Atașamentul este unul dintre domeniile de interes ale psihologiei dezvoltării, 

descris de  psihanalistul și

psihiatrul bitranic John Bowlby și explorat mai pe larg de Mary Ainsworth. În timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, John Bowlby a studiat reacțiile copiilor în momentul separării de familie și a ajuns să
acorde o importanță mai mare legăturii dintre nou-născut și mamă (îngrijitorul primar). Așa a apărut și
teoria atașamentului, destul de criticată la începutul anilor ’60 de către analiști. De asemenea,
psihologul Harry Harlow a reușit să demonstreze, printr-un experiment realizat pe maimuțe, că în
formarea atașamentelor primează confortul oferit de atingere, nu al hranei.

Atașamentul este o conexiune emoțională, de obicei durabilă și puternică, realizată între două persoane.
John Bowlby, cel care a dezvoltat acest concept, îl definea ca fiind „o conexiune psihologică de durată
între ființele umane”.  Întrebările precum „Atașamentul este o nevoie?” sau  „Este indus?” au generat
diferite cercetări, care au concluzionat că atașamentul este înnăscut și este determinat de nevoia nou-
născuților de siguranță și protecție.

eoria atașamentului

Teoria atașamentului este un set de principii care explică modul în care oamenii interacționează între ei
și ce îi determină să reacționeze într-un anumit fel, pe baza relației pe care au avut-o  cu mama
(îngrijitor) în primii ani de viață. Experiențele relaționale timpurii trăite de către copil au un rol important
în dezvoltarea și formarea sa.

Inițial, teoria atașamentului a fost prezentată din perspective psihanalitice și behavioriste. Astfel,
Sigmund Freud susținea că nou-născuții formează legături cu cei care le îndeplinesc exclusiv nevoile
fiziologice, iar Konrad Lorenz a arătat, prin cercetarea sa pe animale, că se atașează pur și simplu de
primul obiect în mișcare pe care îl întâlnesc. Însă, la începutul anilor ’60, John Bowlby a sugerat o nouă
perspectivă:  „nou-născuții sunt programați genetic să formeze un atașament cu mama lor pentru a-și
asigura supraviețuirea”.  Cu alte cuvinte, legătura primară (primele 24 de luni) creată între mamă și
nou-născut, are un rol foarte important pe tot parcursul vieții copilului. Opus teoriei lui Freud, conform
căreia sugarul se atașează de persoana care îi satisface nevoile fiziologice, Bowlby susține că nou-
născutul stabilește un atașament cu persoana care este implicată și în nevoile sale sociale, emoționale
sau fizice. Această idee a fost acceptată și demonstrată de Harry Harlow, care prin experimentele sale pe
maimuțe macac a demonstrat că în formarea atașamentului are o importanță mai mare confortul oferit
de atingere și că separarea puilor de mamele lor are ca efect dezvoltarea problemelor sociale și
emoționale.

Rezultatele obținute de John Bowlby în urma studiului cu copiii care au suferit de privarea de mamă în al
Doilea Război Mondial și cel în care a cercetat efectele pe care le au orfelinatele asupra copiilor, au
sugerat importanța îngrijirii materne în prima parte a vieții. Copiii care nu aveau parte de această
legătură cu mama, dezvoltau în următorii ani probleme de tip intelectual, social sau emoțional.

John Bowlby susținea faptul că „Iubirea maternă oferită în primii ani ai copilăriei este la fel de
importantă pentru sănătatea  mintală , așa cum sunt vitaminele și proteinele pentru sănătatea fizică.
”

Din punct de vedere biologic, motivul formării relației de atașament dintre nou-născut și mamă este
hormonul numit oxitocină. Acesta este format încă din timpul nașterii și este responsabil, de asemenea,
pentru durerile la naștere și producerea laptelui mamar. Legătura de încredere și relaxare dintre sugar și
mamă se creează prin alăptat. Pe scurt, creierul mamei produce oxitocină, care ajunge în lapte și are ca
efect calmarea nou-născutului.

Concluzii

Pentru că tipurile de atașament influențează semnificativ modul în care relaționăm cu ceilalți, este
foarte importantă cultivarea unui stil de atașament sigur încă din primii ani de copilărie. Acest lucru
presupune, în primul rând, ca părinții să fie disponibili din punct de vedere emoțional pe cât de mult
posibil pentru nevoile copiilor lor.