Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Master : Grupuri de risc si servicii sociale de suport

Situatia de urgenta si psihologia de urgenta

Rolul asistentului social

Bucuresti 2020
 Situații de urgență
In contextul geostrategic actual si al multiplicarii, pe de o parte, si al cresterii gravitatii,
pe de alta parte, a riscurilor non-militare la adresa sigurantei nationale, putem defini situatia de
urgenta ca fiind un eveniment exceptional, cu caracter non-militar, care prin amploare si
intensitate ameninta viata si sanatatea populatiei, mediul inconjurator, valorile materiale si
culturale importante, pentru restabilirea starii de normalitate fiind necesara adoptarea de masuri
si actiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare si managementul unitar al fortelor si
mijloacelor implicate.
            Situatia de urgenta se caracterizeaza prin urmatorii parametri:
- amploare – marimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale acesteia, in care sunt
amenintate sau afectate viata persoanelor, functionarea institutiilor statului democratic, valorile si
interesele comunitatii;
- intensitate – viteza de evolutie a fenomenelor distructive si gradul de perturbare a starii de
normalitate;
- starea potential generatoare de pierderi – complex de factori de risc, care prin evolutia lor
necontrolata si iminenta amenintarii ar putea aduce atingere vietii si populatiei, valorilor
materiale si culturale importante si factorilor de mediu;
- iminenta amenintarii – parametrul de stare si timp care determina declansarea inevitabila a unei
situatii de urgenta.
Situatia de urgenta – se declanseaza atunci cand prin atacurile asimetrice s-au produs
incendii, explozii, accidente tehnologice sau pe caile de transport, avarii la constructii
hidrotehnice, inundatii sau alte fenomene naturale distructive soldate cu victime si pagube
materiale.
Managementul serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă este şi devine pregnant un
instrument umanitar atunci când trebuie să se răspundă unor situaţii de urgenţă, determinate de
cauze naturale, antropice şi/sau conflictuale, prin măsuri şi acţiuni complete, efective, de salvare
şi asistenţă umanitară a victimelor şi a celor aflaţi în situaţii-limită de protejare a valorilor de
patrimoniu şi a proprietăţilor în general şi de refacere a mediului înconjurător.
În acest context, protecţia civilă este o componentă a domeniului umanitar şi acţiunile specifice
vizează preîntâmpinarea şi prevenirea situaţiilor specifice de urgenţă sau criză provocate de
dezastre naturale sau antropice, elaborarea şi asigurarea măsurilor de reducere a riscurilor, de
limitare şi înlăturare a efectelor dezastrelor, participarea la acţiunile de refacere după perioadele
de criză, fiind totodată principalul agent implicat în elaborarea şi realizarea planurilor naţionale
şi locale în domeniu. Protecţia civilă îşi îndeplineşte misiunea umanitară contribuind în mod
specific la dezvoltarea durabilă, conservarea şi afirmarea speciei umane pe un suport material
adecvat.
Fazele managementului de urgenţă sunt:
 Prevenirea;
 Prevederea şi pregătirea;
 Detectarea şi alarmarea;
 Intervenţia şi refacerea;
 Estimarea/evaluarea efectelor şi pagubelor.
În cadrul juridic şi organizatoric actual şi pentru perspectiva pe termen mediu şi scurt, în
situaţii de normalitate, conducerea serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă acţionează
prioritar pentru instituirea, funcţionarea şi perfecţionarea unui sistem viabil şi adecvat de
pregătire a propriilor structuri, a populaţiei, economiei şi teritoriului pentru a face faţă situaţiilor
de urgenţă.
Psihologia de urgenta are drept scop prevenirea si tratementul proceselor psihice, emotiile
si comportamentelor care apar inainte, in timpul cat si dupa evenimentele critice.

Specialitatea a luat fiinţă ca derivată a psihologiei militare, a psihiatriei de urgenţă şi a

„Disaster Mental Health“ (Sănătate mintală în condiţii de dezastre) şi are ca scop intervenţia
în situaţii care ies din rutină. Cei care beneficiază de acest tip de intervenţie sunt toţi
participanţii la o situaţie de criză sau dezastru natural: victime primare (cele afectate direct şi
personal), victime secundare (familia victimelor primare sau martorii evenimentelor) şi, nu în
ultimul rând, victimele terţiare (membrii echipajelor de intervenţie – persoane expuse la un
1
stress fizic şi emoţional excepţional)

