Test de autoevaluare 1

Întrebarea 11. Voi trăi sindromul burn-out (epuizare pihică maximă), ca urmare a
stresului provocat de practicarea psihoterapiei, dacă:

a. mă ocup de prea multe cazuri cu probleme dificile şi solicitante;

b. mă ocup de cazuri lipsite de semnificaţie (importanţă) pentru mine;
c. viaţa mea personală este caracterizată de conflict şi luptă;
d. clienţii mei se plâng prea mult şi eşuează în a se schimba în bine.

Ierarhizare:
1-d
2-a
3-c
4-B

Argumentare itemi:
Răspunsul 1-d este un motiv important pentru a avea un burn-out.
Consider că în momentul în care clienții eșuează în a se schimba în bine, nu au o
evoluție iar situația rămâne imuabilă pentru o perioadă lungă de timp, apare un
consum mare de energie fără rezultat pozitiv.
Apare o frustrare din partea terapeutului dacă nu are succes cu proprii clienți, se
pot prezenta întrebări introspective de tipul: dacă acesta lucrează corect, dacă
folosește corespunzător tehnicile psihoterapeutice, dacă este suficient de apt pentru
această meserie și implicit imaginea de sine este afectată. Aceste eșecuri în timp se
transformă într-o insatisfacție față de activitatea desfășurată zilnic.
Eșecurile, insatisfacția vis-a-vis de locul de muncă, stresul și o eventuală imagine
de sine afectată pe o perioadă de timp mai mare duce la un burn-out.

Răspunsul 2-a este un motiv semnificativ pentru a avea un burn-out.

Dacă programul este încărcat cu multe cazuri dificile pentru o perioadă mare de
timp apare o epuizare fizică și psihică. Aceste cazuri dacă sunt prea solicitante și
complicate există riscul să apară un stres și o tensiune acumulate în timp......

Răspunsul 3-c este un motiv mai puțin semnificativ pentru a avea un burn-out
Consider că viața personală ar trebui separată de locul de muncă; într-adevăr
anumite probleme conflictuale pot influența starea de spirit dar acestea ar trebui
rezolvate în paralel cu profesia pe care o are fiecare.

Răspunsul 4-b este cel mai nesemnificativ motiv pentru a avea un burn-out.
Din punctul meu de vedere, fiecărui client, indiferent de povestea lui de viață, i se
acordă importanță și atenție obiectivă; clientul a ajuns la terapie cu un motiv iar acest
lucru se caută în viitoarele ședințe.
 5. Dintre factorii următori, care este cel mai important în a aprecia dacă
consilierea va fi eficientă:
a. tipul de persoană care este consilierul;
b. priceperea consilierului şi tehnicile pe care le utilizează;
c. motivaţia clientului de a se schimba;
d. orientarea teoretică a terapistului.

Ierarhizare:
1-b
2-c
3-d
4-a

Argumentare itemi:

Răspunsul 1-b este cel mai important factor în a aprecia dacă consilierea va fi
eficientă deoarece priceperea consilierului
-iti stabileste incredere ca stie ce face, siguranta lui iti da o incredere de sigur
-avand mai multi cl este mai intuitiv
-flexibil se poate manifesta ca se poate adapta pe nev pers
-poate sa le fol alternativ penrtru aigurarea progresului terapeutic
-iti poate explica lucrurile in termeni mai accesibili(analogii, povestiri)

Răspunsul 2-c este un factor semnificativ în a aprecia dacă consilierea va fi

eficientă fiindcă motivația clientului de a se schimba este un punct cheie în consiliere,
această motivație duce la dorința de a începe lucruri noi, de a transforma anumite
deprinderi sau chiar de a-și revoluționa propria viață.
Motivația clientului că poate să se schimbe cu ajutorul consilierii oferă încredere
în sine și în consilier, acest lucru creează relația terapeutică care poate merge la
următoarea etapă unde clientul poate să evolueze.

Răspunsul 3-c este un element mai puțin semnificativ pentru a aprecia dacă
consilierea va fi eficientă deoarece orientarea teoretică nu este suficientă pentru a se
desfășura un întreg proces terapeutic.
Dacă terapeutul are prezent un client care nu se mulează pe tipul de orientare pe
care a învățat-o acesta s-ar putea să construiască o legătură doar cu un anumit tipar de
persoane.
Bineînțeles aceste lucruri pot fi desprinse prin învățare
Terapeutul are nevoie de un complex „echipament” pe parcursul efectuării
terapiei, capacități interumane, spirit de observație sau perspicacitate, sunt câteva
dintre elementele pe care trebuie să le însușească.

