knabcn, 1905; trad. francezii în câte puţin altceva decât panica în faţa
dorinţă. "De ce vălul îi este mai de pret animal sau în faţa unei amenajări speciale
Cinq Psych<walyses, 1954), situaţia fobiei acelui substitut falic reprezentat în reali-
bărbatului decât realitatea?·' Lacan pune~ a spaţiului , care funqionează ca semnale a fost reînnoită în 1926 în Inhibitie tatea exterioară de către cal; încetul cu
simptom, angou~ff. fără a fi totusi închc:
această întrebare în 1958. Ea rămâne me- de angoasă. încetul el admite ceea ce simbolizcai'ă
reu de actualitate. iată. Care este, deci, problema s~cifică a teama de castrare şi are loc o anumiti!
ENCICL. Acest simptom, care poate să fobie i? În analiza micului Hans, Freud vindecare.
apară în prima copilărie şi în unele st~ri de expune un caz care coreleaz11 problema
FIXATIE (cngl. fixation; germ. Fixie- nevroz11 şi de psihozll, nu exclude exi~tcnţa Cu toate acestea, forţa curei sale - şi,
fobici, în speţă cabalofobia, cu ceea ce oare, nu este o indicaţie pentru terapia
rung). Legătur.J privilegiată a libidoului cu unei structuri fobicc, pc care am putea-o
numim fobie infantilll, adică acel moment fobiilor? - se arată în momentul în care
124
125
FOBIE
Freud îi spune lui Hans: "Cu mult înainte
ca el să fi venit pe lume, am vl!zut că într-o
zi se va naşte un mic Han~ care o va iubi
atât de mult pe mama sa, încât va fi apoi
silit să aibă teamă de tatlil ~ău, fapt despre
care l-am înştiinţat pe tatăl său". La ceea
ce Freud numeşte cu umor "lăudăroşenia
sa hazlic" îi corespunde o intervenţie care
nu este o predicţie rcligioa~ă, chiar dacă
micul Hans îl întreabă brusc pc tatăl său:
"Profesorul vorbeşte cu Bunul Dumnezeu,
de ştie toate acestea dinainte?" Desigur,
Freud arată originea reală a temcrii lui
Hans: calul ar fi un substitut al tatl!lui in
triunghiul ocdipian; dar încă ar mai trebui
ca această istorizare (historisation) a con-
flictului să poată situa o cunoaştere in-
conştientă ca pe un ansamblu ILacan îl va
numi S (J\)], ca spaţiu al limbajului, unde
Hans arc locul său în transmiterea scmni-
ficantă; dacă termenul cal (germ. Pfcrd)
vine în asonanţă cu numele Freud, este
pentru că nu mai este doar acc•t porţiune
de spaţiu care apare la orizont şi care cade
brutal, în cruditatea sa non~imbolizabilă,
este pentru că micul Han~ a intrat în nodul
care leagă filiaţia, numirea. tran~mitcrea
prin reţelele simbolice ale limbajului.
De aici posibilitatea de a de~coperi
spaţiul fictiv al teoriilor sexuale infantile
unde se pot i~toriza, ca un joc serios,
diferite locuri în care un subiect se poate
găsi şi unde castrarea poate lua un alt sens
decât un pericol de mutilare. Vindecare
imperfectă, va spune Lacan, in măsura în
care tocmai din partea unei bunici el va
descoperi, intre mama sa şi el, tcrţul pc
care nu-l află la tatăl său şi în care patcr-
nitatca va fi mai ales o paternitate ima-
ginară. Este adevărat cll problema falusului
şi a legilor sale a putut fi pusă .5i c11 răs­
punsul dat ia loc într-un spaţiu dialcctizat
126
şi nu proiectat în realitatea exterioară a
spaţiului ca iminenţă a unui pericol care,
ncascultând de nici o lege, poate apărea
oriunde si oricând.
ln H~mmung. Symptom und Angsc
(1926), Freud corelează fobia cu o angoas11
a Eului şi situează a~tfel angoa~a fobică în
relaţie directă cu ameninţarea cu cal>trarea,
în timp ce angoasa istcricl1 se manifest11
prin pierderea dragostei din partea obiec-
tului, iar angoasa proprie nevrozei obse-
sionale se manifestă în raport cu Supraeul.
Cu toate acestea, precizările de mai sus se
pare că nu invalidează ideea unei miscări
impulsionale refulate, care ar reveni ca o
percepţie din exterior. Căci, chiar dacl1
conceptul freudian de proiecţie, inventat şi
operatoriu cu referire la paranoia, nu
convine cu adevărat fobiei, în măsura în
care opoziţia din interior şi din exterior
trimite la o prcgnanţă imaginară care nu
poate organiza decât în impas legl1turilc
dintre limbaj şi modul în care subiectul se
situează în acest context, se poate spune că
fobia pune însăşi problema refulării. Cu
toate acestea, dacă reful area originară arc
aici loc, se pare că legătura dintre cuvinte
şi imaginar, care priveşte ~paţiul 5i privi-
rea, constituie o soluţie originală. Se pune,
deci, următoarea întrebare: cura unui fobie
trebuie ea să ducă la o nevrozare? Dacă
este adevl1rat că fobicul a inventat un
întreg montaj pentru a evita castrarea şi
simbolizarea generatii de ea, trebuie oare
să eludăm ra{iunea şi poate şi beneficiul
rezultat de aici şi să nu căutăm să re-
gândim problema mizelor castrării?
IDEEA LACANIANĂ A SEMNIFICAN-
TULUI FOBIC. Lacan, în seminarul
L.1 re/ation d'objct(1956-1957), studiază
aproape cuvânt cu cuvânt analiza micului
Hans, relatată de Freud. El ne face să
trecem de la examinarea sterilă a obiectului
fobie la ideea operatorie a semnificantului
fobie. Acest semnificant fobie, de exemplu
acel .,Pfcrd·' al lui Hans, este aici definit
ca un semnificant bun la toate, veritabilă
mctaforl1 a tatl1lui, care ii permite copilului
să simbolizeze Realul juisanţei falice, pe
care el îl descoperă şi care face să aparl1
mizelc oedipicne.
Obiectul fobogen este în acest caz
definit de către Lacan drept ceea ce, in
spaţiu, serveşte la mascarea angoasei fim-
damcntale a subiectului. "Pentru a realiza
ceva ce nu se poate rezolva la nivelul
subiectului, la nivelul angoasei de netole-
rat, subiectul nu are altă resursă decât să-şi
aţâţe frica de un tigm de carton" (ibid.).
Problema este atunci de a şti ceea ce leagă
obiectul fobogcn de semnificantul fobie;
dar chestiunea aceasta nu pare abordatl1 în
mod direct la Lacan, cu toate că problema
acestei articulări nu ar putea fi rezolvată
decât pornind de la teoria lacaniană a
obiectului a şi în special de la cele ce
spune el despre privire. ln Seminaire XVI,
D'un atllre a l 'A utre (1968-1969),
Lacan ia poziţie în problema avansării
ideii de "stmcturl1 fobică·': "Nu putem ve-
dea aici o entitate clinică - spune el - ,
ci mai degrabă o placă turnantă, ceva ce
trebuie să fie elucidat în raporturile cu ceea
ce ca vireazl1 de obicei, anume cele două
mari ordine ale nevrozci, isteria şi obsesia,
dar şi joncţiunea pe care o realizează cu
perversiunea".
lntr-adcvăr, se pune o întrebare: cum să
distingem obiectul fobie de obiectul fetiş?
Amândouă întreţin un raport direct cu
teama de castrare , au valoare de semni-
ficanţi, dar sunt imaginarizate; reprezintă
amândouă o anumită pozitivare a falusului
şi înlesnesc accesul la juisanţa falică .
FOBIE
Cu toate acestea, dup~ 1963, putem găsi
la Lacan, într-un sigur seminar, Le semi-
nairc des Noms-du-Pcrc (~ NUMELE-
TATĂLUI), o indicaţie care va specifica,
poate, obiectul fobie: "Nu este adevărat că
animalul ar apărea drept metaforă a tatl11ui
la nivelul fobici, fobia nefiind decât o re-
întoarcere''. Reîntoarcere la un·totcm? Nu
este sigur, iar dacă Lacan revine asupra
acestei întrebări, este pentru a aprofunda
problema legl1turii dintre Numele-Tatălui
şi falus în obiectul fobie: se pare, aşa cum
susţine Melman, di animalul fobie repre-
zintl1 falusul şi nu latiti. Oare putem spune
că obiectul fobie face un fel de "fuziune"
intre valoarea scmnificantă a fal usului şi
un ape/ la Numclc-Tatl1lui simbolic, care
se rezolvl1 adesea după o paternitate ima-
giooră? Aceste întrebări vor duce la o co-
titurl1 importantl1 in seminarul R.S .I.
(1974-1975), unde tocmai imaginarul este
situat în întregime, egal celorlalte doul1
registre, Real şi Simbolic, şi, ca şi ele,
clement indispensabil în nod. ln ziua de
17 decembrie 1974, Lacan redefineşte
angoasa drept "ceea ce din intcrioml corpu-
lui ex-sistă ... când se întâmpll1 că devine
sensibilă unui corp asociaţia ... unei jui-
stanţe falicc". Tot el mai spune: "Dacă
micul Hans se lasă pradl1 fobiei, este în
mod vădit spre a da curs tulburării în faţa
acelui falus pentru care el îşi inventează
o întreagă serie de echivalcnţi ostentativi,
sub forma fobici faţl1 de cai; 1... ] tocmai
spre a-i reda această angoasă, dacă putem
spune, pură, rcu.~im să o facem sit se aco-
modeze cu falusul". Se indicii aici o direc-
ţie a curei: trecerea de la pozitivarea
falusului la ceea ce este tocmai funcţia,
operatorul simbolic <l>x, care marcheată şi
în acelaşi timp face să funcţioneze hiatusul
127
FOBIE
radical între sexe, de îndată ce este vorba
de subiectul vorbitor.
CONSECINŢELE CLINICE ŞI TEO-
RETICE ALE OPEREI LUI LACAN
ASUPRA CONCEPŢIEI DESPRE FO-
BIE. Opera lui Lacan permite să se avan-
seze în rezolvarea diferitelor probleme
pu~c de fobie şi, fllrll îndoială, sll se for-
muleze ipote7.a unei structuri proprii fobici;
ipotezll important11, deoarece, destul de
adesea, marii fobici sunt diagnosticaţi şi
trataţi ca psihotici.
Există fobii faţă de animale şi fobii faţă
de spaţiu (agorafobie, claustrofobic).
Se parc eli Lacan ne poate ajuta să
rezolvăm accastli distincţie. E~tc una din
mizcle studiului lui Melman (op. cit.), care
defineşte fobia ca pc "o maladie a ima-
ginarului·'. Rcluând vechile dc~>cricri ale
lui Legrand du Saulle (1878), el observă
că fobogene sunt spaţi ile organizate în
perpectivă: pieţele goale, unde nimic nu
opreşte privirea, foişoare, înlilţimi amcţi­
to:.~re. Este de notat în acest caz eli ani-
malul, acest ,.au toma ton", ţâşneşte adesea
din ceea ce arc funqie de punct de fugă,
ca şi cum acc\t punct - indus printr-un
raport cu spaţiul reglat de imaginea spe-
culară, văzutli şi art iculată de un cuvânt în
oglindă - nu ar mai fi ataşabilla o gco-
metrizare. ci ar putea să aparll ca un lam-
bou de spaţiu dotat cu propria sa autonomie.
Psihanaliza lacanianll, de la Seminairc XI,
1963- 1964, Les quatrc concepts fon-
dument;wx de la psychanalysc (1973),
ş tie să recunoascll în punctul de fugli al
unui tablou locul privirii. Or, în fobie
tocmai despre asta e vorba: spa~ul produce
un fel de pericol ameninţător, însuşi realul
privirii şi nu locul ci. Din ce cauză? Putem
invoca o relaţie cu imaginarul: acuitatea
inteligentă a fobiilor, atât de notabilă şi
128
atât de neputincioasă în vindecarea lor,
s-ar putea explica prin aceasta. Melman,
opunând fobicul nevroticului, care plăteşte
prin ca~trare un tribut simbolic marelui
Celălalt, pentru juistanţă, poate să scrie:
"Este [ .. . [ ca şi cum subiectul i-ar plăti
Celuilalt [ .. . J un tribut de ordinul imagi-
narului prin inventarea unui animal fobo-
gcn [ ... [; fobia se prezintă deci ca şi cum
amputarea spaţiului ar veni pe nea5tcptatc
să constituie tributul pc care fobicul este
obligat să-I plătcascli" . Orice nevrotic,
desigur, cunoaşte locuri inaccesibile, mar-
cate de o interdicţie; "dar problema este
că, pentru fobie, acest tribut nu are nici-
odată limită: aceasta se poate extinde până
în pragul domiciliului său; cu alte cuvinte,
el poate într-un fel să dea totul" (ibid.).
Ceea ce îi permite lui Melman să spună,
reluând problematica borromeană a lui
Lacan, că există un raport singular în fobie
între Imaginar şi Real. Pc când obişnuinţa
este obiectul Simbolicului, care face gaură,
pe când Imaginarul îi dll cons istenţă, iar
Realul fondează "ck-sistcnţa·' , totul se
petrece în fobie ca şi cum Imaginarul ar fi
acela care este marcat de dimen~iunea
găurii. Lucrul acesta nu este lipsit de con-
secinţe, ci explicll jocul, echivoc la fobie,
între caracterul finit sau infinit al juisanţei
cu care are de-a face , jui~anţă falică 'au
juisanţa Celuilalt. Aceasta demonstrează
pregnanta relaţiei Eului cu semenul, în
special cu necesarul acompaniator, din
moment ce există acea suspensie, acea
economic a castrării în relaţ ia cu falusul
care nu pune cu adevărat problema deosc-
birii dintre sexe. Aceastll relaţie cu infini-
tudinca, plătită cu angoasa, este adevlirat,
îi dli fobicului acea acuitate asupra lui
însuşi şi asupra lumii care face farmecul
său, deşi această acuitate nu este suficientă
FORCLUZIE
ca să-I vindece. fn aceasta constă difi- refularea nevrotică şi de renegarea perver-
cultatea curclor fobicilor, iar succesele să, aşa-numitul Verwcrfung, care stă Ia
veritabile, dar vremelnice, ale reeducllrilor baza psihozei. Termenul freudian înseamnă
comportamcntaliste îşi găsesc aici argu- "respingere", "dezaprobare". Lacan a sfâr-
mentele lor. Cu toate acestea, problema şit prin a-1 traduce prin "forcluzie". Accastli
etică pusă de vindecare rămâne: trece ea opţiune arc meritul de a pune accentul, cu
printr-o nevrozarc? Malman se întreabă: o foarte mare precizie, pc următoarea ca-
"Numele-Tatălui este factorul ncce~ar racteristică: ceea ce a fost respins nu mai
pentru obţinerea castrării sau acesta este poate reveni la locul de unde a fost exclus.
fac torul simptomului?" ~ REFULARE. Acest proces se distinge deci de refulare,
căci elementul refulat se întoarce la locul
FORCLUZIE (engl. rcpudiiJlion sau forc- său de origine, simbolicul, unde a fost
clo.~urc; germ. Vcrwerfimg). Dupli J. Lacan, admis iniţial.
"cusur care îi dă psihozei condiţia sa Forcluzia ţinteşte deci scmnificantul. fn
esenţială, cu structura care o separi! de textul lui Freud, Verwerfung marchează de
nevroză" ( D ·une qucstion preliminaire a fiecare dată raportul subiectului cu castra-
tout traitement possible de lu psychose, rea: "El o respinse şi răm•tsc la statu-quo-
1957). ul relaţiilor prin anus. Când spun «respin-
Se», sensul imediat al acestei expresii este
ENCICL. Funcţionarea limbajului şi cate- că el nu a vrut să 5tie nimic de sensul
goriile topologice ale realului, simbolicului reful ării. Prin aceasta nu se poate spune că
şi imaginarului permit să fie specificat în
a formulat vreo judecată asupra existenţei
felul următor acest cusur: scmnificantul sale, ci ci11ucmrile s-au petrecut în aşa fel,
care a fost respins de ordinul simbolic încât s-<tr fi putut crede eli niciodată nu a
reapare în real, de exemplu, în mod halu- existat o asemenea chc~tiune".
cinator. Perturbatiile care rezultă în cele În analiza mecani\mului paranoici , în
trei registre ale realului, simbolicului şi cazul Schrcber, Freud deja a fost obligat
imaginarului (R.S.l.) dau psihozelor dife- să precitcze că halucinaţia nu este un
rite le lor confi guruţi i. Efectul radical al mecanism proiectiv: "Noi recunoastem
forcluzici asupra structurii ţine nu numai mai degrabă că ceea ce a fost abol.it în
de ;,chimbarea de loc a semnificantului, ci interior revine din exterior".
.~i de statutul primordial al celui care este
exclus: tatăl c<t simbol sau semnificant al INTERPRETAREA LUI LACAK. Episo-
dul halucinator din Omul cu lupi autori-
Numelui-Tatălui, al cărui semnificant co-
relativ este acela ul castrări i. lată de ce, în zcază mai multe remarci. Deoarece acest
anumite condiţii , s ubiectul psihotic este fenomen ~c sustrage posibilităţilor expri-
confnmtat cu o ca\trare care nu este sim- mării vcrbale,el se in~oţcştc de efecte , din
bolicll, ci reală. care notlim câteva tră'>ături majore des-
coperite de Lacan: pâlnia temporală in care
OMUL CU LUPI. Halucinaţia degetului se înfundă subiectul , mutismul său con-
tăiat, raportat11 de Omul* cu lupi în psih- sternat, sentimentul său de irealitate. Su-
analiza sa, i-a permis lui S. Freud să pună biectul se izbeşte de simbolul ascuns , care
în evidenţă un mecanism distinct şi de ca atare nu intră în imaginar - unde
129
FORCLUZIE
poziţia sa feminină anulează orice sens
mutilării halucinatorii - , dar constituie
ceea ce pentru el nu cxistli.
A vea aici un mod de interferenţă între
simbolic şi real.
Lacan s-a folosit de articolul lui Freud
a~upra tăgadci ca să izoleze procesul for-
cluziei în una din cele două faze ale dialcc-
ticii proprii tăgadci: prima, de simbolizare
sau Bejalwng (termen german = răspuns
afirmativ, afirmaţie, consimţire - notli
L.G .) - acceptare care constă într-o .,in-
troducere în subiect" - nu a avut loc. A
doua, "de expulzare în afara subiectului,
constituie realul în măsura în care subzistă
în afara simbolizării. Forcluzia "este exact
ceea ce se opune Bcjuhung-ului primar şi
constituie ca atare ceea ce este expulzat".
De unde, in acelaşi text din Ecrits, for-
mularea lui Lacan: "Ceea ce nu apare în
plan simbolic apare în real"'.
RAPORTUL SUBIECTULUI CU SEM-
NIFICANTUL. Dacă operaţia castrării se
produce în real, în ce registru se situează
agentul acesteia? Pc când Freud face caz
de relaţia subiectulu i cu tatăl , Lacan, în
ceea ce privc~tc cazul Schrcbcr, abordează
problema raportului subiectulu i cu semni-
ficantul: "Atribuirea procrcaţici tatălui nu
poate fi decât efectul unui simplu semni-
ficant, al unei rccunoa5tcri nu a tatl!lui real,
ci a ceea ce religia ne-a învăţat să invoclim
ca nume al tatălui". Este tatlil în ceea ce
privc5te funcţia sa simbolicli de jugănar.
Cu alte cuvinte, în ordinea limbajului, el
instaurează limita, suprimarea şi în acelaşi
timp vectorizarca lanţului sau a sensului
său (falic). F<~ptul că un subiect, în condiţii
elective, întâlneşte "un tatli real", care
"ocupă acest loc unde leii nu 1-a putut
chema mai în<~inte" , dcclanşeazli psihoz<~.
Căci, în Joc de a găsi în mod corelativ
130
sprijinul simbolului, el nu întâlneşte în acel
loc decât gaura făcută în simbolic de efectul
forcluziei. "La punctul în care 1... 1 este
strigat numele tatălui se poate deci să
rl1spundl1 în Cell11alt pur şi simplu o gaură
care, prin carenţa efectului metaforic, va
provoca o gaură corespunzătoare în locul
semnificaţiei falice". În această conjunc-
turli, intntcât tatl11 nu este un semnificant,
el nu poate fi decât o figurli imaginară pc
care simbolul lipsă nu o poate delimita. De
aceea, raportul lipsit de măsurli al subiec-
tului cu el se află situat "în ordinea puterii
şi nu în ordinea pactului" .
MARCA FORCLUZIE!. Forcluzia acestui
semnificant primordial se reperează prin
efectele sale în spusele unui pacient psihotic.
Nicăieri, spune Lacan, simptomul nu este
mai clar articulat în structura însăşi. Lanţul
vorbit (la chaîne parli!e) se prez intă fără
limită şi fără vectorizare. Perturbarea ra-
portului cu semnificantul se manifestă în
tulburările de limbaj ca neologisme, ca
fraze cu caracter stereotip, absenţă de
metafore. Punctele de "capitonarc" ale dis-
cursului - puncte de legătură fundamen-
tale între semnificant şi semnificat - fiind
slăbite sau nefiind niciodată stabilite, re-
zultă dezvoltarea lor separată, cu pre-
eminenţa semnificantului ca atare, golit de
semnifica!ie. Apar fenomene automatice
în care limbajul începe să vorbească abso-
lut singur, în mod halucinator. Aşadar,
realul însuşi începe a vorbi.
Regresiunca, care "nu este genetică, ci
topică în stadiul oglinzii" , plasează subiec-
tul în alienarea unei captaţii imaginare ra-
dicale, reducându-Jla o poziţie intimidatli.
Dar tocmai acest registru îi oferă subiec-
tului cârja sa. Căci neantizării semnifican-
tului - spune Lacan, în Seminaire III,
1955-1956, Les psychoses (198 1) - "va
FORMATIILE INCONŞTIENTULUI
trebui să-i ducă povara, să-şi asume com- care s-au separat se întâlnesc din nou în
pensarea, printr-o serie de identificări pur s imptom, în formaţia reacţională procesul
conformiste·'. de apărare este acela care predomină, în
Tn felul acesta, forcluzia î~i declină efec- opoziţia sa sistematicli faţă de apariţia
tele de structură în trei regis.tre: real 1 ima- mişcărilor impulsionale refulate. Tocmai
g inar/simbolic. -7 PARANOIA; R EFULARE. în ace'>t sens, formaţia rcacţională are ca
origine în special Supmeul". -7 FORMATIE
FORMAŢIE DE COMPROMIS (engl. DE COMPROMIS; REFULARE.
compromise-formation; germ. Kompro-
mis.~bildung). Mijloc prin care elementul FORMAŢIILE INCONŞTIENTULUI
refulat irumpe în conştiinţă, unde el nu se (engl. unconscious formncions; germ. Bil-
poate întoarce decât cu condiţia de a nu fi dungen des Unbcwu.w cn). Irupţii involun-
recuno~cut (vis, simptom nevrotic etc.). tare, în discursul structrat după procesele
logice şi interne ale limbajului, ale unor
ENCICL. Prin formaţia de compromis,
expresii care permit descoperirea dorinţei.
acţiunea de apărare rămâne în mod para-
doxal compatibilă cu satisfacerea pe căi ENCICL. Visul, cuvântul de duh, lapsusul,
ocolite a dorinţei inconşt icnte . Dacă noti- uitarea de nume, actul ratat, simptomul în
unca de formaţie de compromis este rcz~r­ mlisura în care aces ta îsi arc obârsia în
vată, în primele lucrări ale lui Freud, unui semnificant, ca mctafo~ă semnifi~antă,
simptom specific al nevrozci obsesionalc, toate aceste formaţii au în comun faptul că
ideea de compromis pare indisociabilă de provin din acela15i spaţiu topic, anume
concepţia frcudiană a formării simptomu- "acea parte a discursului concret în măsura
lui (fie că este vorba de formatia rcactio- în care c-.tc transindividual,lipsind dispo-
nală, fie de formaţia substitutivă). r o t~atc zitiei s ubi ectului de a rc~tabili continui-
acestea, compromisul la care duce în ge- tatea discursului său con~tient" (J. Lacan,
neral orice produs al incon5tientului (vis, Ecric.~. 1966). E~tc vorba de "Celălalt,
lap~us, act ratat) poate fi fugar sau fragil, spaţiu al acelei memorii pe care Freud a
iar uneori parc a fi absent, la o primă ana- descoperit-o sub numele de incon~ticnt"
liză, din anumite simptome în care Nu este vorba de a descoperi incon;tientu Î
mecanismele de apărare prevalează. în vreo profunzime, ci de a-1 repera în plu-
ralitatea formală, acolo unde, fără să o fi
FORMAŢIE REACŢIONALĂ (engl. voit, ceva îi scapă subiectului: un fonem,
rcaction-formution; germ. Reakcionsbil- un cuvânt, un gest, o suferinţă de neinteles
dung). Comportament sau proces psihic de care îlla~ă în inter-7i~ (dans l'intcr-dic).
aplirare, cu valoare de simptom, mobilizat În Cuvântul de duh şi relaţiile sale cu
de către subiect ca reacţie împotriva unor incon~·ticntul ( 1905), S. Freud, cu ajutorul
conţinuturi sau dorinţe inconşticnte. a numeroase exemple, descoperă şi expli-
citează aceste manifestări care o rup cu
ENCICL. Formaţia reacţională exprimă, procesele formale. "Aceste cazuri se lasă
într-un mod manifest, îndeosebi compo- explicate prin întâlnirea, prin intcrferenta
nenta defensivă a conf1ictului. Pe când, în expresiilor verbale a două intenţii [ ... 1. În
formaţia de compromis, cele două forţe unele dintre ele, o intenţie o înlocuieşte în
131
.FREUD ŞI PSIHANALIZA TN ROMÂNIA"
este vorba de răutatea fundamentală a
fiinţei umane şi de constatarea paradoxală
că cu cât subiectul satisface imperativele
morale, acelea ale Supracului, cu atât
acesta se arată mai exigent.
