Sunteți pe pagina 1din 1

Karen Horney

Karen Horney, printre cele mai cunoscute femei care a activat ca psihiatru si psihanalist, este americanca de origine germana. S-a nascut la Hamburg, in 1885 si a studiat la universitatile din Freiburg si Berlin. A activat pe postul de profesor al Institutului psihanalitic din Berlin in perioada 1920-1932, cand a emigrat in Statele Unite. Dupa ce a functionat ca director asociat la Institutului psihanalitic din Chicago pentru 2 ani, a predat la Institutul psihanalitic din New York intre anii 1934 si 1940. A devenit decan al Institutului American de Psihanaliza la infiintarea caruia a ajutat in 1941 si apoi, profesor la Colegiul Medical din New York in 1942. Horney a fondat scoala psihanalitica neo-freudiana. Delimitandu-se de Freud, ea asimileaza mai multe concepte proprii psihologiei individuale a lui Alfred Adler. Dezacordul dintre Horney si Freud a privit problema sexualitatii feminine, ea punand in discutie notiunea freudiana de pizmuire a penisului. Respingand teoria dezvoltarii libidinale si teoria nevrozelor de sorginte freudiana, Horney pune accentul pe factorii culturali si ambientali in etiologia acestora. Teoria ei se bazeaza pe concluzia conform careia nevrozele sunt rezultatul conflictelor emotionale provenind din experiente ale copilariei si apoi tulburari in relatiile interpersonale. Horney a considerat ca tulburarile sunt mai degraba conditionate, in mare parte, de societatea in care individul traieste decat doar de instinct asa cum postula Freud. Ea a opinat asadar pentru importanta fortelor sociale in formarea personalitatii. A afirmat ca oamenii manifesta anxietate si alte probleme psihologice datorita sentimentului izolarii in timpul copilariei si necesitatii neimplinite de dragoste si respect din partea parintilor. Scopul terapiei, in viziunea ei, este de a ajuta pacientii sa-si depaseasca anxietatea ? condusa de nevoi nevrotice si sa se apropie de o imagine realista a lor. Horney a activat, in principal, in campul terapiei si al naturii nevrozelor, pe care le considera de 2 tipuri: nevroze de situatie si nevroze de caracter. > Nevrozele de situatie rezulta din anxietatea provocata de un singur conflict, cum ar fi cel de a face fata unei decizii dificile. Desi ele pot paraliza temporar individualitatea, facand imposibila eficienta gandirii si actiunii, astfel de nevroze nu sunt adanc inradacinate. > Nevrozele de caracter sunt caracterizate de o anxietate si ostilitate de baza rezultate dintr-o lipsa de iubire si afectiune in copilarie. Dintre lucrarile ei citam: Complexul virilitatii la femei (1927), Personalitatea nevrotica a epocii noastre (1937), New Ways in Psychoanalysis (1939), Neurosis and Human Growth, the Struggle towards Self-Realization (1950). A murit in 1952, la New York