Răspunsul 3-a este un item nesemnificativ întrucât tipul de persoană care este
consilierul poate fi una privată, consilierea să fie strict profesională neimplicând viața
particulară.
Consilierul își poate elabora o imagine intenționat diferită pentru fiecare tip de
client, această tehnică poate fi utilizată pentru formarea unei relații terapeutice sau
pentru a se crea transferul.
 Fișă de lectură
Consiliere psihoterapeutică I

Student: Șerban Andreea Cătălina

Master-Psihodiagnoza Cognitivă și Consiliere Psihologică, IF

Povestea ta a început demult - Cum să vindeci traumele familiale moștenite

Mark Wolynn
Anul apariției 2016
Editura TREI, Psihologie Practică

Cuprins
Introducere.
Limbajul secret al fricii

Partea I. Ţesătura traumei familiale

Capitolul 1. Traumele pierdute şi regăsite
Capitolul 2. Trei generaţii de istorie familială comună: corpul familiei
Capitolul 3. Mintea familiei
Capitolul 4. Metoda limbajului‑nucleu
Capitolul 5. Cele patru teme inconştiente

Partea a II‑a. Harta limbajului‑nucleu

Capitolul 6. Nemulţumirea‑nucleu
Capitolul 7. Caracterizări‑nucleu
Capitolul 8. Sentinţa‑nucleu
Capitolul 9. Trauma‑nucleu

Partea a III‑a. Căi de reconectare

Capitolul 10. De la înţelegerea profundă (insight) la integrare
Capitolul 11. Limbajul‑nucleu al separării
Capitolul 12. Limbajul‑nucleu al relaţiilor
Capitolul 13. Limbajul‑nucleu al succesului
Capitolul 14. Limbajul‑nucleu ca metodă de vindecare

Mulţumiri
Glosar
Anexa A. Lista întrebărilor privind istoria familială
Anexa B: Lista întrebărilor privind trauma timpurie
Note
Partea I. Ţesătura traumei familiale