"FREUD ŞI PSIHANALIZA ÎN
ROMÂNIA" . Titlu al unei cuprinză­
toare, dacă nu cumva chiar exhaustive
monografii pc aceast11 tcmll, semnată de
G. Brătescu,cunoscut istoric al medicinei
(Editura Humanitas, 8\lcureşti, 1994).
Mărturisind de la bun început că "nu este
un psihanalist şi nici măcar un adept flir;t
rezerve al freudismului" şi că, prin urmare,
nu pretinde a scrie o btoric "dinăuntru" a
frcudismului românesc şi , cu atât mai
puţin, o lucrare de iniţiere în frcudism,
G. Brătescu, admirabil informat, reuşeşte
să ne ofere ceea ce şi-a propus să ne ofere:
"o imagine cât mai ve ridică a ceea ce a în-
semnat şi mai poate însemna psihanaliza
în cultura şi civilizaţia românească". Ca-
pitolele cărţii sunt distribuite în două mari
secţiuni: I CopilJria psihanalizei româneşti
( 1912-1940), în care figurează reprezen-
tanţii incontestabili ai freudismului în
România, cum sunt dr. Constantin Vlad,
1. Popescu-Sibiu, Lucian Blaga, dar şi
p~ihanaliza "implicită"' (Tudor Arghezi,
Liviu Rebreanu); II Lunga noapte a freudis-
mului în RomBnia ( 1940-1989), în care se
semnalează şi "o prezenţă discretă" a
psihanalizei, începând din 1980. Un "epi-
log" consemnează "viaţa nouă a psihana-
lizci", începând cu anul 1990. Tntr-o "anexă"'
sunt prezentaţi trei psihanalişti originari
din România: J. L. Moreno, S. Nacht şi
G. Devereux. Din acel "test de mentali-
tate" propus de G. Brătescu în încheierea
dlrţii sale, cel puţin un pasaj poate fi
reţinut: "Dacă este adevărat că freudismul
142
n-a prea avut la noi adepţi incondiţionali
şi constanţi,nu e mai puţin adevărat că el
nu a avut nici adversari înverşunaţi (cu
excepţia, eventual, a lui G. Clllinescu).
Psihanalizei i s-a aplicat un regim de mini-
malizare «cvasibinevoitoare», manifestată
îndeobşte printr-o îngăduinţă zeOcmistă.
Frcudistul era un tolerat; dar din când în
când el devenea obiect al acelei forme de
ironic amarll cu înveliş dulceag care este
bilşcălia, vizând descurajarca individului
în cauză şi demonetizarca sistemului pe
care acesta îl promovează. ln asemenea
condiţii, afirmarea freudismului devenea
foarte anevoioa~ă, întmcât psihanaliza ar~
nevoie în primul rând sit fie luată în serios,
chiar şi printr-o rczistenţlt încăpăţânată.
Avem a face, în definitiv, cu o manevră
«de apărare», menită să înlăture de dinain-
tea pcrsiflatorului oglinda nemiloasă a
analizei" (p. 380). Concluzia finală? ..Noi
nu suntem numai ce vrem s;l fim sau ce
pi1rem că suntem".
FROMM (Erich}. Psihanalist american
de origine germană (Frankfurt pe Main,
1900- Muralto, Tessin, 1980).
Profesor, începând din 1930, Ia Insti-
tutul de psihanaliză din Frankfurt pe Main,
s-a a~ociat la cercetările şcolii din Frank-
frut, unde a avut relatii strânse mai ales cu
Il. Marcuse şi T. Adorno. Încă din acea
perioadă s-a străduit să concilieze con-
cepţiile lui K. Marx şi S. Freud, încercând
să integreze factorii socio-economici în
explicarea nevrozei. În 1934, după accesul
la putere al lui Hitler, emigrează în Statele
Unite. Va fi în scurt timp considerat, îm-
preună cu Karen Homey şi H. S. Sullivan,
reprezentant al tendinţei culturaliste în
psihanaliză. În 1962 este numit profesor
de psihiatrie la Universitatea din New York.
FRUSTRARE
Opera lui Fromm este un protest viguros aţâţa întrebări mai vechi, ar determina re-
împotriva celor mai diferite forme de velarea de dorinţe mai autentice.
totalitarism şi de alienare socială. Ideo- O astfel de concepţie are inconvenientul
logiei randamentului economic şi con- de a confunda mai multe modalităţi ale
sumului îi opune morala unei "planificări senza!iei de lipsli. J. Lac an distinge trei
umaniste". A publicat, între altele: Teama a~emenea modalităţi: privaţiunca, fmstra-
de libertate ( 1941 ); Psihanaliză şi Religie rea şi castrarea. Aceşti trei termeni sunt
( 1950); Societate aliena tii, societate s;lnă­specificaţi pornind de la definirea agentu-
toasă ( 1955); Arta de a iubi (1956); Eseuri lui senzaţiei de deficit, a obiectului senza-
despre Freud, M;lrx şi psihologie (1971); ţiei de deficit şi a deficitului ca atare, ca
Patima de a distruge (1975). "operaţie". Lacan subliniază astfel că în
cazul copilului mic, chiar într-o fază an-
FRUSTRARE (engl. fmstration; germ. terioară instalării complexului lui Oedip,
Versagung). Stare a unui subiect incapabil spre a defini fm~trarea, nu este de ajuns să
de a obţine obiectul dorit al satisfacţiei. avem în vedere obiectele reale care ar
putea să-i lipsească. Lipsa însăşi, în frus-
ENCICL. Termenul frustrare este adesea trare, este imaginanl: frustrarea este do-
luat într-un sens foarte larg, caz în care meniul cerinţelor nelimitate, fără îndoial ă
desemnează orice imposibilitate pentm un datorită faptului că se a~ociază cu tentativa
subiect de a-şi apropria ceea ce doreşte. ln mereu zadarnică de a restaura o completi-
consecinţă, formele vulgare ale psihologiei
tudine a Eului, după modelul completitu-
şi psihanalizei lasă lesne să se creadă că dinii imaginii corpului. Dar nu trebuie să
orice dificultate a cuiva provine din vreo ne oprim aici; în lumea umană, în care
frustrare. Un individ oarecare ar fi nevrotic copilul îşi constituie dorinţa, răspunsul
pentru că ar fi fost frustrat în copilărie. este scandat de un Celălalt, Celălalt patern
Să recunoaştem că şi în textele psihana- sau matern, care dă sau refuză, în primul
litice respectabile întâlnim uneori formu- rând dând sau refuzând propria-i prezenţll.
lliri de felul acesta. Sunt cazuri în care Tocmai această alternanţă a prezenţei şi
practica psihanalitică însăşi este conceputli absenţei, formalizabilă ca alternantă de
ca o frustrare. Refuzând să dea răspuns la plus şi minus, de 1 şi O, dă agentului "rms-
întrebarea pacientului, psihanalistul ar tării dimensiunea sa simbolicli. -+ FORT-DA.
143
...

INCEST
numai de a-şi reduce cxcita\ia vitală in-
ternă, ci şi de a reveni, pc această cale, la
o stare primitivă ncorganizată, cu alte
cuvinte, la moartea primordială. ln 1924,
in Problema economic<! a masochismu/ui,
Freud va întemeia lucrurile pc această
viziune, văzând în ea expresia principiului
Nirvanei.
CONCEPŢIA LUI LACAN. lndeosebi în
cartea a XI-la a seminarului Cele patru
concepte fundamentale ale psihanalizei
(1973), Lacan se străduieşte să radicali-
zeze această concepţie. Faptul că impul-
siilc nu se prezintll niciodată decât ca
impulsii parţiale i se parc determinant, el
introducând legătun1 neccsarli dintre sex şi
moarte şi fondflnd o di namică al cărei pro-
dus este subiectul. Subiectul este în priză
cu două logici antagoniste: aceea care îl
face diferit de orice altă vieţui toare şi deci
preocupat, înainte de toate, de propria-i
supravieţuire, şi aceea care îl vrea unul
printre alţii şi deci în serviciul speciei sale,
chiar dacă el nu-şi dli seama de lucrul
acesta. Pc de altă parte, revenind asupra
caracteristicilor impulsiilor, Lacan va in-
sista asupra faptului că specificul obiec-
tului impulsiona! este de a nu fi niciodatli
la înălţimea a5teptării. Acca~tă caracte-
ristică a obiectului arc tot felul de con-
secinţe: în primul rând, aceea de a face ca
scopul impulsiona! sli fie imposibil de
realizat direct, nu din motive contingente,
ci din motive structurale; apoi, de a situa
raţiunea naturii partialc a impulsiei în
această ncîmplinirc; dup11 aceea, de a putea
desc rie traiectul impulsici: ratându-şi
obiectul, aceasta descrie un fel de buclă în
jurul acestuia, ceea ce o readuce la punctul
de origine şi o face să rcactivczc sursa,
ad ică o preglitc~te să purccadl1 1a un nou
traiec t cvasiidentic c u primul ; în sfârşit,
162
permite adăugarea altor doull obiecte
impulsionale la lista stabilitll de Freud:
vocea şi privirea.
Acest caracter parţial al impulsiei, e~e­
cul şi neîmplinirea îl incită pe Lacan să
înscrie aici originea flirâmiţării corporale
fundamentale a subiectului 5i să denunţe
amăgirea pe care o reprezintă ideea unei
genitalităţi unificate, adică a unui stadiu
subiectiv în care impulsiile ar fi toate
reunile pentru a răspunde la unison unei
funcţii globale, de exemplu, procrea\ia.
Această stare, spune el, nu poate fi decât
un ideal, î n flagrantă contradicţie cu prin-
c ipiile care guvernează impulsiile, şi
tocmai noţiunea de stadiu, luată într-o
perspectivă de progresie geneticll, o recuză
el în cazul acesta.
INCEST (engl. incest, germ. Inzest).
Relaţie sexuală prohibi tă între indivizi al
căror grad şi forme de rudenie sunt spe-
cificate de fiecare cultură; psihanaliza dă
un loc aparte interdicţiei fundamentale a
legăturii de juisanţă cu mama.
ENCICL. In numeroase societăţi sunt
considerate incestuoa~e relaţiile dintre
grupuri de rude mai largi decât familia
nucleară (tată, mamă, fiu, fiică), iar lucrul
acesta nu face decât să confirme univer-
salitatea interdicţiei ca atare şi forţa acc~tci
interdicţi i. Interdicţia inccstului, lege uni-
versală care reglează în toate societăţile
schimburile matrimoniale, este principiul
de bază al complexului lui Oedip.
Potrivit concepţiei lu Freud, inccstul este
dorit î ntotdeauna în mod inconştient. Pro-
hibirea incestului împiedică două tendinţe
fundamentale ale fiintei umane: uciderea
tatlllui şi căsătoria cu ;"_ama. În socieltlţile
moderne şi de tip occidental, cfimpul de
aplicare a interdicţie i este restrfins, din
punct de vedere psihanalitic, la triunghiul
lată-mamă-copil , iar funqia sa este in-
teriorizată. In Totem şi tabu (19 12- 1913),
1-rcud introduce mitul originar al uciderii
t.ttălui hoardei primitive. urmată de cx-
ptcrca fiilor, urmărind ca prin aceasta să
explice interiorizarea acestei interdicţii
t·arc îşi pune pecetea pc începuturile cul-
turii şi ale umanităţii ca atare. ~ COM·
PLEXUL LUI 0 EDIP.
IN CONŞTIENT (cngl. unconscious;
germ. das Unbewusste). Instanţa psihică,
loc al reprezentări lor refulate, opus pre-
conşticnt-conştientului în prima topică
frcudiană. Teoria inconştientului constituie
ipoteza de bază a psihanalizei; după Lac<m,
inconştientul este "structurat ca un limbaj".
ENCICL. Potrivit primei topici a apa-
ratului psihic, S. Freud numeşte inconşti­
ent in~tanţa constituită din elemente re-
fulate care şi-au văzut refuzat accesul în
in~tanţa preconştient-conştient. Aceste
elemente sunt reprezentanţi impulsionali
care ascultă de mecanismele procesului
primar.
ln a doua topică, termenul inconştient
califică in~tanţa Sinelui şi se aplică parţial
in~tanţclor Eului şi Supraeului.
Pentru psihanaliza contemporană. in-
con~ticntul este locul unei cunoa5tcri con-
'tituitc de un material literal lipsit în el
în~uşi de semnificaţie, dar care organi7cază
juisan(a şi reglează fantazarea, percepţia,
precum şi o mare parte a economici or-
ganice. Această cunoaştere are drept cauză
faptul eli raportul sexual nu poate fi înţeles
ca un raport natural, deoarece nu exis tă
bllrbat sau femeie decât pc filiera lim -
bajului.
I NCONŞTIENTUL lN PRIMA TOPICĂ .
Problema inconştientului este " mai puţin
INCONŞTIENT
o problemă psihologicll şi mai mult pro-
blema psihologiei înslişi", spune Freud în
Interpretare;! viselor (1900), deoarece
experienţa ne arată că "procesele de gân-
dire cele mai complicate şi mai perfecte se
pot derula făr:! să cxcitc conştiinţa. Din
acest punct de vedere, fenomenele psihice
conştiente constituie cea mai mică parte
a vieţii psihice, fără a fi însă independente
de inconşticnr·.
Termenul de inconştient fiind utilizat
înainte de Freud pentru a desemna în mod
global nonconşticntul, Freud se separă de
psihologia de p:lnli la el printr-o prezentare
metapsihologică a problemei, adicli printr-o
descriere a proceselor psihice din punct
de vedere d inamic, topic şi economic.
Punctul de vedere topic este acela care ne
permite să distingem inconştientul. O ta-
pică psihicll nu arc nimic de-a face cu
.anatomia, ea referi nelu-se la spaţii ale apa-
ratului psihic. Acesta este "un fel de
instrument" compus din sisteme sau din
instanţe interdependente. Aparatul psihic
e~te conceput după modelul unui aparat
reflex: una dintre extremităţile acestuia
percepe stimulii interni sau externi, aceştia
găsindu-şi rezolvarea la cealaltă extre-
mitate, motoric. Tocmai între aceşti doi
poli ~e con~tituic funcţia mncmic1i (me-
moria) aparatului. ~ub form:! de urme
mnczice (ă,atc de percepţie. Nu numai
conţinutul percepţii lor se conscrv1i, ci şi
asociatia lor, de exemplu, după simulta-
neitate, asemănare etc. Accca5i excitaţie
este în ace~t caz fixată în mod diferit în
multiplele straturi ale memoriei. Dat fiind
faptul c1i o relaţie de cxcludcrc leagă
funcţiile memoriei ş i ale percepţiei, trebuie
admis că amintirile noastre sunt de la bun
început inconşticntc.
Studierea simptomelor iste rice cât ş i
formarea viselor impun s upoziţia că există
dou ă i nstan ţe psihice, una di ntre acestea
163
IIJCI IlJI
11111 • hd d It• ,nvar5ese întru potolirea
nw,t" ( 11c1its, p. 769).
Demersul lui Freud, ne spune Lacan,
c., tc .,de a ne arllta eli nu există Bine su-
veran, că Binele suveran, care este das
Ding, mama, obiect al incestului, este un
bine interzis şi eli nu există un alt bine".
De fapt, Lucrul este pierdut ca atare, de-
oarece pentru a-1 regl1~i ar trebui sll trecem
din nou prin toate condiţ iile contingente
ale apariţiei sale, pânllla poansonul iniţial.
El apare astfel ca real, dincolo de toate
reprezent11rile subiectului, vehiculate de
lanţul semnificant. Din această cauzl1, a
face una cu Lucrul ar fi să se iasli din
câmpul semnificantului .5i deci al subiecti-
vităţii. Calamitatea existenţei nu este deci
nicidecum contingentl1. Mama, în măsura
în care ea ocupă locul Lucrului, induce
dorinţa incestului , dar această dorinţli nu
ar putea fi satisfl1cutl1 deoarece ar aboli
întreaga lume a cererii, adicl1 a vorbirii şi,
deci, a dorinţei. De aceea, interdicţia in-
cestului cu mama, dc~i universală, în mod
tradiţional nu face obiectul nici unei inter-
d icţii scrise. Dar o scrie de alte prescripţii
- Decalogul în cultura noastră - sus-
citând alte dorinţe, în raport cu lucrul, de-
sigur, dar Ia distanţl1, au drept funcţie
prezervarea vorbirii (chiar şi în tran~­
gresarea lor).
Spaţiul Lucrului rămâne totuşi acela al
creaţiei, al sublimării în sens freudian. Pc
aceas tă cale este posibi lă o incursiune
212
dincolo de principiul plăcerii. Lacan defi-
neşte sublimarea drept ceea ce ,.ridică un
obiect la demnitatea de Lucru". Aceasta
înseamnă că obiectul ales al impulsiilor
noastre plirăseştc caracterul său spontan
narcisic pentru a ţine loc de Lucru. El
ilustrează în special Dama în fenomenul
iubirii curteneşti, ca operă de artli. fn
consecinţl1, obiectul care în sublimare vine
în locul Lucrului nu este lucrul, el semna-
lându-se prin caracterul său de a fi Al t
lucru. Arta are acea funcţie de a reproduce
apariţia ex nihilo a scmnificantului şi deci
a Lucrului ca pierdut şi tocmai de aceea ea
este creaţie. fn acest sens, am putea să
constatlirn faptul că el evoluează: el crceazli.
fn absenţa Binelui suveran - spune
Lacan -, nu există alt bine decât ceea ce
poate servi Ia plătirca preţului pentru ac-
cesul la dorinţli [... ],definită ca mctonirnia
existcnţ.ei noastre". Metonimie, deoarece
dorinţa nu vizea1ă un nou obiect, ci rczidli
în schimbarea obiectului în sine. Acest
obiect cedat pentru accesul la dorinţli (prin
castrare) este acela pc care Lacan 1-a
introdus în unul precedent sub numele de
obiect a•, obiect care, localizat în vidul
Lucrului, întinde momeala fanta~mei ca
suport al dorin!ei. Putem întrevedea modul
în care expericn!a p~ihanalitică relevă aici
fundamentul real al eticii pentru un subiect:
nu eşti niciodată vinovat decât pentru că ai
cedat în ceea ce priveşte propria-li dorin!ă.
- > DOR INŢĂ; METONIMIE.
M ANNONI (Octave), psihanalist fran-
cez (1899-1989).
Octave Mannoni, care a fost, fără în-
doială, unul dintre practicienii cei ma/
priceputi şi mai originali din ultimele de-
cenii, nu a îmbrăţişat psihanaliza decllt
destul de târziu, ca urmare a unei cure
întreprinse în 1945. Inainte de aceasta, a
predat filosofia în Madagascar, iar în
timpul rlizboiului a fost director în sfera
informaţiilor, post pe care 1-a pierdut din
cauza atitudinii sale favorabile indepen-
denţei insulei.
Spirit animat de curiozitate şi foarte
cultivat , s-a interesat de mai toate marile
curente care marchează istoria psihana-
lizei. Dar întâlnirea decisivli a vieţii sale a
fost aceea cu Lacan. Putem urmări, în
primele seminarii ale acestuia, dialogul pc
care ei I-au angaj at ani în şir.
Opera scrisli a lui Octave Mannoni
dovedeşte un real talent de scriitor, a~ociat
desigur cu o anumită grijă pentru lizibili-
tate. Aşa se explicli, de exemplu, faptul că
mica sa lucrare despre Freud a fost,la sfâr-
şitul anilor 1960, una dintre cele mai bune
introduceri în psihanaliză. În aceeaşi peri-
oadă e l a publicat Chei pentru im;,ginar
sau Cealalti1 sceni1, o culegere de articole
care pune în serviciul psihanalizci o abor-
dare extrem de rafinată a mecanismelor
literare şi, în general , ale limbajului.
Lucrările sale ulterioare, mereu intere-
sante, pun însll cititorul în situa!ia de a
trebui sli aprecieze dacli este de 11iudat în
ele libertatea de spirit sau de regretat eli
i-a lipsit autorului dorinţa de a-şi afirma
mai ferm propriile opţiuni şi de a trage
consecinţele care se impuneau. Editura
Seuil i-a publicat, între altele: Psychwwlyse
de la colonisation (1950); Freud (1968);
Clefs pour l'imaginaire ou l'Autre scene
(1969); Fictions freudiennes (1 978); Un
commencemcnt qui n 'cn finit pas ( 1980);
9a n 'empeche pas d'cxister ( 1982); Un si
vi[ etomJement ( 1988).
MASOCHISM (cngl. m asochism; germ.
Masochismus). Cliutare a durerii fizice
sau, mai general, a suferinţei l)i declidcrii,
căutare care poate fi conştientă, dar şi in-
conştientă, mai ales în cazul masochis-
mului moral.
ENCICL. Termenul de masochism vine de
la numele lui Leopold von Sacher-Masoch,
213
MASOCHISM
scriitor austriac (1836-1895), care descrie
în romanele sale o atitudine de supunere
masculină faţă de. femeia iubită, cu cău­
tarea suferinţei şi a umilinţei.
Pentm psihanaliză, masochismul consti-
tuie una din formele în care se poate
angaja libidoul, mai frecvent decât ne-ar
face să credem număml destul de redus de
masochişti în sensul banal al termenului,
adică de adulţi care nu-şi pot găsi satis-
facţia sexuală decât dac ă le cauzezi o
durere determinată.
Luarea în considerare a sexualităţii in-
fantile arată că impulsia sexuală capătă în
mod obişnuit în copilărie o dimensiune
sadică sau masochistă. Masochismul apare
aici de fapt ca o ranversare a sadismului
(activitate transformată în pasivitate) şi ca
o aplecare asupra persoanei proprii. Freud
relevă, de altfel, c ă originar sadismul vi-
zează mai degrabă umilirca sau dominarea
celuilalt. Tocmai în ranvc rs area maso-
chistă durerea se poate asocia cu excitaţia
sexuală. Numai astfel poate să apară
scopul sadic de a cauza durerii celuilalt,
ceea ce poate însemna că în acel moment
"te poţi bucura tu însuţi în mod masochist
în identificarea cu obiectul care suferă" .
Masochismul infantil cedează, în gene-
ral. refulării. El subzistă de acum încolo în
inconştient, sub formă de fantasme. Aceste
fantasme pot reveni în conştiinţă , în gene-
ral într-o formulare transformată. Este în
special cazul fantasmei "un copil este
bătut" , celebru pentru c ă Freud i-a con-
sacrat unul din cele mai importante articole
privind teori a psihanalitică a fantasmei*.