Ca urmare a unui dezastru natural, sunt identificate patru faze de manifestări

emoţionale ale supravieţuitorului unui astfel de eveniment: Faza de impact – persoana nu
arată nicio emoţie puternică, manifestând doar dorinţa de supravieţuire. Faza „inventar“ – o
evaluare a situaţiei actuale, a pierderilor, împreună cu încercarea de a găsi alţi supravieţuitori,
1
https://www.viata-medicala.ro/dosar/psihologia-urgentei-urgenta-psihologiei-7850, accesat la 07.01.2020
în special persoane familiale; în acest caz, normele sociale convenţionale dispar în favoarea
unui ataşament faţă de celelalte victime şi relaţii bazate pe ajutor reciproc şi ajutor în efortul
de supravieţuire şi de căutare a resurselor şi a celorlalţi posibili supravieţuitori. Faza de
salvare – caracterizată prin acţiunile echipajelor de intervenţie faţă de care persoana în cauză
dezvoltă o încredere deplină. Faza de recuperare – deznădejde, lipsa speranţei şi o imagine de
ansamblu negativă, pot avea impresia că nu sunt depuse suficiente eforturi de echipajele de
salvare faţă de care pot începe să dezvolte o atitudine ostilă. Simptomele afişate diferă desigur
de la persoană la persoană, însă majoritatea sunt comune în TSPT (tulburare de stres post-
traumatic), chiar dacă un procent foarte mic sunt diagnosticaţi cu această tulburare.
Printre simptome se numără: iritabilitate excesivă, furie şi stări violente, stări de
negare, pierderea apetitului şi libidoului, oboseală cronică, lipsa energiei, probleme de atenţie
şi concentrare, coşmaruri, insomnii, schimbări bruşte de comportament, migrene, dureri
toracice, consum excesiv de alcool, tendinţa de a se culpabiliza pe sine sau pe cei din jur, lipsa
speranţei, sevraj, izolare, greaţă, dureri de stomac, lipsa comunicării cu cei din jur. Toate
acestea sunt manifestări fiziologice ale unei tulburări psihologice. Pentru a le reduce,
persoanele respective trebuie încurajate să comunice, să încerce să îşi refacă viaţa prin
revenirea la vechile obiceiuri. Psihologii sunt necesari în această situaţie pentru a asculta
problemele acestora şi pentru a-i ajuta să vadă situaţia în care se află într-o lumină pozitivă. 2
 Pierderea si suferinta reprezinta o tema de actualitate mereu in asistenta sociala a
grupurilor de risc intrucat traverseaza timpul, epocile si toate civilizatiile umane. Pierderea
este parte esentiala a procesului de invatare ce se desfasoara pe tot parcursul vietii modeland
identitatile si personaliatile individului. (D. Buzducea, 2010, p.40)

Putem afirma faptul ca pierderea si suferinta au determinat aparitia asistentei sociale,

iar intreaga istorie a aistentei sociale este legata de pierderi, trauma si suferinta,pornind de la
formele primare de solidaritate umana pana la formele modern si inovatoare de acordare
serviciilor de specializare. (idem)

Beneficiarii sistemului de asistenta sociala pot fi persoane fara adapost, copii

abandonati, depedenti de drog, victime ale violentei domestice si ale traficului de fiinte
umane, refugiati, toti acesti beneficiari au experimentat complexitatea pierderilor insotita de
2
https://www.viata-medicala.ro/dosar/psihologia-urgentei-urgenta-psihologiei-7850, accesat la 07.01.2020
trauma si soc emotional puternic, generat de trairea sau expunerea la situatii traumatizante
precum tortura, violenta , mutilare, decese multiple. ( D. Buzducea, 2010, p 41)

Trauma este cauzată de stresorii severi, coplesitori pentru competențele de adaptare la