În timpul unui incident traumatic, procesele gândirii devin dispersate și

dezorganizate în așa fel încât nu mai recunoaște amintirile respective ca aparținând
evenimentului originar. Apar fragmente de amintire, dispersate în imagini, senzații
corporale și cuvintele sunt stocate în inconștientul nostru și pot fi activate mai târziu
de orice lucru, indiferent de mic, cu experiența originara.
Odata declanșat, este ca și cum se apasă un buton invizibil de derulare care
pun în scenă aspecte alte traumei și inconștient ne trezim că reacționăm la anumiți
oameni, anumite evenimente sau situații.
Sigmund Freud a indentificat acest tipar, repunera în scenă traumatică sau
„compulsia la repetiție” este o încercare a inconștientuli de a rejuca ceea ce e
nerezolvat, astfel încât să „ne prindem” de sensul lucrurilor. Acest impuls inconștient
de a retrăi evenimentele trecute poate fi unul dintre mecanismele care intră în
funcțiune atunci când familiile repetă traumele nerezolvate de generațiile următoare.
Carl Jung credea că ceea ce rămâne în inconștient nu se dizolvă, din contră,
reapare la suprafață pe parcursul vieții sub forma de destin sau soartă.
Freud și Jung au observat că fragmentele de experiență de viață anterior
blocate, reprimate sau refulate apăreau în cuvintele, gesturile și comportamentele
pacienților lor. După aceea, terapeuții au început să considere indicii actele ratate,
tiparele de accidente sau imaginile onirice drept mesageri care puneau în lumină zone
greu de pus în cuvinte, greu de gândit din viața clienților lor.
Noile tendințe în psihoterapie încep să puncteze dincolo de traumele
individului și să includă evenimente traumatice din istoria familiala și socială; tragedii
de diferite tipuri și intensități, precum abandonul, sinuciderea, războiul sau moartea
prematură a unui copil, părinte, frate sau soră. Aceste tragedii pot transmite undele de
șoc ale suferinței de la o generație la alta.
Un studiu de caz prezentat în carte este cel al lui Jesse, un băiat de 20 de ani,
depresiv și insomniac, nu mai dormise o noapte întreagă de mai bine de un an de zile.
Acesta fusese sportiv și elev de 10 pe linie. Depresia și disperarea l-a împins să
renunțe la facultate, în urma căreia a pierdut și bursa pentru a intra în echipa de
baseball. Băiatul a fost la trei doctori, doi psihologi și o clinică specializtă în tulburări
de somn și un medic naturopat. Nici unul nu l-a ajutat cu nimic real. În urma a mai
multor căutări, a fost întrebat când s-a întâmplat prima dată problema cu somnul,
acesta a relatat că imediat după aniversarea de 19 ani, s-a trezit brusc la ora trei și
jumătate, inghețase de frig, tremura și nu reușea să se încălzească și era cuprins de o
frică neînțeleasă. Aceste stări au continuat în următorul an când băiatul dorea să
adoarmă, mai ales fiind cuprins de frica de a adormi, crezând că nu se va mai trezi
niciodată.
După multe relatări, întrebări și căutari, autorului i-a atras atenția amănuntul-
îi era extrem de frig „înghețase”- Jesse a fost întrebat dacă cineva din familia lui, din
oricare parte, suferise o traumă care implicase frigul sau „adormirea” ori vârsta de 19
ani. Băiatul aflase de curând de moartea unui unchi, un subiect tabu în acea familie
fiindcă trauma era mare, unchiul acestuia murise la vârsta de 19 ani înghețat în timp
ce verifica liniile de înaltă tensiune în timpul unei furtuni, urmele de zăpadă
demonstrau că se luptase să reziste, acesta a fost găsit decedat de hipotermie.
După 30 de ani, Jesse retrăia în mod inconștient sentimentele din timpul morții
unchiului lui, mai exact groaza de a nu cădea în starea de inconștiență-adică a nu se
lăsa în starea de somn.
Realizarea conexiunii a fost un punct de cotitură pentru Jesse, odata înțeles că
insomnia lui avea originea într-un eveniment întâmplat acum 30 de ani, avea în sfârșit
o explicație pentru frica lui de a adormi. După aceea procesul de vindecare putea să
înceapă, cu ajutorul instrumentelor pe care le-a învățat de-a lungul terapiei a reușit să
se dezlege de trauma suferită de un unchi pe care nu l-a cunoscut niciodata dar a
cărui groază o trăia inconștient.
Oamenii de știință au încercat să explice povești ca cea a lui Jesse, acestea
fiind indentificate ca markeri biologici-dovezi ale faptului că traumele pot trece de la
o generație la alta. Rachel Yehuda, profesoară de psihiatrie și neuroștiințe, expert în
tulburarea de stres posttraumatic(TSPT). Aceasta a examinat neurobiologia TSPT la
supraviețuitorii Holocaustului și copiii acestora. Cercetările ei au fost în mod special
cu privire la cortizol și efectele lui asupra funcționării creierului. Yehuda și echipa ei
au constatat că supraviețuitorii Holocaustului care au avut TSPT au născut copii cu
niveluri scăzute de cortizol, similare cu cele ale părinților lor, care i-au predispus la
retrăirea simptomelor TSPT ale generației anterioare.
Când anumite persoane dintr-o familie au trăit traume de nesuportat, o
vinovăție sau o durere imensă, sentimentele pot fi compleșitoare și pot depăși anumite
granițe pe care o persoană le poate rezista sau gestiona. Un lucru ce ține de natura
umana, spune autorul, este atunci când durerea este prea mare, oamenii tind să o evite.
Atunci când oamenii tind să blocheze trăirile, fără să realizeze, opresc procesul de
vindecare care poate duce către o eliberare naturală.
Uneori durerea se ascunde adânc în persoană până când reușește să găsească o
modalitate de exprimare, acea modaltatea poate fi chiar în viitoarea generație care
urmeaza și poate să apară la suprafață în moduri greu de explicat.
Traumele pot fi de diferite tipuri, moartea unei persoane, pierderea casei în
care locuiești sau chiar retragerea atenției mamei pot avea un efect de prăbușire a
pilonilor de susținere și de împiedicare a curgerii iubirii într-o familie.
Traumele moștenite nu înseamnă doar suferință și durere ci pot să genereze o
moștenire cu potențial și reziliență de care se pot bucura viitoarele generații.