Ac eastă reprezentare fa ntasrnatică -
arată Freud - este mărturis ită cu o
frecvenţă uimitoare de subieqii isteriei sau
de bolnavii de nevroză obsesională care
recurg la psihanaliză . La aceasta se
214
asociază sentimente de plăcere şi adesea o
satisfacţie onanistă, eventual respinsă şi
revenind în acest caz în mod compul-
sional. Freud demonstrează, pe marginea
a patru cazuri, toate feminine, diferitele
etape ale acestei fantasme. O primă etapă,
în care fantasma se prezintă sub forma
"tata îl bate pe copilul urât de mine", este
etapa unei forme care dovedeşte o rivali-
tate infantilă primitivă. A doua, rcconstm-
ită de analiză, este aceea în care este bătut
subiectul însuşi: "Sunt bătut(ă) de tata". În
această etapă, masochistă, faptul de a fi
bătut satisface culpabilitatea oedipiană şi
permite în acelaşi timp obţinerea unei plă­
ceri într-un mod regresiv. Numai într-o a
treia etapă atât flagelatorul cât şi copilul
bătut îşi pierd orice identitate definită, ceea
ce permite fantasmc i să se menţină conşti­
entă în această nouă formă, de data aceasta
tolerată de către cenzură.
ln ceea ce priveşte rnasochismul ero-
gen, Freud reia tezele anterioare, potrivit
cărora există masochism erogen de îndată
ce plăcerea este legată de durere. El conti-
nuă, de asemenea, să facă distincţie între
fantasma masochistă şi realizarea perversă
a acesteia. Ideea unui masochism specific
feminin a fost controversată pc plan istoric.
Dacă psihanalişti ca H. Deutsch o reiau şi
fac din ea o condiţie indispensabilă pentm
asumarea "funcţiei de reproduce re" , mulţi
alţi autori, inclusiv psihanalişti, au res-
pins-o. Este de altfel interesant ele notat că
Freud descrie mai ales acel masochism
"feminin" la bărbaţi a cărui fantas mă
masochistă ar fi aceea de a fi castrat , de a
suferi coitul sau naşterea.
Masochisrnul moral este acela al su-
biecţilor care nu-şi aşteaptă suferinţa de la
un parte ner, ci fac în aşa fel , încât să o
obţină de la diversele împrejurări ale vieţii ,
dovedind astfel un fel de "sentiment in-
conştient de culpabilitate" sau, dacă aceas-
tă expresie pare prea paradoxală , o "trebu-
inţă i nconşticntă de pedeaps ă" . Această
formă de masochism poate părea total
desexuali zată şi provenind dintr-o trebuin-
ţă de autodistrugere, ca însăşi raportabilă
la impulsia morţii. Dar Freud arată c ă
trebuinta de pedeapsă, atunci când se re-
levă ca dorinţă de a fi bătut de către tată,
poate trimite la dorinţa de a avea raporturi
~cxuale pasive cu el. fn consecintă chiar
şi această formă de masochism cl~v~dcşte
implicaţia impulsiilor.
Lacan a fost şi el interesat de problema
masochismulu i. El a încercat în special să
demonstreze că, făcânclu -se obiect, făcân­
du-sc deşeu, masochistulurmăreşte să pro-
voace angoasa Celuilalt, un Celălal t care
trebuie situat dincolo de partenerul perver-
sului , un Celălalt care, la limită, s-ar con-
funda aici c u Dumnezeu. De fapt, ceea ce
putem mai cu seamă sesiza este că există
o înclinaţie a oricărui su biect spre maso-
chism. Drept urmare, în mod c urios, su-
biectul presupune tot ce poate fi mai rău şi
niciodată nu este aUit de sigur d< există în
ochii Celuilalt decât atunci dind suferă.
- > SADISM.
MATEMĂ (fr. mathcme) Scriitură cu
aspect alge brie care contribuie la formali-
zarea teoriei psihanaliticc.
ENCICL. Materna nu este o simplă abre-
viere sau o inscrip(ie stcnografică, ci are
ambiţia să indice o stmctură care se află
realmente în cauză în discursul psihanalitic
şi , pornind de aici, în alte discursuri.
Materna seamănă cu formulele algebri-
ce şi formale existente în matematică, în
logică şi în ştiinţele rnatematizate, iar pen-
tru Lacan este vorba aici de o punte care
MATEMĂ
leagă psihanaliza de stiinte. Una din func-
ţiile matemci este tr~ns~iterea cunostin-
ţelor psihanalitice, transmitere care vi~ază
stnrctura, în afară de variaţiile proprii ima-
ginarului şi scăpând necesităţii suportului
vorbirii autorului.
Construcţiile formale care datează de la
primele seminarii ale lui Lacan pot fi cali-
fic ate retrospectiv drept matcme .
FORMULA SEMNIFICANTULUI. Prima
maternă lacaniană este de fapt luată din
lingv istică , cu o uşoară transformare: este
vorba de algorit mu l S/s datorat lui F. de
Saussure, care dispune .~emnificantul si
semnificatlll de-o parte şi de alta a un~i
bare. Acest instrument îi permite lui Lac<m
să demonstreze că legile inconştientului
descoperite deS. Freud sunt legi ale lim-
bajului, în special metafora şi metonimia.
Încă de la primele seminarii Lacan a lansat
principalele/elemente ale algebrei sale,
îndeosebi: termen ul marele Celălalt, care
se scrie A (grand Autre) şi o încarnc<tză în
primul rând pc mama, dar care constituie
mai ales Jocul în care semnificantii sunt
deja prezenţi, înainte de orice subi~ct; su-
biectul ca atare Lacan îl va scrie$, pcntm
a sublinia diviziunea: instanta imaginară a
Eului ideal o va notai (a), fal usul imaginar
î l va nota (-<p), iar falusul simbolic <1>.
SCHEMA L. fn Scminaire sur ..La Jettrc
vol6e" ( 1955), Lac an a prezentat o s uită
simbolică forma l ă minimală care se con-
stnt ieşte pornind de la patm litere: a,~. y, o,
a căror înlănţuire depinde de o lege foarte
simplă care se bazează pe excluderea unui
anumit num ăr de asamblaje . În acest caz,
în suita literelor apare o memorie sim-
bolică. Acest lanţ elementar i lustrează
determin area si mbolică pc care Freud a
descoperit-o în automatismul de repeti ţie
în care înlănţuirea semnificanţilor repetă
215
.
MIHAIL EMINESCU DIN PU
NCT DE VEDERE PSIHANALITIC"

ezcu". Un tatrl violent ca acela al. lui

în fundul prăpastiei' astfel că , din i~tangi­ D umn
Eminescu. care ne aminteşte de desp~ttcu1
bilc reoinelc lui virginale se trans!orm~lll
în f~m;i ordinare". Cu totul remarcabtlă Urvatcr al hoardei primitive, descns de
este polemica doctorului _c. v_lad. c.u Freud, explică îndeajun<; ata5amentul ~xce~
G. Căline-;cu, pe tema prototlpulm ~cal al siv al coptlului faţă de mamă, ba chiar~~
iubitei moarte adc-.ea deplânse de Errunc~u reflexele sale ocdipiene, dacă nu eongem-
în scrierile sale, inclu~iv în Mortua.~.\t: talc, atunci cu sigu_r~nţă determ!na~e ~e
N
Este vorba nu de "vreo fatl1 de ţăran :.c' tirania şefului famthcl (dect ,.dobandtte ).
de o sodi a poetului, "car~ era cu unul_ sa~t "Această situaţie - scrie dr. C. ~Iad - ;
doi ani mai mare ca el ŞI care a munt 1~
redusă la ultima formulă. este echtval~nta
. . deci când poetul avea numat
sapte am, rte de cu fuga de la tata la mama sau cu tendmţa
~inci sau şa<;e ani", prin urm.a:e ~~pa .
a i se fi trezit "in\tinctele vmle mvocate de a-1 îndepărta pe tata pentru a o avea~
G.
de Călinescu. "Oare - scrie d~. 5=· Vlad mama numai lângă sine, ceea ce este tar
NARCISISM (engl. narcissism; germ. mod necesar nu numai la descoperirea
- când a murit sodi-sa nu va ft mtre~~~ echivalent cu situaţia din «complexul Narzissmu.\). Iubire care se adresează propriului corp, cât mai ales la aproprierea
. 1 M·ha·t de 5-6 ani ce e cu sora lm ŞI oedipian»". subiectului tnsuşi luat ca obiect. acestuia, la descoperirea lui ca fiind al sllu.
mtCU 1 • ' · , ă . . .
de ce nu se scoall1, de ce nu mat vrea s x Studiul acordă spaţii largt analtzet re- Cu alte cuvinte, impulsiilc sale şi îndeo-
ENCICL. CONCEPTUL DE NARCI-
. ă?. Şi ce putea să- t raspunda flectării "complexelor infantile" în_ operd
vor be.ase
sebi impulsiile sexuale iau drept obiect
SISM LA FREUD. Noţiunea de narcisism
mama lui? Cred că ceea ce i se putea scriitorului' in mod deosebit în Gemu pus- corpul său. Din acest moment exi<;tă o
apare răzleţ şi este destul de rău definitl1 în
răspunde la acea vGrslli şi anume că s-a du<> tiu, Sărmanul Dionis, Cezara şi Lucea~­ investire permanentă a subiectului asupra
opera lui S. Freud până în 1914, dată la
dincolo de stele, sus la Du~:zeu: ':ă s-a care el scrie Zur Einfiihrung des Nar-
lui însu5i, ceea ce contribuie mult la di-
rul. Este interesant de notat că, cu pu~n namica sa în sfera impulsiilor Eului
făcut înger şi se joadi cu alţi mgen m~-o
timp înainte de a muri • dr. C . Vlad ŞI-a zissmus, articol în care se arată preocupat (pulsions du m oi) şi impulsiilor vieţii.
grădină frumoasă, în r~i unde sunt. ~mi~~ de a-i da un loc demn de el printre celelalte
mere de aur ş.a.m.d. Ş t nu e de mtrare sa-t exprimat convingerea că critica literară nu Acest narci~ism constitutiv şi necesar, care
concepte psihanalitice (trad. franceză în
fi venit si lui dorul de a se juca cu ca ac~lo va putea face abstracţie de punctul de vede": îşi are originea în ceea ce Freud numeşte
~ fapt ~e-i va fi dat mai _târz~u mat~_nal_ exprimat în cartea sa despre Eminescu Ş.l
La vie sexuellc. 1969). Până la apariţ.ia autoerotism, se dublează în general cu o
acestei scrieri, narcisismul trimitea mai altă formă de narcisism începând din mo-
atât pentru ideile lui de smuctdere cat ŞI ă peste un număr de ani studtul meu va
degrabă la ideea de perversiunc: în loc de
entru sărmanul Dionis unde se duce cu efi ~itat fie pentrU uzul p~ihanaliştilor, fie mentul în care libidoul se invel'teşte ŞI în
~aria (numele ~urorii moarte - notă L.G.) pentrU al literaturii''
1r , V

(a 'iC vedea?· ~r.1tescu,

a lua drept obiect erotic un obiect exterior
sieşi şi mai ales diferit de el, ~ubieC'tul îşi
, tr-o lume din lună, a-;cmănătoare ~u Freud şi psihani!Iizu în Romama, 1994,
ce-si va fi clădit-o când mama t- a
..tlegea drept obiect propriul său corp.
m
aceea -. • la p. 144). Începâud însa cu anul 1914, Freud face din
spus că ca s-a făcut înger In cer
narcisism o formă de investire impulsio-
nată necesară vieţii subiective, adică nici-
decum ceva patologic, ci, dimpotrivl1, un
dat structural al subiectului.
Tr~buie, a5adar, '>~ di-;tingem mai multe
niveluri de înţelegere a conceptului. Narci-
sismul repre1intă mai întâi atât o etapă de
dezvoltare subiectivă cât şi un rezultat al
ac<!stei a. Evoluţia puiului de om îl duce în
obiecte exterioare subiectului. fntr-adevllr,
în acest caz se întâmplă ca invel>tiţiilc
obiectale să intre în concurenţă cu inves-
tiţiil e Eului; tocmai atunci când are Joc o
anumită dezinvestire a obiectelor şi o
repliere a libidoului a<;upra subiectului
putem repera această a doua formă de
narcisism c-are, într-un fel, se produce ca o
a doua fază.
În con<;ecinţă. narci~ismul reprezintă şi
un fel de stare subiectivă, re lativ fragilă,
cu un echilibru extrem de in~tabil. Noti-
unile de ideal, în special Eul ideal* ~i

229

228

NARCISISM
idealul de Eu•, se edificli pe acea~tă bazli.
Şi pot avea loc alterliri ale funcţionării
narcisice: psihozele, de exemplu, mai
exact, mania şi îndeosebi mclancolia sunt
pentru Freud, tocmai maladii narcisice,
caracterizate fie de o inOaţie nemllsurată a
narcisismului, fie de o depresie ireducti-
billi; de aceea le şi numeşte psihonevroze
narcisice.
Începând din anii 1920, o dată cu a
doua topidi, Freud va prefera sli facli o
distincţie netă între cele douli forme de
narcisism evocate mai sus, numindu-le
"primar" şi "secundar"; făcând însă lucrul
acesta el aproape eli a identificat narcisis-
mul primar cu autoerotismul.
CONCEPTII LACANIENE. Concepţiile
Iacaniene du privire Ia narcisism simplifică
foarte mult lucrurile. Ele pot fi prezentate
cel mai bine prin prisma proceselor de
structurare a subiectului. Pentru J. Lac an,
infans - sugarul care nu vorbeşte, care
încli nu are acces la limbaj - nu are o
imagine unificată a corpului sliu, nu face
bine distincţia dintre el însuşi şi exterior,
nu are nici noţiunea de Eu şi nici pe cea de
obiect, adiel! încli nu are identitate con-
stituită, încli nu este subiect veritabil. Pri-
mele investiTi impulsionale care au loc
acum, pe parcursul acestui timp zero, sunt
de fapt acelea ale autoerotismului, această
terminologie lllsând tocmai sli se înţeleagll
absenţa subiectului veritabil.
Începutul structurării subiectului dctcr-
minli trecerea acestui infans din registrul
trcbuinţei în acela al dorinţei; ţipătul, ca
simplă expresie a insatisfacţiei, devine
apel, cerere; noţiunile interior/exterior,
Eu/celălalt, subiect/obiect se substituie
primei şi singurei discriminări de până
acum, aceea dintre plllcere şi neplăcere.
Identi tatea subiectului se constituie in
230
funcţie de privirea de recunoaştere a Ce-
luilalt. In acest moment, aşa cum îl descrie
Lacan în ceea ce el numeşte "stadiul
oglinzii", subiectul se poate identifica cu
o imagine globală şi intrucâtva unificată a
lui însuşi ("Le stade du miroir comme
formateur de Ia fonction de je", 1949; în
Ecrits, 1966) [-+ STADIUL OGLINZII]. De
aici, provine narcisismul primar, adicli
investirea impulsională, dczirantă, eroticli
pe care subiectul o realizează asupră-i sau,
mai exact, asupra acelei imagini a lui, cu
care se identificli. Pe baza acestei iden-
tificliri primordiale se succed apoi identifi-
cările imaginare, constitutive ale "Eului".
Dar acest Eu sau această imagine care este
Eul este în mod fundamental "exterioară"
subiectului şi nu poate avea deci pretenţia
sll-1 reprezinte în întregime. "Eu este un
altul" (,,Moi est un autre''· rezumă Lacan,
parafrazându-1 pe Rimbaud. Narcisismul
(secundar) ar fi într-un fel rezultatul aces-
tei operaţii în care subiectul investeşte un
obiect exterior sieşi - un obiect care nu
se poate confunda cu identitatea subiecti-
vă-, dar, oricum, un obiect considerat a
fi el însuşi, deoarece este propriul său Eu,
un obiect care este imaginea "luată drept
el însuşi", cu tot ceea ce acest proces pre-
zintli ca amăgire, orbire şi alienare (Semi-
naire 1, 1953- 1954, Les ecrits techniques
de Freud ; 1975).
lnţelegem, prin urmare, că idealul (de
Eu) se edifică pornind de la acea dorinţă
şi de la acea amăgire. Căci nu trebuie să
uitlim eli termenul narci.sism, atât pentru
Freud cât şi pentru Lacan, trimite Ia mitul
lui Narcis, adiel! la o poveste de dragoste
în care subiectul sfârşeşte prin a se contopi
atât de intim cu el însuşi încât dând peste
el dă peste moarte. Şi tocmai acesta este
destinul narcisic al subiectului, fie că o
5tie, fie că :.e înşeală: să se îndrăgo~teascli
de un al tu 1 pe care îl crede a fi el însuşi sau
să se îndrăgostească de altcineva fără a-şi
da seama că este vorba de el însuşi; oricare
ar fi cazul el pierde şi mai ales se pierde.
-> IUBIRE.
NEGARE (fr. dcnegation, engl. negation,
germ. Vemcinung). Enunţare, sub o formă
negativă, a unei idei refulate, reprczentîmd
adesea singuml mod posibil de întot~rcere
a refulatului ~i pornind de la care Freud a
elaborat o teorie importantă privind
constituirea Eului.
ENCICL. Pentru psihanaliză (S.Freud,
Die Verneimmg, 1925, trad. franceză,
iniţial cu titl ul La negation, 1934),
,1egarea este legată de refulare. Căci dacă
neg ceva într-o judecată, aceasta înseamnă
că acel ceva a5 prefera să-I refulez,judecata
fiind substitutul intelectual al reful11rii.
Pacientul care, cu privire Ia cutare per-
soană apărută în vis, spune că nu era
mama sa, 11 determină pe Freud să tragli
concluzia: deci este mama sa. Făcându-se
deci abstracţie de negare, se obţine conţi­
nutul ideii refulate. Acesta poate deveni
conştient cu condiţia de a se face negat. S:i
subliniem că acceptarea intelectuală a
refulatului nu abolc.5te în accea5i mlisură
refularea.
Este lesne de sesizat importanţa pe care
o poate prezenta în practica curei şi m,li
ales în inte1pretare recunoaşterea meca-
nismului ncgări i. Dar articolul lui FreuJ
merge mult mai departe. Pornind de );"
acest fapt clinic, Freud va ar!lta rolul
negării în funcţia judecăţii. Pnn simbolul
neglirii ideea \e ehbcrează Je li m'titrile
re;ui11rii . Freud examineazl în primul rând
cele dou!l decizii ale funcţiei judcci'iţii:
există judecăţi care atribuie sau refuză
NEGARE
unui lucru o proprietate şi exist1l judec!lţi
care recunosc sau care contestă unei
reprezentări existenţa sa în realitate.
În ceea ce priveşte judecata de atribuire,
cel mai vechi criteriu pentru a atribui sau
a refuza eMc criteriul ,.bun'· sau "rlu". Ceea
ce în limbajul celor mai vechi impulsii ~c
exprimă în felul următor: "Lucrul acesta
vreau să-I introduc în mine, iar pe acela stt-1
îndepărtez de mine". Eul-plăcere originar
îşi introiectează ceea ce este bun şi ~·xpul­
zează ceea ce este rău. Dar ceea ce e~tc
rău, străin Eului, si tuat în afară, îi este m,ti
întâi identic. O stare de nediferenţiere
cardCterizează această primli fazli a i\toriei
judecăţii, fa7l1 în care încă nu este vorba
de subiect. Eul-plăcere (le moi-plaisir) se
constituie pornind de la un Eu nediferentiat,
interiorul fiind legat de ceea ce este bun,
exteriorul de ceea ce este rău.
Cealaltă decizie a funcţiei judecăţii,
aceea referitoare la existenta realli a unui
lucru reprezentat, priveşte Eul-realitate
definitiv (le moi-realite definiri{), care se
dezvoltă pornind de la Eul-plăcere. Este
proba realitl1ţii. În această fază noutt este
vorba de a ~ti dacă ceva prezent în Eu ca
reprezentare poate ti regăsit 5i în percepţie
(realitate). Nonrcalul sau ceea ce este
exclul>iv reprezentat nu se aOli dcc'it îo
interior; celălalt, realul, este şi în exterior.
In această fazli, aşadar, distingem în in-
terior o realitate psihică şi în exterior reali-
tatea materială. fn acest caz este important
de ştiut că lucrul bun, admis în Eu şi
simbolizat, exi~tă şi în lumea din afară ~i
ca putem pune stăpânire pt: el, potnvit
trebuintei. Vede:n că proba reali•ăţii ~e
face pornind de b simboliz.are;, dm fata
a dt>ua (introiec ţic). Dar problem:a acestei
faze nu e;.tc confruntarea unei rc.'prezcnt?lri
cu percepţia care a precedat-o Tn plan
231
NEUMAN
perceptiv se pune problema verificării unei se marchează în diferitele sensuri ale
percepţii. Proba realităţii "nu este de a gllsi cuvintelor folosite de Freud.
Această geneză a interiorului şi exteri-
în percepţia reală un obiect care sli cores-
pundli reprezentării, ci tocmai de a-1 regllsi". orului dli o perspectivă asupra constituirii
Se ştie eli pentru Freud obiectul este, de la judecăţii pornind de la impulsiile primare.
bun început, obiect pierdut. A-1 regăsi în Afirmaţia (germ. Bejahung), ca echivalent
realitate este a-1 recunoaşte. Problema ex- al unificării, este fapt al Eros-ului. ln jude-
terionJlui şi interiorului se pune în acest cata de atribuire este faptul de a introiecta,
caz altfel. lntr-adevlir, dadi a-1 gândi poate de a ne apropria şi nu de a expulza în afad!..
să rcactualizeze ceea ce a fost odatli Afirmaţia este echivalentul (germ. Ersatz)
perceput, atunci nu se mai pune problema unificării (germ. Vereinigung), iar negaţia
ca obiectul să fie prezent în afară. Din este succesorul (germ. Nachfolgcr) expui-
punctul de vedere al principiului plăcerii, zării sau instinctului de distrugere (germ.
satisfacţia ar putea la fel de bine sli vinli de Destruktionstricb). Îndeplinirea funcţiei de
Ia o "halucinaţie'' a obiectului. Tocmai a judeca nu a devenit posibil ă decât prin
pentm a evita această tendinţă de a halu- crearea simbolului negaţiei. De unde in-
cina se dovedeşte necesară intervenţia dependenţa sa faţli de refulare şi faţă de
principiului realităţii. Sli notlim di reproduce- principiul plăcerii. Nici un "nu" - spune
rea percepţiei în reprezentare nu este în tot- Freud - nu provine din incon~ticnt.
deauna fidelă. Au loc omisiuni şi fuziuni Recunoa~terca inconsticntului de către
de elemente. Proba rcalitliţii trebuie să Eu se expri~li printr-o formulă negativă.
controleze aceste deformări. lncepând cu Swdii asupra isteriei (1895),
ln cea de a treia fază apare criteriul Freud a constatat acea~tă formă particulară
actiunii motorii. Acea~ta pune capăt amîmă­ de rezistentă. În vise se observă că o idee
rii.a ceea ce este gândit, făcând trecerea Ia dirijată într~un sens are, pc lângă ca, o idee
acţiune . A raţiona trebuie în acest caz să de sens opus, aceste două idei fiind legate
fie considerat ca o tatonare motorie, cu o în virtutea unei a~iaţii prin contra~!. Apoi
slabă de~cărcarc. Acea amânare (germ. el adaugă: "A nu reuşi să faci ceva e~tc
Dckaufschub) este de considerat ca un expresia lui nu". Tocmai acea.~tă dimensi-
.,motori.\chcs Tastcn" care ncccsitli minime une a imposibilului va fi numită de J. Lacan
eforturi de descărcare, .,mic gcringen realul. l n consecinţă, negaţia, ca simbol,
Abfiihraufwăndcn". Dar .,abfiihren" în- se articulează cu realul. -+ INTROI ECTtE;
seamnă a căra , a transporta ... a evacua, a TĂGADĂ.
cxpulza. Eul savurează cxcitaţiile exteri-
oare, pentru ca apoi să se retragii din nou, NE UMAN (Justin), medic şi psihanali~t
dupii fiecare din ieşirile sale tatonatoare. român (Ploieşti, 1l\98- Israel, ?) . S-a
Această activitate motorie, după cum format ca psihanalist la Viena, .,în ambi-
vedem, e~te diferită de aceea pe care ne-o anta scolii freudiene" (G. Brătcscu). A
putem imagi na în lcgăturli cu prima fază. psiha~alizat, prin intermediul operei, m~1i
Miscarea Eului, prin ieşire ş i retragere, ales scriitori. A examinat de asemenea, din
aminteşte prima schiţarea exteriorului ~i punct de vedere psihanalitic, fenomenul
interiorului. Acest ecou al fazei primitive dictaturi lor de tip fascist. În anii 1946-1947,
232
NElfTRAUTATE
a fost vicepresedinte al Societlitii române are importanţă în relaţia imaginarl! anali-
de psihopatol~gie şi psihoterapi~. A publi- zant 1 analizat. A fi neutru, în această
cat, între altele: Psihologia unei sinucideri. privinţă, este pentru psihanalist sl! evite de
Studiu psihanalitic asupra romanului " Ba- a intra în acel tip de raporturi pe care
calaureatul elevului Gerber" de Friedrich fiecare le întreţine în general cu cea mai
Torberg (1 932); Studiu psihanalitic al mare pll!ccrc, raporturi în care identifi-
romanului "Adela" de G. IbrJileanu (1934); carea susţine atât dragostea cât şi rivali-
Aprecieri psihanalitice asupra luptei dintre tatea. Cu toate acestea, psihanalistul nu
generaţii: pifrinţi şi copii ( 1935), în care se
poate evita ca analizantul' sli ocupe aceas-
analizează romanul Intoarcerea din rai de tă poziţie şi trebuie mai degrabă să-i evalu-
Mircea Eliade; Dictatura şi dictatorii. eze consecinţele decât sl! se mulţumeascl!
