Parțial la Psihopatologie și Psihoterapie

Cristina Pavia (Mucenica) A.S. 212

Importanța cunoașterii psihopatologiei și psihoterapiei de către viitorii asistenți sociali

Boala mintală limitează căile de comunicare dintre oameni și astfel deranjează și

distorsionează relațiile psihologice și psihice ale tuturor celor implicați, în special relațiile de la
nivelul familiei.
Din acest punct de vedere, sarcinile asistentului social sunt:
- de a asista la aceste comunicări deficitare
- de a ajuta la reabilitarea relațiilor de familie și de a căuta să sprijine sau să restabilească optimul
social de funcționare al familiei și al individului.
Pentru a putea realiza acest lucru, asistentul social are nevoie în primul rând să poată genera
o bună relație de lucru, bazându-se pe abilitatea de a demonstra beneficiarului acele sentimente
care au rolul de a face beneficiarul să se simtă în voia sa și anume de simpatie, sinceritate și
căldură. Pentru aceasta, este însă nevoie de ascultare atentă și concentrată, încuviințare a ceea ce
i se spune și exprimarea preocupării. Aceste aptitudini fundamentale constituie baza pe care se
vor acumula multe alte intervenții verbale și mai sofisticate.
Pentru activitatea socială legată de bolnavul psihic există trei direcții principale:
- o primă direcție în acest sens este aceea că asistentul social trebuie să susțină o comunicare
bazată pe realitate, concentrându-se asupra aspectelor „aici” și „acum” și să evite atragerea într-o
discuție cu caracter ireal, bazată pe concepțiile false pe care le are beneficiarul.
- o altă direcție ce trebuie urmărită este cea conform căreia asistentul social trebuie să stabilească
un ritm al comunicării și al intervenției la o viteză pe care beneficiarul și familia sa le înțeleg și
le percep ca atare, fără a-și forma idei fără fundament real. Adică asistentul social trebuie să
vorbească mai rar, mai liniștit și pe un ton calm, ridicându-l doar atunci când acesta consideră că
este necesar.
- altă direcție care trebuie urmată o constituie faptul că în toate cazurile asistentul social trebuie
să fie conștient de forța potențială care există în beneficiar și în familia acestuia, precum și ale
slăbiciunilor aparente pe care le poate manifesta și de ariile de disfuncție pe care le-a observat
de-a lungul anchetei. Acest lucru este necesar pentru a dobândi o imagine de ansamblu asupra
circumstanțelor psiho-socio-economice ale beneficiarului și familiei sale.
Crearea unui climat afectiv corespunzător este o componentă majoră în păstrarea sănătății
mintale, iar pentru aceasta asistentul social are, în general, rolul de consilier, dar care este nevoit
să-l adapteze la situația dată. Prin consiliere asistentului social i se oferă posibilitatea să
exploreze, să descopere și să clarifice care sunt resursele beneficiarului și împreună cu acesta să
stabilească care sunt soluțiile pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă. Astfel, el oferă
suport imediat familiilor aflate într-o situație de criză sau într-un moment de schimbare care
necesită o adaptare a fiecărui membru al familiei la condiții noi de viață cu care este adaptat.
Conștienți de cuvintele, gesturile și de finalitatea cuvintelor sale, asistentul social urmărește un
scop bine precizat, și anume acela de a-l face pe beneficiar să înțeleagă cât mai bine cauzele care
stau la baza problemei cu care se confruntă, să reflecte asupra lor alături de consilier și singur să
ia o decizie în vederea soluționării, asistentul social va asocia cunoștințele problemei prezentate
cu resursele comunitare și intervențiile ce vor fi utilizate astfel încât împreună cu clientul, în
cazul actual cu familia bolnavului psihic, să realizeze un plan de acțiune, intervenție și de
comunicare. Folosind ascultarea activă, asistentul social va prezenta suport față de problema în
care se află familia respectivă și va încuraja membrii acesteia să-și exprime complet sentimentele
astfel încât fiecare mică problemă prezentată, componentă a alteia mai mari, să fie rezolvată de la
bază și etapizat.
Activitatea asistenților sociali are de-a face cu oamenii. „Acest lucru cu oamenii nu seamănă
cu activitatea din departamentele de personal și nici cu cea a prestatorilor de servicii, în definitiv,
angajații au obiecte și produse, nu servicii, asupra cărora să-și desfășoare activitatea, dar aceste
obiecte și produse sunt oamenii”. (Erving Goffman, 2004, pag. 73)
Asistența socială își are locul în familiile dezorganizate și pentru a avea succes în rezolvarea
problemelor de dezorganizare a familiei, este necesar ca familiile care pun astfel de probleme să
fie depistate și deci cunoscute de către personalul de specialitate, din timp, pentru ca prin
măsurile luate de stocarea factorilor cauzali, să se poată reface familia. Cu cât stadiul de
dezorganizare este mai avansat, refacerea familiei este mai dificilă.
Problemele de asistență socială, precum și întreaga acțiune de supraveghere a relațiilor
familiale, a exercitării obligațiilor părintești față de copii, înfierea copiilor rămași fără părinți sau
în imposibilitatea de a-i crește, tutelarea celor lipsiți de capacități fizice sau psihice, fie minori,
fie adulți, toate aceste probleme revin asistenței sociale. Asistentul social poate constitui o sursă
de informare și prevenție pentru familie și copii, putând să-și asume rolul de consilieri și
educatori în educația părinților, De asemenea, intervenția comunitară poate fi utilă în încurajarea
și motivarea familiilor cu probleme, dar atunci când resursele există și pot să furnizeze acest
ajutor.
Pentru a face față acestei mari varietăți de cazuri, formarea asistenților sociali nu poate ocoli
cunoștințele privind aspectele psihologice, psihoterapeutice, de adaptare ale persoanei la mediul
ei de viață și pe cele privind intervențiile menite să modifice comportamentul unor beneficiari
individuali, sau a unor grupuri de persoane. Asistentul social poate avea nevoie de cunoștințe
privind psihopatologia în toate etapele muncii pe care o desfășoară cu beneficiarul. Activitatea cu
beneficiarul are două componente principale: evaluarea și intervenția. Procesul oferirii de ajutor
începe cu evaluarea problemelor beneficiarului. de la primul contact cu el, asistentul social
dorește să afle care sunt necesitățile, problemele cu care se confruntă acesta, în același timp el
dorește să afle cât mai multe despre personalitatea sa, pentru a vedea care sunt resursele psihice
de care dispune, și care sunt însușirile care ar trebui modificate.
Atunci când completează o fișă de evaluare, asistentul social descrie profilul psihologic al
beneficiarului. Uneori el se poate baza pe informațiile obținute de la un psiholog sau un
psihiatru,dar sunt cazuri în care, în absența acestor informații, trebuie să se bazeze pe propriile
observații și cunoștințe de psihologie și psihopatologie. Dacă asistentul social lucrează cu un
bolnav psihic, informațiile pe care le adună și le prezintă în fișa de evaluare pot fi de o mare
importanță pentru ceilalți membri ai echipei care se ocupă de caz. În faza de intervenție asistentul
social face consiliere sa chiar psihoterapie dacă au această calificare.
Pentru toate acestea, cunoștințele de psihopatologie sunt nu numai utile, ci și indispensabile.