Partea II
Capitolul 6- Nemulțumirea-nucleu

În partea a doua a cărții autorul vorbește despre efectul cuvintelor și despre

harta interioară. Cuvintele folosite de o persoană când vorbește despre grijile și
frământările lui semnifică mai mult decât ne putem imagina. Există o serie de indicii
pe care o trasează cuvintele și care te pot conduce la sursa fricilor.
Pentru a auzi nemulțumirile-nucleu în limbajul unui individ, se va căuta cel
mai profund fir de emoție din toate cuvintele rostite de acesta. Atenția se va îndrepta
la cuvintele care rezonează emoțional cel mai puternic. Poate fi vorba despre o frică
debilitantă care ține individul captiv sau aspectul urgent al unui lucru solicitant,
alteori este doar o mare durere.
În analiza nemulțumirii-nucleu nu se oprește doar la limbajul rostit, ci se
observă și limbajul corpului, fizic și somatic. Se acordă atenție specială și
simptomelor și comportamentului care se manifestă într-un mod idiosincratic sau
neobișnuit.
În carte este prezentat cazul lui Carson, un pompier de 26 de ani ce își exprimă
sentimentul de frică atât fizic, cât și psihic.
Carson s-a izbit cu mașina într-un parapet la 24 de ani fiind la un pas să cadă în
prăpastie, acesta a recăpătat echilibrul mașinii, dar a simțit că a pierdut echilibrul
propriei sale vieți.
În urma evenimentului, acesta a început să aibă atacuri de panică zilnice, senzații
de frisoane și amețeli. El considera că dacă ar muri în acel moment viața lui nu ar mai
însemna nimic.
Autorul precizează cuvintele nemulțumirii-nucleu ale lui Carson „dacă mor, nu
las nici o moștenire în urma mea. Nimeni nu o să își amintească de mine...O să dispar
ca și cum nu aș fi existat vreodată...”
Când se examniează cuvintele unei nemulțumiri-nucleu se acordă implicit un
credid acelor cuvinte, dar nu se acordă întotdeauna același credit și contextului. De
cele mai multe ori cuvintele ca atare sunt adevărate pentru cineva-dar nu obligatoriu și
pentru psiholog. Pentru a descoperi persoana este necesar să privim istoricul acestuia.
 În urma analizei, autorul descoperă că lui Carson îi lipsea tatăl de la vârsta de 4
ani; după un divorț mama lui i-a cerut tatălui să renunțe la drepturi în urma căruia
Carson nu și-a mai văzut tatăl niciodată.
Povestea lui Carson capătă o nouă nuanță la cele spuse mai sus. Fuzionat cu
realitatea tatălui lui de a-și fi pierdut „moștenirea” vie, pe fiul sau, Carson găsise o
modalitate deghizatăde a se conecta cu tatăl său absent. Acesta împărtășește
entimentele dureroase ale tatălui, temându-se că avea să dispară și el la fel de brusc și
să fie uitat.
În urma descoperirii nemulțumirii-nucleu, pacientul decide să meargă în căutarea
tatălui și reluându-și relația; acesta află că și în tatăl lui rămăsese un gol timp de 20 de
ani. Între timp atacurile de panică ale lui Carson au dispărut complet iar cei doi au
început să creeze o nouă moștenire.
În acest capitolmai este prezentat un exercițiu practic pentru a vedea și analiza
personal nemulțumirea-nucleu. În urma îndeplinirii cerințelor, autorul cere să nu se
lase nimeniu prins în cuvinte sau sentimente, să se facă o scanare la suprafață, una
obiectivă. După aceea să se observe ce expresie sau cuvinte ies la suprafață într-un
aspect neobișnuit sau straniu, ce expresii frecvente sau lucruri care nu au fost spuse
vreodată. După ce s-au realizat cerințele exercițiului să se recitească cu voce tare
ascultând profund și să se scoată cele mai esențiale aspecte.
Limbajul-nucleu din nemulțumirea-nucleu poate ghida ca o busolă de la o
generație la alta de angoase familiale neexplicate.
Dacă nemulțumirea este privită obiectiv aceasta poate deveni un mod de
exprimare care poate conduce către o finalizare sau vindecare; poate arăta că trebuie
finalizată o sarcină sau repararea unei relații rupte sau vindecarea unor traume
refulate.
Nemulțumirile, simptomele și problemele pot fi indicatoare care arată direcția
către ceva ce este încă nerezolvat, ajută să iasă la lumină ceva ce nu se poate vedea
sau simți.
Când persoana se oprește asupra acestor lucuri și le explorează, ceea ce este
nerezolvat iese la suprafață oferind o nouă dimensiune procesului de vindecare.