Fascismul în lumina psihanalizei ( 1936); sli prcdicc neutralitatea.
Hitler şi urgia nazistă ( 1946).
Mai importante, fllră îndoiall!, sunt re-
marcile pe care le putem face pornind de
NEUTRALITATE (engl. neutrality; la teoriile dorinţei şi scmnificantului. Dacă
germ. Neutralităt). Trăsătură istoriccste
dorinţa, în vis, de exemplu, apare legati'! de
stan1atl! ca o caracteristică a atitudinii pslh-
semnifican!i privilegiati, nimic nu arati'!, în
anal istului în cură sau ca o caracteristicli a
modului sliu de a interveni .
general, d<tcl! fiecare dintre acesti termeni
este luat într-un sens pozitiv s~u negativ,
ENCICL. Istoriceşte, psihanaliza s-a con- dacă subiectul urmăreşte sau evitl! obiec-
stituit degajându-se de celelalte forme de tele şi situaţiile pc care le organizează
intervenţie terapeutică, mai ales de acelea scmnificantii viselor sale. Sarcina psihana-
care, legate de hipnozli, permiteau o acti- listului c~tc în acc~t caz să rămâni'i mai
une directă asupra pacientului, prin "s~J­ de grabit la nivelul întrebării, Il!sând ca
gestic". Tocmai din această perspectivă se perlaborarca· să-I obişnuia~cl! puţin câte
impune să restaurăm unele indicatii ale lui puţin pe subiect nu numai cu limbajul
Freud referitoare la neutralitate~ care se dorintei sale, ci 5i cu punctele de bifurcare
cere păstrată de către psihanalist. pe care acea~ta le prczintl!.
Această noţiune, însă, este mai puţin Cu toate acestea, termenul neutralitate
evidentă decât s-ar părea, provocând multe nu este cel mai fericit ales. Într-adevăr, el
înţelegeri greşite. Ceea ce este absolut poate evoca o atitudine de aparentă deta-
sigur este că psihanalistul trebuie să se ~are sau, încli 5i mai rău, de pasivitate, un
fereascll de a orienta viaţa pacientului său fel de a crede cit este suficient sl! lăsăm să
în funcţie de propriile-i valori: "Nu cliutăm vină de la sine visele şi asociaţiile, fllră a
nici să-i impunem un destin, nici să-i în- ne amesteca nicidecum. De aceea curând
culclim idealurile noastre, nici să-I mode- va fi opusă ideii unei neutralititţi a psihana-
111m după chipul nostru, cu orgoliul unui listului (fie şi a unei .,neutralităti bine-
Creator" (S. Freud, "Noile căi ale terape- voitoare", după o formulă care s-~ impus,
uticii psihanalitice", 1918, în La technique dar care nu ex istă la Freud) ideea unui act
psyclwnalytique, 1953, Paris, P.U.F.). psihanalitic*, care exprimă mai bine res-
Noţiunea de neutralitate pune cele mai ponsabilitatea psihanalistului în d irijarea
multe probleme tocmai pe plan tehnic. Ea curei. - ~ TEHNICĂ PSIHANALITICĂ.
233
 NEVROZĂ
NEVROZĂ
caz sll dcpindll de evenime nte sexua~e narcisismului, 1914].ln nevrozele narcisice, infantile, a devenit sclavul său supus.
NEVROZĂ (engl. neurosis; . germ . traumatizante realmente petrecute m libidoul este investit în Eu şi nu este Aceste sarcini se impun tuturor şi fiecăruia
Neurose). Mod de apărare împotnv~ ~as­ copiU\rie (seducţia, în special) . Freud va imobilizabil de cura psihanalitică. ln ne- în parte şi este de subliniat cll realizarea lor
trării prin fixarea unui scenariu ocdlplan. recunoaşte mai tflrziu caracterul extrem de vrozele de transfer, dimpotrivll, libidoul, rareori reuşeşte într-un mod ideal( ... ].
ENClCL. MECANISMELE Şl ~LASlFl­ inconstant al seducţiei reale, dar va ~c~­ investit în obiecte fantasmatice, este cu Ncvroticii eşuează total în aceste sarcini,
CAREA NEVROZELOR DUPA FREUD. tine teza di nevroza î~i arc obfirşla m uşurinţă transferat la psihanalist. fiul rămânând întreaga viaţă încovoiat sub
După ce a stabilit etiologia sex~ală a prima copiHiric. lntr-adcv.ăr • ~me r~e~ţ~ Cât priveşte nevrozele actuale. şi ele se autoritatea tatălui şi incapabil de a-şi ra-
nevrozelor, S. Freud a trecut la diferen- impulsiilor sexuale con~titme pnn ea m~a.~l opun nevrozelor de transfer, întntcât nu-şi porta libidoul la un obiect sexual străin.
ţierea lor î n conformitate cu aspectele lor un traumatism, iar refularea co~sccut~vă au originea într-un conflict infantil şi nu Acelaşi poate fi, nwtatis muUJndis, desti-
. 'ce si cu mecanismele lor. lntr-o catc- stă la originea unei nevroze mfa~l!le. au semnificaţie elucidabil ă. Freud le con- nul fetei. Tocmai în acest sens complexul
cl m1 . . . a
gorie el include ncurastcma ~~ ~cv~oz Aceasta trece adesea neobscrvatll~ simp- sideră "sterile" din punct de vedere psih- lui Oedip poate fi considerat drept nucleu
. • .x ale căror simptome provm direct
. tomele' cfind există . atenuându-se m pen-
analitic; cura, însă, va recunoa5te el, poate al nevrozelor" (Introducere în psihanalizli).
anx1oas", .
din excitaţia sexuală, fără.~ntervenţta u.nm oada de latenţll, dar reaplldlnd după aceea: exercita asupra lor o actiune terapeutică. De ce acest ataşament faţă de părinţi, în
mecariÎsm psihic (prima fund_ l~gată de ~m Nevroza adultului sau a adole.s~entu~m Din când în când, Freud s-a străduit să bună parte inconştient, persistă? De ce
mod de satisfacţie sexuala madecv~t. este deci o reviviscenţă a nevrozct mfantile. precizeze mecanismele care intervin în complexul lui Oedip nu este depă5it, sur-
ma'>turbarea, iar a doua de ab,enţa sat!'>- Fixatia (la traumati~me, la primele sa- nevrozele de transfer (Refularea, 19 15; montat? Pentru că revendicările libidinale
·. \.
(ac ICI ,. ') ( Se J·ustifică să separăm de ncuras-
· b tisfacţii sexuale) apare deci ca un fa~tor Introducere în psihanalizli, 1917; Inhibiţie, oedipicne sunt refulate şi, din această
tenie un anumit complex simptomatic su important al nevrozelor; nu este totUŞI.t:n simptom. angoasli, 1926). El caută să dea cauză, făcute perene. ln ceea ce priveşte
numele de nevrozil anxioasă", !895}. Ace~­ factor suficient, deoarece se regliseşte ~~ m răspuns la urmlltoarelc întrebări: există mobilul refulării, Freud va preciza că este
te ncvroze,la care Freud va adăuga ulten- pervers!Um. . · Fac'·orul
' decisiv este conOtctul modalităţi de refulare diferite în diferitele vorba de teama de castrare, problema rll-
or ipohondria, vor fi numite nevroze .actuale. psihic: Freud a explica~ întotd.em~na nevro: ncvroze de transfer? Asupra cllror tendinţe mânând pentru el deschisă cu privire la
lntr-o altă categoric Freud mcl~dc zele prin existenţa unm confltct.mtr~ Eu .ŞI libidinale se exercită refularea? ln ce mod cauza care perpetueazll această temă (Inhi-
nevrozele în care intervine un mccam~m impulsiile sexuale . Conflict mevltabll, e5uează refularea sau,cu alte cuvinte, cum biţie, .~imptom, angoasă).
psihic de apllrarc (refularea), el nu~m: deoarece impulsiile sexuale sunt refra:tU:e se formează simptomele? Intervin şi alte Pentru Lacan, teama de castrare semna-
du -le p.sihonevroze de apărare. Refui:C~a oricllrei educaţii şi nu vizeazll d~cat sll mecanisme de apărare? Ce loc ocupi\ re- lează faptulcll operaţia normativă care este
se exercitii aici cu privire la rcprez:c~u~~~~: obţinll plllcerea, pe cfind Eul. dom~.nat. de gresiunea? Fără a fi posibil sll rezumăm simbolizarea cast:r"'Mii nu a fost în întregime
de ordin ~xual care sunt ,.inconcthab~le . grija de securitate, este ~up~.s nec.esl.tăţtlo~ aici mersul gândirii sale, putem spune doar realizată. Ea se realizeazll pe filiera com-
cu Eul şi determinl1 simptomele nevrotiCC. lumii reale cât şi preslunu pllnnţllor ŞI că Freud a stabilit eli în isterie refularea plexului lui Oedip. Castrarea, adică pier-
în isteric, cxcitaţia, dctuşată de ~p:ezen­ exigenţelor civilizaţiei, care îi impun un deţine rolul principal, pe când în nevroza
derea obiectului perfect satisfăcător şi
tare prin refulare, este co~vc.~ltă m. d~­ ideal. Ceea ce determinll nevroza est~ obsesionalli intervin alte mecanisme de adaptat, este pur şi simplu determinată de
mcniul corporal: în obscsu ŞI m maJO:I- artialitatea Eului tânllrîn favoarea Jumn aplirare, cum sunt anularea retroactivă şi limbaj, iar complexul lui Ocdip permite
tatca f ob "lor 11 •
ea rllmtîne în domenml. .,p . . . li"
exterioare în raport cu lumea mtenoar . izolarea. simbolizarea sa, atribuindu-i o cerinţă pe
psihic, fiind deplasată la alte reprezentlln Freud pune astfel în caul.ă caracter:!\ ~e­ care ar avea-o Tatăl (funcţia paternă sim-
COMPLEXUL LUI OEDIP, NUCLEU
(Psihoncvrozc de apărare, 1894). deslivârşit, "slab.. al Eulm, ceea c.c ti f~~; AL NEVROZELOR. Freud a situat com- bolică, aşa cum ne-o imaginăm) faţă de
F reud observi\ apoi eli o reprczent~e sl:l deturneze impulsiile sexual.: ~~ cleei sa toţi. Castrarea fiind simbolizată, pers istă
plexul lui Oedip ca pe un complex nuclear
sexuală nu este refulatli decât în .măsura~~~ le refuleze, în loc s~ le controle~e al oricărei ncvrozc de transfer: "Sarcina de obicei o fixaţie la Tatll, fixaţ.ie care este
care ca a reactivat unml mncltCă a unc• ln 1914, Freud ttp:utizcază pslhonevro- modul nostru obişnuit de normalitate (de-
fi ului constă în a detaşa de mama sa
scene se;.;uale infantile cu .car;•cter trau- lcle în două grupe opuse: nevro:clc semnat de termenul simptom în accepţi­
dorinţele libidinalc pentru a le raporta la
matizant· el ~stulcaz't dect ~li acea scenl\ . 'ce (term•'n c:lzut în J esuctudme, un obiect real străin, rcconciliindu-se cu unea sa lacanianll).
. ctioneaJ.ă în mod inconşt,cnt :u efect. corespunzflnd psiholelnr) 5i n·;;\~zele
n41fCI~I ~

~ tat7iat provocând rcft,larca (Noi :emarcl transfer (i~teric, nevroză obse ~wnal~ ŞI
J: tatăl în cazul în care i-a fost ostil sau Dar simptomul nefiind nevroza, care
sunt factorii care fac din complexul lui
~~~~p~a ;.~ ilwnevrozelor de apămrc: 1:{96). Isteric anxi oa~ă). {Prolog la o teonc a
cmancipându-se din tirania sa în cazul
în care, ca reaqic contra revoltei sale Oedip un complex nevrotizant? Putem
·spozitia la nevroză' pMC m :lcest
" P re J 1. •

234

- - - ---~~------
NEVROZĂ
e~ua în evocarea innuenţei părinţilor reali,
dar cu ce criteriu să o evaluăm? Lacan este
de părere că patogenă este discordanţa
dintre ceea ce subiectul percepe din ta-
tăl-real şi funcţia paternă simbolică (Le
mythc individ11el d11 nevro!>t!, 1953). Pro-
blema este că o atare discordanţă este
inevitabilă şi că este deci periculos să atri-
buim nevroza la ceea ce părinţii au făcut
sau nu au făcut, a5a încât copilul să sufere.
Regăsim aici problema care i s-a pus de la
bun început lui Freud şi în lcglltură cu care
el a conchis el!, în nevroză , ceea ce arc
importanţă este tocmai "realitatea psihică".
Reluând termenul de mit individ11al,
Charle~ Melman insistă a~upra importanţei
istorizării (historization) în constituirea
nevrozei. El subliniază că există un refuz
al situaţiei comune: refuz de a accepta
pierderea obiccn1lui care, de aceea, este
atribu ită nu unei exigenţe a tatălui , ci unei
istorii socotite originale şi exclusive (şi
care, prin forta împrejurărilor, nu este:
insuficienţă a drago~tei materne, impotenţă
a tatălui real, naşterea unui frăţior sau a
unei surioare etc.). Acolo unde mitul oedi-
pian, mit colectiv, face o promisiune, mitul
individual al nevroticului perenizează un
prejudiciu. Iar dacă există şi o fixaţie Ia
tată, este prin plângerea care i se adre-
sează, de a repara acest prejudiciu.
fn consecinţă, nevroticul rămâne ataşat
nu numai de tată şi de mamă, ci, pc un
plan mai larg, la o situaţie originară or-
ganizată de mitul său individual. Charles
Melman subliniaz11 că aceastli situatie este
stmcturatli ca un scenariu şi cl1 acest sce-
nariu se va repeta de-a lungul înhegii vieţi,
impunându-5i stercuttpiilc şi c5ecu\ în
divers,ele circumstanţe ce se \'Or prezcrta.
Acea~tă captar..; într-un \Cenariu este
proprie ncvrozei. ln p~ihoză nu există
236
dramă oedipianl1 care sl1 poată fi rejucată.
ln fobie, care este o fază anterioară nevro-
zei. există repetarea unui identic care este
elementul fobogen, dar acest element nu
se înscrie într-un scenariu. Cât privc~te
perver~iunea, ea se caracterizează printr-un
montaj imuabil care arc drept scop accesul
la obiect ~i care nu acordă loc nici unei
istorii şi nici unor personaje specifice.
Astfel, "realul stabilit în copilărie va sluji
drept model pentm toate situatiile viitoare,
viaţa prezentându-sc ca un vis supus legii
inimii şi dispreţului faţă de realitatea în
mod necesar diversă, pe când conflictul
rămâne mereu acela de a\tădatli" (Charles
Melman, S6minaire. 1986-1987, inedit).
Date fiind comecinţele sale clinice, sce-
nariul duce la eşec: ..Modul în care nevro-
ticul abordează realul aratli că el reproduce,
neschimbată, situaţia eşecului originar".
Ce semnifica~e este de dat acestei repetări
a eşecului? Este vorba de a se obţine, în
sfârşit, o captare perfectli a obiectului sau,
dimpotri vă, de a se înţelege că pierderea
este realmente definitivă? Vom vedea că
atitudinea nevrotică oscileazl1 între aceste
două ţinte opuse.
RAPORTUL NEVROTICULUI CU CE-
LĂLALT. Pentru nevrotic, ca pentru orice
fiintă-care-vorbeşte (parletrc), raportul
fundamental se face cu Celălalt. Raportul
narcisic are o mare pregnanţli în nevroză
(şi de aceea reacţiile paranoiace nu sunt
aici excepţionale), dar tocmai din raportul
cu Celălalt rezultă structura sa. Pute1"1
repet!, în alti termeni, ceea ce am spus mai
sus: complexul lui Oedip, prin Numele-
Tatălui* pe care îl promo\eazl1. propune
un pact simbolic. Manevrând renuntarea la
o anumită juisanţa (aceea ;Jrivind obtec-
tul a), ~ubiec tul poate avea un acces licit
la juisanp falică. Conditiile pactului sunt
NEVROZĂ
bine stabilite pentru viitoml nevrotic (nu
este cazul psihoticului), dar el nu va re- ~e Eu "slab" utilizat de Freud, Lacan este
nunţa cu totullajuisanţa privind obiectul a
m. c?ncordanţă cu ceea ce Freud, la
sfarş~tul operei sale, enunţli cu privire la
(~um ~c~em foarte bine în nevroza obsc-
stonala ŞI, de asemenea, adesea în isterie)· o "stancă a ca~trării"' care nu e\tc altceva
nu va renunta nici la a ~c pretinde ne~ decât . refuzul de a admite castrarea
ca~trat. (AnaiJza fără sfârşit şi analiza cu sfilrsJ·t
1937). y '
Cum se apără el? Imaginându-si Nu-
~ele-Tatlllui, care este un semnifi~ant si A?ărându-se de castrare, nevroticul
facând din el Tatăl ideal, acela care, dupll conti~Uă să se teamă de aceasta ca de o
cum ~pune Lacan, "ar închide ochii în ceea am~~mţarc imaginară şi, neştiind prea bine
ce pnve5te dorinţele", neprctinzând apli- ce IŞI ?oate permite - pe planul verbal
carea ~trictă a pactului simbolic. Astfel s~ al Jlllsanţei -,el îşi menţine limitările.
nevrot1cul dă existentă Celuilalt ' care ,pnn
. C~nd acestea sunt prea intolerabilc, apelul
d f .. . la mdulgenta Celuilalt poate, pe moment,
e. mlţte, nu este decât un loc. Această
exl~t~nţă a Celuilalt, dispozitivul curei, cu sl1 se tr~~orme într-un apel la perfectarea
~ztJia culcat pe canapea, şi invizibilitatea castrăru
. . sale, dar acea.,ta nu co ns t't .
1 u1e
psihanalistului, o face mai sensibilli: Celui- ~~.c~dec~m un progres, întmcât de îndată
lalt, şi nu persoanei psihanalistului, se tŞI mchtpuie că Celălalt cere ca el să fie
adresează apelurile şi întrebările anali- castrat, ceea ce, în consecinţă , refuză.
zantului*. :,Ceea ce ncvroticul nu doreşte şi refuzl! cu
Transfc~ul nevro~i~ este acea credinţă, mverşunare pânllla sfârşitul analizei este
~e cele mal multe on mconştientă, în Tatăl sac;.tficarea c~trării sale juisanţei Celui-
ld:al despre care se presupune că primeste lalt , c,.subvemon du sujet et dialectique
plang~rea, este emoţionat de ea, adu~e du deslr dan~ 1'inconscient freudien" 1960·
remediU! necesar, Tată despre care se Ecrits, 1966). ' '
"pre~upune că ştie" încotro ar trebui să-si Psihanaliza, care nu stă în serviciul
angajeze subiectul dorinta. Transfenll est~ ~orale~ o_bişnuite (de inspiraţie oedipiană
mot~nd curei, deoarece interogarea ,,subiec- şt pr~dlcand legea paternă), trebuie sil-i
tul ui. presupus
• · a Ş t'"
1 •· · analinn-
JJ permite permită subiectului sll se chestioneze si
tultll sll dobândeascll elementele acestei asupra alegerii juisanţei pc care el 'a
c~noa5te~i, ~ar este şi ob.~tacol pentru tăcut-o cât ·5i asupra existenţei Celuilalt.
scopul sau, lmphcând destituirea acelui
Tată ideal.
ISTE~IE Ş I NEVROZĂ OBSESIO-
NALA. Cele douli principale ncvroze de
. Nevroticul ar dori ~ă întmchipele ima-
tramfer ~unt i~teria şi nevroza ob~e~ională.
gmea acelui Tatl1: fl:iră lip~ă. ncca~trat; iatli
Freud a mclu~ printre nevrozele de transfer
de ~e ..Lacan spune că el are un Eu "pu-
une!c fobii sub denumirea de isteric
termc 'un Eu care, din toate puterile sale,
anxJOasă, apropiindu-le deci de isteric.
ncag~ castrarea suferită. El subl inia7ă a~tfel
La~a~, la finele învăţâmântului său, a dat
că once tentativl1 de întărire a Eului agra-
fobiCI un alt loc, calificând-o drept 1 "
vează ~efen~elc sale şi merge în ~en~ul t . ,.,, ă "p aca
nevrozc1. În pofida cont.radicfici cu termenul umanta c· tre alte stmcturi' nevrotice sau
perverse. Ch. Melman, după cum am
237
OBSESIE OMUL CU ŞOBOLANI

cu dezinvestirea obiectului. ln clinică, acte (Zwang.shandlung, acţiune com- ncvrosc obses.~ionnelle: ,.I'Homme aux sionale cu complexul patern şi rezumă
Winnicott a recurs la jocul squiggle. care pulsivă). -> NEVROZĂ OBSESIONALĂ. rat.~". 1932, în Cinq Psychanalyses. 1954) modul în care Freud conccpea nevroza
reprezintă un traseu liber (în 1. englezl!, Acest text constituie prima expunere obsesionaH1 în limitele primei sale topici.
squiggle) pe care îl face terapeutul (nr. 1), ~i~tem:ttică a r:.~portului simptomelor obse- -+NEVROZĂ OBSESIONALĂ.
