HULTOANA MIHAELA-ADRIANA

1D AMG
Trauma

Domeniul psihologiei medicale poate fi regăsit în toate faptele din practica medicală unde
intervine într-un mod anume sau altul,un factor psihologic:
-raportul unui eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu,trauma) cu derularea
unei afecţiuni somatice;
P.Popescu Neveanu susţine ca psihologia medicală este “ştiinţa care studiază psihologia
bolnavului şi a relaţiilor sale cu ambianţa,legăturile sale subiective cu personalul medico-sanitar
şi cu familia,ea priveste bolnavul nu numai din punct de vedere al organismului dereglat ci şi din
punct de vedere al subiectivităţii sale,a naturii umane”şi din acest punct de vedere susţine şi
dicţionarul Larousse.
Acest dicţionar defineşte psihologia medicală drept metodă specifică de înţelegere a conduitelor
umane care urmăreşte să determine simultan ceea ce este tipic şi ceea ce este individual la un
subiect considerat ca o fiinţă care trăieşte o situaţie definită.
Trauma psihică este prezentă cel puţin odata în viaţa noastră şi este responsabilă pentru jumătate
dintre problemele emoţionale şi psihice, pentru a putea să-i facem faţă,trebuie să fim înarmaţi cu
unele informaţii şi să fim îndeajuns de puternici să cerem ajutorul specialiştilor.
Traumele psihice pot fi declanşate şi de separarea de persoanele dragi,situaţiile de abuz,ori
pierderea locului de muncă, accidentele, conflictele şi catastrofele naturale.
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare, ce apare în
viaţa individului şi care depăşeşte posibilităţile sale de adaptare. In general în urma acestui
eveniment neplăcut generează o sensibilitate accesivă a individului la emoţiile anterioare.
Atunci când trauma duce la stres-traumatic daunele pot implica schimbări psihice la nivelul
creierului, pot apărea schimbări de natură chimică care afectează capacitatea persoanei de a face
faţă în mod adecvat stresului şi care pe termen lung generează efecte puternice durabile. Multe
dintre traumele psihice au efecte îndelungate negative care influenţează dezvoltarea individului
atât în plan fizic cât şi în societate .Individul este afectat datorită acestor traume psihice atât din
punct de vedere emoţional, profesional şi personal.
O traumă este un eveniment vital de discrepanţa între factorii situaţionali ameninţări şi
posibilităţile individuale care apar cu sentimente de neajutorare şi abandon lipsit de aparare
determinând astfel o zdruncinare de durată a înţelegerii de sine şi de înţelegerea lumii. Acea
situaţie poate avea pentru un om efect traumatizant în schimb pentru altul constituie doar o
experienţă stresantă sau apăsătoare.
Aceste deosebiri sunt determinate de vârstă, experienţă , sex , viteza de reacţie, antrenament sau
încărcare preliminară prin experienţe traumatice anterioare.In traumă este vorba de ceva esenţial,
de consecinţe privind viaţa (acestea pot fi ameninţări mortale sau care periclitează masiv
sănătatea ori atacuri la existenţa socială onoare , dreptul la apartenenţă , existenţa profesională).
Trauma acţionează mai ales la nivelul sentimentelor. Situaţia traumatică răscoleşte emoţional
într-un mod extrem şi duce în consecinţă la trăirea unor sentimente extraordinare cu un rezultat
negativ.
O experienţă traumatică determină o modificare de durată în corp, spirit şi suflet. Repercursiunile
unor experienţe traumatice sunt ample “ele vizează atât înţelegerea de sine, adica modul în care
un om se percepe şi trăieşte, cât şi perceperea lumii în care trăieşte. Dupa o experienţă traumatică
lumea poate parea un loc periculos chiar şi unui om care înainte se simţise puternic şi sigur.
După Leonore Terr se deosebesc două tipuri de traumă:
-Tipul de trauma 1- evenimente de scurtă durată care apar brusc şi pe neaşteptate şi aduc cu ele
un pericol vital acut (exemplu: accidente, viol, tâlhărie)
-Tipul de trauma 2- situaţii de suprasolicitare, slăbiciune şi neajutorare care durează mult timp şi
se repetă ( abuz sexual, stres prelungit).