evenimente care constitie o amenințare la adresa funcționarii normale psihice sau fizice, precum
amenințările cu moartea sau rănirea gravă a propriei persoane sau a celorlalți. Esența traumei
psihologice este pierderea sentimentului existenței unui loc sigur, interior sau exterior, în care
persoană se poate retrage pentru a face față experiențelor emoționale amenințătoare, precum și
pierderea încrederii în caracterul ordonat și în continuitatea lumii în care trăim.
Cuvântul ,,trauma’’ înseamnă rănire. În cazul traumei psihice se face referire la o rănire
psihică, în momentul în care procesele de tipul percepție, trăire emoțională, gândire, memorie
sau imaginație nu mai funcționează normal sau sunt percepute limitate. Cu alte cuvinte când o
persoană nu mai percepe sau nu mai simte, capacitatea sa psihică de funcționare, este rănită.  O
experință traumatică poate fi definită drept ,, un eveniment vital de discrepanța între factori
situationali amenințători și posibilitățile de surmonare individuale, care apare cu sentimentele de
neajutorare.
( apud Fischer și Riedesser, 199, pag 79, Ruppert F, 2012, pag 87).
Trauma reprezintă relația între caracteristici situaționale și caracteristici personale, o
situație devine traumatizantă în momentul în care depășește capacitățile unei persoane de
surmontare a situației respective. Așadar, o experiență traumatizanta pentru un om poate
înseamnă doar o perioada stresantă sau apăsătoare pentru altă persoană, aceste deosebiri sunt
determinate de vârstă, experiență, sex, viteză de reacție. (Ruppert F, 2012, 88)
Trauma psihică definește consecințele pe plan psihic ale situațiilor și evenimentelor
traumatice. Este folosit conceptul de rana produsă în interiorul sistemului nostru de personalitate.
Rana este o metaforă ce exemplifică o pierdere, o rupere a integrității personalității, iar
consecințele pot fi foarte pertubatoare și dureroase.
Trauma psihică este ,,o experiență vitală de discrepanța între factorii situationali
amenințători și capacitățile individuale de stăpânire, care este însoțită de sentimente de
neajutorare și abandonare lipsită de apărare și care duce astfel la o zdruncinare de durata a
înțelegerii de sine și de lume’’. (Vasile D.L, 2012, 19 ). Trăirile cu care se confruntă persoană în
cauza care a experimentat trauma, sunt neajutorarea și incapacitatea de a gestiona situația și de a
a-și păstra un anumit nivel de situației cu care se confruntă, sentimentul de neputință în contextul
în care îi este afectat modul în care acesta înțelege lumea și pe sine însuși și lipsa de apărare care
survine în urmă acestor trăiri puternice.
Psihologia de urgență - completare
Ce poate face un psiholog la locul unui dezastru? Printre primele atribuţii ale acestuia
se numără cele de bază ale unui voluntar: informarea victimelor, îndrumarea lor către cele mai
apropiate surse de hrană şi apă, conducerea către adăposturi etc. Totuşi, prin pregătirea lor
profesională şi prin capacitatea unică de a ajuta oamenii în situaţii de stres, suportul emoţional
oferit de psihologi în condiţiile unei urgenţe se poate dovedi crucial. Deşi nu oferă servicii de
terapie la faţa locului, psihologii ajută victimele să îşi găsească propriile resurse emoţionale
pentru a face faţă situaţiei prezente precum şi celor ce urmează, într-o manieră organizată şi
realistă. În plus, voluntarii şi membrii echipelor de intervenţie ar putea avea nevoie de ajutor
emoţional pentru a putea susţine un efort extraordinar într-o situaţie cu o încărcătură
emoţională deosebită. În aceste situaţii de urgenţă, oamenilor le va fi greu să îşi acceseze
propriile resurse emoţionale pentru a putea trece de la starea de deznădejde şi lipsa de
speranţă, provocate de situaţia în care se află, la perspective noi, realiste şi raţionale, necesare
refacerii. Procesul include paşi mici pentru stabilirea unor ţeluri sau priorităţi concrete, atât
individuale cât şi colective, comune tuturor victimelor.
   În concluzie, căutarile moderne de a interveni cât mai prompt şi mai eficient în
asistenţa de urgenţă, în calamităţi sau situaţii care pot pune în pericol viaţa omului, au condus
la constituirea psihologiei de urgenţă. Indiferent de situaţia în care se găsesc victimele, de
gravitatea ei sau de pericolul perceput, un lucru este sigur: un traumatism fizic va fi însoţit de
cele mai multe ori şi de unul psihic, emoţional,  impunând ca psihologii să fie cât mai degrabă
implicaţi în actul urgenţei medicale. Această realitate este urgenţa psihologiei.

Rolul asistentului social in situatiile de urgenta

- in acesta situatie asistentul social nu mai dispune de timpul necesar colectarii datelor, acesta
trebuie sa actionize imediat

- trebuie sa se asigure ca persoana care solicita sau pentru care s-a solicitat suport este in
siguranta,
- sa se asigure ca un fost indepartate cauzele si conditiile care au determinat pericolul in care
s-a aflat sau abuzul la care a fost supusa persoana

- sa identifice comportamentulele si conditiile care determina urgenta si modul in care acestea

afecteaza viata persoanei cat si factorii si conditiile necesare pentru asigurarea protectiei
persoanei

- sa identifice situatiile de risc si sa analizeze riscurile, sa stabileasca posibilitatea pe care

membrii familiei sau alti parteneri comunitari o au in rezolvarea urgentei

- sa identifice serviciile de care persoana are nevoie in spatial familiei pentru a indeparta
riscurile actuale, dar si sa identifice si sa mobilizeze serviciile de urgenta si resursele
comunitare