OMUL CU LUPI. Pseudonim al unui
reluat de copil (nr. 2), tcrapeutul face un
tânăr de origine rusă îngrijit de Freud.
altul (nr. 3) etc., într-o scrie de schimburi
ludice. Winnicott prelucrează a~tfcl relaţia ENCICL. Acela căruia tradiţia i-a dat nu-
terapeutică în faţa separării 5i a pierderii. mele Omul cu lupi a urmat cu Freud o
-> WINNICOTI (Donald Woods). analiză, despre care acesta a publicat o
dare de seamă în 1918, sub titlul Aus der
OBSESIE (engl. obscssion; germ. Geschichte einer infantilen Neurosc, tra-
Zwangsvorstel/ung, Zw;mgshandlung). Tul- dusă în 1. franceză sub titlul Excrait de
burare psihică durabilă, caracterizatl! de J'histoire d'une nevrose infantile (l'Hommc
irupţia în conştiintll a unui sentiment sau a aux Joups), în Cinq Psychanalyscs (1954).
unei idei care îi apare subiectului ca feno- Freud ezită în ceea ce priveşte situatia
men morbid care, totuşi, provine din pro-
pacientului şi se opreşte la diagnosticul
pria sa activitate psihicl! şi persistl! un timp
"nevroză infantilă nerezolvată'', dupl! ce
mai mult sau mai puţin îndelungat, in po-
stabilise existenţa unei ncvroze obsesio-
fida voinţei sale conştiente şi a tuturor
nale. Pentm Freud acest caz este ocazia
eforturilor de a se debarasa de acel senti-
unei dezbateri, unice în opera sa, cu privire
ment sau de acea idee.
la realitatea evenimentelor vieţii sexuale
ENCICL. Alienistul francez J . Falret a fost infantile, a căror existenţă o stabileşte,
acela care a introdus termenul (pornind de contrar concepţiei lui C.G. Jung.
la verbul latin obsidere, a asalta, a lua în Cazul "Omul cu lupi", comentat de
stl!pânire), pentru a sublinia în ce mă~ură Lacan şi de elevii săi, a permis punerea în
unele idei patologice ascdiazl! conştiinţa valoare a mecanismului forcluziei", ca şi
pacientului. Multl! vreme s-a crezut el! e~te stabilirea statutului literei• în incon5ticnt
vorba de o patologie a voinţei. deoarece (în cazul respectiv litera V sau cifra cinci
bolnavul nu părea să aibl! tăria de a se romană, care se repetă în anumite momen-
debarasa de ideile obsedante. S. Freud a te decisive din biografia subiectului).
dat fenomenului o explicaţie psihanalitică,
făcând apel la noţiunile de refulare , i7o- OMUL CU ŞOBOLANI . Pseudonim
lare, anulare şi rcgresie la stadiul sadico- al unui tânăr suferind de nevroză obscsio-
anal, atunci când el a individuali7.at nevroza nală tratat deS. Freud.
obsesională. Obsesia este în general asoci-
ată cu compulsia, acţiune pe care subiectul ENCICL. Acela căruia tradiţia îi atribuie
este obligat să o săvârşeasdt împotriva porecla "Omul cu şobolani" (poate un
voinţei sale conştiente. ln 1. germană, de anume Ernst Lanzer) a urmat cu Freud o
altfel, ,.Zwang" corespunde atât obscsiei. analiză , a cărei dare de seamă a fost
atunci când este vorba de idei (Zwangs- publicată în 1909 sub titlul Bemerkungen
vorstellung, reprezentare obsedantă), cât iiber einen Fali von Zwangsneurose (în
şi compulsiei, atunci când este vorba de trad. franceză, Rcmarqucs sur un cas de

254 255
 PSIHANALIZA COPILULUI

PRIVAŢIUNE
identifice ca ature, idei, afecte, concepţii, a Mclanici Klein), în Statele Unite (Şcoala
Privaţi unea poate fi concepută ca o fază clorinţc etc., crezând in existenţa lor cx- ortogcnică din Chicago a lui Bruno
celor două principii îl angajează pc ~re~d
a complexului lui Oedip. Dacă .ma~a pare terioar:1, obicctiv!l, ca într-un a~pect al Bettclhcim. Child Analytic Clinic din
într-o teorie care p<tre a fi la hmtt~ mai întâi să-şi apropriet.c copilul m ceea lumii. Clevcland) '>au în Franţa (Ccntntl Claude
speculaţiei filosofice, ~1 nu se arat ii totu51 ce se prezintă ca relaţie fuzională, trcbme Bcrnard în 1946, Centrele medico-psiho-
idealist: principiul reahtăţu po~te fi secund ca ca să fie privată de el pentru ca acesta ENCICL. Într-un sen~ mai restrâns, pro- pedagogice începând din 1964, Şcoala
în raport cu principiul plăcen.t, dar realul să poată accede la propria-i d.ori~~· iecţia con~tituic o operaţie prin care un
. experimentală de la Bonneuil a lui Maud
este prezent de la început, chtar ~~că nu- Acea'>tă privaţiune e~te atr~b~lt.a tat~lm subiect respinge în afară .~i localizeazit în Mannoni, "casele verzi" ale psihiatrei şi
mai prin prisma primelor perccpţu. - un tată care nu se confunda mei cu tatăl altă persoană o impulsic pe care nu o poate psihanalistei Franc;:oisc Dolto), ci au ţinut
O altă problemă ţine de faptul cii Freud real, nici cu tatăl simbolic (smi.Nu~cle­ accepta pentru persoana sa, ceea ce îi întotdeauna să promoveze instituţii spe-
face din Eu in-;tanţa "realistă'', insta~ţă Tatălui): ea provine de la tatăllmagmar. pennite să o conteste în el însu5i. Proiec~a, cifice, o prac t ică specifică, o formaţie
însărcinată să asigure funcţionarea pnn- -+ FRUSTRARE. 8prc deosebire de introiecţie", este o ope- specifid1, căutând s1.\-şi transmitt\ cu noştin­
cipiului realităţii. Dar Eul, în calita~e de raţie esenţialmente imaginară. --+ DELIR. ţele, experienţa şi să ridice probleme arză­
obiect libidinal în narcisism, are mat ales PROCES PRIMAR, PROCES SE· toare în societăţile de p~ihanaliză din care
o funqie de contestare. Această dificultate CUNDAR (cngl. primary process. sccon- PSIHANALIZA COPILULUI (engl. fllceau parte.
este fără îndoială supr.imată ~; mvelul dary proce.ss; germ. Primiirvorg~ng, Se- psychoomaly.~is of children; germ. Kinder- Constituie însă psihanaliza copilului (să
teoriei'lacaniene a imagtnarulut . kundărvorgang). Moduri de fu~cţlonar~ .a psychounaly.sc). Aplicarea psihanalizei la o numim pedopsihanaliză- notă L.G.) o
aparatului psihic care caract~nze~ză sts- copii. disciplină aparte, o specialitate aparte?
PRIVATIUNE (engl. privarion; germ. temul inconştient şi, rcspecuv, SIStemul
ENCICL. Adesea considerată ca o modali- FREUD ŞI COPILUL. Pentru a explica
Entbehru~g). Absenţă reală a unui obiect precon~tient-conştient.
tate minorli a psihanalizei, delegată unor etiologia nevrozelor, încli de la apariţia
pe care subiectul. îl poate conce?e c.~ ENCICL. S. Freud a desemnat ca "pr~es
femei fără studii medicale sau unor ucenici Swdiilor asupra i.Heriei ( 1895), Freud
trebuind să-i aparţmă sau ca trebumd. să primar" un mod de funcţionare caractcnzat
într-ale psihanalizci, psihanaliza copilului presupune existenţa unui traumatism sexual
aparţină celui pe care el îl ~rcepe ca fimd pe plan economic de !~bera scurgere ~
s-a impus ca un câmp de cercetare şi de precoce ~urvenit în copilărie. Cu toate că
pc nedrept lipsit de acel obtect.
energ1·c·l ..si· de libera glisare
~
a sensullll. creaţie 'excepţional. el a descris zonele erogene şi formele pre-
ENCICL. Dacă pentru psihanal~ză un Inconstientul este prin exccle~ţă locul Extensiunea sa deosebită la psihiatria genitale de excitaţ ie sexuall1 în 1897 , nu-
sentiment de lipsă este legat de ~nce.do­ accst~i proces, ale clirui mccamsme spe- copilului, căreia ii alimentează corpusul mai încen1l cu încetul a ajuns sl1 descopere
rintă aceasta nu înseamnă că once hpsă cifice sunt deplasarea ~i condensare ca teore tic, dar şi în domeniile conexe cum sexualitatea infantilă si sli facă din ea
est~ ;cală. În schimb, există uneori î.n mod moduri de trecere de la o reprezentare la sunt educaţia şi prevenţia, a contribuit la adevăratul pivot al ncvr~zelor. Yn 1905, în
efectiv lipsă reală. Aflarea dtferenţet sexu- alta. Dimpotrivă. procesele secun?are ~e difuzarea psihanalizei şi la banalizarea Trei .~tudii privind teoria sexualităţii, Freud
ale trece pentru copil prin recunoa5terea
caracterizează pe plan economic pnn lega- unora dintre conceptele sale. Acest succe~ le arată cu precizie elevilor stii calea de
turi şi printr-un contro~ energetic supu.s prodigios şi doxa pe care a generat-o, de urmat: " Deoarece formula potrivit căreia
faptului că mama nu arc penis, că e~ este
principiului realităţii. Ststcmul prccon~tl­
realmente privată de el. Dar se c~tvm~ să exemplu, dezvoltarea pretins armonioasă nevroticii au dlmao; la starea infantiltl a
cnt-constient este locul acestor procese a copilului şi un ideal de normalitate sunt sexualităţii lor sau au fost readuşi la
remarcllm că pnnă şi aici intervm~ su"':-
sccunda~c, care ~unt adevăratul suport al indisociabile de acţiunea pcdop-;ihanaliş­ această ~tarc incepe a ~c contura în spiritul
b O1.IC ul• • Pentru Lac an, care prezmtă •
m.
gândirii logice şi al acţiu?ii controlate. La
mod paralel castrare~ •, fru~~rarea .· şt polul opus, procesele prun~re ~orespund tilor în instituţiile şi în domeniul formării. nostru, interesul no~tm se va îndrepta ~prc
privatiunea, obiectul pnvaţmnu este stm- unei gândiri libere, imagmatlve, unde Într-adevăr, pcdopsihanaliştii au fost viaţ<t sexuală "copilului 5i vom căuta sil
adco;ea creatori de ino;tituţii pentru copii şi urmărim jocul influcn!clor care guvernează
bolic: Realul ' într-adevăr' este ce cs.t~. miscarea semnificanţilor nu suferli P?n-
Pentru ca un obiect să poată lipsi de atei, dc;ea conceptelor, cum este cazul în VISe. formatori prozeliţi. Angajaţi în cetate, procc~ul evolutiv al sexualităţii infantile
până la finalizarea sa sub formă de pcr-
e necesar ca el să fie determinat pe p~a~ fie Viena anilor 1920 (Aichhorn, cu
-+ VIS. delincvenţii, Anna Freud, fondatoare a ver~iunc. nevroză sau viaţă scxualli nor-
simbolic ca trebuind să fie prez~n~ atct.
mală·'. Ccrfmdu-lc primilor p~ihanalişti să
Astfel, o carte nu lipseşte dintr-o btbi.!Otecă unei scoli-model sau, mai târziu, Jackson
decât în măsura în care locul CI este
PROIECTIE (engl. projcccion; ge:m. Nur~ry), la Londr.t după r:izboi (Hampstead verifice direct pe copii validitatea teoriilor
Projektion). Operaţie prin care un s~btect Clinic a Annei Freud, Tavio;lock Clinic sale, el suscită numeroase observ<1ţii, dintre
prevăzut aici, determinat, de exemplu, de situează în lumea exterioarli, dar făra să le
un fişier.
271

270
 REFULARE
REAL
Lacan. Ea mtirturiseşte dorinţa sa imposi- să c?nturcze prin scris realul cu care psih- c~i~tenţa unei structuri susţinută de un real
acesta, faptul dovedeşte forcluzia în real a analistul are întotdeauna de-a face în mod
bilă ca bliiatul sll mai fie î n viaţli. Focul lllCJodatll reductibil la simbolic, dar legat
funcţiei paterne.
cuprinde ceea ce aici este sustra~ semni- electiv' în clinică. Lacan definc;te deci d~_el. Ea face totodat!i caducă ambitia unei
EXISTENŢA REALULUI. Real şi reali- ficanţilor înşişi: realul suferinţei şi al alătu~ de ceea ce "nu inceteazli a ~e scrie": Şll~nţe exacte care să hăituia~că realul în
wte. Dacli realul este ceea ce este deja aici, morţii (.,Visul copilului mort care arde", neces1tatca unei prime inscripţii simbolice, ultimele sale metereze. căutând sll-1 reducă
este totuşi evident d1 el este tocmai ceea în Interpretarea viselor, 1900). un real care nu încetează de a se scrie la u.n pur joc de simboluri fizico-matc-
ce scap!\ prizei totale a simbolicului: dac ii Realul prezentat de .5Cl'is. Dacii el revine fentr.u eli a fost localizat de simbolicul m~!lce, ~c exemplu. Dar ea îmbogăţeste
realul tace de obicei, el se menţine dincolo mereu în acel loc unde subiectul nu-l ms~ş1: un real subiacent oricărei simboli- psthanahza cu un instrument mai exact .d e
de simbolicul care 1-a flicut sll tact\. Sim- întâlneşte sau se împiedicli de el, este pen- zări.' Aşadar, Lac an se străduieşte, printr-o a~ordarc a acestui real în cura unui pa-
bolicul vehiculat de semnificanţi permite tru că acel loc ca atare există şi susţine scmturli formal li, sli dea contur realului cu c•cnt. -+ TOPOLOGI E.
subiectului sti expulzeze din câmpul repre- simbolicul acestei existenţe prin care su- care are de-a face clinica psihanaliticli.
zentllrii sale realitatea, acel real existent biectul l-a expulzat din reprezentarea sa, Dar această scriitură împrumutată de la REF~LARE (engl. repression; germ.
deja aici. Dar Lacan, în Les quatre con- construindu-şi propria-i realitate. Lacan log!c.~ r~mâ·n·e tr·i·b~tară nu concepţiilor .verdr~~gung) . Proces de îndeplirtare a
cepts fondamentaux de la psychanalyse spune în acest caz eli "imposibilul este logJCII, CI ut•hzliru Simbolurilor (cuantifi- tmpu~~ulor care îşi văd refuzat accesul la
(1964), reţine din acea expulzare dir. realul" şi îşi completează definiţia afir- c~tori, ~ariabile) şi, deci, unei formalizări conştunţll.
câmpul realului de clltre simbolic o defi- mând dl imposibilul "nu înceteazli de a se SJ~~ohce. Iată de ce Lacan va inventa o
niţie care insistă asupra reintoarcerii şi a scrie". Definiţia permite precizarea a ceea scrutură care nu datorează nimic simbolu-
ENCICL. Există pentru S. Freud două
existenţei ireductibile a acestui real, fie el ce înseamnă realul în raport cu limbajul. rilor'. ci doar materialităţii sale ş i care îi m?n:ente !ogice ale rcfult\rii: refularea
şi marginalizat: ,.Realul este aici ceea ce Semnificantul, suport al simbolicului, per- perm•te n.u numai să contureze realul, ci şi ongmarli ŞI refularea propriu-zisll. Refula-
~li-1 prezmte materialiceşte. Această seri- r~a o~iginarll este înlăturarea unei semni-
revine întotdeauna în acela5i loc - în acel mite înscrierea castrtirii simbolice care
ficaţii care, în virtutea castrllrii, îşi vede
loc unde subiectul, în mllsura în care îl constituie cadrul perceperii realitliţii. Locul Jiu~ de~inde de teoria matematicii a no-
gândeşte {...} nu-l întâlneşte". Lacan este realului este întotdeauna ratat de către ?unlor ŞI se prezintli sub forma de bucle refuzatli luarea în sarcinli de clltre consti-
determinat sll marcheze, în capitolul V din subiect, iar imposibilul, ca real, nu mai ·~noda~e la un loc: bucla realului, aceea a ent: sem~ifi~aţia simbolicll suportatll .de
Dincolo de principiul pllcerii (1920), este, ca în filosofia aristotelicli, ceea ce nu s•n:bohcului şi aceea a imaginarului . În falus, Obiect 1maginar.
raportul gândirii cu realul. ln repetiţie, poate exista. O datli cu discursul psihana- ultJmli instanţă, nodul borromean demon- Cu efect întârziat intervine refularea
automatismul dcterminll întoarcerea scm- litic el devine ceea ce existli pentru un strează P~in singura sa materialitate exis-
propriu-zisli, refularea impulsiilor orale
nificanţilor care marchează destinul unui subiect' şi nu poate fi reperat decât de el, tenţa unm real definit în urmă cu treizeci ~nale, scopice, invocante, adiel! tuturo;
subiect. Dincolo de ceea ce subiectul re- întrucât simbolicul, înscriindu-se pentru un de ani.' Dacli se dă pur şi simplu atenţie tmpulsiilor legate de orificiile reale ale
petll, realul care este al sliu se semnalcazli subiect, a localizat în acelaşi timp realul. aces~m desen, se constată -spune Lacan
corpului. Refularea originară le antreneazll
de a nu fi întâlnit, de a fi lipsli în sesizarea Lucrul acesta se întâmplli pentru că su- -:- ca, pentru a fi diferite, buclele realului ~e urmele sale, sexualizându-Jc. Ea cere
gândirii. El poate, de a-;emcnea, sli fie biectul, conferind un cadrul simbolic s•mboli~ului şi imaginarului stau împreunlÎ tmerea lor la distanţă.
reperat in clinică drept ,.întâlnire nefastli" doar pnn materialitatea "reală" a înnodării D?UĂ CATEGORII DE REFULARE. O
percepţiei realitliţii, împinge în afara aces-
la ac tivul subiectului: în accidentul citat de lor. Dacă unul este tliiat, toate se desfac. P~ 1 ":ă rcmarcli semantică ne permite să
tui câmp un real pc care din acea clipli il
Freud şi reluat ca exemplu de ctitre Lacan. O dată ce se admite că aceastli înnodarc
localizează şi care pentru el rlimâne mereu dJstmgem doi temeni, care în limba fran-
Un tatli viseazli eli fiul său, în realitate este îns~şi principiul dorinţei umane, sun- cezli sun t traduşi amândoi prin refulare:
prezent. El nu poate avea o aprehensiunc
mort în urma unei febre, il interpeleazli: tem obhgaţi sli remarcăm eli nici unul din Unterdrlicktmg, care literalmente înseam-
directii a acestuia deoarece dimensiunea
"Tată, tu nu vezi d ard?" El nu se trezeşte, cele trei registre nu este reductibil la ce-
simbolic li acoperli realul chiar în timp ce ~11 ".reprimare", "înăbuşire" şi sugerează
in timp ce într-o înd1perc vecină ard lcl~lte şi c~ realul există în raport cu sim-
îl contureazli. Simbolicul, însli, procedeazli lmp~nger~a subiacent!~ şi activă a elemen-
răml15iţcle plimânteşti ale copilului, asupra bohcul, adJcli allituri de el, fiind innodat cu tulUI repnmat, şi Verdriingung de obice·1
dintr-o necesitate care nu încetează să se
cliruia trebuia sli vegheze un blltrân. Dar el .:1 ~atoritli imaginarului. Ceea ce aceastli t d . ,
scrie, în special, în uzajul pe care logi- ra us pnn " refulare", dar pentru care
enunţli pentru sine, în vis , o frază care ca ,cmt~rll borromcanli are specific este eli
cianul îl face de scriitura formală. Înţele­ de~Umlf~a.în/ăturare (mise aJ'6cart) ar fi
înslişi este un şomoiog aprins ,.la punctul xrmJte sll se demonstreze materialmente maJ potnvJtli. Freud însuşi o defineşte în
cel mai atroce al subiectului" , spune gem de ce Lac an a folosit scrisul, căutând

290
 REGRESIUNE

REFULARE
viaţa psihic ă a unei incitaţii impulsionale prin lanţul semnificant este acela care
REFULAREA I NCITAŢIILOR IMPU~­ (...1, de orice ordin ar fi, va (... J întâlni în operează ca~trarea veritabilă, pe când
felul următor: "Esenţa sa constă ~n în- SIONALE. Incitaţiile impulsionale provm mod automat lama care o va debuvura, ( ... ( funcţia paternli pare a avea, dimpotrivă,
li1turarca (în 1. germană, die Abwe/Slm~) în primul rând de la orificiile reale ale cerând să se renunţe la acea incitaţie im- drept efect să împied ice ca mecanismul
si în faptul de a menţine departe de conştl­ corpului(-> DORINTĂ). Fie că avem ~e-a pulsională, ca ca să fie flcută inofensivli, implacabil al refulării sli antrcneze inhi-
~nt" (în 1. germană, die Fc~a~tung) .. face cu impulsii orale , anale, scoplce, să fie anulată, tr.msformată, deturnată, sub- biţia definitivli a subiectului. Funcţia pa-
Ceea ce refularea înlătura ŞI ţmc dep~rt~ invocante, ele se bucură de "favoarea -: li mată sau, dad1 ea trebuie reali zată, acea~­ ternli îl autorizează pc subiect să fie mai
de con~tient
·
este ceea ce este susceptibil spune Lacan :..__ trăsăturii anatomice a u~cl
F d
ta să nu se poată face decât în anumite pu~in timorat în dorinţa sa, într-un cuvânt,
să provoace o neplăcere. Dar, arata ~eu ' margini sau borduri: buz~le, «gar~ul dm-
y

condiţii, pentru ca eventual să rezulte pHl· mai puţin frapat de o castrare care , în caz
înainte de un astfel de nivel de orgamzarc tilor>> • marginea anusulm ( ... (' ch~ar .co~~ cerea" (Ch. Mclman, Seminaire sur la contrar, l-ar anula ca subiect dezirant. Nu
;sihidi, alte destine impu.lsi~nalc. cum ~ctulurechii''. Freud vorbeşte de mc ltaţn nevrosc obse.ssionel/e, 1989). Înţelegem de rareori în clinică unii îşi dau .~cama di au
sunt ranversarea în contrariU, mtoar~erea impulsionalc şi atunci când se re~eră l.a ce refulare şi inconştient sunt corelative. adus timp îndelungat sacrificii imperative-
împotriva propriei pers~ane, s~.~chlt~ de acele lanţuri de idei , semne ale unei ex.cl- Ceea ce explică de asemenea faptul că lor castrării , adică şi-au îndeplinit îndato-
sarcina apărării faţă de Impuls!~ :. ~u alte taţii organice, care sunt asplfatl: . t d v"
·:.ar .~ . incitaţia nu poate reveni în lanţul vorbit ca ririle sociale flră a trage de aici nici cea
cuvinte, dadi în anumite condiţii lmpul- ("apres coup" ) ca efect al refularu ongl- obscenitate, ceea ce înseamnă că semnifi- mai neînsemnată satisfacţie. Aceasta din
siilc sunt susceptibile să provoace ne- nare. Refularea originară le antrenează cu canţii care se bazează pe refularea falusu- cauză că ei nu situau cum trebuie funcţia
plăcere si dacă refularea nu a avut încă loc, sine si' în acela.5i timp, ele sunt refulat~~~ lui pot deveni, oricât de puţin ar scădea care putea să-i autoriz.eze să dorea.~că şi să
Freud a~ată d1 ele sunt deturnate de alte si cu~ ar fi vorba de o "lovitură de bncl . luarea aminte a conştiinţei, semne ale se bucure în limitele definite de ea şi
procese impulsionale. Aceste procese sunt ~plicată pe orificiile corporale, suportun acestei obscenităţi. localizate din punct de vedere sexual şi
caracteristice nevrozei obsesi~n.ale: cu~ :u- ale excitaţiei. . Prin refulare subiectul sacrifică orice social. Fără îndoială că o atare remarcll eu
fi faptul transformăr~i u.n~l mcitaţu m Dacă acum admitem. cu Freud, ..p.n.~ juisanţă*. Obiectul imaginar, falusul, care privire la naturc1 refulării originare permite
contrarul ei - să nu-ţi UCIZI ~proa~.le - matul genitalului"' adică faptul că "fixaţla semnifică jui sanţa, este, în virtutea scmni- relativizarea a ceea ce în psihanaliză ar
sau de a-ţi aplica un imperativ pumt!V. de acel obiect imaginar, falusul: va pr~.­ ficantului, înlliturat, iar subiectul îi sacri- putea eşua într-un cult nechibzuit al ca~trării ;
tinde refularea tuturor celorlalte Jmpul~u, fică toate incitaţiile sale. În sfârşit, această esenţialul este mai degrabă ca subiec tul
CELE DOUĂ MOMENTE LOGICE ALE în timp ce le sexualizează, putem admite aspir.trc a incitaţiilor impulsionalc de către să poată fi în acord cu dorinţa sa. -+
REFULĂRll. Dupli Freud, aşa~~· ave~ că reprezentantul in mod originar refulat~ semnificaţia falică înlăturată, precum şi DORINŢĂ.
dreptul să admitem o refulare ong.marJ (m despre care vorbeşte Freud. c~te tocmai sexualizarea simultanli a semnificanţilor
1. germanli, Urverdriingung). o pnmli fază falusul. Acesta este singurul obiect ~ntru care se ata5ează aici la diferitele impulsii, REFULAT (engl. repressed; germ. Vcr-
a refulării care constli în aceea că repre~en­ care în pofida existenţei penisulm, nu se pot foarte bine produce fărli ca funcţia driing t). Reprezentant psihic, urmă mnczi-
tantul impul.~iei, care va face să existe exis~ă suport real. El cere, î~tr-u.n efect paternă să intervină. Refularea originarli cli sau amintire care a suferit refularea în
reprezentare (în 1. germană, Vor.s te/lung:- întârziat logic, refularea propnu-zlslL ~m­ falu!>ului este pur şi simplu detem1inată de incon5tient. -> ÎNTOARCEREA ELEMENTU-
repriisenwnz), "îşi vede refuzată luarea m pulsiile non genitale sunt ~e acum asociate un efect de sens legat pentru copil de LUI REFULAT.
sarcină de către con~ticnt. Cu el. es~ d_ată 'uisanţei pc care o reprezmtă falusul. El le enunţuri semnificantc.
o fixaţie; reprezentantul res~cttv .ra":'an~ ~o;cxualizează şi le antreneazli în înlăturare~ REGRESIUNE (engl. regrcssion; germ.
