Stiluri de coping

Conceptul de „coping” a fost elaborat de Lazarus si Launtier, in 1978, acesta „desemnand

un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune intre el si evenimentul
perc 333c26d eput ca amenintator, pentru a stapani, a tine sub control, pentru a tolera sau
diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si psihic”.
Copingul reprezinta o strategie multidimensionala de control, fiind mai mult decat o simpla
reactie la stres, avand ca finalitate schimbarea, fie a situatiei, fie a aprecierii subiective.
Din perspectiva teoriei cognitive, stresul este considerat ca un proces dinamic, mediatizat
de doua procese: evaluarea cognitiva a evenimentului(controlabilitatea) si strategiile de
coping (de control efectiv), acestea fiind in interactiune, iar atat factorii personalitatii cat si
cei situationali influenteaza raspunsul coping.
 Iamandescu (2002) clasifica strategiile adaptative in constiente si inconstiente. In cazul
celor inconstiente, avem de-a face cu mecanismele de aparare ale eu-lui, numite de
Lazarus (1968) strategii indirecte de a face fata stresului. Acestea au fost definite de Freud
(1943), ca actiuni psihologice de natura inconstienta, prin intermediul carora o persoana
cauta sa se autoinsele in legatura cu prezenta unor impulsuri amenintatoare, aceasta
nerealizand pe plan constient acest lucru, astfel ca mecanismele psihologice declansate nu
au ca efect reducerea stresului, ci doar de a proteja persoana de amenintare (Holdevici,
1995).
 Coping centrat pe problema – presupune actiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau
minimalizarea situatiei stresante. Este o strategie activa, utilizata in cazul situatiilor potential
reversibile. Persoana face o evaluare in plan mental a unor posibilitati avute la indemana, evocand
eventuale succese avute in aceleasi situatii, conteaza pe suportul social, solicitand informatii si
cautand mijloace, iar in cele din urma elaboreaza un plan de actiune.
Ex: Am stiut ce trebuia sa fie facut, astfel ca mi-am dublat eforturile pentru a face lucrurile sa
mearga si mi-am facut un plan de actiune pe care l-am urmat.
Coping centrat pe emotie – are ca obiectiv reducerea tensiunii emotionale, fara a schimba situatia.
Este o strategie pasiva, evitand confruntarea cu gravitatea situatiei, subiectul incercand sa
abandoneze tentativele de rezolvare a problemei, adoptand unele strategii constand in negare,
evitare, resemnare, fatalism, agresivitate; in acest caz avem de-a face cu situatii fara iesire,
ireparabile (decese, pierderea unor slujbe etc.).
Ex: Am incercat sa uit complet, am evitat sa fiu cu oamenii in general, am incercat sa uit,
consumand alcool mai mult, fumand.
Din cele doua tipuri de coping rezulta reevaluarea problemei (reinterpretarea pozitiva), care
„consta in reducerea diferentei – percepute initial de subiect - intre gradul de amenintare si
propriile resurse, fapt ce ajuta la perceperea situatiei ca fiind mai tolerabila”(Iamandescu,2002).
Alti autori nu sunt total de acord cu aceasta clasificare. Suls si Fletcher (1985) utilizeaza clasificarea
care imparte strategiile in doua grupe mari: de evitare si de vigilenta.
 Mecanismul Modalitatea de interventie
Blocarea impulsurilor, ideilor si sentimentelor neacceptabile la nivelul constiintei
Reprimarea

Regresia Reintoarcerea la un nivel inferior de adaptare

Atribuirea propriilor idei neacceptabile de constient altora
Proiectia
Justificarea unor idei irationale, ilogice sau inconsistente
Rationalizarea
Deplasarea trebuintelor, impulsurilor sau motivelor catre o alta persoana sau
Comutarea obiect

Dirijarea impulsurilor neacceptabile in activitati sociale

Sublimarea
Izolarea gandurilor de incarcatura afectiva asociata
Intelectualizarea
Respingerea sau distorsionarea unor pericole exterioare
Negarea
Incorporarea gandurilor si actiunilor altor persoane pentru a creste propria
Identificarea valoare