TULBURĂRILE AFECTIVE
Tulburările afective sunt caracterizate prin schimbări ale stărilor de spirit, ale trăirilor și
gândurilor. Modul de a se raporta la viață a persoanelor care suferă de aceste tulburări se
modifică drastic, observându-se tranziții comportamentale dese. Pot apărea schimbări atât la
nivel fizic, emoțional cât și cognitiv (gândire).Un psiholog sau un psihiatru poate depista astfel
de tulburări. Acest lucru este făcut folosind evaluarea psihologică sau psihiatrică.Tulburările
afective îți pot perturba viața. Totuși există tratamente eficace disponibile, incluzând atât
psihoterapia cât și medicația.
Principalele 3 tipuri de tulburări afective sunt: depresia, tulburarea bipolară, și tulburările de
anxietate. Simptomele pot să difere de la individ la individ și variază ca grad de severitate.
Fiecare categorie include subcategorii.
Cauzele tulburărilor afective nu sunt pe deplin înțelese.
Stilul de gândire care a fost învățat poate influența dispoziția. Totodată, obișnuințele formate în
timp au un efect care poate fi negativ.
Evenimentele de viață pot declanșa tulburări afective. Un eveniment traumatic sau o pierdere
personală poate cauza depresie sau altă tulburare afectivă. Utilizarea alcoolului sau a altor
droguri este deasemnea un factor de risc. Mediul în care cineva trăiește își poate lăsa o amprentă
semnificativă asupra unei persoane.
Se pare că există și un factor genetic. Dacă cineva din familia ta are una din cele 3 tulburări,
există riscul de a dezvolta o astfel de tulburare. Asta înseamnă că sunt ereditare. Cu toate astea,
nu înseamnă că garantat vei dezvolta o tulburare doar pentru că un membru al familiei are una.
Neurotransmițătorii sau chimia creierului joacă un rol important în schimbările de dispoziție.
Când apar dezechilibre pot apărea și tulburări afective. Nu este pe deplin cunoscut ce cauzează
dezechilibrele.