FUNCŢIA PATERI':Ă l N REFULARE.
de aceea stabilit în mod mvanabll ~~ sa (d<ms sa mi.5c ;) l 'e~art): El c~eam~ Reg re.ssion). Proces de organizare libidi-
Merită totodată să precizăm ideea curentă
-:1
impulsia îi este tixată.( ... (. doilea s~a~~~~ la sacrificarea juisanţcl, oncare J-ar fi potrivit căreia tatăl ar interzice şi ar fi
nal li a subiectului care, confruntat cu
al refulării propriu-ZISe pnvcşte denvaţn obiectul. fm~trări intolcrabile, s-ar întoarce, ~prc a
iniţiatorul ca~trării. Dc,igur, îi revine ta-
se proteja, la stadii arhaice ale vieţii sale
SENSUL DREPT CAUZĂ A REFULĂ­
psihici ai reprezentantului .re:ul.at . sau tălu i , prin simpla sa prezenţă reală, să- i
lanturile de idei care, vemnd dm altă parte, libidinale şi s-ar fixa aici în vederea
Rll. ln virtutea a ce? l n virtutea sen~uhn, arate băiatului în special că el trebuie ~11
s-a~ asociat cu numitul reprezentant". Nl~ regl!J.irii unei satisfacţii fanta~maticc.
un sens univoc de a fi falic şi suportat dyc renunţe la acel obiect imaginar pe care
numai aceste reprezentări cunosc acelaşi
semnificant•' fie acesta un cuvâ~t •.o fraza , crede că-I deţine prin pri~ma dorinţei ENCICL. Acc~t concept e'te utilit.at
destin ca refulatul originar' ci "refularea
o litcrli. Este în acea~tă pnvmţă ~e mamei sale. Dar tocmai ~ensul vehiculat pentm descrierea unei intoarceri adesea
propriu-zisă este ( ... ( o refulare cu efect subliniat în clinică faptul că "emcrgenţa m
întârziat".

292
REGULA ABSTINENŢEI
trcdltoare la o etapă de dezvoltare dcpă.5ită,
atunci dind trecerea de la o etapă la alta a
fo~t tr5ită c.:a o ră~turnare insuportabil!!.
Putem totuşi nota că acest termen este
strfins legat de o concepţie genetică , cla-
borat11 după modelul teoriilor biologice.
Utilizat pentru a descrie anumite efecte ale
curei, el nu este convenabil, în afară de
catul în care se arc în vedere reîntoarcerea
u~or semnificanţi veniţi din fazele cele
mai precoce ale vieţii infantile.-> FIXATIE.
REGULA ABSTINENTEI (engl. rufe
of abstinencc; germ. Abstinenzregel). Prin-
cipiu potrivit dlruia travaliul curei nu ar
putea fi dus la bun sfârşit decât dacă. ex-
clude ceea ce ar putea alina imediat difi-
cult!lţilc nevrotice ale subiecwlui, mai ales
satisfacţiile pc care le-ar putea găsi ca
răspun~ la erotica de transfer.
ENCICL. S. Freud consideră că energia
psihic:! nu poate fi cu adevărat di~ponibilă
pentru cură decât dacli ea nu e~te imediat
reinvcstitli a~upra obiectelor exterioare
travaliului terapeutic ca atare. Drept ur-
mare, el îi deconsiliază pe pacienţi de a lua
pe durata curei decizii extrem de impor-
tante pentru cursul vieţii lor. De asemenea,
el îi recomandă psihanalistului să evite
gratificarea subiectului cu satisfacţii afecti-
ve care i-ar putea fi suficiente şi care ar
putea ~ă facă apoi mult mai puţin necesar
travaliul care conduce la schimbare.
Evaluarea actuală a principiului abMi-
ncnţei este delicată. Psihanali~tii, în gene-
ral, au renunţat de a interzice orice dccLdc
impor!<lnll1 pc durata curei. Din punct de
vedere istoxic, însă, principiul abstincnţci
a tiVUl meritul de a repune în cauză repre-
zentarea unei totale neutralităţi a psihana-
listului: este ceea ce apare cu claritate în
"tehnica activă' ' a lui S. Ferenczi, care
294
proscrie mai ales unele practici repetitive
care paralizează travaliul p~ihanalitic.
-> FERENCZI (Sandor).
REGULA FUNDAMENTALĂ (engl.
fund:~mcntal rufe; germ. Gnmclrcgcl). Prin-
cipiu fundamental al psihanalizci constând
în apl icarea sistematică a metodei asoci-
aţiei libere în cursul şedinţelor de cură.
ENCICL. Freud le pre\crie pacienţilor săi
să spună tot ceea ce le trece prin minte,
chiar dacă aceasta li se parc lip~it de in-
tere\. ilogic sau chiar absurd. Se întâmplă
azi ca acea~tă regulă să nu mai fie formu-
lată în mod explicit chiar la începutul curei.
Ea este totuşi aceea care ~tructurcază
relaţia psihanalitică. Dar ~i lucrul acesta
poate fi înţeles în fel şi chip. Pentru teo-
reticienii ,.analizei rc.dstenţclor", ca Sacha
Nacht, regula fundamentală arc mai ales o
valoare în ceea ce pacientul nu o poate
respecta. Dificultăţile sale de a asocia
exprimă rezistenţe•, iar analiza acestora
e\te un moment esenţial pentnl accesul la
incon5tient.
Dintr-o cu ton1l altă per!>pectivl1, se va
considera mai degrabl1 cl1 regula funda-
mentală presupune eli exL\tl1 o logidi
proprie discursului inconştient. Ea consti-
tuie o condiţie nccesarr1 pentn1 ca subiectul
să poată accede la limbajul dorinţei sale.
Desigur, această logicli poate fi percepută
ca un imperativ în raport cu care pacientul
va fi întotdeauna în deficit (C. Stein). Ea
pune tonlşi în valoare un spaţiu al cuvân-
tului nou în măsura în care arată că nu
orice discurs detine de la Eu cuvintele sale
de ordine. -> METODA ASOCIAŢIEI LIBERE.
REICH (Wilhelm). Medic şi psihanalist
au~triac emigrat în Statele Unite (Dobrzcy-
nica, Galiţia austriacă, 1897- penitenciarul
din Lewisburg, Pennsylvania, 1957).
RELAŢIE OBIECTUALĂ
Joacă, începând din 1920, un rol im-
sexuali1 (1945) şi Ascu/tif, omule mic
portant în cadrul Societăţii psihanalitice (1948).
din Viena, unde se distinge prin angaja-
mentul său in partidul comunist austriac.
REIK (Theodor). P~ihanali~t au:.tnuc
Caută să dezvolte experienţe terapeutice în emigrat în Statele Unite (Viena, 1888-
clasa muncitoare şi, In paralel, să justi fice New York, 1969).
psihanaliza în ochii marxiştilor, cu preţul
Dupli o psihanalizl1 didactică condusă
unor modificări incompatibile cu ortodoxia
de K. Abraham, a exercitat psihanaliza
freudiană. Astfel, el atribuie nevrozelor mai întâi la Viena şi Berlin, înainte de a
tulburări ale genitalităţii, asupra cărora emigra în Statele Unite (1938). Non-
~rgasmul are o virtute curati vă şi preven- m~dic. s~a interesat mai ales de aplicaţiile
llvli (Funcţia orgasmului, 1927). Reich ps_1hanahzei în afara domeniului terape-
:espinge impulsia morţii care, după el, Utic. A.s~ris, între altele: Trebuinţa de a
mscarnnă abandonarea conceptului fonda-
mifrtuns~ (1959), .Psihanaliza crimei şi
tor ş i central în psihanali:Ui: sexualitatea. pedepsei (1959) ŞI lucrări autoanaliticc
Neagă, de asemenea, universalitatea com- S:Cfate pe teme culturale (Vari<~ţii psilum:~­
plexului lui Oedip, deoarece în ochii sl1i iltJce pe o temă de Gustav Miihlcr, 1953;
reprimarea sexuală nu este indispensabilă Fragment dintr-o confesiune, 1956).
·~czvolt<lrii vieţii sexuale,refulare.a şi sub-
l~marea ncservind decât Ia menţinerea RELATIE OBJECTUALĂ (fr. rela-
SIStemului capitalist (Materialism dialectic tio~ d'objct; engl. objcct-rel:~tion; germ.
şi psihanaliză, 1929). În Lupta sexua/if a Objektbeziehung). Relaţie a subiectului cu
t~neri/?:(1932), el atacă morala conjugall1 anturajul său , paralelă cu dezvoltarea im-
ŞI farnl11a, respornabile de mizeria sexualli pulsiilor şi a cărei luare în considerare ar
şi de societatea injustă şi autoritar!!. Ca permite depll5irea unei abordllri centrate
pri~llll psihanali't care a pus problema exclu:.iv pe individ.
SOCIO-economicului în geneza tulburărilor
psihice, el a fost exclus (1934) din Aso- ENCICL. Cu toate că găsim la Freud
ciaţia internaţională de psihanaliză de cl1tre t~~cnul relaţie obiectua/il, el nu a propus
E. Jones , care 1-a judecat ca pe un pericu- lllCtodată o teorie explicită cu privire Ia
los bolşevic, membru al partidului comu- aceasta. Doar unii dintre elevii săi, directi
nist. Nazismul îl constrânge să e migreze sau indirecţi, au sistematizat utilizare~
mai întâi în Europa, apoi în Statele Unite. termenului, în special şcoala maghiară ~i
îndeosebi A. şi M . Ba1int. ·
Atei începe el, în 1939, cercetările sale
asupra orgonului, o energie vital li cosmic:! . Aceştia au relevat, spre 1935, eli ma-
;ontatea conceptelor psihanalitice se referă
a cllrei stagnare în organism ar fi rl1s-
la individul examinat în mod izolat. Se
punzlltoare de afecţiuni psihice şi ~omatice
datorea:Ui oare faptul acesta locului dat de
(~ancerul). Acuzat de escroche1ie pentm a
Freud, în sexualitatea infantil:!, autoerotis
ft ~omercializat acumulatori cu orgon,
mului? fn primele ediţii ale celor Trei
Re1ch este încarcerat, iar vânzarea cărţilor
studii privind teoria sexualităţii ( 1905), se
sale este interzisă . A mai scris: Psihologia
pare că Freud a avut în vedere cva,iexclu-
de nwsiJ li fu.\Ci~nwlui (1933), Revoluţia
~iv fom1a luată de dezvoltarea libidinall î 1
295
.REMARQUES SUR LA PSYCHANALISE.. ." REPETIŢIE

copillirie. fn ediţiile ulterioare a adus stadii: de exemplu, corelativ cu stadiul l~nii. a~versari din străinătate ai psihana- culp~bilitate, dczviUuind un principiu de
rectificliri: un copil de la trei la cinci ani oral, se poate concepe o relaţie obicctuală !JzeJ. ŞI se <~ratli convins până şi de con- funcţiOnare psihicli radical diferit de aceea
este întru totul capabil de alcicrea obiec- oral li, centratli pe incorpo'rare, care ar avea cepţm panscxualistă a lui Freud: "Când d~s.crisli în mod cla~ic, dominată de prin-
tului. Prin aceasta înţelegem ci:! impulsia o parte dominantă atât în raportul cu dob~nde5ti ~ai multe cunoştinţe privind CipiUl pllicerii: drept urmare, s. Freud 0 va
sexuală se poate orienta către o persoană realitatea cât şi în fanta~mă. În nevroze ar t~tal~tatea SJ~temului psihanalitic şi când î~ţ~lege ca situându-se dincolo de prin-
din anturaj, de care se ata5cază puternic, avea loc o regresie la o relaţie obiectualli aJ patruns şi înţeles mai în profunzime Clpml plăcerii.
chiar dacă, bineînţeles, nu gliseşte modu- pregenitalli. Această concepţie este destul datele psihanali7..ci, eşti mai puţin înclinat Din
. .
punct de vedere epistcmolo<>ic o t
rile de realizare de la vârsta adultli. de normativli în măsura în care opune să rezişti ideilor pansexualiste''. Acelasi r~petlţm este unul dintre conceptele majore
Michacl Balint va sistematiza acest tip relaţiile prcgenitale, când Eul este slab, autor. însă, în anii războiului va ataca furi- ~m ultima parte a operei lui Freud. Ea
de observaţii (Iubire prim.rri1 şi tehnicii relaţiilor genitale, când Eul este puternic, bt~n.d psihanaliza, amintind prin ton de mtroduce impulsia morţii, deschide calca
psihanalitici1). El o extinde în special la o după cum opune relaţia obiectuală rea şi cnt1ca _freudismuhli inclusă de Ştefan celei de a doua topici şi, în mod accesoriu,
vârstli extrem de precoce, la care va situa bună sau distanţa adecvată şi inadccvată OdobleJa ( .1902-1978) în a sa Psycholo~>ico marchează o reajustare considerabilit a
ceea ce el numeşte, împreunli Alice Balint, faţă de obiect. con.som.uwstc(Paris, 2 voi. 1938, 1939). clinicii şi tehnicii psihanalitice.
"iubire obiectuală primară". Aceasta, da- Termenul relatie obiectuali1 continuă să La 1· Lacan, repetiţia constituie, laolaltă
tând chiar din primii ani de viaţli, în gene- fie şi azi utilizat· de către psihanalişti. În R ~PETITIE (cngl. repetition; germ. cu mc.onştientul, transferul şi impulsia,
ral nu poate fi regăsită prin memorie. Dar Franţa, însli, şi pretutindeni unde opera lui WJederholung). Tn reprezentările subiec- unul dm cele patru concepte fundamentale
ea revine în transfer, în anumite momente Lacan a avut vreo influenţă, el a trebuit să ~ului, în discursul său, în conduitcle sale, ale psihanalizei , tocmai pentru că a devenit
ale curei, sub forma unei puternice dorinţe fie reexaminat în mod serios. El face de m actele sau situaţiile pe care le tritieştc, o referinţă omniprezentă în clinică si face
de a fi iubit. Iubirea obicctualli primarli, fapt sli se alunece cu dcstull'luşurinţli într-o el face ca ceva să rcvină neîncetat, cel mai nodul celorlalte trei concepte: nu ~stc ca
constituind absolut prima relaţie obiec- concepţie adaptati vă care caută s5 distingli, adesea flirli ştirea sa şi, în orice caz, flirit punctul nodal al inconştientului, pivotul
tualli, ar avea într-adevăr drept scop acela în mediul subiectului, obiectul care ar fi proiect deliberat din parte-i. transferului 5i însu5i principiul impulsiei?
de "a fi iubit şi satisf"dCut, fărli a avea nimic adecvat, obiectul bun. Lacan a putut sub- ENCICL. Această întoarcere a ceva iden- ~EZELE FR~UDIENE. Freud a început
de dat în schimb" tn acc~t sens este o linia eli, în ordinea care priveşte în primul tic şi această insistenţă capătli cu u 5 urinţă sa con:cptu~hzcze noţiunea de repetiţie în
iubire pasivă, chiar dacă subiectul poate r:ind psihanaliza, aceea a impulsiilor sexu- valoare compulsivli şi apar în general sub 1914, m art1colul Erinnern, Wicderholcn
desfăşura o intensă activitate ca sli-şi ale şi a destinelor lor diverse, nimic nu ar
fo~ma unui automatism; de altfel, tocmai u?d Durcharbeitcn (Rememorare, repetiţie
atingă scopul. Pe de altă parte, fiind cu putea fi conceput a se adapta în modul
pnn termenii de compulsiune de repetiţie ŞI P_relucrare). Punctul de plecare este de
totul egoistli, este în acela5i timp reciprocă, acesta. Cât priveşte obiectul, el este înainte ~au de automatism de repetiţie se traduce ordm tehnic: eficacitatea curelor slăbise.
deoarece mama însăşi, în aceas tli etapă de toate determinat de coordonatele de m mod obişnuit formula frcudiană _:.ceasta pentru eli discursul psihanalitic se
timpurie, "îl trdteazli pe copil ca pe lucrul limbaj, când nu se confundl'l el însuşi cu originală Wicderholungszwang. repetiţie mv~hi.se deja, dobândise un început de
ei, ca şi cum nu ar avea nici viaţă şi nici un semnificant: semnificantul falusului compulsivli. legitimitate sociall! ·5i, din aceastit cauzli,
interese personale''. Balint consacră de absent al mamei în fetişism"; semnificant pierduse o parte din caracterul său tran-
altfel şi alte lucrliri diferitelor forme de factotum, articulând numeroase semni- O~IGINALITATEA CONCEPTULUI.
şant: P~ de altă parte, indicarca psih-
relaţie obiectual ă şi în special formei pe ficaţii (tată, mamă, falus etc.) când este r:m punct ~c vedere clinic, este important anahzcl căpătase extindere: istericii nu
care o numeşte "iubire genitală"*. vorba de obiectul fobie. - • FOBIE. sa facem distincţie între repetiţie şi repro-
erat~ sin~uri~ indic~ti pentru cură, iar ,.noii''
O dată sistematizată, tema relaţiei obiec- ducere, deoarece aceasta din urmă este
paclc~ţl ~capau m cea mai mare parte
tuale va fi reluată de numeroşi autori. "REMARQUES SUR LA PSYCH· acţionată, regizatli în mod voluntar de
travalmlm curei, care se axa pe recuccrirca
M. Bouvet, de exemplu, face din acea~ta ANALYSE. APER<;U GENERAL către subiect.
noţiunilor refulate, pe luarea în considerare
conceptul central al lucrărilor sale (Rela- ET CRITIQUE SUR L 'IDEOLO· . Co~p~ehcsiunca fenomenului de repe- a incon~tientului. Tntr-un cuvânt, Freud
tion d'objet). tn acest tip de claborliri GIE FREUDIENNE". Lucrare a me- tiţie tr.1m1te direct la acela de traumatism; dcscopcrl! că există o limită a rememorării.
teoretice se prezintă, în paralel cu studiile dicului militar român Constantin Slindu- t~oretJzarea sa pune în joc noţiuni foarte
De unele un obstacol: cum să se ajungă la
libidinale propriu-zise, modurile relaţio­ lescu (1904-1 981), tip11rită în 1932la laşi, d1verse, între altele pe aceea de esec ceea ce este dincolo? Altă dificultate
nale care sunt proprii fiecliruia dintre aceste în limba franceză. Autorul polemizeazli cu (nevroza de eşec, nevroza de destin) şi· de aproape paralel li: se dovedeşte din ce în cd
296 297
REPEllŢIE
REPETIŢIE

mai mult că pacienţii pun in scenă şi pun succesului", în Einige Charktertypen aus copilul punea în scenă, în mod repetitiv, o
acel caracter de automatism cu atât mai
în act, în afara cadrului curei, in viaţa lor, der psychoanalytischen Arbeit (1916). situaţie (de altfel mai ales aceea a plecări i mult sfârşcşte prin a se perpetua la infinit.
tot felul de lucruri care, totuşi, au legătură Pornind de la analiza unei piese de Ibsen, mamei) care, evident, îi displl!cea foarte Pentm Freud, aşadar, repetiţia este con-
cu cura. Aceasta va fi de fapt soluţia: ceea Rosmersholm, el a putut afirma că eşecul tarc? Aceeaşi întrebare se pune în cazul secinţa unei traume, o vanli tcntativll de a
ce nu se poate rememora - descoperă are adesea pentru subiect funcţia unui revenirii neîncetate a imaginilor traumei la o anula, un mod de a proceda care îl situ-
Freud - revine altfel: prin repetiţie, prin "pre~ de pllltit", 9e tribut pretins de o cul- accidentat sau în cazul insistenţei unor ează pe subiect într-un alt regi~tm decât
ceea ce se repetă in viaţa subiectului, fără pabilitate subiacentli. Era apoi uşor de coşmare, şi în cazul acelei inquif!tudc- acela al pl11cerii, pentru că ceea ce el repetă
ca el sli o ştie. arl!tat eli acele conduite de eşec repetitive parce-4ue-familiere-t!trangett! (,,das Un - nu corespunde întru nimic vreunei dorinte.
Noua tehnică psihanalitică va consta sunt întru totul un mod de a suporta povara heimlichc") al situaţiilor repetitive din Rllmânca de caracterizat acest "alt r~­
deci nu numai în explorarea formaţiunilor culpabilitllţii şi o dovad!l eli aceasta din viaţa cotidianll. gistru". Freud o face radicalizând noţiunea
inconştientului, ci şi în luarea în conside- urmă este insaţiabilli, cerând mereu noi
Problema este cu atât mai dclicatl! cu de traumă. Finalmente - spune el - , pri-
rare a repetiţiei şi -in exploatarea materialu- eşecuri.
cât aceste manifestări prezintll particu- ma dintre traume, aceea a na~tcrii, este
lui dat la iveală de aceasta. Noua sa A fost astfel dezvliluită o funcţie parti-
laritatea de a contrazice radical principiul aceea care este inerentă faptului însu5i de
eficacitate va depinde de capacitatea de a cularll a repetiţiei: a plllti pentru o cul-
esenţial al vieţii psihice, stabilit de Freud a trăi. Iar a trl!i este a o apuca pe tot felul
face nu numai să dispară cutare sau cutare pabilitate subiectivă şi a diminua prin
de multl1 vreme: că funcţionar~a subiec- de drumuri ocolite pentru a reveni la punc-
simptom, ci şi să juguleze cutare sau cu- aceasta povara, dar fără a o soluţiona. După
tului, chiar dacă adesea de o manieră tul de origine, la starea inanimatli, la
tare compulsie repetitivă la care subiectul primul război mondial, Freud a putut pune
paradoxală, sau în mod inconştient, ur- moarte. Din această perspectivă, repetitia
este supus. în lumină funcţia general Il a repetiţiei, ceea
măreşte întotdeauna obţinerea satisfacţiei, este marca traumei originare şi structurale
Pornind de aici, repetiţia va pune într-o ce 1-a condus totodatll la disccmerea unui
lumină noul! tran~ferul. acesta nu mai ap- alt mod de funcţionare psihică, presupu- ascultând mereu de principiul plliccrii. şi a neputinţei subiectului de a o deplişi. La
Acum, însl1, nu mai era cazul. fel de bine se poate spune el! ea constituie
re de aici incolo doar ca un fenomen ex- nand existenţa unei impulsii a morţii şi pecetea impulsiei morţii, că se dezvllluic
clusiv pasional, ca o îndrligostire, în mare reorganizarea în întregime a teoriei psih- Drept urmare, Freud a formulat urmll-
ca întoarcerea la origine şi eli nu este decât
parte indusl! de poziţia ocupatll de psihana- analitice. Articolul princeps este Jenseits toarea ipotczl!. Dacă la un subiect survine
vestirea acesteia: întoarcerea a ceva identic
list, ci din ce în ce mai mult ca un fenomen des Lustprinzips, apărut in 1920. Freud un eveniment căruia nu-i poate face fată
este contramlunei avansări, contrarul unui
repetitiv - reviviscenţli a unor emoţii începe prin a descrie aici unele exemple de - neputând nici să-I integreze în curs~JI
demers vital, este întoarcerea la moarte.
vechi. ln calitate de repetiţie, transferul repetitie - în literatură, tn actele subiec- reprezentărilor sale, nici sli-1 abstragă din
Accast11 idee a unui dincolo de prin-
con~tituie deci o rezistenţll, cea mai impor- ţilor, în vise, in nev.rozcle de război sau câmpul conştiinţei sale, refulându-1 - ,
cipiul plllcerii, a repetiţiei ca pecete a
tantă dintre toate, capabilă sli paralizeze cu nevrozele traumatice; apoi zllboveşte asu- atunci acel eveniment are propriu-zis va-
impulsici moJ1ii, nu a fost la început pen-
totul progresul curei. Dar el dl!, de aseme- pra unui exemplu, acela al nepotului său, loare de traumatism. Iar acea traumă,
tru Freud decât o ipotezl! metapsihologică.
nea, tocmai posibilitatea de a înţelege pc atunci în vârstă de optsprezece luni, desigur, ca sl! lase în pace subiectul, cere Foarte curând el a recunoscut că ca căpl!ta
in situ funcţionarea repetiţiei şi, datorită care se amuza Iansând sub o mobilă, deci să fie redusll, să fie simbolizatl!. Revenirea valoare de reper central al teoriei psihana-
interpretării sale, poate conduce la singurul în afara privirii sale, un mosorel legat de sa neîncctatl1 - sub formă de imagini, de litice; în cele din urmă a devenit esenta ei.