În principiu, despre deosebirea dintre stres şi traumă se poate spune într-o situaţie de stres că
există opţiunea de a lupta sau a fugii, într-o situaţie de traumă există doar posibilitatea de a
încremenii sau de a te cliva interior. Reacţia de stres duce la o mobilizare a
energiei,mecanismul,la decontarea energiei şi la amorţirea senzaţiilor.
Reacţia de stres deschide canalele psihice, reactia traumatică le închide. Există astfel o deosebire
calitativă între reacţia la stres şi reacţia la traumă. Ambele sunt mecanisme de urgenţă. In timp ce
reacţia la stres energizează, reacţia la traumă paralizează. Stresul trezeşte, trauma amorteşte.
Mecanismul de urgenţă al traumei este precedat de reacţia la stres,el este ultimul mijloc cand
altceva numai merge.
Există patru tipuri fundamentale ale retragerii din situaţia traumatică :
-Blocarea perceptivă –persoana afectată se găseşte ca într-un fel de ceaţă sau sub un clopot de
sticlă
-Incremenirea sentimentelor – omul traumatizat devine rigid, rece şi lipsit de emoţii
-Constiinţa trează “Eul” - paraseşte corpul, întâmplările sunt trăite ca venind din afară.
-Personalitatea se disociază în subpersonalităţi
Urma mnezică a traumei rămâne păstrată în întregul corp, au în anumite părţi ale corpului.
Experienţa traumatică funcţionează ca un filtru prin care trec toate experienţele viitoare. Efectul
al unei traume nu se limitează doar la persoanele afectate direct. Trauma acţionează în zona
socialului, în sistemele de relaţii familiale, parteneriale, prieteneţti şi instituţionale.
In patologie,trauma este definită ca fiind o rană a organismului uman sau un şoc pe care îl produc
asupra organismului, unele leziuni fizice bruşte provenind de la acte de violenţă sau diferite
accidente. Pe scurt în patologie, trauma este orice vătămare sau rană corporală. Totodata
traumatismul este definit ca fiind starea produsă de traumă.
In psihiatrie, trauma este înţeleasă ca o experienţă care produce un prejudiciu psihologic sau o
durere psihică, iar traumatismul este explicat ca fiind prejudiciul cauzat astfel psihologic.Trauma
în psihologie este descrisă ca un joc puternic, care poate avea efecte pe termen lung. 1.Cauzele
traumei
Trauma poate fi cauzată de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva aspecte comune.
Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor şi a
drepturilor omului, punând persoana într-o stare de extremă confuzie şi nesiguranţă. Acest lucru
apare, de asemenea, atunci când persoane sau instituţii de care persoana depinde sau în care
persoana îşi pune încrederea sau speranţa, trădează aşteptările individului într-un mod
neprevăzut.
Traumele psihologice pot însoţii traume fizice sau pot exista independent. Cauzele tipice şi
perioadele de traumă psihologică sunt:
-Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuz sexual, violenţa domestică, pot fii şi ameninţări
verbale.
-Abuzurile din copilărie este o sursă foarte amplă de traume la nivelul psihic minorilor, care sunt
mai puţin echipaţi în a face faţă factorilor stresanţi.
-Evenimentele catastrofice cum ar fi cutremurele şi erupţiile vulcanice, războiul sau alte violenţe
în masă, de asemenea pot provoca traume psihologice.
-Expunerea pe termen lung la situaţii extreme, cum ar fi sărăcia sau formele mai uşoare de abuz,
cele verbale, de tip alintator pot fii traumatizante.
In cazul abuzului verbal, pentru un copil în special, acesta poate avea un potenţial traumatic
deosebit doar într-un singur eveniment. De asemenea chiar şi violenţele relativ uşoare, acceptate
încă de societate ca parte a mecanismului de disciplinare a copilului, pot avea repercursiuni
foarte ample asupra psihicului copilului.
Efectele Traumelor din copilărie la vârsta adultă
Din nefericire traumele din copilărie au puterea de a influenţa negativ viaţa unei persoane pe tot
parcursul vieţii adulte. Victimele unor tratamente la vârste fragede sunt mai predispuşi depresiei,
gânduri de suicid, consumul de droguri sau alcool, dezvoltarea unor boli mentale sau manifestării
abuzurilor asupra altor minori. Statisticile medicale arată ca până la o treime din copiii maltrataţi
sau neglijaţi ajung să manifeste acelaşi comportament abuziv atunci când devin la randul lor
parinţi, profesori sau tutori legali. Acest ciclu vicios al violenţei nu poate fii eliminat, dacă
victimele nu beneficiază de ajutor psihiatric pentru a-şi controla sau vindeca traumele trecutului.