- sa evalueze disponibilitatea persoanei de a accepta suportul oferit si abilitatea acesteia de a

folosi serviciul oferit pentru a rezolva situatia de urgenta

Evaluare. In general, urmarim evaluarea conduitei (putem obtine aceste informatii si din
alte surse, contacte colaterale: doctori, asistente medicale, personalul care deserveste ambulanta,
politie, profesor, familie, prieteni, terapeut). Evaluam: 1. starea de criza, de stres emotional/
dezechilibru psihologic. amorteala / soc, lesin, etc), 2. evenimentul precipitant, declansator, 3.
nivelul actual de functionare: examinarea statusului mental (vizibil tremuraturi, privire uluita,
productie verbala, abilitati cognitive pozitive, totusi pe alocuri negare si indecizie, confuzie, etc),
4. nivelul precriza de functionare (relatii conjugale pozitive; suport parental pozitiv), 5. reteaua
de suport social (ecoharta).
Ascultare activa (sincronizare, observare, verbalizare a intelegerii empatice, autenticitate,
respect, acceptare, atitudine noncritica,de grija)
1. Definirea problemei, explorarea si definirea problemei din perspectiva clientului.
Utilizarea ascultarii active, inclusiv intrebari deschise, sincronizarea mesajelor
asistentului social atat la mesajele verbale cat si la mesajele nonverbale
2. Asigurarea sigurantei clientului; evaluarea sigurantei se face cu privire la letalitate/ cat
de critica este criza, la mobilitate, severitatea pericolului, la siguranta fizica si psihologica
a clientului, cu privire la evenimentele interne (trairi, sentimente, ganduri/ dialog intern,
 etc.) si situatia din preajma clientului. Ne asiguram ca clientul este ajutat sa
constientizeze/ ia in considerare alternativele posibile la actiunile impulsive,
autodistructive
3. Oferirea de sprijin, asistentul social pentru situatii de criza comunica clientului ca se
poate baza pe el/ ea, ca este o persoana demna de incredere, demonstratia se face prin
cuvinte, voce si limbaj nonverbal, implicare plina de grija si acceptare, atitudine pozitiva,
nonposesiva si noncritica
Actiune: a deveni implicat in interventie la nivele nondirectiv, colaborativ sau directiv, in
acord cu nevoile deja evaluate ale clientului si de accesibilitatea la sprijinul si resursele din
mediu
1. Explorarea alternativelor, asistam clientul in explorarea alegerilor, optiunilor care se afla
la indemana clientului in prezent. Facilitam cautarea de sprijin situational imediat, a
mecanismelor de coping/ a face fata si de gandire cu tematica pozitiva
2. Facem planuri, asistam clientul in dezvoltarea unui plan realist de scurta durata care se
focalizeaza pe identificarea resurselor suplimentare si a mecanismelor de coping – pasii
de actiune pe care ii poate face si pe care ii intelege
3. Obtinem angajamentul clientului, ajutam clientul pentru a se angaja in pasii de actiune
pozitiva, pasi asumati de client pe care el ii accepta/ se angajeaza sa ii faca
Clientii sunt asistati in final pentru a anticipa viitoare crize care ar putea sa apara si pentru a
planifica strategii eficiente de coping, utilizand cunostintele si deprinderile obtinute in timpul
perioadei precedente de rezolvare de probleme. Strategii relevante includ: analiza surselor de
distres, evocarea si creditarea eforturilor de coping care au avut succes in situatiile de criza din
trecut, anticiparea nevoilor, identificarea si utilizarea sistemului de sprijin/ reteaua de suport si
ale altor resurse potentiale, formularea si realizarea celor mai importante sarcini. In timpul
finalizarii, reasiguram clientii ca suntem la dispozitia lor atunci cand au nevoie de ajutor in viitor
si ne facem planul de a contacta clientii si a monitoriza progresele realizate in continuare
(Hepworth si Larsen, 2006).
Pentru stabilirea strategiei de interventie asistentul social trebuie sa aiba competente
pentru a stabilii impreuna cu persoana asistata obiectivele interventiei, a identifica metodele
de interventie, a corela si verifica informatiile, a planifica activitatile si etapele de realizare a
planului individualizat de interventie, a documenta si implementa planul.
 Bibliografie
1.     Nemes V. L. si colaboratorii, Managementul protectiei civile in Romania,
Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti, 2003;
2.    Tanasa H , Evacuarea valorilor de patrimoniu, in Revista Protectiei Civile nr. 1/2003;
3. Hepworth, D.H., Rooney, R.H., Larsen, J.A. (2006). Direct social work practice: Theory
and skills. Pacific Grove, CA: Brookes-Cole Publishing Company
4. Roberts, A. (2005). Bridging the past and present to the future of crisis intervention and
crisis management. In. A.R. Roberts (Ed.), Crisis intervention handbook. New York: Oxford
University Press.
5.Franz Ruppert, Trauma, atasament,constelatii familiar.Psihoterapia traumei, 2012, Editura
Trei, Bucuresti

6.Buzducea Doru, Asistenta sociala a grupurilor de risc, 2010, Editura Polirom, Bucuresti
7. .Diana Lucia Vasile, Trauma Familiara si resursele compensatorii, 2012, Editura Sper,
Bucuresti