deznodl!mânt posibil al nevrozei şi al curei o sfoară, pe care apoi î l readucea la el, vise, de puncri în scenă - arc tocmai
însăşi. însotind aceste gesturi de un "oooo" la accastll funcţie: încercarea de a o domina, TEZELE LACANIENE. Lacan are acelasi
Repetiţia dl!, de asemenea, acces la în- dispariţia mosorelului şi de un "aaaa" la integrând-o în organizarea simbolică a punct de vedere. O bună parte din rcînto;-
ţelegerea conduitelor de eşec, a acelor intoarcerea sa. Cu ajutorul mamei copilu- subiectului. Funcţia repetiţiei este deci cerea la Freud, pe care a declansat-o cautli
scenarii repetitive în care !.IJbiecţii se văd lui, el a putut stabili eli aces te fenomene de altfel sl! rcstabtlea~li aceas~ă pc~spec­
aceea de a reduce trauma (cum se spune "a
uneori prinşi şi crue le d;,u M!ntimcntul de vocale - oooo pentru fort ("plecat"), aaaa reduce o fractură'')[?! - notă L.G.J. De
tivă pe care o singură generaţie de psth-
analişti reuşi serl! sll o estompeze. Dar el nu
a fi JUcliriile unui destin pervers. Freud a pentru da ("iată-!") erau acelea pe care fapt, în gcncml, repetiţia este zadarnică: ea
studmt procesul mai ales în r:adrul nevroze- bebeluşul le emitea la fiecare plecare şi la se opreşte aici şi dczvoltll conceptul de
nu reuşeşte sli-şi îndeplinească misiunea,
repetiţie pc două axe diferite.
lor obsesionale şi în al doilea capital al fiecare so~ire a mamei sale. Problema care ~arcina sa este fl1ră încetare reformulatll,
unui mic; arucol: "Cei ca.c C!>Ueaza în faţz se punea, aşadar, eri! următoa1ea: de ce Prima este aceea a simbolicului. Repe-
fărll încetare de luat de la capăt. Cu cât arc titia, aratll el, e~tc în definitiv principiul

298
299
REPREZENTANTĂ
REPRIMARE
ordinii simbolice în general şi al lanţului REPREZENTANTĂ (engl. reprc.5enta-
semnificant în particular. Seminarul pri- tive: germ. Reprăsentanz) . Reprezentarea Clinica nevrozelor şi a schizofreniei îl lucnrlui" (Sachvor.~tcllung ~au Dingvors-
vind La Jctcrc volee, 1954-1955 (Ecrits, în calitate de funcţie, în sensul dclcgării. in~truieştc pe Freud asupra (dis)funcţici tcllung). Faptul că reprezentările lucm rilor
1966), detaliază această propoziţie. Func- funcţiei. Pe ce se bazează clinica autis- sunt cele care camcterizeaz11 incon~tientul ,
ENCICL. Reprezentantă este termenul pc
ţionarea hmţului scmnificanţilor, în care mului? pc când verbalul parc a depinde de .,priza
care Freud îl util i zează , în 1915, pentru a
subiectul arc a se rec u noaşte ca atare şi În Proiect pentru o psihologic ( 1895) de conştiinţa", ar pu tea da impresia că
explica travaliul impulsiei , travaliu impus
care trebuie să-i deschid!\ calca vorbirii, se Freud subliniază caracteml determinant al pentru dânsul inconştientul arc drept con-
psihicului din cauza legăturii sale cu cor-
bazează pc operaţia repetiţiei; iar dacă trăirii satisfacţiei pentru ,,dezvoltarea func- ţinut .,reprezentări" esenţialmente vizuale,
poralul: impulsia apare ca "reprezentantă
semnificanţii se întorc fără încetare, ceea ţionalli a individului". Se pare că această imagini. Pare mai just de relevat că repre-
psihică" (ediţia din 1915 a celor Trei studii
ce, la urma urmei, este un fapt de structură trăire nu are loc decât dacă un semcn zentările nu .~ ubzistă în diferitele sisteme
privind teoria sexualităţii) sau ca " repre-
de limbaj, este tocmai pentru că ei depind atribuie manife~tărilor de descărcare ale psihice(~ CONŞTIINŢĂ) decât sub formă
zentant psihic" (Triebe und Trieb.5ehick5ale)
de un semnificant prim care a d ispărut în infan5 o fu ncţie de reprezentantă a dorinţei de urme mnczice şi că, prin urmare, toc-
al excitaţiilor provenite din interiorul
mod originar şi căruia această dispariţie sale. Dacă semenul nu face acea~tă lccturJ mai ca sistem de scriere trebuie să gândim,
corpului.
îi dă într-un fel valoare de traumă a corpului, dacli nu investeşte percepţiile cel puţin în mod metaforic, con!inutul in-
Freud explicitează termenul de repre-
inauguralli. infans-ului, adică ale copilului care încă nu conştientului. ln consecinţă, într-un anumit
zentantă psihică în textele din Metupsiho-
A doua axă este aceea a realului vorbeşte, ce se întâmplă cu funcţia de re-
logie referitoare la "Refulare" şi "In- mod, tocmai conceptul lacanian de li teră•
(~ IMAGINAR; REAL; SIMBOLIC). Din 1964, conştient" . Refularea, departe de a face să prezentanţii la acest copil?
şi utilizarea sa î n prac tica curei ajută cel
în Seminaire X I, Les quatre concept.~ disparrt această rcprezentanţă, o dezvălu ie mai bine la reluarea acestei probleme de-
fondamentaux de /a psychanalyse (1973), ca reprezentantă de reprezentare: " Refula- REPREZENTARE (engl. idea sau sigur dificile.
Lacan propune să se facă distincţie între rea originară constă în aceea eli psychis- presentation; germ . Vorstellung). Formă
Freud a arătat, în ale sale Trei studii
elementară a ceea ce se înscrie în diferitele
cei doi versanţi ai repetiţiei, servindu-se în chen (Vorstellungs-) Reprlisentanz des privind teoria sexualităţii (1905), că im-
sisteme ale aparatului psihic şi mai ales
acest scop de două concepte aristotelice, Triebe~ îşi vede refuzată încadrarea în pulsia (Trieb) constituie reprezentanţă•
ceea ce este afectat de refulare.
tuche si automacon. Automaton desem- con5tient". Aşa cum anticipează această psihidi a excitaţiei somatice. ln Mcta-
nează Pentru el pcrsistenţa semnelor, acel formulare (prin paranteza sa ~i prin crati- ENCICL. Reprezentarea constituie, în psihologie (1913-1917), el spune cu mai
principiu al lanţului simbolic; cât despre mă), die Vorstellung, reprezentarea, nu vocabularul clasic al filosofiei, .,conţinutul multă precizie eli psychischen (Vor-
tuchc - spune el -,este ceea ce stă la este unicul element al reprczentantei, ci şi concret al unui act de gândire". S. Freud stellungs-) Repriisentanz des Triebes ,.îşi
originea rcpetiţiei, este ceea ce dcclan- un alt element reprezintă impulsia: cuan - reia termenul, dar sensul său este în mod vede refu zată î ncadrarea în constient"
~ează accastrt persistenţă - trauma, în tumul de afcct legat de reprezentare. evident modificat , pri n simplul fapt al ipo- Expresia (Vorstellungs-) Repriise~tanz ~
fond - , este întfilnirca, care o dată nu a Trebuie subliniat registrul dinamic al tczc i inconştientului. Astfel, de la primele fost adesea tradu să într-un fel foarte di s-
putut fi cvitaUI, cu ceva insuportabil pentru acestei reprczcntanţe care "prolifcrca7.ă în sale opere, Freud opune re prezentare şi cutabil. Lacan a negat că ar fi vorba de un
subiect. Iar acest in~uportabil pe care Freud obscuritatea" inconştientului, dar ş i regis- afect. Dacă un eveniment (~TRAUMATISM), "reprezentant reprezentativ" (este mai de-
înccarc5 să-I ia în considerare sub ausp i- trul său economic, în care Freud defineşte chiar şi o simplă percepţie, s-a ariitat grabă un semnificant decât o imagine). El
ciile impuls ici morţii, Lac an îl •a concep- rcprczentanţa ca .,mobilitate a dorintei", inadmisibilă, afectullegat de ca e.~tc de- a propus expresia "reprezentant al rcpre-
tualiza \Ub denumirea de real - imposibi- iar reprezentarea ca investire de UFma plasat ~au convertit în energic somaticll, zcntării". Această traducere poate fi păs­
lul, impo~ibilul de simbolizat, imposibilul mnezică. Trebuie notat de altfel că vechile formând în felul acesta un simptom. La trată, cu condiţia de a se pune accentul pe
de înfruntat pentru subiect. traduceri , optfind pentru termenul de drept vorbind, reprezentarea e~te cea care funcţia de reprczentanţll, în mă~ura în care
Rcpctiţia deci, pentm Lac an, este în reprezentant în loc de repre7entanţă (Rc- e rcfulată. Ea se înscrie în inconstient sub avem a o specifica ca atare.
nodul structurii: indice şi ir.dex al realului , priiscntanz), au avut ca efect c~tomparca formă de urmă mnezică. Într-un ~numit fel
ca produce şi promoveaza orgnnizarea acestui travaliu, a acelei dorinţe anatc la putem confunda cei doi termeni , chiar REPRIMARE (engl. supprcssion; germ.
simbolică ~i rămâne î n fundalul tuturor lucru în fu ncţia ele reprezentantă pc care ducă reprezentarea constituie mai de grabi! Untcrdriickung) . Orice împingere în afara
subtcrfugiilor imaginare. ~ FORT-DA; Freud nu încetează să o punr1 în valoare în o invc.~tirc a urmei mnezicc. Freud face de conştiinţei a unui conţinut reprezentat ca
SEMNIFICANT; SIMBOLIC. textele metapsihologice. ultfcl deosebire între "reprezentarea ver- neplăcut sau inacceptabil; ac ţiune a apa-
bală" (Wortvor.~tellung) şi .,reprezentarea ratului psihic asupra afectului.
300
301
 R.S.I.
REVENIREA REFULATULUI
din această perspectivă, nu opune rezis- antropologie din Blldapesta în timpul
ENCICL. Afectul de fapt nu poate fi re- curei tot ceea ce se opune accesului tenţă la eforturile curei. Ceea ce se opune
ful-at, spre deosebire de reprezentant-repre- subie::tului la determinarea sa inconşticntă.
guvemllrii lui Bela Kun ( 1919), s-a carac-
sunt acelea5i "straturi şi sisteme superioare terizat el însuşi drept primul antropolog
zentare; el nu poate fi decât deplasat spre ENCICL. S. Freud a fost obligat foarte de ale vieţii psihice care au produs refularea psihanalist. Pornind de la temele expuse
0 altă reprezentare sau suprimat. ~ RE- timpuriu să dea un loc important concep- la timpul său". Anna Freud va sistematiza de S. Freud în Totem şi tabu ( 1912), le-a
FULARE. tului de rezistenţii . Acesta desemnează această concepţie în lucrarea ei intitulată extins, recunoscând importanţa fantasme-
efectul produs în cură de refularea însăşi, Eul şi mecanismele de apl1rare ( 1937). Pu- lor preodipiene descri<e de Melanie Klein.
REVENIREA REFULATULUI (engl. adicli de ansamblul de fenomene care tem releva, totuşi, două lucruri. Mai întâi, După cercetări pe teren, cu ajutorul unei
retum of the repressed; germ. Wiederkehr împiedică asociaţiile sau conduc subiectul Freud nu a abandonat niciodată ideea unei metode psihanalitice, al unui grup etnic
des Verdrlingten). Proces prin care ele- chiar la tăcere. rezistenţe a inconşticntului sau a Sinelui; din Noua Guinee (1930-193 1) care avea
mentele inconştiente refulate tind sli Cum sli situlim, totuşi, originea rezis- el o menţine în Inhibiţie, simptom şi aceca5i structură socialll cu aceea a
rcaparli. tentei? ln Studii asupra isteriei (1895), angoaslf (1926), în paralel cu cele trei trobriandezilor analizaţi de B. Malinowski,
ENCICL. Conţinuturile inconştiente care, Fre~d o situează foarte clar în vecinătatea rezistenţe ale Eului (refulare, rezistenţa el afirmli, contrar tezelor acestuia, exis-
datli fiind conc~pţia lui Freud, ni le putem inconştientului însuşi; amintirile pe care le transferului-şi beneficiul secundar al bolii), tenţa unei structuri oedipiene universale.
reprezenta ca indestructibile, tind flir~ dezvliluie cura sunt grupate concentric în şi cu o rezistenţă a Supraeului, derivând Refugiat în Statele Unite în 1938, practicii
încetare sli rcvinli pe clii mai mult sau mru jurul unui nucleu central patogen. Cu cât din culpabilitatea inconştientă şi din tre- şi predă psihanaliza la New York şi publi-
puţin oco.lite (derivaţi• a~ inc~~şti~ntului). ne apropiem mai mult de acel nucleu, c~ buinta de pedeapsli. Aceastll rezistenţii cll Originea şi funcţia culturii (1943), Eroi
Ele ajung aici parţial pnn mtjloctrea for- atlU rezistenţa este mai mare: este ca ŞI specificli este .,forţa compulsiei de repe- fa/ici şi simboluri materne fn mitologia
matiunilor de compromis între reprezen- cum ar interveni o forţă de respingere tiţie, atracţia prototipurilor inconştiente ausiralianlf (1950}, Porţile visului (1953)
tliri.le refulate şi reprezentările refulante. pentru a contracara rememorarea şi inter- asupra proceselor impulsionale refulate". şi Magie şi schizofrenie (1955).
.-. REFULARE. pretarea. fn sfarşit, chiar dacă este adevărat eli
ln acest caz este tot\lşi important să ceea ce împiedicli cura se manifestli cel ROMAN FAMILIAL (engl. family
REVISTA ROMANĂ DE PSIH· facem să intervină problema transferului mai adesea la nivelul Eului şi in special al romance; germ. Familienroman). Fantas-
ANALIZĂ. Anunţându-şi solemn o apa- (-+ TRANSFER). ln Dinamica transferulu~ reacţiilor de reasigurare, de prestanţă a mA particularli în care subiectul îşi imagi-
riţie trimestrialli, ca "organ .oficia~·~ al (1912), Freud arată într-adevăr eli, atunci Eului în raport cu persoana psihanalistului, nează eli s-a nliscut din părinţi de rang so-
Cercului român de studii psthana!ttlce, când subiectul se apropie prea mult de acel interpretarea fenomenelor la acest nivel se cial înalt, în timp ce îi dispreţuieşte pe ai
publicaţia a sucombat dupli prim~! numlir nucleu patogen, când asociaţiile îi lipsesc slii, crezând că este un copil adoptat de ei.
relevă inoperantă şi abate tehnica psihana-
(1935). l ntr-un Cuvânt introducLJv, ~~ac­ spre a merge mai departe în sesizar~~
liticli tn sensul unei manipulliri psiho- ENCICL. fn alte variante ale acestei fan-
tat probabil de docent dr. C. Vlad, tmţla­ conflictului determinant pentru el, eltŞJ
logice. J. Lacan a criticat în detaliu, în tasme, subiectul îi poate imputa mamei
torul şi ,.conducătorul" revistei, se spu~e, raporteazli preocupările asupra persoanei
între altele, că scopul acesteia este sli s~~ psihanalistului şi actualizează în transfer primii ani ai seminarului său, aceastll sale legături amoroa.se ascunse sau se poate
guiască: ,.1) pentru orientarea c:lor p~ţtm emotiile tandre sau agresive pe care nu
orientare a psihanalizei. --. TEHNICĂ considera singurul copil legitim al mamei
PSIHANALITICĂ. sale. Aceste elaborări survin atunci când
obiectivi care vor într-adevlir sa se onen- reuş~şte s1:\ le verbalizeze. Tr~sfen1l fun:-
teze şi 2) pentru a tăia drumul tuturor ţionează în acest caz ca reztstenţli, loc 10 copilul este confruntat cu detaşarea nece-
nechematilor cari ameninţă să comprorrută care subiecntl repetă ceea ce pentru el este RO HEIM (Geza). Psihanalist maghiar sară pe care el trebuie sli o respecte în
încetăţe~irea unei noi ramuri ştiinţifice (Budapesta, 1891-New York, 1953). privinţa plirinţilor slli.
prin faptul că o prezintă st:âmb" .. I?n obstacol. Dac!:\ primele texte ale lui Freud situ-
Şi-a primit de laS. Ferenczi forma~a de
Popescu-Sibiu era prezent. 10 p.ag101le psihanalist (1915). Titular al catedrei de R.S.I. __. REAL; SIMBOLIC; IMAGINAR.
ează totuşi în inconştient originea rezis~
revistei cu textul unei confennţe ţmute la
tentei, nu acela5i lucru se întâmplă mat
un simpozion, publicată sub titlul "Fata de
tâ~iu, mai ales o dată cu introducerea
azi - în lumina psihanalizei".
celei de a doua topici. Rezistenţa este
REZISTENTĂ (engl. resist:Jnce; germ. prezentată ca un mecanism de a~ărare
Widetsrand). T~t ceea ce împiedică travaliul
printre altele, referabilla Eu. lnconşuentul,

303
302

s
SADISM (cngl. sadism: germ. Sadis-
mus). Formă de manifestare a impulsiei
sexuale care vizează să-I facă pc scmcn să
sufere o durere fizică sau cel puţin o
dominaţie sau o umilinţă.
ENCICL. Termenul de sadism vine de la
numele marchizului de Sade, scriitor fran-
cez (1740-1814), a cărui oper11 conside-
rabilă face un loc larg algolagniei (legătura
dintre plăcere şi durere) active, dar şi
pa~ive.
Psihanaliza rccunoa5te sadismul ca pc
una dintre posibilităţile înscri~c în natura
însăşi a impulsiei sexuale. Cu toate aces-
tea, nici Freud şi nici ~ucccsorii s11i nu au
reuşit să sistematizczc ceea ce ar fi, de
exemplu, o agresivitate normală ca dat
constitutiv al societăţilor umane.
Desigur, luarea în con~iderare a sexuali-
tăţii infantilc duce la descrierea unui fel de
pcrversiune poliformă originar!~ în care
sadismul î5i are locul său . Freud arată
totuşi, în Impu/siile .5i destinul impulsiilor
(1915; trad. franceză în Mcwpsychologic)
că initial sadismul vizează mai degrabă
domi~aţia partenerului, dominatia exerci-
tată asupra semenului. Legătura dintre
304
durere şi excitaţia sexuală apare mai întâi
în masochism, care constituie o răsturnare
a sadismului, cu întoarcerea asupra per-
soanei proprii. Numai în acest caz a aplica
o durere poate deveni una din ţintele sadis-
mului: aici, în mod paradoxal, subiectul
trăieşte plăcerea în mod masochist prin
identificarea cu obiectul care suferă.
Ipoteza impulsiei morţii,la fel, vine mai
degrabă să contrazică ideea unei func-
ţionări sadice primordiale la om. Dacă
impulsia morţii este impulsia distmgerii
este doar în sensul în care omul tinde la
propria-i pierzare. Sadismul, mai clar încă
decât masochismul erogen. se prezintli
deja ca fiind mai complex, ca rcalizând o
intricaţie de impulsii ale morţii şi de
impulsii ~cxuale.
J. Lac an s-a referit la .~adism în Scmi-
naire X. 1962-1963, L'angoisse. pcntm a
ilustra o formă deosebit de evidentă de
"pozitivare" a obiectului a(__. OBIECT a).
Acest obiect, care de obicei trece ca obiect
pierdut, în calitatea lui de cauză a dorinţei,
sadicul crede că-I poate exhiba, decupfm-
du-1în primul rând din corpul partenenrlui.
Descrierile pe care le găsim la Sade sunt
în această privinţă deosebit de explicite.
-+ MASOCHISM; PERVERSIUNE.
SĂN DU LESCU (Constantin) -+ "RE-
MAROUES SUR LA PSYCHANALYSE ..."
SCENĂ PR I MITIVĂ sau SC E NĂ
ORIGINARĂ (engl. prima} scene; germ.
Urszene). Scenă fanta~matică sau reală în
care subiectul este martor la coitul părin­
ţilor slii.
ENCICL. Această scenă şi-ar datora im-
portanţa părţii sale traumatice, devenind
astfel un punct de fixaţie a reprezentărilor
inconşticntc ale subiectului.
SCHEMĂ OPTICĂ. Model fizic utili-
zat de Lacan pentru a prezenta structura
subiectului şi procesul curei psihanalitice.
ENCICL. Găsim o primă prezentare a
acestei scheme în Seminaire I, 1953-1954,
Les ecrits tcchniqucs de Freud. Se pune în
acest caz problema de a demonstra clar
y
Figura 1. Expcrien!a cu buchetul inversat a lui
llouasse (Lacan, Ecrils, Eoitions tiu Seu il)
B: buchetul real a•cuns în cutia S
B': imagi nea reală a buchetului
B B' y: con în care ochiul vetle imaginea reală
a buchctului.
SCHEMĂ OPTICĂ
deosebirea dintre Eul ideal şi idealul de Eu
şi de a explica totodatli modul în care
psihanaliza, deşi nu acţionează decât prin
limbaj, eMe capabil li sli modifice Eul într-o
mi5care în spiralli. fn textul "Remarcă asu-
pra raportului lui Daniel Lagache'· (1960),
aşa cum apare el in Ecrits ( 1966), această
schemă optică bcneficiazli de un comen-
tariu îmbogăţit în seminarii succesive, în
special asupra "lucrului". Schema optică
este pe larg reutilizată mai târziu în cursul
seminarului din 1962- 1963, L 'angoi.~se,
care, datoritli contribuţiei anterioare pri-
vind identificarea, permite tratarea noţiunii
de obiect 11. Schema opticli trimite la o
experienţă de fizică amuzant11 în care sunt
utilizate anumite proprietăţi ale opticii.
Este vorba de apariţia, în anumite condiţii,
a unui buchet de flori într-o vază reală care
de fapt nu-l conţine, aşa cum ne putem da
seama ieşind din câmpul în care se pro-
duce iluzia. Acest dispozitiv (figura 1) se
referă la optica geometricli în care spaţiul
real este dublat de un spaţiu imaginar. fn
vecinlitatca centrului geometric al unei
oglinzi sferice (de fapt concave - not11
L.G.), punctele reale au imagini reale situ-
ate în puncte diametral opuse. Dar, pentm
ca imaginea reală s11 fie vizibilă, ochiul
trebuie să se pla,eze în interiorul unui con
(BB'y) definit printr-o drcapt11 gencrdtoare
care are ca punct fix accastli imagine rcal11
5i drept curbă directoare marginea circu-
lară a oglinzii. Tn felul acc~ta se explică
experienţa ,.buchetului ră~turnat", pe care
Lacan o ia de la Doua~\e. Imaginea reală
B' a florilor B plasate în interiorul cutiei
S apare deasupra vazei reale V, pentru un
ochi plasat în conul definit mai sus şi care
~e acomodează asupra lui V.
În desen ul de care se serveşte pentru a
înfăţişa imagistic relaţiile intrasubicctive,
Lac an plaseală vasul real, corpul, ră~turnat
305
TRAUMATISM
pune în gard11 contra unei tendi nţe de a
concepe relaţia analitică drept o modalitate
duală şi simetrică, neîncurajând analiza
contratransferului, pc care ar redefini-o
mai just drept ceea ce analistul refulcază
din scmnificanţii analizantului. El ne invită
mai degrabă să ţinem seama de faptul că,
atunci când un pacient ~c adre~caz~ psih-
analistului, el îi pretinde, cu anticipaţie, o
ştiinţă asupra a ceea ce el cautll în sine
însuşi. Psihanali)>tul , prin simpul fapt căi
se vorbeşte, este utilint de către analizant
ca suport al unei figuri a Celuilalt, al unui
subiect implicat în ştiinţa incon~tientului.
Lacan ne spune că nu poate exista aici
cuvânt rostit ~i nici măcar idee elaborată
fără această referinţă la un mare Celălalt.
cămia i ne adresăm în mod implicit .~i care
ar fi garantul unei ordini bune a lucrurilor.
Rezultă că transferul nu exbt1i decât ca
fenomen care însoţe.~te exerciţiul cuvân-
tului. Făril exerciţiul cuvântului tnmsferul
nu este po)>ibil.
SOLUŢIONAREA TRANSf-ERULUI.