Posibile consecinţe ale abuzurilor din copilărie pot fi:
-coşmaruri recurente, insomnie, stimă de sine scazută, tulburări somatice şi alimentare,
dependenţa de substanţe, pot adopta un comportament agresiv, disfuncţii sexuale dar şi tulburări
de personalitate.
Traumele netratate din copilărie afectează atât viaţa victimelor cât şi pe cea a apropiaţilor. Poate
fii văzut cu ochiul liber în relaţiile romantice, pe cât acestea implică un grad înalt de încredere şi
intimitate. Efectele sunt urmatoarele :
-tendinţa spre abuz (nu este deloc neobişnuit ca victimele abuzurilor din copilărie să rămână
blocate în ciclu abuziv. Acest fenomen este numit de compulsie repetitivă, în care persoana
traumatizată îşi retrăieşte constant abuzul la care a fost supus.
-consecinţe interpersonal ( adulţii care au fost abuzaţi sexual în trecut pot fii mai puţin capabili
să se protejeze, iar psihologii susţin ca au o tendinţă mai accentuată să accepte postura de victimă
în relaţiile interpersonale )
-lipsa încrederii ( victimele abuzurilor în copilărie pot să nu se simtă comfortabil într-o
legatură intimă, experienţele trecutului le-au indus o stare de neîncredere profundă, care se poate
manifesta prin posesivitate şi gelozie )
-comportament violent ( poate să apară în relaţiile personale ale unui adult care a avut un
părinte abuziv , cu care se indentifică, din păcate violenţa a fost percepută în anii copilăriei, drept
formă de manifestare a interesului din partea părintelui)
-probleme sexuale ( tulburările de dorinţă, excitaţie şi orgasm pot rezulta din asocierea actului
sexual cu durere, abuzuri şi violenţă ) . Sindromul de stres posttraumatic
Este prezentat ca o tulburare de anxietate în DSM IV . Acest sindrom este caracterizat în
principal prin expunerea unui individ la un eveniment catastrofic , traumatic, care depăşeşte
capacitatea acestuia de a face faţă situaţiei traumatice.
Stresul posttraumatic se declansează prin expunerea la stimuli cum ar fi moartea cuiva,
ameninţarea cu moartea sau chiar agresiune sexuală. Este vorba fie despre experienţa directă a
evenimentului traumatic fie martor al unui eveniment sau aducere la conştiinţa faptului că un
eveniment traumatic s-a produs unui membru apropiat.
De asemenea sindromul este întreţinut de trăirea repetată sau expunerea la stimuli asupra
evenimentului traumatic prin intermediul mijloacelor media, imagini, poze, video, reportaje tv,
filme.
Perturbarea cauzează stres considerabil din punct de vedere clinic cu consecinţa modificarea
semnificativă a interacţiunilor sociale a individului, capacitatea de munca şi alte funcţii.
Tulburarea de stres posttraumatic este una dintre cele mai complexe tulburări la apariţia şi
menţinerea ei contribuind o serie de factori psihilogici, sociali şi biologici. Factorii de risc sunt
următorii.
-istoricul anterior de expunere la o traumă dar şi severitatea acestuia
-trăirea directă a traumei sau unui eveniment periculos
-sentimente de oroare, grijă, neajutorare
-antecedente de boală psihică
-adaugarea unui stres suplimentar ( pierderea cuiva drag ).
Factorii de rezilienţă sunt reprezentaţi de suportul celor din jur familie, prieteni, colegi pentru
depăşirea momentului traumatic, sentimente de împăcare şi acord cu sine în privinţa acţiunilor şi
modului de reacţie în desfaşurarea evenimentului psihotraumatic şi în perioada următoare,
găsirea unui grup de suport sau intrarea într-un program care sa ofere suport şi consiliere
psihologică persoanei. Intr-o meta-analiză a tratamentelor psihosociale bazate pe dovezi terapiei
cognitive comportamentală centrată pe traumă a fost singura intervenţie care a îndeplinit toate
criteriile de eficacitate terapeutică.