Rezolvarea transferului corespunde dega-
jării acestui loc al abse nţe i anali7antului,
care nicrodată nu este nimic altceva decât
punctul de origine ul dorintei '>ale, punct
care corespunde ab\enţci de răspuns ultim
a Celuilalt, care e'>te nu refu1 de a ră~­
pundc, ci inJptitudrnc funciară de a răs­
punde la chemarea subrcctuhri. Persi'itentJ
transfcmlui dovedeste că subiectul conti-
nuă să spere că acel Celălalt va sfar')i prin
a se decide să-i rl'>pundă. Atât timp cât
subiectul are aceastll ~pcrant5 sau dac5,
dimpotrivă, ~pcranţa i se transformă în
decepţie, transferul nu este solutionat. Se
pune problema pentru subiect, prin prisma
experienţei transferului, să desci freze
termenii cererii adresate Celuilalt, apoi sll
cons i mtă ca acea cerere s11 rl!mână fără
360
răspuns, iar aceasta nu din cauza unei
~lăbiciuni sau din rea-voinţă din partea
Celuilalt, ci datorită faptului strict al ra-
portului său de subiect vorbitor cu lim-
bajul, care îl confmntă în mod ireductibil
cu absenţa semnificantului în Celălalt.
--+ CELĂLALT; CONTRATRANSFER.
TRAUMATISM (engl. trauma; germ.
Tmuma). Eveniment inadmisibil pentru
subiect, în general de natură sexuală, care
poate să pară a constitui o condiţie deter-
minantă a nevrozei.
ENCICL. Pentn1 cititorul care încearcă să
se iniţieze în cunoaşterea psihanalizei cu
ajutorul lucrărilor celor mai acce~ibile, de
popularizare, traumatismul con~tituie una
din primele noţi u ni explicative lc~nc de
receptat. Dacă un subiect suferă de tul-
burări nevroticc mai mult sau mai puţin
importante, poate să pară de conceput că
acestea ~c datorează faptului că el a fo'>t
"traumatizat''. Aici explicaţiile lui S . Freud.
cel puţin acelea din primele sale lucrări,
par a se acorda le~nc cu bunul-)> imţ obi;-
nutt.
Să ne referim. de exemplu, la una din
cxpuncrilc tratării Annei O. de către
J. Brcucr: sub hipnoză, acea!> ta t.1nără
istcrică. suferind mai ale~ de o imposibili-
tate de a bea, de origine psihică. î~i amin-
tc,te de a fi văzut un câine, care aparţinea
unei guvcrnante pc care ca nu o iubea,
bând dintr-un pahar. Freud. trti:;ând con-
cluzii din exemple de acest tip, va da o
teorie generală a simptomului isteric:
"Simptomele erau, ca să zicem a5a, re-
ziduuri ale unor trăiri inten.s emotive pc
care, din acest motiv, noi le-am denumit
mai târziu lr<wmalisme p.~ihice. Caracterul
lor partic ular se explică prin legătura cu
scena trau matizantă care le provocasc·'
(Prelegeri de psihanaliză ţinute la Clark
Uni versity. 1910; î n S. Freud, Opere, IV,
cu o prefaţă postumă de acad. Vasile
Pavelcu, traducere şi avanprefaţă de
dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1996- notă L. G.).
Această ipoteză, totuşi, ridică mai multe
probleme decât rezolvă. Ce face ca cutare
eveniment să aibă valoare de traumatism
pentru cutare subiect? Freud şi Breuer
spun mai exact, în Studii asupra isteriei
(1895), că pricina ~imptomului este mai
degrabă de căutat în absenta de reacţie la
traumatism, fie că este vorba de o reacţie
afectivă, de o reacţ ie verbal11 (Anna O. nu
a spus nimic, din politeţe) sau de o recti-
ficarc a importanţei traumatismului legată
de integrarea sa .,în marele complex al
asociaţiilor". Trebuie în acest caz să ne
întrebăm ce împiedică reacţia adecvată la
traumatism, ce îl face inasimilabil, ace<tstă
din urmă chestiune deschizând calea unei
teorii a refulării* .
Să adăugăm că foarte de timpuriu Freud
a observat că rar de tot ne aflăm în faţa
unui traumatism izolat. Travaliul analitic.
~au deJa hipnoza. face să apară o serie de
traumatisme similare în viaţa subiectulUI.
Dar un traumati~m care se repetă mai este
el traumatism? El nu mai poate fi conceput
ca o mpturti bmtală, nea~teptatll, a cursulur
existenţei, ci se înscrie în ceea ce psihana-
liza numc~tc "repetiţie" , adică într-o or-
dine în mod cert constrJngătoarc, dar în care
subiccllll arc în mod sigur contribuţia sa.
SEXUALITATE ŞI IMPULS! A MORŢII.
!n primele opere ale lui Freud 5i mai ales
în scri~orile sale către Flicss (1 R87- 1902)
1trad. franceză în La nais~ance de la psych-
unalyse, 1956]. teoria traumatismului este
legată de aceea a seducţiei precoce. Şi aici
explicaţia face apel la evidenţă: subiectul
TRAUMATISM
nevrotic evocă cu dragll ini mll, spre a
explica tulburllrilc de care suferă, o
confruntare brutalli cu sexualitatea, o
confruntare care ar fi avut loc prea de
timpuriu, provocată de con~trângerc sau,
în orice cal, de perversitatea unui adult.
Era ceea ce îi povesteau lui Freud mai ales
femeile i~tcricc pc care el le trata: că ele
au fost obiectul unor violenţe sexuale
exercitate de cineva din familie, uneori
tatăl însuşi. Cftt despre obscsionali, dac11
Freud crede eli un incident sexual precoce
a putut fi la ci însoţit de plăcere ~i nu de
dezgust şi groază, el nu presupune mai
puţin, înaintea acelei experienţe active
plticutc, o .,scenă de pasivitate sexual li".
Să notăm, de altfel, c11 teoria scducţici
precoce presupune o acţiune traumatiell în
doi timpi: incidentul neplăcut ar fi avut loc
în general în copiltlric, ba chiar în mica
COJ?ilăric. Dar num<IÎ dacă e l este reactivat,
cu efect întârti<tt, la pubertate, se arată a fi
realmente patogen.
rrcud a trebuit totusi ltă abandoneze
teoria ~educţici precoce: !n faţa relatărilor
prc;~ si~temati/atc ale pacienţilor săi, 5i
mai ales ale i'>tcricclor. el a început să aibă
îndoieli ~i. puţin câte putin. i s-a impus
ideea că Incidentul \Cxual invocat nu
avu'c'c loc realmente, că aparţinea de fapt
sferei fantasmci . Teoria \C:<ualită!ii infan-
tilc . la care s-a vănlt atunci condus, a
făcu t caduc!\ ideea unui copil introdus din
exterior în sexualitatc, victimă doar a
pervcrsitătii adu ltilor.
Dacii traumatismul. în calitate de inci-
dent sexual precoce, î~i pierde destul de
repede rolul s1iu explicativ în teoria frcudi-
ană, el î~i va găsi ~ub o cu totul altă formă
un loc important în anii 1920. Primul
războ i mondial, într-adevăr, a mult iplicat
caluri lc în care subiectul părea atins de o
361

V impune: visul este deformat, deformatia sa
V IS (cngl. dream; germ. Tr~wm). Pro-
ducţie psihică cu caracter enigmatic, în
care psihanalistul rccunoa~ tc efectul unui
trav;tliu de elaborare ~i de cifrare a dorinţei
inconştiente; de aceea vi~ul este o cale
privilegiată de acces în incon~tient.
ENCICL. Tocmai lucrând cu bolnavii săi,
S. Freud descoperă vi.,ul ca fenomen
patologic normal: ,.Ei mi-au arătat astfel
că putem insera visul în suita ele s tări
psihice pc care o regă~im în aminti rile
noa~tre pornind de la idee<t patologică . De
aici ')i până la a trata vi.,ul ca pc celelalte
simptome ~i de a-i aplica metoda elaborată
1a~ocia!ia liber51 pentru acea\ta nu este
decftt un pa-;", scrie el în Dic Traum-
dcuwng ( 1900). Căci rreud nu pub l ică
Proiect pcnrm o p.,ihologic ( l X95). în care,
totu')i. propune prima ~•1 conccp~ie despre
:tparatul p'>ihc. aparat reluat ~i remaniat ele
m;u multe ori pfmă în 1920, dată la care
o nouii formulare apare in Dmcolo de prin-
cipiul pl,lcerii. Dar în 19(XJ, într-o puzderie
de vise per~onale, Freud deschide calea
cunoaşterii incon~tientul ui: visul este un
rebus cure trebuie tratat ca un text sacru,
adică sU-l descifrezi conform legilor sale.
370
Lacan, citindu-1 pc Freud prin prisma lui
F. de Saussure, adaugă: "Un rebus a căm i
structurl1 fonematică este orgnizată de
semnificantul discursu lui care se articu-
lează ~ i se anali zează spre a ne permite să
regl!~im maxima sau proverbul '>Ub formă
de metaforă a limbii (Ecrits).
Douii întrebări determină cercetarea lui
Freud: care sunt procesele care permit
ideilor să se transforme într-o suită clară,
dar uneori ne i n tel igib i lă la trezirea din
sonm ~i de ce are loc o atare transformare?
Cine face vi~ul ~i cum să- I intcrpretăm?
Simplitatea (fabă) a vi.,clor copiilor
aduce un prim clement al ră~pun~ului:
'>llPU'I! unor acţiuni din tiua precedentă,
vi~cle ~unt exprc~ii naive ak împliniri i
unei dorinţe: ,.Anna Freud, dip~unc, căp­
şunc mari, tartă , colăre1i", vi~ează fiica sa
pu'>ă la regim; dar ea începe prin a se
numi; :tcc~t vi' nu exprimă d,1ar 'ati,factia
hulucinatorie u unei trebuintl!: dorinţa in-
funtilă, care începe prin a '>C '>tructura pc
dorinţa dorinţei celtulalt, nu ne permite să
distingem aici un ~ubiect c<trc 'ă fie acela
al enunţării•, incon~ tient, de un ~ubiect al
enunţului•, acela al vieţi i di urne .~icon­
ştiente.
Unde este împlinirea dorinţei în visele
neplăcute? De ce în unele vise dori nţa nu
este clar exprimată? Freud te ore ti zează ,
opunând con ţinutul latent co nţinutu l ui
manifest.
O datli cu visul frumoasei m ăcellircse
(Interpretarea viselor), o altă concluzie i ~e
permite disimularea sentimentelor, ia·r ex-
presia dorinţei este cenzurată. "Visul c.~te
împlinirea (deghizată) a unei dori nţe i (re-
primate, refulate)". Strategie dialecticli a
dorinţei !)i a solicitării, ; solicitării de
dragoste la is terică: identi ficându-sc cu
prietena pe care e~te geloa~ă, pornind de
la dorinta celeilalte, ea î.~i creeazli o dorintă
nesatisflicutli: sat i.~faqia este împiedicată,
dar dorinta e păstratii .
MECANISMELE TRA VAL! ULUI ONI-
RIC. Freud reperează patru mecani~mc:
condensarca, depla~area, luarea în consi-
derare a figurabilităţii şi elaborarea .~e­
cundară, un loc deosebit de importilnt
dându-le primelor două. Travaliul de con-
densare (il conţi nutu l ui latent în conţin u t
manifest) este enorm: un vis se poate scrie
în trei rânduri. iilr ideile pol acoperi mai
multe pagini. Travilliul oniric arc întot-
deaunil drept scop să formeze o imagine
unică şi . prin urmare. o reprezentare <,c
poate conden~a în diferite moduri: prin
omisiune (vi,ltl monografiei botanicc, ibid.),
prin fuziu ne (visul lrmei, ibid.), prin neo-
logism, cal în care "acest proces c'te
deosebit de scn~ibil când implică cuvinte
şi nume" (visul cu Norckdal, ibid.). Un alt
procedeu e\cnţiill ill travaliului oniric C'>tc
deplasarea. care rl!stoamă valorile, travc~­
te.~te sensul, obscurizează la nivel manifc,t
ceea ce era .semni ficativ la ni vel laten t,
cen t rează visul într-altfel. Aici intervine
travaliul de s uprilcleterminare. "Analiza
VIS
!visului] ne arat11 totuşi că exi.~tl! un alt fel
de deplasare 1... 1, eli ea constli dintr-un
schimb de expresii verbale între idei (în
1. germană, Gcd.1nkt). E.ste vorba de depla-
sarea de-a lungul unui lanţ asociativ, dar
acela~i proces apare în sfere diferite:
rezultatul deplasării este într-un caz d1un
element este înlocuit cu un altul, pe când
în alt caz un element schimbă cu un altul
forma sa verbillll."
Tocmai glisarea scmnifican tului sub
semnificant este aceea care cond iţionează
tr.mspoziţia (în 1. germană, Entstellung) şi
permite apari!ia iliei a "conden~ării (în
1. germană, Verdichtung) 1... ], stnactură de
suprai mpunere de semnificanti, în care
opcreazll metafora, 1... [, deplilsarea (în
1. germană, Verschicbung), [ ... ), virament
al semnificaţiei pc care îl demonstreilză
metonimia şi care este 1... ) prezentată ca
mijloc al incon~tientului cel mai propriu
pentru dejucarea cenzurii·' (Lacan, Ecrit~).
In consecin!ă, dacă simbolismul ca legă­
tură u nivocă a il~emănării sau a convenţiei
păs trează un anumit loc în Interpcturcu
viselor, el este subordonat structurări i ca
un limbaj al incon~ticntului prin metaforă
~i metonimie. efecte ale semnificanulor.
Fiecare imagine din acest rebus tre.buie
înlocuită printr-o ~ilabă sau un cuvânt,
trebuie citită ca o literă .~pre il da ~cns
textului şi il descifra "limba pierd u tă".
Freud evocă hieroglifele egiptene citite
pentru valoilrea lor fonctică ~i nu pentru
ceea ce ele reprezintă (pR~ărca, de exemplu).
Al treilea factor C\tc tradu~ de Lilcan
prin eg;uc/ IIUX moycns de la mise en ,,cf:nc
(în 1. germană, Riichichr auf DurMcll-
barkeit). Ideile visului nu apar decât c:1 un
conţinu t şi nu în relaţi i le lor mutuale. Prin
mod i ficări ale figurării, visul exprimi~
mijloacele de care travaliul oniric dispune
371
VIS
pentru a indica relaţiile dintre idei:. si-
multaneitatea, rcla~ile cauzale, altc~allv~.·
opoziţia, contradictia . Ca determt~an~n
hicroglifici, care nu sun~ pronu.nţaţt, dar
care explică alte semne ŞI le siUJCS.c dre~~
indici. Procedee logice, pe c are ftlosofn
limbajului, de la G. Frcge încoace.' au
căutat să le stabilească , logică a hmbajulm
practicată de subiect. Elaborarea secun-
dari\, în sfârşi t, maschează rigoarea acestor
conectori; funcţie care cenzurea.:ii produ-
sul unei faţade coerente; influenţa sa se
manifestă printr-o preferinţă: fa~tasma
tratată ca oricare element al matcnalulm
latent, formează un tot în vis.
TEORIA APARATULUI PSIHIC .. Freud
nu s-a mulţumit si! repereze mccamsme~e
. 1Ul. ; el a "tncercat • elaborând •a sa teone
VISU
privind aparatul psihic, si\ clan~~e para-
doxele pe care le întâlneşte: d~viZiu~ea
perccp~e-idee, inscriptarea semmfi~anţllor
(reprczentanţi-reprezen~e) '!un~t·o~area
seriei perceptie-memone-gandtre-tdee.
O primă schemă stimul-răspuns este c_on-
struită pornind de la notiuni energetice:
orice stimulare tinde să produc~ o h_alu-
cinaţie. Cum face sistemul deoseb•_rea mtrc
halucina~e şi realitate? Freud ex~hcii ?c~st
roces primar prin regrcdienţa vtsulut (m:
ioarcerea spre perceptie), în sensul ca
reprezentarea se întoarce la im?gin~a. sen:
zorială de unde a ieşit într-o zt; pnvtre ŞI
perceptiv se confund11. ln cea d.e a doua
schemă a sa el introduce noţlll~ea de
. r rmatie străduindu-se să formahzcze ŞI
1010 • ' . ,. X R
sii facă să aparii ordinea stmbo te... ~:
luând de Ia Fcchner termenul "altii scenă ,
Freud respinge ideea de a fa~e să cores-
pundă scena visului cu o localizare anato-
mic li şi se serveşte de metafora tele_scopu-
lui în care imaginea se formeazA m~r-_un
Joc ideal cliruia nu-i corespunde mct o
372
parte tangibilă a aparatului. ln acel s~aţi~.
ideea vi~ului este pusă în scenă, tdhtă m
imagini şi cuvinte, la timpul _prez~~t; do-
rinţa e împlinită; visul este tmph mrc de
dorinte. Freud dcmon~trează de altfel _că
somn~! diminuează cenzura şi permite
ocoli rea rezistenţe i.
UITAREA. Uitarea se explieii pri~ acti-
unea cenzurii şi' într-un fel , ca este mtcn-
ţională. Uitarea, ca şi îndoi?~a, este un
mesaj, ca un discurs care ar ft mtreru~t Ş I
a cărui întrerupere ar persista. Don_nta
visului este vehicularea mesajulu~. ln ~~~­
pul zilei, cenzura care ~ro~ine dt~ ~ezts."
tentă interzice accesul tdctlor orun~e la
co~ştient. ln timpul nopţii, regredtenţa
visului permite halucinarea ideilor r:ans-
formate. Nu toate visele noastre sunt mter-
pretabile, un nod de idei care _nu poate fi
desfăcut il ataşcaz5 pe subtect la ne~
cunoscut, "punct de apariţie a raportulu_•
subiectului cu simbolicul" (Lacan, St!mJ-
. II, 1954- 1955 • Le moi dans la
/WlfC
tht!oric de Freud ct dans la technique de la
psychanalyse).
INTERPRETAREA. Ce vrea să spună
visul si cui se adresează el? "Toate pro-
ccdeeie cuvântului de duh, ale jocurilor de
cuvinte, ale zicalelor' proverbe lor' m_ate-
rialul copios reprezentat de poczt_e, mttul,
utilizarea lingvisticii şi folclorulUI: toc~a•
pentru cl1 cunoaştem aceste depla~~r~ ne
putem încrede în asoc ia\iile _superftc~alc
care ne permit sli descopcnm celcla~te
asociaţ ii reprimate, profunde": .Tra~al~ul
de interpretare a visului, asocund tdetlc
care vin în legăturii cu el , este făcut ~c
insusi autorul visului, care reperează m
di~c~rs momentele de juisanţă şi d_e a.n-
goasă pe care el le cunoaşte din c?ptl!tne.
Acest travaliu reia într-un mod mversat
VLAD
travali ul visului şi nu poate avea loc decât
A fost primul născut din cei 11 copii ai
"într-o li mbă privată" (Charlcs Melman),
unui ţăran înstărit. Studiile secundare le-a
proprie vi~ului celui care 1-a visat.
ab,olvit la Liceul ,.Ş tefan cel Mare ·' din
SENSUL VIS ULUI. Dacă pentru Freud Suceava, unde şi-a susţinut şi bacalau-
visu l se defineşte ca reali zare de dorinţă, rcatul. După un an de studii la Facultatea
Lacan revine (Scminaire Il. Le moi d<ms de Medicină din Viena, a fost mobilizat pc
/;1 thcoric de Freud et dan.~ la technique front. La Lvov . unde a făcut ş i studii
psychwwlytiquc) asupra problemei scn- medicale ( 1917), a luat cunoştmt11 de opera
sului vi~ului. pe care o prezintă într-un lui S. Freud, fapt capital pentru întreaga-i
mod mui complex, prin prisma celor trei cxi\tenţă. Şi-a continuat Mudiile medicale
cutegorii ale sale: imaginarul, simbolicul la Ia5i (1918- 1919), ca să le termine în
5i realul. El reia în acest scop visul în Bucureşti ( 1919-1922). Iniţierea în psihi-
amănunt analizat de Fre ud la începutul atrie ~i-a făcut-o, înc:! din 1919, ca intern
(sic! - notă L.G.) cărţii Tmumdeutung, la "Serviciul de Boa le Nervoase şi Min-
acela al "injcqiei făcute Irmci''. Freud a tale" de la Spitalul Militar. fn 1923, i s-a
visat că 1,1 o recep{ie îi rcpro~eazii unei acordat titlul de doctor în mc.dicină ~i
pacicntc că nu i-a <tcceptat "so lu ţia" . În chirurgie al Fucultăţii de Medicinii di n
faţa suferinţelor sale i se face fricii şi ~c Bucureşti, unde a sustinut teza Contribuţie
întrcabii dacă nu a lă~at să-i scape vreun la studiul trMamentului p .sihanalitic. L-a
simptom organic . Vrea să o examinc7c, interesat, între altele, cercetarea crimi-
dar ca manifestă re;.-i~tc nţă. Diverşi colegi nalitătii prin prisma psihanalizei. Timp de
~unt la fata locului 5i î5i dau avintl. Freud o jumătate de ~ecol nu a pregetat să lupte
vede în fundul gâtului Irmci "mari cscare pentru triumful p~ih:malizei în România,
al b-cenu şii" . lnfccfia vine de la o injecţie în conditiile unei ostilităti de necrc1.ut azi.
făcută de un coleg şi prieten, Ouo, cu un "Toate criticile aduse lui Freud - de către
preparat de trimetilamină, probabil cu o ni~te oameni cari au dovedit de altfel logică
seringă murdară. Aici , nivelul imaginar şi bun-simţ în activitatea lor- scria el, în
este acela al rivalităfii (eroarea aparţine 1928 - ,parc că sunt scrise de dltrc nişte
unui coleg), realul corpul ui C\te implicat, călugări căzuti în panicll religioa~ă după
în pofida re zisten{ci pudice a lrmei , cât aparitia unui eretic, care dă în vileag toc-
mai acele gânduri pc care le aud duduind
despre simbolic, este acela al literei: Freud
în adâncu ri lc propriului lor suflet şi de cari
vede formula trimetilaminei, un produs de
se îngrozesc". fn ultimii ani de viat11 activă
descompunere al spcrmei, scrisl\ în faţa lui
(s-a pe nsionat în 1968) a funcţi onat ca
cu caractere groase, ceea ce, fără îndoială,
psihiatnt Ia Policlinica Academiei Româ-
C\!c un mod de a nu rămâne, în vis, det-
ne. Fiii săi, Aurel şi Tiberi u Vlad , au
gustat de înt âlni rea cu realu l. ~ INTER·
PRETARE. căutat sll-i calce pe urme, mândrindu-se că
formează "o familie de psi hanalişti". Jn
memoriile sale , optimi~t. dr. C. Vlad îşi
VLAD (Constantin). Medic şi psihana-
acorda o şansă: "Dacă psihanaliza învinge
li.~t român (Bă işeşti,jud. Succva, 1892-
Bucureşti, 1971).
si este recunosc ută ca metodă si ştiinţă,
iocul meu în istoria psihanalizei ;omâneşti
373
A. Tilgher- Viaţa şi nemurirea în viziunea greacă
(trad. P. Creţia) 3500 lei
Rudolf Stciner - Cronica Akasha 11 900 lei
Rudolf Steincr- Macrocosmos si microcosmos 5500 lei
Carlos Castaneda - Învăţăturile Îui Don Juan 5000 lei
DEX - (tiraj nou) 95 000 lei
Luminiţa Bădeliţă - Analiza matematică clasa a XII-a 3 900 lei
Michael Crichton - Terminalul uman 10 900 lei
Barbara Taylor Bradford- Iubire tainică 6 900 lei
Copacul fermecat - Poveşti 3 500 Iei

La Editurile IRI şi UNIVERS ENCICLOPEDIC vor aplrea:

Larousse - Diqionarul spaţiului

Larousse - Dicţionar de civilizaţie musulmană
Jean-Paul Sartre - Psihologia emoţiei

._..
Ne puteţi contacta la:
CP 33-2, Bucureşti
telefon: 223.15.30/ 1606, 1030, 1430
mobil: O18625547
fax/tel.: 222.62.86

~ Editura Univers Enciclopedic

't_...iii Tehnoredactare computcrizatl!: OFEUA COŞMAN

Tiparul executat la
S.G. ROMCARTEXIM S.A.
Tel.: 211.30.16; Fax: 211.27.52
Bucureşti

1
' \
 l.
...J -~~ ,, . . ~ At 1J
~ tR r·~

)'1 "/ 1'1,':1

..._~ '""'

(!!}VIoii:!!!J o/_c y_ /- J~e

- 32 -- ~ 3?-
t;3 - bţ;'
tz
/iJJ- 113
li:;_ -~1J
/,(Jt-1.23

131
143
1~·s
);13 "---:(,!)
223 - 23 o
2v35 - 1;~
~5~
;11-q
)_g1-Z9 f
,
j01
3o ~
3 ~o -- 3h1
~r-31)