Această terapie a fost susţinută de un intens efort de cercetare ce a permis validarea ei în multiple
cazuri ca fiind una din primele linii de tratament ce poate fii administrată în cazuri de traumă
exceptând cazurile de depresie severă sau consumul activ de substanţe psihoactive care necesită
tratament specific. Concluzii
Trauma este o reacţie normala la o situaţie anormală. Spre deosebire de stres care afectează
temporar psihicul, acesta tinzând să îşi recapete echilibrul în mod natural, trauma ne diminuează
capacitatea de a gestiona problemele cu care ne confruntam provocând rupturi la nivelul
psihicului. Trauma ne poate afecta la nivel emoţional, fizic, cognitiv, comportamental chiar şi
relaţional.
Anxietatea, fobiile, sentimentele exagerate de frică, atacuri de panică şi chiar stresul pot fii
semne că un eveniment în care am fost expuşi şi-a pus amprenta traumatic asupra noastră.
Simptomele emoţionale sunt deseori însoţite de manifestări fizice ale efectelor traumei iar cele
mai des întâlnite fiind lipsa apetitului, insomnia, scăderea nivelului de energie, disfuncţii sexuale.
De asemenea, nu este deloc neobişnuit ca din dorinţa de a masca semnele traumei, unele
persoane pot să adopte comportamente compulsive cum ar fii abuzul de substanţe psiho-active.
Altele pot manifesta simptome cognitive, cum sunt dificultăţile de concentrare, scăpări de
memorie.
Devreme ce traumele se petrec adesea în contextul relaţiilor cum ar fi abuzul, abandonul, lipsa
suportului celorlalţi, separarea de persoane dragi , efectele traumei pot fii de natură relaţională.
Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, probleme sexuale, frica puternică de abandon şi respingere
sunt semne ale traumei psihice.
In lipsa unui tratament adecvat, persoana riscă să fie copleşita de efectele traumei, dezvoltând
blocaje în unele zone de viaţă şi pierzându-şi vitalitatea de a rezolva problemele specifice.

Concluzii: Trauma este o reacţie normala la o situaţie anormală. Spre deosebire de stres care
afectează temporar psihicul, acesta tinzând să îşi recapete echilibrul în mod natural, trauma ne
diminuează capacitatea de a gestiona problemele cu care ne confruntam provocând rupturi la
nivelul psihicului. Trauma ne poate afecta la nivel emoţional, fizic, cognitiv, comportamental
chiar şi relaţional. Anxietatea, fobiile, sentimentele exagerate de frică, atacuri de panică şi chiar
stresul pot fii semne că un eveniment în care am fost expuşi şi-a pus amprenta traumatic asupra
noastră. Simptomele emoţionale sunt deseori însoţite de manifestări fizice ale efectelor traumei
iar cele mai des întâlnite fiind lipsa apetitului, insomnia, scăderea nivelului de energie, disfuncţii
sexuale. De asemenea, nu este deloc neobişnuit ca din dorinţa de a masca semnele traumei, unele
persoane pot să adopte comportamente compulsive cum ar fii abuzul de substanţe psiho-active.
Altele pot manifesta simptome cognitive, cum sunt dificultăţile de concentrare, scăpări de
memorie. Devreme ce traumele se petrec adesea în contextul relaţiilor cum ar fi abuzul,
abandonul, lipsa suportului celorlalţi, separarea de persoane dragi , efectele traumei pot fii de
natură relaţională. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, probleme sexuale, frica puternică de
abandon şi respingere sunt semne ale traumei psihice. In lipsa unui tratament adecvat, persoana
riscă să fie copleşita de efectele traumei, dezvoltând blocaje în unele zone de viaţă şi pierzându-
şi vitalitatea de a rezolva problemele specifice.

Bibliografie : - Adriana Băban 1998 “Stres şi personalitate”- Editura Presa Universitară Clujeană
- Chelcea S. 1995 “Cunoasterea vieţii sociale”- Editura I.N.I. Bucureşti - Mihai Golu 2007
“Fundamentele psihologiei”- Editura Fundaţiei Romania de Mâine Bucureşti - www.
m.psychologies.ro - www. La psiholog.ro - suport de curs Psihologie Medicală Universitatea de
vest ‘’Vasile Goldis “ Arad